Teoria lui Vygotsky

Gând şi limbajProbabil cea mai importantă contribuţiei a lui Vygotsky priveşte inter-relaţionarea ditre dezvoltarea limbajului şi gând. Acest concept explorat în cartea lui Vygotsky Gând şi limbaj,(traducere alternativă: Gândirea şi vorbirea) stabileşte conexiunile explicite şi produnde dintre vorbire( atât vorbirea interiorizată cât şi limbajul oral), şi dezvoltarea conceptelor mentale şi a conştientizării conitive. Vygotsky a descrid vorbirea interiorizată ca fiind calitativ diferită de cea normală (exterioară). Cu toate că Vygotsky credea că vorbirea interiorizată s-a dezvoltat din vorbirea exteriorizată printr-un proces gradual de internalizare, iar despre copiii mici capabili doar să "gândească cu voce tare", el a susţinut că în această formă matură de discurs interior ar fi neinteligibilă pentru altcineva în afară de cel care o gândeşte şi nu ar semăna cu limbajul vorbit aşa cum îl cunoaştem noi( în special fiind foarte comprimat). Prin urmare, gândul însuşi se dezvoltă social.Limbajul începe ca o unealtă externă pentru copil folosită pentru interacţiunea socială. Copilul ghidează comportamentul personal folosit această unealtă într-o formă de vorbit cu sine sau "gândirea cu voce tare". Inţial, vorbitul cu sine este prin excelenţă o unealtă de interacţiune socială şi acest lucru se reduce la niveluri neglijabile când copilul este sigur sau cu copii surzi. Gradul, vorbitul cu sine este folosit mai mult ca o unealtă de autodirecţionare şi autoreglare a comportamentului. Pentru că vorbitul a fost însuşit şi şi internalizat, vorbitul cu sine nu mai este prezent în perioada în care copilul începe şcoala. Vorbitul cu sinele " se dezvoltă descriind o curbă ascendentă nu una descendentă; trece printr-o evoluţie, nu o involuţie. În final, devine vorbirea interiorizată"(Vygotsky, 1987, pg 57).Vorbirea a fost deci dezvoltată pe marginea a două direcţii: direcţia comunicării sociale şi direcţia vorbirii interiorizate, prin capre copilul mediază şi reglează propria-i activitate prin gânduri. Gândurile, în schimb, sunt mediate de către semiotica( semnele semnficative) ale vorbirii interiorizate. Acest lucru nu înseamnă că gândirea nu poate să aibă loc fără limbaj, dar mai degrabă că este mediată de acesta şi prin urmare se dezvoltă la un nivel mai mare de sofisticare. Precum tortul aniversal ca semn produce înţelesuri mai profunde decât proprietăţile sale fizice o permit, vorbirea interiorizată ca semn produce înţelesuri mai profunde decât funţiile psihologige inferiore ar putea permite.Zona dezvoltării proximaleZona dezvoltării proximale este (ZPD) este termenul lui Vygotsky pentru o gamă largă de sarcini pe care copilul este în procesul de a învăţa să le execute. Limita inferioară a ZPD este nivelul aptudinal atins de copil când lucrează independent( deasemenea se poate referi şi ca nivelul propriu-zis al dezvoltării copilului). Limita superioară este nivelul aptudinal potenţial la care copilul este capabil să ajungă cu ajutorul unu instructor mai capabil.Vygotsky a primti ZPD ca un mod mai bun de a explica relaţia dintre învăţarea la copii şi dezvoltarea cognitivă. Înainte de ZPD relaţia dintre învăţare şi dezvoltare putea fi redus la următoarele trei pozitii majore: 1) Dezvoltarea întotdeauna precede învăţarea (exe: constructivismul): copiii întâi au nevoie să ajungă la un nivel de maturizare înainţe ca învăţarea să poată avea loc; 2) Învăţarea şi dezvoltare nu pot fi separate, ci au loc simultan(exe: behaviorism): pe scurt, învăţarea este dezvoltare; 3) Învăţarea şi dezvoltarea sunt procese separate dar sunt interactive ( exe: gestaltismul): un proces întotdeauna pregateşte alt proces şi viceversa. Vygotsky a respins aceste trei teorii majore pentru că a crezut ca învăţarea întotdeauna precede dezvoltarea în ZPD. Cu alte cuvinte, cu ajutorul unei persoane mai capabile, un copil este în stare să înveţe aptitudini sau aspecte ale unei aptitudini care trec dincolo de dezvoltarea actuală sau nivelul de maturizare ale copilului. Prin urmare, dezvolatrea întotdeauna urmăreşte potenţialul copilului de a învăţa. În acest sense, ZPD oferă o privire a viitoarei dezvoltări cognitive, spre deosebire de o viziune retrospectivă care caracterizează dezvoltare în termenii capacităţilor individuale ale copilului.