CMYK

JOI6 septembrie 2012

Anul VNr. 103412 + 4 paginiPreţ: 1 LEUwww.zvj.ro

Răsărit: 06:54Apus: 19:56

Cotidian regional * * * Apare de luni până vineri (inclusiv) în toate localităţile Văii Jiului * * * Redacţia şi administraţia: str. Nicolae Bălcescu nr. 2, etaj II, Petroşani

ZIARUL POPORULUI Citeşte şi dă mai departe!

MARCĂÎNREGISTRATĂR

Nu există lege împotriva

ADEVĂRULUI!

Director:Cătălin DOCEA

Curs valutar:1€ = 4,4940 lei1$ = 3,5837 lei1₤ = 5,6900 lei

ZiarulVãii Jiului

TipardigitalCel mai bun

preţ dinjudeţ!

Transmitecererea ta de

ofertă la office@zvj.ro

Tel. 0254.564 914

(din Timişoara)

SC angajează contabilcu experienţă. Se oferă condiţii excelente de muncă şi salarizare, inclusivautoturism şi telefonde serviciu.

Relaţii la telefon0751.199100

Ieri dimineaţă a avut loc înValea Jiului o întâlnire delucru, în cadrul căreia s-auanalizat oportunităţile şiposibilităţile de înfiinţare aunui operator care are caobiect de activitatefurnizarea agentului termicîn sistem centralizat, in-formează un comunicat alInstituţie Prefectului Hune-doara.

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară

(ADI) nou formată se va ocupa nu doar

de asigurarea agentului termic, ci şi de

lucrările de extindere şi de modernizare a

infrastructurii de termoficare. S-ar putea

să aibă şi mare succes în anii următori,

având în vedere că gazul şi energia

electrică se vor scumpi.

Este absolută nevoie de un

agent economic, care să

furnizeze agent termic în sistem

centralizat, având în vedere

reorganizarea prin care va trece

Paroşeniul.

La întâlnirea de lucru,

convocată de Sorin Vasilescu,

prefectul judeţului, au participat

primarii municipiilor Vulcan şi

Lupeni, cărora li s-au alăturat

administratorul public al

municipiului Petroşani, Marian

Popescu, şi directorul general al SC

Electorcentrale Paroșeni SA Doru Vişan.

După ce toate părţile implicate în discuţii

au concluzionat că este necesară

funcţionarea unui asemenea agent

economic, s-a decis că este nevoie de

înfiinţarea unei sucursale a Complexului

Energetic Hunedoara, care să aibă un

astfel de obiect de activitate. Deci,

înaintea Complexului, cu CNH, Mintia şi

Paroşeni, va fi formată o sucursală pentru

furnizarea agentului termic.

Următoarea etapă a înfiinţării acestei

sucursale este adoptarea unor hotărâri de

către consiliile locale Lupeni, Vulcan,

Aninoasa şi Petroşani, singurele localităţi

care mai beneficiază la ora actuală de

sistem centralizat de termoficare, prin

care acestea să aprobe înfiinţarea unei

Asociaţii de Dezvoltare Intercomunitare.

Demersurile privind adoptarea

hotărârilor consiliilor locale menţionate

sunt preconizate să se desfăşoare până la

19 septembrie 2012. Aceasta însemnă că,

în cel mai scurt timp, fiecare dintre

consilii se va întruni într-o şedinţă de

îndată sau extraordinară, prin care să

pună la punct acest aspect.

În iarna 2012-2013, agentul termic va fi

furnizat în sistem centralizat în

localităţile Petroşani, Vulcan şi Lupeni,

urmând ca oraşul Aninoasa să fie

racordat la reţeaua de distribuţie a

agentului termic. Să sperăm că Aninoasa

nu va lua locul Lupeniului, a cărui

administraţie se mai gândeşte la aceste

investiţii costisitoare, şi care măresc

gaura din bugetul Edilului.

„Înfiinţarea unui operator care să

furnizeze locuitorilor Văii Jiului agent

termic în sistem centralizat este o

consecinţă a discuţiilor purtate în ultima

perioadă de către toate autorităţile şi

instituţiile implicate în gestionarea

aspectelor care ţin de problematica

socială. Ne aşteptăm ca, în timp, în urma

apariţiei acestui operator, să scadă

costurile de încălzire a locuinţelor din

Valea Jiului şi ne dorim, în acelaşi timp,

ca acesta să fie o alternativă viabilă şi

corectă la sistemele individuale de

încălzire. Mai mult, dacă luăm în calcul

crearea de locuri de muncă şi impactul

economic al acestora, putem să discutăm

chiar despre o soluţie locală a unei

problematici socio-economice. Aşteptăm

deciziile consiliilor locale care să aprobe

înfiinţarea unei Asociaţii de Dezvoltare

Intercomunitare şi să începem

din această iarnă furnizarea

agentului termic în sistem

centralizat în trei localităţi

importante ale Văii Jiului. Ne

propunem ca în perioada

următoare să interconectăm toate

localităţile Văii Jiului la acest

sistem centralizat de furnizare a

agentului termic”, a declarat

Sorin Vasilescu, prefectul

judeţului Hunedoara.

Alina PIPAN

2 ACTUALITATE Ziarul Vãii Jiuluijoi, 6 septembrie 2012

www.zvj.ro

Un nou ADI în Valea Jiului

Petroşaniul, Lupeniul, Aninoasa şi Vulcanul vor aveade votat înfiinţarea unui nouoperator de termoficare

Marţi după amiază, oechipă din subordinea in-spectorului Iosif Arcana dincadrul Formaţiunii de In-vestigaţii Criminale aPoliţiei municipiului Vulcanl-a arestat pe tipul suspec-tat că l-a omorât pe băr-batul găsit fără viaţă într-unapartament din blocul 7 depe strada Şt.O. Iosif dinVulcan.

Respectivul,pe nume Paul Cătălin S, poreclit

“Blondu’”, are 17 ani şi este un mai

vechi client al poliţiştilor vulcăneni.

Nu o dată a fost adus la secţie, în urma

furturilor din autoturisme şi din maga-

zine pe care acesta le comitea frecvent.

De data aceasta - în urma decesului lui

Valer M. - este posibil ca traiectoria sa

infracţională să se încheie pentru câţiva

ani.

În seara zilei de sâmbătă, 1 septembrie, “Blondu’” s-a

pus pe băut, împreună cu victima sa, la

domiciliul acesteia. Nu era pentru prima

dată când cei doi se îndeletniceau cu tre-

aba acesta. Băiatul locuieşte în cealaltă

scară a aceluiaşi bloc, aşa că au ajuns să

se cunoască unul pe altul. Băuta a

continuat cu mult după miezul nopţii,

dovadă pet-urile de bere goale găsite în

apartamentului de la etajul al doilea al lui

Valer M.

La un moment dat,când deja băutura li se urcase la cap,

între cei doi a izbucnit o ceartă. De la

manelele pe care ar fi vrut să le asculte.

Unul voia o manea, celălalt ar fi dorit să

audă o alta. De la asta la bătaie nu a mai

fost decât un pas. Tânărul de 17 ani s-a

enervat şi l-a lovit, în mod sălbatic, în

cap cu picioarele pe bărbatul de 56 de

ani, până ce l-a lăsat lat. După care a

plecat din locuinţa acestuia.

Corpul neînsufleţital bărbatului a fost găsit luni dimineaţă,

de către fiica sa. Ofiţerii de la Investigaţii

Criminale au intrat pe fir şi astfel au aflat

de prietenia dintre cel mort şi “Blondu’”.

Aşa s-a ajuns ca, încă de la primele ore

ale zilei de luni, poliţiştii să înceapă

să-l caute pe Paul Cătălin S. Numai că

acesta, auzind de moartea lui prietenului

său mai în vârstă, şi-a luat rapid tălpăşiţa

din Vulcan.

Echipajul de poliţiedin Vulcan a dat de el la la un gater din

zona Baru-Haţeg. “Blondu’” ajunsese

aici, împreună cu un prieten, cu gândul

că, fiind o zonă izolată şi foarte puţin

populată, nimeni nu-l va întreba de sănă-

tate. Intenţiona să lucreze, să facă ceva

bani, după care s-o taie în străinătate.

Le-a mărturisit poliţiştilor că nu avusese

de gând să-l omoare pe prietenul său de

pahar.

Suspectul a fostdepus în Centrul de Detenţie Preventivă

de pe lângă IPJ Hunedoara, iar ieri, mier-

curi, urma să fie prezentat judecătorilor

pentru prelungirea mandatului de

arestare. Echipa de poliţişti şi procurori

care a lucrat la acest caz are probe sufi-

ciente care-l acuză pe tânăr de comiterea

acestei grave infracţiuni care a dus la

moartea unui om.

Gheorghe OLTEANU

Ziarul Vãii Jiuluijoi, 6 septembrie 2012 3ACTUALITATE

www.zvj.ro

SC Ziarul

Văii Jiului SRLangajează pe bază de

contract de muncă pe

perioadă determinată,

3 ore/zi: corector, de

preferat profesor de

Limba şi literatura

română, cu experienţă.

Cei interesaţi sunt rugaţi

să trimită CV prin e-mail

la office@zvj.ro până cel

târziu la data de

7 septembrie 2012

Fiindcă ştia că poliţia îi va lua urma,

Suspectul crimeide la Vulcan seascunsese la ungater din Baru

Bani europeni pentru cabinetelemedicale din zonele ruraleCu toate că, mai degrabă s-au desfiinţat decât au luat amploare, cabinete de la sate

mai au o şansă. Şansa vine de la Ministerul Sănătăţii care anunţă cadrele medicale

ce deţin sau intenţionează să înfiinţeze cabinete medicale în zonele rurale, precum

şi societăţile medicale deja existente în aceste zone, că pot obţine finanţare

nerambursabilă pentru activitatea pe care o desfăşoară, prin intermediul Progra-

mului Naţional pentru Dezvoltare Rurală derulat din Fondul European Agricol

pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). Conform programului, medicii, dar şi

societăţile comerciale din mediul rural pot obţine fonduri nerambursabile pentru

a realiza investiţii în serviciile de sănătate umană, asistenţă medicală ambulatorie

şi stomatologică, asistenţă medicală generală, specializată, dar şi în alte domenii

(dispozitive medicale). Suma pusă la dispoziţie prin acest Program, măsura 3.1.2

este de 134.668.992 Euro. Sesiunea pentru depunerea de proiecte se desfăşoară în

perioada 3 – 28 septembrie 2012.

Alina PIPAN

FC Hunedoara va disputa un amical

de lux cu campioana României,

CFR Cluj, mâine, de la ora 19:00,

în deplasare. Partida este posibilă graţie

prieteniei dintre doi foşti colegi din

echipa de aur a Corvinului, Ioan

Andone, antrenor la gruparea feroviară,

şi Dorin Nicşa, director sportiv la

FC Hunedoara.

Fotbaliştii grupării de pe Cerna se

vor duela, vineri, de la ora 19:00, în

Gruia, cu echipa românească a mo-

mentului, singura din ţară calificată

în grupele Ligii Campionilor, cea

mai importantă competiţie inter-

cluburi din lume. Evident, organi-

zarea acestui joc este posibilă graţie

antrenorului Ioan Andone, membru

fondator al clubului FC Hunedoara,

şi actual tehnician al grupării

feroviare.

„Eram în căutarea unui adversar

pentru un amical în etapa de pauză

pe care o efectuăm în acest week-

end, iar directorul sportiv al clubului,

Dorin Nicşa, s-a gândit la un meci cu CFR

Cluj, echipa antrenată de fostul său co-

echipier, Ioan Andone. Cum şi clujenii au

liber, pentru că Liga I are o pauză de două

săptămâni, din cauza primelor două jocuri

ale naţionalei României, în preliminariile

Campionatului Mondial din 2014, Andone

a fost de acord cu propunerea”, a spus

Marius Opric, antrenorul hunedorenilor.

Tehnicianul consideră că partida cu cam-

pioana este o şansă importantă pentru ele-

vii săi şi un antrenament perfect pentru

următoarele etape: „E o ocazie rară,

deoarece nu în fiecare zi o echipă din

eşalonul al treilea are şansa de a întâlni

campioana României. Chiar dacă CFR Cluj

va alinia, cel mai probabil, o echipă de

rezerve, jucătorii noştri vor aborda meciul

la potenţial maxim, aşa că vom avea parte

de un antrenament perfect pentru urmă-

toarele etape de campionat”, a spus Opric.

Reamintim că CFR Cluj s-a calificat în

grupele Ligii Campionilor, după o „dublă”

victorioasă cu elveţienii de la FC Basel

(2-1 şi 1-0) şi a fost repartizată într-o grupă

din care fac parte Manchester United,

Galatasaray Istanbul şi Braga.

FC Hunedoara a debutat cu o victorie, scor

2-1, contra Jiului Petroşani în noul sezon,

iar în etapa a doua a Ligii a III-a are liber,

deoarece în seria a V-a activează doar 13

echipe, iar fiecare echipă se odihneşte, pe

rând, câte o etapă.

Ziarul Vãii Jiuluijoi, 6 septembrie 20124 SPORT

www.zvj.ro

Dobandă fixă: 11,9%Perioada de creditare: 12-60 luniValoarea creditului: 1.000 - 20.000 RONVârsta solicitantului: 21-69 ani (72 ani)Venit minim: 600 lei - salariat (se includ bonurilede masă)500 lei - pensionar (pensie de boală,invaliditate) + indemnizaţii creşterecopilDocumente necesare:- fluturaşul de salariu / adeverinţa desalariu / talonul de pensie, copiaBI/CI, după caz decizia de pensio nare,factura de utilităţi, fişa fiscală.

TEL. 0737.550.812

CREDITEDE NEVOI

PERSONALE

SC CENTRUL DE CALCUL INFO ’98 SA, societate cu o experienţă de peste 35 de ani în domeniul informatic, oferă:

CURSUL DE INIŢIEREpentru

OPERATOR CALCULATOR ELECTRONIC ŞI REŢELE (COD COR 351101)

Cursul are o durată de 72 de ore, se desfăşoară pe parcursul a 6 săptămâni, dintre care un

număr de 54 de ore sunt de practică pe calculator.

Preţul cursului este de 350 lei şi se poate acorda o reducere de până la 10% pentru grupurile

organizate care vin din partea unei singure unităţi economice. Preţul include TVA.

IMPORTANT!!!Se eliberează diplome recunoscute de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi

Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

Persoana de contact: ing. Manuela Popescu

Telefon: 0254.546071, 0731.010762

S.C. Centrul de Calcul INFO’ 98 S.A. Petroşani

Petroşani, 332015, jud. Hunedoara, str. Timişoarei, nr. 2, tel. +40372 904 652, tel/fax +40254 541 330

ORC: J20/408/1999 CUI: RO11751623

e-mail: office@info98.ro www.info98.ro

Cele mai promiţătoare 12 gimnaste ju-

nioare de la CNS CSS „Cetate” Deva au

fost convocate la Centrul Olimpic de

Pregătire de la Izvorani, pentru o evalu-

are organizată de Federaţia Română de

Gimnastică. Acţiunea are ca scop identi-

ficarea talentelor şi promovarea lor la

nivele superioare de performanţă.

Antrenorii clubului devean speră că mai

mult de jumătate dintre sportivele de la

„Cetate” vor face paşi importanţi pe

drumul performanţei.

Patru dintre sportivele clubului devean,

convocate la evaluarea programată în pe-

rioada 9-16 septembrie, sunt deja compo-

nente ale lotului de junioare care îşi

desfăşoară activitatea la Deva. Ştefania

Stănilă, Miriam Aribăşoiu, Andreea

Munteanu şi Ana Maria Ocolişan speră că

vor face pasul spre echipa de senioare,

pentru a concura la cele mai tari com-

petiţii.

Stănilă şi Ocolişan, născute în 1997 şi

medaliate la Europene, împlinesc în 2013

vârsta senioratului, iar mutarea la lotul de

senioare ar fi obligatorie. „Stănilă e cea

mai bună dintre junioare şi ar merita să

promoveze la senioare. Ocolişan e puter-

nică şi munceşte mult, însă îi lipseşte in-

iţiativa de a trece la elemente cu grad de

dificultate mai ridicat”, a spus Gheorghe

Orban, antrenorul lotului de junioare.

Aribăşoiu şi Munteanu sunt născute în

1998 şi ar mai putea sta un an în lotul mic,

însă trecerea la senioare ar echivala cu

posibilităţi de progres mai rapide, deşi ex-

istă şi riscul ca ele să nu facă faţă.

„Munteanu este talentată, însă e firavă ca o

păpuşă de porţelan. Antrenorii au fost

foarte atenţi cu ea, însă chiar şi aşa

sportiva a suferit două fracturi de stres

(mici fisuri ale osului cauzate de supraso-

licitări - n.r.), la mână şi picior. Aribăşoiu e

foarte bună la partea artistică şi la exe-

cuţie, dar mai are de muncă la gradul de

dificultate. Sper ca toate să fie selecţionate

în lotul de senioare şi să ajungă pe podium

la competiţii importante”, a mai spus

Gheorghe Orban.

În prezent, din lotul de senioare al

României fac parte trei sportive de la

„Cetate” Deva: petrileanca Raluca Haidu,

Amelia Racea şi Dianca Trenca.

Celelalte opt gimnaste de la „Cetate” con-

vocate la Izvorani sunt născute în anii

1998, 1999 şi 2000, iar ţinta lor o reprezin -

tă selecţionarea în lotul de junioare. Patri-

cia Bec, Emanuela Pârva (născute 1998) şi

Asiana Peng (născută în 2000) sunt antre-

nate de Gina Gogean şi Cristian Micu,

fiind multiple medaliate la campionatele

naţionale de junioare din luna iunie. Cei

doi tehnicieni au spus că elevele lor ar

merita să fie selecţionate în loturile

naţionale. „Pârva a fost pe cinci la indivi-

dual compus, la Naţionale, şi a luat bronz

la paralele, fiind o gimnastă cu reale cal-

ităţi. Peng a avut cele mai curate execuţii

dintre toate participantele la Naţionale, iar

dacă îşi va creşte gradul de dificultate al

exerciţiilor va fi cu adevărat în top”, a

spus antrenorul Cristian Micu.

Ioana Nicoară (născută 1998), Laura Jurca,

Andreea Iridon, Mădălina Blendea (toate

născute 1999) şi Adela Florea (născută în

2000) sunt antrenate de Adela Popa şi Ioan

Coroiu, fiind cotate drept cele mai talen-

tate gimnaste din noul val. Cele patru sunt

multiple medaliate la competiţiile interne

şi internaţionale, iar antrenorii au doar cu-

vinte de laudă despre ele. „Din păcate,

Laura Jurcă ratează evaluarea, deoarece se

află în Elveţia, la părinţi, unde este supusă

unei intervenţii chirurgicale de îndepărtare

a unui semn de naştere de pe nas. Andreea

Iridon este cea mai serioasă gimnastă din

echipă şi abordează toate antrenamentele

cu concentrare maximă, de la start la final.

Mădălina Blendea se remarcă prin seriozi-

tate şi maturitate, fiind o sportivă care ştie

exact următorul pas pe care îl are de efec-

tuat în cariera sa. Nicoară a început mai

târziu gimnastica decât colegele, prac-

ticând acest sport doar de la vârsta de 9

ani, dar a progresat enorm în ultimii ani,

ajungând pe locul patru la Naţionale, în

proba de individual compus. Adela Florea

este talentată, dar are un potenţial de

muncă scăzut, fiind un pic cam

copilăroasă. Ne-am bucura dacă fetele ar fi

selecţionate, pentru că şi-ar putea împlini

visul de a deveni campioane”, a spus

antrenoarea Adela Popa.

Toate cheltuielile stagiului de la Izvorani

vor fi suportate de FRG, iar în baza rezul-

tatelor de la evaluare se vor alcătui noile

loturi ale României.

Gimnastică

Invazie de devence la loturile naţionale

Amicalul de lux,

Facilitat de Ioan Andone

După cum se ştie, datorităcalităţilor sale manageriale,petroşeneanul Ioan Danciugirează de ceva vreme laFC Vaslui o funcţie delocuşoară, aceea de vi-cepreşedinte. Ajuns la oechipă care nu a făcut derâs fotbalul românesc înEuropa, fostul mare arbitrua cunoscut, în acest timp,nume mari ale sportuluimondial despre care ne-avorbit în exclusivitate cuocazia venirii sale în ValeaJiului.

S-a întâlnit cu sora magnatului MorattiMândru că duce numele Văii şi pe alte me-

leaguri, cel îndrăgit şi pentru calităţile de

interpret de muzică ardelenească ne-a vor-

bit despre actuala sa dragoste FC Vaslui.

„Avem la Vaslui o echipă ce a avut o com-

portare onorabilă, dar care a ratat la mus-

taţă două calificări, întrucât în primul joc la

Instanbul, cu Fenerbache, după ce au con-

dus cu 1-0 a fost egalată în ultimele minute

de către gruparea din Turcia. Apoi în

meciul, retur, la scorul de 2-1 am avut

ghinion că am ratat un 11 metri. Deşi

Vasluiul trebuia să fie cap de serie, UEFA a

decis pe nedrept ca moldovenii să nu fie

cap de serie şi astfel au căzut cu un alt

adversar de calibru, Intre Milano, o echipă

aflată în primele 10 puteri ale lumii din

toate timpurile. La Piatra Neamţ a fost 2-0

pentru italieni, iar la Milano, după ce

vasluienii au condus cu 2-1, în ultimele

minute au ratat o mare ocazie de calificare

şi apoi, ghinion, au fost egalaţi. Acolo m-am

întâlnit cu Bedy Moratti, sora celebrului

magnat italian Moratti, care finanţează

această echipă. Aceasta a condus delegaţia

la Piatra Neamţ şi a fost încântată de

România şi echipa Vasluiului. Este actriţă

de meserie, are 70 de ani şi arată ca la 50

de ani. Familia Moratti este una dintre cele

mai de vază familii ale Italiei, aristocraţi,

care, pe lângă o serie de acte de caritate, au

rezultate senzaţionale pe line economică,

iar pe plan sportiv această familie conduce

destinele lui Inter Milano de mult timp”,

spune Ioan Danciu. Care a mai dat mâna

cu o somitate a sportului, portughezul Luis

Figo: „L-am reîntâlnit după 14 ani, când

i-am învins pe portughezi cu 1-0. Este ace-

laşi om modest şi m-a rugat să-i transmit

salutări lui Hagi şi Gică Popescu. Este o

încântare a ochiului acest Figo, arată ca un

actor de cinema şi este cotat ca fiind al

treilea jucător din toate timpurile, din Por-

tugalia, după Eusebio şi Cristiano Ronaldo.

După jocul de la Inter, Victor Piţurcă ne-a

derutat cu prezenţa celor cinci jucători de

la Vaslui în echipa naţională: Coman,

Stanciu, Sânmărtean, Nicolae şi Sălă-

jan. De aceea, am menajat câţiva dintre

ei la Milano, punând pe primul loc in-

teresele echipei naţionale, iar la meciul

cu Viitorul Constanţa am avut surpriza

ca tinerii lui Gică Hagi să se autode-

păşească. Cu toate acestea, la Con-

stanţa ni s-a anulat un gol perfect

valabil marcat de Nicolae, la scorul de

0-0. Oricum, echipa lui Adrian Porum-

boiu este pe locul patru, la ora actu-

ală, cu 12 puncte, plus 3 la adevăr,

şi sunt convins că vom avea şansa

să câştigăm, în premieră, pentru

Vaslui campionatul. Adversarii

noştri cei mai periculoşi sunt cei de

la Steaua, CFR Cluj şi Petrolul”.

Învăţăturile lui Danciucătre Jiul PetroşaniDespre echipa Jiul, a cărei glorie a

apus demult, al cărui preşedinte

Ioan Danciu a fost cu ceva timp în

urmă, acesta are numai regrete: „Îi

doresc ca în 3 ani să ajungă în Liga

I, dar e nevoie să pună bază pe tinerii jucă-

tori, iar Alin Simota să fie sprijinit de toţi

oamenii de afaceri din Vale. Am o stimă

pentru toţi finanţatorii din toate eşaloanele

superioare şi inferioare. I-aş recomanda Ji-

ului să nu mai ia jucători aflaţi la final de

carieră. E suficient un grup de 4-5 jucători

cu experienţă, în jurul cărora să fie pro-

movaţi şi tinerii localnici. Cei care vin din

alte părţi nu au nimic comun cu Valea Jiu-

lui, vin doar să ia banii şi atât. Sunt puţin

de dezamăgit de câţiva tineri pe care i-am

avut în vizor, întrucât nu au fost şi nu sunt

pregătiţi pentru o echipă de cupă euro-

peană. Cei care îi reprezintă cer sume fabu-

loase pentru a fi transferaţi. Li se umflă

prea mult cota, vorba lui Blaga -

cu penele altuia de poţi îm-

popoţona, dar nu poţi zbura. Eu sunt de

acord ca şi cei din club să ia indemnizaţie

pentru formarea jucătorului, dar un junior

din liga a III-a sau a IV-a nu merită mai

mult de 20.000 de euro. Am vrut să îl

luăm pe Bobină, din liga a IV-a, de la

Universitatea Petroşani, dar părinţii s-au

opus, pe motiv că este foarte bun la

şcoală şi că este mai importantă cartea

decât fotbalul. Eu rămân la convingerea

că trenul trece o singură dată prin gara ta

şi nu mai ai ocazia să-l prinzi. Şi în situ-

aţia acestuia au mai fost şi alţi jucători

din Vale. Din această cauză regret că

tinerii români pierd obiectul muncii şi

vin tinerii din Africa şi joacă în locul lor.

Rămân la părerea că jucătorii români au

fiţe încă de mici, iar chestia că nu au mân-

cate banane, nu mai rămâne în picioare, că

au trecut deja 23 de ani”.

Ioan Danciu, a primit de la Bedy Moratti

un tricou al celebrului Cambiasso, italian

care a dat gol la Piatra Neamţ. Danciu e

sigur că finanţatorul de la Vaslui nu se lasă

până nu ia campionatul pentru că a fost

unicul arbitru pe care nu îl are nimeni la

mână cu nimic: „Porumboiu are o părere

foarte bună despre oamenii din Vale şi îi

admiră foarte mult, mai ales că mulţi

moldoveni locuiesc, aici, în Vale”, a

încheiat Danciu.

0254 512512 0720 512000 0254 512500

TAXI COMSIONRENT A CAR

RAPIDIEFTIN

CONFORTABIL

Ziarul Vãii Jiuluijoi, 6 septembrie 2012 5SPORT

www.zvj.ro

Pagini realizate de Loredana JUGLEA

Ioan Danciu, vicepreşedintele lui FC Vaslui:

„Porumboiu are o părere foarte bună despreoamenii din Vale şi îi admiră foarte mult”

Luis Figo

Bedy Moratti

Peste 100.000 euro pentru reabilitarea cinematografuluiCădirea fostului Cinematograf „Victoria” a

fost dat în concesiune anul trecut, în urma

unei licitaţii publice. Condiţia primordială

a dării în concesiune a fost de a păstra

cinematograful funcţional cel puţin 5 ani.

Investitorul nu se limitează însă la

investiţiile în sala de cinematograf. Aici va

fi deschisă o sală de bowling cu două

piste, o sală de jocuri, o casă de pariuri

sportive şi un fast food. Cu toate că

patronul Siminel Iordache aprecia ca în

toamna aceasta să inaugureze noua

investiţie, lucrurile s-au schimbat pentru

că, nu-i aşa, socoteala de-acasă nu se

potriveşte cu cea din târg.

După realizarea proiectării au

început lucrările. Au trebuit

refăcute infrastructurile de apă,

canalizare şi energie electrică.

„Cel mai mult a durat până ce

au venit să ne instaleze reţeaua

electrică. În perioada următoare

urmează să ne apucăm de

reparaţia acoperişului, izolarea

pereţilor exteriori, deci intră în

lucru faţada”, ne-a explicat

administratorul Cătălin Rus. În

total, aici se vor investi peste

100.000 de euro.

Parcul din Colonie aratămai rău după concesiuneSC GTS Company SRL care deţine, pe

lângă alte multe afaceri şi pe cea a

restaurantului La Belle Epoque, a primit în

concesiune în luna mai a acestui an, parcul

de vizavi. Ideea era ca firma care a

revitalizat clădirea fostului cazinou

muncitoresc să scoată la lumină şi parcul,

pentru a nu strica aspectul ansamblului în

care avea să-şi desfăşoare activitatea

restaurantul. Concesionarea parcului a

ridicat pe vremea aceea multe sprâncene în

consiliul local. Nu se mai auzise de

concesionarea unui parc. Până la urmă,

parcurile sunt locuri publice, de care

trebuie să se bucure tot omul. Să nu mai

punem la socoteală că în parcul respectiv

au mai tot fost făcute de municipalitate

modernizări, investiţii, prin tot felul de

proiecte. Dar niciunele nu au rezistat

prigoanei locuitorilor care au distrus tot.

În contractul de concesiune se stipulează că

accesul în parc este liber oricui, atât timp

cât nu distruge bunurile. Sunt în joc 1.633

mp şi concesiunea se va face pe 25 de

ani. GTS plăteşte 1.600 de lei pe an

concesiune pentru acest spaţiu pe care l-a

câştigat prin licitaţie, în urmă cu vreo două

săptămâni.

Firma ar fi trebuit să investească deja în

amenajarea parcului. Beneficiul ar fi fost

mai mare de partea firmei, decât de partea

cetăţenilor, pentru că ar fi înfrumuseţat

vecinătatea restaurantului. Beneficiul

locatarilor din Colonie ar fi fost să se

bucure de un parc amenajat ca la carte,

supravegheat, fără riscul de a fi distrus. Ar

fi înţeles poate şi mai marii firmei care este

câştigul unui bun public.

O spunem cu regret, dar asta e realitatea

din teren: la trei luni după ce Consiliul

Local Petroşani a hotărât concesionarea

parcului, în urma unei licitaţii publice,

parcul arată mai rău ca la început.

Împrejmuirea parcului este realizată cu

beton şi gard din fier. În unele părţi gardul

de fier a fost rupt, şi nici betonul nu „se

simte” prea bine. În parc mai funcţionează

doar două jocuri pentru copii, vegetaţia

este uscată, iar de la deşeuri menajere până

la deşeuri din construcţii găseşti de toate.

Sorin Avrămescu, administratorul firmei,

spunea, la inaugurarea restaurantului că

firma va investi în parc, dar

trebuie să sară în ajutor şi…

primăria. Nu cu amenajarea

parcului, asta ar fi chiar culmea,

dar cu amenajarea

împrejurimilor. Zis şi făcut.

Primăria a ajutat imediat

investitorii. Astăzi, drumurile

din vecinătatea restaurantului

sunt asfaltate, trotuarele

reabilitate. Totul este neted ca

în palmă. De aceea merită

aplaudată Primăria Petroşani

pentru ajutorul pe care-l dă

investitorilor locali.

Această zonă cu iz istoric merită şi trebuie

scoasă în valoare. Tocmai de aceea insistăm

ca GTS să fie perseverent şi să se ţină de

promisiunea făcută, care, din punct de

vedere legal, după adjudecarea prin licitaţie

a parcului, este o obligaţie contractuală.

Străzile Griviţa Roşie, Vlad Ţepeş şi Radu

Şapcă sunt toate reabilitate. Aşteptăm ca şi

imaginea parcului să-şi schimbe aspectul.

Proximităţile Casinoului Muncitoresc

trebuie să aibă măcar strălucirea interbelică.

Pentru că această clădire reprezintă pentru

comunitatea locală mai mult decât un

restaurant, ea fiind epicentrul cultural-social

interbelic al Petroşaniului. Probabil, după

ce vom citi cartea colegului Marian Boboc,

„Cazinoul Muncitoresc din Colonia de Jos a

Petroşaniului. Corso de la George Enescu la

A.L.R.U.S.”, vom afla nu doar ce s-a

întâmplat între zidurile acestei clădiri, ci

vom învăţa să le şi respectăm cum se

cuvine…

Alina PIPAN

CMYK

6 ACTUALITATE Ziarul Vãii Jiuluijoi, 6 septembrie 2012

www.zvj.ro

Investiţii care au rămas în expectativă,

Parcul din Colonie şi Cinematograful „Victoria”, deşi luate,au rămas tot… nemăritate

Unii cetăţeni din Coloniesunt obişnuiţi să aruncegunoiul pe malul Jiului şise pare că nu se pot dezobişnui de acest obicei nesănătos.

Îmi amintesc când eram copil şi

mergeam la bunici, în Colonie. Aveau

casă pe strada Jiului, pe care o primiseră

când bunicul s-a angajat la mină. Nu mi-

a plăcut nicicând acea casă, pentru că era

mai mereu plină de funingine. Nu era

canalizare, avea doar conductă de apă

rece, iar încălzirea se făcea cu ajutorul

sobelor. Numai cenuşă şi funingine.

Casa era situată nu departe de mina

Dâlja. Pe o stradă îngustă, ca o uliţă de

sat, neasfaltată, plină mereu de praf.

Vizavi curgea Jiul. Era mereu negru, iar

malurile lui pline de cenuşă şi gunoi. Şi

atunci se arunca gunoiul tot pe Jiu.

Nimic nu s-a schimbat,

decât aerul care este mai

curat. Nici apa nu mai este

neagră, cum era după

spălatul cărbunelui, dar este

plină de gunoaie.

Am ajuns ieri pe malul Jiu-

lui. Este tot plin de deşeuri

şi este evident că unele

gospodării îşi deversează

WC-ul şi apa menajeră aici.

Iar gunoiul porcilor şi al

găinilor tot aici ajunge.

Miroase îngrozitor, de nici

nu poţi respira, iar la tot

pasul dai de pungi cu

gunoi rupte de câinii

hămesiţi.

Străzile Dacia, Jiului,

Aurel Vlaicu, Digului sunt toate la fel.

Au pe partea dreaptă sau stângă un

mal abrupt plin ochi cu deşeuri. Am

mai discutat de multe ori acest aspect

cu factori de răspundere din Primăria

Petroşani. Cu toate că pentru depozi -

tarea ilegală a gunoaielor se poate lăsa

cu amendă, nu are cine să o aplice,

pentru că nu pot fi plasaţi poliţişti locali

de-a lungul fiecărui mal al Jiului, ca să

păzească lumea care aruncă gunoiul. Ar

fi o soluţie, la un moment dat chiar exista

o patrulă care se ocupa cu acest lucru,

dar nu mai sunt bani pentru aşa ceva şi

nici oameni disponibili. Oricum, nu ar

avea dotarea necesară pen-

tru a se lua în piept cu cei

care aruncă gunoiul pe Jiu.

Totuşi, ar fi ideală înfi-

inţarea unui compartiment

la Primăria Petroşani, care

să asigure acest serviciu şi

să amendeze aceste neregu -

li. Este evident, în zilele

noastre, oamenii nu se

educă singuri.

Alina PIPAN

CMYK

7ACTUALITATEZiarul Vãii Jiuluijoi, 6 septembrie 2012

www.zvj.ro

Primăria şi Consiliul LocalPetrila vor organizaLa Casa de Cultură „LadislauSchmidt” un spectacol dedicat pensionarilor

După cum v-am informat la timpul potrivit,Casa de Cultură „Ladislau Schmidt” dinPetrila are din 20 august un nou director.Fostul director Drăghici a renunţat amiabil lafuncţie, „de comun acord cu şefii mei” - dupăcum ne-a declarat.

Nu cunoaştem cauzele exacte ale acestei

despărţiri, dar ştim că fostul director (mai bine

zis, administrator) avea ceva proiecte până la

sfârşitul anului: organizarea unor spectacole cu

artişti locali. Primul dintre acestea urma să aibă

loc de Sfântă Măria Mică, la 8 septembrie, în

cinstea vârstnicilor din Petrila. Programele de

muzică uşoară şi populară ar fi trebuit să fie

susţinute de artişti locali şi de elevi de la şcolile

din Petrila. Din păcate, preconizatul spectacolul

nu va mai avea loc, odată cu renunţarea la funcţie

programul şi proiectele lui Drăghici fiind anulate.

Din discuţia purtată cu primarul Ilie Păducel am

înţeles că cea care răspunde acum de tot ce mişcă

în instituţia de cultură este doamna Oana

Bălănesc, fosta bibliotecară a instituţiei. „Da,

vom avea un spectacol pentru persoanele în

vârstă, dar nu pe 8 septembrie, ci undeva în jurul

datei de 1 octombrie, când vom sărbători Ziua

Internaţională a Persoanelor de Vârsta a Treia.

Atunci va avea loc un spectacol de muzică

populară, susţinut de artişti locali, plus alte

surprize, deocamdată nu vă pot zice mai mult.

Am discutat deja cu şefii celor două case ale

pensionarilor, din Lonea şi Petrila, dumnealor ne

vor ajuta la acest proiect, care sper să iasă bine”,

ne-a informat primarul Ilie Păducel.

Fiind vorba de spectacole şi de casa de cultură,

ne-am adus aminte şi de Zilele Oraşului Petrila.

Corneliu BRAN

Malurile Jiului din Colonie,

Loc permanent de depozitare a deşeurilor

Ieri, venind de pe strada Timişoarei, am

trecut prin zona Parcului

„Romtelecom”. Am văzut un grup de

vreo 10 muncitori aflaţi în zona scărilor

din spatele parcului. Doi dintre ei

greblau terenul, împrăştiind pământ,

timp în care vreo 7-8 stăteau de vorbă,

în timp ce unul căuta nu ştim ce în zona

treptelor de mijloc, recent construite.

Scări care, fie vorba între noi, nu prea

îşi mai aveau rostul, din moment ce

intrarea în parc se poate face de pe

trotuarul de la stradă şi de jos, cum se

vine de pe strada Timişoarei. Dar asta e

doar o simplă părere, iar proiectanţii şi

cei care au aprobat subproiectul nu au

decât să aibă o altă părere, şi nu asta am

vrut să scoatem în evidenţă. Ci faptul că

poate şi de aceea s-au întârziat lucrările

de reabilitare a parcului, pentru că sunt

prea mulţi oameni la lucru pe post de

„observatori”. Nu intrăm în bucătăria

firmei „Acomin”, care a gestionat totuşi

bine alte lucrări din Petroşani, lucrări

foarte ample (şi pentru care şi-a primit

şi o să primească foarte mulţi bani,

conform contractului), dar dacă tot

ştiu că sunt în întârziere, nu

înţelegem de ce permite muncitorilor să

nu lucreze cum ar trebui. Am stat mai

bine de un sfert de oră şi am privit

fuşereala cu care ei

lucrau, crezându-se

adăpostiţi de

copacii din parc, şi

aşa am înţeles de ce

s-a întârziat la acest

parc.

Alte câteva fapte

sesizate în timp ce

priveam parcul şi

ce activităţi se

desfăşoară în el ar

mai fi că foarte

mulţi copaci din

parc au fost loviţi

de aceiaşi lucrători

în timpul

operaţiunilor de

serviciu. Există

multe trunchiuri de

copaci descojite pe

anumite porţiuni, mai mari sau mai

mici. Ceea ce ne face să credem că

oamenii n-au fost conştienţi de valoarea

acelor copaci, mulţi seculari şi unici, iar

dacă ei se vor usca într-un an-doi vom

şti şi cine sunt vinovaţii. Nu îţi trebuie

ochi de expert în ale botanicii să vezi de

la distanţă acest fapt şi credem că

primăria ar trebui să ia atitudine pentru

acest lucru.

Apoi, în timp ce stăteam, doi

şmecheraşi de pe o maşină a Retim-ului,

mai-mai să dea peste noi pe trotuarul

proaspăt reabilitat, au venit cu maşina

să încarce frunzele uscate şi alte mizerii,

nu mai mult ca şi capacitate de un sac

de plastic, maxim doi. E drept, n-au stat

mult cu maşina pe trotuar (dată cu

spatele de la chioşcul de ziare şi până în

dreptul parcului), au aruncat mizeriile în

remorcă şi au plecat. Simplul fapt că

proprietarilor de maşini li se interzice

parcarea maşinilor pe trotuarele nou

reabilitate (pe bună dreptate!) ne face să

credem că regulamentul e doar pentru

unii… În timp ce alţii îşi bat joc de

munca şi banii unei întregi comunităţi.

Cum spuneam, angajaţii Retim-ului au

preferat să meargă „muntele la

Mohamed”, în loc să facă viceversa…

Adică să strângă în doi saci de nailon

mizeria şi s-o ducă la maşină (ca şi timp

ar fi fost cam tot aceeaşi poveste iar

trotuarul nu ar fi suportat greutatea

maşinii).

Una peste alta, 15-20 de minute ajung

să îţi dai seama că în România se poate

orice, că în România regulile sunt

pentru fraieri, iar tot în ţărişoara noastră

unii se fac că muncesc, iar alţii nu se fac

probabil că plătesc. Timp în care

beneficiarul, adică administraţia publică

locală, rămâne eventual cu pagubele şi

reparaţiile „după muncitori”, cu banul

dat la greu pe lucrări şi cu întârzierea la

care s-au găsit tot felul de scuze.

Sperăm ca măcar în cazul respectivilor

copaci, primarul municipiului şi şefii

SPADPP să aibă un cuvânt de spus şi

măcar să-i urecheze pe şefii „Acomin”.

Bine, poate n-ar strica şi a cere ceva

daune, pentru întârziere de subproiect şi

pentru scrijelirea copacilor seculari,

bineînţeles mai scăzându-se câte ceva

din suma totală de plată. Asta ca să se

înveţe minte şi alţii pe viitor. Nu poate

veni cineva, chiar şi în Valea Jiului, să

facă ceva şi totodată să strice altceva, la

care cetăţenii ţin, ba chiar să mai şi

întârzie pe deasupra cu lucrarea, în

condiţiile în care vremea a fost

favorabilă tot anul (au fost doar câteva

zile de ploi din primăvară şi până

acum). Trebuie pus piciorul în prag, că

doar de aceea mai sunt şi legi şi

regulamente în ţara asta, de aceea se

încheie contracte, cu termene bine

stabilite şi aşa mai departe. La Petroşani

şi în Vale nu e junglă, asta e clar,

suntem nişte oameni ca toată lumea,

destoinici, inteligenţi, harnici, cu familii

oneste şi copii ageri, contrar a ceea ce

cred bucureştenii, timişorenii sau

clujenii despre noi (nu toţi, dar destui

încât să ne tot arate cu degetul - sincer

ne-am cam săturat, dar asta e o altă

poveste şi o altă discuţie).

Corneliu BRAN

8 ACTUALITATE Ziarul Vãii Jiuluijoi, 6 septembrie 2012

www.zvj.ro

Urmele lucrărilor se văd încrustate pe

secularii copaci…În urmă cu vreo lună opinam că mai este puţin şicele trei parcuri din zona centrală a municipiuluisunt aproape finalizate. Lucrătorii firmei „Acomin”din Cluj-Napoca n-au reuşit însă să se încadreze culucrările până la 1 septembrie. Doar Parcul Pensionarilor a fost finalizat (cu excepţia uriaşeilămpi de miner, care putea fi şi ea vopsită frumosşi „fardată” puţin, că aşa arată oribil), celelaltedouă, Parcul „Romtelecom” şi Parcul Scriitorilor –cel de lângă judecătorie, nefiind finalizate.

Noile scări şi copacii jupuiţi

Cu oareşce întârziere, parcul „Romtelecom” e aproape finalizat,

Strada Timişoarei din Petroşani arputea fi o stradă interesantă, care săaducă aerul de vechi, de istorie, de olume boemă, de demult uitată… Dinnefericire, deşi şoseaua e proaspătreabilitată, clădirile sunt doar niştefantome „istorice”, iar proprietarii şiadministraţia locală se uită la elecum pe zi ce trece mai cade câteocărămidă…

Praf şi pulbere. Atât…Sincer, acest material trebuia să fie dedicat Clubului

Copiilor din Petroşani. Care de la 1 septembrie are un

nou director, prof. Cosmin Chiş de la Vulcan.

Fostul director, Imre Kovacs, momentan îşi strânge

jucăriile şi pleacă, se pare că nu mai e în graţii la

Deva… şi aşa credem că „cineva” l-a dădăcit prea mult

pe acest om – şi ne oprim aici căci n-are rost s-o mai

întindem (acum ceva ani noi am şi atras atenţia de faptul

că patronează acest club ca pe o proprietate privată/

afacere şi nu ca pe o instituţie de stat).

Cum pe noul director nu l-am găsit, fiind plecat se pare

la Deva (cel puţin aşa ne-a sugerat o angajată), aşa că

am lăsat-o pe altădată.

Plecaţi de-acolo, am luat-o încet, la pas, pe strada

Timişoarei. O stradă reabilitată, cu trotuare

asemenea. Dar ce folos, din moment ce câteva

clădiri stau să pice, arătând azi mai ceva decât în

filmele de groază. Ne-a sărit din nou, în faţă, ca

de atâtea ori, clădirea fostei garnizoane, de la nr.

5. Aceasta nu are uşi şi geamuri. În ea îşi fac

veacul oamenii străzii şi vagabonzii. Am spus-o

de atunci, de când jandarmii băteau cuie în nişte

lemne, ca să blocheze uşile, că aia nu e treabă

bine făcută. Nu ne-am înşelat şi dăm acum şi un

sfat celor care trec noaptea singuri pe-acolo,

chiar dacă e la doi paşi de clădirea Poliţiei

municipiului Petroşani şi de sediul CNH: aveţi

mare grijă la infractori şi la aurolaci! Imaginile

sunt credem sugestive, imaginaţi-vă cum e

noaptea pe-acolo.

Despre turism, numai de bine…Ceea ce nu înţelegem este de ce autorităţile locale nu

găsesc totuşi o soluţie pentru aceste clădiri-fantomă,

chiar dacă unele sunt

considerate istorice şi au

proprietar. Ceva trebuie făcut,

iar situaţia seamănă aproape leit

cu situaţia de pe Buzescu din

Capitală, unde până la urmă

primăria şi proprietarii au găsit

soluţii, chiar şi de compromis,

unele şi cu sprijinul Ministerului

Culturii. Şi la Petroşani trebuie

căutat ceva şi rezolvat acest

aspect, care dă un aspect de

ghetou zonei centrale din

municipiu, cu atât mai mult cu cât

s-au băgat munţi de bani în reabilitări de infrastructură.

Strada care ar putea fi cea mai frumoasă din municipiu,

date fiind clădirile vechi şi farmecul Maleii. Păcat că se

întâmplă asta. Nu ştim dacă într-o altă ţară, aceste

clădiri ar putea să stea aşa, nereabilitate, în plin centrul

oraşelor, dar ştim că la Petroşani se poate, toată lumea

aruncând vina şi pasând „pisica” de la unii la alţii. Cum

de la primărie se ridică din umeri, la auzul întrebării, iar

la poliţie ni se spune „nu mai e clădirea noastră”, iar

proprietarii o ţin în

paragină pentru că n-au

bani de investit, rămâne să

se găsească soluţia, ca şi

pentru celelalte clădiri de

pe strada Timişoarei. Ceea

ce ar aduce zona

respectivă - repetăm, o

zonă centrală - să capete

un nou aspect, unul

strălucitor şi măreţ, dată

fiind esenţa şi forma

arhitecturală, dar şi

vechimea şi situarea

zonei. În rest, să auzim

de turism numai de bine. În altă ordine de idei, am fi

curioşi când va interveni Primăria Petroşani cu

chitanţierul de amenzi (după câte ştim şi proprietarii au

obligaţii faţă de municipalitate) sau cu buldozerul. Că

doar aşa se mai poate face ordine…

Corneliu BRAN

9ACTUALITATEZiarul Vãii Jiuluijoi, 6 septembrie 2012

www.zvj.ro

Întrebare cu substrat edilitar:

Când va interveni PrimăriaPetroşani cu chitanţierul de amenzi sau cu buldozerul chiar în buricul târgului?

Ziarul Vãii Jiuluimiercuri, 5 septembrie 201210 ACTUALITATE

www.zvj.ro

„Dragii mei, am scris un proiect pentru Fi-

lantropia Ortodoxă Română, un ONG al

Episcopiei Deva, pentru a-i ajuta pe dragii

noştri bătrâni singuri. Proiectul se numeşte

Zâmbet pentru bunicii noştri şi este fi-

nanţat de Reiffeisen Bank.

Ordinea finanţării însă depinde de

numărul de voturi primite. Vă rog să mă

ajutaţi să-i ajut. Pentru votare trebuie

să intraţi pe următorul link:

https://raiffeisencomunitati.ro/program-de-

granturi/, să vă creaţi un cont şi să alegeţi

judeţul Hunedoara de pe harta ţării. Se vor

deschide cele 10 proiecte depuse, iar voi

veţi găsi acolo titlul proiectului nostru. În

numele bătrânilor noştri, eu vă

mulţumesc”.

Programul reprezintă un concurs on-line

de proiecte de responsabilitate socială, de

dimensiuni mici sau mijlocii, derulate de

organizaţii neguvernamentale, şcoli sau

spitale în localităţile în care Raiffeisen

Bank SA îşi desfăşoară activitatea. Scopul

principal al programului este de a încuraja

organizaţiile şi instituţiile din România să

dezvolte şi să implementeze programe de

responsabilitate socială în beneficiul co-

munităţii, care să ducă la îmbunătăţirea

nivelului de trai din România.

Alina PIPAN

Intraţi pe net pentru un proiect

„Zâmbet pentru bunicii noştri"

După ce şi-au revenit, guvernanţii au dat

semnale că vor relua finanţările, dacă nu

pentru primarii verzi-portocalii, sau ce cu-

loare or mai fi având, măcar pentru to-

varăşii în galben şi roşu. Astfel, primarul

Gheorghe Ile a obţinut prelungirea contrac-

tului pentru lucrările de modernizare a in-

frastructurii din cartierul Micro 3 B.

Finalizarea lucrărilor este stabilită pentru

finele lunii octombrie. La aceste promisi-

uni, o vulcăneancă mai dezgheţată a

opinat: „până pe la sfârşitul lui octombrie

îngheaţă şi poate nu mai curge canalul

acela pe strada Traian, că pute îngrozitor”.

Doar gerul mai poate alunga mirosul, însă

rahatul îngheaţă mai rău. Dacă nu iese în

stradă, atunci iese în casele oamenilor.

Alina PIPAN

Şi accidentul de marţi

Confirmă necesitatea pistelor pentru bicicliştiUn şofer de 51 de ani, care venise tocmai dinTurda, judeţul Cluj, a avut parte marţi, pe la orele11:30, de un experiment urât în Vale. Nu ştia că lanoi bicicliştii circulă de la un capăt în altul al Văiipe două roţi şi unde întorci capul dai de ei….

În timp ce conducea un autoturism pe strada Republicii din Uricani, pe direcţia de

mers Uricani - Lupeni, a surprins şi accidentat uşor un tânăr de 26 de ani din locali-

tate, care se deplasa pe bicicletă, pe acelaşi sens de circulaţie. Conform uzanţelor, a

fost întocmit dosar de cercetare penală pentru comiterea infracţiunii de vătămare

corporală din culpă.

Bicicliştilor ar trebui, totuşi, să li se faciliteze deplasarea în toată Valea prin re-

alizarea pistelor speciale. Ar fi şi pentru şoferi mai uşor. Dar asta e o altă poveste.

Eternă poveste…

Alina PIPAN

Dacă nu se repară, scursura de canal îngheaţă

Două luni până la finalizarealucrărilor în Micro 3BDupă ce guvernul a pus frână şi acam uitat să mai trimită şi fonduri înteritoriu, Cartierul Micro 3B din Vulcan a rămas să se uite la soare şila apa de canalizare, care se scurgepe trotuare. Vorba lui Toma Caragiu:„n-am găsit altă rimă”. Dar situaţia ecât se poate de prozaică…

Dacă tot stăm toată ziua la taste, ar fi bine săajutăm cu o logare şi un vot un proiect finanţat deReiffeisen Bank. Marinela Moldoveanu, şef birouARDDZI, a popularizat acest concurs pe internet,pentru că l-a şi creat. Am aflat şi noi, şi-l trans-mitem mai departe, pentru că este în folosul comunităţii din judeţ.

Berbec (21 Mar - 20 Apr)

Fiecare apelează la un tondiplomat şi scăzut pentru a se faceînţeles iar colaborarea dintre mem-

brii familiei este foarte constructivă.

Taur (21 Apr - 21 Mai)

Dacă eşti înconjurat de multălume, te simţi excelent, pentru căazi ai nevoie de comunicare, de so-

cializare, de oameni cu aceleaşipreocupări.

Gemeni (22 Mai - 21 Iun)

Veştile bune vin de peste tot şiai ocazia de a intra în legătură cuoameni veseli care te molipsescşi pe tine de bună dispoziţie.

Rac (22 Iun - 22 Iul)

Ai de ales între două direcţii,ceea ce pune la încercare stareata de nehotărâre proverbială, darde data aceasta ştii mult mai pre-

cis ce vrei şi alegi din prima!

Leu (23 Iul - 22 Aug)

Atmosfera este cam tensionată înjurul tău, dar vă iritaţi unii pe alţii. Nicitu nu poţi păstra dialogul pe un terenpaşnic, dar nici ceilalţi nu-şi ţin gura,

deci disputele şi certurile se pot ivi la totpasul.

Fecioară (23 Aug - 21 Sep)

Ai nevoie de părerea avizată apartenerului în privinţa unuiproiect care te priveşte personal.

Nefiind direct implicat, el priveşteimparţial lucrurile şi descoperă lucid chiar şicele mai mici aspecte pe care tu nu le vezi.

Balanţă (22 Sep - 22 Oct)

Porneşti o acţiune nouă, dar eposibil ca după câteva zile să îţidai seama că are şi alte direcţiide mers, nu doar cea pe care ai

ales-o la pornire.

Scorpion (23 Oct - 21 Noi)

Cel mai mare succes al zilei elegat de viaţă sentimentală, pen-tru că cineva de sex opus te

poate remarca azi într-o luminănouă.

Săgetător (22 Noi - 20 Dec)

Nu ai voie să greşeşti, darparcă se adună în calea ta toateobstacolele, pentru că ai impresia

că nimic nu înaintează.

Capricorn (21 Dec - 19 Ian)

Dacă ai aduna alături de tine şialte persoane la fel de dinamiceşi de dornice de implicare, cuatât mai mari vor fi satisfacţiile!

Vărsător (20 Ian - 18 Feb)

Azi contează mult prompti-tudinea şi spontaneitatea, pe carenu le ai întotdeauna la tine, pentrucă tu ai uneori nevoie de mai mult

timp de gândire înainte de a faceceva.

Peşti (19 Feb - 20 Mar)

Chiar dacă eşti un pic camgrăbit şi nu te gândeşti la con-secinţe, consideri că e mai binesă te eliberezi de o sarcină brusc,

decât să duci mai departe ceva ce nu îţi vaaduce prea multe satisfacţii.

Ziarul Vãii Jiuluijoi, 6 septembrie 2012 11PUBLICITATE

www.zvj.ro

IMOBILIARE ANGAJĂRI

AUTO

HOROSCOPHOROSCOP

ÎNCHIRIERI

SERVICII

COMEMORARE

Asigur transport cu autoutilitară 3,5 t.

Preţ minim/ km - în funcţie de distanţă.

Relaţii la telefon 0760.922123 non-stop.

Societate comercială angajează

bucătar cu experienţă,şi

ajutor bucătar.Relaţii la telefon

0751.199101

Spaţiu de închiriat (DEPOZIT), str. Lunca, nr.100. Preţ foarte avantajos.

Relaţii la telefon:0372.764439 sau

0254.542472

Vila Melinda angajează

ospătar şi cameristă. Oferă condiţii de muncă

avantajoase.

CV-urile se pot trimitela fax 0254.545842

sau la office@vilamelinda.ro

SC REALCOM SA PETROªANILaboratorul de Producţie – Cofetărie – Patiserie,

str. Lunca (lângă SC UPSROM şi Fabrica de Tricotaje), aduce în

casele dumneavoastră cele mai gustoase şi delicioase specialităţi:

Preluăm şi onorăm zilnic comenzi pentru toate ocaziile:

mese festive, nunţi, botezuri şi alte evenimente.

Telefon secretariat: 0254.542472, 0372.764439Laborator: 0733.960320, int. 315

Depozit: 0733.690319, int. 342

Torturi de ciocolatăTorturi cu frişcăTorturi cu fructe

Sortimente diversificate de prăjituriFursecuri

Alune prăjite şi alte sortimente

Societate comercială

angajează

vânzătoare cu experienţăpentru magazin alimentar în

Petroşani.

Relaţii la telefon0762.260128

SC angajează şofer TIR.

Relaţii la telefon0751.199100

SC Leonadro SRLangajează şef magazinpentru magazinul situat înPetroşani, bld. 1 Decembrie 1918, bl. 69,parter.

Candidaţii vor depuneun CV la magazin, însoţit de fotografie.

SC închiriază spaţii comerciale pentru,pizzerie, baruri, sală dejocuri, spaţii de depozitare.

Relaţii la telefon: 0751.199100

SC angajează croitoreasă.

Relaţii la telefon0764.589850

Hotel Rusuangajează personal pentru

spălat vase.

Informaţii suplimentare la

telefon 0742.087221 sau

0742.087222. CV-urile se trimit la

info@hotelrusu.ro sau la fax 0354.108510.

Vând rulotă turistică, două dor-

mitoare, baie, aragaz, dresing,

foarte bine întreţinută. Preţ neg.

Telefon 0760.922123

Vând Ford Fiesta model 2006,

fab 2005, 4 uşi, 1.4 diesel, 4

airbag, abs, închidere centrali -

zată, radio cass original, consum

ff mic, euro 4, taxa mediu 300

euro. Un singur proprietar de

nouă. Preţ 2890 euro.

Telefon 0765.459316

Vând Ford Focus model 2002,

1.8 diesel, aer condiţionat, abs,

geam el., închidere centralizată,

radio cass original, 4 airbag, un

singur proprietar de nouă, statul

austriac, recent adusă în ţară. Preţ

1950 euro.

Telefon 0765.459316

Vând Peugeot 308, 1,6 HDI, mai

2010, 35.000 km, confort pack

dublu climatronic volan reglabil,

oglinzi electrice şi încălzite, 2

geamuri electrice, 4 airbaguri,

computer bord, preţ 9900 euro.

Telefon 0728.696889

Vând Ford Mondeo, an 1998,

1.8 benzină, airbag, radio cass

original, închidere centralizată,

stare foarte bună, un singur pro-

prietar de nouă, recent adusă în

ţară. Telefon 0765.459316

Vând garaj contorizat zona Dra-

galina.

Tel. 0757107201;0721915530

Vând casă (are apă, canalizare,

energie electrică etc., acces auto) +

600 mp teren, zona Peştera Bolii.

Tel. 0725.068828

Vând casă + anexe şi 4.000 mp

teren în Livadia. Preţ 30.000 euro.

Telefon 0766.568419

Vând apartament 2 camere în

Lupeni, zona Penny Market,

Aleea Trandafirilor, bl. 12/41.

Tel. 0728.980100

Vând apartament 2 camere,

Lupeni, str. Viitorului, bl. K2,

stare bună, termopane, uşă

metalică, preţ negociabil.

Telefon 0728. 272117

Vând apartament 3 camere în

Dimitrov, situat la stradă, parter

înalt, îmbunătăţiri, centrală ter -

mică, geamuri termopan, izolat

exterior, balcon închis, bine în-

treţinut, 2 boxe. Ideal de transfor-

mat şi în spaţiu cu altă destinaţie.

Preţ 45.000 euro neg.

Rel. la tel. 0724.571408

Au trecut 8 săptămâni de când a plecat dintre noi,la venerabila vârstă de 84 de ani, dragul nostru

Flori Ion.Familia Flori mulţumeşte tuturor celor care i-au fostşi îi sunt alături în aceste triste şi îndoliate momente.

Dumnezeu să-l odihnească în pace şi să-laibă în paza Sa pe iubitul nostru Ion!

Locuri de muncă în

BRAŞOVFast food -Shawarma

angajează persoane

tinere cu sau fără expe-

rienţă în domeniu.

CV-urile se trimit la

angajam_personal@yahoo.com

Relaţii la telefon0768.351122

luni-vineri 12:00 -18:00.

DIVERSE

Vând cărucior pentrugemeni.

Relaţii la telefon:0730.294550

CMYK

ACTUALITATE12 Ziarul Vãii Jiuluijoi, 6 septembrie 2012

COTIDIAN REGIONAL CU CAPITAL INTEGRAL PRIVAT

ISSN 2065 - 5096

Director: Cătălin DOCEA docea@zvj.ro

Redactor şef: Marian BOBOC

0761.756840

Colectivul de redacþie:

Alina PIPAN

alinapipan@yahoo.com

0766.678380

Corneliu BRAN

0766.728688

Mihaela PETROŞAN

petrosan@zvj.ro

0732.413134

Gheorghe OLTEANU

Loredana JUGLEA 0763.673727

loredanajuglea@yahoo.com

Colaboratori permanenþi:Ion ALDESCU, Mircea ANDRAŞ,

Mihai BARBU, Valeriu

BUTULESCU, Irina BOBOC,

Gilbert DANCO, Dumitru

GĂLĂŢAN-JIEŢ, Ion

HIRGHIDUŞ, Robert HUMMEL,

Ioan LASCU, Ilie PINTEA,

Alin RUS, Petronela-Vali SLAVU,

Dumitru VELEA

DTP: Bogdan SOVAGODaniela FILIMON0761.756837

Administrativ / Publicitate:Diana SANTA - 0722.344681

Difuzare:Marcel DOCEA - 0761.756839

Redacţia şi administraţia:Petroşani, str. N. Bălcescu

nr. 2, et. 2

Telefoanele redacþiei: 0254.549 020

0254.549 121 (fax) 0737.575 582

www.zvj.rozvj2008@yahoo.com

office@zvj.ro

ZiarulVãii Jiului

www.zvj.ro

Volumul poate fi cumpărat de

la redacţia ziarului nostru.

Deşi nu mai activează în Consiliul Local almunicipiului Vulcan, Ioan Dorel Şchiopu arămas, totuşi, consilier. Nu local, ci înConsiliul Parohial al Bisericii Centrul Vechidin Vulcan. Cel de care ţine bisericuţa depe dealul de mai din sus de primărie.

Deunăzi,Ioan Dorel Şchiopu a avut o întrevedere cu primarul Gheorghe Ile.

Problema despre care cei doi au discutat este una legată de activitatea

consiliului parohial din care face parte şi ex-consilierul local Ioan

Dorel Şchiopu.

Când a ieşitdin biroul primarului, fostul consilier a dat ochi cu viceprimăriţa An-

gela Stoica. Începutul de dialogul dintre cei doi a fost unul de cur-

toazie. Ce bine arătaţi, doamna viceprimar? Mersi, dar tu ce mai faci,

Dorele? Chestii din astea. După care, dintr-o dată, Ioan Dorel Şchiopu

i-a mărturisit viceprimăriţei ceva care a pus-o un pic pe gânduri pe

aceasta.

“Ştii ceva, Angela,i-a zis Ioan Dorel Şchiopu, eu, dacă aş fi fost în consiliul local, ţi-aş fi

cerut demisia!”. Pentru moment, îşi aminteşte fostul consilier local

PRM, viceprimăriţa s-a arătat mirată. Citindu-i nedumirirea de pe chip,

cel din faţa ei s-a explicat. Din cauza mediatizării sale execesive în

cazul despre care s-a vorbit atât, a show-urilor în care Angela Stoica a

fost prezentă. “Eu, dacă eram în consiliu, nu puteam să tac şi să nu

vorbesc despre asta!”, a grăit sincer Ioan Dorel Şchiopu.

Este posibil caoricine altcineva care ar fi fost în locul Angelei Stoica să-i fi întors

spatele celui cu care discuta şi să plece. Numai că viceprimăriţa a avut

cu totul şi cu totul o altă reacţie. Nu numai că i-a admirat sinceritatea

fostului său coleg de consiliu local, ba, dimpotrivă, i-a făcut şi ea o

mărturisire la care Ioan Dorel Şchiopu nu s-a arătat deloc mirat.

Răspunsul Angelei, îmi spune liderul peremist vulcănean, a fost cam

aşa: “Măcar tu, Dorele, mi-ai zis-o şi ai fi făcut-o pe faţă. Nu ca alţii

care vorbesc pe la spate şi nu au curajul să ia poziţie în chestiunea

aceasta!”. Ceea ce, o zic şi eu cu sinceritate, cam aşa este.

Gheorghe OLTEANU

Dialog purtat cu sinceritate

Până în decembrie, la alegerile parlamentare, mai sunt doar 3 luni.Pentru unii pare mult, pentru alţiipuţin. Pentru cei care ştiu exact cepopularitate au la electorat şi cesusţinere au în teritoriu pare mult.Pentru că, cu cât trece timpul, cuatât oamenii dau de greutăţi, facturimai mari la întreţinere ş.a.m.s., înverşunându-se logic împotrivapoliticienilor. Cărora, firesc, le maiscade din procente.

Noi în Valea Jiului nu ştim un parlamentar

chiar atât de liniştit încât să i se pară mult până

la parlamentare. Pentru că nu s-a pupat aceşti

patru ani cu niciunul dintre primarii Văii,

Cristian Resmeriţă mizează pe protecţia lui

Victor Ponta. Astfel, toate manifestările şi toate

declaraţiile liderului PSD sunt postate, publi-

cate şi transmise prin toate metodele către elec-

torat, atât de fiu cât şi de tată. Ideea nu este

neapărat de a seduce electoratul, cu toate că

Ponta este destul de prezentabil, cât de a-i arăta

şefului guvernului şi partidului că există în

conştiinţa vestului electoral al Văii.

Nu cunoaştem strategia deputatei Monica

Iacob-Ridzi, dar având în vedere că vârful se

cam clatină, aceasta va miza cu siguranţă pe

cea mai bună susţinere: aceea a realizărlor din

teren. Adică, din colegiul electoral din estul

Văii Jiului.

Alina PIPAN

Deputatul Resmeriţă

Mizează pe Ponta

CMYK

şcoală & culturăpe Jiul de Est şi Jiul de VestApare sub

îngrijireaprof. Irina Boboc

Suplimentgratuit al

cotidianului ZiarulVăii Jiului

� Anul IV � Nr. 106 �� 6 septembrie

2012 � 4 pagini �ISSN 2068 - 3650

Cele trei obstacole care îmi stau în faţă,

împiedicându-mă de a mă lua în stăpânire, de a mă îndrepta

spre libertate, sunt: întâi, zidul; al doilea, zidul; şi ultimul,

tot zidul. Trei ziduri. Un zid format din trei ziduri, care mă

ţin captiv; fiecare sub o altă formă; în captivitatea fiecăruia,

eu sunt un altul; sub umbra lor se desfăşoară metamorfoza:

năpârlirea, eliberarea. A fi captivul unui zid este ca şi cum

ai fi captivul propriei tale epidemii: eşti mereu “deschis”,

expus, nu întâlneşti niciodată zidul, este ca şi cum ai

traversa în toate părţile un pustiu, fără să-i dai de margini.

Alergi, ca şi cum ai vreai să scapi de tine, să ieşi din tine -

şi, cu toate acestea, ai de-a pururi propriu-ţi zid în faţă. Nu-

l vezi, este numai nisip şi arşiţă; nisipul poate să fie şi caţă,

iar arşiţa, întuneric. Alergi şi te întrebi: cum de au ajuns

lucrurile aici? Ai văzut oameni care duc cu ei dungile

grilajelor din ferestre, dungile hainelor vărgate, adâncite în

piele. Nego le spunea engrame; sau, sunt ascunse în aceste

engrame. Poate să fie ascunse mai înapoi, în codul făpturii

noastre. Dar acest zid, ascuns bine în străfunduri, vine din

afara noastră, are faţa îndreptată spre mine, spre tine: piatră

peste piatră şi pe fiecare încrustat un cuvânt: le citim şi

credem că sunt gândurile, judecăţile noastre. Ele ni se lipesc

pe chip, pur şi simplu, ne pârlesc faţa ca şi cum am fi primul

urcat pe munte. Ieşi în stradă şi întâlneşti oameni, fiecare

cu piatra sa din zid, o poartă nepăsător ca pe propriul cap.

Vezi o întrecere sportivă, o alergare cu săruturi de garduri:

ţi-o imaginezi, de ziduri, dar pe tine nu te mai vezi, sărindu-

le. Ţi se dă startul - şi nu vezi nici un zid, este ca şi cum ai

fi orbit de prea multa lumină, sau de prea multul întuneric.

E amiază pură, sau noapte pură. Totuna. Este negativul

abstractului. Limita mea. Finitul. “Nici un copac nu creştepână în nori”, observa Eminescu, liniştindu-ne. Dar pe el

tocmai asta îl împingea în disperare, în fisurare. Doamne,

trece zidul prin mine, ca o sabie! Şi nu curge sânge! Nu ştiu

cât şi cum ai umplut vasul celor săraci cu duhul, dar încep

să gândesc că “lichidul” dă forma vasului. Toarnă, dar să nu

dai peste margini nici o picătură! Apoi, “îndepărtează de lamine, vasul acesta!”, sparge-l, risipeşte-l sub lespezi! Dar să

nu faci din el ultimul zid. “Cine-i cel ce-mi spune povesteavieţii pe de rost / De-mi ţin la el urechea - şi râd de câte-ascult / Ca de dureri străine?… Parc-am murit de mult.”Trece zidul al doilea prin mine: finit, în partea aceasta -

infinit, în partea de dincolo. Cu această despărţire făcută de

sabia intelectului, cu tăiş abstract, începe adevărata învăţare.

A morţii? a vieţii? Greu de spus, peste puterile mele, cel

slăbit în umbra zidului! De-ar fi mai multă lumină! Zidul

este ca un fagure de albine; din fiecare cămăruţă mă privesc:

cum să mă mişc, să înaintez în vreo parte, sub atâtea priviri!

Îndreaptă-ţi faţa de la mine! A strigat cel prea încercat, omul

acela vechi, umplut de bube şi puroi. De ce o fi strigat

astfel? Din silă faţă de sine? Din refuz al celui de sus? Din

milă faţă de cel de sus, sau faţă de sine? În faţa zidului, nu

ai dovezi niciodată, numai presupuneri. De aceea, de aici

înflorit zvonul, acest copil vitreg al simţului de conservare.

Iată, piaţa, unde toţi s-au prăvălit sub propriile lor bucăţi de

zid. O piramidă de moloz. Sub ea, nu-i decât efigia noastră,

atunci când ne credem zei. Din ea iese o femeie în alb. Mă

cuprinde groaza: femeia se preface în negru: mă eliberez de

groază: femeia dispare. Îmi vine să ţip, să urlu: piramida de

moloz dispare. Cât timp se poate trăi aici, cu sârma

ghimpată strânsă în jurul gâtului? Nepăsător, îi strâng mâna

lui Jung; apoi trec mai departe, desenez o poartă pe zid cu

creta, ca şi cum aş face-o cu un stilet pe propria-mi piele. Nu

mă vede nimeni, sunt încă înfăşurat, ca de o placentă, ca de

o căiţă, de umbra primului zid. Cine ştie dacă mă voi naşte

viu sau mort? Naşterea: o trecere la limită!

Dacă în campania din Egipt, Napoleon ar fi intrat

într-o piramidă, nu ar mai fi făcut campania din Rusia. De-

atunci, s-ar fi retras pe insula Elena. Ar fi încercat discursuri

în faţa apelor mării, fiecare frază începând-o cu “Nu”. Dar

Eminescu nu ar fi ales acel grăunte de aur - Odă în metruantic - din nisipul frământat al mării, sub privirea

îngândurată a Împăratului. Poetul a intrat în piramidă, şi-a

aruncat ochii peste Cartea morţilor şi l-a ieşire, întregul

său neam l-a auzi murmurând: “Nu credeam să-nvăţ a murivreodată…”

Ieri, o femeie m-a întrebat:

“ - Crezi că există draci?”

“ - Nu!”, îi răspund.

Şi ea:

“ - Dar, tu nu crezi în Dumnezeu!?”

“ - Ba, da!”, îi răspund, fără să şovăi.

“ - Atunci, de ce te contrazici?”, se strâmbă ea.

Atât de întins îmi este mormântul, că nicăieri nu-i

văd marginile, ci numai îi simt răcoarea şi mirosul de

mucegai.

Dragă Lie,În Cartea de Jos, numele meu n-a putut să se aşeze

pe nicio filă: l-au şters cu buretele lor îmbibat în oţet,coroană de forţă aşezată peste tâmplele mele; în Cartea deSus, de-aş avea o singură filă, pe o faţă să se fi trecutzbaterea dureroasă, de pe ultima treaptă, a celui părăsit,iar pe cealaltă, să fie consemnat râsul învingătorului deaici, ca victoria lui să fie totală şi definitivă.

Sper ca o pagină să aibă motto: “Eli, Eli,

sabactani!”, iar pe cealaltă, “Tată, dacă voieşti, depărtează

paharul acesta de la Mine!” Altfel, nu ar avea sens bufonadaasta, de consumare a timpului şi graba ajungerii(involuntar dorită) în spaţiu în care timp nu va mai fi.

Vom ieşi de sub decoruri, fiecare cu pagina sa albă?Daimonul ştie.

Infernul nu depune mărturii. Cei ce l-au locuit şi au

reuşit să iasă pe brânci, precum Dante cu Virgiliu, sunt

obligaţi să tacă. El se hrăneşte din complicitatea tuturor şi

din tăcerile celor care l-au străbătut, din lipsa de mărturii şi

neîncrederea sau inconştienţa cu care este înconjurat de cei

din purgatoriu sau paradis.

Voi nu aţi tăiat nodul, ci aţi întors ochii de la faţa

celui ce făcea nodul funiei. Nu aţi vrut să-l recunoaşteţi, să-

l priviţi în ochi. Gâtul nu era al vostru!

În orice om sforăie un criminal şi doarme o victimă?!

În procesul buharinian, ne spune Soljeninţîn, la

întrebarea judecătorului: “Cum aţi putut, în timpul anchetei,să faceţi declaraţii contrare?”, Univer a răspuns: “Fiindcomunist, nu pot să evoc, într-un proces public, metodelefolosite de N.K.V.D. în timpul interogatoriilor”.

Aceste peceţi de pe dosare nu s-au rupt. Poate numai

Mielul înjunghiat va reuşi. Ca de pe Cartea cu care l-a văzut

Ioan în Patmos.

Cine scapă din funia duşmanului este prins în plasa

prietenului. Vorbă din tărâmul morţii.

Copil, cât de mult savuram mirosul de struguri

amestecat cu cel de pâine caldă, scoasă de mama din ţestul

de pământ! Atât de mult, că nici nu-mi dădeam seama că

mănânc: totul era abur de pâine şi aromă de struguri. Nu

ştiam de umbrele zidurilor, deşi ele se răsuceau peste faţa

mea. Cu timpul, au arat adânc în trupul meu, în mintea şi

sufletul meu. Răsfoiesc o carte - citită de multă vreme! - şi

nu-mi spune nimic. Cândva, era ca un grăunte de aluat în

mine, ca o sămânţă: încolţea, creştea, înflorea. Poate, în

unele clipe, o fi rodit - noaptea, cum se spune în basme

despre merele de aur -, dar de sub umbra zidurilor eu n-am

putut să văd şi să culeg nimic! Fiecare gânditor are

numeroase noduri lăsate nedezlegate în cărţi! Cu mâinile

mele le-am pipăit, dar de dezlegat nu am avut linişte. În

dosul zidurilor vacarmul e mare! Niciun sunet nu s-a distins,

nu a fost limpede. Măcar, de nu mi-aş pierde capul! Îmi vine

să înfulec cărţi, precum şoarecii Sărmanului Dionis, dar mi-

e frică şi teamă că slovele lor nu vor avea nici un gust. Îmi

plimb privirea peste literele de pe cotorul cărţilor, unele

semeţ sucite, şi toate îmi par trecute dincolo de un geam sau

de o pânză de apă şi privirea mea se întoarce precum lăbuţa

unei pisici dezamăgită că nu poate să prindă ceea ce se

mişcă în oglindă. Privirea mea nu se întâlneşte decât pe

sine! Tot mai obosit, mă scufund în umbra zidului sub

grămada de cărţi, văzându-l pe vecinul nostru, întins pe un

cojoc, vărsându-şi plămânii sângerii într-o strachină, după

cei şase ani de dispariţie. Mă ridic în cotul mâinii şi cât aş

vrea să strig: “Doamne, dă-mi pofta să mai mănânc struguricu pâine caldă!” Dar, nimic. Vocea mea este slăbită. Nici

eu n-aş putea să mi-o aud. Şi nimic.

La umbra zidului - şi plantele sunt străvezii, alungite

şi de o frăgezime bolnăvicioasă. Se întind cu sfială după un

licăr de lumină. Iar, dacă într-o bună zi, lumina ar cădea

brusc peste ele, tot atât de brusc li s-ar ofili frunzele,

tulpinile, iar de flori şi rod nici pomeneală. Dar omul?

Despre acesta, Eminescu spune că este “ghem de lumină”,

“scară de lumină”. Ieri am auzit că se vând bucăţi din zidul

berlinez. Precum, cândva, lemn sfânt din crucea

Mântuitorului. Iisus a transformat negativul crucii - partea

de tortură - în afirmativul uman. Oare zidul torturii în

Europa va fi fost dat celor din umbra lui spre a-i schimba

negativul în afirmativ? La cap ni s-a pus stâlpul păgân, apoi,

i s-a adăugat crucea mântuitoare, de acum înainte, trebuie să

se pună şi câte o bucată de piatră. Stâlp, cruce, piatră - trei

simboluri la capul bietului om!

Dumitru VELEA

De sub umbra zidului Paginile

I-IV

SPECIALIIjoi, 6 septembrie 2012

Călăreţul rănit, în învălmăşeala cea mare, se lasă sub

burta calului, spre a se salva. După o vreme, calul aleargă în

ocol. Este rănit şi el de o săgeată, foarte de-aproape. Cade-

n genunchi, încearcă să-l ferească pe călăreţ, dar nu mai

poate. De secole stăruie această fantasmă în istorie. Pentru

unele popoare. Întind mâna să-i smulg săgeata din coapsă,

dar nici eu nu mai pot. Calul se prăvăleşte peste mine,

încercând, în ultimele clipe, să mă acopere cu sine. Copita

sa nu mai are vlagă să-mi scurme groapa. Spre amurg, corbii

vor năvăli. În stoluri.

Petre Ţuţea despre “intrarea în Europa” a României:

“E ca şi cum noi am fi în camera asta şi toată lumea ar ţipala noi să intrăm odată în ea… Dar noi suntem aici! Aşa esteşi cu această intrare… Nu sunt antieuropeist, dar nu sufărexcesele…”

Spune-i celui ce te-a aruncat peste zid că “Dumnezeua făcut omul după chipul şi asemănarea Sa” şi-ţi va

răspunde că “a făcut lumea după chipul şi asemănarea celuice trasează ziduri”; spune-i că drept formulă consolatoare

pentru om este asemănarea cu Domnul, nu faptul că tu şi cu

el stai de o parte şi alta a zidului, precum desagii pe asin. Îi

aminteşti că sub desagi se află o cruce pe care nu ai trasat-

o nici tu, nici el, ci numai bunul Dumnezeu. Şi îţi întoarce

spatele. Ea este baza celui ce intră în cetate. Şi ne măsoară

după disperarea şi deşertăciunea noastră.

Sunt lângă zid. Asemeni ciobanului care cântă din

fluier pe o stâncă. Port o scară, iar mai departe nu văd decât

strălucirea unei săbii. Las-o, Doamne, deasupra-mi!

Dintr-o dată, Azor, cu o bucată de lemn, prinsă cu o

curea de gât: jujeul. Lung până la genunchii picioarelor de

dinainte. La ieşirea pe câmp, la vie, unde neastâmpăratul de

Azor ne însoţea, bunicul nu vroia ca acesta să alerge după

puii de iepure, să-i prindă, sau să-i sfâşie. Din milă faţă de

ei, Lie îi atârna câinelui blestematul de jujeu. Săreau

urecheaţii mari, o tuleau şi pufuleţii, Azor alerga, după ei,

jujeul îl lovea la fiecare pas în genunchi; câinele mai încerca

să prindă bucata de lemn cu gura, dar nu reuşea, ci numai se

rostogolea. Îmi venea să plâng pentru el, bunicul nici nu-l

lua în seamă. Totul fusese stabilit. Cu exactitate, parcă, până

unde să poată câinele să se întindă. Azor se întorcea,

scheunând cu năduf, uitându-se mai mult la Lie, decât la

mine. Dar, fără urmă de reproş. Avea genunchii înroşiţi, mie

mi se părea că avea şi lacrimi în ochi. Mă rugam pentru el,

să nu mai sară iarăşi câte un pufuleţ din te miri ce loc. Nu

ştiu de ce, imaginea asta a câinelui cu jujeul de gât şi cu

genunchii însângeraţi, alergând, încercând să prindă bucata

de lemn cu gura şi căzând, îmi stăruie în minte, ori de câte

ori mă gândesc la soarta culturilor mici, a culturii noastre.

Şi, chiar a mea. De când m-am născut, zi de zi, alerg ca un

câine, cu jujeul de gât. Bucăţica asta de lemn este adevăratul

meu sicriu!

În ficaţii câinelui cei vechi citeau. Puseseră la punct

un complex sistem de divinaţie. Deschid cartea lui Sabatino

Moscati, Vechi imperii ale orientului şi la capitolul

Babilonienii şi asirienii, la pagina 101, unde citesc că s-au

descoperit “numeroşi ficaţi de argilă, minuţios împărţiţi şiadnotaţi asupra semnificaţiei fiecărei părţi”, găsesc textul

poem-prevestire:

“Dacă un câine se opreşte în faţa unui om: o piedicăi se va ivi acelui om…

Dacă un câine se opreşte lângă un om: ocrotireazeului va fi asupra lui.

Dacă un câine se culcă pe patul lui: zeul lui va fimânios pe el.

Dacă un câine se culcă pe scaunul lui: soţia lui îi vaurma într-o nenorocire…

Dacă un câine alb intră în templu: fundaţiiletemplului vor fi durabile.

Dacă un câine negru intră într-un templu: fundaţiiletemplului nu vor fi durabile.

Dacă un câine roşu intră într-un templu: acel templuva vedea prosperitatea.

Dacă un câine galben intră într-un templu: aceltemplu nu va vedea prosperitatea.

Dacă un câine multicolor intră într-un templu: zeii

vor veghea asupra acelui templu.”

Dă, Doamne, putere şi vedere unuia dintre noi ca să

citească în ficaţii supravieţuitorilor din închisorile roşii!

Ficaţii noştri, ai celor din culturile mici, s-au făcut argilă.

Numai ochiul Tău o mai poate descifra. Şi peste câte

jumătăţi de vreme!

Azor era bălţat.

Anaxarcos din Abdera îşi retează cu dinţii limba şi,

plină de sânge, o scuipă drept în faţa tiranului Nicocreon.

Zenon din Eleea, la fel, îşi retează cu dinţii limba şi o scuipă

în faţa tiranului Demylos. Supuşi la înfiorătoare chinuri nu

au acceptat ca limba lor să nu poată cuvânta pe calea

adevărului. Cine limba filosofului o vrea - o are, dar fără

viaţă şi cuvânt! Plină de sânge şi aruncată la picioare.

Ion D. Sîrbu (de la tatăl său): “Cururile se schimbă,limbile rămân aceleaşi!”

Niciodată nu am citit o carte de la început până la

sfârşit, fără ca mai înainte să o deschid la întâmplare şi să

citesc un paragraf, sau o filă. Fragmentul - dacă avea putere

- îmi releva întregul. Şi, numai în cazul acesta, treceam la

confirmarea relevării, adică a citirii cărţii întregi. Referindu-

mă la cea de-a şaptea artă: sunt puţine filmele pe care să le

fi văzut în întregime. Intram în cinematograf, după ce filmul

începuse, urmăream o secvenţă şi dacă aceasta făcea un

luminiş în pădurea gândurilor, vedeam filmul în seria

următoare. Din această cauză nu am putut să urmăresc

niciodată un film la televizor. Excepţie, cele câteva pe care

le-am văzut în întregime la cinematograf. Cât despre seriale

- armă bacteriologică a prostiei! Îmi amintesc o întâmplare

prilejuită de felul meu de a recepta filmele. La

cinematograful “Patria” din Craiova, rula un film din

Coreea de Nord. Intru curios să văd dacă seamănă cu ale

noastre. Camera lua imagini ale unei mulţimi: bărbaţi,

femei, copii, se aplecau, îngenuncheau, sărutau pământul,

îşi ridicau feţele înlăcrimate. Se ridicau, alergau peste

brazde, iarbă, holde, după umbra helicopterului care tocmai

se ridicase. Mulţimea se arunca peste umbră, ca şi cum ar

vrea s-o prindă. În helicopter era Conducătorul. M-am

sprijinit de tocul uşii, scârbit şi cutremurat. Mi-am imaginat

că au un râset de satisfacţie, de acolo de sus, străbătând

pământul, ca un tunet al lui Jupiter. Şi, pentru a nu veni şi

trăsnetul, m-am trezit bătând cu degetul arătător în tăblia

uşii. Dar, râsul imaginat l-am auzit. Era al sălii. M-am

răsucit şi am fugit afară. Şi eu cu lacrimi în ochi. Dar din

alte motive.

Eminescu a început cu istoria; noi, cei din umbra

zidului, când şi când, pe căi ocolite, revenim la istorie -

copii părăsiţi, care nu se ştie de vor mai avea o şansă să

regăsească sânul cel cald al mamei. Nu puteam privirea s-o

port asupra românilor, ci m-am întors cât mai departe, poate

asupra omului ca speţă, la părintele istoriei, Herodot. Acesta

s-a pierdut în vălurile de umbră ale zeiţei Isis, în Egipt, în

Egiptul care era şi pentru el anticitate, cum a zis poetul

nostru în cazul lui Homer. Sunt în 1988, şi în Istorii, Carteaa doua, LCI, găsesc o însemnare despre “sandala luiPerseus”, că “ori de câte ori se iveşte, bunăstarea se lasăpeste tot Egiptul”. Am scris şi un poem, pe o structură

formal blagiană, în adânc hegeliană, Sandala, cuprins în

volumul Cartea istoriei secunde (predat Editurii

“Eminescu”, dar apărut abia după ’89, în cartea mai amplă

A doua navigaţie, Editura Fundaţiei Culturale “Ion D.

Sîrbu”, 1996):

“Iată o sandală mare de doi coţi!

- spune copilul.Este doar o talpă săpată în piatră!

- spune tânărul.Să ne-aducă aminte că am încercat-o!

spune Bătrânul.”De la “bunăstare” la “aducere aminte”! oare, acest

copil al proastei nematurităţi să stea alături de reflexivii

lumii! Să convieţuiască, poate, chiar în aceştia? Basmele,

oglinda cea bună a lumii, surprind doar arderea etapelor, de

câte şapte ani într-un an, de către Feţi-frumoşii care pun

lumea în rosturile ei fireşti. Dar nu am citit niciun basm - ca

oglindă răsturnată, rea - în care un nou-născut să se

maturizeze cu o lentoare de şapte ani! Numai în social-

istoricul străzii auzi “a dat în mintea copiilor!”, iar dacă

expresia nu mai apare pe buzele nimănui e semn că

fenomenul s-a generalizat şi nu mai poate fi observat de

nimeni. Iată, ce uşor istoria se umple de paradoxul

bărbierului!

Colectiva “7 Noiembrie”, din Cioflan, nu avea decât

un singur camion, “Steagul roşu”. Seara ne pomenim cu

vreo şapte, opt… Toţi copii le dăm ocol. Dar, iute, unele

merg la zootehnie, altele pe câmp - toate însoţite de părinţii

noştri şi de nişte străini în haine negre. Într-un camion s-a

pus grâu dat în pârg, gălbior. S-a secerat şi s-a prins cu

sârmă, aşa cum prinzi o mătură, ca să stea drept. În altă

maşină s-a pus porumb, fiecare fir cu ştiulete cu mătasea

dată. S-au ales cei mai viguroşi şi s-au aşezat unul lângă

altul. S-au pus cu rădăcini şi cu pământ, ca să nu se

ofilească. În alt camion au pus viţă de vie; în altul, pomi.

De la zootehnie, într-un camion au pus cei trei tauri; în altul,

calul acela negru ca abanosul; în altul, cea mai frumoasă

vacă cu viţelul; în ultimul, cele mai frumoase oi. Ba, pe Nea

Gheorghe, care a încercat să suie şi măgarul între oi, de-a

doua zi nu l-am mai văzut. Noi, copiii, credem că l-au pus

şi pe el într-o maşină şi, cine ştie ce s-a întâmplat, a rătăcit

drumul la înapoiere. Ori, din pricina cu măgarul, s-a supărat

şi a plecat în alt sat, cu oameni mai îngăduitori. Dar, n-a fost

aşa: dispărut a rămas. În fine, dimineaţa, de cu zori, toată

lumea din sat, cu mic cu mare, după maşinile cu vaci şi oi,

cu cai şi boi, cu grâu şi porumbi, cu viţă de vie şi pomi,

mergeam la Drăgăneşti - unde era reşedinţa de raion -, la

gară, să ne aşezăm cu ofrandele noastre de-a lungul căii

ferate. Aici ne-am înghesuit printre oamenii celorlalte sate,

care îşi ocupaseră locurile mai devreme. Ni s-a spus, de acei

oameni în haine negre, ce lozinci să strigăm. Ni le-au dat

scrise pe nişte hârtii numerotate. Învăţătorii şi profesorii

aveau sarcina să ne instruiască pentru a le putea striga, în

cor, cât mai frumos, când va trece trenul. Dinspre Craiova

spre Bucureşti trebuia să apară trenul oficial cu Nikita

Hruşciov şi Gheorghe Gheorghiu-Dej. Pentru prima dată,

marele conducător al măreţei şi victorioasei lumi trece pe

pământul nostru, printre sclavii săi, şi noi, toţi, trebuia să-l

primim cu ofrande şi bucurie, ca pe cel mai încântător şi

arţăgos zeu. Imprevizibil este Hruşciov, îl auzeam pe Lie

acasă. După ore întregi de aşteptare, după multele repetiţii

ale lozincilor, am obosit cu toţii, vocile ne-au slăbit, în

maşinile trase una lângă alta, plantele au început să se

ofilească (zadarnic le puneam noi apă!), animalele au

început să urle şi să ţipe. Era un amestec de voci omeneşti,

de ţipete de animale, o larmă zvârcolindu-se sub fierbinţeala

unui soare de vară. Nici un tren nu trecea. În cele din urmă,

după amiază, ca fulgerul - un tren de persoane. Am strigat

noi repede şi cum am putut lozincile, animalele durerile lor,

plantele ofilirea lor, dar nu am văzut nicio mână fluturând,

să ne facă vreun semn de mulţumire. Unii dintre noi au

început să spună că Hruşciov şi Dej au fost, dar nu în

vagonul ăla, la fereastra aia; până la urmă, toţi ne-am întors

mulţumiţi că trenul a trecut, că Hruşciov şi Dej ne-au văzut,

că Hruşciov o să-i mulţumească de primire lui Gheorghiu-

Dej, că Gheorghiu-Dej, nouă… Şi eu priveam foarte atent,

dar nu-l văzusem pe Hruşciov, şi nici pe Gheorghiu-Dej, pe

care îl cunoşteam după fotografia din ziar, şi nu înţelegeam

cum toată lumea spunea că i-a văzut. Şi nici acum nu pot să-

mi explic, cum toţi îi văzuseră şi numai eu, nu! I-am spus şi

lui Lie că trenul acela era gol. O fantasmă - ca şi camioanele

acelea, care ziua următoare nu mai erau în curtea colectivei.

Lie nu mersese. Le-a zis celor în haine negre că el nu poate

să se târască până la Drăgăneşti, 10 kilometri, că picioarele

lui să fi fost de fier şi tot s-ar fi tocit de cât a mers şi s-a

luptat în războaie, de-a făcut România Mare. Şi l-au lăsat.

Când m-am înapoiat, mi-a spus: “Nu pot să le văd faţa! Ştiice ne ziceau al Mărăşeşti? Că ei, dacă bagă numai caii lanoi şi îi lasă să se pişe, ne îneacă! Acum că ai putut să vezică trenul era gol, stai în genunchi şi jură-mi că n-ai să temai duci să întâmpini niciun străin care ne calcă pământul!Jură-mi!” “Jur!” am zis, cu lacrimi în ochi dar bucuros, în

faţa lui Lie. Probabil că şi el jurase bătrânului său, ori în

crâncenarea luptelor. După care, mi-a făcut semn să mă

SPECIAL IIIjoi, 6 septembrie 2012

ridic.

Când un singur limbaj există, victima nu are de ales decât pe al călăului.

Montaigne: “Nu înaintăm deloc, mai curând bâjbâim, ne învârtim în cerc într-unsens şi în celălalt. Revenim pe propriile noastre urme”.

Daimonul: “Mi-am făcut reproş că te-am somat; lumea gândurilor şi amintirilor edoar paradisul din care, oricum, nu ne poate alunga nimeni…” Celui rămas în afara

zidului, celui căzut în faţă, cu pietrele zidului peste picioare, i se spune că dincolo de zid

se află duşmanul. Şi duşmanul acesta este limita sa. Chiar dacă dincolo de zid nu s-ar afla

nimeni, el începe să creadă că în spatele pietrelor trebuie să se afle cineva, o mână rea, un

gest şi un cuvânt rău. Prezenţa zidului trebuie motivată; existenţa sa este generată de o

confruntare, de o luptă între cele două părţi. În faţa zidului începe războiul. Rece. Istoria

are umor. Involuntar. Un deget arată spre cei de dincolo de zid şi-i deformează bestial. Le

spune celor de dincoace că trebuie să înceapă o luptă pentru pace. “Apel pentru pace”. O

lume săturată de război şi moarte, cu disperare, se agaţă de orice fir de iarbă. Crede că dacă

semnează, cu numele fiecărui om, liste întregi, pachete de liste pentru pace, undeva,

deasupra, bestiile zilei se îmbunează şi fericirea începe.

Orice om cu capul pe umeri îşi dă seama că el poate să-şi aşeze numele pe o listă,

cerând pacea mult şi bine, dar că aceasta să nu vină, sau să nici nu existe vreodată. Omului

trebuie să i se dea iluzia participării la ceea ce îl exclude. Şi la punerea în mişcare a unei

asemenea iluzii participă chiar el: ca sine, ca celălalt. Pe Ion Pătru - îmi spunea Lie - l-au

găsit la un botez. Avea pentru fiecare câte o glumă, câte o şotie. De data aceasta se pare,

că a avut-o pentru sine. Cei fără treabă, netrebnicii, şi-au intrat în treabă: cutreierau uliţele

satului, din casă în casă, cu acele liste “Apel pentru pace”, ca oamenii să le semneze. Ion

Pătru semnase pe uliţa lui, înainte de a veni la botez. Nicolae al lui Gune şi Mihai al Ilincăi,

cu şcoli de partid făcute (câteva luni, pe unde nu ştiu), cu haine negre de piele, intră în

casă, unde petrecerea era în toi. Scot listele şi le trântesc pe masă, spunându-le: “Semnaţi!

Altfel, începe războiul!” Şi oamenii, speriaţi, cu îmbucăturile oprite în gât, semnează unul

după altul. Pe cei doi, aproape, nici nu-i mai puteau recunoaşte. Dar Ion Pătru: “Ce ziceţi,

mă? Când o să fie război, să fie ca acum!” Şi ridică paharul cu vin. “Pentru ăl mic!” Apoi,

vărsă o picătură: “Să fie şi pentru cei morţi în război!” “Semnează!”, strigă la el Mihai al

Ilincăi. “Nu vrei?!”, îl ameninţă Nicolae al lui Gune. “Bine!”, îl reped amândoi şi-şi iau

hârtiile şi ies din casă. “Eu, care am făcut războiul, spre deosebire de voi, mă ticăloşilor,

sunt încă în război! Păi, nu-i aşa că nu s-a terminat încă războiul!?”, le strigă el peste prag,

înecându-se într-un râs cu lacrimi. Noaptea a fost ridicat. I-au rămas soţia şi un băieţel.

După şase ani l-au adus înapoi. Era vara. Sta întins pe un cojoc, lângă gard, la umbră. Vărsa

sânge într-o strachină pusă la cap. Îl priveam printre scândurile gardului: încerca, printre

vărsăturile de sânge, să respire. Nu vorbea, nici nu se văieta, doar horcăia. Zăcea. Zăcea şi

tăcea. Îi dădeau ocol soţia şi copilul, încercau să-l facă să vorbească, dar nici un cuvânt nu

reuşeau să scoată de la el. Îi era frică să vorbească, nu pentru sine, ci pentru ei, care trebuiau

să trăiască mai departe, mai departe şi să mărturisească despre aducerea omului în situaţia

de a-i smulge cuvintele odată cu carnea, de a se îneca în propriul său sânge. Le făcea doar

semn cu mâna să nu-l mai tulbure cu întrebări. Restul, cu tăcerea sa, vine pentru om, uneori,

mult mai devreme decât moartea. Nu a spus cine l-a luat, unde l-au dus, ce i-au făcut, ce s-

a întâmplat cu el?

Ce s-a întâmplat cu cei doi?

Nicolae al lui Gune avea o fată, Mariţa. Nu a terminat nicio şcoală; i-a fugit într-o

noapte cu un colorat de la Caracal. A făcut trei copii. Unul dintre ei se învăţase să fure.

Într-o noapte s-a dus la grajdul unui om să-i fure calul, dar omul, prevăzător şi cu inimă

rece, pusese uşa grajdului, la deschidere, în contact electric. L-a carbonizat. L-au adus să-

l înmormânteze în sat la noi, dar Nicolae al lui Gune, cu câtă putere mai rămăsese în el, nu

i-a primit, i-a întors să-şi îngroape hoţul la Caracal. Pentru el era de ajuns că îşi

înmormântase soţia, pe Gheorghiţa, chiar la fereastra casei. Până acolo ajunseseră

mormintele cimitirului. Ea, într-o zi, nu s-a mai putut ridica din pat, îi paralizase picioarele.

După două zile a murit în spital la Bucureşti. Acum, şi el se sprijină într-un băţ, şi parcă nici

nu poate să-şi ridice ochii spre cer. Mihai al Ilincăi avea o fată în clasă cu mine. Pe Leana.

El venea şi se aşeza în ultima bancă, chiar lângă mine, şi punea pe profesor să o asculte în

faţa sa. Cu Snadu se fălea că l-a dat la şcoală înaltă, la oraş - o profesională de cum se cresc

şi se mulg vacile! Pe Grigore îl trimitea la colectivă, împreună cu soţia. Cu Joiţa. El muncea.

Citea ziarul “Scânteia”. Era operat de ulcer, apoi de prostată. Operaţiile nu-i reuşiseră: se

urina continuu, în pat puseseră o folie de plastic, când se întâmpla să treci pe lângă el,

mirosea a urină. Într-o iarnă, trecută, aflu o întâmplare de “fapt divers”: fiul lui Sandu a

mers, în seara de Crăciun, peste câmp, de la Dăneasa la Radomireşti, unde era însurat

Grigore. A băut, a mâncat, a plecat. Apoi, s-a întors şi i-a luat vaca şi viţelul. Pe la miezul

nopţi a ajuns acasă şi împreună cu Sandu şi maică-sa au tăiat viţelul. Când, spre zori, maică-

sa curăţa şi spăla carnea, soseşte fratele păgubit, Grigore, cu doi poliţişti. Venise după

urmele lăsate în zăpadă. Băiatul fuge, dar pe Sandu îl poartă prin comună cu capul viţelului

pe umeri şi pe mamă cu maţele petrecute pe după gât. De ziua Crăciunului, când lumea e

în sărbătoare, când pe uliţe se umblă cu irozii, cu capra, cu ursul, copiii lui Mihai umblau

cu “ursul”!

Păcatele părinţilor cad pe capetele fiilor până la al şaptelea neam, îmi spunea bunicul.

21 februarie 1876, Brâncuşi s-a născut “alaltăieri” a scris în acte notarul, adică în 19.

În zodia Peştilor!

În Evanghelia lui Marcu: “Iar El le-a zis: «Câte pâini aveţi? Duceţi-vă şi vedeţi!»S-au dus de au văzut şi au spus: «Cinci, şi doi peşti.» Atunci le-a poruncit să-i aşeze pe toţi,

cete, cete, pe iarbă verde. Şi au stat jos în cete de câte o sută şi de câte cincizeci. Şi luândcele cinci pâini şi cei doi peşti, Şi-a ridicat ochii spre cer, a binecuvântat şi a frânt pâinileşi le-a dat ucenicilor, ca să le pună înaintea mulţimii. De asemenea şi cei doi peşti: i-aîmpărţit la toţi. Toţi au mâncat şi s-au săturat şi au ridicat douăsprezece coşuri pline defărâmituri şi cu ce mai rămăsese din peşti. Cei ce mâncaseră pâinile erau cinci mii debărbaţi.” (6, 38-44).

În Quo vadis, Henryk Sienkiewicy:

“- Stăpâne! Spune în greacă următoarea frază: Iisus Christos, Fiul lui Dumnezeu,Mântuitorul.

- Bine, iată spun!… Şi ce-i cu asta?- Acum, ia iniţialele fiecăruia din aceste cuvinte şi uneşte-le ca să formeze un singur

cuvânt.- Peşte! spuse Petronius cu uimire.- Iată de ce peştele a devenit simbolul creştinilor! răspunse Chilon cu mândre” (p.

59).

Brâncuşi, între anii 1924-1926, ciopleşte din marmură cu vinişoare verzui Peştele,

apoi, îl trece în bronz, polizat. Soclul l-a conceput ca oglindă, pentru a dubla opera, prin

reflecţia sa. Discul polizat, cu Peştele deasupra, a fost aşezat pe o piatră, ca o stâncă. Şi

aceasta un simbol biblic: Iisus. Peştele se scufundă în oglindă, se dublează în unicitatea

sa. Omul să fie oglindă (reflectoare, reflexivă) în care Peştele înoată? Primitorul chip este

făcut după chipul şi asemănarea părintelui său. Brâncuşi poliza până la disperare, sculpta

cu lumină, o înapoia izvorului său, înmulţită, ca şi în parabola evanghelică. Din doi peşti

izvorăşte lumina hrănitoare. Şi când te gândeşti că peştii îi avea un copil! “Când nu maisuntem copii, am murit demult”, murmura Brâncuşi, jucându-se de-a Fiul şi Tatăl.

Prin 1974, bătrânul Paleolog îmi arată un volum imens, editat drept carte de

identitate a Universităţii de Thanatologie din USA. Printre cei aproape 200 de membri

fondatori ai acestei instituţii, de pe toate meridianele planetei, se află şi V. G. Paleolog

cu fiul său, Tretie. Pe prima copertă a volumului, oarecum în diagonală, Coloana

infinitului. În interior, V. G. Paleolog era prezent cu textul unei probabile comunicări:

Despre moarte în opera lui Brâncuşi, iar Tretie Paleolog cu Viziunea româneascăasupra morţii în Mioriţa. Pe ultima copertă a tomului figura Masa tăcerii. Între

Coloana infinitului şi Masa tăcerii se strângeau viziunile popoarelor asupra morţii.

Totul mi s-a părut firesc: să fie o Universitate unde se studiază viziunile thanatologice.

Şi aceasta, prin expresiile artei, ale viziunii asupra lumii ca totalitate. Numai că bătrânul

îmi precizează: “Asta ar fi uşor, rămânându-se aici, nu ar duce la nimic. Este primatreaptă de unde se porneşte înapoi. De când te naşti îţi porţi moartea şi trebuie săconştientizăm lucrul acesta. Mai mult decât Plugarul acela, Johannes von Tepl, dinPraga. Modelul nostru, pe care Dumnezeu ni l-a da, este Iisus, nu-i aşa? Şi nu ai văzutcă El ştie ce s-a decis cu El? Ştie pentru ce a venit între oameni. Iar noi, cei mai mulţi,nici nu ştim pentru ce murim. Este important să ştii, nu pentru ce şi cum trăieşti, ci pentruce şi cum mori. Pentru asta a venit Brâncuşi între noi. Asta mă strădui să aflu şi eu.” M-

am uitat cu luare aminte la bătrân. Avea 87 de ani. Era un om masiv. Deodată mi s-a

părut că era un alt om, că din spatele pleoapelor mă privea un spirit, faţa îi era ca o mască.

Pe terasă i s-au lăsat nişte porumbei, care îl iubeau mai mult decât oamenii. El s-a ridicat

să le dea câteva firimituri de pâine. “Brâncuşi îi iubea mult, nu-i aşa? Cu unul a vrut săumple cerul!”, mi-a zis. Am plecat şi am coborât cele patru etaje, am ieşit din curtea

interioară a careului de blocuri în bulevardul A. I. Cuza din Craiova. Oamenii mi se

păreau că duc nişte pietre în spate şi că prin ele formele trupurilor luminau. Acolo, sus,

bătrânul vorbea cu păsările cerului. Sub oblăduirea lui Brâncuşi. Mult mai târziu, am

scris un poem (psalm) cu această imagine: lespedea cărată în spate, umerii adâncindu-se

în ea, trasând din lumină semnele numelui meu. Şi ea, lăsându-se tot mai mult peste

mine. I l-am dedicat lui Mircea Ciobanu, care mi s-a părut mult mai aplecat spre pământ

şi cu umerii ieşiţi prin piatră. Apoi, un altul, unde în ultima piatră săpam o poartă prin

care treceam spre… dar ca pasăre. Ucenicim întru Brâncuşi.

Lumea plecată la câmp, dar în sat s-au umplut curţile de zgomot: câinii latră, rup

lanţurile şi se reped în garduri. Cei slobozi încearcă să sară gardul, ceilalţi să rupă zgărzile.

Pe drum, trei căruţe trase de cai: în fiecare câte o cuşcă de fier, cu pereţii din sârmă ochiuri,

cu capac deasupra, pline de câini. Aceştia scheaună, se muşcă. “În cuşca hingherului, numaicâinii proşti se muşcă între ei”, aveam s-o aflu mi târziu, de la Ion D. Sîrbu, referindu-se

la naţionalism. Caii îi mâna şi-i oprea, din loc în loc, câte un tuciuriu; alţi trei patru, cu

căngi metalice, precum cleştele, mergeau pe lângă gard, lovind scândură cu scândură:

întărâtau câinii. Bătrânul Azor al nostru nu i-a băgat în seamă. Eu am încuiat poarta, dar

Lăbuş a sărit pe lângă mine, s-a întins peste ulucă, ameninţând cu lătrături. Repede cangea

tuciuriului s-a strâns pe gâtul câinelui, l-a săltat peste gard şi într-o clipă l-a dus prin aer

deasupra cuştii, unde un alt tuciuriu i-a săltat capacul. L-a lăsat peste ceilalţi câini,

trântindu-i capacul chiar în cap. Hingherii culegeau, aproape din fiecare curte, câine după

câine şi îi îndeseau în cuşti. După ce au strâns preţ de vreo 50 de câini, au tras căruţele

dincolo de Valea Curţii, unde duminica se făcea hora şi băieţii jucau mingea, pe marginea

gropilor de unde femeile luau pământ galben pentru spoit şi făcut ţeste de copt pâinea.

Plângând, m-am ţinut după ei, ca să-l elibereze pe Lăbuş. Zadarnic. Acolo au început

jupuirea. Câte un hingher lua de gât cu cangea câinele din cuşcă şi, în drumul spre pământ,

un altul îl lovea drept în moalele capului. Prindeau câinele, de unul din picioarele din înapoi,

într-un cârlig agăţat de loitrele căruţei, îl crestau pe burtă şi îi trăgeau pielea peste cap:

după care, o puneau în căruţă, iar pe câinele jupuit îl aruncau în groapă. Un tuciuriu mai

bătrân le scotea ficaţii şi îi punea de-o parte. A făcut un foc mare şi a început să-i frigă.

Atunci, noi, copiii, de scârbă, am fugit acasă. Seara, când lumea s-a întors de la seceratul

SPECIALIVjoi, 6 septembrie 2012

grâului, a văzut gropile pline de câini jupuiţi; femeile şi-au

tras colţul basmalelor la nas din pricina duhorii ridicate în

aer. Vara aceea, lumea n-a mai trecut pe acolo, şi-a schimbat

drumul spre câmp. Pieile câinilor, mi-a spus Lie, ar lua

drumul la ruşi, să facă cele mai bune cizme pentru ofiţeri.

Prin pielea câinelui nu trece apa. Nu are pori, de aceea, când

este cald, el stă cu limba scoasă. Ziua următoare, pe drum,

noi am început să cântăm: “Staline, din pielea ta / Făce-ne-aş mânuşi la câini, / Jupuit să stai în soare / Zile-ntregi şisăptămâni…” Repede părinţii ne-au luat în casă şi ne-au

tras câte o bătaie ruptă din iad. Degeaba am zis eu că Stalin

a murit, ca să scap din mâinile bunicii; nici Lie nu mi-a

ţinut parte: “Stalin nu moare niciodată. Ne va prinde petoţi în cuşcă. Nu cred că o să scape cineva nejupuit!”Atunci m-am gândit că bunicul vrea să mă sperie, dar mai

târziu am înţeles tâlcul vorbelor lui. Prins cu cangea de gât

şi aruncat în cuşcă; jupuit de viu şi cu ficaţii scoşi. Sîrbu

îmi spunea, după ieşirea din închisoare, că aruncat odată în

închisoare, nu mai poţi ieşi niciodată, decât să treci dintr-

una într-alta. Iar dacă se întâmplă să fie mai largă, cu atât

este mai strânsă pe suflet şi cuget. Mi-am imaginat o

povestire unde eram metamorfozat în câine. Gardianul îmi

urmărea mişcările prin vizetă şi eu, prin zăbrelele cuştii,

vedeam cangea hingherului, învârtindu-se prin aer; şi

pielea trasă de pe mine, ca de pe un câine. Dar de frica

hingherului, n-am scris povestirea. Ca un câine. Doamne,

câtă piele trebuie pentru o cizmă?

Dungile zăbrelelor încrustate în carne: tatuajul

nostru moral.

Poate cea mai îndepărtată amintire a mea: bunica,

legănându-mă pe picioare şi cântându-mi îngânat. Un

cântec de vreo trei strofe, pe care, de atunci, nu l-am mai

auzit. Pe prima strofă mi-o amintesc întocmai, pe a doua

mai puţin, pe a treia, deloc.

“Foaie verde sălcioară,Zace-un voinicel de-o bală;Zaci voinice, ori te scoală,Ori mai dă-mi şi mie boală.

Că mie mi s-a urât

Perna să ţi-o tot mutDe la soare la răcoare,De la umbră iar la soare…”

Cred că e vocea Daimonului, cea care solicită

această “boală”.

La umbra zidului ce poate să crească mai mult decât

zvonul? Decât ştirea, informaţia administrată? Cineva află

o întâmplare, un eveniment, surprinde - sau nici atât, căci

ochii lui poartă păienjenişul umbrelor de dincoace - şi

transmite, după bunul plac, pentru a nu-i face pe cei de

dincoace să-şi imagineze, sau să palpeze zidul.

Zidul nu există.

Îi fereşte din teama de a nu i se smulge privilegiul de

observator peste zid. Şi ştirea astfel administrată trece din

ureche în ureche, pierde sau i se mai adaugă ceva (spre

bucuria celui ce o transmite), când firul se rupe, se înnoadă

cu presupuneri şi întregul şir de minţi prin care a trecut se

înfierbântă, începe să halucineze. Zvonul creşte ca un

bulgăre de zăpadă, care îi acoperă, îi mistifică, îi desparte

de sine; uită cine sunt, ce fac, de ce fac aceasta şi nu altceva

şi ajung spre bucuria celui de sus şi ei nişte presupuneri.

În mâna cui?

Toată halucinaţia aceasta este o tăcere. Un vis în

somn. Cei de dincolo de zid ne aud doar zgomotul gurilor

deschise din timpul somnului. A fi în umbra zidului este

asemănător cu a fi pe un teren străin, în faţa unui duşman

invizibil: orice şuier trezeşte panică. Să ne amintim de Vlad

Ţepeş - vârful de lance al Occidentului pentru acele

vremuri - sub turbane turceşti şi vorbind turceşte, dând

buzna noaptea în tabăra turcilor, trecând printre corturi ca

o vijelie şi despărţind de trupuri capetele barbarilor.

Dezordine totală. Zvonul intrării lui Ţepeş în tabără,

căutând pe Sultan cu iureş de moarte, a dat naştere unui

măcel în lanţ, numai şi numai între turci. Buimăciţi de zvon

îşi înfigeau săbiile unui în alţii. Despre această ispravă sunt

mărturiile atât ale ienicerului Constantin Mihailovici de

Ostroviţa, luptător în oastea lui Mahomed al II-lea, cât şi

ale lui Nicolae Modrussa, legat papal la anul 1462. Dar

important este, în comparaţia noastră, că zvonul a crescut

la umbra zidului, îmbâcsindu-ne minţile, măcelărindu-ne

spiritele. Mii de oameni am fost lăsaţi în condiţia

“barbarilor” pradă nopţii de dincolo de zid, spre a ne

măcelări zvonurile sub bucuria zvonitorului. Şi el, de cele

mai multe ori, dintre noi!

Sigur: Nego a spart zidul ultim, a trecut dincolo. Îi

caut o epistolă pe care mi-o scrisese după ce citise vreo 30

de pagini din “opera mea ratată”, Însemnările ultimului

scriitor. În dosarul cu Eseuri din anticameră (a morţii),

găsesc ca motto al lor un text din “Adan Buenosayres”, de

Leopold Marechal (publicat în România literară, nr. 51,

din 22 dec. 1983, în traducerea Domniţei Dumitrescu-

Sîrbu): “Nu ştiu dacă aţi avut vreodată prilejul săfrecventaţi una din acele anticamere pe care un politiciande geniu le-a botezat cu numele de «îmblânzitoare»; înele, postulantul vesel nu întârzie în a-şi decapita iluziile,cel mânios se metamorfozează în mieluşel, iar guralivulpierde până şi rudimentele limbii. Anticamera mea eraalcătuită din trei încăperi ce comunicau între ele,corespunzând la trei grade diferite de iniţiere prin caretrebuia să treacă orice catehumen înainte de a mi seînfăţişa: în prima, postulantul, renunţând treptat la naturaumană, îşi paraliza voinţa, îşi anihila memoria şi se lepădade înţelegere, până ce cobora în regnul animal, ale căruiatitudini elementare le adopta în cea de a doua, unde seplimba ca un leu în cuşcă, mugea ca un taur, căsca precumun câine, se lingea ca o pisică şi se scărpina ca o maimuţă,apoi postulantul cobora, ca-n vis, la starea vegetală pecare o dobândea în incinta încăperii a treia: acolo nu maisimţea decât vagile senzaţii ale lumii vegetale, poate foameşi sete, creşterea unghiilor, circulaţia limfei. Când, însfârşit, pătrundea la mine, în «sancta sanctorum»,postulantul căpătase consistenţa materială: unii, cu osforţare disperată, mai izbuteau încă să-şi fluture în aerscrisoarea, ca războinicul de la Maraton cununa cu lauri;alţii, parcă trezindu-se brusc din somn, au reuşit să măîntrebe cine erau şi ce deveniseră”.

Mult mai târziu, prin 1988, în Cartea dintr-o lună

aveam să scriu un poem în proză despre procesul

dezumanizării scribului. Poemul, sau cartea, nu am reuşit

să le public, nici în “epoca de aur”, nici în restauraţia de

după, ci mult mai târziu, în 1997. Poate aşa trebuia să se

întâmple, pentru a-mi da certitudinea că mă aflu în

anticamera morţii.

Dacă mult ţi se ia, mult ţi se va da.

Zvonul: glonţul care atinge ţinta, tocmai prin

trimiterea lui aiurea.

Zăduf. Stau întins pe o velinţă, aşezată în faţa casei,

la umbra a trei pomi, porniţi din aceeaşi rădăcină. Gutuiul

nostru. Avea şi mulţi lăstari, daţi de jos, pe care Lie nu-i

tăia niciodată, îi lăsa flăcăilor care îi tăiau de Anul Nou,

pentru sorcovit fetele cui ei: un lăstar de gutui, împodobit

cu arnici roşu pentru fiecare fată. Acum e foarte cald.

Printre frunze, licărul puternic al soarelui şi apa albastră a

cerului mi se lasă peste ochi. De la picioarele mele,

porneşte, în sus trupul unei femei, desfăcându-se în trei:

trei fecioare cu mâinile întinse, dar şi cu aripi din umeri.

Aripile uşor colorate, luminoase, ating cu vârfurile

pământul şi acoperă făptura întreită. Capetele trei, la fel:

cu dâră de lumină peste păr. Făptura aceasta se ridică, apare

un copil şi-i spală picioarele. Sunt două, cu o gleznă pe care

numai Goya ne-a învăţat s-o vedem. Aş fi vrut să mă ridic,

să intru în casă, să le aduc ceva: un dar, dar nu puteam şi

nici nu ştiam ce. “Nu te mai frământa, scrie! La anul, când

voi trece pe aici, să sfârşeşti cartea!” Nu ştiu care vorbea,

gurile toate scoteau acelaşi cuvânt. Copilul scrijelea în

scoarţa unuia din gutui un şir de litere: “MAMRE”. Am

încercat să mă ridic. “Nu e nevoie, trebuie doar să-i dictezi

copilului. El o scrie.” “Cine eşti, sau sunteţi?” “Eu sunt

Daimonul!” Mi se face sete; aş bea puţină apă; privesc spre

uşa casei. Patru bărbaţi, cu părul alb, scot un sicriu alb.

Unul se împiedică. Alerg să-l ajut. “Ne descurcăm şi fără

tine!” Mă întorc: nu mai este nimeni, doar literele copilului

în scoarţa gutuiului, adâncite, ca şi cum ar fi fost scrise de

multă vreme.

Alexandru ar fi lăsat să fie îngropat cu o mână afară,

spre a arăta lumii că nu a luat nimic cu sine. Obosit şi-n

culmea gloriei, la cei 55 de ani ai săi, Carol Quintul abdică

la Bruxelles. Doi împăraţi romani renunţă la putere în

aceeaşi zi a lunii mai în anul 312. Diocleţian, la 59 de ani

şi după 2 de ani de domnie, se retrage la Salona, în ţara sa

de baştină, Dalmaţia, dar nu înainte de a organiza o

fastuoasă ceremonie, pentru această decizie a sa, pe câmpia

întinsă la vreo 3 mile de Nicomedia. Ce gânduri trebuie să

fi trecut prin capetele celor ce înfulecau la acest

nemaiîntâlnit banchet! Ce urzeli şi planuri, prin cele mai

netede capete! Celălalt împărat, de la Milan, Maximianus,

s-a retras într-o vilă de la Lucania. Acestei duble abdicări

îi urmează 18 ani de discordie şi confuzie. Când bătrânul

fără astâmpăr, Maximianus, îi cere lui Diocleţian să

îmbrace iarăşi purpura imperială, fostul împărat l-a privit

cu milă şi, cu multă blândeţe, i-a spus că regretă că nu poate

să-i arate verzele sădite cu propriile sale mâini, la Salona,

care îi dau mai multă fericire decât oricare triumf al puterii.

Câte câmpuri de varză ar trebui puse peste nefericirea

puterii! Pilde de înţelepte resemnări. Sub umbra zidului nu

s-a întâmplat niciuna. Ci numai sub soarele tare, al lunii

mai. Alergi după glorie pe sub propria-ţi umbră sau pe sub

umbra mâinii de sus şi nu-ţi rămân decât tălpile paşilor. Şi

pe acestea le acoperă cu praf şi nisip vânturile, vremurile.

Gloria: o sumă de neînţelegeri adunate în jurul unui nume,

a zis un poet german; o iluzorie formă a nemuririi, a zis un

gânditor român, căruia i s-a luat orice posibilitate de

comunicare modernă, lăsându-i-se doar limba în gură. El

s-a consolat cu nemurirea religioasă, punctându-şi fiinţa cu

o cruce la cap. Dar oare după glorie alergăm şi, negăsind-

o, ajungem în situaţia să ne mulţumim cu o consolare!? Nu

cred. Consolarea aceasta care i se dă omului de către

Dumnezeu să fie adevăratul sens mântuitor al fiinţei sale?

Trebuie să fie altceva de la care omul a fost îndepărtat, un

alt sens care i-a scăpat, o cădere în urma căreia nu-i mai

rămâne decât consolarea. Prăbuşiri de lumi sau încercări ale

universului cu fiecare om, cum vedea Eminescu, căderi în

precaritatea istoriei, după care nu-ţi mai rămâne decât

consolarea? Amintirea că ai chipul după asemănarea

părintelui suprem? Doamne, care a fost sensul pentru care

m-am născut? Căci între glorie şi consolare nu există nici un

loc. Sau dacă există, el este al proastei infinităţi. Cei 41 de

psalmi - Cuvinte fără orizont -, pe care i-am scris în 7 ani,

mi-o spun cu prisosinţă: cândva, cimitirul era departe în

câmp, acum el a ajuns lângă grădina mea. În ultimul timp,

înaintează uluitor de repede spre mine. Se apropie clipa,

poate, să-l punctez cu crucea mea anonimă. Şi totuşi, numai

a mea. Prin acest “numai a mea” mă voi ridica din istorie?

Prin aceasta, noi, toţi, ţinem lumea să nu alunece în haos?!

Cimitirele ţin lumile să nu se scufunde?! Ne-a spus-o Iisus.

De fiecare dată gestul să despică jocul aparenţelor.

Între pâinea de sus şi cea de jos, tot mai mult,

oamenii aleg pe cea din urmă. Aceste cuvinte mi-aduc

aminte pilda pe care mi-o spunea bunicul despre pomana

făcută de bogat şi de sărac. Dumnezeu cu Sfântul Petru,

umblând necunoscuţi pe pământ, erau tare obosiţi şi

flămânzi. Se întâlnesc cu un om bogat cu o căruţă de pâine.

După multe rugăminţi şi după ce intervine şi argatul, acesta

se învoieşte să le dea o pâine, dar nu pe alta decât pe aceea

care îi căzuse în noroi. Se întâlnesc şi cu un om sărac, care

nu avea în traistă decât două pâini. Şi se roadă şi de acesta

să le dea ceva de-ale gurii. Omul sărac o alege pe cea mai

mare şi le-o dă. “Ei, Petre, îi zice Dumnezeu, vezi omul

acela bogat şi zgârcit nu va găsi în ceruri decât o pâine plină

de noroi. Cel sărac, cu inimă bună, va găsi în ceruri pentru

el şi pentru toţi fiii lui câte o pâine în fiecare zi!” Omul acela

cu două pâini în traistă s-a întors acasă cu o singură pâine

pentru cei trei copii ai săi, dar tare bucuros că una din ele a

putut să-i ajungă “pâinea de sus”.

Cineva mă priveşte prin fereastră. Îmi spune că mă

locuieşte. În ochiul drept. În cel stâng, este orologiu.

Tot mai singur şi obosit, cu degetul Daimonului

îndreptat asupra-mi!