1.Imaginarul poetic se constituie dintr-o anumită configuraţie a spaţiului, a timpului, impusă de temperamentul poetului, de sensibilitatea şi fantezia ce-l definesc, de temele şi motivele poeziei.

2.a. Lirism subiectiv – poezia este expresia subiectivităţii.

Mărcile subiectivităţii - pronumele, verbele personale, adverbele de timp de loc –aici, acolo, ieri,azi -alcătuiesc sistemul deictic ce ancorează enunţul în situaţia de comunicare şi organizează informaţia în funcţie de poziţia subiectului locutor.

Persoana I sg. Ca să pot muri liniştit pe mine, Mie redă-mă! -permite exprimarea experienţelor ontice sau cognitive ale eului liric, a stărilor emoţionale asumate de eul poetic.

Pers I plural desemnează cuplul de îndrăgostiţi/ desemnează umanitatea a cărei voce poetică devine eul liric. Semnalează caracterul reflexiv al poeziei, registrul stilistic gnomic.

Persoana a II-a : În monologul adresat, semnalează instanţa lirică asupra căreia este focalizată viziunea poetică. Poate fi conştiinţa eului liric/ o entitate concretă sau abstracta personificată/antropomorfizată. Ex codrul

b.Lirismul obiectiv (de ex Pastelurile lui Vasile Alecsandri) –presupune o sublimare, o estompare a eului lyric în spaţiul poetic. G Calinescu impune conceptul de lirică a rolurilor/ Tudor Vianu) –lirica măştilor în poemul Luceafărul.

3.Calităţile limbajului poetic

a.AMBIGUITATEA-condiţie esenţială a limbajului poetic referitoare la existenţa unor conotaţii diverse în cadrul textului poetic al căror scop este revelaţia imaginativă . Ambiguitatea rezultă din -caracterul interpretabil, echivoc al unor expresii poetice, ceea ce duce la mai multe căi de descifrare a mesajului poetic.

-indeterminarea referentului fictional generează ambiguitatea, avand drept consecinta un „cumul tematic” (ex: poezia Evocare de Nichita Stanescu –Ea era frumoasa ca umbra unui gand/ Intre ape, numai ea era pamantul - , ea poate conota iubita, iubirea, amintirea, poezia, tineretea, viata etc.)

La nivel lexico-semantic, ambiguitatea se realizeaza prin indeterminarea referentului in cazul unor pronume, utilizarea majoritatii cuvintelor cu sensuri conotative, prin ermetizare, prin metalimbaj.

Ambiguitatea poate fi generata prin jocurile de cuvinte, bazata mai ales pe omonimie si paronimie.

La nivelul morfosintactic, ambiguitatea e produsa de omonimia gramaticala prin schimbarea valorii morfologice a unor cuvinte si prin ambiguizarea relatiilor sintactice :

dislocarile sintactice

topica afectiva (ordine neobisnuita a cuvintelor in enunt)

La nivel stylistic, tropii care creeaza ambiguitate sunt metonimiile, metafora revelatorie sau/si cea ermetica/alegoria.

b.SUGESTIA (este specifică poeziei simboliste) stil aluziv, bazat pe corespondenţa dintre sentimente şi culori, sinestezii, muzicalitatea versurilor. Se opune narativităţii, imagismului şi discursivităţii din poezia tradiţională.

Sugestia se realizează prin evitarea numirii unui obiect, a unei situaţii etc. şi prin lăsarea plăcerii cititorului de a deduce singur mesajul poetic din reţeaua de corespondenţe dintre lucruri. 

 Modalitati lingvistice de realizare : frecventa cuvintelor polisemantice si a sensurilor conotative, recurenţa unor cuvinte/sintagme-cheie (laitmotivul, refrenul sau titlul care poate sugera tema, dominanta afectiva, caracterul evocativ etc); enunturi simple eliptice, intrerupte,   suspendate ; prezenta unor   elemente paratextuale  (subtitlul, motto, dedicatie) sau metatextuale (puncte de suspensie etc)

c.REFLEXIVITATEA Caracterul reflexiv al limbajului poetic derivă din tendinţa de a filosofa pe marginea unei stări existenţiale. Oriunde poetul se avântă în formule generalizatoare despre lume, viaţă, destin etc., întâlnim limbaj reflexiv.

d.EXPRESIVITATEA- caracteristica limbajului poetic ce consta in activarea functiei poetice a limbajului prin valorificarea resurselor expresive ale limbii.

-este acea trăsătură a textului poetic de a transmite cu forţă ideile şi sentimentele autorului. Figurile de stil originale au într-adevăr efect expresiv, deci identificarea şi comentarea lor este corectă atunci când se cere ilustrarea expresivităţii unui text poetic. Expresivitatea este o trăsătură cvasi-generală a poeziei.

La nivel fonetic, expresivitatea este generată de figurile de sunet (onomatopee, aliteratie, asonanta) si de muzicalitatea obtinuta prin ritm si rima.

La nivel lexico-semantic, sunt puternic expresive cuvintele utilizate cu sensuri conotative, cuvinte din anumite arii ale vocabularului (arhaisme, regionalisme, neologisme, elemente de argou (Arghezi)) ; utilizarea unor jocuri de cuvinte bazate pe omonimie, paronimie accentueaza expresivitatea limbajului.

La nivel morfosintactic, expresivitatea rezida in frecventa mare a : subst. si adj. Sau vb. Si adv. ; prin topica afectiva si prin figurile de constructie : inversiunile, repetitiile, enumeratiile.

La nivel stilistic, expresivitatea textului este realizata prin frecventa mare a epitetelor si metaforelor, personificarilor, metonimiilor.

La nivelul intregii viziuni artistice, expresivitatea rezida in plasticitatea imaginilor artistice si a simbolurilor poetice.Scrierea cu majuscula a unor substantive commune are rolul de a conferi obiectului, entitatii desemnate prin substantiv o valoare simbolica (de obicei prin personificare)

e.EUFONIA se manifesta la nivelul fonetic al discursului, prin crearea unor valori acustice superioare, cu rol in realizarea dimensiunii emotionale a limbajului. Eufonia este generata de imagini auditive, de armonii imitative,    de recurente si gradatii retorice, de cadente ritmice ale frazei (sintaxa ritmica este specifica prozei oratorice religioase, prozei ritmice, poemelor in proza), de selectarea materialului verbal pe principii ale eufoniei.  Elemente paraverbale – accentele, intonatia, ritmul, pauzele – contribuie si ele la crearea unui sonoritati armonioase sau contrapunctice, dizarmonice, in acord cu lumea semantica a textului.