Familia Paramyxoviridae
Caractere generale• virusuri pleomorfe mari (150-300 nm), cu genom de tip
ARN cu polaritate negativă, nesegmentat, capsida cu simetrie helicală, anvelopa cu două glicoproteine sub forma de spiculi
- glicoproteine H/N, H sau G cu rol de ligant la receptori celulari ;
• proteina F: sau factorul de fuziune care devine activ prin clivaj proteolitic – determina aparitia de sincitii prin fuziunea membranelor citoplasmatice; este implicată în infectivitate şi este prezentă la toate genurile; are şi activitate hemolitică;
• proteina M, prezentă la nivelul feţei interne a învelişului are rol în asamblare.
• replică în citoplasmă cu formare de incluzii acidofile intracitoplasmatice (excepţie v. rujeolic);
• sunt antigenic stabile.
Paramixovirusuri de interes medical Familia Paramyxoviridae
• subfamilia Paramyxovirinae- genul Paramyxovirus:
v. paragripale (tip 1 şi 3);
- genul Rubulavirus v. parotiditei epidemice (v. urlian); v. paragripale (tip 2 şi 4);
- genul Morbillivirus v. rujeolic;
• subfamilia Pneumovirinae- genul Pneumovirus
v. respirator sinciţial (VRS).
V. rujeolos – sinciţiu si celule gigante
Virusul paragripal
• particularităţi structurale: posedă glicoproteina H/N cu proprietăţi hemaglutinante şi de neuraminidază;
• determină infecţii ale tractusului respirator (mai frecvent tipurile 1 şi 3)
- manifestări severe la sugari: crup, bronşiolite, pneumonii;
- infecţii respiratorii superioare banale la copii şi adulţi;
• diagnosticul de laborator este direct (cultivare pe culturi de celule cu evidenţiere precoce prin hemadsorbţie), cel serologic fiind limitat de răspunsul slab imunologic;
• nu dispunem de chimioterapice şi profilaxie specifică.
Virusul urlian
• aceleaşi caractere structurale şi de replicare cu v. paragripal;
• posedă un singur tip antigenic;
• transmis pe cale respiratorie;
• replicare la nivelul tractusului respirator superior urmată de viremie, cu localizare la nivelul diferitelor ţesuturi:
- glande salivare (parotide, submaxilare);
- SNC (meningite – 15%, meningoencefalite);
- pancreas (pancreatite – 2-5%);
- testicol (orhi-epididimite – 20-50%), ovar (ooforite – 5%)
Virusul urlian
• imunitate postinfecţioasă de durată prin IgG;• diagnostic pe criterii clinice, în formele atipice
se recurge la diagnostic direct (izolarea virusului pe culturi de celule din salivă, urină) sau serologic (Ac specifici în dinamică sau IgM);
• nu există tratament antiviral;• profilaxie specifică cu vaccin viu atenuat în
unele ţări.
Imunitatea:
• răspunsul inflamator este responsabil de instalarea acestui tablou clinic.
• Deşi aparţine familiei Paramyxoviridae este mai apropiat de virusul paragripal tip 2, fără ca imunitatea între cele 2 virusuri să fie încrucişată.
• VPE există sub forma unui singur tip antigenic care induce Ac faţă de proteinele HN, F, SH, NP ce persistă toată viaţa, fără ca infecţiile secundare să fie semnalate.
• Variaţia antigenică nu este importantă.
Imunitatea:
• Studiile de biologie moleculară au pus în evidenţă, funcţie de produşii genei SH, două genotipuri majore:
• A, circulant în Japonia (cu trei subtipuri) • B, predominant circulant în Europa şi
America de Nord.
Imunitatea:
• Antigene structurale: antigenul viral (V) şi antigenul solubil (S), ambele fixatoare de C’ şi antigenul sensibilizant, posibil de evidenţiat printr-o reacţie intradermică la foştii bolnavi.
• Răspunsul umoral constă în apariţia după 5-7 zile a Ac-lor anti-NP, neprotectori, care persistă cam 6 luni şi a celor anti-HN, după 2-3 săptămâni, protectori, persistând probabil toată viaţa.
• Ac anti-NP se pot evidenţia prin RFC iar cei anti-HN prin RN, RIH, RFC sau ELISA.
• Intervenţia imunităţii celulare poate fi susţinută prin creşterea la debut a producţiei de IFN dar şi prin teste in vitro.
Diagnostic de laborator:
• formele tipice nu necesită diagnosticul de laborator.
• Produse patologice: exsudat faringian, salivă, urină, LCR.
• Important de reţinut, perioada de 2 săptămâni de eliminare a VPE.
• Diagnosticul direct
• Evidenţierea de antigene virale la nivelul TRS sau LCR prin IF şi a genomului viral prin PCR.
Diagnostic de laborator:
• VPE cultivă pe culturi primare umane (ex. rinichi embrionar uman) sau de maimuţă (rinichi de maimuţă Rhesus) şi pe celule fibroblastice de embrion de găină.
• ECP este inconstant şi constă în apariţia de celule gigante multinucleate sau sinciţii;
• mai util, este testul de hemadsorbţie cu eritrocite de cobai, care permite identificarea virusului, deoarece adsorbţia VPE poate fi inhibată de Ac specifici.
• Identificarea virusului secundar izolării pe CC este posibilă şi utilizând Ac monoclonali în IF, sau, cu seruri policlonale, prin RN, RIH, RFC.
Evidentierea virusului prin hemadsorbtie
Diagnostic de laborator:
• Izolarea pe ouă embrionate: se inoculează ouă embrionate de 7-8 zile, în cavitatea amniotică.
• Incubarea la 36ºC, timp de 5-6 zile este urmată de evidenţierea de virus prin RH şi de identificarea acestuia prin RIH, utilizând hematii de găină, de cobai sau umane, de grup 0.
Diagnostic de laborator:
• Diagnosticul clinic poate fi confirmat serologic prin evidenţierea anti-VPE IgM sau prin evidenţierea dinamicii semnificative, pe seruri perechi.
• RIH, RN, EIA, IF pot fi utilizate atât pentru identificarea antigenelor cât şi a Ac-lor.
• RFC este un test util; foloseşte atât antigen solubil (S) asociat nucleoproteinei cât şi antigen viral (V), asociat proteinei M.
Diagnostic de laborator:
• Ac anti-S apar cel mai precoce, aproximativ la 1 săptămână de la debut; sunt urmaţi de cei anti-V care persistă timp îndelungat.
• RFC este utilizat mai ales pentru diagnosticul infecţiei acute, pe baza dinamicii semnificative sau seroconversiei, pe seruri perechi.
• ELISA este deosebit de sensibilă pentru evidenţierea de titruri foarte reduse de IgG în LCR.
Virusul rujeolic
• particularităţi structurale şi de replicare: glicoproteina H, numai cu activitate hemaglutinantă; incluzii i.c. şi i.n.;
• este unic antigenic;
• determină o infecţie sistemică foarte contagioasă, cu poartă de intrare respiratorie;
• replică la nivelul TRS şi gg. limfatici regionali, urmează o viremie primară cu replicare la nivelul SRE şi apoi o viremie secundară cu prezenţa virusului la nivelul tegumentului, pulmonului, rinichiului şi SNC;
Virusul rujeolic
• manifestări clinice: febră, coriză, tuse, conjunctivită, pete Kőplik, raş tegumentar maculo-papulos generalizat;
• complicaţii posibile, unele cu evoluţie mortală: encefalite, PESS – panencefalita sclerozanta subacuta (infecţie persistentă abortivă), pneumonie virală cu celule gigante, suprainfecţii bacteriene;
• imunitate umorală şi celulară postinfecţioasă;• diagnostic de laborator numai în formele atipice de boală; in
principal, serologic (IgM anti v. rujeolic);• nu există chimioterapie;• profilaxie generalizată cu vaccin viu atenuat.
Virusul rujeolic• Pentru rujeolă sunt caracteristice: • celulele reticuloendoteliale “Wartin-Finkelday” (celule de
100 m, multinucleate) rezultate din fuziunea celulară.• Sunt prezente la nivelul ţesuturilor limfatice (amigdale,
ganglioni, plăci Peyer, splină, apendice) în timpul viremiei primare;
• celulele gigante epiteliale la nivelul tegumentelor, mucoaselor, conjunctivei, tractusului respirator şi celulelor intestinale observate în viremia secundară; în endotelii sunt detectabile antigenele virale;
• interesarea limfocitară se traduce prin: leucopenie importantă, leziuni cromosomiale importante, izolarea virusului din leucocite.
Imunitate:
• trecerea prin boală conferă imunitate pentru toată viaţa.
• Ac materni asigură protecţie în primele 6-8 luni.
• Răspunsul umoral: Ac faţă de HA, proteina F şi NP sunt prezenţi la apariţia rash-ului şi ating titrul maxim în convalescenţă.
• Se evidenţiază prin RIH, RFC, RN sau ELISA şi persistă toată viaţa.
Imunitate:
• Primii Ac care apar sunt faţă de proteina NP, urmaţi de cei anti –HA, F si M.
• Absenţa Ac anti-NP exclude diagnosticul de rujeolă. • Ac de clasă IgM apar precoce fiind decelabili în paralel cu
apariţia rash-ului la 70% dintre pacienţi şi în 100% din cazuri după primele 3 4 zile;
• ulterior apar Ac de clasă IgA şi după 3‑4 săptămâni, IgG. • Ac evidenţiaţi prin RIH pot deveni nedecelabili; • reinfecţia induce un răspuns anamnestic precoce, cu un
titru maxim după aproximativ 10-14 zile.
Imunitate:
• Răspunsul celular este foarte important în instalarea vindecării.
• De exemplu, copiii cu agamaglobulinemie se vindecă secundar rujeolei, graţie răspunsului imun celular.
• IC este preponderent datorată celulelor T citotoxice. • In rujeolă este asociat, temporar, un oarecare grad de
imunosupresie caracterizată prin suprimarea răspunsurilor de hipersensibilizare întârziată, timp de 4-5 săptămâni, după boală (ex. i.d.r. pozitiv la tuberculină, devine negativă).
Diagnostic de laborator
• diagnosticul este, cel mai frecvent clinic. • Diagnosticul de laborator este rar necesar: la
imunosupresaţi la care rash-ul poate evolua atipic, sau poate fi absent.
• Produse patologice: secreţii nazale şi respiratorii, urină, sânge (ser).
• Diagnosticul poate apela la:• demonstrarea celulelor Wartin-Finkelday pe amprenta de
mucoasă nazală, frotiuri de secreţii nazale;• IF, practicată pe probe recoltate de la nivelul mucoasei
respiratorii, secreţii nazofaringiene, sau sediment urinar;• izolare şi identificare: nu se face curent.
Diagnostic de laborator
• VR se izolează pe CC primare umane (rinichi embrionar, amnios) sau simiene.
• Multiplicarea virală se evidenţiază prin ECP caracteristic şi teste de HA a lichidelor de cultură, cu hematii de maimuţă.
• In PESS, fragmente de ţesut cerebral sunt co-cultivate cu celule susceptibile la infecţia rujeoloasă (linii celulare Vero).
• Identificare prin: RIH, RN, RFC (mai puţin sensibilă) cu seruri standard sau prin ELISA;
• secvenţierea nucleotidică a tulpinilor sălbatice utilă pentru supravegherea epidemiologică a rujeolei.
Diagnostic de laborator
• Serodiagnosticul pe seruri perechi prin RFC, RN, RIH sau ELISA, pe probă unică.
• Dificultăţile legate de obţinerea de hematii de maimuţă pentru RIH au impus trusele ELISA.
• Ac de clasă IgM pot fi evidenţiaţi prin IF, ELISA sau RIA.
• Factorul reumatoid normal prezent în ser poate induce reacţii fals pozitive, evitate prin utilizarea de teste ELISA de tip “captură”.
• Prezenţa în paralele a Ac în ser şi LCR este constant semnalată în PESS.
ECP - rujeola
V rujeolos – incluzii i.n.
Pneumonie cu celule gigante
Virusul respirator sinciţial
• este lipsit de proprietăţi hemaglutinante şi neuraminidazice;
• unic din punct de vedere antigenic;• determină infecţii respiratorii severe la sugari şi
vârstnici (crup, bronşiolite, pneumonii), uneori cu evoluţie epidemică;
• la copii mari şi adulţi infecţia acută evoluează ca o răceală banală;
VRS – sincitii si incluzii eozinofile i.c.
Virusul respirator sinciţial
• Ac umorali faţă de glicopeptidele virale contribuie la protecţia tractusului respirator inferior dar nu şi a celui superior;
• diagnosticul este în special direct, prin tehnici rapide (identificare antigenică în secreţii nazale);
• ribavirinul administrat sub formă de aerosoli în formele severe de infecţie;
• nu dispunem de profilaxie specifică.
Imunitate
• Intervenţia sistemului imun pare să aibă un rol hotărâtor în eliminarea VRS.
• Niveluri înalte ale Ac materni sunt detectabile în primele 2 luni de viaţă.
• Mai târziu, la 2-4 luni, nivelul începe să scadă; în jurul acestei vârste se notează cele mai severe cazuri.
• Ambele tipuri de Ac, serici şi secretori apar ca răspuns la infecţia cu VRS.
Imunitate
• Rolul sistemului imun nu este foarte clar:• Ac secretori, IgA de la nivelul secreţiilor
nazale sunt implicaţi în protecţia faţă de o nouă reinfecţie şi, probabil, imunitatea mediată celular are rol în vindecarea completă.
• VRS nu induce creşterea IFN aşa cum se întâmplă în cazul virusurilor gripale sau paragripale.
Diagnosticul de laborator
• Izolarea şi identificarea este posibilă în timpul fazei acute.
• Produse patologice: exsudatul nasofaringian, lichidul de spălătură nazală.
• Diagnosticul rapid, în mai puţin de 1 oră este posibil prin IF sau ELISA.
• Este posibil şi diagnosticul direct prin cultivarea VRS (culturi HeLa, cultivare în 4-8 zile, cu apariţia de sinciţii), urmată de identificare.
Diagnosticul de laborator
• Spre deosebire de alte infecţii virale, diagnosticul serologic nu este foarte util în timpul bolii acute, dar joacă un rol important în studiile epidemiologice.
• Ac serici se pot evidenţia prin : RFC, ELISA, IF, sau RN.
Familia TogaviridaeGenul Rubivirus
Virusul rubeolic
• unic reprezentant al genului, agent etiologic al rubeolei;
• virus ARN monocatenar cu polaritate pozitivă, capsida cu simetrie icosaedrică învelită în peplos în care sunt implantate glicoproteine cu proprietaţi hemaglutinante;
• cultivă pe diferite tipuri de culturi celulare, cu sau fără efect citopatic, în ultima eventualitate prezenţa virusului fiind evidenţiată prin fenomenul de interferenţă;
Virusul rubeolic
• corespunde unui singur tip antigenic;• unicul togavirus transmis pe cale respiratorie,
replică la nivelul căilor aeriene superioare şi ganglionii cervicali, viremia care urmează persistând până la apariţia Ac;
• rubeola este o infecţie eruptivă uşoară, care evoluează la copii şi adolescenţi, posibil la adulţi, virusul persistând în secreţii nazofaringiene mai multe săptămâni;
RubeolaSindrom rubeolic congenital
• infecţie transplacentară a embrionului sau fătului în cursul rubeolei la femeia gravidă;
• n.n. poate prezenta malformaţii congenitale oculare, cardiace sau nervoase, virusul fiind eliminat 1-2 ani prin secreţii nazo-faringiene, urină, fecale (infecţie persistentă echilibrată).
Imunitate • conferită de Ac de tip IgM şi IgG;• Ac IgG transmişi de la mamă la făt, cu
persistenţa după naştere până la 6 luni.
RubeolaDiagnostic de laborator
• diagnostic serologic prin ELISA- IgM specifice în diagnosticul infecţiei
recente sau la n.n.;- IgG pentru evaluarea stării de imunitate la
gravide.
Profilaxie• vaccin viu atenuat în perioada prepubertară;
este contraindicat la gravide şi înainte cu trei luni de sarcină.
Imunitatea în infecţia postnatală
• Virusul pătrundere pe cale respiratorie şi a fost izolat din lichidul de spălătură NF dar şi din sânge, leucocite, MF sau urină.
• De la copii cu SRC virusul se izolează timp îndelungat ceea ce denotă persistenţa VR.
• Ac specifici de tip IgA, IgM şi IgG apar precoce de la apariţia rash-ului.
• Ac de clasă IgG persistă toată viaţa dar titrul lor scade la bătrâni.
Imunitatea în infecţia postnatală
• Ac sunt mai ales IgG1;• cei de tip IgG3 apar în stadiile precoce, în
majoritatea serurilor. • Ac de tip IgM apar la aproximativ 4 zile de la
apariţia rash-ului şi persistă timp de 4-12 săptămîni;
• evidenţierea lor depinde de sensibilitatea tehnicii folosite.
• Ac IgM pot persist uneori mai mult de un an, atât după infecţia naturală, cât şi post-vaccinal.
Diagnostic
• Rubeola post-natală• Diagnosticul clinic este uneori dificil iar în
sarcină, certitudinea este obligatorie.• Izolarea, deşi posibilă, este tardivă iar virusul
nu este citopatogen direct. • De aceea diagnosticul serologic este cel mai
util. • Creşterea semnificativă a titrului poate fi pusă
în evidenţă cu ajutorul: RIH, ELISA sau LA.• Seroconversia mai poate fi evidenţiată şi prin
testul hemolizei radiale.
Diagnostic• Ac hemaglutinanţi apar la 2 zile de la apariţia rash-
ului iar cei detectabili prin ELISA sau LA, după 7-8 zile.
• Ac de tip IgM pot fi evidenţiaţi printr-un test ELISA indirect sau, mai bine, printr-un test de tip “captură”.
• Unele laboratoare folosesc RIA tip captură (M-antibody capture radioimmuno assay -MACRIA) dar, în ultimul timp, sunt preferatele trusele tip ELISA.
• Testul ales pentru diagnostic trebuie să fie foarte sensibil şi specific.
Diagnostic
• Ac de tip IgM apar la 4 zile de la debut şi persistă între 4-12 săptămâni.
• Ac IgG şi IgM pot fi detectaţi şi în salivă prin MACRIA iar rezultatele se corelează cu prezenţa Ac-lor în ser.
• Reinfecţia este asociată, de regulă, cu creşterea titrului anticorpilor, uneori la valori mari.
• Deşi Ac IgM pot reapare, titrul acestora este mai mic iar prezenţa de durată mai scurtă, comparativ cu primoinfecţia.
Familia RhabdoviridaeGenul Lissavirus
Virusul rabic
• aspect de glonţ (180/75 nm), genom tip ARN monocatenar de sens negativ, capsida helicală cu peplos în care sunt implantaţi spiculi constituiţi din glicoproteina G cu rol de ligant (stimulează Ac cu rol protector);
• prezintă neurotropism, fixându-se pe receptorii pentru acetilcolină de pe suprafaţa neuronilor din creier şi măduvă, pătrunde prin endocitoză, replică în citoplasmă şi părăseşte celula prin înmugurire;
Virusul rabic
• propagare pe cale centrifugă prin nervii periferici spre glandele salivare si alte ţesuturi;
• nucleocapside acumulate în citoplasma neuronilor infectaţi formează incluzii i.c. (corpusculi Babeş-Negri);
• cultivă pe culturi de celule, embrioni de raţă, animale de laborator (inoculare intracerebrală la şoricei n.n.).
RabiaInfecţia rabică la om
• zoonoză acută mortală care afectează animale sălbatice sau domestice, transmisă la om prin saliva acestora care ajunge în plaga muşcată sau zgâriată;
• incubaţie variabilă, virusul migrând centripet pe cale nervoasă spre SNC;
• encefalomielita rabică evoluează în 3 stadii clinice: prodromal (2-4 zile), de excitaţie (3-5 zile) şi paralitic;
• deces prin insuficienţă acută cardio-respiratorie;
Rabia - surse
• Transmiterea prin
muscatura liliecilor
Tulpina infectanta
nu se suprapune
antigenic cu cea
vaccinala!
Rabia – surse (animale salbatice)
• Vulpi• Lupi• Etc.
Rabia – surse (animale domestice: caini, pisici)
RabiaDiagnostic de laborator
• intravitam: evidenţierea virusului în biopsie de piele sau în salivă prin IF, ELISA sau prin inoculare pe culturi de celule;
• la cei decedaţi: amprente sau secţiuni de creier (cornul Amon) cu evidenţierea corpusculilor Babeş-Negri sau mai specific prin IF.
Diagnostic direct
• Intravitam• Postmortem
ME – v rubic intracerebral
Nu există tratament al infecţiei rabice manifeste clinic!
Profilaxia specifică• la persoanele cu risc de a face infecţie rabică se
administrează o doză de Ig specifice şi 5 doze de vaccin (zilele 0, 3, 7, 14 şi 28 zile) reprezentat de virus cultivat pe culturi de celule, inactivat;
• când animalul suspect este ţinut sub observaţie şi rămâne sănătos în ziua a 10-a de la muşcătură, se sistează vaccinarea;
• la persoanele expuse riscului profesional se recurge la o schemă diferită de vaccinare care asigură o protecţie timp de 2 ani;
• vaccinarea animalelor de agrement (câini, pisici);• în experiment, un vaccin viu atenuat pentru profilaxia
infecţiei rabice la animale sălbatice (vulpi).