UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ
FACULTATEA DE BIOTEHNOLOGII
MICROORGANISME UTILIZATE LA OBȚINEREA
AMINOACIZILOR
CUPRINS
Capitol Pagina
1. Introducere…………………………………………………………………………...……2
2. Caracterizarea general a microorganismelor…………………………………..……….4
2.1. Microorganisme erucariote………………………………………………….…………5
2.1.1. Morfologia fungilor……………………………………………………...……………5
2.1.2. Producerea de proteine de către fungi………………………………………………5
2.2. Microorganisme procariote…………………………………………….………………6
2.2.1. Morfologia bacteriilor………………………………………………..……………….6
3. Metabolosmul bacterian………………………………………………………………….7
3.1. Considerații generale. Catabolism. Anabolism ………………………………………7
3.2. Catabolismul proteinelor și al aminoacizilor………………………………………….7
3.3. Anabolismul …………………………………………………………………………….8
3.3.1. Biosinteza aminoacizilor cu ajutorul microorganismelor………….………………9
4. Microorganisme utilizate la obținerea de aminoacizi…………………………..……..11
Bibliografie…………………………………………………………………...……………..16
1
1. Introducere
Multe procese biotehnologice pot fi considerate ca având un nucleu alcătuit din trei
componente în care o parte se ocupă cu obținerea celui mai bun agent biologic pentru o anumită
funcție sau proces, a doua parte creează cel mai bun mediu pentru ca, agentul biologic să
funcționeze, și a treia parte se ocupă cu separarea și purificarea unui produs sau a unor produse
esențiale din procesele de fermentație.
În majoritatea exemplelor efectuate până acum, cea mai eficientă, stabilă și convenabilă
formă de agent biologic pentru un proces biotehnologic este un organism întreg și din acest motiv,
cea mai mare parte a biotehnologiei se învarte în jurul proceselor microbiene.
Microorganismele pot fi văzute atât ca fixatori primari ai energiei fotosintetice cât și ca
sisteme pentru producerea schimbărilor chimice în aproape toate tipurile de molecule organice
sintetice și naturale. Împreuna, ele au un imens lot de gene ce oferă un potențial aproape nelimitat,
biosintetic și degradant. Mai mult, microorganismele pot avea rate de creștere extrem de rapide față
de organismele mai mari cum ar fi plantele și animalele. De aceea, cantități mari de produse pot fi
obținute în condiții de mediu corespunzator, în perioade scurte de timp.1
Diversele microorganisme utilizate în microbiologia industrială aparțin principalelor tipuri
cunoscute: bacterii, fungi (drojdii și mucegaiuri) și microalge.
Microorganismele folosite în industrie trebuie să posede următoarele caracteristici:
Să fie culturi pure, atât lipsite de alte microorganisme vizibile la microscop, cât și
lipsite de virusuri;
Să crescă rapid și viguros după inoculare, pentru a obține cantități mari de inocul,
înainte de procesul industrial;
Să crească pe un substrat ieftin, pe care să îl transforme în cea mai mare parte si
într-un timp cât mai scurt;
1 Vamanu A., Popa O., Câmpeanu G., Câmpeanu S., Vamanu E., Câmpeanu C., Biotehnologii microbiene, vol.22
Să tolereze cantitați mari de produs final fără sa îl metabolizeze, permițând
acumularea lui în mediu și separarea ușoară de alți produși;
Să nu producă substanțe toxice;
Să manifeste rezistență la contaminare, fie prin capacitatea de creștere la pH
scăzut sau la temperaturi ridicate, fie prin elaborarea rapidă de inhibitori
microbieni;
Să fie stabile genetic, adică să-și conserve în timp caracterele biochimice, fără
riscul variațiilor genetice.
Microorganismele care îndeplinesc aceste condiții pot fi izolate din natură sau obținute din
colecții de culturi.
3
2. Caracterizarea generală a microorganismelor
Celula este unitatea de bază a organismelor vii, multe dintre acestea fiind unicelulare, în timp
ce altele sunt multicelulare, făcând posibilă specializarea celulară. Toate celulele conțin un fluid
(matricea de bază), înconjurat de o membrană citoplasmatică, alcatuită în principal din lipide și
proteine. Acestea conțin, de asemenea, acizi nucleici, cărăușii fizici ai informației genetice, alături
de ribozomi, care sunt implicați în sinteza proteică. Celulele se impart în două categorii: procariote
(fig.1), caracterizând grupurile archae și eubacterii, și eucariote (fig.2), ce cuprind fungii,
protozoarele, algele si alte plante, precum și animale.2
Fig. nr.1. Celula bacteriană
Fig. nr.2. Celula eucariota
2 Matei, F., Microbiologie aplicată4
2.1. Microorganisme eucariote
2.1.1. Morfologia fungilor
Fungii sunt organisme eucariote care posedă un nucleu înconjurat de o membrană nucleară și
nucleoli. Respirația celulară are loc în mitocondriile prezente în citoplasmă care prezintă un sistem
elaborat al membranei interne.
Studiul fungilor face obiectul micologiei, care este cea mai veche disciplină de
microbiologie. Este recunoscut de mult timp rolul fungilor în descompunerea materiei organice și de
aceea ei sunt considerați asemanatori cu mucegaiurile.
Fungii dispun de o mare varietate de forme și mărimi, dar ei sunt împarțiți în doua grupuri,
mucegaiuri și drojdii. Mucegaiurile se referă la fungii filamentoși și micelieni, care sunt formați
dintr-o rețea de filamente nunite hife. Drojdiile sunt predominant fungi unicelulari, de formă
rotundă, ovală sau alungită. Drojdiile formează rar structuri multicelulare, spre exemplu, Candida
boidinii, formează lanțuri celulare numite pseudomicelii sau pseudohife.
2.1.2. Producerea de proteine de către fungi
Datorită faptului că celula de Escherichia coli poate produce endotoxine și pirogeni cu efecte
secundare în produsele farmacologice, au fost cercetate alte specii ca gazde pentru clonarea de gene.
Primul fung care a avut succes a fost drojdia Saccharomyces cerevisiae, deoarece nu produce toxine
și elimină produșii în mediul de cultură. Kluyveromyces lactis a fost gasită ca o gazdă eficientă
pentru sinteza și secreția de prochimozină bovina. Acesta este convertită într-o enzimă de
importanță comercială în închegarea laptelui, chimozina, utilizată în industria brânzeturilor.
Hansenula polymorpha este de asemenea utilizată ca gazdă pentru producția de proteine
heteroloage. De asemenea cateva specii de Aspergillus, un gen important în tehnologia de
fermentație pentru secreția eficientă a diferitelor enzime, sunt utilizate ca gazde pentru expresia
genelor mamiferelor.
5
2.2. Microorganisme procariote
2.2.1. Morfologia bacteriilor
Bacteriile reprezintă un grup de microorganisme procariote, unicelulare, de dimensiuni
microscopice, cu morfologie variată și cu un echipament enzimatic mai mult sau mai puțin complex
în funcție de specie.
Fiecare bacterie prezintă o formă și dimensiuni caracteristice, dar supuse, îmtre anumite
limite, variabilitații în funcție de condițiile mediului înconjurător, de vârsta celulelor, iar pentru
unele specii și de etapele ciclului lor evolutiv.
Forma și dimensiunile bacteriilor sunt elemente importante pentru diferențierea și
clasificarea lor. Morfologia tipică a bacteriilor este dată de aspectul pe care îl prezintă celulele
tinere, active din punct de vedere fiziologic, în condiții favorabile de mediu.
În general, la bacterii, se disting trei tipuri morfologice fundamentale:
Cocoid (rotund);
Bacilar (alungit-cilindric);
Spiralat (cilindrice, alungite, dar care prezintă curburi ale axului longitudinal)
6
3. Metabolismul bacterian
3.1. Considerații generale. Catabolism. Anabolism
Celula bacteriană, deși simplă ca structură, reprezinta un sistem complex și organizat, capabil
să îsi sintetizeze propriile macromolecule, plecând de la monomeri cu greutate moleculară mică.
Energia necesară sintezelor celulare este asigurată, la cele mai multe bacterii, de oxidarea enzimatică
a substratului lor nutritiv.
Metabolismul bacterian poate fi, deci, definit ca totalitatea reacțiilor biochimice prin care
energia și substanțele biogene sunt luate din mediu și utilizate pentru biosinteza componenților
celulari și creștere sau pentru alte activități vitale (mișcare, luminiscență).
Reacțiile biochimice specifice metabolismului se încadrează în două tipuri de căi metabolice.
Reacțiile prin care se eliberează energia (exergonice) constituie catabolismul sau procesele de
dezasimilație, iar reacțiile prin care se consumă energie (endergonice) corespund anabolismului sau
proceselor de asimilație.
Creșterea celulei este rezultatul unei stânse interdependențe dintre procesele metabolice,
deoarece o parte din energia eliberată în urma catabolismului și unii metaboliți intermediari cu un
număr variabil de atomi de carbon sunt utilizați în biosinteza macromoleculelor celulare.
3.2. Catabolismul proteinelor și al aminoacizilor
Proteinele din mediul ambiant, sau de cultură, din cauza moleculelor lor mari, înainte de a
pătrunde în celula bacteriană, sunt hidrolizate enzimatic în peptide cu moleculă mică. Enzimele
proteolitice (exoenzime) sunt raspunzătoare de hidroliza proteinelor în peptide, iar peptidazele
(endoenzime) hidrolizează peptidele în aminoacizi. Ansamblul reacțiilor care asigură hidroliza
proteinelor până la aminoacizi poartă numele de proteoliză. Bacteriile care posedă proteaze
exocelulare și care sunt capabile să utilizeze proteinele ca unică sursă de azot și chiar de carbon, se
numesc proteolitice. Din acestă grupă fac parte atât bacterii aerobe (Bacillus subtilis, Bacillus
anthracis, Pseudomonas fluorescens, Serratia marcescens, Proteus vulgaris, unele tulpini de
stafilococ și streptococ) cât și bacterii anaerobe, dintre care unele foarte active (Clostridium
7
histolyticum, Clostridium sporogenes). Proteazele bacteriene prezintă un interes industrial deosebit
atât în industria pielăriei, textilă și a detergenților cât și în industria alimentară și farmaceutică.
Polipeptidele rezultate în urma acțiunii proteazelor, vor fi hidrolizate, în continuare, în
aminoacizi sub acțiunea pentidazelor endocelulare.
Unele specii bacteriene, aerobe și anaerobe, lipsite de proteaze, posedă numai peptidaze ceea
ce le permite folosirea peptonei ca unica sursa de N și C.
Aminoacizii eliberați în urma proteolizei sunt folosiți în proteinosinteză iar surplusul va fi
catabolizat pe mai multe căi din care dezaminarea și decarboxilarea sunt cele mai importante.
3.3. Anabolismul
Structurile esențiale ale celulei bacteriene sunt constituite dintr-un numar mare de
macromolecule, pe care celula trebuie să-i sintetizeze plecând de la monomerii mediului de cultură
sau de la cei furnizați de căile metabolismului intermediar.
Macromoleculele celulare sunt polimeri constituiți dintr-un număr variabil de monomeri
identici (homopolimeri) sau diferiți (heteropolimeri), dispuși linear sau ramificat. Prin hidroliză,
polimerii eliberează subunitațile (monomerii) constituente ceea ce dovedește că ei se formează prin
reacții de deshidratare și că monomerii se asamblează prin legături anhidrice. În biosinteză
monomerii sunt în prealabil activați prin cuplarea lor cu o moleculă macroergică, dupa care are loc
încorporarea lor în polimer (Tabelul nr.1).3
Tabelul nr. 1. Activarea monomerilor
Polimerul Monomerul Monomer
activat
Agentul
activator
Tipul de
legătură
Proteine Aminoacizi Aminoacil-AMP
Aminoaci-ARNt
ATP,ARNt Peptidică
Polizaharide Monozaharid Monozaharid-
NDP
NTP (nucleozid
trifosfat)
Glicozidică
Acizi nucleici Nucleozide
monofosfat
Nucleozide
trifosfat
ATP Fosfodiester
3 Vamanu A., Popa O., Câmpeanu G., Câmpeanu S., Vamanu E., Câmpeanu C., Biotehnologii microbiene, vol.1
8
3.3.1. Biosinteza aminoacizilor cu ajutorul microorganismelor
Aminoacizii necesari pentru sinteza proteinelor de către microorganisme pot fi găsiți ca
atare, în mediu, de unde provin, de regulă, din acțiunea enzimelor proteolitice extra- sau
intracelulare. În cazul microorganismelor cultivate pe medii cu azot anorganic sau cu un număr
restrâns de aminoacizi, toți aminoacizii sau respectiv cei care lipsesc, trebuie sintetizați în cursul
metabolismului.
Obținerea de aminoacizi cu ajutorul microorganismelor are urmatoarele particularitați:
- Asemenea celor mai multe căi biosintetice, căile de biosinteză ale celor aproximativ 20 de
aminoacizi sunt, în cea mai mare parte, diferite de cele utilizate pentru degradare și se realizeaza
prin intermediul unor secvențe multienzimatice diferite, dintre care unele sunt foarte complexe;
- Căile biosintezei sunt intricate cu cele ale catabolismului, deoarece mulți acizi organici,
care aparțin metabolismului intermediar al glucidelor, sunt folosiți ca precursori ai aminoacizilor;
- Cu excepția histidinei, care urmează o cale de biosinteză izolată, ceilalți 19 aminoacizi
naturali sunt derivați pe cai biosintetice ramificate, având ca punct de plecare un număr relativ mic
de precursori metabolici care pot fi grupați în funcție de originea lor biosintetica în 6 “familii”
(Tabelul nr. 2.).
Aceasta modalitate de biosinteză prezintă o serie de avantaje decurgând în primul rand, din
faptul ca un numar limitat de compusi servesc ca substrat pentru sinteza tuturor aminoacizilor, spre
exemplu: oxalilacetatul este folosit pentru biosinteza a 6 aminoacizi, -cetoglutaratul pentru 4, iar
piruvatul pentru 3.
În același timp, acest mecanism limiteaza numarul enzimelor (aproximativ 100) care
participa la formarea aminoacizilor naturali si favorizea intrarea in joc a mecanismelor de reglare
(represia sintezei si retroinhibitiei), cand formarea sau functia lor este inutila. In sfarsit, frecvent,
caile metabolice ale biosintezei unor aminoacizi sunt partial comune ca, de exemplu, cele pentru
“familiile” oxalilacetat si piruvat.
9
Tabelul nr. 2.
Precursorii pentru biosinteza aminoacizilor
Precursorul Aminoacizii produşi Numele “familiei”
Piruvat Alanina, valina, leucina Piruvat
Oxalilacetat Acid aspartic, asparagina, metionina, treonina, izoleucina, lizina
Aspartat
-cetoglutarat Glutamat, glutamina, arginina,
prolina
Glutamat
3-fosfoglicerat serina, glicocol, cisteina Serina
Fosfoenolpiruvat eritrozo-4-
fosfat
Fenilalanina, tirozina,
triptofan
Aromatica
Fosforibazil-pirofosfat + ATP Histidina ----
Căile de biosinteză au fost precizate cu ajutorul mutantelor bacteriene auxotrofe pentru unul
sau mai multi aminoacizi, la care pierderea unei enzime dintr-o secventa metabolica conduce – ca
regula generala - la acumularea in mediu a precursorului imediat al etapei afectate de mutatie.
De asemenea, un rol important in elucidarea acestor cai a avut-o urmarirea repartizarii
atomilor marcati (14C) in produsul final al biosintezei sau in intermediarii sai, precum si izolarea si
purificarea enzimelor care catalizeaza diferitele etape ale procesului. S-a demonstrat ca nevoile
nutritive ale bacteriilor auxotrofe pentru un anumit aminoacid pot fi satisfacute nu numai de acest
aminoacid, ca atare, ci şi de precursorii săi.
10
4. Microorganisme utilizate la obținerea aminoacizilor
Microorganismele diferă în ceea ce priveşte capacitatea lor de a sintetiza aminoacizi. Unele
bacterii (de exemplu: Leuconostoc mesenteroides ) nu pot creşte decat dacă găsesc în mediu 16
aminoacizi diferiţi. Acestă categorie de microorganisme nu se poate dezvolta decat în mediile
bogate în aminoacizi preformaţi, prin descompunerea substanţelor de provenienţa proteică. Alte
bacterii, ca E. coli, pot sintetiza toţi aminoacizii necesari pornind de la NH3. Deşi cele mai multe
microorganisme necesită o forma redusă de N, ca amoniacul, numeroase bacterii şi fungii pot utiliza,
ca şi plantele superioare, nitriţii sau nitraţii.
Biosinteza aminoacizilor pune două probleme fundamentale, reprezentate de sinteza
“scheletelui format din atomi de C” şi fixarea gruparii NH2.
În unele cazuri, de exemplu, în sinteza alaninei de la piruvat, se sintetizează în primul rand
“scheletul de C”, iar gruparea NH2 este adaugată ulterior printr-o reacţie de transaminare.
Fig. 3. Sinteza alaninei de la piruvat
În alte cazuri, “scheletul de C” derivă direct de la intermediari ai ciclului acizilor
tricarboxilici, de exemplu, ac. aspartic de la oxalilacetat şi ac. glutamic de la cetoglutarat. La
randul lor, aceşti doi aminoacizi devin precursori ai altor aminoacizi.
Biosinteza aminoacizilor aromatici ( L-tirozina, L-fenilalanina şi L-triptofanul) este foarte
complicată şi este iniţiată printr-o condensare între fosfoetanolpiruvat (PEP) şi eritrozo-4-fosfat,
11
pentru a produce un intermediar fosforilat cu 7 atomi de C. Acesta sufera o ciclizare, pentru a forma
acid 5-dehidroquinic, care devine ciclul aromatic al produşilor finali. Adiţia unei noi molecule de
PEP la un ultim intermediar hidroaroatic – acidul 5-fosfoshikimic – furnizează atomii de C pentru
lanţurile laterale ale tirozinei si fenilalaninei. Produsul acestei a doua condensări, acidul chorismic
este situsul primei divergenţe metabolice. În continuare, el poate fi convertit fie la acid prefenic,
precursorul fenilalaninei şi al tirozinei, fie la acid antranilic, precursorul triptofanului.4
Biosinteza Histidinei urmează o cale complet independent și este realizată de 9 enzime,
care asigură formarea acestui aminoacid, pornind de la 5-fosforibazil-1-pirofosfat (PRPP), ATP și
glutanină. Este probabil calea cea mai complicată din cauza naturii intermediarilor și a faptului că se
suprapune unei parți din sinteza ciclului purinic. Acest fenomen este ilustrat și de originea atomilor
de carbon și azot din structura moleculei histidinei, dintre care 5 atomi de carbon deriva de la riboză,
un atom de la glutamină și un fragment C-N de la ATP, prin desfașurarea ciclului adenină al
acestuia (fig.4). Restul ciclului adenină al ATP poate fi reciclat, prin introducerea în calea de sinteză
a purinei și în refacerea ATP.
Fig. 4. Originea atomilor de C și N din structura histidinei (5 atomi de C de la riboză)
Această cale, numai aparent neeconomică, asigură o conexiune intimă între biosinteza
histidinei și cea a nucleotidelor purinice: ATP este degradat în cursul sintezei histidinei, dar
produsul acestei degradări poate reintra în calea de sinteză a purinei într-o etapă relativ avansată a
procesului respectiv.
4 Zarnea, G., Tratat de microbiologie generală, vol.212
Biosinteza obținerii acidului glutamic. Acidul L-glutamic este primul aminoacid obținut
prin biosinteza. Este folosit în terapeutică în tratamentul unor afecțiuni ale sistemului nervos central,
în realizarea unor preparate farmaceutice antialergice și în boli de nutriție.
Cel mai important microorganism producator este Micrococcus glutamicus cu caracteristici
comune genului Corynebacterium și Brevibacterium, și anume: bacteria în formă de bacili scurti,
Gram + , imobili, aerobi; necesită biotină ca factor esențial de creștere. Forma bacteriilor variază în
funcție de compoziția mediului. Alte microorganisme producatoare pot fi Brevibacterium flavum și
Brevibacterium lactofermentum.
Biosinteza acidului glutamic de către Corynebacterium glutamicum se realizează pornind de
la glucoză și ioni de amoniu. Glucoza este oxidată la citrat, iar acesta mai departe la -cetoglutarat
(prin ciclul Krebs) care, prin aminare reductivă, se transformă în acid glutamic.
În cursul oxidării de la citrat la -cetoglutarat, intervin doua NADP-dehidrogenaze specifice
acestui microorganism, care actionează cuplat. Microorganismul poate folosi pentru degradarea
glucozei până la piruvat atât ciclul glicolizei, cât și pe cel al pentofosfaților.
În condiții de aerare predomină calea pentofosfaților, favorizând acumularea acidului
glutamic. În condiții anaerobe, predomină ciclul glicolizei și în acest caz se formează acid lactic. De
aici reiese importanța deosebită pe care o are aerarea de-a lungul procesului. În afară de condițiile de
aerare, alt factor important este conținutul de biotină. Această vitamină are rol cheie în biosinteza și
acumularea glutamatului în mediu. Un conținut maxim de biotină determină o creștere maximă a
microorganismelor, dar descrește cantitatea de glutamat; invers, un conținut scăzut de biotină,
mergând până la deficient, determină acumularea unor cantități mari de glutamat.
Biosinteza producerii Lizinei. Lizina este un aminoacid utilizat în cantități importante în
alimentația animalelor și a omului. Lizina a fost izolată în 1889 din hidrolizat de proteină de către
Drechsel. Se cunosc două procedee de obținere a acestiu aminoacid: sinteza în două etape și sinteza
directă.
Sinteza în două etape se bazează pe obținerea, în primă etapă, a acidului diaminopimelic,
utilizând o mutantă de E. coli pornind de la glucoză, în cultură sub agitare și aerată. În a doua etapă,
acidul diaminopimelic obținut este supus acțiunii unui al doilea microorganism. Enterobacter
aerogenes, care posedă diaminopimelic-decarboxilază, enzimă ce produce decarboxilarea acidului
diaminopimelic la lizină; cultura de Enterobacter aerogenes este supusă acțiunii agenților chimici
(butanol, toluen) sau fizici (ultrasunete) pentru a elibera enzima.
13
Sinteza directa este cea mai utilizată metodă și folosește un singur microorganism. Pornind
de la Corynebacterium glutamicum și utilizând ca agenți mutageni radiații UV sau , s-au obținut o
serie de mutante biochimice, toate fiind mutante auxotrofe pentru diferiți aminoacizi. Cea mai utilă
este o mutant de homoserină si biotină. Se utilizează și mutante auxotrofe de homoserină sau
mutante reglatoare de Brevibacterium lactofermentum.
La Corynebacterium glutamicum si Brevibacterium există două puncte critice, în care
biosinteza poate fi limitată:
1. Producerea aspartatkinazei, a cărei activitate poate fi inhibată printr-o inhibiție feed-back
de prezența simultană a unui exces de lizină și treonină in mediu. Nici unul dintre
aminoacizi nu exercita inhibiție separat, ci numai impreună;
2. Devierea de la homoserină, prin homoserin-dehidrogenază.
Pentru a fi eliminate aceste două blocări printr-o singură mutație, există trei modalitați:
- Utilizarea mutantelor auxotrofe de homoserină sau homoserin-dependente;
- Utilizarea mutantelor sensibile la treonină sau metionină;
- Utilizarea mutantelor rezistente la un analog al lizinei: S-2-(aminoetil)-L-cisteina.
În prezent, prin tehnologiile de biosinteză se obține un număr mare de aminoacizi, iar
elucidarea mecanismului de biosinteză a permis ridicarea randamentului în faza de fermentație și
optimizarea lui. Unii aminoacizi, printer care acidul L-aspartic, L-fenilalanina, sunt obținuți prin
procese enzimatice de bioconversie; alții, printre care L-izoleucina, L-triptofan, sunt produși în
prezența unor precursori specifici, iar a treia clasă de aminoacizi, printre care acidul L-glutamic, L-
lizina și L-valina se obțin prin fermentații submerse.
Cei mai activi producători de aminoacizi de uz terapeutic sunt bacteriile din genul
Arthrobacter, Mycobacterium, Micrococcus, Corynebacterium.
La ora actuală, producerea de aminoacizi se realizează cu tulpini sălbatice (prototrofe),
obținându-se acidul L-glutamic, L-valina, D,L-alanina, L-Pro; cu mutante auxotrofe de aminoacizi,
când se produc Lys, Tre, Leu, Pro, Val, Asp; cu mutante auxotrofe de biotină, rezultatul fiind acid
L-glutamic; cu mutante reglatoare: Lys, Tre, Arg, Met; pornind de la precursori de biosinteză.
Alți aminoacizi importanți pentru industria farmaceutică, produși cu ajutorul
microorganismelor sunt: L-cisteina – obținută cu tulpini capabile să hidrolizeze acidul 2-amino-2-
tiozolin-4-carboxilic: Pseudomonas sp., E.coli, Bacillus brevis, Micrococcus sodenonsis; L-alanina,
obținută cu Pseudomonas dacunhae; L-arginina, utilizând tulpini de Corynebacterium glutamicum și
14
Bacillus subtillis; L-glutamina cu mutante de Brevibacterium flavum; L-izoleucina, cu Serattia
marcescens, Corynebacterium glutamicum sau E. coli.5
5 Matei, F., Microbiologie aplicată15
BIBLIOGRAFIE
1. Zarnea, G., Tratat de microbiologie generală, vol.2, Editura Academiei Republicii
Socialiste România, București,1984, pag. 262-265
2. Florentina Matei, Microbiologie aplicată, Editura Printech, București, 2011, pag. 13-
15, 167-170.
3. Vamanu Adrian, Popa Ovidiu, Câmpeanu Gheorghe, Câmpeanu Sorin, Vamanu
Emanuel, Câmpeanu Carmen, Biotehnologii microbiene, vol.1, Editura Ars Docendi,
București 2003, pag. 13-15, 23,25,39,79,91,105-107
4. www.stireal.edu.md/biologie/candidat/microbiologie_ind.pdf
5. www.referateok.ro/referate/117_1211462183.doc
16