1
Proiect de planificare strategică a municipiului Cluj Napoca (2014-2020)
WG Mediere comunitară
CADRU GENERAL
MEDIEREA ÎN ROMÂNIA
În România, medierea este reglementată de Legea 192/2006 și este definită ca o modalitate
facultativă de soluționare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terțe persoane
specializate în calitate de mediator, în condiții de neutralitate, imparțialitate și confidențialitate.
Potrivit aceleiași legi, medierea capătă și o dimensiune comunitară, reprezentând o activitate de
interes public.
La nivel instituțional, activitatea de mediere este coordonată și reglementată de către
Consiliul de Mediere, organism autonom cu personalitate juridică, de interes public.
Mediatorul este persoana calificată în tehnici de comunicare și gestionare a conflictelor,
autorizată în urma unui curs de formare în domeniu, care prestează activitatea de mediere în
conformitate cu principiile și standardele specifice profesiei. Activitatea mediatorului se poate
desfășura în cadrul unui birou de mediator, a unei societăți civile profesionale de mediatori sau
ca angajat într-un ONG cu specific de mediere. Profesia de mediator face parte și se supune
rigorilor profesiilor liberale. La nivelul anului 2013, în România, funcționează 7.763 de
mediatori (7.137 în cadrul birourilor de mediator, 361 în societăți civile profesionale și 19 în
cadrul ONG-urilor de profil), dintre care aproximativ 300 sunt în județul Cluj.
Medierea, în România, poate interveni în toate conflictele în care părțile pot dispune liber
de drepturile lor (conflicte de familie, conflicte comerciale, conflicte de proprietate, conflicte de
natură comunitară etc.) și în toate fazele unui conflict, inclusiv când acesta a fost dedus judecății.
În ciuda noutății relative a medierii pe piața serviciilor de soluționare alternativa a
disputelor la instanțele de judecată acest tip de activitate s-a impus ca o metodă eficientă și
durabilă. Acest fapt a fost facilitat și de adoptarea și intrarea în vigoare a Legii 115/2012, care
introduce ca procedură prealabilă obligatorie acționării în judecată prezența părților la un
mediator în vederea informării referitor la beneficiile medierii, comparativ cu apelarea la
mijloacele juridice tradiționale.
2
MEDIEREA COMUNITARĂ
DEFINIRE
Medierea comunitară, ca formă de soluționare a disputelor la nivelul cetățeanului și al
instituțiilor publice locale, este o prezență inedită în România, dar cunoaște o largă răspândire în
Statele Unite ale Americii, Canada, țările din Europa Occidentală, cu preponderență Marea
Britanie și Irlanda, continentul sud-american, continentul african, în special Africa de Sud și în
zone ale Asiei Centrale.
Medierea comunitară poate fi definită ca un proces constructiv desemnat rezolvării
conflictelor din cadrul unei comunități dintre indivizi, grupuri și organizații. Este o alternativă la
confruntare distructivă și escaladarea conflictelor până la nivel de violență. Medierea comunitară
presupune respectarea intereselor individuale ale părților aflate în conflict, întărind în același
timp relațiile dintre persoane și grupuri în vederea consolidării acelor procese sociale și de
comunicare aflate la baza menținerii coeziunii și coerenței unei comunități.
Mecanismele folosite în cadrul medierii comunitare sunt văzute ca o oportunitate pentru
participarea cetățenilor la prevenirea escaladării conflictelor, ca alternativă la apelarea la
mecanismele instituționalizate de soluționare a disputelor (justiție, foruri decizionale
administrative și/sau legislative, structuri de impunere și menținere a ordinii publice). La baza
medierii comunitare stau principiile participării democratice la deciziile luate în cadrul
comunității, ale respectării drepturilor și responsabilităților cetățenești și ale implicării în
mecanismele decizionale ale rețelelor instituționale ce conviețuiesc în fiecare comunitate.
În esență, medierea comunitară vizează oferirea de servicii de mediere gratuite sau la
costuri reduse cetățenilor, instituțiilor publice și private pentru soluționarea litigiilor de natură
comunitară (conflicte situate în domeniul politicilor comunitare, alocării resurselor materiale și
financiare locale și regionale, drepturilor de proprietate și de folosință, dispute de vecinătate,
dispute pe probleme de mediu, ordine publică).
OBIECTIVELE MEDIERII COMUNITARE
Medierea comunitară are următoarele roluri sociale:
Asigurarea accesului direct la servicii de mediere unor categorii largi de cetățeni,
indiferent de barierele fizice, lingvistice, culturale și/sau economice;
Asigurarea unui serviciu de calitate, indiferent de capacitatea de plată a beneficiarilor;
Asigurarea unui cadrul stabil și sistematic de dialog și soluționarea disputelor, încă de la
primele faze de emergență;
3
Sprijinirea cetățenilor și instituțiilor în soluționarea litigiilor de natură comunitară;
Educarea membrilor comunității cu privire la beneficiile utilizării metodelor de
soluționare alternativă a conflictelor;
Construirea capacității membrilor comunității (persoane și organizații) de rezolvare
eficientă, reducere și prevenire a conflictelor, înainte ca acestea să ajungă pe rolul
instanțelor de judecată;
Menținerea și consolidarea relațiilor dintre diferiții actori comunitari prin facilitarea și
încurajarea comunicării;
Întărirea rolului cetățenilor în exercitarea drepturilor democratice;
Eficientizarea proceselor decizionale și facilitarea implementării politicilor publice la
nivel de comunitate.
CENTRELE DE MEDIERE COMUNITARĂ
Activitatea de mediere comunitară se desfășoară, de regulă, în cadrul unor structuri
susținute de către autoritățile locale și entități specializate ale societății civile, bazate pe
participarea voluntară a mediatorilor, denumite centre de mediere comunitară. Serviciile de
mediere comunitară oferite trebuie să respecte aceleași standarde profesionale ca și medierile
desfășurate în cadrul privat.
Centrele de mediere comunitară reprezintă o prezență firească în comunitățile din Statele
Unite și Marea Britanie, indiferent de dimensiunile acestora, implicându-se activ în crearea unui
climat de colaborare și armonie socială.
Întrucât în Romania nu exista încă nici un centru de mediere comunitară, ne vom referi,
doar spre exemplificare, la statisticile prezente la nivelul țărilor în care acest tip de serviciu este
bine implementat și are o istorie relevantă. Astfel, datele existente pentru Statele Unite arată un
număr de peste 400 de programe de mediere comunitară, care furnizează anual în jur de 400.000
de cazuri, având ca beneficiari direcți peste 900.000 de cetățeni.1 Din punctul de vedere al
eficienței, în 85% din cazurile prezentate spre soluționare către centrul de mediere comunitară s-
a ajuns la un acord, iar în ceea ce privește nivelul de satisfacție al cetățenilor, un procent de peste
95% și-au arătat disponibilitatea de a folosi în continuare serviciile de mediere comunitară2. În
ceea ce privește Marea Britanie cifrele sunt relativ similare, un procent de 75-80% dintre cazuri
1 Corbett, J. R. (2012, Martie 12). The State of Community Mediation 2011. National Association for Community
Mediation (NAFCM). 2 Hedeen, T. (2004). The Evolution and Evaluation of Community Mediation: Limited Research Suggests Unlimited
Progress. CONFLICT RESOLUTION QUARTERLY, 22(1-2), 101-133.
4
ajungi la o soluționare amiabilă, benefica tuturor părților implicate, iar satisfacția la nivelul
beneficiarului ajunge înspre un procent foarte mare, de 90%3.
ANALIZA SWOT – MEDIEREA COMUNITARĂ ÎN MUNICIPIUL CLUJ-NAPOCA
În urma analizării documentelor relevante și a statisticilor puse la dispoziție de Primăria
Municipiului Cluj-Napoca precum și ca urmare a întâlnirilor, în cadrul mai multor focus-grupuri,
cu reprezentați ai asociațiilor de proprietari, ai poliției locale, ai regiilor autonome și ai
asociațiilor de mediatori, a rezultat următoarea analiza SWOT:
Puncte tari Puncte slabe
Serviciu gratuit (costuri reduse)
Existența unui număr mare de mediatori
autorizați, la nivelul Municipiului Cluj-Napoca
(300, la nivelul anului 2013)
În municipiul Cluj-Napoca 4 asociații
profesionale de mediatori, implicate activ în
acțiuni de promovare și susținere a medierii, la
nivel local și național
Universitatea Babeș-Bolyai deține mai
multe programe masterale cu specializare pe
soluționarea conflictelor, la diferite niveluri
Existența în mediul academic clujean a
mai multor specialiști în gestionarea
conflictelor, recunoscuți la nivel național și
internațional
Cadru legal european și național
favorabil (Directiva 2008/52/CE a
Parlamentului European, Recomandarea (2001)
9 a Comitetului de Miniștri, Legea 192/2006)
Nivelul mare de încredere de care se
bucură autoritățile locale, la nivelul populației
Structura populației municipiului, pe
criterii de educație și vârstă
Medierea comunitară produce un grad
mare de satisfacție (în medie peste 85%) pentru
toate părțile implicate și o rată mare de succes
Medierea nu garantează întotdeauna o
soluție
Soluția oferită prin mediere, nu are
caracter executoriu pentru părți
În caz de eșuare a medierii, aceasta
poate presupune costuri suplimentare, în
termen de timp și bani, părțile fiind nevoite să
caute o altă cale de soluționare
Medierea comunitară nu a mai fost
implementată la nivel instituțional în România,
ceea ce înseamnă că va trece o bună perioadă
de timp până când cetățenii și, mai ales,
instituțiile vor dobândi abilitățile necesare
utilizării eficiente a acestui mod de soluționare
a disputelor
Anumite părți din legislația actuală din
România pot constitui o piedică în calea
soluționării prin mediere a disputelor în care
sunt implicate instituții publice, ceea ce poate
genera neîncredere din partea comunității cu
privire la capacitatea Centrului de a ajuta la
soluționarea eficientă a disputelor
3 ***. (2013).Sacro Annual Review 2012-2013
5
(în medie peste 75%)
Numărul foarte mic de acționări în
judecată a Primăriei (6-7 pe an) din partea
cetățenilor, indică obișnuința de a folosi
mecanisme de soluționare amiabilă, a
cetățeanului în raport cu autoritățile
Existența unor mecanisme inter-
instituționale de prevenire a conflictelor și de
planificare coordonată a dezvoltării
infrastructurii urbane
Participarea civică în Municipiul Cluj-
Napoca este mai accentuată decât în alte orașe
ale României
Oportunități Amenințări
Nevoia de practică, pe care o au mulți
dintre mediatorii autorizați
Existența unor structuri la nivelul
autorităților locale care intră în contact
permanent cu situații de natură a fi soluționate
prin mediere comunitară (ex. Poliția Locală)
Municipiul Cluj-Napoca, oraș
universitar și inovator
Regiile autonome și autoritățile locale
au folosit deja medierea pentru soluționarea
unor conflicte cu cetățenii/asociațiile de
proprietari
Asociațiile de proprietari au folosit deja
medierea pentru soluționarea unor conflicte
interne (legate, în special, de plata unor
restanțe către furnizorii de utilități)
În peste 80% din situațiile potențial
conflictuale, funcționarii publici folosesc
tehnici rudimentare de aplanare a disputelor
(invită la comunicare părțile implicate), înainte
de aplicarea unor sancțiuni
În proporție de peste 40%, în relația cu
asociațiile de proprietari sau cetățenii debitori,
furnizorii de utilități au folosit mijloace de
soluționare amiabilă a disputelor
Neîncrederea de care se bucură
medierea, văzută ca amenințare, în cadrul
anumitor profesii juridice
Inerția autorităților locale de a soluționa
orice dispută pe cale administrativă, juridică
(instanța de judecată)
Nu toți mediatorii autorizați care
profesează în Municipiul Cluj-Napoca sunt
reprezentați de asociații profesionale locale
Aglomerarea centrelor de mediere
comunitară cu cazuri care nu se pretează
acestui tip de soluționare a disputelor, fie
datorită lipsei de informare corectă la nivel de
cetățean, fie datorită nevoii de a se debarasa de
anumite probleme/atribuții de serviciu, la nivel
de funcționar public
Nesincronizarea planurilor de
dezvoltare a infrastructurii urbane, datorită
constrângerilor bugetare, la nivelul entităților
decidente și a celor de implementare
6
DIMENSIUNEA STRATEGICĂ
În definirea unei dimensiuni strategice în ceea ce privește componenta de mediere
comunitară, un prim pas este Recomandarea Uniunii Europene nr. 9 din 2001, care se referă la
modalitățile alternative de soluționare a litigiilor între autoritățile administrative și persoanele
private. În acest sens, este încurajată folosirea metodelor alternative de soluționare a disputelor,
fie la modul general, fie pentru litigii de natură particulară, îndeosebi referitoare la actele
administrative individuale, contracte sau obligații civile. De asemenea se recomandă
identificarea unor mijloacele de instituționalizare a căilor alternative de soluționare a disputelor,
în așa fel încât soluțiile obținute să permită adoptarea lor. Un rol important se acordă medierii, ca
metodă de prevenire a litigiilor, înainte ca acestea să apară.
La nivel național, România nu și-a stabilit prin Programul Național de Reformă 2011-2013
obiective care să vizeze în mod explicit implementarea la nivelul administrației publice a unor
mecanisme de prevenție sau de soluționare a disputelor. În schimb la nivel regional, Planul de
Dezvoltare al Regiunii Nord-Vest pentru perioada 2014-2020, în cadrul componentei de creștere
a eficienței și calității serviciilor oferite de administrația publică locuitorilor din regiune, și-a
propus întărirea capacității administrative și sprijinirea bunei guvernanțe prin creșterea
capacității administrative a sistemului juridic pentru sprijinirea bunei guvernanțe precum si
dezvoltarea de parteneriate de tip instituții publice-mediul privat, mediul academic și de
cercetare.
La nivel județean, Strategia Județului Cluj 2014-2020 își propune ca direcție strategică și
oferirea unor servicii publice de cea mai bună calitate, prin încurajarea dezvoltării unei
comunități civice puternice care, în parteneriat cu autoritățile publice locale, să asigure un înalt
standard de viață locuitorilor. Același document stabilește ca prioritate ameliorarea ciclului de
politici publice, prin creșterea gradului de transparență în etapele de planificare și implementarea
politicilor publice la nivel local.
Din punctul de vedere al cadrului legal, medierea comunitară se bazează pe legea
192/2006, privind medierea și activitatea mediatorilor, care stipulează condițiile pentru
furnizarea serviciilor de mediere și care, în același timp, plasează medierea în rândul serviciilor
de interes public, precum și pe Legea 115/2012, care introduce ca procedură prealabilă acțiunii în
instanță participarea la o ședință de informare cu privire la scopul, beneficiile și limitările
medierii ca metodă de soluționare a disputelor.
Plecând de la conceptul strategic cheie, cel al calității vieții propus pentru Strategia de
Dezvoltare a Municipiului Cluj-Napoca 2014-2020, medierea comunitara reprezintă un serviciu
care poate consolida relația cetățean-instituții publice, poate încuraja participarea civică la viața
publică a municipiului, și, în consecință, poate duce la crearea unui climat pașnic și armonios în
cadrul comunității, condiție esențială pentru creșterea calității vieții în municipiu.
7
PROBLEME STRATEGICE CHEIE
Pe baza analizei SWOT au fost identificate următoarele probleme strategice:
Eficiența limitată a mecanismelor de prevenire a conflictelor generate de noile decizii și
politici publice locale;
Ineficiența mecanismelor de coordonare a strategiilor de planificare a diferiților actori
care contribuie la dezvoltarea urbanistică a municipiului;
Folosirea în relația cu cetățenii a unor mecanisme rudimentare, ad-hoc, de prevenire și
aplanare a conflictelor, care generează soluții neuniforme și cu grad scăzut de satisfacție,
dar care pot duce la creșterea neîncrederii în capacitatea autorităților locale de gestionare
a problemelor comunitare
STRATEGII SECTORIALE
MEDIEREA COMUNITARĂ – COMPONENTA PREVENTIVĂ
Crearea, în parteneriat cu mediul academic și organizațiile non-guvernamentale de profil,
unui mecanism destinat să identifice potențialele dispute publice si să acționeze preventiv în
vederea soluționării amiabile a punctelor de divergență dintre diferiții actori implicați la nivelul
de decizie și/sau de implementare a politicilor și deciziilor publice locale.
Acest mecanism implică realizarea unui parteneriat între Primărie și Universitatea Babeș-
Bolyai, care are ca obiectiv principal construirea capacității de analiză situațională prealabilă
luării de deciziile administrative sau a implementării de politici publice locale în vederea
identificării timpurii a potențialelor arii de conflict și a actorilor majori afectați de deciziile și
politicile respective. Mecanismul de prevenție presupune deschiderea comunicării dintre factorii
de decizie și actorii afectați în scopul soluționării efective a problemelor potențiale, în prealabil
luării deciziilor sau implementării politicilor publice propuse.
Avantajul utilizării unui astfel de mecanism constă în identificarea și soluționarea
problemelor generate de deciziile guvernământului înainte de implementarea lor și nu după,
atunci când conflictul este deja manifest și singura direcție în care evoluează este cea a
escaladării, cu consecințe nefaste atât asupra capacității instituțiilor publice de implementare a
politicilor propuse cât și a încrederii cetățenilor în aceste instituții. Mai mult, acest mecanism
creează oportunitatea stabilirii unor canale de comunicare stabile și eficiente între instituțiile
publice și comunitate și a educării cetățenilor în direcția implicării consistente și relevante în
chestiunile publice.
8
MEDIEREA COMUNITARĂ – COMPONENTA DE SOLUȚIONARE A DISPUTELOR
(CORECTIVĂ)
Înființarea în colaborare cu asociațiile profesionale de mediatori și mediul academic a unui
Centru Mediere Comunitară la nivelul Municipiului Cluj-Napoca, cu rol de informare și
soluționare amiabila a disputelor de tip comunitar prin utilizarea procedurii de mediere. Definim
în acest context disputele de tip comunitar ca fiind acele dispute care au impact asupra
comunității:
dispute între vecini (persoane fizice sau juridice) pe chestiuni de coabitare (dispute de
vecinătate);
dispute între locatari și administrația blocurilor;
dispute între cetățeni și regiile autonome;
disputele publice, dispute între cetățeni sau organizații de cetățeni și autorități publice
locale pe chestiuni de politici și decizii publice locale.
PROGRAME OPERAȚIONALE
PREVENIREA DISPUTELOR PUBLICE
Parteneri: Primăria Municipiului Cluj-Napoca
Universitatea Babeș-Bolyai
Obiective: Identificare potențialelor dispute publice si acționarea preventivă în vederea
soluționării amiabile a punctelor de divergență dintre stakeholderi
Mecanism: 1. În prealabil adoptării unei decizii publice sau elaborării unei politici
publice, Primăria solicită experților UBB realizarea unui studiu al
potențialului conflictual al deciziei sau politicii respective.
2. Ca urmare a identificării stakeholderilor, se inițiază procedura de
consultare a tuturor celor implicați.
3. Experții UBB facilitează sesiunile de consultare și ajută părțile să
negocieze o soluție colaborativă.
4. În cazul în care se ajunge la dispute, se poate apela la mediere prin
intermediul Centrului de Mediere Comunitară.
5. Odată realizat un acord, toți actorii implicați se angajează să includă
elementele acordului în decizia sau politica publică respectivă.
Termen de
realizare:
2014-2016
Indicatori de
evaluare a
rezultatelor:
Numărul de consultări efectuate în cadrul mecanismului de prevenire a
disputelor publice
Numărul de decizii publice luate în urma folosirii mecanismului de
9
prevenire a disputelor publice
Numărul de politici publice implementate în urma folosirii mecanismului
de prevenire a disputelor publice
Numărul de situații în care nu s-a ajuns la o soluție
Numărul de situații în care s-a ajuns la mediere
Gradul de satisfacție al actorilor implicați în folosirii mecanismului de
prevenire a disputelor publice
CENTRUL DE MEDIERE COMUNITARĂ CLUJ-NAPOCA
Parteneri: Primăria Municipiului Cluj-Napoca:
pune la dispoziție spații pentru informare și mediere;
direcționează reclamanții spre Centru de Mediere Comunitară prin
serviciile aflate în subordinea sa;
încurajează toate serviciile și direcțiile aflate în subordinea sa să
apeleze la mediere, înainte de a da curs acțiunii în instanță, acolo unde
legea nu prevede altfel.
Universitatea Babeș-Bolyai:
asigură training-ul necesar personalului Centrului de Mediere
Comunitară si mediatorilor implicați în program, în cooperare cu
structuri de training specializate, acreditate conform cerințelor
Consiliului de Mediere.
Asociațiile profesionale de mediatori:
asigură cu personal calificat (mediatori) prestarea serviciilor de
informare și mediere, în mod voluntar.
Comisia de Control a Calității Serviciilor de Mediere Comunitară (formată din
reprezentanți ai tuturor partenerilor implicați):
evaluează calitatea serviciilor prestate de mediatorii din program
evaluează eficiența serviciilor prestate în cadrul Centrului de Mediere
Comunitară
Obiective: Soluționarea eficientă, în mod amiabil, a disputelor de tip comunitar prin
utilizarea procedurii de mediere, cu respectarea legislației în vigoare.
Mecanism: Medierea comunitară se desfășoară în spații adecvate, puse la dispoziție de
către Primărie, în cadrul primăriilor de cartier, de asemenea manieră încât să nu
fie deranjat programul de funcționare al acestora.
Mediatorii implicați în activitățile Centrului de Mediere Comunitară trebuie să
aibă forma de exercitare a profesiei autorizată pe raza municipiului Cluj-
Napoca și să semnează un protocol standard de colaborare cu Primăria
Municipiului, prin care se angajează să-și pună în mod voluntar serviciile la
dispoziția comunității un număr limitat de ore pe săptămână, precum și să
respecte Regulamentul Centrului, elaborat de Primărie în cooperare cu experții
10
UBB și asociațiile de mediatori participante.
Procedura:
1. Un angajat al Centrului preia solicitările de informare și mediere,
oferă informații generale cu privire la mediere și îndrumă solicitanții
către lista mediatorilor Centrului. Părțile implicate în dispută își aleg
liber mediatorul de pe listă și comunică alegerea făcută angajatului.
2. Mediatorul selectat va realiza demersurile necesare pentru invitarea
tuturor părților implicare și realizarea medierii, în conformitate cu
procedurale legale și standardele Centrului de Mediere Comunitară.
3. La finalul medierii, mediatorul va comunica Primăriei modalitatea în
care s-a încheiat medierea.
Termen de
realizare:
2014-2020
Indicatori de
evaluare a
rezultatelor:
Numărul de solicitanți pentru servicii de mediere/interval de timp
Numărul de informări efectuate în cadrul CMC
Numărul de medieri efectuate
Numărul de medieri încheiate cu acord
Numărul de medieri încheiate cu eșuarea sau abandonarea procedurii
Numărul de mediatori care-și oferă serviciile centrului
Tipologia solicitanților de servicii de mediere (cetățeni, entități
administrative publice, regii autonome, ONG-uri)
Gradul de satisfacție al părților în urma folosirii serviciilor de mediere
AVANTAJ COMPETITIV
Medierea comunitară ca mecanism de prevenire și soluționare a disputelor la nivelul
cetățeanului este un concept nou pentru România. De asemenea, nici celelalte localități din țările
învecinate cu care municipiul Cluj-Napoca s-a identificat a fi în competiție nu au implementat la
nivel instituțional structuri de mediere comunitară.
Din punctul de vedere al avantajului competitiv (mai ales în condițiile absenței
implementării unor mecanisme echivalente de către competitorii direcți ai municipiului),
construirea și utilizarea sistematică a unor mecanisme de prevenire și soluționare amiabilă a
conflictelor din interiorul comunității ar genera:
- eficientizarea procesului decizional și a implementării politicilor publice locale, care
automat implică reducerea blocajelor și a cheltuielilor rezultate pe urma acestora (și,
11
implicit, disponibilizarea sumelor blocate sau alocate eforturilor de deblocare către alte
arii de investiții);
- reducerea tensiunilor intra-comunitare, ceea ce are efect direct asupra creșterii calității
vieții în municipiu;
- educarea cetățenilor în spiritul soluționării amiabile a disputelor și a implicării lor în
chestiunile publice, în mod constructiv, responsabil și sistematic, contribuind astfel la
dezvoltarea spiritului civic și a sentimentului de apartenență la comunitate, atât de
necesar în condițiile fragmentării sociale post-comuniste și a influxului masiv de
imigranți interni.
În plus, implementarea și dezvoltarea mecanismelor instituționale de mediere comunitară ar
singulariza municipiul Cluj-Napoca nu numai în peisajul național, dar și cel regional Central și
Est European, contribuind la creșterea atractivității municipiului ca loc de muncă și de viață.
ECHIPA WG MEDIERE COMUNITARĂ
Au coordonat:
Christian-Radu Chereji (Universitatea Babeș-Bolyai)
Virgiliu Țârău (Universitatea Babeș-Bolyai)
Adrian Pop (Institutul Transilvan de Mediere)
Au contribuit:
Ciprian Sandu (Institutul Transilvan de Mediere)
Alexandra Mihali (Centrul pentru Studierea Conflictelor, UBB)
Marius Ovidiu Criste (masterand UBB)
Emanuela Dumea (masterand UBB)
Cristina Duna (masterand UBB)
Andreea Pop (masterand UBB)
Cătălin Marian Pop (masterand UBB)
Ioana Safirescu (masterand UBB)