CURTEA DE APEL IAȘI
Iași, Str. Elena Doamna, nr. 1A, cod poștal 700398
telefon 0232-217808, fax 0232-255907, 0232-217808
e-mail [email protected], operator de date cu caracter personal nr. 3067
R O M Â N I A
Secţia penală şi pentru cauze cu minori Nr. 2136/A/16 aprilie 2018
MINUTA
întâlnirii trimestriale de practică neunitară în materie penală
care a avut loc la sediul Curții de Apel Iași
la data de 30 martie 2018, ora 1200
trimestrul I al anului 2018
CUPRINS
I. Probleme de drept ridicate de Tribunalul Iași ....................................................................... 2
1. Contestaţie la executare prin care se solicită deducerea duratei reţinerii sau a
duratei/perioadei de arestare preventiva (in situaţia deducerii greşite a arestării
preventive prin hotărârea de condamnare rămasa definitiva/in situaţia omisiunii
deducerii duratei reţinerii prin hotărârea de condamnare rămasa definitiva) - caz de
contestaţie prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) din Codul de procedura penala sau
caz de contestaţie prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedura
penala, ceea ce atrage competenta diferita de soluţionare a contestaţiei la executare,
prin raportare la dispoziţiile art. 598 alin (2) din Codul de procedura penala. .......... 2
2. Admisibilitatea, pe calea contestaţiei la executare, a modificării pedepsei stabilite prin
hotărâre judecătoreasca de condamnare rămasa definitiva pentru concursul de
infracţiuni, in situaţiile in care se solicita, pe calea contestaţiei la executare, a se
constata incidenţa dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Codul penal, urmare a Deciziei
Curţii Constituţionale nr. 368/2017, respectiv forma continuata a infracţiunii, in loc
de concursul de infracţiuni pentru care s-a dispus condamnarea, cu solicitarea
corelativa a modificării pedepsei (ca si cauza de micşorare a pedepsei), in sensul
aplicării pedepsei prev. de art. 36 din Codul penal; temeiul legal al unei astfel de
contestaţii: art. 595 din Codul de procedura penala sau art. 598 din Codul de
procedura penală ............................................................................................................... 7
II. Probleme ridicate de Judecătoria Iași ................................................................................. 11
3. Obligarea părţii responsabile civilmente Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii la
plata cheltuielilor judiciare către persoanele vătămate/părţile civile ........................ 11
2
III. Probleme ridicate de Tribunalul Vaslui ............................................................................ 22
4. Modalitatea de interpretare a articolului 100 alin. 1 lit. c Cod Penal privind liberarea
condiționată în cazul condamnaților care nu au posibilitatea de a achita obligațiile
civile ............................................................................................................................... 222
5. Modalitatea de ascultare/audiere a inculpaților care solicită judecarea conform
procedurii simplificate de recunoaștere a vinovăției ................................................... 24
6. Modalitatea de punere în aplicare a mandatului european de arestare în cazul în care
persoana urmărită pentru punerea în executare a unui mandat de executare al
pedepsei cu închisoarea este depistată într-o țară membră a Uniunii Europene care:-
refuză predarea către România pe temeiul condițiilor necorespunzătoare din
unitățile de detenție, - nu ia nici o măsură preventivă împotriva acesteia, - prin
decizia autorității judiciare competente menține semnalarea din Sistemul de
informații Schengen ........................................................................................................ 26
7. Modalitatea de punere în executare a unei sentinței penale și momentul emiterii
mandatelor de executare a pedepsei în cazul în care inculpaţii au fost judecaţi
conform procedurii simplificate de recunoaştere a vinovăţiei, inculpații au declarat
apel exclusiv pentru latura civilă, procurorul și partea civilă nu au declarat apel în
favoarea/defavoarea inculpaților, iar prin decizia Curții de Apel a fost modificată
latura civilă şi latura penală. .......................................................................................... 28
IV. Problemă ridicată de Judecătoria Vaslui ...................................................................... 30 30
8. Cazurile în care se pot recunoaşte pe cale incidentală hotărârile penale străine -
aplicabilitatea art. 140 ind. 1 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 ...................................... 30
V. Probleme ridicate de Judecătoria Bârlad ............................................................................ 32
9. Reţinerea şi aplicarea circumstanţei atenuante legale prevăzută de art.75 alin. (1) lit.
d) Cod penal în cazul infracţiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul,
preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor
care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din
contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, prev. de art. 270 alin. 3 din Legea
nr. 86/2006 privind Codul Vamal .................................................................................. 32
I. Probleme de drept ridicate de Tribunalul Iași
1. Contestaţie la executare prin care se solicită deducerea duratei reţinerii sau a
duratei/perioadei de arestare preventivă (în situaţia deducerii greşite a arestării
preventive prin hotărârea de condamnare rămasă definitivă/în situaţia omisiunii
deducerii duratei reţinerii prin hotărârea de condamnare rămasă definitivă) - caz
de contestaţie prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) din Codul de procedura penala
sau caz de contestaţie prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedura
penala, ceea ce atrage competenta diferita de soluţionare a contestaţiei la
executare, prin raportare la dispoziţiile art. 598 alin (2) din Codul de procedura
penala.
3
- Materia: penal
- Subcategoria: cauze referitoare la executarea sancțiunilor de drept penal
- Obiectul din ECRIS: contestație la executare (art. 598 Cod procedură penală)
- Actul normativ incident: art. 598 alin. 1 lit. c) şi d) Cod procedură penală
- Cuvinte cheie: deducere greşită reţinere şi/sau arestare preventivă; hotărâre
judecătorească definitivă
1.1. Prezentarea problemei de drept
Problema arătata a fost pusa in discuţia Secţiei penale a Tribunalului Iași în şedinţa din
data de 28.02.2018, având in vedere jurisprudența constantă a secţiei, care soluţionează astfel
de cereri (de contestaţie la executare) in temeiul dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de
procedura penala, in vreme ce alte instanţe judecătoreşti (ex. Tribunalul Dolj, Înalta Curte de
Casaţie si Justiţie) soluţionează astfel de cereri in temeiul dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. c) din
Codul de procedura penala, apreciindu-se ca se impune o dezbatere pe marginea eventualei
schimbări a jurisprudenței secţiei in aceasta materie, mai ales ca problema suscita interes si din
perspectiva soluţionării contestaţiei (ca si cale de atac) Împotriva hotărârilor judecătoreşti
pronunţate in aceasta materie in prima instanţa de judecătorii [in mod special, cu referire la
Judecătoria Iași, în raza teritorială a căreia se află Penitenciarul Iași, ca loc de deţinere - ceea ce
atrage, în multe cazuri, competenta Judecătoriei Iași ca instanţă corespunzătoare în grad instanţei
de executare, în circumscripţia căreia se află locul de deţinere, conform art. 597 alin. (6) din
Codul de procedură penală].
Argumente:
Opinii exprimate de Tribunalul IAȘI:
a) Într-o primă opinie, majoritară, la nivelul Secţiei Penale a Tribunalului Iași, s-a
apreciat că în cazul în care se solicită, pe calea contestaţiei la executare, deducerea reţinerii sau a
arestării preventive - în situaţia în care prin hotărârea de condamnare rămasă definitivă s-a omis
deducerea reţinerii/arestării preventive sau s-a dedus greşit durata arestării preventive -, ne aflăm
în cazul de contestaţie la executare prev. de art. 598 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură
penală, fiind vorba despre un impediment/o împiedicare la executare [art. 598 alin. (1) lit. c) teza
a II-a din Codul de procedura penala], situaţie în care competența de soluţionare a contestaţiei la
executare revine instanţei de executare - instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută -,
conform art. 598 alin. (2) din Codul de procedura penală.
S-a argumentat în sprijinul acestei opinii că deducerea greşită a perioadei arestării
preventive sau a reţinerii (omisiunea reţinerii) nu poate fi considerată drept o cauză de micşorare
4
a pedepsei - astfel cum prevăd dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală
-, întrucât cazul de contestaţie la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de
procedură penală (când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere
ori de micşorare a pedepsei) se referă doar la acele cauze de stingere/micşorare de pedepse
intervenite în cursul executării pedepsei, precum prescripţia executării pedepsei, graţierea
postcondamnatorie, amnistia postcondamnatorie, intervenţia unei legi penale mai favorabile după
rămânerea definitiva a hotărârii, care poate fi invocatăîn condiţiile art. 6 din Codul penal,
deducerea greşită a arestării preventive sau omisiunea deducerii reţinerii prin hotărârea definitivă
neavând caracterul unor astfel de cauze de micşorare sau de stingere a pedepsei, ci reprezentând
un incident/o împiedicare ivit(ă) în cursul executării referitor la executarea hotărârii (având drept
consecințe/efecte asupra calculării zilelor de pedeapsă executate din pedeapsa aplicată, cu efectul
corelativ asupra calculării fracţiei de pedeapsă prevăzute de lege în vederea liberării
condiţionate; consecințe/efecte asupra calculării restului de pedeapsă rămas neexecutat în cazul
dispunerii liberării condiţionate; consecințe/efecte asupra perioadei executate, care se impune a fi
scăzută din durata pedepsei aplicate pentru infracţiunile concurente - art. 40 alin. (3) din Codul
penal]. S-a susţinut în sprijinul acestei opinii că în toate cazurile în care are loc deducerea
reţinerii, respectiv a arestării preventive, dispusă de către instanţa care a aplicat pedeapsa, ceea
ce se execută este pedeapsa aplicată și nu ceea ce a mai rămas de executat din pedeapsa aplicată,
ca efect al deducerii operate. Ca atare, deducerea greşită a perioadei arestării preventive sau a
reţinerii (omisiunea reţinerii) nu poate fi considerată drept o cauză de micşorare a pedepsei -
astfel cum prevăd dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală -, ci un
incident/o împiedicare la executare [art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Codul de procedură
penală].
b) Într-o altă opinie, minoritară, s-a apreciat că este incident cazul de contestaţie la
executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală - teza I, apreciindu-
se ca o atare situaţie se circumscrie unei nelămuriri cu privire la hotărârea ce se execută, și într-o
atare situaţie competența de soluţionare a contestaţiei revenind instanţei care a pronunţat
hotărârea ce se execută, iar dacă nelămurirea priveşte dispoziţia din hotărârea pronunţatăîn apel,
competența revine instanţei de apel, conform art. 598 alin. (2) din Codul de procedură penală. S-
a susţinut că într-o astfel de situaţie este mai curând vorba despre o nelămurire cu privire la
hotărârea ce se execută, decât despre vreo împiedicare la executare, situaţie în care
5
judecătorul/completul de judecată care a pronunţat hotărârea ce se execută este cel în măsură să
dispună intr-o atare situaţie, conform art. 598 alin. (2) din Codul de procedură penală, rap. la art.
111 alin. (6) din Hotărârea nr. 1375/2015 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii pentru
aprobarea Regulamentului de ordine interioara al instanţelor judecătoreşti.
Pornind de la dezbaterea asupra problemei sus-menționate, s-a referit, ca si situaţie
similară, cazul de contestaţie la executare prin care se solicită deducerea perioadei în care
condamnatul a fost arestat provizoriu în străinătate (în vederea extrădării/in baza mandatului
european de arestare emis pe numele acestuia). Și într-o astfel de situaţie, s-a apreciat, în baza
considerentelor anterior expuse, incidenţa cazului de contestaţie la executare prev. de art. 598
alin. (1) lit. c) teza a II-a din Codul de procedură penală.
La nivelul Secţiei penale a Tribunalului Iași, astfel cum s-a referit anterior, până în
prezent au fost pronunţate soluţii [în cererile de contestaţie la executare, prin care se solicită
deducerea duratei reţinerii sau a duratei/perioadei de arestare preventivă (în situaţia deducerii
greşite a arestării preventive prin hotărârea de condamnare rămasă definitivă/în situaţia omisiunii
deducerii duratei reţinerii prin hotărârea de condamnare rămasă definitivă)] în temeiul
dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală.
1.2. Opinia judecătorilor Secţiei penale şi pentru cauze cu minori Curtea de Apel
Iaşi
Opinia unanimă a judecătorilor Secției penale și pentru cauze cu minori din cadrul
Curții de Apel Iași, prezenţi la întâlnirea secţiei, este în sensul reţinerii dispoziţiilor art. 598
alin. 1 lit. c) teza a II a Cod de procedură penală, ipoteza de lucru invocatăreprezentând o
împiedicare la executarea hotărârii (au fost însuşite argumentele expuse în opina majoritară
exprimată de judecătorii Secţiei penale din cadrul Tribunalului Iaşi).
Problema a mai fost dezbătută la întâlnirea preşedinţilor secţiilor penale ale Înaltei Curţi
de Casaţie şi Justiţie şi curţilor de apel, organizată la Târgu Mureş, în perioada 29-30 septembrie
2016, apreciindu-se drept incidente dispozițiile art. 598 alin. 1 lit. c) teza I Cod de procedură
penală.
6
1.3. Rezumatul soluţiei însuşite (UNANIMITATE)
Scăderea, în mod greşit, a duratei reținerii sau a duratei/perioadei de arestare
preventivă nu poate fi consideră o cauză de stingere/micșorare a pedepsei în sensul art. 598
alin. 1 lit. d) Cod procedură penală, ci o împiedicare cu privire la hotărârea care se
execută, în sensul art. 598 alin. 1 lit. c) teza a II-a Cod procedură penală.
1.4. Argumentele soluţiei însuşite
Deducerea greşită a perioadei arestării preventive sau a reţinerii (omisiunea reţinerii) nu
poate fi considerată drept o cauză de micşorare a pedepsei - astfel cum prevăd dispoziţiile art.
598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală -, întrucât cazul de contestaţie la executare
prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală (când se invocă amnistia,
prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei) se referă doar
la acele cauze de stingere/micşorare de pedepse intervenite în cursul executării pedepsei, precum
prescripţia executării pedepsei, graţierea postcondamnatorie, amnistia postcondamnatorie,
intervenţia unei legi penale mai favorabile după rămânerea definitiva a hotărârii, care poate fi
invocată în condiţiile art. 6 din Codul penal, deducerea greşită a arestării preventive sau
omisiunea deducerii reţinerii prin hotărârea definitivă neavând caracterul unor astfel de
cauze de micşorare sau de stingere a pedepsei, ci reprezentând un incident/o împiedicare
ivit(ă) în cursul executării referitor la executarea hotărârii (având drept consecințe/efecte
asupra calculării zilelor de pedeapsă executate din pedeapsa aplicată, cu efectul corelativ asupra
calculării fracţiei de pedeapsă prevăzute de lege în vederea liberării condiţionate;
consecințe/efecte asupra calculării restului de pedeapsă rămas neexecutat în cazul dispunerii
liberării condiţionate; consecințe/efecte asupra perioadei executate, care se impune a fi scăzută
din durata pedepsei aplicate pentru infracţiunile concurente - art. 40 alin. (3) din Codul penal].
În toate cazurile în care are loc deducerea reţinerii, respectiv a arestării preventive,
dispusă de către instanţa care a aplicat pedeapsa, ceea ce se execută este pedeapsa aplicată și nu
ceea ce a mai rămas de executat din pedeapsa aplicată, ca efect al deducerii operate.
Ca atare, deducerea greşită a perioadei arestării preventive sau a reţinerii (omisiunea
reţinerii) nu poate fi considerată drept o cauză de micşorare a pedepsei - astfel cum prevăd
dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală -, ci un incident/o împiedicare
la executare [art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Codul de procedură penală].
7
2. Admisibilitatea, pe calea contestaţiei la executare, a modificării pedepsei stabilite
prin hotărâre judecătorească de condamnare rămasă definitivă pentru concursul
de infracţiuni, în situaţiile in care se solicită, pe calea contestaţiei la executare, a se
constata incidenţa dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Codul penal, urmare a Deciziei
Curţii Constituţionale nr. 368/2017, respectiv forma continuată a infracţiunii, în
loc de concursul de infracţiuni pentru care s-a dispus condamnarea, cu solicitarea
corelativă a modificării pedepsei (ca și cauză de micşorare a pedepsei), în sensul
aplicării pedepsei prev. de art. 36 din Codul penal; temeiul legal al unei astfel de
contestaţii: art. 595 din Codul de procedură penală sau art. 598 din Codul de
procedură penală
- Materia: penal
- Subcategoria: cauze referitoare la executarea sancțiunilor de drept penal
- Obiectul din Ecris: intervenirea unei legi penale noi; contestație la executare
- Actul normativ incident: art. 595 Cod procedură penală; art. 598 Cod procedură
penală; Decizia nr. 368 din 2017 Curtea Constituţională a României; art. 35 alin. 1
Cod penal.
- Cuvinte cheie: concurs de infracţiuni; formă continuată a infracţiunii; decizie Curtea
Constituţională a României; lege penală mai favorabilă;
2.1. Prezentarea problemei de drept:
a) Într-o primă opinie, exprimată în unanimitate de către judecătorii prezenţi la şedinţa
Secţiei penale din data de 28.02.2018, s-a apreciat ca fiind inadmisibilă - în situaţia premisăsus-
arătată - formularea unei contestaţii întemeiate pe dispoziţiile art. 595 din Codul de procedură
penala, întrucât prevederile art. 595 din Codul de procedură penală, cu referire la art. 4 și 6 din
Codul penal, sunt aplicabile doar în ipoteza în care după rămânerea definitivă a hotărârii de
condamnare intervine „o lege ce nu mai prevede ca infracţiune fapta pentru care s-a pronunţat
condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară ..." Se susţine în sprijinul acestei
opinii că o atare contestaţie este blocată, ca și demers juridic, de dispoziţiile art. 147 alin. (4) din
Constituţie, conform cărora deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial, iar,
de la data publicării, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, precum și de
prevederile art. 4 si 6 din Codul penal, care fac referire numai la intervenţia unei legi, procedura
contestaţiei la executare întemeiată pe prevederile art. 595 din Codul de procedură penală făcând
trimitere la intervenţia unei „legi" de dezincriminare sau mai favorabile. Ca atare, se susţine că
este împiedicată valorificarea unei decizii a Curţii Constituţionale în procedura art. 595 din
Codul de procedură penală, pentru că astfel s-ar admite că instanţa de judecată ar putea retroactiv
să constate incidenţa art. 4 sau art. 6 din Codul penal, ceea ce ar însemna implicit substituirea
judecătorului cauzei în atribuţiile legiuitorului, cu consecinţa creării dreptului, ceea ce este
8
inadmisibil prin prisma separaţiei puterilor în stat. Se susţine astfel ca decizia Curţii
Constituţionale nu poate fi interpretată ca având calitatea de a fi inclusă în noţiunea de „lege",
fiind rolul legiuitorului (puterea legiuitoare sau autoritatea delegată să acţioneze în numele
puterii legiuitoare) ca, în urma deciziei Curţii Constituţionale, să adopte un act normativ (o lege
emisă de Parlament sau o ordonanţă emisă de Guvern) de punerea în acord cu decizia Curţii,
înconformitate cu art. 147 alin. (1) din Constituție, care sa cuprindă soluţia legislativă conform
cu criticile Curţii Constituţionale.
b)Într-o altă opinie, majoritară, s-a apreciat ca inadmisibilă - în situaţia premisă sus-
arătată - formularea unei contestaţii întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul
de procedura penală, avându-se în vedere motivarea concurentă din Decizia nr. 126 din data de
03.03.2016 a Curţii Constituţionale (M. Of. nr. 185/11.03.2016), potrivit căreia hotărârile
judecătoreşti definitive la data deciziei Curţii nu pot fi repuse în discuţie sub aspectul
înlăturării/modificării/stingerii pedepsei în temeiul art. 595 sau art. 598 alin.(1) lit. d) din Codul
de procedură penală. S-a argumentat în susţinerea acestei opinii că, prin aplicarea Deciziei nr.
368/2017 a Curţii Constituţionale (în sensul reţinerii formei continuate a infracţiunii, în loc de
concursul de infracţiuni pentru care s-a pronunţat condamnarea), se ajunge, în fapt, la o
reanalizare a cauzei, inclusiv sub aspectul situaţiei de fapt reţinute, al încadrării juridice date
acesteia și al criteriilor de stabilire și individualizare judiciară a sancţiunii, ceea ce este
inadmisibil pe calea contestaţiei la executare, întrucât prin aceasta s-ar aduce atingere
principiului securităţii raporturilor juridice, care, printre altele, presupune ca dezlegarea dată în
mod definitiv oricărui litigiu de către instanţă să nu mai poată fi supusă rejudecării, decât în
cazurile expres și limitativ prevăzute de lege (ex.: în caz de revizuire, contestaţie în anulare, în
cazul redeschiderii procesului penal în cazul judecării în lipsa persoanei condamnate). Ca atare,
se arată că o cauză de modificare (de micşorare) a pedepsei nu se poate raporta decât la aceeaşi
încadrare juridică dată faptei prin hotărârea de condamnare rămasă definitivă, fiind inadmisibilă
o schimbare a respectivei încadrări juridice în cursul executării pedepsei. O interpretare contrară,
ar duce la încălcarea autorităţii de lucru judecat de care se bucură hotărârea definitiva,
schimbarea încadrării juridice operând numai în cursul judecăţii (art. 386 din Codul de procedură
penală) și ar fi în contradicţie cu dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură
penală [dar și în contradicţie cu dispoziţiile art. 595 din Codul de procedură penală], ce
reglementează doar posibilitatea de modificare a pedepsei definitive. S-a invocat ca și argument
complementar Decizia nr. VIII din data de 05.02.2007 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie,
9
Secţiile Unite (R.I.L.), care a statuat - în materia contestaţiei la executare prevăzute de art. 598
alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală
raportat la art. 6 din Codul penal - că în faza executării pedepsei definitive este exclusă
schimbarea încadrării juridice (decizie care își păstrează și în prezent deplina valabilitate). S-a
mai argumentat suplimentar că hotărârile judecătoreşti definitive la data Deciziei nr. 368/2017 a
Curţii Constituţionale nu pot fi repuse în discuţie sub aspectul înlăturării/modificării/stingerii
pedepsei în temeiul art. 595 sau art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, raportat la
motivarea concurentă a Deciziei nr. 126/03.03.2016 a Curţii Constituționale (M.Of.nr.
185/11.03.2016).
c) În cea de-a treia opinie, minoritară, a fost exprimată în sensul că este admisibilă - în
situaţia premisă sus-arătată - formularea unei contestaţii întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin.
(1) lit. d) din Codul de procedură penală, întrucât Decizia Curţii Constituţionale nr. 368/2017
poate fi asimilată unei cauze de micşorare a pedepsei [în sensul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit.
d) din Codul de procedură penală], ceea ce face admisibilă contestaţia la executare, dar un atare
demers procedural nu poate conduce decât la o soluţie de respingere a contestaţiei la executare ca
nefondată, pentru argumentele sus-arătate la litera b).
La nivelul Secţiei Penale a Tribunalului Iaşi au fost identificate soluţii pronunţate în
materia indicată (ex. dosarul nr. 9446/99/2017), care nu sunt însă ramase definitive.
2.2. Opinia judecătorilor Secţiei penale şi pentru cauze cu minori Curtea de Apel
Iaşi
Opinia unanimă a judecătorilor Secției penale și pentru cauze cu minori din cadrul
Curții de Apel Iași, prezenţi la întâlnirea secţiei, este în sensul respingerii, ca inadmisibilă, a
cererii prin care se solicită a se constata incidenţa dispoziţiilor art. 35 alin. 1 Cod penal, urmare a
Deciziei Curţii Constituţionale nr. 368/2017, indiferent de calea aleasă de petent– art. 595 Cod
de procedură penala sau art. 598 alin. 1 lit. d) Cod de procedură penală (au fost însuşite
argumentele expuse în opina unanimă, respectiv în opina majoritară exprimată de judecătorii
Secţiei penale din cadrul Tribunalului Iaşi).
10
2.3. Rezumatul soluţiei însuşite (UNANIMITATE)
Respingerea, ca inadmisibilă, a cererii prin care se solicită a se constata incidenţa
dispoziţiilor art. 35 alin. 1 Cod penal, urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr.
368/2017, indiferent de calea aleasă de petent – art. 595 Cod de procedură penală
(intervenirea unei legi penale noi) sau art. 598 alin. 1 lit. d) Cod de procedură penală
(contestaţie la executare).
2.4. Argumentele soluţiei însuşite
Hotărârile judecătoreşti definitive nu pot fi repuse în discuţie sub aspectul
înlăturării/modificării/stingerii pedepsei în temeiul art. 595 sau art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul
de procedură penală, având în vedere că, prin aplicarea Deciziei nr. 368/2017 a Curţii
Constituţionale (în sensul reţinerii formei continuate a infracţiunii, în loc de concursul de
infracţiuni pentru care s-a pronunţat condamnarea), se ajunge, în fapt, la o reanalizare a cauzei,
inclusiv sub aspectul situaţiei de fapt reţinute, al încadrării juridice date acesteia și al criteriilor
de stabilire și individualizare judiciară a sancţiunii, ceea ce este inadmisibil pe calea contestaţiei
la executare, întrucât prin aceasta s-ar aduce atingere principiului securităţii raporturilor juridice,
care, printre altele, presupune ca dezlegarea dată în mod definitiv oricărui litigiu de către instanţă
să nu mai poată fi supusă rejudecării, decât în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege (ex.:
în caz de revizuire, contestaţie în anulare, în cazul redeschiderii procesului penal în cazul
judecării în lipsa persoanei condamnate).
O cauză de modificare (de micşorare) a pedepsei nu se poate raporta decât la aceeaşi
încadrare juridică dată faptei prin hotărârea de condamnare rămasă definitivă, fiind inadmisibilă
o schimbare a respectivei încadrări juridice în cursul executării pedepsei.
O interpretare contrară ar duce la încălcarea autorităţii de lucru judecat de care se bucură
hotărârea definitivă, schimbarea încadrării juridice operând numai în cursul judecăţii (art. 386
din Codul de procedură penală) și ar fi în contradicţie cu dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din
Codul de procedură penală [dar și în contradicţie cu dispoziţiile art. 595 din Codul de procedură
penală], ce reglementează doar posibilitatea de modificare a pedepsei definitive.
11
II. Probleme ridicate de Judecătoria Iași
3. Obligarea părţii responsabile civilmente Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii la
plata cheltuielilor judiciare către persoanele vătămate/părţile civile
- Materia: penal
- Subcategoria: infracţiuni
- Obiectul din Ecris: ucidere din culpă;
- Actul normativ incident: art. 192 Cod penal; art. 274 Cod procedură penală; Legea
nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru
prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie
- Cuvinte cheie: parte responsabilă civilmente; Fondul de Protecţie a Victimelor
Străzii (Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România);cheltuieli judiciare părţi
civile sau persoane vătămate; solidaritate.
3.1. Prezentarea problemei de drept
a) Într-o primă opinie, partea responsabilă civilmente Fondul de Protecţie a Victimelor
Străzii (Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România) a fost obligată la plata cheltuielilor
judiciare suportate de către persoana vătămată/partea civilă:
Prin Sentinţa penală nr. 291/2017 Judecătoria B. s-au dispus următoarele:
,,I.1. a. În bazaart. 192 alin. 1 şi alin. 2 C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. 1), 2)
C.proc.pen. condamnă pe inculpatul M.C. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea
infracţiunii de ucidere din culpă.
…
b). În baza art. 335 alin. 1C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. 1), 2) C.proc.pen. condamnă
pe inculpatul M.C. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii deconducere pe
drumurile publicea unui vehicul fără permis de conducere.
c). În baza art. 336 alin. 1C. pen. raportat la art. 61 alin. 3, alin. 4 lit. c)c.pen. condamnă
pe inculpatulM.C.la un număr 250 zile amendă pentru săvârşirea infracţiunii deconducere pe
drumurile publicesub influenţa băuturilor alcoolice.
d).În baza art. 338 alin. 1C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. 1), 2) C.proc.pen. condamnă
pe inculpatul M.C.la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii depărăsirea
locului accidentului.
…
12
II.În temeiul art. 397 alin. 1 coroborat cu art. 25 alin. 1 C.proc.pen. raportat la art. 1357
C. civ. şi art.3 alin. 1 dinOrdinul 1/2008 admite în parte acţiunile civile formulate de către V.I.,
V.V., V.I., V.M., A.E., T.I., şi în consecinţă obligă partea responsabilă civilmenteFondul de
Protecţie a Victimelor Străzii la plata următoarelor sume:- către partea civilăV.I. suma de80.000
lei reprezentând daune morale; - către partea civilăV. V. suma de1.500 leireprezentând daune
materiale, precum şi suma de 50.000 lei reprezentând daune morale; - către părţile civileV.I.
suma de50.000 lei reprezentând daune morale; - către părţile civile V. M., A.E., T.I. suma decâte
30.000 lei, fiecare,reprezentând daune morale.
Respinge acţiunea civilă formulată departea civilă V.C., ca tardiv formulată.
Obligă partea responsabilă civilmente Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii să
plătească părţilor civile V.I., V.V., V.I., V.M., A.E., T.I., suma de312 lei reprezentândcheltuieli
de judecată.
III.În temeiul 274 alin. 1 C. proc. pen., instanța obligă pe inculpatulM.C. la plata sumei
de 2. 500 de lei cheltuieli judiciare avansate de stat în prezentul proces,în faza deurmările penală
şi faza de judecată (din care, suma de 1.400 lei reprezintă cheltuielijudiciare efectuate în faza de
urmărire penală).
În considerentele sentinţei penale nu a fost indicat temeiul de drept al răspunderii
Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii cu privire la cheltuielile judiciare efectuate de părţile
civile.
Prin decizia penală nr. 34/29.01.2018 a Curţii de Apel Iaşi s-au dispus următoarele:
„În baza art. 421 pct.1 lit. a Cod de procedură penală, admite apelurile formulate de
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria B., de inculpatul M.C. şi de părţile civile
V.I., V.V., V.I., V.M., A.E., T.I. împotriva sentinţei penale nr. 291/13.06.2017 pronunţată de
Judecătoria B., pe care o desfiinţează în parte în latură penală.
Rejudecând:
Înlătură dispoziţiile art. 16 alin.1 lit. a Cod penal reţinute, ca temei de drept, în dispoziţia
din sentinţa penală apelată privind achitarea inculpatului M.C. pentru infracţiunea de furt al unui
vehicul în scop de folosinţă prevăzută de art. 230 alin. 1 C. pen., şi reţine disp. art. 16 lit. b teza I
Cod penal ca temei de drept al achitării.
Înlătură reţinerea disp. art. 67 alin. 2 Cod penal din dispoziţia de aplicare a pedepsei
complementare față de inculpatul M.C. în privinţa infracţiunii de ucidere din culpă prev. de art.
192 alin.1,2 Cod penal şi reţine disp. art. 67 alin. 1 Cod penal în privinţa aceleiaşi infracţiuni.
13
Înlătură aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării dreptului de a deţine,
purta şi folosi orice categorie de arme prev. de art. 66 alin. 1 lit. h Cod penal.
Reţine şi disp. art. 45 alin. 5 Cod penal în cuprinsul dispoziţiei din sentinţa penală apelată
privind aplicarea pedepsei accesorii.
Înlătură dispoziţiile din cuprinsul sentinţei penale apelate privind obligarea Fondului de
Protecţie a Victimelor Străzii în calitate de persoană responsabilă civilmente la plata de
despăgubiri şi cheltuieli de judecată către părţile civile şi obligă Biroul Asiguratorilor de
Autovehicule din România (BAAR), în calitate de parte responsabilă civilmente, la plata către
părţile civile a despăgubirilor şi cheltuielilor de judecată stabilite prin sentinţa penală apelată.
…
II. În baza art. 421 pct.1 lit. b Cod de procedură penală respinge ca nefondat apelul
formulate de partea responsabilă civilmente Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România
(BAAR) împotriva Sentinţei penale nr. 291/13.06.2017pronunţată de Judecătoria Bârlad in
dosarul nr. 7380/189/2016.
În considerentele deciziei, cu privire la plata cheltuielilor judiciare efectuate de părţile
civile, s-au arătat următoarele:
„În ce privește introducerea în cauză pe latură civilă a Biroul Asiguratorilor de
Autovehicule din România (BAAR) în locul Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii (solicitată
atât de părţile civile cât și de partea responsabilă civilmente BAAR), instanța de apel constată
într-adevăr căprin OUG nr. 54/2016, BAAR a preluat FPVS, astfel că calitatea de parte
responsabilă civilmente aparţine BAAR; prezenţa părţii responsabilă civilmente a avut
continuitate în prezenta cauză, aceasta fiind citată în cauză; având în vedere însă că prin sentinţă
partea responsabilă civilmente a fost numită tot FPVS, pentru acuratețe și legalitate, instanța de
apel, va înlătura dispozițiile din cuprinsul sentinței penale apelate privind obligarea Fondului de
Protecţie a Victimelor Străzii în calitate de persoană responsabilă civilmente la plata de
despăgubiri și cheltuieli de judecată către părţile civile și va obliga Biroul Asiguratorilor de
Autovehicule din România (BAAR), în calitate de parte responsabilă civilmente, la plata către
părţile civile a despăgubirilor și cheltuielilor de judecată stabilite prin sentinţa penală apelată.”.
b) Într-o altă opinie, partea responsabilă civilmente Fondul de Protecţie a Victimelor
Străzii (Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România) nu a fost obligată la plata
cheltuielilor judiciare suportate de către persoana vătămată/partea civilă.
14
Prin Sentinţa penală nr. 15/20.01.2017 a Curţii de Apel Iaşi s-au dispus
următoarele:
„În baza art. 396 alin. 2 Cod de procedură penală, condamnă pe inculpatul G.I. la
următoarele pedepse:
l. 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din
culpă prev. de art. 192 alin.2 Cod penal, cu aplicarea dispoziţiilor art. 374 alin. 4 Cod
procedură penală şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală (faptă comisă la data de 17 septembrie
2016).
2. 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul
fără permis de conducere prev. de art.335alin.2 Cod procedură penală, cu aplicarea
dispoziţiilor art. 374 alin. 4 Cod procedură penală şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală (faptă
comisă la data de 17 septembrie 2016).
3. 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub
influenţa băuturilor alcoolice prev. de art. 336 alin. 1 Cod procedură penală, cu aplicarea
dispoziţiilor art. 374 alin. 4 Cod procedură penală şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală (
faptă comisă la data de 10 iunie 2016).
4. 1 (un) an şi 6(şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui
vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice prev. de art.336 alin. 1 Cod procedură penală, cu
aplicarea dispoziţiilor art. 374 alin. 4 Cod procedură penală şi art. 396 alin. 10 Cod procedură
penală (faptă comisă la data de 17 septembrie 2016).
5. 2 (doi) ani si 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de părăsire a
locului accidentului prev. de art. 338 alin. l Cod penal, cu aplicarea dispoziţiilor art. 374 alin. 4
Cod procedură penală şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală ( faptă comisă la data de 17
septembrie 2016).
În temeiul prevederilor art. 38 al.1 Noul Cod penal, art. 39 alin. 1 lit. b Noul Cod penal
contopeşte pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, respectiv cea de 3 (trei) ani
şi 6 (şase) luni închisoare, pe care o sporeşte cu o treime din restul pedepselor stabilite, respectiv
1 (un) an si 10 (zece) luni închisoare, inculpatul urmând a executa pedeapsa de 5 (cinci) ani şi 4
(patru) luni închisoare.
…
În baza art.397 alin. 1 Cod procedură penală rap. la disp. art. 1349 şi 1357 Cod civil, art.
11 alin. 1 din Ordinul nr. 1/2008 emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor pentru punerea
15
în aplicare a Normelor privind Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, precum şi ale art. 24 din
Norma nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse
prin accidente de vehicule (în vigoare la data producerii accidentului), admite, în parte, acţiunile
civile formulate de către părţile civile N.D.,N.A.M.,B.A., şi N.V.P. şi, în consecinţă, obligă
partea responsabilă civilmente Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii la plata
următoarelor sume:
- 80.000 lei, cu titlu de daune morale, către partea civilă N.D. suma actualizată cu
indicele de inflaţie si dobânda legală, ce se vor calcula de la data de rămânerii definitive a
prezentei hotărâri si până la plata integrală a debitului.
- 70.000 lei, cu titlu de daune morale, către partea civilă N.A.M., suma actualizată cu
indicele de inflaţie si dobânda legală, ce se vor calcula de la data de rămânerii definitive a
prezentei hotărâri si până la plata integrală a debitului.
- 40.000 lei, cu titlu de daune morale, către partea civilă N.V.-P., suma actualizată cu
indicele de inflaţie si dobânda legală, ce se vor calcula de la data de rămânerii definitive a
prezentei hotărâri si până la plata integrală a debitului.
- 40.000 lei, cu titlu de daune morale, către partea civilă B.A., suma actualizată cu
indicele de inflaţiei si dobânda legală, ce se vor calcula de la data de rămânerii definitive a
prezentei hotărâri si până la plata integrală a debitului.
- 1549,07 lei, cu titlu de daune materiale, către partea civilă N.D., suma actualizată cu
indicele de inflaţie si dobânda legală, ce se vor calcula de la data de 26.10.2016, si până la plata
integrală a debitului.
Respinge restul pretenţiilor părţilor civile, ca neîntemeiate.
În baza prevederilor art. 276 alin. 1 Cod procedură penală obligă pe inculpatul G.I. la plata
către partea civilă N.D. a sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
În baza prevederilor art. 276 alin. 1 Cod procedură penală obligă pe inculpatul G.I. la plata
către partea civilă N.A.M. a sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
În baza prevederilor art. 276 alin. 1 Cod procedură penală obligă pe inculpatul
G.I. la plata către partea civilă B.A. a sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli
de judecată. În baza prevederilor art. 276 alin. 1 Cod procedură penală obligă pe inculpatul G.I. la plata
către partea civilă N.V.P. a sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
...”
S-au arătat în considerentele acestei sentinţe penale următoarele:
16
„Cum la data producerii accidentului autoturismul condus de inculpat nu avea asigurarea
de răspundere civilă, în cauză a fost introdus în calitate de parte responsabilă civilmente Fondul
de protecţie a Victimelor Străzii Bucureşti.
Scopul constituirii Fondului de protecţie a victimelor străzii este, potrivit dispoziţiilor art.
25 indice 1 alin.10lit.b din Legea nr.32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, între
altele, acela de a despăgubi persoanele păgubite prin accidente de vehicule, „dacă autovehiculul,
respectiv tramvaiul, care a provocat accidentul a rămas neidentificat sau nu era asigurat pentru
răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule, cu toată că, în
conformitate cu prevederile legale în vigoare, proprietarul acestuia avea obligaţia să încheie o
astfel de asigurare”.
Normele privind Fondul de protecţie a victimelor străzii, adoptate în temeiul Legii
nr.32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, şi puse în aplicare prin Ordinul
preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr.1/2008, cu modificările ulterioare,
prevăd: în art. 3 alin.1, că Fondul acordă despăgubiri persoanelor păgubite prin accidente de
vehicule, dacă vehiculul care a provocat accidentul a rămas neidentificat ori nu era asigurat
pentru răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, cu toate că legea
prevedea obligativitatea asigurării; în art. 3 alin.3, că în cazul în care pentru vehiculul care a
provocat accidentul nu a fost îndeplinită obligaţia de a încheia asigurarea R.C.A., „Fondul
acordă persoanelor prejudiciate despăgubiri atât pentru daune materiale, cât şi pentru vătămări
corporale sau decese”; iar în art. 3 alin.4 teza I, că „Fondul intervine ca garant pentru respectarea
obligaţiei de despăgubire fără însă a putea opune persoanelor păgubite beneficiului de discuţiune
în raport cu persoanele vinovate de producerea accidentului”.
Aceleaşi norme reglementează, în acord cu art. 10 din Directiva 2009/103/CE, procedura
prin care Fondul acordă despăgubiri persoanelor păgubite prin accidente de vehicule, pe baza
unei cereri de despăgubire – procedura ce constituie regula în materia despăgubirii persoanelor
păgubite prin accidente de vehicule, provocate fie de un vehicul neidentificat, fie de un vehicul
pentru care nu a fost îndeplinită obligaţia de asigurare.
Nici legislaţia comunitară, nici dreptul intern nu exclud însă posibilitatea valorificării
drepturilor persoanelor păgubite prin accidente de vehicule în raport cu Fondul de protecţie a
victimelor străzii pe calea acţiunii în justiţie. În acest caz, Normele privind Fondul de protecţie a
victimelor străzii prevăd: în art. 11 alin.1, că drepturile persoanelor păgubite prin accidente de
vehicule supuse înmatriculării, în care autorul a rămas neidentificat sau vehiculul nu este asigurat
17
de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, se exercită împotriva
Fondului; în art. 11 alin.2, că „persoanele prejudiciate care au înaintat acţiune în justiţie
împotriva persoanei sau persoanelor responsabile pentru repararea prejudiciului vor fi
despăgubite de Fond în baza hotărârii judecătoreşti”, Fondul având „legitimare procesuală
pasivă, în calitate de garant al obligaţiei de despăgubire, în limitele şi în condiţiile prevăzute de
reglementările legale în vigoare”; iar în art. 13 teza I, ca „după plata despăgubirilor, Fondul se
subrogă în drepturile persoanelor prejudiciate”.
În ipoteza în care accidentul a fost provocat de un vehicul ce nu este asigurat de
răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, drepturile persoanei
păgubite pot fi valorificate prin exercitarea acţiunii civile alăturate acţiunii penale în cadrul
procesului penal.
În conformitate cu dispoziţiile art. 19 din Codul de procedură penală, acţiunea civilă, care
poate fi alăturată acţiunii penale în cadrul procesului penal prin constituirea persoanei vătămate
ca parte civilă, are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului şi a părţii responsabile
civilmente, iar potrivit art. 213 din acelaşi Cod, persoana chemată în procesul penal să răspundă,
potrivit legii civile, pentru pagubele provocate prin fapta învinuitului sau inculpatului se numeşte
parte responsabilă civilmente.
Or, în raport cu dispoziţiile Legii nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare,
şi ale normelor adoptate în temeiul acestei legi, Fondul de protecţie a victimelor străzii este
persoana chemată să răspundă, potrivit legii civile, pentru pagubele provocate prin fapta
inculpatului, autor al accidentului, în ipoteza în care vehiculul nu este asigurat de răspundere
civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule şi, în consecinţă, în această ipoteză,
Fondul are calitatea de parte responsabilă civilmente.
Răspunderea civilă a Fondului de protecţie a victimelor străzii, ca parte responsabilă
civilmente, este însă guvernată de regulile speciale cuprinse în dispoziţiile Legii nr. 32/2000, cu
modificările şi completările ulterioare, şi ale normelor adoptate în temeiul acesteia, dispoziţii
care transpun legislaţia comunitară, urmăresc obiectivul înscris în preambulul Directivei
2009/103/CE ca victima să nu rămână nedespăgubită în cazul în care vehiculul care a provocat
accidentul nu este asigurat (pct.14) şi pornesc de la ideea, reflectată în preambulul aceleiaşi
directive, ca, în cazul unui accident cauzat de un vehicul neasigurat, organismul care
despăgubeşte victimele accidentelor cauzate de vehicule neasigurate are o poziţie mai bună decât
victima la intentarea unei acţiuni împotriva părţii responsabile (pct.18). În acest sens, Normele
18
privind Fondul de protecţie a victimelor străzii stabilesc, în art. 11 alin. 1 şi 2, ca drepturile
persoanelor prejudiciate se exercită împotriva Fondului şi că aceste persoane vor fi despăgubite
de Fond în baza hotărârii judecătoreşti , iar în art. 13 că, după plata despăgubirilor, Fondul se
subrogă în drepturile persoanelor prejudiciate, persoana sau persoanele responsabile pentru
repararea prejudiciului având obligaţia să ramburseze Fondului despăgubirile plătite. Normele
invocate conduc la concluzia că Fondul va putea fi obligat, singur, la plata despăgubirilor, iar
după plata acestora se va subroga în drepturile persoanelor prejudiciate, îndreptându-se împotriva
inculpatului, autor al accidentului, pentru recuperarea despăgubirilor achitate.
Prin urmare, soluţionând acţiunea civilă alăturată acţiunii penale în cadrul procesului
penal, instanţa de judecată, prin hotărârea judecătorească, va obliga Fondul, singur, iar nu în
solidar cu inculpatul, autor al accidentului, la plata despăgubirilor pentru prejudiciile produse
prin accident.
În acest sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin recursul în interesul
Legii nr. 3/15 iunie 2010.
În raport de data producerii accidentului, sunt aplicabile prevederile art. 50 alin. 2 din
Norma nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse
prin accidente de vehicule, care statuează faptul că, în caz de deces partea responsabilă
civilmente va acoperi:
a) cheltuielile de înmormântare, inclusiv pentru piatra funerară, precum şi cele efectuate
cu îndeplinirea ritualurilor religioase, probate cu documente justificative;
b) cheltuielile cu transportul cadavrului, inclusiv cele de îmbălsămare, probate cu
documente justificative, de la localitatea unde a avut loc decesul până la localitatea în care se
face înmormântarea;
c) veniturile nete nerealizate şi alte eventuale cheltuieli rezultate în perioada de la data
producerii accidentului şi până la data decesului, prevăzute la pct. 1, dacă acestea au fost cauzate
de producerea accidentului;
d) daunele morale: în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.”.
Sentinţa penală nr. 15/20.01.2017 a Curţii de Apel Iaşi a fost modificată prin decizia
penală nr. 159/04.05.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie astfel:
„I. Admite apelurile declarate de inculpatul G.I., partea responsabilă civilmente Fondul
de Protecţie a Victimelor Străzii şi părţile civile N.D. şi N.A.M. împotriva sentinţei penale nr.15
19
din data de 20 ianuarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi – Secţia penală şi pentru cauze cu
minori, numai în ceea ce priveşte latura civilă, respectiv cuantumul daunelor morale.
Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând, în limitele anterior arătate,
obligă partea responsabilă civilmente Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii la plata
următoarelor sume: - 180.000 lei, cu titlu de daune morale, către partea civilă N.D., suma ce va fi
actualizată cu indicele de inflaţie şi dobânda legală, de la data de rămânerii definitive a prezentei
hotărâri şi până la plata integrală a debitului; - 150.000 lei, cu titlu de daune morale, către partea
civilă N.A.M., suma ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi dobânda legală, de la data de
rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la plata integrală a debitului; - 10.000 lei, cu titlu
de daune morale, către partea civilă B.A., suma ce va fi actualizată cu indicele de inflaţiei şi
dobânda legală, de la data de rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la plata integrală a
debitului.
Respinge, ca neîntemeiată, acţiunea civilă promovată de partea civilă N.V.P. şi, pe cale
de consecinţă, înlătură dispoziţia privind obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de judecată
de 1.000 lei către această parte civilă.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
În baza prevederilor art. 276 alin. 1 Cod procedură penală obligă pe inculpatul G.I. la
plata către partea civilă N. D. a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
În baza prevederilor art. 276 alin. 1 Cod procedură penală obligă pe inculpatul G.I. la
plata către partea civilă N.A.M. a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Conform art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare ocazionate de
soluţionarea apelurilor declarate de inculpatul G.I., partea responsabilă civilmente Fondul de
Protecţie a Victimelor Străzii şi părţile civile N.D. şi N.A.M. rămân în sarcina statului.
II. Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de părţile civile B.A. şi N.V.P.
Respinge cererea de obligarea a apelantului inculpat G.I. la plata cheltuielilor de judecată
către apelantele părţi civile B.A. şi N.V.P.
Obligă apelantele părţi civile B.A. şi N.V.P. la plata sumei de câte 100 lei, cu titlu de
cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă”.
Potrivit practicii unanime a Secţiei penale - Judecătoria Iaşi, partea responsabilă
civilmente Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare
20
efectuate de părţile civile (în perioada 2014 – 2018 au fost pronunţate 3 sentinţe penale în acest
sens: 1907/03.06.2015; 1960/08.06.2015; 380/16.02.2018).
De asemenea, în unanimitate judecătorii Secţiei penale şi-au exprimat opinia în sensul că
partea responsabilă civilmente Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România(potrivit art.
38 alin. 7 din OUG nr. 54/2016 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto
pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie: „În cuprinsul
actelor normative, sintagma poliţă de asigurare RCA se înlocuieşte cu sintagma contract
RCA, iar sintagma Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii se înlocuieşte cu sintagma BAAR”,
iar potrivit art. 39 alin. 4 din Legea nr. 132/2017,la data intrării în vigoare a acestei legi, BAAR
preia întregul patrimoniu al Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii şi se va reorganiza în
conformitate cu prevederile prezentei legi) trebuie obligată la plata cheltuielilor judiciare
efectuate de părţile civile.
Potrivit art. 6 alin. 1 din Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor
nr.1/2008, cu modificările ulterioare:„Cuantumul prejudiciului suferit de persoanele păgubite
prin accidente de vehicule produse pe teritoriul României se stabileşte în stricta conformitate cu
prevederile normelor privind aplicarea legii în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere
civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, în vigoare în România la data
producerii accidentului”.
Potrivit art. 50 din Legea nr. 136/1995: „Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care
asiguratul este obligat sa le plătească cu titlu de dezdăunare şi cheltuielile de judecată
persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum şi prin avarierea ori distrugerea
de bunuri.”
Potrivit art. 26 alin. 1 lit. d din Norma nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de
răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, asiguratorul RCA are
obligaţia de a despăgubi partea prejudiciată pentru cheltuielile de judecată.
Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările din România a fost abrogată de
Legea nr. 132/2017.
Potrivit art. 11 alin. 2 lit. e din Legea nr. 132/2017, asigurătorul RCA acordă despăgubiri
în bani pentru cheltuieli de judecată efectuate de către persoana prejudiciată sau cheltuieli
aferente în cazul soluţionării alternative a litigiului dacă soluţia este favorabilă persoanei
prejudiciate.
21
3.2. Opinia judecătorilor Secţiei penale şi pentru cauze cu minori Curtea de Apel
Iaşi
Opinia majoritară a judecătorilor Secției penale și pentru cauze cu minori din cadrul
Curții de Apel Iași, prezenţi la întâlnirea secţiei, este că se impune obligarea părţii responsabile
civilmente Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii (Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din
Romania) la plata cheltuielilor judiciare către persoanele vătămate/părţile civile, dispoziţiile art.
274 alin. 3 Cod de procedură penală completându-se cu normele speciale în materie R.C.A.,
invocate în opina unanimă exprimată de judecătorii Secţiei penale din cadrul Judecătoriei Iaşi.
De asemenea, cât timp, prin efectul normelor speciale, partea responsabilă civilmente este
obligată singură la plata despăgubirilor civile, solidaritatea cu inculpatul fiind exclusă ab initio, o
dezlegare asemănătoare se impune a fi dată şi solicitărilor privind plata cheltuielilor judiciare
avansate de părţi sau de persoanele vătămate.
A fost exprimată şi opina minoritară, prin invocarea dispoziţiilor art. 274 alin. 3 Cod de
procedură penală, că atât timp cât parte responsabilă civilmente nu a fost obligată în solidar cu
inculpatul la repararea pagubei nu poate fi obligatăla plata cheltuielilor judiciare avansate de
părţi sau de persoanele vătămate.
3.3. Rezumatul soluţiei însuşite (UNANIMITATE)
Se impune obligarea părţii responsabile civilmente Fondul de Protecţie a Victimelor
Străzii (Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din Romania) la plata cheltuielilor judiciare
către persoanele vătămate/părţile civile, dispoziţiile art. 274 alin. 3 Cod de procedură
penală completându-se cu normele speciale în materie R.C.A.
3.4. Argumentele soluţiei însuşite
În conformitate cu dispoziţiile art. 19 din Codul de procedură penală, acţiunea civilă
exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a
persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care
face obiectul acţiunii penale, iar potrivit art. 86 din acelaşi Cod, persoana care, potrivit legii
civile, are obligaţia legală sau convenţională de a repara în întregime sau în parte, singură sau în
solidar, prejudiciul cauzat prin infracţiune se numeşte parte responsabilă civilmente.
22
Potrivit art. 11 alin. 2 lit. e) din Legea nr. 132/2017, asigurătorul R.C.A. acordă
despăgubiri în bani pentru cheltuieli de judecată efectuate de către persoana prejudiciată sau
cheltuieli aferente în cazul soluţionării alternative a litigiului dacă soluţia este favorabilă
persoanei prejudiciate.
Dispoziţiile art. 274 alin. 3 Cod de procedură penală se completează cu normele speciale
în materie R.C.A.. De asemenea, cât timp, prin efectul normelor speciale, partea responsabilă
civilmente este obligată singură la plata despăgubirilor civile, solidaritatea cu inculpatul fiind
exclusă ab initio, o dezlegare asemănătoare se impune a fi dată şi solicitărilor privind plata
cheltuielilor judiciare avansate de părţi sau de persoanele vătămate.
III. Probleme ridicate de Tribunalul Vaslui
4. Modalitatea de interpretare a articolului 100 alin. 1 lit. c Cod Penal privind liberarea
condiționată în cazul condamnaților care nu au posibilitatea de a achita obligațiile
civile
- Materia: penal
- Subcategoria: cauze referitoare la executarea sancţiunilor de drept penal
- Obiectul din Ecris: liberare condiționată
- Actul normativ incident: art. 100 alin. 1 Cod penal
- Cuvinte cheie: liberare condiţionată; îndeplinire obligaţii civile; rea credinţă
4.1. Prezentarea problemei de drept
S-a constatat că în cadrul dosarelor având ca obiect contestații la liberări condiționate
împotriva sentințelor penale pronunțate de Judecătoria Vaslui ca instanța de fond, majoritatea
judecătorilor din cadrul Tribunalului Vaslui au acceptat drept motiv de respingere a cererii de
liberare condiționată de existența unui rulaj semnificativ al sumelor de bani primite de către
condamnat în cursul executării pedepsei.
Astfel, în cazul în care analiza cererii de liberare condiționată se face conform
dispozițiilor actualului Cod Penal care condiționează admisibilitatea propunerii Comisiei din
cadrul Penitenciarului de plata integrală a despăgubirilor civile, Judecătoria Vaslui a apreciat că
această condiție nu este îndeplinită în cazul în care condamnații au primit sume de bani pe care
le-au cheltuit conform dispozițiilor legale în cursul executării pedepsei, deşi persoanele
condamnate nu figurează cu venituri proprii sau cu bunuri mobile sau imobile de valoare în
proprietate.
23
a) Într-o primă opinie, minoritară, a judecătorilor Tribunalului Vaslui s-a apreciat că
primirea de către persoana condamnată unor sume de bani în cursul executării pedepsei, pe care
le-a cheltuit conform normelor de ordine interioară ale Penitenciarului Vaslui pe convorbiri
telefonice sau achiziţii din magazinul aflat în incinta locului de detenţie, în cazul în care nu s-a
făcut dovada că acesta deține venituri proprii sau bunuri mobile și imobile care pot servi la
acoperirea laturii materiale conform sentinței penale de condamnare, cererea de liberare
condiționată urmează a fi admisă sub aspectul îndeplinirii condițiilor prevăzute de articolul 100
alin. 1 lit. c Cod Penal.
În susținerea primului punct de vedere s-a susţinut că sumele de bani primite de către
condamnat de la membrii familiei sau de la diverse persoane reprezintă niște liberalități aceste
sume neputând fi urmărite silit pentru plata prejudiciilor civile, iar legea prevede doar obligarea
sa personală la repararea prejudiciului în măsura în care are venituri proprii sau alte bunuri de
valoare.
b) Într-o altă opinie, majoritară, a fost în sensul că primirea de către persoana
condamnată unor sume semnificative de bani de care a dispus legal în cursul executării pedepsei
atrage respingerea cererii de liberare condiționată pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de
articolul 100 alin. 1 lit. c Cod Penal, deși condamnatul a făcut dovada că nu deține nici un venit
propriu și nici un bun mobil sau imobil care poate fi valorificat.
S-a menţionat că deseori, sumele primite de către condamnaţi în cursul executării
pedepsei pe o perioadă mai lungă de timp ajung la valori considerabile care echivalează sau
uneori depășesc cu mult cuantumul obligaţiilor civile la care a fost obligat prin sentința penală de
condamnare fiind injust ca acesta să dispună de sume mari de bani și să nu facă nici un demers
pentru plata daunelor produse prin infracţiune.
4.2. Opinia judecătorilor Secţiei penale şi pentru cauze cu minori Curtea de Apel
Iaşi
Opinia unanimă a judecătorilor Secției penale și pentru cauze cu minori din cadrul Curții
de Apel Iași, prezenţi la întâlnirea secţiei, este în sensul că se impune respingerea cererilor de
liberare condiţionată, urmare a neîndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 100 alin. 1 lit. c)
Cod penal, cât timp nivelul sumelor de bani primite pe perioada privării de libertate permite
stabilirea relei-credinţe a condamnatului în neexecutarea obligaţiilor civile stabilite prin hotărâre
24
judecătorească definitivă. Neplata integrală sau parţială trebuie să fie rezultatul unei
imposibilități obiective a debitorului de a îşi îndeplini obligaţiile civile.
4.3. Rezumatul soluţiei însuşite (UNANIMITATE)
Primirea de către persoana condamnată, aflată în executarea pedepsei privative de
libertate, a unor sume semnificative de bani, de care a dispus legal în cursul executării
pedepsei, şi neîndeplinirea obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare atrage
respingerea cererii de liberare condiționată pentru neîndeplinirea condiției prevăzute de
articolul 100 alin. 1 lit. c) Cod penal, chiar dacă condamnatul face dovada că nu deține
niciun venit propriu și niciun bun mobil sau imobil care poate fi valorificat, cât timp
nivelul sumelor de bani primite pe perioada privării de libertate permite stabilirea relei-
credinţe a condamnatului în neexecutarea obligaţiilor civile stabilite prin hotărâre
judecătorească definitivă.
4.4. Argumentele soluţiei însuşite
Neplata integrală sau parţială trebuie să fie rezultatul unei imposibilități obiective a
debitorului de a îşi îndeplini obligaţiile civile. Or, deseori, sumele primite de către un condamnat,
în cursul executării pedepsei, pe o perioadă mai lungă de timp, ajung la valori considerabile care
echivalează sau uneori depășesc cu mult cuantumul obligaţiilor civile la care a fost obligat prin
sentința penală de condamnare. Ar fi, inechitabil, ca persoana privată de libertate să dispună de
sume mari de bani și să nu facă niciun demers pentru plata daunelor produse prin infracţiune.
Examinarea îndeplinirii condiţiei în discuţie se impune a fi făcută nu doar de instanţele de
judecată (fond, eventual, contestaţie), dar şi anterior de Comisia constituită la nivelul
Penitenciarului.
5. Modalitatea de ascultare/audiere a inculpaților care solicită judecarea conform
procedurii simplificate de recunoaștere a vinovăției
- Materia: penal
- Subcategoria: alte tipuri de cauze
- Obiectul din Ecris:
- Actul normativ incident: art. 374 alin. 4 Cod de procedură penală; art. 375 Cod
procedură penală (procedura de recunoaştere a învinuirii)
25
- Cuvinte cheie: inculpat; declaraţie; audiere/ascultare
5.1. Prezentarea problemei de drept
În cazul în care inculpatul solicită judecarea cauzei conform procedurii simplificate de
recunoaștere a vinovăției, este necesară audierea detaliată cu privire la fiecare aspect al laturii
penale sau civile, a modalității concrete de comitere a faptei și a eventualelor contribuții ale
celorlalți participanți care sunt judecați conform procedurii de drept comun sau este suficientă
declarația inculpatului de recunoaștere a acuzației în limitele și condițiile din rechizitoriu ?
a) Într-o primă opinie s-a apreciat că inculpatul nu este obligat să declare în detaliu
elemente cu privire la activitatea infracțională și contribuția ale celorlalți participanți care sunt
judecați conform procedurii de drept comun, beneficiind în continuare de dreptul la tăcere. De
vreme ce inculpatul recunoaște clar și explicit fără rezerve acuzația adusă prin rechizitoriu, nu
poate fi obligat să dea din nou o declarație detaliată în fața instanței.
b) În cea de a doua opinie se consideră că inculpatul care recunoaște acuzațiile aduse
conform actului de sesizare al instanței a renunțat implicit la dreptul la tăcere și este obligat să
dea o declarație detaliată cu privire la infracțiunile comise sau participația și contribuția celorlalți
făptuitori/inculpați în vederea aflării adevărului și lămuririi cauzei penale sub toate aspectele.
5.2. Opinia judecătorilor Secţiei penale şi pentru cauze cu minori Curtea de Apel
Iaşi
Opinia unanimă a judecătorilor Secției penale și pentru cauze cu minori din cadrul
Curții de Apel Iași, prezenţi la întâlnirea secţiei, este că în momentul în care inculpatul solicită
judecarea cauzei în procedura de recunoaştere a învinuirii, renunţă implicit la dreptul la tăcere. În
ipoteza în care inculpatul nu va da o declaraţie detaliată pentru aflarea adevărului şi lămurirea
cauzei sub toate aspectele, judecătorul, cu punerea în discuţie contradictorie, are posibilitatea de
a respinge cererea de aplicare a procedurii de recunoaştere a învinuirii, urmând a fi efectuată
cercetarea judecătorească.
5.3. Rezumatul soluţiei însuşite (UNANIMITATE)
În momentul în care inculpatul solicită judecarea cauzei în procedura de
recunoaştere a învinuirii, renunţă implicit la dreptul la tăcere. În ipoteza în care inculpatul
nu va da o declaraţie detaliată pentru aflarea adevărului şi lămurirea cauzei sub toate
aspectele, judecătorul, cu punerea în discuţie contradictorie, are posibilitatea de a respinge
26
cererea de aplicare a procedurii de recunoaştere a învinuirii, urmând a fi efectuată
cercetarea judecătorească.
5.4. Argumentele soluţiei însuşite
Inculpatul care recunoaște acuzațiile aduse conform actului de sesizare al instanței a
renunțat, implicit, la dreptul la tăcere și este obligat să dea o declarație detaliată cu privire la
infracțiunile comise sau participația și contribuția celorlalți făptuitori/inculpați în vederea aflării
adevărului și lămuririi cauzei penale sub toate aspectele.
În vederea stabilirii cu precizie a limitelor judecăţii şi pentru a se evita o poziţie
inconsecventă a inculpatului, inculpatul trebuie să fie întrebat de instanţă dacă recunoaşte
punctual învinuirea care i se aduce. Ascultarea inculpatului trebuie să permită instanţei să
stabilească poziţia procesuală a acestuia cu privire la toate aspectele care influențează situaţia de
fapt şi, prin urmare, nu trebuie să fie formală.
În cazul în care inculpatul ar susţine că doreşte să fie judecat în procedură simplificată,
recunoscând fapta ce i se reţine în sarcină, însă în acelaşi timp ar arăta că se prevalează de
dreptul la tăcere, o astfel de poziţie procesuală trebuie să conducă la respingerea cererii
inculpatului de a fi judecat în procedură simplificată, întrucât lipsa posibilităţii instanţei de a îi
adresa întrebări în vederea stabilirii fără echivoc a poziţiei procesuale a acestuia intră în
contradicţie flagrantă cu principiul aflării adevărului.
6. Modalitatea de punere în aplicare a mandatului european de arestare în cazul în
care persoana urmărită pentru punerea în executare a unui mandat de executare al
pedepsei cu închisoarea este depistată într-o țară membră a Uniunii Europene
care: refuză predarea către România pe temeiul condițiilor necorespunzătoare din
unitățile de detenție; nu ia nicio măsură preventivă împotriva acesteia; prin decizia
autorității judiciare competente, se menține semnalarea din Sistemul de informații
Schengen.
- Materia: penal
- Subcategoria: cauze referitoare la executarea sancţiunilor de drept penal;
- Obiectul din Ecris:
- Actul normativ incident: art. 140 şi art. 164 – art. 168 din Legea 302/2004 privind
cooperarea judiciară internaţională în materie penală. - Cuvinte cheie: mandat european de arestare; neexecutare pentru condiţii
necorespunzătoare de detenţie; demersuri instanţe
27
6.1. Prezentarea problemei de drept
a) Într-o primă opinie se consideră că trebuie efectuate demersuri conform art. 140/5
coroborat cu art. 164-168 din Legea 302/2004 pentru cooperarea cu statele membre ale Uniunii
Europene în aplicarea Deciziei-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind
aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală
care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea
Europeană.
Astfel, ar trebui efectuate demersuri prin intermediul Ministerului Justiției pentru
recunoașterea pe teritoriul statului unde a fost depistat condamnatul cetățean român pentru
recunoașterea sentinței penale pronunțate în România și executarea sa pe teritoriul statului
respectiv.
b) În cea de a doua opinie s-a considerat că, de vreme ce semnalarea în sistemul SIS II
și Mandatul european de arestare rămân valabile, acestea vor fi puse în executare de către statul
respectiv sau de către alt stat al UE în cazul depistării persoanei condamnate până la momentul
îndeplinirii termenului de prescripție al executării pedepsei și al retragerii mandatului.
Se susține că nu există certitudinea că persoana urmărită se găsește cu caracter stabil pe
teritoriul statului unde a fost depistat inițial, iar de cele mai multe ori aceste state refuză cererea
de recunoaștere și de punere în executare pe teritoriul propriu a sentinței penale române privind
cetățenii români.
În plus, prin sentința penală de respingere a executării mandatului European de arestare
nu se ia nicio măsură preventivă față de cetățeanul român condamnat prin sentința penală
română, astfel încât nu există certitudinea că acesta se mai află în continuare pe teritoriul statului
respectiv în eventualitatea inițierii demersurilor prevăzute de art. 164-168 din Legea 302/2004.
6.2. Opinia judecătorilor Secţiei penale şi pentru cauze cu minori Curtea de Apel
Iaşi
Opinia unanimă a judecătorilor Secției penale și pentru cauze cu minori din cadrul
Curții de Apel Iași a fost în sensul că, în vederea evitării incidenţei prescripţiei executării
pedepsei, se impun a fi efectuate de către instanţa de executare demersurile legale pentru
recunoaşterea de către statul străin, pe teritoriul căruia a fost depistat cetăţeanul român, a
hotărârii de condamnare pronunţate în România.
28
6.3. Rezumatul soluţiei însuşite (UNANIMITATE)
În vederea evitării incidenţei prescripţiei executării pedepsei, se impun a fi efectuate
de către instanţa de executare demersurile legale pentru recunoaşterea de către statul
străin, pe teritoriul căruia a fost depistat cetăţeanul român, a hotărârii de condamnare
pronunţate în România.
6.4. Argumentele soluţiei însuşite
Au fost însuşite argumentele expuse în prima opinie prezentată de Judecătoria Vaslui.
7. Modalitatea de punere în executare a unei sentinței penale și momentul emiterii
mandatelor de executare a pedepsei în cazul în care inculpaţii au fost judecaţi
conform procedurii simplificate de recunoaştere a vinovăţiei, inculpații au declarat
apel exclusiv pentru latura civilă, procurorul și partea civilă nu au declarat apel în
favoarea/defavoarea inculpaților, iar prin decizia Curții de Apel a fost modificată
latura civilă şi latura penală.
- Materia: penal;
- Subcategoria: cauze referitoare la executarea sancţiunilor de drept penal;
- Obiectul din Ecris: - Actul normativ incident: art. 410, art. 412, art. 417, art. 551, art. 552 și art. 553 alin.
2 Cod procedură penală - Cuvinte cheie:
7.1. Prezentarea problemei de drept
a) În prima opinie s-a considerat că mandatul de executare al pedepsei trebuie emis de
îndată pentru inculpații care nu au declarat apel cu privire la latura penală în condițiile în care
nici Parchetul sau părțile civile/persoanele vătămate nu au formulat apel în favoarea/defavoarea
inculpaților, în condițiile în care inculpații au formulat calea de atac cu mențiunea expresă că
contestă doar modul de soluționare al laturii civile a cauzei.
b) În altă opinie s-a apreciat că nu se vor emite formele de executare decât după
rămânerea definitivă a sentinței penale prin soluționarea laturii civile cu privire la care s-a
declarat apel de către inculpați, deși cu privire la latura penală nici una dintre părți sau subiecți
procesuali principali nu a declarat apel.
29
7.2. Opinia judecătorilor Secţiei penale şi pentru cauze cu minori Curtea de Apel
Iaşi
Opinia unanimă a judecătorilor Secției penale și pentru cauze cu minori din cadrul
Curții de Apel Iași, prezenţi la întâlnirea secţiei, este în sensul că nu se vor emite formele de
executare, întrucât inculpatul a exercitat calea ordinară de atac a apelului, inclusiv în situaţia în
care prin declaraţia de apel s-a menţionat că ar fi vizată doar modalitatea de soluţionare a laturii
civile a cauzei.
Instanţa de control judiciar va devolua integral cauza, în ambele laturi penală şi civilă,
completarea motivelor de apel fiind posibilă pe tot parcursul derulării cercetării judecătoreşti în
apel. A accepta punctul de vedere contrar ar însemna de exemplu, a lipsi de eficienţă o lege
penală de dezincriminare a faptei pentru care s-a dispus trimiterea în judecată sau a nu reduce o
pedeapsă aplicată de judecătorul fondului peste maximul special prevăzut de lege.
Problema a mai fost dezbătută la întâlnirea comună din 13 mai 2016, organizată la sediul
Curţii de Apel Iaşi, cu judecătorii şi grefierii delegaţi la compartimentele executări penale, din
cadrul instanţelor aflate în circumscripţia Curţii de Apel Iaşi, considerentele expuse în minuta
întâlnirii fiind valabile în continuare.
7.3. Rezumatul soluţiei însuşite (UNANIMITATE)
Nu se vor emite formele de executare, întrucât inculpatul a exercitat calea ordinară
de atac a apelului, inclusiv în situaţia în care prin declaraţia de apel s-a menţionat că ar fi
vizată doar modalitatea de soluţionare a laturii civile a cauzei.
7.4. Argumentele soluţiei însuşite
În situația în care inculpatul a exercitat calea ordinară de atac a apelului, inclusiv în
situația în care prin declarația de apel s-a menționat că ar fi vizată doar modalitatea de
soluționare a laturii civile a cauzei, formele de executare se vor emite la rămânerea definitivă a
sentinței penale atacate.
Instanţa de control judiciar va devolua integral cauza, în ambele laturi penală şi civilă,
completarea motivelor de apel fiind posibilă pe tot parcursul derulării cercetării judecătoreşti în
apel. A accepta punctul de vedere contrar ar însemna de exemplu, a lipsi de eficienţă o lege
penală de dezincriminare a faptei pentru care s-a dispus trimiterea în judecată sau a nu reduce o
pedeapsă aplicată de judecătorul fondului peste maximul special prevăzut de lege.
30
IV. Problemă ridicată de JUDECĂTORIA VASLUI
8. Cazurile în care se pot recunoaşte, pe cale incidentală, hotărârile penale străine -
aplicabilitatea art. 140 ind. 1 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea
judiciară internaţională în materie penală
- Materia: penal
- Subcategoria: alte tipuri de cauze
- Obiectul din Ecris: - Actul normativ incident: Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară
internaţională în materie penală (art. 140);
- Cuvinte cheie: recunoaşterea hotărârilor penale străine pe cale incidentală;
contopire pedepse.
8.1. Prezentarea problemei de drept
Judecătoria Vaslui a recunoscut, pe cale incidentală, o hotărâre penală străină, iar după
recunoaştere a rezolvat situaţia infracţională a inculpatului, contopind pedeapsa aplicată în cauză
cu pedeapsa aplicată prin hotărârea penală străină recunoscută, pedeapsa rezultantă urmând a fi
executată în regim de detenţie.
În apel, s-a desfiinţat hotărârea primei instanţe, s-a descontopit pedeapsa rezultantă şi s-a
înlăturat pedeapsa aplicată prin hotărârea străină recunoscută, cu următoarea motivare:
Având în vedere faptul că, în final, cuantumul pedepsei rezultante este dat, în principal,
de pedeapsa aplicată în străinătate (întrucât, în speţă, aceea era pedeapsa cea mai grea), se
ajunge la situaţia ca recunoașterea să fie efectuată în vederea executării şi nu pentru alte efecte
decât executarea, astfel că, întrucât nu există nici cererea condamnatei şi nici a parchetului, nu
ar fi aplicabil art. 140 ind. 1 alin. 1 sau 2 din Legea nr. 302/2004 (decizia penală nr.
788/30.01.2017 a Curţi de Apel Iaşi, dosar nr. 8164/333/2015, filele 18-20).
Raportat la această soluţie jurisprudenţială, este dificil de stabilit când anume ar fi
aplicabil art. 140 ind. 1 alin. 2 din Legea nr. 302/2004, privind recunoaşterea, din oficiu, de către
instanţă, pe cale incidentală, a hotărârilor penale străine, întrucât judecătorul fondului, învestit cu
soluţionarea unei cauze penale, nu poate previziona, în lipsa hotărârii străine de condamnare, a
priori, care va fi modalitatea de rezolvare a situaţiei infracţionale, astfel ca, în funcţie de aportul
pe care pedeapsa din străinătate l-ar putea avea în cadrul cuantumului pedepsei rezultante şi în
raport de forma de executare a pedepsei rezultante, să stabilească dacă este necesară cererea
31
condamnatului sau a procurorului sau dacă este posibilă recunoaşterea, din oficiu, pe cale
incidentală, a condamnării din străinătate.
În opinia judecătorilor de la Judecătoria Vaslui, este posibil ca petenţii sau inculpaţii să
nu aibă interes să formuleze cerere de recunoaştere incidentală a hotărârilor penale străine de
condamnare, astfel că ar fi imposibilă stabilirea unei stări de recidivă în raport de condamnările
din străinătate, motiv pentru care art. 41 alin. 3 Cod penal, ar fi în foarte puţine cazuri aplicabil
sau ar cădea în desuetudine. Situaţia ar putea fi discriminatorie pozitiv faţă de condamnaţii în
străinătate, comparativ cu cei condamnaţi în România, pentru care instanţa nu numai că poate,
dar este şi obligată din oficiu să rezolve situaţiile infracţionale din oficiu.
8.2. Opinia judecătorilor Secţiei penale şi pentru cauze cu minori Curtea de Apel
Iaşi
Opinia unanimă a judecătorilor Secției penale și pentru cauze cu minori din cadrul Curții
de Apel Iași, prezenţi la întâlnirea secţiei, este în sensul că recunoaşterea pe cale incidentală a
hotărârii penale străine nu poate avea loc cât timp pedeapsa aplicată de autorităţile judiciare
străine nu a fost executată în întregime sau a fost considerată ca fiind executată în statul străin
(art. 140 indice 1 alin. 2 indice 1 Legea nr. 302 din 2004 privind cooperarea judiciară
internaţională în materie penală).
8.3. Rezumatul soluţiei însuşite (UNANIMITATE)
Recunoaşterea, pe cale incidentală, a hotărârii penale străine nu poate avea loc cât
timp pedeapsa aplicată de autorităţile judiciare străine nu a fost executată în întregime sau
a fost considerată ca fiind executată în statul străin (art. 140 indice 1 alin. 2 indice 1 Legea
nr. 302 din 2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală).
8.4. Argumentele soluţiei însuşite
Potrivit articolului 140 indice 1 alin. 2 indice 1 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea
judiciară internaţională în materie penală, având nota marginală „Recunoaşterea hotărârilor
judecătoreşti străine, în vederea producerii de alte efecte decât cel al executării în regim de
detenţie a pedepsei, precum şi a altor acte judiciare emise de autorităţile străine”, recunoaşterea
pe cale incidentală a unei hotărâri judecătoreşti străine nu poate avea loc cât timp pedeapsa
32
aplicată de autorităţile judiciare străine nu a fost executată în întregime sau a fost considerată ca
fiind executată în statul străin.
V. Probleme ridicate de JUDECĂTORIA BÂRLAD
9. Reţinerea şi aplicarea circumstanţei atenuante legale prevăzută de art.75 alin. (1) lit.
d) Cod penal în cazul infracţiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul,
preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor
care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din
contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, prev. de art. 270 alin. 3 din
Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal
- Materia: penal
- Subcategoria: infracţiuni - Obiectul din Ecris: infracţiuni la regimul vamal (Legea 141/1997 Legea 86/2006)
- Actul normativ incident: art. 75 alin. 1) lit. d) Cod penal; art. 270 alin. 3 din Legea
nr. 86/2006 (Codul Vamal al României); - Cuvinte cheie: contrabandă; acoperire integrală prejudiciu; circumstanţă atenuantă
legală;
9.1. PREZENTAREA PROBLEMEI DE DREPT
a) Într-o primă opinie– imposibilitatea reţinerii şi aplicării efectului atenuant al
circumstanţei atenuante personale a acoperirii integrale a prejudiciului material cauzat prin
infracţiunea de contrabandă în formă asimilată prev. de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006
privind Codul Vamal, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de
judecată, dacă făptuitorul nu a mai beneficiat de această circumstanţă într-un interval de 5 ani
anterior comiterii faptei.
Motivare: Infracţiunea de contrabandă în formă asimilată este una din cele strict şi
limitativ prevăzute de art. 75 alin. I lit. d) Cod penal în sensul excluderii aplicării circumstanţei
atenuante legale, întrucât este considerată o infracţiune privind frontiera de stat a României, cu
un obiect juridic complex care include relaţiile sociale care ocrotesc legalitatea activităţilor
comerciale de la frontiera de stat a României.
Pentru a ajunge la această concluzie, s-au interpretat sistematic dispoziţiile art. 3 din
Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României - teritoriul vamal al României cuprinde
teritoriul statului român delimitat de frontiera de stat a României, precum şi marea teritorială a
României.
33
b) Într-o altă opinie – reţinerea şi aplicarea efectului atenuant al circumstanţei atenuante
personale a acoperirii integrale a prejudiciului material cauzat prin infracţiunea de contrabandă în
formă asimilată prev. de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal, în cursul
urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, dacă făptuitorul nu a mai
beneficiat de această circumstanţă într-un interval de 5 ani anterior comiterii faptei.
Motivare: Infracţiunea de contrabandă în forma asimilată reprezintă o infracţiune
complexă, ce include în obiectul juridic principal relaţiile sociale cu privire la administrarea
impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor sume datorate bugetului consolidat al statului. Aşadar,
elementul material al laturii obiective constă în sustragerea de la plata taxelor şi impozitelor,
incriminând astfel o modalitate particulară de omisiune a plăţii taxelor şi impozitelor ce au intrat
în ţară cu încălcarea regimului juridic al frontierei.
Prin raportare la obiectul juridic principal s-a considerat că nu este o infracţiune privind
frontiera de stat şi că se realizează o analogie în defavoarea inculpatului, practic extinzându-se
aplicarea unei norme penale cu privire la o situaţie nereglementată expres, dar care este
asemănătoare cu cea descrisă de norma respectivă.
Problema a mai fost dezbătută la întâlnirea preşedinţilor secţiilor penale ale Înaltei Curţi
de Casaţie şi Justiţie şi curţilor de apel, organizată la Iaşi, în perioada 18-19 mai 2017, pct. 21.
Participanții la întâlnire au apreciat, cu majoritate, în acord cu opinia exprimată de INM,
că infracțiunea de contrabandă, chiar dacă nu este exceptată în mod expres de la aplicarea
circumstanței atenuante legale prevăzută de art. 75 alin. (1) lit. d) C. pen., se încadrează în sfera
mai largă a infracțiunilor privind frontiera de stat a României, astfel că se susține opinia
exprimată în acest sens de către autorii întrebării.
În același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia
11/22.04.2015 (HP), prin care a statuat că infracțiunea de contrabandă este infracțiune de pericol,
și nu de rezultat, producerea prejudiciului nefiind prevăzută de norma de incriminare ca element
constitutiv al laturii obiective a infracţiunii, ‘’întrucât scopul eludării sau sustragerii de la plata
taxelor vamale nu se realizează întotdeauna şi, pe cale de consecinţă, nu în toate situaţiile se
produce o pagubă în bugetul general consolidat al statului’’.
34
A fost exprimată și opinia că infracțiunile privind frontiera de stat sunt expres și limitativ
reglementate de lege și se referă la restrângerea circulației persoanelor, în timp ce infracțiunea de
contrabandă vizează circulația capitalurilor, bunurilor, fiind o infracțiune de prejudiciu. Or, în
acest context, ar fi echitabil ca repararea prejudiciului să se reflecte în posibilitatea aplicării
circumstanței atenuante legale.
9.2. Opinia judecătorilor Secţiei penale şi pentru cauze cu minori Curtea de Apel
Iaşi
Opinia majoritară a judecătorilor Secției penale și pentru cauze cu minori din cadrul
Curții de Apel Iași, prezenţi la întâlnirea secţiei, este în sensul că există posibilitatea reţinerii
circumstanţei atenuante legale prev. de art. 75 alin. 1 lit. d) Cod penal, în cazul infracţiunii
de contrabandă, prev. de art. 270 Cod penal, infracțiunile privind frontiera de stat fiind expres
și limitativ reglementate de lege. Circumstanța atenuantă legală în discuţie face referire la
prejudiciul material cauzat prin infracţiune, fără a distinge dacă producerea prejudiciului este
prevăzută sau nu în norma de incriminare ca element constitutiv al laturii obiective a infracţiunii.
De asemenea, în ipoteza îndeplinirii elementelor răspunderii civile delictuale, sunt admise
acţiunile civile promovate în procesul penal.
Într-o opinie minoritară, s-a apreciat că infracţiunea de contrabandă este o infracţiune de
pericol, astfel cum s-a statuat în jurisprudenţa instanţei supreme, fiind exceptată posibilitatea
reţinerii circumstanţei atenuante legale prev. de art. 75 alin. 1 lit. d) Cod penal.
9.3. Rezumatul soluţiei însuşite (UNANIMITATE)
În ipoteza îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege, există posibilitatea reţinerii
circumstanţei atenuante legale prev. de art. 75 alin. 1 lit. d) Cod penal, în cazul infracţiunii
prev. de art. 270 alin. 3 Cod penal, asimilată infracţiunii de contrabandă.
9.4. Argumentele soluţiei însuşite
Infracțiunile privind frontiera de stat sunt expres și limitativ reglementate de lege.
Circumstanța atenuantă legală în discuţie face referire la prejudiciul material cauzat prin
infracţiune, fără a distinge dacă producerea prejudiciului este prevăzută sau nu în norma de
incriminare ca element constitutiv al laturii obiective a infracţiunii. De asemenea, în ipoteza