1
RAPORT PRIVITOR LA ECOLOGIA ŞI INFLUEN ŢA IMPACTULUI ANTROPIC ASUPRA MICROMAMIFERELOR
INTRODUCERE. Sub denumirea de ”micromamifere” sunt grupate mamiferele cu
greutate corporală mai mică de 1 kg din ordinele Rodentia, Inserctivora şi Chiroptera. Analiza
bogăţiei de specii în relaţie cu masa, relevă că peste 75% dintre mamiferele actuale se încadrează
în grupul micromamiferelor, fiind cele mai comune specii în orice comunitate de mamifere
(Entwistle, Stephenson, 2000).
Importanţa micromamiferelor în cadrul ecosistemelor se referă în principal la rolul lor în
reţelele trofice, atât ca bază trofică cât şi ca prădători (Hallet şi colab., 2003), la influenţa directă
asupra structurii şi compoziţiei comunităţilor vegetale, prin consum şi prin dispersia seminţelor
(Andersen, 2000) şi asupra comunităţilor de nevertebrate (Churchfield, 1990).
Din punct de vedere conservativ, nivelul de ameninţare cu dispariţia este la fel de mare în
rândul micromamiferelor ca şi în cazul mamiferelor mari, dar speciile de talie mare sunt cele care
beneficiază aproape exclusiv de programele de protecţie, cu toate că majoritatea speciilor
dispărute în timpuri recente sau susceptibile de a deveni extincte în următorii 30 ani, fac parte
din categoria micromamiferelor (Entwistle, Stephenson, 2000). Amenintările la adresa
micromamiferelor sunt (la fel ca şi în cazul mamiferelor mari) pierderea habitatului, poluarea,
speciile introduse, vânătoarea şi persecuţia, dar ele sunt expuse în mai mare măsură la degradarea
şi distugerea condiţiilor de microhabitat (Entwistle, Stephenson, 2000). Pierderea şi degradarea
habitatelor reprezintă cea mai mare amaninţare la adresa micomamiferelor (IUCN, 2008), în
special pentru cele strict asociate cu habitatele forestiere (Entwistle, Stephenson, 2000).
1. ECOLOGIA MICROMAMIFERELOR SI A CHIROPTERELOR.
METODE DE CERCETARE.
Cercetările în teren au fost realizate în perioada aprilie - septembrie 2010. Ţinând cont de
faptul că în general micromamiferele sunt rareori observate, datorită taliei mici, a modului de
viaţă ascuns şi nocturn precum şi datorită faptului că sunt zburătoare (liliecii) sau arboricole
(gliridelei), chiar şi atunci când realizează abundenţe ridicate (Torre, 2004), metodele folosite
pentru studiul lor au fost unele specifice.
2
Astfel, studiul asupra chiropterelor (lilieci) s-a realizat prin metoda transectului în
peioada iunie - septembrie şi în intervalul de timp cuprins între orele 21 si 02. Transectele au fost
realizate randomizat atât în interiorul platoului Breite cât şi la liziera cu pădurea, iar identificarea
speciilor de chiroptere s-a făcut cu ajutorul bat-detector-ului pe baza ultrasunetelor emise de
aceştia.
În cazul micromamiferelor din ordinele Rodentia şi Insectivora, estimarea efectivelor
populaţionale este un procedeu extrem de dificil pentru realizartea căruia se folosesc metode de
marcare a indivizilor, ceea ce, în cele mai multe cazuri, presupune capturarea animalelor, astfel
că folosirea capcanelor este cea mai răspândită metodă utilizată în cercetarea micromamiferelor.
Capcanele utilizate sunt de tip live-trap, cu ajutorul cărora micromamiferele sunt
capturate vii (Fig. 1).
Fig. 1. Capcană live-trap tip cutie
Prinderea animalelor vii este necesară datorită statului protectiv al unor specii şi, de
asemenea, pentru a evita modificarea structurii populaţiilor prin sacrificarea indivizilor capturaţi.
Capcanele sunt cutii din lemn (18x7,5x9cm) prevăzute la interior cu o pedală care, atunci când
3
este atinsă de animal, determină căderea şi blocarea uşiţei de tablă, astfel încât animalul rămâne
captiv în interior. Momeala utilizată a fost alcătuită din seminţe prăjite de floarea soarelui,
bucăţele de nucă şi de slănină.
Capcanele live-trap au fost amplasate în transecte liniare (Fig. 2). Distanţa dintre două
capcane succcesive a fost de 15m, model care respectă regula ce stipulează că distanţa dintre
două capcane succesive să nu fie mai mare decâr raza unui cerc având aria egală cu suprafaţa
teritoriului speciei ţintă (Jones şi colab., 1996).
Fig. 2. Amplasarea transectelor liniare de capcane live-trap în Platoul Breite (roşu – în luna mai,
albastru – în luna iunie, galben – în luna iulie, oranj – în luna august)
Pentru studiile de diversitate a micomamiferelor, se ia în considerare teritoriul cel mai
mic, astfel încât să rezulte plasarea a cât unei capcane în fiecare teritoriu individual. Durata pe
care au fost active capcanele s-a stabilit în funcţie de două considerente: pentru a fi eficiente
4
capcanele trebuie să funcţioneze astfel încât să surprindă cel puţin 3 perioade de activitate ale
speciilor ţintă. Dar în acelaşi timp ele nu trebuie să fie active prea mult timp pentru a limita
variaţiile de efectiv populaţional. S-a plecat de la premisa că pe parcursul unor studii de trei zile,
populaţia este închisă, respectiv, mortalitatea, imigrarea şi emigrarea sunt neglijabile (Jones şi
colab., 1996).
Transectele de capcane au fost amplasate în Platoul Breite atât la liziera cu pădurea
învecinată, cât şi în platoul deschis şi în zonele cel mai antropizate, respectiv pe marginea
drumului şi în vecinătatea terenului de fotbal. Au fost montate în total 72 capcane în câte trei
transecte lunar. Ulterior capcanele au fost amplasate în altă parte a platoului după acelaşi tipar în
aceleaşi categorii de habitate.
Studiul gliridelor s-a realizat prin amplasarea de adăposturi artificiale în coronamentul
stejarilor, folosirea acestora permiţând şi culegerea de informaţii privind biologia şi ecologia
speciilor (Brigh. Morris,1996). Adăposturile artificiale (căsuţe) au fost confecţionate din lemn
de brad netratat şi fără să fie vopsite sau lăcuite, cu dimensiunile 20x20x30cm, Ø intrare 50 mm.
Acestea (Fig. 3), se montează cu intrarea îndreptată spre trunchiul copacului, pe de o parte pentru
a facilita accesul pârşilor şi pe de altă parte pentru a limita pe cât posibil accesul păsărilor.
Căsuţele se montează cu ajutorul unor bucle de sârmă, la înălţimi care variază între 2,5m şi 4,5m.
Literatura sugerează ca potrivite şi înălţimi mici (1,5-2m) (Bright et al, 1996), dar accesibilitatea
lor le face susceptibile la furt şi vandalizare, prin urmare în condiţiile partiuculare ale Platoului
Breite adăposturile au fost instalate la înălţimi medii de circa 4 m.
Fig. 3. Căsuţă adăpost pentru Gliridaee
5
În total au fost montate 80 căsuţe-adăpost pentru pârşi (Fig. 4, Tabel 1) în grupuri
răspândite pe întreaga suprafaţă a platoului Breite, plus un transect de 12 căsuţe-adăpost
amplasate la liziera cu pădurea, pentru a surprinde efectul de ecoton şi pentru a evidenţia rolul
arborilor seculari în oferirea de hrană şi loc de nidificaţie pentru gliride. Amplasarea căsuţelor s-a
făcut la finele lunii august 2009.
Fig. 4. Locul de amplasare al adăposturilor artificiale pentru Gliridae, în Platoul Breite (cu albastru – locul în care
adăposturile au fost instalate la liziera cu pădurea).
6
REZULTATE.
Diversitatea specifică a micromamiferelor zburătoare (chiroptere):
În timpul studiului au fost identificate 7 specii de lilieci, respectiv Barbastella
barbastellus, Nyctalus noctula, Myotis myotis/blithi, Pipistrellus pygmaeus, P.pipistrellus,
Eptesicus serotinus şi Vespertilio murinus. Platoul Breite este locul ideal pentru stabilirea rutelor
de hrănire ale speciilor de lilieci identificate, iar scorburile şi mai ales cavităţile interioare ale
stejarilor bătrâni sunt adăposturi de zi ideale pentru Barbastella barbastellus, Vespertilio murinus,
Pipistrellus pipistrellus şi P. pygmaeus. Rutele de hrănire cele mai folosite sunt reprezentate de
liziera pădurii (în cazul nostru tot platoul este delimitat de lizieră de pădure), dar în acest caz
particular, mărimea excepţională a coronamentului stejarilor induce formarea de rute suplimentare
de hrănire pe platou. Aceste rute sunt menţinute de existenţa unei entomofaune de coronament
foarte bogate şi, mai ales, foarte diverse din punct de vedere al taliei insectelor, prin aceasta ele se
constituie în categorii trofice caracteristice pe specii de chiroptere.Trei dintre speciile identificate
în Platoul Breite (B. barbastellus, M. myotis şi M. blithi) sunt prioritare pentru conservare ele
fiind listate în Anexa II a Directivei Habitate.
Diversitatea specifică a micromamiferelor terestre (rozătoare şi insectivore):
În cadrul cercetărilor în teren au fost identificate un număr de 9 specii. În mod efectiv, prin
utilizarea capcanelor au fost capturaţi indivizi aparţinând la 5 specii, în timp ce prezenţa altor 4
specii a fost stabilită prin observarea directă sau prin gasirea de indivizi morţi (Tabel 1).
Tabel 1
Speciile de micromamifere identificate în Platoul Breite
Nr. crt.
Ordin Specia Modul de identificare Habitat
1 Insectivora Erinaceus concolor Observaţie directă P, L
2 Sorex araneus Individ gasit mort P
3 Crocidura leucodon Indivizi gasiti morti P, L
4 Talpa europaea Observaţie directă P
5 Rodentia Muscardinus avellanarius Capturat cu live trap L
6 Microtus arvalis Capturat cu live trap P
7 Apodemus sylvaticus Capturat cu live trap P,L, MD
8 Apodemus flavicollis Capturat cu live trap P, L, MD
9 Apodemus agrarius Capturat cu live trap P, L
NOTE EXPLICATIVE: Habitat: P – platou deschis, L – lizieră, MD – margine de drum
7
Diversitatea specifică a micromamiferelor arboricole (gliridae):
Din această categorie ecologică de micromamifere am înregistrat prezenţa a două specii
dintre cele patru care trăiesc în România, respectiv este prezent pârşul mare (Glis (Myoxus) glis)
şi pârşul de alun (Muscardinus avellanarius). Dintre cele două specii numai G. glis a ocupat
adăposturi artificiale, în timp ce M. avellanarius a fost capturat pe sol cu live-trap.
DISCUŢII.
Valoarea conservativa a unei arii se determina prin estimarea diversitatii grupelor
taxonomice (Sutherland şi colab., 2000), proces care începe prin alcatuirea listelor faunistice si
estimarea bogatiei specifice (May, 1988; Rudran şi colab., Foster, 1996). Bogatia de specii într-o
anumita arie poate fi si ea folosita ca o masura de determinare a zonelor prioritare pentru
conservare (Myers şi colab.,2000), putând fi chiar un indicator mai usor de utilizat al dinamicii
comunitatilor decât estimarile de abundenta, care pot varia puternic, într-o maniera neregulata la
micromamiferele din zona temperata a Europei (Hansson şi colab., Henttonen, 1985).
Erinaceus concolor Martin, 1838 (ariciul rasaritean) este raspândit cu precadere în zona
de câmpie si deal, unde prefera habitatele urbane, suburbane si terenurile agricole, iar din cadrul
vegetatiei naturale selecteaza zonele cu tufarisuri de la marginea padurilor întinse (Mitchell-Jones
şi colab., 1999). Este o specie comuna si larg raspândita, dar cu o puternica tendinta de regresie
numerica a populatiilor, necesitând protectie (Murariu, 1995). Declinul numeric al populatiilor
din România se datoreaza si poluarii cu diversi poluati, în special chimici (Murariu, 1995). La
nivel european, cel mai mare pericol însa pentru populatiile de arici îl reprezinta circulatia rutiera
(MacDonald şi colab., Barrett, 1993), dar mortalitatea pe sosele apare cu precadere în zonele
construite (Orlowski şi colab., Nowaks, 2004. Este posibil ca acest aspect sa fie un factor
periclitant si pe Platoul Breite, dar nu am gasit nici un individ mort. Specia nu este ocrotita; prin
Legea nr. 13/1993, anexa III-specii de fauna protejate, este protejata specia E. europaeus care nu
este prezenta în România.
Talpa europaea Linnaeus, 1758 (cârtita) este o specie galericola, comuna de la câmpie
pâna la 1000m altitudine, în majoritatea habitatelor în care solul este destul de profund pentru a
permite saparea tunelelor (Murariu, 2000). Este larg raspândita inclusiv pe Platoul Breite, în
8
zonele unde solul permite saparea tunelelor. Specia nu este periclitata si nu are nevoie de măsuri
speciale de protectie.
Sorex araneus Linnaeus, 1758 (chitcan de padure, chitcan comun, cârticioara) prefera
habitatele cu un grad ridicat de umezeala, cu vegetatie bogata (Mitchell-Jones şi colab., 1999), tip
de habitat care este relativ frecvent pe Platoul Breite. Prezenta speciei a fost stabilita doar baya
gasirii unui individ mort. Probabil ca este relativ frecvent in Platoul Breite, dar nu a fost capturat
cu capcanele. În zonele de câmpie specia este în regresie numerica, cu un grad redus de
periclitare, dar necesita protectie (Murariu, 1995). Specia este ocrotita prin Legea 13/1993, anexa
III-specii de fauna protejate.
Crocidura leucodon : la fel ca şi în cazul speciei precedente, prezenţa acesteia a fost
confirmată prin găsirea unor indivizi morti. În România este o specie vulnerabila (Murariu, 2005),
având totusi o raspândire larga, mai frecventa în zonele joase. Este ocrotita prin Legea 13/1993,
anexa III-specii de fauna protejate.
Microtus arvalis (Fig.5). Am capturat aceasta specie în Platoul Breite cu ajutorul
capcanelor în platoul deschis (pajişte), în zonele cu tufarisuri rare.
Fig. 5. Microtus arvalis
9
Apodemus agrarius (Pallas, 1778) (soarece vargat de câmp, sobolan de câmp) (Fig.6)
prefera biotopii cu umiditate mai ridicata (Popescu şi colab., Murariu, 2001) si apare în liziere,
pajisti, culturi de porumb, gradini, mlastini, stufarisuri si chiar parcuri din orase. În timpul iernii
intra câteodata în hambare si asezari omenesti. Pare a fi un locuitor recent al spatiilor verzi
urbane, unde poate sa predomine în cadrul comunitatilor de mamifere mici (Mitchell-Jones şi
colab., 1999). Specia are în tara o raspândire discontinua, dar nu necesita protectie (Murariu,
1995), pe platoul Breite a fost identificată, prin capturarea cu live-trap numai în pajiştea umedă
din zona strict protejată.
Fig. 6. Apodemus agrarius
Apodemus flavicollis (Melchior, 1834) (soarece cu gât galben, soarece gulerat) populeaza
în general habitatele forestiere, fiind mai rar întâlnit în afara padurilor (Popescu şi colab.,
Murariu, 2001). Rezultatele obtinute în Platoul Breite evidentiaza însa faptul ca specia ocupa
10
aceleasi habitate, inclusiv pajisti, ca si A. sylvaticus, fiind întâlnita în toate tipurile de habitate
cercetate, atât în cele deschise cât şi la lizieră. Nu necesita protectie.
Apodemus sylvaticus (Linnaeus, 1758) (soarece de padure) (Fig. 7) apare în habitate
extrem de variate, incluzând zone suburbane si urbane, cum ar fi parcurile, apoi în terenuri
agricole, culturi parasite, habitate ripariene, mlastini, plantatii si paduri de toate tipurile. Utilizarea
habitatelor prezinta o importanta variabilitate geografica, populatiile din vestul Europei apar în
habitate diverse, cele din est fiind asociate cu lizierele de padure si chiar cu zonele deschise,
stepice (Mitchell-Jones şi colab., 1999). În România specia este larg raspândita si este prezenta în
toate regiunile tarii (Popescu şi colab., Murariu, 2001). În Platoul Breite a fost identificata în toate
tipurile de habitate cercetate, dovada a plasticitatii ecologice ridicate. Este o specie comuna si nu
are nevoie de protectie.
Fig. 7. Apodemus sylvaticus
11
Sub aspect protectiv-conservativ, pentru Rezervaţia Naturală Platoul Breite este deosebit
de importantă prezenţa celor două specii de Gliridae şi a liliecilor, acestea fiind singurele care au
statut protectiv legal.
Glis glis (Linnaeus, 1766) (Fig. 8) are un sezon de activitate limitat la 4-6 luni pe an,
hiberneaza pâna la opt luni pe an în galerii subterane, la 30-80 cm adâncime. Are un sezon de
reproducere scurt, producând un singur cuib pe an, în luna august (Bieber şi colab., Ruf, 2004;
Scinski şi colab., Borowski, 2008). Se hraneste cu muguri, fructe si seminte ale arborilor si
arbustilor, si doar în mica masura cu hrana de origine animala (Pucek, 1981; Nowakowski şi
colab., Godlewska, 2006).
Fig. 8. Glis glis
Muscardinus avellanarius (Linnaeus, 1758) (Fig. 9) hiberneaza în cuiburi construite pe
sol, în litiera sau în galerii (Bright şi colab., 1996), din noiembrie pâna în aprilie (Duma, 2007).
12
Are un sezon de reproducere ce cuprinde aproape toata perioada de activitate, femelele nascând
unul sau doua cuiburi pe an, din iunie pâna în octombrie (Büchner şi colab., 2003). Se hraneste cu
flori, fructe si seminte ale arborilor si arbustilor, fiind considerat un specialist secvential care are
nevoie pentru hranire de o succesiune de resurse trofice vegetale care devin disponibile sezonier
(Bright şi colab., Morris, 1993). În habitate suboptime (cum sunt padurile cu strat arbustiv slab
dezvoltat), se presupune ca supravietuiesc prin suplimentarea dietei cu insecte (Juškaitis, 2007).
Aceasta specie traieste în mod natural la densitati reduse (Berg şi colab., Berg, 1999).
Fig. 9. Muscardinus avellanarius
Pentru a putea realiza eficient protectia si conservarea acestor specii, este importanta
cunoasterea factorilor care le limiteaza distributia si care modeleaza structura comunitatilor de
Gliridae. Selectia habitatului de catre fiecare specie este considerat un factor important în
dinamica comunitatilor (MacArthur şi colab., Levins, 1964), iar distributia si abundenta speciilor
13
este determinata de diferentele de disponibilitate a resurselor si a calitatii habitatelor ca o functie a
factorilor intrinseci de habitat si a densitatii competitorilor (Guthrie şi colab., Moorhead, 2002).
Locurile de cuibarit pot fi o resursa limitata pentru micromamifere (Dooley şi colab., Dueser,
1990; Bright şi colab., Morris, 1991), mai ales pentru speciile care cuibaresc în cavitati. În cazul
particular al Platoului Breite însă, se pare că oferta de nidificaţie este deosebit de bogată, urmare a
prezenţei arborilor seculari. Majoritatea speciilor de Gliridae prefera sa cuibareasca în scorburile
arborilor (Pucek, 1981; Görner şi colab., Hackethal, 1988; Juškaitis, 2003; Morris şi colab., 1990;
Bright şi colab., Morris 1991, 1992; Scinski şi colab., Borowski, 2006), care le satisfac cerintele
de termoreglare si de protectie împotriva pradatorilor (Bright şi colab., Morris, 1992). Aceste
specii nu excaveaza propriile scorburi, ci le ocupa pe cele existente (secondary cavity nesters).
Speciile cuibaritoare în scorburi constituie o comunitate care interactioneaza si concureaza pentru
locurile de cuibarit (Barba şi colab., Gil-Delgado, 1990; Aitken şi colab., 2002; Koppmann-
Rumpf şi colab., 2003). Pentru speciile care ocupa scorburi aparute în mod natural sau sapate
activ de alte specii (cum sunt si speciile de Gliridae), disponibilitatea acestora poate constitui un
factor limitativ (Pöysä şi colab., Pöysä, 2002; Juškaitis, 2005).
Structura comunităţii de micromamifere din Platoul Breite este tipică pentru acest tip de
habitat de pajişte împădurtită în care se resimte influenţa pădurii înconjurătoare. Acest efect de
ecoton face ca diversitatea cea mai mare a speciilor de micromamifere să fie cantonată tocmai în
zona de ecoton. Deşi menţinerea într-o stare de conservare bună a Platoului Breite, în funcţie de
specificul ei, implică aplicarea unor masuri de management printre care tăierea carpenului
„invaziv”, pentru comunitatea de micromamifere este esenţiala pastrarea heterogenităţii
structurale cel putin în zona de ecoton a platoului cu pădurea învecinată. In aceste condiţii,
carpenul poate fi folosit pentru dispersie inclusiv de către gliride, care sunt specialiste secvenţiale
şi care nu pot dispersa prin habitate deschise. Prin această particularitate ecologică a acestor specii
se şi explică gradul mic de ocupare a căsuţelor adăpost. Ar fi utilă o eventuală reinstalare a acestor
căsuţe în stejarii batrani din vecinătatea pădurii.
14
2. STUDIUL IMPACTULUI ANTROPIC ASUPRA MICROMAMIFERELOR
METODE DE CERCETARE.
Studiul impactului antropic asupra comunităţii de micromamifere de pe Platoul Breite s-a
realizat in lunile mai si iunie 2010. Pentru aceasta s-au amplasat capcane live-trap în vecinătatea
zonelor cel mai antropizate de pe platou, respectiv in vecinătatea terennului de fotbal şi în
vecinătatea drumului, paralel cu acesta, precum şi în zonele în care impactul antropic este minim,
respectiv la liziera cu pădurea din jur şi în platoul propriu-zis.
REZULTATE ŞI DISCUŢII.
Per total au fost capturate 5 specii de micromamifere, dar numai una dintre acestea a fost
capturată (sau observată) în habitatele puternic antropizate (Tab. 2). Aşadar, aşa cum era de
asteptat bogaţia specifică este extrem de redusă ca şi consecinţă a disturbării antropice puternice.
Tabel 2
Tipul de habitat în care au fost identificate speciile de micromamifere
Nr. crt.
Specia Habitat antropizat Habitat semi-natural
1 Muscardinus avellanarius A P
2 Microtus arvalis A P
Nr. Specia Habitat antropizat Habitat semi-natural
3 Apodemus sylvaticus P P
4 Apodemus flavicollis A P
5 Apodemus agrarius A p
NOTE EXPLICATIVE: A - absent, P - prezent.
Aşa cum s-a menţionat deja Apodemus sylvaticus apare în habitate extrem de variate,
incluzând zone suburbane si urbane, cum ar fi parcurile, apoi în terenuri agricole, culturi parasite,
lizierele de padure si chiar zonele deschise, stepice (Mitchell-Jones şi colab., 1999).
Impactul antropic negativ asupra comunităţii de micromamifere este în principal cauzat
de simplificarea structurală a covorului vegetal. Acesta se manifestă prin reducerea diversităţii
15
specifice a micromamiferelor în habitatele puternic antropizate (sau in vecinătatea lor) aşa cum
sunt în cazul de faţă terenul de fotbal şi drumul de acces în rezervaţie. Deşi este extrem de dificilă
estimarea densităţii populaţiilor de micromamifere, cu siguranţă că efectul antropizării se
repercutează negativ şi asupra efectivelor populaţionale. Din acest motiv este recomandată
reducerea la maxim posibil a suprafeţei de agrement precum traficul auto, cel puţin în zona strict
protejată a Platoului Breite.
Sunt recomandate de asemenea practicile tradiţionale precum cositul manual şi păşunatul
controlat care vor asigura păstrarea unei heterogenităţi a covorului vegetal favorizând existenţă
populaţiilor de micromamifere.
BIBLIOGRAFIE
Aitken, K., Wiebe, K., Martin, K . 2002. Nest-site reuse patterns for a cavity nesting birds
community in interior British Colimbia, Auk 119: 391-402.
Barba, E., Gil-Delgado, J., 1990. Competition for nest-boxes among four vertebrate species: an
experimental study in orange groves. Holarctic ecology 13: 183-186.
Berg, L, Berg, B. 1999. Abundance and survival of the hazel dormouse Muscardinus
avellanarius in a temporary shrub habitat: a trapping study. Ann. Zool. Fenn. 36:159-165.
Bieber, C., Ruf, T. 2004. Seasonal Timing of Reproduction and Hibernation in the Edible
Dormouse (Glis glis). În Barnes, B.M, Carey, H.V., (ed.) Life in the Cold: Evolution,
Mechanisms, Adaptation, and Application. 12th International Hibernation Symposium.
Biological Papers of the University of Alaska, 27.
Churchfield, S., 1990. The Natural History of Shrews. Kent: Christopher Helm Publishers, 178.
Bright, P., Morris, P. 1996. Why are dormice rare? A case study in conservation biology.
Mammal. Rev. 26 (4): 157-187.
Bright, P., Morris, P., Mitchell-Jones. 1996. The Dormouse Conservation Handbook. Species
Recovery Programme. English Nature, 1-30.
Büchner, S., Stube, M., Streise, D. 2003. Breeding and biological data for the common
dormouse (Muscardinus avellanarius) in eastern Saxony (Germany). Acta Zool. Acad.
Scient. Hung. 49 (1): 9-26.
16
Dooley Jr., J., Dueser, R. 1990. An experimental examination of nest-site segregation by two
Peromyscus species. Ecology 71 (2): 788-796.
Duma, I., 2007. Distribution of Muscardinus avellanarius (Linnaeus, 1758) in the south-western
Romania with notes on the breeding and biology of the species. Trav. Muz. Hist. Nat. „Gr.
ntipa”, L: 395-403.
Entwistle, A., Stephenson, P. 2000. Small mammals and the conservation agenda. În Entwistle,
., Dunstone, N.(ed.) Priorities for the Conservation of Mammalian Diversity. Cambridge
Univ. ress: 119-139.
Görner, M., Hackethal, 1988. Säugetiere Europas, Neumannn Verlag Leipzig, 372.
Guthrie, G. Moorhead, D. 2002. Density-dependent habitat selection: evaluating isoleg theory
with a Lotka-Volterra model. Oikos, 97(2): 184-194.
Hansson, L., Henttonen. H. 1985. Gradients in density variations of small rodents: the
importance of latitude and snow cover. Oecologia (Berlin) 67:394-402.
Jones, C., McShea, W.J., Conroy, M. J., Kunz, T.H., 1996. Capturing Mammals. În D.E
Wilson, D. E., Cole, R.F., Nichols, J. D., Rudran, R., Foster, M. S.(ed.) Measuring and
Monitoring Biological Diversity. Standard Methods for Mammals, Smithsonian Inst.
Press: 115-156.
Juškaitis, R., 2003. Abundance, dymnamics and reproduction succes in the common dormouse,
Muscardinus avellanarius, populations in Lithuania. Folia Zool., 52(3): 239-248.
Koppmann-Rumpf, B., Heberer, C., Schmidt, K.-H. 2003. Long term study of the reaction of
the edible dormouse Glis glis (Rodentia, Gliridae) to climatic changes and its interactions
with hole-breeding passerines. Acta. Zool. Scient. Hung. 49(1): 69-76.
MacArthur, B., Levins, R. 1964. Competition, habitat selection, and character displacement in
a patchy environment. Proc. Nat. Acad. Sci. 51: 1207-1210.
Macdonald, D., Barrett, P. 1993. Mammals of Britain and Europe. (Collins Field Guide).
London. Harper Collins Publishers.
Orlowski, G., Nowak, L. 2004. Road mortality of hedgehogs Erinaceus spp. in farmland in
Lower Silesia (south-western Poland). Polish J. Ecol. 3(52): 377-382.
May, R., 1988. How many species on earth? Science 241: 1441-1449.
17
Murariu, D. 1995. Mammal specie from Romania. Categories of conservation. Trav. Mus. Hist.
Nat. „Gr. Antipa”: 35: 549-566.
Murariu, D., 2000. Fauna României. Mammalia. Insectivora. XVI, fasc.1, Ed. Acad. Rom. Buc.:
71-142.
Myers, N., Mittermeier, R., Mittelmeier, C., Fonseca, G., Kent, J. 2000. Biodiversity
hotspots for conservation priorities. Nature 403: 853-858 109. Neacsu, P., Apostolache-
Stoicescu, Z., 1982. Dictionar de ecologie. Ed. St. Enciclop. Bucuresti.
Nowakowski, W., Godlewska, 2006. The importance of animal food for Dryomys nitedula
(Pallas) and Glis glis (L.) living în Bialowieza Forest (East Poland), based on analysis of
faeces. Pol. J. Ecol. 54: 359-368.
Popescu, A., Murariu, D. 2001. Fauna României. Mammalia. Rodentia. 26, fasc.2, Ed. Acad.
Rom. Buc.: 43-212.
Pöysä, H., Pöysä, S. 2002. Nest-site limitation and density dependence of reproductive output in
the common goldeneye Bucephala clangula: implications for the management of cavity-
nesting birds. J. Appl. Ecol. 39(3): 502-510.
Pucek, Z., 1981. Keys to Vertebrates of Poland. Mammals, PWN, Polish Scientific Publishers,
Warszawa, 367.
Rudran, R., Foster, M., 1996. Conductind a survey to assess mammalian diversity. În Wilson,
D., Cole, R., Nichols, J., Rudran, R., Foster, M. (ed.) Measurind and monitoring
miological diversity. Standard methods for mammals. Smithsonian Inst. Press: 71-80.
Scinski, M., Borowski, Z., 2006. Home ranges, nest sites and population dynamics of the forest
dormouse Dryomys nitedula (Pallas) in an oak- hornbeam forest: a live-trapping and
radio-tracking study. Pol. J. Ecol. 54 (3): 391-396.
Sutherland, J., Newton, I., Greed, R. (ed.). 2000. The conservation handbook. Research,
management and policy. Blackwell Science, Cambridge, 278.
Torre, I. 2004. Distribution, population dynamics and habitat selection of small mammals in
Mediterranean environments: the role of climate,vegetation structure, and predation risk.
Teza de doctorat, Universitatea Barcelona, 177.