ReferatTema:
Impactul Japoniei asupra lumii
contemporane: aspecte
economice
Chişinău 2011
Cuprins
1.Introducere…................………...........……….................…………….pag.3
2.Particularităţile economiei Japoniei la etapa
contemporană........................................................................................pag.4-6
3.Elementele definitorii ale politicii comerciale japoneze: Economia
Japoniei- aspecte generale………………….......................…...........pag.7-14
4.Concluzie..............................................................................................pag.15
5.Bibliografie………..............................................…………………….pag.16
2
Introducere
Impactul pe care Japonia l-a avut asupra lumii moderne este enorm. Deşi această
ţară ocupă mai puţin de a treia sută parte din suprafaţa uscatului, deţine totusi o şesime
din puterea economică mondială, economia acesteia fiind susţinută în toate domeniile de
la informatică până la turism. Istoria acestui stat este bogată şi este interesant de urmărit
cum Japonia s-a ridicat la un asemenea rang de mare putere. În cel de-al doilea război
mondial a suferit pierderi inestimabile, iar consecinţele au fost pe termen lung, fiind
dintre toate ţările de pe planetă, cel mai aproape de anihilare, este singura naţiune care a
suportat vreodată un atac nuclear si totuși revenirea Japoniei în arena mondială a fost
spectaculoasă. De asemenea este de remarcat cum statul nipon reușeste să impleteasca
economia, ca și întreaga viața socială japoneză cu vechile tradiții. Această simbioză între
economie și cultura străveche s-a dovedit a fi foarte profitabilă pentru Japonia.
PIB-ul Japoniei, în termeni nominali, s-a ridicat la 5.474,2 miliarde de dolari,
potrivit statisticilor publicate la Tokio, guvernul precizând că PIB-ul Chinei a atins la
rândul său echivalentul a 5.878,6 miliarde de dolari. Economia a devenit a doua din lume,
după Statele Unite, un loc ocupat de economia niponă din 1968. Este uimitor cum
Japonia și-a păstrat locul vreme de 4 decenii, popor al carei populații este de 10 ori mai
mică decât populația Chinei.
Deși China a devenit a doua economie mondială în locul Japoniei în 2010, PIB-
ul ei depăşindu-l pe cel al arhipelagului pe tot parcursul anului, Japonia rămâne unul din
actorii principali pe scena globală, absenţa acestei ţări de la orice forum internaţional
fiind de neconceput.
3
I. Particularităţile economiei Japoniei la etapa contemporană. Japonia - o ţară capitalistă, dar care se deosebeşte radical de economiile
occidentale, atît după modul de organizare, funcţionare, structură.
Firmele Japoneze au o recunoştinţă mondială, Japonia fiind în rîndul marilor
naţiuni industriale (Toyota, Nissan, Honda, Mitsubishi, Akai, Sony, Sharp, Panasonic,
etc) sunt doar câteva dintre multele firme şi grupe industriale care s-au afirmat pe plan
internaţional.
I loc în lume - construcţia autoturismelor, electronică.
II loc în lume - construcţia navală.
Raportul dintre populatia SUA şi a Japoniei e de peste 2:1 (307 mln loc - SUA şi
128 mln loc. - Japonia), dar Japonia rămîne a fi printre statele cu cea mai mare densitate
demografică între ţările capitaliste. Deşi dependentă în proporţie de 85-90% de resursele
energetice din exterior, a dezvoltat o economie înalt competitivă, demonstrînd încă o
dată, că nu mărimea teritoriului şi nici cea a resurselor naturale sunt cele care determină
performanţele economice, ci modul de organizare managerială şi punerea în valoare a
capitalului existent şi cel atras din exterior.
Mult timp economia Japoniei s-a dezvoltat în condiţii de izolare parţială sau
totală faţă de continentul Asiatic şi de celelalte state ale lumii. După victoria în războiul
ruso-japonez din 1904-1905, Japonia încurajată de succesul obţinut, a pus accentul pe
militarizare, creând alianţe ulterior cu Germania fascistă, agresând un şir de state,
inclusiv SUA. După înfrângerea ruşinoasă în cel de-al II-lea Război Mondial, Japonia a
fost nevoită să pornească pe o altă cale în transformarea societăţii şi economiei. Strategia
de dezvoltare s-a bazat pe renunţarea principială asupra trecutului.
Japonia a devenit un aliat important al SUA. Din teama de a nu fi influenţată de
ex. URSS (socialism), dar şi prin prisma evenimentelor din Asia (triumful lui Mao
Zedond în China, războiul din Coreea) a determinat SUA să acorde tot spriginul Japoniei
(ca viitor aliat impotriva comunismului).
Prin planul Marshal, americanii au considerat necesar să dea mîna liberă
japonezilor spre dezvoltare. Dar, prin surprinderea americanilor lucrurile au mers prea
4
bine, asa cum s-a exprimat un congressman American: „America a ieşit învingătoare din
război, Japonia a ieşit învingătoare din pacea ce a urmat”.
Japonia s-a concentrat pe o economie bazată pe exporturi, orientîndu-se către
imensa piaţa americană, punându-şi la punct activitatea productivă. Marele ajutor acordat
japonezilor nu au fost banii oferiţi pentru reconstrucţie, ci piaţa oferită, aproape în mod
naiv.
În anii ’60 - economia japoneză alcătuia a 10-a parte din cea americană. Produsele
japoneze erau mai competitive decît cele americane, iniţial textilele, oţelul, apoi în anii
’70 producţia televizoarelor, autoturismelor, maşini automate etc.
Ritmurile de creştere a economiei japoneze erau ameţitoare:
- în intervalul 1955-1970 - ritmurile de creştere a fost aproximativ de 11%.
Acesta a şi fost numit „Miracolul Japonez”. E adevărat că în anii ’90 ritmurile de
creştere au scăzut foarte mult constituind doar 1-2% anual, dar Japonia atinse-se un nivel
destul de înalt al maturităţii social-economice.
În anii 1978-1979 Japonia a întrecut SUA după valoarea PIB-ului /per capita, iar
peste 10 ani în 1988 - economia Japoniei a urcat pe poziţia a doua în lume, devansând
puternicile economii europene: a Germaniei, Franţei, Marii Britanii, poziţie deţinută pînă
în prezent. Japonia a devenit cel mai mare creditor în lume.
Cum s-a ajuns la aşa performanţe?! În ce constă miracolul japonez?
Concentrarea pe un anumit sector al economiei (industrie), pentru a
creşte performanţele sale economice şi pentru a-l impune ulterior pe piaţa
mondială;
Au fost susţinute industriile de viitor şi cele cu valoare adaugată
mare;
Japonezii investesc cel mai mult din lume în sectorul
cercetare/dezvoltare: 3-4% din PIB, SUA - 2% PIB. Contează aici şi
domeniile în care se investeşte: SUA: militar, medicină, ştiinţe fundamentale.
Japonia: biotehnologii, telecomunicaţii, robotehnica, produse noi „high tech”.
În plus, japonezii după al II-lea Război Mondial au renunţat la
industria militară, la armată, în sensul dimensiunilor foarte mari şi
costisitoare, PIB-ul pentru acest domeniu nu întrece 1%, SUA- 9-10 %.
5
Japonezii i-au depăşit în mai multe privinţe pe europeni şi
americani: cînd americanii şi-au îndreptat privirea spre cost, Japonezii spre
calitate, iar cind calitatea a atins tărmurile Atlanticului, japonezii au lucrat la
înjumătăţirea timpului apariţiei unui produs nou (productivitate). Europenii
produceau în serie, japonezii au pus accentul pe individualizarea producţiei.
Sindicatele de firmă sunt mai importante decât cele de ramură,
formarea profesională în întreprindere, angajarea pe viaţă.
Mai mulţi experţi sunt de parerea că „miracolul japonez” se
datorează şi calităţii populaţiei nipone: capacitatea de adaptare uimitoare,
având rădăcini în filosofie şi credinţă, autodisciplină, hărnicie, perseverenţă,
ataşamentul faţă de lucru, spiritul de sacrificiu, conformarea la regulile grupei
(fiind buni colectivişti), având şi un „cult al ordinii”.
Cei mai mulţi cititori de carte din lume sunt japonezii şi tot lor le
aparţine numărul cel mai mare de carte editată. Japonia ocupă locul 3 în lume
după numărul cititorilor de ziare (sunt bine informaţi). După numărul
inginerilor care absolvesc instituţiile de învăţământ, Japonia nu are
concurenţă.
Ca o concluzie aici: Japonia are resurse umane performante şi dispun de un
sistem tehnologic în masură sa le pună în valoare:
Dorinţa de a cunoaşte (curiozitatea japonezilor);
Studierea experienţei mondiale;
Managementul performant/ orice decizie este luată în comun de
către o persoană în vîrstă (care urmăreşte profitul pe termen scurt) şi unul tînăr
(care urmareşte profitul pe termen lung), în care echilibrul este asigurat.
Forţa japoneză nu derivă doar din PIB, ci prin faptul ca deţine un model
performant economic.
6
II. Elementele definitorii ale politicii comerciale japoneze
Economia Japoniei- aspecte generale
Cooperarea dintre guvern și industrie, o etică profesională solidă, înalta
tehnologie și un segment de apărare redus(1% din PIB) au ajutat Japonia să avanseze cu
mare rapiditate la rangul de a doua țară din lume sub aspect tehnologic(după SUA) și a
treia la nivelul parității de cumpărare(după SUA și China). O caracterisitică notabilă a
economiei este modul în care producătorii, furnizorii și distribuitorii lucrează împreună,
în grupuri numite "keiretsu". O a doua caracteristică importantă este garantarea angajării
pe viață pentru o mare parte din populația activă de la orașe. În prezent, aceste
caracterisitici sunt în declin. Japonia este puternic dependentă de importul de materiale de
construcții și carburanți. Micul sector agricol este masiv subvenționat și protejat, cu
producții agricole printre cele mai mari din lume(valoare la hectar). De obicei cu rezerve
suficiente de orez. Japonia trebuie să-și importe 60% din alimente, sub aspect caloric.
Japonia menține una dintre cele mai mari flote de pescuit oceanic, realizând 15% din
pescuitul de pe glob. Timp de trei decenii, Japonia a avut o creștere economică rapidă:
10% în anii 1960, 5% în anii 1970 și 4% în anii 1980. Datoria publică este de 17% din
PIB.
Sectoare economice: -agricultură: 1.6%; -industrie: 25.3%; -servicii: 73.1%
Sectoare agricole și zootehnice: orez, sfeclă de zahăr, legume, fructe, carne de
porc și pasăre, lactate, ouă, pește
Industrie: motoare, construcții de mașini, echipamente electronice, oțel și
neferoase, nave. chimicale, textile, procesare alimentară.
Produse exportate: echipament de transport, motoare de vehicule, nave, chimicale,
textile, procesare alimentară, echipamente electronice.
7
Japonia, una din marile puteri economice ale lumii, continuă să uimească
economiştii lumii prin particularităţile unice ale binecunoscutului “model japonez” şi,
mai ales, prin reuşitele de netăgăduit ale acestuia. La început de mileniu III, economia, ca
şi întreaga viaţă socială japoneză, sunt puternic impregnate de vechile tradiţii, simbioză
care s-a dovedit profitabilă pentru marile companii private (edificatoare în acest sens sunt
relaţiile umane din marile întreprinderi ).
Săracă în resurse, Japonia a mizat pe resursele umane, pe disciplina seculară a
populaţiei, pe un orgoliu naţional deosebit, legat puternic de spiritul de sacrificiu japonez.
Modelul japonez se mai caracterizează şi prin rolul extrem de important jucat de
stat. La începutul perioadei postbelice, în condiţiile distrugerii celei mai mari părţi a
capacităţilor industriale, au fost puse bazele unei strânse cooperări între stat şi
întreprinderi, în scopul elaborării unei strategiii de refacere şi relansare. Ministerul
Comerţului Internaţional şi al Industriei (MITI) a adoptat instrumente legislative foarte
puternice, care vizau orientarea capitalului spre sectoarele prioritare şi filtrarea ofertei şi
cererii de tehnologii străine, fapt care a condus la crearea de noi industrii. Calitatea
acţiunilor MITI, la acel moment, a fost dată de prudenţa cu care a restrâns partea
întreprinderilor publice şi a încurajat iniţiativa particulară. Treptat, Japonia a ajuns să
posede o extraordinară forţă fondată pe sistemul de organizare a firmelor în cadrul unor
reţele - celebrele Keiretsu, ale căror firme sunt legate prin participaţii financiare
încrucişate sau prin relaţii privilegiate clienţi-furnizori, fapt care asigură un climat de
cooperare, deci un grad ridicat de stabilitate în relaţiile intra-firme.
Politica comercială a Japoniei prezintă diferenţe majore faţă de cea a Uniunii
Europene, ca de altfel, faţă de orice altă economie a lumii. Din punct de vedere al
protecţiei tarifare, Japonia se situează printre ţările dezvoltate cu cele mai scăzute niveluri
ale protecţionismului, cu toate că specialiştii sunt de părere că Japonia practică cel mai
complex şi inedit tip de protecţie netarifară.
Astfel, deşi se recunoaşte că protecţionismul tarifar şi netarifar nipon s-au redus
considerabil, mai ales la nivelul anilor 1980, pe plan internaţional se promovează în
continuare ideea că Japonia rămâne o piaţă închisă pentru exportatorii străini.
8
Protecţionismul japonez este unul mai degrabă informal decâ formal, fiind astfel
asimilabil celui netarifar:
• un prim obstacol informal îl constituie preferinţa consumatorilor japonezi pentru
produsele autohtone, care acoperă toată gama bunurilor de consum;
• o altă barieră informală o reprezintă înclinaţia accentuată către economisire şi,
faţă de americani sau europeni, mult mai redusa înclinaţie spre consum, cunoscut fiind
stilul de viaţă modest al majorităţii populaţiei japoneze;
• o alta este dată de particularităţile reţelelor de distribuţie japoneze, controlate de
marile case de comerţ (“sogo-shosha”), care fac aproape imposibilă pătrunderea unor
intermediari străini. Pe de altă parte, lipsa de transparenţă a modului de reglementare a
economiei japoneze, precum şi numărul mare de legi şi norme juridice în vigoare (peste
10.000 la începutul anilor ’90) lasă suficient spaţiu de acţiune pentru birocraţi.
Politica de stimulare a exporturilor, promovată de Japonia, a fost una extrem de
agresivă şi extrem de consecvent stimulată de stat, jucând un rol fundamental, împreună
cu politica industrială, în strategia dezvoltării Japoniei (ale cărei obiective au fost diferite
de-a lungul perioadei postbelice). De fapt, mai corect este să se discute despre existenţa
unei politici de promovare “protejată” a exporturilor. Astfel, ca o primă măsură pentru
expansiunea produselor japoneze pe pieţele externe, autorităţile japoneze au protejat
industriile considerate strategice – pe diferite perioade, acestea au fost producţia de
autoturisme, cea de produse electronice şi semiconductori, apoi cea de calculatoare –
până la momentul în care aceste industrii au devenit puternice şi foarte competitive la
export (competiţia internă a fost şi ea stimulativă, fiind create mai multe firme mari în
acelaşi sector industrial, deşi, potrivit specialiştilor în comerţ exterior, aceste companii nu
se concurează pe pieţele de export).
Un rol important în dezvoltarea acestei strategii de “cucerire a pieţelor externe” l-
a jucat şi celebrul MITI (Ministerul Comerţului Internaţional şi al Industriei), care, prin
mijloace mai ales indirecte, a reuşit să evite riscurile unei concurenţe distructive, atât
interne, cât şi externe, şi să armonizeze strategiile firmelor nipone.
Până în anii ’80, principalele instrumente folosite pentru stimularea exporturilor
au fost cele financiar-bancare (credite acordate în condiţii preferenţiale, garanţii
guvernamentale pentru exportatori) şi evoluţia cursului de schimb. După aprecierea
9
sensibilă şi aproape ireversibilă a monedei nipone, de la începutul anilor ’80, extinderea
exporturilor a fost susţinută mai ales prin metode care ţin de anagementul companiilor
japoneze, prin: utilizarea unor cote importante din profituri pentru activitatea de
cercetare-dezvoltare, în detrimental distribuirii de dividende acţionarilor; prin practicarea
de marje de profit pe produs mai reduse, ceea ce a permis menţinerea competitivităţii la
export, bazate pe practicarea unor preţuri mici (comparativ cu cele europene sau
americane), chiar şi în condiţiile unor fluctuaţii ale monedei naţionale.
Balanţa comercială japoneză a înregistrat momente de fluctuaţie, dar a fost
aproape permanent excedentară. De la începutul anilor 2000, Japonia a înregistrat un
surplus comercial important, care n-a reuşit însă să atingă nivelele record din anii 1992
sau 1998. În fiecare din aceşti ani, factorii care au condus la aceste niveluri record au fost
diferiţi: în 1992, surplusul comercial japonez a fost determinat, pe de o parte, de creşterea
exporturilor de semiconductori, computere şi alte produse high-tech şi, pe de altă parte,
de scăderea masivă a importurilor, cauzată de recesiunea economiei interne, urmare a
colapsului acţiunilor speculative japoneze. În 1998, cel mai mare surplus comercial al
Japoniei a atins cota de 14 mii de miliarde de yeni, datorându-se nivelului foarte ridicat al
exporturilor (reflectând condiţiile economice benefice din SUA şi Europa) şi, în acelaşi
timp, declinului importurilor (ca oglindire a diminuării cererii interne, în continuă
recesiune).
Exporturile japoneze au înregistrat în 2002 o creştere de 6,4% faţă de anul
anterior, depăşind, pentru prima dată din anul 2000, valoarea de 50 de mii de miliarde de
yeni, pe baza intensificării exporturilor către SUA şi regiunea asiatică. În acelaşi timp,
importurile s-au diminuat cu 0,4%, până la un nivel de 42,23 mii de miliarde yeni, fapt
care a generat o majorare a surplusului comercial cu 50,5% faţă de 2001 (9,88 mii
miliarde yeni).
În ceea ce priveşte structura pe categorii de produse a exporturilor japoneze, la
nivelulanului 2002, maşinile (echipamentele electrice şi de alte tipuri) au reprezentat mai
mult de 40% din total, în timp ce echipamentele de transport au atins aproape 25% din
totalul exporturilor (exporturile de automobile au depăşind 17% din totalul exporturilor).
În general, exporturile japoneze sunt alcătuite din produse cu valoare adăugată mare, care
10
valorifică avansul tehnologic nipon, în domenii precum computerele sau circuitele
integrate.
La nivelul importurilor, acestea au fost dominate tot de maşini (aproximativ o
treime din importuri), urmate de combustibili, precum petrolul sau gazele lichefiate.
Ponderea importurilor de aparatură birotică este în creştere, ca urmare a industrializării
puternice a ţărilor asiatice şi a transferului facilităţilor de producţie înspre aceste zone.
Importul de produse alimentare este, de asemenea, în creştere, reflectând liberalizarea
importurilor din acest sector.
În ceea ce priveşte structura geografică a schimburilor comerciale nipone, trebuie
menţionat faptul că Japonia a înregistrat în mod continuu balanţe comerciale excedentare
în relaţiile cu Asia (exceptând China – cu care Japonia are un deficit în creştere, datorită
importurilor de bunuri foarte ieftine, în cantităţi impresionante), Statele Unite ale
Americii şi Uniunea Europeană. Pe de altă parte, schimburile comerciale cu Orientul
Mijlociu şi Oceania au fost aproape permanent deficitare, ca urmare a importurilor
masive de combustibili din aceste regiuni.
Cu privire la schimburile comerciale Japonia–Uniunea Europeană, trebuie
menţionată diminuarea exporturilor japoneze cu 1,9% (7,66 mii de miliarde yeni) în
2002. Exporturile au crescut pentru produse precum automobilele sau aparatura vizuală,
în timp ce exporturile de echipamente ştiinţifice şi optice, produse alimentare,
semiconductori şi alte componente electrice s-au redus. În schimb, importurile din
Uniunea Europeană au înregistrat în 2002 o creştere de 1,5% (5,48 mii miliarde yeni), pe
baza intensificării comercializării de produse din carne, aparatură medicală,
semiconductori şi componente electrice. Surplusul comercial japonez s-a diminuat astfel
cu 9,1%, marcând al patrulea an consecutive de declin.
Comerţul exterior al Japoniei în raport cu Asia a înregistrat cea mai dinamică
evoluţie, exporturile majorându-se cu 13,7% fată de 2001 (22,44 mii de miliarde yeni în
2002), în principal datorită intensificării comerţului cu semiconductori şi alte componente
electrice, fier şi oţel, automobile, care au compensat diminuarea cu 2,1% a importurilor
(18,36 mii de miliarde yeni în 2002). Importurile au înregistrat totuşi o creştere pentru
aparatura birotică, semiconductori şi alte componente electrice, precum şi pentru produse
din peşte şi fructe de mare, în timp ce importurile de îmbrăcăminte şi cele de produse
11
petroliere s-au diminuat. Ca urmare a acestor evoluţii, surplusul comercial japonez faţă de
întregul continent asiatic a crescut cu 133,8% (4,1 mii de miliarde yeni), o primă
majorare semnificativă, pentru ultimii doi-trei ani.
Pentru anul 2003, conform statisticilor prezentate de Ministerul de Finanţe al
Japoniei, evoluţia schimburilor comerciale japoneze a fost pozitivă, atât la nivelul
exporturilor, cât şi al importurilor, deşi inferioară celei din 2002. Creşterile au fost, ca
valoare, de 4,7% la nivelul exporturilor (care au ajuns la 54,5 mii de miliarde yeni în
2003) şi de 5,1% la nivelul importurilor (44,4 mii de miliarde yeni). Balanţa comercială
niponă a continuat să fie excedentară, dar majorarea faţă de 2002 a fost de numai 3,1%
(10,1 mii de miliarde yeni).
În ceea ce priveşte principalii parteneri comerciali ai Japoniei, în 2003,
clasamentul acestora nu a cunoscut modificări semnificative, atât exporturile, cât şi
importurile nipone fiind dominate de ţările Asiei de Est, cu o pondere de 47,6% din
exporturile totale şi de 42,8% din importuri, urmate de America de Nord (26,1% din
exporturi şi 17,4% din importuri) şi Europa (16,9% din exporturi şi 14,5% din importuri).
La nivelul exporturilor, primele trei poziţii au fost ocupate de Statele Unite ale Americii
(24,6% din total), Uniunea Europeană (15,3%) şi China (12,2%), în timp ce primele trei
pieţe de import ale Japoniei au fost: China (19,7% din importuri), SUA (15,4%) şi
Uniunea Europeană (12,8%)
La sfârşitul anului 2004, Organizaţia Mondială a Comerţului a publicat “Raportul
privind politica comercială a Japoniei” (“Trade Policy Review”), o trecere în revistă a
principalelor măsuri aplicate de Japonia în relaţiile sale comerciale, în cursul anilor 2003
şi 2004.
Raportul subliniază progresele înregistrate de Japonia în privinţa liberalizării
schimburilor sale comerciale şi a fluxurilor investiţionale, în special prin îmbunătăţirea
mediului concurenţial (incluzând domenii precum telecomunicaţiile sau serviciile
financiare), dar, în acelaşi timp, faptul că măsurile restrictive aplicate au fost mai vizibile
în 2003 şi 2004 (generând distorsiuni la nivelul comerţului cu produse agricole, spre
exemplu), comparativ cu perioada anterioară.
Tariful vamal a continuat să fie principalul instrument al politicii comerciale
japoneze, cu toate că majoritatea produselor importate în Japonia sunt scutite de taxe
12
vamale sau au impuneri vamale destul de reduse ca valoare. Media simplă a taxelor
vamale aplicate de Japonia partenerilor externi a fost de 6,3% în 2004, în scădere faţă de
nivelul de 6,9%, înregistrat în 2002. în acelaşi timp, Japonia practică impunerea taxelor
vamale non ad-valorem (specifice), în special pentru produsele agricole, ceea ce atrage
venituri mai mari pentru bugetul statului japonez, aceste taxe nefiind influenţate de
oscilaţii de curs valutar sau de valoarea produsului, ci doar de cantitatea importată.
Japonia utilizează tarifele prefrenţiale în relaţiile comerciale cu 140 de ţări şi 15 teritorii
în curs de dezvoltare, conform Sistemului Generalizat de Preferinţe (SGP). O dată cu
intratrea în Uniunea Europeană, la 1 mai 2004, cele zece noi state membre au fost excluse
de pe lista ţărilor care beneficiază de SGP. De asemenea, Japonia aplică condiţii
preferenţiale importurilor provenind din Singapore, pe baza unui accord de cooperare
economică incheiat între cele două ţări.
Pe lângă măsurile tarifare, Japonia impune şi câteva măsuri netarifare, printre cele
mai recente numărându-se interdicţile la import, contingentele la import sau sistemul
licenţelor la import (spre exemplu, pentru peşte şi mătase), pentru protejarea economiei
interne. Anumite produse sunt supuse licenţierii, în scopul asigurării securităţii naţionale,
protecţiei consumatorilor şi protejării mdiului înconjurător.
În decursul anilor 2003 şi 2004, Japonia a utilizat o singură măsura antidumping,
pentru importurile de fibră de poliester şi nu a impus nici o măsură de salvgardare. De
curând, Japonia a început să investigheze necesitatea de aplicare a unor taxe
compensatorii asupra importurilor de cip-uri RAM provenind din Republica Coreea.
Japonia nu a acordat nici un fel de condiţii preferenţiale furnizorilor interni care au
participat la licitaţiile pentru achiziţiile guvernamentale, dar, cu toate acestea, ponderea
furnizorilor străini era de numai 4,2% în 2002, faţă de 6,9% în 2000.
Aproximativ 92% din Standardele Industriale Japoneze au fost aliniate, până în
martie 2004, normelor internaţionale şi a încheiat o serie de acorduri privind
recunoaşterea reciprocă a normelor de standardizare, toate aceste măsuri demonstrând
intenţia Japoniei de continuare a procesului de liberalizare a comerţului şi de armonizare
internaţională a măsurilor comercială (incluzând şi rgimul drepturilor de proprietate
intelectuală).
13
În martie 2004, Japonia a adoptat un nou program pe trei ani pentru promovarea
reformei de regularizare (TPPRR), care cuprinde nu mai puţin de 762 de măsuri menite
să contribuie la crearea de oportunităţi pentru investitorii locali şi străini. Consiliul pentru
Promovarea Reformei de Regularizare (CPRR) a luat naştere în aprilie 2004, pentru
punerea în aplicare a acestor măsuri.
Balanţa comercială japoneză continuă să se menţină excedentară, reflectând
măsurile de politică comercială, dar şi preferinţa spre consumul domestic al populaţiei
japoneze.
Concluzie
Japonia in perioada actuala a devenit o mare putere economică a lumii, fapt la
care au contribuit mai mulţi factori: dezvoltarea învăţămîntului şi cercetărilor ştiinţifice,
conducerea, interprinzătorii care se preocupau mai ales de prestigiu şi progres şi nu de
profit, cheltuielile militare foarte scăzute- 1% din venitul naţional, hărnicia şi disciplina
muncitorilor, oferirea de către S.U.A. a ajutorului financiar şi tehnologic, aplicarea
metodelor moderne.
Japonia este stat membru ONU si un membru nepermanent al Consiliului de
Securitate al ONU.De asemenea si-a cistigat si statutul de membru permanent al “G8
Nations”.De aici si concluzia finala,ca este un stat implicat inn ordinea mondiala.
14
Bibliografie
1. Robert Gilpin. Economia mondială în sec. XXI. – cap. 9, Buc.
2004.
2. N. Paun, R. Barna. Sisteme economice contemporane. - cap. 6,
2004.
3. Organizaţia Mondială a Comerţului – “Raportul asupra politicii
comerciale a Japoniei” (“Trade Policy Review-Japan”), 17
decembrie 2004.
4. ISLAM, SHADA – “Europa, Asia şi democraţia” (“Europe,
Asia and Democracy”), articol apărut în “Far Eastern Economic
Review”, iulie 2002 .
5. www.wto.org, site-ul Organizaţiei Mondiale a Comerţul
6. www.eurunion.org
7. www.economie.hotnews.ro
15