EDITURA UNIVERSUL FAMILIEI

1991 Ilustraţii de Doina Micu

ISBN 973-9059-06-6

CARTE VIE, DE POVAŢĂ

Scriu dintr-o pădure verde,

unde vara Te poţi pierde

printre pagini de răcoare

şi fotografii cu soare.

Scriu din cartea diafană,

unde Toamna-i roşcovană,

unde iarna-i năzdrăvană,

cu omătul pe-o sprinceană,

unde Primăvara-i zână

din înalt până-n țărână,

unde toate-ascund o taină

pe sub grai sau pe sub haină.

Scriu din pace şi stihie,

din măreaţa carte vie

a Naturii, care spune

că în tot e-o-nţelepciune

Chiar de pare şugubeaţă,

cartea asta-i de povaţă,

iar citind-o, vei afla

cum să iei ce-i bun din ea.

RAMUL TĂU E RAM DE PACE

Tare bună eşti, Pădure!

Toată vara ne dai mure,

ragi, alune, flori de tei,

conuri, ghindă câtă vrei.

Toamna zvârliri cu buzdugane

verzi, adăpostind castane,

iar în iarna cu ninsoare

ne dai brazi de sărbătoare.

Primăvara ne creşti flori,

scrii seninul cu cocori

şi prin largi le-ţi fereşti,

aerul îl primeneşti.

Când foşneşte şi când tace

ramul tău e ram de pace,

netăiat de vreo secure,

fiindcă tu ne eşti, Pădure,

o fărâmă din comoara

care-nseamnă Graiul, Ţara

Rădăcina prinsă-n glie

şi iubirea de Moşie.

GLASUL PĂDURII

Glasul Pădurii-i vrăjitor;

n-ai să-l auzi de n-o iubeşti,

de treci prin ea nepăsător

şi n-o asculţi, şi n-o priveşti.

Sub trunchii ei, strămoşii daci

au locuit şi-au apărat

ţinutu-acesta de copaci,

pământul ţării minunat.

Haiduci şi aprigi luptători

pentru dreptate-aici s-au strâns;

a fost Pădurea sora lor,

i-a ocrotit şi i-a ascuns.

Pe omul simplu şi curat,

de omenie-nsufleţit,

cu frunza ei l-a alintat,

cu floarea ei l-a-nveselit.

Glasul Pădurii-i vrăjitor;

n-ai să-l auzi de n-o iubeşti,

de treci prin ea răuvoitor

şi n-o-nţelegi, şi n-o-ngrijeşti.

„Când rupi din codru-o rămurea.

gândeşte-te că trunchiu-i viu

şi-i pasă codrului de ea,

că poate rămânea pustiu.

Cu brazii mici fii cumpătat

şi nu fă în Pădure foc.

Copacul dacă l-ai tăiat,

sădeşte iute altu-n loc.

Căci fără frunza din păduri

de-ascunsă viaţă fremătând,

am fi pustii, am fi mahmuri

şi-am fi săraci la trup şi gând.

Chiar foaia cărţii unde-amscris

această poezie-n dar

Pădurii, lumii ei de vis,

a fost o ... creangă de stejar!

DOMNUL SOARE

În senin sau după nouri

scrie-o piesă în tablouri,

iar cu un penel de rază

tot el la tablou pictează;

da, decor cum e la teatru,

iar tablouri le-s patru.

Toamnă, iarnă, primăvară

şi nespus de dulcea vară.

Scena e — aici şi-aiurea —

foaia cărţii şi pădurea;

albă-n iarna sub plocadă

argintie de zăpadă,

verde-n verdea primăvară,

plină de culori în vară

şi în toamna brumărie,

roşcovano-aurie.

Chiar cortina funcţionează

mânuită tot de-o rază;

când e prânz, când e amiază,

când amurg şi înserează,

când e noapte ca de smoală,

când sunt zori ca de cerneală,

când e dimineaţă-afară,

când e prânz ... Şi-ajungem iară

tot de unde am plecat...

Ceas de aur, în înalt,

cu aceleaşi limbi de rază

Domnul Soare dirijează,

Noi ne naştem sau ne-am dus,

el rămâne veşnic sus

şi-atât cât şi-arată faţa,

Pe pământ există Viaţa,

Soare, Soare, astru sfânt,

fie se n-apui nicicând!

LĂCRĂMIOARE

Cine o fi plâns pe-aici?

Poate Albă-ca-Zăpada

căutându-i pe pitici!

Şi din ochii ei curaţi

stropii mici au dat o floare

pe-o tulpină cu mulţi fraţi.

Lăcrămioare — şip în drum,

care-mbată Fluturaşul

zăpăcindu-l cu parfum.

Lăcrămioare — alb pocal,

cupe-n care bea Furnica

la al primăverii bal.

GÂNDĂCEII PRIMĂVERII

Printre crengile uscate,

soare curios străbate.

Şi-a desprins din ghem o rază

şi deodată luminează

Gândăcei — cu haine roşii —

picotind la cald ca moşii.

Dacă îi priveşti, ştrengarii,

le descoperi ochelarii.

Dar să vezi, minune mare,

ochelari nu ca oricare,

să îi apere de soare,

ci puşi tocmai pe ... spinare!

LA SCĂLDAT

Peste codrul înnoptat

cine iese la scăldat?

Luna plină, Luna goală,

c-a pătat-o cu cerneală

Miezul-Nopţii înstelat.

Cerul verii i-o copaie

unde ea va face baie.

Trec prosoape moi de nori

şi-o-nvelesc de două ori,

c-ar putea să cam răcească

Rotunjimea-Sa-Cerească.

Da' de unde! Scoate-ntâi

din prosoape un călcâi,

apoi un genunchi bălai

ca turtoiul de mălai.

Umerii de rotocoale

prinşi în coji de portocale,

iar la urmă, bucălați,

doi obraji sclipind curaţi.

Cerul nopţii coase Stele,

şiruri-şiruri de mărgele

şi le prinde-n catifea

pentru Rotunjimea-Sa.

VIESPEA LA CROITOR

Vine Viespea la Croitor

să-şi comande un taior,

dar e-nchis. Perdeaua-i trasă

şi gândacul stă la masă.

Viespea bâzâie-nciudată;

- Hei, Croitor, deschide-odată!

Vreau material în dungi

şi cusut cu mâneci lungi,

cum se poartă la Paris ...

Să nu spui că nu ţi-am zis!

Până mâine să-l faci gata,

că mi se mărită fata!

Stofa cât mă costă oare?

- Patru flori de sunătoare!

- Dar pe lucru cât mi-oi cere?

Păi ... un fagure de miere!

Dar promit că voi sfârși

lucrul, mâine-n zori de zi,

iar taiorul o să-l fac

despicat ca pentru ac,

cu fireturi şi dichis,

c-aşa-i moda la Paris!

ÎNTÎMPLÂRE LA METROU

Sapă Cârtița din nou,

alte linii de metrou.

Sfredeleşte cu mult zel

pentru fiece tunel.

Patru galerii sunt gata;

ţuşti! metroul ca săgeata,

căci Sobolul-conductor

se pricepe la motor.

Paznici la metrou, la uşi,

stau vreo patru Cărăbuşi.

Vin grămadă zece Râme,

cit pe-aci să îi dărâme ...

Hop şi-un Greiere şiret:

- Dă-te jos, că n-ai bilet!

- N-am bilet, dar am chitară,

n-o să mă lăsaţi pe-afară!

Licurici cu felinare dau

semnalul de plecare.

Greierul neobrăzat

de Rădaşcă-i amendat

UMBRELUŢE

Blonda doamnă Păpădie

e o mamă grijulie.

Puii nu şi-i lasă-n drum

așteptând aşa, oricum.

Pentru vânt şi pentru soare

buruiana iubitoare

a ivit umbrele mici —

ca seminţele-pitici

să se-nalţe şi să zboare

hoinărind în lumea mare.

Vezi o umbreluţă-n zbor?

I-o sămînţă-pufuşor

care mâine o să fie

altă doamnă Păpădie

în hlamidă aurie!

FRAGI

Uite-aici, pe sub copaci,

boabe sângerii de fragi.

Vara-n joaca ei sprinţară

a umblat desculţă iară

şi în tălpi s-a înţepat...

Iar din sângele-i curat

răsăriră Fragi — mărgele —

stând la gâturi de vâlcele,

de ponoare şi suişuri,

de poieni şi luminişuri.

Amiroase boaba lor

şi a rouă, şi a zori,

şi-a sărut de vânt pe flori

iar strivite — în cerul gurii,

gustul lor — e al pădurii.

SCRISOAREA MELCULUI

Cu argint prin iarba mare

Melcul scrie o scrisoare;

Pe sub crengi

lângă Izvor,

la Bursucul săpător

„Dragă nene Bursucilă,

află-ntâi cât mi-e de milă

c-ai rămas fără căsuţă ...

Mi-a spus vestea o Stăncuţă.

Dar n-ai grijă, că Roşcata

în curând o să-şi ia plata.

Când mergeam pe râu, în zori,

am zărit doi vânători

şi de puşca lor îi pasă,

cât e ea de ticăloasă!

Tu fă-ţi alt apartament;

şi-altădată fii atent

şi ai grijă cum îl laşi

ca să n-ai iar... chiriaşi!

Te salută,

Melc cel Iute

Umblător pe drumuri multe.

PROST-CRESCUTĂ

Până stai să poţi pricepe,

zece ace sar să-nţepe.

Nevăzutele-i seringi

se descarcă de-o atingi;

te-nroşesc usturătoare

şi te scarpini, şi te doare.

Vai, ce plantă prost-crescută!

Pişcă fără vorbă multă;

tu, din zbor, i-alinţi făptura,

ea e gata cu arsura.

O injecţie-i nimica

pentru cât de rea-i Urzica.

— Stai, tu, soro, stai un pic!

Prin mănuşi nu-mi faci nimic;

te-oi tăia din rădăcini

pentru raţe şi găini,

să te văd eu ce mai zici

în salata de urzici!

RUGĂ

- Brustur, Brustur,

dă-mi o foaie

să mă apere de ploaie,

că plecată prin frunzare

după hribi şi pâinișoare,

n-am văzut peste pădure

nori mugind, cu trupuri sure!

- Brustur, Brustur,

dă-mi chiar două,

nici ciupercile să-mi plouă,

nici frăguţele să-mi plouă,

că-s culese-n cofă nouă

şi de s-or uda pe drum

li se duce din parfum!

FLUTURELE

Aripile când îşi lasă

parcă-s palme de mătasă

şi aplaudă cu ele

stând în flori, pe catifele,

tot spectacolul naturii

dat pe pajiştea pădurii.

— Bravo, Soare! parc-ar spune

aripile lui — minune —

ninse-n alb ca floarea-n prun

sau codat ochi de păun.

— Bravo, Pajişti, bravo, Flori,

bravo, Noapte, bravo, Zori!

Sant un sufleţel mărunt

din ce-i viaţă pe pământ,

dar sunt fericit că sunt

floare-n flori, hoinar pe vânt!

PĂIANJENUL

E pescar, dar fără peşti;

după plasă-l dibuieşti.

Stă şi-ntinde pe-ndelete

pe sub frunze, pe sub pietre,

dintr-un fir ca de beteală

prostovolul cu momeală.

Plasa asta de mătasă

e şi casă, e şi masă,

iar când vai! se găureşte

singur stă şi şi-o cârpește.

E pescar? Ba e circar!

Acrobat ca el mai rar!

Uite-I, s-a lăsat pe-un fir

la Cicoare în potir,

să mai bea un strop de rouă

până iese luna nouă.

Dar în plasa-i de sclipici

s-a brodit un Licurici.

Stă Păianjenu-ncurcat:

— Oare asta-i de mâncat?

Cum să-nghiţi un pui de stea

licărind în plasa ta?

Zboară, zboară giuvaier,

urcă-te la loc în cer

şi sub raza ta sfioasă

n-o să mă mai tem în casă.

Ţine-mi loc de felinar,

să prind Muşte şi Țânțari!

STICLETELE

Ia priviţi Sticletele!

Parcă toate petele

de culoare s-au vorbit

şi-n penaj i-au năvălit.

Lângă cioc

e roşu foc,

iar pe cap până pe spate

alb cu negru îl străbate.

Pe spinare-i cafeniu,

către coadă alb-untiu,

iar pe aripi are prins

bleumarin şi galben stins.

Când în rouă se-oglindeşte

ca un claun se făleşte

ţopăind ciripitor:

— Ti-ţivit, plac tuturor

sunt... o vrabie-color!

Iar Sticlete mă numesc

fiindcă-n soare, chiar sticlesc!

LA DENTIST

Doi Țânțari trag o caleaşca:

- Vine doctorul Rădaşcă!

Şi cu două Gărgăriţe

pasămite felceriţe,

fiindcă sub un copăcel

Ronţăiescu Veverel

prin pădure plânge tare:

- Ah, măseaua! Ah, mă doare!

- Pregătiţi un pansament!

Cască gura, pacient!

Da, e grav, am înţeles;

patru carii şi-un abces!

Te adorm cu ser de crin

şi-ai să simţi foarte puţin ...

Şi dentistul cu cleşti laţi

scoase dinţii cariaţi

şi mai puse în măsea,

rouă de la o pansea.

Pe când da halatul jos,

zise blând către fricos:

- La culcare şi în zori

să te speli pe dinţişori.

Şi ia seama, Veverel,

ronţăie mai puţintel!

TRIL DE BASM

Ah, Privighetoarea seara,

fermecată-i e gargara,

în gâtlej, soprana trează,

tot sfărâmă, tot aşază

diamante mici de rouă,

praf pisat de lună nouă,

mărgărinte şi smaralde

din privirea verii calde.

Scuipă delicat safire

ca izvorul cel subţire,

gâlgoteşte pe sub raze

fărâmiţe de topaze,

le întoarce, le suceşte

şi vrăjit le pritoceşte,

născocind din nestemate

tril de basm cum nu sunt alte.

Tace tot... Doar ea sub lună

viersuieşte de nebună,

speriată-n sinea sa

ce superb poate cânta!

STRIGA

Luna-i cât o mămăligă ...

Dar de foame cine strigă?

Biata Strigă, biata Strigă!

în pădure, prin frunzare

nici o creangă nu tresare.

Totul doarme şi visează,

numai Striga se-ncordează

c-a zărit sub campanulă

o broscuţă somnambulă,

care-n loc să stea în pat

după lună s-a luat şi

ţop-ţop a nimerit

drept în ciocul hămesit.

Gata! Striga nu mai strigă,

bea şi-o rouă de ferigă

şi zâmbește către lună:

— Hei, Gălbuio, noapte bună!

Doar cu mămăligă rece,

zău că foamea nu prea trece,

dar cu-o broască nătăfleaţă,

altă viaţă, altă viaţă!

CULORILE PĂDURII

Toamna, ca de-o boroboaţă,

frunza s-a-nroşit la faţă.

Prea mult s-a fălit sub soare

proaspătă şi foşnitoare.

Dar acum s-a-ngălbenit

şi pe jos s-a risipit.

Vii, culorile din Vară,

ploaia le-a făcut să piară.

Printre crengile maron

cântă vântul la trombon.

Unde-i Vara jucăuşă?

Codrul pare de cenuşă ...

Dar minune, astă-noapte

s-a vărsat din ceruri lapte,

zahăr pudră, rece frişcă ...

Totu-i alb, nimic nu mişcă.

Chiar nu mişcă? Ţi se pare!

De sub pleduri de ninsoare

ies să-şi cate de-ale gurii

animalele pădurii.

Uite, Cerbu-n coarne ţine

roşul zorilor senine,

Soare — prunc peste tării —

într-un leagăn de crengi vii.

Cu copita Cerbul sapă

după iarbă, după apă.

A găsit un Ghiocel,

dar s-a îndurat de el:

— Clopoţel, te las să creşti,

Primăvara s-o vesteşti,

că doar ea e năzdrăvană

şi pictează în poiană

din paleta fermecată,

colorând pădurea toată.

BUSOLA PĂDURII

Ia te uită ce drăcie!

Asta-i o busolă vie.

Eşti la drum şi mergi aiurea ...

Nu te lasă ea, Pădurea!

De pe scoarţa-ntunecată

a copacilor ţi-arată

Nordul, parcă pus pe-o hartă.

Muşchiul scrie cu verzeală,

iubitor de umezeală:

— În făptura mea eu port

semnul drumului spre Nord.

Iar de vezi şi o ferigă,

tot spre Nord să mergi, te strigă

Vrei la Est? Ieşi în cărare

şi priveşte după Soare.

Asta, dacă-s zori de zi,

căci spre seară de vei fi

Soarele e obosit

şi se-ndreaptă-n asfinţit,

roşu, mare, cât un ţest,

totdeauna-n drum spre Vest.

Sudul, ţi-l închipui iar,

de la Nord în sens contrar.

Şi-astfel baţi cetatea verde

fără teamă de-a te pierde.

CÂND SOSESC COCOARELE

Ies timid de sub nămeţi

primele verzui săgeţi,

Primăverii dragi peceţi.

Iarna, speriată-oleacă

mormăie de sub cojoacă:

—- Dau un viscol, să vă placă!

Clopoţel

de Ghiocel

sună Martie din ei,

Sar apoi de sub frunzare

Toporaşii cu topoare ...

Iarna-i speriată tare!

Când sosesc Cocoarele

şi-nverzesc ponoarele,

o goneşte Soarele:

— Mergi departe, du-te hăt,

băbătie de omăt,

te-om chema noi îndărăt!

Dar acum

din zări de fum

oaspeţi dragi ne sunt pe drum.

Sub zefirul ca un fald,

tuturor li-e dor de cald,

de frunzişul de smarald.

Du-te, iarnă-n altă zare

pe viforniţă călare,

că la noi sosesc Cocoare!

CONCERTUL

în arţar

la opt şi-un sfert

e concert.

Dirijorul

strâns în frac

e maestrul Pitpalac.

La pian

un Ciocârlan

bate clapele avan.

Flautul

azvârle perle

din gâtlejul

negrei Mierle.

Un Sfrâncioc

şi-un Auşel

cântă la violoncel.

La viori

şi violine

un cuartet

de Becafine

La oboi

un Piţigoi,

iar la tobă,

să te saturi

bat vânjos

trei Codobaturi.

Când orchestra oboseşte

şi de noapte se găteşte,

orice glas

tace umil

şi ascultă

doar un tril.

Cu o voce înfocată,

proslăvind natura toată,

Luna,

pacea nopţii,

boarea,

cântă iar

Privighetoarea.

RÂSUL

La urechi

poartă moţuri lungi

perechi.

La picioare

cele mai tăioase

gheare.

Ochii lacomi

de pisică

ard

cu flăcăruie mică.

Nici un foşnet,

nici o boare ...

Trece-un pâlc

de Căprioare.

Dar flămândă,

ca un arc întins

la pândă,

fiara

şi-a scăpat din teacă

gheara ...

Sărăcuţă Căprioara!

A căzut,

n-a zis nici „pâs”;

moartea

pe grumaji stă strâns ...

Pentru ce i-o spune

Râs,

când ce face

e de plâns?!

DOAMNA CUCA ŞI-AL El PUI

Doamna Cucă face ouă

şi le-mparte pe din două;

unu-n cuib la Cintezoaie

şi-l acoperă cu paie,

altu-n cuib la Pitulice

şi-apoi zboară pe colnice.

Gazdele neştiutoare

stau pe ouă fiecare,

pripăşind în bătătură,

lacomă, străină gură;

pe când pacostea de Cucă

zboară prin frunziş năucă.

Gându-o mustră şi, vezi bine,

e pestriţă de ruşine!

De-aia strigă ia vecine:

„Cu-cu voi i-o fi mai bine,

cu-cu voi i-o fi mai bine!

Şi din ou! de-mprumut

iese-un rău şi-un prost crescut,

căci cu noii fraţi n-aduce

băieţelul doamnei Cuce.

Vrea şi greieri, şi furnici,

şi îşi bate fraţii mici.

Când e mare şi vânjos

pe părinţi îi zvârlet jos.

De-aia toţi de dânsul fug

şi rămâne ... singur Cuc!

Şi pestriţ şi el de ciudă

ţipă-n frunze să se-audă:

— Cu-cu, cu-cu-s părăsit!

Cu-cu, cu-cu ce-am greşit,

cu-cu, cu-cu ce-am greşit?

„DRAGĂ DOMNULE BROTAC”

Vine Barza în pădure

vreo câţiva Brotaci să fure

şi cum ei tac mâlc în iarbă

şi să iasă n-au vreo grabă,

pe o frunză de grozamă

Barza bate-o telegramă:

„Toc, toc, tac,

toc, toc, tac,

scumpe domnule Brotac,

neputând în limba oac

complimente să vă fac,

v-aş mânca din ochi, de drag!

Verde şi joben şi frac,

verzi şi ghetrele de lac,

parcă sunteți de spanac!

Cum spanacu-i trufanda,

prin înalt vă voi purta

până-n cuibul meu cu stuf,

la cei patru țânci de puf,

care-au luat în ciocuri lacul,

dar nu ştiu ce e ... spanacul!”

COŢOFAN A-HOŢOFANA

- Ce furi din poiană,

Coţofană-Fană?

- Ou de pitpalac,

pentru cozonac!

- Şi ce-ascunzi în pripă

colo, sub aripă

- Ou de ciocârlan,

pentru pandişpan!

- Coţofană-Fană,

albă-neagră pană,

dar acolo-n fag

cui strigi cu arţag?

Şi pe cine bârâi,

când pe ramuri cârâi?

- Cârrr! pe puii mei

trei ... hoţofănei.

Prea rup des ghetuţe,

şorţuri şi hăinuţe,

iar eu mă trudesc,

să le cârrr-cârpesc!

CEAIUL SALVATOR

Pe un bumb de Muşeţel

s-a oprit un Bondărel.

— Floare dragă, spune-mi, n-

ai două-nghiţituri de ceai?

Că de-atâta bâzâit,

tare rău am răguşit!

Ştii, eu cânt la contrabas

şi aseară am rămas

fără-o boabă de sacâz ...

Şi atunci m-am dus, bâz-bâz,

să mă rog de domnul Pin;

dacă plânge el puţin

din răşina lui gălbie,

iau sacâz pe datorie.

Dar el, răul, nu mi-a dat...

În orchestră n-am cântat

şi am fost concediat.

Ca să nu mai bâzzz — oftezzz,

fă-mi un ceai să mă calmezzz!

BĂTĂUŞUL

Piţigoiul Piţiguş

e frumos, da-i bătăuş!

E pictat în chip şi fel,

dar e tare plin de el.

Ţipă stând pe-o rămurea:

- Creanga asta e a mea!

Stă pe ciotul înnegrit:

- Piţ, piţ, piţ, n-am să permit

nici un fulg şi nici o coadă

să îmi treacă prin ogradă!

De la fag pân-la alun

eu sunt singurul stăpân!

Pentru toţi dau acest sfat;

doar cu ... Uliul nu mă bat!

ŞARPELE

A ieşit prin ierbi, târâș,

într-un fulgarin de fâș.

S-a frecat de-un copăcel

şi s-a dezbrăcat de el

sau pe limba cea şerpească

s-a frecat să năpârlească.

Dar să vezi, minune mare,

tot un fâș avea-n spinare!

Şi-mbrăcat în fâșul gri

începu a sâsâi:

— Ssssî! Păcat că ea mă lasă ...

Sssunt cinssstit şi sunt de casssă!

Dar copiii nu i-i lasss,

îi cresssc eu, sssă-i fac necaz!

L-au zărit de după-o cracă

un Brotac şi o Brotacă.

- Oac, săracul sâsâit

e un şarpe părăsit.

De ne-o cere ajutorul,

oac, să-i judece soborul!

- Sssî! E ora de culcare

şi sssă nu vorbiţi prea tare

Sssî! Sub plapomă-n urzici

dorm copiii mei cei mici!

ŢESTOASA

Trece-n platoşă şi zale...

Cavaler medieval e?

Ba-i o blândă şi-o retrasă

moşmondita de Ţestoasă!

Când priveliştea nu-i place,

intră iute-n carapace.

Şi sub platoşă ce face?

Spune-o rugăciune mică

să o apere de frică:

„Du-te, răule, hai pleacă,

nici n-am carne, sunt săracă!

Tare-i carapacea mea,

poate-ţi sparge vreo măsea.

Şi de stai să judeci, zău,

eu am mers pe drumul meu

şi nu fi-am făcut vreun rău ...

Du-te, du-te şi mă lasă

că m-aşteaptă puii-acasă!”

Şi duşmanu-o ocoleşte

şi spre alte prăzi râvnește.

Doar Vultanul, spurcăciunea,

nu-i ascultă rugăciunea.

O ia-n gheare şi o suie

până-n vârf de piatră şuie

şi de-acolo o aruncă

să se facă zob de-o stâncă

şi cu poftă o mănâncă

BRÂNDUŞE

În palatul trist al toamnei

a ieşit în movul hainei

de sub frunze de cenuşă

o cheflie de Brândușă.

Dintr-al zărilor preaplin

soarbe fumegosul vin

revărsat peste pământ

mirosind a ger şi vânt.

Şi la cheful cam sărac,

brumei doar făcând pe plac,

cupe mov, din loc în loc,

îi zic toamnei: — Hai noroc!

DACTILOGRAFA

Ziua încă nu-i deplină,

dar ea bate la maşină;

ţaca-ţaca, să se ştie,

nu pe-o coală de hârtie,

chiar pe scoarţa de copac,

fie carpen, fie fag.

Şi când rândul este gata, clip!

cu limba ca săgeata

prinde litera din zbor —

un Gândac, un Viermişor,

care s-au ascuns în taină

pe sub scoarţa ca o haină.

Ţaca-ţaca şi-n stejari,

ţaca-ţaca şi-n arţari

bate la maşină iute

şi mănâncă pe-ntrecute

toate larvele de Cari.

Când e gata şi dă foaia

iscăleşte

Gheonoaia

PESCARII

în pădure, sub umbrar,

tocmai lângă stăvilar,

Bursucescu e pescar.

Vâră coada lui cea lată

şi plesneşte dintr-o dată

peştele ademenit

care-n râu s-a rătăcit.

Unu, patru, şapte, zece ...

Ei rămân, iar apa trece.

Viezurică se gândeşte;

câţi afumă, câţi prăjeşte.

Fluieră că-i merge bine:

- Nu mai sunt pescari ca mine!

Nu mai sunt? Aşa să fie?

- Ce se-ntâmplă? Ei, drăcie!

Şi Bursucul îşi smuceşte

coada care pescuieşte,

se suceşte, se-nvârteşte,

neputând scăpa de cleşte,

l-a venit şi lui de hac

alt pescar grozav ... Un Rac!

HUHUREZUL

Ochii lui sticloşi şi mari

poartă-un fel de ochelari

fără sticle, numai ramă,

să te înfiori de teamă.

Prind în focul îngheţat

orice frunză s-a mişcat,

piatra care s-a clintit,

zborul care-a fîşâit.

Prin pădurea-ntunecată

dă o roată şi-ncă-o roată,

cine ştie, poate n-are

somn vreun şarpe, să-l ia-n gheare ...

Şoarec, Liliac, Gândac

îi cad bine la stomac.

Stă la pândă ca pisica

şi mărunții-i poartă frica.

Are-un obicei ciudat;

râde după ce-a mâncat,

dar nu râs cum ştii şi tu,

ci un fel de „Hu-hu-hu!”

Toţi se tem de el ... Doar Gaia

îi deretică odaia,

unde vin adeseori

verişorii Bufniciori.

PUPĂZA

La spectacol sau acasă

evantaiui nu şi-i lasă,

evantai lucios de pene

fiuturînd peste poiene.

Fie ploaie, fie soare,

fie vânt, fie răcoare,

zboară-aşa-mpopoţonată

câtu-i ziulica toata.

Are-n scorbură cuibar

cu trei pui ce plâng amar.

Fiindcă-s mici şi răsfăţaţi,

nu mănâncă nepupaţi,

nu-s ca voi, copii cuminţi,

fără plâns şi rugăminţi.

De-aia mama temătoare,

când le-aduce de mâncare

îi îmbie drăgăstoasă,

din adânc de cuib să iasă

— Pup, pup, pup, pup, pup, pup,

hai la mama să vă pup!

De ici, ciup, de colo, ciup,

să vă împliniţi la trup,

pup, pup, pup, pup, pup, pup!

PLOUĂ

Zâna Ploaie, de nu ştii,

are patru bidivii;

un nor roz şi unul gri

şi-ncă doi, mai vineţii.

Pe spinări, cât să le-ncapă,

stau burdufuri mari de apă.

Doar atât, un semn cu mâna

şi-o poruncă de la zâna

şi burdufurile grele prind

pădurea să o spele.

Frunzele lucesc de ceară,

rădăcina se-nfioară,

iarba-i toată nestemate,

iar din flori, parfum răzbate

Doar un lucru e pe dos;

ciupercuţele de jos

îşi arată bucuria

nescoţîndu-şi ... pălăria!

Însă zânei nici că-i pasă

fapta nepoliticoasă.

Trece în caleaşca nouă

şi surâzătoare, plouă!

CIOCĂNITOAREA

Cine vine cu „Salvarea”?

Aţi ghicit! Ciocănitoarea.

Tot consultă,

tot ascultă

pomişorii,

bolnăviorii

şi prescrie

pe-o fâșie

pansamente,

alifie ...

- Hai, respiră!

- Au, mă doare!-

Cred, Stejare,

nu mă miră

că dintr-un copac fălos,

ai ajuns o uscătură.

Cariul tare te-a mai ros,

scârții ca un ofticos!

Lasă, c-am să-i vin de hac,

de cojocul lui am ac,

ditai ciocul, pentru care

mă numesc ... Ciocănitoare!

CORUL BROTACEILOR

Într-o scorbură de tei

cântă-un cor de Brotăcei:

— Oac, oac, oac,

dulce-ă viaţa de Brotac,

oac, oac, oac,

pe sub frunze de copac.

Haina-i verde, frunza-i verde,

oac, oac, oac,

şi duşmanul nu te vede,

oac, oac, oac!

Ghionoaia bate-n toacă,

oacă, oac-aşa,

Mărtinică rupe-o cracă,

oacă, oac-aşa!

Vulpea-şi purică-n cojoacă,

oacă, oac-aşa,

doar cu Barza nu-i de joacă,

oacă, oac-aşa!

GHICITOARE

Ghici:

Ca nume e o floare,

dar de fapt i-o zburătoare ...

La lăbuţe şi la bot

parcă-i şoarece-pilot

şi doar când e bezna groasă

iese la vânat din casă.

Scoală gâzele din flori

şi le dă la puişori —

musculiţe la grătar

şi tocană de țânțar.

Ghici:

Cam cui le-or fi pe plac?

Unor pui de ...

Liliac!

DAR DE NUNTA

Vineţia Mînătarcă

azi, mai roşie e parcă.

Oare ce să fi păţit?

Mai nimica ... A primit

o scrisoare de peţit.

Domnul Râșcov Gălbior

vrea să fie soţior.

Şi-a trimis trei Buburuze

deocamdată să îl scuze

că nu are papion,

nici costum şi nici baston,

dar cu prima ploicică

se găteşte ginerică

şi cu mutra lui făţoasă

se prezintă la mireasă.

Până-atunci trimite-n dar

patru boabe de nectar,

un inel de iarbă nouă

şi un voal din stropi de rouă.

CODOBATURI

Zbârrr! Pe-un legănuş de mladă;

vor să zboare, vor să şadă?

Bat cu coada spre pământ

parcă pentru-a-şi face vânt.

Poate-n viaţa păsărească

vor să se aerisească

sau când coada-şi balansează,

poate-n felul lor dansează ...

Numele cine le-a dat

după asta s-a luat:

„coada-bate” ne-ncetat!

Zbârrr! Pe iarba din cărare;

vor să şadă, vor să zboare?

Le priveşti şi nu te saturi ...

Cum le cheamă? Co - do - ba - turi!

VOIEVODUL

Plâng ciuperci le-n cărare

vinete de supărare.

Codobelcul, fără grabă,

cu sfială le întreabă:

- Ce-aveţi, frate, ce vă doare,

că doar casă în spinare

şi familie, şi greu,

nu le duceţi, cum duc eu

târâindu-mă prin glod ...

- Vai, trecu Ţep-Voievod,

care ne-a găsit pe toate

peste noapte, vinovate.

Cică-am fi furat odată

umbreluţa fermecată

care-l apără de ploi,

iar acum i-o ţinem noi!

Pentru asta, negreşit,

tare crunt ne-a pedepsit

şi când a trecut pe-aici

voievodul Ţep-Arici,

fiindcă-a stat golaş sub apă,

ne-a tras toţi copiii-n ţeapă!

PRINŢESA ROUĂ

Pentru Mierla Cioc-gălbui

care are patru pui,

vântul a foşnit din nou

şi-a luat cojile de ou,

ploaia a făcut curat

cuibuşorul l-a spălat,

luna-n alb l-a văruit

şi cu-arginturi l-a tivit,

iar un bleg de Licurici

s-a jertfit pentru cei mici.

Numai bine ce-au mâncat,

că de zi s-a luminat.

Chiar atunci prinţesa Rouă

cu o stropitoare nouă

a vărsat mărunte perle

peste cuibul negrei Mierle.

Patru ciocuri dând năvala

au stricat toată găteala.

Ţipă mama, dar degeaba ...

Cum să preţuieşti podoaba,

când eşti mic şi plin de sete?

Apa nu-i să te desfete?

Perle mici sclipind în soare ..

Astea da răcoritoare!

BIETUL ŢEPOŞEL

O Broscuţă grijulie

se ruga de Păpădie:

— Dă-mi, te rog, pe datorie

o ulcică de lăptic

pentru Ţepoşel cel mic,

că-i plecată la servici

mama lui, tanti Arici,

iar furtuna, nărăvaşa,

i-a zburat prin crengi cămaşa,

l-a udat, l-a despuiat

numai ţepii i-a lăsat,

biberonul i l-a spart,

iar oliţa dintr-o nucă

i-a suit-o-ntr-o ulucă!

GRAURI

Ghemul ăsta ca de aur,

rostogol prin cerul clar,

e un stol nebun de Grauri

ce s-a-ntors acasă iar.

Trec peste pădurea plină

de verdeaţă şi de cânt.

Se-mbăiază în lumină

ca-ntr-o apă susurând.

Ţipă despicând tăria,

necăjind un Cuc stingher:

- Mai încet cu gălăgia,

că n-ofi fi doar voi în cer!

Dar ecoul îi răspunde

stolului nebun — părtaş:

Da'de unde! Da'de unde, numai

noi suntem poznaşi!

LECŢIE CU URECHI LUNGI

- Păpădie şi trifoi,

cât fac unu şi cu doi?

- Îîîî, păi nu ştiu dintr-o dată ...

Fac aşa ... de o salată!

- Eşti un leneş şi-un flămând,

doar salată ai în gând!

ia poftim mata la tablă,

măi fricos, măi Coadă Albă!

bate iarba cu piciorul

iepurescu, profesorul.

- Am cinci morcovi;

dacă iei

unul

- câţi rămân?

- Păi ... trei!

- Trei?! Aşa?!

Ai nota doi,

cât eşti tu de iepuroi!

Azi la carte nu dai zor,

mâine uiţi de vânător,

şi-ai s-ajungi de pe răzor,

fripturică la cuptor!

Chiar dacă-n belea mă bag,

de urechi o să te trag

să se facă lungi, ciulite,

altădată să ţii minte!

Prin urmare de atunci

Iepurii au urechi lungi

LIA-LIA-CIOCÂRLIA

- Cineş-a săgetat tăria?

- Lia-Lia-Ciocârlia!

- Şi-încotro s-a avântat?

- Către discul înfocat!

- Dar de ce atât de sus?

- Zâna Zorilor i-a spus

că-n palatul auriu

șade prinţul Ciocârliu

zăvorât în foc de viu,

şi ea zboară către soare

şi-i tot caută scăpare

LA FOTOGRAF

Trei mistreţi,

trei râturi roze

au venit să facă poze.

S-au gătit, s-au aranjat:

unul în costum vărgat,

altul în adidaşi noi,

iar al treilea ... în noroi!

Fotograful Licurici

are-un blitz pentru şorici.

- Plici! O dată

şi iar plici!

Înc-o poză şi-n urzici!

Şi-ncă una stând aici.

Luaţi câte un pai din stog

şi sorbiţi, zâmbind,, vă rog!

- Groh,

grohzav o să se vadă

trei Mistreţi

bând limonadă!

- Să ai grihjă

să nu fie

pete pe fotograhfie!

- Să nu ias-o ... porcărie!

Să fim mândri

şi poznaşi

şi să nu ne scoţi

prea grahși

PIŢI-PIŢI-PIŢIGOI

Ce mai tată gospodar

e un Piţigoi pungar!

Face-un cuib cum e mănuşa

şi-ntr-un deget pune uşa.

Dacă-ai să zăreşti vreun pom

c-o mănuşă ca de om

spânzurând de-o rămurea,

bucură-te, n-o lua!

În căuşul palmei moi

stau cinci pui de piţigoi

fără fulgi, aproape goi

care ţipă: — Vai de noi,

piţi-piţi-pifigoi!.

Dar noroc cu Piţiguşa

că la toţi le umple guşa

cu muscuţe şi bondari,

să se facă proştii, mari!

ŞCOLARII

Clopoţeii pe cărare

sună ora de intrare.

Vine blânda-nvăţătoare!

Calcă zveltă, calcă dreaptă

şi clipind gingaş aşteaptă

să-i privească iar cu drag

pe şcolarii ei, în prag.

Cu glăsciorul ca vioara

domnişoara Căprioara,

catifea pe ochi şi bot,

s-a emoţionat de tot.

Strigă catalogul blând,

iar şcolarii rând pe rând

se ridică în picioare

gata pentru ascultare:

- Coadă-Roşie Vulpiţa!

- Ciocănescu Ghioniţa!

- Barza Picioroange Lungi!

- Melcul Nu Poţi Să M-Ajungi!

- Ursuleţul Mormăici!

- Ţepoşilă Ghe. Arici!

- Ronţăiescu Veverel!

- Mistreţeanu Groh Purcel!

Sunteţi toţi prezenţi în clasă.

Vă doresc o zi frumoasă,

să fiţi buni şi-ascultători

şi la carte silitori!

CIOCUL

- Ce-ai adus în straiţă?

- Ghici?

- Un pui de Gaiţă!

- Da, dar mic şi slăbănog

seamănă mai mult cu-un ... cioc

N-are fulgi, numai tulei

şi-are prostul obicei

de-a tipa în zece game

chiar atunci când nu-i e foame.

- Taci, măi, prostule flămând,

că-ţi mai pregătesc un rând

de găluşte cu cinci Muşte,

de gulaş cu trei Cosaşi,

de cruşon cu-un Nasicorn!

- Dă-mi şi luna de pe cer

că eu nu de foame zbier.

Nu stau sus pe laaiţă,

nici ascuns în straaiţă ...

Vreau la mama Gaaaiţă!

PREGĂTIRI DE IARNĂ

Pentru-o Gărgăriţă mică

pregătită de iernat,

sub gătejele uscate

poate fi un dulce pat.

Şi o Rază aurie

străbătând pieziş din cer,

cu văpaia ei târzie

poate fi calorifer.

O petală de va pune

o Brândușă peste ea,

Gărgăriţa o să doarmă

sub o plapomă lilà.

Şi pe cine-o să viseze

în somn lung cu ger şi vânt ?

Pe Crăiasa Primăvară

reîntoarsă pe pământ.

LUPUL

Basmul spune că odată

Lupul rău ar fi-nghiţit

şi bunică şi nepoată

şi-a fost aspru pedepsit.

Vestea i s-a dus în lume

că-i viclean şi hrăpăreţ;

vânători de bun renume

pe cojocul lui pun preţ.

În haiticuri când se plimbă

peste-ntinderi reci de nea

blana sură poate-şi schimbă,

dar năravul, sigur ba!

Dacă-ţi ies cumva-nainte

nişte iezi mai cucuieţi,

să le spui să ia aminte

când se joacă prin nămeţi!

DIN JURNALUL UNUI IEPURE

Un saşiu de urecheat

pe o scoarţă a notat

sau mai bine-zis a ros

despre „Viaţa de fricos”.

Luni — Sub luna cum e ceara

a zărit ditamai fiara

stând la pândă drept în spate ...

A fost umbra? ... Nu se poate!

Marţi — Trecând pe sub un pin

cineva a tras în plin.

Jderul a trântit oblonul

şi l-a nimerit cu ... conul!

Miercuri — Vulpea, ticăloasă,

l-a adus la ea acasă;

dar pe trepte, la intrare,

na! că l-a scăpat din gheare.

Joi — A stat pierit de frică

sub o tufă de urzică

şi s-a băşicat de tot

pe lăbuţe şi pe bot.

Vineri — A ieşit furiş

la o ciorbă de măcriş

şi s-a plâns unui Chiţcan

despre viaţa de şoldan.

Sâmbătă — Un vânător

l-a-mpuşcat într-un picior.

Dar de prins n-a izbutit

că rănitul a fugit!

S-a târât pân-la brădui

unde e culcuşul lui

s-a-nfăşat cu-un brusture

ca să nu-l mai usture.

şi a scris ... Duminecă -

„Uf, ce viaţă, bine că

am o scoarţă la-ndemână

să tot rod o săptămână

până oi scăpa de rană ...

Şi-o să-mi caut o şoldană;

poate-aşa, c-o nevestică,

mă mai lecuiesc de frică!"

LA PLAJA

În prundişul de pe gârlă

face plajă o Șopârlă.

N-are slip şi nici sfială —

se soreşte-n pielea goală.

Ochii-nchişi sub foc de soare

nu zăresc duşmanul care

pietrelor le-a dat ocolul

şi furiş, de-a rostogolul,

ca un bulgăre de ţepi

s-a mişcat... Acum pricepi

cum un rât, într-o clipită,

o muşcat din toropită,

o fărâmă de șopârlă,

fiindcă restul, zvâc! în gârlă.

Însorita şi neroada

şi-a lăsat zălog doar coada ...

De sub lespezile mici

se zborşeşte la Arici:

- Poftă bună, rât de porc,

sâc, că n-ai avut noroc,

altă coadă-mi creşte-n loc!

CĂPRIORUL SUPĂRAT

Poala codrului ascunde

lac brăzdat uşor de unde,

unde limpezi, unde creţe,

soarelui să-i dea bineţe.

În oglinda de văpaie

Căprioara face baie.

Ierburi moi şi aurite

i se-alintă de copite.

Şold înalt şi gleznă fină,

iat-o, iese în lumină,

să-şi poftească la-mbăiat

puişorul supărat.

Dar el stă sfios şi tace ...

Nu-nţelege cum se face

că se spală pe-ndelete

şi ... rămâne tot cu pete!

NORII

Norii, cât sunt ei de nori,

se mai joacă uneori.

Se închipuie copii

gata de năzdrăvănii.

- Eu sunt pasăre şi zbor!

zice-un Nor către alt Nor.

- Eu atunci mă fac săgeată

şi-am să te ţintesc pe dată.

- De-ăsta-mi eşti? Ţi-arăt eu ţie! ...

Buuum! Se-aude din tărie.

Tunet, Fulger se-ntretaie;

s-au luat Norii la bătaie.

Dar noroc cu bunul Soare

care-i cheamă la-mpăcare.

Ti desparte cu o rază

şi la locul lor i-aşază.

LIMUZINA

Azi, domnul Oac e fericit,

bii-bit, bii-bit,

fiindcă se vede, în sfârşit,

şofer pe noua lui maşină.

A strâns chenzină cu chenzină

şi doar cu lintiţă-a postit,

a adăpat-o cu benzină

şi în plimbare a pornit,

bii-bit, bii-bit!

Ieşind la uşi şi la balcoane

gângănii se-mbulzesc să vadă

Trei Veveriţe, trei codane,

de-atâta zvon s-au pus pe sfadă.

Şi fiindcă-s tare curioase,

un stol de Vrăbii gălăgioase

le-anunţă vestea cu pricina:

- Păzea, că trece limuzina

şi-un accident e nedorit,

bii-bit, bii-bit!

DEŞTEAPTA

Ce tablou! Cin' să-l priceapă?

Vulpea, pân-la gât în apă,

ţine-n bot o frunză mare

ca o barcă de salvare.

E metoda ei, şireata!

Vara, puricii-o dau gata

şi decât cu scărpinatul,

îi stârpește cu-necatul.

Apa care-o răcoreşte,

puricimea îi răreşte.

Cei mai mulţi din ei se-neacă,

doar câţiva se suie-n barcă

Să mai zici că nu-i miloasă

coana Vulpe! Iute-i lasă

unde i-o mâna curentul,

că acuma e momentul.

Şi când frunza e la vale

îi salută: — Bună cale!

îndrăgiţi o altă vulpe

să-i staţi ciucure pe pulpe

şi-n scurteica roşcovană

că eu v-am răbdat o iarnă!

DE-A V-AŢI ASCUNSE

Printre crengi, pe după frunze

s-ar juca de-a v-aţi ascunse

Lupul, Vulpea, Iepurilă,

Moş Martin şi Bursucilă,

dar i-o taină deocamdată

cin' se-ascunde, cine cată ...

Vulpea, firoscoasă tare,

ştie o numărătoare:

- Poc, poc, poc,

din loc în loc

cad ghinduţe

cu băscuţe.

Pic, pic, pic,

cu-un cântec mic

ploaia rece

te petrece.

Fiu, fiu, fiu,

ce străveziu

ceaţa suie

albăstruie ...

Fâș, fâș, fâș,

de-acu'-n culcuş

pui zăvoare ...

— La culcare!

Vine iarna

pe cărare ...

Fâș, fâș, fâș,

în culcuş,

fiu, fiu, fiu,

că-i târziu,

pic, pic, pic,

de somn pic,

poc, poc, poc,

ieşi din joc!

Au ieşit şi s-au ascuns

în desişul nepătruns.

Cine strigă după pin:

„Sunteţi gata?"

Moş Martin!

Nici o frunză nu foşneşte ...

Bietul Urs nu-i mai găseşte!

S-au ascuns gospodăreşte

fiindcă-a nins de două deşte!

GOSPODINA

Ce cămară-mbelşugată

e-ntr-o scorbură de Zadă!

Peste tot, pe policioare

stau Mitărci şi Pâinișoare.

Pe frunzuţe de Stejar,

pasămite drept ştergar,

zeci de Ghinde „la pahar”,

iar în coşuri verzi de pir,

Conuri, Zmeură şi Jir.

Ah, podeaua, ce minune,

pardosită-i cu Alune.

Pentru ceaiuri şi dulceaţă

a strâns Fragi şi Izmă creaţă,

pentru cozonac şi pască

Gălbenici şi Rostopască,

pentru gemuri şi şerbeturi,

pădureţele pometuri;

Mere, Pere, Coarne, Mure

şi-alte fructe de pădure.

Cin' să fie gospodina

strângătoare ca Albina?

Pe tăbliţa de pe uşă

o Rădaşcă jucăuşă

a tăiat cu forfecica

doar atâta: Ronţăica.

FUNIGEI

Înainte de-o ninsoare

cu fulgi mari şi mititei,

toamna îşi trimite-n soare

darul ei de Funigei.

O beteală fin ţesută,

un fir lung, plutind uşor ...

Dar de fapt i-o paraşută,

căci la cap i-un puişor.

„Puişor de ce?” veţi spune,

„I-o făptură-un Funigel?”

Firul nu, dar ce minune,

i-un Păianjen prins de el!

Un pui mic pe care mama

nu-l mai socoteşte pui,

fiindcă nu cunoaşte teama

şi-o să-şi ţeasă pânza lui.

Deocamdată, uite, zboară

— Funigel purtat de vânt —

ca din nou, la primăvară,

să apară din pământ.

Vara să îşi ţeasă-o plasă

plină de Păienjenei,

ca în toamna de mătase

să lanseze ... Funigei!

PĂŢANIA LUI ZMEURICĂ

— Zmeurică, ce-ai cătat

colo-n scorbura de brad?

Întâi dulce-apoi amar!

Rău îţi arde botul, jar!

Mulţumeşte-te cu mure

sau cu ghinde din pădure

sau cu zmeură şi-alune ...

Sunt atâtea locuri bune!

Mierea-i lucru greu trudit

şi de-o furi, eşti pedepsit.

Dacă-mi spui unde iernezi,

vin eu şi te vizitez.

Miere n-am, că n-am albine;

dar bomboane, ştii tu bine,

aş găsi, şi ciocolată

să-ţi ajungă iarna toată.

Şi-am să-ţi dau şi-un şerveţel

să te ştergi la bot cu el,

fiindcă vreau să te ajut

să fii Urs bine-crescut!

CROITORUL, BUBURUZA ŞI LĂCUSTA

Umbrela de la păpădie

adăposteşte-o croitorie

şi-n ea lucrează la un frac

un harnic Croitor-gândac.

- Ţac-ţac, ţac-fac,

cos fără ac

şi fără aţă

prin fâneață,

cămăşi şi frac,

de toate fac,

ţac-fac, ţac-ţac,

ţac-ţac, ţac-ţac!

Sub frunză

pe-o cărare-ngustă,

o Buburuză

şi-o Lăcustă

îl iau cu graba pe jupân:

- Eu vreau o bluză!

- Eu o fustă!

Şi nu cumva

să spui: „V-amân!”

Ţac-ţac, vă fac,

dar fără ac

şi fără aţă,

abia pe mâine dimineaţă!

- Atunci plecăm!

- Atunci să ştii

că ne-ai pierdut de muşterii!

- Eşti cel mai lenevos croitor

şi o s-o spunem tuturor ...

- Ori poate că te-ai răzgândit?

- De când vorbim,

le-ai fi croit!

- Măcar pentru mine

bluza cu buline!

- De ce nu atunci

fusta mea cu dungi?

- Ba mie!

- Ba mie!

- Uf, ce gălăgie!

Şi eu, ţit-ţit

sunt obosit

de-atâta croit

şi tighelit,

şi-apoi ţiu-ţiu

e prea târziu

şi-aş vrea să cos,

nu-s lenevos,

dar e prăpăd

că nu mai văd!

Ei, fir-ar foarfecă şi fierul,

că am avut doi Licurici,

tare de treabă ucenici,

dar au zburat

şi mi-au lăsat

fără neon atelierul!

NĂZDRĂVANELE

Trei Veveriţe-au născocit

un joc frumos şi ne-ntâlnit

la Veveriţe, mai ales,

că noi îl tot jucăm ades.

Nu vă miraţi, dar săreau coarda

nu c-o frânghie ci cu ... coada!

Două din ele, spate-n spate,

mişcau din cozile-nodate

închipuind o coardă vie;

a treia — minge durdulie —

ținând codiţa ei vâlvoi,

sărea-nainte şi-napoi.

Şi uite-aşa în pin şi-n brad, că

năzdrăvanele nu cad,

şi tot aşa în fag şi-alun

că numără un Bărzăun;

iar cine n-a greşit vreodată

primeşte-n dar o ciocolată.

DE SERVICI

Azi, pe şcoală-i de servici

Ţepoşilă Ghe. Arici.

S-a sculat tare de noapte

ca să poată pân-la şapte

şcoala să o pregătească,

băncile să lustruiască

şi cu-atenţie să şteargă

geamurile, tabla neagră.

Deh! însă aici i-aici;

căci ţeposul de Arici

are labele cam mici!

Tabla-i 'naltă şi e lungă

şi cu greu o să ajungă

să o şteargă toată, toată ...

Necăjit, îşi plimbă roată

pe pereţi priviri fugare;

ura! A găsit, se pare,

o idee salvatoare.

Lasă tot şi iute pleacă

pân-la lac. Se suie-n barcă

şi-şi aduce ajutor

pe colega Barză-naltă

cu picioare

de fuioare

şi cu ciocul roşior.

Da, e ordine în clasă;

colo-n colţ, tabla lucioasă,

neagră, fără nici o pată

străluceşte de curată,

iar în bancă de servici

râd o Barză şi-un Arici!

PE TOTI PĂDUREA-I ȚINE

Pădurea creşte ne-ncetat,

puţin din fiecare;

şi fioros şi delicat

hălăduind sub soare.

Ca într-o roată se-învârtesc

alături, rău şi bine;

prieteni şi duşmani trăiesc,

pe toţi Pădurea-i ține!

învaţă şi le dă de rost,

căci Omul peste toate

pădurile, din câte-au fost,

victorios răzbate.

ZĂBOVEŞTE ŞI PRIVEŞTE

În excursie-n Pădure

n-alerga doar după mure,

după zmeură şi fragi,

hăulind printre copaci.

Zăboveşte şi priveşte;

frunza moare, frunza creşte,

viaţa peste tot răzbeşte.

Zăboveşte şi ascultă;

toate-n felul lor cuvântă

despre truda care-i sfântă.

Fiecare-şi află rost;

cuib, gropiţă, adăpost,

scorbură, bârlog, desiş —

pe de-a dreptul, pe furiş ...

Fiecare face pui

şi aleargă pentru-ai lui.

În Pădure, fiecare

ca-ntr-o carte uimitoare

spune înţelept ceva,

după măiestria sa.

Când citeşti verzile-i file,

tu, s-o ocroteşti, Copile!