Cuprins:

Introducere………………………………………………………………………………………3

Aspecte introductive privind terminologia condiţiilor şi temeiurilor juridice…………………...4-6

Studii de drept în materia temeiului şi a condiţiilor răspunderii juridice………………………...7-8

Condiţiile răspunderii juridice…………………………………………………………………....8-11

Concluzii………………………………………………………………………………………....12-13

Bibliografie……………………………………………………………………………………….14

2

Introducere.

Răspunderea juridică evoluează odată cu societatea, se redescoperă odată cu ea şi de aceea

studiul acestei instituţii va fi intotdeauna surprinzător şi actual.

Constituind o categorie specială a normelor sociale, regulile juridice reprezintă suportul,

fundamentul pe care se instituie şi funcţionează ordinea juridică în orice societate. Ele orientează,

stimulează, influenţează şi determină comportamentele umane, intervenţia normativă specifică, de

natură imperativă fiind asigurată, la nevoie, prin forţa de constrângere a statului.

In momentul stabilirii opţiunii individului pentru o anumită conduită dintre cele posibile,

conduită care nu se conformează modelului prescris de norma socială, aceasta fiind apreciată in mod

negativ, se declanşează mecanismul răspunderii. Omul, ca fiinţă raţională, şi-a stabilit opţiunea, in

mod deliberat, conştient, adică responsabil, ştiind sau trebuind să ştie că fapta sa se inscrie sau nu in

limitele principiilor generale de bine-rău, drept-nedrept şi, prin urmare, va trebui să suporte reacţia

societăţii, a celorlalţi indivizi faţă de conduita sa negativă, nedreaptă, ilicită.

Cercetarea ştiinţifică a dus la concluzia că răspunderea se poate declanşa doar dacă sunt

indeplinite o serie de condiţii, care, de altfel, i-au favorizat acesteia evoluţia şi i-au determinat

complexitatea. Stabilirea condiţiilor răspunderii juridice a generat insă controverse in literatura de

specialitate.

Studieriea problemelor referitoare la răspunderea juridică, in general, şi la aspecte precum

temeiul şi condiţiile acesteia, in special, impune o abordare specială, actualitatea decurgand in

special din evoluţia relaţiilor sociale existente dar şi din apariţia altora noi. Rapiditatea cu care

evolueză societatea modernă, noutăţile realităţii sociale ivite peste noapte menţin noutatea şi

actualitatea răspunderii juridice, pentru că, şi aceste noi raporturi sociale apărute, raporturi ce sunt

legiferate rapid, atrag, in caz de incălcare, sancţiunea răspunderii juridice in ori care din formele

acesteia

Astfel, unii autori, enumera între condiţiile răspunderii juridice: vinovăţia, prejudiciul şi

legătura de cauzalitate, atribuind conduitei ilicite valoarea de temei a răspunderii juridice [24 p. 159-

160], în timp ce alţii, separând temeiul răspunderii juridice, de condiţiile sale, identifică un temei

obiectiv al răspunderii juridice, care constă în conduită ilicită şi un temei subiectiv, constând în

vinovăţia făptuitorului, astfel încât valoarea de condiţii ale răspunderii juridice o deţin doar

prejudiciul şi raportul de cauzalitate între faptă şi prejudiciu.

3

Aspecte introductive privind terminologia condiţiilor şi temeiurilor juridice.

Un studiu dedicat unor fenomene importante precum răspunderea juridică in general şi

temeiul şi formele acesteia in special este important şi necesar graţie complexităţii acestor fenomene

juridice. Astfel, răspunderea juridică este unul dintre pilonii fundamentali ai dreptului şi societăţii, in

consecinţă, problema temeiului şi condiţiilor răspunderii juridice este foarte actuală atat in

Republica Moldova; acest stat fiind, prima in perioada de consolidare a democraţiei, principiilor şi

valorilor europene, iar cea de-a doua in perioada de tranziţie de la proprietatea preponderent de stat

la proprietatea privată.

Aşa cum am mai spus, şi cum vom mai arată pe parcursul lucrării datorită evoluţiei societăţii

şi instituţiile juridice evoluează. Una din aceste instituţii, foarte importantă, chiar esenţială, în

evoluţiei dreptului este răspunderea juridică împreună cu elementele sale componente. Din acest

motiv este vital să adaptăm noilor nevoi, generate de evoluţia societăţii, şi ” bătrâna” răspundere

juridică1.

Cand vorbim de temei? Care este acela? Cand vorbim de condiţiile răspunderii juridice?

Care sunt acestea? Poate fi şi temei şi condiţie in acelaşi timp?

Stabilirea temeiului şi a condiţiilor răspunderii juridice a suscitat controverse in literatura

juridică între temei şi condiţie există o diferenţă netă. Condiţia constă într-un un eveniment viitor şi

nesigur, ceea ce face ca existenţa obligaţiei să fie incertă până la un anumit moment. Dimpotrivă,

temeiul este un eveniment viitor şi sigur care afectează exigibilitatea sau durata obligaţie2.

În acest sens vorbim despre o line de controverse în doctrina de specialitate. Din ce în ce mai muţi

autori consideră că există 5 condiţii în prezenţa cărora poate fi angajată răspunderea juridică şi

anume:

- conduita sau fapta ilicită;

- prejudiciul - rezultatul dăunător al acestei conduite;

- legătura cauzală dintre conduita ilicită şi prejudiciu;

- vinovăţia autorului faptei ilicite;

- absenţa împrejurărilor ce fie exclude caracterul ilicit al faptei, fie înlătură răspunderea juridică

1 Baltag Dumitru. Probleme actuale in cunoaşterea esenţei şi conţinutului răspunderii juridice. In: Studii Juridice

Universitare, 2009, nr 3- 4, p. 17-30.

2 Artene Diana Anca. Răspunderea socială şi răspunderea juridică. In: Legea şi viaţa, 2011, nr. 12, p. 26-31.

4

În literatura mai veche, majoritatea cercetătorilor confundau condiţiile cu temeiul răspunderii

juridice, arătînd patru astfel de elemente: conduita ilicită, vinovăţia făptuitorului, prejudiciul,

legătura cauzală între faptă şi prejudiciu3.

Sunt autori, precum Lidia Barac, care atribuie conduitei ilicite valoarea de temei, iar celelalte

fiind considerate condiţii ale răspunderii juridice4.

M.Costin descoperă două temeiuri: unul obiectiv – conduita ilicită- şi altul subiectiv –

vinovăţia făptuitorului- , considerand ca fiind condiţii ale răspunderii juridice doar prejudiciul şi

raportul de cauzalitate intre faptă şi prejudiciu.

Profesorul Nicolae Popa numeşte trei condiţii ce trebuie să existe cumulativ pentru a declanşa

răspunderea juridică: conduita ilicită, vinovăţia şi legătura cauzală intre faptă şi rezultat, apreciind,

insă că vinovăţia este in acelaşi timp şi temei numind-o “element constituitiv şi temei al răspunderii

juridice” .

Lidia Barac consideră că numai conduita ilicită este temei, iar vina este o condiţie a

răspunderii. Intrebarea dacă vinovăţia este temei sau condiţie a răspunderii juridice este formulată şi

in monografia dlui Dumitru Baltag.

Profesorul Gh. Mihai concuzionează, la rîndul său, amintindu-l pe Constantin Noica care

scria: “Temeiul este ceea ce rosteşte lucrurile şi pune întotdeauna în rost găndurile noastre despre

ele: ba ne pune şi pe noi înşine în rost “, condiţia nu este temei, căci ea nu generează, nu rostuieşte,

ci doar influenţează, favorizează sau întărzie manifestarea efectului. totodată apreciază condiţia ca

fiind este element extern relaţiei de cauzalitate care influenţează necesar sau suficient producerea şi

sensul realităţii ei, astfel încât vinovăţia nu poate fi temeiul răspunderii juridice, ci condiţie a ei.

Acelaşi autor pune semnul egalităţii între temei şi cauză, considerând că ” cauza determină

nemijlocit apariţia unui obiect sau proces, iar condiţia nu generează singură acest obiect, proces, ci

doar este mediul ambiant în care realitatea există şi se dezvoltă”5.

Condiţia influenţează existenţa relaţiei de cauzalitate, dar nu i se substituie. Condiţiile sunt

necesare sau suficiente, niciodată insă necesare şi suficiente. In drept analiza logică intre condiţiile

necesare, cele suficiente şi cele necesare şi suficiente are insemnătate fundamentală cu atit mai mult

cu cat cauzele şi efectele sunt variabile dependente de ele, efectele modificandu-se sub impactul

3 Avornic Gheorghe. Teoria generală a dreptului. Chişinău: Cartier juridic, 2004. 656 p.

4 Barac L. Elemente de teoria dreptului. Bucureşti: All Beck, 2001. 304 p.

5 Baltag Dumitru. Teoria răspunderii şi responsabilităţii juridice. Chişinău: ULIM, 2007, 440 p.

5

condiţiilor, nu al cauzelor. Acelaşi sistem cauzal poate genera efecte diverse, modificindu-se

condiţiile in care are loc relaţia de generare.

Teoria generală a dreptului este datoare să asigure o uniformitate în utilizarea conceptelor,

aceasta avânt totodată şi rolul de a furniza distincţii de natură conceptuală, respectiv să delimiteze

temeiul răspunderii juridice de condiţiile răspunderii juridice, şi aceasta, întrucât există autori care

identifică cele doua noţiuni, tratând global faptul ilicit, vinovăţia, prejudiciul, raportul de cauzalitate,

în timp ce alţii separă aceste elemente şi evidenţiază un temei obiectiv al răspunderii juridice, care

consta în conduita ilicită, şi un temei subiectiv, constând în vinovăţia făptuitorului.

Aşa cum am arătat stabilirea temeiului şi a condiţiilor răspunderii juridice a suscitat

controverse in literatura juridică.

Din ce in ce mai muţi autori consideră că există cinci condiţii in prezenţa cărora poate fi

angajată răspunderea juridică şi anume: conduita sau fapta ilicită; prejudiciul – rezultatul dăunător al

acestei conduite; legătura cauzală dintre conduita ilicită şi prejudiciu; vinovăţia autorului faptei

ilicite; absenţa împrejurărilor care fie exclude caracterul ilicit al faptei, fie înlătură răspunderea

juridică6.

Aşadar sintetizând opiniile exprimate în doctrină, referitoare la aceste aspecte, există două

mari categorii de puncte de vedere: şi anume, o primă opinie potrivit căreia există identitate între

„temei” şi „condiţie” a răspunderii juridice (aceşti autori tratând global faptul ilicit, vinovăţia,

prejudiciul şi raportul de cauzalitate) şi o a doua opinie care separă aceste două noţiuni. În această a

doua categorie am identificat două tipuri de autori. Într-o primă concepţie se evidenţiază un temei

obiectiv al răspunderii juridice care constă în conduita ilicită şi un temei subiectiv, constând în

vinovăţia făptuitorului. Cea de a doua tipologie de autori identifică un singur temei al răspunderii

juridice şi anume conduita ilicită7.

În dezacord cu acestă opinie consideram că răspunderea juridică are ca temei conduita ilicită

dar, totodată, acesta este şi prima condiţie necesară şi esenţială pentru declanşarea răspunderii

juridice.

Astfel cum am arătat, într-o opinie majoritară, răspunderea juridica îşi are unicul temei în

faptul ilicit, adică în conduita ilicită, ca măsură a conformităţii dintre normalitatea activităţii umane

şi ordinea de drept, privită ca un ansamblu de norme juridice de natură diferită.

6 Băieş Sergiu, Roşca Nicolae Drept civil. Partea generală. Persoana fizică. Persoana juridică. Chişinău: Cartier, 2007, 278 p. 7 Cantacuzino M. Elementele dreptului civil. Bucureşti: All, 1998. 744 p.

6

Studii de drept în materia temeiului şi a condiţiilor răspunderii juridice

Răspunderea juridică se poate declanşa doar dacă sunt îndeplinite o serie de condiţii. Aşa

cum, de altfel, am mai aratat şi în cel de al doilea capitolul stabilirea condiţiilor răspunderii juridice

a general multiple controverse în literatura de specialitate.

Majoritatea autorilor consideră a avea valoare de condiţii ale răspunderii juridice următoarele

elemente: fapta ilicită, vinovăţia făptuitorului, legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi rezultatul

ilicit produs şi prejudiciul.

In realitate există două mari puncte de vedere referitoare la elementele care fac parte dintre

condiţiile răspunderii juridice circumscrise unei viziuni diferite asupra acesteia. O parte a doctrinei

fundamentează răspunderea juridică pe criterii subiective. Din acest punct devedere prejudiciul este

analizat ca şi o condiţie a răspunderii juridice. O altă parte a doctrinei care fundamentează

răspunderea juridică pe criterii obiective. Potrivit acestora prejudiciul nu este o condiţie a

răspunderii civile ci insuşi temeiul acesteia, argumentand că , pentru angajarea răspunderii obiective

este suficientă dovada existenţei prejudiciului şi a legăturii de cauzalitate dintre faptul prejudiciabil

şi rezultatul său concretizat intr-o daună, o pagubă 8.

Potrivit Sofiei Popescu: „Condiţiile de îndeplinirea cărora depinde stabilirea răspunderii

juridice sunt: a)condiţii obiective, b) condiţii subiective. În categoria condiţiilor obiective intră fapta

ilicită şi legătura cauzală dintre fapta ilicită şi rezultatul ilicit produs, iar condiţiile subiective sunt de

natură psihologică şi constau în atitudinea psihică a persoanei faţa de fapta ilicită şi consecinţele

acesteia”

Profesorul Dumitru Baltag aprecia în teza sa că: ar putea fi incluse următoarele condiţii: a)

conduita sau fapta ilicită; b) rezultatul dăunător al acestei conduite; c) legătura cauzală dintre

conduita ilicită şi rezultatul socialmente dăunător; d) vinovăţia autorului faptei ilicite; e) există

situaţii când, deşi sunt întrunite formal toate condiţiile enumerate mai sus, condiţii cerute de lege

pentru a exista răspundere juridică, aceasta nu devine operantă din anumite cauze, pe care le cere

legea, aceste cauze sau împrejurări fie exclud caracterul ilicit al faptei, fie înlătură răspunderea

juridică.

8 Barac L. Elemente de teoria dreptului. Bucureşti: All Beck, 2001. 304 p.

7

Se tratează în continuare condiţiile răspunderii juridice, delimitându-le în condiţii

subiective şi condiţii obiective, fără a mai accentua fapta ilicită care se consider atât condiţie cât şi

temei al răspunderii juridice şi despre care am facut precizări în subcapitolele anterioare.

În categoria condiţiilor obiective se analizează prejudiciul şi legătura cauzală dintre fapta

ilicită şi prejudiciul apărut iar în categoria condiţiilor subiective se abordează problema vinovăţiei.

Condiţiile răspunderii juridice

Răspunderea juridică se poate declanşa doar dacă sunt îndeplinite o serie de condiţii. Aşa

cum, de altfel, am mai aratat, stabilirea condiţiilor răspunderii juridice a general multiple

controverse în literatura de specialitate.

Majoritatea autorilor consideră a avea valoare de condiţii ale răspunderii juridice următoarele

elemente: conduita ilicită, vinovăţia făptuitorului, legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi

rezultatul ilicit produs şi prejudicial, absenţa împrejurărilor ce exclude răspunderea juridică.

În realitate există două mari puncte de vedere referitoare la elementele care fac parte dintre

condiţiile răspunderii juridice circumscrise unei viziuni diferite asupra acesteia. O parte a doctrinei

fundamentează răspunderea juridică pe criterii subiective. Din acest punct devedere prejudiciul este

analizat ca şi o condiţie a răspunderii juridice. O altă parte a doctrinei care fundamentează

răspunderea juridică pe criterii obiective. Potrivit acestora prejudiciul nu este o condiţie a

răspunderii civile ci însuşi temeiul acesteia, argumentând că , pentru angajarea răspunderii obiective

este suficientă dovada existenţei prejudiciului şi a legăturii de cauzalitate dintre faptul prejudiciabil

şi rezultatul său concretizat într-o daună, o pagubă.

1. Conduita ilictă - De regulă, ilicitatea se raportează la dreptul obiectiv, ilicitul constand in

aceea că fapta este potrivnică, legii, constand intr-o comportare nepermisă, neingăduită de

aceasta. Este vorba de o incălcare a legii, in sens larg 9. Ilicit este, deci, orice comportament

uman contrar dreptului obiectiv, scris sau nescris.

Şi practica judiciară care a privit uneori fapta ilicită într-o interpretare extensivă, a afirmat că

aceasta antrenează răspunderea nu numai când s-a încălcat un drept subiectiv, ci şi în cazul în care

prejudiciul este urmarea atingerii unor interese legitime ale unei persoane 10.

9 Eliescu Mihail. Răspunderea civilă delictuală. Bucureşti: Academiei, 1972. 515 p.

10 Baltag Dumitru. Teoria răspunderii şi responsabilităţii juridice. Chişinău: ULIM, 2007, 440 p. 8

Caracterul ilicit al conduitei se stabileşte, în principiu, în legătură nemijlocită cu o prescripţie

cuprinsă într-o normă juridică. Neobservarea şi încălcarea prescripţiei cuprinsă în ea lezează ordinea

de drept, echilibrul vieţii sociale şi pun în pericol siguranţa circuitului juridic.

Trebuie menţionat, însă, că obiectivul ilicitului juridic îl constituie, alături de normele

generale sau speciale ale dreptului şi regulile de convieţuire socială, normele juridice conţinând şi

exprimând asemenea reguli. Aşadar, în primul rând, fapta este ilicită când este contrară legii, în

sensul larg al cuvântului, dar despre acestă faptă putem afirma că are caracter ilicit şi când este

potrivnică regulilor de convieţuire socială sau bunelor moravuri. Deşi, în principiu, astfel de reguli

nu constituie izvor de drept, uneori legea face trimitere la ele. Avem în vedere dispoziţiile Codului

civil, unde se preved că drepturile civile se exercită în acord cu interesul obştesc, potrivit legii şi

regulilor de convieţuire socială.

Normele de convieţuire socială urmează a fi avute in vedere, in aprecierea caracterului ilicit

al faptei, in măsura in care reprezintă o continuare a prevederilor legale şi conturează insăşi

conţinutul, limitele şi modul de exercitare a drepturilor subiective recunoscute de lege.

Doctrina a fost aproape unanimă in acest sens, astfel, Mircea Costin scria că un fapt este ilicit cand

contravine ordinii de drept sau că „obiectul ilicitului juridic il constituie insăşi ordinea juridică,

intrucat cand se violează o normă juridică dintr-o ramură juridică se violează insăşi ordinea

juridică”.

2. Prejudiciul - Cei care au anticipat problematica complexă pe care astăzi o ridică

„prejudiciul” au fost romanii. In vechea legislaţie romană odată cu apariţia noţiunii de delict

a aparut şi noţiunea de perjudiciu. Delictele sunt acele fapte ale omului care cauzează altuia

un prejudiciu. Acest prejudiciu poate să se refere fie in violarea unui drept subiectiv

patrimonial ori personal nepatrimonial, garantate prin lege, ale unei persoane, fie in

nesocotirea unei obligaţii asumate in mod legal print-o convenţie de către un subiect de

drept. In cazul in care prin fapta omului se cauzează un prejudiciu altuia, fără a exista nici o

legătură contractuală intre autor şi cel prejudiciat, suntem in prezenţa unei delict civil, ce dă

naştere răspunderii civile non contractuale şi care are ca rezultat obligaţia a prejudiciului

cauzat.

Expresia de „prejudiciu” aparţine vorbirii curente 11 şi semnifică o pagubă, daună sau, prin

extensie, o ştirbire a onoarei, reputaţiei, a prestigiului cuiva.

11 Barac L. Răspunderea şi sancţiunea juridică. Bucureşti: Lumina Lex, 1997. 376p.

9

In terminologia juridică insă, termenul de prejudiciu este folosit in instituţii şi ramuri de

drept diferite, adesea cu inţelesuri, de asemenea, diferite.

In sens larg, prin prejudiciu se inţelege „orice consecinţă cu caracter negativ sau vătămător a

unei fapte omeneşti, prin care se incalcă sau se nesocoteşte legea ori regulile de convieţuire in

societate”.

Literatura juridică, practica şi legislaţia folosesc termenii de prejudiciu, pagunbă sau daună

ca fiind sinonimi.

În doctrină s-a apreciat însă că atribuirea celor două sensuri expresiei „prejudiciu” este

greşită, având în vedere că, pe de o parte, etimologic şi literar, „prejudiciu” semnifică paguba ori

dauna, pe când „despăgubirea” semnifică valoarea de acoperire, de înlocuire a pagubei, iar pe de altă

parte, în timp ce art. 998 Cod civil foloseşte fără echivoc expresia de prejudiciu atunci când

proclamă principiul răspunderii civile delictuale, textul art. 1073 Cod civil nu lasă loc de confuzii

când prevede dreptul creditorului „de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei”, în caz contrar

având „dreptul la desdăunare”, adică la despăgubire.

În literatura juridică s-au formulat mai multe definiţii ale noţiunii de prejudiciu. Astfel, în opinia

profesorului Mircea Costin, prejudiciul constă „în consecinţele negative patrimoniale şi morale

suferite de către o persoană ca urmare a faptei ilicite săvârşită de o altă persoană ori a acţiunii unui

animal sau lucru aflat sub paza juridică a altei persoane”, în timp ce în opinia profesorului Francisc

Deak, „prejudiciul este rezultatul atingerii aduse drepturilor ocrotite de lege”.

3. Legătura de cauzalitate dintre conduit ilicită şi prejudiciu - L.Pop scria că răspunderea

juridică este cheia de boltă a oricărui sistem de drept, iar M.Djuvara – că raportul de

cauzalitate stă la baza oricărei răspunderi juridice. Legătura cauzală dintre conduita ilicită şi

rezultatul dăunător este un raport de determinare a celui de-al doilea (rezultat dăunător) de

către primul (conduita ilicită). Răspunderea juridică intervine atunci cînd efectul

prejudiciabil este rezultatul necesar al conduitei unui subiect, cînd el decurge în mod logic

din această conduită.

Conform opiniei lui George Antoniu, cauzalitatea juridică aparţine specificului societal,

substratul ei acţional este cel social, un fapt social care cade sub incidenţa reglementărilor juridice,

iar raportul de cauzalitate se înfăţişează ca un raport între acţiunea unui subiect de drept şi rezultatul

acestei acţiuni.

10

Noţiunea de cauzălitate a apărut in activitatea practică a omului care, acţionand asupra

naturii cu anumite obiecte materiale, a ajuns treptat la concluzia că un fenomen provoacă apariţia

altui fenomen; iar odată cu dezvoltarea gandirii s-a ajuns la formularea principiului universal al

cauzalităţii, care arată că toate fenomenele apar ca efect al altor fenomene

4. Vinovăţia autorului faptei ilicite - a fost definită de prof. Gh.Mihai ca atribut al atitudinii

unei fiinţe umane responsabile, liberă in spirit şi act, faţă cu vorba, fapta sau/şi gindul,cărora

le imprimă o interpretare subiectuală valorizatoare incompatibilă cu valorile universale.

Analizind răspunderea civilă delictuală, M.Eliescu menţiona că răspunderea are la bază

imputabilitatea greşelii, ce semnifică că cel ce a pricinuit un prejudiciu avea o voinţă luminată de

raţiune care ii permitea să prevadă urmările faptei sale, să deosebească binele de rău, căci “greşeala”

– noţiune utilizată pentru desemnarea laturii subiective a răspunderii delictuale – implică, in primul

rind, un factor intelectiv şi apoi unul volitiv, prin urmare, un proces de conştiinţă şi apoi unul de

voinţă.

Vinovăţia este una din caracteristicile esenţiale cu ajutorul căreia se determină fapta

antisocială şi periculozitatea ei. Pentru a se stabili o răspundere juridică nu este suficient ca o faptă

antisocială să fie săvârşită de o anumită persoană, trebuie să se stabilească şi că fapta a fost săvârşită

în mod voit. Voinţa de a produce efecte juridice trebuie să se manifeste liber. Numai în situaţia în

care a fost săvârşită atât cu voinţă cât şi cu conştiinţă vorbim de vinovăţie, ca una din condiţiile

faptei cauzatoare de efecte juridice.

5. Absenţa împrejurărilor ce exclude răspunderea juridică – aceste împrejurări, deferă de la o

ramură de drept la alta. Astfel, în dreptul penal, din considerenţe de politică penală,

răspunderea penală poate fi înlăturată în cazul amnistiei, lipsa plîngerii prealabile sau

retragerea acesteia, împăcarea părţilor şi prescripţiei12.

Concluzii

Răspunderea juridică se poate declanşa doar dacă sunt îndeplinite o serie de condiţii. Aşa

cum, de altfel, am mai aratat şi în cel de al doilea capitolul stabilirea condiţiilor răspunderii juridice

12 I. Craiovan. Tratat elementar de teorie generală a dreptului, curs universitar. Ed. AlllBeck, Bucureşti 2001, p.28711

a general multiple controverse în literatura de specialitate. Majoritatea autorilor consideră a avea

valoare de condiţii ale răspunderii juridice următoarele elemente: fapta ilicită, vinovăţia

făptuitorului, legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi rezultatul ilicit produs şi prejudiciul. În

realitate există două mari puncte de vedere referitoare la elementele care fac parte dintre condiţiile

răspunderii juridice circumscrise unei viziuni diferite asupra acesteia. O parte a doctrinei

fundamentează răspunderea juridică pe criterii subiective. Din acest punct devedere prejudiciul este

analizat ca şi o condiţie a răspunderii juridice. O altă parte a doctrinei care fundamentează

răspunderea juridică pe criterii obiective. Potrivit acestora prejudiciul nu este o condiţie a

răspunderii civile ci însuşi temeiul acesteia, argumentând că , pentru angajarea răspunderii obiective

este suficientă dovada existenţei prejudiciului şi a legăturii de cauzalitate dintre faptul prejudiciabil

şi rezultatul său concretizat într-o daună, o pagubă

Cu toate că caracterul ilicit al unei conduite este strâns legat de rezultatul ei vătămător, atât

în dreptul penal cât şi în cel administrativ, legea stabileşte, în anumite cazuri, răspunderea juridică

chiar dacă rezultatul vătămător nu s-a produs, dar s-a creat pericolul producerii lui. În dreptul penal

printre astfel de fapte ilicite , fără rezultate concrete vătămătoare se află tentativa.

Într-o manieră foarte succintă evineţiem totuşi căteva aspecte specifice. Atfel în dreptul civil

se răspunde atît pentru fapta proprie, cît şi pentru fapta altuia, răspunderea juridică intervenind în

urma unei cereri a persoanei prejudiciate, spre deosebire de răspunderea penală care survine din

oficiu, fiecare răspunzând pentru fapta proprie. Indiferent de prezenţa legăturii cauzale, dacă nu

avem cererea persoanei prejudiciate de a trage la răspundere pe cel vinovat, atunci urmărirea nu se

va porni din oficiu. Un alt aspect specific dreptului civil este cel ce se referă la legătura cauzală

dintre ilicitate şi prejudiciul real cauzat, deoarece, deşi există legătura cauzală, nu este obligatoriu să

existe şi răspundere civilă. Aşadar, pentru răspunderea civilă este valabilă afirmaţia: „dacă există

legătură cauzală între prejudiciul cauzat şi acţiunea sau inacţiunea ilegală, răspunderea civilă poate

să survină”. Este un adevăr valabil atît pentru răspunderea civilă contractuală, cît şi pentru

răspunderea civilă delictuală.

În concluzie, am putea spune că prezentarea (sumară, desigur) a unora dintre cercetările

întreprinse în acest domeniu, consemnarea aspectelor pozitive, precum şi a celor negative ale

opiniilor amintite, ne înlesnesc reliefarea (în unele privinţe, poate o dată în plus) a esenţei şi

particularităţilor cauzalităţii în sfera răspunderii juridice.

Aşadar toate aceste aspecte, privite în ansablu, ne permit să concluzionam că în prezent

există o abordare neliniară a problemelor ce fac obiectul de studiu a acestei lucrări şi de aceea există

12

o motivaţie suplimentară pentru cercetarea aspectelor teoretice şi practice ale temeiului şi condiţiilor

răspunderii juridice.

Bibliografie

I. Monografii şi Articole ştiinţifice:

1. Avornic Gheorghe. Teoria generală a dreptului. Chişinău: Cartier juridic, 2004

13

2. Baltag Dumitru. Teoria răspunderii şi responsabilităţii juridice. Chişinău: ULIM, 2007

3. Barac L. Răspunderea şi sancţiunea juridică. Bucureşti: Lumina Lex, 1997

4. Barac L. Elemente de teoria dreptului. Bucureşti: All Beck, 2001.

5. Băieş Sergiu, Roşca Nicolae Drept civil. Partea generală. Persoana fizică. Persoana juridică.

Chişinău: Cartier, 2007,

6. Baltag Dumitru. Probleme actuale in cunoaşterea esenţei şi conţinutului răspunderii juridice.

In: Studii Juridice Universitare, 2009

7. Cantacuzino M. Elementele dreptului civil. Bucureşti: All, 1998.

8. Eliescu Mihail. Răspunderea civilă delictuală. Bucureşti: Academiei, 1999.

9. I.Craiovan. Tratat elementar de teorie generală a dreptului, curs universitar. Ed. AlllBeck,

Bucureşti 2001

14