Uriasii – o rasa umanoida disparutaBy Gabriela Dobrescu 06/05/2012

Probabil unul dintre secretele bine pazite de autoritati, la fel ca multe altele (existenta extraterestrilor,cercetarile NASA etc.) este si acesta, al existentei unei rase umanoide gigant, ce a trait pe Pamant.Dimensiunile indivizilor variau de la 2,5 m la 4-5 m. Oasele lor au fost descoperite in nenumarate situri arheologice din intreaga lume. Totusi,populatiei nu i se ofera informatii legate de aceasta chestiune… documentare televizate nu stiu daca au fost…

„Argedava si Valea Mortii, doua situri arheologice descoperite in Romania si dincolo de Ocean, in Desertul Colorado, sunt invaluite intr-un mister ce dureaza de cel putin 60 de ani. Schelete de uriasi, artefacte ciudate, apartinand unei civilizatii necunoscute, simboluri mistice, confiscate de lumea stiintifica si invaluite in tacere.

GIGANTII DE LA NUCET

Cea mai uimitoare descoperire din Romania, necropola de uriasi de la Argedava – Popesti-Novaci, este si cea mai tainuita. Este vorba de scheletele roz (ca in urma unei iradieri) a 80 de uriasi, apreciati de localnici ca avand o inaltime de peste 5 metri, deshumate la Nucet, de la Necropola Zeilor, din vestul cetatii. Necropola a fost pomenita pentru prima oara in 2003, la Congresul III de Dacologie, de catre profesorul de istorie si filosofie Gheorghe Bardan Raine si cercetatorul Gheorghe Serbana. O proba accesibila a acestor descoperiri este doar caseta videoinregistrata la congres.

COMPLEXUL DIN VALEA MORTII

Dincolo de Ocean, autoritatile au asternut tacerea asupra „descoperirii secolului”, cum o denumise presa din 1947. In Desertul Colorado, in legendara Vale a Mortii, s-a descoperit un complex de 32 de pesteri ce se intind pe o suprafata de 180 de mile in care s-au gasit schelete umane ce depasesc 2,50 metri inaltime, imbracate ciudat, cu costume de piele, pantaloni bufanti, stransi la glezne si jachete lungi. Dr. Bruce Russell a fost primul cercetator care a rupt tacerea. Pe langa uriasi, s-au descoperit si ramasitele unor specii disparute, dinozauri, tigri preistorici, elefanti imperiali, expuse in nise, ca la muzeu.

ORASUL SUBTERAN

Legendele indienilor Paiute vorbesc de un adevarat oras subteran locuit de uriasi, legende confirmate de un miner. In urma surparii unui tunel, a cazut intr-o sala enorma, avand in mijloc o masa rotunda de piatra, cu tronuri de piatra si cu un sistem de conducte de piatra ce pareau a fi fost pentru iluminare cu gaz. Pe pereti, a vazut sulite de aur inscriptionate. A reusit sa iasa la suprafata prin niste tunele, iar locul de iesire parea a fi un doc, cam la jumatatea muntelui. Cercetatorii au confirmat ca, in antichitate, Valea Mortii a fost sub ape.

CIMITIRE

Profesorul Vine Deloria, de la Universitatea din Arizona, a acuzat autoritatile ca au asternut tacerea si asupra altor situri, cum ar fi tumulele din Arizona continand schelete de uriasi si de mastodonti. Sau, de asemenea, necropola din Cincinnati, unde au fost descoperite tablite cu inscriptii, spade, stofe, tumulele din Kentucky, Tennesse si Mississippi, toate continand schelete de oameni depasind 2,50 metri si artefacte inscriptionate cu scrieri nedescifrate. La Cayuga, Niagara, se afla „Cimitirul gigantilor”, descoperit in 1880, care a avut noua schelete masurand peste 2,70 metri. Smithsonian Institute a expus din toate aceste situri cateva artefacte, motivand ca scheletele s-au prefacut in pulbere.

SCHELETELE DIN PANTELIMON

In Romania, schelete de uriasi au mai fost descoperite la Polovragi, in mai multe etape de sapaturi, finalizate pana in 1994, la Cetateni, doua schelete, deshumate in 2005, din dealul de sub manastirea Negru Voda. Nu s-au continuat cercetarile. Din Pantelimon – Lebada, in octombrie 1989, au fost scoase 20 de schelete de uriasi. La Scaieni, necropola de uriasi a fost descoperita de localnici, in 1985. Au fost scoase doua schelete, dar situl nu a fost niciodata cercetat.”SURSA; http://www.independent-al.ro/mistere/uriasii-din-adancuri.html :

„Uriaşii din adâncuri…de Mădălina Firănescu

La sfârşit de mai, un articol publicat de ziarul rusesc “Pravda” lansa o ipoteză tulburătoare: în adâncurile unor lacuri din Eurasia, ar trăi fiinţe misterioase, asemănătoare omului, măsurând circa 3 metri înălţime şi dotate cu puteri extraordinare. Existenţa lor ar fi fost ţinută secretă de armata rusă, dornică să aibă întâietate la studierea ciudatelor creaturi. Numai că uriaşii au fost semnalaţi în diverse variante şi în alte colţuri ale lumii, şi în alte epoci, fără să se poată stabili până acum cine sunt sau de unde vin.

Scafandri ruşi, la vânătoare de “creaturi argintii”

La sfârşitul anilor ‘30, misterele din jurul lacului Issyk Kul (în traducere Apă Fierbinte) din Kârgâstan l-au făcut pe renumitul cercetător în domeniul paranormalului Grabovski să se deplaseze în zonă, scrie Paul Stonehill în articolul din “Fate Magazine”, preluat de ziarul “Pravda”. Doi localnici din regiunea Transiliisk Ala-Tau găsiseră într-una din peşterile din apropierea apei trei gigantice schelete umanoide, împodobite cu lilieci din argint. Oamenii au luat podoabele, pe care le-au topit, dar una din piesele mai mici a scăpat, nu se ştie cum. Cândpovestea a ajuns să circule, podoaba salvată a fost studiată de cercetătorii sovietici, care însă nu au fost în stare să-i determine vârsta. Localnicii au rămas cu convingerea că scheletele proveneau din adâncuri. Tot despre giganţii subacvatici a scris şi gruzinul George Papashvili, stabilit în Statele Unite, în cartea “Anything can happen”, publicată la New York în 1925. El consemnează aici povestea unor băieţi de pe malul unui lac din Georgia, care au găsit într-o peşteră -la care au ajuns prin scunfundare- schelete asemănătoare celor omeneşti, dar măsurând circa trei metri! Peste ani, mai precis în 1992, revista rusă a fenomenelor paranormale, „Anomalia“, a publicat un articol scris de Mark Steinberg, unul din veteranii sovietici ai războiului din Afganistan şi autor a numeroase cărţi. Acesta a povestit că, în 1982, conducea, împreună cu colonelul Ghenadi Zverev, antrenamentele scufundătorilor militari, înlacul Issyk Kul, când pe neaşteptate a sosit generalul Vitali Demianko, şeful Serviciului de scafandri militari. Acesta i-a informat pe cei doi ofiţeri că, „în timpul antrenamentelor efectuate în lacuri de mare adâncime din regiunile siberiene şi ale Trans-Baikalului, scufundătorii sovietici au întâlnit misterioşi înotători subacvatici, de peste trei metri înălţime“. Creaturile, foarte asemănătoare oamenilor, purtau costume argintii, mulate, în ciuda apei reci ca gheaţa, iar la adâncimea de 50 m nu aveau niciun aparat de respirat, în afara unor căşti sferice pe cap. Unul din ofiţerii din zonă a ordonat să fie capturată o astfel de creatură, dar când scafandrii au încercat să prindă în plasă unul din ciudaţii înotători, s-au trezit azvârliţi în sus de o forţă uriaşă, care i-a împins dincolo de luciul apei, în aer! Din cauza scăderii bruşte a presiunii la ascensiunea prea rapidă la suprafaţă – ascensiune care forţează pătrunderea de bule de azot în sânge şi în ţesuturi- militarii au fost afectaţi de embolie. Şi pentru că din camerele de decompresie exitente la baza militară doar una era în stare de funcţionare (în ea încăpând doar două persoane), „vânătoarea “ s-a soldat cu moartea a trei scafandri, restul rămânând invalizi.

Întâlnire-surpriză cu giganţii subacvatici

Scriitorul V.V. Krapiva a reunit o serie de relatări ale unor veterani de pe submarinele nucleare sovietice, care au executat misiuni ori au staţionat în nordul Rusiei, la baze secrete, şicare au avut parte de întâlniri cu fiinţe sau obiecte stranii. V.V Krapiva consemnează şi o

întâlnire cu profesorul Korsakov de la Universitatea din Odessa. Acestea i-a reprodus discuţiaavută cu un prieten ofiţer din Marina sovietică, care a servit la baza navală din Sevastopol. Prin anii ’50, ofiţerul respectiv a văzut cu ochii lui un OZN ridicându-se în spatele crucişătorului pe care se afla. Martorul a avut impresia că straniul obiect a răsărit brusc din adâncul mării şi s-a grăbit să-l fotografieze. O altă mărturie îi aparţine lui B.Borovikov. Acesta a vânat ani de zile rechini până într-o zi când, plonjând în regiunea Anapa, la o adâncime de 8 metri, a dat peste nişte fiinţe uriaşe care înotau spre suprafaţă. Aveau un aspect lăptos, dar chipuri umanoide, şi un fel de coadă de peşte. Conducătorul grupului de “ciudaţi” l-a zărit pe Borovikov şi s-a oprit. Avea ochii bulbucaţi şi privea printr-un soi de ochelari. Ceilalţi doi tovarăşi s-au apropiat, iar unul dintre ei a întins mâna – o mână cu membrane- spre scufundător. Grupul s-a îndreptat spre Borovikov, dar a păstrat o oarecare distanţă, s-a învârtit în jurul lui, după care s-a îndepărtat şi a dispărut. Experienţa a fost publicată în 1996.

Cine doarme în peşterile tibetane?

Cunoscutul scriitor rus Mihail Demidenko, trimis al Statului Major General al armatei sovietice pe lângă Armata Roşie chineză, a strâns un impresionant material documentar pentru cărţile sale, în timpul numeroaselor călătorii prin China, Tibet, ţări din sud-estul Asiei şi Europa. De pildă, în 1954, Demidenko a însoţit un grup de înalţi ofiţeri chinezi şi sovietici într-o inspecţie la trupele din provincia Xinjiang şi în vestul Tibetului. Oficialii au înnoptat într-o mănăstire lamaistă, unde un călugăr bătrân i-a spus lui Demidenko despre anumite peşteri din munţii tibetani, care ar adăposti uriaşi de circa 3 metri înălţime, aflaţi într-un fel de somn anestezic, din care ar urma să se deştepte la momentul potrivit. Ulterior, Demidenko a auzit că Armata Roşie ar fi scotocit una din aceste peşteri sacre, scoţând de acolo “uriaşii amfibieni adormiţi” pe care i-ar fi spânzurat public. Potrivit scriitorului rus, şi naziştii ar fi fost interesaţi de misterioşii giganţi din Tibet, pe urmele cărora Hitler ar fi trimis o expediţie SS.

Coloşi speriaţi cu un foc de armă

Brusca înmulţire a apariţiilor de OZN-uri în spaţiul sovietic a determinat Academia de Ştiinţea URSS să demareze, în 1978, un program de cercetare a “fenomenelor atmosferice nobişnuite”. Numele de cod al acestui program era SETKA-AN, iar printre acţiunile incluse a fost şi aceea de interzicere a folosiri termenului de OZN. Restricţia a fost ridicată abia în 1989. La rândul său, Ministerul Apărării a lansat un program similar, numit SETKA-MO. Eduard A. Yermilov, un reputat om de ştiinţă rus, membru al prestigiosului Institut de Cercetări Ştiinţifice în domeniul Radiofizicii, a fost implicat în acest program. Potrivit cercetătorului Mihail Gerstein, care se află în posesia mai multor rapoarte SETKA, în 1980 a fost creată o comisie militară special pentru a studia apariţiile de OZN-uri raportate de militari în zona Borisoglebsk, din regiunea Voronez, una dintre cele mai…frecventate de vizitatori nepământeni, potrivit expertului militar A.Plaksin, şi el fost participant la SETKA. Potrivit descrierilor, apariţiile aveau de la dimensiunile unei mingi de tenis la lungimi de 200 m şi se deplasau cu până la 600 km/h ori…staţionau pe pământ sau în aer. Yermilov a raportat că pe 26 mai 1982, în timp ce se pierduse legătura cu un avion MIG-21, un OZN şi-a făcut apariţia la 1500 metri altitudine. O echipă formată din sergentul A. A. Panyukov şi civilul A. Yu. Kunin a pornit a doua zi în cercetare prin pădurea Povorino, unde, într-o poiană, a observat o creatură humanoidă înaltă de circa 3,5 metri, purtând un costum argintiu cu reflexe verzui. Fiinţa respectivă s-a făcut nevăzută, după care martorii au zărit ceva ca o explozie în spatele copacilor, urmată de ridicarea în văzduh a unui obiect luminiscent care a dispărut în aer. Ziarul “Komsomol’skaya Pravda” a publicat şi el, la 1 decembrie 2000, un articol semnat de A. Pavlov, în opinia căruia se poate vorbi deja despre o relaţie strânsă între armata rusă şi cercetările ufologice. Astfel, în 1990, o brigadă amplasată la Timofeyevka a intrat în alertă după ce o santinelă a dat alarma, trăgând un foc de avertisment. Soldatul respectiv văzuse două fiinţe înveşmântate în argintiu, înalte de

aproximativ 2,5 metri, care veneau dinspre pădurea de stejari din apropiere. După focul de armă, cele două creaturi au fugit înapoi, dar cum solul era moale, după ploaia recentă, militarii ruşi au putut observa în urma lor contururi de tălpi uriaşe, puţin asemănătoare cu cele umane.

Schelete stranii şi-n România

Urme ale unor fiinţe-gigant au fost descoperite în mai multe locuri din lume. Într-o peşteră din localitatea caucaziană Alguetca, au fost găsite în 1964 câteva schelete umane de 2,8 – 3 metri. În zona Agadâr (Kazahstan), au fost scoase la iveală unelte uriaşe, vechi de circa 30.000de ani, aparţinând unui humanoid de circa 4 metri. Cel mai înalt schelet, de peste 5 metri, a fost găsit la Gargayan, în Filipine. Schelete mai modeste, de numai 2,4 metri, au fost semnalate la Scăieni, în judeţul Buzău, şi la Cetăţeni, în Argeş. Şi la Nucet au fost deshumate rămăşiţele a circa 80 de coloşi, despre care localnicii spun că măsurau 5 metri. Dincolo de Ocean, în numeroasele peşteri din deşertul Colorado, s-au găsit schelete umane ce depăşesc 2,50 metri înălţime, iar la Cayuga, în apropiere de cascada Niagara, se află „Cimitirul giganţilor”, descoperit în 1880, unde au fost îngropaţi humanoizi de peste 2,70 metri înălţime. Scriitorul Lobsang Rampa susţine, într-o carte apărută în 1957, că uriaşii erau extratereştri care trăiseră în Tibet, pe timpul când această zonă era o câmpie scăldată de ocean, adică în urmă cu 40 de milioane de ani.

Şi Biblia menţionează existenţa uriaşilor, fără a oferi însă amănunte legate de originea sau identitatea acestora. Prima referinţă o găsim în Geneza 6:4: „Uriaşii erau pe pământ în vremea aceea şi chiar şi după ce s-au împreunat fiii lui Dumnezeu cu fetele oamenilor.” O posibilă explicaţie privind aceste fiinţe ar fi legată de cuvântul folosit în originalul ebraic, Nefilim, un derivat al verbului nafal, care înseamnă a cădea, cădere. Prin urmare, “uriaşii” arfi cei (de)căzuţi, „degeneraţii”. „

URIASII SI TAINELE LOR NEDESCOPERITE INCABy Gabriela Dobrescu 23/09/2011

Podul uriasilor (SUB APELE DUNARII,IN DREPTUL ORASULUI BRAILA)

Multe sunt enigmene neelucidate ale Romaniei. Despre unele dintre ele s-au scris carti intregi si nenumarate articole. Despre altele abia s-a vorbit, iar unele nici macar nu au fost prezentate cititorilor. Departe de noi gandul de a ne transforma in traducatori de enigme, dar putem fi o parte din cei ce prezinta aceste enigme ale romanilor. Probabil ca intr-un viitor, fiecare mister isi va afla dezlegarea. In dreptul orasului Braila, chiar in mijlocul Dunarii, la o adancime de circa 2 m, exista urmele inca necercetate ale unei constructii stranii. Ani de zile, barcagiii se fereau se locul respectiv, pentru ca, spuneau ei, o forta malefica tragea in adancuri oamenii, cu tot cu barci. Ciudata constructie este cunoscuta de localnici ca Podul Uriasilor. Nimeni nu stie nici cine si pentru ce anume a fost construit podul. Unii istorici presupun ca a fost facut de romani pentru a putea trece cu usurinta Dunarea, catre cetatea Troesmis (Iglita, n. a.). Dar doua argumente spulbera ipoteza asta. In primul rand, costurile nu justificau o astfel de constructie, cetatea neavand o importanta strategica deosebita. In al doilea rand in urma cu 2.000 de ani, adancimea si furia fluviului nu permiteau o astfel de lucrare, cu toata tehnica arhitectilor antici. Abaterea Dunarii nu e posibila nici astazi in acel loc, darmite in urma cu 2 milenii?! Cit despre o constructie facuta direct sub apa, nici nu incape vorba. Si atunci, cine a construit, totusi, Podul Uriasilor?Urmasii uriasului Enac O legenda crestina spune ca pe vremea cand Apostolul Andrei a stat inDobrogea, in zona respectiva inca mai traiau cei din urma urmasi ai lui Enac, singurii supravietuitori ai uriasilor invinsi de Moise in Canaan. inalti de 8 – 10 picioare (2, 5 – 3 m, n.a.), acestia jurasera sa razbunealungarea stramosilor lor de catre armatele evreilor si faceau imposibila viata oamenilor din zona. Talharii uriasi traiau intr-un castel inconjurat de apele Dunarii unde stransesera bogatiinenumarate din jafuri si silnicii. Mult a fost sangele varsat de urmasii lui Enac pentru a strange acele comori blestemate. La rugamintile sarmanilor asupriti de uriasi, apostolul s-ar firugat Mantuitorului si intr-o noapte, apele Danubiului s-au umflat brusc si au spulberat castelul si pe aparatorii sai de pe fata pamantului, nelasand nici un supravietuitor. Gemetele din adancuri In ce priveste cronicile istorice, intr-una singura este amintit acest Pod al Uriasilor, devenit vizibil pentru putina vreme in urma cu circa doua secole cand, din cauza secetei, apele Dunarii au scazut enorm, aducand la suprafata urmele straniului pod. De altfel,

putini sunt si localnicii care la ora actuala mai stiu de existenta ruinelor. Cu toate acestea, din cand in cand, cei care trec prin zona respectiva sustin ca uneori aud gemete din adancuri. “Maica, nu stiu ce or spune unii si altii, dar cand se aud gemetele din adancuri, inseamna ca cere Dunarea cap de om”, sustine tanti Ileana, o femeie sarmana care vinde verdeata in piata.“De fiecare data a fost asa. Cum s-au auzit gemetele, n-au trecut citeva zile si s-a mai inecat cineva”. “S-a dus la fund ca un pietroi” Marius Predescu, de 37 de ani, povesteste ca in urma cu mai putin de doi ani se plimba prin zonacu Schwautzerul lui urias. “Eram cu bicicleta si-l alergam, ca sa puna muschi pe el. La un moment dat mi-a venit o idee, am coborit de pe bicicleta si am luat o bucata de lemn pe care am aruncat-o in Dunare. Voiam sa fac citeva scufundari cu Athos”. Ciinele a sarit imediat in Dunare si s-a repezit cu salturi uriase catre bucata de lemn. “In clipa urmatoare, l-am vazut pe Athos cum s-a dus la fund ca un pietroi, fara sa mai apara deloc. Si nu era nici un fel de virtej in zona. Mi s-a facut frica si m-am urcat repede pe bicicleta”. Cei care cunosc legenda afirma ca spiritele uriasilor ar pazi in continuare podul pe care l-auconstruit si imensa comoara ingropata undeva, pe fundul Dunarii. Oricum, intre legenda si adevar e o adancime de doar 2 metri

«Am dezgropat uriaşi cu mâna mea, în 1950» Pomeniţi de toate mitologiile lumii, uriaşii au fost una dintre cele patru rase de umanoizi de pe Pământ. Există multe zvonuri că ar fi fost găsite morminte ale unor asemenea fiinţe, dar nua existat nici un om care să fi spus că le-a văzut cu ochii lui. Libertatea a mers pe urmele u-riaşilor şi a găsit un om care a participat la săpăturile arheologice de la Argedava, judeţul Giurgiu. Ioniţă Florea (80 de ani) a văzut scheletele giganţilor. Iar arheologii ne-au explicat, de fapt, despre ce e vorba.

„Aici era Nucetul. Părinţii mei spuneau că în aceste locuri stăteau uriaşii. Ei le spuneau jidovi,că aşa îi numeau aici pe uriaşi. Credeam că sunt poveşti, dar am avut ocazia să văd un sche-let”, spune Ioniţă Florea, în vârstă de 80 de ani, din comuna Popeşti, judeţul Giurgiu. Despre ce e vorba?

În nordul acestei localităţi a fost descoperită, în anul 1926, o cetate dacică, ieşită din comun prin mărime. Cel care a făcut săpături aici a fost arheologul Vasile Pârvan, care era convins că a găsit prima capitală a lui Burebista. S-au efectuat săpături în mai multe rânduri, până a-proape de anul 2000. S-a dove-dit în timp că a fost, într-adevăr, prima cetate de scaun a lui Burebista, care a unificat apoi toate triburile dacilor şi a devenit un rege ce stăpânea aproape jumătate din Europa.

«Când găseam oasele, ne trimiteau acasă»

Ceea ce a frapat la Argedava sunt informaţiile conform cărora în timpul săpăturilor arheologice s-ar fi descoperit scheletele a 80 de uriaşi, adică umanoizi înalţi de aproximativ 4 metri. Acest lucru s-ar fi întâmplat prin 1946-1954. Informaţii despre schelete de uriaşi descope-rite pe teritoriul României au mai existat. Dar până acum nu s-a găsit nici o persoanăcare să declare că le-a văzut. „Eu am început să sap aici în 1947 cu echipa de arheologi. Ei au angajat vreo 30 de oameni din sat. Aveam atunci vreo 18 ani, eram cel mai tânăr, şi m-am dus pentru că ne dădeau 400.000 de lei pe zi. Puteam să cumpăr cu ei doar un kilogram de mălai. Era sărăcie la acea vreme. Odată, după ce am săpat la o adâncime de patru metri, am găsit o glavă (craniu – n.r.) foarte mare, cam de vreo două sau trei ori cât al unui om. Le-am spus arheologilor. Æeful era atunci Rosetti (Dinu V. Rosetti – n.r.). Ne-a trimis imediat acasă pe noi, sătenii, şi au săpat doar ei. Oasele le-au pus într-un camion cu prelată. Unde le-au dus, nuştiu. Am săpat aşa timp de trei ani şi am mai găsit uriaşi. Să zic aşa, aveau vreo patru metri lungime. Când găseam oasele, arheologii ne trimiteau acasă, să nu vedem noi ce e acolo. Dar noi vedeam, că nu eram orbi. Æi uite aşa am dezgropat uriaşi cu mâna mea în 1950″, a spus

Ioniţă Florea.

La Argedava s-au mai găsit şi calendare solare asemănătoare cu cele de la Sarmizegetusa, dar care au dispărut, cu tot cu oasele de uriaşi, nu se ştie unde.

Novac e cel mai renumit

Au rămas legendele uriaşilor porecliţi „Jidovi”, nu se ştie de ce, peste tot în zona de sud a Munteniei. La sud de Popeşti există o vale care se întinde de la Olt până la Giurgiu. Legenda spune că un uriaş, pe nume Novac, cel mai renumit dintre toţi, s-a luptat cu un balaur care le făcea rău oamenilor. Simţindu-se învins, balaurul a fugit şi a lăsat o dâră pe pământ. Aceasta este „Brazda lui Novac”.În Tangâru, la aproximativ 15 kilometri de Popeşti, se află o altă ridicătură de pământ, tot o fostă cetate dacică, atestată arheologic.

„Măgura asta a fost făcută de jidovi, de uriaşi. Aşa spun poveştile din bătrâni. De aici până dincolo de Teleorman o să vedeţi asemenea măguri (movile – n.r.) făcute de uriaşi”, ne-a spus Ion Ene, de 71 de ani, din comuna Tangâru, judeţul Giurgiu

«Au venit la noi, din Est, cu 7000 de ani în urmă»

„Cu aproximativ 7000 de ani în urmă, în zona României se dezvoltase o civilizaţie înaintată, sedentară, cu o cultură strălucitoare. Peste ei au venit populaţii din Est, numite de arheologul american Maria Gimbutas civilizaţia kurganelor. Diferenţa dintre populaţiile autohtone şi cele invadatoare era în primul rând de înălţime, cei veniţi fiind mai înalţi – lucru atestat arheologic – războinici, buni metalurgi şi constructori de cetăţi aşezate pe înălţimi. Aşa se explică faptul că în legende toate cetăţile vechi sunt construite de uriaşi, iar agricultura performantă este legată de plugul metalic adus de ei. Altfel spus, uriaşii au venit din Est, cu 7000 de ani în urmă. Răspândirea acestor populaţii de uriaşi în toată Europa, apoi în OrientulMijlociu şi nordul Africii, a dus, se pare, la naşterea legendelor despre uriaşi. E foarte posibil ca ei să se fi asimiliat în marea masă a populaţiilor autohtone, mai mici de înălţime, aşa cum spun, de altfel, şi legendele, şi astfel să fi dispărut. Reminiscenţe ale acestor uriaşi le vedem cu ochii noştri: se mai nasc din când în când oameni foarte înalţi. Medicii le spun persoane bolnave de gigantism. Æi aici este de amintit faptul că mitologiile vorbesc despre uriaşi ca despre o rasă umanoidă degenerată, nereuşită”, ne-a explicat arheologul Traian Popa (foto).

Giganţi sau titani există, sub o formă sau alta, în mitologiile şi legendele multor popoare. Dămexemplu Biblia, unde apar în mai multe rânduri.

– Prima referire o găsim în capitolul Geneză din Biblie: „Uriaşii erau pe pământ în vremea aceea, şi chiar şi după ce s-au împreunat fiii lui Dumnezeu cu fetele oamenilor”. Sau: „… nişteneamuri mai mari şi mai puternice decât tine, … un popor mare şi înalt la statură, copiii lui Anac, … despre care ai auzit zicându-se: Cine va putea să stea împotriva copiilor lui Anac?” (capitolul Deuteronomul).– Celţii considerau că primele fiinţe care au locuit Pământul au fost giganţii, abia după ei venind oamenii. Pietrele de la Stonehenge au şi ele poveşti ce se referă la un gigant care a cumpărat pietre uriaşe, magice, de la o vrăjitoare. Apoi le-a transportat prin aer până în Câmpia Salisbury.– Mitologia greacă pomeneşte de titani, fraţi ai zeilor, care s-au răsculat împotriva acestora, dar au pierdut lupta şi au fost închişi în întunericul veşnic.– Mitologia română spune că existenţa umanoidă a cunoscut mai multe „rase” şi a început cu căpcăunii, forme nereuşite de umanizare, care au dispărut. După ei au venit uriaşii, care s-au ridicat împotriva lui Dumnezeu. Divinitatea a trimis Potopul şi i-a omorât pe toţi. După uriaşiau venit oamenii, care vor fi înlocuiţi cu blajinii, o rasă de fiinţe mici de statură, cu suflet bun,care sunt pe placul lui Dumnezeu.

În general, toate legendele consideră că rasa uriaşilor a dispărut, iar locul ei a fost luat de

oameni.

Micuţul David l-a ucis pe uriaşul Goliat

În Vechiul Testament e descrisă o luptă între filisteni şi israeliţi. Au fost puşi faţă înfaţă doi luptători.

Armata celui care pierdea lupta trebuia să se considere învinsă. Din partea filistenilor a fost trimis uriaşul Goliat, iar din partea israeliţilor, micuţul David. Cel din urmă a învins: i-a aruncat o piatră în frunte uriaşului, l-a ameţit, apoi i-a tăiat capul.

Dacia – Tara UriasilorBy Gabriela Dobrescu 06/05/2012

In America, India, Egipt, Romania, Irlanda si poate in multe alte zone ale globului au fost descoperite, de-a lungul vremii, zeci de schelete gigantice, apartinand unei rase umanoide misterioase. Guvernele lumii s-au straduit sa pastreze secretul, din motive necunoscute.

Si Lucian Cozma, autorul cartii ”Romania Secreta“, Editura “Obiectiv” Craiova, vorbeste, printre altele, despre acest subiect. In regiunile sit-ului arheologic Argedava, la Posesti, Costesti, Popesti, Scaieni, Nucet, osemintele preistorice au relevat existenta unei populatii compuse din fiinte gigantice. Stravechea populatie de giganti care a colonizat teritoriul Daciei preistorice, se regaseste in mitologia romaneasca, in folclor si, de ce nu, chiar si in istorie. Cumeste cazul misteriosului domnitor Negru Voda si capitanii sai. Putini romani stiu, dar chiar si Mihai Viteazul, conform descrierilor contemporanilor sai, era un barbat masiv, impunator, depeste 2 metri inaltime! Zicem noi ca era, intr-adevar, un barbat bine facut, dar care nu depasea limitele normale de inaltime. Dar scheletele preistorice descoperite in variate locuri pe teritoriul Romaniei, demonstreaza existenta unei populatii autohtone bine inchegate. Nu este vorba despre cateva cazuri exceptionale, eventual patologice, gen “giganti hipofizari”, ci de un numar mare de persoane care aveau aceleasi trasaturi genetice, complet diferite de acelea ale populatiei umane de astazi. Inca din anii ’50, pe fondul industrializarii si al “urbanizarii” mediului rural, cu ocazia volumului foarte mare de sapaturi care s-au facut in mai toate regiunile tarii, din ratiuni industriale sau de gospodarire locala, au fost descoperite numeroase urme de schelete de dimensiuni foarte mari, ale unor oameni care masurau peste 2,5 m. In folclor, ei sunt numiti “ciclopi” sau “jidovi” si vom incerca sa vedem de unde au aparut ei si, mai ales, unde si cand au disparut.

Arhaismul “jidov” nu a avut la origine intelesul pe care i-l da astazi DEX-ul, adica “evreu (popular si peiorativ)”. In trecut, cuvantul “jidov” insemna urias, gigant, dar nu orice om de mari dimensiuni, ci doar apartinatorii la o anumita populatie cvasimitologica despre care se stia din batrani ca ar fi trecut pe meleagurile tarii noastre intr-un trecut foarte, foarte indepartat. Dar cine erau ei si ce au cautat aici? Urmele arheologice ne duc departe in preistorie, cu multe mii de ani in urma, cand brusc apar acesti giganti care parca au venit sa formeze o colonie aici. Dar nu era vorba despre o colonizare masiva, ci mai degraba ocuparea anumitor obiective pe care ei le-au considerat importante: exploatari miniere, fabrici metalurgice si de procesare a materiilor prime/minereuri sau altfel de lucrari cu caracter militar, ori a caror utilitate nici macar nu o putem banui astazi.

Egiptul Antic – colonizat din Dacia!

Facand o serie de corelatii si punand cap la cap informatii bine documentate, am putea spune ca acum cateva zeci de mii de ani (20-30.000 de ani), s-a inregistrat pe glob o amplificare deosebita a activitatii vulcanice, cu repercursiuni foarte dure asupra regiunilor foarte active din punct de vedere vulcanic. Exact in acea perioada a avut loc o migratie nemaiìntàlnita a unui popor de giganti, venit dinspre cele doua Americi si care a intrat pe teritoriul masivului

continent Euro-Afro-Asiatic, prima data prin Britania si Europa Centrala, iar ceva mai tarziuprin Extremul Orient, catre regiunea indo-tibetana. Migratia a fost partial cauzata de inrautatirea conditiilor climatice din regiunea relativ calda a Americilor, pe fondul intensificarii activitatii vulcanice si, probabil, din ratiuni de ordin politic ori social: conflicte, criza economica, etc. In mod cert, nu a fost o migratie masiva, dar, cu toate acestea, a avut o pondere importanta, din moment ce s-au descoperit, peste atatea mii de ani, vestigii impresionante: mine, cuptoare metalurgice, constructii megalitice, etc. Poate erau un fel de “colonii de munca”, deplasate in teritoriul Europei si Asiei, din ratiuni industriale si de comert, nu pentru colonizarea propriu-zisa a teritoriilor respective.

Uriasii din India

Mai tarziu, in urma cu 10-12.000 de ani, aceiasi colonisti, impinsi, de aceasta data, si de fenomenele catastrofale care au marcat inceputul sfarsitului ultimei glaciatiuni, au infiintat colonii si in nordul Africii, de pilda, pe teritoriul Egiptului preistoric. De remarcat ca la data la care “atlantii” au intrat pe teritoriul Egiptului, adusi de “pasarea” pilotata de Thot, ei deja colonizasera, de cel putin 10.000 de ani, teritoriul Europei Centrale, mult mai bogat in resursenaturale decat cel nord-african.

Subteranele Romàniei, opera uriasilor

Asadar, primele colonii ale “jidovilor” au fost realizate in Europa, ulterior aparand cele indo-tibetane si abia la urma coloniile nord-africane. Platon nu a preluat decat informatiile la care a avut el acces la acea data, mai precis cele legate de venirea “jidovilor” in Egipt, sub comanda lui Thot. In perioada cuprinsa intre 20-35.000 de ani, regiunea de uscat (la care se mai adauga si banchiza) care lega Europa de America de Nord, era inca intacta, facilitand transportul masiv de oameni si materiale. Odata ajunsi in teritoriul Angliei si Frantei de astazi, au facut diverse constructii pe care acum le consideram “bizare” si a caror utilitate nu ne este cunoscuta, asa cum este cazul celebrului “Stonehenge”, al carui vechime unii o estimeaza la circa 5.000 de ani. Datarea acestor constructii este nesigura la ora actuala, asa cum este si cazul marilor piramide din Egipt ( a caror data reala de edificare trebuie sa fie de ordinul a 10.500 – 11.500 de ani in urma) si aceasta deoarece popoarele care ulterior au mostenit aceste constructii, au realizat tot felul de modificari si amenajari la ele, dandu-le cel mai adesea o cu totul alta destinatie decat cea originara.

In urma cu aproximativ 12.000 de ani, glaciatiunea era pe sfarsite, incheierea sa fiind marcatade o serie intreaga de evenimente catastrofice. Atunci s-a produs si ultima mare migratie a gigantilor, care a durat aproximativ 4.000 de ani si a cuprins regiuni cum ar fi nordul Africii (Maroc, Egipt), Orientul Mijlociu (Iran, Irak, Liban si o parte din Turcia), Peninsula Iberica si din nou regiunea central-est-europeana, cuprinzand si teritoriul Romàniei de astazi.

Pe teritoriul Daciei, “jidovii” au facut prospectiuni si exploatari miniere si – se spune – constructii sau amenajari subterane de mari dimensiuni. La un moment dat, uriasii au disparut brusc din istorie, ca si cum s-ar fi volatilizat. In urma plecarii lor au ramas doar unele grupuri razlete care s-au statornicit in catune numai ale lor, cum ar fi cele enumerate la inceput, Posesti (Prahova), Scaieni (Buzau), etc.

Schelete iradiate!

Necropola de uriasi de la Argedava (Cetatea lui Burebista) a fost pomenita pentru prima data in anul 2003, la Congresul al III-lea de Dacologie, de catre profesorul Gheorghe Bardan Rainesi cercetatorul Gheorghe Serbana. Scheletele a 80 de uriasi fusesera deshumate la Nucet. Osemintele aratau ca era vorba despre fiinte umanoide cu o inaltime de aproximativ 5 metri. Lucrul cel mai ciudat, scheletele erau de culoare roz, ca si cum ar fi fost iradiate! Unica proba prezentata atunci (la congres) este o caseta video.

In 2004, pe teritoriul Indiei s-au gasit alte doua schelete de aproape 20 metri inaltime.

Guvernul indian “a ingropat” repede evenimentul. La fel au procedat si americanii, dupa ce, in Desertul Colorado, au gasit mai multe schelete apartinand unor “oameni” de 2,5 m inaltime.

Romania este impanzita de schelete de uriasi. La Cetateni, in 2005, s-au mai gasit doua schelete gigantice, sub manastirea Negru Voda, La Pantelimon – Lebada, 20 de schelete, La Scaieni (1985), judetul Buzau, doua schelete, iar lista poate continua. La fel, autoritatile au preferat sa pastreze tacerea. In 2009, in cadrul emisiunii “Acces Direct” de la Antena 1, prezentatorul Madalin Ionescu a realizat o serie de materiale pe tema “Uriasii din Bucegi”. Laun moment dat, a fost contactat telefonic de un personaj misterios care l-a avertizat, pe un tonoficial, sa sisteze dezvaluirile. In prima faza, jurnalistul s-a tinut tare, a prezentat publicului “amenintarea” inregistrata, dar in scurt timp emisiunea s-a axat pe subiecte mult mai nevinovate. In cateva luni, Madalin Ionescu a ajuns pe lista neagra a sefilor, fiind nevoit sa-si schimbe locul de munca.

Copiii zeilor

Va este cunoscut fragmentul din Biblie (Geneza) referitor la ingeri si femeile muritorilor. Ingerii, impreionati de frumusetea fiicelor oamenilor, au ales sa traiasca impreuna cu acestea si sa zamisleasca o rasa noua, cea a uriasilor. Dumnezeu s-a suparat tare pe grupul “razvratilor” si a decis sa le ucida progeniturile. Putem intelege de aici ca avut loc un razboi intre acolitii lui Luficer biblic si Dumnezeu Tatal, scrierile biblice completand foarte bine tabloul catastrofelor ce au lovit Terra in Era Vulcanica. In satul Scaieni (comuna Bozioru, judetul Buzau) cele doua schelete de uriasi au fost descoperite pe locul unde si acum se afla o livada de meri. Am vazut personal monumentul ridicat acolo, pe care se afla inscris un epitaf surprinzator. Citez din memorie: “In cinstea stramosilor nostri (…)“. Oamenii locului sunt zgarciti in declaratii. Unii se fac ca nu stiu nimic, altii incearca sa minimalizeze evenimentul. Iata declaratia unui localnic: “Am luat un femur gasit acolo si l-am pus pe lungimea piciorului meu. Imi ajungea pana la sold, dar mi s-a spus (?!) ca, probabil, apartinuse unui omfoarte inalt“. Orice antropolog ar depune marturie ca, de fapt, scheletul apartinea unei fiinte umanoide de cel putin 3 metri inaltime, dat fiind ca si craniul era de doua ori cat un craniu uman obisnuit. Ce s-a intamplat cu osemintele gigantice, satenii nu stiu exact. Unii spun ca ar fi fost din nou ingropate, de aceasta data langa bisericuta din Vavaluci, altii zic ca au fost dusela Pitesti (?!).

O alta marturie interesanta apartine unui sibian: “In apropierea satului nostru se afla o ridicatura numita Dealul Uriasului si chiar are forma unui om urias intins pe spate! Bunicul imi povestea ca se stie din mosi stramosi ca acolo ar fi ajuns un urias ranit (?!). Era bland asa ca oamenii locului s-au apropiat de el, in special copiii carora le povestea multe lucruri. A murit din pricina ranilor, iar satenii l-au acoperit cu pamant chiar in locul unde si-a dat duhul”.

Sa fi avut loc aici o batalie infioratoare? In Subcarpatii Buzaului exista un spatiu sub forma de crater, unde, spun specialistii, s-au gasit urmele unei explozii atomice, cu o vechime de cateva mii de ani.

SURSA: http://iokronos.wordpress.com/2011/09/23/dacia-tara-uriasilor/

„AM DEZGROPAT URIASI CU MANA MEA, IN 1950″

Pomeniţi de toate mitologiile lumii, uriaşii au fost una dintre cele patru rase de umanoizi de pe Pământ. Există multe zvonuri că ar fi fost găsite morminte ale unor asemenea fiinţe, dar nua existat nici un om care să fi spus că le-a văzut cu ochii lui. Libertatea a mers pe urmele u-riaşilor şi a găsit un om care a participat la săpăturile arheologice de la Argedava, judeţul Giurgiu. Ioniţă Florea (80 de ani) a văzut scheletele giganţilor. Iar arheologii ne-au explicat, de fapt, despre ce e vorba.

“Aici era Nucetul. Părinţii mei spuneau că în aceste locuri stăteau uriaşii. Ei le spuneau jidovi,că aşa îi numeau aici pe uriaşi. Credeam că sunt poveşti, dar am avut ocazia să văd un sche-let”, spune Ioniţă Florea, în vârstă de 80 de ani, din comuna Popeşti, judeţul Giurgiu. Despre ce e vorba?

În nordul acestei localităţi a fost descoperită, în anul 1926, o cetate dacică, ieşită din comun prin mărime. Cel care a făcut săpături aici a fost arheologul Vasile Pârvan, care era convins că a găsit prima capitală a lui Burebista. S-au efectuat săpături în mai multe rânduri, până a-proape de anul 2000. S-a dove-dit în timp că a fost, într-adevăr, prima cetate de scaun a lui Burebista, care a unificat apoi toate triburile dacilor şi a devenit un rege ce stăpânea aproape jumătate din Europa.

«Când găseam oasele, ne trimiteau acasă»Ceea ce a frapat la Argedava sunt informaţiile conform cărora în timpul săpăturilor arheologice s-ar fi descoperit scheletele a 80 de uriaşi, adică umanoizi înalţi de aproximativ 4 metri. Acest lucru s-ar fi întâmplat prin 1946-1954. Informaţii despre schelete de uriaşi descope-rite pe teritoriul României au mai existat. Dar până acum nu s-a găsit nici o persoanăcare să declare că le-a văzut. “Eu am început să sap aici în 1947 cu echipa de arheologi. Ei au angajat vreo 30 de oameni din sat. Aveam atunci vreo 18 ani, eram cel mai tânăr, şi m-am dus pentru că ne dădeau 400.000 de lei pe zi. Puteam să cumpăr cu ei doar un kilogram de mălai. Era sărăcie la acea vreme. Odată, după ce am săpat la o adâncime de patru metri, am găsit o glavă (craniu – n.r.) foarte mare, cam de vreo două sau trei ori cât al unui om. Le-am spus arheologilor. Æeful era atunci Rosetti (Dinu V. Rosetti – n.r.). Ne-a trimis imediat acasă pe noi, sătenii, şi au săpat doar ei. Oasele le-au pus într-un camion cu prelată. Unde le-au dus, nuştiu. Am săpat aşa timp de trei ani şi am mai găsit uriaşi. Să zic aşa, aveau vreo patru metri lungime. Când găseam oasele, arheologii ne trimiteau acasă, să nu vedem noi ce e acolo. Dar noi vedeam, că nu eram orbi. Æi uite aşa am dezgropat uriaşi cu mâna mea în 1950″, a spus Ioniţă Florea.

La Argedava s-au mai găsit şi calendare solare asemănătoare cu cele de la Sarmizegetusa, dar care au dispărut, cu tot cu oasele de uriaşi, nu se ştie unde.

Novac e cel mai renumit

Au rămas legendele uriaşilor porecliţi “Jidovi”, nu se ştie de ce, peste tot în zona de sud a Munteniei. La sud de Popeşti există o vale care se întinde de la Olt până la Giurgiu. Legenda

spune că un uriaş, pe nume Novac, cel mai renumit dintre toţi, s-a luptat cu un balaur care le făcea rău oamenilor. Simţindu-se învins, balaurul a fugit şi a lăsat o dâră pe pământ. Aceasta este “Brazda lui Novac”.

În Tangâru, la aproximativ 15 kilometri de Popeşti, se află o altă ridicătură de pământ, tot o fostă cetate dacică, atestată arheologic.

“Măgura asta a fost făcută de jidovi, de uriaşi. Aşa spun poveştile din bătrâni. De aici până dincolo de Teleorman o să vedeţi asemenea măguri (movile – n.r.) făcute de uriaşi”, ne-a spus Ion Ene, de 71 de ani, din comuna Tangâru, judeţul Giurgiu

«Au venit la noi, din Est, cu 7000 de ani în urmă»

“Cu aproximativ 7000 de ani în urmă, în zona României se dezvoltase ocivilizaţie înaintată, sedentară, cu o cultură strălucitoare. Peste ei au venit populaţii din Est, numite de arheologul american Maria Gimbutas civilizaţia kurganelor. Diferenţa dintre po-pulaţiile autohtone şi cele invadatoare era în primul rând de înălţime, cei veniţi fiind mai înalţi – lucru atestat arheologic – războinici, buni metalurgi şi constructori de cetăţi aşezate pe înălţimi. Aşa se explică faptul că în legende toate cetăţile vechi sunt construite de uriaşi, iaragricultura performantă este legată de plugul metalic adus de ei. Altfel spus, uriaşii au venit din Est, cu 7000 de ani în urmă. Răspândirea acestor populaţii de uriaşi în toată Europa, apoi în Orientul Mijlociu şi nordul Africii, a dus, se pare, la naşterea legendelor despre uriaşi. E foarte posibil ca ei să se fi asimiliat în marea masă a populaţiilor autohtone, mai mici de înălţi-me, aşa cum spun, de altfel, şi legendele, şi astfel să fi dispărut. Reminiscenţe ale acestor uriaşile vedem cu ochii noştri: se mai nasc din când în când oameni foarte înalţi. Medicii le spun persoane bolnave de gigantism. Æi aici este de amintit faptul că mitologiile vorbesc despre uriaşi ca despre o rasă umanoidă degenerată, nereuşită”, ne-a explicat arheologul Traian Popa (foto)

.sursa:http://www.libertatea.ro)

Giganţi sau titani există, sub o formă sau alta, în mitologiile şi legendele multor popoare.

Cel mai mare schelet de uriasi descoperit

Cea mai mare fosila umana – Acelasi Pliniu cel Batran afirma in Istoria Naturala ca, in timpul unui cutremur devastator care a lovit Creta, un intreg perete de munte s-a naruit complet. Catastrofa a dezvaluit cretanilor ramasitele misterioase ale unui individ de proportii uriase. Masuratorile au aratat ca oasele apartineau unui barbat cu o inaltime de 20,4 metri. (sursa:http://www.descopera.ro)

MITUL URIASILOR DIN MUNTII APUSENI

Legendele si basmele romanesti vorbesc destul de frecvent despre uriasi. In mitologia populara, uriasii sunt fapturi lenese, puse mereu pe harta, cam greoi in gandire, razbunatori si sangerosi. Dar sunt si pobesti care arata o alta fata a uriasilor: fapturi cu capacitati fizice si psihice iesite din comun, constructori extraordinari ai cladirilor colosale.

In Romania, exista nenumarate marturii despre o civilizatie a uriasilor. Practic, fiecare zona atarii are povesti despre eroi de staturi formidabile, novaci, cum li se spune in unele locuri.

In zona Bihorului, se povesteste din batrini ca Decebal a fost de acord sa-i lase sa traiasca in Muntii Apuseni, linistiti, cu conditia ca acestia sa-i pazeasca comorile.

Batranii din zona satului hunedorean Ardeu spun ca pe vremuri traia o familie de uriasi care a fost insarcinata de Decebal sa pazeasca un plug de aur in marime naturala, la care erau legati doi boi, tot din aur, si tot din marime naturala, piese la care capetenia dacilor tinea tare mult si pe care le-a ascuns intr-o pestera, a carei intrare a fost apoi zidita. Povestea a fost transmisa din tata in fiu, nefiind scrisa niciodata, si ca urmare nu se mai pastreaza prea multeamanunte legate de perioada istorica a intamplarii, ci doar fapte.

Legenda spune ca afland de comoara de sute de kilograme de aur, un grup de flacai ce doreau sa devina bogati peste noapte s-au incumetat in munti. Si-au luat cu ei sabii, coase, furci si tarnacoape, plus trei carute trase de boi, ca sa aiba cu ce-si cara inapoi prada. Pestera era pazita, cu randul, de tatal si fiul cel mare din familia uriasilor.

In ziua in care grupul de pradatori a ajuns in apropierea pesterii, de paza era fiul cel mare al uriasilor. Cu mancare la el, parintii l-au trimis pe cel mai mic. Acesta a uitat insa sa ia cu el si cele trei paini de care fratele sau avea nevoie ca sa se sature. Infometat, flacaul urias i-ar fi

spus celui mic: “ramai tu aici ca eu ajung mai repede acasa si vin cu paine destula ca sa mancam amindoi”.

Schelet de Urias

Ceata de pradatori a ajuns la gura zidita a pesterii exact in intervalul in care mezinul familiei de uriasi era singur. Acesta nu stia de ce si de cine trebuie pazita intrarea in pestera. I-a vazut pe oameni agitandu-se cu furcile si sabiile in preajma lui si a crezut ca sunt, de fapt, niste jucarii. Distrat la culme, mezinul nu a observat cum, mai incolo, o alta parte din ceata a taiat un bou, aindesat in el otrava, dupa care l-a intins in fata lui. Infometat, micul urias n-a stat pe ganduri si s-a infruptat din mancarea otravita. La scurt timp, mezinul familiei de uriasi a murit.

Pradatorii au apucat sa sparga o parte din zidul care acoperea intrarea in pestera, dar dupa ce au intrat, tavanul s-a prabusit peste ei si au murit cu totii. Carutele cu boi au ramas afara. Cand s-a intors flacaul urias, a ramas mut de durere. A alergat acasa si i-a povestit mamei salece s-a intamplat cu mezinul. Uriasa n-a crezut pana cand nu a ajuns la locul cu pricina. A vazut ca cei care i-au omorit copilul au fost inghititi de pamant, insa, inebunita de durere, a inceput sa rascoleasca pamantul.

Batranii din Ardeu povestesc ca asa au aparut dealurile din zona si asa a fost scos la lumina calcarul de calitate pe care, de veacuri l-au folosit apoi pentru a face var, indeletnicirea lor de baza, pana in urma cu 20 de ani.

Etnologul Marcel Laptes explica aparitia si conservarea mitului uriasilor: Acesti uriasi nu erau personaje malefice. Ei ii pedepseau pe oameni daca acestia nu respectau un anumit regim de viata si erau proprietari ai comorilor naturii, pe care, desigur si le pazeau singuri.

La comunitatile izolate, cum sunt cele din Apuseni, oamenii traiesc intr-un mediu al misterului si al supranaturalului. Apropierea fata de natura a oamenilor de aici ii face mai usor sa creada in astfel de forte. Oamenii din aceste sate au un cu totul alt mod de a percepe mediul inconjurator. Pentru ei, absolut orice are viata si fiecare element are rolul sau bine stabilit in Univers, de la ultimul fir de iarba, pana la stelele de pe cer.

SURSA: http://www.dacii.info/2011/03/05/uriasii-uriesi-intre-basm-si-realitate/

Argedava (tainuita)

Distinsa cercetatoare Nona Palincas afirma ca in jurul Nuce-tului nu au existat stejari, desi la doi pasi de Argedava padurea Novaceanca adapostea pana de curand stejari mareti. Toate referatele intocmite, dupa opinia noastra, sumare si putin popularizate in Romania, fiind scrise numai in germana si franceza, sunt sarace in informatii si insuficient interpretate, ele avand totusi meritul de a demonstra, fara putinta de tagada, ca Popesti este cercul de foc al arheologiei noastre. Vizionarile din teren ne-au demonstrat stadiul avansat de ruina in care se afla cetatea, rascolita de sapaturi haotice, total neprotejata impotriva intemperiilor, lasata la voia intamplarii si a hazardului. Observatii atente in teren au scos la iveala “borne”(!) de ciment recente, adica insemne ale“arheologilor”, care se pregatesc ca in vara asta sa-si continue “opera stiintifica”. Mai mult, cunoastem de la localnici, care amabili, ne-au destainuit interesante lucruri (spre stiinta cititorilor, ii indemnam a merge in teren si a se convinge personal), urmatoarele: -Nucetul si toate Rovinele de pe aliniamentul Gradinari-Ogrezeni-Adunatii Copaceni au fost ridicate de “uriasi care au carat pamantul cu poala”; -Nucetul este numai crestetul Argedavei, cetatea de scaun a lui Burebista,decapitat in satul Buda din apropiere in anul 44 i.e.n., 5464 ani socotiti de noi, luand ca referinta inscriptia de laBiserica Curtea de Arges,de pe mormantul lui Neagoe Basarab, unde marele domnitor ne arata ca a savarsit aceasta manastire in anul 7025, informatie care actualizata, dovedeste ca astazi suntem in anul 7510;

– Inainte de al 2-lea razboi mondial au fost adusi in Nucet mai multi detinuti paziti de militari, care au fost pusi sa sape in cetate;

-Sapaturile arheologice au reinceput in anul 1946,dar cu mai mare inten-sitate din 1950 pana in 1954, cu o larga asistenta internationala. La aceste sapaturi au fost folositi localnici sub paza, ca muncitori cu ziua la sapat, platiti cu …8 lei pe zi. Copiii saraci erau folositi la strangerea si curatarea diverselor obiecte dezgropate, precum si a unor oseminte de oameni …uriasi, apreciati de localnici ca avand o inaltime de peste 5 m. Astfel au fost deshumate din Nucet, de la Necropola Zeilor din vestul cetatii, scheletele a peste …80 uriasi. Aceasta din urma informatie am gasit-o si la Mariuta, alta cetate geto-daca, in urma discutiilor purtate cu un localnic ce a sapat acolo. Localitatea Mariuta este in judetul Calarasi, fiind deshumate acolo trei schelete de uriasi, dintre care unul fara cap. Sapaturile au fost coordonate in acest punct arheologic de profesorul Simon Mihai, disparut in 1990 in conditii neclare;

-“Arheologii” din Argedava,”cu mainile la spate, vorbind cand in romaneste, cand in nemteste”, au pus copiii saraci, in special fetitele, sa spele “ciotoaiele si capatanile ale mari”, dupa care micutii erau pusi sa le boceasca. Intrebati de localnici,”arheologii” le-au spus ca acei uriasi sunt …Jidovii (!?). Asa ne-au relatat octogenarul orb Manolache Manole, Ghencea Ioana si Ghencea Marin din satul Popesti, participanti la sapaturile arheologice;

-Din partea de nord-est a cetatii a fost ridicata cu macaraua o placa foarte mare de andezit avand desenat pe ea …soarele (in ce muzeu a fost oare expusa?), iar din partea de est a cetatii au fost ridicate cca. 6 vetre de cult si stalpii unui calendar geto-dac (unde sunt aceste obiecte?). Desenul unei vetre de cult este prezentat sumar de Mioara Turcu in Cetati geto-dacice in Campia Munteniei;

-O cantitate insemnata de monezi de toate tipurile a fost descoperita cu ocazia sapaturilor, ponderea detinand-o cele de argint. Ulcelele pline de argintarie gasite de localnici erau recompensate cu “un ban pentru tuica”; -asa dupa cum dovedesc urna de incinerare si cescuta gasita in interior, cultul inmormantarii practicat la un moment dat in cetate, era cel alincinerarii, dar osemintele gasite demonstreaza ca, cu mult timp inainte de practicarea incinerarii, inhumarea era ritualul acestor oameni …uriasi;

-De o parte si de alta a Argedavei se intind mai mult de 7 cetati getice care comunica intre ele printr-un tunel subteran, indelung cautat. Din cercetarile noastre a rezultat ca in partea de esta cetatii, unde in anul 2000 a sapat in mare graba arheologul Nona Palincas, s-a descoperit un tunel care porneste din Nucet catre pintenul pe care este asezata biserica si cimitirul, tunel

aflat la cca. 17 m, adancime. Tunelul cu pricina a fost declarat …fantana si acoperit urgent cupamant luat din alt loc;

-In fata Nucetului, catre raul Arges, doua balastiere scot la iveala trunchiuri de copaci carbonizate, de dimensiuni impresionante, semn al existentei in trecut a unei mari zone verzi feerice. Edenul ?

-Toate Rovinele adapostesc palate subterane legate intre ele, ce intrec in maretie orice cetate sau complex de cetati gasite pana acum in Dacia. Recentele excavari duc la completa distrugere a Nucetului. Acest deznodamant “planificat din nestiinta” trebuie evitat cu orice pret.

semneaza istoric-cercetator Gh. Serbana si profesor de istorie si filosofie Gheorghe Bârdan Raine

ORIGINEA RASEI UMANE: CEI ZECE ADAMI SI CELE OPTSPREZECE EVEBy Gabriela Dobrescu 25/04/2012

AUTOR: Napoleon SAVESCUDacia Revival International, New York, SUA

Daca din Cartea Genezei aflam ca Adam si Eva au avut trei copii, pe Cain, Abel si Seth, de la geneticieni aflam de existenta a 10 fii ai lui Adam si 18 fiice ale Evei. Studiul genomului uman devine un important instrument stiintific in cercetarea istoriei si preistoriei rasei umane, de la inceputurile existentei acesteia si pana in zilele noastre. Astfel, de la Nicholas Wade, „Science Time”, New York Time, din 2 mai 2000, aflam ca oamenii de stiinta, studiind ADN-ul matern, mostenit din generatie in generatie, au putut urmari traseul cromozomial al speciei umane, mergand pana la originea ei, ajungand, pur si simplu, la acea pereche primordiala, la Adam siEva. Americanii isi redescopera istoria, studiile recente cromozomiale aratand migratia omului preistoric spre America, nu din Africa, ci din Asia. Aceasta migrare s-a produs din Asia acum 35.000 de ani, cu o singura exceptie, a unei Eve venita din Europa, de undeva din nordul spatiului Carpato-Dunarean. Dar cum Eva aceasta a migrat, traseul ei nu s-a gasit, astfel incat se considera ca s-a facut pe calea apei: fie spre vest, traversand Oceanul Atlantic, fie spre est, prin Marea Nordului. Peste noapte, englezii si irlandezii devin frati, descoperindu-si radacini comune, ciudate, din timpuri imemoriale. Norman Davies publica „The Isles” – Oxford University Press -, un studiu despre ADN-ul mitocondrial extras din scheletul omului din Cheddar, de acum 8.980 ani, care s-a potrivit cu acela al unui invatator din satul ceddar, Adrian Targett, dovedind astfel continuitatea genetica a populatiei locale, in ciuda numeroaselor invazii care s-au suprapus in timpul celor aproape 9.000 de ani.

Spre deosebire de analiza ADN folosita in medicina forensica, in studiile de mai sus se analizeaza legaturile dintre indivizi, si nu indivizii in sine. Biologii pot determina, astfel, chiar marimea unei populatii antice si, de asemenea, ramurile ei in cazul raspandirii acesteia in diferite grupuri. Astfel, arheologii descopera o alta dimensiune in studiile lor care le revolutioneaza gandirea. Cel mai precis arbore al umanitatii, cel mai detaliat, a fost construit, dupa o munca de ani, de catre dr. Douglas C. Wallace si colaboratorii acestuia de la Emory University School of Medicine din Atlanta, Georgia, SUA. Arborele uman al dr. Wallace este bazat pe ADN-ul mitocondrial, care este reprezentat de cateva mici inele genetice apartinand originii primordiale materne. Un arbore uman, de data aceasta avand la origine analiza cromozomului „Y” ( cel care stabileste sexul masculin), a fost elaborat de dr. Peter A. Underhill si dr. Peter J. Oefner de la Stanford University, CT, SUA. Geneticienii considera, astfel, ca populatia de baza, „The ancestral human population”, a fost foarte mica, de circa

2.000 de indivizi. Problemele au aparut in cadrul studiului cromozomului „Y” si al arborelui acestuia, ca o consecinta a faptului ca unii barbati, din aceeasi generatie, pot sa nu aiba copii ori sa aiba numai fete. Astfel, numarul cromozomilor „Y” stabili se poate diminua, chiar daca populatia, ca numar, nu se modifica. Prima populatie umana a aparut undeva in Africa, dupa parerea geneticienilor, in urma cu 144.000 de ani. |n urmatorii 10.000 de ani, prin interferentamitocondriala si a cromozomului „Y”, vor aparea primele ramuri. Mitocondria, care este localizata in interiorul celulei, dar in afara nucleului acesteia, nu este afectata de schimbarile genetice ulterioare, fiind trecuta neschimbata de la mama la copii. |n principiu, toti oamenii artrebui sa aiba acelasi cod ADN mitocondrial. |n practica, ADN-ul mitocondrial va suferi modificari in decursul secolelor, fie datorita copierii gresite, fie radiatiilor. Cunoscand astfel raspandirea pe glob a celor 18 Eve care au suferit schimbari in codul ADN mitocondrial, putem determina azi originea materna a unei persoane, indiferent daca a schimbat sau nu regiunea ori continentul de origine. Dr. Wallace descopera ca aproape toti indienii americani au o mitocondrie care apartine ramurilor, pe care el le numeste: A, B, C si D.

Europenii apartin unui set diferit de ramuri, de la H pana la K, plus T pana la X, sugerand ca primii europeni moderni au sosit in Europa in urma cu 39.000-51.000 de ani, corespunzand, cu datele arheologice, anului 35.000 i.d.H. |n Asia, cea mai veche linie genetica cunoscuta, M, va avea ca descendenti feminini liniile A pana la D si F plus G. Ramurile A, B, C, D se vor deplasa in America de Nord si, de acolo, in America de Sud. Dar cum lucruri misterioase se intampla totdeauna si peste tot in lume, tot in America de Nord vom gasi ramura feminina X, plecata din Europa, din nordul spatiului Carpato-Dunarean, pe o ruta nestiuta. La ce a dat eanastere, vom vedea mai tarziu. Vedem astfel cum de la originea primei Eve, din sud-estul Africii, de fapt a radacinilor primordiale feminine – L1, L2 si L3 – din care se va pastra numai una (L3), se vor naste cele 18 ramuri cunoscute ca „haplo groups”, dar cunoscute popular ca cele 18 fiice ale Evei. Originea paterna, arborele cromozomial „Y”, am gasit-o in cartea „Genes, people and language”, aparuta in luna martie a.c. si scrisa de dr. Luca Cavalli-Sforza, fara insa sa avem o comunicare oficiala a cercetatorilor de la Stanford. Acest arbore are 10 ramuri principale.

Primele trei ramuri I, II si III au fost gasite exclusiv in Africa. Ramura III migreaza insa in Asia, din ea desprinzandu-se ramurile de la IV pana la X, care vor popula lumea. |n Marea Japoniei gasim fiul IV, in nordul Indiei – fiul V, iar in sudul Marii Caspice – fiii VI si IX. Dr. Cavalli-Sforza considera ca aceste ramuri ale cromozomului „Y” ar putea fi asociate cu grupurile principale de limbi vorbite in lume. Cand Dr. Wallace a fost intrebat daca ramurile mitocondriale ADN sunt si ele in corelatie cu limbile principale vorbite in lume, el a fost mai circumspect. |ntr-un articol publicat, in martie a.c., in „The American Journal of Human Genetics”, Dr. Wallace identifica o populatie in sudul continentului african, nord-vestul desertului Kalahari, Vasike Kung, a carei vechime crozomiala este cea mai apropiata de radacina cromozomiala originala. O alta populatie africana, care este aproape la fel de veche ca cea sus-amintita, este cea a pigmeilor Biaka din centrul Africii. Amandoua grupurile de populatie traiesc in regiuni izolate si aceasta pare a fi cauza pentru care ADN-ul lor mitocondrial nu arata prea multe schimbari fata de cel ancestral. America, fiind tara care investeste cei mai multi bani in aceste studii, are si cei mai multi cercetatori in acest domeniu de pionierat. Astfel, dr.Joseph Greenberg, lingvist la Stanford University, a propus trei migratii, corespunzatoare cu cele trei grupuri lingvistice ale americanilor, cunoscute ca: amer-ind, Na-Dene si Eskimo-Aleut.

Studiul mitocondrial al dr.Wallace arata ca sosirea primelor grupuri in America a fost mult mai complexa decat o simpla migrare de populatie. Din ramurile A, B, C si D gasite la populatia bastinasa nord-americana, A, C, si D se gasesc si in Siberia, sugerand ca principala sursa migratia acestora in America de Nord. Absenta ramurii B in Siberia ne sugereaza sosirea acesteia de undeva de peste ocean. Surpriza mare s-a produs in anul 1998, cand dr. Wallace gaseste ramura X, o ramura europeana foarte rara printre nativii Americii de Nord,

ca Ojibwa si Sioux. La inceput, el a considerat ca aceasta a aparut in urma casatoriei localnicilor cu europenii moderni. Dar, X-lineage-ul american s-a dovedit a fi…pre-columbian(!), avand o varsta intre 15.000 si 30.000 de ani. X-lineage-ul european a avut doua cai de a ajunge in America: una trans-Siberiana, dar nu s-au gasit urmele ei in populatia siberiana; alta trans-Atlantica…acum mai mult de 20.000 de ani!!! Cand primii oameni „moderni” au inceput sa paraseasca Africa, acum 50.000 de ani, au facut-o probabil in grupuri mici, de cateva sute, aventurandu-se ca vanatori, in cautarea hranei. Ei au venit in contact cu populatia de Neanderthal, care i-a precedat. Biologul Edward O. Wilson, intr-un interviu acordat in The Wall Street Journal, vorbind despre istoria originii rasei umane, spunea: „noi trebuie sa rescriem epopeea originii rasei umane”. Si tot el adauga : „Homo Sapiens a avut si are o istorie data naibii! Si cand spun asta, ma refer la acea istorie indepartata, la istoria evolutiei, la istoria lui genetica, la care trebuie sa adaugam si istoria culturala si religioasa a ultimilor 10.000 de ani” .

Multi biologi ai lumii, care reconstruiesc istoria rasei umane, spun:”Noi toti suntem frati africani la origine”! Cand oare si istoricii nostri se vor trezi si vor accepta originea poporului nostru Carpato-Dunarean ca fiind cel ce a dat nastere poporului european modern, cand se vatermina cu basmul romanizarii populatiei dacice si se va accepta si de catre ei adevarul: ca spatiul Carpato-Dunarean este vatra Vechii Europe, iar poporul nostru este cel mai vechi popor european ?

http://www.iatp.md/dava/Dava2/Savescu_org/savescu_org.html

TITANIC – NAVA SCUFUNDATA DE IEZUITIBy Gabriela Dobrescu 22/04/2012

Atunci când ne gândim la evenimente ce au apărut în istorie de-a lungul ultimilor 100 sau 200 de ani, există cu siguranţă unele care au produs mari emoţii şi consternare în rândul opiniei publice. Unul din aceste evenimente ar fi scufundarea vasului Titanic, ce a avut loc în anul 1912.Considerată a fi de mulţi una dintre cele mai mari tragedii a secolului al XX-lea, scufundarea vasului Titanic îşi are originea în iezuiţi! Vă vine a crede sau nu, vasul Titanic nu s-a scufundat dintr-o eroare de pilotaj, aşa cum toţi ştim această poveste, ci este urmarea unei conspiraţii puse la cale de iezuiţi. De ce au făcut-o? Citiţi în întregime acest articol.

Iezuiţii, împreună cu marile familii Rothschild, Morgan şi Rockefeller, pun la cale crearea lui Federal Reserve Bank

Începând cu anii 1830, SUA nu deţinea o bancă centrală, aşa cum aveau alte ţări europene. Iezuiţii (societatea secretă şi ocultă a Vaticanului) îşi doreau foarte mult o bancă centrală şi în

America, cu ajutorul căreia să poată manipula banii în întreaga lume financiară.În 1910, şase oameni s-au întâlnit pe Insula Jekyll (SUA) pentru a pune bazele unei bănci centrale a Statelor Unite, bancă pe care ei au numit-o Federal Reserve Bank. Aceşti oameni erau: Nelson Aldrich şi Frank Vanderlip, ambii reprezentând imperiul financiar a lui Rockefeller; Henry Davison, Charles Norton şi Benjamin Strong, ce-l reprezenta pe J.P. Morgan şi Paul Warburg, ce era emisarul dinastiei bancare Rothschild din Europa. Se pare căfamilia Rothschild erau agenţii bancari ai iezuiţilor, deţinând astfel cheia bogăţiei Bisericii Romano-Catolice.Interesantă e relaţia dintre cele trei familii atotputernice. Familia Morgan era apropiată de familia Rothschild, şi asta de când firma londoneză a Morganilor a fost salvată de la ruina financiară de către Banca Angliei în anul 1857. Dar Banca Anglliei se ştie că în acea perioadă era sub influenţa familiei Rothschild. După aceea, Morgan a fost în toată perioadă ca “agent financiar” a familiei Rothschild. În schimb, Rockefeller şi cu Morgan erau mari competitori; dar, în final, au ajuns să lucreze împreună creând un cartel naţional bancar, denumit Federal Reserve.Familiile Rothschild, Morgan şi Rockefeller erau în schimb “infiltrate” de iezuiţi, aşa că ele serveau interesele Ordinului Iezuiţilor. Unii ar putea să conteste asocierea între o familie de evrei (cum e Rothschild) cu un ordin creştin (cum sunt iezuiţii). Vreau doar să le reamintesc faptul că atunci când există bani şi dorinţa pentru putere, diferenţele religioase dispar instantaneu.

J.P. Morgan, proprietroprietarul vasului Titanic

Titanicul, proprietatea familiei Morgan

Să revenim însă la Titanic. Construcţia navei a început în anul 1909 la şantierul naval din Belfast (Irlanda de Nord). Belfast-ul era un port protestant şi se ştie aversiunea iezuiţilor faţă de protestanţi. Cui aparţinea Titanicul? Celebra navă era construită la comanda societăţii White Star Line, companie care era controlată de.familia Morgan. De altfel, Titanicul a fost construit la ordinul dat de iezuiţi lui J.P. Morgan.

Cine nu e cu noi, va muri înecat în largul mării.

Această navă “rezistentă” ar putea servi ca “navă a morţii” celor care s-ar fi opus planurilor iezuiţilor de a crea Federal Reserve. Existau în acele timpuri o serie de oameni bogaţi şi puternici care ar fi putut bloca crearea lui Federal Reserve; de aceea, era necesar ca puterea şi bogăţiile lor să le fie luate din mâinile lor. Ei ar fi trebuit să fie distruşi prin mijloace pe carenimeni să nu le suspecteze vreodată c-ar fi vorba de nişte crime. Nimeni n-ar fi trebuit să-i suspecteze vreodată pe iezuiţi. Aşa că Titanicul era vehiculul perfect pentru uciderea celor care se împotriveau creării Federal Reserve.Pentru a îndepărta orice suspiciune, pe vasul Titanic au fost invitaţi să călătorească mulţi irlandezi, francezi şi italieni, toţi de religie romano-catolică. Dar oameni care puteau fi uşor delepădat. La fel, şi mulţi protestanţi s-au îmbarcat pe celebrul vas. Dar nu aceştia erau ţinta iezuiţilor, ci oamenii cei bogaţi şi puternici de care iezuiţii doreau să scape.

John Jacob Astor

Trei mari bogătaşi se aflau pe vasul Titanic

Cine credeţi că se aflau pe nava Titanic? Trei dintre cei mai bogaţi şi mai importanţi oameni ai momentului: Benjamin Guggenheim, Isador Strauss şi John Jacob Astor. Benjamin Guggenheim (1865-1912) a fost un mare om de afaceri american; Isador Strauss (1845-1912), proprietarul celebrelor magazine Macy, iar John Jacob Astor (1864-1912) era probabil cel maibogat om al timpurilor sale. Averile lor cumulate, în banii actuali, erau de circa 11 miliarde dedolari.Toţi aceşti trei oameni au fost încurajaţi să mergă pe Titanic, “palatul plutitor”. Dar ei trebuiau să fie ucişi în această călătorie marină, pentru că iezuiţii ştiau că toţi trei s-ar folosi de bogăţia şi de influenţa lor pentru a se opune creării Federal Reserve Bank.

Edward Smith, căpitanul vasului Titanic, era iezuit

Căpitanul vasului Titanic era Edward Smith. Acesta a colindat apele Atlanticului de Nord timp de 26 de ani şi era la vremea aceea cel mai experimentat pilot naval al rutelor din America de Nord. El lucra de mulţi ani pentru J.P.Morgan. De fapt, Edward Smith era un “ajutor de preot iezuit”. Nu era propriu-zis preot, ci îl ajuta pe acesta în slujbele de la biserică. Edward Smith a servit cu abnegaţie Ordinul Iezuiţilor.

Edward Smith, capitanul vasului Titanic

Căpitanul primeşte indicaţii de la superiorul său iezuit ce să facă cu nava Titanic

Într-un film documentar realizat în 1986 de National Geographic şi intitulat “Secretele Titanicului” apar dezvăluite multe lucruri interesante. Unul din acestea s-ar referi la faptul că, atunci când Titanicul a părăsit sudul Angliei pe 10 aprilie 1912, Francis Browne, un episcop iezuit, s-a îmbarcat la bordul lui “Titanic”. Acesta era cel mai puternic iezuit din Irlanda şi răspundea direct generalului Ordinului Iezuiţilor din Roma. Iată ce se spune în filmul documentar:“Un preot, pe nume părintele Francis Browne, a surprins aceste instantanee ale pasagerilor vasului, mulţi dintre ei aflaţi într-un voiaj către eternitate. Următoarea zi, Titanicul face ultima oprire la Queenstown (Irlanda). Aici, mulţi imigranţi irlandezi se îmbarcă pentru a se îndrepta spre noile lor case din America. Şi, din fericire, părintele Browne se dă jos din Titanic. El îi face o ultimă fotografie căpitanului Smith care coboară de pe puntea vasului”.Iată deci complotul iezuit: părintele Francis Browne se îmbarcă pe Titanic, fotografiază victimele, îi transmite indicaţii căpitanului vasului, amintindu-i de jurământul său ca iezuit, şiapoi, a doua zi dimineaţă, părăseşte nava.

Ordinul iezuit: “Scufundă Titanicul!”

Probabil că Browne i-a spus căpitanului Edward Smith ce să facă în apele Oceanului Atlantic.Iezuitul general i-a povestit lui Francis Browne ce se va întâmpla, iar acesta i-a relatat căpitanului Smith restul poveştii. Nu cred că am exagera prea mult dacă am spune că lui Edward Smith i s-a dat ordinul de a scufunda Titanicul. Iar căpitanul a făcut exact ce i s-a cerut.

Iezuiţii cred că sunt îndreptăţiţi să execute crime în numele lui Dumnezeu

Pentru cei care nu cunosc prea bine filozofia iezuiţilor, dăm citire din cartea lui W. C. Brownlee, – “Instrucţiunile secrete ale iezuiţilor”:“Prin ‘ordinul lui Dumnezeu’, Iezuitul general este îndreptăţit să omoare pe cei inocenţi, să jefuiască, să execute toate neorânduirile, şi asta pentru că Papa este ‘Domnul vieţii şi al morţii’ şi al tuturor lucrurilor”.Mai jos, un fragment din cartea lui G.B. Nicolini – “Istoria iezuiţilor”:“Nu există în istoria umanităţii vreo organizaţie care să rămână timp de peste 300 de ani nealterată de schimbările societăţii şi care să nu exercite o influenţă atât de mare asupra destinului omenirii (.) ‘Scopul scuză mijloacele’ este maxima ei favorită şi un iezuit este astfel gata să comită orice crimă”.

Jurământul iezuit te transformă în păpuşă

Cei care vor să facă parte din Ordinul Iezuit trebuie să depună un jurământ, un jurământ care spune printre altele că: “Mă voi considera ca un trup mort, fără voinţă sau inteligenţă, voi fi ca un crucifix care nu se împotriveşte voinţei celui care-l deţine”. Atunci când o persoană intră în Ordinul iezuit, atunci ea este legată de stăpânul (învăţătorul) său iezuit pânăla moarte.

Căpitanul trebuia să devină un martir al iezuiţilor şi să scufunde nava

Edward Smith, fiind în Ordinul iezuit, a devenit un om fără voinţă sau inteligenţă. El trebuia să comită orice crimă pe care i-o cerea Ordinul. Lui Edward Smith i s-a cerut martiriul. Aflat la bordul Titanicului, Edward îşi cunoştea datoria, fiind sub jurământ. Căci Titanicul a fost construit doar pentru duşmani. Şi a fost construit ca să se scufunde.Deşi era căpitan de atâţia ani, şi ştia foarte bine cum să conducă o navă, Edward Smith mergea cu Titanicul la viteză maximă, cu o viteză de 22 de noduri, într-o noapte întunecată, fără lună, printr-o zonă cunoscută ca fiind plină de blocuri de gheaţă. Asta şi urmărea: ca vasul să se izbească de vreun bloc de gheaţă. Să mai aducem aminte că Edward Smith a primit în noaptea tragediei Titanicului nu mai puţin de 8 telegrame în care i se cerea să fie atent, dar el le-a ignorat pe toate? De ce? Ştia foarte bine că vasul sigur se va izbi de un bloc de gheaţă. Nimic nu-l mai putea opri pe omul ce jurase credinţă iezuiţilor, scopul său suprem

fiind scufundarea navei.

Zbuciumul din mintea căpitanului

Istoria a zugrăvit o imagine foarte tragică a căpitanului Smith în ultimele ore ale tragediei Titanicului. Atunci când era timpul ca să se coboare bărcile de salvare, lui Smith nu i-a păsat deloc, şi a trebuit ca unul din ajutoarele sale să se apropie de el, pentru a da ordinul mult aşteptat. Personalitatea sa legendară şi tăria de caracter a lui Smith se pare că l-au părăsit în acele clipe. Poate că în mintea lui Smith se dădea o luptă: dacă să-şi îndeplinească misiunea decăpitan al mării sau dacă să-şi asculte maestrul său iezuit şi să scufunde nava.Ca un făcut, nava Titanic nu a fost dotată cu bărci de salvare suficiente pentru a-i salva pe toţipasagerii. În plus, n-au fost disponibile decât focuri de alarmă albe, în loc de roşii, aşa că alte nave aflate în apropiere au perceput că cei de pe Titanic au o … petrecere! (în lumea marină, focurile de alarmă roşie sunt cele care arată nevoia de ajutor).

Ca o concluzie

Şi astfel, una dintre cele mai mari tragedii ale secolului XX, scufundarea Titanicului, pare a fi opera Ordinului iezuiţilor. Nava cea mai rezistentă, “palatul plutitor” al lumii, Titanicul, a fost creat doar pentru a fi mormântul celor bogaţi, celor care se opuneau creării lui Federal Reserve Bank. În aprilie 1912, odată cu scufundarea Titanicului, orice opoziţie împotriva înfiinţării lui Federal Reserve a fost eliminată. Banca Centrală a SUA a fost înfiinţată în decembrie 1913 şi astfel s-a împlinit şi visul iezuiţilor. Dar cu ce sacrificiu uman …

TABLITELE CERATE DE LA ROSIA MONTANA / ENCICLOPEDIA DACICABy Gabriela Dobrescu 29/03/2012

Rosia Montana constituie o comoara nu numai in aur si in alte elemente „top secret” din Tabelul lui Mendeleev, dar si pentru cultura Europei. Daca s-ar tine cont de acest nepretuit tezaur, nu s-ar da niciodata degrevare arheologica!

Zeul Ianus, cu doua capete, este considerat patriarhul nemuritor (IM PIO) al latinilor, dupa cum se vede in aceasta stela de la Rosia Montana

Tablitele cerate de la Rosia Montana, un tezaur al Europei

Atat de putin mediatizate, tablitele cerate gasite intamplator in galeriile de mine reprezinta o pagina de istorie care nu se potriveste cu teoriile ilogice ale celor care sustin ca romanii au venit in Dacia aducand germenii culturii latine din care a luat fiinta poporul roman si ca daciinu exploatau aurul in galerii si nu stiau sa-l prelucreze. Concluzia „fireasca” de aici ar fi cea vehiculata de amar de vreme prin cartile de istorie, anume ca niciun tezaur gasit pe aceste meleaguri, nici faimoasele bratari de aur, nu pot fi dacice! Istoria tripticelelor ( carti cu trei foi de lemn cerat legate intre ele) de la Rosia Montana a fost povestita in detalii in cartea ”Romanica”, de G. Popa-Lisseanu, editata in 1926 la tipografia Ion C. Vacarescu.

Documente unice de o valoare inestimabila

S-au gasit 50 de piese, dintre care jumatate au fost distruse integral sau partial, din nepricepere, ignoranta sau rea-credinta, pastrandu-se intregi sau parti doar 25. Cele mai multe au fost scoase din tara si se afla la Budapesta, Viena, Berlin. Prin continutul si destinatia lor, tripticele reprezinta contracte intre ”proprietari” de mine romani si ”arendasi”,baiesi priceputi, un edict de dizolvare a unui colegiu funerar – cel mai important document despre colegiile funerare din antichitate – o lista de bucate pentru un ospat al unui colegiu de meseriasi, contracte de vanzare – cumparare de sclavi si asocieri in vederea exploatarii unor ”gauri de mina”. Am pus in ghilimele ”proprietari”, pentru ca in tablite, formularea este deosebit de interesanta! Dam un exemplu: ”Ulpius Valerius, nestiutor de carte, inchiriaza o groapa de aur, despre care zice ca e a sa, lui Socratio Socrationes, de asemenea nestiutor de

carte”. Este cel putin ciudat ca Ulpius nu este trecut ca proprietar categoric, ci doar ca unul care pretinde ca aurofodina era a sa! In 1875, tablite asemanatoare mai fusesera descoperite doar in Pompei, intr-un cufar din casa bancherului Cecilius Jucundus, dar acestea erau doar chitante. Impreuna cu cele de la Rosia Montana, constituie singura dovada a vechimii si raspandirii scrierii cursive in latina prisca!

Asa aratau „gaurile de aur” din Masivul Carnic, „despre care romanii ziceau ca sunt ale lor”, inchiriindu-le baiesilor cu contract scris

Limba latina prisca, pe buzele tuturor

In anul 1873, cele 25 de tablite au fost publicate integral cu comentarii si ilustratie grafica de catre eruditul german Teodor Mommsen. Ceea ce sustin toti cei care le-au studiat este faptul ca tripticele sunt documente extrem de rare si de o foarte mare importanta, ele constituind o dovada despre raspandirea limbii latine vulgare in secolul II d. Chr., despre scrierea cursiva in aceasta limba, pana la descoperirea tablitelor de la Rosia Montana necunoscuta in lume. Tablitele cerate demonstreaza ca minerii peregrini iliro-dalmatini, din marele neam al tracilor, ca si ”autohtonii”, adica dacii, se intelegeau foarte bine cu romanii in limba latina prisca sau ”vulgara”. In tablite se stipuleaza clar ca, desi aproape nimeni ” quia se litteras scire negavit” – ”nu stia a scrie literele” -, ei se intelegeau verbal asupra obiectului contractului. Si asta in anul 131 (dupa cum este datat in scris cel mai vechi triptic), ceea ce naste o intrebare legitima: cand anume invatase neamul trac, in masa, limba latina prisca? Aceste triptice au fost descoperite accidental, de aceea exista posibilitatea sa mai fie altele ascunse in galeriile dacice. Asta ar insemna sa nu se dea nicio degrevare arheologica pentru nicio exploatare invaziva, dar asa ceva nu se intampla decat in tarile cu guvernanti educati, care stiu ce inseamna cultura. Tripticele au fost descoperite in mai multe mine. La Larnic, pe langa tablite, s-a gasit si un stil, pe care oamenii din zona il numesc condeiu si pe care astazi il folosesc ca instrument pentru a incondeia ouale de Pasti. In minele din Letea, langa triptice, a fost gasit si cadavrul unui barbat cu barba lunga, cu varsta apreciata la 40 de ani. Intr-o minadacica din Carnicul Mare, au fost descoperite intr-o odaie subterana, care era mobilata cu o

masa si mai multe scaune, avand si o vatra. Langa Rosia Abrudului, in mina Sf. Ecaterina, la o adancime de 277 metri, au fost gasite cele mai multe triptice, impreuna cu obiecte casnice.

Toporul gasit pe Valea Mozacului, cu inscriptia ”SVI MI PIE”, datand din 1500-1375 i.Chr.

“Ungurii” de pe tablita greceasca

Unul din tripricele descoperit in minele Letea, in 1788, a ajuns la magisterul Paul Laurentiu Kovacs din Abrud si familia acestuia l-a vandut in anul 1834 librarului anticar Samuel Nemes. La acest anticar au ajuns si unele tablite in limba greaca, pe care a incercat sa le falsifice. G. Popa-Lisseanu scria in ”Romanica” despre incercarea grosolana de falsificare a tablitelor: “Pe alocuri, ceara fusese topita atat cat sa se stearga literele initiale si, pe langa unele vorbe barbare fara de niciun inteles, scrise cu litere pseudo-scitice si cursive neo-grecesti, rau formate, au aparut numele mai multor eroi din migratiunea huno-ungarica”, in incercarea de a croi o istorie halucinanta a unor asa-zisi sclavi maghiari adusi de romani pentru a munci in mine!

Tripticele de ceara extrem de rare constituie o dovada a raspandirii limbii latine vulgare in secolul II d. Chr.

Oltenismele latinii prisce

Textul fiecarui document se scria de doua ori. Scopul dublei transcrieri era sa se poata sti cuprinsul textului intern, fara a se desface sigiliile ce-l pecetluiau, iar scopul contactului era, dupa cum stipula cel ce le scria, sa se fixeze si in scris obligatiunea verbala. Fiecare triptic estescris de aceeasi mana de la cap la coada, inclusiv semnaturile celor sapte martori obligatorii, deoarece, este specificat in contracte, nici cei care sustineau ca sunt proprietari, nici baiesii arendasi, nici martorii ”quia se litteras scire negavit” (nu stiau sa scrie literele). O ”ciudatenie” a limbii latine vulgare utilizate in contracte o constituie folosirea ”oltenismelor”,

pe care lingvistii le considera tipic romanesti. De exemplu, un martor la un contract de vanzare al unei femei, se subscrie cu formula segnai, in loc de signavi, adica perfectul simplu romanesc sau ”oltenismul” semnai. In alte parti, gasim iarasi o forma ”autohtona”, ”siesi”, scrisa ”sies” sau ”sues”. Si aici trebuie sa amintim de toporul gasit pe Valea Mozacului, care poarta inscriptia in limba latina prisca ”SVI MI PIE”, ”al meu, patriarhul”! Datarea acestui topor este uimitoare pentru adeptii teoriei ca romanii i-au „latinizat” pe daci: 1500-1375 i.Chr. Si atunci, cine pe cine a ”latinizat”?

Tablitele cerate de la Rosia Montana , un tezaur al Europei

Latina prisca, din timpul zeului Saue

Imag0137 1 300×253 Tablitele cerate de la Rosia Montana, un tezaur al EuropeiPrintre monumentele epigrafice de la Rosia Montana se afla si o stela inchinata zeului Ianus, cel cu doua capete, considerat patriarhul latinilor. Acesta este incadrat de cuvintele ”IM” si ”PIO”, ”patriarhul imortales”, nemuritor. Acest zeu misterios cu doua capete a fost adorat din timpuri stravechi la Tartaria, sub numele de Su, sau Saue, fiind o divinitate al carui simbol dedicat era soarele. El apare si pe monede dacice anteromane sub denumirea de Ianus. Isidor, in lucrarea sa ”Origini”, ne spune ca ”limba prisca, adica limba batrana, a fost aceea pe care au folosit-o locuitorii cei mai vechi ai Italiei, din timpul lui Ianus, care i-a civilizat”. Iar limba latina culta, folosita de patura conducatoare, il supara pe Catilina : “Ispraviti cu atatea grecisme in limba, ca nu ne mai putem intelege cu poporul!”.

Enigmaticii scribi ai tripticelor

Imag0138 1 300×161 Tablitele cerate de la Rosia Montana, un tezaur al EuropeiDintre semnatarii contractelor, vreo suta de nume sunt de origine romana, aceia care pretindeau ca ”gaurile de mina” pe care le inchiriau erau ale lor. Cei mai multi dintre ”arendasi” erau baiesidin tribul Pirustilor, asezat in Rosia Montana in ”vicus Pirustarum”. Alti baiesi, vreo cincisprezece, au nume grecesti si nu este exclus ca si acestia sa se fi avut bine cu dacii, asa cum s-au avut intotdeauna. Vreo patruzeci de nume pomenite de tablite sunt ”barbare”, originare Daciei. Este interesant cine erau “arendasii” si cei care scriau contractele pentru romanii nestiutori de carte pentru a intelege de ce documentele n-au fost tinute la centrul tuturor minelor stapanite de romani, la Zlatna, acolo unde se tineau socotelile referitoare la toate exploatarile aurifere!Istoricii sustin ca minele ”romane” erau exploatate direct de catre imparat, prin ”procuratori aurari”. Tablitele ne spun ca majoritatea procuratorilor erau doarniste liberti, dar de conditie mai buna. In afara de acestia, exista o multime de ”particulari” romani, tot liberti, care pretindeau ca stapanesc ”gropi de aur”. Contractele scrise pe tablite par cel putin dubioase, pentru ca cei care le incheiau erau in afara organizarii exploatarilor de catre procuratori, iar cei care le scriau cursiv in latina vulgara nu erau functionari romani,pentru ca acestia foloseau latina oficiala, culta! Si de ce au fost ”ingropate” in galeriile miniere greu accesibile? S-a spus ca din cauza atacurilor triburilor germanice ale marcomanilor, aliate cu triburile sarmate si cu dacii liberi. Cu atat mai mult acestea ar fi trebuit sa fie puse la adapost la centru, pentru ca erau niste acte pe care proprietarii n-ar fi vrut sa le piarda! Se poate presupune fie ca erau ”furtisaguri”, facute pe la spatele comenduirii romane, fie ca ”scribii” erau in bune relatii cu dacii si nu au vrut ca romanii sa fuga cu astfel de acte de proprietate.

Maniera de abataj, trapezoidala, din Masivul Carnic, caracteristica dacilor, cu proportii regulate, calibrate si foarte geometrice, acum amenintate sa dispara in cianura, pentru ca Gold Corporation vrea sa conserve galeriile „romane”

Dacii au sapat galeriile

Incepand cu 1999, la Rosia Montana a cercetat o echipa de arheologi si specialisti francezi de la Centre National de la Recherche Scientifique, de la Unite Toulousaine d’Archeologie et d’ Histoire (UTAH) si de la Universitatea ”Le Mirail”, plus geologi de la Universitatea Tehnica Babes Bolyai din Cluj si de la Universitatea Tehnica din Munchen. La UTAH exista un departament de arheologie miniera, foarte avansat ca metode de cercetare. Rezultatele cercetarilor laborioase au fost publicate in volumele ”Alburnus Maior”. Conform acestor specialisti, „stilul monumentelor epigrafice este unic, specific pentru Rosia Montana”. Este vorba de simboluri stravechi, folosite de populatia autohtona din cele mai vechi timpuri. Dar concluzia care ii da peste cap pe „academicieni” este urmatoarea: ”In opinia noastra, este foarte posibil ca Rosia Montana sa fi cunoscut o activitate miniera chiar din epoca bronzului. Filoanele bogate au fost cu siguranta exploatate initial la suprafata, apoi in subteran. Nimic nu ne impiedica sa credem ca exploatarea miniera a fost initiata de daci. De fapt, dupa diferitele faze de sapare observate in plan si topografia lucrarilor acestei retele, nu este posibil

sa se distinga importante schimbari in tehnica miniera. Singura noutate pe care o aduce romanizarea se pare ca rezida in introducerea opaitului, pentru care sunt sapate nise in pereti.Inainte se foloseau bete de lemn pentru iluminat. Toate acestea ne duc la ideea ca activitatea miniera dacica era bine dezvoltata in subteran la Rosia Montana, atat la Tarina, cat si la Carnic, in cursul celor trei secole care preced cucerirea romana. Apoi, dupa cucerirea si relansarea activitatii miniere, s-au reluat lucrarile deja sapate in epoca preromana si vor fi fost date in utilizarea probabila a acelorasi familii de mineri indigeni. Acesti ultimi pastratori ai unui mestesug ancestral vor continua sa-si deschida santierele lor in aceeasi maniera de abataj atat de caracteristica, cu proportii regulate, calibrate si foarte geometrice, probabil o tehnica miniera dacica”. Si atunci, cum sa nu ne infurie acordarea degrevarii arheologice si reclama in care se spune ca „Rosia Montana are nevoie de bani pentru conservarea galeriilor romane”?!

ZEUL SI DRAGONUL DACIC PE COLUMNA LUI TRAIANBy Gabriela Dobrescu 02/12/2011

Moto: De-a lungul secolelor, procesul de alterare al simbolurilor s-a manifestat prin acoperirea lor cu pseudosemnificaţii, prin înecarea lor în false simboluri sau atribuirea de semnificaţii aberante; de aceea, simbolurile se cer curăţate de sedimentele depuse în timp. (Florin Biciuşcă, Centrul lumii locuite)

Cu toate ca Whitney Smith, fostul director al Institutului american pentru drapele, plasează dragonul dacic împreună cu variantele sale între drapelele care au făcut istoria lumii [1], nimeni n-a încercat să dezlege taina imensei sale puteri care i-a asigurat venerarea timp de peste 2500 de ani din Persia şi până în Anglia, englezii mai purtându-l încă în cruciade, dar şi în bătălia de la Bosworth din anul 1485.Iată, însă că „nu aduce anul ce aduce ceasul” cel bun, când ajuns din întâmplare în foarte bine organizata bibliotecă din incinta primăriei Slănic Prahova am zăbovit, fără grabă, ca orice om aflat în concediu, asupra FOTO imaginilor de pe Columna lui Traian cuprinse în albumul publicat de Constantin Daicoviciu şi Hadrian Daicoviciu încă din aNII 1966. Între eleşi metopa în care lui Zeus, numit de romani Jupiter, îi este asociat în aceeaşi logică de zeu tutelar Dragonul Dacic (vezi fig.1). Plasate în acelaşi registru superior, cele două icoane asociate una celeilalte conduc, fără echivoc, la concluzia că Dragonul Dacic îl desemna pe Dumnezeu în concepţia dacilor, tot aşa după cum Jupiter îl desemna pe Dumnezeu în viziuneaagresorilor romani.Abordarea plastică în semi-profil atât a lui Zeus, cât şi a Dragonului Dacic, căruia îi este redată şi cea de a doua ureche, aşa cum se vede bine şi pe copia Columnei de la Muzeul de Istorie Naţională din Bucureşti (vezi fig.3), consolidează ideea că realizatorii Columnei au conferit una şi aceeaşi semnificaţie celor două icoane, aşa încât se poate afirma cu certitudine că Dragonul Dacic Îl desemna pe DumnezeuDin nefericire, Bartoli [2], ca şi toţi istoricii care au studiat mesajele Columnei, n-a sesizat ideea în care a fost realizată această metopă şi, ca atare, în impresionantul său volum de stampe consacrat Columnei, nu s-a mai considerat obligat să redea cu fidelitate ambele icoanedesenând Dragonul Dacic (vezi fig.2) cu un ireal corp de şarpe şi înlocuind semi-profilul original cu profilul din care lipseşte cea de a doua ureche a lupului obligatorie pentru un semi-profil, aşa cum se vede foarte bine în figura 3. Prea puţin importantă pentru epicul bătăliei de la Tapae, metopa a fost creată special pentru a spune peste milenii că Dragonul Dacic desemna prin Nume pe Dumnezeul transcendental, aflat din punct de vedere teologic chiar mai presus de idolatrele întruchipări antropomorfice.Ca dovadă că Dragonul Dacic Îl desemnează pe Dumnezeu prin Numele Său, cu alte cuvinte,

că acest Dragon Dacic trebuie citit ca o hieroglifă de tip fonogramă, care indică Numele lui Dumnezeu, vom recurge de această dată la analogia cu banala reclamă intitulată „Camelia Pană” oferită puterii de înţelegere a omului de rând de ziarul Libertatea din 22 octombrie 2007 (vezi fig.4), în care rebusul unei cămile cu pene desemnează numele unei persoane.Ceea ce conferă certitudine faptului că cele două fonograme au fost realizate urmând una şi aceeaşi logică grafică este şi constatarea că varianta cămilei cu aripi este aidoma lupului cu aripi de pe drapelul unităţii galeze, ca altă variantă a Dragonului Dacic înscrisă în tratatul lui Whitney Smith (Dacă vom merge cu gândul mai departe şi vom avea în vedere doar capul cămilei cu cele câteva pene, vom constata că şi în urmă cu mii de ani simbolul dacic alcătuit dintr-un cap de lup cu alte câteva pene a fost realizat urmând unul şi acelaşi tip de rebus, ceea ce ne permite să afirmăm că Numele lui Dumnezeu ilustrat de larg-răspânditul dragon dacic, prezent şi pe metopa18 a Columnei, este Volco-Black. Capul de lup sugerează, în mod evident, cuvântul Volco asemenea cuvântului rusesc волк = lupul, iar imaginea segmentului cu pene face aluzie la corbul prezent în mitologie, în folclor, dar şi în scrieri religioase ca simbol pentru culoarea neagră, care sugerează în acest fel cuvântul Blac ca şi cuvântul englezesc black = negru, din vremea când era doar o singură limbă.Extrem de importantă este semnificaţia teologică a acestei metope care spune peste milenii întregii omeniri, cu autoritatea imperială a Columnei lui Traian, că Dragonul Dacic este semnul lui Dumnezeu, şi nu unul oarecare, ci un Dumnezeu mult mai important, din moment ce, în numele Institutului american pentru drapele, Whitney Smith constată că sub semnul lui s-a făcut istoria lumii din Persia până în Anglia timp de peste 2000 de ani.

VALAHII NEGRI – ROMANII IN CARTILE SACRE ALE OMENIRIIBy Gabriela Dobrescu 02/12/2011

Motto: „Dacă o naţiune nu se crede necesară, mai mult: indispensabilă mersului universal, n-are drept să trăiască sau este superfluă.” (Emil Cioran)

Spre deosebire de toate celelalte neamuri care, roind, au părăsit vatra arheologică a băştinaşilor Europei, atât de bine descrisă de Marija Gimbutas[1], românii au rămas pe loc slujind sanctuarele Vetrei Primordiale, motiv pentru care au primit denumirea religioasă de Vlahii Negri, denumire inspirată de structura stindardului dacic reprezentat de corbul cu cap de lup, care ilustrează sintagma teonimică Volco-Dlac, iniţial Volco-Blac[2] atribuită Dumnezeului Dumnezeilor, Unicul Ziditor al tuturor celor văzute şi nevăzute[3].

În prelungirea respectului de care s-au bucurat ca deţinători ai revelaţiei primordiale, izvoarele străine le-au vehiculat până în evul mediu târziu demnitatea de Vlahi Negri identică cu cea de Ungro-vlahi[4] denumindu-i Kara-Iflac, Mauro-Vlahi sau Latini-Nigri după ce în Cărţile Sacre au fost înregistraţi sub diferite alte forme.

Atestaţi, astfel, ca păstrători autentici ai Tradiţiei Primordiale, românii de astăzi sunt chemaţisă complecteze eforturile de unificare a Europei, eforturi făcute până acum mai mult prin măsuri de tip Sanepid, dar care trec sub tăcere dimensiunea religioasă a omului ca şi nevoia sade unitate spirituală autentică, edificabilă doar prin raportarea diversităţilor la origini.

Definirea corectă a originilor şi conştientizarea lor la nivel de masă nu (mai) pot fi demonetizate prin peiorativul „protocronism” din moment ce reprezintă temeiurile ontologiceale unităţii bătrânului continent. Or, din această perspectivă avem obligaţia de a veni cu propriul nostru aport, de importanţă specială, ca cei care deţinem cu certitudine vatra arheologică a băştinaşilor Europei şi implicit matricea stilistică a revelaţiei primordiale care a

dăruit omenirii sacrul. În fond, înaintarea omenirii spre desăvârşire prin etape de prezent presupune lărgirea orizonturilor de cunoaştere şi nu doar tehnicizarea.

Chiar, acceptând că mişcarea de unificare a continentului va respinge oferta noastră şi încă artrebui să o facem. Se va răspunde pentru opţiunea adoptată, tot aşa după cum şi noi vom răspunde de implicarea ca şi de nonimplicarea noastră. Teama sau comoditatea, chiar drapateîn modestie, rămân culpabile căci nu există derogare de la ceea ce poate fi numit dreptul, dar şi obligaţia de a sluji.

Pentru a circumscrie domeniul slujirilor ce ne-au fost încredinţate, de la începutul lumii şi ca atare până la sfârşitul ei, se cuvine să rememorăm felul în care Cărţile Sacre se referă la neamul valahic al cărui nume îl mai purtăm:

1. Ţara Havilah (Fac. 2.11) consemnată şi de Scrierile Vedice cu numele de Havila este Valahiaîn care trăim şi astăzi[5].

2. Numai steagul vlahilor negri, românii de astăzi, este asemănător curcubeului, semnul legământului lui Dumnezeu cu oamenii de după potop (Fac. 9.8-17).

3. Foarte important este faptul că în şirul neamurilor de la Sem la Avram este înscris neamul valahic al lui Peleg ca întemeietor al lumii civilizate (Fac 10.25). Reiterarea aceluiaşi arbore genealogic în I Cronici (1,24-27), dar şi în Evanghelia Apostolului Luca (3,34-36) prin dublarea numelui de Peleg cu cel de Falec (a se citi Valac), şi prezenţa vârfului Peleaga în munţii Retezat fac indubitabilă identificarea[6].

4. Sintagma teonimică arhetipală Vilah-Vilah, regăsită şi în mitonimul vedic Valak-Hilya atribuit unui mare grup de iluminaţi, a fost codificată de înţelepciunea ebraică sub forma tetragramei sacre YHWH[7].

5. Pe seama cuvântului „Dlac” al sintagmei teonimice Volco-Dlac a apărut etnonimul de sine stătător „trac” regăsit în antroponimul Terah, tatăl lui Avram. Tot de la cuvântul „Dlac” derivă etnonimul „dac” sacralizat prin mitonimul vedic Dakşa[8] considerat strămoşul primordial al tuturor fiinţelor lumii şi adorat ca personificare a forţei divine de creaţie.

6. Citit de la dreapta la stânga, acelaşi cuvânt Dlac, al sintagmei Volco-Dlac, a generat denumirea regatului „Caldeea” (Fac. 11,28-31) şi cuvântul „Caldei” cu înţelesul de teologi (Daniel 2,2-10; 4,4; 5,7; 5,30), ceea ce dovedeşte că regatul a fost întemeiat şi condus de teocraţia Vlahilor Negri.

7. Teonimul Volco-Dlac, purtând toate sensurile sintagmei teonimice arhetipale Vilah-Vilah dela care provine, justifică atât forma cât şi înţelesul de Marele Preot al cuvântului Vlă-Dică. Cuacelaşi înţeles s-a mai format cuvântul Vesco-vo (= posco-po = episcop = bishop = évêque …) desprins direct din sintagma originară Vlosco-Vlosc.

8. Numele de al-Ilah, astăzi Allah adorat de urmaşii lui Ismail, primul fiu al lui Avram şi fratele lui Isac, provine tot de la sintagma arhetipală Vilah-Vilah prin omiterea (afereza) literei (fonemului) V.

9. Sintagma „Fiul Omului” prezentă atât în Vechiul Testament cât şi în Noul Testament nu areînţeles în lume decât dacă Fiul este considerat Fiul Unicului Dumnezeu, adică Fiul Celui întruchipat pe vârful Omul din Bucegi, după cum se vede Kogaion al lumii, cuvântul Sfinx având chiar înţelesul de întruchipare.

10. Atât prin caracteristicile sale de preot al Dumnezeului celui Prea Înalt, care l-a întâmpinatcu pâine şi vin pe Avraam, cât şi prin numele său, Melchisedec aparţine de asemenea complexului religios valahic[9].

11. Tot în acest context mai trebuie menţionat că Vaç, numele vedic pentru suflul universal cu atribuţii cosmogonice derivă de la acelaşi arhetip primordial Valac-Valac, bine ilustrat nu numai de simbolurile ci şi de toponimele pământului pe care trăim ca români. Ceea ce astăzi

redescoperim cu neîncredere, încă, pe baza postulatului lui Casirrer, Scrierile Vedice consacrau cu 4000 de ani în urmă prin zeificare. Cuvântul Vaç, respectiv Valah[10], este cifru al logosului universal, atâta doar că ei i-au spus „sufletul lumii” sau „suflul universal”.

12. Datorită unor descifrări de ultimă oră pe care le datorăm domnului Adrian Bucurescu[11],limba română trebuie considerată continuatoarea directă a Limbii Curate numită ORO MANISA îndeplinind funcţia de Grai Divin utilizat de zeii geţi (a se înţelege marii preoţi geţi) cu peste 3000 de ani în urmă.

Despre toate acestea la un loc, prin a căror reunire se alcătuieşte un sistem armonios cu centrul în spaţiul carpato-danubiano-balcanic, nimeni nu va mai putea spune „simple coincidenţe”, aşa încât respingerea lor, chiar şi numai prin ignorare, devine un gest culpabil căci, dacă avem de dat Cezarului ce este al Cezarului, avem de dat şi lui Dumnezeu ceea ce este a lui Dumnezeu.

Aşadar, prezenţi, sub o formă sau alta, în Scrierile Vedice, în Vechiul Testament şi în Noul Testament, dar şi în Coran românii nu mai pot împărţii cu nimeni responsabilitatea demersurilor care se impun pentru a aşeza pe baze ontologice mişcarea pentru unitatea credinţei ca singura formă de a trăi în mod real sacrul. Avem a ne asuma la nivelul fiecărui individ rolul pentru care trăim în lume, fără de care devenim inutili, numai buni pentru a fi dispreţuiţi, ocărâţi şi hăituiţi de cei care ne sug. Ar trebui să fim „Grădina Maicii Domnului”, dar 80% din avuţia „Grădinii” am dat-o pe mâna jefuitorilor şi continuăm să dăm prosteşte în schimbul promisiunilor deşarte.

De prea multă vreme ne tocăm între noi oferindu-ne pradă Înaltelor Porţi, tocmai fiindcă ne-am pierdut idealul pentru care să ne coaguleze ca naţiune respectată pentru menirea şi aportul ei în lume. Îmbuibarea, oricare ar fi ea, nu poate înlocui IDEALUL, tot aşa după cum sărăcia nu îl poate distruge. Te naşti pentru a deveni om, trăieşti ca om şi mori ca om numai crezând în IDEAL. Restul nu sunt decât mijloace pentru a-l sluji.

Nu putem înlocui idealul cu mijloacele, iar IDEALUL nostru ni s-a dat de la Facerea Lumii, însensul concret al cuvântului. Suntem singurii care mai putem restitui prezentului istoria sacrăa vetrei originare ca primă condiţie pentru Schimbarea la faţă a Europei. În ceea ce ne priveşte întrebarea ni se pune tranşant: a fi sau a nu fi? Ştim să slujim pentru a deveni utili şi respectaţi pentru calitatea prestaţiei sau vom fi desconsideraţi în continuare ca nevolnici.

MASINA TIMPULUI – CRONOVIZORULBy Gabriela Dobrescu 20/11/2011

Acum 58 de ani, pe 15 septembrie, Padre Ernetti a inventat un dispozitiv care fotografia trecutul omenirii, el a fost denumit cronovizor – Un aparat extrem de interesant, care vede si chiar face poze ale unor evenimente din trecut.

Posibilitatea călătoriei în timp îi fascinează pe oameni din cele mai vechi timpuri. Oare cum ar fi să putem să ne întoarcem în trecut şi să anulăm evenimentele nedorite? Cum ar fi să aruncăm o privire în viitor? Oameni de ştiinţă demonstrează că saltul temporal nu e posibil. Alţii au încercat să găsească principiul de funcţionare al unui vehicul care să se deplaseze pe axa timpului.

Ca şi în cazul altor secrete ştiinţifice, se pare că planurile unui aparat care priveşte în trecut seaflă în posesia Vaticanului. Este vorba de cronovizorul inventat de călugărul Ernetti.

Din punct de vedere istoric, scriitorii SF, precum H.G.Welles, au fost atraşi de posibilităţile unei maşini a timpului. Una dintre cele mai corecte descrieri şi coerentă din punct de vedere ştiinţific a unui mecanism de acest tip a fost oferit în 1980 de către astrofizicianul Gregory Benford, în romanul său Timescape, în care a descris un sistem pentru a trimite mesaje în

trecut folosind tahioni, particule având viteza ipotetic mai mare decât cea a luminii.

Este interesant că prin anii ’50, perioada în care, se pare, Ernetti îşi începea experimentele, aufost publicate mai multe lucrări pe tema fotografierii evenimentelor trecute; apar termeni precum cronoscop sau cronotunel (“A Statue for Father” Isaac Asimov). Un alt exemplu poatefi găsit în “Other Days, Other Eyes” – Bob Shaw, care descrie un cronovizor ce folosea cristalespecial în măsură să încetinească viteza luminii, cu scopul de a observa trecutul.

Un călugăr şi 12 savanţi

Cronovizorul captează imagini din trecutul apropiat sau îndepărtat sub forma unor holograme proiectate într-un spaţiu cilindric. Aşa se poate descrie pe scurt invenţia călugărului benedictin Pellegrino Ernetti. A murit în 1994, ducînd cu el secretul celor văzute cu ajutorul cronovizorului, aparatul pe care l-a construit şi cu care a privit în trecutul omenirii. Padre Ernetti era cunoscut în lumea clericală ca exorcist şi profesor de muzică prepolifonică la Universitatea din Veneţia. Dar absolvise şi facultatea de fizică, fiind pasionat de experimentele ştiinţifice.

Pellegrino Ernetti

Totul a început în 15 septembrie 1952, în Laboratorul Electroacustic al Părintelui Agostino Gemelli de la Universitatea Catolică din Milano. Redînd o înregistrare de muzică gregoriană, Ernetti şi părintele Gemelli (foto medalion) au descoperit cu uimire o voce străină. Gemelli era convins că e vocea tatălui său, ceea ce i-a şocat pe cei doi. Cu timpul, cercetărilor lui Ernetti li s-au alăturat 12 savanţi.

Numele lor au rămas necunoscute, dar călugărul a mărturisit totuşi că, printre cei cu care a lucrat la cronovizor, se numărau şi laureatul Premiului Nobel, Enrico Fermi, şi Wernher von Braun, specialist în rachete, doi dintre cei mai mari fizicieni ai lumii şi “părinţii” programuluiatomic american. Ceea ce au realizat aceşti oameni de ştiinţă avea să inflameze Biserica Catolică şi să atragă interesul experţilor de la NASA.

O maşinărie care vede trecutul

Nu se ştie exact cum s-a ajuns la prima experienţă reuşită. „S-a întîmplat accidental. Ideea de bază este foarte simplă. A fost doar o problemă de depăşire a piedicilor de pînă atunci“, a spuscălugărul, evaziv. Întrebat cine a inventat cronovizorul, el a replicat: „Nimeni. A fost o creaţie colectivă“. Nici despre construcţia cronovizorului nu se ştiu prea multe, doar că era compus din trei părţi. Mai întîi, o mulţime de antene capabile să capteze lumina şi sunetul. Antenele au fost construite dintr-un aliaj de trei metale misterioase. A doua componentă era un tip de captator, activat şi dirijat de undele luminoase şi sonore.

Captatorul putea fi setat pe o anume locaţie, o dată anume şi chiar pe o anume persoană. A treia componentă era un sistem complicat de mecanisme de înregistrare a sunetelor şi imaginilor. „Principiul care stă la baza acestei maşini este foarte simplu şi cineva l-ar putea reproduce cu intenţii rele. Dar vă spun, am demonstrat că lungimile de undă vizibile şi audibile din trecut nu sînt distruse, nu dispar. Măreţia acestei invenţii a fost că am putut recupera acea energie pierdută care a recompus scene petrecute acum cîteva de secole“, a spus Padre Ernetti.

Un secret bine păzit

Pe 8 aprilie 1994, Padre Ernetti a murit în Veneţia, nu înainte de a avea parte pe patul de moarte o ultimă vizită din partea Vaticanului. Cronovizorul fusese deja distrus. „Aparatul poate intra în trecutul oricui. Cu el, orice secret e spulberat: secrete de stat, industriale, private. Uşa ar putea fi deschisă şi unui dictator. Am sfîrşit prin a cădea de acord că trebuie sădezasamblăm această maşină“, ar fi spus Ernetti, în 1993.

Alţi cercetători sînt sceptici în privinţa existenţei acestui dispozitiv. „Nimeni nu l-a văzut, nici măcar prietenii lui, Brune şi Senkowski. Nu a făcut niciodată publice numele colaboratorilor. Cu excepţia lui Wernher von Braun şi Enrico Fermi, care acum sînt morţi“, se plîngea Peter Krassa. În „Le nouveau mystere du Vatican“, părintele François Brune spune că, în 1955, călugărul mai lucra şi cu unul dintre discipolii lui Fermi, cu un alt laureat al premiului Nobel din Japonia şi cu un savant portughez, o dovadă că aceste mari personalităţi ale ştiinţei au lucrat cu Ernetti atrase de cercetările fără precedent.

Călugărul chiar a inventat ceva, dar Biserica Catolică nu ne spune ce. Dacă a existat vreodată cronovizorul, numai Vaticanul ştie. Cei mai mulţi se îndoiesc că o faţă bisericească, cu preocupări intelectuale remarcabile şi de o moralitate neîndoielnică, ar fi putut juca o farsă deasemena proporţii.

In loc de incheiere

In acest moment, cronovizorul se afla la Vatican, fiind unul dintre cele mai bine pazite secrete.Aceasta noua descoperire este prezentata si de Francois Brune, care este autorul cartii Noul mister al Vaticanului. O alta carte care trateaza acelasi subiect este The Creation and Disappearance of the World’s First Time Machine de Peter Krassa.

Daca acest aparat chiar exista, atunci principiile sale ar putea avea numeroase intrebuintari. Cu ajutorul acestui dispozitiv se va putea rescrie chiar si istoria. Evenimente care se vor fi prezentat suibectiv, vor putea fi analizate cu ajutorul cronovizorului. Pana cand va fi pus la dispozitia oamenilor de stiinta pentru a fi cercetat, dispozitivul care vede trecutul sta in pivintele incuiate ale Vaticanului, fiind un secret extrem de bine pazit.

Carti care vorbesc despre existenta Cronovizorului

Preotul şi teologul Francois Brune, în cartea sa, „Morţii ne vorbesc”, scrie că benedictul Pellegrino Ernetti, profesor de muzică prepolifonică la Universitatea din Veneţia, a realizat împreună cu o echipă de 12 specialişti un aparat pe care l-a denumit cronovizor. Cu ajutorul lui a reuşit să capteze în anii ’70 ai secolului al XX-lea sunetul şi imaginea unei tragedii antice jucate la Roma în anul 169 î.Hr. Tragedia este „Tieste” de Quintus Ennius, astăzi uitată.

Cu acest aparat s-au mai putut primi şi planurile unui viitor hold-up, putând astfel să previnăPoliţia şi să facă să eşueze operaţiunea. Nu este exclus, în această idee, ca pe viitor să reuşim să înregistrăm orice evenimente petrecute, derulate în mod real.

În acest sens s-ar putea crea o istorie adevărată a omenirii, s-ar putea afla mai uşor autorii unor crime, dar în acelaşi timp s-ar putea afla şi derularea vieţii intime a fiecăruia, ceea ce cred că nu şi-ar dori nimeni. Atunci viaţa pe Pământ şi-ar schimba radical coordonatele. Din această cauză, chiar dacă un asemenea aparat poate deveni o realitate, cu siguranţă el nu va fifolosit pe scară largă.

MISTERUL ZEILOR DIN BUCEGIBy Gabriela Dobrescu 21/09/2011

„S-a scurs in pamant ca apa de ploaie”

In urma cu circa 11 ani de zile, o intamplare ciudata a fost relatata de ziare. Timp de catevasaptamani, un nor straniu a stationat deasupra locului respectiv timp de patru zile,producand o stare de neliniste celor aflati in zona. La un moment dat norul s-a lasat asupraunei turme de oi si a disparut cu cele citeva zeci de mioare, inclusiv cainii de paza. Unul dintreciobani a fost martorul ciudatului eveniment, dar nimeni nu l-a crezut si paznicul turmei afost acuzat ca ar fi vandut oile.

F. T. radiestezist, se afla la vremea respectiva intr-o tabara de vara. A ajuns intamplator inzona, urmarind niste linii de forta care i s-au parut iesite din comun. “Acsa imi indicaexistenta unui manunchi de linii de forta care convergeau catre doua puncte. Unul dintrepuncte era schitul vechi, iar al doilea urca pe riu. Intr-o zi am urcat sa fac masuratori pedirectia respectiva si cand am ajuns acolo am ramas inmarmurit. Era un nor vinetiu de vreo150 de metri lungime si circa 50 –60 de metri latime, la o inaltime de citiva metri deasuprabradului acela mare”.

Curiosul radiestezist a incercat sa masoare liniile de forta din jurul bradului, dar acsa semisca haotic. “La un moment dat s-au auzit niste bubuituri ciudate dinspre nor si am vazutciteva fulgere. Am vrut sa plec repede, de teama sa nu ma loveasca vreun fulger, dar ceva matintuia pe loc. Am crezut ca e din cauza fortei magnetice generate de nor si mi s-a facut si maifrica. Priveam norul vinetiu brazdat de mici fulgere cand am vazut cum s-a desprins un fel devirtej care a coborit si a smuls, efectiv un brad din radacini. Apoi vartejul s-a indreptat spremine, m-a luat si m-a izbit de un copac”. dincolo de panica ce pusese stapinire pe el barbatulsustine ca a simtit cum doua maini il apuca de subtiori si-l arunca.

Apoi vartejul a dat de cateva ori ocol bradului din poiana si s-a risipit intr-o marede frunze si crengi. “Efectiv s-a scurs in pamant, ca apa de ploaie. A fost ingrozitor,am crezut ca mi-a sunat ceasul. Am luat-o la fuga disperat, spre manastire, unde

eram cazat si le-am povestit si celorlalti ce s-a intamplat”. Nu l-a crezut nimeni, dar cativacolegi au mers la locul faptei sa masoare energia. Nu au mai gasit nici un nor dar acselerefuzau sa se miste.

“Era ca si cum in zona n-ar fi fost nici un fel de energie, nici energia vitala a copacilor si nicimacar propriile noastre energii. Practic inregistram ceva ce nu exista. Totul arata ca acolo, inacel loc, nu exista nici un cimp de forta si implicit nici o forma de viata. Ori cel putin noi eramvii. Din pacate, nici unul dintre colegii nostri de la schit nu a crezut asa ceva. Au venit citivasa masoare personal liniile de forta, dar de data asta totul parea normal, asa ca unii ne-au luatde mincinosi, altii ne-au spus ca habar nu avem sa umblam cu ansa”.

Refugiul ultimilor zei

Cu 30 de ani in urma, un cercetator din Peru, Daniel Ruzo, producea si difuza un documentarin care vorbea despre existenta unei civilizatii antice, numita antediluviana sau civilizatiagigantilor. O parte din documentarul lui Ruzo a fost filmat in Ceahlau, Calimani si Bucegi.Documentarul a fost o noutate doar pentru lumea oamenilor de stiinta. Pentru ca urmasiitaranilor de pe Valea Prahovei stiu ca muntii lor au fost locuiti nu numai de uriasi ci si de zei.Se spune ca atunci cand titanii s-au rasculat impotriva zeilor si i-au atacat, stapanii lumii aufugit in aceasta zona si si-au gasit scaparea sub Bucegi. Aici si-au refacut fortele si aici li s-aalaturat Hercule, eroul civilizator care i-a infrant pe titani si a restabilit ordinea fireasca alucrurilor. In cinstea victoriei ar fi fost sculptat Sfinxul, ca simbol al legamintului dintre zei sioameni.

De atunci Bucegii au fost considerati munti sfinti si acesta este si motivul pentru care preotiidaci isi desavirseau pregatirea in pesterile de aici. Altii spun ca in pesterile de aici si-au gasitrefugiu ultimii zei, atunci cand oamenii, convertindu-se la crestinism, au incetat sa le maiinalte temple si altare de rugaciune. “Prin locurile astea a trecut si Apostolul Andrei. Se spuneca el ar fi inchis ultimii zei intr-una dintre pesteri si ar fi pravalit stinci la gura ei pentru a-iinchide pe veci acolo. De aia, cand se scutura muntii de e vreun cutremur, noi spunem ca seopintesc vechii zei in peretii muntilor ca sa gaseasca un loc pe unde sa iasa din nou lasuprafata”.

Unii arheologi care, prin descoperirile lor incearca sa demonstreze valabilitatea uneiasemenea teorii, sustin ca nemtii, in perioada celui de al doilea razboi mondial, au fost la unpas de a descoperi intrarea catre subteranele misterioase. Lucrarile efectuate de inginerii

nazisti sub muntele Paduchiosu a fost tinute in cel mai mare secret, soldatii germani pazindlocul cu strasnicie de orice intrus. Ce anume s-a intamplat acolo cu exactitate nimeni nu stie,dar lucratorii folositi au fost impuscati de soldati inainte ca acestia sa plece.

“Oamenii nu mai cred in zei. Au impresia ca acestia au fost doar nascociri ale muritorilor, maiexact ale celor invatati pentru a stapini multimea cu ajutorul misticismului. Spre dezamagirealor, o serie de descoperiri arheologice sustin contrariul. Sunt o gramada de urme ale acestorape tot cuprinsul planetei. Lucruri a caror existenta nu poate fi explicata decit prin existentaunor entitati cu puteri speciale sau a unei civilizatii mult superioare celei actuale”, sustineRadu Georgescu, unul dintre cei care cauta dovezi pentru a demonstra ca ultimii zei s-auretras in Carpati.

Furtuni iscate din senin

Zona respectiva este ocolita de oamenii muntilor din cauza furtunilor careizbucnesc din senin si care pot tine de la citeva minute la citeva zeci de minute, dupa care seopresc brusc. Indiferent cit volum de apa cade pe pamant, niciodata nu balteste la suprafata.Totul se duce in pintecul muntelui ca intr-un urias rezervor care are nevoie si de ultimapicatura de apa.

Desi legendele despre rautatea locului sunt stiute de toti localnicii, unii dintre ei nu iau seamaastfel de lucruri considerindu-le superstitii ce nu fac cinste mintii omenesti. Printre ei sunt sicalugarii de la schitul Pestera. Unul dintre frati a fost prins, in urma cu citiva ani de o ruperede nori. S-a adapostit sub bradul urias si a asteptat sa se potoleasca potopul, dupa care acoborit in gura pesterii, la chilii. “Cand m-a vazut un frate de aicea, m-a intrebat de ce-s udleoarca, ca doar afara era soare puternic. A crezut c-am cazut in apa. Atuncea eu mi-am datseama ca ploaia aia n-a fost lucru curat si m-am dus la parintele staret de m-am spovedit side-am luat canon ca ma intilnisem cu lucru diavolesc”.

“A disparut la fel ca taica-sau, inghitit de munte” Mariana C. din Busteni si-a pierdut fiul inaceeasi zona. Era in octombrie 1996 si fusese cu baiatul sau la manastire sa aprinda citevaluminari si sa se roage pentru sufletul barbatului ei, disparut in zona Pestera cu mai bine de20 de ani in urma. “L-au cautat la vremea ceea salvamontistii si Militia, dar nu a fost chip sa-igaseasca trupul. Atunci am stiut eu c-a fost inghitit de munte pentru ca s-a dus in zi desarbatoare sa culeaga ciuperci si nu avea voie”. De atunci, in fiecare an, femeia urca lamanastire la Pestera si aprinde citeva luminari si da cite ceva de pomana la turistii care trecpe acolo. Le da ca sa fie de pomana pentru sufletul celui furat de munte.

In octombrie 1996 nu fusese cu nimic mai deosebit ca in alti ani. Numai ca dupa ce a dat depomana la citiva turisti razletiti prin zona, femeia l-a luat pe baiatul ei de 29 de ani Tudor, saurce pina la stina din susul riului, sa cumpere niste branza si niste smantana mai ieftina. Niciunul nu si-a inchipuit ca abaterea aceasta din drum avea sa le fie fatala. Si nici ceata care seridica pe alocuri de-a lungul riului nu le-a trezit suspiciunile, fenomenul fiind frecvent in acelanotimp, la munte. Numai ca, inainte de a ajunge la poiana cu bradul cel batrin, ceata s-aindesit.

Femeia mergea inainte, iar baiatul la cativa metri in urma ei. “La un moment dat am avut ostrangere de inima si m-am uitat in spate, dar nu am mai vazut baietul. L-am strigat in toatepartile, l-am cautat, dar nu l-am mai gasit. A disparut la fel ca taica-sau, inghitit de munte. Sim-au lasat amandoi singura pe lume, ca eu mi-am dat seama ca pe Tudor l-a luat taica-sau”.De atunci in fiecare an, femeia urca de una singura la schit si da de pomana pentru amindouasufletele ce i-au fost dragi. Apoi urca pina in poienita si aprinde doua lumanari mai mari “sale lumineze si pe lumea cealalta, unde or fi ei”, iar in sinea ei spera ca intr-o zi ceata sa sedeschida si pentru ea si sa-si afle barbatul si copilul.

“Aveam impresia ca nu sunt singur” In vara anului 2002, Marius C. din Ploiesti, de 22 de ani,a fost pe punctul de a muri inghetat in acel loc. Sa fii la munte si sa fie ger, nu e nimic ciudat.

Ciudat e ca asta sa se intimple vara, la sfirsitul lui iulie, cand temperaturile nu au coboritniciodata sub 16 – 18 de grade, chiar si pe timpul noptii. Tinarul a fost gasit a doua zi, in jurulprinzului, de caini ciobanesti de la stina din apropiere, care au alertat ciobanii. “Cand amajuns noi la el, avea degetele degerate si la miini si la picioare si nu se putea misca deloc. Cumpustiului de nu l-am auzitara, ca noi in sara aia am statara la foc, de vorba, la citiva pasi de el.A avut noroc cu ciinii istia mari care se vede treaba ca l-au simtit. I-am dat citeva guri derachiu si si-a revenit imediat”.

La rindul sau, Marius nu stie exact ce anume i s-a intamplat. Era un impatimit al muntelui sirar treceau doua saptamani fara sa-si ia in spate rucsacul si sa plece, de unul singur sauinsotit. Locul il descoperise din intamplare si de atunci se ducea acolo de fiecare data candsimtea nevoia sa-si incarce bateriile. De data asta a fost diferit. Dupa ce si-apus cortul lingabrad, s-a dezbracat si s-a dus sa faca baie in apa rece a riului. Apoi s-a intins la soare sa seusuce. “Atunci am simtit un miros placut de busuioc si m-a luat cu frig. Am vrut sa ma ridicca sa pun ceva pe mine, dar nu ma puteam misca. Am intrat efectiv in panica si am vrut sastrig dupa ajutor, dar nu puteam sa articulez nici un cuvint. Simteam cum ma cuprinde oraceala cumplita din crestet pina in calciie. Mi-a fost frica ca am paralizat si ca o sa mamanince ursii din zona”.

Dupa amiaza care a urmat si noaptea au fost cumplite pentru Marius. “Aveam impresia ca nusunt singur, ca aud pasi si soapte, dar nu puteam sa vad cine e in jurul meu. Ma uitam la cer sila stele si simteam cum trupul mi se face din ce in ce mai greu si cum imi ingheata, efectiv,singele in vine. Dimineata m-au gasit ciinii si au inceput sa urle a mort. Au venit ciobanii si m-au frectionat si mi-au dat sa beau niste palinca de mi-am revenit imediat”.

Ploiesteanul este convins ca a avut de-a face cu o entitate malefica, dar medicii sunt ceva maicircumspecti. Ei sustin ca starea de imobilizare e din cauza apei reci si a curentilor de aer careau afectat pe termen scurt nervul sciatic iar acesta a blocat organismul. “Si atunci ce erausoaptele si zgomotele pe care le auzeam?” se intreaba contrariat tinarul.

Intoarcerea vechilor zei

Parerile specialistilor se impart. Unii considera ca zona este una de intrepatrundere spatiala sica in anumite momente din an un colt din alta lume se suprapune peste acest colt din Bucegi.In felul acesta sunt explicate disparitiile bruste cit si lispa de manifestare temporara aenergiilor, justificata prin neutralizarea reciproca a cimpurilor de forta din cele doua lumi.Altii considera ca tot ce pare manifestare paranormala poate fi explicata logic. Chiar sidisparitiile sunt puse pe seama unor asa numite “nebunii temporare”.

“Oamenii si-au pierdut pe cineva drag si in mintea lor au dat viata unei adevarate regiimentale. Baiatul disparut probabil ca a cazut in vreo prapastie dar mama, indurerata, apreferat sa creada ca a fost luat de munte si ascuns cine stie unde. Totul ca sa nu recunoascaca a murit si ca nu va mai invia niciodata”, sustine Cristian Nicolau, psiholog. Si mai exista ocategorie de oameni, anume cei care cred ca, acolo, in pantecele muntilor Bucegi, zeii dealtadata revin la viata si incearca sa iasa la suprafata, pentru a recuceri lumea pe care oconduceau candva.