View
265
Download
0
Category
Preview:
Citation preview
8/16/2019 Adevarul Rokljhoplji
1/6
News / Sport
Adresa ta de email Abonare Abonare
Aboneaza-te lanewsletter
ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ
22 mai 2016,07:15
de Adrian Epure
Luptător român premiat cu 5.000 de leişi o butelie pentru aurul olimpic: „În locsă mi se dea apartamentul promis, Steauamă trimitea în Ferentari”
122 de persoane apreciază asta. Înscrie-te pentru a vedea ce le place prietenilor tăi. Îmi place Îmi place
România a fost prezentă la Moscova, la Jocurile Olimpice din 1980, cu 20 de luptători. Dintre aceştia,patru reuşit să câştige medalii. Ştefan Rusu, născut la 2 februarie 1956, la Rădăuţi, a reuşit să câştigechiar titlul olimpic la greco-romane, categoria 68 de kilograme.
Provenind dintr-o familie modestă, Ştefan îşi ajuta tatăl îngospodărie încă de când avea şase ani. Şi tot atunci se putealăuda deja cu o îndemânare exemplară, care s-a doveditextrem de utilă pe saltea. „Bunicul era pieptănar, iar eu dejaştiam toate procedurile pentru a transforma un corn de vacă
într-un pieptene fin. Aveam o tehnică ieşită din comun”, arememorat Rusu, care a început să practice luptele sub
îndrumarea lui Virgil Gherasim, fost tâmplar.
Ştefan avea 16 ani şi era considerat o tânără speranţă înmomentul în care vedea, la televizor, Jocurile Olimpice de la
DevinoDevinofanfan
Salvează în arhivăSalvează în arhivă
4 comentarii
cuvinte cheie: jo 2016, jocurile olimpice, moscova, 1980, stefan rusu, radauti,lupte
share
12 0
ShareShare Live
9
Adevărul care schimbă istoria
RETELE SOCIALERETELE SOCIALE
TOP VIDEOTOP VIDEO
Doina omului însurat. Tiristulromân care a cucerit internetulacum 3 zile
Be the first of your friends to like this
Adevarul
484,947 likes
Like PageLike Page Shop NowShop Now
acum 3 zile
acum 3 zile
acum 2 zile
acum 13 ore
Cum arată un penis în erecţie, înopinia (şi imaginaţia!) femeilor
Problema de matematică pe carefoarte puţini o rezolvă din prima!Rezu...
Rusia - cu spatele la zid?
Dar tu eşti om?! Tânărul care auluit planeta cu talentul său acâştig...
+1 (1 voturi)
Eveniment Politică Societate Sport Bucureşti Ştir i ciudate Adevărul despre România Festivalul George Enescu
News Economie Internaţional Educaţie Tech Life&Style Sănătate Cultură Entertainment
sport Cautare
Desprenoi
Blogurile Adevărul Oraşul meu Abonamente AutentificareCreează cont Aceasta pagina contine un mesaj promotional, care va ramane pe ecran maxim 15 secunde.
Click aici pentru a accesa instant pagina dorita.
http://adevarul.ro/news/sport/http://adevarul.ro/news/eveniment/http://adevarul.ro/news/http://adevarul.ro/news/politica/http://adevarul.ro/news/politica/http://adevarul.ro/economie/http://adevarul.ro/news/societate/http://adevarul.ro/news/societate/http://adevarul.ro/news/societate/http://adevarul.ro/international/http://adevarul.ro/news/sport/http://adevarul.ro/international/http://adevarul.ro/news/bucuresti/http://adevarul.ro/educatie/http://adevarul.ro/news/stiri-ciudate/http://adevarul.ro/news/stiri-ciudate/http://adevarul.ro/news/stiri-ciudate/http://adevarul.ro/tech/http://adevarul.ro/continut/stiri/adevarul-despre-romaniahttp://adevarul.ro/continut/stiri/adevarul-despre-romaniahttp://adevarul.ro/continut/stiri/adevarul-despre-romaniahttp://adevarul.ro/continut/stiri/adevarul-despre-romaniahttp://adevarul.ro/continut/stiri/adevarul-despre-romaniahttp://adevarul.ro/sanatate/http://adevarul.ro/news/festivalul-george-enescu/http://adevarul.ro/news/festivalul-george-enescu/http://adevarul.ro/news/festivalul-george-enescu/http://adevarul.ro/economie/http://adevarul.ro/news/societate/doina-omului-insurat-Soferul-roman-tir-cucerit-internetul-8_573ecbeb5ab6550cb81f33a6/index.htmlhttp://adevarul.ro/life-style/dragoste-si-sex/cum-arata-penis-erectie-opinia-si-imaginatia-femeilor-8_573eba455ab6550cb81ea648/index.htmlhttp://adevarul.ro/entertainment/comedy/avantajele-merge-fitness-blonda-nu-i-trebuie-sa-8_573eaeec5ab6550cb81e538f/index.htmlhttp://adevarul.ro/entertainment/tv/dar-omm-tanarul-uluit-planeta-talentul-castigat-italia-talent-8_574157885ab6550cb82d78bb/index.htmlhttp://adevarul.ro/international/rusia/rusia-spatele-zid--8_573efc685ab6550cb8209e1b/index.htmlhttp://adevarul.ro/tech/stiinta/problema-matematica-foarte-putini-rezolva-prima-rezultatul-corecte--8_573ea4795ab6550cb81e09c3/index.htmlhttp://adevarul.ro/life-style/dragoste-si-sex/cum-arata-penis-erectie-opinia-si-imaginatia-femeilor-8_573eba455ab6550cb81ea648/index.htmlhttp://adevarul.ro/news/societate/doina-omului-insurat-Soferul-roman-tir-cucerit-internetul-8_573ecbeb5ab6550cb81f33a6/index.htmlhttp://adevarul.ro/news/societate/doina-omului-insurat-Soferul-roman-tir-cucerit-internetul-8_573ecbeb5ab6550cb81f33a6/index.htmlhttp://adocean-ro.hit.gemius.pl/hitredir/id=bIFLopAakAaGk4zSF3RsanYX.D31dyPpoGaoSQSLYXX.y7/stparam=tmlrcpehcr/fastid=gdzmruzhysnrplbrzufjhlmckamu/sarg=57421D09907C0099/url=http://gdero.hit.gemius.pl/lshitredir/id=bQpLaQt6fJg.X1LEsQi5XMR7LXTKLCdGxlsCkn_7GO3.e7/fastid=bfisjkpmxznihhdrhucccnztxnlv/stparam=oidqnpsgik/url=http%3A%2F%2Fwww.lidl.ro%2Fro%2FOferte-513.htm%3Fid%3D1179http://pinterest.com/Adevarul/http://adevarul.ro/rss/http://www.youtube.com/user/MyAdevarulhttps://plus.google.com/+adevarulrohttp://www.linkedin.com/company/adevarul-holdinghttp://twitter.com/adevarulhttp://www.facebook.com/Adevarulhttp://adevarul.ro/connecthttp://adevarul.ro/news/sport/adevarul-schimba-istoria-gimnasticii-luat-fapt-nadia-comaneci-nota-10-1_57349f0c5ab6550cb8dfaf2e/index.htmlhttp://www.facebook.com/sharer.php?u=http://adev.ro/o7k91shttp://adevarul.ro/continut/stiri/luptehttp://adevarul.ro/continut/stiri/radautihttp://adevarul.ro/continut/stiri/stefan-rusuhttp://adevarul.ro/continut/stiri/1980http://adevarul.ro/continut/stiri/moscovahttp://adevarul.ro/continut/stiri/jocurile-olimpicehttp://adevarul.ro/continut/stiri/jo-2016http://adevarul.ro/news/sport/luptator-roman-premiat-5000-lei-butelie-aurul-olimpicIn-loc-dea-apartamentul-promis-steaua-trimitea-ferentari-1_573f61665ab6550cb822e788/index.printhttp://adevarul.ro/news/sport/luptator-roman-premiat-5000-lei-butelie-aurul-olimpicIn-loc-dea-apartamentul-promis-steaua-trimitea-ferentari-1_573f61665ab6550cb822e788/index.pdfhttp://adevarul.ro/profil/5_551ab63e448e03c0fd15ad88http://adevarul.ro/news/sport/cum-fost-furata-miseleste-nadia-jocurile-olimpice-moscova-1980niciodata-nu-mai-vazusem-atat-nedrept-atata-coruptie--1_573f5ab55ab6550cb822c6a4/index.htmlhttp://adevarul.ro/news/sport/finale-muchie-cutit-cupe-castigate-prelungiri-germania-italia-rezultat-asteptat-franta-1_5740d6585ab6550cb82b2ad1/index.htmlhttp://adevarul.ro/news/sport/http://adevarul.ro/news/http://adocean-ro.hit.gemius.pl/hitredir/id=bODlppACJVgml36WaZOdgXXprhd1T2b9YHkPWqP5ZR7.g7/stparam=rlfmqwhglt/fastid=bijvjmmhqmftosjslkczlmazutmn/sarg=57421D09907C0099/url=http%3A%2F%2Fadro.hit.gemius.pl%2Fhitredir%2Fid%3D0tI1X2tvOT7TqDc3uNhNRsVlnH7BAiRXVNcl4aySPbz.A7%2Fstparam%3Dufkhiuojis%2Ffastid%3Dfigrwvknottnahjbojghvztesrmm%2Furl%3Dhttps%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2FRoImage2000http://adocean-ro.hit.gemius.pl/hitredir/id=bODlppACJVgml36WaZOdgXXprhd1T2b9YHkPWqP5ZR7.g7/stparam=rlfmqwhglt/fastid=bijvjmmhqmftosjslkczlmazutmn/sarg=57421D09907C0099/url=http%3A%2F%2Fadro.hit.gemius.pl%2Fhitredir%2Fid%3D0tI1X2tvOT7TqDc3uNhNRsVlnH7BAiRXVNcl4aySPbz.A7%2Fstparam%3Dufkhiuojis%2Ffastid%3Dfigrwvknottnahjbojghvztesrmm%2Furl%3Dhttps%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2FRoImage2000http://adocean-ro.hit.gemius.pl/hitredir/id=bODlppACJVgml36WaZOdgXXprhd1T2b9YHkPWqP5ZR7.g7/stparam=rlfmqwhglt/fastid=bijvjmmhqmftosjslkczlmazutmn/sarg=57421D09907C0099/url=http%3A%2F%2Fadro.hit.gemius.pl%2Fhitredir%2Fid%3D0tI1X2tvOT7TqDc3uNhNRsVlnH7BAiRXVNcl4aySPbz.A7%2Fstparam%3Dufkhiuojis%2Ffastid%3Dfigrwvknottnahjbojghvztesrmm%2Furl%3Dhttps%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2FRoImage2000http://adevarul.ro/news/festivalul-george-enescu/http://adevarul.ro/continut/stiri/adevarul-despre-romaniahttp://adevarul.ro/news/stiri-ciudate/http://adevarul.ro/news/bucuresti/http://adevarul.ro/news/sport/http://adevarul.ro/news/societate/http://adevarul.ro/news/politica/http://adevarul.ro/news/eveniment/http://adevarul.ro/entertainment/http://adevarul.ro/cultura/http://adevarul.ro/sanatate/http://adevarul.ro/life-style/http://adevarul.ro/tech/http://adevarul.ro/educatie/http://adevarul.ro/international/http://adevarul.ro/economie/http://adevarul.ro/news/http://adevarul.ro/http://adevarul.ro/news/sport/http://adevarul.ro/http://adevarul.ro/loginhttp://abonamente.adevarul.ro/http://adevarul.ro/locale/http://adevarul.ro/blogs/index.htmlhttp://adevarul.ro/moldova/http://m.adevarul.ro/news/sport/luptator-roman-premiat-5000-lei-butelie-aurul-olimpicIn-loc-dea-apartamentul-promis-steaua-trimitea-ferentari-1_573f61665ab6550cb822e788/index.html
8/16/2019 Adevarul Rokljhoplji
2/6
PUBLICITATE
Alege imprumutul potrivit hobby-ului
tau. Noi te finantam cu pana la 10.000lei.www.provident.ro/imprumut-la-domiciliu
Primesti banii in 24 de ore si nu ainevoie de garanti sau garantii.
München, din 1972. „Am fost impresionat de NicolaeMartinescu şi de Gheorghe Berceanu, care au câştigat aurul,iar apoi li s-a cântat imnul. I-am spus imediat tatălui meu că şieu voi deveni campion olimpic”. În 1973 a fost cooptat în lotulolimpic, iar în 1976, la Montréal, a reuşit să câştige medaliade argint, după o finală teribilă cu sovieticul SurenNalbandyan.
Patru ani mai târziu, la Moscova, a reuşit să-şi îndeplineascăvisul, după ce a trecut în semifinale chiar de omul care îismulsese aurul de la gât. Finala cu polonezul Andrzej Suprona părut a fi floare la ureche, deşi s-a impus greu, cu 1-0, şi oconsideră cel mai dificil meci al carierei. „A fost medalia carem-a bucurat cel mai mult. Amintirea premierii a rămas foarte
vie: eram pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, se cânta imnul României cu putere şi, după un val defericire, m-am întristat. Atunci mi-am permis să-mi dau seama cât de dor îmi era de copiii mei pe care nu
îi mai văzusem de şapte luni”, a povestit Ştefan Rusu. Pentru performanţa sa, a primit din partea statuluiromân suma de 5.000 de lei şi o butelie. În acea perioadă era legitimat la CS Mobila Rădăuţi, acolounde s-a întors de la Steaua. „M-am supărat pe Steaua fiindcă mi-au promis că îmi repartizează unapartament, dar antrenorul de atunci a făcut ca altcineva să ia apartamentul, iar eu primeam ogarsonieră în Ferentari”, a explicat cel care a concurat până în 1990, când avea deja 34 de ani. Patruani mai târziu, în 1984, la Los Angeles, obţinea şi bronzul mondial, dar promisiunea că la întoarcerea înţară va primi un televizor color şi un frigider nu a mai fost onorată. „Mi s-a propus de mai multe ori sărămân în ţări vestice, nemţii mi-au oferit odată 60.000 de mărci în mână să rămân la ei. Erau bani mulţiatunci, dar eu nu concepeam să stau departe de familia mea. Când veneam de la concurs, de laaeroport mă duceam direct la gară, să ajung cât mai repede în Rădăuţi”, a dezvăluit Ştefan Rusu.
gimnasticii. Când a luat, de fapt,
Nadia...
MEDIAVENUS.BIZ
Le ventre devient platdéjà au bout de 3 jours si après le
repas, faire...
Le ventre devient platdéjà au bout de 3 jours si après le
repas, faire...
Cette recetteenlève tous les
rides du visage en1 semaine...
La douleur au dos dedisparaître pour
toujours! Pour ce faire,utilisez le...
1 2 3
Botezatu a aflatde sarcina
Cutremurător.Cum a aflat soţia
TOP ARTICOLETOP ARTICOLE
Top 10 lucruri puţin cunoscute despre vagin. Cum se citeşte starea desănătate a femeii după forma labiiloracum 3 zile
citeste totul despre: jo 2016, jocurile olimpice, moscova, 1980, stefan rusu, radauti, lupte
share
12 0
ShareShare Live
9
acum 3 zile
acum 3 zile
acum 2 zile
acum 17 ore
acum 3 zile
Povestea impresionantă a marelui Birlic. De ce a fost nevoit să dea examen de şapte oripână să devină unul dintre cei mai mari actori români din istorie
Câte ouă putem consuma zilnic ca să fim în siguranţă. „Declanşatorul de energie“ şiefectele alimentelor complementare
FOTO Simona Halep a strălucit la petrecerea jucătoarelor la Roland Garros. Cu ce ţinutăşi-a surclasat rivalele
FOTO Arată superb! Fosta gimnastă Sandra Izbaşa, dubla campioană olimpică, într-oapariţie provocatoare
Decizie radicală a lui Darren Cahill în privinţa colaborării cu Simona Halep. Ce a decisaustralianul să facă în continuare
1 2 3
acum 3 zile
Avantajul de a merge la fitness cuo blondă. Nu-i trebuie mult să......
Frumoasa Bulgariei, filmatăcând făcea sex nebun. Acum esoţie-model
Imaginile au făcut senzaţie printre locuitorii ţării de la sud
de Dunăre şi toţi s-au întrecut în a-...
CLICK.RO
vezi mai multe stiri din gsp.ro
TOLO. RO » Condrea era așteptatsă-și ia fetița de 10 ani! Fosta soție:”Nu era genul care să se omoare, cigenul care te omora el pe tine!”
S-au înțeles! Barcelona primește
155 de milioane de euro și
stabilește un nou record
Cele 6 ţinte ale lui Ando » Gazeta
vă prezintă C.V.-urile jucătorilordoriți de noul antrenor de la
Dinamo
LIBERTATEA.RO
+1 (1 voturi)
http://www.libertatea.ro/http://gsp.ro/http://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/cele-6-tinte-ale-lui-ando-gazeta-va-prezinta-c-v-urile-jucatorilor-doriti-de-noul-antrenor-de-la-dinamo-478531.html?utm_campaign=Adevarul-Widget&utm_medium=Parteneri&utm_source=Adevarulhttp://www.gsp.ro/international/campionate/s-au-inteles-barcelona-primeste-155-de-milioane-de-euro-si-stabileste-un-nou-record-478557.html?utm_campaign=Adevarul-Widget&utm_medium=Parteneri&utm_source=Adevarulhttp://www.click.ro/vedete/celebritati/frumoasa-bulgariei-filmata-cand-face-sex-nebun-acum-e-sotie-modelhttp://www.click.ro/vedete/celebritati/frumoasa-bulgariei-filmata-cand-face-sex-nebun-acum-e-sotie-modelhttp://www.click.ro/http://adevarul.ro/cultura/teatru/regizorul-bulgar-ivan-dobcev-despre-teatrul-sfumato-medeea-mama-mea-tnb--8_573eeb955ab6550cb8202d10/index.htmlhttp://adevarul.ro/entertainment/tv/reclama-porno-la-cascaval-ademeniti-olandezii-produse-lactate-8_574195bf5ab6550cb82edd5e/index.htmlhttp://adevarul.ro/cultura/carti/norman-manea-sarbatorit-academia-romana-scriitorul-vine-adevarul-live-avanpremiera-jubileului-80-ani--8_573ed8715ab6550cb81fa129/index.htmlhttp://adevarul.ro/life-style/stil-de-viata/cat-schimba-banii-imaginea-unui-barbat-ochii-femeie-8_57408f7c5ab6550cb829a834/index.htmlhttp://adevarul.ro/entertainment/comedy/Inainte-alegeri-8_573e995a5ab6550cb81dc8b7/index.htmlhttp://adevarul.ro/locale/galati/accident-spectaculos-braila-sofer-zburat-ca-n-filme-sens-giratoriu-8_573ecb775ab6550cb81f2ef3/index.htmlhttp://adevarul.ro/news/sport/50-cele-mai-spectaculoase-imagini-sport-facute-momentul-potrivit-8_5741a4635ab6550cb82f32c9/index.htmlhttp://adevarul.ro/life-style/moda/frumusete-rusia-irina-shayk-8_57414bbb5ab6550cb82d37ff/index.htmlhttp://adevarul.ro/life-style/dragoste-si-sex/cum-faci-femeie-doreasca-cele-10-reguli-transforma-barbatul-ideal-8_57417a455ab6550cb82e3845/index.htmlhttp://adevarul.ro/entertainment/film/cum-arata-scenariu-porno-bunn-8_574167435ab6550cb82dca5b/index.htmlhttp://adevarul.ro/entertainment/comedy/femeia-razi-hohote-masca-chewbacca---8_5740436b5ab6550cb828120f/index.htmlhttp://adevarul.ro/cultura/istorie/dezbatere-historia-fost-atrasa-romania-razboi-mondial--8_573ebfd75ab6550cb81ed44a/index.htmlhttp://adevarul.ro/entertainment/comedy/avantajele-merge-fitness-blonda-nu-i-trebuie-sa-8_573eaeec5ab6550cb81e538f/index.htmlhttp://adevarul.ro/locale/pitesti/trucurile-vanzatorilor-determina-cheltuim-bani-inutil-pacaleste-creierul-mai-putin-trei-secunde-1_573dc1da5ab6550cb818f4c3/index.htmlhttp://adevarul.ro/locale/botosani/adevarul-despre-inceputurile-moldovei-Tinutul-desprins-regatul-ungariei-nobil-rebel-maramures-1_573dc0645ab6550cb818e991/index.htmlhttp://adevarul.ro/news/sport/decizie-radicala-darren-cahill-privinta-colaborarii-simona-halep-decis-australianul-faca-continuare-1_573e17775ab6550cb81b0012/index.htmlhttp://adevarul.ro/news/sport/foto-arata-superb-fosta-gimnasta-sandra-izbasa-dubla-campioana-olimpica-intr-o-aparitie-provocatoare-1_574012755ab6550cb826f8b3/index.htmlhttp://adevarul.ro/news/sport/foto-simona-halep-stralucit-petrecerea-jucatoarelor-roland-garros-tinuta-si-a-surclasat-rivalele-1_573f288f5ab6550cb821afc6/index.htmlhttp://adevarul.ro/locale/arad/cate-oua-putem-consuma-zilnic-siguranta-declansatorul-energie-efectele-alimentelor-complementare-1_573d6e8d5ab6550cb8165c8f/index.htmlhttp://adevarul.ro/locale/alexandria/povestea-impresionanta-marelui-birlic-fost-nevoit-dea-examen-sapte-devina-unul-cei-mai-mari-actori-romani-istorie-1_573da9175ab6550cb8183ebf/index.htmlhttp://adevarul.ro/locale/vaslui/top-10-lucruri-putin-cunoscute-despre-vagin-citeste-starea-sanatate-femeii-forma-labiilor-1_573dbab75ab6550cb818c12d/index.htmlhttp://www.facebook.com/sharer.php?u=http://adev.ro/o7k91shttp://adevarul.ro/continut/stiri/luptehttp://adevarul.ro/continut/stiri/radautihttp://adevarul.ro/continut/stiri/stefan-rusuhttp://adevarul.ro/continut/stiri/1980http://adevarul.ro/continut/stiri/moscovahttp://adevarul.ro/continut/stiri/jocurile-olimpicehttp://adevarul.ro/continut/stiri/jo-2016http://block.s1block.com/click?hash=b59a0231-70e8-4608-b45b-be9486493fb1&id=LgAG46imBRSQmR&teaserId=7851949http://block.s1block.com/click?hash=55b8400d-d437-4cd3-9825-446e073ca34b&id=yP0JBksW2VtYP8&teaserId=7857052http://block.s1block.com/click?hash=b8ced651-4e10-462e-8874-5b5b6aeac60d&id=naOBX2Uq5oSyPl&teaserId=7851946http://block.s1block.com/click?hash=ce5e60d3-67f0-4527-b448-8e9a58369b7a&id=m38e7bhB2DUWBQ&teaserId=7857049http://mediavenus.biz/?utm_source=logo&utm_block=18238http://adevarul.ro/news/sport/adevarul-schimba-istoria-gimnasticii-luat-fapt-nadia-comaneci-nota-10-1_57349f0c5ab6550cb8dfaf2e/index.html
8/16/2019 Adevarul Rokljhoplji
3/6
BiancăiDrăgușanu.Reacție uluitoare
față ...
lui Condrea demoarteapatronului
Hexi...
Dinamo seschimbă radicaldin sezonul
viitor » Cum vaarăta formația
a...
Încă un jucătorpleacă de laSteaua »Conducerea îi varezilia contrac...
LIBERTATEA.RO LIBERTATEA.RO
GSP.RO GSP.RO
News
Surse News.ro: Dan Condrea fusesechemat luni la Parchetul I...
PICCJ: Ancheta în cazuldezinfectanţilor va continua chiard...
ACS Poli este cu un pas în Liga adoua după 1-4 cu FC Botoşa...
Roland Garros 2016: SimonaHalep, Sorana Cîrstea, Irina Begu...
Patronul Hexi Pharma, Dan
Condrea, a murit într-un accident...
Naşul de la Anticorupţie.
Combinaţiile comisarului-şef prins...
Autentificare cu contul adevarul.ro Autentificare cu contul de Facebook
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate 0 comentarii inasteptare
ADAUGA COMENTARIUPentru a comenta, alege una dintre optiunile de mai jos
4 COMENTARII
LoginLogin LoginLogin
Cel Mare Scarembeu
5 fani
1
0 (0 voturi) Share · Permalink
Pieptanarii au fost tzigani.Cum era sa-i dea astuia un apartament in mijlocul civilizatiei.Ideal afost Ferentari acolo unde isi duceau viata conationalii lui.acum 14 ore
↩↩ RaspundeRaspunde
vasile hanciu
4 fani
1
1 (1 voturi) Share · Permalink
Diferenta dintre tine si Stefan Rusu este ca el are caracter iar tu nu.acum 12 ore
↩↩ RaspundeRaspunde
Nicolae Moromete
2 fani
1
0 (0 voturi) Share · Permalink
Nu aveai loc într-o garsonieră ? A , trebuia să vină toată șatra?acum 10 ore
↩↩ RaspundeRaspunde
Florin Mucea
0 fani
Botezatu a aflat de sarcinaBiancăi Drăgușanu. Reacțieuluitoare față de fosta sa iubire
Botezatu a aflat de sarcina Biancăi Drăgușanu. Reacțieuluitoare față de fosta sa iubire
10 imagini care nu sunt ceea cepar. Trebuie să te uiți cu atenție
Fotografiile suprinse la momentul potrivit, deciziile proaste
de marketing sau doar o serie de coinc...
CLICK.RO
vezi mai multe stiri din rtv.net
O cântăreaţă celebră, înjunghiată dezeci de ori de un fan care o hărţuia
Bancul zilei: Culmea adevarului.E GENIAL!!!
DETALII ŞOCANTE despre
salamul din magazine. Iată cât
este de PERICULOS pentru
sănătate
vezi mai multe stiri din playtech.ro
FOTO - Grădinile zoologice umane,un secret rușinos al Europei
INCREDIBIL! Luna nașterii
determină ce te va ucide. Află ce
boli te așteaptă
Mașina care merge... 100 de ani,
fără a se alimenta - FOTO -
VIDEO
Zodii care nu iarta si nu uita. Cu
ANDREEARAICU.RO
http://adocean-ro.hit.gemius.pl/hitredir/id=d1.qyMLD.3YEFvpC9IVR.7eP7OoYP_v1THiTKEozSPH.W7/stparam=radriihghf/fastid=jhosbyuejdpuacezivyzebvhzalz/sarg=57421D09907C0099/url=http://gdero.hit.gemius.pl/lshitredir/id=.Wzlpu9YiWkaYCiEQu2IaZSqrtG6RNuCZmFoURd3BLf.67/fastid=klghtlbecoonrxllqqysonnzixng/stparam=qfqsixnftc/url=http%3A%2F%2Fwww.fashiondays.ro%3Futm_source%3Dinterstitial_Adevarul.ro%26utm_medium%3Ddisplay%26utm_campaign%3DContestMayhttp://www.andreearaicu.ro/dezvoltare-personala/zodii-care-nu-iartahttp://www.andreearaicu.ro/http://playtech.ro/http://playtech.ro/2014/laser-power-systems-masina-care-merge-100-de-ani-fara-se-alimenta/http://playtech.ro/2015/spune-mi-in-ce-luna-esti-nascut-ca-sa-iti-spun-ce-boli-poti-face/http://rtv.net/http://www.romaniatv.net/detalii-socante-despre-salamul-din-magazine-iata-cat-este-de-periculos-pentru-sanatate_293848.htmlhttp://www.romaniatv.net/bancul-zilei-culmea-adevarului_293825.htmlhttp://www.click.ro/entertainment/virale/10-imagini-care-nu-sunt-ceea-ce-par-trebuie-sa-te-uiti-cu-atentiehttp://www.click.ro/entertainment/virale/10-imagini-care-nu-sunt-ceea-ce-par-trebuie-sa-te-uiti-cu-atentiehttp://www.click.ro/http://www.libertatea.ro/ultima-ora/video-exclusivreactia-incredibila-a-lui-catalin-botezatu-la-vestea-ca-bianca-dragusanu-va-deveni-mama-daca-intr-adevar-1487383?utm_source=LibertateaOwn&utm_medium=FB&utm_campaign=FB-Posthttp://www.libertatea.ro/ultima-ora/video-exclusivreactia-incredibila-a-lui-catalin-botezatu-la-vestea-ca-bianca-dragusanu-va-deveni-mama-daca-intr-adevar-1487383?utm_source=LibertateaOwn&utm_medium=FB&utm_campaign=FB-Posthttp://adevarul.ro/profil/5_5741de0e5ab6550cb8307f57http://adevarul.ro/news/sport/luptator-roman-premiat-5000-lei-butelie-aurul-olimpicIn-loc-dea-apartamentul-promis-steaua-trimitea-ferentari-1_573f61665ab6550cb822e788/comment/1304792.htmlhttp://www.facebook.com/sharer.php?u=http://adevarul.ro/news/sport/luptator-roman-premiat-5000-lei-butelie-aurul-olimpicIn-loc-dea-apartamentul-promis-steaua-trimitea-ferentari-1_573f61665ab6550cb822e788/comment/1304792.htmlhttp://adevarul.ro/profil/5_558ce3e16471c92e069992adhttp://adevarul.ro/news/sport/luptator-roman-premiat-5000-lei-butelie-aurul-olimpicIn-loc-dea-apartamentul-promis-steaua-trimitea-ferentari-1_573f61665ab6550cb822e788/comment/1304702.htmlhttp://www.facebook.com/sharer.php?u=http://adevarul.ro/news/sport/luptator-roman-premiat-5000-lei-butelie-aurul-olimpicIn-loc-dea-apartamentul-promis-steaua-trimitea-ferentari-1_573f61665ab6550cb822e788/comment/1304702.htmlhttp://adevarul.ro/profil/5_558346a7cfbe376e356e3557http://adevarul.ro/news/sport/luptator-roman-premiat-5000-lei-butelie-aurul-olimpicIn-loc-dea-apartamentul-promis-steaua-trimitea-ferentari-1_573f61665ab6550cb822e788/comment/1304638.htmlhttp://www.facebook.com/sharer.php?u=http://adevarul.ro/news/sport/luptator-roman-premiat-5000-lei-butelie-aurul-olimpicIn-loc-dea-apartamentul-promis-steaua-trimitea-ferentari-1_573f61665ab6550cb822e788/comment/1304638.htmlhttp://adevarul.ro/profil/5_50cda97a596d720091076bd3https://www.facebook.com/v2.3/dialog/oauth?client_id=209742945804238&redirect_uri=http%3A%2F%2Fadevarul.ro%2Fauth%2Felogin%2Ffacebook%2F%3Fredirect%3Dhttp%253A%252F%252Fadevarul.ro&state=3815cda2cf424adf3165ea716d911ccf&sdk=php-sdk-4.0.23&scope=email%2Cpublic_profile%2Cuser_friendshttp://adevarul.ro/news/eveniment/nasul-anticoruptie-combinatiile-comisarului-sef-prins-intr-o-afacere-cocaina-beizadele-1_5741dc475ab6550cb83074d3/index.htmlhttp://adevarul.ro/news/eveniment/sursepatronul-hexi-pharma-decedat-intr-un-accident-circulatie-1_5741eef65ab6550cb830e5fd/index.htmlhttp://adevarul.ro/news/sport/roland-garros-2016-simona-halep-sorana-cirstea-irina-begu-alexandra-dulgheru-joaca-luni-tur-1_5741f7425ab6550cb83118b7/index.htmlhttp://adevarul.ro/news/sport/acs-poli-pas-liga-doua-1-4-fc-botosani-echipa-banateana-e-pericol-desfiintare-1_5741f8135ab6550cb8311d79/index.htmlhttp://adevarul.ro/news/eveniment/piccj-ancheta-cazul-dezinfectantilor-continua-confirma-decesul-dan-condrea-1_574207a15ab6550cb8317203/index.htmlhttp://adevarul.ro/news/eveniment/surse-newsro-dan-condrea-fusese-chemat-luni-parchetul-iccj-urmand-retinut-1_57420ded5ab6550cb8319029/index.htmlhttp://adevarul.ro/news/http://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/inca-un-jucator-pleaca-de-la-steaua-conducerea-ii-va-rezilia-contractul-478560.html?utm_campaign=Adevarul-3stiri&utm_medium=Parteneri&utm_source=Adevarulhttp://gsp.ro/http://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/dinamo-se-schimba-radical-din-sezonul-viitor-cum-va-arata-formatia-alb-rosie-sub-comanda-lui-andone-478549.html?utm_campaign=Adevarul-3stiri&utm_medium=Parteneri&utm_source=Adevarulhttp://gsp.ro/http://www.libertatea.ro/stiri/stiri-interne/fotografii-exclusive-cu-sotia-lui-dan-condrea-ea-identificat-trupul-desfigurat-la-scurt-timp-dupa-impactul-mortal-1489142http://www.libertatea.ro/http://www.libertatea.ro/ultima-ora/video-exclusivreactia-incredibila-a-lui-catalin-botezatu-la-vestea-ca-bianca-dragusanu-va-deveni-mama-daca-intr-adevar-1487383?utm_source=LibertateaOwn&utm_medium=FB&utm_campaign=FB-Posthttp://www.libertatea.ro/http://adevarul.ro/news/eveniment/sursepatronul-hexi-pharma-decedat-intr-un-accident-circulatie-1_5741eef65ab6550cb830e5fd/index.htmlhttp://adevarul.ro/news/eveniment/teroristul-beke-istvan-s-a-filmat-monta-dispozitivul-detonare-bombei-ma-bag-perdea-vad-e-multimea-facem-1_573df7b35ab6550cb81a4603/index.htmlhttp://adevarul.ro/life-style/parinti/dezgustator-frumoss-imaginea-starnit-polemici-facebook-1_574005945ab6550cb826b3a8/index.htmlhttp://adevarul.ro/locale/alexandria/reginele-neincoronate-romaniei-fost-frumoasele-amante-stapanit-inimile-conducatorilor-romani-influentat-destinul-tarii-1_574030dc5ab6550cb827ac50/index.htmlhttp://adevarul.ro/locale/sibiu/un-mester-sibian-construieste-univers-miniatura-creatiile-ajuns-europa-america-1_573ee6ec5ab6550cb8200eef/index.htmlhttp://adevarul.ro/locale/alba-iulia/celebrul-fizician-inventat-laser-romania-fost-patra-tara-lume-avut-aparat-1_573dee235ab6550cb81a0684/index.htmlhttp://adevarul.ro/locale/zalau/zalauanul-sergiu-chirila-dezamagit-romanii-talent-juratii-i-au-intrerupt-prestatia-1_573f80f05ab6550cb823a36e/index.htmlhttp://adevarul.ro/locale/slatina/un-elev-aur-romaniei-rasplatit-monede-50-bani-olimpic-noi-putem-realiza-oriunde-romania-nu-stiu-aceeasi-sansa-1_573ee2c05ab6550cb81ff3db/index.htmlhttp://adevarul.ro/news/sport/cum-fost-furata-miseleste-nadia-jocurile-olimpice-moscova-1980niciodata-nu-mai-vazusem-atat-nedrept-atata-coruptie--1_573f5ab55ab6550cb822c6a4/index.htmlhttp://adevarul.ro/news/societate/anonimul-creat-reteaua-citostaticelor-devenit-ministrul-sanatatii-totul-despre-vlad-voiculescu-1_573ee9ea5ab6550cb820219b/index.html
8/16/2019 Adevarul Rokljhoplji
4/6
MădălinaGhenea, într-orochiţătransparentă laCannes! S-a
văzut tot...
FrumoasaBulgariei,filmată cândfăcea sex nebun.
Acum e soţie-model...
Un bărbat a vrutsă se sinucidă şis-a aruncat încuşca leilor. Ce au...
A prins un crapuriaș și l-a adusacasă. A avut unșoc când adespicat...
Banc porcos: Un barbat rupt de beat intr-unautobuz in drumspre casa....
Se schimbăLEGEA CĂSĂTORIEI
A RECUNOSCUT!O cunoscută
vedetă a cheltuit
o avere pentru a-şi scoate...
Cât câștigăasistentelepăcătoase!Diferența de
bani dintreDaniela Cr...
0 (0 voturi) Share · Permalink
Stefan Rusu a reprezentat cu cinste Romania in lume, a castigat competitii internationale si credca ar fi fost normal sa fie apreciat la adevarata lui valoare.acum 4 ore
↩↩ RaspundeRaspunde
Mihai Popescu
28 fani
1
0 (0 voturi) Share · Permalink
In prezent poate ar cistga mai multi bani capionii dar nu prea mai avem campioni. Atunci aveamcampioni multi iar recompensele materiale erau mai mici. Cum este mai bine ?acum 3 ore
↩↩ RaspundeRaspunde
CLICK.RO CLICK.RO
REALITATEA.NET REALITATEA.NET
RTV.NET RTV.NET
RTV.NET RTV.NET
1 2 3
TOP BLOGURITOP BLOGURI
WOWBIZ.ROWOWBIZ.RO
Imagini GROAZNICE cu accidentulpatronului Hexi Pharma! Uiteprimele poze cu el strivit de masinafacuta ghem de fier
cine nu trebuie sa te certi
Astrele ne conduc vietile si ne fac mai razbunatori sau mai
pasnici. Chiar daca ne dorim o viata mer...
vezi mai multe stiri din primatv.ro
Anca Serea a nascut un baietelsanatos
Cristina Raduța a fost votata
drept Prima Mama a sezonului 22
a emisiunii Schimb de mame!
Catalin Tolontan si Mirela Neag la
emisiunea Dosarele DNA,
sambata la Prima TV
acum 3 zile
ieri
acum 2 zile
acum 2 zile
acum 2 zile
Binging nelimitat
O nouă lovitură teribilă pentruRusia: şefa diplomaţiei europenepreve...
Adjunct al Secretarului americanal Apărării: „Ameninţările ruşilorla...
CRONICĂ Prea târziu –„Bacalaureat“, filmul de care aveanevoie Români...
Invazia impostorilor
http://www.wowbiz.ro/show-cu-bianca-dragusanu-la-terasa-roscata-a-apelat-la-cateva-tertipuri-haioase-pentru-a-si-ascunde-sarcina--sacrificandu-si-catelusul-pe-post-de-para_184381.htmlhttp://www.wowbiz.ro/imagini-socante-de-la-locul-accidentului-lui-dan-condrea-trupul-afaceristului-de-la-hexi-pharma-a-fost-proiectat-din-masina-fotografiile-au-fost-facut_184417.htmlhttp://www.wowbiz.ro/imagini-socante-de-la-locul-accidentului-lui-dan-condrea-trupul-afaceristului-de-la-hexi-pharma-a-fost-proiectat-din-masina-fotografiile-au-fost-facut_184417.htmlhttp://adevarul.ro/cultura/arte/ipocrizia-vizitatorului-ocazional-muzeu-1_5741862e5ab6550cb82e87b5/index.htmlhttp://adevarul.ro/news/eveniment/ce-invatat-carlas-dreams-cazul-colectiv-nu-organizatorii-1_57405fee5ab6550cb828afdd/index.htmlhttp://adevarul.ro/educatie/scoala/fluturasul-profesorilor-turnesolul-piramidei-valorilor-1_573f1f7e5ab6550cb8217ff0/index.htmlhttp://adevarul.ro/news/bucuresti/masca-primar-chipiu-bucurestean-1_573f195a5ab6550cb8215d2b/index.htmlhttp://adevarul.ro/tech/stiinta/teoriistiintifice-biblie-1_573df00a5ab6550cb81a1285/index.htmlhttp://adevarul.ro/news/societate/invaziaimpostorilor-1_573ee22d5ab6550cb81fed7f/index.htmlhttp://adevarul.ro/cultura/arte/prea-tarziu-bacalaureat-filmul-nevoie-romaniavideo-1_573ed86d5ab6550cb81fa112/index.htmlhttp://adevarul.ro/international/europa/adjunct-secretarului-american-apararii-amenintarile-rusilor-adresa-romaniei-poloniei-necrezut-semn-confruntare-1_573eefe85ab6550cb8204c32/index.htmlhttp://adevarul.ro/international/rusia/o-noua-lovitura-teribila-rusia-sefa-diplomatiei-europene-prevede-prelungirea-sanctiunilor-1_574090fa5ab6550cb829af49/index.htmlhttp://adevarul.ro/news/societate/bingingnelimitat-1_573ec54d5ab6550cb81efe85/index.htmlhttp://www.primatv.ro/http://www.primatv.ro/stiri-focus/catalin-tolontan-si-mirela-neag-la-emisiunea-dosarele-dna-sambata-la-prima-tv.htmlhttp://www.primatv.ro/stiri-focus/cristina-radu-a-a-fost-votata-drept-prima-mama-a-sezonului-22-a-emisiunii-schimb-de-mame.htmlhttp://www.andreearaicu.ro/dezvoltare-personala/zodii-care-nu-iartahttp://www.romaniatv.net/cat-ca-tiga-asistentele-pacatoase-diferen-a-de-bani-dintre-daniela-crudu-i-ana-mocanu-este-de-necrezut_293874.htmlhttp://rtv.net/http://www.romaniatv.net/un-model-suedez-a-cheltuit-o-avere-pentru-a-si-scoate-sase-coaste_293716.htmlhttp://rtv.net/http://www.romaniatv.net/coalitia-pentru-familie-a-strans-trei-milioane-de-semnaturi-pentru-modificarea-constitutiei_293666.htmlhttp://rtv.net/http://www.romaniatv.net/bancul-zilei-un-barbat-rupt-de-beat-intr-un-autobuz-in-drum-spre-casa_293740.htmlhttp://rtv.net/http://www.realitatea.net/a-prins-un-crap-uria-i-l-a-adus-acasa-a-avut-un-oc-cand-a-despicat-pe-tele_1937079.htmlhttp://realitatea.net/http://www.realitatea.net/un-barbat-a-vrut-sa-se-sinucida-si-s-a-aruncat-in-cusca-leilor_1938046.htmlhttp://realitatea.net/http://www.click.ro/vedete/celebritati/frumoasa-bulgariei-filmata-cand-face-sex-nebun-acum-e-sotie-modelhttp://click.ro/http://www.click.ro/vedete/romanesti/madalina-ghenea-intr-o-rochita-transparenta-la-cannes-s-vazut-tothttp://click.ro/http://adevarul.ro/news/sport/luptator-roman-premiat-5000-lei-butelie-aurul-olimpicIn-loc-dea-apartamentul-promis-steaua-trimitea-ferentari-1_573f61665ab6550cb822e788/comment/1305110.htmlhttp://www.facebook.com/sharer.php?u=http://adevarul.ro/news/sport/luptator-roman-premiat-5000-lei-butelie-aurul-olimpicIn-loc-dea-apartamentul-promis-steaua-trimitea-ferentari-1_573f61665ab6550cb822e788/comment/1305110.htmlhttp://adevarul.ro/profil/5_50e34bc7596d7200915ecab5http://adevarul.ro/news/sport/luptator-roman-premiat-5000-lei-butelie-aurul-olimpicIn-loc-dea-apartamentul-promis-steaua-trimitea-ferentari-1_573f61665ab6550cb822e788/comment/1305057.htmlhttp://www.facebook.com/sharer.php?u=http://adevarul.ro/news/sport/luptator-roman-premiat-5000-lei-butelie-aurul-olimpicIn-loc-dea-apartamentul-promis-steaua-trimitea-ferentari-1_573f61665ab6550cb822e788/comment/1305057.html
8/16/2019 Adevarul Rokljhoplji
5/6
1 2 3
TOP GALERII FOTOTOP GALERII FOTO
Dragostea în timpul războiului:imagini emoţionante din Al DoileaRăzb...ieri
Imagini penibile! Cum incearcaBianca Dragusanu sa-si ascundasarcina cu o geanta Chanel si uncatel! Vezi aici pozele
Dumnezeule! Mihaela Tatu a fostDIAGNOSTICATA cu....
Nu o sa iti vina sa crezi! Ce actorcelebru este GINERELE SteleiPopescu! Il stii de atata timp, darhabar nu aveai ca e ruda cu actrita
acum 14 ore
acum 2 zile
acum 3 zile
acum 2 zile
acum 2 zile
Lumea în imagini, fotografiile
zilei de 22 mai
Lumea în imagini, fotografiilezilei de 21 mai
Lumea în imagini, fotografiilezilei de 20 mai
Petrecerea jucătoarelor RolandGarros
Elevi de aur la olimpiadanaţională, răsplată jignitoare
http://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/palariile-garden-party-ul-regal-peles--7_574044845ab6550cb8281847/index.htmlhttp://adevarul.ro/locale/slatina/elevi-aur-olimpiada-nationala-rasplata-jignitoare-7_573eeda45ab6550cb8203c79/index.htmlhttp://adevarul.ro/news/sport/petrecerea-jucatoarelor-roland-garros-7_573f26d55ab6550cb821a751/index.htmlhttp://adevarul.ro/international/in-lume/-lumea-imagini-fotografiile-zilei-20-mai-7_573eb2245ab6550cb81e6b3b/index.htmlhttp://adevarul.ro/international/in-lume/lumea-imagini-fotografiile-zilei-21-mai-7_574002dc5ab6550cb826a208/index.htmlhttp://adevarul.ro/international/in-lume/lumea-imagini-fotografiile-zilei-22-mai-7_5741510a5ab6550cb82d532b/index.htmlhttp://adevarul.ro/cultura/istorie/dragostea-timpul-razboiului-imagini-emotionante-doilea-razboi-mondial--7_57406e635ab6550cb828ffea/index.htmlhttp://adevarul.ro/cultura/istorie/dragostea-timpul-razboiului-imagini-emotionante-doilea-razboi-mondial--7_57406e635ab6550cb828ffea/index.htmlhttp://adocean-ro.hit.gemius.pl/hitredir/id=zIFLAHCw2FVctWRWGsMIJnXp.Mh15yRtYKqonHqdi9T.T7/stparam=xbmnprpmxl/fastid=esqadookbboorggqneofeawgukjs/sarg=57421D09907C0099/url=http%3A%2F%2Fwww.clickpentrufemei.ro%2FAboneaza-te-la-revista-click-pentru-femei-si-poti-castiga_0_25030.htmlhttp://www.wowbiz.ro/ginerele-stelei-popescu-este-cunoscutul-actor-radu-gheorghe-artistul-este-casatorit-cu-doina--fiica-infiata-a-vedetei--si-mosteneste-toata-averea-stel_183855.htmlhttp://www.wowbiz.ro/drama-nestiuta-a-mihaelei-tatu--primul-doctor-mi-a-recomandat-sa-imi--scoata-uterul--fibromul-fiind-cat-o-sarcina-de-6-luni-vezi-cum-a-depasit-fosta-v_184260.htmlhttp://www.wowbiz.ro/show-cu-bianca-dragusanu-la-terasa-roscata-a-apelat-la-cateva-tertipuri-haioase-pentru-a-si-ascunde-sarcina--sacrificandu-si-catelusul-pe-post-de-para_184381.htmlhttp://adevarul.ro/international/europa/romania-unghiul-mort-alpoliticii-internationale-1_5740d7e25ab6550cb82b375e/index.htmlhttp://adevarul.ro/news/politica/de-aamanat-psd-mazilirea-valeriu-zgonea---1_573e76865ab6550cb81d20f6/index.htmlhttp://adevarul.ro/news/politica/alegerile-romania-marea-sforarie-marea-sforaiala-1_573e95075ab6550cb81db2ee/index.htmlhttp://adevarul.ro/news/societate/demnitari-comunisti-1_573f21325ab6550cb8218828/index.htmlhttp://adevarul.ro/news/eveniment/Intre-brancusi-blazare-cumintenia-pamantului-doar-pretext-1_573ede035ab6550cb81fc9f4/index.htmlhttp://adevarul.ro/news/politica/ciolos-siiohannis--greseli-minciuni-1_5740ff5b5ab6550cb82bf678/index.htmlhttp://adevarul.ro/news/politica/abuzul-serviciu-doua-optiunimari-late-alege-o-domnul-traian-basescus-1_57418f205ab6550cb82eb60c/index.htmlhttp://adevarul.ro/cultura/patrimoniu/punctuatia-limbii-romane-apostroful-1_573ee33c5ab6550cb81ff74a/index.html
8/16/2019 Adevarul Rokljhoplji
6/6
Click.ro
O cantareata celebra, injunghiata de zeci deori de un fan care o hartuia
DETALII SOCANTE despre salamul din magazine. Iata cat est...
Bendeac, despre,,mafia" din muzica: ,,Porcii infecti...
OK Magazine.ro
Carla's Dreams a lansat o nouapiesa de suflet
Charlize Theron, din nou alaturide Sean Penn la Cannes
Vedete care arata bine incostum de baie
Clickpentrufemei.ro
Solutii naturale pentruproblemele de frumusete
Frumoasa si delicata: laleauapestrita
RMN sau tomografie? Cand sicum le alegi
Historia.ro
"Titanicul nazist", cea maimare tragedie marit...
Legendele Castelului Corvinilor spuse altfel in cadrul No...
Intrigile de la Ploiesti
Dilemaveche.ro
Cine a inventat apa
Ei promit, lumea-i alege
Cannes 2016: filmul romanescridicat in slavi de critici
Clicksanatate.ro
Cum recunosti leucemia si alteboli ale sangelui
Maghiranul, planta buna la
toate
Ce poti trata cu ajutorulinhalatiilor
Regul i comen tar ii Contac tează-ne Pub li ci ta te EcusoaneRSS Stiri Yahoo
© 2016 Adevarul Holding. Toate drepturile rezervate.
Adevarul Holding Vezi reteaua de site-uri Adevarul Holding
vezi mai multe stiri din viteze.ro
Test Drive Fiat Tipo – Întregireafamiliei
Test Drive Honda Civic 1.8 i-
VTEC: Nonconformism aspirat
40 de ani Volkswagen Golf GTI –
Puterea unui nume
News
Eveniment
Politica
Societate
Sport
Bucuresti
Stiri ciudate
Economie
Stiri economice
Bani
Afaceri
BusinessInternational
International
Europa
In lume
Asia
Statele Unite
Rusia
Educatie
Prescolar
Scoala
Universitar
Tech
Stiinta
Mobile
Gadget
Internet
Retele sociale
Gaming
Life&Style
Stil de viata
Bucatarie
Travel
Moda
Parinti
Sanatate
Politici si bani
Medicina
Dieta si fitness
Medicinanaturista
Mintesanatoasa
Dormit
Cultura
Arte
Carti
Teatru
Istorie
Spiritualitate
Entertainment
Celebritati
Muzica
Film
TV
22:1022:10 Rezultatele controlului de la ...Rezultatele controlului de la ...
http://adevarul.ro/locale/sibiu/rezultatele-controlului-bucuresti-cazul-vestitei-replici-Iti-vine-ti-o-freci-iei-permis-cu-greutater-lasa-asteptate-sibiu-1_5741f53b5ab6550cb8310f44/index.htmlhttp://adevarul.ro/iphonehttp://catalystww.com/http://www.trafic.ro/?rid=adevarulrohttp://www.sati.ro/index.php?page=filter&site_id=27&filter_on_period=3http://www.adevarul.ro/ex/yrssv2http://adevarul.ro/intrebari-frecvente/#ecusoanemailto:ileana.dragomirescu[at]adevarulholding[dot]romailto:contact[at]adevarul[dot]rohttp://adevarul.ro/intrebari-frecvente/#moderarehttp://adevarul.ro/entertainment/tv/http://adevarul.ro/entertainment/film/http://adevarul.ro/entertainment/muzica/http://adevarul.ro/entertainment/celebritati/http://adevarul.ro/entertainment/http://adevarul.ro/cultura/spiritualitate/http://adevarul.ro/cultura/istorie/http://adevarul.ro/cultura/teatru/http://adevarul.ro/cultura/carti/http://adevarul.ro/cultura/arte/http://adevarul.ro/cultura/http://adevarul.ro/sanatate/dormit/http://adevarul.ro/sanatate/minte-sanatoasa/http://adevarul.ro/sanatate/medicina-naturista/http://adevarul.ro/sanatate/dieta-fitness/http://adevarul.ro/sanatate/medicina/http://adevarul.ro/sanatate/politici-bani/http://adevarul.ro/sanatate/http://adevarul.ro/life-style/parinti/http://adevarul.ro/life-style/moda/http://adevarul.ro/life-style/travel/http://adevarul.ro/life-style/bucatarie/http://adevarul.ro/life-style/stil-de-viata/http://adevarul.ro/life-style/http://adevarul.ro/tech/gaming/http://adevarul.ro/tech/retele-sociale/http://adevarul.ro/tech/internet/http://adevarul.ro/tech/gadget/http://adevarul.ro/tech/mobile/http://adevarul.ro/tech/stiinta/http://adevarul.ro/tech/http://adevarul.ro/educatie/universitar/http://adevarul.ro/educatie/scoala/http://adevarul.ro/educatie/prescolar/http://adevarul.ro/educatie/http://adevarul.ro/international/rusia/http://adevarul.ro/international/statele-unite/http://adevarul.ro/international/asia/http://adevarul.ro/international/in-lume/http://adevarul.ro/international/europa/http://adevarul.ro/international/http://adevarul.ro/economie/business-international/http://adevarul.ro/economie/afaceri/http://adevarul.ro/economie/bani/http://adevarul.ro/economie/stiri-economice/http://adevarul.ro/economie/http://adevarul.ro/news/stiri-ciudate/http://adevarul.ro/news/bucuresti/http://adevarul.ro/news/sport/http://adevarul.ro/news/societate/http://adevarul.ro/news/politica/http://adevarul.ro/news/eveniment/http://adevarul.ro/news/http://www.clicksanatate.ro/Ce-poti-trata-cu-ajutorul-inhalatiilor_0_15469.htmlhttp://www.clicksanatate.ro/Maghiranul-planta-buna-la-toate_0_15468.htmlhttp://www.clicksanatate.ro/Cum-recunosti-leucemia-si-alte-boli-ale-sangelui_0_15470.htmlhttp://www.clicksanatate.ro/http://dilemaveche.ro/sectiune/dileme-line/articol/cannes-2016-filmul-romanesc-ridicat-slavi-criticihttp://dilemaveche.ro/sectiune/dileme-line/articol/ei-promit-lumea-i-alegehttp://dilemaveche.ro/sectiune/dileme-line/articol/cine-inventat-apahttp://dilemaveche.ro/http://www.historia.ro/exclusiv_web/timp-liber/articol/intrigile-ploiestihttp://www.historia.ro/exclusiv_web/timp-liber/articol/legendele-castelului-corvinilor-spuse-altfel-cadrul-noptii-muzeelorhttp://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/titanicul-nazist-cea-mai-mare-tragedie-maritima-timpul-celui-al-doileahttp://historia.ro/http://www.clickpentrufemei.ro/Rmn-sau-tomografie-cand-si-cum-le-alegi_0_25227.htmlhttp://www.clickpentrufemei.ro/Frumoasa-si-delicata-laleaua-pestrita_0_25123.htmlhttp://www.clickpentrufemei.ro/Solutii-naturale-pentru-problemele-de-frumusete_0_25132.htmlhttp://clickpentrufemei.ro/http://okmagazine.ro/people/vedete-care-arata-bine-costum-baie/index.htmlhttp://okmagazine.ro/multimedia/charlize-theron-din-nou-alaturi-de-sean-penn-la-cannes/index.htmlhttp://okmagazine.ro/multimedia/carlas-dreams-a-lansat-o-noua-piesa-de-suflet/index.htmlhttp://okmagazine.ro/http://www.click.ro/content/bendeac-despremafia-din-muzica-porcii-infecti-care-canta-soapta-peste-pozitiv-sa-mi-o-sugetihttp://www.click.ro/content/detalii-socante-despre-salamul-din-magazine-iata-cat-este-de-periculos-pentru-sanatatehttp://www.click.ro/content/o-cantareata-celebra-injunghiata-de-zeci-de-ori-de-un-fan-care-o-hartuiahttp://www.click.ro/content/o-cantareata-celebra-injunghiata-de-zeci-de-ori-de-un-fan-care-o-hartuiahttp://www.click.ro/http://viteze.ro/http://viteze.ro/special/istorie/40-de-ani-volkswagen-golf-gti-puterea-unui-nume/http://viteze.ro/test-drive/teste-pe-bune/test-drive-honda-civic-1-8-i-vtec-nonconformism-aspirat/http://adevarul.ro/locale/vaslui/bijuterii-patru-roti-moldova-classic-rally--7_57408db45ab6550cb8299fe0/index.htmlhttp://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/imagini-expozitia-premiera-miluta-flueras-photo-romania-festival-fotografii-noaptea-tragediei-colectiv-7_574090985ab6550cb829ada0/index.htmlhttp://adevarul.ro/locale/iasi/masinile-interlopilor--7_5741ba675ab6550cb82faf05/index.htmlhttp://adevarul.ro/locale/hunedoara/castelul-corvinilor-noaptea-muzeelor-7_5740f2855ab6550cb82bc542/index.htmlhttp://adevarul.ro/locale/timisoara/helmuth-kierer-biserica-lindenfeld-7_57419f8a5ab6550cb82f16e5/index.htmlhttp://adevarul.ro/news/eveniment/imagini-locul-accidentului-dan-condrea-murit--7_574203535ab6550cb8315c0d/index.htmlhttp://adevarul.ro/locale/pitesti/de-craciun-monaliza-anunta-turcia-s-a-vindecat-murit-luna-s-a-intors-acasa-7_573f1c865ab6550cb8216f6e/index.htmlhttp://adevarul.ro/locale/vaslui/turneu-sah-copii-dranceni-7_5741c6ed5ab6550cb830014c/index.htmlhttp://adevarul.ro/locale/arad/bianca-morariu--7_573ea7dd5ab6550cb81e20b2/index.htmlhttp://adevarul.ro/news/bucuresti/noaptea-muzeelor-2016-bucuresti-7_574164445ab6550cb82db9ff/index.htmlhttp://adevarul.ro/international/europa/imagini-ramasite-avionul-egyptair-prabusit-marea-mediterana--7_57403b285ab6550cb827e672/index.htmlRecommended