View
10
Download
0
Category
Preview:
Citation preview
Curriculum vitae
Europass
INFORMAŢII PERSONALE
Nume şi prenume Gârdan Daniel Adrian
Adresă
E-mail Naţionalitate
Data naşterii
EXPERIENŢA PROFESIONALĂ
Perioada Numele şi adresa angajatorului
Tipul activităţii sau sectorul de activitate
Funcţia sau postul ocupat
Principalele activităţi şi responsabilităţi
01.10.2000 - prezent
Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Ştiinţe Economice, Str Fabricii nr 46 G, sector 6, Bucureşti
Învățământ universitar particular
2006 – prezent lector universitar doctor;
2004 – 2006 asistent universitar doctorand;
2002 – 2004 asistent universitar;
2000 – 2002 preparator universitar.
În calitate de cadru didactic:
Susținerea în cadrul Facultății de Ştiinţe Economice, cliclul de licență, a orelor de curs şi seminar la disciplinele: Comportamentul consumatorului, Marketing cultural, iar în cadrul ciclului de masterat MRPA a cursului şi seminariilor de: Marketing şi comunicare pe internet
Susținerea în cadrul Facultății de Educaţie Fizică și Sport a cursului şi seminariilor de Marketing în eucaţie fizică şi sport, cilcul de licență
Susținerea în cadrul Facultății de Marketing și Afaceri Economice Internaționale, cliclul de licență, a orelor de curs la disciplinele: Web marketing, Tehnici Multimedia, Negocieri și uzanțe de protocol, Bazele comerţului, Economie internațională;
Susținerea în cadrul Facultății de Marketing și Afaceri Economice Internaționale, ciclul de licenta, a orelor de seminar la disciplinele: Introducere în marketing, Negocieri și uzante de protocol, Cercetări de marketing, Bazele comerțului, Programe de marketing;
Sustinerea în cadrul Facultății de Marketing și Afaceri Economice Internaționale în cadrul masteratului “Managementul si Marketingul Operatiunilor Logistice” a orelor de seminar la disciplina “E-Commerce”, în cadrul masteratului “Metode şi tehnici moderne de promovare prin intermediul târgurilor şi expoziţiilor”a orelor de seminar la disciplina “Metode si tehnici moderne de promovare”.
Participarea la elaborarea Programelor Analitice pentru anul IV ZI, IV ID si V FR, Sintezelor pentru anul IV ID - Editura Fundației România de Mâine, București 2005
Organizarea și desfășurarea activității de practică de marketing a studenților în cadrul manifestărilor expoziționale SC Romexpo S.A., cât și organizarea și monitorizarea stagiilor de practică a studenților în cadrul firmelor de cercetări Field Insights, IMAS, Webstyler, ELBI, Asociația Română de Logistică etc., evaluarea finală a acestora.
Organizarea și desfășurarea unor simpozioane și conferințe interne și internaționale în cadrul Facultății de Marketing și Afaceri Economice Internaționale printre care: Simpozionului Ştiinţific Internaţional „Provocările Cunoaşterii în contextul Integrării Europene” 13-14 mai 2005; Organizarea și desfășurarea Simpozionului Ştiinţific Internaţional „Quality Management in Higher Education”, 7’th-8’th of april 2006
Activitatea de membru la revista Annals of Spiru Haret University, Economic Series
Responsabil Cerc Ştiinţific Studenţesc ACTIVE Marketer USH
Perioada Numele şi adresa angajatorului
Tipul activităţii sau sectorul de
activitate
Funcţia sau postul ocupat
Perioada Numele şi adresa angajatorului
Tipul activităţii sau sectorul de activitate
Funcţia sau postul ocupat
Octombrie 2011 – Decembrie 2014 Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Chimico-Farmaceutică,Calea Vitan nr112, sector 3, București Cercetare științifică și aplicată Specialist marketing 2004 – 2009 CAMERA DE COMERȚ ȘI INDUSTRIE A ROMANIEI, ȘCOALA ROMÂNĂ DE AFACERI, FILIALA BUCUREȘTI, BD. OCTAVIAN GOGA NR. 2, SECTOR 3, BUCUREȘTI Formare profesională continuă Lector - trainer
Perioada
Numele şi adresa angajatorului
Tipul activităţii sau sectorul de
activitate Funcţia sau postul ocupat
EDUCAŢIE ŞI FORMARE
Perioada
Calificarea / diploma obţinută
Numele şi tipul instituţiei de învăţământ/ furnizorului de formare
Perioada
Calificarea / diploma obţinută
Numele şi tipul instituţiei de învăţământ/ furnizorului de formare
Perioada
Calificarea / diploma obţinută Numele şi tipul instituţiei de
învăţământ/ furnizorului de formare
Perioada
Calificarea / diploma obţinută
Numele şi tipul instituţiei de învăţământ/ furnizorului de formare
Perioada Calificarea / diploma obţinută
Numele şi tipul instituţiei de învăţământ/ furnizorului de formare
Perioada Calificarea / diploma obţinută
Numele şi tipul instituţiei de
învăţământ/ furnizorului de formare
Perioada Calificarea / diploma obţinută
Numele şi tipul instituţiei de
învăţământ/ furnizorului de formare
Perioada
Calificarea / diploma obţinută
Numele şi tipul instituţiei de învăţământ/ furnizorului de formare
Perioada
Calificarea / diploma obţinută
Numele şi tipul instituţiei de învăţământ/ furnizorului de formare
Octombrie 2000 – februarie 2001 SC METALURGICA S.A., Șoseaua Iancului nr. 46-48C, Sector 2, București Producție și comercializare profile și confecții metalice, articole metal Prelucrări mecanice Economist, consultant marketing 2014-2015 Postdoctorat cu tema “Influenţa comportamentului consumatorilor de servicii medicale în contextul optimizării motivaţiei personalului medical“ Atestat de absolvire a studiilor postdoctorale INSTITUTUL DE ECONOMIE MONDIALĂ 2004 - 2012 Doctorat cu tema “Strategii de marketing pentru fidelizarea clienților organizației“ Diploma doctor ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE, Bucureşti
24-30.10.2011
Certificat absolvire curs Auditor al calităţii, nr 243/2011
PROSIM CONSULT SRL
15.08-20.10.2011
Certificat de absolvire curs Managementul accesării fondurilor europene, Seria MAFE/0143, în cadrul Proiectului
strategic “Centrul Pilot integrat pentru iniţierea şi sprijinirea afacerilor în scopul creşterii competitivităţii economiei
româneşti în condiţiile aderării la Uniunea Europeană”, contract POS DRU/9/3.2/S/1
Academia de Studii Economice din Bucureşti
15.08-21.10.2011
Certificat de absolvire curs Managementul proiectelor, Seria MTS/0125, în cadrul Proiectului strategic “Centrul
Pilot integrat pentru iniţierea şi sprijinirea afacerilor în scopul creşterii competitivităţii economiei româneşti în
condiţiile aderării la Uniunea Europeană”, contract POS DRU/9/3.2/S/1
Academia de Studii Economice din Bucureşti
10-14.10.2011
Certificat de absolvire a modulului de formare în management universitar Social media, certificat nr M16/13 din
14.10.2011
Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării
26-30.09.2011
Certificat de absolvire a modulului de formare în management universitar Comunicare în managementul universitar,
certificat nr M14/12 din 30.09.2011
Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării
26.11-06.12.2010
Certificat de absolvire curs “Formator”, Seria F, nr. 0153355
Fundaţia România de Mâine
23-25.02.2010
Diplomă perticipare curs Comunicare şi gestionarea parteneriatelor, seria TCGP4 nr 021014
Secretariatul Tehnic Permanent al Pactului Regional pentru Ocuparea forţei de Muncă şi Incluziune Socială
Bucureşti-Ilfov (Permanent Technical Secretariat of the Regional Pact for Employment and Social Inclusion
Bucharest-Ilfov)
Perioada Calificarea / diploma obţinută
Numele şi tipul instituţiei de învăţământ/ furnizorului de formare
Perioada
Calificarea / diploma obţinută Numele şi tipul instituţiei de
învăţământ/ furnizorului de formare
Perioada Calificarea / diploma obţinută
Numele şi tipul instituţiei de învăţământ/ furnizorului de formare
Perioada Calificarea / diploma obţinută
Numele şi tipul instituţiei de învăţământ/ furnizorului de formare
Perioada
Calificarea/ diploma obţinută
Numele şi tipul instituţiei de învăţământ/ furnizorului de formare
Noiembrie 2009-martie 2010 Certificat de absolvire Departamentul pentru pregătirea personalului didactic, Nivelul I, Seria B, nr. 0006459 Universitatea din Bucureşti martie-iunie 2010 Certificat de absolvire Departamentul pentru pregătirea personalului didactic, Nivelul II, Seria C, nr. 0004312 Universitatea din Bucureşti 10.04.2006 – 23.04.2006 Diploma de participare la proiectul Leonardo da Vinci, mobilităţi, RO/2004/93080/EX, ‘Training Young People for E-Market’ ForTES Associazione culturale, Fondazione Giacomo Rumor – Centro Produttività Veneto, Vicenza, Italia
2003-2004
Diploma studii aprofundate, Studii aprofundate – “Sisteme de marketing”, Lucrare de disertație: “Consumatorul și strategia de dezvoltare
a firmei contemporane“
Academia de Studii Economice, Bucureşti
11996 - 2000
Diplomă licență seria S.nr: 0001395
Lucrare de licență “ Negocierea în mixul distribuției în tranzacțiile economice internaționale”
Universitatea "Spiru Haret", Facultatea de Marketing Şi Comerţ Exterior
Licenţă susţinută în cadrul Academiei de Studii Economice Bucureşti
APTITUDINI ŞI COMPETENŢE
PERSONALE
Limba maternă
Limbi străine cunoscute Autoevaluare
Nivel european (*)
Limbi străine cunoscute
Autoevaluare
Nivel european (*)
Limbi străine cunoscute Autoevaluare
Nivel european (*)
română engleză
Înțelegere Vorbire Sc iere
Ascultare Citire Participare la conversație Discurs oral Exprimare scrisă
Foarte bine Foarte bine Foarte bine Foarte bine Foarte bine
franceză
Înțelegere Vorbire Scriere
Ascultare Citire Participare la conversație Discurs oral Exprimare scrisă
Foarte bine
Foarte bine Bine Foarte bine Bine
italiană
Înțelegere Vorbire Sc iere
A cultare Citire Participare la conversație Discurs oral Exprimare scrisă
Foarte bine
Foarte bine
Foarte bine Foarte Bine Bine
Competenţe şi abilităţi sociale
Abilitatea de a coordona munca în echipă, abilitatea de a motiva şi susţine atingerea obiectivelor într-un mediu profesional
Competenţe şi aptitudini organizatorice
Organizarea de workshopuri, conferințe, seminarii Cunoasterea Programului Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, a legislației naționale și comunitare aplicabile, Competențe relaționate cu managementul de proiect și planificarea strategică de marketing
Competenţe şi aptitudini de utilizare a calculatorului
MS OFFICE ( WORD PERFECT, EXCEL, POWER POINT), WEB DESIGN ( MACROMEDIA DREAM WEAVER), DEDSIGN (COREL DRAW, ADOBE PHOTOSHOP) , SpSS, Sphinx
Alte aptitudini şi competenţe
Aptitudini dobândite în activitatea profesională, colaborări etc.:
Crearea și realizarea materiale promoționale pe suport media
Organizarea și planificarea participarii la târguri și expoziții
Realizarea de cercetări de marketing calitative și cantitative
Realizarea de programe de marketing, planficare media
Consiliere și recrutare personal
Membru în Borduri Ştiinţifice Annals of Spiru Haret University, Economic Series - http://anale-economie.spiruharet.ro/en/editorial-board/ (din 2005) IBIMA International Editorial Board - http://www.ibimapublishing.com/board.html (din 2014) International Journal of Economics and Finance - http://ccsenet.org/journal/index.php/ijef/about/editorialTeam (din 2014)
Memb ru în asociații profesionale internaționale EMAC – European Marketing Academy CIM - Chartered Institute of Marketing MSI – Marketing Science Institute ESMA – European Social Marketing Association IMA – Internet Marketing Association
1
Anexa 4
UNIVERSITATEA SPIRU HARET
Facultatea de Științe Economice București
Departamentul de Științe Economice
Funcția didactică: conferențiar universitar
Poziția postului: 44
Disciplinele postului: Marketing în Educaţie Fizică şi Sport; Marketing cultural; Comportamentul
consumatorului.
Domeniul: Marketing
Post publicat în Monitorul Oficial al României nr. 1628 din 28.11.2016
FIŞA DE VERIFICARE
A ÎNDEPLINIRII STANDARDELOR PENTRU OCUPAREA POSTULUI DE
CONFERENȚIAR UNIVERSITAR ( întocmită pe baza a îndeplinirii standardelor minimale prevăzute în Anexa nr.27 la Ordinul Nr.
6560/2012, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 440/18.VII.2013)
Candidat: GÂRDAN DANIEL ADRIAN
Gradul didactic (funcția actuală): lector universitar
Data naşterii: 11.06.1977
Data numirii în funcția actuală: 22.02.2006
I. STUDII UNIVERSITARE DE LICENŢĂ
Nr.
crt.
Instituţia de învăţământ
superior/Facultatea
Programul
de Studii/
Specializarea
Perioada Titlul
acordat
Media
generală
de licenţă
1. UNIVERSITATEA SPIRU
HARET BUCUREȘTI/
Marketing şi Comerţ Exterior
Marketing şi
Comerţ
Exterior
1996 - 2000
(4 ani)
Economist 9,50
II. STUDII ACADEMICE POSTUNIVERSITARE SAU DE MASTERAT
Nr.
crt.
Instituţia de învăţământ
superior/Facultatea
Domeniul Specializarea Media
generală
ACADEMIA DE STUDII
ECONOMICE BUCUREȘTI/
Facultatea de Comerţ
Marketing Sisteme de
marketing
9,50
III. STUDII UNIVERSITARE DE DOCTORAT
Nr.
crt.
Instituţia organizatoare
de doctorat
Domeniul Nr. ordin al
M.E.C.T.S.
1. Academia de Studii
Economice din București
MARKETING
Titlul tezei: Strategii de marketing pentru
fidelizarea clienţilor organizaţiei
OMECTS
6508/19.12.2012
IV. STUDII ŞI BURSE POSTDOCTORALE
Nr.
crt.
Ţara/Instituţia Domeniul/
Specializarea
Perioada Tipul de bursă
1. Academia Română/
Institutul de Economie
Mondială
Marketing iunie 2014 – octombrie 2015 Bursă post - doctorală
2
V. GRADE DIDACTICE/FUNCŢIA PROFESIONALĂ
Nr.
Crt.
Instituţia Domeniul Perioada Gradul didactic sau
funcţia profesională
1. UNIVERSITATEA SPIRU
HARET/ Facultatea de
Marketing și Afaceri
Economice Internaționale
Științe
economice
2006 - prezent
Lector universitar
(din februarie 2006
lector universitar titular)
2. UNIVERSITATEA SPIRU
HARET/ Facultatea
Marketing şi Comerţ
Exterior
Științe
economice
2003 - 2006
Asistent universitar
(din februarie 2003
asistent universitar titular)
3. UNIVERSITATEA SPIRU
HARET/ Facultatea
Marketing şi Comerţ
Exterior
Științe
economice
2000 - 2003
Preparator universitar,
(din octombrie 2000
preparator universitar titular)
VI. REALIZĂRILE PROFESIONAL - ŞTIINŢIFICE
Contribuții la dezvoltarea activităților didactice/profesionale în domeniu
A1:
ACTIVITATEA
DIDACTICĂ ȘI
PROFESIONALĂ
A1 = 22,72 puncte
A1.1.1 = 16 puncte
A1.1.2 = 6,72 puncte
Am debutat în cariera universitară, în cadrul Universităţii Spiru Haret, pe
postul de preparator universitar în anul 2000. Începând cu anul 2001 am iniţiat
colaborarea şi cu Academia de Studii Economice Bucureşti, Facultatea de
Comerţ, Catedra de Marketing.
În anul 2002 am fost titularizat pe postul de asistent universitar în cadrul
Universităţii Spiru Haret, iar în anul 2006 pe postul de lector universitar.
Din anul 2004 am fost admis în cadrul Școlii Doctorale a Academii de Studii
Economice Bucureşti, domeniul Marketing. Pe parcursul doctoratului am
desfăşurat o intensă muncă de cercetare ştiinţifică, sub atenta îndrumare a
domnului Prof. univ. emerit dr. dr. h.c. Iacob Cătoiu, care s-a finalizat în anul
2012 cu susţinerea tezei de doctorat care a abordat problematica fidelizării
clienţilor din perspectiva strategiei de marketing a organizațiilor.
În perioada 2011 – 2014 am ocupat funcţia de specialist marketing în cadrul
Institutului Național de Cercetare Dezvoltare Chimico-Farmaceutică, colaborare
fructuoasă care s-a concretizat în activităţi de consultanţă de specialitate în cadrul
Institutului.
În anul 2015 am absolvit studiile posdoctorale în cadrul Institutului de
Economie Mondială al Academiei Române elaborând lucrarea postdoctorală cu
titlul ”Influența comportamentului consumatorilor de servicii medicale în
contextul optimizării motivației personalului medical”, având ca tutore pe
domnul Acad. Prof. univ. dr. Valeriu Ioan Franc și ca expert cercetare științifică
pe doamna Prof. univ. dr. Cristureanu Cristina.
Începând cu anul 2001 m-am ocupat de gestionarea stagiilor de practică a
tuturor studenților Facultății de Marketing și Comerț Exterior, activitate care
continuă și în prezent pentru studenții programului de licență marketing.
Din 2005 organizez Cercul Științific Studențesc Activ Marketer USH.
Din 2013 sunt coordonator central în cadrul Biroului Erasmus + al
Universității Spiru Haret.
A 1.1.1.2. Cărți de specialitate apărute în edituri naționale (C)
C1 GÂRDAN Daniel Adrian, Marketing în sport, Editura Universitară,
3
București, 2016, ISBN 978-606-28-0544-9
........................................8 puncte
C2 GÂRDAN Daniel Adrian, Influenţarea comportamentului consumatorilor
de servicii medicale în contextul optimizării motivaţiei personalului medical,
Editura Universitară, București, 2017, ISBN 978-606-28-0547-0
........................................8 puncte
1.1.2.1. Capitol într-un volum colectiv internațional (Cap)
-
1.1.2.2. Capitol într-o carte de specialitate sau volum colectiv național
(Cap)
Cap1 Bondrea A.A., Geangu IP, GÂRDAN Daniel Adrian, Culegere de teste
grilă pentru examenul de licenţă. Programul de studii universitare de licenţă
Marketing, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2014, ISBN: 978-
606-20-0133-9, 221p.
(74 pagini/221 pagini x 6 puncte = 0,61 puncte)
....................................2,01 puncte
Cap2 Bondrea,A.A. (coordonator), Andronie, I., Făiniși, F., Baicu, M., Andronie,
M., Barbălată, Ș., GÂRDAN Daniel Adrian, Spânu, M., Stanciu, M., Gudei, C.,
Voloacă, I.D., Andronie, M., Manual de practică. Specializările Marketing și
Afaceri Internaționale, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2011,
ISBN: 978-973-163-606-1, 229p.
(19 pagini/229 pagini x 6 puncte= 0,58 puncte)
...................................0,49 puncte
Cap3 Dumitru I., GÂRDAN Daniel Adrian, Geangu, IP, Brand notoriety among
Romanian urban population, în Ştefura A.G. & Chirleşan, D (coordonatori),
Întreprinzătorul, firma şi pieţele în spaţiul naţional, european şi global, Colecţia
FIBAS, Editura Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, 2009, ISBN: 978-
973-703-465-6, pp. 69-79
(4 pagini/478 pagini x 6 puncte= 0,58 puncte)
...................................0,05 puncte
Cap4 Şerbulescu, L, Bondrea A., GÂRDAN Daniel Adrian, Geangu, IP,
Managementul mărcii şi al imaginii de marcă, Editura Fundatiei Romania de
Maine, Bucureşti, 2007, ISBN: 978-973-725-737-6, 280p.
(70 pagini/280 pagini x 6 puncte= 0,58 puncte)
...................................1,50 puncte
Cap5 Epure, M, GÂRDAN Daniel Adrian, Geangu, IP, Gudei, SC, Cercetări de
marketing - Teorie, aplicaţii, probleme de rezolvat, întrebări de autoevaluare,
Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucureşti, 2006, ISBN: (10)973-725-563-
1, (13)978-973-725-563-1, 172p.
(43 pagini/172 pagini x 6 puncte= 0,58 puncte)
...................................1,50 puncte
Cap6 Barna, C, GÂRDAN Daniel Adrian, capitol II. Internetul şi alternanţa
formare – muncă, în Barna, C, Cecchin, A, Cabigiosu, G, Epure, M, Ungureanu,
G, Crăciunaş, D, Gârdan, DA, Militaru, M., Gudei, SC, Formarea specialiştilor
în domeniul pieţei virtuale. Experienţe europene, Editura Fundaţiei România de
Mâine, Bucureşti, 2006, ISBN: 973-725-584-4, pp12-25
4
(7 pag /149 pag x 6 puncte = 0,83 puncte)
...................................0,28 puncte
Cap7 GÂRDAN Daniel Adrian, capitol VII. Web–marketing: procedee şi
instrumente specific, în Barna, C, Cecchin, A, Cabigiosu, G, Epure, M,
Ungureanu, G, Crăciunaş, D, Gârdan, DA, Militaru, M., Gudei, SC, Formarea
specialiştilor în domeniul pieţei virtuale. Experienţe europene, Editura
Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2006, ISBN: 973-725-584-4, pp 82-103
(22 pag /149 pag x 6 puncte = 0,83 puncte)
...................................0,89 puncte
1.2.1 Suporturi de cus și aplicații, inclusiv electronic (S)
S1 GÂRDAN Daniel Adrian – Suport de curs pentru masteranzi Marketing şi
comunicare pe Internet, publicat pe platforma de e-Learning Blackboard, 2010
S2 GÂRDAN Daniel Adrian – Suport de curs pentru masteranzi Tehnici
promoţionale, publicat pe platforma de e-Learning Blackboard, 2012
S3 GÂRDAN Daniel Adrian - Suport de curs pentru programul de licenţă
Comportamentul consumatorului, publicat pe platforma Blackboard, 2012
S4 GÂRDAN Daniel Adrian - Suport de curs pentru programul de licenţă
Marketing cultural, publicat pe platforma Blackboard, 2012
S5 GÂRDAN Daniel Adrian – Suport de curs pentru programul de licenţă
Marketing în edicaţie fizică şi sport, publicat pe platforma de e-Learning
Blackboard, 2015
Contribuții la dezvoltarea cercetării științifice din domeniu
A2: Activitatea de
cercetare (BDI - ISI Web of
Knowledge, Scopus,
EBSCO, EconLit,
REPEC, DOAJ,
Cabell"s, JSTOR,
Science Direct,
SpringerLink,
ProQest, DBLP,
ACM, INFOSCI)
A2 = 98,45 puncte
A 2.1.1.= 8,14 puncte
A 2.1.2.= 20 puncte
2.1.1 Articol care prezintă contribuții științifice originale, in extensor, publicat
într-o revistă cotată ISI cu factor de impact mai mare ca 0
Ris1 Brătucu G., Epuran G., GÂRDAN Daniel Adrian, Bumbaș F., Palade A.,
Gârdan I.P., Opriș (Stănilă) M.A. 2017. ‘The evolution of textile and clothing
industry in Romania: an analysis from the perspective of imports and exports
determinants‘, Industria textilă, ISSN 1222-5347, ISI Thomson Reuters, în curs
de apariţie
……………………………..1,14 puncte
Ris2 Epuran, G., Gârdan, I.P., Cristache, N., Capatină, A., GÂRDAN Daniel
Adrian, Micu, A.E., Ionescu, E., Bumbaș, F. 2016. ‘Textile manufacturers’
decisions optimization using informational energy modeling‘, Industria textilă,
vol. 67, nr. 3, ISSN 1222-5347, p. 210-218, ISI Thomson Reuters, impact factor:
0,57
http://www.revistaindustriatextila.ro/images/Textila_nr_3_2016web.pdf
……………………………..1 punct
Ris3 Epuran G., Gârdan I.P., GÂRDAN Daniel Adrian, Tescasiu B. 2016.
‘Modernisation of higher education in the context of European Integration - A
comparative analysis‘, Amfiteatru Economic, vol. 18, no. 42, ISSN: 1582 – 9146,
p. 351 – 368, impact factor: 0,564
5
A 2.1.3.= 20,31 puncte
A 2.3.1.2.= 10 puncte
A 2.3.2.1.= 10 puncte
A 2.3.2.2.= 30 puncte
http://www.amfiteatrueconomic.ro/temp/Abstract_EN_2520.pdf
……………………………..2 puncte
Ris4 Epuran Gh., GÂRDAN Daniel Adrian, Gârdan I.P., Bumbaș F. 2015,
‘Hedonic value of clothing products‘, Industria Textilă, ISSN 1222-5347, vol. 66,
nr. 3, p. 164-168, indexed: ISI Thomson Reuters, impact factor: 0,853
http://www.revistaindustriatextila.ro/images/2015/Textila_nr_3_2015.pdf
……………………………..2 puncte
Ris5 Orzan, G, GÂRDAN Daniel Adrian, Geangu, IP., Bumbaş, F 2010, ‘The
impact of textile products customer retention on the buying decision process’,
Industria textilă, vol. 61, nr. 5, Editura CERTEX - Institutul Naţional de
Cercetare Dezvoltare pentru Textile şi Pielărie, pp. 236-241, ISSN 1222-5347,
Cotata CNCSIS – A, Indexat BDI - ISI-Thompson, impact factor: 0.853
http://www.certex.ro/Certex/IndustriaTextila/RezumateArticole201005.pdf
……………………………..2 puncte
2.1.2. Articole publicate în reviste indexate de cel puţin 2 din bazele de date
internaţionale recunoscute (Ri)
Ri1 GÂRDAN Daniel Adrian, Cătoiu I., Gârdan I.P. 2016, ‘Coordinates of the
culture consumption in urban environment‘, Annales Universitatis Apulensis
Series Oeconomica, ISSN 1454-9409, indexat BDI: Research Papers in
Economics (RePEc), ProQuest, EconLit, EBSCO, IndexCopernicus, Directory of
Open Access Journals (DOAJ), Cabell's Directory of Publishing Opportunities,
Ulrich's, Genamics JournalSeek, Open J-Gate, în curs de apariţie
……………………………..2 puncte
Ri2 GÂRDAN Daniel Adrian, Epuran G., Gârdan I.P. 2016, ‘Creating value
within culture consumption‘, Studies and scientific researches. Economics
edition, nr. 24, pp. 45-58, ISSN 2066-561X, e ISSN 2344-1321, indexat: RePEc,
DOAJ, Index Copernicus, Ulrich`s Periodicals Directory, WorldCat, ECONIS
(ZBW - German National Library of Economics), BASE (Bielefeld Academic
Search Engine), ERIH PLUS, J-Gate Management, Google Scholar,
http://sceco.ub.ro/index.php/SCECO/article/view/372/344
……………………………..2 puncte
Ri3 Gârdan, I.P., GÂRDAN Daniel Adrian, Epuran, G. 2015. ‘Social factors
influence from the perspective of dental healthcare services consumers’
behavior‘, Studies and scientific researches. Economics edition, no. 22, p. 96-
110, ISSN: 2066-561X, e-ISSN: 2344-1321, indexat: RePEc, DOAJ, Index
Copernicus, Ulrich`s Periodicals Directory, WorldCat, ECONIS, BASE,
NewJour Electronic Journals & Newsletters, Google Scholar
http://sceco.ub.ro/index.php/SCECO/article/view/335
……………………………..2 puncte
Ri4 Micu A.E., GÂRDAN Daniel Adrian, Gârdan (Geangu) I.P. 2015,
‘Healthcare Services Employees Perception about Staff Motivation‘, Annals of
“Dunarea de Jos” University of Galaţi, Fascicle I. Economics and Applied
Informatics, Years XXI, no. 1, ISSN-L 1584-0409, ISSN-Online 2344-441X,
114-119, indexat BDI: EconLit, REPEC, DOAJ, EBSCO, Index Copernicus,
ULRICH, ECONIS, ZBW, Cambridge Scientific Abstract
http://www.eia.feaa.ugal.ro/images/eia/2015_1/MicuGardanGeangu.pdf
……………………………..2 puncte
6
Ri5 Gârdan (Geangu) I.P., GÂRDAN Daniel Adrian. 2015, ‘Research on the
motivations for buying and non-buying dental health service‘, Review of
Economic Studies and Research-Virgil Madgearu, nr. 1, Cluj-Napoca, pp. 67-90,
ISSN: 2069-0606, indexat BDI: Cabells Directories; CEEOL; EBSCO; Gale
Cengage; ProQuest; Global Impact Factor; GoogleScholar
http://www.econ.ubbcluj.ro/rvm/an_VIII_nr_1.pdf
……………………………..3 puncte
Ri6 Cătoiu, I, GÂRDAN Daniel Adrian, Geangu, IP 2012, ‘Customer Loyalty -
Specific Features Of Retail Activity In Bucharest’, Annales Universitatis
Apulensis, Series Oeconomica, vol. 14, issue 1, Editura Universităţii '1
Decembrie 1918 Alba Iulia' , pp 278-285, ISSN: 1454-9409, Indexat BDI -
Research Papers in Economics (RePEc), ProQuest, EconLit, EBSCO,
IndexCopernicus, Directory of Open Access Journals (DOAJ), Cabell's Directory
of Publishing Opportunities, Ulrich's, Genamics JournalSeek, Open J-Gate.
http://www.oeconomica.uab.ro/upload/lucrari/1420121/25.pdf
……………………………..2 puncte
Ri7 Cetină, I, GÂRDAN Daniel Adrian, Geangu, IP 2011, ‘Romanian
consumers habits regarding dental hygyene’, Ovidius University Annals,
Economic Sciences Series, Constanţa, vol. 11, issue 2, pp.196-201, ISSN: 1582-
9383, indexat BDI - RePEc, DOAJ, EBSCO, Cabells Directories,
IndexCopernicus, NSD, UltrichsWeb.
https://ideas.repec.org/a/ovi/oviste/vxiy2011i9p196-201.html
……………………………..2 puncte
Ri8 Geangu, IP, Orzan, G., GÂRDAN Daniel Adrian 2010, ‘Relationship
marketing applied to romanian dental offices’, Valahian Journal of Economic
Studies, vol. 1(15), issue 4, Valahia University Press, Târgovişte, pp. 25-32,
ISSN: 2067-9440, Indexat BDI – IndexCopernicus, RePEc, DOAJ, Cabells
Directories, EBSCO, ProQuest http://www.vjes.eu/images/vjes/2010/2010-
Volume1Issue4/3.%20VJES%20Vol%201%20Issue%204%202010%20-%20Articles.pdf
……………………………..2 puncte
Ri9 Cătoiu, I., GÂRDAN Daniel Adrian 2010, ‘Romanian consumer perception
towards mobile marketing campaigns’, Annales Universitatis Apulensis, Series
Oeconomica, vol. 12, issue 2, pp. 731-741, ISSN: 1454-9409, Indexat BDI:
EBSCO, RePEc, IndexCopernicus, ProQuest, Ulrich's, Genamics JournalSeek,
DOAJ, Open-J-Gate.
http://www.oeconomica.uab.ro/upload/lucrari/1220102/25.pdf
……………………………..3 puncte
2.1.3.Participare cu lucrări la conferințe internaționale.
Articole publicate în volumele conferințelor indexate ISI Proceedings
sau internationale (cu ISSN sau ISBN) (Rc)
Rc1 GÂRDAN Daniel Adrian, Gârdan I.P. 2014, ‘Modelling medical services
consumers loyalty in the context of changing consumption behavior‘,
International Conference EMQFB 2014 - Emerging Markets Queries in Finance
and Business, 24th-25th October, Bucharest, Organised by Petru Maior
University of Târgu-Mureş, Romanian Academy, EMQFB2014 Conference
Proceedings is indexed: Elsevier Science Direct and Scopus, Conference
Proceedings inclus în Conference Proceedings Citation Index by Thomson
7
Reuters
Procedia Economics and Finance, vol. 32, Elsevier, pp. 1027-1034, http://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S2212567115015646;
http://www.rorcf.ro/emqfb2014/?page_id=975
……………………………..2 puncte
Rc2 Oprescu A.E., GÂRDAN Daniel Adrian, Cetină I., Geangu I.P. 2014,
‘Consumer Perceptions Regarding Wellness and SPA Services in Romania,‘
Proceedings of the 23rd IBIMA Conference Valencia, Spain 13-14 May, ISBN:
978-0-9860419-2-1, indexat: Thomson Reuters (ISI Conference Proceedings
Citation Index).
http://www.ibima.org/SPAIN2014/papers/adag.html
……………………………..1 punct
Rc3 Stoica (Mihali), A.M., Geangu I.P., GÂRDAN Daniel Adrian 2013, ‘The
influence of promotional communication in the process of negotiation between
the tour operator travel agencies and the tourist accommodation units in
Romania‘, Proceedings of the 22nd IBIMA Conference - International Business
Information Management Conference on Creating Global Competitive
Economies: 2020 Vision Planning & Implementation, Italy, Rome, 13-14
november, ISBN: 978-0-9860419-1-4, indexat: Thomson Reuters (ISI
Conference Proceedings Citation Index)
http://www.ibima.org/ROME2013/papers.html
……………………………..1,33 puncte
Rc4 Cătoiu, I., Geangu, IP. & GÂRDAN Daniel Adrian, 2013, ‘Applying
marketing principles in the field of medical services – an ethical challenge?’,
Procedia Economics and Finance, volume 6, editura Elsevier B.V., pp 449-456,
ISSN: 2212-5671, indexat: Science Direct, Scopus, Thomson Reuters (ISI
Conference Proceedings Citation Index)
http://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S2212567113001627
……………………………..1,33 puncte
Rc5 GÂRDAN Daniel Adrian, Geangu, IP & Roşu, AM 2011 ‘Marketing
research regarding mobile marketing implications for romanian services
consumers’, Proceedings of the 6th Internatonal Conference on Business
Excellence, Braşov, 14-15 Octombrie, vol. 1, Editura Universtăţii
Transilvania, pp.229-232, ISBN 978-973-598-940-8, inclus în ISI Web of
Knowledge
……………………………..1,33 puncte
Rc6 Gârdan (Geangu) I.P., GÂRDAN Daniel Adrian 2014, ‘The GAP model
applied to dental healthcare services‘, The proceedings of the International
Conference “Marketing - From information to decision”, 7th Edition, 7-8h
November, SC ROPRINT SRL Cluj-Napoca, Universitatea Babeş-Bolyai,
Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, pp. 107-126, ISSN:
2067-0338; ISSN-L: 2067-0338, indexat: ProQuest, EBSCO, Cabell`s
Directories, Ulrichsweb Global Serials Directory, Index Copernicus, CEEOL,
ZDB https://econ.ubbcluj.ro/mid/2014/Program%20MID%202014.pdf, https://econ.ubbcluj.ro/mid/2014/
…………………………….2 puncte
Rc7 Bondrea A.A., Geangu I.P., GÂRDAN Daniel Adrian., Creţoiu R. 2014,
’Consumer rights protection in the context of online marketing research’,
8
Proceedings of the 4th International Conference on Law and Social Order,
Constanta, 25 aprilie, volume 2, editura Addleton Academic Publishers, New
York, pp 118-128, ISBN 978-1-935494-70-6, indexat: Academic Search
Complete, Cabell’s Management Directory, CEEOL, Contemporary Science
Association Databases, DeepDyve, EBSCOhost, EBSCO Discovery Service,
Gale, Index Islamicus, International Bibliography of the Social Sciences,
HeinOnline, Legal Collection, ProQuest, Scopus, Ulrich’s Periodicals Directory,
Universe Digital Library
https://www.ceeol.com/search/article-detail?id=132613
……………………………..1 punct
Rc8 Geangu I.P., GÂRDAN Daniel Adrian, Orzan O.A., Oprescu A.E. 2014,
’Medical services consumer protection in the context of ehealth development’,
Proceedings of the 4th International Conference on Law and Social Order,
Constanta, 25 aprilie, volume 2, editura Addleton Academic Publishers, New
York, pp 140-149, ISBN 978-1-935494-70-6, indexat: Academic Search
Complete, Cabell’s Management Directory, CEEOL, Contemporary Science
Association Databases, DeepDyve, EBSCOhost, EBSCO Discovery Service,
Gale, Index Islamicus, International Bibliography of the Social Sciences,
HeinOnline, Legal Collection, ProQuest, Scopus, Ulrich’s Periodicals Directory,
Universe Digital Library
https://www.ceeol.com/search/article-detail?id=132635
……………………………..1 punct
Rc9 Geangu, IP, Dumitru, I., GÂRDAN Daniel Adrian, 2013, ‘Ethical and legal
aspects of marketing activity in the field of dental healthcare services’,
Proceedings of the 3rd International Conference on Law and Social Order,
Constanta, 25-26 aprilie, volume 3, editura Addleton Academic Publishers, New
York, pp 182-196, ISBN 978-1-935494-56-0, indexat: Academic Search
Complete, Cabell’s Management Directory, CEEOL, Contemporary Science
Association Databases, DeepDyve, EBSCOhost, EBSCO Discovery Service,
Gale, Index Islamicus, International Bibliography of the Social Sciences,
HeinOnline, Legal Collection, ProQuest, Scopus, Ulrich’s Periodicals Directory,
Universe Digital Library
https://www.ceeol.com/search/article-detail?id=81114
……………………………..1,33 puncte
Rc10 GÂRDAN Daniel Adrian, Orzan, G., Geangu, IP 2012, ‘Implication of
employee’s motivation and loyalty regarding customer loyalty in retail activity
context’, Proceedings of International Conference Marketing – from information
to decision 5th Edition, Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Ştiinţe
Economice şi Gestiunea Afacerilor, Cluj-Napoca, editura SC Roprint SRL, Cluj-
Napoca, 26-27 octombrie, pp. 136-145, ISSN-L: 2067-0338, indexat ProQuest,
EBSCO, Cabell`s Directories, Ulrichsweb Global Serials Directory, Index
Copernicus, CEEOL, ZDB.
https://www.ceeol.com/search/article-detail?id=170143
……………………………..1,33 puncte
Rc11 Sferle, S, GÂRDAN Daniel Adrian, Gudei, SC, Geangu, IP 2012,
‘Implementation of Marketing Principles – A Necessity in Primary School
Education’, Proceedings of the 2-nd International Conference on Law and Social
Order, Constanţa, Organizată de Universitatea Spiru Haret, Michigan State
University, Contemporary Science Association New York, Institute of
Interdisciplinary Studies in Humanities and Social Sciences New York, Editura
9
Addleton Academic Publishers, New York, SUA, 2-3 martie, vol.2, pp. 142-151,
ISBN 978-1-935494-32-4, indexat în: Cabell’s Management Directory, CEEOL,
EBSCOhost, EBSCO Discovery Service, ProQuest, Ulrich’s Periodicals
Directory, Universe Digital Library, Contemporary Science Association
Databases
https://www.ceeol.com/search/article-detail?id=25218
……………………………..1 punct
Rc12 GÂRDAN Daniel Adrian, Geangu, IP, Orzan, G, Geangu, MR 2010,
‘Dentists and romanian consumers perception regarding marketing activity for
dental healthcare services’, Proceedings of International Conference “Marketing
– from information to decision” 3rd Edition, Universitatea Babeş-Bolyai,
Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, Cluj-Napoca, 29
octombrie, Editura SC Roprint SRL, Cluj-Napoca, pp. 153-165, ISSN: 2067-
0338, indexat BDI – ProQuest, EBSCO, Cabell`s Directories, Ulrichsweb Global
Serials Directory, Index Copernicus, CEEOL, ZDB
http://search.proquest.com/openview/f35f2fe055d0f4decc4d5d1f251c3da4/1?pq-
origsite=gscholar
……………………………..1 punct
Rc13 Cătoiu, I, GÂRDAN Daniel Adrian 2010, ‘Marketing research regarding
business type customer loyalty for noncarbonated beverages on the romanian
market’, Proceedings of International Conference “Marketing – from
information to decision” 3rd Edition, Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de
Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, Cluj-Napoca, 29 octombrie, Editura
SC Roprint SRL, Cluj-Napoca, pp. 30-41, ISSN: 2067-0338, indexat BDI –
ProQuest, EBSCO, Cabell`s Directories, Ulrichsweb Global Serials Directory,
Index Copernicus, CEEOL, ZDB
http://search.proquest.com/openview/f35f2fe055d0f4def874a339f0061e1a/1?pq-
origsite=gscholar
……………………………..2 puncte
Rc14 Orzan, G, GÂRDAN Daniel Adrian, Geangu, IP 2009, ‘Marketing
research about customer retention for dental services’, International Conference
“Marketing – from information to decision” 2nd Edition, Universitatea Babeş-
Bolyai, Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, Cluj-Napoca,
30-31 octombrie, Proceedings Editura SC Roprint SRL, pp. 297-310, ISSN:
2067-0338, indexat BDI: ProQuest, EBSCO, Cabell`s Directories, Ulrichsweb
Global Serials Directory, Index Copernicus, CEEOL, ZDB
https://www.ceeol.com/search/article-detail?id=238459
……………………………..1,33 puncte
Rc15 GÂRDAN Daniel Adrian, Geangu, IP, Gurgu, E 2009, ‘Defining loyalty –
a complex task for the modern organization”, Proceedings of The 33rd Annual
Congress of the American Romanian Academy of Arts and Sciences,
Universitatea Alma Mater, Sibiu, România, 2-7 iunie, Vol. I, Editura Polytechnic
International Press, Montreal, Quebec, Canada, pp. 457-459, ISBN 978-2-553-
01433-8.
……………………………..1,33 puncte
Lucrări publicate în reviste şi volume de conferinţă cu referenţi
Vn1 GÂRDAN Daniel Adrian, Gârdan I.P. 2016, ‘Analysis of emotional
implications in case of sports competitions consumer behavior and their
importance for the sports tourism development‘, Conferinţa Economică Naţională
10
- CEN 2016, Oportunităţi şi provocări pentru economia românească în spaţiul
european, issue 4, Editura Universită, București, ISSN: 2344-3367, ISSN-L:
2344-3367, p. 76-81.
Vn2 GÂRDAN Daniel Adrian, Crăciunaș, D., Gârdan, I.P., Militaru, M. 2015,
‘Healthcare staff motivation effects on healthcare services consumers behaviour‘,
ICESBA second edition, 20-21 November, Bucharest, Procedia of Economics
and Business Administration, ISSN: 2392-8174, ISSN-L: 2392-8166, p. 91-98,
http://icesba.eu/RePEc/icb/wpaper/ICESBA2015_13gardan_p104-111.pdf
Vn3 GÂRDAN Daniel Adrian, Epuran, G. & Gârdan I.P. 2015, ‘The use of
direct marketing techniques in sport marketing‘, Annals of Spiru Haret
University, Economic Series, vol. 6(15), issue 4, ISSN: 2068-6900, p. 49-59,
indexat: REPEC, SSRN, ROAD,
http://anale.spiruharet.ro/index.php/economics/issue/view/34
Vn4 GÂRDAN Daniel Adrian., Gârdan I.P., Ionescu E.I. 2015, ‘Ways to
optimize services marketing decisions‘, SEA – CONF 2015 1st International
Conference, Constanţa, 14-16 mai 2015, Book of Abstracts şi Full text pe CD,
″Mircea cel Bătrân″ Naval Academy, ″Mircea cel Bătrân″Publishing House,
Constanţa, “Mircea cel Batran”, Naval Academy Scientific Bulletin, Volume
XVIII, Issue 1, pp. 31-35, indexat BDI: ProQuest,
http://www.anmb.ro/buletinstiintific/buletine/2015_Issue1/NMS/31-35.pdf
Vn5 Gârdan (Geangu) I.P., GÂRDAN Daniel Adrian. 2015, ‘Motivarea
personalului din domeniul serviciilor medicale dentare din România în direcţia
modificării obiceiurilor de consum ale clienţilor‘, aVII-a ediţie a Conferinţei
Internaţionale Impactul transformărilor socio-economice şi tehnologice la nivel
naţional, european şi mondial, Regiunea: Nord-Est, Duplex: Suceava-Bucureşti,
organizată de Institutul de Economie Mondială şi Universitatea “Ştefan cel
Mare”-Suceava, 22 mai 2015, indexat BDI: RePEc, SSRN si NOS, ssrn:
http://papers.ssrn.com/sol3/papers.cfm?abstract_id=2671285
Vn6 GÂRDAN Daniel Adrian, Gârdan (Geangu) I.P. 2015, ‘Importanţa
comunicării manageriale în fundamentarea comunicării de marketing a
organizaţiilor prestatoare de servicii medicale‘, Conferinţa Internaţională (VI)
Impactul transformărilor socio-economice şi tehnologice la nivel national,
European şi mondial, Regiunea Nord-Vest, Duplex Bucureşti – Oradea,
organizată de Institutul de Economie Mondială şi de Universitatea din Oradea, 15
mai 2015, BDI: RePEc, SSRN si NOS, ssrn -
http://papers.ssrn.com/sol3/papers.cfm?abstract_id=2670491
Vn7 GÂRDAN Daniel Adrian Gârdan (Geangu), I.P. 2015, ‘The social and
economic factors influence upon the healthcare services consumers behavior‘,
Annals of Spiru Haret University, Economic Series, vol. 6(15), issue 2, pp. 45-
54, ISSN: 2068-6900, indexat: REPEC, ssrn, http://anale-
economie.spiruharet.ro/en/wp-content/uploads/2015/07/4_Gardan.pdf,
http://papers.ssrn.com/sol3/papers.cfm?abstract_id=2682422
Vn8 GÂRDAN Daniel Adrian, Gârdan (Geangu), I.P. (2015), Healthcare
services consumer behavior in the light of social norms influence, Annals of
Spiru Haret University, Economic Series, vol. 6(15), issue 1, pp. 19-24, ISSN:
2068-6900, indexat: REPEC, ssrn,
http://econpapers.repec.org/article/rissphecs/0220.htm,
http://papers.ssrn.com/sol3/papers.cfm?abstract_id=2679254
Vn9 Gârdan I.P., GÂRDAN Daniel Adrian 2014, ‘The role of chances equality
and social inclusion in terms of economic development‘, Annals of Spiru Haret
University, Economic Series, vol. 5(14), issue 4, pp. 37-47, ISSN: 2068-6900,
indexat: REPEC, https://ideas.repec.org/a/ris/sphecs/0203.html
Vn10 Gârdan (Geangu) I.P., GÂRDAN Daniel Adrian 2014, ‘Healthcare
11
services consumer’s behaviour and sustainable development‘, Annals of Spiru
Haret, Economic Series, vol. 5(14), issue 3, pp. 9-20, ISSN: 2068-6900, indexat:
REPEC
Vn11 GÂRDAN Daniel Adrian Geangu I.P. 2013,‘Peculiarities of marketing
communications in cultural marketing‘, Annals of Spiru Haret, Economic Series,
vol. 4(13), issue 3, pp. 77-83, ISSN: 2068-6900, indexat: REPEC, ssrn
Vn12 Cătoiu, I, Geangu, IP & GÂRDAN Daniel Adrian 2012 , ‘Particularities
of the Romanian Consumers Regarding Buying Decision Process for Dental Care
Services’, Proceedings of International Conference on Contemporary Marketing
Issues (ICCMI), Thessaloniki, Grecia, Organizatori Alexander Technological
Educational Institute (ATEI) of Thessaloniki, Department of Marketing şi Bucks
New University, 13 – 15 iunie, pp. 264-69, ISBN 978-960-287-140-9.
Vn13 Cătoiu, I & GÂRDAN Daniel Adrian 2011, ‘Research regarding
efficiency of mobile marketing techniques used for loyalty programs dedicated to
mobile services young users on the Romanian market’, 2nd European Marketing
Academy (EMAC) Regional Conference, Conference Proceedings Marketing
Theory Challenges in Emerging Societies, Universităţii Alexandru Ioan Cuza,
Iaşi, 21-23 septembrie, pp. 37-45, ISBN: 978-973-640-681-2.
Vn14 GÂRDAN Daniel Adrian 2011, ‘The new perspectives in relationship
marketing conceptualization’, Annals of Spiru Haret University, Economic
Series, Vol. 2(11), issue 4, pp. 81-9, ISSN: 2068-6900, cotat CNCSIS - B+,
indexat BDI –REPEC
Vn15 Geangu, IP, Creţoiu, R & GÂRDAN Daniel Adrian 2011, ‘Particularities
of dental medical services and consumers in the context of globalization’, Annals
of Spiru Haret University, Economic Series, vol. 2(11), issue 4, Editura Fundaţiei
România de Mâine, Bucureşti, pp. 71-80, ISSN: 2068-6900, Cotată CNCSIS –
B+, indexată Repec
Vn16 Cătoiu, I, GÂRDAN Daniel Adrian & Gârdan, DL 2010, ‘Mobile
marketing - future trends’, Annals of Spiru Haret University, Economic Series,
vol. 1(10), issue 1, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, pp. 11-22,
ISSN: 2068-6900, cotat CNCSIS - B+, indexat BDI – RePeC.
Vn17 Geangu, IP, GÂRDAN Daniel Adrian Cetină, I & Gurgu, E 2010, ‘How
the marketing research affects the improvement in the dental doctor-patient
relation’, Annals of Spiru Haret University, Economic Series, vol. 1(10), issue 3,
Editura Fundaţiei România de Mâine, pp. 139-51, ISSN: 2068-6900, Cotata
CNCSIS - B+, Indexată BDI - RePeC.
Vn18 Bondrea, A., GÂRDAN Daniel Adrian & Geangu, IP 2010, ‘The role of
strategic planning in relationship marketing’, Annals of Spiru Haret University,
Economic Series, vol. 1(10), issue 4, Editura Fundaţiei România de Mâine, pp.
53-60, ISSN: 2068-6900, Cotata CNCSIS - B+, Indexată BDI - RePEc.
Vn19 GÂRDAN Daniel Adrian & Geangu, IP 2009, ‘The impact of promotion
techniques on buying and consuming behaviour of pharmaceutical products’, The
International Scientific Session – Challenges of the Knowledge Society,
Universitatea Nicolae Titulscu şi Universitatea din Bucureşti, Facultatea de
Administrare şi Afaceri, 4-5 iunie, Proceedings Editura ProUniversitaria, pp.
885-96, indexat EBSCO - http://www.ebscohost.com/titleLists/e5h-coverage.pdf
Vn20 GÂRDAN Daniel Adrian & Geangu, IP 2009, ‘Ways to increase fidelity
of textile products consumers’, The annual scientific conference of the academic
staff with international attendance, Spiru Haret University - The role of the
university in the analysis of current economic crisis, 28 mai, Proceedings Editura
Fundaţiei România de Mâine, indexat SSRN -
http://papers.ssrn.com/sol3/papers.cfm?abstract_id=1436002
Vn21 GÂRDAN Daniel Adrian Geangu, IP, Andriesei, I & Gică, E 2009, ‘Role
12
of marketing in improving didactic activity quality in higher education’, Analele
Universităţii Spiru Haret, Seria Economie, Editura Fundaţiei România de Mâine,
vol. 9, pp. 167-74, ISSN: 2068-6900, indexat BDI – REPEC
Vn22 Pistol, G, GÂRDAN Daniel Adrian & Geangu, IP 2009, ‘The importance
of managerial communication in to the founding the company marketing
communication’, The International Conference on Administration and Business
ICEA – FAA, 14 – 15 noiembrie, Editura Cartea Studenţească, Bucureşti, pp.
316-22, ISBN: 978-606-501-030-7, indexat EBSCO
Vn23 Cătoiu, I., & GÂRDAN Daniel Adrian 2008, Nowadays behavioural
characteristics – The decline of brand loyalty, Annals of Spiru Haret University,
Economic Series, vol 8, issue 4, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti,
p. 49-56, indexat RePEc
Vn24 GÂRDAN Daniel Adrian 2007, ”Tehnici de fidelizare in marketingul pe
internet”, Analele Universităţii Spiru Haret, Seria Economie, Editura Fundaţiei
România de Mâine, vol 7, pp. 279-287, ISSN: 2068-6900, Cotată CNCSIS – B
Vn25 GÂRDAN Daniel Adrian & Geangu, IP 2007, ”Importanţa imaginii
magazinului în procesul de fundamentare a fidelizării clienţilor”, Analele
Universităţii Libere Internaţionale din Moldova, Seria Economie, Vol. 6,
Chişinău, Republica Moldova, pp. 162-167, ISBN 978-9975-9747-5-2; ISSN
1857-1468
2.3.1.2 Grant câștigat prin competiție – național (Pr)
Pr1 Contract de cercetare post – doctorală 53/ 06.06.2014, finanţat prin proiectul
POSDRU/159/1.5/S/140106 ,,Studii doctorale şi postdoctorale Orizont 2020:
promovarea interesului naţional prin excelenţă, competitivitate şi responsabilitate
în cercetarea ştiinţifică fundamentală şi aplicată românească” – beneficiar
Academia Română, iunie 2014 - octombrie 2015, director/responsabil proiect
individual de cercetare, valoare proiect 19.200 lei
……………………………..10 puncte
2.3.2.1. Membru în echipa de cercetare proiect international (Pr)
Pr2 Expert tehnici de marketing, în cadrul proiectului internațional
POSDRU/161/2.1/G/140947, „ProMarket”, Beneficiar - Universitatea Spiru
Haret, mai 2014 – noiembrie 2015, valoare proiect 17.374.037 lei
…………………………10 puncte
2.3.2.2. Membru în echipa de cercetare proiect național(Pr)
Pr3 Contract CNMP, din Planul Naţional de Cercetare Dezvoltare şi Inovare,
PNCDI 2, Programe de cercetare exploratorie, Grant CNMP, Program 4,
Parteneriate, contract nr 92-102/ 01.10.2008 „Cercetări privind realizarea unui
sistem integrat complex de diseminare a rezultatelor cercetării ştiintifice la nivel
naţional pentru promovarea şi susţinerea educaţiei privind respectarea dreptului
de proprietate intelectuală” – beneficiar Academia de Studii Economice
București, membru al echipei de proiect, valoarea grant: 807.618,94 lei
……………………………..5 puncte Pr4 contract CNMP, din Planul Naţional de Cercetare Dezvoltare şi Inovare,
PNCDI 2, Programe de cercetare exploratorie, Grant CNMP, Program 4,
Parteneriate, contract nr 92-103/ 01.10.2008 „Cercetarea şi dezvoltarea unei
platforme interactive multidisciplinare şi complexe pentru îmbunătăţirea
sistemului educaţional de marketing prin interconectarea mediului universitar cu
piaţa muncii din România în contextul dezvoltării durabile” – beneficiar
Academia de Studii Economice București, membru al echipei de proiect, valoarea
grant: 759.418,49 lei
……………………………..5 puncte
13
Pr5 Expert – formator, în cadrul proiectului POSDRU/97/6.3/S/64240,
ProFeminAntrep”, Beneficiar- Universitatea Spiru Haret, iulie 2011 – mai 2012;
valoare proiect 17.056.615,00 lei
……………………………..5 puncte
Pr6 Expert – asistent regional,în cadrul proiectului POSDRU/144/6.3/S/134919,
„FAIR”, Beneficiar- Universitatea Spiru Haret noiembrie 2014 - decembrie 2015
valoare proiect: 11.734.108,400 lei.
……………………………..5 puncte
Pr7 Expert – membru echipa de implementare, Asistent coordinator practică -
proiect POSDRU/90/2.1/S/64176„Studenţi Activi şi Integraţi”, Beneficiar-
Universitatea Spiru Haret, iulie 2010- iulie 2013;
valoare proiect: 17.509.541,14 lei
……………………………..5 puncte
Pr8 Expert economist în management, în cadrul proiectului Phare/2005/017-
553.04.02.02.01.812 „Cresterea nivelului de competenta al managementului de
varf in IMM din Municipiul Bucuresti, pentru alinierea la standardele comunitare
si pentru competitivitate – COMACO”, Beneficiar Camera de Comerț și Industrie
a Municipiului București, mai 2008-iulie 2008
……………………………..5 puncte
2.3.2.3. Membru în echipa de cercetare proiect cu mediul de afaceri
Pr9 Geangu Iuliana Petronela, Gârdan Daniel Adrian, Uţă Cristian, Gurgu
Elena - „Piaţa serviciilor stomatologice în România”, Contract de cercetare nr.
484/30.06.2011, beneficiar: SC ROMEXPO SA, executant: Facultatea de
Marketing şi Afaceri Economice Internaţionale, Universitatea „Spiru Haret”
Bucureşti; contract sponsorizare
Pr10 Gârdan Daniel Adrian, Uţă Cristian, Craciunaş Diana, Geangu Iuliana
Petronela, Andriesei Ioana, Gudei Corina Simona - „Piaţa aparaturii şi
materialelor medicale stomatologice”, Contract de cercetare nr. 470/23.03.2009,
beneficiar: SC ROMEXPO SA, executant: Facultatea de Marketing si Afaceri
Economice Internaţionale, Universitatea „Spiru Haret” Bucureşti; valoare 1,284
EURO + TVA
Pr11 Gârdan Daniel Adrian, Geangu Iuliana Petronela, Andriesei Ioana,
Braicu Cezar, Vârga Anca – „Studiu privind necesităţile legate de consultanţă la
nivelul IMM-urilor din România”, Contract de cercetare Nr. 6544/05.09.2008,
beneficiar: SC ROMEXPO SA, executant: Facultatea de Marketing şi Afaceri
Economice Internaţionale, Universitatea „Spiru Haret” Bucureşti; valoare 1,619
EURO + TVA
Pr12 Baicu Claudia, Braicu Cezar, Gârdan Daniel Adrian, Geangu Iuliana
Petronela – “Piaţa naţională a editurilor cu profil economic”, Contract de
cercetare Nr. 562/24.09.2007, beneficiar: SC ROMEXPO SA, executant:
Facultatea de Marketing şi Afaceri Economice Internaţionale, Universitatea
„Spiru Haret” Bucuresti; valoare 1,180 EUR + TVA
Pr13 Şerbulescu Luminiţa, Baicu Claudia, Gârdan Daniel Adrian, Geangu
Iuliana Petronela – „Piaţa produselor de lux”, Contract de cercetare Nr.
81/21.02.2005, beneficiar: SC ROMEXPO SA, valoare 1,540 EURO + TVA,
executant: Facultatea de Marketing şi Comerţ Exterior, Universitatea „Spiru
Haret” Bucureşti
Pr14 Şerbulescu Luminiţa, Pistol Luminiţa, Gârdan Daniel Adrian, Geangu
Iuliana Petronela, Gudei Corina Simona - "Piaţa băuturilor alcoolice", Contract
de cercetare Nr. 145/19.04.2004, beneficiar: SC ROMEXPO SA, executant:
14
Facultatea de Marketing şi Comerţ Exterior, Universitatea „Spiru Haret”
Bucuresti, valoare 1,920 EURO + TVA
A3: Recunoașterea
și impactul
activității
A3 = 128 puncte
A3.1.1 = 80 puncte
A 3.1.2.1. = 16 puncte
A 3.1.2.2. = 2 puncte
A3.3.1. = 4 puncte
A3.3.2. = 4 puncte
A 3.4.1..= 3 puncte
A 3.4.2..= 4 puncte
A 3.7.4.1..= 15 puncte
3.1.1. Citări în reviste BDI (Ci)
Ci1 Carte de coautor Şerbulescu, L, Bondrea A., Gârdan, DA & Geangu, IP
2007, Managementul mărcii şi al imaginii de marcă, Editura Fundatiei Romania
de Maine, Bucureşti, ISBN: 978-973-725-737-6.
Ci1.1 Morăraşu N.N., Drugă L. 2012, Cultural Changes and Linguistic
Fashions of Advertising Names for Romanian Local Trademarks, Cultural
Perspectives. Journal for Journal for Literary and British Cultural Studies in
Romania, nr. 17/2012, ISBN 1224-239X, Ed. „Alma Mater”, Bacău, p. 130
……………………………..2 puncte
Ci1.2 Vlad Mihai Dorel (2016). "Protectia juridică a mărcilor înregistrate în
Uniunea Europeană", Univers Strategic, vol. 7, nr. 1(25), Print ISSN 2067-7464,
Online ISSN 2068-1682, p. 292-299 (p. 296, 298)
……………………………..2 puncte
Ci2 Articol Gârdan, D.A., Gârdan (Geangu), I.P. 2015, ‘The social and
economic factors influence upon the healthcare services consumers behavior‘,
Annals of Spiru Haret University, Economic Series, vol. 6(15), issue 2, pp. 45-54,
ISSN: 2068-6900
Ci2.1 Mihoreanu, L., Ștefănescu, A., Vasile, A., & Costea, C. (2016).
"Towards 2030 and more: Designing a sustainable Future", Annals of Spiru Haret
University. Economic Series, vol. 7(16), issue 2, p. 110-119 (p. 111, 119)
……………………………..2 puncte
Ci3 Articol Bondrea A.A., Geangu I.P., Gârdan D.A., Creţoiu R. 2014,
’Consumer rights protection in the context of online marketing research’,
Proceedings of the 4th International Conference on Law and Social Order,
Constanta, 25 aprilie, volume 2, editura Addleton Academic Publishers, New
York, pp 118-128, ISBN 978-1-935494-70-6
Ci3.1 Dragomir R.G. 2014, ’The role of the modern informatics systems in
assisted decisions’, Annals of Spiru Haret, Economic Series, vol. 5(14), issue 4,
Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, pp. 50, 57
……………………………..2 puncte
Ci4 Articol Gârdan D.A., Geangu I.P. 2013,‘Peculiarities of marketing
communications in cultural marketing‘, Annals of Spiru Haret, Economic Series,
vol. 4(13), issue 3, pp. 77-83, ISSN: 2068-6900
Ci4.1 Ionescu Luminiţa, Caloian Florentin 2014, Bureaucracy and corruption
in public sector accounting, Annals of Spiru Haret University, Economic Series,
vol. 5(14), issue 1, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, pp. 23
……………………………..2 puncte
Ci4.2 Iosif Gabriela 2014, Typologies of institutional communication,
Annals of Spiru Haret University, Economic Series, vol. 5(14), issue 1, Editura
Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, pp. 39
……………………………..2 puncte
Ci5 Articol Cătoiu, I., Geangu, IP. & Gârdan, DA, 2013, ‘Applying marketing
principles in the field of medical services – an ethical challenge?’, Procedia
15
Economics and Finance, volume 6, editura Elsevier B.V., pp 449-456, ISSN:
2212-5671.
Ci5.1 Bafghi Mohammad javad Akbarian, Montazeralfaraj Razieh 2016,
Study of marketing components affecting health care services in hospitals,
Management Strategies in Health System, 1(1), p. 58 (p. 51-59), ISSN 2476-
6879, e-ISSN: 2538-1563
……………………………..2 puncte
Ci5.2 Sadati Ahmad Kalateh, Mohammad Thaghi Iman, and Kamran
Bagheri Lankarani 2014, "Medical Paraclinical Standards, Political Economy of
Clinic, and Patients’ Clinical Dependency; A Critical Conversation Analysis of
Clinical Counseling in South of Iran." International Journal of Community Based
Nursing and Midwifery, vol. 2, no. 3, p. 157-168,
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4201202/
……………………………..2 puncte
Ci6 Articol Geangu, IP, Dumitru, I.& Gârdan, DA, 2013, ‘Ethical and legal
aspects of marketing activity in the field of dental healthcare services’,
Proceedings of the 3rd International Conference on Law and Social Order,
Constanta, 25-26 aprilie, volume 3, editura Addleton Academic Publishers, New
York, pp 182-196, ISBN 978-1-935494-56-0
Ci6.1 Vlahos, A., & Bove, L. L. (2016). Went in for botox and left with a
rhinoplasty–the ethics of customer relationship marketing practices for non-
surgical cosmetic procedures. Marketing Intelligence & Planning, 34(7), Emerald
Group Publishing Limited, ISSN: 0263-4503
……………………………..2 puncte
Ci6.2 Daniel Tri Irawan dan Saarce (2015) ’Pengaruh kegiatan marketing
terhadap profitabilitas dan nilai pasar di perusahaan perbankan’. Business
Accounting Review, 3(1): 112-122
……………………………..2 puncte
Ci6.3 Fugar, G., & Berry, R. (2014) Basic information about Intellectual
Property and safety regulations according to OSHA, LEG 500: Law, Ethics, and
Corporate Governance, p. 2, p. 13 (p. 1-14).
……………………………..2 puncte
Ci6.4 Baicu C.G. 2014, ’Legal aspects and development for financial
consumer protection: Evidence from the Romanian banking system’, Proceedings
of the 4th International Conference on Law and Social Order, Constanta, 25
aprilie, volume 2, editura Addleton Academic Publishers, New York, p. 154,
ISBN 978-1-935494-70-6
……………………………..2 puncte
Ci6.5 Creţoiu R.I. 2014, The complexity of the implications of globalization
in the context of the current global economy, Annals of Spiru Haret, Economic
Series, vol. 5(14), issue 1, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, pp.
43, 49
……………………………..2 puncte
Ci7 Articol Cătoiu, I, Gârdan, DA & Geangu, IP 2012, ‘Customer Loyalty -
Specific Features Of Retail Activity In Bucharest’, Annales Universitatis
Apulensis, Series Oeconomica, vol. 14, issue 1, Editura Universităţii '1
Decembrie 1918 Alba Iulia' , pp 278-85, ISSN: 1454-9409
Ci7.1 Mihali A.M. 2014, ‘The importance of marketing communication in
the touristic negotiation’, Annals of Spiru Haret University, Economic Series, vol
5(14), issue 2, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, p. 28, 33
……………………………..2 puncte
16
Ci8 Sferle, S, Gârdan, DA, Gudei, SC & Geangu, IP 2012, ‘Implementation of
Marketing Principles – A Necessity in Primary School Education’, Proceedings
of the 2-nd International Conference on Law and Social Order, Constanţa,
Organizată de Universitatea Spiru Haret, Michigan State University,
Contemporary Science Association New York, Institute of Interdisciplinary
Studies in Humanities and Social Sciences New York, Editura Addleton
Academic Publishers, New York, SUA, 2-3 martie, vol.2, pp. 142-51, ISBN 978-
1-935494-32-4
Ci8.1 Immelman Reaan 2015,"A South African perspective on school
facilities as choice factor when selecting independent primary schools." Journal
of Global Business & Technology, vol. 11, nr. 1, p. 1-12
……………………………..2 puncte
Ci8.2 Immelman Reaan, Roberts-Lombard Mornay 2015 "Guidelines for the
marketing of independent schools in South Africa" Acta Commercii, vol. 15, nr.1,
p. 1-9 (p. 2, p. 9)
……………………………..2 puncte
Ci8.3 Hsuan-Fu Ho 2014, Revamping the Marketing Mix for Elementary
Schools in Taiwan, Asian Social Science; Vol. 10, No. 3; Published by Canadian
Center of Science and Education, ISSN 1911-2017, E-ISSN 1911-2025, p. 16, p.
25
……………………………..2 puncte
Ci9 Gârdan, DA, Geangu, IP & Roşu, AM 2011 ‘Marketing research regarding
mobile marketing implications for romanian services consumers’, Proceedings of
the 6th Internatonal Conference on Business Excellence, Braşov, 14-15
Octombrie, vol. 1, Editura Universtatii Transilvania, pp.229-32, ISBN 978-973-
598-940-8, inclus în ISI Web of Knowledge
Ci9.1 Shareef, M. A., Dwivedi, Y. K., Kumar, V., & Kumar, U. (2016).
Reformation of public service to meet citizens’ needs as customers: Evaluating
SMS as an alternative service delivery channel. Computers in Human
Behavior, vol. 61, ISSN 0747-5632, pp. 255-270
……………………………..2 puncte
Ci9.2 Shareef, M.A., Dwivedi, Y.K., & Rana, N.P. (2015). Consumer
behaviour in the context of SMS-based marketing. The Marketing Review, 15(2),
135-160, Westburn Publishers Ltd, ISSN 1469-347X, Online ISSN:1472-1384
……………………………..2 puncte
Ci9.3 Mihali A.M. 2014, ‘The importance of marketing communication in
the touristic negotiation’, Annals of Spiru Haret University, Economic Series, vol
5(14), issue 2, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, p. 28, 34
……………………………..2 puncte
Ci9.4 Cetină I., Orzan G., Munthiu MC 2013, Used by companies in the
virtual environment considerations on the main online services, Proceedings of
the 3 rd IISHSS International Conference on Law and Social Order, April 25-26,
p. 177, p. 182, ISBN 978-1-935494-70-6
……………………………..2 puncte
Ci9.5 Stoica, AM & Creţoiu, RI 2012, ‘Tourism marketing – key concept
of tourism in a world of globalization’, 19th International Economic Conference –
IECS „The persistance of the global economic crisis:causes, implications,
solutions”, Lucian Blaga University of Sibiu, Faculty of Economic Sciences, 15-
18 iunie, pp. 565, ISBN: 978-606-12-0323-9
……………………………..2 puncte
Ci9.6 Uţă, C. 2011, ‘Reform in the dental services area in Romania –
objective necessity or second option’, Annals of Spiru Haret, Economic Series,
17
vol 2(11), issue 3, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, pp. 106
……………………………..2 puncte
Ci10 Gârdan, DA 2011, ‘The new perspectives in relationship marketing
conceptualization’, Annals of Spiru Haret University, Economic Series, Vol.
2(11), issue 4, pp. 81-9, ISSN: 2068-6900
Ci10.1 Oprescu Alina Elena 2014, The strategic marketing planning –
general framework for customer segmentation, Annals of Spiru Haret, Economic
Series, vol. 5(14), issue 1, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, pp.
58, 59
……………………………..2 puncte
Ci11 Geangu, IP, Creţoiu, R & Gârdan, DA 2011, ‘Particularities of dental
medical services and consumers in the context of globalization’, Annals of Spiru
Haret University, Economic Series, vol. 2(11), issue 4, Editura Fundaţiei
România de Mâine, Bucureşti, pp. 71-80, ISSN: 2068-6900
Ci11.1 Kaçmaz Yaşar Yiğit, and Kahveci Ata (2016). "Dental turistlerin
dental turizm deneyimlerine yönelik bir araştirma: ALANYA örneği (A research
toward dental tourist’s dental tourism experience: the case of Alanya).",
Uluslararası Sosyal Araştırmalar Dergisi (The Journal of International Social
Research), vol. 9, issue 43, ISSN: 1307-9581
……………………………..2 puncte
Ci11.2. Stoica, AM & Creţoiu, RI 2012, ‘Tourism marketing – key concept
of tourism in a world of globalization’, 19th International Economic Conference –
IECS „The persistance of the global economic crisis:causes, implications,
solutions”, Lucian Blaga University of Sibiu, Faculty of Economic Sciences, 15-
18 iunie, ISBN: 978-606-12-0323-9
……………………………..2 puncte
Ci12. Orzan, G, Gârdan, DA, Geangu, IP & Bumbaş, F 2010, ‘The impact of
textile products customer retention on the buying decision process’, Industria
textilă, vol. 61, nr. 5, Editura CERTEX - Institutul Naţional de Cercetare
Dezvoltare pentru Textile şi Pielărie, pp. 236-41, ISSN 1222-5347
Ci12.1 Creţoiu Raluca 2013, The challenges of globalization for SMEs in
Moldova, Annals of Spiru Haret, Economic Series, vol 4(13), issue 3, Editura
Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, pp. 87, 94
……………………………..2 puncte
Ci13. Cătoiu, I, Gârdan, DA & Gârdan, DL 2010, ‘Mobile marketing - future
trends’, Annals of Spiru Haret University, Economic Series, vol. 1(10), issue 1,
Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, pp. 11-22, ISSN: 2068-6900,
cotat CNCSIS - B+, indexat BDI – RePeC.
Ci13.1 Fatma Çakir, Oya Eru 2013, The effects of retailers’ mobile
advertisements to consumer behaviour, International Journal of Business and
Management Studies, Vol 5, No 1, ISSN: 1309-8047 (Online), p. 190
……………………………..2 puncte
Ci14. Cătoiu, I & Gârdan, DA 2010, ‘Romanian consumer perception towards
mobile marketing campaigns’, Annales Universitatis Apulensis, Series
Oeconomica, vol. 12, issue 2, pp. 731-41, ISSN: 1454-9409
Ci14.1 Gupta Pinki (2015). "Perception Of Customers Towards Cellular
Phone Services", International Journal of Informative & Futuristic Research,
2(7), p. 2023-2033 (p. 2025, p. 2030), ISSN (Online): 2347-1697
……………………………..2 puncte
Ci14.2 Schulten, M., Rudigier, S., & Stolz, P. (2015). Kundenpräferenzen im
Mobile-Location-Based-Couponing. Marketing Review St. Gallen, 32(3), p. 50-
18
57, Print ISSN 1865-6544, Online ISSN 1865-7516, Publisher Gabler Verlag
……………………………..2 puncte
Ci14.3 Chen, P. T., Cheng, J. Z., Yu, Y. W., & Ju, P. H. (2014). Mobile
advertising setting analysis and its strategic implications. Technology in
Society, 39, 129-141.
……………………………..2 puncte
Ci15 Bondrea, A., Gârdan, DA & Geangu, IP 2010, ‘The role of strategic
planning in relationship marketing’, Annals of Spiru Haret University, Economic
Series, vol. 1(10), issue 4, Editura Fundaţiei România de Mâine, pp. 53-60, ISSN:
2068-6900
Ci15.1 Tofan, C. A. (2015). Method of decision tree applied in adopting the
decision for promoting a company, Annals of Spiru Haret University, Economic
Series, vol. 6(15), issue 3, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, p. 54
(p. 47-54)
……………………………..2 puncte
Ci15.2 Oprescu Alina Elena 2014, The strategic marketing planning –
general framework for customer segmentation, Annals of Spiru Haret University,
Economic Series, vol. 5(14), issue 1, Editura Fundaţiei România de Mâine,
Bucureşti, pp. 52, 59
……………………………..2 puncte
Ci15.3 Chirimbu Sebastian 2014, Challenges of leadership in modern
organizations: knowledge, vision, values, Annals of Spiru Haret, Economic
Series, vol. 5(14), issue 3, pp. 42, 47
……………………………..2 puncte
Ci15.4 Creţoiu Raluca 2013, The challenges of globalization for SMEs in
Moldova, Annals of Spiru Haret, Economic Series, vol 4(13), issue 3, Editura
Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, pp. 87, 94
……………………………..2 puncte
Ci16 Gârdan, DA, Geangu, IP, Orzan, G & Geangu, MR 2010, ‘Dentists and
romanian consumers perception regarding marketing activity for dental
healthcare services’, Proceedings of International Conference “Marketing – from
information to decision” 3rd Edition, Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de
Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, Cluj-Napoca, 29 octombrie, Editura
SC Roprint SRL, Cluj-Napoca, pp. 153-165, ISSN: 2067-0338
Ci16.1 Constantin, F., & Kavoura, A. (2016). Multilingual Online
Communications in Corporate Websites: Cases of Romanian Dental Practices
and Their Application to Health Tourism. In Tourism and Culture in the Age of
Innovation, Print ISBN 978-3-319-27527-7, Online ISBN 978-3-319-27528-4,
pp. 185-196, Springer International Publishing
……………………………..2 puncte
Ci16.2 Uţă, C 2011, ‘Reform in the dental services area in Romania –
objective necessity or second option’, Annals of Spiru Haret University,
Economic Series, vol. 2(11), issue 3, Editura Fundaţiei România de Mâine,
Bucureşti, pp. 106
……………………………..2 puncte
Ci17 Gârdan, DA & Geangu, IP 2009, ‘Ways to increase fidelity of textile
products consumers’, The annual scientific conference of the academic staff with
international attendance, Spiru Haret University - The role of the university in
the analysis of current economic crisis, 28 mai, Proceedings Editura Fundaţiei
România de Mâine
Ci17.1 Creţoiu Raluca Ionela 2014, The complexity of the implications of
globalization in the context of the current global economy, Annals of Spiru
19
Haret, Economic Series, vol. 5(14), issue 1, Editura Fundaţiei România de
Mâine, Bucureşti, pp. 42, 49
……………………………..2 puncte
Ci18 Gârdan, DA, Geangu, IP, Andriesei, I & Gică, E 2009, ‘Role of marketing
in improving didactic activity quality in higher education’, Analele Universităţii
Spiru Haret, Seria Economie, Editura Fundaţiei România de Mâine, vol. 9, pp.
167-74, ISSN: 2068-6900
Ci18.1 Chirimbu, S, Barbu-Chirimbu, A & Raşcu-Pistol, S 2011, ‘Remarks on
the marketing of educational nowadays’, Annals of Spiru Haret University,
Economic Series, Vol 2(11), issue 3, pp. 102, ISSN: 2068-6900
……………………………..2 puncte
Ci19 Pistol, G, Gârdan DA & Geangu, IP 2009, ‘The importance of managerial
communication in to the founding the company marketing communication’, The
International Conference on Administration and Business ICEA – FAA, 14 – 15
noiembrie, Editura Cartea Studenţească, Bucureşti, pp. 316-22, ISBN: 978-606-
501-030-7
Ci19.1 Ţâu Nicolae, Creţoiu R.I. 2014, ‘The vulnerability of SMES in the
economic crisis’, în Annals of Spiru Haret University, Economic Series, vol
5(14), issue 2, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, p. 11, 16
……………………………..2 puncte
Ci20 Gârdan, DA., Geangu, IP 2009, ‘The key factors in customer retention for
dental medical services – requirement for the sustainable development of the
medical sector’, Conferinţa cu participare international Dezvoltare durabilă şi
energii regenerabile, Editura Fundaţiei România de Mâine, 27 noiembrie, pp.
455-463
Ci20.1 Uţă, C 2011, ‘Reform in the dental services area in Romania –
objective necessity or second option, Annals of Spiru Haret University,
Economic Series, vol 2(11), issue 3, Editura Fundaţiei România de Mâine,
Bucureşti, pp. 106
……………………………..2 puncte
3.1.2.1. Citări în carte de specialitate sau volum colectiv publicată în străinătate
Ci21 Pistol, G, Gârdan DA & Geangu, IP 2009, ‘The importance of managerial
communication in to the founding the company marketing communication’, The
International Conference on Administration and Business ICEA – FAA, 14 – 15
noiembrie, Editura Cartea Studenţească, Bucureşti, pp. 316-22, ISBN: 978-606-
501-030-7
Ci21.1 Copley, P. 2014, Marketing Communications Management:
Analysis, Planning, Implementation, second edition, Sage.
……………………………..4 puncte
Ci22 Gârdan, DA, Geangu, IP & Roşu, AM 2011 ‘Marketing research regarding
mobile marketing implications for romanian services consumers’, Proceedings of
the 6th Internatonal Conference on Business Excellence, Braşov, 14-15
Octombrie, vol. 1, Editura Universtatii Transilvania, pp.229-32, ISBN 978-973-
598-940-8, inclus în ISI Web of Knowledge
Ci22.1 Shareef, M. A., Dwivedi, Y. K., & Kumar, V. (2016). Chapter 1.
Online Consumer Behavior and Marketing. In Mobile Marketing Channel, ISBN
978-3-319-31285-9, Online ISBN 978-3-319-31287-3, ISSN 2191-5482, pp. 1-24
……………………………..4 puncte
Ci22.2 Shareef, M. A., Dwivedi, Y. K., & Kumar, V. (2016). Chapter 4.
Effective Mobile Channel. In Mobile Marketing Channel. Online Consumer
Behavior, ISBN 978-3-319-31285-9, Online ISBN 978-3-319-31287-3, ISSN
20
2191-5482, pp. 65-88, Springer International Publishing
……………………………..4 puncte
Ci22.3 Shareef, M. A., Dwivedi, Y. K., & Kumar, V. (2016). Chapter 6.
Target Marketing and Development of the Communication Channel. In Mobile
Marketing Channel, ISBN 978-3-319-31285-9, Online ISBN 978-3-319-31287-3,
ISSN 2191-5482, pp. 103-119. Springer International Publishing
……………………………..4 puncte
3.1.2.2. Citări în carte de specialitate sau volum colectiv publicată în țară
Ci23 Articol Cătoiu, I, Gârdan, DA & Geangu, IP 2012, ‘Customer Loyalty -
Specific Features Of Retail Activity In Bucharest’, Annales Universitatis
Apulensis, Series Oeconomica, vol. 14, issue 1, Editura Universităţii '1
Decembrie 1918 Alba Iulia' , pp 278-85, ISSN: 1454-9409
Ci23.1 Armstrong Gary, Kotler Philip (autori), Moise Daniel, Plăiaș Ioan
(consultanță științifică și traducere) (2016), Introducere în marketing, Editura
Educational Centre, București, ISBN: 9789730212433, cap. 13, p. 241
……………………………..2 puncte
3.3.1. Membru în comitetele stiințifice al reviste și manifestări științifice ISI
Mc1. Membru in bord editorial Conferințele IBIMA indexate Thomson
Reuters ISI Proceedings, Elsevier Scopus, Australian Research Council http://www.ibimapublishing.com/board.html
……………………………..4 puncte
3.3.2. Membru în comitetele stiințifice al reviste BDI Mc2. Membru în bord editorial International Journal of Economics and
Finance
Revistă indexată EBSCOhost, EconLit, ERA, Gale's Academic Databases,
RePEc, Open J-Gate, PKP Open Archives Harvester, Ulrich's, Universe
Digital Library
http://ccsenet.org/journal/index.php/ijef/about/editorialTeam
……………………………..2 puncte
Mc3. Membru in bord editorial Annals of Spiru Haret University, Economic
Series,
Revistă indexată RePEc, SSRN, BASE, WorldCat, PKP, ResearchBib
http://anale-economie.spiruharet.ro/editor.html
……………………………..2 puncte
3.4.1. Experiență de management, analiză și evaluare în cercetare și/sau
învățământ - Conducere
Em1. Coordonator Central Birou ERASMUS+ Universitatea Spiru Haret (2013 -
prezent)
……………………………..3 puncte
3.4.2. Experiență de management, analiză și evaluare în cercetare și/sau
învățământ - membru
Em2. Membru Senatul Universităţii Spiru Haret
(2013 - 2015)
……………………………..2 puncte
Em3. Coordonator activitate de practică studenţi în cadrul Facultății de Științe
Economice București, Programul de studii de licenţă Marketing – Universitatea
Spiru Haret (2004 - prezent)
……………………………..2 puncte
21
3.7.4.1. Membru în asociații profesionale internaționale
1. EMAC – European Marketing Academy, Brussels, BELGIUM
……………………………..3 puncte
2. CIM - Chartered Institute of Marketing, United Kingdom
……………………………..3 puncte
3. MSI – Marketing Science Institute, Cambridge, USA
……………………………..3 puncte
4. ESMA – European Social Marketing Association, United Kingdom
……………………………..3 puncte
5. IMA – Internet Marketing Association, USA
……………………………..3 puncte
A1 = 22,72 puncte
A2 = 98,45 puncte
A3 = 128 puncte
TOTAL PUNCTAJ
A = A1 + A2 + A3= 249,17 puncte
Data 13.01.2016
Semnătura
Recommended