View
63
Download
6
Category
Preview:
Citation preview
1.EXPERTIZA MEDICO-LEGALĂ
A PERSOANELOR VII ASPECTE INTRODUCTIVE.
În practica judiciară, deseori apare necesitatea rezolvării problemelor
medico-biologice în cazurile în care obiectul expertizei este persoana în
viaţă. Aceste persoane pot avea calitatea de victime ale infracţiunilor,
precum şi de învinuiţi sau inculpaţi.
În mare parte, prin efectuarea unor astfel de expertize sau constatări
se stabilesc retroactiv cele mai importante elemente probatorii privind
circumstanţele evenimentelor. În alte cazuri, concluziile expertale
fundamentează încadrarea juridică a faptei. În consecinţă, problematica
expertizei medico-legale pe persoană trebuie să fie atent tratată din partea
organelor de urmărire penală. Practicienii care reprezintă aceste organe sunt
obligaţi să cunoască în ce cazuri şi cum se solicită corect din punct de
vedere procedural acest tip de expertize sau constatări şi cum pot fi utilizate
rezultatele acestora pentru anchetă.
2.MOTIVELE SOLICITĂRII ŞI TIMPII
PRINCIPALI AI EXPERTIZEI MEDICO-LEGALE
A PERSOANELOR VII.
Examinările medico-legale ale persoanelor se efectuează în
conformitate cu normele procedurale şi metodologice cu privire la expertize.
Persoana în viaţă poate fi examinată la cerere sau pe bază de
ordonanţă emisă de organele de urmărire penală sau instanţa de judecată. În
cazul examinării medico-legale la cerere se întocmeşte Certificatul Medico-
Legal, iar după efectuarea examinării medico-legale solicitate prin
ordonanţă se emite Raportul de Constatare sau Expertiza Medico-Legală,
după caz.
În practica judiciară există o mare diversitate de motive pentru care
se solicită efectuarea expertizei (constatării) medico-legale. Cele mai
frecvent întâlnite sunt următoarele:
1. Stabilirea naturii leziunilor, mecanismului de producere,
vechimii şi gravităţii acestora în cazuri de lovire sau
vătămare a integrităţii corporale.
2. Stabilirea unor circumstanţe faptice în cazuri de infracţiuni
privitoare la viaţa sexuală.
3. Stabilirea capacităţii de muncă.
4. Stabilirea stării de sănătate.
5. Stabilirea vârstei.
6. Stabilirea gradului de intoxicaţie (alcool sau droguri).
7. Stabilirea filiaţiei.
De regulă, examinarea persoanelor în viaţă se efectuează la sediile
instituţiilor de medicină legală, în cadrul Compartimentelor de Medicină
Legală Clinică. În condiţiile în care nu sunt necesare examinări speciale şi
nu sunt încălcate normele deontologice, efectuarea acesteia este posibilă şi
în unităţile spitaliceşti, biroul ofiterului de urmarire penala, locuri de detenţie
sau în alte
instituţii.C oncluziile expertale formulate după examinare se bazează pe
următoarele elemente:
examinarea nemijlocită a corpului persoanei expertizate;
datele examinărilor suplimentare (radiografii, echografii,
examinări tomografice, examinări de laborator etc.);
datele din documentaţia medicală pusă la dispoziţie de
organele de urmărire penală sau instanţă (fişe medicale,
adeverinţe medicale, foi de observaţie, note sau referate1
medicale).
Este foarte important ca la formularea concluziilor expertale medicul
legist să ţină cont de datele de anchetă privind circumstanţele de producere a
faptei.
În cazuri excepţionale este permisă efectuarea expertizei fără
examinarea persoanei, doar pe bază de acte medicale originale, puse la
dispoziţie de organele de urmărire penală sau instanţă. Uneori experţii
medico-legali sunt nevoiţi să efectueze expertiza pe bază de acte medicale
deoarece s-a produs vindecarea completă a persoanei.
Ierarhia lucrărilor medico-legale pe persoană este următoarea:
Certificatul Medico-Legal, Raportul de Constatare Medico-Legală, Raportul
de Expertiză Medico-Legală, Raportul de Nouă Expertiză Medico-Legală.
Normele Procedurale prevăd efectuarea Suplimentului de Expertiză Medico-
Legală. Expertizele pot fi efectuate de expertul medico-legal sau în comisie.
Din componenţa comisiilor va face parte obligatoriu un expert
medico-legal, care este preşedintele comisiei, precum şi specialiştii din alte
domenii medicale, corespunzători obiectului expertizei: psihiatrie,
ortopedie, chirurgie, ginecologie etc.
Dacă expertul medico-legal consideră că datele obţinute în cadrul
examinării medico-legale nu sunt suficiente pentru formularea concluziilor,
persoana expertizată va fi îndrumată la medicii specialişti din alte domenii
pentru consult de specialitate. În astfel de cazuri, medicul legist va
consemna rezultatele consultului recomandat în Raportul de
Expertiză/Constatare, luându-le în calcul la formularea concluziilor.
Timpii expertizei medico-legale pe persoană variază în funcţie de
specificul cazului concret şi de obiectivele expertale formulate de organele1 Iuliu Fulga, Indrumar de medicina legala pentru juristi, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 2005
judiciare. De regulă, examinarea completă include următoarele etape
principale:
Analiza datelor preliminare privind circumstanţele de producere a
faptei.
Datele preliminare privind circumstanţele de producere a
evenimentelor pot fi comunicate expertului verbal de către persoana
expertizată, scris de către organele de urmărire penală, prin completarea
capitolului „Istoric” din ordonanţa prin care se solicită efectuarea expertizei
sau pot proveni din documentaţia medicală. Informaţiile obţinute se
consemnează în raportul medico-legal cu precizarea sursei.
1. Examinarea corpului persoanei expertizate. Expertul
trebuie să efectueze examinarea completă şi obiectivă a persoanei, fiind
obligat să documenteze leziunile şi modificările constatate prin descriere,
fotografiere sau alte metode.
2. Examinarea îmbrăcăminţii, în cazul constatării defectelor
sau unor urme biologice, poate avea rol orientativ pentru stabilirea
mecanismului de producere a leziunilor.
3. Examene suplimentare. Pentru rezolvarea corectă a
obiectivelor expertale formulate de organele de urmărire penală sau instanţă
uneori este necesară stabilirea diagnosticului de către medicii din alte
domenii (ortopedie, chirurgie, neurochirurgie, ginecologie etc.), precum şi
efectuarea examenelor suplimentare de laborator: radiologice, serologice,
toxicologice ş.a.
4. Întocmirea actului medico-legal. Ca şi în alte tipuri de
expertize, actele medico-legale (Certificat Medico-Legal, Raport de
Constatare Medico-Legală, Raport de Expertiză Medico-Legală) întocmite
dupa examinarea persoanelor au trei părţi componente principale: partea
introductivă, partea descriptivă, partea de sinteză. În partea introductivă se
consemnează toate datele privind expertul (nume, prenume, instituţia
medico-legală), motivele efectuării (la cerere; pe bază de ordonanţă, cu
specificarea instituţiei emitente, numărului de înregistrare, datei şi
obiectivelor expertale). În partea descriptivă se documentează toate datele
obţinute pe parcursul examinării. În partea de sinteză expertul formulează
concluziile sub formă de răspunsuri la întrebări.2
3.EXPERTIZA MEDICO-LEGALĂ ÎN CAZURI
DE APRECIERE A LEZIUNILOR CORPORALE.
Necesitatea examinării medico-legale în cazuri de apreciere a leyiunilor
corporale reiese din textul articolelor corespunzătoare din Codul Penal.
În cazuri de traumatisme ale persoanelor prin acţiunea factorilor
externi de mediu, organele judiciare sunt interesate în rezolvarea
medicolegală a unor aspecte ca: realitatea vătămării corporale, localizarea,
caracteristicile morfologice, vechimea, mecanismul de producere a
leziunilor ş.a.
Prin unele aspecte, examinarea medico-legală a persoanelor
vătămate se deosebeşte de examinările cadavrelor prin următoarele
elemente: (a) aspectul leziunilor traumatice de pe corpul persoanelor în viaţă
se modifică prin manopere medicale sau/şi prin procese de vindecare şi (b)
în cadrul examinării persoanelor medicul legist nu poate folosi toate
metodele de examinare a leziunilor, care se folosesc de regulă în examinări
pe cadavru.
Întrebările orientative ce se adresează în cazul efectuării expertizei
medico legale de apreciere a leziunilor corporale sunt următoare:
1. Ce leziuni sunt la victimă?
2. Care este caracterul, numărul, vechimea şi localizarea lor?
2 Iuliu Fulga, Medicina legala (e-suport de curs), D.I.D.F.R. – Universitatea “Dunarea de Jos” Galati, 2007
3. Care sunt proprietăţile obiectului care a cauzat leziunea?
4. Care este mecanismul de creare a leziunii?
5. Care este direcţia de acţiune a puterii de lovire?
6. Care este poziţia victimei şi a infractorului în momentul cauzării
leziunilor?
7. Poate fi cauzată leziunea dată cu mîna proprie a victimei ?
8. Care este gravitatea leziunilor ?
Unele dintre cele mai importante probleme pentru organele judiciare
sunt stabilirea realităţii şi gravităţii vătămării corporale. Codul Penal
prevede pedepse diferite pentru autorii acestor infracţiuni în funcţie de
gravitatea vătămării corporale produsă victimei şi de intenţie. Stabilirea
gravităţii vătămării corporale intră în atribuţiile experţilor medico-legali. În
astfel de cazuri, încadrarea juridică a faptelor depinde de rezultatele
expertizei medico-legale, ceea ce presupune o mare responsabilitate din
partea experţilor medico-legali.3
Astfel analizind comentariul codului penal autohton am evidentiat urmatoarele
infractiuni ce atentează la viaţa şi sănătatea persoanei:
Articolul 152. VĂTĂMAREA INTENŢIONATĂ MEDIE A
INTEGRITĂŢII CORPORALE SAU A SĂNĂTĂŢII.
Vătămarea intenţionată medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii, care nu este
periculoasă pentru viaţă şi nu a provocat urmările prevăzute la art.151, dar care a
fost urmată fie de dereglarea îndelungată a sănătăţii, fie de o pierdere considerabilă
şi stabilă a mai puţin de o treime din capacitatea de muncă,
se pedepseşte cu arest de până la 6 luni sau cu închisoare de până la 4 ani.
3 Iurie Odagiu, Lilian Luchin Expertize judiciare Ghid practic. Chişinău 2011.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei decurge din
însăşi natura valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării
gradului prejudiciabil al infracţiunii este stipulat în art.15 CP.
2. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin provocarea dereglării îndelungate a
sănătăţii sau pierderea considerabilă şi stabilă a mai puţin de o treime din capacitatea
de muncă.
3. Dereglarea îndelungată a sănătăţii este determinată nemijlocit de un şir de
vătămări, maladii, dereglări de funcţie care au o durată de peste 21 de zile, dar cu
condiţia că victima îşi recapătă sănătatea iniţială.
4. Prin pierderea considerabilă şi stabilă a mai puţin de o treime din capacitatea de
muncă se are în vedere o incapacitate generală de muncă pe viaţă de la 10% până la
33%. Incapacitatea stabilă de muncă înseamnă pierderea pentru totdeauna a capacităţii
de muncă, iar incapacitatea considerabilă de muncă presupune pierderea a mai puţin
de o treime din capacitatea de muncă, adică de la 10 până la 33%.
Articolul 151. VĂTĂMAREA INTENŢIONATĂ GRAVĂ A
INTEGRITĂŢII CORPORALE SAU A SĂNĂTĂŢII
Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, care este
periculoasă pentru viaţă ori care a provocat pierderea vederii, auzului, graiului sau
a unui alt organ ori încetarea funcţionării acestuia, o boală psihică sau o altă
vătămare a sănătăţii, însoţită de pierderea stabilă a cel puţin o treime din
capacitatea de muncă, ori care a condus la întreruperea sarcinii sau la o
desfigurare iremediabilă a feţei şi/sau a regiunilor adiacente,
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei decurge
din însăşi natura valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării
gradului prejudiciabil al infracţiunii este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi
desfăşurare normală sunt condiţionate de ocrotirea sănătăţii persoanei.
3. Spre deosebire de CP din 1961, care clasifica vătămările corporale în trei
categorii (grave, mai puţin grave şi uşoare), noul CP şi noul Regulament de apreciere
medico-legală a gravităţii vătămării corporale (MO nr.170-172 din 08.08.2003)
deosebesc patru categorii de vătămări ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii: grave,
medii, uşoare şi leziunii corporale fără cauzarea prejudiciului sănătăţii. Pentru primele
trei este prevăzută răspunderea penală, iar pentru ultima se prevede răspundere
administrativă. Noul regulament determină şi termenul dereglării sănătăţii:
a) dereglarea îndelungată a sănătăţii pe un termen mai mare de 21 de zile;
b) dereglarea de scurtă durată a sănătăţii pe un termen de la 6 până la 21 de zile;
c) leziuni ce nu generează o dereglare a sănătăţii sau o incapacitate temporară de
muncă.
4. Latura obiectivă a vătămărilor intenţionate grave a integrităţii corporale sau a
sănătăţii se poate realiza prin provocarea a cel puţin unei daune din cele catalogate
produse sănătăţii persoanei:
a) acţiuni periculoase pentru viaţă în momentul săvârşirii lor;
b) pierderea vederii;
c) pierderea auzului;
d) pierderea graiului;
e) pierderea unui alt organ ori încetarea funcţionării acestuia;
f) boală psihică;
g) pierderea stabilă a cel puţin unei treimi din capacitatea de muncă;
h) întreruperea sarcinii;
i) desfigurare iremediabilă a feţei şi/sau a regiunilor adiacente.
5. Din rândul acţiunilor periculoase pentru viaţă fac parte vătămările care prin
însăşi natura lor sunt primejdioase pentru viaţa victimei în momentul producerii lor
sau care în evoluţia lor obişnuită, fără un tratament corespunzător, provoacă moartea
victimei. Prevenirea morţii prin acordarea asistenţei medicale nu poate fi considerată
ca motiv obiectiv pentru a renunţa la calificarea vătămărilor în cauză drept periculoase
pentru viaţă.
Ipoteza în cauză e concepută de legiuitor ca o componenţă de infracţiune formală,
deoarece infracţiunea se consideră consumată o dată cu săvârşirea acţiunilor
primejdioase prin ele însele pentru viaţa victimei în momentul producerii lor,
indiferent de dauna cauzată sănătăţii persoanei. De exemplu, plăgile abdomenului fără
lezarea organelor interne pot necesita pentru vindecare doar câteva zile. Dacă s-ar lua
în seamă numai dauna reală produsă sănătăţii, aceasta ar putea constitui numai
vătămări uşoare, pe când, după cum s-a constatat deja, asemenea acţiuni se socot
vătămări grave ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii.
Lista completă a acestor acţiuni este stabilită în regulamentul menţionat, iar
fiecare acţiune periculoasă pentru viaţă în momentul săvârşirii ei se determină printr-o
expertiză medico-legală.
6. Prin pierderea vederii se înţelege orbirea completă de ambii ochi sau starea
vederii când obiectele nu pot fi desluşite bine la o distanţă de 2 metri şi mai puţin
(acuitatea vederii 0,04 şi mai mică).
Pierderea vederii la un ochi are drept consecinţă o incapacitate permanentă de
muncă mai mult de 1/3, din care cauză este inclusă la categoria vătămărilor corporale
grave.
7. Prin pierderea auzului se înţelege surditatea completă sau o stare ireversibilă,
când victima nu percepe vorbirea obişnuită la o distanţă de 3-5 cm de la pavilionul
urechii.
Pierderea auzului de o ureche antrenează o incapacitate de muncă permanentă,
mai puţin de 1/3, din care cauză ea face parte din vătămările corporale medii.
8. Prin pierderea graiului (limbii) se înţelege pierderea capacităţii de exprimare a
gândurilor pin sunete articulate. Această stare poate fi condiţionată de pierderea
limbii, de afecţiuni anatomo-funcţionale ale coardelor vocale sau de origine nervoasă.
9. Pierderea unui alt organ ori încetarea funcţionării acestuia presupune
pierderea mâinii, piciorului ori încetarea funcţionării acestora, a capacităţii de
reproducere.
Pierderea mâinii, a piciorului constă în detaşarea lor de la trunchi sau pierderea
funcţiilor acestora (paralizia sau o altă stare care exclude funcţionarea lor). Prin
pierderea anatomică a mâinii sau a piciorului se înţelege detaşarea completă de la
trunchi a mâinii sau a piciorului, precum şi amputarea lor nu mai jos de articulaţia
cotului ori a genunchiului. Celelalte cazuri trebuie considerate drept pierdere a unei
părţi a membrului, având drept criteriu de calificare incapacitatea permanentă de
muncă.
Pierderea capacităţii de reproducere constă în pierderea capacităţii de coabitare
sau pierderea capacităţii de fecundare, concepere şi naştere.
10. Boala psihică şi legătura ei cauzală cu trauma victimei se stabileşte de către
expertiza psihiatrică. Gradul de gravitate a acestei consecinţe a vătămării se apreciază
cu concursul medicului legist.
11. Pierderea stabilă a cel puţin unei treimi din capacitatea de muncă se stabileşte
în procente (mai mult de 33%) în baza datelor obiective şi în conformitate cu datele
tabelului pentru aprecierea incapacităţii de muncă.
Prin pierdere stabilă se înţelege pierderea capacităţii de muncă pe tot restul
vieţii.
Se ia în consideraţie pierderea capacităţii generale de muncă. În cazurile în care
se va dovedi că intenţia făptuitorului este îndreptată nemijlocit spre pierderea
capacităţii de muncă profesională se poate lua în consideraţie şi aceasta. Incapacitatea
stabilă de muncă se stabileşte prin expertiză medico-legală.
12. Întreruperea sarcinii, indiferent de termenul ei, face parte din vătămările
integrităţii corporale sau ale sănătăţii grave, dacă nu e o consecinţă a particularităţilor
individuale ale organismului şi dacă se află în legătură cauzală directă cu vătămarea.
Expertiza medico-legală în astfel de cazuri se efectuează împreună cu medicul
obstetrician-ginecolog.
13. În cazul desfigurării iremediabile a feţei şi/sau a regiunilor adiacente
expertiza medico-legală apreciază după semnele obişnuite caracterul şi gradul de
gravitate ale leziunilor produse feţei şi/sau regiunilor adiacente (gâtul) constatând
dacă acestea pot fi reparabile sau nu în mod obişnuit.
Prin vătămări reparabile se înţeleg leziunile care pot fi lecuite fără intervenţii
chirurgicale însemnate.
Prin vătămări ireparabile, care de fapt se consideră desfigurări iremediabile, se
înţeleg leziunile care pot fi înlăturate numai printr-o intervenţie chirurgicală sau
operaţie cosmetică.4
Bibliografia.
1.Codul Penal al Republicii Moldova.4 Comentariul Codului penal al Republicii Moldova, Chişinău 2009.
2. REGULAMENT DE APRECIERE MEDICO-LEGALĂ A GRAVITĂŢII
VĂTĂMĂRII , Nr. 199 din 27.06.2003.
3. Comentariul Codului Penal al R.M. din 2009.
4. Iurie Odagiu, Lilian Luchin Expertize judiciare Ghid practic.
Chişinău 2011
5. Iuliu Fulga, Medicina legala , D.I.D.F.R. – Universitatea “Dunarea
de Jos” Galati, 2007.
6. Iuliu Fulga, Medicina legala, D.I.D.F.R. – Universitatea “Dunarea
de Jos” Galati, 2007.
Conţinut:
1.EXPERTIZA MEDICO-LEGALĂ A PERSOANELOR VII ASPECTE
INTRODUCTIVE.
2.MOTIVELE SOLICITĂRII ŞI TIMPII PRINCIPALI AI EXPERTIZEI
MEDICO-LEGALE A PERSOANELOR VII.
3.EXPERTIZA MEDICO-LEGALĂ ÎN CAZURI DE APRECIERE A
LEZIUNILOR CORPORALE.
Academia ,,Ştefan cel Mare,, a MAI
REFERAT
cu Tema: Expertiza medico-legală de apreciere a leziunilor
corporale.
A efectuat:
Studentul anului IV
de studii,
Ababii Alexei.
A verificat:
Confirenţiar în Drept
Lilian Luchin
Loc. Colonel de poliţie.
Recommended