Preşedinte de onoare: Arhim. Paisie Fantaziu Design coperţi:Înaltpreasfinţitul Pr. Prof. Drd. Ionuţ Rusu Lucian VasileDr. Teodosie Petrescu, Pr. Cosmin BrăescuArhiepiscopul Tomisului Prof. Adriana Argatu Colaboratori:

Arhim. Andrei TudorProf. Maria MartanovschiRedactor şef: Pr. Drd. Eugen TănăsescuTiberius Daniel SimionIonuţ Druche Arhid. Damaschin Mititelu

Mihaela CămăruţăSecretari de redacţie:Comitetul de redacţie: Lucian VasilePr. Valeriu Roman, EditURa ScythiaAlina Mariana Tănaseconsilier cultural ISSN 2069 - 3494Pr. Grigore Prodan, Tehnoredactare:protopop al Protoieriei I www.luminalina.roAlina Mariana TănaseConstanţa publicatia@luminalina.ro

Redacţia publicaţiei „Lumină Lină”

Asociația „De la Dunăre la Mare”

- Arhim. Paisie Fantaziu - Pr. Popescu O. NicolaeIerarhi ortodocşi din Dobrogea Temeiuri neotestamentare de Sud, în secolele XIV-XXI 1 privind Taina Botezului 20

- Pr. Eugen Drăgoi - Valentina Mihaela Voinea, Constantin Tomescu – Bartolomeu Szymon SzmoniewskiFile inedite de jurnal În umbra Casienilor... 22constănţean 4 - Prof. Simona-Florenţa Ciocan

- Nechita Runcan Consecinţele determinante Arhiepiscopul Lucian Florea ale dezintegrării familiei 26al Tomisului 7 - Tiberius Daniel Paul Simion

- Pr. Drd. Eugen Tănăsescu Vetre de creştinism românesc 28666 sau 999? 9 - Ionela Otea

- Pr. Drd. Ionuţ Rusu Floare a ortodoxiei dobrogene – Cunoaşterea lui Dumnezeu Biserica Oltinei 29prin rugăciune 10 - Arhim. Paisie Fantaziu

- Pr. Drd. Mircea Cristian Pricop Sate care nu mai sunt... Familia ca taină a dăinuirii Adâncata 31neamului 12 - Pr. Aurelian Ciocan

- Pr. Drd. Constantin Cătălin Caucă Poezie: Canonul 32Dificultatea luării deciziilor - Mihai Gheorghilasmorale în bioetică 14 Dealul „Alah Bair” 33

- Ionuţ Druche - Ionuţ DrucheProtopopii judeţului Constanţa 15 Monumentul Tineretului 33

- Pr. Cosmin Brăescu - Dr. Mihai IrimiaRânduieli bisericeşti Regalitate şi aristocraţie la Geţi, premergătoare Sfintei Taine a între Carpaţi, Nistru şi Balcani (I) 35Botezului 17 - Prof. Adriana Nicoleta Argatu

- Pr. Jean Ion Rubrica de creativitate 39Istoricul bisericii „Sfântul Vasile - Sfaturi din Pateric ale lui avva Arsenie 40cel Mare” din Constanţa 18 - Zenovia – Apostol Ţicalo

- Pr. Grigore Prodan, Poezie: Satul de altădată 40protopop al Protoieriei Constanţa I - Alexandru Anghel

Părintele Mihai Verban 20 Poezie: Cernavodă 40

Cuprins

- Continuare - primat al României, cu reşedinţa la Bucureşti.În locul său este ales episcop al Dunării de

Jos, în 1886, arhiereul Partenie Clinceni, care va EPISCOPIA DUNĂRII păstori până în 1902. În cei 16 ani de păstorire

DE JOS episcopul Partenie a zidit şi a reclădit, numai în judeţul Constanţa, 40 de biserici în oraşe şi sate. În (perioada 1878-1923)1902 episcopul Partenie este ales mitropolit al Moldovei. În noiembrie 1878 s-a instalat administraţia

românească în Dobrogea, organizată încă de atunci cu judeţele Constanţa şi Tulcea. La 16 martie 1879 cele două judeţe dobrogene au intrat în componenţa Episcopiei Dunării de Jos, în fruntea căreia, la 24 martie 1879, a fost ales fostul episcop de Huşi, Iosif Gheorghian. În cei 15 ani de păstorire, episcopul Iosif a ridicat noi şi numeroase locaşuri de închinare. Astfel, în judeţul Constanţa, au fost refăcute bisericile vechi de la Ion Corvin, Dunăreni şi Mihail Kogălniceanu, iar multe altele, noi, au fost ridicate în satele Aliman, Ciobanu, Cetatea, Vama Veche, Saraiu, Seimenii Mici, Pietreni, Cernavoda etc. şi s-a pus piatra de temelie, în 1883, la biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, actuala Catedrală Arheiepiscopală din Constanţa. Potrivit statisticii pe anul 1885, numărul bisericilor din judeţul Constanţa ajunsese la 51, cu 15 mai multe decât la începutul păstoririi episcopului Iosif. După şapte ani de vrednică păstorire la Dunărea de Jos, Iosif Gheorghian a fost ales în scaunul de mitropolit

După episcopul Partenie, în 1902, arhiereul Pimen Georgescu este ales episcop al Dunării de jos. În timpul lui este ridicată la Hârşova, în anii 1904-1908, impunătoarea biserică Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena, o adevărată catedrală, iar în 1906 episcopul Pimen aşează piatra de temelie a bisericii „Adormirea Maicii Domnului”-I din Constanţa. În anul 1909 Pimen Georgescu este ales mitropolit al Moldovei.

Plecând la Iaşi vlădica Pimen, în 1909 este ales episcop al Dunării de Jos arhiereul Nifon Niculescu, care va păstori şi el Dobrogea până la retragerea sa din scaun, la 1 ianuarie 1922. El este cel care a sfinţit, în 1911, biserica Adormirea-I din Constanţa, începută de predecesorul său. După retragerea din scaun a episcopului Nifon, Episcopia Dunării de Jos este încredinţată arhiereului Platon Ciosu-Ploieşteanul, care o conduce ca locţiitor de episcop în 1922-1923, el fiind ultimul ierarh al

IERARHI ORTODOCŞI DIN DOBROGEA DE SUD, ÎN SECOLELE XIV-XXI

Arhim. Paisie Fantaziu

1

Dunării de Jos, din perioada 1878-1923, care mai Gherontie Nicolau, locţiitor de episcop al păstoreşte şi Dobrogea. Constanţei din septembrie 1925 până în martie 1926,

ales episcop de Constanţa la 4 februarie 1926, investit în această demnitate la 11 martie şi înscăunat EPISCOPIA CONSTANŢEI la 14 martie 1926. A fost întâi diacon de mir, Grigore

(TOMIS), Nicolau, apoi s-a călugărit la Mănăstirea Cernica sub numele de Gherontie. Episcopul Gherontie s-a retras 10 martie 1923 - 26 februarie 1950din scaun la 1 noiembrie 1942, stabilindu-se în Bucureşti, unde a răposat la 28 decembrie 1948 şi a Episcopia Constanţei, numită şi a Tomisului, fost înmormântat în cimitirul Mănăstirii Cernica. În este înfiinţată la 10 martie 1923. Primul ei chiriarh, timpul păstoririi episcopului Gherontie s-au înfiinţat, episcopul Ilarie Teodorescu, este ales în această în judeţul Constanţa, Mănăstirea Sfânta Elena de la demnitate la 29 martie 1923, investit la 10 mai şi Mare (1934) şi Mănăstirea Dervent, căreia i-a pus înscăunat la Constanţa la 3 iunie 1923. Va păstori piatra de temelie în 1936 şi a sfinţit-o, personal, la 13 eparhia Constanţei până la moartea sa, petrecută la 17 septembrie 1942. A înfiinţat şcoala de cântăreţi din Constanţa (1926), „Asociaţia misionară Apostolul Andrei” (1934) şi revista eparhială „Tomis”. A terminat şi a sfinţit clădirea palatului episcopal.

După retragerea din scaun a episcopului Gherontie, arhiereul vicar patriarhal Eugeniu Laiu-Suceveanul este numit locţiitor de episcop al Constanţei, păstorind în anii 1942-1944. Arhiereul Eugeniu era de metanie din Mănăstirea Horaiţa, judeţul Neamţ, ajungând apoi arhimandrit şi preot al bisericii române din Paris, iar ulterior arhiereu vicar la Patriarhie şi locţiitor de episcop în diferite centre eparhiale. După plecarea de la Constanţa a fost trimis

septembrie 1925. Episcopul Ilarie a fost la început preotul de mir, Ilie Teodorescu, preot la Biserica Amzei din Bucureşti, profesor şi director de seminar în Bucureşti, apoi protopop, şi în 1923, călugărit, sub numele de Ilarie, la Mănăstirea Sinaia. Chiar în primul an al păstoririi sale episcopul Ilarie a înfiinţat schitul Sfânta Cruce-Dervent, în sud-vestul judeţului Constanţa, aproape de Ostrov şi la numai 2 km de insula Păcuiul lui Soare. Tot el a înfiinţat Semninarul Teologic din Constanţa, care a funcţionat în anii 1924-1931. În timpul episcopului Ilarie a început, în 1925, construirea actualului palat episcopal. Murind, episcopul Ilarie Teodorescu a fost înmormântat în cimitirul Bellu din Bucureşti.

Lui Ilarie Teodorescu i-a urmat fostul său arhiereu vicar, cu titlul „Silistreanul”, episcopul

2

în diferite misiuni în ţară, retrăgându-se ca pensionar Andrei” din Constanţa, în cadrul Universităţii la Horaiţa, unde a murit în 1967, fiind înmormântat în „Ovidius”, revista eparhială „Tomisul Ortodox”, cimitirul acestei mănăstiri. A păstorit cu energie, s-au înfiinţat numeroase parohii şi un număr de curaj şi pricepere eparhia Constanţei, lăsând amintiri protoierii noi, s-au construit biserici noi şi capele etc. dintre cele mai bune. A întemeiat, din nou, Seminarul Teologic de la

La 10 ianuarie 1944 este ales episcop al Constanţa. Constanţei un mare călugr şi duhovnic, Rămasă vacantă în urma pensionării arhimandritul Chesarie Păunescu, oltean de arhiepiscopului Lucian, eparhia Tomisului a intrat în baştină, călugărit la Episcopia Huşilor, fost profesor grija duhovnicească şi canonică a răposatului şi director la diferite seminarii teologice şi licee, patriarh Teoctist, în calitatea sa de mitropolit al remarcându-se îndeosebi ca director la seminarul Munteniei şi Dobrogei, până în aprilie 2001. monahal de la Mănăstirea Cernica şi la seminarul În anul 2001, episcopul vicar de la Bucureşti, central din Bucureşti. A fost hirotonit arhiereu la 23 Teodosie Petrescu, devine Arhiepiscop al ianuarie 1944, investit la 6 mai şi înscăunat ca Tomisului. Licenţiat şi apoi doctor al Facultăţii de episcop al Constanţei tot în mai 1944. A păstorit la Teologie din Bucureşti, unde va funcţiona ca asistent Tomis până în 1950, când, în ziua de 26 februarie, universitar titular, călugărit în Schitul Crasna din este ales episcop al nou-reînfiinţatei Episcopii a judeţul Prahova, în 1990; hirotonit ierodiacon şi apoi Dunării de Jos, iar pe 26 martie este înscăunat ca ieromonah, slujitor la Mănăstirea Antim, la episcop la Galaţi, păstorind eparhia Dunării de Jos paraclisul Sfânta Ecaterina din Bucureşti, promovat până la pensionare, la 15 martie 1973. S-a săvârşit din viaţă la Episcopia din Galaţi în ziua de 30 octombrie 1975 şi a fost înmormântat în catedrala episcopală. A avut, încă din viaţă, reputaţia unui sfânt, mare filantrop şi ascet profund.

Pensionându-se episcopul Chesarie, a fost numit locţiitor de episcop al Dunării de Jos arhiereul său vicar, Gherasim Cristea-Constănţeanul, până în augut 1973, când este înscăunat la Galaţi, ca episcop al Dunării de Jos, fostul episcop vicar patriarhal Antim Nica. La data de 9 noiembrie 1975 episcopul Antim este înscăunat la Constanţa în demnitatea de arhiepiscop al Tomisului şi Dunării de Jos, având pe rând, ca episcopi vicari la Constanţa, pe actualul Arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei, Epifanie Norocel (1975-1982) şi pe Lucian Florea (1985-1990), ulterior arhiepiscop al Tomisului, din 1990 până la pensionare, în anul 2001.

ARHIEPISCOPIA TOMISULUI

la rangurile de protosinghel şi arhimandrit, preot Străvechea eparhie a Tomisului a fost

misionar în cadrul Patriarhiei Române, în 1994 a fost activată din nou, în 1990, prin reînfiinţarea

hirotonit Arhiereu şi instalat Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Tomisului la 21 februarie 1990.

Arhiepiscopiei Bucureştilor, la recomandarea Primul ei chiriarh a fost arhiepiscopul

patriarhului Teoctist. Lucian Florea, înscăunat la Constanţa în ziua de 25

Cu recomandarea, de asemenea, a noiembrie 1990 şi păstorind aici până în anul 2001,

patriarhului Teoctist, a fost ales de Colegiul Electoral când s-a retras din scaun pentru motive de sănătate,

Bisericesc, la 21 februarie 2001, ca Arhiepiscop al trăind ca pensionar la reşedinţa arhierească din

Tomisului, alegere validată de Sfântul Sinod la 22 Constanţa, unde a răposat în anul 2004, fiind

februarie 2001. Noul Chiriarh de la Constanţa a fost înmormântat în Catedrala din Constanţa. În timpul

recunoscut în această înaltă demnitate, prin decret păstoririi arhiepiscopului Lucian s-au reînfiinţat, în

prezidenţial, la 23 martie 2001. Întronizarea judeţul Constanţa, Mănăstirile Dervent, Peşterea

Arhiepiscopului Teodosie a avut loc la Constanţa, în Sfâtului Andrei şi Sfânta Elena de la Mare. Au fost

Catedrala Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, în ziua de 8 înfiinţate Facultatea de Teologie „Sfântul Apostol

aprilie 2001, în Duminica Floriilor.

3

Profesorul de Teologie şi istoricul bisericesc amintiri ale copilăriei constănţene.Constantin Tomescu (1890-1983) este foarte puţin cunoscut în istoriografia românească, în general, şi Mămica, bună creştină, nu lipsea în cea bisericească, în special. duminicile şi sărbătorile de la biserică. Pe atunci,

Născut în oraşul Constanţa, la 20 februarie oraşul Constanţa avea o singură biserică, lângă 1890, elev la Şcoala de cântăreţi bisericeşti din mare, care există şi azi, biserica cu hramul Galaţi (1903-1905), absolvent al Seminarului „Adormirea Maicii Domnului“, zidită curând după Teologic din Iaşi (1912) şi al Facultăţii de Teologie realipirea Dobrogei, de Statul nostru; biserică din Bucureşti (1916), unde obţine şi doctoratul măreaţă, o catedrală, cu pereţii exteriori în (1927), s-a distins în viaţa bisericească, cărămidă roşie, netencuiţi, cu trei turle, f i i n d s e c r e t a r g e n e r a l a l în una având clopotele. Pe jos Arhiepiscopiei Chişinăului pavată cu dale de marmură, (1919-1942), profesor de pictată bogat şi cu vitrouri, cu Istoria Bisericii Române la c h i p u r i d e s f i n ţ i , Facultatea de Teologie colorate…. Preoţii noştri din Chişinău (1926- o cunoşteau pe mămica, 1941) şi la cea de la eram aproape vecini; Cernăuţi-Suceava şi văzându-mă şi pe ( 1 9 4 1 - 1 9 4 6 ) , mine, mereu prezent subsecretar de stat în biserică, alături l a M i n i s t e r u l de dânsa, m-au Cultelor şi Artelor cerut să fiu de (1937-1938) ş.a. ajutor în Sf. altar,

A publ icat să port o lumânare valoroase studii de mai mare la ieşirea istorie bisericească, cu Sf. Evanghelie, v o l u m e d e să duc chiar şi o d o c u m e n t e , cădelniţă înaintea traduceri, a întemeiat preoţilor, şi să întreţin şi condus prestigioasa focul de mangal în revistă de istorie şi diaconicon, pentru geogra f i e „Arh ive le alimentarea cădelniţei cu Basarabiei“ (1929-1938, cărbuni aprinşi, cât şi pentru împreună cu profesorul Toma încălzirea ibricului cu apa G. Bulat), a colaborat cu articole necesară la pregătirea Sfintei de istorie ecleziastică şi de misionarism Împărtăşanii; devenisem o vestală a la cele mai importante periodice din bisericii. Încă nu eram de şcoală, când preoţii Basarabia, precum: „Misionarul“ şi „Luminătorul“ m-au şi îmbrăcat într-un stihăraş alb cu cruciuliţe etc. albastre, ceea ce a fost ca o prevestire că eu îmi voi

Regimul comunist l-a privat de libertate petrece restul vieţii tot pe lângă Biserică… pentru convingerile sale religioase şi pentru activitatea sa de teolog şi profesor, fiind închis la *Sighet, între anii 1948 şi 1955; după doar trei ani de Să adaug şi alte amintiri. „Cazinoul“ libertate este din nou întemniţat, la închisoarea actual, de pe bulevardul mării, ce coboară în port a Jilava din Bucureşti, la 25 august 1958, de unde va fi înlocuit o clădire de lemn, cu oarecare sculpturi la eliberat abia în primăvara anului 1964. A trecut la uşi şi ferestre, ce avea tot rolul de cazinou. În acea cele veşnice la 5 iulie 1983. clădire se produceau însă multe serbări culturale, şi

În 1968 a alcătuit un amplu jurnal, aflat în cu ajutorul elevilor din oraş pe lângă unii artişti şi Arhivele Naţionale din Bucureşti, din care s-au fanfara regimentului de infanterie 34. Şi eu am publicat sporadic unele pasaje. Din această operă participat cu unii colegi la unele serbări, cu frumos memorialistică inedită redăm câteva fragmente de program, am cântat în cor, am recitat poezii

CONSTANTIN TOMESCU – FILE INEDITE DE JURNAL CONSTĂNŢEAN

Pr. Eugen Drăgoi

4

patriotice, îndrumat de doamna institutoare Angela numeroşi sacagii cu un cal; ei umpleau butoaiele Bănescu. Tot în vechiul Cazinou se împărţeau şi lor cu apă, aşezate pe 2 sau 4 roate şi străbăteau premiile şcolarilor merituoşi de la gimnaziu şi de la străzile strigând: „apă, apă“; costul era de 5 bani o cele două şcoli primare din oraş, în ziua de 29 iunie, căldare, unii făceau concurenţă dând 3 căldări la Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Era o serbare 10 bani… frumoasă, emoţionantă. Şi azi îmi răsună în urechi melodia fanfarei militare ce acompania corul cu *cuvintele „Luaţi premiul cu cunună“, de câte trei În oraş, cum am amintit mai sus, pe-atunci ori pentru fiecare premiant I, II şi III… erau numai două şcoli primare, având fiecare o

parte rezervată pentru băieţi, alta pentru fete, şcoli * ce urmează a-şi serba o comemorare în anii

De multe ori mă găseam pe muchia dealului următori. Şcoala primară nr. 1 „Principele de lângă vechea gară a oraşului, în dreptul Ferdinand“ era pe bd. Carol, având director pe prefecturii judeţului, de unde priveam cu nesaţ institutorul Costacea şi 3 institutori; directorul era peste port, manevra de vagoane pe cheiuri, dar mai un om scund, blond, cu duioşie în grai şi-n gesturi, ales să urmăresc mişcarea vapoarelor înăuntrul care-şi iubea profesiunea şi pe elevi; avea familie şi portului ori la apropierea lor de mal. Mă fermeca copii. Cealaltă şcoală, nr. 2, era în centru, aproape priveliştea acestui infinit al mării, chiar valurile ei de bulevardul Carol şi de gară; directorul se numea năprasnice ce clătinau vasele mari şi mici, ca pe Titoreanu. Mai era un gimnaziu, cu 4 clase nişte coji de nucă. Era odată vreme zbuciumată, secundare, sub patronajul lui „Mircea cel spre iarnă. Vânt tare, o furtună ce te mişca din loc. Bătrân“…Din om în om s-a auzit că nişte vapoare în larg sunt *în grea cumpănă. Multă lume s-a adunat deasupra Marea pe mine m-a atras; mult timp liber, portului, unde-i biserica oraşului, catedrala. până târziu, în toamnă, îl petreceam la malul mării, Câteva vase se luptau cu „valurile cât casa“, unul în port, dar mai ales pe plaja din marginea oraşului, s-a şi înecat în dreptul Tuzlei. Dintre cele ce s-au numită şi azi „Trei papuci”; de ce acest nume, nu salvat şi au putut să intre în port, unde-i apa liniştită ştiu. E plaja ce se întinde sub mal de la biserica totdeauna, a fost un uriaş vapor englezesc. Cum a grecească spre vechiul abator, ce era tot pe plajă, acostat vasul la dig, mulţimea a coborât în port, pe mai departe. Despre portul Constanţa îmi amintesc chei şi ovaţiona pe marinari. Comandantul a lăsat că era mic şi primitiv; cheiul era din lemn peste gardă pe punte şi a luat cu sine pe ceilalţi marinari toată lungimea lui şi bordura cheiului era susţinută şi s-au ridicat la biserica de pe deal; lumea s-a luat prin stâlpi groşi de lemn. Prin acea ţesătură după ei şi, intrând înăuntrul sfântului locaş, cu toţii lemnoasă mişunau mari şobolani, era o împărăţie a au căzut în genunchi şi se rugau; la fel au făcut şi lor; ei se hrăneau din belşug cu resturi de mâncare constănţenii. Emoţionantă clipă!… şi cu grâul ce curgea din vagoane şi din sacii pe

care-i duceau hamalii de la vagoane peste puntea * vaporului şi-i descărcau în calele vasului.

Oraşul Constanţa, în timpul copilăriei mele, Adâncimea apei în bazinul portului era mică; avea o înfăţişare orientală turcească. Mai toate dragele mecanice tot săpau să mai adâncească apa casele erau în parter, pipernicite, majoritatea se din port, totuşi unele vapoare nu puteau acosta la clădeau din crengi umplute cu pământ, cu podele chei, cum a fost cazul vasului de război rusesc unse cu pământ, amestecat cu baligă de cal, şi „Potemkin“ …acoperişul la toate locuinţele era din olane curbate; La şcoala primară nr. 1, mai aproape de mai nicio casă n-avea burlane de scurgerea ploii de casa noastră, am fost înscris în clasa I, după ce pe acoperiş. Număram pe degete casele turceşti sau împlinisem 7 ani şi jumătate. Mămica m-a dus bulgăreşti cu etaj. După alipirea Dobrogei, acolo în ziua cea dintâi şi m-a lăsat între copii. funcţionarii români au durat case numai din Doamna institutoare, Angela Bănescu, ne-a aşezat cărămidă, podite cu scândură, cu burlane, ferestre în bănci şi a început a striga catalogul. Copiii mai mari, dar fără tradiţionalul prichici, uns cu răspundeau de prezenţă. A strigat şi pe Tomescu pământ, din faţa casei, pe care se aşezau Constantin; n-am răspuns; doamna repetă numele turcoaicele şi bulgăroaicele ca să clevetească cu şi a doua oară, dar eu tac. Nedumerită, dânsa vecinele lor şi tot atunci să bea şi filigeanul de întreabă „Care-i Tomescu?” – „Eu sunt!” şi mă cafea… Oraşul nu avea canalizare, nici apă ridic în picioare. „Dar de ce n-ai răspuns?” – „Pe curentă… Apa de băut şi de spălat se scotea din mai mine mă cheamă Paulică, aşa mă strigă mămica multe puţuri, adică din fântâni, săpate în marginea acasă, nu Constantin.”. Aşa era. Chiar şi copiii tot oraşului, unele spre regimentul de cavalerie, altele Paulică mă numeau la joacă. Doamna s-a lămurit la marginea din vest a străzii Mangalia. Erau şi a râs cu plăcere. Am promovat în clasele II şi III

5

cu medii bunişoare, fiind controlat de mămica mea curăţau sfeşnicele. Când mă aflam sus, pe vârful bună şi ajutat la învăţarea lecţiilor. Ea mă mai scării, intră în biserică părintele cu culion roşu, aduna de pe la joacă şi mă sfătuia cu drag. Dar adică protoiereul, care se numea Gheorghe singurătatea şi văduvia de peste 7 ani o chinuia. Niculescu. Priveşte în dreapta, în stânga, şi dă cu Dorul după tata îi umplea ochii de plâns; de multe ochii şi de mine. „Ia sama, băiatule, să nu aluneci!“ ori o vedeam tristă, se-nchina la icoane şi iar îmi atrage el atenţia. Terminând lucrul meu, tot el plângea. Nu mai venea nici bunica de la Sălişte căci îmi spune: „Te-am văzut de multe ori în biserică şi decedase, nici alte rude nu mai aveam. Şi oftatul ei în altar; să vii tu regulat.“ Tihan îl informează că necurmat a tot slăbit-o şi a căzut bolnavă de inimă, sunt orfan de ambii părinţi, că epitropia nu mă duce aşa mi-au zis nişte vecini. Până ce într-o seară la gimnaziu şi că am absolvit şcoala primară. mămica mea dragă şi-a închis şi ochii şi gura pe Părintele mă cheamă la dânsul acasă a doua zi. M-totdeauna. Era în 1900, eu aveam peste 10 ani şi am dus. Mi-a dat să mănânc şi a hotărât că de-acum promovasem în clasa a IV-a primară… înainte eu îl voi însoţi în fiecare zi întâi cu

agheasmă pe la casele creştinilor. În ziua de 1 septembrie, dis-de-dimineaţă eu am şi fost prezent în curtea lui. Am primit o căldăruşă de aramă, cu toartă, plină cu agheasmă, iar părintele avea după grumaz epitrahilul, în mână o cruce albă şi un sfiştoc de busuioc, pe cap – culionul roşu. Am cutreierat pe la multe case creştineşti din partea de jos a oraşului, părintele stropind pe locatari şi interioarele caselor, în timp ce el cânta „Mântuieşte, Doamne, poporul Tău…“. La dejun am fost reţinuţi de o familie şi am continuat vizitarea restului din oraş până seara…

*În ziua de 1 iulie iar am purtat căldăruşa

lângă părintele protopop Niculescu, pe la casele creştineşti din raionul său. Pentru dejun ne-am oprit la un restaurant din centru, la Hrisicos. Mâncând, părintele îmi pune o minunată, o neaşteptată întrebare: „Paulică, tu nu vrei să te faci preot?“ Am încremenit. Cum adică, eu, bietul copil al nimănui, care nu m-am lipit de nici o ocupaţie din cele încercate, să ajung ca părintele, lumea să mă salute peste tot cu „sărut mâna“, să se scoale în picioare în faţa mea, cum se întâmplase chiar la intrarea în restaurant, când de la toate mesele *ocupate s-a ridicat lumea în picioare, pe stradă Mai târziu mi-am dat seama de cât ajutor bărbaţii, tineri şi bătrâni să-şi ridice pălăriile, şi să mi-au fost sfaturile şi încurajarea preoţilor noştri ajung a purta şi eu, ca părintele, veşminte frumoase Paveliu şi Itigan, şi apoi ale părintelui protoiereu şi culion roşu pe cap? Voi fi mormăit şi eu ceva drept Gheorghe Niculescu (viitorul episcop Ghenadie de răspuns. A doua zi, am prezentat actele ce aveam la Buzău), după care m-a îmbrăţişat şi urmaşul său, acasă, părintele le-a mai completat cu altele de la părintele Grigorescu Ioan… primărie, aşa cum se cereau prin „Monitorul Oficial“, eu am scris o cerere aşa cum mi s-a dictat

*şi plicul a fost trimis la poşta oraşului, adresat către

Într-o zi, eram pe stradă şi mă vede „Seminarul Teologic Veniamin Costache“ din Iaşi,

cântăreţul de la biserică, domnul Tihan, care mă în vederea obţinerii unei burse. De ce m-au adresat cunoştea de pe când veneam cu mămica mea la către acel seminar tocmai din Moldova, când erau catedrală, şi m-a întâlnit şi altă dată şi m-a alte două seminarii mai aproape, la Bucureşti, recunoscut acum. Eu nu aveam nimic de făcut iar el, „Central“ şi „Nifon“? Explicaţia e aceasta: mergând spre biserică, m-a luat să-l ajut la Ministerul Instrucţiunii dispozase ca fii curăţenie. Am mers. Cum eu eram mai uşurel, mai dobrogenilor să treacă pentru învăţătură la şcolile zvelt, mi-a dat o scară, să urc pe ea şi să spăl din Moldova. Aşa am aflat mai târziu tineri înaltele vitralii colorate de la ferestrele bisericii, pe dobrogeni elevi nu numai la seminar, ci şi la Liceul când el şi cu câteva femei evlavioase măturau şi internat, la Şcoala militară şi chiar copiii de turci

6

tot într-acolo mergeau. După aceea, părintele m-a chemat zilnic la cancelaria Protoieriei, care era în palatul Prefecturii de judeţ, ca să copiez diferite acte şi, când s-a încredinţat că pot scrie curat şi frumos, mi-a dat să lucrez şi hârtii oficiale, adresate către autorităţi. La 1 august l-am însoţit cu aceeaşi căldăruşă pe părintele cu întâiul, pentru ultima dată. Răspunsul seminarului a venit pe adresa protoieriei, vestindu-mă că în ziua de … august, să fiu prezent la Galaţi, în curtea Liceului Vasile Alecsandri, unde se va ţine concursul de admitere în Seminarul „Veniamin“. Părintele mi-a explicat de ce la Galaţi şi nu la Iaşi, anume: că Iaşiul, având multe şcoli, toamna se aglomerează cu elevi şi părinţi, că nu se mai găsesc nici gazde în oraş, şi ca să-l descongestioneze, Ministerul hotărâse ca anumite concursuri de admitere să se ţină pentru moldoveni la Iaşi, iar în alte oraşe mai la sud, să vină aceeaşi comisiune a şcolii din Iaşi ca să examineze candidaţii din sudul Moldovei şi din Dobrogea, pentru care erau rezervate un anumit număr de burse şi de solve. Şi astfel, cu câteva zile înainte de data fixată pentru concurs, părintele protoiereu m-a dus la gara din Constanţa, mi-a luat bilet, mi-a mai pus în buzunar 5 lei şi eu am plecat cu trenul personal pe la orele 2 după masă, care pleacă spre Bucureşti, şi azi cam la aceeaşi oră, iar eu aveam să-l schimb la Feteşti pentru Galaţi. Părintele m-a asigurat că peste o săptămână va sosi şi dânsul la Galaţi, la Episcopie, în interes de serviciu… _________________

1.Literatura biografică asupra lui

Constantin Tomescu este descurajant de săracă. Nu putem cita, deocamdată, decât lucrările: pr. Gh. Cunescu, pr. prof. dr. Alexandru Ciurea, Necrolog, în rev. „Mitropolia Olteniei“, an XXXV, 1983, nr. 9-10, p. 686-689; Ion Şpac, Constantin Tomescu, animator al ortodoxiei şi spiritului românesc în Basarabia, în vol. „Cronica Episcopiei Huşilor“, IV, 1998, p. 137-154; pr. prof. dr. Mircea Păcurariu, Dicţionarul teologilor români, ed. doua, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2002, p. 498-499; dr. George Enache, Constantin Tomescu, un basarabean prin „adopţie culturală“, în vol. Constantin N. Tomescu, „Biserica din principatele române la 1808-1812, mărturii şi documente“, ed. îngrijită şi note de pr. Eugen Drăgoi, Editura Partener, Galaţi, 2010, p. 5-22.

2. La Editura „Partener” din Galaţi se află în curs de pregătire publicarea memoriilor Profesorului Constantin Tomescu, sub titlul dat de autor, Jurnal din viaţa mea.

Pentru noi cei care l-am Seminarul Teologic din cunoscut îndeaproape, Bucureşti (1960 - 1963), Arhiepiscopul Lucian apoi timp de 12 ani a slujit F lorea a l Tomisu lu i în calitate de Superior al r ămâne un adevăra t Aşezămintelor Româneşti misionar al zilelor noastre. din Ierusalim şi Iordan şi Născut la 3 aprilie 1922, în reprezentant al Bisericii comuna Stremţ din judeţul Ortodoxe Române la

Locurile Sfinte (1963 - 1974), fiind hirotesit arhimandrit la Sfântul M o r m â n t d e c ă t r e patriarhul Benedict al Ierusalimului. Ca misionar la Locurile Sfinte, a fondat şi editat, ca redactor şef, r e v i s t a Î n v i e r e a , a r ep rezen ta t B i se r i ca Ortodoxă Română în relaţiile ei cu Patriarhia Ortodoxă a Ierusalimului, iar ca membru activ al Comisiei de cercetări

Alba, a primit numele, la ecumenice, a realizat botez, Simion. A făcut contacte cu diferiţi ierarhi s t u d i i t e o l o g i c e l a şi conducători de Biserici. Mânăstirea Neamţ, la A refăcut biserica română Bucureşti, la Academia din Ierusalim, distrusă de Teologică din Zagorsk r ă z b o i u l d i n 1 9 4 7 , (Moscova) , ia r apoi îngrijindu-se de pictarea şi cursurile de doctorat la mobilarea ei. În anul 1975, Bucureşti (1960 - 1963) şi acest locaş de cult a fost Ierusalim (1971 - 1974). A resfinţit în prezenţa a şapte fost primit ca frate la ierarhi din ţară şi a Mânăst i rea Sihas t ru , n u m e r o ş i c l e r i c i ş i j u d e ţ u l Vr a n c e a , î n pelerini.decembrie 1949, iar în Hirotonit arhiereu, martie 1950 a fost tuns în la 22 decembrie 1974, în m o n a h i s m , p r i m i n d Catedrala din Bucureşti, de numele de Lucian. Pe rând, către Patriarhul Justinian, a trecut prin treapta de noul ierarh Lucian Florea a ierodiacon (17 iulie 1950), fost numit Episcop-vicar apoi ieromonah (15 august pentru Europa Centrală şi 1 9 5 8 ) , s l u j i n d c u Occidentală, cu sediul la vrednicie, peste şapte ani,

Paris, unde timp de cinci în Mânăstirea Ciolanu din

ani (1975 - 1980) a înfiinţat judeţul Buzău. Trei ani de n o i p a r o h i i p e n t r u zile a fost profesor la comunităţile române din

ARHIEPISCOPUL LUCIAN FLOREA AL TOMISULUI

Un vrednic misionar al zilelor noastre

Nechita Runcan

7

diferite ţări europene, a reeditat seria a doua a foarte bine pe vlădica Lucian Florea.Era blând, înţelept, cu vorba domoală, dar revistei Vestitorul, a luat parte la întruniri

hotărâtă, nu râdea niciodată, rar zâmbea, dar era bun ecumenice, a activat ca preşedinte de onoare în la suflet şi iertător. În problemele deosebite ale cadrul Asociaţiei „Alpi-Carpaţi” etc.

Timp de cinci ani (1980 - 1985) a activat ca eparhiei, întotdeauna îl consulta pe Patriarhul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, cu titlul de Teoctist şi niciodată nu trecea peste cuvântul „Făgărăşanul”, după care, iarăşi, alţi cinci ani (1985 Preafericitului. Mereu se consulta cu protoiereii şi - 1990), a desfăşurat o bogată activitate misionară cu preoţii eparhiei şi orice înfiinţare de noi posturi în ca Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Tomisului şi parohii o făcea cu acordul parohului. Arhiepiscopul Dunării de Jos, cu titlul de „Tomitanul”, având Lucian Florea a sporit numărul protoieriilor şi al reşedinţa la Constanţa. parohiilor din Eparhia Tomisului, dar şi numărul

Ca Episcop-vicar, atât la Sibiu cât şi la mânăstirilor şi schiturilor. A pus bazele Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Casian” din Tulcea, ale Facultăţii de Teologie din Constanţa şi ale Şcolii Teologice Postliceale, tot din Constanţa, delegându-l pe consilierul cultural de atunci, Pr. Nechita Runcan, să se ocupe de organizarea şi buna desfăşurare a învăţământului teologic din aceste şcoli.

Arhiepiscopul Lucian Florea a hirotonit peste 200 de preoţi şi diaconi, a sfinţit şi resfinţit zeci de biserici, a participat la nenumărate hramuri, a înfiinţat zeci de capele militare şi aşezăminte social-caritative.

Sub oblăduirea şi binecuvântarea Sa s-au tipărit primele şapte numere din Revista teologică „SfântulApostol Andrei” şi primele nouă numere din revista „Tomisul Ortodox”.

Spaţiul tipografic nu ne îngăduie să prezentăm aici decât un mic crâmpei din bogata activitate a marelui ierarh misionar, care, prin ostenelile sale, a unit centre mari de cultură şi spiritualitate, precum Bucureştii, Ierusalimul, Parisul, Sibiul şi străvechiul Tomis-Constanţa. Considerăm că o monografie ar putea însuma în paginile sale, mai detaliat, viaţa şi lucrarea bogată a vrednicului de pomenire Arhiepiscop Lucian Florea.

După retragerea la pensie datorită stării sale de sănătate (2001), vlădica Lucian şi-a continuat Constanţa, vlădica Lucian Florea a participat la slujirea arhierească alături de Înalt Prea Sfinţitul întruniri ecumenice în ţară şi peste hotare, iar ca Arhiepiscop Teodosie, actualul titular al membru al Comisiei de istorie eclesiastică din Arhiepiscopiei Tomisului, până la trecerea Sa în România, a publicat articole, studii, recenzii etc., în veşnicie, la data de 30 august 2004.revistele centrale bisericeşti şi în alte reviste

Aşadar, Arhiepiscopul misionar Lucian periodice eparhiale. Florea rămâne în memoria posterităţii ca un vrednic Din 1990 până în 2000, timp de un deceniu, ierarh, care s-a înscris în corola de lumină a marilor a desfăşurat o bogată activitate pastoral-misionară, făuritori de cultură şi spiritualitate ortodoxă culturală şi socială ca Arhiepiscop titular al românească, un autentic trăitor al Ortodoxiei Tomisului, dăruindu-se cu devotament chemării de străbune şi un Părinte duhovnicesc al tuturor Arhipăstor al celui mai vechi centru eparhial din păstoriţilor săi.România.

La împlinirea, în anul acesta, a şapte ani de În calitate de colaborator apropiat la Centrul la trecerea Sa la cele veşnice, rugăm pe Bunul Eparhial Tomis-Constanţa şi la conducerea Dumnezeu să-i facă parte de veşnică pomenire!Facultăţii de Teologie din Constanţa, l-am cunoscut

8

Situată undeva între „tabloid ortodox” şi maneà pe mâna dreaptă). „duhovnicească”, agitaţia pe seama În acest context, este interesant de observat

documentelor electronice şi a „celebrului” 666 similitudinea dintre expresiile „nimeni să nu poată nu reuşeşte altceva decât inducerea unei stări de cumpăra sau vinde” din Apocalipsă şi „între

frică şi panică în rândul unor credincioşi. vânzare şi cumpărare se va strânge păcatul”(Isus Fundamentând greşit tehnologia în Religie (sau Sirah 27, 2), care desemnează, tot după notele

poate invers, că nu prea îmi dau seama), biblice, constrângerea financiară. În fond, este ştiut adversarii sistemelor informatice au convingerea faptul că banii au o influenţă aproape decisivă în

că acestea pregătesc venirea Antihristului şi existenţa noastră pământească (n-ai bani, eşti instaurarea sclaviei sufleteşti prin aşa-zisa cam… ce vreţi dvs). De aici, teorii conspiraţioniste

„închisoare electronică”. şi aiuritoare despre idolatrie şi constrângeri pot apărea imediat (de ex: banul, semn al lui anti-Hrist)

În fapt, aveam de-a face cu o nefastă cu riscul de a rata ţinta esenţială a vieţuirii repetare a poveştii ce se vrea dogmă creştine: mântuirea. Care nu depinde nici mântuitoare şi care sună cam aşa: mai de bani, nici de altceva exterior este puţin până la apostazia generală sufletului nostru. şi instalarea „urâciunii pustiiri în De-a lungul istoriei, anti-Hrist locul cel sfânt”, adică un a fost întruchipat de diverşi s o i d e n i m i c i r e dictatori anti-creştini duhovnicească. Însă, (Nero fiind un exemplu agitatorii cu pricina precizat chiar de nota dau semne că nu prea respectivă), astfel că s-au ostenit cu studiul Sfântul Evanghelist Teologiei serioase, din Ioan spune în altă parte: care, cu modestie, aş „…şi precum aţi auzit s e m n a l a c â t e v a că vine antihrist, iar chestiuni: acum mulţi antihrişti

1. La Apocalipsa s-au arătat; de aici 13, 16-18, locul unde cunoaştem noi că este S f â n t u l I o a n ceasul de pe urmă” (1 Evanghe l i s tu l ne Ioan 2, 18), ca şi la „Şi descr ie „numărul orice duh, care nu numelui fiarei” ca mărturiseşte pe Iisus fiind 666, găsim o Hristos, nu este de la i n t e resan tă no tă : Dumnezeu, ci este Semnificaţia poate fi, duhul lui antihrist, însă, şi de ordin mai despre care aţi auzit că genera l : c i f ra 7 vine şi acum este chiar ( s i m b o l u l în lume.(1 Ioan 4, 3). perfecţiunii) minus 1 = simbolul imperfecţiunii, Lucru care a dus încă din vremea apostolică la reprezentată de trei ori: 666 ; acest număr îl poate convingerea că nu mai este mult până la a doua desemna pe omul total imperfect, pe cel care venire a lui Hristos. Ceea ce, desigur, arată că, în întruchipează tot ce este mai rău. Prin urmare, am fond, pentru fiecare dintre noi, sfârşitul acestei lumi înţelege că 666 este, de fapt, simbolul anti- este incert de aproape, odată cu plecarea noastră de Hristului, al celui ce se opune sau se împotriveşte, aici. deliberat, lui Hristos. Căci apostazia nu poate fi Ca o paranteză, Sfântul Apostol Pavel chiar are decât o acţiune voluntară, nicidecum indusă sau... îndrăznirea teologică de a formula venirea lui subînţeleasă (sic!), cum tragi-comic susţin Hristos la timpul prezent: „Maran atha! (Domnul acuzatorii tehnologiei. Mai mult, cei ce slujesc anti- vine !)” (1 Corinteni 16, 22)Hristului se şi arată slujitori ai lui prin două 2. Agitatorii nu se străduiesc nici să facă

serioase distincţii între termenii teologici „semn” şi modalităţi: fie cred şi îşi asumă ideologia anti-„pecete” sau între „nume” şi „numărul numelui”, creştină (semnul pe frunte), fie propovăduiesc şi fluturând doar stindardul chemării la lupta generală lucrează la instaurarea anti-Creştinismului (semnul

666 sau 999?Pr. Drd. Eugen Tănăsescu

9

împotriva oricărei forme de autoritate. Or, termenii respectivi constituie puncte de plecare ale unor serioase şi laborioase teorii despre vremurile apostaziei generale, aşa cum le prezintă Sfâtul Ioan Evanghelistul de-a lungul întregii sale Descoperiri dumnezeieşti. Căci nimic altceva nu este Apocalipsa decât o descoperire pe care Dumnezeu o face iubitului Său ucenic, pentru a înţelege întreaga istorie a luptei dintre bine şi rău, dintre iubire şi ură, dintre Biserica lui Hristos şi „sinagoga Satanei”, care nu urmăreşte decât dispariţia comuniunii de dragoste dintre om şi Dumnezeu, indiferent de mijloace sau metode. De altfel, folosirea Ortodoxiei ca ideologie pentru a justifica idei, scopuri şi acţiuni personale de tip izolaţionist, este o şmecherie diavolească, care a generat apariţia sectelor şi fanaticilor şi, implicit, ruperea unităţii Bisericii.

De aceea, a interpreta literal Apocalipsa şi sub impuls emoţional este similar cu a te lăsa înşelat prea uşor de „îngerul de lumină”, care, chipurile, te „alege” dintre toţi păcătoşii lumii pentru a-ţi comunica „revelaţii duhovniceşti”, sau, şi mai trist, „profeţii pentru vremurile din urmă”.

3. Dacă citeau cu atenţie Apocalipsa, speriaţii de venirea sfârşitului ar fi înţeles că aceasta nu este altceva decât venirea lui Hristos întru Slavă, adică Judecata Universală şi separarea „oilor” de „capre”, după considerentul ştiut de toţi credincioşii: virtutea dragostei. Pe aceasta, însă, Sfântul Ioan Evanghelistul o exprimă foarte metaforic (e plină Apocalipsa de metafore, pentru cei neavizaţi încă) prin expresia: „pecetea lui Dumnezeu pe frunţile lor” (Apocalipsa 9, 4), pe care, însă, fugarii de „pecetluire” nici nu o bagă în seamă, dovadă poate a lipsei practicării dragostei creştine, căci „Cel ce nu iubeşte pe Domnul să fie anatema” zice Apostolul neamurilor. De aceea, cei ce iubesc pe Dumnezeu vor aştepta întâlnirea cu El plini de speranţă şi virtute, iar ceilalţi… cu scrâşnirea dinţilor.

4. În privinţa documentelor electronice, cred că ne putem da seama uşor că ele se înscriu în „cele ale Cezarului”, prin urmare acestea conferă identitate în faţa unor autorităţi lumeşti, care nu trebuie confundate în niciun caz cu Autoritatea divină, care are alt mod de identificare a noastră prin „numele scris în Ceruri”, sau, dacă ne referim la Apocalipsă, prin „cei scrişi în Cartea vieţii Mielului” (Apocalipsa 21, 27).

Aşadar, strădania creştinului nu constă în fuga de anti-Hrist, deoarece, axiologic, acesta nici nu contează pentru cel ce arde de dorul lui Hristos. Dimpotrivă, strădania creştinului este aceea de a dobândi „pecetea lui Dumnezeu”, pe care, metaforic, îndrăznesc a o asemăna unui 999, deoarece 9 este simbolul numeric al îngerilor care slujesc lui Dumnezeu şi Îl laudă neîncetat, destin pe care creştinul îl are întipărit în fiinţa sa încă de la Sfântul Botez.

În concluzie, ce alegem: fugim de 666 sau alergăm pentru 999?

Potrivit Revelației Dumnezeiești, întâlnirea cu Dumnezeu Cel personal în dialog, în baza descoperirii Lui ca Persoană, se face cel mai bine prin rugăciune. Căci, prin rugăciune, nu se vorbeşte numai despre Dumnezeu, ci omul se adresează direct lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu, revelându-Se prin cuvânt, Se adresează, ca Persoana întâi, omului ca persoana a doua, prin rugăciune rolurile se inversează; omul vorbeşte, ca persoana întâi, lui Dumnezeu, ca Persoana a doua. Amândouă pun în lumină valoarea omului, calitatea lui de partener

ridicat la înălţimea dialogului cu Dumnezeu; amândouă îl arată pe Dumnezeu ca Persoană, atent la persoana omului, atât prin ceea ce îi cere să împlinească, arătându-şi bucuria pentru ascultarea acestuia, cât şi prin ascultarea la cererea omului.

Rugăciunea nu se poate adresa decât unui Dumnezeu personal, nu unei naturi supusă legilor ei. S-a spus că rugăciunea l-ar umili pe om. De fapt, Dumnezeu îi acordă o mare cinste omului, arătându-Se ascultător la ceea ce îi cere el şi dându-i prin aceasta puterea să iasă de sub robia legilor naturii, cum nu poate face aceasta omul în

CUNOAŞTEREA LUI DUMNEZEU PRIN RUGĂCIUNE

Pr. Drd. Ionuţ Rusu

10

panteism. în religiile panteiste nu e rugăciune, datorită caracterului tripersonal al lui Dumnezeu. pentru că omul nu poate înfrânge legile naturii şi nu Cu Acest Dumnezeu se întâlneşte omul în Revelaţie le poate depăşi, pentru că nu e un Dumnezeu şi în rugăciune şi Acest Dumnezeu îl împlineşte pe Persoană Absolută, stăpână asupra legilor naturii şi om. Dar acestea nu-1 scot pe om din relaţia cu dând şi omului puterea să le stăpânească, dacă omul semenii săi, ci-1 întăresc în ea. Şi aşa cum cere o cere. Numai un Dumnezeu Care S-a revelat prin ajutor şi învăţătură de la oameni, simţindu-se mânat vorbire e Persoană şi numai El dă temei rugăciunii, la aceasta de insuficienţa sa şi de legătura în care i-a ca adresare directă a oamenilor către El. Numai un pus pe unii cu alţii comuniunea creatoare de mai astfel de Dumnezeu poate da oamenilor cinstea de a presus de ei, aşa cere ajutorul lui Dumnezeu şi avea şi ei iniţiativa de a realiza un dialog cu El, învăţătura Lui prin alţii, îndemnat de alţii, în Dumnezeu arătându-Se totdeauna dispus să asculte comuniune cu alţii. În învăţătura şi ajutorul ce i-1 pe om. De aceea, rugăciunea e cel mai înalt mod de dau oamenii în viaţa naturală, deşi apar pe primul transcendere reală a omului către Dumnezeu Cel plan oamenii, e simţit de el adeseori şi Dumnezeu personal, cu totul superior naturii şi omului. vorbind şi lucrând de dincolo de ei, prin ei; în Dumnezeu Care S-a învăţătura revelată şi în d e s c o p e r i t p r i n rugăciune îi apare omului Revelaţie ca Persoană, însă pe primul plan S-a coborât la oameni D u m n e z e u , d a r n u din atenţia faţă de ei şi scoţându-L din legătura face aceasta şi în cu oamenii, ci printr-o a s c u l t a r e a d e transparenţă mai mare, rugăciunea omului. cerându-I să întărească Dacă prin creaţie omul e comuniunea cu ei în El, ca negrăit mai prejos de o condiţie necesară pentru D u m n e z e u , p r i n a spori în vederea şi rugăciune, Dumnezeu îl simţirea Lui.r i d i c ă l a t r e a p t a Aceasta arată că partenerului de dialog umanul însuşi a fost făcut egal cu Sine. Numai capabil de a fi şi de a se Persoana Se poate face tot mai transparent coborî din iniţiativa Ei omului pentru Absolutul şi numai Ea poate face şi personal. Omul a fost persoana la care Se făcut capabil să asculte coboară să urce la cuvântul lui Dumnezeu, înălţimea Ei. De aceea, să- l înţeleagă şi să numai ajutat de Revelaţie şi prin rugăciune, omul se răspundă, ba chiar cu necesitatea de a-i cere transcende cu adevărat pe sine şi natura, fiind ridicat cuvântul, şi de a împlini ceea ce îi spune Dumnezeu până la înălţimea de partener al lui Dumnezeu. O Cel în Treime, prin om. Dar, prin aceasta, este şi rugăciune se practica şi în Vechiul Testament şi se organ prin care Dumnezeu îşi comunică cuvântul practică şi în mahomedanism, pentru că şi în ele Său altora. Omul însă nu se mulţumeşte cu ceea ce îi Dumnezeu e crezut ca Persoană. Dar de o înălţime dă lumea sau semenii săi de la ei înşişi. El se cere desăvârşită a omului la nivelul lui Dumnezeu nu se după comuniunea personală absolută. El nu se poate vorbi decât în Creştinism, unde Fiul lui poate opri pe nici o treaptă a cunoaşterii şi a Dumnezeu Se face Om, dar rămâne şi Dumnezeu. comuniunii cu semenii săi. Căci simte trebuinţa să

Am văzut că fiinţa comunitară a omului, sau urce la o nouă treaptă.calitatea lui de membru al comunităţii umane, se ____________________întemeiază pe dependenţa lui de Treimea de 1.Pr. Prof. Dr. D. Stăniloae, Cunoaşterea lui Dumnezeu la

Sf. Ioan Gură de Aur, în «O.», IX(1957), nr. 4, p. 69Persoane a Fiinţei dumnezeieşti, izvor a toată viaţa 2.Ibidem, p. 70şi lucrarea în comuniune. Oamenii nu s-ar simţi în 3.Episcopul Nicolae al Macariopolei, Teologia şi cunoaşterea

unire reciprocă între ei, dacă n-ar fi în fiinţa lor lui Dumnezeu, trad. de Paraschiv V. Ion, în «B.O.R.», dependenţi de suprema comuniune personală a lui XC(1972), nr. 7-8, p. 102Dumnezeu. Insuficienţa existenţei în izolare, dar şi 4.Ibidem, p. 103

5.Pr. Prof. Dr. D. Stăniloae, Chipul nemuritor al lui o anumită insuficienţă a comuniunii dintre om şi Dumnezeu, vol. I, Editura Cristal, Bucureşti, 1995, p. 96om, îl îndeamnă să ceară împlinirea ei de la 6.Ibidem, p. 97comuniunea desăvârşită a Sfintei Treimi. 7.Magistr. Augustin Alexandru Bidian, Credinţă şi Aşa se pune omul într-o relaţie mai clară cu cunoaştere în creştinism, în “S. T.”, VIII(1956), nr. 9-10, p.

Dumnezeu, prin Revelaţia Lui şi prin rugăciunea sa, 58

11

Atunci când Constantin Rădulescu-Motru însă, arăta ceea ce ne este propriu, când slăbim în postulează dependența existenței națiunii române credința creștină?” Așezând satul pe temelia cea față de autonomia aproape suverană a satului, sfântă a căsătoriei, s-a obținut ceea ce poeții au considerăm că nu merge până la sursa reală a acestei imprimat cu atâta gingășie în versul lor: geneza autonomii de-a dreptul miraculoase, ci se oprește la veșniciei. Familia țărănească era, uneori fără să știe, ea, eșuând în raționalismul, pe alocuri evoluționist, și e mai bine așa, lucrătoarea tainei în lumea de care s-a lăsat destul de puternic influențat în vizibilă, transformând satul într-un peristil al lucrările sale. Adevărul este că satul s-a menținut grădinii dumnezeiești, lăsată, prin grija Maicii prin familie, trăită ca act sfânt. Geneza și temelia Domnului, spre mântuirea Neamului Românesc. gospodăriei țărănești, cu tot cu autonomia sa, este, Prin acea grădină împrejmuită îi plăcea lui prin urmare, Sfânta Taină a Căsătoriei. Aici se Dumnezeu să se plimbe împreună cu Sfântul Petru, dezvăluie adevărata noastră rezistență. În planul ca în minunatele noastre basme și colinde, care nu istoriei vom rezista sunt altceva decât atât cât vom ține redări geniale ale poruncile Sfintei a d e v ă r u r i l o r Cununii, dintre care evanghelice despre prima este iubirea Î n t r u p a r e a ș i n ă s c ă t o a r e d e m i s i u n e a prunci. ”Această Mântuitorului în iubire are două lume, sub formă de funcții de seamă. Ea a p l i c a ț i i î n potențează viața î m p r e j u r ă r i l e personală a celor concrete ale vieții doi soți prin sinteza poporului. La rândul elementelor pe care lor, bătăile inimii le împreună, dar tot pruncului – icoană e a m u l t i p l i c ă euharistică – au fost această sinteză, c e l e c a r e a u făcând să apară o determinat ritmul nouă icoană a lui acestei veșnicii. ”În D u m n e z e u p e copil, iubirea soților pământ: copilul. se întâlnește cu un Pr in procreare , miracol de puritate iubirea, ce și-a și candoare din altă redobândit sfințenia lume. Raiul nu este î n H r i s t o s , s e numai forma de integrează în ritmul p e r f e c ț i u n e divin al Providenței, lăuntrică a celor constituind ea însăși creația în necontenită două inimi, ci și regăsirea modului ei de a dăinui în dezvoltare, în elanul spre biruință a vieții”. Mutarea timp și veșnicie, iar copilul este și el o expresie a centrului de greutate al obștii sătești, în timpul acestei dăinuiri nesfârșite a iubirii conjugale”. etnogenezei, de pe ginta păgână pe familia-pereche, Reunirea obștii sătești și formarea cetelor de neam, a fost, din punctul nostru de vedere, momentul cel luptând și muncind pentru același scop, pe temeiul mai inspirat al istoriei neamului nostru românesc și Tainei Căsătoriei, au asigurat și înveșnicirea această inspirație misterioasă, cu siguranță creștină, neamului, și dăinuirea istorică a acestuia. de a așeza micul diamant duhovnicesc în calea ”Căsătoria se dovedește a fi purtătoarea unor popoarelor barbare a funcționat de minune. Asta puteri ale începutului , puteri veșnice, constituie o dovadă foarte serioasă a faptului ”că plăsmuitoarele etnicului, iar etnicul, la rândul său, poporul nostru s-a născut, deodată, ca neam este natură, dar și spirit, este o unitate a naturii și a românesc și creștin. El nu are tradiție de viață spiritului, după modul unirii teandrice”.Taina precreștină, cum au alte neamuri, care, datorită satului este obținerea veșniciei neamului prin acestui fapt, își pot arăta o ființă a lor chiar când păzirea sfințeniei familiei și a tradiției sale creștine. slăbesc în credința creștină. În ce ne putem noi, Din nefericire, această putere devine din ce în ce

FAMILIA CA TAINĂ A DĂINUIRII NEAMULUIPr. Drd. Mircea Cristian Pricop

12

mai străină celor ce ar trebui să o cunoască și să o S-au născut în Carpați” sau, cum atrăgea atenția un împlinească. Din acest motiv, viața neamului trufaș ierarh grec Sfântului mitropolit Antim slăbește în intensitate și se îndreaptă spre un Ivireanul, că: ”Dogmele și legile nu s-au stabilit pe dezastru pe care toate prigonirile și invaziile nu l-au munții Valahiei, nici de domnii Valahiei, ci în putut obține: pierderea orientării neamului spre Constantinopol și de împărați și de sinoade”. Este Hristos. ”Fără a cădea într-o nostalgie a repetiției complet adevărat că Hristos nu S-a născut în trecutului, suntem obligați a constata existența unei Carpați, dar tot la fel de adevărat este că El Se naște și crize a satului românesc, atât din punct de vedere Se jertfește real în Carpați – la fel de real ca și în practic-cotidian, cât și spiritual…Iată ultimul Betleem sau pe Golgota – de sute de ani, pe fiecare adevăr: prin părăsirea tradiției satului românesc, piatră de altar. Să nu cumva să uităm nici aceasta, care avea drept sprijin de suprem prestigiu colinda îndepărtând de taina inimii noastre, spre o rupere strămoșească, ne pierdem steaua polară a istoricistă, provocatoare de moarte, evenimentul neamului însuși. Ce e drept, însă, nu am ajuns încă divin-mântuitor al Euharistiei și dragostea până la consumarea tragediei”. În aceste cuvinte de Mântuitorului de a ni se da ”pe graiul nostru” și în durere pentru neamul său, ale Părintelui Moldovan, unire cu sângele nostru. Ba chiar să păstrăm, să descoperim totuși o foarte fină aluzie optimistă, dezvoltăm și să transmitem mai departe acest model bazată pe nădejdea în purtarea de grijă cea iubitoare de viață euharistică, înrădăcinat măiestru în familia de oameni a Mântuitorului, în acel ”încă”, destinat creștină, tuturor celor ce au nevoie de el. înnoirii vieții neamului prin revenirea la matca _________________

1. Constantin Rădulescu-Motru, Românismul – catehismul unei sacramental-euharistică a satului românesc. Mai noi spiritualități, Ed. Semne, București, 2008, p.176.înainte de a continua, considerăm potrivit să 2. Obștea sătească stă la temelia formării națiunii noastre. Asta

acceptăm o judecată-previziune a lui Constantin o susțin toți autorii, fără excepție. Eu, însă, desemnez prin ”sat” Rădulescu-Motru, pe care o considerăm cât se poate modul de a fi, simplitatea luminoasă a unirii cu Hristos și de pertinentă: ”Continuitatea nu înseamnă transmiterea acestei uniri în întregul cosmos, nu neapărat satul

ca organizare exclusiv social-administrativă.uniformitate. Satul a fost, în trecutul istoric al țării, 3. Mircea Vulcănescu, Spre un nou medievalism economic. adevărată cetate a românismului. Așa trebuie să Scrieri economice, Ed. Compania, București, 2009, p.144.

rămână și în viitor. Dar cum cetățile își schimbă 4. Pr. Prof. Dr. Ilie Moldovan, Teologia iubirii, vol. I, Tipografia armătura după timp, așa și satul. În forme noi Episcopiei Ortodoxe, Alba Iulia, 1996, p. 40.instituționale, satul își va continua vechiul rol 5. Géza Bakó, Despre organizarea obștilor sătești ale epocii istoric, dacă spiritul său de autonomie va rămâne feudale timpurii din sud-estul României, în SCIV, nr. 3, 1975, același. Satul va fi o cetate a românismului, p.371.deodată cu renașterea spirituală a locuitorilor săi. 6. Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Reflecţii despre Sub semne vechi sau noi, este deajuns să bată în el spiritualitatea poporului român, Ed. Elion, Bucureşti, 2001,

p.131.sufletul tradițional țărănesc”. Nu se poate 7. Mă refer la poezia lui Lucian Blaga, Sufletul satului, în care ”îngheța” dezvoltarea firească a satului spre o mai marele poet și filosof român codifică taina satului românesc în bună așezare materială a sa. Însă condiția sine qua sintagma: ”Veșnicia s-a născut la sat”. non pentru a nu deveni formă fără fond este 8. Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Reflecții... Op. cit., pp. 135-păstrarea integrității sufletești ortodoxe a satului

românesc. În această privință Sfânta Biserică 142.

Ortodoxă Română este direct răspunzătoare față de 9. Pr. Prof. Dr. Ilie Moldovan, Teologia iubirii, vol. I…Op. cit.,

Hristospentru soarta neamului care îi este p. 41.10. Emil Cernea, Emil Molcuț, Istoria statului şi a dreptului încredințat spre păstorire. Misiunea ei va revela, românesc, Casa de Editură şi Presă "Şansa", Bucureşti, 1992, prin milostivirea Celui Atotbun, o revigorare p.38.duhovnicească a vieții neamului, așa cum am 11. Pr. Prof. Dr. Ilie Moldovan, Teologia iubirii, vol. I…Op. pomenit-o din veacurile strămoșești, împrospătând cit., p. 41.bogăția de interpretări ce o fac mereu contemporană 12. Pr. Prof. Dr. Ilie Moldovan, Prof.Vasile Bebeşelea Sterp,

generațiilor de credincioși care se succed și mai ales Ecouri liturgice din etnogeneza românilor - colinda creştină pentru a o pregăti să reziste influențelor străine de din sudul Transilvaniei, Ed.Universităţii "Lucian Blaga", Sibiu, duhul Evangheliei, ”care amenință să ne 2006, p.71.

desființeze ca neam cu propria noastră ființă”. 13. Constantin Rădulescu-Motru, Românismul…Op.cit., p.177.

Numai în aceste condiții de luminoasă și sfântă 14. Cf. Tomosul de autocefalie al Bisericii Ortodoxe Române, călăuzire, poporul nostru se va putea îndrepta spre în BOR, nr. 5, 1885, pp. 346-347.împlinirea dezideratelor spirituale care îi stau în 15. Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Reflecții...Op.cit., p.131.față, recăpătându-și strălucirea unică oferită lui de 16. Diac. Ioan I. Ică Jr., Canonul Ortodoxiei, vol. I., Ed. către Însuși Hristos Domnul la etnogeneză. Este Deisis/Stavropoleos, Sibiu, 2008, p.10.adevărat că noi, românii, trebuie să fim permanent 17. Ibidem.conștienți ”că nici Ortodoxia, nici Iisus Hristos nu

13

Bioetica este o disciplină măsură pe teologii şi eticienii comportamentale distincte ale recentă şi provocatoare. Bioetica creştini este evidentă: ,,ce valori oamenilor? Generozitatea? sau etica medicală creştină morale şi spirituale trebuie să Spiritul de sacrificiu? Iubirea? presupune un sistem valoric bazat respectăm şi să protejăm în noul Egoismul? De ce trebuie să pe Adevărul care s-a revelat şi context al explozivei dezvoltări rămânem altruişti, de vreme ce continuă să se reveleze în tehnologice şi al presiunilor supravieţuiesc tocmai aceia care Biserică, un sistem bazat pe sociale, dat fiind că aceste ignoră cele mai elementare reguli realitatea atotcuprinzătoare a probleme nu sunt tratate explicit ale societăţii? Dar, oare, este prezenţei lui Dumnezeu în de către Sfânta Scriptură şi nici de drept să-L subst i tuim pe creaţie. Apărută în urmă cu patru către Sfinţii Părinţi ai Bisericii?” Dumnezeu?decenii , ea a cunoscut o Manipularea materialului Întrebarea esenţială este dezvoltare spectaculoasă şi genetic al plantelor şi animalelor şi cea mai simplă: unde doreşte accelerată în încercarea de a oferi sau chiar a fiinţelor umane, omul să ajungă? Care este sensul o orientare în faţa unei serii de implică consecinţe biologice şi unei explorări ce ne-ar putea fenomene noi şi contradictorii, sociale care au repercusiuni conduce dincolo de o limită unde a p ă r u t e î n s o c i e t a t e a a s u p r a t u t u r o r. D a c ă n e nu am mai fi oameni? Controlând contemporană odată cu noile împotrivim avortului, pentru că v i a ţ a , v o m d e m o n s t r a t e h n i c i ş i t e h n o l o g i i d e încalcă drepturile unei persoane Universului că suntem o specie manipulare genetică, fertilizare nevinovate şi îi distruge viaţa, înţeleaptă, sau, dimpotrivă, că in vitro, clonare, transplant de atunci anumite forme de inginerie suntem o specie dementă, care se organe sau eutanasiere, care au genetică – eugenia - necesită un îndreaptă cu paşi siguri spre generat şi generează controverse control mult mai atent, pentru că autodistrugere. În această acerbe privitoare nu doar la viaţa pot avea consecinţe dezastruoase privinţă, Einstein făcea următorul sexuală, avort, reproducere pentru întreaga umanitate. avertisment: „Timpul nostru se asistată sau politici sociale de Prin aceste tehnici suntem caracterizează prin descoperiri asistenţă medicală, ci la însăşi puşi în faţa unor întrebări la care ştiinţifice extraordinare şi prin definiţia vieţii şi a morţii. Această probabil s-au gândit mulţi, dar aplicaţiile lor tehnice. Să nu nouă ştiinţă se concentrează în nimeni nu a reuşit să dea un uităm, totuşi, că realizările principal pe trei domenii: răspuns satisfăcător până acum: tehnice şi cunoaşterea nu au dus începutul vieţii (procreare dacă ar trebui să creăm un om umanitatea la fericire şi nici la o artificială, chirurgie în uter şi în nou, ce trăsături i-am da? Ar mai viaţă decentă".afara lui, avort), menţinerea vieţii semăna acela cu părinţii lui sau va Bioetica creştină are de-a (dializă, respiraţie mecanică, avea trăsăturile vreunui artist la face cu Hristos. Bioetica din hrană introdusă intravenos, modă? Oare am căuta să obţinem perspectivă creştină trebuie terapii cu droguri, transplant de u n s u p r a o m , c u o f o r ţ ă înţeleasă în termenii unei unice organe) şi sfârşitul vieţii (alinarea intelectuală mult superioară relatări despre mântuire, în care durerii bolnavilor în starea oricărui geniu pe care l-a oameni reali joacă roluri terminală şi eutanasierea). cunoscut umanitatea, sau am importante şi în care Dumnezeu

Nu se poate nega faptul că prefera un individ cu inepuizabile joacă rolul decisiv prin actul raţ iunea umană a dus la resurse fizice, dar cu un creier mântuitor al Fiului Său întrupat d e z v o l t a r e a ş t i i n ţ e i ş i subdezvoltat? Sau poate un om ca Mesia al lui Israel. Istoria tehnologiei, care au contribuit la capabil să zboare cu propriile creştină e istoria unor persoane dezvoltarea condiţiilor de viaţă aripi? Sau un om care să poată implicate într-o dramă de umane, la eradicarea multor boli respira sub apă? Sau un om care dimensiuni cosmice a păcatului şi şi la descifrarea multor taine din să nu mai folosească oxigen a mântuirii: Adam şi Eva, Avraam Univers. Dar această dezvoltare pentru susţinerea vieţii? Ce şi Moise, David şi Profeţii, Maica tehnologică a dus la un evident culoare va avea pielea oamenilor; Domnului şi Apostolii, Sfinţii regres spiritual: omul s-a dar ochii lor? O mulţime de mucenici, Sfinţii Doctori, Sfinţii înstrăinat din ce în ce mai mult de întrebări se adaugă şi ne Părinţi duhovniceşti şi mulţi alţii Dumnezeu. De aceea, prima copleşesc prin ecoul lor biologic sunt uniţi, cu toţii, cu Dumnezeu, problemă care preocupă în egală şi etic: care sunt trăsăturile prin Hristos, într-o reţea făcută

DIFICULTATEA LUĂRII DECIZIILOR MORALE ÎN BIOETICĂ

Pr. Drd. Cătălin Constantin Caucă

14

din alegeri libere şi consecinţele lor. Ea implică şi existenţa unor persoane care nu sunt oameni: diavoli şi Îngeri. Deşi existenţa diavolilor, intervenţia Îngerilor, ori transformarea naturii prin sfinţenie pot părea multora stranii şi nemoderne, toate acestea sunt fundamentale pentru Tradiţia Creştină.

Răspunsurile teologice cu privire la problemele şi provocările lumii actuale trebuie axate pe antropologia biblică şi patristică, unde omul este considerat partener de dialog al lui Dumnezeu, adică fiinţă creată după chipul Lui, chemat să ajungă prin efort personal la starea de asemănare cu Arhetipul, la theosis, la îndumnezeire, care reprezintă scopul final al existenţei umane. De acest scop se leagă şi sensul principal al bioeticii, chemată să discearnă şi să actualizeze în Biserică şi în lume condiţiile necesare creştinului pentru o ,,deschidere spre eternitate şi veşnicie perpetuă”._________________

1.John Breck, Darul sacru al vieţii, Editura Patmos, Cluj Napoca, 2003, p. 26.

2.Ibidem, p. 268.

3.Pr. lect. dr. Florea Ştefan, Bioetica şi implicaţiile ei din punct

de vedere al morale creştine, în Almanah Bisricesc,

Târgovişte, 2007, p. 44.4.H. Tristram H. Engelhardt jr., Fundamentele Bioeticii Creştine. Perspectivă ortodoxă, trad. M. Neamţu,Diac. Ioan I. Ică jr., Deisis, Sibiu, 2005, p. 5.

5.Albert Einstein apud Pr. Lect. Dr. Florea Ştefan, op. cit., p.

45.

6.Pr. Lect. Dr. Florea Ştefan, op. cit.

7.Georgios I. Mantzaridis, Globalizare şi universalitate,

Editura Bizantină, Bucureşti, 2002 p. 165.

Bibliografie

***, Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române,cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1988.

Breck, John, Darul sacru al vieţii. Tratat de bioetică, Patmos, Cluj Napoca, 2003.

Engelhardt jr. H. Tristram, Fundamentele Bioeticii Creştine. Perspectivă ortodoxă, trad. M. Neamţu, C. Login şi diac. Ioan I. Ică jr, Deisis, Sibiu, 2005.

Mantzaridis, I Georgios, Globalizare şi universalitate, Editura Bizantină, Bucureşti, 2002.

Ștefan, pr. lect. dr. Florea, Bioetica şi implicaţiile ei din punct de vedere al morale creştine, în „Almanah Bisericesc”, Arhiepiscopia Târgoviştei, 2007.

La încheierea războiului de Independenţă, prin tratatul de pace de la San Stefano (19 februarie/3 martie 1878) şi apoi prin Tratatul de pace de la Berlin (iulie 1878), României îi sunt atribuite judeţele Tulcea şi Constanţa, în care administraţia română se instalează oficial la 23 noiembrie 1878. Din punct de vedere bisericesc, cele două judeţe dobrogene sunt puse sub jurisdicţia Episcopiei Dunării de Jos. Astfel, episcopul Melchisedc Ştefănescu numeşte, în ultimile zile ale prezenţei sale în fruntea Episcopiei Dunării de Jos, ca primi protopopi ai judeţelor Tulcea şi Constanţa pe preoţii fraţi Gheorghe şi Nicolae Răşcanu, numire confirmată de urmaşul său în scaun, episcopul Iosif Gheorghian.

Protopopul Nicolae Răşcanu (1879 – 1884)

Preotul Nicolae Răşcanu este primul protoiereu al judeţului Constanţa, după revenirea Dobrogei la Ţara-Mamă. Funcţia de protopop, înainte de 1879, o deţinuse vrednicul preot Dimitrie Chirescu (din 15 mai 1875). Nicolae Răşcanu s-a

PROTOPOPII JUDEŢULUI CONSTAŢA

Ionuţ Druche

15

născut în 1852, în comuna Răşcani, judeţul Vaslui. Protopopul Radu Mircea Absolvent merituos al seminarului teologic din

(1888 – 1893)Ismail (1872), atrage atenţia episcopului Melchisedec, care îl numeşte diacon la Catedrala Episcopală din Ismail şi copist în cancelaria Conducerea protoieriei este preluată de eparhială. În 1878 este este hirotonit preot. Ca părintele Radu Mircea, fost director al cancelariei protopop, s-a stabilit la Cernavodă. Cu sprijinul şi Episcopiei (1886 – 1888), la Galaţi. Şi despre el sub supravegherea sa, în răstimpul celor cinci ani de aflăm câteva date de la părintele Gheorghe protopopie, s-a reuşit zidirea a peste 20 de biserici în Rădulescu. Astfel, reţinem că părintele Radu Mircea judeţ. Pentru ridicarea unei catedrale în Cernavodă a a fost parohul bisericii Mihai-Vodă din Bucureşti, iniţiat o loterie publică, împreună cu preotul dar şi faptul că era trecut de 50 de ani când a fost Chirescu. Din nefericire moare, la 29 februarie 1884, numit protopopul judeţului Constanţa: „uitase, în în Galaţi, în vârstă de 32 de ani.

Părintele Gheorghe Rădulescu, în lucrarea sa „Starea religioasă a Dobrogei în decursul vremurilor”, îi caracteriza astfel pe preoţii fraţi Răşcanu: „Ambii preoţi foarte pricepuţi şi a căror blândeţe şi iscusinţă a contribuit foarte mult la înfrăţirea popoarelor şi la întărirea în ei a spiritului evanghelic. Ei au fost acei apostoli ai Bisericii, care, de la o parte a provinciei la cealaltă, o străbăteau zi şi noapte, pentru a vedea nevoile fiecăruia şi a vindeca rănile acolo unde le găseau. Se vede, însă, că spinoasa lor sarcină nu era tocmai aşa uşoară, că, după vreo câţva ani, cel de la Constanţa moare”.

Protopopul Anastasie Frimu (1884 – 1888)

La cârma protoieriei judeţului Constanţa a urmat părintele Anastasie Frimu. După ce a fost institutor şi p r e o t l a b i s e r i c a

înflăcărarea sa, că trecuse de etatea de 50 de ani şi, „ N a ş t e r e a zbuciumat veşnic pe drumurile înţelenite ale M a i c i i Dobrogei, în harabale rudimentare, mâncat şi D o m n u l u i ” nemâncat, contactă o boală de stomac şi în anul 1893 din Galaţ i , îşi dădu duhul în unul din spitalele Bucureştilor. p r i m e ş t e Astfel se stinse al III-lea protoiereu al judeţului conduce rea Constanţa, sfătosul şi plinul de duh: părintele Radu p r o t o i e r i e i Mircea”.j u d e ţ u l u i

(va urma)C o n s t a n ţ a , Bibliografie:dar, fie din

c a u z a 1. Drăgoi, preot Eugen, Ierarhi şi preoţi de bătrâneţii, fie

seamă la Dunărea de Jos 1864 – 1989, d i n c a u z a Galaţi, 1990.g re l e i s a l e

2. Muşat, Ioan, Istoricul oraşului Cernavodă, misiuni, se Bucureşti, 1938.retrage din

3. Niculescu, protopop G.V., Protopopia f u n c ţ i a d e judeţului Tulcea. Dare de seamă, Bucureşti, protoiereu şi 1906.se stabileşte

4. Rădulescu, econom Gheorghe, Starea ca preot la religioasă a Dobrogei în decursul Cernavodă. De aici se mută la Episcopia Argeşului, vremurilor, Bucureşti, 1904.ca arhimandrit de scaun, unde trece la cele veşnice.

16

„Nimeni nu va intra în împărăţia lui Dumnezeu, zi după naştere este veche, fiind moştenită din Legea dacă nu se va naşte din apă şi din Duh”. (Ioan 3,5) Veche, care orânduise această zi pentru curăţirea

Înainte de a fi oficiată Taina Sfântului Botez, pruncilor de sex bărbătesc, prin tăierea împrejur şi potrivit rânduielilor şi tradiţiei bisericeşti, se prin punerea numelui (Lev. 12, 3). A fost păstrată săvârşesc ierurgii (slujbe, rânduieli şi rugăciuni deoarece Mântuitorul Însuşi – supunându-Se Legii – alcătuite de Părinţii Bisericii pentru sfinţirea şi a fost adus la templu a opta zi după naştere, când I s-a binecuvântarea creştinilor în anumite momente ale pus numele de Iisus (Luca 2, 21). Este indicat ca vieţii, a naturii înconjurătoare şi a anumitor lucruri şi numele care se dă la botez să fie cel al naşului sau al obiecte) care pregătesc atât copilul nou născut, cât şi Sfântului zilei, sau al altui Sfânt pe care părinţii îl pe mama acestuia. Aceste sfinte slujbe sunt tot atât de aleg copilului ca ocrotitor spiritual. Sfântul al cărui vechi ca şi Biserica Creştină. Unele dintre ele le nume îl purtăm trebuie să fie pentru noi nu numai un moştenim încă din Legea Veche (slujba pentru ocrotitor sau păzitor, ci şi un model de urmat .curăţirea femeii la 40 de zile după naştere), iar pe La 40 de zile, lăuza luând pruncul vine la altele le-a săvârşit Mântuitorul Însuşi (vindecarea biserică, unde i se fac rugăciunile de curăţire si de bolnavilor, izgonirea duhurilor necurate, îmbisericire a copilului. Acestea amintesc momentul binecuvântarea pâinii şi a vinului). Ierurgiile când Maica Domnului, la împlinirea zilelor rânduite sunt următoarele: curăţeniei, a adus Dumnezeiescul Prunc la templu,

a) Rânduiala de ziua întâi pentru femeia unde a fost primit în braţe de Dreptul Simeon, lăuză (îndată după naştere);

b) Rugăciunea la însemnarea pruncului, când i se pune numele (a opta zi după naştere);

c) Rânduiala îmbisericirii pruncului şi a curăţirii lehuzei (la 40 de zile după naştere).

În ziua întâi după naşterea pruncului, preotul face sfinţirea cea mică a apei. Apa sfinţită acum e ca o preînchipuire a botezului (Sfântul Simion al Tesalonicului, Despre Sfintele Taine, cap. 59, p. 71). Cu ea se stropeşte casa, lehuza, pruncul, moaşa şi toţi ai casei. Apoi preotul citeşte trei molitve pentru femeia lehuză, în care se roagă pentru grabnica ei ridicare din patul naşterii, pentru iertarea păcatelor ei, pentru ocrotirea ei şi a pruncului de bântuiala duhurilor necurate şi pentru curăţirea mamei de întinăciunea trupească pricinuită de naştere deoarece „suntem zămisliţi întru fărădelege şi născuţi în păcat”. (Psalmul 50, 6)

În acelaşi scop rosteşte preotul şi o rugăciune pentru moaşă şi alta pentru celelalte persoane care au ajutat la naştere. Din apa Sfinţită cu acest prilej se obişnuieşte a se pune în baia (scăldătoarea) copilului, în primele trei zile după naştere.

În ziua a opta după naştere, pruncul e adus de moaşă la biserică şi, stând afară în pridvor înaintea uşilor ca unul ce nu este încă botezat şi îmbisericit, preotul îl binecuvintează, făcându-i semnul crucii la frunte, pentru luminarea minţii şi a gândurilor; la gură, pentru sfinţirea cuvântului şi a suflării, şi la piept, pentru ferirea inimii de poftele şi patimile binecuvântând pe Dumnezeu că a văzut mântuirea trupeşti; apoi se citeşte o rugăciune pentru punerea

aşteptată de Israel (Luca, 2, 22-30). Preotul citeşte numelui. De obicei, în ultimul timp, se împreunează

molitvele de curăţire, rugându-se întâi pentru mamă, această rânduială fie cu cea din ziua întâi, fie cu cea a

ca Dumnezeu să o curăţească de întinăciunea lăuziei botezului. Datina de a pune numele pruncului a opta

RÂNDUIELI BISERICEŞTI PREMERGĂTOARE SFINTEI TAINE A BOTEZULUI

Pr. Cosmin Brăescu

17

şi să o învrednicească a intra din nou în sfântul locaş şi a se împărtăşi cu Sfintele Taine; se roagă apoi pentru prunc, pentru ca Dumnezeu să-l crească, să-l binecuvânteze şi să-l sfinţească, învrednicindu-l, la vremea cuvenită, de luminarea botezului.

După terminarea rugăciunilor, citite în pronaosul bisericii, dacă pruncul este deja botezat, preotul, luându-l pe braţe, îl închină la sfintele icoane, ca Domnul Iisus şi Maica Domnului să-l ocrotească în viaţă, rostind cuvintele: „Se îmbisericeşte robul lui Dumnezeu (N) în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin”; iar dacă este băiat merge cu el şi în altar, închinându-l în cele patru părţi ale Sfintei Mese şi la Proscomidie, apoi în mijlocul bisericii, rostind de fiecare dată cuvintele de îmbisericire. Şi încredinţându-l mamei, îi miruieşte pe amândoi. În caz că pruncul e nebotezat, preotul, după ce l-a luat în braţe, face cu el - din pronaos spre altar - semnul crucii şi miruieşte numai pe mamă, urmând a-l îmbiserici după botez.

Se citeşte o molitfă la femeia care a avortat copilul. De se va întâmpla ca femeia să avorteze copilul, cu voie sau fără de voie, de îndată să alerge la preotul ei duhovnic, să se spovedească si să-i citească molitfa de curăţire. În rugăciunea de iertare preotul spune: „...Însuţi şi pe roaba Ta aceasta (n), care astăzi a căzut în păcatul uciderii, cu voie sau fără de voie, şi a lepădat pe cel zămislit într-însa, ....vindecă-i durerile, sănătate şi putere trupului şi sufletului dăruieşte-i şi cu înger de lumină păzeşte-o de toată năvălirea nevăzuţilor vrăjmaşi...”.

Naşterea de copiii este o poruncă, dar şi o binecuvântare de la Dumnezeu. Rugăciunile nu condamnă naşterea de copii şi nu o consideră un păcat. Biserica se roagă pentru iertarea păcatelor mamei şi solicită ajutorul şi binecuvântarea lui Dumnezeu într-un moment aşa de important din viaţa unei mame. Rugăciunile se referă la actul fiziologic al naşterii, care este urmat de o perioadă de refacere fizică.

Strada Ion Neculce, nr. 2 A, zona Inel II.Preot Paroh: Tache – Dumitru Pârlica

Prin binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teodosie Petrescu, Arhiepiscopul Tomisului, şi sub directa îndrumare a Părintelui Pârlica Tache-Dumitru, cu sprijin permanent din partea credincioşilor cu suflet creştin şi cu dragoste faţă de Casa lui Dumnezeu, s-a pus piatra de temelie pentru biserica ”Sfântul Ierarh Vasile cel Mare” din zona Inel II, Constanţa, în data de 24 noiembrie 2002.

În perioada lucrărilor de ridicare a bisericii, sfintele slujbe s-au oficiat într-o capelă provizorie,

sfinţită de Ierarhul Tomisului în ziua de 9 martie 2002.

După întocmirea actelor necesare şi prezentarea proiectului bisericii, s-a obţinut din partea Primăriei Constanţa autorizaţia de construcţie, eliberată în data de 25 martie 2004. Lucrările au început în vara aceluiaşi an, fiind executate în regie proprie, sub supravegherea

ISTORICUL BISERICII „SFÂNTUL VASILE

CEL MARE” DIN CONSTANŢA

Pr. Jean Ion

18

Departamentului Tehnic al efectuat lucrările de pictură, în ocrotitorul ei. Astfel, ca un dar Arhiepiscopiei Tomisului şi s-au tehnica fresco, de o echipă de venit din partea Sfântului Vasile finalizat în vara anului 2007. pictori sub îndrumarea pictorului cel Mare, la început de an, s-a Construită din beton armat şi diac. Aurel Voicu. obţinut din partea Primăriei carămidă, în sti l autentic Slujba de sfinţire a picturii Cons t an ţ a au to r i za ţ i a de moldovenesc, cu o suprafaţă a fost săvârşită, pe data de 7 construcţie, eliberată în data de 4 totală de 592 mp şi turla de 40 de noiembrie 2010, de către ianuarie 2011. metri, este una din cele mai mari Î n a l t p r e a s f i n ţ i t u l P ă r i n t e În ziua de 13 februarie biserici din oraş. Zidirea acestui Te o d o s i e , A r h i e p i s c o p u l 2011, s-a pus piatra de temelie şi s-nou sfânt locaş s-a făcut numai cu Tomisului, Presfinţitul Părinte a s f in ţ i t locu l v i i to ru lu i c o n t r i b u ţ i a b e n e v o l ă a Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Aşezământ Social-Filantropic credincioşilor, ce s-a colectat în Călăraşilor şi Presfinţitul Părinte „ Va s i l i a d a ” , d e c ă t r e

Visarion, Episcopul Tulcei, Î n a l t p r e a s f i n ţ i t u l P ă r i n t e împreună cu un sobor de preoţi şi Te o d o s i e , A r h i e p i s c o p u l diaconi în prezenţa unui număr Tomisului. Acest aşezământ va impresionant de credincioşi. avea misiunea de a oferi servicii

În prezent, biserica este s o c i a l e ( c a z a r e , h r a n ă , împodobită cu mobilierul necesar îmbrăcăminte şi rechizite şcolare) (catapeteasmă şi străni) sculptat în tinerilor din mediul rural ce stejar, executat de o echipă de aparţin unor familii creştin-meşteri de la Humuleşti, jud. ortodoxe cu venituri materiale Neamţ, pardoseală de marmură, modeste sau orfani, dar cu policandre, încălzire centrală, aplecare spre studiu şi dragoste traverse şi sonorizare audio. faţă de Dumnezeu, pe toată Pereţii exteriori sunt finisaţi, perioada cursurilor generale, având medalione de sfinţi. liceale şi universitare.

To t d i n i n i ţ i a t i v a Astăzi, biserica este slujită părintelui paroh, Tache-Dumitru atât de părintele paroh Tache - Pârlica, alături de ceilalţi slujitori Dumitru Pârlica cât şi de alţi doi ai bisericii (Pr. Adrian Pârlica şi tineri slujitori: Pr. Adrian Pârlica

Capela provizorie în care s-a slujit Pr. Jean Ion) şi Consiliul Parohial, şi Pr. Jean Ion, ajutați de către 5 ani. s-a hotărât demararea lucrărilor cântăreţul bisericesc Constantin

Untea și Teodora Pârlica, la S lu jba de tâ rnos i re viitorului Aşezământ Social-pangar.(sfinţirea cea mare) a fost oficiată Filantropic „Vasiliada”, încercând

pe data de 16 septembrie 2007 de astfel, ca măcar în parte, această Dimensiunile bisericii sunt: către trei ierarhi: Înaltpreasfinţitul nouă parohie să se ridice la 37 m – lungime, 16 m – lăţime şi Părinte Teodosie, Arhiepiscopul valoarea şi impozanţa operei 40 m – înălţime iar arhitectura Tomisului, Presfinţitul Părinte caritabile a Marelui Vasile, fiind făcută în stil moldovenesc.Ciprian Câmpineanul, episcop-vicar patriarhal, şi Presfinţitul Părinte Ioan Casian de Vicina, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din America şi Canada, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, de faţă fiind o mulţime de credincioşi ai oraşului Constanţa şi din împrejurimi.

În şedinţa de lucru din 4 mai 2009, Comisia de pictură bisericească a propus, iar Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a aprobat devizul privind lucrările de pictură în tehnica fresco, a bisericii noastre, întocmit de pictorul Botea Adrian.

Din vara anului 2009 până în toamna anului 2010 s-au

19

P ă r i n t e l e i c o n o m colaborând şi la revista „Troiţa”, stavrofor Mihai Verban s-a care apărea atunci la Constanţa.născut la 1 iunie 1914 în satul În activitatea sa, s-a Tuzla, judeţul Constanţa, într-o remarcat şi ca membru în familie de ţărani agricultori, buni A d u n a r e a E p a r h i a l ă a creştini. A urmat şcoala primară Arhiepiscopiei Tomisului şi la Tuzla. Dunării de Jos, dar şi ca

În 1927 s-a înscris la preşedinte al consistoriului S e m i n a r u l Te o l o g i c d i n eparhial al Arhiepiscopiei Constanţa, care, ulterior, s-a Tomisului – Constanţa.desfiinţat, şi a terminat studiile la A avut doi copii, o fată, Seminarul Teologic „Sfântul Mariana, profesor universitar de Andrei” din Galaţi, în anul 1935. genetică în SUA, şi un băiat – Între anii 1935 şi 1939 a urmat Mihai, decedat la Paris în 1988, cursurile Facultăţii de Teologie de la care are două nepoate.din Bucureşti, ca bursier al Chiar şi după pensionare, Patriarhului Nicodim Munteanu, era nelipsit de la biserică în şi a susţinut teza de licenţă cu duminici şi sărbători, şi doar în profesorul Nichifor Crainic. ultima perioadă, fiind foarte

S-a căsătorit în 1940 cu slăbit, a participat la sfintele tânăra Alexandrina, iar la 12 mai slujbe, numai ocazional, adică la Din anul 1949 şi până la 1940 a fost hirotonit diacon, ca la hramul bisericii, de Paşti şi de pensionare, în anul 2001, a fost 27 mai 1940 să fie hirotonit preot Crăciun. A trecut la cele veşnice preot paroh la biserica „Sfinţii misionar în judeţul Caliacra, la în ziua de 28 mai 2008. Îngeri” (fostă capelă militară) din Bazargic. În acelaşi an a fost Bunul Dumnezeu să Constanţa. Între anii 1945 şi 1951 numit preot paroh în localitatea aşeze sufletul Părintelui Mihai a fost Consilier Cultural la Carmen Silva (Eforie Sud), unde Verban în ceata drepţilor, unde Episcopia Constanţei şi redactor a slujit cu devotament şi dăruire toţi sfinţii se odihnesc. Amin.şef al revistei eparhiale „Tomis”, până în anul 1949.

PĂRINTELE MIHAI VERBANparohia „Sfinţii Îngeri”

(Capela Militară) din municipiul Constanţa(1 iunie 1914 – 28 mai 2008)

Pr. Grigore Prodan, protopop al Protoieriei Constanţa I

Sfintele Taine reprezintă puntea de legătură fiind ca o „umbră a bunurilor viitoare“ şi ca un între creştinul ortodox şi Dumnezeu. Prin Sfintele pedagog care pregăteşte poporul pentru venirea Taine noi putem simţi Harul lui Dumnezeu şi Mântuitorului lumii, prefigurările simbolice din putem înainta spre îndumnezeire. „Sfintele Taine Vechiul Testament, făcute de generaţii întregi prin au în vedere omul ca parte materială care trebuie „profeţi şi prooroci, în multe rânduri şi în multe spiritualizată, pătrunsă de harul divin. În acelaşi feluri“, mărturisesc revelaţia primordială şi faptul timp, ele evidenţiază faptul că mântuirea înseamnă că mântuirea care s-a realizat în Hristos este tocmai penetrarea materiei de spiritual, universală, incluzând toate popoarele lumii. spiritualizarea şi sfinţirea materiei, precum şi Prin Taina Botezului, instituită de capacitatea ei de a fi mediu al Harului” . Mântuitorul, omul care crede în Hristos se renaşte

Prefigurate în Vechiul Testament, ele din apă şi din Duh la viaţa cea adevărată în Hristos capătă chip real în Noul Testament, fiind instituite şi devine membru al Bisericii. de Mântuitorul Iisus Hristos. Vechiul Testament, Având în vedere importanţa ce o reprezintă

TEMEIURI NEOTESTAMENTARE PRIVIND TAINA BOTEZULUI

Pr. Popescu O. Nicolae

20

pentru mântuirea credincioşilor apartenenţa la căuta Împărăţia lui Dumnezeu: „Amin, amin zic ţie, Biserică şi ştiind, din datul revelat, că altoirea în de nu se va naşte cineva de sus, nu va putea vedea trupul Domnului - Biserica - se face prin Sfântul Împărăţia lui Dumnezeu“. Naşterea de sus, fiind a Botez (I Corinteni 12, 13), considerăm necesară o doua naştere, este o naştere spirituală şi se prezentare a semnificaţiei ce i s-a dat Sfintei Taine a săvârşeşte prin lucrarea nevăzută a Sfântului Duh Botezului de Sfânta Biserică, fondată pe temelia (Ioan 3, 8) şi prin conlucrarea văzută şi reală a apei învăţăturii apostolice. materiale. „Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va

Termenul „botez” este un cuvânt de naşte cineva din apă şi din duh, nu va putea să intre origine greacă, derivând de la verbul „baptiso”. În întru Împărăţia lui Dumnezeu. Ce este născut din greaca veche clasică, în traducerea grecească a trup, trup este; iar ce este născut din Duh, duh este“ Vechiului Testament – Septuaginta şi în Noul (Ioan 3, 5-6). Testament, acest termen însemna, în general, a Instituirea acestei Taine a avut loc după afunda. Învierea lui Hristos, când El, primind de la

În Septuaginta, de pildă, este folosit pentru Dumnezeu - Tatăl toată puterea în cer şi pe pământ, a reda o acţiune de spălare prin afundare completă a spus ucenicilor săi următoarele: „Mergând, (IV Regi 5, 14; Iudita 12, 7; Levitic 6, 28). Cu învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele acelaşi înţeles trece şi în Noul Testament, unde Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh, învăţându-suferă transformări profunde. Prin substantivizare, le să păzească toate câte v-am poruncit vouă şi iată termenul „baptisma” va deveni specific Noului Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul Testament, desemnând fie botezul lui Ioan, fie veacurilor“ (Matei 28, 19 - 20) şi „Cel ce va crede botezul creştin (I Romani 6, 4; Efeseni 4, 5; şi se va boteza, se va mântui, iar cel ce nu va crede, Coloseni 2, 12; I Petru 3, 21). În paralel, forma de se va osândi” (Marcu 16, 16). „baptismas” se va folosi pentru spălările rituale Neputinţa noastră de a ne ridica singuri din iudaice (Marcu 7, 4; Evrei 9, 10). patimile noastre este anulată de Hristos, Care S-a

Botezul lui Ioan este puntea de legătură făcut Om. Botezul este prima treaptă a ridicării, între Vechiul Testament şi Noul Testament. În acest pentru că prin el noi ajungem să ne luminăm sens trebuie văzut şi botezul pocăinţei, pe care-l sufletele, înţelegând starea noastră dinainte şi predica şi-l administra Sfântul Ioan. Sfântul Ioan conştientizând adevărul revelat în Religia Creştină. Gură de Aur, referindu-se la acest aspect, spune: Biserica mărturiseşte că fără Botez nu poate nimeni „Aşadar, Ioan a venit din cauza acestor rele, fără să intra în Împărăţia Cerurilor. Aceasta nu înseamnă facă altceva decât să-i aducă pe aceia la cunoştinţa că noi suntem exclusivişti sau că ne considerăm păcatelor lor; de aceea, botezul său era format din superiori celorlalţi, ci înseamnă că „răutatea pocăinţă şi mărturisire. Şi aceasta demonstra şi învechită“ nu poate fi înlăturată prin propriile predica sa, căci nu spunea altceva decât: Faceţi puteri, după cum arată Sfântul Ciprian al roade vrednice de pocăinţă (Luca 3, 8). Având Cartaginei, ci numai cu ajutorul lui Dumnezeu, conştiinţa păcatelor, vei căuta mântuitor şi vei dori Care S-a făcut Om pentru noi.iertarea lor. În acest scop a venit Ioan pentru a pregăti şi a-i îndemna să se pocăiască“. Botezul CĂLĂUZĂ BIBLICĂ: BOTEZUL: Taină Sfântului Ioan avea un caracter simbolic şi profetic, a Bisericii: Matei 3, 11; 28, 19-20; Marcu 1, 8; 16, nu acorda iertarea reală a păcatelor şi pregătea doar 16; Luca 3, 16; Ioan 3, 5; 19, 34; Fapte 2, 38; 11, 16; sufletele oamenilor, prin pocăinţă, pentru primirea Rom. 6, 3-4; 1 Cor. 6, 11; 12, 13; Gal. 3, 27; Efes. 4, lui Hristos. Însuşi Ioan afirmase către unul din 5, 24; 5, 8-14, 26; Col. 2, 11-12, 20; 3, 1-4, 9; Tit 3, ucenicii săi că „Acela trebuie să crească, iar eu să 5; Evr. 6, 2; 1 Petru 3, 18-21; 1 Ioan 5, 7-3; - mă micşorez“ (Ioan 3, 30) şi că „doar El va boteza săvârşirea Tainei: Luca 3, 21; Ioan 3, 22; 4, 1, 2; cu Duh Sfânt şi cu foc “ (Matei 3, 11). Fapte 2, 41; 8, 12, 13, 16, 36, 38; 9, 18; 10, 47-48;

Domnul a predicat Botezul învierii, iar Ioan 16, 15, 33; 18, 8; 19, 2-6; 22, 16; 1 Cor. 1, 13-16; 15, pe cel al pocăinţei. Botezul lui Ioan avea puterea de 29; (Matei 19, 14); - nedespărţit de Mirungere: 1 început, iar acesta de desăvârşire. Acela era pentru Col. 6, 11; Tit 3, 5.despărţirea de păcat, iar acesta pentru unirea cu ____________________

1.Pr. Lect. George Remete, Dogmatica Ortodoxă,edit. Dumnezeu. Episcopiei Ortodoxe Alba – Iulia, 1996, p. 300.Încă înainte de instituirea Botezului în 2.Greek – English Lexicon of the New Testament and other

Biserica Noului Testament, Hristos, în early christian literature, Chicago, 1952, p. 131.convorbirea cu Nicodim, a înfăţişat clar atât partea 3.Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Evanghelia după Matei, interioară, spiritual - harică, cât şi cea exterioară a trad. pr. D. Fecioru, col. PSB, vol. 23, EIBMBOR, Bucureşti,

1994, p. 122.acestei Taine, când El îi spunea lui Nicodim, care

21

Tărâmul dintre Dunăre şi Marea Neagră, inscripţii ar fi fost acelaşi - Oροί Kασιανών καί prin varietatea peisajului, bogăţia resurselor σπηλούχον (gr.), respectiv, Fines Cas(s)ianorum et naturale şi poziţia geografică strategică, a constituit Speluhanorum (lat.), în sensul de hotar între leagănul multor comunităţi umane, urmele de locuitorii a două sate, speluncii fiind locuitorii locuire coborând în timp până în perioada satului - vicus Speluchanorum (σπηλούχα paleoliticului inferior (Peştera Gura Dobrogei). (gr.),.spelunca (lat.) = peşteră). Erorile de redactare Dovezile materiale şi informaţiile literare privind făcute de lapicid ar fi dus la mici diferenţe: manifestările religioase din Dobrogea sunt la fel de σπηλούχα în loc de σπηλούχον în prima inscripţie şi diverse precum mozaicul civilizaţiilor care s-au omisiunea καί (şi) în a doua inscripţie. De ce aceste perindat în acest spaţiu. Poate mai mult ca în oricare traduceri diferite? altă parte a ţinutului istro-pontic, adevăratele Iniţial, V. Pârvan a văzut în Kασιανών „castele de piatră” din zona Podişului Central locuitorii unui vicus Casianus, situat în apropiere Dobrogean, ascunzând peşteri, grote şi adăposturi „probabil pe platoul înalt între Ester, Pazarlia au îndemnat la meditaţie şi închinare. S-a bucurat (astăzi Târguşor) şi Valea Casimcea”, numele Sfântul Ioan Casian de acest peisaj mirific? Ce satului, ca şi în cazul altor aşezări rurale greco-dovezi există, până în prezent, privind originea romane întemeiate de cetăţeni romani, provenind „scită” a marelui teolog creştin? de la un personaj important, un legendar

Primele menţiuni epigrafice despre întemeietor Casius. Prin urmare, cele două stânci cu casieni au apărut pe „pietrele scrise” din amfiteatrul inscripţii marcau limita de hotar între satul

casienilor şi spaţiu sacru din peşteră / peşteri, destinat adorării zeului Mithras, cultul acestuia răspândindu-se în tot Imperiul Roman în perioada sec. II – IV p. Chr. De altfel, nu departe de Casian, speologii au descoperit în Peştera “La Adam” cinci piese sculpturale închinate zeului Mithras, depuse într-o groapă. Posibil ca aceste piese ca şi cele din tezaurul de sculpturi de la Tomis să fi fost ascunse de adoratorii păgâni în sec. IV p.Chr., când creştinii distrugeau piesele idolatre.

R. Vulpe a atribuit numele Kασιανών unor adoratori ai zeului Casios – divinitate de origine semitică (în traducere „piatră căzută din cer”), binecunoscută în lumea romană. Totuşi, descoperirile ulterioare vin să confirme existenţa

natural, situat nu departe de Peştera Casian. În vara unui vicus Casianus, în timp ce pentru divinitatea anului 1912, cu ocazia săpăturilor arheologice siriană Casios nu a apărut, până în prezent, nici o întreprinse în cetatea Ulmetum, V. Pârvan a realizat altă dovadă de adorare în spaţiul Moesiei Inferior. şi cercetări de teren pe Valea Casimcei, descoperind La Tariverde (cca 10 km distanţă de Casian) a în apropierea satului Şeremet (azi Casian), pe malul apărut, întâmplător, un cip, contemporan cu drept al râului Casimcea, două inscripţii greceşti celelalte două inscripţii de la Casian. Pe această asemănătoare, săpate în stâncă simetric, de o parte piatră de hotar au fost gravate tot cu litere greceşti şi de alta a amfiteatrului, la aproximativ 200 m două cuvinte dispuse de o parte şi de alta a blocului distanţă una de cealaltă: '´Oροί Kασιανών καί de piatră: faţa I. KACIANA şi faţa II σπηλούχα / hotarele Casienilor şi peştera - după V. CΠΗΛΛΟΥΧΑ. În momentul primei publicări a Pârvan, D.M.Pippidi, şi '´Oροί Kασιανών inscripţiei, M. Bărbulescu a preluat o interpretare a σπηλούχον / hotarele peşterilor casienilor, după V. lui N. Gostar, potrivit căreia cele două inscripţii de Pârvan; hotarele peşterilor casiene, după R. Vulpe, la Casian şi cea de la Tariverdi reprezentau borne de hotarul casienilor deţinători (sau locuitori) ai hota r în t re v icus Cas(s ) ian i ş i v icus peşterilor, după D.M. Pippidi, hotarele casienilor Speluchanorum. Ulterior, autoarea şi-a exprimat [şi] speluncilor, după N. Gostar. Conform anumite rezerve faţă de existenţa unui vicus interpretării acestuia, textul iniţial al celor două S p e l u c h a n o r u m . R e n u m i t u l e p i g r a f i s t

ÎN UMBRA CASIENILOR…Valentina Mihaela Voinea,

Bartolomeu Szymon Szmoniewski

22

D.M.Pippidi, reluând discuţia asupra celor trei sprijinului acordat (nu ne-ar împiedica niciodată inscripţii considera plauzibilă existenţa unui vicus de la înfăptuirea planurilor noastre) Sfântul Casiani sau Casianum, cu atât mai mult cu cât Casian a fost instruit la şcoli alese (cunoscător al „...nu e un simplu postulat al lui Pârvan (...), ci o marilor scriitori antici). Posibilitatea convertirii realitate istorică garantată de biografia unui multora ne sugerează importanţa activităţii cunoscut Părinte al Bisericii, Ioan Cassian misionare în Scythia Minor, provincie zdruncinată „Scitul”, trăitor în sec. al IV – lea şi unul din atât de dispute teologice, cât şi de criza politică a întemeietorii monahismului occidental.” . Autorul Imperiului Roman, sufocat tot mai mult de făcea referire la relatarea lui Ghenadie din invaziile barbare, îndeosebi ale goţilor. Marsilia, fiul duhovnicesc al Sfântului Ioan Casian, din lucrarea De viris illustribus - Cassianus natione scytha.

Chiar dacă marele învăţat creştin nu ne-a lăsat nici o informaţie precisă despre locul naşterii sale, există în scrierile sale, Aşezăminte mănăstireşti şi Convorbiri duhovniceşti, două pasaje deosebit de interesante. Primul conţine o amintire îndepărtată, probabil din fragedă pruncie, mărturisită în Prefaţa lucrării Aşezămintele mănăstireşti :„...din copilărie m-am aflat printre călugări şi, după ce m-am rupt de atâţia ani de obştea şi pilda vieţii lor”. În lucrarea Convorbiri duhovniceşti XXIV descoperim al doilea pasaj. Mult mai bogat în detalii decât primul, acesta conţine un tablou al locului natal realizat de Sfântul Ioan Casian cu multă sensibilitate şi talent literar: Aşadar, cu toată neliniştea i-am mărturisit acestui (Avva) Avraam lupta cugetelor noastre, care zilnic ne împingeau cu ardoare sufletească să ne întoarcem în provincia noastră şi să ne revedem părinţii. Pricina cea mai mare a dorinţelor noastre era aceea că ne aducem aminte de câtă evlavie şi pietate era plină inima părinţilor noştri. Ştiam că ei nu ne-ar împiedica niciodată de la înfăptuirea planurilor noastre şi ne gândeam mereu că mai mult lor le datorăm înaintarea noastră duhovnicească. Ne scuteau de orice griji, ne asigurau toate ale traiului, îndeplinind ei cu

Rezultatele cercetărilor arheologice bucurie tot ce ar fi trebuit să facem noi.întreprinse în ultimile trei decenii în zonă Pe deasupra, ne hrăneam sufletul cu (periegheze, săpături de salvare şi sondaje în nădejdea unor bucurii deşarte, crezând că vom peşteri), considerăm că aduc noi argumente în primi cea mai mare roadă din convertirea direcţia acestei localizări. Primele observaţii multora, care ar fi urmat să fie îndreptaţi pe calea arheologice privind locuirea Peşterii Casian au mântuirii după exemplul şi îndemnurile noastre. fost făcute cu ocazia cercetărilor de teren efectuate În afară de aceasta, ne apărea în faţa ochilor în teritoriul histrian. Alături de fragmente tabloul cu aşezarea locurilor, în care se afla ceramice romane şi medievale timpurii, averea moştenită de la strămoşi şi frumuseţea descoperite atât în interiorul, cât şi în exteriorul regiunilor, cu întinderi, singurătăţi şi păduri care peşterii, s-au identificat semne incizate pe stânca puteau nu numai să-l încânte pe un monah, dar din dreapta a intrării - mai multe litere (K, N), chiar să-i dăruiască cele mai bune mijloace de cruciuliţe şi semne monogramatice, datate în sec. viaţă.” .X p.Chr. Din ambele texte transpare cu claritate

În vara anului 1991, cele două sondaje mediul creştin în care s-a născut şi instruit Sfântul săpate în partea stângă a intrării au oferit şi primele Casian: inima părinţilor era „plină de evlavie şi observaţii stratigrafice detaliate: Din analiza pietate”, iar el „ s-a aflat printre călugări”. materialului ceramic reţinem următoarele Datorită bunăstării părinţilor („ne asigurau toate observaţii: se remarcă olăria romană târzie, ale traiului”, „averea moştenită de la strămoşi”) şi

23

apărută în ambele sondaje. Tipologic, aceste sugerează o posibilă localizare a satului vicus fragmente ceramice se încadrează în seria vaselor- Casiani.borcan datate în sec. al IV-lea p.Chr.” Au fost Săpăturile arheologice întreprinse de noi în identificate alte semne incizate pe peretele din perioada 2008 – 2010 se înscriu în cadrul proiectului stânga intrării, dintre ele fiind descifrabile literele Π de cercetare româno-polon Study of the Prehistoric şi N. Pe baza analogiilor cu semnele descoperite în and Early Mediaeval Settlements in the Casimcea complexul rupestru de la Dumbrăveni, cercetătorii River Valley in Central Dobrudja care are ca au propus o datare mai largă a inscripţiilor decât cea obiective principale surprinderea impactului iniţială – sec. IX – XI p. Chr. Următorul detaliu, „o transformărilor climatice şi de mediu asupra tipului cruciuliţă zgâriată deasupra unei firide special de habitat uman (permanent / sezonier) şi amenajate pentru opaiţe, locaş situat tot pe peretele identificarea modalităţilor de folosire a grotelor, din stânga intrării în peşteră”, constituie un indiciu adăposturilor şi peşterilor, de-a lungul mileniilor, privind locuirea peşterii de către călugări. Astfel, se atât ca spaţii de locuire, cât şi ca locuri de cult sau/şi afirma pentru prima dată într-un studiu arheologic funerare. În perioada 30 august – 7 septembrie 2010 existenţa unui mic aşezământ monahal în secolul am realizat două sondaje stratigrafice într-o zonă al X-lea, foarte probabil după revenirea bizantină relativ nederanjată din sala principală a Peşterii la Dunăre (971). Totuşi, credem că densitatea Casian. Pe o grosime de aproximativ 0,90 / 1,00 m, fragmentelor ceramice romane târzii în zona atestă de la nivelul de călcare actual până la baza de stâncă, prezenţa unei a u f o s t c o m u n i t ă ţ i iden t i f ica te m o n a h a l e nivelur i de m u l t m a i locuire din v e c h i , m a i m u l t e contemporană perioade: neo-c u S f â n t u l e n e o l i t i c ă , Ioan Casian Hallstatt, La ( s e c . I V T è n e c u p . C h r. ) . Î n i m p o r t u r i s p r i j i n u l g r e c e ş t i ; a c e s t e i r o m a n ă ipoteze vin şi t i m p u r i e , descoperirile r o m a n o -u l t e r i o a r e , b i z a n t i n ă ; prilejuite de m e d i e v a l ă c o n s t r u i r e a t impurie ş i gazoductului m o d e r n ă . (2001 – 2002). A l ă t u r i d e A s t f e l , ceramică, în s ă p ă t u r i l e toate straturile a rheologice au apărut oase de salvare au scos la lumină mult aşteptata locuire de animale, unele cu urme de ardere. Menţionăm şi romană din apropierea „pietrelor scrise”. Primul prezenţa unor oase umane (falange) în nivelul nucleu de locuire de tip villa rustica a apărut exact în romano-bizantin din sondajul S.II. În nişa naturală faţa Peşterii Casian, pe terasa înaltă de pe malul aflată pe peretele stâng, nu departe de intrare, am stâng al Văii râului Casimcea. În secţiunile săpate s- descoperit o cruce mică, incizată. Prin urmare, au descoperit urme de construcţii din piatră, descoperirile noastre confirmă vechile observaţiile fragmente ceramice romane târzii, un opaiţ cu cu privire la locuirea îndelungată (din mileniul V reprezentarea crucii pe disc, monede datate în a.Chr. - până în perioadă modernă) şi folosirea ei de intervalul 330 – 378 p.Chr.(Constantius II – către călugări (simbol creştin, oase umane). Constans, Valentinian I – Valens). În urma Pentru o mai bună înţelegere a destinaţiei

cultice pe care au avut-o, de-a lungul mileniilor, cercetărilor de suprafaţă a fost localizat al doilea sit, grotele şi adăposturile din microregiunea Chei – respectiv o aşezare romană timpurie – vicus ? (sec. II Casian – Târguşor amintim doar câteva din

– III p.Chr.), situată tot pe malul stâng al Casimcei, descoperirile noastre. În Peştera La Baba – Cheile la aproximativ 1,5 km vest de villa rustica şi la Dobrogei, apariţia unor oase umane în interiorul marginea de sud-est a satului Cheia. Până în prezent, unei vetre gumelniţene aminteşte de practici

sacrificiale frecvente în a doua jumătate a mileniului aceasta este cea mai apropiată aşezare V a.Chr., semnalate în Vechea Europă atât în aşezări contemporană cu cele două inscripţii, ceea ce ne

24

cât şi în peşteri. Cele mai spectaculoase depuneri acestei regiuni cu un farmec unic în peisajul rituale au apărut în Peştera X (Craniilor) - situată pe dobrogean ne va oferi noi şi noi răspunsuri, iar malul stâng al Ghelengicului, în Cheile Dobrogei. umbra casienilor se va contura tot mai clar, Prima descoperire de acest gen a apărut în campania amuţindu-i şi pe cei mai înverşunaţi sceptici. din 2009 - o calotă craniană umană la 1,50 m de Dincolo de veşnica luptă dintre Orient şi Occident, intrarea în peşteră, depunere datată, pe baza viaţa şi activitatea misionară a Sfântului Ioan Casian fragmentele ceramice descoperite lângă şi sub rămâne un model al dreptei credinţe, iar şansa pe craniu (fragmente de amfore), în perioadă romano- care o avem de a călca pământul în care s-a născut bizantină timpurie (sec. IV – VI p.Chr.). În august acest mare Părinte al Bisericii trebuie 2010, continuând săpăturile în aceeaşi secţiune am conştientizată, căutând adevărul istoric nu doar cu avut şansa unei noi descoperiri spectaculoase: o mintea cât mai ales cu sufletul, pe deplin încredinţaţi groapă rituală, amenajată într-o mică nişă din în cuvintele Mântuitorului: Şi Eu zic vouă: Cereţi şi exterior, la baza peretelui din dreapta intrării, datată vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va la sfârşitul sec. VII – sec. VI a.Chr. În interiorul ei a deschide. (Luca XI:9).fost depus un adult sacrificat, într-o poziţie În final, mulţumim Părintelui Justin Petre, neobişnuită – legat şi decapitat. Contextul stareţul Mănăstirii Sfântul Casian, cel care, descoperirii (în faţa peşterii) şi modul de tratare a „cercetând” cercetările noastre, ne-a deschis ochii cadavrului (decapitat, legat) pot fi legate de actele spre un nou orizont, cu multă blândeţe şi discreţie sacrificiale practicate de traco-geţi, descrise de înţeleaptă, insuflându-ne entuziasm şi voinţă în scriitorii antici dar puţin documentate arheologic. demersul nostru. Fără sprijinul lui moral şi material, În secţiunea S.III, trasată în mica suprafaţă acest studiu ar mai fi aşteptat, poate, mult timp...nederanjată din dreapta intrării în Peştera La Izvor, au apărut oase umane în două niveluri culturale

Bibliografiediferite: un fragment de mandibulă alături de - E. Alexandrescu et alii 1986 – Cercetări ceramică medievală timpurie (sec. VIII – X p.Chr) perieghetice în teritoriul histrian (II), Pontica 19, şi, la o adâncime mai mare, un fragment de bazin 1986, p. 243 – 252.într-un nivel cu ceramică de începutul perioadei - C. Bădiliţa, A. Jakab (ed.) 2003 - Jean Cassien romano-bizantine (sec. IV – VI p.Chr.). entre Orient et Occident, 2003.Coroborând toate aceste informaţii – - C. Băjenaru 2002, 2003 – Casian, vol. Cronica literare, epigrafice şi arheologice, considerăm Cercetărilor Arheologice din România. Campaniile plauzibilă situarea acestui vicus Casiani în 2001, 2002vecinătatea „pietrelor scrise”. De aceea, propunem

identificarea lui cu cea mai apropiată aşezare - M. Bărbulescu-Munteanu 1978 – Inscripţii recente romană timpurie (sec. II – III p.Chr.) descoperită descoperite în Scythia Minor, Pontica 11, 1978, p. până în prezent în zonă, respectiv la marginea de SE 127 -136.a satului Cheia. Ferma romană din apropierea - E. Branişte 1977 – Martiri şi sfinţi pe pământul peşterii, poate corespunde „averii moştenită de la Dobrogei de azi, vol. De la Dunăre la Mare. strămoşi”, situată într-un peisaj mirific, după cum Mărturii istorice şi monumente de artă creştină, mărturiseşte Sfântul Ioan Casian despre Galaţi, 1977, p. 34 – 62.„frumuseţea regiunilor, cu întinderi, singurătăţi - I.Gh. Coman 1977 – Scriitori teologi în Scythia şi păduri”. (sec. IV p.Chr.). Se ştie că Biserica Minor, vol. De la Dunăre la Mare. Mărturii istorice Creştină a sângerat cel mai mult în veacul al IV-lea, şi monumente de artă creştină, Galaţi, 1977, p. 63 – îndeosebi în Orient, începând cu cele patru edicte 83.ale lui Diocleţian şi încheind cu persecuţiile din

- N. Gostar 1980 – Études Épigraphiques IV*, Dacia timpul împăratului Iulian Apostatul. Lista lungă a NS 24, 1980, p. 307 – 322.martirilor care au pătimit în Scythia Minor şi - V. Pârvan 1923 - Începuturile vieţii romane la rezistenţa Bisericii de aici în faţa mişcărilor eretice, gurile Dunării, 1923.îndeosebi ariene, demonstrează existenţa unei

comunităţi creştine timpurii, destul de puternice şi - D.M. Pippidi 1969 – Studii de istorie a religiilor conservatoare. Era firesc ca în sânul acesteia să antice, Bucureşti, 1969.apară, încă de la organizarea vieţii monahale (a sec. - D.M. Pippidi 1983 – Inscripţiile antice din Scythia III – sec. IV p.Chr.), şi primele comunităţi de Minor greceşti şi latine. Histria şi împrejurimile călugări. O dovadă în acest sens o constituie (vol. I), Bucureşti, 1983.complexul monahal descoperit la 3 km vest de - B. Szmoniewski, R. Petcu 2008 - Preliminary Slava Rusă, până în prezent cel mai vechi din report from the new excavation in Baba Cave, Schythia Minor. Biserica mare uninavă din Grădina village, Constanţa County, Pontica 41, complex fost datată în a doua jumătate a sec. IV 2008, p. 35 -47.p.Chr. De aceea credem că numeroasele grote,

- V. Voinea, B. Szmoniewski 2010 - O groapă peşteri şi adăposturi din zona Casian – Cheia, rituală descoperită în Peştera Craniilor din zona folosite din cele mai vechi timpuri ca locuri de cult, Cheile Dobrogei (com. Grădina, jud. Constanţa), nu puteau să treacă neobservate. Crucile gravate pe Pontica , 2010, p. 191 – 202.pereţii din interiorul Peşterii Casian, nişa amenajată - R. Vulpe 1977 - Le sanctuaire de Zeus Casios de la intrare, toate demonstrează clar folosirea ei de Şeremet et le problème d'un vicus Cassianus, în vol către anahoreţi.Epigraphica, Travaux dédiés au VII e Congrès Chiar dacă modestia vieţii monahale face ca International d'Épigraphie Greque et Latine, Ed. urmele de locuire detectabile arheologic să fie Academiei, 1977, p. 113 – 130.foarte puţine, nu ne pierdem nădejdea că cercetarea

25

CONSECINŢELE DETERMINANTEALE DEZINTEGRĂRII FAMILIEI

Viaţa de familie este înconjurată de multe în mod cu totul paradoxal, determină o sete secretă primejdii şi ispite, venite fie din afara, fie de puritate şi de văl. Măreţia comuniunii conjugale dinlăuntrul ei. De unele se fac vinovaţi membrii ei, pregăteşte biruinţa nu a tiranului care îngreunează, altele sunt neprevăzute şi nedorite. Se poate afirma dozează şi în cele din urmă sufocă iubirea, ci a că cea mai mare primejdie care duce la stăpânului care are puterea de a metamorfoza. Pe dezmembrarea familiei este reprezentată de fundalul trist al erotismului de astăzi, blazat şi degradarea morală a unora dintre membrii ei, păcate scufundat într-o uriaşă plictiseală, iubirea se care tind la înlăturarea iubirii şi a respectului, prezintă divin, ca o fascinantă şi sigură aventură în noţiuni esenţiale în viaţa de familie. care fiinţa umană atinge cerul nu numai poetic, ci şi

Însă aşa-zisa etică autonomă, cu tot apelul ei ontologic prin harisma suferinţei conjugale.la nişte principii morale instituite de om, nu mai este Asemenea ruptură este justificată de cei ce în măsură să con t ro leze e fe rvescen ţa alunecă în această vâltoare în diverse moduri, subconştientului uman. acuzându-se unul pe

Dezagregarea celălalt, însă analizând familiei se datorează, în motivele divorţului, s p u n c e r c e t ă t o r i i constatăm că partenerii acestui fenomen trist, îşi fac chinuită viaţa de „legăturii libere”, care a tunc i de când a ia locul dragostei dintre intervenit o iubire oameni şi care neagă lăturalnică a unuia v i a ţ a d e f a m i l i e , d i n t r e e i . C a u z a „sacri legiul”, care divorţurilor numeroase înlătură din viaţă tot nu este greutatea vieţii, ceea ce este frumos şi nici lipsurile materiale, bun, demn şi sfânt ci decăderea vieţii pentru om, sterilităţii morale, lăcomia, viaţa voluntare, care este m o n d e n ă , l i p s a semn de superficialitate simţului de răspundere. ş i ca re mut i l ează Un cercetător al vieţii căminul, l ipsei de de familie numeşte c o n ş t i i n ţ ă ş i „argintul” bogăţ ia răspundere, care abate materială, cauza cea pe membrii ei de la dintâi a destrămării adevăratul drum al familiei .vieţii. Divorţul este

Există o seamă de factori negativi, care încălcarea unei legi naturale, nesocotirea legii influenţează în rău şi duc la distrugerea vieţii de dumnezeieşti, care are de la început porunca: „ceea familie, numiţi în morala creştină: „Rănile ce Dumnezeu a împreunat omul să nu despartă”. De familiei”. pe urma lui suferă întreaga familie, rănind cele mai

Rănile ce apasă viaţa de familie şi o abat de scumpe sentimente ale soţiei, ducând la dărâmare pe la menirea ei în societate sau care duc la desfiinţarea bărbat, cauterizând liniştea şi fericirea copiilor.ei sunt: Societatea este asemenea unui organism ale

cărui celule nu sunt indivizi singuratici, izolaţi şi · Divorţulnemărginiţi de zidul egoismului. Societatea ale · Avortulcărei familii sunt ameninţate de fulgerul divorţului · Concubinajuleste o societate sortită morţii apropiate. Acolo unde Divorţul este călcarea jurământului de divorţul este în creştere natalitatea este în scădere, credinţă dintre soţ şi soţie, jurământ depus în faţa societatea, statul, şcoala şi, desigur, Biserica nu pot conştiinţei lor, în faţa oamenilor şi înaintea lui rămâne indiferenţi în faţa unui asemenea flagel.Dumnezeu, reprezentând, aşadar, lovitura de

Avortul. Menirea familiei este de a promova moarte dată familiei.viaţa, de a fi izvor de viaţă şi leagăn ocrotitor al Luăm exemplul libertinajului modern, care,

Prof. Simona-Florenţa Ciocan

26

copiilor. Dumnezeu l-a creat pe om, nu ca pe ceva europene apusene, ca şi în SUA, unde este socotită o abstract, ci l-a făcut bărbat şi femeie, cu dorinţe şi monogamie „constrângătoare”, însuşire a dreptului, simţăminte, cu legi şi instincte, cu minte şi voinţă o ordine caracteristică Evului Mediu şi „o structură liberă ca toate aceste însuşiri să le pună în slujba feudală predemocratică”. Există analişti care unei mari meniri, aceea a procreaţiei. încearcă să acrediteze ideea că, de fapt, căsătoria şi

Valoarea persoanei şi a vieţii umane nu lasă familia ar fi o consecinţă şi un rezultat al loc de interpretare cu privire la gravitatea păcatului „represiunii bisericeşti”, care continuă să mai avortului. El înseamnă ucidere, iar aceasta este o acţioneze până astăzi.jignire adusă lui Dumnezeu. „A ucide un om Apare, din păcate, în viaţa de familie un înseamnă a opri revelarea lui Dumnezeu prin viciu care contribuie la destrămarea vieţii de actualizarea umană a întregii lui frumuseţi, care se familie, adulterul, infidelitatea faţă de căminul revarsă din cer pe pământ”. conjugal. Stăpâniţi de patimi, lipsiţi de un ideal

O altă metodă prin care se împiedică superior, sunt uneori soţi care au faţă de cămin o naşterea copiilor este contracepţia folosită atât de iubire tranzitorie sau dau în „sindromul” lui Don mult astăzi, încât unii creştini – din motive Juan.obiective sau subiective – nici nu o mai consideră Astfel, apare un climat instabil şi superficial un păcat. Deşi nu poate fi considerată pruncucidere, al relaţiilor dintre soţi, timp care dăunează tuturor contracepţia păcătuieşte, în primul rând, prin faptul membrilor familiei, inclusiv copiilor. Legătura că, folosindu-se de ea, omul devine, în locul lui dintre soţi slăbeşte din ce în ce mai mult, se nasc Dumnezeu, stăpân pe viaţă şi pe moarte. certuri şi scuze reciproce, încât viaţa de familie este Contracepţia anulează raţiunea şi sensul căsătoriei menţinută doar în viaţa socială, de judecata socială, înseşi şi legalizează prostituţia. de necruţătoarea „gură a lumii”, sau chiar de ruşinea

Avortul este una din crimele mari ce s-au copiilor.abătut asupra vieţii de familie. Uneori se pare că în Datoria soţilor este de a se ajuta între ei, aşa familie sunt mai multe sicrie decât leagăne, când cum afirmă Sfântul Apostol Pavel: „purtaţi sarcina cimitirul nu este la marginea oraşului e în însăşi unul altuia şi aşa veţi împlini legea lui Hristos”.inima căminului. Ei sunt datori să păstreze fidelitatea

Adevărata cauză a avortului nu este de ordin conjugală: „fii credincios până la moarte şi îţi voi da economic cum se afirmă de obicei, ci desfrâul şi cununa vieţii” (Apocalipsa II, 10).superficialitatea vieţii. Gravitatea avortului constă Infidelitatea, adulterul este o poligamie nu numai în săvârşirea lui, ci şi în nefastele lui deghizată, o poligamie fără statut. Ea este o stare consecinţe. Ele ating nu numai viaţa membrilor nedemnă de om, o degradare a fiinţei omeneşti, o familiei, ci însăşi viaţa raţiunilor în care se cădere în imoralitate. Este un păcat repudiat de săvârşeşte acest păcat. Se destramă familia şi pier legile naturii şi pedepsit de legea divină. (I Coriteni neamurile în urma acestui păcat. 6, 9) „Nu ştiţi oare că nedrepţii nu vor moşteni

Multe virtuţi pot încununa viaţa unei femei, Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă amăgiţi: Nici dar cele care o fac mai plăcută lui Dumnezeu şi desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, oamenilor sunt nevinovăţia şi maternitatea, calităţi nici malahienii, nici sodomiţii nu vor moşteni ce nu se ofilesc niciodată. Împărăţia lui Dumnezeu”.

Adulterul. Odată întemeiată familia prin Aşadar, în actualitatea vremii noastre se căsătorie, problema cea mai mare pusă în faţa celor simte nevoia acţiunilor determinate în combaterea doi soţi este trăinicia ei, ce trebuie asigurată cu rănilor familiei. Slujitorii sfintelor altare au cea zestrea spirituală şi materială proprie, această dintâi legitimitate în a păzi integritatea familiei, dualitate să formeze, indiscutabil, unitatea. apărând sensul şi trăinicia ei în faţa provocărilor

Consecinţele grave care decurg din divorţ, nefaste contemporane.pentru membrii familiei şi pentru societate, ___________________înmulţirea fără precedent a numărului de familii 1. Constantin Pavel, op. cit. p. 170

2. Paul Evdokimov, Taina iubirii, Bucureşti, 1994, p. 202creştine dezmembrate trebuie să dea de gândit 3. + Vasile Coman, opere citite, p. 185tuturor factorilor responsabili cu educaţia, dar mai 4. Pr. Prof. Ilie Moldovan, Darul sfânt al vieţii şi combaterea

ales preotului. Aceasta cu atât mai mult cu cât legea păcatelor împotriva acesteia, Bucureşti, 1997, p. 185morală creştină şi instituţia familiei, trebuie să 5. Pr. Lect. Dr. Vasile Citirigă, Stabilirea familiei, în rev. „Sf. reziste în faţa unei morale dubioase, a cărei ofensivă Ap. Andrei”, nr. 6, anul (IV) 2000, p.21se simte şi la noi, începând cu primii ani ai acestui 6. Pr. Lect. Dr. Nicolae Achimescu, „Familia creştină între

tradiţie şi modernitate. Consideraţii teologico- sociologice”, deceniu.în vol. „Familia creştină azi”, Iaşi, 1995, p.125Privilegiind adulterul, căsătoria este pusă 7. Niculae Mitrofan, „Dragostea şi căsătoria”, Editura tot mai mult sub semnul întrebării în multe ţări ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1984, p. 37

27

Durostorum - veche cetate romană, găsim în martirologii şi în alte izvoare un număr de întemeiată înainte de cucerirea Daciei de către aproape 60 de mucenici cunoscuţi, care au rămas împăratul Traian în provincia Sciţia Minor neclintiţi în credinţa lui Hristos până la moarte. (Dobrogea de astăzi). Situată pe malul drept al Suferind nenumărate chinuri, care-n ziua de astăzi Dunării, în SV Dobrogei - în apropiere de par neverosimile, au primit cununa muceniciei în localitatea Ostrov, judeţul Constanţa, pe străvechiul cetatea Durostorum.pământ al geto-dacilor, cetatea are o deosebită Băştinaşi, ostaşi, colonişti, - oamenii din importanţă pentru istoria creştină a neamului nostru care s-a format poporul nostru, - strămoşii noştri au românesc. dat preţ de sânge pentru a-şi dovedi credinţa şi

După cum ştim, poporul nostru s-a născut dragostea lor pentru Hristos Mântuitorul. Alţi mulţi român şi totodată şi creştin (N. Iorga). Simbioza mucenici, ale căror nume nu sunt cunoscute, au daco-romană, înnobilată prin primirea Evangheliei sfinţit cu sângele lor de creştini aceste locuri de lui Hristos, a dat naştere acestei minunate plămade istorie şi spiritualitate. numită poporul român. Binecuvântarea lui Dumnezeu peste aceste

locuri şi peste neamul nostru este vădită prin jertfa atâtor martiri creştini.

De-a lungul istoriei sale milenare, poporul român a trecut prin grele şi nenumărate încercări, pe care le-a biruit prin credinţa sa nestrămutată în Dumnezeu Cel slavit în Sfânta Treime.

Provincia Sciţia Mică, mai târziu denumită Dobrogea, precum şi cetatea Durostorum n-au fost scutite de vitregiile istoriei. Cetatea Durostorum a intrat în componenţa Imperiului Bizantin, unde a cunoscut înflorirea până la sfârşitul sec. VI. Invazia migratorilor slavi şi avari, la începutul sec. VII, a dus la slăbirea elementului daco-roman şi creştin din aceste locuri, dar continuitatea lui a rămas neîntreruptă până în ziua de astăzi.

Cetatea Durostorum (Dristor) poate fi Odată cu sfârşitul domniei lui Mircea cel socotită o „veche vatră a zămislirii creştine” a Bătrân (1417), care în titulatura sa avea şi pe aceea poporului român. Situată în apropierea peşterii de „singur stăpânitor” al cetăţii Durostorum, Sfântului Apostol Andrei, este foarte probabil să fi Dobrogea intră pentru o lungă perioadă în primit Cuvântul Evangheliei de la însuşi Sfântul stăpânirea Imperiului otoman (până în 1878), când Apostol Andrei. Foarte aproape de cetate se află se reîntregeşte în trupul Ţării-Mamă. În timpul Mănăstirea Dervent, unde stau mărturie crucile de dominaţiei otomane cetatea Durostorum a fost piatră ale unor mucenici locali, datând, probabil, numită Silistra. Durostorum revine la Ţara-Mamă, din sec. IV. România, de-abia în urma celui de-al doilea război

Vechii locuitori români, „dicienii”, balcanic(1913), Dobrogea de Sud (Cadrilater),

strămoşii noştri, geto-romanii dobrogeni, au primit anterior fiind nedrept anexată Bulgariei. Timp mai

cuvântul Evangheliei, pe care l-au transmis bine de 20 de ani cetatea Durostorum este reşedinţa

dicienilor, românii dobrogeni băştinaşi, atestaţi din judeţului Durostor, elementul românesc întărindu-

primele veacuri ale evului mediu românesc, care, la se în străvechea lui vatră.

rândul lor au dat rod însutit. În timpul sângeroaselor În istoria sa milenară oraşul Durostorum a persecuţii împotriva creştinilor, credinţa cunoscut o mare înflorire spirituală, având la bază strămoşilor noştri a rămas neclintită, după cum jertfa înaintaşilor noştri mucenici, fiind lungi arată numărul mare de creştini care au primit perioade centru episcopal şi chiar mitropolitan.cununa muceniciei în această cetate. În anul sfâşierii României Mari, 1940,

La sfârşitul sec. III şi începutul sec. IV profitând de situaţia extrem de grea în care se afla

VETRE DE CREŞTINISM ROMÂNESC,Cetatea Durostorum - Cetatea Mucenicilor

(scurt istoric)

28

Tiberius Daniel Paul Simion

ţara noastră, Bulgaria, în înţelegere cu Puterile Axei (Germania, Italia şi cu Rusia), a rupt din trupul Dobrogei cele 2 judeţe din sud, Durostor şi Caliacra, pe care le stăpâneşte şi astăzi. În încercarea de a şterge urmele civilizaţiei daco-romane de la Dunăre s-a schimbat şi denumirea

oraşului Durostorum în cea de Silistra, adică denumirea pe care o avea oraşul în timpul dominaţiei turceşti, şi s-a făcut arbitrar un schimb de populaţie, prin care elementul românesc a fost aproape eliminat din Cadrilater.

Trebuie să fim mândri de moştenirea sfântă, încărcată de eroism creştin şi patriotic, lăsată de înaintaşii noştri, datoria noastră fiind de a o păstra şi de a o transmite mai departe urmaşilor noştri, chiar dacă avem de înfruntat vicisitudinile istoriei lumii depărtate de Dumnezeu.

Cuvintele Mântuitorului “Bucuraţi-vă, Eu am biruit lumea”, ne întăresc în a nădăjdui că biruinţa va fi de partea noastră.

BIBLIOGRAFIE :Rămureanu, Pr. Prof. Ioan, Istoria bisericească universală, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2004Păcurariu, Pr. Prof. M., Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2005David, Petru I. Diacon Prof., Sinaxar dobrogean, Constanţa, 1997Muzeul de istorie, ANALELE Dobrogei, Constanţa, 1998

Oamenii cu respect pentru valorile trecutului sunt puternici; și mai puternici sunt, însă, cei care, pe lângă aceasta, poartă cu ei o Credinţă în Iisus Hristos curată, transmisă din generație în generație.

Dualitatea identității noastre este certă, ne-am născut români și creștini în același timp.

De ce ne întoarcem în trecut dacă finele articolului va surprinde realitatea curentă?

De ce amintim istoria de fiecare dată când vorbim despre Credință? Pentru că prezentul este rodul acțiunilor trecute, iar Ortodoxia românească de astăzi este rodul propovăduirii apostolice a Evangheliei lui Hristos, aici, în Dobrogea, încă din a doua jumătate a secolului I al Erei Creștine.

Să ne oprim acum pe malul Dunării, lângă lacul Oltina; cu două mii de ani în urmă romanii s-au oprit și ei aici…

Oltina de astăzi este forma pe care a căpătat-o în timp vechiul castru roman Altinum sau Altenum ; aici a existat o așezare civilă, precum și o stație a flotei militare fluviale romane, în secolele I-IV d.Hr.

Săpăturile arheologice au scos la suprafață dovada trecutului creștin al dobrogenilor oltineni : o amforă cu înscriptia HRISTON MARIA GHENA (Maria naște pe Hristos). Inscriptia amintește peste veacuri istoria creștină a acestor locuri. Ortodoxia şi tradițiile creștine s-au transmis aici, ca, de altfel, în întreg spațiul românesc, din generație în generație, conferind autenticitate și unicitate spiritului românesc. A fi român implică a fi bun creștin, iar îndrumarul vieții românului rămâne conturat pe principii creștine. Un astfel de principiu este cel conform căruia imaginea unei comunități este oglindită în imaginea bisericii comunității respective.

Pentru că după cum arată biserica unei localitați îți poți forma o idee despre cum sunt oamenii locului și preotul care îi păstorește, biserica Oltinei închinată Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, vorbește limpede despre felul localnicilor.

Actuala biserica este ridicată pe locul celei vechi (1864-1865), care avea formă de corabie, cu o singură turlă, dar care a fost demolată la jumătatea Postului Sfintelor Paști din1973 datorită temeliei putrezite. La vremea aceea paroh era Pr. Lungu Constantin ; acesta a fost sprijinit de credincioșii parohiei, care, de la mic la mare, s-au mobilizat și, din dorinta de a ridica o biserică deosebită, cu care să se mândrească, au demolat, au transportat molozul, au săpat fundația, au procurat materialele și au ajutat la construirea bisericii. Aceasta, printr-o minune, am

FLOARE A ORTODOXIEI DOBROGENE

BISERICA OLTINEI Ionela Otea

29

putea spune, a fost gata într-un singur an. postul de preot paroh, părintele Cloşcă Marin și, Deși au fost aduși constructori din odată cu instalarea sa în parohie, s-a făcut o

Constanța, de mare folos au fost meșterii locali, care resfințire de către Arhiepiscopul Lucian Florea al au lucrat alături de constructori, dar și ajutorul Tomisului, însotit de un sobor de preoți. Sub moral, material și fizic oferit de credincioșii întregii îngrijirea părintelui Cloşcă, lăcașul de cult a fost parohii, care s-au îngrijit de acordarea hranei pentru completat cu încă două turle, pe care biserica nu le

avea, acoperișul a fost revopsit integral, a fost construit un aghiasmatar în fața bisericii, iar aleea principală a fost luminată cu şase lampadare. Şi nu doar atât. Treptat, Biserica a fost înfrumusețată și dotată cu instalații de sonorizare și încălzire. Forma la care a ajuns astăzi face din această biserică una dintre cele mai apreciate și, în același timp, mai frumoase locașuri de rugăciune din eparhie.

Deși la prima vedere Oltina pare unică doar datorită lacului Oltina, a Dunării, a pădurilor înconjurătoare, a urmelor castrului roman, în realitate, podoaba acestei comune este biserica – pentru că este cea mai frumoasă biserică ridicată în plin regim comunist (sub pretextul unei simple reparații a locaşului). Deși existau anumite riscuri, constructori, de procurarea nisipului din Dunare, a nici localnicii, şi nici autoritățile locale nu au pietrei din carierele vecine, a căramizilor și a împiedicat lucrările. Dimpotrivă, au sprijinit cimentului. Nu a existat familie să nu contribuie cu constructia prin toate mijloacele posibile.ceva. Cei mai modești au oferit minimum 500 de lei

Pentru că părinții și bunicii noștri au știut să vechi, o sumă importantă la acea vreme. Toți

aleagă atunci când a venit vorba de ridicarea credincioșii parohiei au fost una în credință, în gând

acestui locaș de rugăciune, biserica Sfântul și în faptă, așa încât pe 20 mai 1976 a avut loc slujba

Gheorghe este, în primul rând, punte de legătură cu târnosirii sfântului locaș și marea sărbătoare a

Dumnezeu, dar și punte de legatură între generații, Parohiei Oltina, la care au fost prezenţi Arhiepiscopul Antim Nica al Tomisului și Dunării de Jos Galați și episcopul vicar Epifanie Tomitanul, actualul Arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei.

Din momentul târnosirii și până la finele anului 1980 a urmat o adevarată întrecere între credincioși în dotarea sfântului locaș cu cele necesare. S-au făcut donații importante, cele două policandre, steaguri…

În toamna anului 1979 poposea în parohie Pr. Teugea Ioan-Gheorghe. La fel de gospodar ca și ctitorul, pr. Constantin Lungu, acesta se va îngriji de desăvârșirea lucrării începute. Va construi o nouă clopotniță; mai apoi, prin mâna pictorului Rădulescu Nicolae din Constanța, are loc lucrarea de pictare a interiorului bisericii, în anul 1980; tot rod al muncii lor, de care ne bucuram noi astăzi.acum s-a realizat şi mozaicul de pe frontispiciul Este semnificativă observarea procesului de bisericii, reprezentându-l pe Sfântul Gheorghe. ridicare a unei biserici, care este un adevărat

În 21 noiembrie 1980 a avut loc o resfințire a «album» al comunității din Oltina, lăsat moștenire bisericii de către Arhiepiscopul Antim icaal generațiilor viitoare, pentru că, învățând din Tomisului și Dunării de Jos, împreună cu un sobor experienţa îndepărtată, de care vorbeam la de preoți. începutul acestor rânduri, dar și din cea mai

În 1985 s-a realizat, de către noul preot apropiată, generația de astăzi să se întoarcă la

Dascălu Vasile, lucrarea de împrejmuire cu gard origini, să-și reașeze reperele și să privească viitorul

metalic și porțile de la intrare.cu mai multă răspundere, atât din punct de vedere

În 1990, la 1 septembrie, a fost numit în moral cât și spiritual.

30

Ca mai toate satele satele dobrogene ocupate de estul podişului dobrogean. Astăzi, dobrogene, şi fostul sat Adâncata cuceritorii turci (şi unele, cum am singurul sat din Dobrogea cu nu-şi cunoaşte începuturile. În spus, colonizate cu tătari şi mai populaţie compact turcească este absenţa totală a izvoarelor scrise târziu, cu cerchezi) de cele mai Brebeni, în comuna Ion Corvin. şi a mărturiilor arheologice, multe ori îşi părăseau locurile Şi tot astăzi, tătarii mai numeroşi oamenii au aşezat în locul natale după înstăpânirea turcilor (dar nicăieri majoritari) au rămas acestora tradiţia. De tradiţie s-au şi tătarilor şi se refugiau în Ţările p r in comunele Ciocâr l i a , folosit şi se folosesc şi astăzi toţi Române, sau, îndeosebi, se mutau Cobadin, Topraisar, Valul lui iubitorii de istorie şi istoricii şi se stabileau în satele de pe Traian, Basarabi etc. Populaţia înşişi. S-a cam înrădăcinat, însă, malul dobrogean al Dunării, ori în turcească mai consistentă (dar deşi fără să se generalizeze, ideea cele din apropierea fluviului, infimă comparativ cu românii) că majoritatea satelor din unde trăiau din vechime românii este îndeosebi întâlnită în oraşe Dobrogea ar fi fost întemeiate fie autohtoni dobrogeni (dicienii), iar cum sunt Constanţa, Medgidia,

Babadac etc. Băştinaşii erau obligaţi să dea noilor stăpâni o parte din produsul muncii lor, care, trebuie să recunoaştem, era mult mai mică decât dijma pe care trebuiau să o dea ţăranii din Moldova şi Ţara Românească boierilor, iar cei din Transilvania şi Banat nobililor maghiari. Stăpânii otomani din Dobrogea erau, însă, la fel de abuzivi şi de crânceni ca şi nobilii unguri în Ardeal în ceea ce priveşte sfintele locaşurilor creştine ortodoxe ale românilor din Dobrogea. Dar, cu taxe legale, cu daruri şi cu a c c e p t a r e a u n o r c o n d i ţ i i restrictive privind locaşurile bisericeşti, românii reuşeau să înmoaie cerbicia unor funcţionari

de turci, fie de tătari, iar unele din mai apoi şi mocanii transilvăneni. otomani. Desigur, în chip cu totul ele de către bulgari. Popoarele Astfel, în Dobrogea de dinainte de samavolnic au fost şi islamizări în asiatice barbare şi migratoare (ca 1877 – 1878, s-au structurat trei rândul populaţiei româneşti, dar de altfel, toţi migratorii) nu prea zone de populaţie: cea cu destul de sporadic şi în număr întemeiau aşezări umane. În populaţie majoritar românească mic, nu în masă, cum s-a aproape toate cazurile, migratorii (în satele de la Dunăre şi întâmplat la bulgari, sârbi, greci, se aşezau ca stăpâni primitivi, dar apropierea acesteia, ca şi în cele albanezi, bosniaci, muntenegreni, războinici şi lesne vărsători de din zonele păduroase); zona cu croaţi. Românii şi, în general, sânge, în satele băştinaşilor, unde populaţie majoritar tătărească (în creştinii ortodocşi din Dobrogea, fie că exterminau toată populaţia centrul Dobrogei, cu podiş şi aflaţi timp de 461 de ani sub locală (ceea ce s-a produs foarte stepă) şi zona cu populaţie stăpânire otomană, nu au avut în rar şi numai în timpul unor majoritar turcească, cuprinzând acele vremuri lideri politici locali războaie crunte, adevărate mai ales teritoriul ca o fâşie din de anvergură, ci fruntaşi din genocide), fie, pur şi simplu, se vec ină ta tea Măr i i Negre . rândul preoţimii, burgheziei şi înstăpâneau pe aceste aşezări, Coloniştii români, veniţi în intelectualităţii dobrogene, cei peste locuitorii lor şi pe tot avutul Dobrogea după 1878, au luat în mai mulţi români, cum au fost la acestora. Românii băştinaşi din primire satele din centrul şi din Tulcea, Silistra, Cernavodă etc.,

ADÂNCATAArhim. Paisie Fantaziu

Sate care nu mai sunt...

31

familii; cei mai mulţi locuitori plecaseră din Adâncata şi se stabiliseră fie în oraşele judeţului, mai ales în Constanţa şi Medgidia, fie în comunele mari, de pildă, Adamclisi şi Basarabi. În 1971, satul Adâncata rămâne fără locuitori. Astăzi nici măcar ruinele fostelor case ale satului nu se mai văd. Singură, biserica, aflată până în anul 2010 în stare de ruină, mai aminteşte de satul dispărut. Încă din anul 2008, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a hotărât înfiinţarea unui schit, având ca nucleu biserica. Astăzi, în locul satului Adâncata, ale cărui urme nu se mai găsesc, fiinţează Mânăstirea Adâncata.

dar şi înalţi ierarhi opozanţi ai regimului turcesc de ocupaţie, precum mitropolitul român Grigorie de la Silistra (1870 -1878) şi mitropolitul grec Nichifor CANONULde la Tulcea (1877 – 1878). Un lider bisericesc important al românilor nord-dobrogeni, a fost la

Pr. Aurelian Ciocanmijlocul secolului al XIX-lea, pentru câteva zeci de ani, stareţul şi ctitorul Mănăstirii Cocoşu, din judeţul Tulcea, arhimandritul Visarion, Duhovnicul zidirii noastre, transilvănean de obârşie.

Ne-a rânduit canonul,Am făcut această lungă digresiune, În frământata cale a vieţiisocotindu-o necesară, întrucât ea este valabilă Să Îl urmăm pe Domnul.tuturor localităţilor şi aşezămintelor bisericeşti

ortodoxe din Dobrogea, ale căror începuturi sunt în epoca stăpânirii turceşti, adică înainte de anii 1877 - Canonul existenţei noastre,1878. Ne înalţă sufleteşte,

Revenind la dispărutul sat Adâncata, numit Sau îl pogoară în adâncuri,în turceşte Polukci (cu o populaţie turcească la

Pe cel ce-l necinsteşte.început, adică până la 1878), reţinem că în anul 1895 el era în componenţa comunei Enigea, numită

Sădit a fost canonulastăzi Deleni, plasa Medgidia, şi anume în partea sud-vestică a plasei şi în cea nord-vestică a Întru fiinţa noastră,comunei, la o distanţă de 25 km nord-vest de Atunci când CreatorulEnigea. Satul Polukci, Adâncata de mai târziu, era A zidit firea noastră.„situat într-una din cele mai frumoase poziţiuni ale plasei”, lângă balta Vederoasa. Teritoriul satului

Canonul ascultăriiavea o suprafaţă de 371 hectare la anul 1895, iar

A fost povară grea, vatra satului avea 14 hectare. Erau atunci 21 de case, Nu pentru primii oameni,iar populaţia formată în majoritate din români,

Ci pentru lumea rea.însemnând 20 de familii cu 97 de suflete, locuitorii ocupându-se îndeosebi cu pescuitul şi agricultura. Satul se afla pe valea cu acelaşi nume, Polukci. E greu să-ţi duci canonul,După 1878, în locul turcilor, care se retrag în Pe drumul încurcat,Peninsula Balcanică şi mai ales în Turcia, ţara Departe de biserici, strămoşilor lor, au venit şi s-au aşezat aici, înnoind

Aproape de păcat.satul, locuitori din satul apropiat Vlahi, fostul Vlahkioi, şi din satele fostului judeţ Vlaşca din

Canonul ne arată,Muntenia. Între cele două războaie mondiale, satul Calea de urmat,Adâncata avea la un moment dat o populaţie

alcătuită din 160 de familii, care, în 1935, au putut Smeriţi şi ascultători,ridica, din banii lor, biserica satului, cu hramul Spre Cel ce ne-a creat.„Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”. Peste circa 30 de ani, în 1967, satul nu mai avea decât 45 de

32

Dealul „Alah Bair”, cu ţara noastră. Aici se întâlnesc suprafaţa de 10 ha se află în c i r c a 2 7 0 d e p l a n t e , administrarea Ocolului Silvic predominând cele petrofile de

diferite origini: pontice, b a l c a n i c e , p o n t i c -mediteraneene şi pontic-balcanice. Fauna fosiliferă este bogat reprezentată de toate g r u p e l e m a j o r e d e nevertebrate, de la protozoare până la echinoderme. Specii rare pentru flora României: Bufoni tenuifolia, Coronilla scorpioides , Hedysarum grandiflorum, Hornungia petraea, Linum tauricum, Minuartia hybrida, Potentilla emilii popii, Scorzonera millis,

Hârşova, din judeţul Constanţa, A g r o d y r o n b r a n d z e .şi este situat la vest de

Starea de conservare a localitatea Crucea, şi la nord-est

vegetaţiei stepice calcifile este de localitatea Băltăgeşti.

relativ bună, specii rare şi Dealul „Alah Bair” endemice aflându-se într-o

aparţine Podişului Tortoman stare bună de conservare (de (Podişul Dorobanţului), cu ex. Agropyron cristatum ssp. altitudinea de aproximativ 200 b r a n d z a e , C a m p a n u l a m. Denumirea „Alah Bair” se r o m a n i c a ) .mai păstrează doar în literatura

Dar ceea ce face din botanică, oamenii locurilor

Dealul „Alah Bair” ceva cu folosind denumirea de „Munţii

totul deosebit este frumuseţea Băltăgeşti” sau „Dealul nr. 8”.

peisajului , iar mai nou Dealul „Alah Bair” a binecuvântarea lui Dumnezeu

fost declarat arie protejată, în prin Mănăstirea „Sfânta anul 1980, pentru valoarea Cruce”, aşezată la poalele ştiinţifică dată de numărul mare a c e s t u i d e a l .de specii vegetale rare pentru

DEALUL „ALAH BAIR”

Mihai Gheorghilas

MONUMENTUL TINERETULUI

Ionuţ Druche

La 9 km de oraşul Murfatlar (Basarabi), în zona fostului sat Straja, aproximativ în dreptul Mănăstirii de la Basarabi, se înalţă, pe malul Canalului Dunăre – Marea Neagră, „Monumentul Tineretului”.

Cu o înălţime de peste 40 de metri, monumentul din dealul de calcar este vizibil încă de când începem să urcăm dealul ce protejează de peste o mie de ani bisericuţele locaşurilor călugăreşti de la Basarabi. Formele ondulate ale acestui deal, numit şi Dealul Tibişirului, lasă, parcă, să se înţeleagă că monumentul a prins viaţă odată cu dealurile Văii Carasu, ce îl înconjoară, şi ele uşor denivelate, iar vântul care suflă cu putere în tot timpul anului s-ar părea a fi creatorul fără voie al acestei minunate opere. Acest gând îl întăreşte şi lipsa totală de informaţii legate de „istoria” monumentului.

Din prima clipă când am văzut monumentul, am rămas, personal, foarte impresionat de măreţia lui. Îmi părea, la început, o siluetă de femeie ce stă pregătită să se avânte spre cer, dar, totuşi, nu eram sigur. Îmi doream foarte mult să public un articol despre el în primul număr al acestei reviste. Şi pentru că nu ştiam nimic despre monument, am început să mă interesez în locurile care ar fi putut să mă ajute: biblioteci, internet, dar informaţiile ori nu erau, ori erau foarte puţine. Din acest motiv, am lăsat pe plan secundar ideea legată de monument. Nu după mult timp, însă, fiind la Mănăstirea Dervent, am stat de vorbă cu fratele Aurelian Bolea, sculptor de meserie, şi i-am povestit despre monument. Foarte senin la faţă şi bucuros, îmi spune că este prieten cu cel care a fost autorul acestui monument. Aşa l-am cunoscut, la Bucureşti, pe

33

a fost aleasă macheta domnului e r a u r e p r e z e n t ă r i a l e Pavel Bucur. Tema principală a muncitorilor de la Canal, dar şi machetei a fost zborul, temă care ale familiei Ceauşescu în vizită la şi astăzi îşi pune amprenta asupra canal. Din nefericire, aceste lucrărilor domniei sale. Am basoreliefuri au fost furate în mai rămas plăcut surprins sa văd în multe rânduri, astfel încât astăzi atelierul său că prima machetă cu nu se mai văd decât urmele unde care a concurat era întraripată, au fost prinse. Au mai fost furate dar din cauză că prinderea şi câteva plăci de inox de la baza aripilor (care erau foarte grele) la monumentului, dar şi literele din o înălţime atât de mare punea în bronz de pe soclu, care adresau pericol structura de rezistenţă a următorul mesaj: „Generaţiile întregului proiect, s-a luat viitoare să ştie că ne-am sacrificat hotărârea să se renunţe la ele. pentru înălţarea Patriei”.

Domnul Pavel Bucur Afectat de condiţia în caracterizează monumentul, în care a ajuns monumentul, câteva cuvinte astfel: „Un înger domnul Pavel Bucur încearcă să domnul Pavel Bucur. Cu o voce alb, un înger al libertăţii, în sensul s ens ib i l i zeze au to r i t ă ţ i l e gravă, serioasă, dar şi cu o notă de în care omul, când îl vede, să se competente, ca să ia măsuri emoţie, ne-a povestit multe

lucruri privind acest monument.Fiind inaugurat în vara

anului 1988, „Monumentul Tineretului” este legat de perioada socialistă, dar nimic nu mai aminteşte astăzi de acest fapt. Ideea construirii şi a numelui monumentului a fost a conducerii Uniunii Tineretului Comunist din vremea aceea (U.T.C.), care a plătit din fondurile sale 10 km din lucrările la Canalul Dunărea – Marea N e a g r ă . D o r i n d s ă l a s e generaţiilor viitoare un simbol al întregului Canal, conducerea U.T.C. a organizat un concurs de machete, la care s-au prezentat, în pr imă fază, peste 50 de participanţi, dintre cei mai

simtă şi el legat de natură, de cer, pentru a opri deteriorarea lui.cunoscuţi realizatori de artă şi să simtă că zboară, pentru că toţi În momentul inaugurării, sculptură. În final, au rămas în dorim să ajungem în cer”. monumentul dispunea de grupuri concurs 3 machete, iar după un an

Monume sanitare, generator de lumină, ntul este aşezat ba l ize pentru avioane ş i pe un soclu de elicoptere, loc de aterizare pentru b e t o n , d e e l i cop te r, rondou pen t ru a p r o a p e 1 0 coloanele oficiale. De asemenea, metri , cu 12 alegerea locului de amplasare nu coloane benotto a fost făcută la întâmplare. La 3 adânci de 20 de km de monument va trece metri, şi este „Autostrada Soarelui”, proiect lucrat din oţel care se cunoştea încă de atunci. inoxidabil. Pe Astfel, toţi turiştii care vor veni soclul de beton spre mare, pe autostradă, vor au fost prinse putea admira „Monumentul basoreliefuri de Tineretului”.bronz, pe care

34

Informaţiile generale privind situaţia Moldova, reprezintă adesea adevăraţi munţi de spaţiului situat între Carpaţi, Nistru şi Munţii sare, abia acoperiţi cu o pojghiţă de pământ şi uşor Balcani după mijlocul sec. al VII-lea a. Chr. sunt, de exploatat în antichitate.după cum se ştie, lacunare. Începând din această În schimbul acestor atât de necesare perioadă, din punct de vedere arheologic, în marea mărfuri, şi îndeosebi al sării geme, care lipsea în masă a tracilor („neamul… cel mai numeros din toată Peninsula Balcanică, într-o bună parte din lume, după acel al inzilor”, cum menţionează Europa Centrală şi în Italia, geţii primeau vinuri de Herodot, V, 3), care popula o mare parte a calitate, ulei de măsline, ceramică de lux, alte Peninsulei Balcanice şi a Asiei Mici, a început să se obiecte, precum şi mari cantităţi de argint individualizeze un grup distinct, nordic, în esenţă (Gramatopol, 2005, p. 73-74). De altfel, în toate dunărean şi transcarpatic, al geto-dacilor. Aşa zonele salinifere, în marile aşezări geto-dace sau în numita „Dacie Pontică”, adică pământurile de la preajma lor, precum şi pe drumurile terestre care le sudul Dunării, locuite de geţi, au acceptat ca şi legau cu vadurile de la Dunăre s-au descoperit piese întregul litoral tracic al Mării Negre colonii „princiare” de argint iar mai apoi tezaure monetare greceşti. Relaţiile grecilor (cel puţin ale grecilor greceşti (îndeosebi histriene, dar nu numai) şi geto-ionieni) cu geţii au fost se pare mult mai paşnice dacice din argintul (metal monetar specific lumii decât cu restul tracilor din Munţii Haemus (= greceşti) obţinut de la sud de Dunăre în schimbul Balcani), ceea ce probabil l-a determinat, printre mărfurilor primite, mai ales al imenselor cantităţi de altele, pe Herodot să afirme, ţinând seama şi de sare gemă. După cum se ştie, pe teritoriul Daciei poziţia pe care aceştia au luat-o faţă de expediţia istorice nu au existat surse de argint exploatabile la scitică a perşilor lui Darius, din 514/513 a. Chr., acea vreme, decât în mici cantităţi, în unele zone în viitorii duşmani ai Greciei Antice pentru aproape care se exploata predilect aurul; de altfel, pentru două secole, că geţii „sunt cei mai viteji şi cei mai anumite perioade (ex. epoca bronzului), aurul era drepţi (= credincioşi) dintre traci” (Istorii, IV, 93), mai frecvent decât argintul în Dacia. O dovadă a acordându-le binecunoscuta atenţie lor şi religiei celor de mai sus este că în tratatul de pace încheiat la lor. Apameea în anul 188 a. Chr. de romani cu învinsa

Numeroase familii ale aristocraţiei greceşti Macedonie, se interzicea acesteia atât exploatarea din epocile arhaică şi clasică s-au înrudit cu familii zăcămintelor de argint, cât şi importul sării, între princiare tracice, o mulţime de traci aflându-se în cele două activităţi existând o strânsă legătură.Grecia, chiar la Athena; faptul se reflectă, între Din motivele arătate mai sus Dacia altele, prin existenţa unui templu al zeiţei tracice preromană a rămas în mod firesc legată timp de Bendis la Pireu, marele port al Atticii; tot aici s-a circa şase secole de sistemul economic greco-descoperit un monument funerar din marmură de elenistic, tradiţia păstrându-se în mare măsură şi în Pentelik, reprezentându-i pe Nikeratos Histrianos şi epoca romană.fiii săi, negustori greci din Histria dobrogeană, Din acest motiv descoperirile arheologice pieriţi în valuri înainte de a ajunge în portul salvator. semnalate între Carpaţi, Nistru, Marea Neagră şi

Printre numeroasele produse naturale Balcani evidenţiază atât trăsături comune întregii cerute din ţinuturile noastre de către greci (animale lumi getice, cât şi existenţa unor diferenţe notabile de tot soiul, miere şi ceară de albine, peşte îndeosebi între posibilităţile materiale ale unor comunităţi sau din deltă şi din numeroasele bălţi ale Dunării, piei, indivizi. În acest cadru se reliefează o serie de blănuri, uneori şi cereale), se numără şi sarea gemă, vestigii care dovedesc puternica ierarhizare a a cărei exploatare a stat până de curând prea puţin în societăţii getice: 1) centrele rezidenţiale şi de putere atenţia cercetătorilor. Ea era necesară fabricanţilor care reflectă prestigiul dinastului şi al comunităţii de arme pentru obţinerea tovalului din piele pe care o stăpâneşte şi o conduce, deci al „societăţii procurate cu predilecţie tot din lumea tracică, din celor vii”; 2) mormintele, care sunt reflecţia care se fabricau scuturi, platoşe, coifuri, încălţări, individuală/familială despre felul în care tolbe pentru săgeţi, harnaşamente etc., precum şi persoanele depuse acolo se vor integra în pentru animalele crescute în Grecia. Rezervele de „ c o m u n i t a t e a c e l o r c a r e d o r m ” ; 3 ) sare care erau şi sunt încă şi astăzi aproape îngroparea/depunerea de tezaure, care ne sugerează inepuizabile în zona saliniferă a Transilvaniei, ca şi modul cum geţii se raportau la divinităţi şi la în regiunile subcarpatice din Oltenia, Muntenia şi strămoşii venerabili care vegheau la bunăstarea lor

REGALITATE ŞI ARISTOCRAŢIE LA GEŢI ÎNTRE CARPAŢI, NISTRU ŞI BALCANI (I)

Dr. Mihai Irimia

35

(Sîrbu, 2006, p. 41). Dunării de Jos. În stânga fluviului pot fi amintite Cei care au stăpânit aceste bunuri Piscul Crăsani, Grădiştea – Brăila, Radovanu,

reprezentative, ori au fost depuşi în morminte Popeşti-Novaci, Zimnicea, Căscioarele – „D'aia tumulare, adesea cu camere funerare somptuoase, parte”, Bucureşti – „Radu Vodă”, Orbeasca de Sus, pot fi incluşi în „elita” societăţii traco-getice. Este cert că acele comunităţi care au ridicat şi au populat centrele rezidenţiale, au construit tumuli impresionanţi ca arhitectură şi mărime, ori au deţinut tezaure de metale preţioase, au dispus de importante surse materiale şi umane. Conducătorii lor erau liderii, elitele laice şi religioase. Existenţa unor anumite tipuri de piese, de imagini iconografice şi de scene figurative asemănătoare pe unele piese din tezaure şi din mormintele princiare, denotă o ideologie comună a aristocraţiei getice în aria menţionată.

Tipurile de descoperiri semnalate – centrele rezidenţiale, mormintele aristocratice şi tezaurele – se asociază şi se concentrează în anumite zone, indicând prezenţa unor centre de putere în acele locuri (Sîrbu, 2006, p. 42).

CENTRELE REZIDENŢIALE

În întinsul areal situat între Carpaţi, Nistru, Marea Neagră şi Balcani s-au descoperit peste 100 de aşezări fortificate din sec. VI-III a. Chr. (Florescu, 1971, p. 103-118; Sîrbu, Trohani, 1997,

Albeşti – Teleorman, Sprâncenata, Pleaşov, p. 512-539; Zanoci, 1998). Între ele există anumite Coţofenii din Dos, Bâzdâna, Bucovăţ etc. (Turcu, deosebiri, unele fiind aşezări fortificate intens 1979, Sîrbu, Trohani, 1997, p. 512-539). Fără locuite, altele cetăţi de refugiu, iar altele centre îndoială, unele dintre aceste aşezări fortificate, cum rezidenţiale.ar fi Piscul Crăsani, Zimnicea, Popeşti-Novaci, S-au putut determina câteva grupări de Radovanu, Căscioarele – „D'aia parte” au asemenea obiective. Astfel, o concentrare reprezentat centre de putere ale unor importante importantă se află în zona nordică şi centrală a formaţiuni politice. Acestei zone îi aparţin, între Moldovei şi Basarabiei, în care s-au identificat circa altele, mormântul princiar de la Peretu – Teleorman, 40 de asemenea aşezări fortificate între Siret şi Prut, mormintele aristocratice de la Găvani, Chirnogi, şi alte circa 35-40 între Prut şi Nistru. Pentru prima mormintele tumulare de la Popeşti, Cetăţeni, subzonă se remarcă aşezările de la Stânceşti (două Herăstrău, Merii Goala, Bălăneşti etc. (Măndescu, cetăţi alăturate), Cotu Copălău, Arsura, Moşna, 2010, cu bibliografia).Brăhăşeşti, Mereşti, Buneşti şi mai ales centrul

Acestei zone i se înregistrează şi rezidenţial de la Cotnari, dar şi tezaurul regal de descoperirile din dreapta fluviului, între care piese de aur de la Băiceni, ori mormintele princiare Beidaud, Beştepe, Murighiol, Tulcea, poate de la Cucuteni – „Dealul Gosan” (Petrescu-Noviodunum şi Arrubium, iar mai la sud, tot pe linia Dîmboviţa, 1995, p. 171-185; Dinu, 1995, p. 103-Dunării, Hârşova – „Cetate”, Seimeni, Vlahi – 126). În cea de a doua subzonă, dintre Prut şi Nistru, „Piscul Blaborului”, Dunăreni – „Sacidava”, se remarcă aşezările fortificate de la Mateuţi, Adâncata I-Floriile, Satu Nou – „Valea lui Voicu”, Saharna Mare, Stolniceni, Codreanca, Durleşti, Coslugea – „Colţul Pietrei”, Izvoarele etc. (Irimia, Potârca, Rudi, Hansca – „Cetate”, Hlinjeni, 2007, p. 137-225, cu bibliografia). Părţii nord-nord Hârtopul Mare, Măşcăuţi, Novosel'skoe, având ca estice a acestui areal îi aparţine şi mormântul importante centre rezidenţiale cetăţile de la princiar de la Agighiol (Berciu, 1969, p. 37-76).Butuceni, în zona centrală şi Cartal-Orlovka, pe

Tot în dreapta Dunării, descoperirile getice malul Dunării. În acest areal s-a descoperit şi de aşezări fortificate continuă şi pe teritoriul de tezaurul de la Bubuieci.astăzi al Bulgariei, până spre râul Iantra, având drept A doua mare zonă cuprinde descoperiri la fel pivot zona Sboryanovo-Sveshtari (Sîrbu, 2006, p. de reprezentative situate de o parte şi de alta a 42), cu aşezarea de tip elenistic, cele două necropole

36

regale şi sanctuarele de aici (Čičikova et alii, 1992, tumuli impresionanţi din a doua jumăatte a sec. IV-p. 73-88; Fol et alii, 1986). O altă zonă, formată prima jumătate a sec. III a. Chr., precum şi locuri de dintr-un şir de descoperiri de un caracter mai cult (Fol et alii, 1986; Gergova, 1992, p. 118-126; complex, se află între Kavarna (Bulgaria) şi Gergova, 1996, p. 16-26 etc.).Agighiol (jud. Tulcea), nu departe de ţărmul Mării De asemenea, s-a încercat şi localizarea Negre, deci de coloniile greceşti. stăpânirii celor trei regi geţi (Rholes, Dapyx şi

Ridicarea fortificaţiilor s-a făcut din mai Zyraxes) amintiţi de Casius Dio (51, 23-26) cu multe raţiuni, unele de ordin extern (pericolul prilejul campaniei întreprise de generalul roman M. atacurilor sciţilor, celţilor, al regatelor sudice, iar Licinius Crassus în anii 29-28 a. Chr. la Dunăre. mai apoi al bastarnilor), altele de natură internă Relativ recent s-a precizat că stăpânirea lui Rholes (conflictele dintre diferite structuri politice getice). s-ar fi situat în partea de nord-nord est a Bulgariei de Dar aceste aşezări au reprezentat totodată şi puncte astăzi, în centrul sau în estul viitoarei provincii comerciale importante, de redistribuire a unor romane Moesia Inferior (Dana, 2007, p. 236-produse venite din medii şi arii diferite, ca şi 237). Stăpânirea lui Dapyx s-ar situa, în consecinţă, mijloace de afirmare a prestigiului şi autorităţii probabil în SV Dobrogei, într-o zonă în care există unor conducători politici şi militari (Sîrbu, 2006, p. un mare număr de aşezări fortificate/centre de 42). Fortificarea unora dintre aşezări cu valuri de putere reprezentative, inclusiv din perioada la care pământ şi şanţuri de apărare impresionante ca se referă istoricul roman, cum sunt Adâncata I – dimensiuni dovedeşte continuarea tradiţiilor mai Floriile, Dunăreni – „Sacidava”, Satu Nou – „Valea vechi, hallstattiene, în timp ce prezenţa unor ziduri lui Voicu”, Izvoarele – „Sucidava” etc. (Irimia, de piatră ori din cărămizi arse sau nu în aceste centre 2010, p. 83-128). Al treilea rege get amintit de rezidenţiale (ca la Satu Nou – „Valea lui Voicu”, Cassius Dio – Zyraxes – este localizat de Căscioarele – „D'aia parte”, Coţofenii din Dos, cvasitotalitatea cercetătorilor din nordul Dobrogei, Bâzdâna etc.) indică preluarea de către constructori pornindu-se de la situarea reşedinţei sale, încă a unor procedee greco-elenistice, implicit neidentificate – Genucla – pe Dunăre.racordarea aristocraţiei getice la un standard mai ridicat, apropiat de cel al curţilor princiare din lumea mediteraneană. MORMINTELE

Nu există până în prezent date suficiente ARISTOCRATICEpentru a putea delimita ariile de autoritate ale centrelor rezidenţiale, şi cu atât mai puţin să se

La tracii nordici din sec. VI-III a. Chr. a poată stabili măcar cu aproximaţie, care au fost predominat incineraţia. În schimb, în cazul conducătorii lor în anumite perioade. Doar în dinaştilor şi al aristocraţiei înalte se practica atât

legătură cu regele Dromichaites, cunoscut prin ecoul luptelor sale cu Lysimachos în primul deceniu al sec. III a. Chr., a cărui reşedinţă s-ar fi aflat în cetatea Helis, s-au formulat mai multe ipoteze. V. Pârvan (Getica, 1926, p. 62) nu excludea posibilitatea ca Helis să fi fost la Piscul Crăsani, iar arealul stăpânirii lui Dromichaites să fi cuprins Câmpia Română, ipoteză care nu se susţine arheologic. R. Florescu (1981, p. 153-159) propunea localizarea stăpânirii puternicului rege get în zona mijlocie a Podişului Moldovei, unde există, cum aminteam mai sus, un mare grup de aşezări fortificate din sec. VI-III a. Chr., precum şi tezaurele de la Stânceşti şi Băiceni. Alţi cercetători sugerau situarea centrului puterii lui Dromichaites în zona cetăţilor getice din sec. VI-III a. Chr. din Basarabia (Meljukova, 1979), identificând cetatea de la Butuceni cu reşedinţa sau cu una dintre reşedinţele regelui get (Niculiţă, 1996, p. 147). O ipoteză mai nouă, demnă de reţinut, sugerează că teatrul operaţiunilor militare şi capitala Helis s-ar fi aflat la sud de Dunăre, respectiv la Sboryanovo-Sveshtari unde exista un oraş autohton de tip elenistic, două necropole regale cu peste 100 de

37

incineraţia, cât şi înhumaţia, dominantă fiind, se cameră funerară era ornamentată într-o manieră pare, înhumaţia. Herodot (Istorii, V, 8) nota: „Iată excepţională, în care se remarcă zece personaje cum se fac înmormântările oamenilor bogaţi. Expun feminine sculptate în altorelief – cariatide – după timp de trei zile cadavrul, apoi jertfesc tot felul de modelul grecesc binecunoscut întâlnit la celebrul animale şi, după un mare ospăţ, înainte de care îl templu Erehteion din Athena, ca şi în artele minore, jelesc (pe mort) îl înmormântează pe cel răposat, fie la trepieduri şi bazine de marmură, piatră sau metal; arzându-l, fie îngropându-l. Ei ridică o movilă şi luneta camerei funerare principale cuprindea o statornicesc felurite întreceri, la care răsplăţile cele compoziţie decorativă pictată (Čičikova, 1992, p. mai însemnate se dau luptelor în doi, cum este şi 143-163). Alte morminte monumentale s-au firesc lucru. Aşa se fac înmormântările tracilor”. descoperit în cei circa 20 de tumuli regali cercetaţi

tot în necropola de la Sboryanovo (remarcându-se Practicarea înhumaţiei putea reflecta, tumulii 12 şi 13) dintre cei peste 100 existenţi în zonă (unii cu înălţimea de peste 20 m). Tot pentru spaţiul sud-şi nord dunărean pot fi amintiţi tumulii princiari, cu inventare funerare foarte bogate, de la Vrăca, Braničevo, Topraisar, Agighiol, Peretu, Cucuteni – „Dealul Gosan” etc.

Este evident că încă din timpul vieţii unii dinaşti/aristocraţi şi-au început construirea acestor monumente funerare impresionante, realizarea lor durând mult mai mult timp decât cel scurs de la decesul până la depunerea defunctului în mormânt. Se consideră că unele grupuri de tumuli sunt orientate după anumite constelaţii. Existenţa unor faţade cioplite cu multă acurateţe, probabil iniţial neacoperite, a uşilor glisante şi a urmelor de manevrare a acestora, dovedeşte pătrunderea repetată în camerele funerare, inclusiv după înmormântarea defuncţilor, pentru unele ritualuri sacre şi depunerea de ofrande (Sîrbu, 2006, p. 44).

Diferenţele dintre tumuli şi dintre încăperile funerare, prezenţa sau nu a unor elemente sculptate ori scene pictate, ilustrează deosebirile de statut social şi politic între defuncţi. Grupul mare de tumuli din zona Sboryanovo-Sveshtari indică existenţa aici a unui loc sacru, unde era înmormântată o parte din elita geţilor, de la dinaşti la aristocraţia de curte. Aceeaşi situaţie se poate eventual, mentalităţile conform cărora „lumea de presupune şi pentru alte grupuri de tumuli din dincolo” era considerată de aristocraţia getică o Dobrogea (ex. din zonele Oltina – Satu Nou – continuare a celei în care ea a trăit. Aşa s-ar explica Izvoarele, Bugeac – Ostrov, Dunăreni – Rasova ridicarea unor construcţii deosebite prin arhitectura etc.), din păcate încă necercetaţi. Unii dinaşti sau lor, acoperite mai apoi cu tumuli imenşi, aristocraţi de rang înalt erau înmormântaţi şi în sacrificarea unor animale (îndeosebi cai) şi tumuli oarecum singulari, ca la Agighiol (Berciu, depunerea unor bunuri personale sau de ofrandă de 1969, p. 33-76), Topraisar (Irimia, 1976, p. 37-56), mare valoare, tumulul fiind considerat o ultimă Peretu (Moscalu, 1989, p. 129-190) etc. Deşi aici „locuinţă” pentru defunct sau doar un loc de amenajările funerare nu sunt la fel de impresionante tranziţie spre lumea viitoare. Incinerarea întâlnită şi ca la Sveshtari-Sboryanovo, bogatele inventare de în mormintele tumulare, a unor aristocraţi de rang vase ceramice, de piese din aur şi argint, indică înalt, a fost interpretată ca o reflectare a unei faptul că ele au aparţinut unor personaje de vază. Se „spiritualizări” mai profunde privind „lumea de consideră că şi în lumea geţilor, ca şi a altor dincolo” (Sîrbu, 2006, p. 43).populaţii, au existat tradiţii care impuneau ca Somptuozitatea unora dintre construcţiile personajele de vază să fie înmormântate în teritoriile funerare pentru dinaştii sau aristocraţii de rang înalt pe care le-au stăpânit. Tumulul era un obiectiv ai lumii getice este ilustrată în mod strălucit de vizibil, care sugera legătura dintre defunctul depus mormântul de înhumaţie „Ginina Moguila” de la şi ţinutul pe care l-a stăpânit, putând veghea şi Sboryanovo-Sveshtari (Isperich, districtul Razgrad, asupra urmașilor.în NE Bulgariei), reprezentând un tumul cu

Va urmadiametrul de 70 m şi înălţimea de 11,5 m, a cărui

38

PERIOADA PASCALĂ

Căutaţi în pătratul de mai jos cuvintele: apostolic, asceză, Cina cea

de Taină, cruce, denie, Epitaf, Evanghelie, Ghetzimani, Golgota, Ierusalim, Iisus Hristos, Înviere,

iubire, mântuire, milostenie, Paşte, Pilat, post, prohod, răstignire, rugăciune, Săptămâna Mare.

I E M I I P A A N A E E S E U U I H I O L T S I K I Y O R V B N E S L O O E C L G P T I R I E T R G O R T E E R Q S U A R D C L A U S H S O Z N I T S E Y O U S M G T H O Q A R N T I G C A R N A O E O P E H A I Y R L R A C D N N N P A S M G D I N V I E R E A R I D U A N M L E P A S T E V M L E S V I A N I A T E D A E C A N I C R G H E T Z I M A N I T T I R E E N U I C A G U R F G K P P X F A T I P E Z W H N M Z O A D N H N C N V S E Q A W U Q P S

TROPARUL ÎNVIERII

Descoperiţi Troparul Învierii folosindu-vă de criptograma de alături. Fiecărei litere îi corespunde un număr pe care trebuie să-l descoperiţi. S-a dat litera “a”= 25.

„În relaţia cu duhovnicul trebuie să fii sincer în totalitate, altfel nu te va putea ajuta. Respectă-l, „Duhovnicul este un părinte spiritual, un ascultă-l şi ţine-l aproape!” sfătuitor, un prieten căruia îi încredinţăm păcatele

Boeru Ramona IX C spre a fi iertate de Dumnezeu.”Sorin Surugiu IX C

„Atunci când merg să mă spovedesc am mari emoţii, întrucât ştiu că toate păcatele mele i le voi „Pe duhovnicul meu îl consider ecoul vocii

mele, deoarece nu mă jenez şi nu am nelămuriri în spune lui Hristos, prin intermediul părintelui. Din a mă confesa lui... Nu omit vreodată să mă rog şi punctul meu de vedere, duhovnicul este un trimis al pentru el lui Dumnezeu.”lui Dumnezeu care mă poate ajuta să aleg calea cea

Monica Dumitru IX Cbună, întorcându-mă din păcat spre mântuire”Mădălina Emandi IX C

„Un duhovnic este cel care te mustră când păcătuieşti şi te alină cu vorbe de încurajare la „Pe duhovnicul meu îl cheamă Părintele necaz.”Doru. Deşi nu prea merg la biserică, el m-a ajutat

Allena Niţă X Ecând am avut întrebări şi nelămuriri.”Aurora Ardeleanu IX C

EU ŞI DUHOVNICUL MEUPagină coordonată de Prof. Adriana Nicoleta Argatu, Liceul Teoretic „George Călinescu”

Rubrica de creativitate

39

CERNAVODĂ

Alexandru Anghel

În noaptea plină de poveşti păgâneÎşi poartă Dunărea, spre-ntinsa Mare,

Pe lângă-aceleaşi semne de hotareMereu aceleaşi cântece bătrâne.

Sub lună-n desluşita depărtare,Se strâng, la joc, cortegiile de zâne,Şi parcă apa, o clipă-n loc rămâne

Vrăjită, să ia parte la serbare…

O salcie, schimbată, ca-n magie, În veselul şi blândul Pan, cu naiu

Încearcă – Olimpu-ntreg să-l reînvie…

Şi umbrele-n ruine-şi reiau graiu,Iar fantomele mâini de lună plină

Aprind în Axiopolis lumină.

SATUL DE ALTĂDATĂ

Zenovia – Apostol Ţicalo

De când oraşul intră-n casăPe-antena din acoperiş,

Ne-aduce bun şi rău la masăŞi invadează pe furiş.

Bazarele la poartă batCu mărfuri noi, cosmopolite:Eşti îmbrăcat sau dezbrăcatPe ritm de muzici îndrăcite.

Şi, asaltat de-atâtea rele,Modestul sat abia rezistă,

Străvechi tradiţii în boccele,Sau lăzi de zestre mai există.

Păstraţi cu grijă-ntr-un muzeuTot ce-au creat frumos străbunii!

Va-ntoarce roata DumnezeuŞi-or înflori iar sate, unii.

Avva Arsenie, fiind încă Povestit-a Avva Daniil în palatele împărăteşti, s-a rugat pentru Avva Arsenie, că a venit l u i D u m n e z e u z i c â n d : odată un magistrat, aducându-i „Doamne, îndrumează-mă că să testamentul unui senator, rudă a ştiu cum mă voi mântui”. Şi i-a lui, care îi lăsa foarte multă venit glas din Cer, zicându-i: moştenire. Şi luându-l, a vrut să „Arsenie, fugi de oameni şi te îl rupă. Şi a căzut magistratul la vei mântui”. picioarele lui, zicând: „Rogu-te,

nu îl rupe, că mi se va tăia Se zicea pentru dânsul capul”. Şi i-a zis Avva Arsenie:

că precum în palat nimeni nu „Eu mai înainte de acela am purta haine mai bune decât el, murit, iar el acum a murit”. Şi l-tot aşa nici în Biserică nimeni nu a trimis înapoi, nimic primind.purta haine mai dispreţuite decât dânsul. Zis-a Avva Arsenie: „De

multe ori m-am căit că am Zis-a Avva Marcu către vorbit, iar că am tăcut nu m-am

Avva Arsenie: „Pentru ce fugi căit niciodată”. Iar când era de noi?”. Zis-a lui bătrânul: aproape de a muri, l-au văzut „Dumnezeu ştie că vă iubesc pe fraţii plângând şi l-au întrebat: voi, dar nu pot să fiu şi cu „Cu adevărat şi tu te temi, oamenii şi cu Dumnezeu. Cele Părinte?”. Şi le-a răspuns lor: de sus, mii şi zeci de mii, au numai o voie, iar „Într-adevăr, frica ce este cu mine acum, în ceasul oamenii au multe voi. Deci, nu pot să las pe acesta, cu mine este de când m-am făcut călugăr”. Şi Dumnezeu şi să vin cu oamenii”. aşa a adormit întru Domnul.

SFATURI DIN PATERIC ALE LUI AVVA ARSENIE

40

IERARHII CARE AU PĂSTORIT LA TOMIS ÎNTRE ANII 1923-2001:

6. Arhiepiscopul Lucian Florea(1990-2001)

1. Episcopul Ilarie Teodorescu

(1923-1925)

2. Episcopul Gherontie Nicolau

(1925-1942)

3. Episcopul Eugeniu Laiu(1942-1944)

4. Episcopul Chesarie Păunescu

(1944-1950)

5. Arhiepiscopul Antim Nica(1975-1990)

Desene realizate de Puiu Vasile Munteanu, contact: 0721357706 sau puiumg53@gmail.com