9
Programul Operaţional Regional 2014-2020 mai 2015 Ghidul Solicitantului Condiții generale de accesare a fondurilor ANEXA 10.4 ANEXA10.4 –Listă acte normative în vigoare Document Sursa Documente strategice Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziţii comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziţii generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/? uri=CELEX:32013R1303&from=RO Regulamentul (UE) nr. 1301/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind Fondul european de dezvoltare regională și dispoziţiile specifice aplicabile obiectivului referitor la investiţiile pentru creștere economică și locuri de muncă și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1080/2006 http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/? uri=CELEX:32013R1301&from=RO Cadrul Stragic Comun 2014-2020 http://ec.europa.eu/regional_policy/sources/docoffic/ working/strategic_framework/csf_part1_ro.pdf Cadrul de performanta 2014-2020 Acordul de Parteneriat 2014-2020 http://www.fonduri-ue.ro/res/filepicker_users/cd25a597fd- 62/2014-2020/acord-parteneriat/ Partnership_Agreement_2014RO16M8PA001_1_2_ro.pdf 1

10.4 Listà Acte Normative

Embed Size (px)

DESCRIPTION

lista

Citation preview

ANEXA

Programul Operaional Regional 2014-2020februarie 2015

Ghidul Solicitantului

Condiii generale de accesare a fondurilorANEXA 10.4

ANEXA10.4 List acte normative n vigoareDocumentSursa

Documente strategice

Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 al Parlamentului European i al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziii comune privind Fondul european de dezvoltare regional, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rural i Fondul european pentru pescuit i afaceri maritime, precum i de stabilire a unor dispoziii generale privind Fondul european de dezvoltare regional, Fondul social european, Fondul de coeziune i Fondul european pentru pescuit i afaceri maritime i de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 al Consiliuluihttp://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:32013R1303&from=RO

Regulamentul (UE) nr. 1301/2013 al Parlamentului European i al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind Fondul european de dezvoltare regional i dispoziiile specifice aplicabile obiectivului referitor la investiiile pentru cretere economic i locuri de munc i de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1080/2006http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:32013R1301&from=RO

Cadrul Stragic Comun 2014-2020http://ec.europa.eu/regional_policy/sources/docoffic/working/strategic_framework/csf_part1_ro.pdf

Cadrul de performanta 2014-2020

Acordul de Parteneriat 2014-2020http://www.fonduri-ue.ro/res/filepicker_users/cd25a597fd-62/2014-2020/acord-parteneriat/Partnership_Agreement_2014RO16M8PA001_1_2_ro.pdf

Planul Naional de Dezvoltare Regional 2014-2020

Alte regulamente ale CE n legtur cu Fondurile Structurale i de Coeziunehttp://ec.europa.eu/regional_policy/information/legislation/index_en.cfm

Planurile de dezvoltare regional 2014-2020

Planul de dezvoltare al regiunii de dezvoltare 1 Nord-esthttp://www.adrnordest.ro/index.php?page=pdr_cr_planificare

Planul de dezvoltare al regiunii de dezvoltare 2 Sud-esthttp://www.adrse.ro/DezvoltareRegionala/PDR_2014-2020.aspx

Planul de dezvoltare al regiunii de dezvoltare 3 Sud Munteniahttp://www.adrmuntenia.ro/static/18/planul-de-dezvoltare-regionala.html

Planul de dezvoltare al regiunii de dezvoltare 4 Sud-vest Olteniahttp://www.fonduri-structurale.ro/detaliu.aspx?t=Stiri&eID=15284

Planul de dezvoltare al regiunii de dezvoltare 5 Vesthttp://www.adrvest.ro/index.php?page=domain&did=180

Planul de dezvoltare al regiunii de dezvoltare 6 Nord-vesthttp://www.nord-vest.ro/planul-de-dezvoltare-regionala-2014-2020--eID1614.html

Planul de dezvoltare al regiunii de dezvoltare 7 Centruhttp://www.adrcentru.ro/Lista.aspx?t=ADElaborare%20PDR%202014-2020

Planul de dezvoltare al regiunii de dezvoltare 8 Bucureti-Ilfov http://www.adrbi.ro/consultare-pdr-2014-2020.aspx

HG 765/2007 pentru aprobarea constituirii Comitetului de monitorizare a Programului Operaional Regional 2007 2013 i a Regulamentului-cadru de organizare i funcionare al acestuiaMonitorul Oficial nr. 547 din 10 august 2007

HG nr. 1.383/2008 privind modificarea HG nr. 764/2007 pentru aprobarea constituirii comitetelor regionale de evaluare strategic i corelare i a Regulamentului-cadru de organizare i funcionare a acestora.Monitorul Oficial Nr. 761 din 11 noiembrie 2008

Achiziii publice

OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziie public, a contractelor de concesiune de lucrri publice i a contractelor de concesiune de serviciiM.Of. nr. 418/15 mai. 2006

Cu modificrile i completri ulterioare

HOTRRE Nr. 1.660*/din 22 nov 2006 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziie public prin mijloace electronice din Ordonana de urgen a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziie public, a contractelor de concesiune de lucrri publice i a contractelor de concesiune de serviciiCu modificrile i completri ulterioare

REGULAMENT privind supravegherea modului de atribuire a contractelor de achiziie public, a contractelor de concesiune de lucrri publice i a contractelor de concesiune de serviciiM. Of. nr. 473 din 9 iulie 2009

ORDIN privind aprobarea Ghidului pentru implementarea proiectelor de concesiune de lucrri publice i servicii n RomniaM. Of. nr. 512 din 27 iulie 2009

HOTRRE Nr. 925*) din 19 iulie 2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziie public din Ordonana de urgen a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziie public, a contractelor de concesiune de lucrri publice i a contractelor de concesiune de servicii

ORDIN Nr. 302 din 1 iunie 2011 privind aprobarea formularelor standard ale Procesului-verbal al edinei de deschidere a ofertelor i Raportului procedurii, aferente procedurilor de atribuire a contractelor de achiziie public, a contractelor de concesiune de lucrri publice i a contractelor de concesiune de serviciiM. Of. nr. 415 din 14 iunie 2011

Ajutor de stat

REGULAMENTUL (UE) NR. 734/2013 AL CONSILIULUI din 22 iulie 2013 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 659/1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CEhttp://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2013:204:0015:0022:RO:PDF

REGULAMENTUL (CE) NR. 659/1999 AL CONSILIULUI din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CEhttp://www.renascc.eu/documente/Reg%20659%201999%20RO_816ro.pdf

REGULAMENTUL (CE) NR. 794/2004 AL COMISIEI din 21 aprilie 2004 de punere n aplicare a Regulamentului (CE) nr. 659/1999 al Consiliului de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CEhttp://www.renascc.eu/documente/Reg%20794%202004%20RO_817ro.pdf

REGULAMENTUL (UE) NR. 372/2014 AL COMISIEI

din 9 aprilie 2014 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 794/2004 n ceea ce privete calcularea anumitor termene, gestionarea plngerilor, identificarea i protejarea informaiilor confidenialehttp://www.renascc.eu/documente/Reg%20372%20din%202014_855ro.pdf

Comunicare a Comisiei privind o procedur simplificat de tratare a anumitor tipuri de ajutoare de stat (2009/C 136/03)http://www.renascc.eu/documente/Com%20pr%20simpl%20RO_822ro.pdf

REGULAMENTUL (UE) NR. 651/2014 AL COMISIEI din 17 iunie 2014

de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaa intern n aplicarea articolelor 107 i 108 din tratathttp://www.renascc.eu/documente/Exceptari%202014%20ro_863ro.pdf

REGULAMENTUL (UE) NR. 1407/2013 AL COMISIEI

din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 i 108 din Tratatul privind funcionarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimishttp://ec.europa.eu/competition/state_aid/legislation/de_minimis_regulation_ro.pdf

COMUNICARE A COMISIEI Orientri privind ajutoarele de stat regionale pentru perioada 2014-2020 C(2013) 3769 din 28.06.2013http://www.renascc.eu/documente/rag%20new%20ro%202013_743ro.pdf

COMUNICAREA COMISIEI Cadrul pentru ajutoarele de stat pentru cercetare, dezvoltare i inovare

(2014/C 198/01)http://www.renascc.eu/documente/Cadru%20CDI%20RO_867ro.pdf

COMUNICAREA COMISIEI. Orientri privind ajutoarele de stat pentru protecia mediului i energie pentru perioada 2014-2020 (2014/C 200/01)http://www.renascc.eu/documente/Mediu%202014%20final%20RO_868ro.pdf

COMUNICAREA COMISIEI Orientri privind ajutoarele de stat pentru promovarea investiiilor de finanare de risc (2014/C 19/04)http://www.renascc.eu/documente/Capital%20risc%20ro_870ro.pdf

aflate n dificultate (2014/C 249/01)

http://www.renascc.eu/documente/Salv%20restr%20final%202014%20RO_913ro.pdf

Comunicare a Comisiei cu privire la aplicarea articolelor 87 i 88 din Tratatul CE privind ajutoarele de stat sub form de garanii

(2008/C 155/02)http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:C:2008:155:0010:0022:RO:PDF

REGULAMENTUL (UE) NR. 360/2012 AL COMISIEI din 25 aprilie 2012 privind aplicarea articolelor 107 i 108 din Tratatul privind funcionarea Uniunii Europene n cazul ajutoarelor de minimis acordate ntreprinderilor care presteaz servicii de interes economic generalhttp://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2012:114:0008:0013:RO:PDF

ORDONAN DE URGEN nr. 117 din 21 decembrie 2006

privind procedurile naionale n domeniul ajutorului de stat, cu modificrile i completrile ulterioareM.Of. nr. 1042/28 dec. 2006

iniiale

M.Of. 479/28 iun. 2014

Ordine aprobare scheme de ajutor de stat POR 2014/2020...

Liniile Directoare Comunitare cu privire la ajutorul de stat pentru salvarea i restructurarea ntreprinderilor n dificultate Jurnalul Oficial al Comunitilor Europene nr. C 244/01.10.2004 (varianta n limba englez: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=CELEX:52004XC1001(01):EN:HTML

Finane publice

OG Nr. 64 din 3 iunie 2009 privind gestionarea financiar a instrumentelor structurale si utilizarea acestora pentru obiectivul convergentM.Of. nr 413/17 iunie 2009Cu modificrile i completrile ulterioare

L 500/2002 privind finanele publice, cu modificrile i completrile ulterioareM.Of. nr. 597/13 aug. 2002

Cu modificrile i completrile ulterioare

L 273/2006 privind finanele publice locale, cu modificrile i completrile ulterioareM.Of. nr. 618/18 iul. 2006

Rectificare: M.Of. nr. 627/20 iul. 2006

Cu modificrile i completrile ulterioare

L 215/2001 privind administraia public local, cu modificrile i completrile ulterioareM.Of. nr. 204/23 apr. 2001 text

Republicare: M.Of. nr. 123/20 feb. 2007

Cu modificrile i completrile ulterioare

Societi comerciale/ cooperative

L 31/1990 privind societile comerciale, cu modificrile i completrile ulterioareRepublicare M.Of. nr. 1066/17 noi. 2004

Cu modificrile i completrile ulterioare

L 1/2005 privind organizarea i funcionarea cooperaieiMonitorul Oficial Nr. 172 din 28 februarie 2005

Cu modificrile i completrile ulterioare

L 346/2004 privind stimularea nfiinrii i dezvoltrii ntreprinderilor mici i mijlociiM.Of. nr. 681/29 iul. 2004

Rectificare: M.Of. nr. 791/27 aug. 2004

Cu modificrile i completrile ulterioare

OG 27/2006 pentru modificarea i completarea Legii nr. 346/2004 privind stimularea nfiinrii i dezvoltrii ntreprinderilor mici i mijlociiMonitorul Oficial Nr. 88 din 31 ianuarie 2006

OUG 117 / 2006 privind procedurile naionale n domeniul ajutorului de statM.Of. nr. 1042/28 dec. 2006

Cu modificrile i completrile ulterioare

HG 651 din 24 mai 2006 privind aprobarea Politicii n domeniul ajutorului de stat pentru perioada 2006 2013M.Of. nr. 494/07-06-2006

D-L 139/1990 privind camerele de comer i industrie din RomniaMonitorul Oficial nr. 65 din 12 mai 1990

L 335/2007 a camerelor de comerMonitorul Oficial nr. 836 din 6 decembrie 2007

OG 26/2000 cu privire la asociaii i fundaiiMonitorul Oficial Nr. 39 din 31 ianuarie 2000

Modificat prin L. Nr. 246/18.07.2005 publicat n M.Of. Nr. 656/25.07.2005

Cu modificrile i completrile ulterioare

L 356/2001 a patronatelorMonitorul Oficial Nr. 380 din 12 iulie 2001

Modificat prin L. Nr. 571/22.12.2003 publicat n M.Of. Nr. 927/23.12.2003

Cu modificrile i completrile ulterioare

Construcii (documentaie tehnico economic, autorizare)

O 1430/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executrii lucrrilor de construciiM.Of. 825/2005

Cu modificrile i completrile ulterioare

HG 1072 / 2003 privind avizarea de ctre Inspectoratul de Stat n Construcii a documentaiilor tehnico-economice pentru obiectivele de investiii finanate din fonduri publiceM.Of. nr. 656/16 sep. 2003

Cu modificrile i completrile ulterioare

HG 1865 / 2006 pentru modificarea limitelor valorice privind competenele de aprobare a documentaiilor tehnico-economice ale obiectivelor de investiii noiM.Of. nr. 12/8 ian. 2007

Ordinul comun al Ministrului dezvoltrii, lucrrilor publice i locuinelor nr. 486/2007 i al Inspectorului general de stat al Inspectorului de Stat n Construcii nr. 500/2007, pentru aprobarea Procedurii privind emiterea acordului de ctre Inspectoratul de Stat n Construcii I.S.C. pentru intervenii n timp asupra construciilor existente Monitorul Oficial nr. 543 din 9 august 2007

Cu modificrile i completrile ulterioare

OMEF nr. 915/2008 pentru aprobarea conditiilor contractuale generale si speciale la incheierea contractelor de lucrariMonitorul Oficial nr. 424 din 05.06.2008

Protecia mediului

OUG 195 / 2005 privind protecia mediuluiM.Of. nr. 1196/30 dec. 2005

Rectificare: M.Of. nr. 88/31 ian. 2006

Cu modificrile i completrile ulterioare

Ordin nr. 462 din 1 iulie 1993 pentru aprobarea Conditiilor tehnice privind protectia atmosferica si Normelor metodologice privind determinarea emisiilor de poluanti atmosfericiMonitorul Oficial Nr. 190 din 10 August 1993

L 5/2000 privind amenajarea teritoriului national Sectiunea a - III a, zone protejateMonitorul Oficial Nr. 152 din 12 aprilie 2000

OMMGA 860/2002 pentru aprobarea Procedurii de evaluare a impactului asupra mediului si de emitere a acordului de mediuMonitorul Oficial Nr. 52 din 30 ianuarie 2003

Modificat prin OMMDD Nr. 1.037/2005 publicat n M.Of. Nr. 985/07.11.2005

Cu modificrile i completrile ulterioare

OMMDD nr. 1338/2008 privind procedura de emitere a avizului Natura 2000Monitorul Oficial Nr. 738/31 oct. 2008

Egalitatea de anse i nedisciminarea:

L 202/2002 privind egalitatea de anse i de tratament ntre femei i brbaiMonitorul Oficial Nr. 150 din 1 martie 2007

HG 1273/2000 privind aprobarea Planului naional de aciune pentru egalitatea de anse ntre femei i brbaiMonitorul Oficial Nr. 659 din 15 Decembrie 2000

HG 285/2004 privind aplicarea Planului naional de aciune pentru egalitatea de anse ntre femei i brbaiMonitorul Oficial Nr. 236 din 17 martie 2004

Ordin nr. 649/2001 privind aprobarea Normativului pentru adaptarea cldirilor civile i spaiului urban aferent la exigenele persoanelor cu handicap, indicativ NP 051/2000Monitorul Oficial Nr. 287 din 31 mai 2001

16