36
. TESTUL NR. 1, 2015 Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă 10 puncte din oficiu. Timpul de lucru efectiv este de 2 ore. SUBIECTUL I (42 de puncte) Citeşte, cu atenţie, textul: Abia acum leul își îndreptă privirea spre el și Bastian avu impresia că-l învăluie o mantie de flăcări sub care va arde, transformându-se în cenușă. Impresia se risipi însă îndată și el înfruntă privirea leului. ― Eu, spuse uriașa fiară, sunt Graograman stăpânul deșertului culorilor, numit și Moartea Multicoloră. Încă se mai înfruntau din priviri, iar Bastian simţea forţa ucigașă ce pornea din ochii leului. Era ca o măsurare invizibilă de forţe. Iar la sfîrșit leul își plecă privirea. [...] ― Stăpâne, spuse leul, sunt slujitorul tău și îţi aștept poruncile! ― Aș dori să ies din acest deșert, îi spuse Bastian, poţi să mă scoţi din el? Graograman își scutură coama. ― Aceasta, stăpâne, mi-e cu neputinţă. ― De ce? ― Pentru că port deșertul cu mine. Bastian nu era în stare să înţeleagă ce voia să spună leul. ― Nu există vreo altă fiinţă, întrebă el, care ar putea să mă scoată de aici? ― Cum s-ar putea una ca asta, stăpîne, răspunse Graograman, acolo unde sunt eu nu mai poate fi nicicum vreo altă fiinţă vie. Existenţa mea singură e de ajuns pentru ca pe o întindere cu raza de mii de leghe până și fiinţele cele mai puternice și mai înfricoșătoare să se preschimbe într-un morman de cenușă. De aceea sunt numit Moartea Multicoloră, Regele deșertului culorilor. ― Te înșeli, spuse Bastian, în împărăţia ta nu arde orice fiinţă. De pildă, eu îţi rezist, după cum vezi. ― Fiindcă porţi strălucirea, stăpâne. AURYN te apără până și de cea mai ucigătoare din toate fiinţele Fantäziei, anume eu. ― Vrei să spui că dacă n-aș avea giuvaerul, ar trebui să ard și eu, devenind un morman de cenușă? ― Așa e, stăpâne, și s-ar întâmpla întocmai, chiar dacă mie însumi mi-ar părea rău. Căci tu ești primul și singurul care a stat vreodată de vorbă cu mine. Bastian atinse talismanul. ― Îţi mulţumesc, Puișorul Lunii, spuse el încet. Graograman se ridică din nisip în toată înălţimea sa și privi în jos spre Bastian. ― Cred, stăpâne, că avem multe să ne spunem. Poate că am să-ţi dezvălui taine necunoscute ţie. Poate că și tu ai să-mi lămurești enigma existenţei mele și care mie mi-a rămas ascunsă. Bastian dădu din cap aprobator. (Michael Ende, Povestea fără sfîrșit) A. Scrie pe foaia de examen răspunsul pentru fiecare dintre cerinţele de mai jos: 1. Ilustrează, prin enunţuri, polisemia verbului a arde (trei enunţuri). (6p) 2. Explică rolul virgulei din structura: - Aceasta, stăpâne, mi-e cu neputinţă. (6p) 3. Transcrie, din prima replică, două cuvinte care să conţină: un diftong și un hiat. (6p)

12 teste pentru Evaluare Nationala-2015

Embed Size (px)

DESCRIPTION

teste concepute dupa modelul CNEE, 2015, ilustrand toate genurile literare

Citation preview

. TESTUL NR. 1, 2015

Toate subiectele sunt obligatorii. Se acord 10 puncte din oficiu.

Timpul de lucru efectiv este de 2 ore.

SUBIECTUL I (42 de puncte)

Citete, cu atenie, textul:

Abia acum leul i ndrept privirea spre el i Bastian avu impresia c-l nvluie o mantie de flcri sub care va arde, transformndu-se n cenu. Impresia se risipi ns ndat i el nfrunt privirea leului.

Eu, spuse uriaa fiar, sunt Graograman stpnul deertului culorilor, numit i Moartea Multicolor.

nc se mai nfruntau din priviri, iar Bastian simea fora uciga ce pornea din ochii leului. Era ca o msurare invizibil de fore. Iar la sfrit leul i plec privirea. [...]

Stpne, spuse leul, sunt slujitorul tu i i atept poruncile!

A dori s ies din acest deert, i spuse Bastian, poi s m scoi din el?

Graograman i scutur coama.

Aceasta, stpne, mi-e cu neputin.

De ce?

Pentru c port deertul cu mine.

Bastian nu era n stare s neleag ce voia s spun leul.

Nu exist vreo alt fiin, ntreb el, care ar putea s m scoat de aici?

Cum s-ar putea una ca asta, stpne, rspunse Graograman, acolo unde sunt eu nu mai poate fi nicicum vreo alt fiin vie. Existena mea singur e de ajuns pentru ca pe o ntindere cu raza de mii de leghe pn i fiinele cele mai puternice i mai nfricotoare s se preschimbe ntr-un morman de cenu. De aceea sunt numit Moartea Multicolor, Regele deertului culorilor.

Te neli, spuse Bastian, n mpria ta nu arde orice fiin. De pild, eu i rezist, dup cum vezi.

Fiindc pori strlucirea, stpne. AURYN te apr pn i de cea mai ucigtoare din toate fiinele Fantziei, anume eu.

Vrei s spui c dac n-a avea giuvaerul, ar trebui s ard i eu, devenind un morman de cenu?

Aa e, stpne, i s-ar ntmpla ntocmai, chiar dac mie nsumi mi-ar prea ru. Cci tu eti primul i singurul care a stat vreodat de vorb cu mine. Bastian atinse talismanul.

i mulumesc, Puiorul Lunii, spuse el ncet.

Graograman se ridic din nisip n toat nlimea sa i privi n jos spre Bastian.

Cred, stpne, c avem multe s ne spunem. Poate c am s-i dezvlui taine necunoscute ie. Poate c i tu ai s-mi lmureti enigma existenei mele i care mie mi-a rmas ascuns.

Bastian ddu din cap aprobator.

(Michael Ende, Povestea fr sfrit)

A. Scrie pe foaia de examen rspunsul pentru fiecare dintre cerinele de mai jos:

1. Ilustreaz, prin enunuri, polisemia verbului a arde (trei enunuri).

(6p)2. Explic rolul virgulei din structura:- Aceasta, stpne, mi-e cu neputin.

(6p)3. Transcrie, din prima replic, dou cuvinte care s conin: un diftong i un hiat. (6p)

4. Indic dou trsturi ale lui Bastian, aa cum reies ele din text.

(6p)

5. Explic, n 30-50 de cuvinte semnificaia secvenei: nc se mai nfruntau din priviri. (6p)

B. Redacteaz o compunere de 150-250 de cuvinte n care s argumentezi apartenena textului citat la genul epic. (12p)n compunerea ta, trebuie:

S prezinti patru caracteristici ale genului epic;

4 puncte S ilustrezi dou trsturi, pe baza textului citat;

4 puncte s ai o structur adecvat tipului de text i cerinei formulate; 2 puncte s te nscrii n limitele de spaiu indicate.

2 puncteSUBIECTUL al II-lea

(36 de puncte)

Citete cu atenie textul urmtor:Mi-e ciud c nu sunt copil astziIar necazul meu are la baz un motiv foarte ntemeiat: crile minunate pentru copii care au aprut recent. Dragostea mea de cri pentru copii a aprut n urm cu un an i ceva cnd, absolut intampltor am citit Povestea fr sfrit, de Michael Ende. Au fost cteva zile de transnu-mi imaginam c cineva poate avea o imaginaie att de minunat, c poate crea astfel de lumi absolut ncnttoare. i, mai mult decat att, cartea ascunde n ea attea alte crti nct acum, cnd scriu, mi dau seama c nu este doar o carte pentru copii. Citind Povestea fr sfrit atingem tot: literatur, mitologie, filozofie. Cartea aceasta poate fi citit n mult mai multe moduri dect s-ar putea crede la o prim vedere. Orice cititor, de orice vrst, ar putea regsi aici o frntur din propriile sale vise. Da, asta este Povestea fr sfrit, o lume a visurilor noastre, un loc n care putem fi noi nine i mpreun cu noi se afl tot ceea ce ne-am fi putut dori vreodat. E o carte pe care o scriem citind-o

(Phantasia Magazine, Despre cri, http://phantasia.ro/2009/03)

A. Scrie pe foaia de examen, rspunsul pentru fiecare dintre cerinele de mai jos:

1. Formuleaz cte un enun n care s numeti urmtoarele elemente:

sursa din care a fost preluat articolul;

scopul articolului;

care sunt domeniile pe care le atinge cartea citat;

crei categorii de cititori este destinat cartea Povestea fr sfrit?

(4p)

2. Explic, aa cum reiese din text, semnificaia sintagmei: Mi-e ciud c nu sunt copil astzi

(4p)3. Menioneaz ce parte de vorbire este fiecare dintre cuvintele subliniate din secvena: Citind Povestea fr sfrit atingem tot: literatur, mitologie, filozofie.

(4p)4. Precizeaz funcia sintactic a cuvintelor subliniate n fragmentul: Orice cititor, de orice vrst, ar putea regsi aici o frntur din propriile sale vise.

(4p)5. Transcrie dou propoziii subordonate diferite din fraza urmtoare, preciznd felul fiecreia: Da, asta este Povestea fr sfrit, o lume a visurilor noastre, un loc n care putem fi noi nine i mpreun cu noi se afl tot ceea ce ne-am fi putut dori vreodat.

(4p)6. Construiete o fraz n care, elementul de relaie pe care s introduc un alt tip de subordonat dect cea introdus n ultimul enun al textului dat.

(4p)B. Redacteaz, n 80-150 de cuvinte, o scurt naraiune n care s prezini o ntmplare ai crei eroi s fie personaje literare din cartea ta preferat.

(12p)

n compunerea ta, trebuie:

s povesteti o ntmplare, respectnd succesiunea logic a evenimentelor;

s precizezi dou elemente ale contextului spaio-temporal;

s ai un coninut adecvat cerinei;

s respeci precizarea referitoare la numrul de cuvinte.

Not! Respectarea, n lucrare, a ordinii cerinelor nu este obligatorie.

Vei primi 12 puncte pentru redactarea ntregii lucrri (unitatea compoziiei 1 p.; coerena ideilor 2 p.; registrul de comunicare, stilul si vocabularul adecvate coninutului 2 p.; ortografia 3 p.; punctuaia 2 p.; aezarea corect a textului n pagin, lizibilitatea 2 p.)

TESTUL NR. 2, 2015

Toate subiectele sunt obligatorii. Se acord 10 puncte din oficiu.

Timpul de lucru efectiv este de 2 ore.

SUBIECTUL I (42 de puncte)

Citete, cu atenie, textul:

i cte i cte lucruri care m-au nfiorat i m-au bucurat! Pe toate le-am vzut. Totui niciunul nu m-a micat aa de mult, frate drag, ca locul numai locul a rmas unde odat era coala.

Acolo am intrat n freamtul de copii cu team i cu bucurie n ntia diminea, cnd m-a adus tata de mn; acolo era un pr care fcea pere aa de bune, din care Domnu' ne druia de gustare cte dou la nceputul fiecrei vacane; acolo era curtea unde nlam iarna uriai de zpad, la capul crora ne suiam cu scara, s le punem pipe n gur i crbuni, n locul ochilor; acolo multe lucruri s-au petrecut, prietene, i, de-acolo pornind, simt c iar m cuprinde nduioarea i iar am s-i vorbesc i n aceast scrisoare de domnu' Trandafir.

Era un om bine fcut, puin chel n vrful capului, cu ochii foarte blajini. Cnd zmbea, se artau sub mustaa tuns scurt nite dini lungi, cu strung mare la mijloc. Cnd ne nva cum s spunem poeziile eroice, vorbea tare i nla n sus bratul drept; cnd cntam n cor, lovea diapazonul de colul catedrei, l ducea repede la urechea dreapt, i, ncruntnd puin din sprncene, ddea uor tonul: laaaa! iar bieii rspundeau ntr-un murmur subire, i ateptau cu ochii aintii la mna lui, care dintr-o dat se nla. Atunci izbucneau glasurile tinere, ntr-o revrsare cald. Cnd trebuia cteodat, smbta dup-amiaz, s ne ceteasc din povetile lui Creang, ne privea nti blnd, cu un zmbet linitit, innd cartea n dreptul inimii i n bnci se fcea o tcere adnc, ca ntr-o biseric.

Tu bagi de seam c nu-i vorbesc de gramatic i de aritmetic i nici nu-i voi vorbi. Acestea se fceau bine: bieii nvau dup puterile lor; dar sunt nite lucruri nensemnate cnd le pui fa n fa cu nvtura cealalt, sufleteasc, ce ne-o da Domnu'! i ne-o da aceast nvtura nu pentru c trebuia i pentru c i se pltea, dar pentru c avea un prisos de buntate n el i pentru c n acest suflet era ceva din credina i curenia unui apostol. (Mihail Sadoveanu - Domnu' Trandafir)A. Scrie pe foaia de examen rspunsul pentru fiecare dintre cerinele de mai jos:

1. Noteaz cte un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor subliniate: freamtul, nlam, blajini.

6 puncte

2. Explic rolul cratimei n secvena le-am vzut.

6 puncte

3. Transcrie, din textul dat, dou figuri de stil diferite, precizndu-le.

6 puncte

4. Menioneaz dou moduri de expunere prezente n text.

6 puncte

5. Prezint, n 30-50 de cuvinte, semnificaia secvenei: Acolo am intrat n freamtul de copii cu team i cu bucurie n ntia diminea, cnd m-a adus tata de mn; (...) acolo multe lucruri s-au petrecut, prietene, i, de-acolo pornind, simt c iar m cuprinde nduioarea

6 puncte

B. Redacteaz o compunere de 150-250 de cuvinte, n care s caracterizezi un personaj care apare n fragmentul citat.

12 puncte

n compunerea ta, trebuie::

- s precizezi patru trsturi (fizice i/ sau morale) ale personajului ales;

- s ilustrezi dou trsturi, prin referire la ntmplri/ la situaii semnificative/ prin citate comentate;

- s exemplifici trei mijloace / procedee de caracterizare existente n textul dat;

- s ai un coninut adecvat i s respeci precizarea referitoare la numrul de cuvinte.

A. Scrie pe foaie de examen rspunsul pentru fiecare dintre cerinele de mai jos:

SUBIECTUL al II-lea (36 de puncte)

Citete, cu atenie, textul:

Cultivat i venerat de-a lungul timpurilor, iubit pentru parfumul i delicateea pe care i-o apr cu ajutorul spinilor, regina florilor a aprut odat cu civilizaia, iar astzi nu cred s existe grdin n care s nu fie cultivat.

De curnd, vznd n curtea unor cunoscui o folie de polietilen sub care se adposteau civa trandafiri acoperii de un specialist n amenajarea grdinii, mi-am dat seama c nici cunosctorii nu stpnesc toate tainele lor. i spun acest lucru tiind c iarna un simplu muuroi de pmnt este suficient pentru a-i apra de intemperii (care oricum nu prea au existat n acest an) i c o folie nu face altceva dect s menin cldura i umezeala care, n eventualitatea apariiei unor ngheuri, pot fi foarte duntoare.

Astfel, primvara, cnd se apreciaz c nu mai exist pericolul ngheului, este timpul s dezmuuroim trandafirii i s efectum lucrrile necesare unei bune dezvoltri. Dezmuuroitul se execut mai devreme n zonele de sud i mai trziu n cele nordice, iar dac se ntrzie va fi mult mai greu s descoperim tufa fr a rupe mugurii pornii n vegetaie. Tufele plantate cu un an n urm se descoper doar parial, muuroiul ndeprtndu-se doar cnd lstarii au ajuns la lungimea de 8-10 cm. Pentru a se evita bttorirea, pmntul nu trebuie s fie prea ud.

(Valentina oimu, Regina florilor, REVISTA LUMEA SATULUI, NR.6, 16-31)

A. Scrie, pe foaia de examen, rspunsul pentru fiecare dintre cerinele de mai jos.

1. Formuleaz cte un enun n care s precizezi urmtoarele aspecte din textul dat:

cum pot fi aprai trandafirii de intemperii;

cnd se ndeprteaz muuroiul adunat n jurul tulpinii?

4 puncte 2. Scrie titlul articolului din care este extras fragmentul dat i denumirea publicaiei n care acesta a

aprut.

4 puncte 3. Menioneaz ce parte de vorbire este fiecare dintre cuvintele subliniate din secvena: De curnd, vznd n curtea unor cunoscui o folie de polietilen sub care se adposteau civa trandafiri acoperii de un specialist n amenajarea grdinii, mi-am dat seama c nici cunosctorii nu stpnesc toate tainele lor.

4 puncte

4. Precizeaz funcia sintactic a cuvintelor subliniate din secvena: i spun acest lucru tiind c iarna un simplu muuroi de pmnt este suficient pentru a-i apra de intemperii i c o folie nu face altceva dect s menin cldura i umezeala care, n eventualitatea apariiei unor ngheuri, pot fi foarte duntoare.

4 puncte

5. Transcrie dou propoziii subordonate diferite din fraza urmtoare, preciznd felul fiecreia: Cultivat i venerat de-a lungul timpurilor, iubit pentru parfumul i delicateea pe care i-o apr cu ajutorul spinilor, regina florilor a aprut odat cu civilizaia, iar astzi nu cred s existe grdin n care s nu fie cultivat.

4 puncte6. Construiete o fraz alctuit din dou propoziii n care s existe o propoziie subordonat completiv indirect, introdus prin conjuncia subordonatoare c.

4 puncte

B. Redacteaz, n 80-150 de cuvinte, o scurt naraiune n care s prezini o ntmplare petrecut cu ocazia vizitrii unei expoziii de flori sau de obiecte artizanale. 12 puncten compunerea ta, trebuie:

s povesteti o ntmplare, respectnd succesiunea logic a evenimentelor;

s precizezi dou elemente ale contextului spaio-temporal;

s ai un coninut adecvat cerinei;

s respeci precizarea referitoare la numrul de cuvinte.

Not! Respectarea, n lucrare, a ordinii cerinelor nu este obligatorie.

Vei primi 12 puncte pentru redactarea ntregii lucrri (unitatea compoziiei 1 p.; coerena

ideilor 2 p.; registrul de comunicare, stilul si vocabularul adecvate coninutului 2 p.; ortografia

3 p.; punctuaia 2 p.; aezarea corect a textului n pagin, lizibilitatea 2 p.)

TESTUL 3Subiectul I (42 de puncte) Citete cu atenie textul urmtor:

Era pe dup srbtorile de iarn i frigul ncepea s se nmoaie; omtul ns era gros pretutindeni i drumurile de sanie luceau ca oglinda. Alexa, vizitiul bunicului, s-a nvlit bine ntr-o blni, a umplut sniua cu paie, a nhmat pe Sura cea btrn, s-a cuibrit lng mine -am pornit pe-o vreme cu soare. Frig era numai ct trebuia ca s nu se dezghee zpezile; nghieam aerul curat c-o plcere nespus; simeam cum mi bate sngele n obraji. Tot drumul ne ntlnirm cu oameni care fugeau n sniile lor pe calea sticloas.

Pdurile se artau goale i cafenii, munii albatri. Atta amintire mi-a rmas -o lumin argintie, nesfrit i dulce. mi era cald n blnia mea; eram n cel dinti ceas fericit de care-mi pot aduce aminte. Alexa m privea din cnd n cnd cu ochiul lui verziu, apoi ndemna pe Sura, i cteodat ncerca un fel de cntec pe care niciodat nu-l isprvea. l mormia i-l ntrerupea la mijloc:

ntr-o grdin,

Subt o tulpin,

Cretea o floare

Cnd am ajuns la Mestecnei, asfinea soarele; i pe muni, pn-n naltul cerului, pclele i nourii nlau o blond lumin trandafirie. Am cunoscut ndat satul pe coasta lin, cu mestecenii nirai ca o zbrea pe culme, neclintii n rumeneala apusului.

(Mihail Sadoveanu, La Mestecnei)

A. Scrie rspunsul pentru cerinele de mai jos:

1. Noteaz cte un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor subliniate: s se nmoaie, sticloas, neclintii.

6 puncte

2. Explic rolul cratimei n structura: pn-n.

6 puncte

3. Selecteaz din text o comparaie i un epitet.

6 puncte

4. Transcrie o secven care conine o imagine vizual i o secven care conine o imagine auditiv.

6 puncte

5. Prezint, n 3050 de cuvinte (35 rnduri), semnificaia urmtorului fragment: Pdurile se artau goale i cafenii, munii albatri. Atta amintire mi-a rmas -o lumin argintie, nesfrit i dulce.

6 puncte

B. Redacteaz o compunere de 150250 de cuvinte (1525 de rnduri) n care s argumentezi c textul de mai sus este o descriere literar.

12 puncte

n compunerea ta, trebuie:

s evideniezi dou caracteristici ale descrierii;

s ilustrezi caracteristicile menionate cu exemple din text;

s ai un coninut adecvat cerinei;

s respeci limitele de spaiu indicate.

Subiectul al II-lea (36 de puncte)

Citete cu atenie textul urmtor:

Perioada denumit n general Era Glaciar este, de fapt, doar ultima dintr-o serie de ere glaciare care au avut loc n unele perioade din istoria Pmntului. Cea mai recent Er Glaciar, cunoscut de oamenii de tiin ca Era Glaciar Cuaternar, a nceput n urm cu aproximativ 1,7 milioane de ani. Temperaturile globale au sczut semnificativ i s-au format straturi enorme de ghea peste tot n zonele nalte din America de Nord i Europa. De acolo, gheaa s-a rspndit peste o mare parte din emisfera nordic. Jumtatea nordic a Americii de Nord i aproximativ un sfert din Eurasia au fost extrem de afectate de ghea. Se crede c straturile de ghea au avansat cu o vitez de aproximativ 100 metri pe an. Dei exist mai puin uscat n emisfera sudic, unele pri din acesta au fost afectate ntr-un mod asemntor, n special Anzii din America de Sud, Alpii din Noua Zeeland i Tasmania. Cnd Era Glaciar s-a ncheiat, topirea a provocat creterea nivelului mrilor cu 100140 m. i acest aspect a fost evideniat cu ajutorul principiilor geologice de exemplu, diferite terase erodate de valuri i stnci marine se afl acum la adncimi de 100140 m sub nivelul mrii, dar, pentru ca aceste formaiuni s apar, ele trebuie s se fi aflat n trecut pe uscat.

(Erele glaciare, n revista Povestea Pmntului)

A. Scrie rspunsul pentru cerinele de mai jos:

1. Formuleaz cte un enun n care s precizezi urmtoarele aspecte din textul dat:

cum se numete cea mai recent er glaciar;

cu ct a crescut nivelul mrilor dup topirea gheurilor;

4 puncte

2. Scrie titlul articolului din care este extras fragmentul i denumirea publicaiei n care a aprut. 4 puncte

3. Menioneaz ce parte de vorbire este fiecare dintre cuvintele subliniate din secvena: Dei exist mai puin uscat n emisfera sudic, unele pri din acesta au fost afectate ntr-un mod asemntor.

4 puncte

4. Precizeaz funcia sintactic a cuvintelor subliniate din secvena: Temperaturile globale au sczut semnificativ i s-au format straturi enorme de ghea peste tot n zonele nalte din America de Nord i Europa.

4 puncte

5. Transcrie ultima propoziie subordonat din text i precizeaz felul ei.

4 puncte

6. Construiete o fraz alctuit din dou propoziii n care s existe o propoziie subordonat atributiv introdus prin adverbul relativ unde.

4 puncte

B. Redacteaz o scurt naraiune de 80150 de cuvinte (1015 rnduri), n care s prezini o ntmplare din timpul vacanei de iarn.

12 puncte

n compunerea ta, trebuie:

s relatezi o ntmplare respectnd succesiunea logic a evenimentelor;

s precizezi dou elemente ale cadrului spaio-temporal;

s ai un coninut adecvat cerinei;

s respeci limitele de spaiu indicate.

Not! Respectarea ordinii cerinelor nu este obligatorie. Vei primi 12 puncte pentru redactarea ntregii lucrri (unitatea compoziiei 1p.; coerena textului 2p.; registrul de comunicare, stilul i vocabularul adecvate coninutului 2p.; ortografia 3p.; punctuaia 2p.; aezarea corect n pagin i lizibilitatea 2p.).TESTUL 4Subiectul I (42 de puncte)

Citete cu atenie textul urmtor:

Tocmai la miezul nopii, cnd ziua i noaptea steter o clipit obosite n lupt, Stan simi c-aude o zare de ceva nemaipomenit. Era cum nu se poate spune. Grozav adec, ca i cnd vine un zmeu. Era anume cum c el arunca bolovanii n copaci i aa i fcea cale prin codrii btrni. Lucru de care chiar i lui Stan i veni gndul s cate calea cea mai scurt i s nu-i mai fac treab cu zmeii. Ei! dar acas copiii erau flmnzi!

Sti! strig Stan cnd vzu pe zmeu aproape de turm, i apoi strig ca i cnd cine tie cine ar fi el.

Hm! zise zmeul. Dar de unde ai rsrit tu de strigi aa asupr-mi?

Eu sunt Stan Bolovan, care noaptea mnnc stncile i ziua pasc copacii din codru i, dac te atingi de turm, i tai cruce-n spinare i te scald n ap sfinit.

Cnd zmeul auzi aa vorbe, se opri i el n cale vznd cum c i-a dat de om.

Dar mai nainte trebuie s te msori cu mine! rspunse el cam cu o jumtate de gur.

Eu cu tine? zise Stan. Grijete de vorba pe care ai scpat-o. Suflarea mea e mai puternic dect opintirea ta. Scoase dup aceea o bucat de ca din traist i o art zmeului: Vezi tu peatra asta? gri el. Ia i tu una de colea de pe marginea rului, apoi ne msurm puterile.

Zmeul lu o peatr de lng ru.

Poi tu scoate zr din peatra aceea? ntreb Stan.

Zmeul strnse peatra n pumn, nct ea se sfrm n praf. Dar zr nu stoarse din ea.

Asta nu se poate! zise el necjit.

Eu am s-i art c se poate, gri Stan, apoi strnse caul n mn, nct zerul curgea printre degete.

(Ioan Slavici, Stan Bolovan)

A. Scrie rspunsul pentru cerinele de mai jos:

1. Noteaz cte un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor:

ai rsrit,

opintirea,

necjit.

6 puncte

2. Explic rolul semnului exclamrii dup cuvntul Ei!

6 puncte

3. Identific n text o personificare i un epitet.

6 puncte

4. Precizeaz dou moduri de expunere utilizate n textul citat.

6 puncte

5. Prezint, n 30-50 de cuvinte, semnificaia secvenei: Scoase dup aceea o bucat de ca din traist i o art zmeului: Vezi tu peatra asta? gri el. Ia i tu una de colea de pe marginea rului, apoi ne msurm puterile.

6 puncte

B. Redacteaz o compunere de 150250 de cuvinte (1525 de rnduri) n care s argumentezi c textul de mai sus aparine unui basm.

12 puncte

n compunerea ta, trebuie:

s evideniezi dou caracteristici ale basmului prezente n fragmentul dat;

s ilustrezi caracteristicile menionate cu exemple din text;

s ai un coninut adecvat cerinei;

s respeci limitele de spaiu indicate.

Subiectul al II-lea (36 de puncte)

Citete cu atenie textul urmtor:

Mslinul este cunoscut ca arbore sacru al grecilor, dar autoritatea lui se ntinde asupra ntregului bazin mediteranean; mai mult, ca simbol al pcii i al linitii el este recunoscut i n spaiul asiatic.

Universal acceptat este semnificaia sa de arbore al pcii, al mpcrii, al victoriei. Pentru indieni este copacul ce recheam linitea asupra naturii i a oamenilor i mpiedic tulburarea n vreun fel a existenei. El avea puterea s ntoarc n matc apele furioase, s opreasc frmntarea pmntului. Ramuri de mslin se aduceau cuplurilor certate i sub mslin se potolea furia uciga a oamenilor.

Grecii au consacrat mslinul zeiei Atena, care mbina nelepciunea cu tactica rzboinic, astfel nct arborele era simbol al pcii i al victoriilor n lupt. Se pare c, alturi de laur, ramurile de mslin ncoronau frunile celor care obineau gloria n rzboaie. n general simbol al pcii, mslinul lovit de fulger devenea pentru preoii auguri ai grecilor semnul sensibil al nceperii unui conflict armat. Mslinul era disputat oarecum amical ntre mai muli zei ai grecilor, fiind asociat Atenei (cea care l-a i creat) i nu mai puin reprezentativ pentru Demetra i Apollo. Legtura dintre zeia hranei i mslin dovedete c acest arbore putea s semnifice i o ntruchipare a abundenei (ntruct att uleiul, ct i fructele serveau la prepararea diferitor produse culinare). Pe de alt parte, alturarea de zeul Apollo i adaug nc o valen, devenind astfel copacul simbol al

luminii, frumuseii, puterilor vindectoare.

(Simbolismul mslinului, http//www.pomi.simbol.ro)

A. Scrie rspunsul pentru cerinele de mai jos:

1. Formuleaz cte un enun n care s precizezi urmtoarele aspecte din textul dat:

care este semnificaia universal acceptat a mslinului;

care este numele zeiei care a creat mslinul;

4 puncte

2. Precizeaz unde a aprut articolul de mai sus.

4 puncte

3. Menioneaz ce parte de vorbire este fiecare dintre cuvintele subliniate din secvena: Pentru indieni este copacul ce recheam linitea asupra naturii i a oamenilor i mpiedic tulburarea n vreun fel a existenei.

4 puncte

4. Precizeaz funcia sintactic a cuvintelor subliniate din secvena: n general simbol al pcii, mslinul lovit de fulger devenea pentru preoii auguri ai grecilor semnul sensibil al nceperii unui conflict armat.

4 puncte

5. Numete felul propoziiilor subordonate din fraza: Se pare c, alturi de laur, ramurile de mslin ncoronau frunile celor care obineau gloria n rzboaie.

4 puncte

6. Construiete o fraz alctuit din dou propoziii n care s existe o propoziie subordonat completiv direct introdus prin adverbul relativ cnd.

4 puncteB. Redacteaz o compunere descriptiv de 80150 de cuvinte (1015 rnduri), n care

s nfiezi un peisaj n timpul unei furtuni (real sau imaginar).

12 puncte

n compunerea ta, trebuie:

s prezini dou caracteristici ale peisajului descris;

s foloseti un limbaj expresiv n descrierea tabloului din natur;

s ai un coninut adecvat cerinei;

s respeci limitele de spaiu indicate.

Not! Respectarea ordinii cerinelor nu este obligatorie.

Vei primi 12 puncte pentru redactarea ntregii lucrri (unitatea compoziiei 1p.; coerena textului 2p.; registrul de comunicare, stilul i vocabularul adecvate coninutului 2p.; ortografia 3p.; punctuaia 2p.; aezarea corect n pagin i lizibilitatea 2p.).

TESTUL 5Subiectul I (42 de puncte)

Citete cu atenie textul urmtor:

De patru zile se-nvrtete,

Prin brgane mari ca smoala-n cer plutete;

De patru zile se rotete, se oprete,

n larg potop de ploi se prbuete;

De patru zile vine-ntruna

Furtuna ce trsnete.

Ctndu-m din loc n loc,

C-un uruit universal,

Se-nfig n cmp, n casa-n deal

Sgei adnci de foc.

Se lumineaz lumea toat

La fulgerul prevestitor.

Pe cine vrea? Pe cine cat?

Nu vreau s mor!

n rpiala colosal

Se prbuete, zguduind mereu

Pmntul greu,

Un trsnet! Inima e goal

n pieptul meu!

(Horia Furtun, Trsnetul)

A. Scrie rspunsul pentru cerinele de mai jos:

1. Noteaz cte un antonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor:

se oprete, se lumineaz, goal.

6 puncte

2. Explic rolul virgulei n structura: se rotete, se oprete.

6 puncte

3. Identific n text o metafor i o comparaie.

6 puncte

4. Transcrie un vers ce conine o imagine artistic motorie i un vers ce conine o imagine artistic auditiv.

6 puncte

5. Prezint, n 30-50 de cuvinte, semnificaia ultimei strofe.

6 puncte

B. Redacteaz o compunere de 150250 de cuvinte (1525 de rnduri) n care s argumentezi c textul citat este o oper liric.

12 puncte

n compunerea ta, trebuie:

s evideniezi dou caracteristici ale genului liric prezente n fragmentul dat;

s ilustrezi caracteristicile menionate cu exemple din text;

s ai un coninut adecvat cerinei;

s respeci limitele de spaiu indicate.

Subiectul al II-lea (36 de puncte)

Citete cu atenie textul urmtor:

Zgomotul este cel mai mare duman al auzului. Pe termen lung, sunetele prea puternice afecteaz celulele senzoriale care capteaz i transmit vibraiile la creier. Aceast problem a existat dintotdeauna, ns n ziua de azi a devenit mai grav. Traficul, mijloacele de transport de toate felurile i multe alte surse de zgomot ne oblig adesea s vorbim cu voce tare pentru a ne face auzii. Toate acestea obosesc urechile i sistemul nervos. Pentru a evalua intensitatea sunetului, se utilizeaz o unitate de msur numit decibel (dB). Cel mai slab sunet pe care reuim s-l percepem are 0 dB. Ticitul ceasului, de exemplu, are 20 dB, o conversaie normal are circa 40 dB, un concert rock are 120 dB, iar zgomotul produs de un avion cu reacie la decolare ajunge la 130 dB. Zgomotul excesiv, prelungit n timp, ne poate afecta serios auzul. Aadar, ca regul general, este bine s evitm locurile prea zgomotoase sau, dac este absolut necesar s le frecventm, atunci este bine s ne protejm urechile.

(Zgomotul, dumanul auzului, n revista Explornd corpul uman, nr. 22)

A. Scrie rspunsul pentru cerinele de mai jos:

1. Formuleaz cte un enun n care s precizezi urmtoarele aspecte din textul dat:

unitatea de msur a intensitii sunetului;

dou modaliti de a ne proteja de zgomotul excesiv;

4 puncte

2. Precizeaz, ntr-un enun, titlul articolului i revista unde acesta a aprut.

4 puncte

3. Menioneaz ce parte de vorbire este fiecare dintre cuvintele subliniate din secvena: Zgomotul este cel mai mare duman al auzului

4 puncte

4. Precizeaz funcia sintactic a cuvintelor subliniate din secvena: Aadar, ca regul general, este bine s evitm locurile prea zgomotoase.

4 puncte

5. Numete felul propoziiilor din fraza: Traficul, mijloacele de transport de toate felurile i multe alte surse de zgomot ne oblig adesea s vorbim cu voce tare pentru a ne face auzii.

4 puncte

6. Construiete o fraz alctuit din dou propoziii n care s existe o propoziie subordonat completiv indirect introdus prin adverbul relativ cum.

4 puncte

B. Redacteaz o scurt naraiune de 80150 de cuvinte (1015 rnduri), n care s prezini o ntmplare din timpul unui concert la care ai fost spectator.

12 puncte

n compunerea ta, trebuie:

s relatezi o ntmplare respectnd succesiunea logic a evenimentelor;

s precizezi dou elemente ale cadrului spaio-temporal;

s ai un coninut adecvat cerinei;

s respeci limitele de spaiu indicate.

Not! Respectarea ordinii cerinelor nu este obligatorie.Vei primi 12 puncte pentru redactarea ntregii lucrri (unitatea compoziiei 1p.; coerena textului 2p.; registrul de comunicare, stilul i vocabularul adecvate coninutului 2p.; ortografia 3p.; punctuaia 2p.; aezarea corect n pagin i lizibilitatea 2p.).TESTUL 6Subiectul I (42 de puncte)

Citete cu atenie textul urmtor:

ntr-o zi, prin asfinit, Roiul, cum de l-a zrit oaricele a-ndrznit C-a intrat, l-a copleit. S se cread n putere Socoteal s-i mai cear? A prda stupul de miere. Nu! L-au mbrcat cu cear,

De la bot pn la coad, El intrase pe furi, Tbrate mii, grmad, Strecurat pe urdini. i l-au strns cu meteug, Se gndea c o albin-i ncuiat ca-ntr-un cociug. Slab, mic i puin, Pe cnd el, ho i borfa, Nu ajunge, vream s zic, Lng ea-i un uria S fii mare cu cel mic,

C puterea se adun Nu tiuse c nerodul Din toi micii mpreun. Va da ochii cu norodul

i-i pusese-n cap minciuna C d-n stup de cte una. (Tudor Arghezi, Tlharul pedepsit)

A. Scrie rspunsul pentru cerinele de mai jos:

1. Noteaz cte un sinonim pentru fiecare dintre cuvintele: asfinit

a-ndrznit

puterea

6 puncte2. Explic rolul cratimei n secvena c-a intrat. 6 puncte

3. Transcrie o enumeraie i o comparaie din textul dat. 6 puncte

4. Menioneaz msura i rima versurilor din strofa a treia a poeziei. 6 puncte5. Rezum, n 30-50 de cuvinte, textul dat.

6 puncte

B. Redacteaz o compunere de 150-250 de cuvinte n care s motivezi apartenena la genul epic a textului literar Tlharul pedepsit, de Tudor Arghezi. 12 puncte

n compunerea ta, trebuie:

s precizezi patru trsturi ale genului epic;

s ilustrezi dou trsturi ale genului epic, valorificnd textul citat;

s ai un coninut adecvat cerinei;

s respeci precizarea privind numrul de cuvinte.

Subiectul aI II-lea (36 de puncte)

Dac citeti acest articol nseamn c eti pe drumul cel bun! Continu s zmbeti! Rzi! Rsul este cel mai scurt drum ctre sufletul tu! Cnd te simi bine i rzi, nu mai exist nici trecut, nici viitor, nici griji, nici probleme. Exist doar o stare de bine, de plcere, care te elibereaz, fr s-i dai seama. []. Medicii afirm c rsul joac un rol important n ameliorarea i chiar n vindecarea bolilor. mbuntete starea psihic, reduce stresul, produce endorfine. Endorfinele sunt substane chimice care ajut creierul s ignore durerea. Rsul stimuleaz sistemul imunitar al organismului, stimuleaz respiraia prin micrile accentuate ale musculaturii abdominale i ale muchiului diafragmei, fiindc produce un masaj intern, avnd beneficii directe asupra circulaiei sanguine i asupra creterii concentraiei de oxigen din snge.

Terapia prin rs a aprut n 1992 i este atribuit doctorului Madan Kataria, originar din India, care a uimit ntreaga lume cu cartea sa: S rdem fr niciun motiv.[] Aceast terapie se practic n grup i are rolul s ajute participanii s se simt ct mai bine i s se relaxeze. La nceput, rsul este un pic forat, dar, dup ce trece un scurt timp, participanii se obinuiesc cu ideea i se distreaz pe cinste. Dac nu poi sau nu vrei s participi la o edin de terapie prin rs, iat cteva metode prin care poi provoca rsul:

amintete-i ce te fcea s rzi cnd erai mic sau momentele haioase pe care le-ai trit;

vizioneaz filmulee cu camera ascuns, filme de comedie, desene animate;

ntlnete-te cu prietenii i depnai amintiri; nconjoar-te mereu de persoane pozitive; joac-te cu animale de companie. (Terapia prin rs vindec sufletul, n revista Blu)A. Scrie, pe foaia de examen, rspunsul pentru fiecare dintre cerinele de mai jos:

1. Formuleaz cte un enun n care s precizezi urmtoarele aspecte din textul dat:

ce sunt endorfinele; ce rol are terapia prin rs.

4 puncte

2. Menioneaz, cu exemple, dou trsturi ale textului nonliterar identificate n text. 4 puncte 3. Menioneaz ce parte de vorbire este fiecare dintre cuvintele subliniate din secvena: originar din India, care a uimit ntreaga lume cu cartea sa: ,,S rdem fr niciun motiv. 4 puncte 4. Precizeaz funcia sintactic a cuvintelor subliniate din secvena: amintete-i ce te fcea s rzi cnd erai mic sau momentele haioase pe care le-ai trit. 4 puncte

5. Transcrie dou propoziii subordonate diferite, preciznd felul acestora, din fraza: Dac citeti acest articol nseamn c eti pe drumul cel bun!

4 puncte6. Construiete o fraz alctuit din dou propoziii n care s existe o propoziie subordonat circumstanial de mod, avnd ca termen regent un adverb.

4 puncte B. Redacteaz, n 80-150 de cuvinte, o scurt naraiune n care s relatezi o ntmplare hazlie, real sau imaginar.

12 puncte n compunerea ta, trebuie:

s relatezi o ntmplare, respectnd succesiunea logic a evenimentelor;

s precizezi dou elemente ale contextului spaio-temporal;

s ai un coninut adecvat cerinei;

s respeci precizarea privind numrul de cuvinte. TESTUL 7Subiectul I (42 de puncte)

Citete cu atenie textul urmtor:

Dnu mai avea un an de coal i isprvea cu o epoc n care ntrziase. Era decis s-i fac universitatea la Iai. Nu-i era greu s-l conving pe Herr Direktor c nscriindu-se la Facultatea de Drept, practica simultan, pe care ar fi fcut-o n biroul tatlui su, i era necesar, ntregindu-i nvtura teoretic.Se ducea la Iai pentru Monica i pentru el. Nu-i simea nicio aptitudine pentru drept i avocatur. Era hotrt s scrie, nu s nvee. De ani de zile acumulase un material bogat pe care nu-l folosise. Voia s debuteze n literatur cu un roman al crui personaj principal s fie copilria. [] Poem i roman mereu suprapuse. Contopire de via i basm. S aib lectorul mereu impresia miracolului posibil, ca n epocile evanghelice, dei aciunea s fie situat n realitatea contemporan. De altfel, asta-i copilria. Copiii n-au cretinismul beat i serafic pe care li-l atribuie literatura confecionat n cofetrii. Realitatea exist pentru copii mai violent dect pentru omul matur, blazat de ea. Copilul n-o evit, o nfrunt mereu. Omul matur cearc s-o uite, s scape de ea, copilul o caut, o caut i n poveti. Dar realitatea conine, pentru copii, miracolul inexistent pentru omul matur.

Dac scaunul de lemn din biroul omului matur ar nflori deodat, supunndu-se poruncii de primvar a frailor si din livad, sau dac n iatacul omului matur, n noaptea Crciunului, ar intra Mo Crciun, fr ca ui s se fi deschis sau pai s fi rsunat, sau dac n noaptea nvierii, ntorcndu-se de la biseric, innd n mn lumnarea ar ntlni un nger care ar lua lumin de la el, spunndu-i: Hristos a nviat, omul matur ar nnebuni, sau ar consulta un doctor de boli nervoase sau ar deveni idolatru.

(Ionel Teodoreanu, La Medeleni) A. Scrie rspunsul pentru cerinele de mai jos:

1. Noteaz cte un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor subliniate:

s se nmoaie, sticloas, neclintii.

6 puncte

2. Explic rolul cratimei n structura: pn-n.

6 puncte

3. Selecteaz din text o comparaie i un epitet.

6 puncte

4. Transcrie o secven care conine o imagine vizual i o secven care conine o imagine auditiv.

6 puncte

5. Prezint, n 3050 de cuvinte (35 rnduri), semnificaia urmtorului fragment: Pdurile se artau goale i cafenii, munii albatri. Atta amintire mi-a rmas -o lumin argintie, nesfrit i dulce.

6 puncte

B. Redacteaz o compunere de 150-250 de cuvinte, n care s caracterizezi un personaj care apare n fragmentul citat.

12 puncte

n compunerea ta, trebuie::

- s precizezi patru trsturi (fizice i/ sau morale) ale personajului ales;

- s ilustrezi dou trsturi, prin referire la ntmplri/ la situaii semnificative/ prin citate comentate;

- s exemplifici trei mijloace / procedee de caracterizare existente n textul dat;

- s ai un coninut adecvat i s respeci precizarea referitoare la numrul de cuvinte.

A. Citete, cu atenie, textul:

Cultivat i venerat de-a lungul timpurilor, iubit pentru parfumul i delicateea pe care i-o apr cu ajutorul spinilor, regina florilor a aprut odat cu civilizaia, iar astzi nu cred s existe grdin n care s nu fie cultivat.

De curnd, vznd n curtea unor cunoscui o folie de polietilen sub care se adposteau civa trandafiri acoperii de un specialist n amenajarea grdinii, mi-am dat seama c nici cunosctorii nu stpnesc toate tainele lor. i spun acest lucru tiind c iarna un simplu muuroi de pmnt este suficient pentru a-i apra de intemperii (care oricum nu prea au existat n acest an) i c o folie nu face altceva dect s menin cldura i umezeala care, n eventualitatea apariiei unor ngheuri, pot fi foarte duntoare.

Astfel, primvara, cnd se apreciaz c nu mai exist pericolul ngheului, este timpul s dezmuuroim trandafirii i s efectum lucrrile necesare unei bune dezvoltri. Dezmuuroitul se execut mai devreme n zonele de sud i mai trziu n cele nordice, iar dac se ntrzie va fi mult mai greu s descoperim tufa fr a rupe mugurii pornii n vegetaie. Tufele plantate cu un an n urm se descoper doar parial, muuroiul ndeprtndu-se doar cnd lstarii au ajuns la lungimea de 8-10 cm. Pentru a se evita bttorirea, pmntul nu trebuie s fie prea ud.

(Valentina oimu, Regina florilor, REVISTA LUMEA SATULUI, NR.6, 16-31)

A. Scrie, pe foaia de examen, rspunsul pentru fiecare dintre cerinele de mai jos.

1. Formuleaz cte un enun n care s precizezi urmtoarele aspecte din textul dat:

cum pot fi aprai trandafirii de intemperii;

cnd se ndeprteaz muuroiul adunat n jurul tulpinii?

4 puncte 2. Scrie titlul articolului din care este extras fragmentul dat i denumirea publicaiei n care acesta a

aprut.

4 puncte 3. Menioneaz ce parte de vorbire este fiecare dintre cuvintele subliniate din secvena: De curnd, vznd n curtea unor cunoscui o folie de polietilen sub care se adposteau civa trandafiri acoperii de un specialist n amenajarea grdinii, mi-am dat seama c nici cunosctorii nu stpnesc toate tainele lor.

4 puncte

4. Precizeaz funcia sintactic a cuvintelor subliniate din secvena: i spun acest lucru tiind c iarna un simplu muuroi de pmnt este suficient pentru a-i apra de intemperii i c o folie nu face altceva dect s menin cldura i umezeala care, n eventualitatea apariiei unor ngheuri, pot fi foarte duntoare.

4 puncte

5. Transcrie dou propoziii subordonate diferite din fraza urmtoare, preciznd felul fiecreia:

Cultivat i venerat de-a lungul timpurilor, iubit pentru parfumul i delicateea pe care i-o apr cu ajutorul spinilor, regina florilor a aprut odat cu civilizaia, iar astzi nu cred s existe grdin n care s nu fie cultivat.

4 puncte6. Construiete o fraz alctuit din dou propoziii n care s existe o propoziie subordonat completiv indirect, introdus prin conjuncia subordonatoare c.

4 puncte

B. Redacteaz, n 80-150 de cuvinte, o scurt naraiune n care s prezini o ntmplare petrecut cu ocazia vizitrii unei expoziii de flori sau de obiecte artizanale. 12 puncten compunerea ta, trebuie:

s povesteti o ntmplare, respectnd succesiunea logic a evenimentelor;

s precizezi dou elemente ale contextului spaio-temporal;

s ai un coninut adecvat cerinei;

s respeci precizarea referitoare la numrul de cuvinte.

Not! Respectarea, n lucrare, a ordinii cerinelor nu este obligatorie.

Vei primi 12 puncte pentru redactarea ntregii lucrri (unitatea compoziiei 1 p.; coerena

ideilor 2 p.; registrul de comunicare, stilul si vocabularul adecvate coninutului 2 p.; ortografia

3 p.; punctuaia 2 p.; aezarea corect a textului n pagin, lizibilitatea 2 p.)

TESTUL 8 Subiectul I (42 de puncte)

A. Scrie, pe foaia de examen, rspunsul pentru fiecare dintre cerinele de mai jos.

III

n munii Catrinului,n pdurea Pinului,Odihnea Baba-NovacLa umbra unui copaci prin vis el tot vedeaPe feciorul su, Gruia.Iat-un corb c se iveai pe-o creang se puneaChiar deasupra capului,Capului Novacului;Corbuleul uurelAvea-n pliscu-i un inelCare jos cdea din elChiar n barba lui Novac,Lui Novac, Baba-Novac.Adormitul se trezeai inelul ct vedea,Scotea haine novcetiDe punea clugreti,Scotea cuca de Novaci punea un comnac,i-ncleca voinicete,i purcedea vulturete,Cu desagi, cu buzdugelePline-ochi de mahmudele.El mergea i iar mergea,

n arigrad ajungea,La divan c se duceai din gur-aa zicea: Auzit-am auzitDe-un voinic ce mi-ai robit.Iat-m-s c am sositS vi-l pltesc ndoit.El desagii deerta,Turcii toi nval da,i pe gios se tvlea,Unul pe-altul se-mpingea.Iar Novac c alerga,Pe Grue mi-l dezlega,Un palo n mn-i dai din gur cuvnta: Bate tu marginile,Eu s bat mijloaceleC le tiu soroacele.Ei tia la turci, tiaPn' ce bine ostenea,Apoi iute purcedeaAmndoi de se ducean codrii Catrinului,n pdurea PinuluiUnde corbii locuiesci ca frunza se-nmulesci bine hlduiesc! (Novac i corbul)

A. Scrie rspunsul pentru cerinele de mai jos:

1. Noteaz cte un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor subliniate:

s ivea, voinicete, cuvnta.

6 puncte

2. Explic rolul cratimei n structura: Baba-Novac.

6 puncte

3. Selecteaz din text un epitet i o comparaie.

6 puncte

4. Transcrie, din textul dat, dou secvene n care sunt evideniate trsturi ale eroului. 6 puncte

5. Prezint, n 3050 de cuvinte, semnificaia secvenei: i inelul ct vedea,/ Scotea haine novceti/ De punea clugreti, / Scotea cuca de Novac/ i punea un comnac,/i-ncleca voinicete,/ i purcedea vulturete.

6 puncteB. Redacteaz o compunere de 150-250 de cuvinte, n care s motivezi apartenena la specie a baladei populare Novac i corbul, culeas i publicat de Vasile Alecsandri. 12 puncte

n compunerea ta, trebuie:

s precizezi patru trsturi ale baladei populare;

s ilustrezi dou trsturi ale baladei populare, valorificnd textul dat;

s ai un coninut adecvat cerinei;

s respeci precizarea referitoare la numrul de cuvinte.

SUBIECTUL al II-lea (36 de puncte)

Citete, cu atenie, textul:

Programul coala altfel a fost iniiat n anul colar 20112012 i const n derularea, la nivelul fiecrei uniti de nvmnt, n decursul sptmnii ce precede vacana de primvar, a unui orar special format doar din activiti cu caracter non-formal. Simultan se organizeaz fazele naionale ale olimpiadelor colare.

Programul i-a propus implicarea, deopotriv, a elevilor i a dasclilor, n activiti nonformale, interesante, care s le valorizeze talentele, preocuprile extra-colare i competenele n domenii ct mai diverse i interesante.

Clopoelul colii altfel a sunat, pentru prima dat, n 2 aprilie 2012. Va suna i n acest an, pentru un altfel de orar, pentru activiti care exced curriculumul naional i care, sperm, vor aduce plus-valoare ntregii comuniti colare: competene, coeziune, spirit de echip i, nu n ultimul rnd, un zmbet elevilor i dasclilor implicai.

Partenerii Ministerului Educaiei n acest demers sunt numeroi. n primul rnd, e fiecare dascl i toi elevii din Romnia. Totodat, ne bucurm de sprijinul structurilor reprezentative ale elevilor, prin intermendiul Consiliului Naional al Elevilor, dar i al organizaiilor non-guvernamentale care s-au implicat direct, prin proiecte implementate voluntar i gratuit, la nivelul colilor.

Lista ONG-urilor care au venit pn acum n sprijinul Programului coala altfel i proiectele propuse de acestea se regsesc n meniul List ONG. V invitm s v informai despre proiectele lor i s i contactai, dac dorii s le implementai i n coala dumneavoastr.

(Sptmna coala altfel, http://edu.ro)A. Scrie, pe foaia de examen, rspunsul pentru fiecare dintre cerinele de mai jos:

1. Formuleaz cte un enun n care s s precizezi urmtoarele aspecte din textul dat:

care este anul colar n care a debutat programul coala altfel;

care sunt partenerii Ministerului Educaiei.

4 puncte2. Scrie tema articolului i pagina web unde a fost publicat.

4 puncte

3. Menioneaz ce parte de vorbire este fiecare dintre cuvintele subliniate din secvena: 4 puncte

Va suna i n acest an, pentru un altfel de orar, pentru activiti care exced curriculumul naional i care, sperm, vor aduce plus-valoare ntregii comuniti colare.

4 puncte4. Precizeaz funcia sintactic a cuvintelor subliniate din secvena:

4 puncte

Programul coala altfel a fost iniiat n anul colar 20112012 i const n derularea, la nivelul fiecrei uniti de nvmnt, n decursul sptmnii ce precede vacana de primvar, a unui orar special format doar din activiti cu caracter non-formal. 4 puncte 5. Transcrie propoziiile subordonate din fraza urmtoare, preciznd felul fiecreia:

V invitm s v informai despre proiectele lor i s i contactai, dac dorii s le implementai i n coala dumneavoastr.

4 puncte6. Construiete o fraz alctuit din dou propoziii n care s existe o propoziie subordonat completiv indirect, avnd ca termen regent un adverb.

4 puncte

B. Redacteaz, n 80-150 de cuvinte, o scurt descriere a colii n care ai nvat sau a unei coli ideale al crei elev i-ar plcea s fii.

12 puncten compunerea ta, trebuie:

s prezini patru caracteristici ale colii descrise;

s precizezi dou elemente ale contextului spaio-temporal;

s ai un coninut adecvat cerinei i s foloseti un limbaj expresiv;

s respeci precizarea privind numrul de cuvinte.

Not! Respectarea, n lucrare, a ordinii cerinelor nu este obligatorie. Vei primi 12 puncte pentru redactarea ntregii lucrri (unitatea compoziiei 1 p.; coerena ideilor 2 p.; registrul de comunicare, stilul si vocabularul adecvate coninutului 2 p.; ortografia 3 p.; punctuaia 2 p.; aezarea corect a textului n pagin, lizibilitatea 2 p.)

TESTUL 9

Subiectul I (42 de puncte)

Citete cu atenie textul urmtor:MIRA (cu bucurie): Aa, Manole, nsenineaz-te, Manole. Zidurile nu mai cad? n adevr zidurile nu mai cad?

MANOLE (pierdut): Nu, zidurile nu mai cad.

MIRA: Manole, biserica e primit?MANOLE: Pe la Smpetru va strluci i clopote va avea.

MIRA: Pe la Smpetru? Clopote. Cel mai mic eu vreau s-l trag mai nti. ntr-o duminec m voi sui s-l trag la ntia liturghie.

MANOLE: Tu, Mira, tu. Dar cum pe cel mare l voi trage eu, pe cel mic nimenea nu-l va auzi.

MIRA: Vezi, tu totdeauna eti aa numai glasul tu s se aud. Numai tu. Totdeauna tu.

MANOLE: Al tu va fi att de curat c numai n cer se va auzi.

MIRA: Da? Atunci, cu att mai bine. Cine-l va auzi? l va auzi mama care a fost, i copiii notri cari vor veni. Manole, ce bucurie. n sfrit, zidurile nu mai cad. i n-ai cldit pe nimenea n ele?

MANOLE: Nu, Mira, nu. tiam c vii speriat, tiam c vii purtnd grija altor viei. i atunci am glumit, fcnd pe brbaii slbatici. Povestea cu jertfa omeneasc e numai aa un joc. Un joc de alb vraj i ntunecat magie, pe care-l vom face cu tine. (Lucian Blaga Meterul Manole)

A. Scrie pe foaia de examen rspunsul pentru fiecare dintre cerinele de mai jos: 1. Noteaz cte un sinonim potrivit pentru sensul din text al fiecruia dintre urmtoarele cuvinte: nsenineaz-te, jertfa, ntunecat.

6 puncte 2. Explic rolul semnului ntrebrii n enunul: Cine-l va auzi?

6 puncte 3. Ilustreaz dou mrci diferite ale adresrii directe din textul dat, preciznd felul lor. 6 puncte 4. Menioneaz rolul secvenelor textuale puse n paranteze.

6 puncte 5. Prezint, n 30-50 de cuvinte, semnificaia enunurilor: tiam c vii speriat, tiam c vii purtnd grija altor viei.

6 puncte B. Redacteaz o compunere de 150-250 de cuvinte n care s motivezi apartenena la genul dramatic a operei din care a fost selectat fragmentul.

12 puncte n compunerea ta, trebuie:

s precizezi patru trsturi ale genului dramatic;

s ilustrezi dou trsturi ale genului, valorificnd textul dat;

s ai un coninut adecvat cerinei;

s respeci precizarea privind numrul de cuvinte. SUBIECTUL al II-lea (36 de puncte) Citete cu atenie textul: Mnstirea Curtea de Argeeste omnstireortodox dinRomnia, situat n oraulCurtea de Arge. Ansamblul cuprinde biserica episcopal, unul dintre cele mai celebre monumente de arhitectur dinara Romneasc. [] Dintre monumentele care au fost furite de-a lungul veacurilor, din cte au mpodobit Argeul voievodal, de bun seam c biserica nlat de Neagoe Basarab (1512-1521) este cea mai valoroas construcie de art i arhitectur bisericeasc. [] Aa cum se nfieaz n prezent, biserica este alctuit dintr-un pronaos supralrgit, contopit organic cu construcia propriu-zis, ai crui 12 stlpi interiori susin o turl pe mijloc i dou turnulee laterale care ncununeaz colurile vestice ale pronaosului. Aceste turle mici dau impresia prin podoaba lor exterioar, caracterizat de rsucirea poriunilor de zidrie, c stau s cad unul asupra celuilalt i c se nurubeaz n triile cerului. Restul bisericii i altarul susin de asemenea o turl nalt, a crei mbinare cu restul ansamblului se face prin boli, rezultnd un tot arhitectonic de o zveltee inegalabil. Acoperiul turlelor, bogat mpodobit, pare ieit din mna unor aurari, iar lanurile care susin crucile sunt aidoma unor mari bijuterii lucind n soare. []n apropierea mnstirii Curtea de Arge se afl fntnameterului Manole, constructorul legendar al ctitoriei luiNeagoe Basarab, eroul multor balade populare.

BaladaMonastirea Argeuluispune c meterul Manole i-a zidit n zidurile acestei magnifice mnstiri soia (Ana), deoarece n mod inexplicabil tot ceea ce era construit n timpul zilei se drma noaptea. Tot legenda d o explicaie i pentru fntna meterului Manole: cnd domnitorul a vzut aceast mrea construcie i-a ntrebat pe cei zece meteri dac pot construi o mnstire i mai frumoas dect aceasta. Acetia rspunznd afirmativ, domnitorul, pentru a mpiedica posibila construcie a unei mnstiri mai frumoase, a poruncit ca schelele pe care erau urcai meterii s fie drmate i astfel cei zece meteri mari, calfe i zidari au rmas blocai pe acoperi. Ei i-au fcut aripi din indrile i s-au aruncat de pe acoperiul mnstirii spernd s ajung jos nevtmai, dar toi au murit. n locul unde s-a prbuit meterul Manole a aprut un izvor fntna meterului Manole. (Mnstirea Curtea de Arge, http://ro.wikipedia )A. Scrie, pe foaia de examen, rspunsul pentru fiecare dintre cerinele de mai jos:

1. Formuleaz cte un enun n care s indici urmtoarele elemente referitoare la textul dat: 4 puncte

ce voievod a ctitorit mnstirea;

cine a construit Monastirea Argeului2. Scrie titlul articolului din care este extras fragmentul dat i sursa lui.

4 puncte

3. Menioneaz ce parte de vorbire este fiecare dintre cuvintele subliniate din secvena: n apropierea mnstirii Curtea de Arge se afl fntnameterului Manole, constructorul legendar al ctitoriei luiNeagoe Basarab, eroul multor balade populare. 4 puncte

4. Precizeaz funcia sintactic pentru fiecare dintre cuvintele subliniate din text:

Acoperiul turlelor, bogat mpodobit, pare ieit din mna unor aurari, iar lanurile care susin crucile sunt aidoma unor mari bijuterii lucind n soare.

4 puncte

5. Transcrie propoziiile subordonate din fraza urmtoare, preciznd felul fiecreia:

BaladaMonastirea Argeuluispune c meterul Manole i-a zidit n zidurile acestei magnifice mnstiri soia (Ana), deoarece n mod inexplicabil tot ceea ce era construit n timpul zilei se drma noaptea.

4 puncte 6. Construiete o fraz alctuit din dou propoziii n care s existe o propoziie subordonat subiectiv, avnd ca termen regent un adverb predicativ.

4 puncte B. Redacteaz, n 80-150 de cuvinte, o scurt naraiune n care s relatezi o ntmplare real sau imaginar petrecut n timpul unei vizite la un obiectiv turistic.

12 puncte n compunerea ta, trebuie:

s relatezi o ntmplare, respectnd succesiunea logic a evenimentelor;

s precizezi dou elemente ale contextului spaio-temporal;

s ai un coninut adecvat cerinei;

s respeci precizarea privind numrul de cuvinte.

Not! Respectarea, n lucrare, a ordinii cerinelor nu este obligatorie.

Vei primi 12 puncte pentru redactarea ntregii lucrri (unitatea compoziiei 1 p.; coerena textului 2 p.; registrul de comunicare, stilul i vocabularul adecvate coninutului 2 p.; ortografia 3 p.; punctuaia 2 p.; aezarea corect n pagin, lizibilitatea 2 p.)

TESTUL 10Subiectul I (42 de puncte)

Citete cu atenie textul urmtor:

Cnd pdurarul a adus-o din codru, era un pui mic i fricos de cprioar. Cu ochii mari i umezi, se uita rugndu-se la toi, gata s fug. Dar cu vremea se mblnzi, nelese c nimeni nu-i voia rul. ncepea s vin singur la donia* cu lapte. Ziua sttea ascuns n tufiurile de zmeur din livad. Seara rspundea la chemarea noastr, cnd i ntindeam cte o bucat de zahr.

Fiindc fugea att de sprinten, tata a botezat-o: Nluca. Iar Nluca i cunotea numele.

Toate vietile din ograd: cinii, psrile i pisicile erau acum dispreuite de noi. N-aveam alt grij dect de Nluca. Ce face Nluca?, Unde s-a ascuns Nluca?, I-a dat cineva lapte astzi?. Aa a crescut n mijlocul nostru. Tata spunea chiar c s-a mblnzit prea repede. Parc i prea ru c o vede amestecndu-se laolalt cu toate animalele domestice, c a uitat att de repede libertatea pdurii.

E adevrat c uneori se oprea sub umbra nucilor din livad, cu urechile ciulite i nrile umflate n vnt. Mirosea adierile aduse din poienile codrului. Atunci ochii ei erau mai umezi i pea mai ncet, cu botul la pmnt. Nluca era trist. Nu mai rspundea la chemrile noastre. Nici nu voia s se ating de bucata de zahr pe care i-o ntindeam n palm. ntr-o sear, cnd cineva a uitat poarta deschis, Nluca a fugit. A doua zi, culcuul era gol. n zadar am cutat-o toi prin grdin. n zadar am ndjduit c poate se ntoarce la donia cu lapte. Nluca plecase pentru totdeauna.()

Cu ncetul, Nluca a fost uitat.

Asear, m ntorceam cu tata de la Prisaca Mrgineanului, prin pdure. [] Deodat, n calea noastr, pe crare, a aprut o cprioar. Am tresrit i noi. A tresrit i ea. Era o artare att de neateptat! Tata a optit: E Nluca!

Era, ntr-adevr, Nluca. Fr s-mi dau seama am ntins pumnul strns, aa cum o ademeneam altdat cu bucata de zahr ascuns. Cprioara ovi o clip. Se apropie cu sfial. Aproape s-i netezesc botul umed. S-I prind gtul cenuiu. S-i mngi capul mic pe care i-l supunea dezmierdrilor odinioar. Civa pai nc. Doi. Unul

i deodat Nluca nu se mai uit n ochii mei. Privi ndrt, n codru. Se rsuci scurt pe picioarele subiri i zvcni n goan, spre adncul codrului. naintea noastr nu mai rmneau dect crengile tremurnd. Stropii de frunze, scuturndu-se ca lacrimile. Mna ntins dup umbra ei a czut neputincioas. (Cezar Petrescu, Nluca)

* doni - vas din doage, folosit pentru mulsul vacilorA. Scrie rspunsul pentru cerinele de mai jos:

1. Transcrie, din primele trei alineate, un cuvnt derivat, un cuvnt compus i un cuvnt obinut prin conversiune.

6 p.2. Desparte n silabe cuvintele: codru, mblnzi, sprinten, mijlocul, totdeauna, neputincioas. 6 p.

3. Identific n text, o personificare, un epitet dublu i o repetiie.

6 p.4. Precizeaz dou moduri de expunere din fragmentul dat.

6 p.5. Prezint, n 30-50 de cuvinte, semnificaia secvenei: Mna ntins dup umbra ei a czut neputincioas.

6 p.B. Redacteaz o compunere de 150-250 de cuvinte, n care s rezumi aciunea textului citat. n compunerea ta, trebuie:

12 puncte- s prezini ntmplrile narate, respectnd succesiunea din text; 4 puncte- s evideniezi corect participarea personajelor la aciune;

4 puncte

- s un coninut adecvat cerinei, respectnd conveniile specifice rezumatului; 2 puncte - s respeci precizarea referitoare la numrul de cuvinte. 2 puncteSUBIECTUL al II-lea (36 de puncte)

Citete, cu atenie, textul:

n toamna anului 106 d.H., la Roma era mare srbtoare. ntors victorios din Dacia, Traian a druit 650 de dinari fiecrui contribuabil, a acordat scutire vreme de un an pentru dri i a decretat 123 de zile de jocuri. Potrivit datelor furnizate de istoricul bizantin Ioannes Lydus, care a trit n secolele al V-lea al VI-lea d.H., i corectate de istoricul francez Jerme Carcopino, mpratul Traian ar fi capturat din Dacia 165 de tone de aur i o cantitate dubl de argint.

Peste cteva luni, Traian a comandat arhitectului Apollodor din Damasc construcia celui mai mare forum imperial care avea s ocupe ase hectare. ase ani mai trziu, n 112, o mulime adunat n acest forum din toate colurile imperiului a asistat la inaugurarea columnei. n Antichitate, basoreliefurile puteau fi admirate de aproape de pe terasele nalte ale Bibliotecilor Greac i Latin i ale basilicii Ulpia care nconjurau columna. Scene care se succed pe fusul de marmur ca pe un uria papirus ce se ruleaz de 23 de ori reprezint probabil ilustraia crii pierdute (De bello dacico) n care Marcus Ulpius Traianus i-a povestit rzboaiele cu dacii (101-102, 105-106 d.H.). Banda sculptat are o lungime de 200 m i o lime ntre 0,89 m i 1.25 m la vrf. Meterii, cel mai probabil au reprezentat circa 2.500 de figuri n 124 scene viu colorate. Unele dintre armele care sunt n minile rzboinicilor erau pictate, altele n special suliele i lncile erau fcute din srm de cupru. n vrf trona un bronz colosal al lui Traian nlocuit n 1598 din ordinul Papei Sixtus al V-lea, de Sfntul Petru.

(Ctlin Gruia, Columna lui Traian, n National Geographic)

A. Scrie pe foaie de examen rspunsul pentru fiecare dintre cerinele de mai jos:

1. Formuleaz cte un enun n care s precizezi urmtoarele aspecte din textul dat:

cantitatea de aur capturat de Traian din Dacia;

de unde puteau fi admirate, n Antichitate, basoreliefurile. 4 puncte

2. Scrie denumirea revistei i titlul articolului din care este extras fragmentul dat. 4 puncte3. Menioneaz ce parte de vorbire este fiecare dintre cuvintele subliniate din secvena: Traian a

druit 650 de dinari fiecrui contribuabil.

4 puncte4. Precizeaz funcia sintactic a cuvintelor subliniate din secvena: n toamna

anului 106 d.H., la Roma era mare srbtoare. 4 puncte5. Transcrie fiecare propoziie din fraza urmtoare, preciznd felul acesteia: n Antichitate, basoreliefurile puteau fi admirate de aproape de pe terasele nalte ale Bibliotecilor Greac i Latin i ale basilicii Ulpia care nconjurau columna.

4 puncte6. Construiete o fraz alctuit din dou propoziii n care s existe o propoziie subordonat completiv direct, introdus prin adverbul relativ unde.

4 puncte

B. Redacteaz, n 80-150 de cuvinte, o scurt naraiune n care s prezini o ntmplare petrecut

n timpul participrii la inaugurarea unui monument.

12 puncte

n compunerea ta, trebuie:

s relatezi o ntmplare, respectnd succesiunea logic a evenimentelor;

s precizezi dou elemente ale contextului spaio-temporal;

s ai un coninut adecvat cerinei;

s respeci precizarea referitoare la numrul de cuvinte.

Not! Respectarea, n lucrare, a ordinii cerinelor nu este obligatorie.

Vei primi 12 puncte pentru redactarea ntregii lucrri (unitatea compoziiei 1 p.; coerena

ideilor 2 p.; registrul de comunicare, stilul si vocabularul adecvate coninutului 2 p.; ortografia

3 p.; punctuaia 2 p.; aezarea corect a textului n pagin, lizibilitatea 2 p.)

TESTUL nr. 11, 2015

Toate subiectele sunt obligatorii. Se acord 10 puncte din oficiu.

Timpul de lucru efectiv este de 2 ore.

SUBIECTUL I _________________________________________________42 de puncte

Citete, cu atenie, textul:

A fost odat, ca niciodat, un mprat evlavios i bun. El avea trei feciori. Pe lng multe bunti ce fcuse oamenilor din mpria lui, a ridicat i o monastire de care s se duc pomina. A mpodobit-o cu aur, cu pietre nestemate i cu tot ceea ce meterii din acea ar au socotit mai scump i mai frumos. Cu ct se bucura mpratul de frumuseea ei, cu att se ntrista c nu putea s o svreasc pe deplin, cci turnul se surpa.Cum se poate, zise mpratul, s nu pot sfri ast sfnt biseric? Iat am cheltuit o avere i ea nu este nc terminat.

i dete sfar n ar ca orice meter se va gsi care s poat s-i ridice turnul, s tie c va dobndi de la dnsul mari daruri i boierie. Pe lng acestea, porunc dete ca n toate bisericile s se fac rugciuni i privegheri, ca s se ndure milostivul Dumnezeu a-i trimete un meter bun.

Iar a treia noapte vis mpratul c dac va aduce cineva pasrea miastr de pe trmul cellalt i s-i aeze cuibul n turn, se va putea face monastirea desvrit. Spuse fiilor acest vis, iar ei se ntreceau care de care s plece mai-nainte, i s se nchine cu slujba la tat-su mpratul. Atunci mpratul le zise:

Eu vz, feii mei, c toi avei dorin de a v face datoria ctre Dumnezeu; ns nu v putei duce toi deodat. Acum s se duc fiul meu cel mai mare; i dac nu va putea el s izbuteasc, s se duc altul, i tot aa pe rnd, pn cnd Dumnezeu i va arta mila lui ctre noi.

(Pasrea miastr, cules de Petre Ispirescu)

A. Scrie, pe foaia de test, rspunsul pentru fiecare dintre cerinele de mai jos:

1. Noteaz cte un sinonim al cuvintelor subliniate: se surpa, bun, miastr.

6 p.2. Explic rolul virgulelor n structura: Eu vz, feii mei, c...

6 p.3. Transcrie, din textul dat, dou secvene n care sunt evideniate trsturi ale mpratului.6 p.4. Menioneaz dou moduri de expunere prezente n text. 6 p.5. Prezint, n 30-50 de cuvinte, semnificaia secvenei: Pe lng multe bunti ce fcuse oamenilor din mpria lui, a ridicat i o monastire de care s se duc pomina. 6 p.B. Redacteaz o compunere de 150-250 de cuvinte, n care s motivezi apartenena la specie a basmului popular Pasrea miastr.

12 puncten compunerea ta, trebuie:

s precizezi patru trsturi ale basmului;

s ilustrezi dou trsturi ale basmului, valorificnd textul dat;

s ai un coninut adecvat cerinei;

s respeci precizarea referitoare la numrul de cuvinte.

SUBIECTUL al II-lea________________________________________________ 36 de puncte

Citete, cu atenie, textul:

Pe22 decembrie2011, urmat de succesulTangled/O poveste nclcit, Disney a anunat un nou titlu pentru film,Frozen, i o dat de lansare,27 noiembrie2013, precum i o echip diferit fa de cea precedent.O lun mai trziu a fost confirmat faptul c filmul va fi o animaie generat pe calculator n stereoscopic3D, substituind astfel animaia desenat de mn. Echipa de producie a prezentat apoi problemele filmului, scond variaii din povestea Criasa Zpezii, de H. C. Andersen, pn cnd povestea i personajele au putut fi relevante. n final, echipa s-a hotrt s modifice protagonista filmului, Anna (care s-a bazat pe personajul Gerda din Criasa Zpezii), ca sora mai mic a Elsei, instalnd efectiv o relaie familial dinamic ntre personaje.

Pentru promovarea filmului n Romnia i implicit a vedetelor din acesta, tirista de laAntena 1, Mihaela Clin, a prezentat o tire special, pe8 ianuarie2014, n care i-a avut invitai pe doi dintre cei care au dat glas n animaia Frozen,Dalma Kovacs, n rolul Elsei, iJorge,n rolul Prinului Hans. Acetia s-au declarat foarte mulumii de aceast experien, povestind cum au fost alei, ce nseamn s faci un dublaj de calitate, ct de mult rigurozitate exist n cadrul unui proiectDisney, dar i ct de mult conteaz s rmi copil. Wikipedia Un nou film despre un regat de ghea

A. Scrie pe foaie de examen rspunsul pentru fiecare dintre cerinele de mai jos:

1. Formuleaz cte un enun n care s precizezi urmtoarele aspecte din textul dat: 4 puncte data de lansare a filmului i titlul acestuia;

ultima modificare fcut n scenariul filmului care s-a bazat pe basmul Criasa Zpezii. 2. Scrie titlul articolului din care este extras fragmentul dat i denumirea site-ului pe care a aprut. 4 puncte

3. Menioneaz ce parte de vorbire este fiecare dintre cuvintele subliniate din secvena: O lun mai trziu a fost confirmat faptul c filmul va fi o animaie generat pe calculator n stereoscopic3D, substituind astfel animaia desenat de mn.

4 puncte4. Precizeaz funcia sintactic a cuvintelor subliniate din secvena: doi dintre cei care au dat glas n animaia Frozen.

4 puncte

5. Transcrie dou propoziii subordonate diferite din fraza urmtoare, preciznd felul fiecreia: Acetia s-au declarat foarte mulumii de aceast experien, povestind cum au fost alei, ce nseamn s faci un dublaj de calitate, ct de mult rigurozitate exist n cadrul unui proiectDisney, dar i ct de mult conteaz s rmi copil.

4 puncte

6. Construiete o fraz alctuit din dou propoziii n care s existe o propoziie subordonat predicativ, introdus prin conjuncia subordonatoare dac.

4 puncte

B. Redacteaz, n 80-150 de cuvinte, o scurt naraiune n care s prezini o ntmplare petrecut n lumea filmului / n timpul unei filmri.

12 puncte

n compunerea ta, trebuie:

s povesteti o ntmplare, respectnd succesiunea logic a evenimentelor;

s precizezi dou elemente ale contextului spaio-temporal;

s ai un coninut adecvat cerinei;

s respeci precizarea referitoare la numrul de cuvinte.

Not! Respectarea, n lucrare, a ordinii cerinelor nu este obligatorie.

Vei primi 12 puncte pentru redactarea ntregii lucrri (unitatea compoziiei 1 p.; coerena

ideilor 2 p.; registrul de comunicare, stilul si vocabularul adecvate coninutului 2 p.; ortografia 3 p.; punctuaia 2 p.; aezarea corect a textului n pagin, lizibilitatea 2 p.) TESTUL nr. 12, 2015

Toate subiectele sunt obligatorii. Se acord 10 puncte din oficiu.

Timpul de lucru efectiv este de 2 ore.

SUBIECTUL I _________________________________________________42 de puncte

Citete, cu atenie, textul:

E cald... grdina-n jurul meuSurde, lene la soare.Frunziul prfuit i greui culc umbra cltoare

Pe-al ierburilor cmp plpnd...Rznd, cu capul dat pe spate,Un mac i scutur pe rndPetalele nsngerate.

n slcii vrbiile tac,Doar cucul cel btrn arunc,Nendemnatic i buimac,Chemarea-i scurt, peste lunc.

i din trifoiul parfumat.Cu flori uoare i rotunde,Acelai murmur necurmatDe greieri adormii rspunde...

(Otilia Cazimir, Vara)

A. Scrie, pe foaia de test, rspunsul pentru fiecare dintre cerinele de mai jos:

1. Noteaz cte un sinonim al cuvintelor subliniate: (i) culc, nsngerate, chemarea.6 p.

2. Explic rolul cratimei n structura: chemarea-i

6 p.

3. Transcrie, din textul dat, dou figuri de stil diferite, preciznd felul lor.

6 p.

4. Menioneaz dou trsturi ale genului liric, ilustrndu-le cu ajutorul textului dat.

6 p.

5. Prezint, n 30-50 de cuvinte, semnificaia versurilor: Rznd, cu capul dat pe spate, / Un mac i scutur pe rnd / Petalele nsngerate.

6 p.

B. Redacteaz o compunere de 150-250 de cuvinte, n care s motivezi apartenena la specia pastel a poeziei Vara de Otilia Cazimir.

12 puncten compunerea ta, trebuie:

s precizezi patru trsturi ale pastelului;

s ilustrezi dou trsturi ale pastelului, valorificnd textul dat;

s ai un coninut adecvat cerinei;

s respeci precizarea referitoare la numrul de cuvinte.

SUBIECTUL al II-lea________________________________________________ 36 de puncte

Citete, cu atenie, textul:

La nivel global, patru din cinci oameni consider accesul la Internet un drept fundamental, potrivit unui studiu realizat de compania de cercetare de pia Globescan, la cererea BBC World Service. Studiul, realizat pe un eantion de 27.000 de aduli, din 26 de ri din ntreaga lume, indic faptul c oamenii sunt n favoarea accesului nengrdit la Internet. Pentru 87 % din respondeni, accesul la Internet ar trebui s fie un drept fundamental al oamenilor", iar 70 % din participanii la sondaj declar c trebuie s aib acces la Internet. n Coreea de Sud, ara cu cel mai mare numr de gospodrii cu acces la Internet, s-a nregistrat cel mai mare numr de internaui (96 %) care consider Internetul un drept fundamental. [] Majoritatea participanilor la studiu sunt de prere c Internetul are un impact pozitiv asupra vieii lor, aproape patru din cinci respondeni preciznd c Internetul le ofer libertate. Totui, muli dintre utilizatorii de Internet i-au exprimat ngrijorarea fa de delictele online, precum frauda, nclcarea dreptului la confidenialitate, sau n privina coninuturilor violente sau explicite.

(Cristina Mihalacu, Accesul la Internet, drept fundamental)

A. Scrie pe foaie de examen rspunsul pentru fiecare dintre cerinele de mai jos:

1. Formuleaz cte un enun n care s precizezi urmtoarele aspecte din textul dat: 4 puncte eantionul de respondeni pe care s-a realizat studiul privind accesul la Internet. care este opinia majoritii respondenilor referitoare la impactul Internetului asupra vieii lor. 2. Scrie titlul articolului din care este extras fragmentul dat i numele autorului.

4 puncte

3. Menioneaz ce parte de vorbire este fiecare dintre cuvintele subliniate din secvena:

Totui, muli dintre utilizatorii de Internet i-au exprimat ngrijorarea fa de delictele online, precum frauda, nclcarea dreptului la confidenialitate [].

4 puncte4. Precizeaz funcia sintactic a cuvintelor subliniate din secvena: [] indic faptul c oamenii sunt n favoarea accesului nengrdit la Internet.

4 puncte5. Transcrie dou propoziii subordonate diferite din fraza urmtoare, preciznd felul fiecreia: Pentru 87% din respondeni, accesul la Internet ar trebui s fie un drept fundamental al oamenilor", iar 70 % din participanii la sondaj declar c trebuie s aib acces la Internet.

4 puncte6. Construiete o fraz alctuit din dou propoziii n care s existe o propoziie subordonat atributiv, introdus prin conjuncia subordonatoare dac.

4 puncte

B. Redacteaz, n 80-150 de cuvinte, o scurt descriere n care s prezini portretul unui prieten, real sau imaginar, pe care l-ai cunoscut prin intermediul Internetului.

12 puncte

n compunerea ta, trebuie:

s povesteti o ntmplare, respectnd succesiunea logic a evenimentelor;

s precizezi dou elemente ale contextului spaio-temporal;

s ai un coninut adecvat cerinei;

s respeci precizarea referitoare la numrul de cuvinte.

Not! Respectarea, n lucrare, a ordinii cerinelor nu este obligatorie.

Vei primi 12 puncte pentru redactarea ntregii lucrri (unitatea compoziiei 1 p.; coerena

ideilor 2 p.; registrul de comunicare, stilul i vocabularul adecvate coninutului 2 p.; ortografia 3 p.; punctuaia 2 p.; aezarea corect a textului n pagin, lizibilitatea 2 p.)