21.DREPTURILE PACIENTULUI Şl OBLIGAŢIILE MEDICULUI DE FAMILIEBolnavul ca subiectImportanţa normelor etice şi moraleDrepturile contractualeDrepturile umanitareRespectul persoanei umaneDreptul la informareConfidenţialitatea informaţiei medicaleDreptul la îngrijire şi tratament Dreptul pacientului de a refuza tratamentulDreptul pacientului de a-ţi alege mediculNecesitatea consimţământuluiObligaţiile mediculuiRăspunderea actelor medicaleObligaţia MF de a asista urgenţeleEvitarea comisioanelorObligaţia perfecţionării profesionaleConsultarea colegilor

Spre deosebire de alte profesiuni, medicul are ca obiect de studiu omul şi nu numai omul sănătos, ci şi omul într-o situaţie mult mai dificilă, adică omul bolnav. Iar omul, cu care lucrează medicul, nu este numai un obiect de activitate, ci şi un subiect, care are sentimentele, dorinţele, părerile, concepţiile şi temerile sale. De aceea pe lângă normele tehnice, specifice profesiunii medicale, medicul trebuie să respecte şi o serie întreagă de norme etice, morale şi deontologice.

1. Respectul persoanei umane. Pentru a putea stabili diagnosticul şi tratamentul corespunzător, medicul trebuie să aibă acces asupra organismului uman. Dar asupra organismului uman nu se poate acţiona la fel cum se acţionează asupra oricărui alt obiect. De aceea, pe lângă normele tehnice, în exercitarea profesiei sale, medicul trebuie să respecte o serie întreagă de norme şi de reguli etice şi morale, care încep cu drepturile pacientului, care trebuie respectat ca o persoană umană, şi sfârşesc cu obligaţiile medicului, care trebuie să facă tot ce poate pentru a acţiona în interesul bolnavului.

în conformitate cu legea Asigurărilor Sociale de Sănătate, pacienţii au dreptul la servicii medicale, medicamente şi materiale sanitare din prima zi de îmbolnăvire şi până la vindecare. Ei au dreptul să îşi aleagă mf şi aşa mai departe.

Dar pe lângă drepturile contractuale, care pot să difere de la o ţară la alta şi chiar de la un an la altul, pacienţii mai au o serie întreagă de drepturi umanitare, care nu sunt înscrise în contract, ci sunt înscrise în nişte coduri şi care trebuie respectate de toţi medicii, chiar dacă ele nu sunt înscrise în contractele încheiate cu Casele de Asigurări de Sănătate.

2. Drepturile pacienţilor. în conformitate cu articolul 25 al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului orice om are dreeptul la un nivel de trai adecvat, la sănătate şi bunăstare pentru sine şi pentru familia sa, incluzând alimentaţia, îmbrăcămintea, locuinţa, asistenţa medicală şi serviciile sociale necesare.

Detailând dreptul la sănătate, Asociaţia Medicală Mondială, Forumul European al Organizaţiilor Medicale şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii, au elaborat în 1994 "Declaraţia privind promovarea drepturilor pacienţilor", care cuprinde următoarele capitole: drepturile umane şi valorile în îngrijirea sănătăţii, dreptul la informare, consimţământul informat, condiţie preliminară pentru orice intervenţie medicală, dreptul la confidenţialitate, dreptul la tratament de calitate, fără discriminări de nici un fel (tabel 2.11.1).

După cum reiese din "Declaraţia Privind promovarea drepturilor pacienţilor" aceştia au o serie întreagă de drepturi absolut fireşti, care trebuie respectate de medic în orice situaţie.

TABEL 2.11.1Extrase din “Declaraţia privind promovarea drepturilor pacienţilor”

I Drepturile umane si valorile în îngrijirea sănătăţii.1.1. Fiecare persoană are dreptul de a fi respectată ca fiinţă umană.

Pagină 1 din 5

1.3. Fiecare persoană are dreptul la integritate fizică şi mintală, precum şi la securitatea persoanei sale.

1.6. Fiecare persoană are dreptul la o protecţie corespunzătoare a sănătăţii, asigurată prin măsuri preventive şi de îngrijire a sănătăţii urmărind atingerea nivelului optim de sănătate personală.

2 Dreptul la informare2.2. Pacienţii au dreptul de a fi informaţi complet asupra stării de sănătate, inclusiv asupra unor

aspecte medicale adiacente: asupra procedurilor medicale propuse, asupra riscurilor potenţiale şi a avantajelor pe care le incumbă fiecare procedură, asupra alternativelor, asupra consecinţelor refuzului, asupra diagnosticului şi eficacităţii tratamentului, şi asupra estimărilor prognosticului.

2.4. Informaţia trebuie comunicată pacientului într-un mod adecvat capacităţii sale de înţelegere, evitând utilizarea unei terminologii tehnice de strictă specialitate.

2.7. Pacientul are dreptul la o a doua opinie asupra stării sale de sănătate şi trebuie să i se creeze posibilitatea de a o afla dacă doreşte.

2.9. La externarea din spital, pacientul are dreptul de a cere şi de a primi în scris rezumatul asupra diagnosticului, a tratamentului şi a recomandărilor privind îngrijirea ulterioară.

3 Consimtamantul informat, conditie preliminara pentru orice interventie medicala3.1. Pacientul are dreptul de a refuza sau de a opri orice intervenţie medicală. In această situaţie

medicul are datoria de a explica în detaliu implicaţiile refuzului sau opririi tratamentului asupra stării şi evoluţiei bolii sale.

3.2. Când se impune o intervenţie medicală de urgenţă iar pacientul nu este capabil să-şi exprime consimţământul acesta poate fi presupus, dacă nu există date, anterior exprimate, care să ateste refuzul tratamentului şi implicit neacordarea consimţământului.

3.3 Când intervenţia medicală se impune de urgenţă, aceasta poate fi efectuată deşi nu s-a obţinut consimţământul reprezentantului legal al pacientului.

3.4. în anumite situaţii (minori sau adulţi cu responsabilitate diminuată) consimţământul trebuie acordat de reprezentantul legal al pacientului.

3.7. Consimţământul pacientului este necesar şi pentru prezervarea sau utilizarea unor produse biologice ale corpului său, în vederea diagnosticului, tratamentului şi îngrijirii sale.

3.8. Consimţământul pacientului este necesar şi în vederea participării pacientului la procesul de învăţământ medical.

3.9. Consimţământul pacientului este o condiţie preliminară includerii lui în cercetarea ştiinţifică.

4 Confidentialitatea si intimitatea4.1. Toate informaţiile medicale asupra sănătăţii pacientului vor fi prestate în regim de

confidenţialitate, chiar şi după moartea pacientului.4.2. Informaţia confidenţială poate fi divulgată numai pe baza consimţământului explicit al

pacientului sau unei dispoziţii judiciare.4.5. Nu este admisă intervenţia în viaţa particulară a pacientului sau a vieţii sale de familie cu

excepţia cazurilor în care aceasta este justificată de necesitatea diagnosticului, tratamentului sau îngrijirii pacientului

5 Dreptul la ingrijire si tratament5.1. Fiecare persoană are dreptul de a primi o îngrijire corespunzătoare cerinţelor sale de sănătate

inclusiv o asistenţă preventivă şi de promovare a sănătăţii.5.4. Pacienţii au dreptul la continuitate în îngrijire, inclusiv la cooperare cu toţi cei care acordă

îngrijirile medicale.5.10. Pacienţii au dreptul să-şi aleagă sau să-şi schimbe medicul sau alt personal de îngrijire a sănătăţii

din unitatea medicală.5.11. Pacienţii au dreptul la îngrijire umană şi dreptul de a muri în demnitate.

Aşa spre exemplu, deşi pacientul are dreptul la o protecţie corespunzătoare a sănătăţii sale, el are în acelaşi timp şi dreptul de a refuza sau de a opri o intervenţie medicală. De aceea dacă MF, sau chiar o echipă de medici, ajung la concluzia că ulcerul duodenal de care suferă bolnavul, trebuie operat, din cauza stenozei pilorice cu care s-a complicat, în conformitate cu articolul 3.1 din Declaraţia privind promovarea drepturilor pacienţilor, bolnavul are dreptul să refuze intervenţia chirurgicală chai dacă nu există o altă modalitate de tratament. în această situaţie, MF are obligaţia de a-i explica bolnavului în detaliu avantajele intervenţiei chirurgicale şi implicaţiile refuzului său asupra stării sale de sănătate.

Pe de altă parte deşi pentru a putea stabili un diagnostic, el trebuie să culeagă tot felul de informaţii, în conformitate cu articolul 45 al Declaraţiei privind promovarea drepturilor pacienţilor, mf nu are dreptul să intre în viaţa particulară a pacientului sau a vieţii sale de familie, cu excepţia ca-zurilor în care aceasta este bine justificat de necesitatea diagnosticului şi tratamentului. Adică mf trebuie să dea dovadă de multă abilitate şi de mult tact atunci când discută cu pacientul, când culege informaţiile necesare diagnosticului şi când face recomandările de tratament.

în 2002 a fost elaborată şi la noi legea drepturilor pacientului, care consemnează, de asemenea, dreptuirle pacientului la informare, consimţământul pacientului privind intenţiile medicale, dreptul la confidenţialitate şi aşa mai departe.

Desigur că drepturile pacientului sunt importante pentru toţi medicii, dar ele sunt şi mai importante pentru mf. Pentru că mf este mai mult decât un medic, el este un confident, un consilier, care are în grija lui nu numai boala, ci şi bolnavul. El este cel mai apropiat de bolnav şi are o responsabilitate permanentă pe care nu o împarte cu nimeni. De aceea mf trebuie să respecte cu mare atenţie drepturile pacientului.

3. Obligaţiile pacientului. După cum se artă în art. 12 din OU nr 150/2002, asiguraţii au şi anumite obligaţii, aşa cum ar fi obligaţia de a se înscrie pe lista unui mf, de a anunţa mf ori de câte ori apar modificări în starea de sănătate, de a se prezenta la controalele medicale periodice, de anunţa mf când apar modificări în datele de identitate, de a respecta tratamentele recomandate de medic, de a avea o conduită civilizata faţă de personalul sanitar, de a achita contribuţia corespunzătoare casei de asigurări, de a prezenta furnizorilor de servicii documentele corespunzătoare calităţii de asigurat şi altele.

4. Obligaţiile mf. Tocmai pentru a nu încălca aceste drepturi s-au elaborat nişte coduri şi nişte normative deontologice. O parte din obligaţiile MF sunt incluse în contractele pe care mf le încheie cu Casele de Asigurări de Sănătate, iar o altă parte a obligaţiilor sale sunt incluse în codul deontologic.

Aşa spre exemplu, în conformitate cu contractul pe care îl încheie cu casa de asigurări, mf are obligaţia să acorde îngrijiri medicale asiguraţilor, să nu refuze acordarea asistenţei medicale de urgenţă asiguraţilor, să trimită bolnavii la specialist atunci când este nevoie, să respecte confidenţialitatea prestaţiei medicale, să respecte criteriile de calitate ale actului medical, să informeze pacientul asupra serviciilor oferite, să furnizeze tratamentul adecvat, să utilizeze în condiţii de eficienţă fondurile alocate, să respecte dreptul la libera alegere de către asigurat a medicului, să actualizeze lista de pacienţi, să-şi stabilească programul de activitate pe care sa îl aducă la cunoştinţa pacienţilor săi, să solicite pacienţilor înscrişi să dovedească calitatea de asigurat şi aşa mai departe.

Spre deosebire de obligaţiile contractuale, Codul deontologic, elaborat de Colegiul Medicilor din România, stabileşte regulile etice şi morale pe care trebuie să le respecte medicul faţă de pacienţii şi colegii săi. Codul deontologic cuprinde o serie întreagă de îndatoriri generale, aşa cum ar fi inde-pendenţa profesională, secretul profesional, obligativitatea de a acorda sistenţă medicală, îndatoririle faţă de bolnav, îndatoririle faţă de public, reguli de comportare cu colegii, reguli de comportare în diferite specialităţi şi aşa mai departe (tabel 2.11.2).

Pagină 3 din 5

TABEL 2.11.2Extrase din Codul Deontologic al Colegiului Medicilor din România

4. Medicul practicant are obligaţia de a-şi exercita profesia conform tuturor regulilor artei şi ştiinţei medicale, în respectul moralei specifice şi al persoanei umane. În acest scop nu trebuie să înceteze niciodată, în decursul vieţii sale profesionale, să-şi însuşească achiziţiile ştiinţei medicale, ca şi deciziile marilor foruri profesionale, ţinând permanent seama că nu există practică medicală fără încredere, iar aceasta se bazează pe secretul profesional absolut.

5. Medicul practician, indiferent de gradul ierarhic sau de modul de practică, este în serviciul persoanei umane. Nu este admisă atentarea la dorinţa exprimată de către către bolnav în cunoştinţă de cauză.

9. Medicul are libertatea absolută a prescrierilor pe care le consideră necesare.10. Orice medic este răspunzător pentru fiecare dintre actele sale profesionale. Este prefe- ferabil ca

medicul să se abţină de a garanta vindecarea afecţiunii pentru care bolnavul i s-a adresat.13. Secretul medical este obligatoriu. Dar interesul societăţii (prevenirea şi combaterea epidemiilor,

bolilor venerice, bolilor cu extindere în masă) primează faţă de interesul personal.21. Certificatele medicale şi medico-legale vor fi eliberate numai la cererea persoanei examinate,

reprezentanţilor săi legali sau la cererea unei instanţe de judecată.22. Evidenţele medicale (registre, foi, fişe, condici de operaţie, procese verbale de necropsie)

trebuie păstrate ca materiale secrete.23. Medicul trebuie să încerce reducerea suferinţei bolnavului incurabil, asigurând demnitatea

muribundului, dar în nici un caz nu are dreptul să-i provoace moartea deliberat, act ce constituie o crimă, chiar dacă a fost cerut insistent de un bolnav perfect conştient.

29. Medicul care se găseşte în prezenţa unui bolnav sau rănit în pericol, sau care este informat în acest sens, are obligaţia să-i acorde asistenţă la nivelul posibilităţilor momentului şi locului, sau să se asigure că cel în cauză primeşte îngrijirile necesare.

33. Medicul nu poate trata fără examinare medicală prealabilă efectuată personal. Numai în cazuri excepţionale, de urgenţă sau în cazuri de forţă majoră (îmbolnăviri pe nave maritime aflate în mers, pe avioane în zbor, locuri inaccesibile) se vor da indicaţii de tratament prin mijloace de telecomunicaţii.34. Medicul nu poate utiliza aparate de diagnostic sau tratament pentru mânuirea cărora nu are pregătire sau suficientă practică.35. Dacă în urma examinării sau în cursul tratamentului, consideră că nu are suficiente cunoştinţe sau experienţă pentru a asigura o asistenţă corespunzătoare, va solicita un consult cu specialişti, sau va îndruma bolnavul către aceştia.36. Medicul va urmări bolnavul intrat în tratamentul său până la însănătoşirea acestuia sau până la trecerea în îngrijirea altui medic.37. în caz de pericol de moarte nemijlocit, medicul va rămâne lângă bolnav atât timp cât este nevoie de ajutorul său personal.38 .Bolnavul nevindecabil va fi tratat cu aceeaşi grijă şi atenţie ca şi cei care au şanse de vindecare.39. Medicul poate executa o activitate medicală doar dacă are o pregătire practică suficientă. Această prevedere nu se aplică în cazuri de pericol grav, care nu poate fi înlăturat altfel.42. Medicul va păstra o atitudine de strictă neutralitate şi neamestec în problemele fa¬miliale ale bolnavului, exprimându-şi părerea numai dacă este solicitat, numai dacă intervenţia este motivată de interesul sănătăţii bolnavului.43. Medicul nu trebuie să se implice în problemele legate de interesele materiale din familia bolnavului.47. Medicii au datoria de a întreţine şi perfecţiona cunoştinţele lor profesionale.50. Pentru orice activitate medicală (examinare clinică, explorări funcţionale, manopere de

diagnostic, tratament medicamentos, fizioterapie, sau chirurgical de orice fel) se va cere consimţământul bolnavului.52. Consimţământul va fi dat după lămurirea bolnavului asupra esenţei şi utilităţii actului recomandat.65. Repunerea sau aplicarea de către medic a unei metode terapeutice insuficient probate este blamabilă, se consideră şarlatanism.67. Este interzis orice act care ar procura bolnavului un avantaj material nejustificat sau ilicit. Trebuie

deasemeni evitate reducerile în natură sau băneşti făcute unui bolnav. Nu sunt admise comisioane percepute indiferent cui şi nici acceptarea unui comision pentru indiferent ce act medical.

70. Medicul are obligaţia unei conduite ireproşabile pe plan fizic, mintal şi emoţional faţă de bolnav, respectând întotdeauna demnitatea acestuia. Exerciţiul medical nu trebuie făcut impersonal, ci încercând stabilirea unui contact psihic cu pacientul, pentru ca la nevoie, compătimirea din partea medicului să nu pară un act formal.

92. Ori de câte ori medicul consideră necesar să ceară părerea unui coleg pentru elucidarea diagnosticului, formularea planului terapeutic, sau a unei intervenţii, va propune, de acord cu bolnavul sau cu aparţinătorii lui şi ţinând cont de preferinţele acestuia, un consult cu alţi confraţi.

94. In consultul medical, se va păstra o atmosferă de stimă şi respect reciproc, nu se va manifesta superioritatea faţă de medicul curant. Discutarea greşelilor, observaţiile critice nu se vor face în faţa bolnavului, sau altor persoane străine, chiar dacă este vorba de medici subordonaţi. Greşelile mai grave for fi anunţate, după caz, superiorilor.

După cum se vede din codul deontologic, pentru ca medicul să respecte cât mai bine drepturile bolnavului, o parte din drepturile pacientului au devenit obligaţii pentru medic. Aşa spre exemplu, medicul nu poate consulta bolnavul fara consimţământul său. Dar Codul deontologic mai prevede faptul că medicul nu poate trata bolnavul fară o examinare prealabilă a acestuia. Codul deontologic îl fereşte pe medic de nişte acte superficiale, contribuind astfel la asigurarea calităţii asistenţei medicale. Tot pentru asigurarea calităţii asistenţei medicale, Codul deontologic mai prevede obligaţia medicului de a-şi perfecţiona cunoştinţele medicale. Iar pentru a-1 feri pe pacient de orice riscuri, îi interzice medicului să aplice metode insuficient verificate, ceea ce impune o atitudine critică faţă de ipotezele, părerile, concepţiile şi chiar faţă de lucrările insuficient de fondate şi de demonstrate.

Iată de ce pentru a-şi putea exercita profesia în cadrul normelor legale în vigoare, mf trebuie să respecte atât drepturile pacientului, cât şi obligaţiile medicului cuprinse în contractul pe care l-a încheiat cu casa de asigurări şi în Codul Deontologic al Colegiului Medicilor din România.

Pagină 5 din 5