Poeme de demult

***

Dimineaţa

Izvorul curge liniştit

Printre pietrele mărunte,

Îşi urmează calea, neobosit,

Lăsând în urmă… doar ecouri,

Clinchete melodioase,

Ce s-adună, laolaltă,

Răsărind, din miez de munte,

Fredonând, în coruri,

Pe frecvenţe joase,

Sunetul sublim, de apă...

Ş-atunci, prins-a viaţă,

Parcă totul!!

Iată cum s-adună, dis de dimineaţă,

Tot norodul!!!

Cu mic, cu mare

Vin să se-ntrunească-n vale,

Fel şi fel de vieţuitoare...

Iar luna,

Ca nebuna

Ş-aruncă din cer, cununa,

Ascunzându-se-ntre dealuri,

Murmurând întruna

Că nu stă să vadă soarele, într-acele locuri…

Şi se duse dar… pe alte plaiuri

Când tăcură, de indată, micii greieri...

Păsărelele, voioase,

Se scoboară spre lumină,

Cinstind-o în triluri 'nalte, drăgostoase,

Zise de la inimă

Şi mare le-a fost bucuria

Când… dând din aripioare,

Gustară feeria

Primelor raze de soare...

Încantate, se agită,

Bucurându-se, preţ de-o clipă,

Că de-amu e dimineaţă

Şi totu'-n jur, prinse viaţă,

Colo-n munte, la izvoare...

©Th3Mirr0r