1

qwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmrtyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmrtyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnm

Departamentul de Învă ământ laDistan ă i Formare Continuă

Facultatea de tiinte Juridice, Sociale iPolitice

Coordonator de disciplină:Lect. univ. dr. GILIA CLAUDIA

2

Suport de curs – învă ământ la distan ăDrept, Anul II, Semestrul I

Prezentul curs este protejat potrivit legii dreptului de autor i orice folosire altadecât în scopuri personale este interzisă de lege sub sanc iune penală

UVTDREPT ELECTORAL ŞI PARTIDE

POLITICE

3

SEMNIFICAŢIA PICTOGRAMELOR

F= INFORMAŢII DE REFERINŢĂ/CUVINTE CHEIE

= TEST DE AUTOEVALUARE

= BIBLIOGRAFIE

= TEMĂ DE REFLECŢIE

= TIMPUL NECESAR PENTRU STUDIUL UNUI CAPITOL SAUSEC IUNE

= INFORMA II SUPLIMENTARE PUTE I GĂSI PE PAGINAWEB A U.V.T. LA ADRESA www.didfc.valahia.ro SAU www.id.valahia.ro .

4

Tematica cursului

1. Capitolul I. Noţiuni introductive: repere generale, formeledemocraţiei

2. Capitolul II. Drepturile exclusiv politice: noţiuni generale,dreptul de vot, trăsăturile dreptului de vot, dreptul de a fi ales

3. Capitolul III. Modurile de scrutin: modurile de scrutinmajoritar, originea modurilor de scrutin, clasificarea modurilorde scrutin, efectele scrutinelor majoritare, avantaje şi dezavantajeale scrutinului majoritar uninominal, reprezentarea proporţională,sisteme proporţionale, pragurile electorale, avantajele şidezavantajele RP, sisteme electorale mixte.

4. Capitolul IV. Alegerile în România: sistemul electoral îndezvoltarea constituţională a României, tipuri de alegeri înRomânia

5. Capitolul V. Partidele politice: noţiunea de partid politicsisteme de partide, structura internă a partidelor politice,tipologia partidelor politice, alte tipuri de partide, grade departicipare partizană

5

CAPITOLUL I NOŢIUNI INTRODUCTIVE

1. Cuprins2. Obiectiv general3. Obiective operaţionale4. Timpul necesar studiului capitolului5. Dezvoltarea temei6. Bibliografie selectivă7. Temă de reflecţie8. Modele de teste9. Răspunsuri şi comentarii la teste

Cuprins:

� Repere generale� Formele democraţiei

a Obiectiv general: Dobândirea de cunoştinţe privind apariţia şi dezvoltareadisciplinei “drept electoral”, ca ramură distinctă de drept, dar şi cunoaştereaformelor democraţiei şi a condiţiilor de manifestare a acestora.

a Obiective operaţionale: Însuşirea unor noţiuni de bază privind sistemulelectoral, formele democraţiei şi tehnici moderne de intervenţie a corpuluielectoral în viaţa politică.

= 1 oră

6

CAPITOLUL I NOŢIUNI INTRODUCTIVE

1. Repere generale

Între relaţiile sociale reglementate de dreptul constituţional figurează şicele care privesc alegerea membrilor ce compun diferitele organisme care exercităputerea politică.

În unele sisteme de drept, normele juridice care reglementează acesterelaţii sociale constituie o instituţie distinctă a dreptului constituţional, eleregăsindu-se atât în dispoziţiile constituţionale, cât şi în cele electorale (coduri,legi electorale).

În alte sisteme de drept, aceste norme formează o ramură de dreptdistinctă, şi anume – dreptul electoral.

Normele electorale în conţinutul lor stabilesc:1. Care sunt drepturile electorale ale cetăţenilor;2. Condiţiile ce trebuie îndeplinite de o persoană pentru a fi beneficiarul

lor;3. Garanţiile care asigură exercitarea lor efectivă;4. Regulile de organizare şi desfăşurare a alegerilor, precum şi cele de

stabilire, centralizare şi comunicare a rezultatelor votului.Sfera drepturilor este mai largă decât cea care rezultă din Constituţii,

ceea ce înseamnă că nu toate drepturile electorale ale cetăţenilor sunt nominalizateîn legea fundamentală.

În Constituţie sunt reglementate doar drepturile electorale fundamentaleale cetăţenilor (dreptul la vot şi dreptul de a alege), în timp ce celelalte drepturielectorale sunt prevăzute de legile speciale.

Alegerile constituie principiul de bază al democraţiilor reprezentative, eleasigurând guvernanţilor legitimitate politică.

Istoria sistemelor electorale se confundă în mare măsură cu cea a vechilordemocraţii din Europa Occidentală şi America de Nord.

2. Formele democraţiei

2.1. Democraţia directă

Din vremuri străvechi, unii oameni şi-au imaginat un sistem politicai cărui membri se consideră egali din punct de vedere politic, guverneazăîmpreună şi sunt înzestraţi cu toate calităţile, resursele şi instituţiile necesarepentru a se autoguverna. Această idee, ca şi metodele ce o pun în aplicare, aapărut în prima jumătate a secolului V î.H. la greci care, deşi puţini la numărşi aşezaţi pe un fragment minuscul din suprafaţa lumii, au exercitat oinfluenţă excepţională în istoria universală.

Grecii au fost primii care au produs ceea ce numim prima transformaredemocratică: de la ideea şi practica guvernării de către cei puţini la ideea şipractica guvernării de către cei mulţi. Pentru greci singurul loc propicedemocraţiei era, desigur statul cetate.

Statul cetate a fost însă, scos din circulaţie de către statul naţiune şi,într-o a doua transformare democratică, ideea democraţiei a fost transferatăde la statul cetate la scara mult mai mare a statului naţiune. Aceastătransformare a condus la un grup de instituţii politice complet noi. Tocmai

FConceptul de„democraţie”

FNormeleelectorale

7

acest nou complex de instituţii, luate împreună, poartă numele generic de“democraţie”.

Astăzi, ideea de democraţie se bucură de o popularitate universală.Majoritatea regimurilor emit tot felul de pretenţii la titlul de “democraţie”. Celecare nu o fac, adesea insistă că, forma lor de guvernare nedemocratică reprezintă oetapă necesară pe calea spre etapa finală – “democraţia”.

Primele instituţii democratice atestate de istoria Antichităţii, în cadrulcetăţilor greceşti erau Adunările. Astfel, în cadrul democraţiei directe, poporuldesemna conducătorii şi lua decizii. În democraţii, poporul este suveranul(Aristotel).

În sensul său originar, democraţia a fost concepută ca guvernareadirectă a poporului: ”guvernarea poporului, de către popor, pentrupopor”(Abraham Lincoln –1863)

Democraţia directă se caracterizează prin faptul că poporul exercităputerea publică el însuşi, fără să recurgă la intermediul unui individ sau alunei grupări de indivizi, cum ar fi Parlamentul.

Chiar în democraţiile directe este o imposibilitate ca toate funcţiile să fieexercitate de popor în mod permanent. În general, în aceste democraţii, poporulexercită el însuşi numai funcţia legislativă, în timp celelalte funcţii sunt delegateunor magistraţi pentru tot intervalul de timp cât adunarea poporului, care seîntruneşte numai la anumite perioade, nu funcţionează.

Nu se poate însă afirma că cetăţenii democraţiilor directe suntguvernanţi temporari, dar guvernaţi permanenţi.

Exemplul clasic de democraţie directă îl reprezintă cetăţile antice. Laexemplul acesta luat din Antichitate, se adaugă astăzi câteva cantoane elveţiene,cu o populaţie puţin numeroasă şi cu o aşezare ce le izolează, oarecum, de restulţării (Glaris, Unterwald, Appenzell).

Democraţia directă este o formă de guvernământ tot mai rar întâlnită,căci funcţionarea ei normală presupune existenţa unor condiţii care sunt greu deîntrunit în acelaşi timp.

Aceste condiţii sunt sintetizate astfel:§ O populaţie puţin numeroasă, căci dacă ea atinge, ca în statele

moderne, milioane de indivizi, este o imposibil ca toţi aceştia să fie reuniţi laolaltăpentru a hotărî;

§ Un teritoriu foarte restrâns, căci astfel dificultăţi practiceinsurmontabile s-ar opune reunirii în acelaşi timp şi în acelaşi loc a tuturorcetăţenilor statului;

§ Posibilitatea pentru totalitatea sau cel puţin, pentru majoritateacetăţenilor de a se pronunţa în cunoştinţă de cauză asupra chestiunilor ce le suntsupuse. Democraţia directă presupune astfel, o populaţie cu o serioasă educaţiecetăţenească şi o opinie publică bine orientată;

§ Un spirit de corp viu şi luminat prin sentimente de justiţie şiconcordie. Într-adevăr, democraţia directă angajează în prima linie de luptă a vieţiipolitice întregul popor. De aceea, dacă marea masă a populaţiei nu este însufleţităde moderaţie, democraţia directă poate duce la potenţarea, până la anarhie, aluptelor politice.

2.2. Democraţia reprezentativă

În Europa, noţiunea de reprezentare a apărut în Evul Mediu, odată cuprimele Parlamente compuse din persoane mandatate, ce reprezentau diferitele

FDemocraţia

directă

8

“ordine” ale societăţii: nobilimea, clerul şi burghezia, iar în ţările scandinave un alpatrulea “ordin”, ţăranii liberi. Reunirea acestor Parlamente, la convocareamonarhilor, avea adesea la origine necesitatea de a se accepta impozite noi,consecinţă a dificultăţilor financiare generate de războaie. Acesta a fost mai alescazul Angliei, unde, ca urmare a înfrângerilor suferite, Regele Ioan fără de Ţară atrebuit să acorde, în scris, în 1215, prin Magna Charta Libertatum, libertăţilefeudale tradiţionale. În 1258, prin Prevederile de la Oxford, Regele a trebuit să seangajeze să convoace Parlamentul de cel puţin trei ori pe an.

Revoluţiile din Anglia (1642, 1688), cea americană (1784) şi ceafranceză (1789) au fost în egală măsură roadele marii şi îndelungatei mişcări amediilor intelectuale şi sociale ale Europei.

Introducerea democraţiei reprezentative a necesitat ruptura de mandatulimperativ, moştenită din dreptul privat al Evului Mediu, în favoarea mandatuluireprezentativ. Pentru revoluţionarii francezi, cetăţeanul este actorul politic, caindivid, şi nu corpurile intermediare. Alesul devine reprezentantul întregii naţiunişi nu al unei fracţiuni a acesteia.

Dacă în democraţiile sociale antice era posibilă democraţia directă prinîntrunirea cetăţenilor şi adoptarea în comun a unor hotărâri majore, în statelemoderne, democraţia directă nu mai este posibilă în formele pe care le-a cunoscutAntichitatea.

Democraţia reprezentativă se caracterizează prin faptul că, în cadrul eisuveranitatea nu se exercită direct de către popor, ci prin intermediul unuiParlament ales pe o perioadă determinată.

Democraţia reprezentativă exprimă, în procesul realizării puterii publice,două principii fundamentale: pe de o parte, principiul participării electoratului ladesemnarea organului reprezentativ, iar, pe de altă parte, principiul mandatuluireprezentativ pe care electoratul îl dă celor aleşi pentru a conduce statul. Poporulnu are o educaţie politică suficientă pentru a aborda, în detaliu, problemele care sepun cu privire la conducerea unui stat, de aceea este necesar să se desemnezeanumiţi reprezentanţi cu pregătire corespunzătoare în acest sens.

Accesul la exerciţiul democratic în epoca contemporană, se face prinreprezentare care conferă conceptului participării maselor la exercitarea puterii, unconţinut concret, material.

Formele de participare sunt diferite de la un stat la altul, potrivitregimului politic, condiţiilor istorice, tradiţiilor democraţiei, culturii politice acetăţenilor, intereselor cercurilor şi forţelor politice care îşi dispută opţiunileelectoratului, etc.

Caracterul autentic al exerciţiului democratic este conferit de garanţiilemateriale, politice şi juridice acordate de stat pentru ca cetăţenii să-şi exercite liberşi deplin dreptul lor suveran de a participa la conducere.

Cele mai importante garanţii juridice pentru exercitarea acestui drept suntstabilite prin sistemul electoral.

Prin sistem electoral desemnăm ansamblul normelor juridiceautentice, articulate şi ierarhizate, având ca obiect de reglementare dreptulde a alege deputaţi şi senatori în organele reprezentative ale puterii, dreptulde a fi ales în aceste organe şi – acolo unde o asemenea posibilitate esteprevăzută – dreptul de a revoca pe cei aleşi, precum şi principiile sufragiului,modul de organizare şi desfăşurare a alegerilor şi de stabilire a rezultatelorvotării.

FDemocraţia

reprezentativă

FSistemulelectoral

9

2.3. Corpul electoral

Diversele autorităţi publice sunt susceptibile de grupare potrivitcâtorva criterii. Toate aceste autorităţi, direct sau indirect, sunt dependente –ca expresie primordială a democraţiei – de instanţa politică, juridică şimorală absolută: poporul.

Sub aspect social, moral, politic, poporul este constituit din toţi cei care îlalcătuiesc, el afirmându-se astfel ca titular unic al suveranităţii naţionale. Subaspect juridic, poporul este reprezentat de toţi cei care au capacitatea de a-lreprezenta – corpul electoral.

Poporul – prin corpul său electoral – se înfăţişează deci, într-o dublăcalitate: ca forţă propulsoare a puterii – ceea ce îi conferă puterii legitimare şiautoritate – şi, ca fundament social al acestei puteri.

Corpul electoral este o colectivitate de persoane fizice, din multitudineacelor care alcătuiesc poporul, care, având calitatea de cetăţeni şi îndeplinindcondiţiile de capacitate juridică şi aptitudine morală, participă la exercitareaputerii.

Corpul electoral este o putere autentică. Exercitându-şi puterea sa prinmijloacele democraţiei semi-directe, corpul electoral este acela care constituiecele mai importante instituţii ale democraţiei reprezentative, în primul rândParlamentul.

Dincolo de consideraţiile morale şi juridice, compoziţia corpului electoralşi extinderea lui au fost, şi sunt mereu, o miză politică, fiecare personaj politiccăutând să şi-l atragă de partea sa.

În democraţie, corpul electoral poate fi considerat ca fiind prima dintreputeri, căci toate celelalte derivă din el fie direct, fie indirect.

2.4. Democraţia semi-directă

În dreptul comparat, democraţia semi-directă se înfăptuieşte fie ca omodalitate de implicare a Corpului electoral în activitatea legislativă aParlamentului, fie ca procedeu de legiferare exercitat de Preşedintele Republicii înconcurs cu Corpul electoral.

Democraţia reprezentativă, fie că ia forma regimurilor prezidenţiale,parlamentare, semi-prezidenţiale, primeşte uneori un corectiv menit să facăposibilă, în anumite cazuri, o participare directă a naţiunii la guvernare.Acest corectiv constă în faptul că unele sisteme constituţionale, deşiorganizează un Parlament care reprezintă naţiunea, prevăd totuşi că, încazurile şi condiţiile prevăzute de legislaţie, hotărârile acestuia trebuieaprobate fie printr-o consultare a Corpului electoral prealabilă adoptării lor,fie, pentru a deveni obligatorii, să fie supuse votului direct al poporului.

Pentru faptul că acest sistem combină unele instituţii ale regimuluireprezentativ cu diferite procedee proprii democraţiei directe, el este desemnat înmod obişnuit prin termenul de democraţie semi-directă.

Mult timp democraţia semi-directă a fost practicată doar de câteva ţări,în a căror tradiţie constituţională şi politică se integra. Putem menţiona în acestsens: Confederaţia helvetică şi S.U.A. Această formă a democraţiei continuă să sedezvolte, iar procedurile de intervenţie populară directe sunt din ce în ce mai desînscrise în Constituţiile mai multor state (ex. Republica a IV-a şi a V-a Franceză,Austria, Republica Federală Germania, Italia, Spania, etc.). Marea Britanie, eaînsăşi prototipul democraţiei reprezentative, a recurs la referendum în 1975.

FCorpul

electoral

FDemocraţiasemi-directă

10

Trebuie menţionat că, din ce în ce mai des, aceste proceduri se aplică nudoar în materie de revizuire a Constituţiei, dar şi în materia legiferării ordinare.

2.4.1. Tehnicile de intervenţie populară

Tehnicile de intervenţie populară sunt extrem de diverse, putem evidenţiaîn acest sens următoarele: veto-ul popular, revocarea populară, iniţiativa populară,referendumul şi plebiscitul, recall-ul deciziilor judecătoreşti.

1. Veto-ul popular este procedeul prin care o lege votată de Parlamentşi pusă în aplicare poate fi abrogată dacă, într-un anumit termen de la aplicarea ei,un număr de cetăţeni dinainte stabilit cere ca ea să fie supusă votului popular, iarCorpul electoral o dezaprobă.(art. 75 din Constituţia Italiei: “Se organizeazăreferendum popular pentru a hotărî abrogarea, totală sau parţială, a unei legisau a unui act cu valoare de lege în cazul în care aceasta este solicitată decincizeci de mii de alegători sau cinci Consilii Regionale”).

2. O altă tehnică apropiată de cea expusă anterior este cea a revocăriipopulare, care permite alegătorilor dintr-o circumscripţie electorală, prindepunerea unei cereri, urmată de un referendum, să pună capăt înainte de termenulnormal unui mandat electiv. Revocarea individuală sau colectivă, specificăregimurilor socialiste, este rar prevăzută în textele constituţionale pluraliste, careîn ansamblu interzic mandatul imperativ.

3. O a treia tehnică este aceea a iniţiativei populare, care permitepoporului să propună adoptarea unei dispoziţii constituţionale sau legislative. Şiaici, procedura începe prin depunerea unei cereri. Dacă Parlamentul refuză sătransforme în lege, măsura propusă şi, dacă în Constituţie se prevede, Corpulelectoral poate fi consultat. În acest caz, atunci când majoritatea Corpului electoralaprobă propunerea, Parlamentul este obligat să se conformeze voinţei populare şisă elaboreze legea respectivă (art. 192 şi art. 195 din Constituţia elveţiană, dar şiart. 71 din Constituţia Italiei).

Constituţia României reglementează acest procedeu al înfăptuiriidemocraţiei semi-directe sub două aspecte, şi anume:

§ Iniţiativa legislativă populară, ce aparţine unui număr de cel puţin100 000 de cetăţeni cu drept de vot. Cetăţenii care îşi manifestă dreptul lainiţiativă legislativă trebuie să provină din cel puţin un sfert din judeţele ţării, iarîn fiecare din aceste judeţe, respectiv în municipiul Bucureşti, trebuie să fieînregistrate cel puţin 5000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative (art. 74 alin.1 din Constituţia României).

§ Iniţiativa populară de revizuire a Constituţiei (art. 150 alin. 1 dinConstituţia României).

4. Recall-ul deciziilor judecătoreşti. Această tehnică a fost preconizatăde preşedintele american Franklin Delano Roosevelt şi cunoscut, bunăoară, înstatul Colorado, recall-ul (revocarea) deciziilor judecătoreşti este o aplicare aregimului democratic semi-direct la exercitarea funcţiei judecătoreşti. Prin acestprocedeu, o decizie judecătorească, prin care o lege a fost declaratăneconstituţională, este invalidată de corpul electoral cu o majoritate de voturi.Scopul recall-ului deciziilor judecătoreşti este să împiedice pe judecători de aabuza, în scopul de a zădărnici reformele sociale legiferate de Parlament, dedreptul ce le este recunoscut de a controla constituţionalitatea legilor.

FTehnici deintervenţiepopulară

FVeto-ulpopular

FRevocareapopulară

FIniţiativapopulară

FRecall

deciziilorjudecătoreşti

11

5. Cea mai importantă tehnică de intervenţie populară esteconsiderată a fi referendumul. Referendumul este actul prin care cetăţenii cudrept de vot sunt chemaţi să se pronunţe prin DA sau NU în legătură cuadoptarea unui document politic sau juridic având o importanţăfundamentală pentru popor, ca şi pentru stat, sau să răspundă pin Da sauNU la o anumită întrebare privind o problemă de interes naţional sauaprobarea unei decizii de conducere statală de importanţă deosebită.

În literatura juridică, prin plebiscit se înţelege, de regulă, o votarepopulară, în cadrul căreia alegătorii îşi manifestă prin “DA” sau “NU”încrederea cu privire la o persoană anumită sau într-un act al ei.

Istoria a arătat că plebiscitele dau întotdeauna majorităţi zdrobitoare.În doctrină sunt evidenţiate următoarele aspecte sub care se întâlneşte

această tehnică:a. Referendumul legislativ anterior – înainte de adoptarea unei legi

de către Parlament, Corpul electoral poate fi consultat asupra principiilorgenerale ale viitoarei legi, urmând ca apoi, dacă ele sunt aprobate dealegători, să fie formulate în dispoziţii concrete de către organulreprezentativ al poporului.

b. Referendumul legislativ posterior – constă în faptul că o măsurăvotată în prealabil de Parlament este apoi supusă votului Corpului electoral, carepoate să o aprobe sau nu.

Referendumul legislativ se înfăţişează fie sub forma referendumuluiobligatoriu, fie a celui facultativ.

→ Referendumul obligatoriu constă în faptul că, potrivit Constituţiei,o măsură votată de Parlament nu devine aplicabilă şi obligatorie decât după ceeste aprobată de Corpul electoral prin vot direct.

→ În cazul referendumului facultativ, un număr de cetăţeni pot cere, încadrul procedurii de adoptare a legilor, într-un termen dinainte stabilit, ca o legevotată de Parlament să fie supusă votului popular. Dacă în termenul prevăzut, oasemenea cerere nu este prezentată, legea devine aplicabilă.

2.4.2. Referendumul în evoluţia constituţională românească

Întâlnit iniţial sub denumirea de plebiscit (ultimul numit astfel fiindîn noiembrie 1941), referendumul a fost consfinţit sub această denumire înart. 39 pct. 7 din Constituţia din 1948.

Deşi referendum-urile au apărut în viaţa constituţională ca oexcepţie, au fost calificate ca mijloace “de a îndrepta insuficienţele saudeformaţiile democraţiei reprezentative”, permiţând uneori să forţezebarajele opuse voinţei populare de către “democraţia mediatizată”, totuşi elesunt relativ numeroase.

În sistemul constituţional românesc tehnica referendum-ului a fostdestul de des utilizată. Vom prezenta câteva dintre cele mai importantemanifestări în acest sens.

Referendumul Unirii. Putem considera ca prim referendumromânesc cel care a “legalizat” Naţiunea română, prin afirmarea şiconsemnarea ei, şi care a impus marilor puteri începutul de constituire astatului român, referendum înfăptuit prin intermediul Adunărilor Ad-hoc.

Referendumul împroprietăririi, al reorganizării puterilor Statului şi alînsuşirii Convenţiei de către Naţiune.

FReferendumul

FPlebiscit

12

Referendumul ce s-a desfăşurat între 22-26 mai 1864. El a pornitdintr-o divergenţă între Domn şi Adunarea Electivă în problemaîmproprietăririi ţăranilor. Poporul era chemat a se pronunţa direct în aceastăproblemă, spre a accepta Legea agrară propusă de Domn, dar totodată şi sprea accepta Statutul Dezvoltător al Convenţiei de la Paris. La acest plebiscit auparticipat cetăţenii care aveau 25 de ani şi care se bucurau de drepturile lorpolitice. Votul a fost deschis. Rezultatul referendumului a fost următorul:din o prezenţă de 90, 68%, pentru “DA” s-au exprimat 99,81%, pentru “NU”s-au exprimat 0,19% din Corpul electoral.

Referendumul domnului străin ereditar. Al treilea referendum s-adesfăşurat în aprilie 1866. Prin acesta, poporul era chemat să-şi dea acordulca “să se suie pe tronul ereditar al Principatelor Unite Române principeleCarol Ludovic de Hohenzzollern, sub numele de Carol I”.

Referendumul privitor la aprobarea Constituţiei din 1938. Alpatrulea referendum a avut loc în februarie 1938. Prin el, regele Carol al II-lea chema poporul “să se rostească asupra primirii Constituţiunii”.Constituţia stabilea că, “după ce va fi edictată de Rege, va fi supusă NaţiuniiRomâne spre bună ştiinţă şi învoire” şi, după ce rezultatul acestei operaţiuniva fi adus la cunoştinţa Regelui, “va fi promulgată şi intră în vigoare”.

Următoarele referendum-uri au fost organizate de mareşalul IonAntonescu, care guverna fără Parlament. Referendum-urile fiind folosite şiaveau menirea de a ratifica guvernarea şi a confirma încrederea poporului peviitor.

Referendum-urile organizate în perioada comunistă. Începând cuperioada de după adoptarea Constituţiei din anul 1948, s-a subliniat dreptulMarii Adunări Naţionale de a decide cu privire la consultarea poporului prinreferendum. Este începutul instituţionalizării procedeului referendum-ului.Primul referendum a avut loc însă numai sub imperiul Constituţiei din 1965,următorul desfăşurându-se în anul 1986, atunci când Corpul electoral a fostchemat să aprobe propunerea Preşedintelui Republicii de a reduce cu 5%armamentul, efectivele şi cheltuielile care se făceau pentru forţele militareale României.

Referendumul naţional instituit prin Legea nr. 67/1991 s-adesfăşurat în data de 8 decembrie 1991. Prin el Adunarea Constituantă achemat cetăţenii români să-şi exprime voinţa asupra Constituţiei României.Corpul Electoral a votat noua Constituţie în proporţie de 77,3%, prezenţa lavot fiind de 69,18% din totalul Corpului Electoral.

Constituţia din 1991 nu s-a mărginit numai la instituţionalizareareferendumului pentru aprobarea revizuirii Constituţiei (art. 147 alin. 3), ci şila demiterea Preşedintelui (art. 95 alin. 3). De asemenea, Preşedintele, dupăconsultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exercite, prinreferendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional (art. 90) -referendumul consultativ. La aceste forme de referendum naţional se adaugăreferendumul local, în oraşe şi comune (în condiţiile prevăzute de Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, poate fi vorba de două tipuride referendum:

FIstoria

referendum-ului în

România

13

a) referendumul consultativ, la iniţiativa primarului – însuşită deconsiliul local – cu privire la problemele locale de interesdeosebit;

b) referendumul de decizie se desfăşoară la iniţiativa a cel puţin25% din locuitorii cu drept de vot din comuna sau oraşulrespectiv, iniţiativă aprobată de Guvern, pentru demiterea dinfuncţie a primarului.

Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin jumătateplus unu din numărul persoanelor înscrise în listele electorale. Cât priveşterezultatul referendumului, legea stabileşte două forme de majoritate: 1)majoritatea voturilor valabil exprimate, în cazul revizuirii Constituţiei şi încazul exprimării voinţei cu privire la problemele de interes naţional; 2)majoritatea voturilor cetăţenilor înscrişi în listele electorale, în cazuldemiterii Preşedintelui României.

Obiectul şi data referendumului naţional se stabilesc după cumurmează:

a) prin lege, în cazul referendumului privind revizuirea constituţiei,cu respectarea art.147 alin 3 din Constituţie;

b) prin hotărâre a Parlamentului, în cazul referendumului privinddemiterea Preşedintelui României; cu respectarea art. 95.3 dinConstituţie.

c) prin decret al Preşedintelui României, în cazul referendumului cuprivire la problemele de interes naţional.

Curtea Constituţională prezintă Parlamentului un raport cu privire larespectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumuluinaţional şi confirmă rezultatele acestuia.

Legea de revizuire a Constituţiei sau, după caz, măsura demiteriidin funcţie a Preşedintelui României intră în vigoare la data publicării înMonitorul Oficial al României a hotărârii Curţii Constituţionale deconfirmare a rezultatelor referendumului. Legea nu precizează în cetermen trebuie să se facă publicarea.

Referendumul pentru demiterea Preşedintelui României (art. 95alin. 3 din Constituţia României) exprimă, de asemenea principiulparalelismului formelor procedurale: fiind ales prin vot universal, egal,direct, secret şi liber exprimat, tot astfel urmează ca el să fie demis. Înaintede a se organiza referendumul, Preşedintele trebuie suspendat din funcţie, înşedinţă comună a celor două Camere, cu o majoritate absolută, şi dupăobţinerea avizului consultativ al Curţii Constituţionale - pentru săvârşirea“unor fapte grave prin care a încălcat prevederile Constituţiei”. Rezultatulreferendumului organizat în cel mult 30 de zile de la suspendare va fitotodată şi un “verdict al instanţei supreme” cât priveşte gravitatea faptelor şisemnificaţia lor în raport cu dispoziţiile constituţionale.

Cetăţenii trebuie să se pronunţe prin “DA” sau “NU” la următoareaîntrebare înscrisă în buletinul de vot: ” Sunteţi de acord cu demitereaPreşedintelui României?”.

Măsura demiterii Preşedintelui României intră în vigoare la datapublicării în Monitorul oficial al României a hotărârii curţii Constituţionalede confirmare a rezultatelor referendumului.

Referendumul consultativ este mijlocul constituţional prin carePreşedintele României, după consultarea Parlamentului, solicită poporului –

14

de fapt Corpului Electoral – să–şi exprime voinţa “cu privire la probleme deinteres naţional”. Acesta este un referendum consultativ, de opinie, nu dedecizie.

Sunt considerate probleme de interes naţional:1. adoptarea unor măsuri privind reforma şi strategia economică a

ţării;2. adoptarea unor decizii politice deosebite cu privire la : regimul

general al proprietăţii publice sau private, integrarea României înstructurile europene şi euro-atlantice, etc.

Referendumul local. Problemele supuse referendumului local sestabilesc de consiliile locale sau judeţene, după caz, la propunereaprimarului, respectiv a preşedintelui Consiliului judeţean. Cetăţenii suntchemaţi să se pronunţe prin “DA” sau “NU” asupra problemei supusereferendumului, decizând cu majoritatea voturilor valabil exprimate lanivelul unităţii administrativ-teritoriale respective.

Pentru toate formele de referendum naţional, Curtea Constituţionalăeste aceea care veghează la “respectarea procedurii pentru organizarea şidesfăşurarea referendumului, precum şi organul chemat să “confirmerezultatele acestuia” (art.144 lit. g).

Cel mai recent referendum a avut loc în anul 2007 şi a privitsuspendarea Preşedintelui României.

TEST DE AUTOEVALUARE

Ce tipuri de referendum sunt reglementate de legislaţia României?

Democraţia semi-directă are, ca toate instituţiile politice, adepţii şicriticii ei.

Susţinătorii acestei forme de democraţie cred că ea constituie uncorectiv deosebit de util al democraţiei reprezentative. Astfel, Parlamentulfiind ales pe mai mulţi ani poate să piardă contactul cu opinia publică sauchiar să ajungă în dezacord cu ea. Obligaţia de a consulta în anumite cazurinaţiunea în mod direct va putea înlătura acest pericol.

15

Pe de altă parte, în sprijinul acestei forme se invocă şi faptul căParlamentele, mai ales atunci când sunt alese pe mai mulţi ani, iar Şefulstatului nu dispune deloc sau nu efectiv de dreptul de a le dizolva, tindadeseori să devină tiranice.

Criticile ce se aduc în mod obişnuit democraţiei semi-directe sunturmătoarele:

§ poporul se călăuzeşte de cele mai multe ori după sentimente şiarareori după raţiune. Exerciţiul funcţiei legislative în statele moderneimplică anumite cunoştinţe tehnico-juridice, pe care adesea nici Parlamentulnu le posedă şi, deci, cu atât mai puţin marea masă a cetăţenilor;

§ o altă critică stăruie asupra faptului că adoptarea procedeelordemocraţiei semi-directe ar avea ca efect o pronunţată încetinire a procesuluide legiferare, încetinire care ar putea deveni periculoasă mai ales înmomentele de criză internă sau internaţională, când s-ar impune măsurilegislative urgente;

§ o consultare prea frecventă a poporului îl oboseşte şi face ca unnumăr mare de cetăţeni să se abţină de la vot. Aplicarea democraţiei semi-directe cuprinde în sine pericolul ca guvernarea ţării să ajungă în mâna uneiminorităţi active, formată din interesaţi şi din politicieni de profesie;

§ în cadrul referendumului, hotărârile nu se întemeiază pediscuţii prealabile, care să poată conduce la îmbunătăţirea conţinutului lor,spre deosebire de procedura parlamentară, care face posibile atât discuţiileîntre participanţi, cât şi amendarea textelor.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

I. Tratate şi monografii:

1. ARISTOTEL, Politica, Ed. Antet, Oradea, 1999, pag. 83-85, 175-200.

2. BERCEANU B. Barbu, Referendumurile în evoluţiaconstituţională românească, în revista Studii de drept românesc, nr. 1 - 2, ianuarie- iunie 1997.

3. DAHL. A. Robert, Democraţia şi criticii ei, Ed. InstitutulEuropean, Iaşi, 2002, pag. 9-38.

4. DELEANU Ion, Instituţii şi proceduri constituţionale, Ed. Servo -Sat, Arad, 2001, pag. 71-79, 111, 279.

5. DRĂGANU Tudor, Drept constituţional şi instituţii politice, Ed.Lumina Lex, Bucureşti, 1998, vol. II, pag. 235 - 252.

6. GILIA Claudia, Sisteme şi proceduri electorale, Ed. C.H. Beck,Bucureşti, 2007.

16

7. HAMON Francis, TROPER Michel, Droit constitutionnel, Paris,L.G.D.J., 2003, pag. 499.

8. IONESCU Cristian, Tratat de drept constituţional contemporan,Ed. All Beck, Bucureşti, 2003, pag. 311-314.

9. PACTET Pierre, Institutions politiques. Droit constitutionnel, Ed.Armand Colin, Paris, 2000, pag. 85-94.

10. TEODOROIU Iulian, Drept constituţional şi instituţii politicecontemporane, Ed. Sylvi, Bucureşti, 2001, vol. I, pag. 168 - 174.

TEMĂ DE REFLECŢIE

Democraţia semi-directă răspunde nevoilor societăţii contemporane?

MODELE DE ÎNTREBĂRI

1. Bifaţi afirmaţia corectă: “Sistemul care combină unele instituţii aleregimului reprezentativ cu diferite procedee proprii democraţiei directe”poate fi definit ca:

A. democraţie directă.B. democraţie semi-directăC. democraţie reprezentativă.

2. Enumeraţi 3 tehnici de intervenţie populară:

A._______________________________________B._______________________________________C._______________________________________

3. Definiţi corpul electoral.

RĂSPUNSURI LA ÎNTREBĂRI

1. Democraţia semi-directă poate fi definită ca fiind sistemul ce combinăelemente ale democraţiei directe cu instituţii ale regimului reprezentativ.

Este cunoscut faptul că, democraţia reprezentativă, fie că ia formaregimurilor prezidenţiale, parlamentare, semi-prezidenţiale, primeşte uneoriun corectiv menit să facă posibilă, în anumite cazuri, o participare directă a

17

naţiunii la guvernare. Acest corectiv constă în faptul că unele sistemeconstituţionale, deşi organizează un Parlament care reprezintă naţiunea,prevăd totuşi că, în cazurile şi condiţiile prevăzute de legislaţie, hotărârileacestuia trebuie aprobate fie printr-o consultare a Corpului electoralprealabilă adoptării lor, fie, pentru a deveni obligatorii, să fie supuse votuluidirect al poporului.

2. Tehnici de intervenţie populară:§ Referendumul.§ Veto-ul popular.§ Iniţiativa populară.

3. Corpul electoral - este o colectivitate de persoane fizice, dinmultitudinea celor care alcătuiesc poporul, care, având calitatea de cetăţeni şiîndeplinind condiţiile de capacitate juridică şi aptitudine morală, participă laexercitarea puterii.

18

CAPITOLUL IIDREPTURILE EXCLUSIV POLITICE

1. Cuprins2. Obiectiv general3. Obiective operaţionale4. Timpul necesar studiului capitolului5. Dezvoltarea temei6. Bibliografie selectivă7. Temă de reflecţie8. Modele de teste9. Răspunsuri şi comentarii la teste

Cuprins

a Noţiuni generalea Dreptul de vota Dreptul de a fi ales

a Obiectiv general: Dobândirea de cunoştinţe referitoare la drepturilepolitice.a Obiective operaţionale: Definirea drepturilor politice. Prezentareadetaliată a trăsăturilor dreptului de vot, precum şi a dreptului de a fi ales.

= 4 ore

19

CAPITOLUL IIDREPTURILE EXCLUSIV POLITICE

1. Noţiuni generale

Cele mai vechi democraţii reprezentative au fost la origine, aproapetoate, regimuri parlamentare pluraliste, unde dreptul de a alege era rezervat uneiminorităţi de nobili sau bogaţi.

Democratizarea unor regimuri s-a manifestat de-a lungul secolelor XIX şiXX, nu fără eşecuri şi paşi înapoi, prin extinderea Corpului electoral la ansamblulpopulaţiei adulte (săraci, femei, persoane excluse din raţiuni rasiale saureligioase), prin dezvoltarea confidenţialităţii votului, prin lupta contra fraudei şi apresiunilor electorale şi prin dezvoltarea puterii parlamentelor.

Sistemele electorale caută să răspundă unor obiective câteodată puţincompatibile între ele (să reflecte opiniile poporului şi să favorizeze formarea uneivoinţe politice); ele trebuie, în acelaşi timp, să asigure, în afară de libertatea deexprimare, principiul egalităţii de tratament a tuturor.

Într-un stat de drept, democratic, poporul trebuie să aibă ultimul cuvânt.Această realitate este exprimată prin art. 2 din Constituţia României:“suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organelesale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şiprin referendum.

Nici un grup şi nici o persoană nu poate exercita suveranitatea în numepropriu”.

Tradiţional, ca drepturi electorale fundamentale înscrise în Constituţiisunt dreptul de vot şi dreptul de a alege, clasificate ca drepturi fundamentale,exclusiv politice. Caracterul exclusiv permite delimitarea lor de celelalte drepturişi libertăţi fundamentale, iar faptul că ele aparţin numai cetăţenilor înseamnă căpot fi exercitate pentru participarea la guvernare, iar aceasta se realizează numaide cetăţeni.

2. Dreptul de vot

Dreptul de vot a fost un drept cucerit în urma a numeroase lupte politice,sociale, adesea violente. Dreptul de vot nu a fost un drept acordat spontanindivizilor; nu este un drept natural, în sensul că el aparţine naturii umane. Atrebuit ca oamenii să lupte pentru a câştiga acest drept, pentru a-şi exprimaopiniile, gândurile, voinţa prin intermediul buletinului de vot.

Acest drept simbolizează puterea poporului.Dreptul de vot este un drept complex, întrucât conţine atât elemente

constituţionale, cât şi elemente de nivelul legii. El indică cine, cum şi în cecondiţii se poate vota.

Dreptul de vot este dreptul recunoscut în condiţiile legii cetăţenilorunui stat de a-şi exprima în mod liber, direct sau indirect opţiunea electoralăpentru un anumit partid politic sau un candidat propus de o grupare politicăsau pentru un candidat independent.

Exercitarea dreptului de vot contribuie la constituirea structurii deguvernare într-un stat.

În literatura de specialitate s-a formulat următoarea întrebare:

FDrepturiexclusivpolitice

FDreptul de vot.

Definiţie.

20

“ Este dreptul de vot astăzi, suficient pentru a distinge dictatura dedemocraţie şi pentru a garanta că regimul este democratic?”

Înainte de a răspunde la această întrebare, o alta se pune şi poate păreaparadoxală: "Dreptul de vot există cu adevărat?"

Expresia este utilizată în mod curent de politicieni, de jurişti, de doctrină,de jurnalişti, de către alegătorii înşişi. Pe plan juridic, justeţea expresiei estediscutabilă. Votul se înscrie într-o relaţie necesară cu cele două teorii despresuveranitate şi capătă valenţe distincte în funcţie de care teorie este legat: teoriasuveranităţii naţionale sau de cea a suveranităţii populare.

În logica suveranităţii naţionale, titularul suveranităţii este Naţiunea,adică o persoană arbitrară. Aceasta posedă puterea de a desemna pe cei care auresponsabilitatea de a desemna pe purtătorul de cuvânt al Naţiunii. Potrivit acesteilogici, Naţiunea poate deci, să aleagă dintre indivizi, pe cei pe care-i considerăcapabili să o reprezinte: sufragiul nu este un drept, este o funcţie a Naţiuniiacordată anumitor indivizi.

Potrivit teoriei suveranităţii populare, cel care dispune de toate puterileeste Poporul, şi fiecare parte din indivizii care compun poporul este în modnecesar titularul unei părţi din suveranitate, şi în consecinţă al dreptului de vot. Înaceastă logică, sufragiul, votul este un drept care aparţine fiecărui cetăţean.

Această discuţie juridică, necesară, asupra calităţii sufragiului: drept saufuncţie, nu trebuie să conducă la neglijarea faptului că alegătorii îşi reprezintăactul de a vota ca fiind un drept care îi aparţine, şi nu ca fiind o funcţie care îi esteacordată. Pentru fiecare, votul este un drept care aparţine cetăţeanului şi caredefineşte democraţia.

Marcel Prélot arăta că, pentru a fi democratic, un regim politic trebuie săasigure cantitativ şi calitativ participarea la treburile politice a unui număr mare decetăţeni. Întreaga populaţie trebuie chemată la urne şi nici o parte a sa să nu fiecolectiv exclusă; interdicţiile individuale trebuind să rezulte din incapacităţievidente sau nedeterminate evident.

Cine poate vota?

Răspunsul la această întrebare este nuanţat în funcţie de epoca sau de ţaraîn care are loc sufragiul. De aceea, este necesar să realizăm o serie de distincţiicare să ne permită să evidenţiem evoluţia sufragiului, dar şi trăsăturile acestuia.

2.1. Dreptul de vot - reglementare comparativă

a. Constituţia RomânieiArt. 36 (1) Cetăţenii au drept de vot de la vârsta de 18 ani împliniţi până

în ziua alegerilor inclusiv.(2) Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi

nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierdereadrepturilor electorale

b. Declaraţia universală a drepturilor omuluiArt. 21 (3) Voinţa poporului trebuie să constituie baza puterii de stat.

Această voinţă trebuie să fie exprimată prin alegri nefalsificate care să aibă locperiodic, prin sufragiu universal, egal şi exprimat prin vot secret sau urmând oprocedură echivalentă care să asigure libertatea votului.

c. Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice

FDreptul de vot.Reglementarecomparativă

21

Art. 25 Orice cetăţean are dreptul şi posibilitatea fără nici una dindiscriminările la care se referă art. 2 şi fără restricţii nerezonabile:

b. de a alege şi de a fi ales în cadrul unor alegeri periodice, oneste şi cusufragiu universal şi egal şi cu scrutin secret, asigurând exprimarea liberă a voinţeialegătorilor.

d. Convenţia Europeană a Drepturilor OmuluiProtocolul 1 la Convenţie art. 3 Înaltele părţi contractante se angajează

să organizeze la intervale rezonabile alegeri libere cu vot secret, în condiţiile careasigură libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpuluilegislativ.

2.2. Trăsăturile dreptului de vot

2.2.1. Universalitatea

a. Sufragiul restrâns şi sufragiul universal

Sufragiul este restrâns atunci când alegătorii sunt selecţionaţi în funcţiede diverse criterii, cel mai utilizat fiind cel al averii.

Sufragiul este universal atunci când el aparţine tuturor cetăţenilor cuanumite condiţii minimale, care ţin de vârstă, naţionalitate şi de exerciţiuldrepturilor civile şi cetăţeneşti.

Votul universal este un adevărat drept natural pe care statul este dator să-l garanteze fiecărui cetăţean.

“Sufragiul universal este cea mai mare forţă politică a timpurilormoderne” – aprecia Esmein.

b. Votul universal masculin

Numeroase ţări, între care Marea Britanie şi Franţa, în perioada 1814-1848 au practicat sistemul cenzitar, care constă în a nu acorda dreptul de votdecât celor care aveau un anumit venit, venit atestat prin plata unei anume cote deimpozit, numite cens.

Votul era perceput, în această perioadă, ca o funcţie rezervată oamenilorcu avere, şi nu ca un drept pentru toţi indivizii. Principala justificare a acestuisistem a fost aceea că, sufragiul trebuie rezervat celor pe care averea îi faceindependenţi material, să aibă competenţă prin educaţie şi un spirit conservatorprin proprietate.

În Franţa mişcarea a fost mai haotică. Stările generale au fost desemnatede către un Corp electoral foarte larg, compus din capii de familii. În 1791,sufragiul a fost restrâns, făcându-se distincţia între cetăţenii “pasivi” şi cetăţenii“activi”, aceştia din urmă fiind singurii care aveau drept de vot. Cetăţenii “activi”erau consideraţi astfel pentru că:

Þ aveau 25 de ani, un domiciliu legal;Þ erau înscrişi pe rolurile Gărzii Naţionale;Þ depuseseră jurământul civic;Þ plăteau o contribuţie echivalentă cu trei zile de muncă.

FTrăsăturile

dreptului de vot

FUniversalitatea

FVotul

universalmasculin

22

Impunerea acestor condiţii conducea la un număr de 4.300.000 dealegători dintr-o populaţie ce cuprindea 21 de milioane de locuitori.

Nici cetăţenii “activi” nu aveau dreptul de a participa direct la alegeri,pentru că nu alegeau ei înşişi pe deputaţi, ci o sută dintre ei alegeau un elector degradul al doilea. Aceşti electori formau adunările electorale, care alegeau pedeputaţi. Pentru a fi elector de gradul al doilea, un cetăţean trebuia săîndeplinească riguroase condiţii de avere: în oraşe, trebuia să fie proprietar sauuzufructuar al unui bun evaluat la un venit egal cu valoarea a 150 până la 200 dezile de muncă sau locatar al unei locuinţe evaluată la o valoare de 150 de zile demuncă sau fermier al unui domeniu evaluat la o valoare egală cu 400 de zile demuncă. În aceste condiţii, numărul alegătorilor de gradul al doilea era de doar 43000.

În timpul Restauraţiei, din 1815 până în 1830, nivelul censului a fost atâtde mare încât nu au fost decât 100.000 de alegători la o populaţie de 30 demilioane. În Franţa, sufragiul universal a fost adoptat în 1848, însă sub formasufragiului universal masculin. A trebuit să se aştepte până în 1945 pentru ca deacesta să beneficieze şi femeile.

În Anglia, până în 1832, pentru a putea fi alegător şi deci pentru a aveadrept de vot, cetăţeanul trebuia să se bucure de “scutirea de proprietate”, carepresupunea posedarea unui anumit fel de proprietate. În funcţie de felul “scutiriide proprietate” existau “burguri putrede”, “burguri închise” şi “burguri deschise”.

“Burgurile putrede” erau acelea în care aveau drept de vot doar cei careerau proprietarii anumitor case. Cel care putea cumpăra asemenea case puteastabili rezultatul alegerilor.

“Burgurile închise” erau acelea care aparţineau seniorului local şi careera cel ce decidea în toate problemele locale.

“Burgurile deschise” erau cele în care alegătorii alegeau ca deputat al lorpe cel care plătea mai mult.

Începând cu anul 1832, după reforme electorale succesive, în Anglia s-auintrodus noi “scutiri” alături de cea a proprietăţii.

Prin reformele electorale, din 1918 şi 1928, “scutirile” au fost înlăturate,fiind părăsit sistemul votului restrâns. Sufragiul universal masculin şi feminin înMarea Britanie a fost introdus în 1918.

Puţin după sfârşitul Primului Război Mondial, sufragiul universalmasculin a fost stabilit în toate democraţiile reprezentative.

c. Votul femeilor

Dreptul de vot al femeilor s-a obţinut mult mai târziu decât votulexercitat de bărbaţi. El a fost mai întâi acceptat în S.U.A., în statul Wyoming în1869, de către colonii neozeelandezi în 1893 şi Australia de Sud în 1894.

În Marea Britanie, dreptul de vot a fost acordat femeilor mai vârstnice de30 de ani încă din 1918, şi celor având peste 21 de ani din 1928.

De notat faptul că, în Franţa, Camera Deputaţilor a adoptat dreptulfemeilor la vot imediat după sfârşitul Primului Război Mondial, dar Senatul,dominat de către Partidul Radical, s-a opus temându-se că femeile, sub influenţaBisericii, vor vota masiv pentru dreapta. În Belgia, socialiştii s-au opus din acelaşiraţionament.

În unele ţări ca Suedia, Belgia sau Grecia, votul femeilor a fost mai întâiautorizat pentru alegerile locale.

FVotul femeilor

23

În S.U.A., amendamentul XX, ratificat în 1920 stipula că: ”dreptul de votal cetăţenilor Statelor Unite nu poate fi refuzat sau restrâns de către Statele Unitesau de către vreunul dintre state pe motiv de sex”.

O vedere de ansamblu asupra obţinerii dreptului universal de vot de cătrefemei este prezentată în tabelul de mai jos:

Tabel nr. 1

Nr.crt.

Numele statului Anul apariţiei votului

1. Finlanda 19062. Norvegia 19133. Islanda 19154. Danemarca 19155. Marea Britanie 19186. Austria 19187. Rusia 19188. Germania 19199. Olanda 1919

10. Luxemburg 191911. Canada 192012. S.U.A. 192013. Suedia 192114. Irlanda 192115. România 192316. Spania 193117. Franţa 194418. Italia 194519. Belgia 194820. Grecia 195221. Monaco 196222. Elveţia 197123. Andora 197124. San Marino 197425. Liechtenstein 1984

Studiile realizate de ştiinţele politice au arătat că atribuirea dreptului devot femeilor a antrenat până în ultimii ani o alunecare a regimurilor politice spredreapta sau spre conservatorism.

Majoritatea conservatoare sau creştin-democrată, în cea mai mare parte aţărilor Occidentale, începând din 1945, trebuie atribuită votului feminin.

Sondajele de opinie au relevat că, dacă femeile nu aveau drept de vot,François Mitterand ar fi fost ales Preşedinte al Franţei în 1965 şi nu Generalul deGaulle. În 1978, la alegerile legislative din Franţa, 51% dintre femei au votatpentru partide dreapta, iar 55% dintre bărbaţi au votat cu partidele de stânga. În

24

Corpul electoral francez, femeile sunt majoritare, le formând 52,8% din Corpulelectoral.

Şi în S.U.A., comportamentul electoral al femeilor este distinct de cel alelectoratului masculin. Votul feminin are tendinţa de a se îndrepta către partiduldemocrat, în timp ce sufragiul masculin îşi îndreaptă voturile către partidulrepublican.

d. Majoratul electoral

Sufragiul universal a fost condiţionat şi de exigenţa unei anumite vârste,care determină majoritatea politică. Vârsta majoratului electoral a scăzutprogresiv.

În Franţa a trecut de la 30 de ani în 1815, la 25 de ani în 1830 şi la 21 deani în 1848. A trebuit aşteptat anul 1974 pentru a o coborî la 18 ani. Este vârsta pecare, astăzi, marea majoritate a democraţiilor reprezentative au fixat-o pentrumajoratul electoral. Marea Britanie a stabilit vârsta de 18 ani, ca reprezentândmajoratul politic din 1969, S.U.A. din 1971 (amendamentul XXVI: ”Dreptul devot al cetăţenilor Statelor Unite în vârstă de 18 ani sau mai mult nu va putea finegat sau restrâns pe motive de vârstă nici în Statele Unite, nici în oricare altstat”), în R.F.G. din 1971, în Italia din 1976. Puţine ţări au stabilit o vârstăelectorală mai ridicată (20 de ani în Suedia, Grecia, Japonia).

e. Condiţia naturalizării

Sufragiul universal este limitat şi de condiţia de naturalizare, sub rezervacă cei naturalizaţi pot exercita dreptul de vot după un anumit număr de ani de lanaturalizarea lor, dar şi sub condiţia că nu au săvârşit fapte penale (în S.U.A.persoana trebuie să aibă cetăţenia americană de cel puţin 7 ani, în Franţa după celpuţin 5 ani, în Belgia numai cei care au dobândit “grand naturalisation”, etc.).

O evoluţie timidă începe să se manifeste în anumite ţări industrializate,unde există tendinţa de a acorda dreptul de vot non naturalizaţilor.

În Suedia, dreptul de vot a fost recunoscut imigranţilor, începând din1976, însă, doar pentru alegerile municipale şi locale. Aceeaşi tendinţă o întâlnimîn Danemarca din 1981 şi în Ţările de Jos (BENELUX) din 1983 pentru alegerilelocale. Menţionăm că în aceste trei ţări, orice rezident, indiferent de naţionalitateasa nu are doar drept de vot, dar şi acela de a fi eligibil în cadrul alegerilormunicipale.

Remarcabil este şi cazul britanic. În Marea Britanie în 1981 a fostadoptată o nouă lege cu privire la naturalizare care să disocieze cetăţenia dedreptul de rezidenţă. În orice caz, pe întreaga durată a sejurului lor, toţi rezidenţiidin ţările Commonwealth-ului (adică majoritatea imigranţilor) beneficiază de untratament egal cu cel al cetăţenilor britanici. Ei sunt alegători şi eligibili pentrutoate alegerile, locale şi naţionale.

În 1989, Parlamentul european a votat o rezoluţie cerând celor 12 statemembre să extindă dreptul de a alege cu privire la alegerile locale, străinilor caremuncesc în aceste ţări, membre ale Comunităţii europene sau originari din stateterţe. În ceea ce priveşte Europa comunitară, Consiliul de Miniştri a adoptat odirectivă fixând modalităţile de exercitarea dreptului de a alege şi a dreptului de afi ales în alegerile municipale pentru cetăţenii Uniunii europene rezidenţi într-unstat membru al UE a cărui cetăţenie nu o are. Tratatul cu privire la UE semnat înfebruarie 1992 prevede că cetăţenii UE, care sunt rezidenţi într-un stat membru al

FMajoratulelectoral

FNaturalizarea

25

UE a cărei cetăţenie nu o are, obţin dreptul de a alege şi de a fi aleşi în cadrulalegerilor municipale şi în cele cu privire la obţinerea unui loc în Parlamentuleuropean.

f. Censul profesional

Potrivit acestuia, sunt excluse de la exercitarea dreptului de votpersoanele care au anumite profesii.

Astfel, în Brazilia şi Turcia nu au dreptul de vot militarii, în Libia şi Iranmilitarii şi poliţiştii, în Belgia subofiţerii, caporalii şi soldaţii pe durata îndepliniriiserviciului militar, iar membrii activi ai armatei participă la vot doar după trei anide serviciu. În Canada sunt excluşi funcţionarii delegaţi să controleze alegerile şijudecătorii numiţi de Guvernatorul General. În Marea Britanie, militarii auparticipat la alegeri pentru Camera Comunelor abia după anul 1945.

g. Votul capacitar

Alegătorul poate participa la alegeri doar dacă dovedeşte un anumit gradde instruire.

În acest sens, există o serie de restricţii cu privire la dreptul de vot.Amintim, în primul rând, indemnitatea: în toate ţările dreptul la vot poate firestrâns pentru cetăţenii care au suferit diverse condamnări judiciare.Incapacitatea de vot este un motiv mult mai imprecis. Dacă eliminarea nebunilordin Corpul electoral este relativ de necontestat, dispoziţiile privind eliminareaanalfabeţilor nu mai sunt.

În unele ţări ale Americii Latine, dispoziţiile împotriva analfabeţilor ausfârşit prin a îndepărta de la vot populaţia de origine indiană. În alte cazuri,discriminarea rasială în privinţa dreptului la vot a fost oficială, cum a fost cazulAfricii de Sud în timpul regimului de apartheid. În Australia, numai după 1949 şinumai în unele state, aborigenii au fost autorizaţi să voteze în alegerile federale, şinumai după 1962 în toată federaţia.

Constituţia statului Massachussetts cere ca alegătorii săi să ştie săcitească în limba engleză Constituţia şi să îşi scrie numele; în Connecticut,alegătorii trebuie să ştie să citească un articol oarecare al Constituţiei şi să aibăbune moravuri; în Mississippi şi Alabama se cere ca alegătorii să ştie săinterpreteze Constituţia; în Filipine, pentru a vota, cetăţeanul trebuie să ştie săcitească şi să scrie; în Italia, până în 1917, analfabeţii erau excluşi din viaţapolitică; în România, legea electorală din 1939, adoptată în aplicarea Constituţieidin 1938, nu recunoştea dreptul de vot decât “ştiutorilor de carte”.

2.2.2. Egalitatea

Egalitatea votului este o concretizare a principiului constituţional alegalităţii cetăţenilor fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, delimbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de originesocială.

În conţinutul său, egalitatea votului presupune că fiecare cetăţean aredreptul la un singur vot pentru alegerea aceluiaşi organ de stat şi căcircumscripţiile electorale, pentru alegerea aceluiaşi organ de stat, trebuie să fieegale ca număr de locuitori.

FCensul

profesional

FVotul

capacitar

FEgalitatea

votului

26

Singularitatea votului presupune egalitatea de valoare a fiecărui vot şieste asigurată de legile electorale prin faptul că fiecare alegător are dreptul la unsingur vot şi poate fi înscris doar pe o singură listă electorală.

Egalitatea circumscripţiilor din punct de vedere al locuitorilor este uşorde realizat în sistemele electorale cu scrutin uninominal, circumscripţiile fiindtrasate, în mod legal, în funcţie de numărul de parlamentari ce trebuie aleşi. Încazul scrutinului de listă, o asemenea egalitate este greu de realizat, atunci cândcircumscripţiile electorale se confundă cu unităţile administrativ-teritoriale, careau populaţii diferite ca număr. În asemenea cazuri, pentru realizarea egalităţiivotului, se reglementează “norme de reprezentare”.

Egalitatea votului presupune şi înlăturarea unor tehnici şi procedeeelectorale care alterează egalitatea votului.

Aceste tehnici şi procedee sunt:

1. Geografia electorală

Aceasta presupune crearea unor circumscripţii electorale inegale canumăr de locuitori, pentru alegerea aceluiaşi organ de stat. Se stabileşte că, încircumscripţiile cu număr mare de populaţie faţă de cele cu un număr mic, înambele cazuri alegându-se acelaşi număr de parlamentari.

Prin acest procedeu se pot crea circumscripţii mari ca număr de locuitori,care pot cuprinde adversari ai partidelor de guvernământ.

Procedeul a fost utilizat în trecut în S.U.A şi în Anglia.În alte ţări egalizarea se urmăreşte a se realiza prin lege.

2. Colegiile electorale

Conform acestui sistem, Corpul electoral este grupat legal, în vedereaalegerilor, în două sau mai multe categorii, în funcţie de avere, denumite colegiielectorale. Această grupare are ca efect inegalitatea votului.

Colegiile electorale, inegale ca număr de alegători, fie aleg acelaşinumăr de parlamentari, fie un număr diferit de parlamentari.

Acest sistem a fost folosit sub imperiul Constituţiei române din 1866când, pentru alegerea deputaţilor Corpul electoral era grupat în trei colegiielectorale, în funcţie de venitul funciar. Prima grupa alegătorii cu un venit de celpuţin 300 de galbeni şi care erau un număr mic, al doilea grup cuprindea pe cei cuun venit între 100 şi 300 de galbeni. Numărul de deputaţi scădea de la primulcolegiu până la al treilea, cel mai mare număr de deputaţi fiind ales de primulcolegiu. De aici şi valoarea diferită a voturilor exprimate în cele trei colegii.Pentru Senat, existau doar două colegii, ceea ce reducea şi mai mult participarea lavot. Acest sistem a fost desfiinţat prin Constituţia din 1923.

Variante ale acestui sistem au fost colegiile naţionale sau religioase. Eleau existat în coloniile franceze potrivit unei legi din 1946.

O altă variantă a colegiilor electorale este cea a colegiilor profesionale,conform cărora alegătorii sunt grupaţi potrivit profesiei lor. Acest sistem a fostaplicat în România, sub imperiul Constituţiei din 1938, la alegerile pentrudeputaţi: art. 61 alin. 1 din Constituţie prevedea trei categorii profesionale: ”1.agricultură şi muncă manuală; 2. Comerţul şi industria; 3. Ocupaţiuniintelectuale”.

27

a. Votul plural

Acesta constă în faptul că anumite categorii de cetăţeni, într-o singurăcircumscripţiei, pe lângă votul pe care îl au toţi alegătorii, mai dispun şi de unulsau mai multe voturi suplimentare, pentru alegerea aceluiaşi organ sau autoritatede stat. Aceste categorii de cetăţeni trebuie să îndeplinească anumite condiţii deavere, număr de copii, titluri ştiinţifice, etc. pentru a beneficia de votul plural.

Sistemul a fost aplicat în Belgia între 1893 şi 1921, perioadă în care capiide familie în vârstă de cel puţin 35 de ani, cu copii, dacă plăteau un impozitpersonal de 5 franci, erau proprietarii unui imobil de 2000 de franci sau plăteau orentă către stat de 100 de franci, aveau câte un vot suplimentar. Posesorilor unoranumite diplome şi deţinătorilor anumitor funcţii li se recunoşteau două voturisuplimentare.

Partizanii, care susţineau acest vot în numele apărării familiei, contau peconservatorismul presupus al taţilor de familie. El s-a ciocnit, însă de principiulegalitar “un om un vot”, pentru că poate părea curios ca greutatea electorală aunor indivizi să depindă de situaţia lor familială. Mai mult, nu este sigur că astăzicopiii ar accepta cu uşurinţă ca părinţii să voteze în locul lor.

b. Votul multiplu

Este un procedeu asemănător votului plural, numai că, potrivit acestuia,alegătorul, care trebuie să îndeplinească anumite condiţii, dispune de mai multevoturi pentru acelaşi organ de stat, dar în circumscripţii electorale diferite, putândastfel să voteze de mai multe ori în aceste circumscripţii.

Acest sistem a fost aplicat în ţara noastră, sub imperiul Constituţiei din1923, în alegerile pentru Senat. Astfel, un profesor universitar avea până la 4-5voturi. Unul era cel al oricărui cetăţean, un altul dacă era membru al Consiliuluicomunal sau judeţean, ori într-o Cameră de comerţ şi industrie, mai dobândea câteun vot pentru fiecare dintre aceste funcţii.

În Marea Britanie, acest sistem a fost aplicat până în 1951.

c. Principiul constituţional al egalităţii în dreptul românesc.Reglementare şi aspecte practice

În ceea ce priveşte principiul constituţional al egalităţii în materieelectorală, coordonatele generale sunt fixate la nivelul Constituţiei. Trebuie totuşi,observat că, deşi, există o normă de referinţă specifică pentru acest domeniu,judecătorul constituţional a făcut mai degrabă trimitere la exprimarea generală aprincipiului egalităţii. Astfel, primul alineat al art. 62 din Constituţie precizează căSenatul şi Camera Deputaţilor sunt alese prin vot universal, egal, direct, secret şiliber exprimat. Această dispoziţie este apoi reluată şi în legile care reglementeazăalegerile parlamentare, prezidenţiale şi locale.

Este de asemenea demn de remarcat faptul că aplicarea principiuluiconstituţional al egalităţii în forma sa generală nu se concretizează într-o egalitateîn faţa legii electorale, aşa cum este cazul în alte domenii. Această egalitate esterespectată de îndată ce acelaşi tip de scrutin se aplică în egală măsură şialegătorilor şi candidaţilor şi dă naştere unor aplicaţii directe la nivelul fiecăreinorme legislative pe tot parcursul procesului electoral. Este vorba deci, de otransformare în profunzime a dreptului electoral, care se realizează prininterpretarea dispoziţiilor legilor electorale astfel încât, ele să devină conformestandardului egalitar constituţional.

FVotul plural

FVotul multiplu

FPrincipiul

constituţionalal egalităţii

28

Nu doar dreptul electoral a cunoscut o transformare datorită aplicăriidirecte a principiului constituţional al egalităţii, dar şi această normă prezintăunele particularităţi atunci când se aplică în domeniul electoral. Astfel, întreprincipiul general al egalităţii şi cel ce se aplică dreptului electoral există unelepuncte comune dar şi unele diferenţe.

Elementul comun de bază constă în funcţia pe care principiulconstituţional al egalităţii o asigură cu privire la raporturile sociale reglementate.Dacă legiuitorul nu poate justifica regimuri juridice diferite decât pe motive bineîntemeiate, destinatarii acestor norme legale se găsesc într-o situaţie garantată celpuţin în coordonatele sale generale. Egalitatea juridică este sursa siguranţeicircuitului juridic. Ne punem întrebarea: “Aceeaşi regulă este valabilă şi cuprivire la egalitatea politică?” Răspunsul la această întrebare este la fel deambiguu, ca si principiul egalităţii .

Un singur lucru este sigur: această egalitate juridică are cu certitudineefecte la nivel politic şi necesită precizări din partea legiuitorului. Pentru căprincipiul egalităţii votului nu este nici el un principiu absolut, pentru că el trebuieconciliat cu alte principii şi valori de ordin constituţional şi pentru că şi elnecesită unele precizări şi nuanţări – fie şi numai pentru a explica de ce nou-născuţii nu pot fi alegători - domeniul său de aplicare trebuie să fie delimitat cuprivire la normele de referinţă care îl exprimă .

Elementul care diferenţiază principiul egalităţii din domeniul electoral deprincipiul egalităţii în forma sa generală constă în nivelul exigenţelor care suntimpuse legiuitorului.

Sufragiul universal nu este unul şi acelaşi cu principiul egalităţii. Înconformitate cu principiul general diferenţierile sunt licite dacă sunt fondate perealităţi obiective, în vreme ce în exercitarea drepturilor politice cum este dreptulde vot, principiul egalităţii capătă o semnificaţie egalitară. Lăsând la o partecondiţia de vârstă şi eventualele consecinţe legal stabilite ale unei condamnări, nuar mai putea fi acceptate alte discriminări obiectiv justificate. Cu alte cuvinte, înmaterie electorală, numai varianta strictă a principiului egalităţii este conformă cuConstituţia cu excluderea totală a variantei relative a egalităţii.

Adevărata specificitate a egalităţii în dreptul electoral constă în natura saesenţialmente procedurală; egalitatea trebuie respectată până şi în cele maimărunte aspecte ale procesului electoral. Iar referitor la limitele principiuluiegalităţii aplicate la procesul electoral, ele nu sunt atât de stricte pe cât am fi îndrept să ne aşteptăm .

Exigenţa egalitară este prezentă şi în normele juridice referitoare laalegători cât şi la candidaţii la alegeri, dar există variaţii ale gradului denormalism, în funcţie de care principiul egalităţii se aplică dreptului de vot saudreptului de a fi ales.

I. Egalitatea strictă se impune în materia dreptului de votÎn ceea ce priveşte drepturile politice, în special drepturile cetăţenilor

legate de status activus, Constituţia interzice aproape toate distincţiile, astfel încât,doar varianta formală convine principiului egalităţii. În special în cazul dreptuluide vot, trebuie pornit de la ideea că oricine trebuie să poată exercita drepturile decetăţean în modalitatea cea mai egală cu putinţă.

Universalitatea dreptului de vot semnifică faptul că, teoretic, toţi cetăţeniiîl pot exersa; aceasta implică în sine ideea egalităţii, dar nu se confundă cuprincipiul egalităţii votului. Universalitatea sufragiului impune ca toţi alegătorii săîşi poată exprima votul, în vreme ce egalitatea sufragiului implică ideea că fiecarealegator poate dispune de un singur vot, ce trebuie să aibă aceeaşi pondere cu celal tuturor celorlalţi cetăţeni.

29

Dacă destul de des “discriminările - condiţii ale exercitării dreptului devot” sunt tratate ca atenuări ale caracterului strict formal al sufragiului, aceasta sereferă mai ales la regimul general al dreptului de vot şi nu atât de mult lacaracterul său egal. Am fi tentaţi să considerăm această distincţie în două grupe decetăţeni (cei care au dreptul de vot şi cei care nu-l au) ca o diferenţă de regimjuridic validată de norma constituţională, legiuitorul fiind destul de limitat deConstituţie şi neputând adăuga alte criterii listei deja precizate.

Pentru a se ajunge la ceea ce în zilele noastre se numeşte„universalitatea” dreptului de a alege au fost necesare mai multe etape. Doctrina agrupat în trei, perioadele parcurse în cadrul acestui proces :

Þ Sufragiul universal masculin;Þ Accesul femeilor la vot;Þ Scăderea vârstei minime pentru a avea dreptul de a alege.

În schimb, egalitatea dreptului de a alege priveşte doar cetăţenii care auacest drept, în conformitate cu dispoziţiile constituţionale, şi are o semnificaţie„profund formală, adică ea nu permite nici o diferenţiere pentru a ţine seama devarietatea situaţiilor de fapt”.

În interiorul cadrului fixat prin intermediul universalităţii, cea maiformală egalitate trebuie observată. Aceasta priveşte mai ales conţinutul normatival dreptului de vot, căci în materie de condiţii de exercitare a acestui drept sepoate constata o oarecare supleţe.

Fiind reflectarea dispoziţiilor constituţionale referitoare la dreptul de vot,legile electorale acordă dreptul de a alege tuturor cetăţenilor romani. Strânsalegătură dintre universalitatea şi egalitatea dreptului de a alege este astfel pusă înevidenţă încă o dată: legile electorale nu fac nici o distincţie după cum cetăţeanulromân are sau nu domiciliul pe teritoriul României.

Pentru alegătorii români care domiciliază în străinătate sau doar se află înafara graniţelor în ziua votului, legea prevede organizarea de secţii de votare înambasade şi consulate, care ţin de circumscripţia electorală a MunicipiuluiBucureşti.

Toţi cetăţenii români au dreptul de a alege, dacă îndeplinesc condiţiileprevăzute de art. 37 din Constituţie.

Între cetăţenii statului român nici o diferenţă de regim juridic nu esteadmisibilă, cu atât mai mult cu cât, pe plan politic egalitatea votului reprezintă unadintre expresiile democraţiei parlamentare. Siguranţa circuitului juridic antreneazăconsecinţe la nivel politic.

Principiul egalităţii votului reflectă, în ceea ce priveşte caracteristiciledreptului de a alege, egalitatea în drepturi a cetăţenilor, prevăzută în art. 16 alin 1din Constituţie. Ne-am putea aştepta la aceeaşi complexitate a principiulconstituţional al egalităţii ca şi la nivelul ansamblului dreptului.

Totuşi, în materie electorală, principiul constituţional al egalităţii prezintăo oarecare specificitate. La prima vedere, semnificaţia principiului egalităţiiraportat la dreptul de a alege constă în faptul că un alegător nu poate avea decât unsingur vot. Analizată mai atent, această formulă se poate dedubla în două principiidestul de autonome.

Egala pondere a votului exprimat de fiecare alegător concretizeazăegalitatea formală care nu admite nici o derogare. Eventualele distorsionăriprivesc nu dreptul de a alege, ci numărarea voturilor.

Egalitatea electorală trebuie înţeleasă într-un sens strict individualist.Caracterul său formal implică faptul că “nici o diferenţă nu poate fi introdusă delegiuitor la nivelul contabilizării voturilor; o egalitate pur matematică – unindivid = un vot – se impune fără nici o derogare posibilă”.

30

Legile electorale române consacră regula “un om-un vot”, esenţialăpentru asigurarea egalităţii votului. Fiecare alegător dispune de un singur vot. Elpoate vota deci o singură dată. Aceasta este o garanţie a egalităţii votului. Votulplural sau votul multiplu ar fi contrare valorilor democratice ale sufragiului şi, înfinal, principiilor egalităţii şi nediscriminării între cetăţeni.

În conformitate cu această regulă fiecare alegător are dreptul la un singurvot pentru a alege o aceeaşi autoritate.

Pe cale de consecinţă, este interzis unui alegător să voteze de mai multeori sau să introducă în urnă mai mult de un buletin de vot pentru fiecare Cameră.Astfel de acţiuni fiind considerate de lege drept infracţiuni. Şi garanţiile regulii“one man one vote” nu se opresc doar la cele de ordin penal.

Ele sunt multiple şi rezultă din elaborarea listelor electorale permanentecare ţin seama de domiciliul alegătorului, de obligaţia alegătorului de a semna înlistele electorale înainte de a primi buletinul de vot şi ştampila cu menţiunea“votat”, de răspunderea contravenţională .

O egalitate strictă este impusă în materie de vot. Dar ea nu priveşte decâtconţinutul juridic al dreptului de vot, condiţiile juridice ale exercitării sale şi nucondiţiile materiale ale exercitării acestui drept. Prin urmare, o egalitate relativă înmaterie de condiţii concrete ale exercitării dreptului de vot nu este contrarăegalităţii stricte care trebuie observată cu privire la sufragiul propriu-zis.

Curtea Constituţională a ajuns la această concluzie atunci când ainterpretat dispoziţiile legii cu privire la alegerile locale pentru a le face conformecu principiul egalităţii.

Principiul în materie de exercitare a dreptului de vot este acela că fiecarepersoană trebuie înscrisă pe listele electorale permanente alcătuite după criteriuldomiciliului. Aceasta evită posibilitatea ca o persoană să voteze de două ori.Modificarea din 1996 a legii cu privire la alegerile locale viza introducerea uneidispoziţii care să permită militarilor în termen să îşi exercite dreptul de vot înlocalităţile unde îşi satisfac stagiul militar, fără nici o altă formalitate.

Legea a fost atacată pentru neconstituţionalitate pe cale unui controlpreventiv pe motiv că prin alcătuirea unor liste electorale speciale pentru militariiîn termen, ar introduce o discriminare între cetăţenii care îşi exprimă votul înlocalitatea de reşedinţă după faptul că sunt militari în termeni sau civili. Deasemenea, încălcare principiului egalităţii a mai fost reclamată şi cu privire lacondiţiile de procedură în care se exercită dreptul de vot. Militarii ar fi astfelprivilegiaţi faţă de ceilalţi cetăţeni (şi în special faţă de studenţi) care, dacă dorescsă voteze în localitatea de reşedinţă trebuie să aştepte trecerea unui interval detimp de minim 6 luni şi să facă o cerere expresă în acest sens la primarul localităţiirespective.

Curtea Constituţională a constatat că întocmirea unor liste speciale, peunităţi militare pentru militarii în termen cu drept de vot, nu poate fi calificată caun „privilegiu” pentru această categorie de alegători, ea neavând absolut nici olegătură cu egalitatea în faţa autorităţilor publice.

Listele electorale speciale sunt prevăzute în legile electorale tocmaipentru a rezolva situaţii particulare, care ar risca să împiedice cetăţenii să votezepentru motive fortuite. Ele au de asemenea ca scop să evite faptul ca aceeaşipersoană să poată vota de două ori, nerespectând astfel, principiul egalităţii.

Textul Constituţiei României nu conţine nici o dispoziţie specială cuprivire la drepturile electorale ale militarilor, iar Curtea Constituţională le aplicăacelaşi standard egalitar ca tuturor celorlalţi cetăţeni. Chiar şi în aceste condiţii,judecătorul constituţional nu vede nici o ruptură a principiului constituţional alegalităţii. Faţă de alte persoane care îşi au reşedinţa în altă localitate decât cea de

31

domiciliu, legea nu introduce nici o discriminare. Considerând regimul specialcare este rezervat militarilor, faptul că ei nu se pot deplasa liber şi în oricemoment în afara unităţii militare unde au fost repartizaţi, o astfel de listăelectorală specială nu face decât să le garanteze efectiv dreptul de vot.

Departe de a constitui o ruptură a principiului egalităţii în materiasufragiului, această dispoziţie este interpretată de Curtea Constituţională ca omanifestare a acestui principiu mai ales cu privire la condiţiile exercitării dreptuluide vot. Această interpretare face dispoziţia atacată „conformă cu dispoziţiile art.16 alin. 1 din Constituţie, care consacră egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi carenu numai că nu interzice, dar şi implică un tratament juridic diferit pentru situaţiidiferite, în ceea ce priveşte exerciţiul efectiv al drepturilor recunoscute şigarantate constituţional”.

Aceeaşi interpretare, într-un sens care face norma contestată conformă cuConstituţia, este utilizată de către judecătorul constituţional şi cu privire la cea dea doua contestaţie. Toţi rezidenţii care locuiesc într-o localitate de mai mult de 6luni şi care vor să îşi exercite dreptul de vot în alegerile locale în respectivalocalitate trebuie să adreseze o cerere expresă primarului din localitatea dereşedinţă. Curtea Constituţională nu vede nici în acest caz, nici o discriminare.Nici una din aceste condiţii nu implică ideea de discriminare, ci – aşa cum este dealtfel specificat chiar de autorii obiecţiei – „un tratament diferenţiat.

Egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi criteriile nediscriminării suntprevăzute la art. 4 alin. 2 din Constituţie. Or, nici una din ipotezele dediscriminare la care se referă art. 4 alin 2 din Legea fundamentală nu se află încuprinsul articolului contestat din Legea în discuţie. În sensul dispoziţiilorconstituţionale, discriminarea priveşte nerecunoaşterea drepturilor pe criteriulrasei, naţionalităţii, originii etnice, limbii, religiei, sexului, opiniei, apartenenţeipolitice, averii sau originii sociale şi nu tratamentul juridic diferit în exercitareadrepturilor . Condiţiile de exercitare a unora şi aceloraşi drepturi pot fi diferite, înraport cu situaţiile specifice, concrete în care se află titularii lor.

Egalitatea relativă este acceptată doar în materie de condiţii de exercitarea dreptului de vot, în vreme ce egalitatea formală poate cunoaşte adevăratedistorsionări.

Distorsionări ale egalităţii formale în materia dreptului de vot.Egalitatea formală a dreptului de vot este realizată în integralitatea sa în

momentul în care orice alegător are o egală influenţă asupra rezultatului votului ,astfel încât ponderea potenţială a fiecărui vot să fie aceeaşi. Astfel, principiulegalităţii votului are drept corolar egala pondere a fiecărui vot.

În acest sens, s-a putut vorbi de „un drept la o reprezentare personalăegală”, care ar consta în faptul că dreptul de vot are un caracter obiectiv şi rămâneidentic indiferent de numărul alegătorilor din diferitele circumscripţii. Din aceastăperspectivă, decupajul circumscripţiilor electorale dobândeşte o importanţăspecială. Dat fiind că, sufragiul exprimă voinţa naţională, şi nu doar pe aceea acetăţenilor cu drept de vot, repartizarea populaţiei în cadrul circumscripţiilorelectorale trebuie să fie făcută în conformitate cu principiul egalităţii. Criteriuldemografic devine foarte important căci se ia drept referinţă numărul de locuitorişi nu numărul de alegători înscrişi.

Se citează foarte des fraza devenită celebră: ”voturile se numără, nu secântăresc”. Dar egalitatea în reprezentarea sufragiului semnifică faptul căponderea voturilor diverşilor alegători trebuie să fie identică în toatecircumscripţiile. Or, practica dovedeşte că tocmai acest pretins formalism,conceput ca foarte strict în materie electorală, nu este chiar excesiv .

32

Principiul egalităţii dreptului de vot poate suporta limitări, atunci cândraţiuni imperative o solicită. Este exact că voturile alegătorilor nu au aceeaşigreutate, după cum ele sunt date în favoarea unui partid mai mare sau mai mic: nuexistă egalitate de efecte.

Instituirea unui prag electoral reuşeşte să „pervertească” efectele absoluteale sistemului reprezentării proporţionale.

Nu egalitatea în faţa legii electorale este pusă sub semnul întrebării aici .Din acest punct de vedere, egalitatea este respectată de îndată ce acelaşi sistemelectoral este aplicat la nivelul întregii ţări în exact acelaşi fel. Principiul egalităţiieste neutru faţă de diferitele sisteme electorale posibile, la fel cum nu existăsisteme electorale “mai democratice” decât altele. Chiar şi în cadrul unui sistemelectoral ales liber de legiuitor, principiul egalităţii este respectat de îndată ce nuexistă discriminări care să rezulte din funcţionarea sistemului respectiv.

Principiul proporţionalităţii, cel care rezultă din sistemul electoral alreprezentării proporţionale, este cel care suferă distorsiuni. Faţă deproporţionalitatea perfectă dintre voturile exprimate şi mandatele repartizate, carear trebui să fie rezultatul unor astfel de alegeri, pragul electoral introduce omodificare esenţială, care deformează egalitatea ponderii votului fiecărui alegător.

Totuşi, judecătorul constituţional român a respins acest punct de vedereşi a dat o interpretare dispoziţiei referitoare la pragul electoral care o faceconformă cu Constituţia. Curtea a precizat, pe de-o parte, că instituirea unui pragelectoral nu constituie în sine o nerespectare a principiului egalităţii votului şi, pede altă parte, că parlamentarii trebuie să fie aleşi în circumscripţii egale ca numărde populaţie şi nu ca număr de locuitori (principiul egalităţii bazei demografice areprezentării). Refuzul de a considera pragul electoral contrar principiuluiconstituţional al egalităţii nu constituie o poziţie singulară în peisajul jurisdicţiilorconstituţionale europene.

Legea pentru alegerile parlamentare din România introduce două tipuride praguri electorale: unul fix pentru partidele politice care propun singurecandidaţi şi unul progresiv pentru coaliţiile de partide. La atribuirea mandatelorsunt avute în vedere doar partidele care au obţinut cel puţin 3% din totalulvoturilor exprimate la nivel de ţară. Pentru coaliţiile de partide, pragul electoral semăreşte cu câte un procent pentru fiecare partid ce se adaugă la coaliţie, fără aputea să depăşească însă 10 % . Această dispoziţie a fost atacată în faţa CurţiiConstituţionale pe calea unui control a priori pentru nerespectarea egalităţiivotului.

Judecătorul constituţional a refuzat însă să sancţioneze instituirea unuiprag electoral. El îşi fundamentează raţionamentul pe egalitatea strictă care trebuieobservată în faţa legii electorale. Egalitatea votului are o dublă semnificaţie : pede-o parte, fiecare alegător are dreptul la un singur vot, pe de altă parte, fiecaredeputat sau senator trebuie să fie ales în cadrul unor circumscripţii electorale egaleca număr de locuitori. Aceasta pentru că, în conformitate cu art. 2 din Constituţie,suveranitatea naţională aparţine poporului român în întregime şi nu doar celorcare, dispunând de dreptul de vot, sunt în măsură să participe la alegeri. Curteaconstată că aceste elemente constitutive ale egalităţii votului sunt respectate delegea electorală, căci legiuitorul a stabilit circumscripţii electorale conform cuprincipiul egalităţii bazei demografice. Aceasta conduce la o normă dereprezentare egală.

Pe cale de consecinţă, în interpretarea Curţii Constituţionale, pragulelectoral nu are nimic de a face cu principiul egalităţii votului.

Acelaşi raţionament este valabil şi cu privire la pragul electoralprogresiv, instituit pentru coaliţiile de partide. În acest caz, judecătorul

33

constituţional observă însă că este vorba despre o egalitate relativă în faţa legiielectorale. El remarcă întâi caracterul derogator al pragului progresiv faţă de celfix. Dar face aplicarea principiului eadem ratio, ibi jus, care justifică crearea adouă praguri electorale prin aceeaşi lege. Şi de vreme ce ideea pragului electoral afost considerată compatibilă cu Constituţia, şi pragul electoral progresiv va ficonsiderat constituţional. În ce măsură un anumit tip de prag electoral este maiadaptat condiţiilor concrete decât un altul ţine de competenţa liberă a legiuitoruluişi scapă controlului judecătorului constituţional, fiind o chestiune de oportunitateşi nu de legalitate.

Pornind de la dispoziţiile art. 8 din Constituţie, care consacră pluralismulpolitic conceput ca o garanţie a democraţiei, Curtea deduce că acest pluralismpresupune respectarea unui principiu al egalităţii şanselor tuturor partidelorpolitice.

Or, competiţia dintre un partid politic şi o coaliţie de partide este evidentinegală. A impune acelaşi prag electoral pentru partide ca şi pentru coaliţii aravea efecte grave. În aceste condiţii principiul egalităţii şanselor ar fi nu numaicompromis, dar s-ar ajunge chiar la rezultate contrare, cum ar fi reprezentarea înParlament a partidelor politice care, dacă nu ar fi coalizate, n-ar fi atins niciodatăpragul de 3% spre dezavantajul celor care au participat la alegeri singuri şi nu aureuşit să obţină acelaşi prag electoral pentru a intra în Parlament. Pragul progresivîn materie de coaliţii de partide pare să fie mult mai conform cu principiulegalităţii şanselor decât cel fix.

În concluzie, judecătorul constituţional consideră că simpla instituire aunui prag electoral nu conduce la nerespectarea principiului egalităţii votului. Cuatât mai mult cu cât Curtea consideră că actualul sistem nu este nimic altcevadecât o etapă într-un proces de mai lungă durată, prin care se urmăreşte reducereanumărului de partide de pe scena politică românească. Evident, existenţa unuiprag electoral presupune o limitare a virtualităţii pe care o reprezintă sistemulproporţional în absolut, dar pentru Curtea Constituţională reprezentareaproporţională este mai degrabă una orientativă sau un criteriu ce indică o anumitătendinţă în măsura în care, la punerea sa în practică, ea va fi permanent corectatăde multiplele elemente ale sistemului electoral. Astfel, interpretarea pe careCurtea o dă pragului electoral îl transformă dintr-o entorsă a reprezentăriiproporţionale într-o normă legală compatibilă cu principiul constituţional alegalităţii din acest domeniu. Totuşi, acest formalism rămâne dependent deinterpretările pe care judecătorul constituţional le dă normei de referinţă egalitare.

O egalitate relativă este acceptată în materia dreptului de a fi ales.În versiunea sa generală principiul constituţional al egalităţii se aplică

direct tuturor dispoziţiilor legale referitoare la condiţiile necesare pentru a fi ales .Îl regăsim în materia dreptului de a fi ales, în derularea campaniei electorale, înderularea procesului electoral, până la validarea alegerilor.

Universalitatea şi legalitatea dreptului de a fi ales.Ca şi în materia dreptului de vot, eligibilitatea oferă posibilitatea aceleiaşi

confuzii între universalitatea şi egalitatea dreptului de a fi ales. Criteriile carefixează regimul juridic al eligibilităţii sunt admise numai în măsura în care suntprevăzute în chiar textul legii fundamentale. Legiuitorul nu poate adăuga altelenoi.

În dreptul românesc condiţiile necesare pentru ca o persoană să poatăexersa dreptul de a fi ales sunt menţionate în art. 37 din Constituţie şi tind să

34

verifice dacă respectivul candidat este în măsură să exercite în mod satisfăcătormandatul electiv dorit.

În ceea ce priveşte mandatul de Preşedinte al României, art. 81 alin. 4 dinConstituţie impune o condiţie suplimentară: „nici o persoană nu poate îndeplinifuncţia de Preşedinte al României decât pentru cel mult de două mandate”.

Este uşor de observat că noţiunea de „universalitate” are un caracterextrem de relativ în materie electorală, fără însă a se confunda cu egalitatea .

Astfel, „condiţiile - discriminări ale exerciţiului dreptului de a fi ales”circumscriu un ansamblu de persoane mai redus decât cel stabilit în materiadreptului de vot. Această delimitare este totuşi necesară pentru a putea cunoaştesfera cetăţenilor faţă de care se aplică principiul constituţional al egalităţii înmateria eligibilităţilor. În această privinţă, Curtea Constituţională poate să accepteo egalitate relativă, deşi în ceea ce priveşte dreptul propriu-zis de a fi ales exigenţaegalitară cea mai formală este impusă.

Specificitatea aplicării directe a principiului constituţional al egalităţii înmaterie electorală constă în exigenţa extremului formalism. Spre deosebire însă dedreptul de vot, în materia dreptului de a fi ales, judecătorul constituţionalvalidează regimuri juridice diferite. Interpretarea pe care el o dă textelor legale nupoate totuşi ignora complet caracterul profund formal al egalităţii aplicate lamateria electorală.

Aplicat în materia eligibilităţilor, principiul egalităţii în versiunea sastrictă impune ca legea electorală să trateze identic toţi cetăţenii care au dreptul dea fi aleşi . În acest caz , legiuitorul nu are posibilitatea de a amenaja diferiteregimuri juridice cu privire la aceşti cetăţeni, chiar dacă situaţiile în prezenţă ar fievident şi obiectiv diferite.

Legea cu privire la alegerile parlamentare adaugă condiţiilor enumeratede art. 37 din Constituţie o nouă limită a dreptului de a fi ales, iar aceasta numaicu privire la o anumită categorie de funcţionari publici, datorita situaţiei specialeîn care se găsesc aceştia cu privire la alegeri. Astfel, prefecţii, subprefecţii,precum şi conducătorii serviciilor publice din ministere şi alte autorităţiguvernamentale descentralizate, sunt împiedicaţi de dispoziţiile legale contestatesă participe la alegeri pentru a obţine un mandat de parlamentar exclusiv încircumscripţiile electorale unde şi-au exersat în ultimele 6 luni înaintea alegeriloractivităţile respective.

Dispoziţia respectivă a fost contestată pentru că încalcă principiulegalităţii, în măsura în care doar aceste categorii de funcţionari publici cunosc olimită teritorială a dreptului lor de a fi aleşi, spre deosebire de toţi ceilalţi cetăţenicare pot candida liber în alegeri.

Curtea Constituţională consideră însă măsura justificată de necesitatea dea acorda şanse egale candidaţilor, ştiut fiind faptul că, în virtutea funcţiilor pe carele deţin, aceşti funcţionari au un acces direct la organizarea şi la desfăşurareaalegerilor. Desigur, a împiedica aceste persoane să participe la alegeri în calitatede candidaţi constituie o restrângere a exerciţiului dreptului fundamental de a fiales.

Dar trebuie observat că această limitare priveşte în exclusivitate dreptulde a depune candidatura în circumscripţia electorală în care aceste persoane sebucură de un oarecare ascendent datorat tocmai funcţiei respective. Prin urmare,ceea ce corespunde pe deplin exigenţelor art. 53 din Constituţie.

Judecătorul constituţional a observat deci, că este vorba despre o limitarea substanţei dreptului de a fi ales dar, consideră că restrângerea este proporţionalăcu cauza care a determinat-o. Prin urmare, o astfel de restrângere nu constituie o

35

violare a principului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, persoanele vizate putând săse prezinte în oricare altă circumscripţie electorală. Numai că, în acest caz,principiul egalităţii este respectat doar în forma sa relativă şi nu în cea strictă.

Totuşi, principiul constituţional al egalităţii păstrează totuşi una dintrăsăturile sale specifice în materia electorală : profundul caracter formal.

2.2.3. Caracterul direct al votului

Această trăsătură constituţională a votului presupune că alegătorul poateşi trebuie să îşi exprime opţiunea sa personal şi nu prin intermediari saureprezentanţi.

În unele sisteme constituţionale, este admis şi votul indirect, cu maimulte faze, prin care alegătorii nu îşi aleg ei reprezentanţii, ci desemnează, înacest scop, un număr de reprezentanţi, care procedează la alegerea propriu-zisă.Într-o asemenea categorie pot fi grupate sistemul francez de alegere a senatorilorşi cel american de alegere a Preşedintelui S.U.A.

Votul indirect a fost folosit şi în ţara noastră sub imperiul Constituţiei din1866 şi al celei din 1923, pentru unii senatori.

Votul indirect nu trebuie confundat cu votul prin corespondenţă, care estediferit de votul direct doar prin aceea că opţiunea personală se transmite în scris şinu se exprimă personal.

Votul prin corespondenţă permite alegătorului să adreseze buletinul săubiroului de votare fără să se prezinte.

Votul prin procură face ca o altă persoană să intervină şi care va acţionaîn locul alegătorului. În Franţa de exemplu, sunt autorizaţi să voteze prin procură“alegătorii care şi-au părăsit rezidenţa obişnuită pentru a pleca în vacanţă.Autoritatea abilitată să stabilească procura este judecătorul sau ofiţerul de poliţiejudiciară. Procura este limitată pentru un singur scrutin. În mod excepţional, ea seextinde pentru tot anul. Mandantul şi mandatarul trebuie să fie înscrişi pe aceeaşilistă electorală a aceleiaşi localităţi ”.

2.2.4. Caracterul secret al votului

Votul secret constituie un aspect fundamental al alegerilor democratice.La origine, votul a fost public, chiar dacă votul prin buletine a reprezentat

o practică veche, cunoscută deja de romani, care utilizau buletinele de vot(tabella) după adoptarea legilor tabulare.

În Franţa a fost introdus din Evul Mediu, pentru desemnarea unordeputaţi ai Stării a Treia.

Prin votul secret, se pot distinge două lucruri:Þ instaurarea buletinelor de vot scrise (ballot, în engleză), pentru a

înlocui declaraţia orală;Þ utilizarea cabinelor de vot (prima utilizarea a avut loc în Australia

în 1856).Este evident că buletinul scris permite o mai mare confidenţialitate.Votul public permitea multiple presiuni aspra alegătorilor şi facilita

corupţia electoralăVotul secret are ca fundament apărarea alegătorului împotriva oricăror

represiuni cu privire la opţiunea sa electorală.Secretul votului este trăsătura constituţională care dă posibilitatea

alegătorului de a-şi manifesta sau nu, în mod liber, opţiunea cu privire la

FVotul direct

FVotul prinprocură

FVotul prin

corespondenţă

FVotul secret

36

candidaţii propuşi, iar această opţiune să nu fie cunoscută de alţii sau supusăvreunei presiuni.

În România, legea prevede o serie de garanţii prin care se asigură secretulvotului şi anume: uniformitatea buletinelor de vot, lipsa semnelor distinctive, pebuletine sunt imprimate numai menţiunile strict necesare conform modelului legalaprobat, dotarea secţiilor de votare cu cabine unde alegătorul intră singur şivotează potrivit convingerii sale intime, introducerea buletinului de vot în urnă decătre alegător personal, etc.

Votul este public dacă scrutinul se realizează la vederea tuturor şi a fostfolosit în Anglia până în 1872, în Prusia până în 1920, în Ungaria până în 1928.

În unele cantoane elveţiene, care nu au legislaturi locale, acest tip de votse utilizează şi în prezent.

În România, votul public a fost folosit la plebiscitul pentru votareaConstituţiei din 1938.

Succesul votului secret este semnificativ pentru victoria concepţieiliberale şi individualiste de vot

Votul secret este o măsură rezonabilă, instituită de societate aşa cum esteea, cu toate inegalităţile sale, şi nu de o societate ideală în care fiecare şi-ar puteaafişa opiniile în toată libertatea şi în totală independenţă. Acolo unde votul nu esterespectat, rareori democraţia se comportă bine.

2.2.5. Caracterul liber al exprimării votului

Votul este liber exprimat atunci când există posibilitatea cetăţeanului de aparticipa sau nu la alegeri, iar în cazul participării de a-şi manifesta liber opţiuneapentru un partid sau pentru un anumit candidat.

În toate democraţiile, votul este considerat ca o datorie civică, dar foartepuţine sancţionează nerespectarea acestei datorii.

Votul obligatoriu a avut mai mult succes decât votul secret. El a fostinstaurat în Belgia (1893), Australia (1924), Luxemburg, Danemarca, Turcia, înGrecia, în Brazilia, în Venezuela, Bolivia, Uruguay şi în trei provincii austriece,dar şi în anumite cantoane elveţiene. Sancţiunea în cazul absenţei nejustificate sematerializează în amenzi uşoare. Experienţa a demonstrat că este suficient să sesancţioneze simbolic nerespectarea datoriei electorale pentru a suprimaabsenteismul.

Caracterul facultativ al votului corespunde, fireşte, esenţei lui personaleşi concepţiei liberaliste, dar el este de natură să favorizeze absenteismul. Acestfenomen nu este însă negativ prin definiţie. Absenteismul sau “votul prin tăcere”,ca formă de exprimare a unei atitudini politice, poate fi un gen de “democraţierefractară”.

În perioada interbelică, cunoscuţii jurişti români Paul Negulescu şiGeorge Alexianu remarcau că “problema obligativităţii votului este privită dupăconcepţia pe care ne-o facem despre vot. Dacă socotim că exerciţiul votuluiconstituie pentru titularul său un drept, atunci acesta este liber să-şi exercite saunu dreptul care-i aparţine … dar, când acest drept constituie în acelaşi timp şi oobligaţie pentru titular, când el părăseşte forma dreptului individual pentru a oîmbrăca pe aceea a dreptului social, devenind o adevărată funcţie socială,obligativitatea votului se impune de la sine”.

FCaracterul

liber alexprimării

votului

37

3. Dreptul de a fi ales

În conţinutul raportului constituţional de reprezentare intră şi dreptul de afi ales în organele reprezentative, dacă cel care candidează îndeplineşte anumitecondiţii prevăzute de Constituţie şi de legi.

În decursul istoriei s-au individualizat o serie de îngrădiri ale acestuidrept, care, în principiu, sunt aceleaşi cu cele ale dreptului de vot şi care poartădenumirea de censuri, de regulă cele de avere.

În Canada nu pot fi aleşi senatori decât proprietarii unor imobile învaloare de cel puţin 4000 de dolari canadieni, se cere de asemenea candidatului sălocuiască în circumscripţia unde şi-a depus candidatura.

3.1. Dreptul de a fi ales - reglementare comparativă

a. Constituţia RomânieiArt. 37 dispune: Au dreptul de a si aleşi cetăţenii cu drept de vot care

îndeplinesc condiţiile prevăzute în art. 16 alin. 3, dacă nu le este interzisăasocierea în partide politice, potrivit art. 40 alin. 3.

Candidaţii trebuie să fi împlinit, până în ziua alegerilor inclusiv, vârsta decel puţin 23 de ani pentru a fi aleşi în Camera Deputaţilor sau în organeleadministraţiei publice locale, vârsta de cel puţin 33 de ani pentru a fi aleşi înSenat şi vârsta de cel puţin 35 de ani pentru a fi aleşi în funcţia de Preşedinte alRomâniei” .

b. Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice Art. 25 stipulează: Orice cetăţean are dreptul şi posibilitatea fără nici

una din discriminările la care se referă art. 2 şi fără restricţii nerezonabile:a. de a lua parte la conducerea treburilor publice, fie direct, fie prin

intermediul unor reprezentanţi liber aleşi; de a fi ales în cadrul unor alegeriperiodice, oneste şi cu sufragiu universal şi egal şi cu scrutin secret, asigurândexprimarea liberă a voinţei alegătorilor.

b. de a alege şi de a fi ales în cadrul nor alegeri periodice, oneste cusufragiu universal şi egal şi cu scrutin secret, asigurând exprimarea liberă a voinţeialegătorilor;

c. de a avea acces, în condiţiile generale de egalitate, la funcţiile publicedin ţara sa.

3.2. Censul de cetăţenie

În Statele Unite pentru a putea candida este necesar ca persoana în cauzăsă fie cetăţean american de cel puţin 7 ani, în Franţa sau Siria de cel puţin 10 ani,în Germania de 1 an, în România nefiind stabilit un asemenea cens.

3.3. Censul de vârstă

Condiţia de vârstă este reglementată diferit. Explicaţia impunerii acesteicondiţii constă în importanţa acestor demnităţi publice, în responsabilitatea cerevine celor aleşi şi care astfel vor participa la guvernare, dar şi necesitatea unuianumit grad de credibilitate şi experienţă practică a candidaţilor.

FDreptul de a fi

ales

FDreptul de a fi

ales.Reglementarecomparativă.

FCensul decetăţenie

FCensul de

vârstă

38

Astfel, în SUA pentru a fi ales în Camera Reprezentanţilor se cere ovârstă minimă de 25 de ani, iar pentru Senat vârsta de 30, în Italia şi Belgia pentrua fi ales în Senat vârsta este de 40 de ani; în Egipt, Olanda, Siria, Turcia, vârsta deeligibilitate este de 30 de ani.

În ceea ce priveşte istoricul acestui drept în România trebuie să amintimfaptul că, din totdeauna, dreptul de a fi ales a aparţinut doar cetăţenilor români.Constituţia din 1866 prevedea că pentru a fi ales în Adunarea Deputaţilor art. 65prevedea următoarele condiţii:

Þ persoană să aibă cetăţenia română obţinută prin naştere, fie prinîmpământenire;

Þ să se bucure de toate drepturile civile şi politice;Þ să domicilieze în România;Þ să aibă vârsta de cel puţin 25 de ani împliniţi.

Pentru a fi ales în Senat era nevoie ca o persoană să îndeplineascăcumulativ următoarele condiţii:

Þ persoană să aibă cetăţenia română obţinută prin naştere saunaturalizare;

Þ să se bucure de toate drepturile civile şi politice;Þ să domicilieze în România;Þ să aibă vârsta de cel puţin 40 de ani împliniţi;Þ să aibă un venit anual de cel puţin 9.400 lei.

Restricţiile cu privire la posibilitatea exercitării dreptului de a fi ales decătre străini se păstrează şi în reglementările constituţionale ulterioare (Constituţiadin 1923 şi Constituţia din 1938).

În perioada 1947-1989, Constituţiile au prevăzut exercitarea dreptului dea fi ales doar persoanelor care aveau cetăţenia română, dubla cetăţenie nefiindrecunoscută de legislaţia în vigoare la acel moment.

39

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

I. Tratate şi monografii:

1. DELEANU Ion, Instituţii şi proceduri constituţionale, Ed. Servo-Sat,Arad, 2001, pag. 111-112.

2. GILIA Claudia, Sisteme şi proceduri electorale, Ed. C.H. Beck,Bucureşti, 2007.

3. IANCU Gheorghe, Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentaleîn România, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003, pag. 218-240.

4. IONESCU Cristian, Constituţia României, Ed. All Beck, Bucureşti,2003, pag. 53-57.

5. IONESCU Cristian, Tratat de drept constituţional contemporan, Ed.All Beck, Bucureşti, 2003, pag. 315-321.

6. MURARU Ion, TĂNĂSESECU Simina, Drept constituţional şiinstituţii politic, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2001, pag. 390-402.

7. CONSTANTINESCU Mihai, MURARU Ion, IORGOVAN Antonie,Revizuirea Constituţiei României, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2003, pag. 15.

8. MURARU Ion, TĂNĂSESCU Simina, IANCU Gheorghe,DEACONU Ştefan, CUC Horia Mihai, Cetăţenia europeană, Ed. All Beck,Bucureşti, 2003, pag. 77-81, pag. 95-102.

9. TĂNĂSESCU Simina, Principiul egalităţii în dreptul românesc, Ed.All Beck, Bucureşti, 1999, pag. 209-234.

10. GREWE Constance, FABRI Ruiz Hélène, Droits constitutionnelseuropéens, PUF, Paris, 1995, pag. 249-265.

11. LECLERCQ Claude, Droit constitutionnel et institutions politiques,Litec, Paris, 1999, pag. 157-180.

12. PACTET Pierre, Institutions politiques. Droit constitutionnel,Armand Colin, Paris, 2000, pag. 94-98.

13. CABRILLAC Rémy, FRISON-ROCHE Marie-Anne, REVETThierry, Libertés et droits fondamentaux, Dalloz, Paris, 2003, pag. 265-277.

40

TEMĂ DE REFLECŢIE

Prezentaţi evoluţia drepturilor politice în România.

MODELE DE ÎNTREBĂRI

1. Bifaţi afirmaţia corectă: Votul multiplu poate fi definit ca:

A. sistemul în care alegătorul, care trebuie să îndeplinească anumitecondiţii, dispune de mai multe voturi pentru acelaşi organ de stat, dar încircumscripţii electorale diferite, putând astfel să voteze de mai multe ori în acestecircumscripţii.

B. sistemul în care anumite categorii de cetăţeni, într-o singurăcircumscripţiei, pe lângă votul pe care îl au toţi alegătorii, mai dispun şi de unulsau mai multe voturi suplimentare, pentru alegerea aceluiaşi organ sau autoritatede stat.

2. Enumeraţi trăsăturile dreptului de vot:

A____________________B____________________C____________________D____________________E____________________

3. Definiţi votul prin corespondenţă.

RĂSPUNSURI LA ÎNTREBĂRI

1. Votul multiplu – reprezintă sistemul în care alegătorul, care trebuie săîndeplinească anumite condiţii, dispune de mai multe voturi pentru acelaşi organde stat, dar în circumscripţii electorale diferite, putând astfel să voteze de maimulte ori în aceste circumscripţii.

2. Trăsăturile dreptului de vot sunt următoarele:§ universalitatea;§ egalitatea;§ caracterul secret;§ caracterul direct;§ caracterul liberei exprimări a votului.

3. Votul prin corespondenţă - permite alegătorului să adreseze buletinulsău biroului de votare fără să se prezinte.

41

CAPITOLUL IIIMODURILE DE SCRUTIN

1. Cuprins2. Obiectiv general3. Obiective operaţionale4. Timpul necesar studiului capitolului5. Dezvoltarea temei6. Bibliografie selectivă7. Temă de reflecţie8. Modele de teste9. Răspunsuri şi comentarii la teste

Cuprins:

a Modurile de scrutin majoritara Scrutinele uninominalea Scrutinele plurinominalea Concluzii asupra efectelor scrutinelor majoritare în materie de

locuria Avantajele şi dezavantajele scrutinului uninominala Reprezentarea proporţionalăa Pragurile electorale. rolul pragurilora Avantajele şi dezavantajele reprezentării proporţionale(RP)

a Obiectiv general: Cunoaşterea principalelor sisteme electorale, aavantajelor şi dezavantajelor utilizării unui sau altuia dintre aceste sisteme.a Obiective operaţionale: Prezentarea sistemului majoritar, a formelor demanifestare, a avantajelor şi dezavantajelor acestui sistem. Evidenţiereaprincipalelor sisteme proporţionale, precum şi a avantajelor şi dezavantajelor lor.

= 4 ore

42

CAPITOLUL IIIMODURILE DE SCRUTIN

1. Modurile de scrutin majoritar

Organizarea alegerilor necesită explicarea prin legea electorală amecanismului care permite transformarea voturilor electoratului în locuriledin adunările reprezentative.

Modul de scrutin este definit ca regula legislativă ce determină cinesunt aleşii/alesul, cei sau cel care câştigă alegerile, plecând de la voturileexprimate de către electorat.

Modul de scrutin desemnează regulile tehnice destinate sădepartajeze candidaţii în cazul unei alegeri.

Pentru analiza funcţionării unui mod de scrutin, trebuie luate înconsideraţie mai multe aspecte:

1. Alegătorul votează pentru candidaţi sau pentru partide?2. Modul de scrutin este de tip majoritar, proporţional sau mixt?3. Există unul sau mai multe nivele ale circumscripţiilor

electorale?În aceste cazuri termenul de majoritar semnifică pur şi simplu faptul

că, în cadrul fiecărei circumscripţii, candidatul sau lista de candidaţi carecâştigă ia toate mandatele puse în joc.

În lume, la momentul actual există mai multe tipuri de scrutinmajoritar: scrutin uninominal, scrutin plurinominal, scrutin cu un singur tur,scrutin cu două tururi.

1.1. Definirea modurilor de scrutin majoritar

Scrutinul majoritar este cel mai vechi, el a fost utilizat pentru primadată de către Simon de Montfort în 1265 pentru alegerea Parlamentuluienglez.

Scrutin majoritar este acel mod de scrutin în care are câştig decauză candidatul sau lista de candidaţi care a întrunit cel mai marenumăr de voturi, fie la primul tur de scrutin, fie la următorul.

Scrutinul majoritar poate fi:1. Uninominal – este sistemul în care pentru fiecare

circumscripţie există un singur mandat pus în joc şi fiecare alegător dispunede un singur vot prin care alege dintre mai mulţi candidaţi, un singurreprezentant.

2. Plurinominal sau de listă – pentru fiecare circumscripţie existămai multe mandate puse în joc şi fiecare alegător are atâtea voturi câtemandate sunt puse în joc, dar nu poate acorda mai multe voturi aceluiaşicandidat; alegătorii desemnează, dintre mai mulţi candidaţi, doi sau mai mulţireprezentanţi, ori dintre mai multe liste de candidaţi, o listă de reprezentanţi.

Libertatea alegătorului poate fi mai largă sau mai restrânsă, dupăcum el poate să modifice lista:

a. prin procedeul “amestecării“ (le panachage), i se lasăalegătorului libertatea să alcătuiască el însuşi lista, reţinând candidaţi din maimulte liste prezentate;

FScrutinulmajoritar

FScrutinul

plurinominal

FScrutinul

uninominal

43

b. prin procedeul “votul preferenţial”, alegătorului i se permitesă modifice ordinea candidaţilor din lista prezentată.

3. Uninominal cu un singur tur (scrutin pluralitar) – este cel mairăspândit sistem, candidatul fiind declarat ales dacă, după prima votare, el aîntrunit majoritatea simplă sau relativă, adică cel mai mare număr de voturi,indiferent câţi alegători sau prezentat la urne.

4. Uninominal cu două tururi (scrutin majoritar) – intervinedacă, după prima votare, candidatul nu a obţinut majoritatea absolută, pecare legea o cere, adică cel puţin jumătate plus unu din totalul voturilorexprimate.

Producându-se “balotajul”, se procedează la organizarea alegerilorîntr-un al doilea tur de scrutin. Cu totul izolat se practică şi scrutinulmajoritar în trei tururi.

1.2. Originea modurilor de scrutin

La sfârşitul secolului al XIX-lea, pentru desemnarea reprezentanţilordin Camera Inferioară erau utilizate în principal două moduri de scrutin.

În ţările anglo-saxone (Imperiul Britanic, Statele Unite ale Americii),ţările Americii de Sud, Suedia, Danemarca, Portugalia, Spania era utilizatscrutinul cu un singur tur, în general uninominal. Toate celelalte regimuripolitice cu specific parlamentar din Europa practicau scrutinul cu două tururi,în general uninominal: Franţa, Italia, Austria, Germania, Olanda.

În alte state se practica sistemul de scrutin cu două tururi, darplurinominal (Belgia, Luxemburg), ori un sistem uninominal cu trei tururi(Elveţia, până la trecerea din 1900 la scrutinul cu două tururi).

Originea acestor moduri de scrutin este îndepărtată. Scrutinul cumajoritate relativă (cu un singur tur de alegeri) este cel mai simplu şieconomic, cel care se utilizează în mod natural când este vorba de a alege unreprezentant sau delegat. Introducerea exigenţei majorităţii absolute a apărutmai târziu, sub influenţa Bisericii Catolice.

Este greşit să se creadă că regula majorităţii, ca principiu de deciziea fost prima şi a avut o impunere naturală odată cu dezvoltarea societăţiiumane. Dimpotrivă, regula unanimităţii a fost prima regulă, regulă fără decare societatea ar fi fost una decapitată, fără conducători aleşi.

Pentru un individ nu este normal să se simtă legat de o decizie care afost luată împotriva voinţei sale.

De la începuturi, manifestările principiului unanimităţii au fostnumeroase, Biserica Catolică fiind foarte multă vreme ataşată de aceastăregulă a unanimităţii. Alegerile servind ca revelaţie a alegerii divine, care nuputea fii decât una, persoanele chemate să-şi exercite dreptul de a alege,aveau numai funcţia de a alege persoana.

Unanimitatea trebuia căutată şi necesară, deoarece minorităţile nuputeau reprezenta puncte de vedere legitime, fiind considerate în eroare.Pentru alegerile ecleziastice care se realizau adeseori prin aclamaţii, strigareanumelui unui candidat nu era greu de influenţat, şi deci, obţinereaunanimităţii nu era greu de realizat, ezitanţii şi minorităţile raliindu-semajorităţii pe măsură ce procesul se derula.

Dar unanimitatea nu era întotdeauna uşor de obţinut, aşa că Bisericaa stabilit anumite reguli de exigenţă privind majoritatea absolută sau chiarmajoritatea calificată, în special majoritatea de 2/3.

FOriginea

modurilor descrutin

44

Autorităţile laice, în decursul Evului Mediu, făceau adeseori apel laajutorul Bisericii pentru a organiza alegerile, în special în localităţile mici şiinspirându-se din modelul ecleziastic.

Obţinerea majorităţii calificate sau de 2/3, concretizată în scrutinulcu mai multe tururi, exprimă regretul pentru unanimitatea, ce era, în fapt,inaccesibilă şi imposibilă. Obţinerea acestei majorităţi nu reprezenta decât osoluţie surogat pentru unanimitatea imposibil de atins.

Scrutinul cu două tururi constituie expresia cea mai simplă a căutăriimajorităţii absolute, dar nu reprezintă decât simplificarea scrutinului cu unnumăr suficient ori infinit de tururi, aşa cum era cel folosit pentru alegereaPapei ori cel folosit în alegerea Preşedintelui Franţei în timpul Republicii aIII - a şi a IV - a.

1.3. Clasificarea modurilor de scrutin

1. După modul de distribuire a mandatelora. sistem majoritarb. sistem al reprezentării proporţionalec. sisteme mixte

2. După modul de propunere a candidaturilora. scrutin uninominal→ cu un tur de scrutin→ cu două tururi de scrutinb. scrutin plurinominal (de listă)→ cu un tur de scrutin→ cu două tururi de scrutin

2. Scrutinele uninominale

2.1 Scrutinul uninominal cu un singur tur

După cum se ştie statele sunt împărţite în circumscripţii electorale,fiecare având un singur reprezentant. Acesta va fi ales de către electori caredispun de un singur vot.

Candidatul pentru care sunt exprimate cele mai multe voturi înfiecare circumscripţie este declarat ales pentru a reprezenta membriisocietăţii de aici.

Dintre democraţiile reprezentative, acest tip de scrutin este utilizat înprincipal în Marea Britanie şi în ţările care au fost colonii ale acesteia.

Prin acest mod de scrutin numai partidul al cărui candidat este clasatprimul primeşte un loc, iar celelalte partide nu primesc nimic. Rezultă otendinţă sistematică spre o puternică amplificare în locuri, pentru partidulcare domină în numărul de voturi obţinut.

Prin acest scrutin, partidul ajuns pe locul secund suferă, de regulă, osubreprezentare, pentru că el ajunge în urma partidului cel mai puternic lanivel naţional, cam în toate circumscripţiile electorale. Un partid ajuns pelocul trei sau patru la nivel naţional are puţine şanse să câştige într-un numărsemnificativ de circumscripţii şi subreprezentarea sa poate fi, atunci, foarteputernică.

FClasificarea

modurilor descrutin

FScrutinul

uninominal cuun singur tur

45

a. Votul uninominal alternativ

Modul de scrutin uninominal alternativ constituie un derivat alscrutinului uninominal cu un tur britanic, care satisface exigenţa majorităţiiabsolute. În acest tip de scrutin, alegătorii votează pentru candidaţi, încircumscripţii cu un singur loc, dar în loc să voteze pentru un singur candidatei trebuie să claseze pe buletin toţi candidaţii din circumscripţia lor, înordinea descrescătoare a preferinţei. La deschiderea buletinelor, ele seclasifică după prima preferinţă a alegătorilor şi cel care are majoritateaabsolută a voturilor este declarat câştigător. Dacă nu întruneşte aceastămajoritate, ultimul de pe listă este eliminat şi voturile sale se împart celorlalţicandidaţi urmând preferinţa a doua. Dacă în acest fel unul din candidaţiobţine majoritatea absolută, el este declarat câştigător, dacă nu, procesulcontinuă. În final, când rămân numai doi, unul în mod sigur are majoritateaabsolută.

Este vorba de un sistem asemănător scrutinului cu mai multe tururi,evitând să deplaseze alegătorul de mai multe ori la secţia de votare, diferiteletururi eventuale derulându-se în timpul aceluiaşi proces de numărare avoturilor.

Este utilizat în Irlanda pentru alegerea Preşedintelui Republicii.Acest mod de scrutin este incontestabil mai democratic decât

scrutinul uninominal cu un tur, pentru că permite să se ţină cont de voturilepentru candidaţii cu mai puţine şanse şi se poate asigura o mai marereprezentativitate a alesului în circumscripţia sa. El permite candidaţilor carenu au ieşit primii în primele opţiuni să reuşească totuşi, dacă posedă o maimare capacitate finală, de a aduna poziţii bune pe buletinele celorlalţicandidaţi. Acest scrutin permite unui curent politic divizat în mai multetendinţe, dat majoritar în opinie, să câştige, depăşind eventualii săicontracandidaţi. Acest mod de scrutin “interzice” victoria, chiarîntâmplătoare a unui candidat minoritar, ca urmare a divizării adversarilorsăi.

Votul uninominal alternativ are efect de transformare a voturilor înlocuri extrem de asemănătoare cu cele ale scrutinului uninominal cu un tur,cu două diferenţe foarte importante:

1. permite partidelor dintr-o alianţă să se prezinte separat în faţaelectorilor fără să se micşoreze şansele coaliţiei de a câştigaalegerile;

2. alegătorii partidelor mici nu pierd voturile exprimate, ei putândparticipa la alegerea principalilor candidaţi prin preferinţele lorurmătoare;

Totuşi acest mod de scrutin prezintă riscuri de inversare arezultatelor din cauza decupajului, ca şi scrutinul uninominal cu un tur.

Prin ansamblul acestor caracteristici, scrutinul uninominal alternativse apropie mult de scrutinul uninominal cu două tururi.

FVotul

uninominalalternativ

46

2.2. Scrutinul uninominal cu două tururi

Principiul general al acestui tur de scrutin este simplu: dacă uncandidat nu obţine majoritatea absolută a voturilor în primul tur, serealizează un al doilea tur de scrutin în care majoritatea relativă estesuficientă pentru a câştiga alegerile.

Decisiv în acest mod de scrutin este accesul la al doilea tur. În Franţaîn timpul celei de a Treia Republici acest mod de scrutin a fost utilizat pentrualegerile din Camera Deputaţilor, între anii 1876-1881, 1889-1914 şi întreanii 1928-1936, când accesul la turul al doilea de scrutin era absolut liber,chiar dacă unii dintre candidaţi nu s-au prezentat la primul tur de scrutin.

Aceeaşi situaţie a existat în Germania în timpul Republicii de laWeimar, la alegerile prezidenţiale din 1925 şi 1932.

Accesul la turul al doilea de scrutin se poate restrânge numai pentrucandidaţii care au primit un număr suficient de voturi şi au depăşit un anumitprag stabilit pentru primul tur. Această soluţie a fost aleasă în Franţa, de lareinstaurarea acestui mod de scrutin începând cu anul 1958, restrângându-seaccesul în turul secund numai la primii doi candidaţi ajunşi în frunte laprimul tur. Această regulă, aplicată pentru alegerile din Reichstag între anii1871-1914, este acum în vigoare pentru alegerile prezidenţiale prin sufragiuuniversal în ţări ca Franţa, Portugalia, Austria, Polonia, Brazilia şi Peru.

Consecinţele acestui mod de scrutin asupra transformării voturilor înlocuri (mandate) sunt de aceeaşi natură cu cele ale scrutinului uninominal cuun singur tur, dar cu o diferenţă importantă ce ţine de posibilitateacandidaţilor de a realiza alianţe electorale între cele două tururi.

3. Scrutinele plurinominale

3.1 Scrutinul plurinominal cu un tur

Orice circumscripţie electorală pune în joc mai multe mandate.Candidaţii care obţin cel mai mare număr de voturi sunt aleşi în funcţiede numărul de mandate din fiecare circumscripţie.

Pentru alegerea deputaţilor, acest sistem nu mai este utilizat în nici odemocraţie reprezentativă. Există două variante principale ale acestui tip descrutin în funcţie de folosirea unor liste blocate sau nu.

→ În cazul scrutinului cu liste blocate alegătorul nu votează pentrucandidaţi, ci pentru o listă, cu alte cuvinte, acesta va vota, în mod obligatoriu,pentru candidaţii de pe întreaga listă. Acest sistem a fost utilizat în Turciaîntre anii 1950-1957. În fapt, acesta este sistemul utilizat pentru alegerileprezidenţiale din S.U.A. alegătorii nu votează direct candidaţii pentrupreşedinţie, ci aleg marii electori care la rândul lor vor desemna Preşedinteleprin vot. În acest sistem cu două grade, desemnarea marilor electori dincadrul fiecărui stat se face prin folosirea sistemului cu liste blocate pentru unsingur tur de scrutin: candidatul prezidenţial ce a câştigat alegerile are departea sa toţi marii electori ai acelui stat.

FScrutinul

uninominal cudouă tururi

FScrutin

plurinominalcu un tur

FListe blocate

47

→ În cazul listelor neblocate, alegătorii votează de fapt pentrufiecare mandat compunând propria lui listă prin ştergerea anumitor candidaţişi posibilitatea de a-i înlocui pe aceştia cu candidaţi din alte liste. Acest modde scrutin a fost aplicat în Grecia din 1864-1924, dar şi în 1952. Anglia apracticat acest tip de scrutin. La origine, în secolul al XIII-lea toatecomitatele aveau două locuri. Până în secolul al XIX-lea, comitatele cu douălocuri au dispărut treptat. Astăzi, ele nu se mai regăsesc.

Un alt exemplu în transformarea voturilor în locuri şi amplificareaefectelor acestui scrutin îl reprezintă alegerile prezidenţiale americane,evidenţiate în tabelul de mai jos:

1968 1980 1992Humphrey(D)

42,7%(191)

Carter (D) 41%(49)

Clinton (D) 43%(370)

Wallace 13,5%(46)

Anderson 6,6%(0)

Perot (I) 19%(0)

Nixon (R) 43,4%(301)

Reagan (R) 50,7%(489)

Bush (R) 38%(168)

Alţii 0,4%(0)

Alţii 1,6%(0)

Alţii -

Cu 43% din voturi, Bill Clinton a câştigat 370 din cei 538 de marielectori, în timp ce George Bush nu a avut decât 168 de mari electori cu 38%din voturi, iar Ross Perot nici unul, cu 19% din voturi. Ca şi în cazulscrutinului uninominal, reprezentarea unui partid sau a unui candidat esteextrem de dependentă de repartiţia geografică a voturilor sale.

Dacă comparăm rezultatele scrutinelor uninominale cu cele alescrutinelor plurinominale se poate observa că efectul amplificării în locuri alevictoriei în voturi este mai mare în al doilea caz.

Acest mod de scrutin conţine riscurile prezentate de inversarearezultatelor. Cu o proastă repartiţie geografică a voturilor, câştigătorul învoturi poate deveni învinsul în locuri şi chiar poate pierde alegerile. Acestfenomen s-a petrecut în 1876 şi 1888 cu ocazia alegerilor prezidenţiale dinS.U.A., când candidatul democrat a câştigat în voturi, dar candidatulrepublican a câştigat prin numărul de mari electori.

Un alt aspect important trebuie evidenţiat, care este valabil atâtpentru scrutinul plurinominal alternativ, cât şi pentru cel plurinominal cudouă tururi: în cazul scrutinelor majoritare, respectarea regulii “un om unvot”, de egalitate a reprezentării alegătorilor, nu se mai poate obţine în modreal decât în circumscripţii electorale cu aceeaşi populaţie, având acelaşinumăr de locuri.

Dacă numărul de locuri dintr-o circumscripţie nu este proporţional cupopulaţia, unii alegători sunt în mod obligatoriu subreprezentaţi, şi anume,cei care votează în circumscripţii subreprezentate.

Insula Mauritius este unul din puţinele cazuri în care se utilizeazăacest tip de scrutin pentru alegerea Adunării legislative.

FListe neblocate

48

3.2. Scrutinul plurinominal alternativ

Acest mod de scrutin a fost practicat în Australia din 1919-1946 lafiecare trei ani, pentru alegerea senatorilor federali. Este un scrutinasemănător ca principiu cu cel uninominal alternativ, prin clasareacandidaţilor în ordinea de preferinţă a alegătorilor. După 1946 acest tip descrutin a fost înlocuit cu un scrutin proporţional pentru a obţine o Adunaremai reprezentativă.

3.3. Scrutinul plurinominal cu două tururi

În acest tip de scrutin plurinominal se menţine exigenţa majorităţiiabsolute a voturilor exprimate în alegerile din primul tur. Când listele nu suntblocate, un eventual tur secund se face numai pentru locurile nealocate înprimul tur. Acest tip de scrutin a fost utilizat pentru desemnarea deputaţilorîn Franţa, la alegerile din 1885, în Belgia, până 1889 şi în Luxemburg până în1918.

4. Concluzii asupra efectelor scrutinelor majoritare în materie delocuri

Pot fi trase mai multe concluzii cu privire la scrutinele majoritareuninominale sau plurinominale, cu un tur sau cu două tururi privind efectultransformării voturilor în locuri:

1. O puternică amplificare a numărului de locuri faţă de victoriapartidului dominat în voturi. Această amplificare este cu atât mai mare,pentru un număr dat de locuri din adunare, cu cât numărul mediu de locuri pecircumscripţie este mai mare, sau ceea ce este acelaşi lucru, cu cât numărulde circumscripţii este mai mic;

2. Partidele de pe locul trei sunt şi mai puternic subreprezentatedecât partidul secund;

3. Reprezentarea în locuri a fiecărei forţe politice este puternicdependentă de repartiţia geografică a voturilor sale, factor ce poate să seopună regulilor precedente sau chiar să le anuleze.

4. Votul alternativ – sau turul secund – favorizează căutarea dealianţe electorale între partidele minoritare, fiecare putând să-şi numereefectivele. Partidele izolate sunt puternic penalizate şi regulile precedentesunt în acest caz valabile între coaliţii şi chiar în rândul acestora.

5. Egalitatea alegătorilor în alegeri cere ca toate circumscripţiile săfie demografic echivalente şi să aibă acelaşi număr de locuri.

5. Avantajele şi dezavantajele scrutinului uninominal

Sistemul uninominal este un sistem relativ simplu, deoarece luptapolitică se dă între mai mulţi competitori, în circumscripţii electorale mici,având câştig de cauză cel care are o aderenţă politică mai mare încircumscripţia electorală respectivă şi care obţine cele mai mute voturi.

Acest sistem prezintă atât avantaje cât şi dezavantaje.

5.1 Avantajele scrutinului uninominal

FScrutinul

plurinominalalternativ

FScrutinul

plurinominalcu două tururi

49

1. Asigură cea strânsă legătură între cel ales şi alegător.Această legătură devine şi ea discutabilă în sistemele fondate pe

mandatul reprezentativ. Alegătorul este cel care înainte de alegere face oanaliză a capacităţii celui care candidează desemnându-l sau nu careprezentant în cadrul Parlamentului. Candidatul este mult mai bine cunoscutde către alegător, iar alegătorul are posibilitatea votării unui candidat saualtul în funcţie de opţiunea sa. Alegătorul nu este obligat să aleagă astfel unreprezentant pe care nu îl doreşte.

2. Este un sistem simplu şi presupune o înţelegere mai bună aprocesului electoral din partea cetăţenilor.

În cadrul acestui sistem, o circumscripţie electorală desemnează unsingur reprezentant, toate operaţiunile de alegere se desfăşoară la nivelulcircumscripţiei electorale, rolul alegătorilor fiind mult mai mare îndesemnarea reprezentanţilor lor.

3. La nivel naţional, se asigură o majoritate parlamentarăomogenă şi stabilă în contextul în care există un sistem bipartid, situaţieprofitabilă tehnicilor de guvernare – stabilitate guvernamentală.

4. Asigură o mai bună cunoaştere de către alegător a celui ales.

5. Cel ales îşi poate mai uşor susţine ideile şi programul săulansat în campania electorală.

6. Este un sistem care în condiţiile unei democraţii bipartideavantajează partidele mari.

În democraţiile pluripartide, avantajează partidele mici, care la nivellocal sunt bine reprezentate prin lideri locali foarte puternici şi bine cunoscuţide către electorat. Acest sistem ar putea avantaja candidaţii independenţi, daraceştia ajunşi în Parlament ar fi lipsiţi de sprijin puternic din partea colegilorlor pentru programul propus şi fiecare din candidaţi ar încerca să-şi impunăpropriul program pentru a creşte în ochii electoratului care l-a ales. În acestecondiţii ar scădea rolul partidelor politice în viaţa politică a unui stat, locullor fiind luat de independenţi care ar face politica unor grupuri restrânse decetăţeni ai circumscripţiei de unde provine acel parlamentar.

7. Este un mijloc de combatere a absenteismului electoral.Un argument în favoarea acestei idei este acela că la nivel local, prin

depunerea unor candidaturi din partea acelor persoane cunoscute de cătrealegători, s-ar realiza o mai mare prezenţă din partea cetăţenilor la urnele devot deoarece ar fi interesaţi mai mult ca cel pe care doresc să-I reprezinte săcâştige alegerile. În majoritatea statelor lumii, prezenţa alegătorilor la urnelede vot este mai mare în cazul alegerilor locale şi mai scăzută în cazulalegerilor generale, prezidenţiale sau parlamentare. Explicaţia ar fi aceea căpe cetăţean îl interesează mai mult alegerea celui de care depinde bunul mersal lucrurilor în circumscripţia sa decât alegerea celor de la conducereastatului. Se pune accent mai mare pe legătura mai strânsă care s-ar realiza,prin intermediul acestui tip de scrutin, între ales şi alegătorii săi.

FAvantajelescrutinuluiuninominal

50

8. Favorizează bipartidismul sau bipolaritatea vieţii politice.Scrutinul majoritar în două tururi favorizează existenţa mai multor

partide, dar dependente, în cel de - al doilea tur ele trebuind să se replieze pelângă partidul care are şanse mai mari să dobândească victoria, aşa încât, încele din urmă, se ajunge la o bipolaritate politică, cu avantajele şidezavantajele ei.

În special scrutinul cu un singur tur favorizează bipartidismul, ceeace simplifică procesul deliberării alegătorului în faţa posibilelor sale opţiuniideologice.

9. Are un efect integrator, el stimulează uniunea şi o reclamătotodată.

5.2. Dezavantajele scrutinului majoritar

1. Nu corespund pluralismului politic.În cazul în care, avem mai multe partide, scrutinul uninominal ar

putea duce la situaţia în care în Parlament să ajungă membrii mai multorpartide şi să nu se poată ajunge la o înţelegere cu privire la programul deguvernare. Mai mult, Parlamentul ar fi lipsit se o majoritate parlamentarăcare să impună şi să susţină un program de guvernare.

2. Se micşorează caracterul politic al Parlamentului.Parlamentul rezultat ca urmare a utilizării scrutinului uninominal

devine mai mult un corp de elite.

3. Se pierd voturi ca urmare a aplicării acestui sistem.În urma alegerilor pe bază de scrutin uninominal învingător va fi cel

care va obţine cele mai multe voturi. Acesta va lua tot (“the winner takesall”), iar ceilalţi, indiferent de procentul de voturi obţinut nu vor obţinenimic.

De exemplu, dacă avem 6 candidaţi într-o circumscripţie electorală şifiecare în urma alegerilor obţine următoarele rezultate:

A – 30% C –15% E – 10% B – 25% D –12% F – 8%Alegerile vor fi câştigate de cel care a obţinut 30% din voturile

alegătorilor, deşi cei care nu l-au votat au fost în proporţie de 70%. Acestaeste considerat cel mai mare dezavantaj pe care-l prezintă scrutinuluninominal.

4. Poate dezavantaja unele partide care, chiar dacă sunt puterniceau voturile concentrate doar în “fiefurile” lor.

De aceea, este mult mai bine să existe un uşor avantaj în mai multecircumscripţii decât un avantaj mare doar în câteva circumscripţii.

5. S-ar mări numărul circumscripţiilor electorale în funcţie denumărul de locuri.

Utilizând sistemul acesta, cheltuielile statului privitoare laorganizarea alegerilor şi la desfăşurarea activităţii cabinetelor parlamentareîn teritoriu ar spori.

FDezavantajele

scrutinuluiuninominal

51

6. Implică cheltuieli mai mari din partea candidaţilor pentrususţinerea campaniei electorale.

Campania electorală va favoriza pe cei ce pot suporta astfel decheltuieli. Aceasta ar fi pe de-o parte un dezavantaj, iar pe de altă parte, unavantaj, deoarece ar intra astfel în politică doar acei oameni care au o forţăfinanciară solidă şi nu ar mai fi dispuşi la tot felul de compromisuri.

7. Simplifică abuziv posibilităţile de opţiune ale alegătorilor,constrângându-i la o schemă bipartizană.

8. Sprijină tendinţa de centralizare.

9. Dacă se desfăşoară pe liste, avantajează partidele mari.

10. Scrutinul majoritar cu două tururi, se apropie de principiulsuveranităţii populare, realizând o imagine mai nuanţată a curentelor,opiniilor şi tendinţelor existente în societate.

Acest sistem conduce la inegalităţi în reprezentarea parlamentară,determină alianţe conjuncturale şi precare între partide, pentru asigurareasuccesului în cel de-al doilea tur de scrutin, constrânge o parte a electoratuluila schimbarea opiniei. Chiar dacă acest sistem favorizează multipartidismul,cele mai multe dintre partide rămân însă dependente de cele “mari”. În fine,disponibilitatea opţională a alegătorului este amăgitoare, căci, destul de largăla primul tur, ea este considerabil redusă la al doilea; cu alte cuvinte, tot ceeace s-a acordat în prima fază este aproape în întregime anulat în cea de a doua.

Criticând sistemul majoritar unii autori francezi au ajuns laurmătoarea concluzie: “o jumătate a alegătorilor comandă; cealaltă jumătatenu are decât să se supună; făcută fără minoritate, legea este mai curând făcutăîmpotriva minorităţii; excesiv, puterea legală a majorităţii este fatalmenteopresivă ”.

TEST DE AUTOEVALUARE

Enumeraţi avantajele şi dezavantajele scrutinului majoritar uninominal:

52

6. Reprezentarea Proporţională (RP)

6.1. Originea şi dezvoltarea reprezentării proporţionale

a. Originea ideii de reprezentare proporţională

Pentru a înţelege originea reprezentării proporţionale în alegeri, estenevoie să se studieze mutaţiile apărute în tipologia modurilor de vot înistorie.

În secolul al – XIII - lea, în Anglia, în prima perioadă a existenţeiParlamentului britanic, desemnarea reprezentanţilor de către nobili ori de cătreorăşeni nu era deloc o alegere între diverse opinii generate de curentele politice dela acea dată. Nu se reprezentau indivizii ci colectivităţile din care aceştia făceauparte. Votul nu era un drept al celui ales ci îndeplinea funcţia de reprezentare acolectivităţii în adunarea parlamentară.

Din această epocă se folosesc primele moduri de scrutin majoritar, decele mai multe ori plurinominale.

În secolul al XIX-lea, prin dezvoltarea multilaterală a societăţii, lucruriles-au schimbat radical. Odată cu organizarea partidelor politice în adevăratul sensal cuvântului, cu extinderea dreptului de vot, care a căpătat un caracter din ce în cemai extins cuprinzând şi alte categorii de cetăţeni, care nu puteau să-şi exerciteacest drept până acum ori aveau nişte restrângeri ale acestuia, cu progresele înpăstrarea confidenţialităţii votului exprimat, care a devenit un act individual devoinţă, reprezentând o alegere pe baza opiniei personale a unei persoane, programpolitic sau opinii, reprezentarea şi-a schimbat sensurile şi natura.

Acum nu mai erau reprezentate teritoriile sau colectivităţile umane, chiardacă ele există material, din raţiuni de organizare a sistemului electoral prindecupajele geografice ale circumscripţiilor electorale, ci erau reprezentaţialegătorii, care votau candidatul lor preferat, reprezentativ pentru dezideratele lor.

Reprezentarea proporţională tinde să asigure reprezentarea tuturoropiniilor ce grupează un număr rezonabil de sufragii.

Un exemplu ne va edifica diferenţa care există între scrutinul de listămajoritar şi scrutinul de listă cu reprezentare proporţională: să presupunemcă într-o circumscripţie electorală trebuiau aleşi 6 deputaţi, iar numărul sufragiilorexprimate era de 120 000; să presupunem de asemenea că s-au prezentat douăliste: Lista A, care a obţinut 80 000 de voturi şi Lista B, care a obţinut 40 000 devoturi.

Pe baza scrutinului de listă majoritar, Lista A va obţine 6 mandate, căciea a obţinut majoritatea absolută; Lista B nu va obţine nici un mandat de deputat,deşi a obţinut 40 000 de voturi.

Pe baza reprezentării proporţionale, Lista A va obţine 4 mandate, iarLista B va obţine 2 mandate.

De la sfârşitul secolului al XVIII-lea, mai ales în Anglia şi Statele Uniteale Americii, a apărut şi s-a dezvoltat ideea că toţi alegătorii să fie egali în alegeri,adică orice vot exprimat să nu aibă o putere mai mare decât alt vot exprimat de altalegător. Acest lucru a dus mai întâi la căutarea egalităţii demografice, prinîncercarea ca fiecare entitate demografică să fie reprezentată de un număr dedeputaţi proporţional cu numărul populaţiei din respectiva entitate. Din 1701,aceste consideraţii privind tehnica reprezentării proporţionale au dominat

FOriginea RP

53

dezbaterile din Congresul Statelor Unite ale Americii. În Anglia, această mişcare afost imboldul şi cauza protestelor contra inegalităţii demografice de reprezentareşi a fost la originea reformelor electorale din 1852, 1867 şi 1884, când s-a făcut oredistribuire mai justă a locurilor, paralel cu extinderea dreptului de vot şi la altecategorii de cetăţeni.

Totuşi dinamica democraţiilor reprezentative nu s-a oprit aici.Dezvoltarea partidelor politice şi a politicii de partid, consecinţă a deselorregrupări ale aleşilor în adunări, necesitatea încadrării unui corp electoral tot maiimportant, au dus la ideea aprecierii forţei electorale a unui partid politic înfuncţie de însumarea numărului de voturi obţinute de totalitatea candidaţilor săiprezenţi în alegeri. De aici a venit şi ideea, naturală de altfel, a comparăriirezultatelor în voturi şi locuri eligibile, şi de a constata diferenţele importante, şide ale considera ilegitime.

De aici şi până la căutarea unor metode matematice de atribuire amandatelor nu a mai fost decât un pas. Acestea au fost folosite pentru a asigura omai mare adecvare între componenţele adunărilor şi votul alegătorilor.

Ideea reprezentării proporţionale este descendenta partidelor politice şi astatisticii, dezvoltarea ei înscriindu-se în creşterea credinţei privind capacitateaştiinţelor de a raţionaliza politica. Primele sisteme propuse în alegeri au fostpropuse de matematicieni şi adeseori poartă numele acestora.

6.2. Dezvoltarea reprezentării proporţionale

O tehnică de reprezentare proporţională s-a introdus pentru primaoară în istorie, la alegerea unei părţi din membrii Rigsraad-ului, înDanemarca, în 1855. Această reprezentare proporţională s-a făcut laîndemnul ministrului de Finanţe, şi consta într-un sistem care combinasistemul proporţional al candidaturilor individuale, apropiat de cel susţinut înacea perioadă de către matematicianul englez Thomas Hare (1857). Acestsistem a fost utilizat mai târziu în Costa Rica (1893) şi în alegerile dinTasmania. Belgia a fost prima ţară europeană care a adoptat un sistem dereprezentare proporţională pentru alegerea deputaţilor (1898), ca reacţie laputernica inegalitate de reprezentare din sistemul plurinominal cu douătururi. Sistemul adoptat a fost cel al scrutinului de listă cu media cea maiputernică, sistem promovat de Victor d’Hondt (1882).

Reprezentarea proporţională a fost ulterior adoptată în Finlanda(1906), în acelaşi timp cu votul universal, în Suedia (1907), în Portugalia(1911) şi în Danemarca (1915).

Pe aceste considerente putem afirma că adoptarea reprezentăriiproporţionale a făcut parte dintr-un ansamblu de măsuri de democratizare a vieţiipolitice.

Sfârşitul Primului Război Mondial, cu bulversările politice şi redesenareahărţii politice a Europei, a fost un climat favorabil reprezentării proporţionale,care s-a impus în 1917 în Rusia şi Olanda, apoi în începând cu anul 1919 înNorvegia, Germania, Italia, Elveţia, Austria, Luxemburg şi Cehoslovacia. Din1921 a fost adoptată ca mod de scrutin de către Irlanda, Malta şi comunitateaevreiască din Palestina (1922).

După finalul celui de al Doilea Război Mondial, reprezentareaproporţională s-a impus, din nou, în ţările eliberate de sub dominaţia nazistă.Chiar şi Franţa, a adoptat această modalitate de vot, pentru scurt timp, în 1945 şi1986. Reprezentarea proporţională este utilizată şi în unele state din AmericaLatină.

FDezvoltarea

RP

54

Mişcările de democratizare care a însoţit căderea dictaturilorconservatoare din sudul Europei a făcut să se impună reprezentarea proporţionalăîn Grecia (1974), în Portugalia (1975) şi în Spania (1977). După prăbuşirearegimurilor de factură comunistă din Europa de Est, reprezentarea proporţionalăfost adoptată total în RDG (1990), în Cehoslovacia (1990), în România (1990), înBulgaria (1991), în Polonia (1991), parţial în Ungaria (1990), în Iugoslavia (1992)şi în Albania (1992).

6.3. Sistemele pre-proporţionale: reprezentarea minorităţilor politice

Premergător dezvoltării veritabilelor moduri de scrutin cureprezentare proporţională sau proporţională, voinţa de a ţine seama deminorităţi, nereprezentate în circumscripţii datorită impotenţei politice şidemografice prin scrutine majoritare, a dus la necesitatea de gândire şielaborare a unor noi sisteme de vot, la modificări ale scrutinelor majoritareplurinominale, pentru a obţine scrutine majoritare cu efect proporţional.Prelungiri ale scrutinelor majoritare uninominale sau plurinominale dinsecolul al XIX –lea, acestea sunt sisteme în care alegătorul votează pentrucandidaţi şi nu pentru listele de partid, aşa cum este cazul majorităţilorscrutinelor proporţionale.

a. Votul cumulativ

Acest mod de scrutin este o adaptare şi o modificare a scrutinuluiplurinominal, alegătorul putând acorda mai multe voturi aceluiaşi candidat.Fiecare alegător dispune de un număr de voturi egal cu numărul locurilorpuse în joc în circumscripţie, iar candidaţii care obţin mai multe voturi suntaleşi proporţional cu locurile acordate în respectiva circumscripţie.

Acest mod de scrutin este eficace pentru minorităţile consecvente,care au astfel posibilitatea de a-şi impune un anumit candidat. Dar acest modde scrutin prezintă un mare defect, el poate duce la înfrângerea majorităţii,dacă alegătorii acesteia masează prea tare voturile lor pe unul din candidaţi.

Acest sistem de vot a fost utilizat în Statele Unite pentru unelealegeri, în particular pentru alegerile pentru legislativul statului Illinois auarătat că această metodă asigură o puternică proporţionalitate între voturi şilocuri pentru cele două mari partide, republican şi democrat. A fost utilizat,de asemenea, în Sri Lanka din 1948 până în 1977, în cadrul câtorvacircumscripţii cu două sau trei locuri eligibile, pentru a permite reprezentareaunor populaţii minoritare care riscau să fie private de reprezentare prin modulde scrutin uninominal, cu un tur de scrutin, folosit în celelalte circumscripţiielectorale.

b. Votul limitat

Sistemul de vot limitat este tot o modificare şi o adaptare a sistemulplurinominal, dar dacă putem spune aşa, este exact invers. Alegătorul dispuneîn acest caz de un număr inferior de voturi faţă de numărul locurilor puse înjoc şi nu le poate cumula pentru acelaşi candidat. Candidaţii ajunşi în fruntesunt aleşi în funcţie de numărul de locuri de distribuit.

Acest tip de scrutin a fost propus pentru prima oară de cătreCondorcet în anul 1793, în cadrul Convenţiei pentru alegerile birouriloradunărilor primare. El a fost adoptat în Anglia între anii 1867 şi 1884, numai

FSisteme pre-

proporţionale

FVotul

cumulativ

FVotul limitat

55

pentru un număr de 12 circumscripţii electorale cu trei locuri, unde alegătoriinu aveau decât câte două voturi şi pentru o circumscripţie cu patru locuri,unde alegătorii aveau trei voturi.

Aria geografică unde a fost utilizat acest sistem cu precădere estePeninsula Iberică, în Spania şi Portugalia, înainte de adoptarea sistemuluiproporţional. La momentul actual acest sistem mai este folosit în Spaniapentru alegerea senatorilor în cadrul circumscripţiilor cu patru locuri, undealegătorii dispun de trei voturi.

În general, prin acest tip de scrutin, partidul cel mai puternic obţinetrei cele patru locuri şi principalul concurent pe al patrulea. Acest sistem afost utilizat şi în Malta, înainte de adoptarea reprezentării proporţionale din1921, fiecare alegător având patru voturi pentru şapte locuri eligibile.

c. Votul unic (vot unic netransferabil)

Acest mod de scrutin este un caz particular al votului limitat, în carealegătorul dispune de un singur vot, indiferent de numărul locurilor eligibiledin circumscripţia respectivă. Sunt declaraţi câştigători ai alegerilor şi aleşicandidaţii ajunşi în frunte, în funcţie de numărul locurilor de acordat. Acestsistem a fost propus de Condorcet în cadrul Convenţiei (1793) pentrualegerea juraţilor. Este singurul sistem neproporţional cu mai multe locuri pecircumscripţie unde egalitatea alegătorilor în exercitarea dreptului de vot esterespectată, deoarece fiecare alegător are acelaşi număr de voturi, şi anumeunul, indiferent de locul în care alege, fiecare circumscripţie având un numărde locuri eligibile proporţional cu numărul locuitorilor ei. Dar, la aceastăegalitate a alegătorului în faţa alegerilor, acest scrutin mai adaugă şi oputernică proporţionalitate a voturilor şi a locurilor obţinute de cătrepartidele politice, ceea ce-l recomandă drept cel mai just dintre sistemeleneproporţionale.

Acest sistem a avut succes mai ales în Extremul Orient, fiind utilizatîn Japonia între anii 1902 şi 1993, fiind înlocuit în 1994 cu un scrutin mixtmajoritar proporţional.

Rezultatele alegerilor depindeau foarte mult de capacitatea partidelorde a se lupta şi câştiga ceea ce devenise un adevărat joc de strategie. Pentru amaximiza numărul de locuri eligibile pe care ar trebui să le obţină, un partidtrebuie să aibă capacitatea ca pentru fiecare circumscripţie să poată aprecianumărul de voturi potenţiale, să aprecieze împărţirea voturilor între partideleaflate în cursa electorală, pentru a determina numărul de locuri pe care lepoate câştiga, pentru a putea aprecia asupra numărului de candidaţi cu careparticipă la alegeri, să aibă capacitatea să-şi repartizeze alegătorii esenţialiaproximativ egal între candidaţii propuşi pentru alegeri. Partidele trebuie săajusteze numărul de candidaţi propuşi la posibilităţile reale de convingere aelectoratului şi de câştig, existând chiar riscul de a pierde un anumit numărde locuri.

Acest tip de scrutin mai este utilizat în Taiwan, în cadrul unui scrutinmixt şi a mai fost utilizat în Coreea, într-un scrutin mixt până în anul 1985.

6.4. Sistemele proporţionale cunoscute

Diferitele moduri de scrutin proporţional au toate drept scop săasigure o cât mai mare proporţionalitate între numărul de locuri obţinute şinumărul de voturi primite de către un partid politic participant la alegeri.

FVotul unic

netransferabil

56

Acesta este motivul pentru care scrutinele proporţionale sunt consideratescrutine cu finalitate proporţională. Modurile acestea de scrutin conţin înlegea lor electorală una sau mai multe metode de repartiţie a locuriloreligibile necesare pentru atingerea obiectivului final. Există o marediversitate de metode proporţionale şi de moduri de scrutin proporţionale,care combină fie mai multe dintre metodele proporţionale, fie combinăscrutinul uninominal cu o metodă proporţională, păstrând finalitateaproporţională. Contrar a ceea ce se crede în mediile politice şi societateacivilă, scrutinul proporţional nu este neapărat sinonim cu scrutinul delistă, ci poate funcţiona foarte bine cu candidaturi individuale, aşa cumfuncţionează cu prima metodă proporţională – sistemul Hare.

Totuşi, trebuie remarcat că diversele tehnici de reprezentareproporţională înainte de a fi dezvoltate de către societatea politică europeană,au fost “inventate”, să spunem aşa, de politicienii americani, începând cuanul 1791, pentru un cu totul alt obiectiv decât repartizarea locurilor eligibileîntre partidele politice: adică repartizarea între diferitele state ale Uniunii alocurilor din Camera Reprezentanţilor, proporţional cu populaţia acestora.

Problema atribuirii statelor a unui număr de locuri din CameraReprezentanţilor în funcţie de numărul locuitorilor este, de fapt, de aceeaşinatură ca şi atribuirea locurilor între partide, ori între candidaţii fiecăruipartid într-o anumită circumscripţie, în funcţie de numărul de voturi.

Unele metode proporţionale au fost descoperite mai întâi de cătreamericani, înainte de a fi din nou de către cei de pe vechiul continent. Dinaceastă raţiune, pentru fiecare metodă, numele eventualului autor americanva fi evidenţiat între paranteze lângă cel al autorului european.

a. Metodele prin coeficient

Prin aceste metode se calculează mai întâi un coeficient, carereprezintă numărul de voturi necesare pentru un loc eligibil. Pe urmă, seîmparte numărul de voturi pentru fiecare listă sau pentru fiecare candidat cuacest coeficient. Numărul întreg obţinut reprezintă numărul de locuri la carelista are dreptul. După această operaţie, de regulă, rămân locuri neocupate şivoturi care nu pot fi repartizate, care se numesc resturi.

Diferitele metode ale acestei categorii se deosebesc prin modul decalcul al coeficientului, respectiv, prin modalităţile de atribuire a locurilorneacordate prin coeficient.

Coeficientul cel mai simplu este cel obţinut prin raportul dintrenumărul de voturi exprimate în fiecare circumscripţie şi numărul de locuri deacordat. Acest coeficient simplu este denumit coeficientul Hare.

Alţi coeficienţi utilizaţi în procesele electorale sunt coeficientulHagenbach-Bischoff, coeficientul Droop şi coeficientul Imperiali.

numărul sufragiilor exprimateCoeficientul Hare -numărul locurilor de acordat

↓100000

5 = 20000

numărul sufragiilor exprimateCoeficientul Hagenbach - Bischoff - numărul locurilor de acordat + 1 ↓

FMetode prin

coeficient

FCoeficientul

Hare

FCoeficientulHagenbach-

Bischoff

57

1000005 + 1 = 16666

numărul sufragiilor exprimateCoeficientul Droop -

numărul locurilor de acordat +1+ 1

↓1000005 + 1 + 1 = 16667

numărul sufragiilor exprimateCoeficientul Imperiali - numărul locurilor de acordat + 2 ↓

1000005 + 2 = 14285

Odată coeficientul stabilit, rămâne de ales o metodă pentruatribuirea locurilor neacordate prin coeficient. Se prefigurează două cazuri, înfuncţie de utilizarea unui scrutin cu candidaturi individuale sau a unui scrutinde listă.

Calcularea coeficientului electoral poate fi făcută la nivel naţionalsau la nivel de circumscripţie.

La nivel naţional, coeficientul electoral se obţine prin împărţireanumărului total de voturi exprimate la numărul total de locuri (mandate) derepartizat.

La nivelul unei circumscripţii, se împarte numărul de voturiexprimate la nivelul circumscripţiei la numărul de mandate atribuite uneicircumscripţii.

După calcularea coeficientului electoral, se trece la a doua etapă, ceaa repartizării mandatelor între listele de candidaţi propuse, prin împărţirea,pentru fiecare listă, a coeficientului electoral la numărul de voturi obţinute defiecare listă. Se obţine un număr de mandate atribuite, dar şi un rest demandate

Exemplu practic:

În circumscripţia nr. 10 sunt de atribuit 5 mandate.

Alegători ………….81 250Votanţi …………….76 375Sufragii exprimate…75 000

La alegeri au participat 4 liste de candidaţi propuse de partidelepolitice, care au obţinut următoarele rezultate:

Lista A - 35 000 de voturiLista B – 21 000 de voturiLista C – 12 000 de voturiLista D – 7 000 de voturi

FCoeficientul

Droop

FCoeficientul

Imperiali

58

numărul sufragiilor exprimateCoeficientul electoral -numărul locurilor (mandatelor)

↓ 75000

5 = 15000

Prima operaţiune este atribuirea mandatelor, în urma aplicăriicoeficientului electoral, prin împărţirea numărului de voturi obţinute defiecare listă la coeficient. Rezultatele sunt următoarele:

Lista A – 35 000 : 15 000 = 2 mandateLista B – 21 000 : 15 000 = 1 mandatLista C – 12 000 : 15 000 = 0 mandateLista D – 7 000 : 15 000 = 0 mandate

După această a doua etapă, nu se ajunge la atribuirea tuturormandatelor, pentru că după prima împărţire rămân întotdeauna resturileelectorale, adică voturi neutilizate şi mandate nedistribuite (rămân astfel 2mandate nedistribuite). Se impune deci o nouă repartizare.

În funcţie de cadrul în care se aplică reprezentarea proporţională,există clasificarea în: reprezentare proporţională la nivel naţional şi cea lanivel de circumscripţie.

Pentru repartizarea resturilor la nivel local sunt utilizate mai multesisteme:

§Sistemul celui mai puternic rest;§Sistemul celei mai mari medii;

Pentru repartizarea celor 2 mandate se poate utiliza unul dinsistemele evidenţiate mai sus.

Exemplu practic

I. Sistemul celui mai puternic rest

Lista A – 2 locuri (30 000 voturi utilizate, rest = 5000 de voturineutilizate);

Lista B – 1 loc (15 000 voturi utilizate, rest = 6000 de voturineutilizate);

Lista C – 0 locuri ( 0 voturi utilizate, rest = 12 000 de voturineutilizate);

Lista D – 0 locuri ( 0 voturi utilizate, rest = 7000 de voturineutilizate);

Resturile se vor aşeza în ordine descrescătoare: 12 000, 7000, etc. şise vor repartiza astfel:

Lista A – 0 mandateLista B – 0 mandateLista C – 1 mandat ( 12 000 voturi)Lista D – 1 mandat ( 7 000 voturi)

FCoeficientul

electoral

59

Repartizarea definitivă utilizându-se acest sistem este următoarea:

Lista A – 2 mandateLista B – 1 mandatLista C – 1 mandatLista D – 1 mandat

= 5 mandateUtilizarea acestui sistem favorizează partidele mici.

II. Sistemul celei mai puternice medii

Repartizarea este mai complicată, utilizându-se acest sistem, fiindnevoie de mai multe operaţiuni. Astfel, fiecărui număr de mandate atribuite ise adaugă, în mod fictiv, cifra “1”, apoi se împarte cifra obţinută în urmaadiţionării la numărul de voturi obţinute de fiecare listă.

Exemplu practic

Lista A - 2 + 1 = 3 35 000 : 3 = 11 666 voturiLista B - 1 + 1 = 2 21 000 : 2 = 10 500 voturiLista C - 0 + 1 = 1 12 000 : 1 = 12 000 voturiLista D - 0 + 1 = 1 7 000 : 1 = 7 000 voturi

Cea mai mare medie este 12 000 care a rezultat la lista C, aceastaobţinând cel de al 4-lea mandat, a doua medie este a listei A, care obţine celde al 5-lea mandat.

Dacă adunăm prima repartizare a mandatelor cu cea operată pe bazacelei mai puternice medii vom obţine următoarele rezultate:

§ prima repartizare = lista A – 2 mandate = lista B – 1 mandat§ a doua repartizare = lista C – 1 mandat = lista A – 1 mandat

Rezultatele definitive se prezintă astfel:

Lista A – 3 mandateLista B - 1 mandatLista C – 1 mandatLista D – 0 mandate.

Utilizarea metodei celei mai puternice medii favorizează partidelemari în detrimentul celor mici.

1. Votul unic transferabil (sistemul Hare)

Acest mod de scrutin a fost primul sistem proporţional utilizat înistoria proceselor electorale. Este vorba de un sistem de atribuire a locurilorprin coeficient, dar de un tip extrem de particular. El a fost propus pentruprima oară de Thomas Wright Hill în anul 1821, când votul era public, ca pe

FVotul unic

transferabil

60

urmă să fie adaptat votului cu buletine de vot în Danemarca, în anul 1855,fiind popularizat de către Th. Hare în 1867.

Trebuie remarcat că metoda aceasta de vot este foarte complexăpentru organizatorii scrutinului, dar este foarte simplă pentru alegători. Eafuncţionează în circumscripţiile cu număr relativ mic de locuri de acordat (2-5), cu candidaturi individuale. Fiecare alegător trebuie să claseze, pebuletinul său de vot, candidaţii din circumscripţia lui electorală, în ordinea pecare o preferă, ca în cazul scrutinelor uninominale alternative. Toţi candidaţiicare reprezintă prima preferinţă şi au atins coeficientul (se utilizeazăcoeficientul Droop) sunt declaraţi aleşi. Dacă un candidat a depăşitcoeficientul, voturile sale suplimentare se împart între ceilalţi candidaţiconform preferinţelor următoare ale alegătorului.

Pentru a opera repartiţia surplusului de voturi care depăşeştecoeficientul unui candidat ales, pentru ceilalţi candidaţi rămaşi în cursaelectorală, se calculează proporţia preferinţelor următoare în favoareacandidaţilor rămaşi în cursă pe ansamblul de voturi ale candidatului ales,proporţionalitate care se aplică apoi şi surplusului de voturi care depăşesccoeficientul, pe care l-a obţinut cel ales. Dacă în urma numărării voturilor,nici un candidat nu a putut obţine un număr de voturi suficient, care săegaleze coeficientul şi mai sunt locuri de acordat, se elimină candidatul depe ultimul loc, repartizându-se voturile sale între ceilalţi candidaţi, ţinândseama de preferinţele următoare de pe buletinele de vot ale acestui candidatcare va fi eliminat.

În acest mod se pot pierde voturi (netransferabile), deoarecealegătorii nu pot fi obligaţi să indice mai mult de o preferinţă, pentru cabuletinele lor să fie valabile. Dar în final rămân doi candidaţi pentru unsingur loc şi îl primeşte acela care are mai multe voturi repartizate, chiar dacănu atinge coeficientul.

Acest sistem permite respectarea candidaturilor individuale şiîncurajează partidele să afişeze alianţele lor în faţa alegătorilor, dând semnalepentru preferinţele de urmat.

Avantajele votului unic transferabil:- permite alegătorului să-şi aleagă singur reprezentantul;- asigură alegătorul, spre deosebire de sistemele proporţionale

de listă, că votul său pentru un candidat nu va servi la alegerea unui candidatal aceluiaşi partid, dar pe care nu-l doreşte;

- permite alegătorului să exprime un vot “transversal”,selecţionând candidaţii din partide diferite, dar care au aceeaşi poziţie într-oproblemă foarte importantă pentru el.

Calităţile acestui mod de scrutin explică susţinerea sa viguroasă decătre proporţionaliştii din lumea anglo-saxonă, cu toate dificultăţile deaplicare.

În cadrul scrutinului proporţional de listă sunt posibile două tipuride soluţii: metoda resturilor cele mai puternice (Hamilton 1792) şi metodamediei celei mai puternice (Jefferson 1792).

2. Metoda resturilor celor mai puternice (metoda Hamilton 1792)

Pentru această metodă se utilizează coeficientul simplu, iar pentrulocurile neatribuite se utilizează regula resturilor cele mai puternice.

FMetoda

resturilor celormai puternice

61

Această metodă este favorabilă partidelor mici, dar prezintă uninconvenient din cauza unor paradoxuri cauzate de calculele matematice.Aceste paradoxuri provin din evoluţia deseori capricioasă a resturilor. Acesteresturi de voturi migrează de la un partid la altul ducând la rezultate absurdedin punct de vedere politic. Astfel, dacă în turul următor partidul de peprimul loc pierde un anumit număr de voturi îşi poate păstra mandatele, iarpartidul care câştigă un anumit număr de voturi poate pierde orice şansă de aobţine un loc eligibil.

În cazul în care avem o circumscripţie cu 4 locuri partidul cu celemai puţine voturi poate şi obţine un loc, dar dacă circumscripţia câştigă unloc suplimentar trecând la 5 locuri eligibile, ne găsim în situaţia de mai sus,când cu aceeaşi repartiţie a voturilor partidul de pe ultimul loc nu mai obţinenici un loc, ceea ce este absurd.

Acest ultim tip de paradox este cunoscut în Statele Unite aleAmericii sub numele de “paradoxul de Alabama”. Această metodă a fostaplicată între 1850 şi 1900 pentru repartiţia între state a locurilor din CameraReprezentanţilor. După recensământul din 1880, serviciile din Congres audescoperit că reprezentarea statului Alabama riscă să fie amputată din cauzaacestui fenomen .

Înmulţirea acestui tip de probleme şi protestele energice ale aleşilorcare blestemau matematicienii partizani ai acestui sistem, “această crimă pecare ei îndrăznesc să o numească paradox”, au dus la abandonarea sistemului.

Cu toate acestea, acest sistem este adeseori utilizat pentru repartiţialocurilor între partidele politice. Acest sistem este unul dintre cele mai puţindefavorabile pentru micile liste. Când se totalizează la nivelul întregii ţărirezultatele în voturi şi locuri, se dovedeşte a fi unul din cele mai justesisteme. La acest moment, sistemul este utilizat în numeroase ţări dinAmerica Latină, ca şi în Lichtenstein şi Cipru.

3. Metoda celei mai puternice medii (metoda Jefferson 1792)

La această metodă se aplică coeficientul simplu şi fiecare locneatribuit este afectat succesiv fiecărei liste, adăugându-se locurilor dejaobţinute. Se calculează pentru fiecare listă raportul voturi/locuri. Locul esteatribuit acelei liste care are cea mai mare medie de voturi pe loc. Pentru ailustra metoda celui mai puternic rest putem spune că aceasta favorizează netpartidele mari care obţin locuri, în timp ce partidele de pe ultimul loc nuobţin nici măcar un loc.

Această metodă proporţională a fost folosită în Belgia până în 1919şi în Franţa, în cadrul departamentelor în 1945-1946 şi 1986. Acum aceastămetodă este utilizată în Spania, Portugalia, Islanda, Israel, Olanda, Finlanda,Turcia, Argentina, Republica Dominicană, Uruguay, Venezuela, precum şi încele mai noi democraţii ale Europei de Est: România, Bulgaria şi Estonia.

În Spania, în cadrul circumscripţiilor de slabă magnitudine, cu omedie de 5 locuri eligibile, acest mod de scrutin acordă un avantajconsiderabil marilor partide, aşa cum o arată rezultatele alegerilor. Dar, nutoate partidele mici (partide ale minorităţilor naţionale) sunt defavorizate,care datorită forţei locale pot, prin acest joc electoral, să obţină mai multelocuri decât ar fi sperat.

FMetoda celeimai puternice

medii

62

b. Metodele prin divizori

Principiul general al acestor metode constă în a diviza succesivnumărul de voturi obţinute de fiecare listă din circumscripţie printr-o seria denumere, denumite divizori. Locurile sunt atribuite listelor în ordinea celormai mari numere obţinute după această operaţie.

1. Metoda d'Hondt

Este o altă reprezentare, absolut echivalentă a metodei celei maiputernice medii. Prin această metodă propusă de Victor d'Hondt, seriadivizorilor este suita numerelor întregi: 1, 2, 3, 4,…

Se poate observa că prin această metodă a divizorilor (cea maisimplă cu putinţă), numerele obţinute de fiecare partid corespund medieivoturilor pe locuri, atunci când acestea le sunt succesiv fictiv acordate.Locurile sunt acordate conform celei mai puternice medii, fiind o situaţieechivalentă cu cea a metodei mediei celei mai puternice (metoda Jefferson)favorabilă partidelor mari.

Nici această metodă nu este scutită de paradoxuri, fiindasemănătoare cu metoda resturilor cele mai puternice în acest caz.

Exemplu practic:

Presupunem că în Circumscripţia electorală nr. 10 sunt de atribuit 5locuri (mandate).

Alegătorii ………….81 250Votanţi ………….…76 375Sufragii exprimate…75 000

Au prezentat liste patru partide politice, obţinând următoarelerezultate:

Lista A = 35 000 de voturiLista B = 21 000 de voturiLista C = 12 000 de voturiLista D = 7 000 de voturi

În acest sistem este necesar să se împartă voturile obţinute dinfiecare listă la 1, 2, 3, 4, etc., până la numărul de deputaţi de ales, în cazulnostru până la cifra 5. Rezultatele sunt următoarele:

FMetode prin

divizori

FMetodad’Hondt

63

1) Stabilirea cotităţilor

Locuri(mandate)

Lista A Lista B Lista C Lista D

1 35 000 21 000 12 000 7 0002 17 500 10 500 6 000 3 5003 11 666 7 000 4 000 2 3334 8 750 5 250 3 000 1 7505 7 000 4 200 2 400 1 400

2) Clasificarea cotităţilor în ordine descrescătoare

Rezultatele obţinute se aşează în ordine descrescătoare până la al 5-lea loc:

§ 35 000§ 21 000§ 17 500§ 12 000§ 11 666 – repartitorul electoral.

3) Atribuirea locurilor cu ajutorul repartitorului electoral.

Lista A – 35 000 :11 666 = 3 locuri (mandate)Lista B – 21 000 : 11 666 = 1 locLista C – 12 000 : 11 666 = 1 locLista D – 7 000 : 11 666 = 0 locuri

2. Metoda Sainte-Lagüe (metoda Webster 1832)

Această metodă a fost propusă în anul 1910 de către matematicianulfrancez Sainte-Lagüe utilizează ca divizori numere impare: 1, 3, 5, 7 ….

Prin această metodă partidele mici sunt mai puţin dezavantajate şinici nu prezintă paradoxurile matematic ale metodei celor mai mari resturi,trebuind întotdeauna preferată acesteia. Este cea mai adecvată metodă pentrurepartiţia locurilor unei adunări în cadrul unităţilor geografice (state federale,departamente) pentru că nu defavorizează unităţile administrative mici.

Exemplu practic

Partide/divizori 1 3 5 MandateA 43 000 14 333 8 600 2B 28 000 9 333 5 600 1C 17 000 5 666 3 400 1D 12 000 4000 2 400 1

FMetoda Sainte-

Lagüe

64

Totuşi, unii au considerat-o ca pe o metodă prea favorabilă partidelormici, şi au preferat să o modifice, seria de divizori devenind: 1,4; 3; 5…..Prin această modificare a primului divizor este mai dificilă obţinerea unui locde către un partid mic, care-l pierde în favoarea unuia mai puternic. Aceastămetodă este mai favorabilă partidelor mijlocii, chiar dacă le dezavantajeazăpe cele mici.

Exemplu practic

Partide/divizori 1,4 3 5 MandateA 30 714 14 333 8 600 2B 18 571 9 333 5 600 2C 12 142 5 666 3 400 1D 8571 4000 2 400 0

Modificarea primului divizor face mai dificilă obţinerea unui loc decătre un partid mic.

Metoda descrisă mai sus este utilizată în Suedia, Norvegia şiDanemarca.

Diferenţele sensibile rezultate din atribuirea locurilor prin metodeledescrise mai sus şi care sunt atât de apropiate între ele ne arată importanţaalegerii metodei utilizate în alegeri, dincolo de simpla denumire dereprezentare proporţională.

7. Pragurile electorale. Rolul pragurilor

În unele sisteme electorale proporţionale, pentru a permiteparticiparea la repartizarea locurilor, s-a fixat un prag naţional sau decircumscripţie, în general fixat în procente din voturile exprimate. Acest prageste de 5 % la nivel naţional în Germania, România, de 4% în Suedia la nivelnaţional sau de 12% în circumscripţii, de 3% în circumscripţii în Spania, de3% la nivel naţional în Grecia, de 1% în Israel, de 8% în Liechtenstein şi e12,5% în circumscripţii în Sri Lanka. Efectele pragurilor pot fi foarteimportante şi într-o oarecare manieră pot aduce atingere reprezentativităţiidin adunare.

Pragul electoral reprezintă un coeficient minim de voturi valabilexprimate obţinut la nivelul întregii ţări sau circumscripţii careîndreptăţesc formaţiunea politică în cauză să fie reprezentată în adunarefiind exprimat în procente electorale.

A fost creat pentru a corecta dezavantajele reprezentăriiproporţionale, evitând dispersia politico-electorală exagerată.

În cazul dispersiei electorale, cum a fost şi este cazul în ţările fostecomuniste din Europa de Est, dacă o formaţiune sau formaţiuni politice nudepăşesc pragul electoral se poate ajunge la situaţia în care pot fi eliminatefoarte multe procente din voturile exprimate de susţinătorii acestor partide şi,astfel, o mare parte din voturi să fie lipsite de orice reprezentare în Adunare.De aceea, s-a luat măsura stabilirii a unui prag electoral pentru partide şi unulsuperior pentru alianţele de partide.

Acelaşi mod de scrutin poate avea efecte foarte diferite în funcţie deţara unde este aplicat, în ţările occidentale pragul de 4% sau 5% neducând

FPragul

electoral

65

niciodată la îndepărtarea de la reprezentare a unei proporţii atât de mari devoturi exprimate.

7. Avantajele şi dezavantajele reprezentării proporţionale(RP)

7.1 Avantaje ale reprezentării proporţionale

Sistemul reprezentării proporţionale are ca avantaje aproape toateinsuficienţele înregistrate în sistemul majoritar, printre care:

1. Accentuează utilitatea voturilor, întrucât toate voturileexprimate sunt luate în considerare;

2. Duce la un raport just între procentul voturilor obţinute şimandatele atribuite;

3. Toate curentele de opinie, chiar minoritare, sunt reprezentate;4. Permite reprezentarea minorităţilor naţionale în Parlament;5. Propunerile de candidaţi sunt făcute numai de partide şi

formaţiuni politice;6. Permite şi implică anumite condiţionări legate de realizarea

unui procent minim (prag electoral) ce trebuie obţinut la nivel naţional saude circumscripţie;

7. Dă prioritate programelor şi platformelor politice, ideilor şimai puţin personalităţii şi promisiunilor candidaţilor;

8. Preîntâmpină aranjamentele şi speculaţiile determinate deorganizarea unui al doilea tur de scrutin;

9. Favorizează multipartidismul, indiferent de mărimeapartidelor, precum şi independenţa acestora;

10. Realizează o fotografie a realităţii, oricât de diversă ar fiaceasta, exprimând diferitele tendinţe şi curente de opinie, ceea ce reprezintăde fapt chiar una dintre funcţiile scrutinului.

11. Se impune prin rigurozitatea calculelor matematice înîmpărţirea voturilor;

12. Caracterul programatic – reprezentarea proporţională este unscrutin al ideilor, al programelor partidelor politice şi nu al unor indivizi, caîn cazul scrutinului majoritar uninominal.

13. Stimulează partidele politice să desfăşoare campanii electoraleactive în toate zonele ţării; acest lucru contrastează cu sistemele majoritare încare partidele au tendinţa de a se concentra în câteva circumscripţiicompetitive şi de a neglija circumscripţiile în care ele sunt fie prea slabreprezentate, fie suficient de puternice.

7.2. Dezavantaje ale reprezentării proporţionale

Dezavantajele pe care le prezintă acest sistem sunt îndeajuns deimportante pentru a-l împiedica să fie un sistem infailibil:

1. Este un scrutin de listă, alegătorul nu-şi poate exprimaopţiunea pentru un anume candidat, ci pentru partidul din care acesta faceparte, indiferent de calităţile personale ale celorlalţi candidaţi înscrişi pe listaacestuia.

2. Sufragiul nu marchează manifestarea voinţei naţionale, aceastafiind realizată printr-un proces de mediere şi coalizare a partidelor politice,indiferent de rezultatul alegerilor.

FAvantajele RP

66

3. Majoritatea parlamentară este conjucturală, neomogenă,artificială şi precară, ceea ce sporeşte dificultăţile acţiunii guvernamentale şiaccentuează instabilitatea sprijinului acordat acestuia;

4. Majoritatea parlamentară şi Guvernul sunt produsul şireflectarea unor contradicţii, ajungându-se la un “regim de iresponsabilitate”,căci astfel dispare responsabilitatea partidelor în faţa celor care l-au votat;

5. Presupune ruperea legăturii între aleşi şi alegători, prin votareaunei liste, pe baza unui program general de partid şi pentru programulfiecărui candidat;

6. Favorizează partidele extremiste mici, dar cu ambiţii mari,puternic reprezentate de liderii lor, care îţi arogă uneori exclusivitateaadevărului politic,

7. Operaţiunile de împărţire a voturilor şi de atribuire amandatelor presupune calcule şi operaţiuni la nivel naţional şi local greu deînţeles de către alegătorii lor.

8. Întocmirea listelor electorale de candidaţi de către partide –aceste liste sunt rezultatul conducerilor partidelor care deţin astfel cheiaalegerilor; vechimea în partid, disciplina, ardoarea militantă a candidaţilorsunt apreciate de conducerea partidului, care poate să îşi propulseze pe listepe cei pe care îi apreciază, eliminând eventualele dizidenţe democratice.

În concluzie, am putea spune că acest sistem al reprezentăriiproporţionale nu este suficient de bine şlefuit pentru a răspunde tuturorcerinţelor societăţii actuale.

8. Sisteme electorale mixte

Sistemele electorale mixte rezultă din combinarea sistemuluimajoritar cu reprezentarea proporţională. Aceste moduri de scrutin suntutilizate rar, ele fiind adesea criticate pentru complexitatea lor.

În doctrină, se subliniază complexitatea şi dificultatea sistemelorelectorale mixte.

Acest sistem se prezintă în diferite variante:

1. Scrutinul de listă prin înrudireEste sistemul ce a fost utilizat în Franţa pentru alegerile din 1951 şi

1956. Este vorba de aplicarea scrutinului de listă în cadrul unui departament.Mai multe liste dintr-un departament se declarau înrudite şi în acest cazvoturile lor se puteau aduna. Dacă o listă sau o înrudire de liste obţineamajoritatea absolută a voturilor, ea obţinea toate locurile din circumscripţie.În interiorul înrudirii de liste se utiliza media cea mai puternică pentrurepartizarea locurilor între listele înrudite. Potrivit deci cu amploareaalianţelor şi succesul obţinut, atribuirea locurilor se face fie potrivitscrutinului majoritar, fie potrivit reprezentării proporţionale.

Scopul utilizării acestui sistem a fost acela de a “sub-reprezenta”partidele considerate ca extremiste sau cele opuse regimului şi de a “supra-reprezenta” partidele care alcătuiesc cea de a “treia forţă”.

2. Scrutinul dublului vot (sistemul german)

Acest sistem este cunoscut şi sub denumirea de “sistemulreprezentării proporţionale personalizate”. Acest sistem rezultă dincumularea scrutinului majoritar cu cel al reprezentării proporţionale. Fiecare

FDezavantajele

RP

FSisteme

electoralemixte

FScrutinul de

listă prinînrudire

67

alegător dispune de două buletine: cu primul, pe baza scrutinului uninominalmajoritar, desemnează un deputat pentru circumscripţia sa; cu cel de aldoilea, pe baza scrutinului reprezentării proporţionale, el se pronunţă pentruun partid. Rezultă astfel două categorii de deputaţi: deputaţi aleşi în fiecarecircumscripţie şi deputaţi aleşi pe listele naţionale prezentate de fiecarepartid.

Dacă se întâmplă ca numărul mandatelor obţinute în circumscripţiilede scrutin majoritar să fie mai mare ca cel rezultat din aplicarea reprezentăriiproporţionale, diferenţa respectivă nu se anulează ci, cu valoarea ei, sesuplimentează numărul deputaţilor din Bundestag.

Giovani Sartori consideră că sistemul german este un sistem mixt întermenii criteriilor de votare, dar nu şi în termenii rezultatului, care esteproporţional pentru întregul Bundestag. Un adevărat sistem mixt este, susţineautorul, un sistem în cadrul căruia compoziţia parlamentarilor reflectă oproporţie contrabalansată de o disproporţie.

Exemplele actuale ale Parlamentelor într-adevăr mixte sunt ilustratede cazurile Italiei, Japoniei şi Rusiei. Mai precis, Italia a adoptat în 1993 unsistem majoritar (uninominal cu un singur tur de scrutin) pentru 75% dinlocuri şi proporţional pentru restul de 25%; câteva luni mai târziu Japonia aabandonat vechiul său sistem electoral pentru un amestec de 60% majoritar şi40% proporţional. În decembrie 1993, electoratul din Rusia a fost convocatsă aleagă noua Cameră inferioară cu o combinaţie de 50% majoritar şi 50%proporţional.

Fără referire la procente aceste cuplări majoritar şi proporţional suntconsiderate “o căsătorie nereuşită”, o soluţie contraproductivă. În cazulalegerilor din Rusia, orice sistem electoral ar fi produs rezultate extravagante.

Giovani Sartori face distincţia între sistemele semi-mixte – pentru căsunt majoritar-proporţionale la intrare, dar nu şi la ieşire – şi sistemele mixte-mixte, care sunt majoritar proporţionale şi ca rezultat, şi ca distribuţie alocurilor. Modelul sistemelor semi-mixte provine din Germania, al căreisistem este numit şi “proporţional personalizat” sau “mixed-proportional”.

În orice ţară, trecerea de la deschiderea proporţionalismului lastrâmtorile sistemului majoritar traumatizează interese şi obiceiuriconsolidate.

Ţările al căror sistem este asemănător cu cel al Germaniei sunt NouaZeelandă şi Venezuela. Mai există o varietate de sisteme mixte (semi-mixte)care includ Albania, Bolivia, Coreea de Sud, Croaţia, Estonia, Lituania,Mexic, Ungaria, Taiwan.

În doctrină au fost evidenţiate şi alte variante ale sistemelorelectorale mixte: modurile de scrutin mixte geografic, scrutinul mixt careîmbină scrutinul uninominal şi scrutinul proporţional prin compensare, celecare îmbină votul unic şi reprezentarea proporţională, etc.

Efectele modului de scrutin mixt este rezultatul unui amestec deefecte ale scrutinelor “pure” care sunt utilizate.

Aceste moduri de scrutin sunt singurele care garantează efectivînvingătorului dispunerea de o majoritate absolută a locurilor din adunare.

FScrutinul

dublului vot

68

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. DELEANU Ion, Instituţii şi proceduri constituţionale, Ed. Servo-Sat,Arad, 2001, pag. 112-116.

2. DUCULESCU Victor, CĂLINOIU Constanţa, DUCULESCUGeorgeta, Tratat de teorie şi practică parlamentară, Ed. Lumina Lex, Bucureşti,2001, vol. I, pag. 302-303.

3. GILIA Claudia, Sisteme şi proceduri electorale, Ed. C.H. Beck,Bucureşti, 2007.

4. IANCU Gheorghe, Sistemul electoral, Monitorul Oficial, Bucureşti,1998, pag. 43-66.

5. IONESCU Cristian, Tratat de drept constituţional contemporan, Ed.All Beck, Bucureşti, 2003, pag. 321-324.

6. LIJPHART Arend, Modele ale democraţiei, Polirom, Iaşi, 2000, pag.140-164.

7. MARTIN Pierre, Sistemele electorale şi modurile de scrutin, Ed.Monitorul Oficial, Bucureşti, 1999, pag. 39-90.

8. TĂNĂSESCU Simina, DEACONU Ştefan, Drept constituţional şiinstituţii politice, Caiet de seminarii, Ed. All Beck, Bucureşti, 2002, pag. 87-99.

9. SARTORI Giovani, Ingineria constituţională comparată,MEDITERANA 2000, Bucureşti, 2002, pag. 15-41.

10. DEACONU Ştefan, Avantajele şi dezavantajele diferitelor sistemeelectorale, în Revista Dreptul nr. 3/2000.

11. LECLERCQ Claude, Droit constitutionnel et institutions politiques,Litec, Paris, 1999, pag. 190 – 192.

12. PACTET Pierre, Institutions politiques. Droit constitutionnel,Armand Colin, Paris, 2000, pag. 98-107.

13. HAMON Francis, TROPER Michel, Droit constitutionnel, Paris,L.G.D.J., 2003, pag. 154-160.

69

TEMĂ DE REFLECŢIE

Argumentaţi adeziunea dumneavoastră pentru un scrutin majoritar uninominalsau pentru un scrutin de listă.

MODELE DE ÎNTREBĂRI

1. Bifaţi afirmaţia corectă: Prin procedeul “amestecării“ (lepanachage) se înţelege:

A. libertatea alegătorului de a alcătui el însuşi lista, reţinând candidaţi dinmai multe liste prezentate.B. libertatea alegătorului de a modifica ordinea candidaţilor din listaprezentată.

2. Enumeraţi 3 avantaje ale scrutinului uninominal:A._____________________________________________________________B._____________________________________________________________C._____________________________________________________________

3. Bifaţi afirmaţia corectă: Prin procedeul votului preferenţial seînţelege:

A. libertatea alegătorului de a alcătui el însuşi lista, reţinând candidaţi dinmai multe liste prezentate.B. libertatea alegătorului de a modifica ordinea candidaţilor din listaprezentată.

4. Enumeraţi 3 dezavantaje ale reprezentării proporţionale:A______________________________________________________________B______________________________________________________________C______________________________________________________________

RĂSPUNSURI LA ÎNTREBĂRI

1. Prin procedeul “amestecării” i se lasă alegătorului libertatea săalcătuiască el însuşi lista, reţinând candidaţi din mai multe liste prezentate.

2. Putem evidenţia drept avantaje ale scrutinului uninominal: asigurăo mai bună cunoaştere de către alegător a celui ales; cel ales îşi poate maiuşor susţine ideile şi programul său lansat în campania electorală; este unsistem care în condiţiile unei democraţii bipartide avantajează partidele mari.

3. Prin procedeul votului preferenţial se oferă libertatea alegătoruluide a modifica ordinea candidaţilor din lista prezentată.

4. Sistemul RP poate prezenta o serie de dezavantaje: presupuneruperea legăturii între aleşi şi alegători, prin votarea unei liste; favorizeazăpartidele extremiste mici, dar cu ambiţii mari, puternic reprezentate de lideriilor; sufragiul nu marchează manifestarea voinţei naţionale; etc.

70

CAPITOLUL IVALEGERILE ÎN ROMÂNIA

1. Cuprins2. Obiectiv general3. Obiective operaţionale4. Timpul necesar studiului capitolului5. Dezvoltarea temei6. Bibliografie selectivă7. Temă de reflecţie8. Modele de teste9. Răspunsuri şi comentarii la teste

Cuprins:

a Sistemul electoral în dezvoltarea constituţională a Românieia Alegerea Parlamentului Românieia Alegeri europene

a Obiectiv general: Cunoaşterea evoluţiei şi dezvoltării sistemului electoralromânesc.a Obiective operaţionale: Însuşirea mecanismelor de funcţionarea nouluisistem electoral din România.

= 3 ore

71

CAPITOLUL IVALEGERILE ÎN ROMÂNIA

1. Sistemul electoral în dezvoltarea constituţională a României

1.1. Sistemul electoral cenzitar potrivit dispoziţiilor StatutuluiDezvoltător al Convenţiei de la Paris (2 iulie 1864) – prima “Constituţie”a statului unitar român.

În istoria dreptului public românesc, cucerirea drepturilor şilibertăţilor individuale, crearea instituţiilor juridice naţionale, a fost lentă înraport cu ritmul general al mişcărilor similare din Europa, din cauzanecontenitelor ameninţări externe care veneau din partea Turciei şi a ţărilorvecine.

Organizarea politică şi constituţională a României realizată prinStatut este importantă deoarece:

§ Se ţine seama de realităţile sociale româneşti şi de posibilităţilede a se înfăptui soluţiile cele mai potrivite cerinţelor româneşti;

§ Statutul rezumă manifestarea liberei voinţe a poporului român dea-şi da o organizare naţională potrivit realităţilor româneşti.

Prin natura lui juridică, prin caracterul sistemului de norme căruia is-a dat expresie, prin conţinutul său, Statutul a fost considerat un act politico-juridic cu valoarea unei Constituţii.

Potrivit Statutului, puterea legiuitoare “se exercită colectiv de Domn,de Adunarea Ponderatrice (numită şi Corp Ponderator ori Senat) şi deAdunarea Electivă”. Deputaţii Adunări Elective se alegeau conform legiielectorale (numită şi aşezământ electoral), anexată Statutului şi aprobată prinplebiscit.

Deputaţii Adunării Elective erau aleşi prin scrutin de două grade: dealegătorii care votau direct, precum şi de cei care votau indirect.

Alegători indirecţi erau toţi românii care, după legea comunală eraualegători în consiliile comunale şi plăteau statului un anumit impozit, variind,după categorii, între 48 şi 100 de piaştri.

Alegători direcţi erau numai aceia care dovedeau existenţa unui venitde 100 de galbeni, plătind un impozit la stat de 4 galbeni.

Dreptul de vot se exercita de la vârsta de 25 de ani.Erau scutiţi de cens şi puteau vota ca alegători direcţi, dacă

întruneau şi celelalte condiţii cerute, preoţii, profesorii academiilor şiliceelor, doctorii şi licenţiaţii diferitelor facultăţi, inginerii, arhitecţii, cudiplome eliberate sau recunoscute de guvern, institutorii şcolilor publice, caşi conducătorii caselor de educaţie privată, recunoscute de Guvern.

Funcţionarii civili şi militarii retraşi din serviciu puteau fi desemnaţialegători direcţi dacă dovedeau că primesc o pensie de retragere anuală de celpuţin trei mii de lei.

Cât priveşte condiţiile pentru a fi ales deputat, art. 8 din lege stabileaurmătoarele:

§ Să fie român prin naştere sau să fi dobândit marea naturalizare;§ Să aibă 30 de ani împliniţi;§ Să fie alegător şi să plătească un cens de eligibilitate. Acest cens

se stabilea provizoriu la un venit de 200 de galbeni. Erau scutiţi de acest

F Sistemului

electoral cenzitar

72

cens cei care au ocupat înainte funcţii de stat, ofiţerii superiori în retragere,profesorii şi toţi cei care exercitaseră profesiuni liberale corespunzătoare.

Alegătorii indirecţi îşi exercitau votul lor în colectiv, prindesemnarea unui alegător direct. Orice comună care număra 50 de alegătoriindirecţi alegea un alegător direct. Împărţirea alegătorilor în colegii estedesfiinţată, cu o singură excepţie a colegiilor oraşelor şi judeţelor care sepăstra. Votul pentru alegerea alegătorilor direcţi era public. Votul pentrualegerea deputaţilor avea caracter secret. Alegerea se făcea cu majoritateaabsolută a voturilor exprimate şi rămase valabile.

Corpul Ponderator (Senatul) era constituit din mitropoliţi, episcopiieparhioţi, întâiul Preşedinte al Curţii de Casaţie, cel mai vechi dintregeneralii în activitate şi alţi 64 de membri numiţi de Domn, din care jumătateerau desemnaţi dintre persoanele care au exercitat cele mai înalte funcţii înstat ori care puteau justifica un venit anual de 800 de galbeni, iar jumătateproveneau dintre consilierii judeţeni, câte 3 din fiecare district. PreşedinteleSenatului era de drept Mitropolitul primat, al cărui vot – în caz de împărţire avoturilor – era hotărâtor. Cei 64 de membri numiţi de Domn se reînnoiau din3 în 3 ani cu câte o jumătate, putând fi numiţi din nou, cei înlocuiţipăstrându-şi mandatul până la instalarea celor nou numiţi.

Legea prevedea penalităţi în caz de fraudă electorală, de abuzuri, defalsificări de liste şi buletine de vot. Acţiunea penală în aceste cazuri sepunea în mişcare de către Ministerul Public

1.2. Drepturile electorale în lumina Constituţiei din 30 aprilie1866 – “cea mai liberală din Europa”

Constituţia din 1866 este prima Constituţie propriu-zisă a Statuluiromân, ea fiind stabilită, deliberată, votată şi pusă în vigoare de Naţiunearomână fără vreo patronare sau invocare a vreunei Puteri străine.

Constituţia a inaugurat un nou ciclu constituţional în istoria politicăa statului român. Introducerea regimului parlamentar democratic, consfinţireaunei game largi de drepturi şi de libertăţi publice, proclamarea principiuluiseparaţiei puterilor, consacrarea monarhiei ereditare, modernizarea în luminaprincipiilor constituţionale a întregii administraţii publice centrale şi localereprezintă trăsături definitorii ale acestui prim ciclu constituţional.

Deşi a fost considerată una din cele mai liberale constituţii dinEuropa, sistemul electoral introdus, bazat pe un cens de avere ridicat, afavorizat păturile sociale privilegiate – marii moşieri conservatori şi vârfurileburgheziei liberale.

Constituţia statuează sistemul bicameral, păstrându-se, astfel, cea dea doua Cameră (Senatul, introdus de Alexandru Ioan Cuza).

Membrii Parlamentului (Reprezentanţa Naţională) reprezentauNaţiunea, iar nu judeţul sau localitatea care i-a numit.

Adunarea Deputaţilor – prima Cameră legislativă - se compunea dindeputaţi aleşi; corpul electoral fiind împărţit în fiecare judeţ în 3 colegii:

§ Primul colegiu era compus din toţi cei care, îndeplinind condiţiilecerute de lege, aveau un venit de cel puţin 1200 de lei (dispoziţie ce a fostmodificată prin Legea electorală din iunie 1884, suma de bani micşorându-sela 1000 de lei);

§ Al doilea colegiu era format din care aveau domiciliul saureşedinţa în oraşe şi plăteau către stat o dare anuală directă de cel puţin 20 delei. Erau scutiţi de plata censului la acest colegiu: profesiunile liberale,

FDrepturileelectorale

reglementatede Constituţia

din 1866

73

ofiţerii în retragere, pensionarii statului, cei care au absolvit cel puţinînvăţământul primar;

§ Din colegiul trei făceau parte toţi cei care nu erau alegători încolegiul întâi sau în cel de al doilea şi care plăteau o dare cât de mică cătrestat.

Pentru a fi alegător, legea electorală din 1884 în art. 16 stipulaurmătoarele condiţii:

§ Să fie român prin naştere sau să fi dobândit împământenirea;§ Să aibă vârsta de 21 de ani împliniţi;§ Îndeplinirea condiţiilor pentru a face parte într-unul din

colegiile evidenţiate mai sus.§ Constituţia din 1866 în art. 65 stabilea condiţiile pentru a fi

eligibil la Adunarea Deputaţilor:§ Să fie român prin naştere sau să fi primit marea

împământenire;§ Să se bucure de drepturile civile şi politice;§ Să aibă vârsta de 25 de ani împliniţi;§ Să aibă domiciliul în România.

Mandatul deputaţilor era de 4 ani.Pentru Senat, corpul electoral cuprindea 2 colegii în fiecare judeţ.Din primul colegiu făceau parte cei care aveau un venit de cel puţin

2000 de lei anual, o dispensă fiind acordată următoarelor categorii:§ Foştii şi actualii preşedinţi sau vicepreşedinţi ai uneia din

Camerele legiuitoare;§ Foştii şi actualii deputaţi şi senatori, care au făcut parte din două

legislaturi;§ Generalii şi coloneii şi cei care aveau un grad asimilat cu cel de

general sau colonel;§ Foştii şi actualii miniştri sau reprezentanţii diplomatici ai ţării;§ Foştii sau actualii membri sau preşedinţi de Curte, procurori-

generali pe lângă Curţile de apel, dar şi cei de la Curtea de Casaţie;§ Aceia care aveau diplomă de doctor sau de licenţiat în orice

specialitate şi care şi-au exercitat profesia timp de 6 ani;§ Membri Academiei Române.Din colegiul al doilea făceau parte toţi alegătorii direcţi din oraşe şi

din comunele rurale, care aveau un venit de la 2000 de lei în jos până la 800,precum şi comercianţii şi industriaşii care plăteau o patentă de clasa I sau aII-a. Erau dispensaţi de cens în acest colegiu următoarele persoane:

→ Ceai care aveau o diplomă de doctor de orice specialitate sau unalt titlu echivalent cu acela de doctor, ce provenea de la şcolile specialesuperioare;

→ Licenţiaţii în drept, în litere, filozofie sau ştiinţe;→ Foştii şi actualii magistraţi care au funcţionat timp de 6 ani;→ Inginerii, arhitecţii, farmaciştii şi medicii-veterinari cu diplomă;→ Profesorii şcolilor recunoscute de stat;→ Pensionarii care primeau o pensie minimă de 1000 de lei anual.Universităţile din Bucureşti şi Iaşi trimiteau fiecare câte un membru

în Senat, ales de către profesorii din cele două universităţi.Senatul se compunea şi din senatori de drept:§ Moştenitorul Tronului la vârsta de 18 ani, însă el nu avea drept de

vot decât de la vârsta de 25 de ani;§ Mitropoliţii şi episcopii eparhioţi.

74

Membrii Senatului erau numiţi pe o perioadă de 8 ani şi se reînnoiaujumătate la fiecare 4 ani, prin tragere la sorţi.

Pentru a fi eligibil pentru Senat, Legea electorală din 1884 prevedeaurmătoarele condiţii pentru candidat:

→ Să fie cetăţean român prin naştere sau naturalizare;→ Să se bucure de toate drepturile civile şi politice;→ Să aibă domiciliul în România;→ Să aibă vârsta de 40 de ani;→ Să aibă un venit de orice natură în cuantum de 9400 de lei.Faţă de statutul Dezvoltător al Convenţiei de la Paris, prevederile

Constituţiei din 1866 privitoare la componenţa Senatului s-au dovedit a fimai democratice prin excluderea prerogativei Domnului de a numi un anumitnumăr de senatori.

Legea electorală stabilea şi anumite incapacităţi pentru acele douăcategorii: alegători şi eligibili. Astfel, nu puteau fi alegători: cerşetorii, ceipuşi sub interdicţie judecătorească, cei care se aflau în stare de faliment,servitorii cu simbrie. De asemenea, erau consideraţi nedemni cei condamnaţipentru crime sau pentru anumite delicte prevăzute în Codul penal, cei caredeţineau case de prostituţie sau jocuri de noroc.

Prin Legea din 29 iunie 1917, Constituţia este modificată în ceea cepriveşte problema rurală (art. 19) şi privitor la drepturile electorale (art. 57 şiart. 67).

Un pas important în societatea democratică românească din aceaperioadă este realizat prin această modificare şi anume, introducerea votuluiuniversal. Art. 57 din lege prevedea: “ Adunarea Deputaţilor se compune dindeputaţi aleşi de către cetăţeni români majori, prin votul universal, egal,direct, obligatoriu şi cu scrutin secret pe baza reprezentării proporţionale.”

1.3. Regimul drepturilor electorale reglementat de Constituţia din1923

Contextul istoric, social şi politic impuneau adoptarea unui nou actfundamental care să reliefeze schimbările profunde, produse în viaţapoporului român.

Constituţia adoptată în 1923 a marcat un nou ciclu constituţional înviaţa societăţii româneşti, introducând o serie de principii noi faţă de cea din1866 şi anume: a consacrat caracterul naţional şi unitar al statului român, aînscris votul universal, a instituit o nou instituţie – Consiliul Legislativ, aconceput drepturile cetăţeneşti ca funcţii sociale, a instituit principiullegalităţii şi domnia legii, etc.

Gama drepturilor şi libertăţilor fundamentale a fost preluată înîntregime din Constituţia din 1866, însă unele dintre ele au suferit modificăriimportante. Astfel, art. 5 a adăugat la sfera libertăţilor şi libertatea deasociere, precizând în cuprinsul aceluiaşi articol că de drepturile şi libertăţilerespective se bucurau “românii, fără deosebire de origine etnică, de limbăsau de religie”.

Constituţia face o precizare importantă cu privire la drepturilepolitice şi anume: “legi speciale vor determina condiţiile în care femeile potavea exerciţiul drepturilor politice”, în timp ce drepturile civile ale femeilorurmau a fi stabilite pe baza deplinei egalităţi a celor două sexe. Exerciţiuldrepturilor politice era restrâns şi de condiţia cetăţeniei: “numai

FDrepturile

electorale subimperiul

Constituţieidin 1923

75

naturalizarea aseamănă pe străin cu Românul pentru exercitarea drepturilorpolitice” (art. 7 alin. 2 din Constituţie).

Constituţia din 1923 a păstrat organizarea bicamerală aParlamentului, în ciuda puternicelor critici aduse de Partidul ŢărănescSenatului, considerat ca un “corp străin”, care contravenea tradiţiiloranterioare reformei introduse de Domnitorul Alexandru Ioan Cuza.Parlamentul (Reprezentarea Naţională) era format din Adunarea Deputaţilorşi Senat.

Adunarea Deputaţilor se compunea din deputaţi aleşi de cetăţeniiromâni, majori, prin vot universal, direct obligatoriu şi secret. Pentru a fieligibil la Adunarea Deputaţilor trebuiau întrunite următoarele condiţii decătre candidat:

→ Să fie cetăţean român;→ Să aibă exerciţiul drepturilor civile şi politice;→ Să aibă vârsta de 25 de ani împliniţi;→ Să aibă domiciliul în România.Senatul se compunea din senatori aleşi şi din senatori de drept.Doar cetăţenii români în vârstă de 40 de ani puteau alege senatorii.

Membrii aleşi în consiliile judeţene, urbane şi rurale, întruniţi într-un singurcolegiu alegeau câte un senator în fiecare judeţ. De asemenea, membriicamerelor de comerţ, de industrie şi agricultură, întruniţi în colegii separate,alegeau câte un senator de fiecare categorie şi pentru fiecare circumscripţieelectorală. Fiecare universitate alegea, prin votul profesorilor săi, un senator.

Art. 72 din Constituţia din 1923 prevedea că sunt senatori de drept:§ Moştenitorul Tronului de la vârsta de 18 ani, însă acesta nu

dispunea de drept de vot decât de la vârsta de 25 de ani;§ Mitropolitul ţării;§ Episcopii eparhioţi ai Bisericii ortodoxe române şi greco-catolice;§ Capii confesiunilor recunoscute de stat, precum şi reprezentantul

superior religios al musulmanilor din Regat;§ Preşedintele Academiei Române.Potrivit dispoziţiilor constituţionale (art. 73) deveneau senatori de

drept foştii înalţi funcţionari ai statului ( foştii preşedinţi ai Corpurilorlegiuitoare, foştii senatori şi deputaţi, foştii preşedinţi ai Înaltei Curţii deCasaţie şi Justiţie, generalii de rezervă şi în retragere, etc.).

Pentru a fi eligibil la Senat trebuiau întrunite următoarele condiţii:→ A fi cetăţean român;→ A avea exerciţiul drepturilor civile şi politice;→ A avea vârsta de 40 de ani împliniţi;→ A avea domiciliul în România.Nedemnităţile, incapacităţile electorale, dar şi procedura alegerilor

urmau a fi stabilite printr-o lege electorală ulterioară.

1.4. Drepturile politice în perioada 1938-1947

Acest ciclul constituţional este marcat de adoptarea Constituţieicarliste din 27 februarie 1938 şi repunerea în vigoare, cu unele rezerve aConstituţiei din 1923, la 31 august 1944, moment care a marcat începutulunei involuţii constituţionale a României, accentuată spre finele anului 1947de blocarea mecanismelor constituţionale.

În această perioadă, România s-a confruntat pe plan intern şi externcu fenomene de instabilitate şi schimbarea sferelor de influenţă, fiind nevoită

FDrepturilepolitice înperioada

1938-1947

76

să-şi adapteze cadrul constituţional şi mecanismele de conducere politică lanoile realităţi.

Constituţia din 1938 prevedea concentrarea puterii politice în mâinileRegelui: “Puterea legislativă se exercită de Rege prin ReprezentaţiuneaNaţională care se împarte în două Adunări: Senatul şi AdunareaDeputaţilor” – art. 31 alin. 1.

Adunarea Deputaţilor se compunea din deputaţi aleşi de cetăţeniromâni, care au vârsta de 30 de ani împliniţi şi care practicau o îndeletniciredin următoarele trei categorii:

§ agricultură şi munca manuală;§ comerţul şi industria;§ ocupaţii intelectuale.Majoratul electoral este ridicat deci, la 30 de ani pentru a se evita

manipularea tineretului în campania electorală de către Garda de Fier.Totodată, electoratul este distribuit în trei categorii, potrivit unor criteriiprofesionale.

Constituţia din 1938 a făcut un pas înapoi în ceea ce priveşteexerciţiul vieţii democratice prin introducerea votului pe colegii, înlăturândastfel, caracterul universal al votului.

Mandatul deputaţilor este stabilit la 6 ani în loc de 4 ani.Senatul se compunea din senatori numiţi de Rege, senatori de drept

(Moştenitorul Tronului, toţi Principii familiei regale, majori, episcopiieparhioţi, etc.) şi senatori aleşi prin vot obligatoriu şi secret, pe bazascrutinului uninominal. Proporţia senatorilor numiţi, în raport cu cei aleşi, erade jumătate. Mandatul senatorilor de drept înceta odată cu calitatea saudemnitatea în virtutea căreia îl deţineau. Mandatul senatorilor aleşi şi a celornumiţi era de 9 ani. Mandatul senatorilor aleşi se reînnoia din 3 în 3 ani, înproporţie de o treime.

Prin Legea electorală din 9 mai 1939 se prevedea că au drept de votdoar cetăţenii români, atât femei, cât şi bărbaţi, care aveau vârsta de cel puţin30 de ani împliniţi, erau ştiutori de carte şi practicau una din îndeletnicirileexpres prevăzute de lege.

Către sfârşitul anului 1940, România se afla într-o gravă crizăpolitică internă şi externă. Regele Carol al II-lea, în data de 5 septembrie1940 suspendă Constituţia din 1938, care reprezenta baza regimului său,dizolvând în acelaşi timp şi cele două adunări legiuitoare.

În perioada 1940-1944 o serie de acte constituţionale au stat la bazaordinii juridice în statul român (Decretul-lege pentru apărarea ordinii politiceunice şi totalitare a Statului Român din 22 iunie 1940; Decretul Regal pentruformarea unui nou Guvern din 5 septembrie 1940; Decretul-lege privitor lareglementarea succesiunii la Tronul României a Marelui Voievod Mihai din 6septembrie 1940; Decretul Regal pentru învestirea cu depline puteri în stat ageneralului Ion Antonescu din 8 septembrie 1940; Decretul Regal prin carestatul Român devine stat naţional legionar din 14 septembrie 1940;)

Regimul politic autoritar condus de generalul Ion Antonescu a fostînlăturat la 23 august 1944 prin arestarea acestuia. Devenea, astfel, iminentăinstituirea unui nou cadru constituţional, necesar organizării şi exercităriiputerii. Convocarea unei Adunări Constituante care să realizeze acestdeziderat nu era posibilă deoarece Corpurile legiuitoare fuseseră desfiinţatede Carol al II-lea, situaţie care a determinat alegerea unei soluţii inedite, şianume: repunerea în vigoare a unor dispoziţii constituţionale anterioare. Înaceste condiţii, în baza Jurnalului Consiliului de Miniştri nr. 570 din 30

77

august 1944, s-a semnat Decretul-lege nr. 1626 din 31 august 1944, prin cares-a repus în vigoare, cu unele rezerve (acestea vizau îndeosebi puterealegislativă: “până la organizarea Reprezentanţei naţionale, puterealegislativă se exercită de Rege, la propunerea Consiliului de Miniştri"),Constituţia din 1923.

În perioada 1944 – 1947, România a cunoscut o involuţieconstituţională. În mai 1946, guvernul Groza făcea publice anteproiecteledecretelor pentru organizarea Reprezentanţei naţionale şi pentru alegereadeputaţilor (Legea electorală). Partidul Comunist considera înlăturarea celeide a doua Camere(Senatul) - un act “democratic”.

În 15 iulie 1946 a fost adoptat Decretul nr. 2218 privind exercitareaputerii legislative, act prin care se puneau bazele Parlamentului unicameral:“Reprezentanţa Naţională se organizează într-un singur corp: Adunareadeputaţilor” – art. 1 alin 2.

Alegerea deputaţilor se realiza de către cetăţenii români în vârstă decel puţin 21 de ani împliniţi, prin vot universal, egal, direct şi secret, pebaza scrutinului de listă şi a reprezentării proporţionale. Decretul stipula căfemeile au drept de vot şi pot fi alese în Adunarea Deputaţilor în aceleaşicondiţii ca şi bărbaţii. Pentru a fi eligibil, dispoziţiile decretului prevedeaudrept condiţii: vârsta de cel puţin 25 de ani împliniţi, cetăţenia română şidomiciliul în România.

Dispoziţiile Decretului nr. 2218 au fost completate de cele aleDecretului nr. 2219 din 1946 privind alegerile pentru Adunarea Deputaţilor.Prin acest decret se stipula că cei care au dobândit cetăţenia română prinnaturalizare nu aveau drept de vot şi nu puteau fi aleşi în Adunare decât după6 ani de la data naturalizării. Militarii activi şi membrii Corpului judecătorescnu puteau fi aleşi în Adunarea Deputaţilor.

Decretul prevedea o categorie largă de nedemni de a fi alegători saualeşi: cei condamnaţi pentru crime sau pentru anumite infracţiuni prevăzutede Codul penal, cei condamnaţi ca fiind vinovaţi de dezastrul ţării sau decrime de război, cei condamnaţi la pierderea drepturilor politice pe timpulprevăzut în hotărârea judecătorească, cei care au candidat pe listele partidelor“Totul pentru Ţară, şi “Naţional Creştin” pentru alegerile parlamentareprecum şi membrii organelor de conducere şi reprezentanţii în parlament aiorganizaţiilor de orice fel pro hitleriste de tip fascist din timpul ocupăriiungare a Transilvaniei de Nord, etc.

Decretul cuprindea, de asemenea, dispoziţii referitoare la registrulelectoral şi la certificatele de alegători, dar şi la procedura alegerilor,repartizarea mandatelor, validarea alegerilor şi sancţiuni în cazul încălcăriidispoziţiilor electorale prevăzute de acesta (decret).

Evenimentele politice se precipită şi în data de 30 decembrie 1947,Regele Mihai abdică: “…pe deplin conştient de importanţa actului ce fac îninteresul poporului român, ABDIC, pentru mine şi pentru urmaşii mei de laTron, renunţând pentru mine şi pentru ei la toate prerogativele ce le-amexercitat ca Rege al României.

Las poporului român libertatea de a-şi alege noua formă de stat”Perioadă studiată (1938-1947) aici, a fost perioada în care ordinea de

drept, cea constituţională s-a aplicat cel mai puţin, perioadă în care s-a trecut,treptat şi discret, peste această ordine de drept, la guvernarea comunistămarxist-leninistă, încheindu-se în acelaşi timp domnia unei dinastii care aadus ţării numele, independenţa, întregirea şi votul universal.

78

În aceeaşi zi a abdicării Regelui se convoacă Adunarea Deputaţilor şise adoptă Legea nr. 363/1947 pentru constituirea statului român în RepublicaPopulară Română. Pe data adoptării legii, regimul constituţional tranzitoriuinstituit la 31 august 1944, şi-a încetat existenţa.

La 24 februarie 1948, Adunarea Deputaţilor adoptă o lege (legea nr.32) prin care stipulează propria dizolvare şi se învesteşte Guvernul cu puterelegislativă până la constituirea noului Parlament. Potrivit art. 3 din lege, noulfor legislativ al ţării care se va numi Marea Adunare Naţională “va elaboraConstituţia Republicii Populare Române”. Potrivit aceleiaşi legi, seorganizează alegeri generale în data de 28 martie 1948.

1.5. Drepturile politice sub imperiul Constituţiilor socialiste (1948,1952, 1965)

La 13 aprilie 1948, Marea Adunare Naţională adoptă primaConstituţie socialistă a ţării care a consemnat legislativ acapararea puteriipolitice de către o elită a Partidului Comunist.

Legea fundamentală a introdus restricţii politice ale exercităriidrepturilor electorale, prevăzând că “nu se bucură de dreptul de votpersoanele interzise, lipsite de drepturi civile şi politice şi nedemne,declarate ca atare de organele în drept, conform legii” (art. 18 alin 3).

Majoratul electoral era stabilit la vârsta de 18 ani, iar dreptul de a fiales revenea celor care au împlinit vârsta de 23 de ani. Spre deosebire dereglementările anterioare în materie electorală, militarii, magistraţii şifuncţionarii publici aveau dreptul de a fi aleşi în toate organele statului.

Constituţia din 1948 stabilea în art. 4 că reprezentanţii poporului întoate organele puterii de stat erau răspunzători în faţa poporului şi puteau firevocaţi prin voinţa alegătorilor, în condiţiile legii.

Constituţia din 1952 nu a adus modificări esenţiale în ceea cepriveşte conţinutul principiilor înscrise în legea fundamentală din 1948, însăa reliefat un nou principiu, de esenţă sovietică: rolul conducător al partiduluiunic.

Constituţia a rezervat un capitol special – Capitolul VIII – sistemuluielectoral, în care a stabilit regulile de desfăşurare a alegerii deputaţilor.Dispoziţiile privind caracterul universal, egal, direct şi secret al votului,majoratul electoral stabilit la 18 ani, dreptul de a fi eligibil de la vârsta de 23de ani, egalitatea în drepturi a femei cu bărbatul cât priveşte dreptul de aalege şi de a fi ales în Marea Adunare Naţională, eliminarea oricărei forme dediscriminare cât priveşte exercitarea dreptului de vot sunt preluate din vecheareglementare constituţională de la 1948.

Art. 101 prevedea obligativitatea deputaţilor de a da socoteală în faţaalegătorilor de activitatea lor şi de cea a organului ales din care făcea parte.De asemenea, deputatului i se putea retrage oricând mandatul, în urmahotărârii majorităţii alegătorilor, în conformitate cu procedura fixată de lege.Acest lucru era cu atât mai posibil, cu cât partidul era totalitar, iar lista decandidaţi unică.

Legea fundamentală din 1965, denumită “constituţia socialismuluivictorios” a marcat o etapă distinctă în organizarea constituţională a statuluisocialist. Sistemul politic se baza în continuare pe monopolul partidului unic

FDrepturilepolitice înperioada

1948-1965

79

care exercita rolul conducător în întreaga societate. Marea Adunare Naţionalărămâne organul suprem al puterii de stat, unica autoritate legiuitoare a ţării.În anul 1974 se introduce instituţia prezidenţială (modificare a Constituţieidin 1965 realizată prin Legea nr. 1/1974).

Drepturile electorale sunt consacrate în art. 25 din Constituţie.Majoratul electoral rămâne stabilit la 18 ani, iar vârsta de eligibilitate este de23 de ani, păstrându-se, de asemenea, posibilitatea revocării deputaţilor decătre cetăţeni. Nici de această dată nu se prevedea dreptul de vot pentrucetăţenii străini sau apatrizi. Nici cei care aveau dublă cetăţenie nu dispuneaude drepturile electorale, deoarece legislaţia din acea perioada interzicea dublacetăţenie în România. Spre deosebire de reglementările constituţionaleanterioare (Constituţia din 1948 şi cea din 1952), mandatul Marii AdunăriNaţionale era stabilit la 5 ani. Preşedintele Republicii era ales de către MareaAdunare Naţională pe durata legislaturii şi era răspunzător în faţa acesteiapentru îndeplinirea atribuţiilor sale şi pentru dezvoltarea statului.

1.6. Sistemul electoral în actuala reglementare constituţională

Evenimentele din 1989 au produs modificări esenţiale în viaţapolitică românească. Nucleu organizatoric, creat în acele zile fierbinţi aleRevoluţiei, Frontul Salvării Naţionale a adoptat Decretul-lege nr. 2 din 27decembrie 1989 prin care s-a creat un nou organism denumit ConsiliulFrontului Salvării Naţionale care era învestit cu prerogative caracteristiceParlamentului, iar preşedintele Consiliului era învestit cu atribuţii de Şef alstatului. Printre atribuţiile Consiliului se regăseşte şi aceea de reglementare asistemului electoral. Decretul-lege nr. 8 din 31 decembrie 1989 pune bazelepluralismului politic, consfinţind libera constituire a partidelor politice înRomânia în vederea realizării unei societăţi cu adevărat democratice.

Decretul-lege nr. 92 din 14 martie 1990, din punct de vedere alnaturii juridice a fost un act cu caracter constituţional, nu o simplă legeelectorală, de fapt, el a fost o “mini - Constituţie provizorie a perioadeiguvernării revoluţionare”, aşa cum se exprima profesorul Antonie Iorgovan.Decretul stabilea regulile pentru alegerea noului Parlament, precum şi aPreşedintelui României. Se restabileşte formula bicamerală a Parlamentului,alcătuit din Adunarea Deputaţilor şi Senat. Redactorii Decretului-lege nr.92/1990 au urmărit să dea un sens bicameralismului, mai exact, să conturezeun sens celei de-a doua Camere.

Atât Parlamentul cât şi Preşedintele României se alegeau prin votuniversal, egal, direct şi secret, liber exprimat. Majoratul electoral erastabilit la vârsta de 18 ani. Pentru a fi ales în Adunarea Deputaţilor vârstastabilită era de 21 de ani, în timp ce pentru Senat şi Preşedinte al României secerea o vârstă de 30 de ani. Pentru aceste demnităţi publice puteau candidanumai cetăţenii cu domiciliul în ţară, care aveau o profesiune sau ocupaţielegală.

Erau excluşi de la exerciţiul drepturilor electorale alienaţii şi debiliimintali puşi sub interdicţie, precum şi persoanele lipsite de drepturileelectorale, pe durata stabilită prin hotărârea judecătorească de condamnare.

Nu puteau fi alese persoanele care săvârşiseră abuzuri în funcţiipolitice, juridice şi administrative, care au încălcat drepturile fundamentaleale omului, precum şi persoanele care au organizat sau au fost instrumenteale represiunii în cadrul organelor de securitate, în vechea poliţie sau în

FSistemul

electoral dupăRevoluţia din

1989

80

miliţie, precum şi persoanele, care potrivit legii, nu puteau face parte dinpartidele politice.

Scrutinul ales pentru desemnarea parlamentarilor era reprezentareaproporţională, precizându-se, de asemenea, că organizaţiile reprezentândminorităţile naţionale care nu întruniseră numărul necesar de voturi pentru aavea un mandat în Adunarea Deputaţilor, aveau dreptul la un mandat dedeputat.

Potrivit art. 80 din Decretul-lege nr. 92/1990, Adunarea Deputaţilorşi Senatul se constituiau, de drept, în Adunare Constituantă pentru adoptareanoii Constituţii a statului român. Astfel, în şedinţa din 21 noiembrie 1991 aAdunării Constituante a fost adoptată noua Constituţie a României, care aintrat în vigoare după aprobarea sa prin referendum în data de 8 decembrie1991.

Constituţia din 1991 a marcat începutul unui nou ciclu constituţionalîn viaţa statului român, care reliefează noile realităţi politice, juridice,economice şi sociale. Constituţia reglementează o serie de principii care staula baza ordinii constituţionale în orice stat democratic şi anume: principiulsuveranităţii poporului, principiul separaţiei puterilor, pluralismul politic,principiul supremaţiei Constituţiei, principiul egalităţii în drepturi a tuturorcetăţenilor, fără nici o discriminare, principiul consacrării şi garantăriidrepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, etc.

Drepturile politice au fost consacrate în art. 34 şi în art. 35 dinConstituţie.

În sistemul nostru constituţional, cetăţenii au drept de vot de lavârsta de 18 ani împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv, dacă sunt îndeplinătatea facultăţilor mintale şi au aptitudinea morală de a vota. Vârstaminimă de 18 ani permite o largă participare la vot a tinerilor, ea fiind vârstala care o persoană are maturitatea politică necesară exercitării dreptului devot. La această vârstă persoana capătă capacitatea electorală care este unaspect al capacităţii de drept constituţional.

Deplinătatea facultăţilor mintale este o condiţie firească, elementară,şi de aceea Constituţia nu acordă drept de vot debililor sau alienaţilor mintalipuşi sub interdicţie prin hotărâre judecătorească. Astfel se realizează o dublăprotecţie juridică, atât a persoanelor în cauză, cât şi a întregii societăţi, actulvotării implicând responsabilitatea alegerii făcute. Cât priveşte aptitudineamorală de a vota, Constituţia stabileşte că nu o au persoanele condamnateprin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale.Votul este deci universal, condiţiile cerute de lege fiind fireşti, minimale şirezonabile.

Faţă de această redactare a textului constituţional, ar putea fi ridicatedouă probleme juridice: una privind persoanele arestate preventiv şi altaprivind persoanele aflate în executarea unei pedepse privative de libertate. Cuprivire la prima categorie de persoane va trebui să observăm că nici unimpediment legal sau practic nu există în calea exercitării dreptului de vot. Înbaza art. 23 alin. 11, aceste persoane se bucură de prezumţia de nevinovăţieşi, prin urmare, de deplinătatea exercitării drepturilor lor politice şi civice. Caatare, pentru aceste persoane, în măsura în care ele îndeplinesc şi celelaltecondiţii stabilite în art. 36 din Constituţie, legea electorală trebuie să creezecondiţiile exercitării dreptului de vot. În schimb, pentru persoanele care seaflă în executarea unei pedepse privative de libertate, soluţia nu poate fiaceeaşi. Dificultăţi de ordin practic şi juridic pledează pentru soluţia

FDrepturileelectoraleedictate de

Constituţia din1991

81

suspendării exerciţiului dreptului de vot în asemenea cazuri, având în vedereşi prevederile art. 53 din Constituţie.

Prin intermediul dreptului de vot, cetăţenii participă în primul rând laformarea Parlamentului şi la alegerea Preşedintelui ţării, precum şi laalegerea primarilor şi a membrilor în consiliile locale şi judeţene. Exercitareadreptului de vot nefiind obligatorie.

Potrivit Constituţiei, au dreptul de a fi aleşi cetăţenii români careîndeplinesc condiţiile prevăzute în art. 16 alin. 3 :”Funcţiile şi demnităţilepublice, civile sau militare, pot fi ocupate de persoanele care au numaicetăţenia română şi domiciliul în ţară”, dacă nu le este interzisă asocierea înpartidele politice, potrivit art. 37 alin. 3 din Constituţie: “Nu pot face partedin partidele politice judecătorii Curţii Constituţionale, Avocaţii poporului,magistraţii, membri activi ai armatei, poliţiştii şi alte categorii defuncţionari publici stabilite prin lege organică”.

Prin urmare nu puteau candida străinii, apatrizii şi cetăţenii românicare au şi o altă cetăţenie sau care nu aveau domiciliul în ţară. Cât priveştedispoziţiile enunţate în art. 37 alin. 3, dacă persoanele din aceste categorii ardori să candideze în alegerile parlamentare, prezidenţiale sau locale, ele potdemisiona din funcţiile respective, înainte de a-şi depune candidatura.Motivaţia textului constituţional este relativ evidentă şi ea ţine de necesitateade a avea alegeri libere şi corecte, aşa cu este prevăzut în art. 2 alConstituţiei.

Se înţelege că şi cetăţenii români având dublă cetăţenie şi domiciliulîn străinătate pot candida dacă, anterior depunerii candidaturii, renunţă lacealaltă cetăţenie şi îşi stabilesc domiciliul în ţară.

Pentru a fi aleşi în Camera Deputaţilor sau în organele locale,candidaţii trebuie să aibă vârsta de 23 de ani. Candidaţii pentru mandatulsenatorial sau pentru funcţia de Preşedinte al României, trebuie să aibă vârstade cel puţin 35 de ani. Deşi alte condiţii nu sunt prevăzute în Constituţie, esteevident că cetăţenii care nu au drept de vot, nu pot candida în alegerileparlamentare, prezidenţiale sau locale.

Dispoziţiile constituţionale în materie electorală au fost completatecu cele din legile speciale care reglementau în mod detaliat proceduraalegerilor parlamentare, prezidenţiale sau locale, în speţă Legea nr. 68 din 15iulie 1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi Legea nr. 69din 15 iulie 1992.

Constituţia din 1991 au suferit o serie de modificări instituite prinLegea de revizuire nr. 429/2003, aprobată prin referendumul naţional din 18-19 octombrie 2003, confirmat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 3 din22 octombrie 2003.

În contextul actual, în care România doreşte integrarea în structurileUniunii Europene, în care este nevoie de o uniformizare a reglementărilor lanivel european, se impunea o regândire a unor norme constituţionale şi înmateria dreptului electoral.

Astfel, noile prevederi constituţionale au vizat şi drepturile electoraleşi modul lor de exercitare. Art. 34 (36 conform noii numerotări) privitor ladreptul de vot nu a suferit modificări. În schimb, alin. 2 al art. 35 (art. 37 înnoua reglementare constituţională) a fost modificat. Revizuirea a vizat doarvârsta minimă cerută pentru a fi ales senator, aceasta fiind de 33 de ani în locde 35 de ani. În general, în sistemele electorale, coborârea limitei de vârstăpentru exercitarea drepturilor electorale este apreciată ca o accentuare ademocratismului alegerilor.

FDrepturile

politice dupărevizuirea

Constituţieidin 2003

82

Îndeplinirea condiţiilor constituţionale de eligibilitate trebuieverificată cu mare atenţie, încă de la propunerea şi înregistrareacandidaturilor. Orice nesocotire a acestor condiţii atrage nulitatea alegerii.

Celor două articole privitoare la drepturile electorale, prin revizuireaConstituţiei, li s-a adăugat un articol referitor la dreptul de a fi ales înParlamentul european - art. 38 – “În condiţiile aderării României la UniuneaEuropeană, cetăţenii români au dreptul de a alege şi de a fi aleşi înParlamentul european”.

Este vorba, deci, de o extindere a drepturilor electorale pe care le aucetăţenii români, desigur în condiţiile în care România va deveni membru cudrepturi depline în Uniunea Europeană.

Aceste drepturi de a alege şi de a fi ales în Parlamentul european, potfi considerate şi în contextul mai larg al noţiunii de cetăţenie europeană,instituită prin Tratatul de la Maastricht şi aprofundată prin Tratatul de laAmsterdam.

O altă modificarea constituţională, în strânsă legătură cu exerciţiuldrepturilor electorale, o reprezintă art. 16 alin. 3 şi 4 din Constituţie.

Două sunt inovaţiile introduse în art. 16 alin. 3: pe de o parte, s-aeliminat condiţia de a avea doar cetăţenia română pentru ocuparea uneidemnităţi sau funcţii publice, deoarece, în condiţiile integrării ţării noastre înfamilia democraţiilor moderne, nu era justificată interdicţia ocupării acestorfuncţii de către cetăţenii români ce au şi altă cetăţenie; pe de altă parte, s-aprevăzut garanţia egalităţii dintre femei şi bărbaţi în ocuparea unor asemeneafuncţii.

Alineatul 4 al art. 16 consacră un drept ce aparţine cetăţenilorUniunii Europene, strâns legat de dezvoltarea democraţiei la nivelul de bazăal unităţilor administrativ-teritoriale, justificat faţă de aceia care, potrivitcondiţiilor prevăzute de legea organică, rezultă că s-au integrat în viaţasocial-economică a comunităţilor locale: “În condiţiile integrării României laUniunea Europeană, cetăţenii uniunii care îndeplinesc cerinţele legiiorganice au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în autorităţile administraţieipublice locale.”

Dispoziţiile constituţionale sunt completate de legi speciale înmaterie electorală.

2. Alegerea Parlamentului României

Legea nr. 35/2008 stabileşte cadrul juridic general pentru alegereacelor două Camere ale Parlamentului României, încercând să dea o formămodernă reglementărilor anterioare din domeniu.

2.1. Trăsăturile votului

Camera Deputaţilor şi Senatul se aleg pentru un mandat de 4 ani prinvot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. Votul prezintă următoareletrăsături:

a. este universal. Caracterul universal înseamnă că toţi cetăţeniiromâni, care îndeplinesc anumite condiţii prevăzute expres de Constituţie audreptul să voteze. Condiţiile constituţionale pentru exercitarea dreptului devot sunt: majoratul politic( alegătorul să aibă vârsta de 18 ani împliniţi);capacitatea de exerciţiu deplină (nu au drept de vot debilii sau alienaţiimintali puşi sub interdicţie prin hotărâre judecătorească definitivă;

FAlegerea

ParlamentuluiRomâniei

FTrăsăturile

votului

83

demnitatea civică (nu au drept de vot persoanele condamnate prin hotărârejudecătorească definitivă la pierderea drepturilor electorale).

b. este egal. Egalitatea votului presupune pe de o parte că fiecarealegător are dreptul la un singur vot pentru alegerea unui parlamentar, iar pede altă parte, că votul fiecărui cetăţean valorează tot atât cât valorează votulaltui cetăţean.

c. este liber. Exercitarea dreptului de vot este un drept şi nu oobligaţie juridică.

d. este direct. Acest caracter presupune exercitare dreptului de votnumai de către titularul dreptului de vot.

e. este secret. Datorită votului secret, alegătorul nu poate fi obligatde către nici o persoană fizică sau autoritate publică să dezvăluie în favoareacărui candidat sau partid a votat.

Acestor condiţii constituţionale, Legea electorală mai adaugă douăcondiţii:

→ înscrierea alegătorilor cu drept de vot pe o listă electorală(permanentă sau specială);

→ deţinerea cărţii de alegător.

Opţiunea pentru un sistem identic de alegere a celor două Camerelegislative conferă acestora o legitimitate identică, ambele fiind expresiavoinţei politice a aceluiaşi corp electoral. Alegerile pentru cele două Camereau loc la aceeaşi dată, urmând ca, până la întrunirea legală a nouluiParlament, mandatul forului legislativ anterior să fie prelungit.

Legea defineşte o serie de termeni şi expresii care au importanţa pentru procesulelectoral, precum:

1. afiş electoral – apel, declaraţie, fotografie şi alt material sub formătipărită, utilizat de competitorii electorali în scop de informare şi propagandăelectorală;

2. alegător – orice cetăţean al României cu drept de vot şi care aîmplinit vârsta de 18 ani până în ziua alegerilor inclusiv;

3. alegeri – în cazul în care nu se face altă menţiune, acţiuni dedesemnare a membrilor Camerei Deputaţilor şi Senatului;

4. alegeri parlamentare – alegeri pentru desemnarea membrilorCamerei Deputaţilor şi Senatului ale Parlamentului României;

5. alegeri generale – orice tip de alegeri care au loc într-o singură zi,pe întreg teritoriul ţării;

6. alegeri anticipate – alegeri organizate în cazul dizolvării înainte determen a organului ales;

7. alianţă electorală – asociere între partide politice şi/sau alianţepolitice şi/sau organizaţii ale cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, înscopul participării la alegeri, înregistrată la organismul electoral competentpotrivit prezentului titlu;

8. alianţă politică – asociere între partide politice pe baza unui protocolde asociere înregistrat la Tribunalul Bucureşti, potrivit Legii partidelor politice nr.14/2003;

9. circumscripţie electorală - unitate administrativ-teritorială – judeţsau municipiul Bucureşti - sau circumscripţia electorală pentru românii cudomiciliul în afara ţării, în care se organizează alegeri şi la nivelul căreia seatribuie mandate, în funcţie de rezultatele alegerilor;

10. colegiu uninominal – subunitate a unei circumscripţii electorale, încare este atribuit un singur mandat;

FTermeni şi

expresiielectorale

84

11. birou electoral – organism care se constituie pentru bunaorganizare şi desfăşurare a alegerilor la nivel naţional, la nivel de circumscripţieelectorală şi la nivel de secţie de votare;

12. oficiu electoral – organism electoral constituit la nivelul sectoarelormunicipiului Bucureşti, fără a avea atribuţia de a constata rezultatele alegerilor laacel nivel, însă având rolul de a contribui la buna organizare şi desfăşurare aalegerilor din Circumscripţia Electorală Bucureşti, inclusiv prin totalizarearezultatului alegerilor la nivel de sector;

m) campanie electorală – perioadă în care competitorii electoralidesfăşoară activităţi de propagandă cu scopul de a-i determina pe alegători să îşiexprime voturile în favoarea lor;

13. candidat – persoană care participă la alegeri în urma propunerilorînaintate de competitori electorali sau în nume propriu pentru a obţine un mandatde deputat sau de senator, în condiţiile în care candidatura sa este declaratădefinitivă de către organismul electoral corespunzător, potrivit prezentului titlu;

14. candidat independent – persoană care participă la alegeri pentru aobţine un mandat de deputat sau de senator, şi care se auto-propune pentruaceasta, fiind susţinută de un anumit număr de alegători, în condiţiile în carecandidatura sa este declarată definitivă de către organismul electoralcorespunzător, potrivit prezentului titlu;

15. competitori electorali – partidele politice, alianţele politice,alianţele electorale şi organizaţiile legal constituite ale cetăţenilor aparţinând uneiminorităţi naţionale reprezentată în Consiliul Minorităţilor Naţionale, careînaintează propuneri de candidatură, precum şi candidaţii independenţi;

16. contestaţie – cale de atac prin care orice parte interesată – cetăţeni,candidaţi, competitori electorali – solicită birourilor electorale abilitate sauinstanţelor judecătoreşti competente, respectarea prevederilor menţionate ca atareîn prezentul titlu;

17. desemnarea candidaţilor – procedură de adoptare de către partidepolitice, alianţe politice, alianţe electorale şi organizaţii ale cetăţenilor aparţinândminorităţilor naţionale a deciziilor cu privire la propunerile de candidaturi;

18. domiciliu – adresa la care persoana fizică declară că are locuinţaprincipală şi care este înscrisă în actul de identitate;

19. reşedinţă – adresa la care persoana fizică declară că are locuinţasecundară, alta decât cea de domiciliu şi care este menţionată în actul deidentitate;

20. listă electorală – listă ce cuprinde toţi alegătorii care îşi exercitădreptul de vot în cadrul unei secţii de votare;

21. listă de susţinători – listă cuprinzând unele date personale şisemnăturile alegătorilor care susţin o anumită propunere de candidatură pentruînscrierea acesteia în alegeri;

22. observator intern – reprezentant al unei organizaţiineguvernamentale legal constituită, care are ca obiect principal de activitateapărarea democraţiei şi a drepturilor omului, acreditat pentru a observa procesulelectoral de către autoritatea competentă, potrivit prezentului titlu. Respectivulreprezentant nu poate fi membru al unui partid politic;

23. observator internaţional – reprezentant al unei organizaţii sauinstituţii străine acreditat pentru a observa procesul electoral de către AutoritateaElectorală Permanentă;

24. perioadă electorală – intervalul de timp cuprins între ziua aduceriila cunoştinţă publică a datei la care vor avea loc alegerile şi data în care rezultatelefinale ale acestora sunt aduse la cunoştinţă publică prin publicarea lor în

85

Monitorul Oficial al României, Partea I, după expirarea tuturor termenelor pentrucontestaţii şi răspunsuri la acestea;

25. propunere de candidatură – act de înscriere în competiţia electoralăa persoanei care doreşte să concureze în alegeri pentru câştigarea unui mandat încondiţiile în care este propusă şi susţinută de un concurent electoral sau se auto-propune şi este susţinută de un anumit număr de alegători, în conformitate cuprevederile prezentului titlu;

26. prag electoral – procentajul minim din voturile valabil exprimateseparat pentru Camera Deputaţilor şi Senat, sau numărul minim de colegiiuninominale în care se situează pe primul loc în ordinea numărului de voturivalabil exprimate, pentru un partid politic, alianţă politică sau electorală, necesarpentru a intra în procesul de distribuire a mandatelor;

27. incompatibilitate – situaţie, prevăzută în Constituţia României,republicată, în care o persoană nu poate fi deputat sau senator;

28. minoritate naţională – acea etnie care este reprezentată în ConsiliulMinorităţilor Naţionale;

29. fraudă electorală – orice acţiune ilegală care are loc înaintea, întimpul sau după încheierea votării ori în timpul numărării voturilor şi încheieriiproceselor-verbale şi care are ca rezultat denaturarea voinţei alegătorilor şi creareade avantaje concretizate prin voturi şi mandate în plus pentru un partid politic, oalianţă politică, o alianţă electorală sau un candidat independent;

30. registrul electoral – o bază de date centralizată în care sunt înscrişitoţi cetăţenii români, inclusiv cei cu domiciliul în străinătate, care au împlinitvârsta de 18 ani, cu drept de vot. Înregistrarea cetăţenilor cu domiciliul înstrăinătate se va face pe baza evidenţei existente la Direcţia generală depaşapoarte din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, utilizatela eliberarea paşapoartelor de tip CRDS;

31. act de identitate – cartea de identitate, cartea de identitateprovizorie, buletinul de identitate ori paşaportul tip CRDS, iar în cazul elevilor dinşcolile militare, carnetul de serviciu militar;

32. întâmpinare – cale de atac prin care orice parte interesată – cetăţeni,candidaţi, competitori electorali – solicită unei autorităţi publice sau birouelectoral care a emis actul atacat, respectarea prevederilor prezentului titlu;

33. alegeri parţiale – alegeri organizate în cazul anulării alegerilor într-o circumscripţie electorală, precum şi în cazul în care un mandat de deputat sau desenator a devenit vacant.

2.2. Stabilirea numărului de mandate

Componenţa numerică a fiecărui corp legislativ se stabileşte potrivitnormei de reprezentare prevăzută în Legea electorală, şi anume: 1 deputat la70 000 de locuitori şi 1 senator la 160 000 de locuitori.

Din punct de vedere al tipului de scrutin, Legea electorală prevedecă deputaţii şi senatorii se aleg în colegii uninominale constituite potrivitprevederilor art. 11 din legea electorală, prin scrutin uninominal, potrivitprincipiului reprezentării proporţionale, precum şi pe bază de candidaturiindependente.

Numărul locuitorilor care se ia în calcul este cel rezultat în urmaultimului recensământ al populaţiei, publicat de Institutul Naţional de Statistică.

Pentru organizarea alegerilor se constituie circumscripţii electorale lanivelul celor 41 de judeţe, o circumscripţie în municipiul Bucureşti şi o

FStabilireanumăruluimandatelor

FScrutin

majoritaruninominal

86

circumscripţie separată pentru românii cu domiciliul în afara României. Numărultotal al circumscripţiilor electorale este de 43.

În cadrul fiecăreia dintre cele 43 de circumscripţii electorale seconstituie colegii uninominale pe baza normei de reprezentare, după cumurmează: numărul colegiilor uninominale pentru Camera Deputaţilor, respectivSenat, se determină prin raportarea numărului de locuitori al fiecăreicircumscripţii electorale la normele de reprezentare prevăzute la art. 5 alin. (2) şi(3), la care se adaugă un colegiu de deputat, respectiv de senator pentru ceea cedepăşeşte jumătatea normei de reprezentare, fără ca numărul colegiilor de deputatdintr-o circumscripţie electorală să fie mai mic de 4, iar cel de senator mai mic de2;

Delimitarea colegiilor uninominale se face ţinând cont de următoarelereguli:

a) o circumscripţie electorală poate fi compusă numai din colegii uninominaleîntregi;

b) teritoriul cuprins de un colegiu uninominal trebuie să se afle pe teritoriulunuia şi aceluiaşi judeţ sau al municipiului Bucureşti;

c) pe teritoriul unei localităţi pot fi delimitate, de regulă, doar colegiiuninominale întregi;

d) un colegiu uninominal poate cuprinde, de regulă, una sau mai multelocalităţi întregi;

e) în municipiul Bucureşti, colegiile uninominale nu trebuie să depăşeascălimitele administrativ-teritoriale dintre cele 6 sectoare;

f) în circumscripţia electorală specială pentru cetăţenii români cu domiciliu înafara graniţelor României se vor forma 4 colegii uninominale pentru alegereaCamerei Deputaţilor şi două colegii uninominale pentru alegerea Senatului.Arondarea geografică a celor 4 colegii uninominale pentru Camera Deputaţilor şia celor două colegii uninominale pentru Senat vor fi stabilite prin hotărâre aGuvernului, conform hotărârii unei comisii parlamentare speciale constituite pebaza proporţionalităţii reprezentării parlamentare, în termen de maximum 90 zilede la intrarea în vigoare a legii.

g) în cadrul unei circumscripţii electorale, delimitarea colegiilor uninominalepentru alegerea Camerei Deputaţilor şi pentru alegerea Senatului se face astfelîncât mărimea acestora, calculată în număr de locuitori, să fie de aşa natură încâtcel mai mare colegiu uninominal să fie cu cel mult 30% mai mare decât cel maimic colegiu uninominal, în condiţiile în care sunt respectate prevederile lit. a) - e);

h) întotdeauna un colegiu uninominal pentru alegerea Senatului este formatdintr-un număr întreg de colegii uninominale pentru alegerea CamereiDeputaţilor, întregi şi alăturate, din cadrul aceleiaşi circumscripţii electorale.

Prima delimitare a colegiilor uninominale va fi efectuată prin hotărâre aGuvernului, conform hotărârii unei comisii parlamentare speciale constituite pebaza proporţionalităţii reprezentării parlamentare, în termen de maximum 90 zilede la intrarea în vigoare a prezentului titlu.

Delimitarea colegiilor uninominale se actualizează de către AutoritateaElectorală Permanentă. Operaţiunea de delimitare se actualizează după fiecarerecensământ al populaţiei, cu cel puţin 12 luni înainte de alegerile parlamentare latermen, prin emiterea unei hotărâri a Autorităţii Electorale Permanente care sepublică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Modificarea colegiilor uninominale nu poate fi făcută decât dacă faţă dedelimitarea anterioară a apărut o variaţie pozitivă sau negativă de minimum 10%din populaţia respectivului colegiu uninominal.

FDelimitarea

colegiiloruninominale

87

2.3. Listele electorale şi cărţile de alegător

Registrul electoral

Registrul electoral reprezintă o bază de date centralizată în care suntînscrişi toţi cetăţenii români, inclusiv cei cu domiciliul în străinătate, care auîmplinit vârsta de 18 ani, cu drept de vot. Înregistrarea cetăţenilor cu domiciliul înstrăinătate se va face pe baza evidenţei existente la Direcţia generală depaşapoarte din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, utilizatela eliberarea paşapoartelor de tip CRDS.

Registrul electoral pentru cetăţenii români cu domiciliul în România estestructurat pe judeţe, municipii, oraşe, comune, iar pentru cei cu domiciliul înstrăinătate, pe ţări şi localităţi.

Autoritatea Electorală Permanentă întocmeşte, păstrează şi actualizeazăîn permanenţă, până la data de 31 martie a fiecărui an, Registrul electoral. Lanivelul fiecărui judeţ şi sector al municipiului Bucureşti, Registrul electoral carecuprinde alegătorii cu domiciliul sau reşedinţa pe teritoriului unităţiiadministrativ-teritoriale este păstrat şi actualizat de către biroul teritorial alAutorităţii Electorale Permanente.

Centrul Naţional de Administrare a Bazelor de Date privind EvidenţaPersoanelor, precum şi Direcţia generală de paşapoarte din cadrul MinisteruluiInternelor şi Reformei Administrative pun la dispoziţia Autorităţii ElectoralePermanente datele şi informaţiile necesare întocmirii şi actualizării Registruluielectoral.

(5) Datele care se înscriu în Registrul electoral pentru fiecare alegătorsunt următoarele:

a) data naşterii;b) codul numeric personal;c) ţara în care îşi are domiciliul sau reşedinţa;d) adresa de domiciliu;e) adresa de reşedinţă;f) seria şi numărul cărţii de alegător;g) seria şi numărul actului de identitate.

A) Listele electorale

a) Listele electorale permanente

Pentru a asigura fiecărui cetăţean posibilitatea de a-şi exercita dreptul devot şi pentru a deţine o evidenţă precisă a Corpului electoral, se întocmesc listeelectorale, ce cuprind toţi cetăţenii cu drept de vot. Ele sunt permanente sauspeciale.

Listele electorale permanente se întocmesc pe localităţi şi cuprind toţicetăţenii cu drept de vot care domiciliază în localitatea pentru care au fostîntocmite. Aceste liste se întocmesc şi se actualizează de primarul unităţiiadministrativ-teritoriale, împreună cu serviciile de evidenţă informatizată apersoanei din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor. Primarul, împreunăcu serviciile de evidenţă informatizată a persoanei, are obligaţia să actualizezelistele electorale permanente până la data de 1 martie a fiecărui an. În anul în care

FRegistrulelectoral

FListe electorale

permanente

88

au loc alegeri, actualizarea listelor se face în cel mult 15 zile de la data stabiliriizilei votării.

Listele electorale permanente permit o identificare precisă a fiecăruialegător, întrucât ele cuprind rubrici speciale în care se înscriu numele şiprenumele alegătorului, codul numeric personal, domiciliul, denumirea, seria şinumărul actului de identitate, precum şi rubrica în care acesta semnează, atestând,astfel, exercitarea dreptului său de vot.

Legea instituie şi procedura radierii din listele electorale permanente, decătre primarul unităţii administrativ-teritoriale a: 1) persoanelor decedate; 2)persoanelor care şi-au pierdut cetăţenia română, pe baza comunicării făcute decătre Ministerul Justiţiei; 3) persoanelor care şi-au pierdut drepturile electorale,în temeiul comunicării făcute de către instanţa de judecată.

Pentru a se evita votrea multiplă, fiecare alegător este înscris într-osingură listă electorală permanentă. Deşi, exercitarea dreptului de vot nu este oobligaţie legală, înscrierea în listele electorale permanente este obligatorie.

b) Listele electorale speciale

Listele electorale speciale reprezintă excepţii de la regulă, fiind utilizateîn situaţiile în care alegătorii nu îşi pot exercita dreptul de vot în localitatea dedomiciliu.

Pentru a căpăta autenticitate şi calitatea de înscris oficial, listele specialesunt obligatoriu semnate - ca o condiţie formală de valabilitate - de preşedintelebiroului electoral al secţiei de votare.

Alegătorii au dreptul să verifice înscrierea în listele electoralepermanente. În acest scop, primarii sunt obligaţi să pună la dispoziţia alegătorilor,spre consultare, listele electorale permanente şi să organizeze acţiuni de informareşi îndrumare a alegătorilor pentru efectuarea verificărilor necesare.

Listele electorale devin operabile numai dacă ajung la birourile secţiilorde votare. În acest sens, primarii, împreună cu serviciile de evidenţă informatizatăa persoanei, execută copii de pe listele electorale permanente, care cuprindalegătorii din fiecare secţie de votare. Copiile de pe listele electorale permanentese predau de către primar, pe bază de proces-verbal, preşedintelui birouluielectoral al fiecărei secţii de votare, cu 3 zile înainte de data alegerilor. Unexemplar este pus la dispoziţie alegătorilor pentru consultare, iar celălalt esteutilizat în ziua alegerilor. Un exemplar al copiei se păstrează de către primar.

Copiile de pe listele electorale permanente se semnează de primar, desecretarul unităţii administrativ-teritoriale şi de şeful serviciului de evidenţăinformatizată a persoanei, acestea devenind, astfel, înscrisuri oficiale.

Primarul este obligat să pună la dispoziţie partidelor politice, alianţelorpolitice şi alianţelor electorale, la cererea şi pe cheltuiala acestora, copii de pelistele electorale permanente.

Modelul listei electorale permanente şi cel al listei electorale speciale sestabilesc prin hotărâre a Guvernului.

B. Cărţile de alegător

Exercitarea dreptului de vot se face pe baza cărţii de alegător. Cetăţeniiromâni aflaţi în străinătate pot vota şi fără carte de alegător, pe baza paşaportuluidiplomatic, de serviciu, simplu sau consular, pe care se aplică ştampila cumenţiunea “Votat” de către preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, cuprecizarea zilei şi a lunii în care a avut loc scrutinul.

FListe electorale

speciale

FCărţile dealegător

89

Forma, conţinutul, modul de eliberare şi de utilizare a cărţii de alegător,precum şi cheltuielile de tipărire şi distribuire a acestora se stabilesc prin hotărârea Guvernului, la propunerea Ministerului Administraţiei şi Internelor şi AutorităţiiElectorale Permanente.

Un alegător nu poate primi şi deţine decât o singură carte de alegător.Cărţile de alegător sunt permanente şi valabile pentru toate consultările

electorale cu caracter naţional, potrivit numărului de scrutine prevăzut în cuprinsullor. Cărţile de alegător se eliberează cetăţenilor înscrişi în listele electoralepermanente ale localităţii în care domiciliază.

Fiind un act personal, cartea de alegător se păstrează şi se foloseştenumai de către titular. Cartea de alegător nu poate fi reţinută decât în cazul uneianchete penale efectuate în legătură cu organizarea şi desfăşurarea alegerilor.

2.4. Secţiile de votare

În cadrul fiecărei circumscripţii electorale se organizează în localităţi,secţii de votare. Secţia de votare este locul unde cetăţenii îşi exercită dreptul devot.

Legiuitorul a statuat că, în localităţile urbane, se organizează câte o secţiede votare la 1.000-2.000 de locuitori; în comune, se organizează câte o secţie devotare la 500-2.000 de locuitori; în fiecare sat, de regulă, se organizează o secţiede votare. Pot fi organizate secţii de votare şi în satele sau în grupurile de sate cupopulaţie de până la 500 de locuitori.

Pentru a da posibilitatea tuturor cetăţenilor de a-şi exercita dreptul de vot,legiuitorul a statuat că, pot fi înfiinţate secţii de votare pe lângă unităţile militare,precum şi în spitale, maternităţi, sanatorii, case de invalizi, centre de îngrijire,asistenţă şi recuperare a persoanelor adulte cu handicap şi cămine de bătrâni.Condiţia impusă de lege este întrunirea unui număr de cel puţin 25 alegători înaceste instituţii.

De asemenea, se pot organiza secţii de votare şi în staţiile de cale ferată,în autogări, în porturi şi aeroporturi, pentru alegătorii care, în ziua alegerilor, seaflă în timpul efectuării unei călătorii, precum şi pe lângă căminele de studenţi saude elevi, dacă acestea găzduiesc 250-1.000 de alegători.

Pe lângă misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României seorganizează câte o secţie de votare pentru alegătorii membri ai reprezentanţeidiplomatice şi familiile lor, precum şi pentru cetăţenii români din ţară saustrăinătate aflaţi în ţările respective în ziua alegerilor

Pe navele sub pavilion românesc, aflate în navigaţie în ziua alegerilor,precum şi pe platformele marine se organizează secţii de votare care fac parte dincircumscripţia electorală a locului unde este înregistrată nava, respectiv dincircumscripţia electorală unde este înregistrată platforma.

Alegătorii votează atât pentru Camera Deputaţilor, cât şi pentru Senat, laaceeaşi secţie de votare.

Primarilor le revine misiunea de a delimita secţiile de votare de pecuprinsul unităţii administrativ-teritoriale în care au fost aleşi.

Prefecţii sunt obligaţi ca în termen de 10 zile de la stabilirea dateialegerilor să facă numerotarea secţiilor de votare de pe raza judeţului şi să aducăla cunoştinţă publică delimitarea şi numerotarea fiecărei secţii de votare, prinpublicaţii în care se indică şi locul de desfăşurare a votării.

FSecţiile de

votare

90

Birourile electorale

Organizarea şi desfăşurarea operaţiunilor electorale relevă existenţaanumitor cerinţe specifice principiilor statului de drept:

a) asigurarea deplinei corectitudini a alegerilor;b) egalitatea de şanse între candidaţi;c) obiectivitatea şi imparţialitatea supravegherii operaţiunilor de votare;d) soluţionarea, potrivit legii, a oricăror contestaţii sau întâmpinări cu

privire la operaţiunile electorale.

Pentru realizarea în bune condiţii a procesului electoral, legiuitorul astatuat trei categorii de birouri electorale:

a) Biroul Electoral Central;b) Birouri electorale de circumscripţie;c) Birouri electorale ale secţiilor de votare.Legea electorală a stabilit că membrii birourilor electorale exercită o

funcţie ce implică autoritatea de stat. Legea a impus şi anumite restricţii cuprivire la componenţa birourilor electorale, interzicând candidaţilor în alegeri,soţilor, rudelor şi afinilor acestora, până la gradul al doilea inclusiv, să facă partedin acestea.

1. Biroul Electoral Central (BEC)

Biroul Electoral Central este alcătuit din:

§ 3 judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,§ preşedintele şi vicepreşedinţii Autorităţii Electorale Permanente,§ 12 reprezentanţi ai partidelor politice şi alianţelor acestora, care

participă la alegeri;§ un reprezentant desemnat de grupul parlamentar al minorităţilor

naţionale din Camera Deputaţilor.

Desemnarea celor 3 judecători se face de preşedintele Înaltei Curţi deCasaţie şi Justiţie, în şedinţă publică, în termen de3 zile de la stabilirea dateialegerilor, prin tragere la sorţi, dintre judecătorii în exerciţiu ai Curţii.

Data desfăşurării şedinţei publice de tragere la sorţi se anunţă în scris,cu două zile înainte de ziua desfăşurării, partidelor politice parlamentare şi seaduce la cunoştinţă publică prin presa scrisă şi audiovizuală. La organizarea şidesfăşurarea tragerii la sorţi au dreptul să participe câte un reprezentant, desemnatca atare, al partidelor politice parlamentare. Rezultatul tragerii la sorţi seconsemnează într-un proces-verbal, semnat de preşedinte şi consultantul şef aiÎnaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Procesul-verbal constituie actul de învestire.

În termen de 24 de ore de la învestire, judecătorii desemnaţi aleg dinrândul lor, prin vot secret, preşedintele Biroului Electoral Central şi locţiitorulacestuia.

În termen de două zile de la rămânerea definitivă a candidaturilor,partidele politice care nu sunt reprezentate în Parlament, alianţele politice şialianţele electorale ale acestora care participă la alegeri comunică, în scris,Biroului Electoral Central, numele şi prenumele reprezentanţilor. Desemnareareprezentanţilor partidelor politice neparlamentare, alianţelor politice şi alianţelorelectorale dintre acestea în Biroul Electoral Central se face în ordineadescrescătoare a numărului listelor de candidaţi centralizate.

FBirourileelectorale

FBEC

91

Biroul Electoral Central adoptă, în termen de două zile de la constituire,un regulament de organizare şi funcţionare, care se publică în Monitorul Oficial alRomâniei, Partea I, şi este obligatoriu pentru toate birourile electorale.

Biroul Electoral Central are următoarele atribuţii principale:a) veghează la actualizarea listelor electorale permanente, urmăreşte

aplicarea dispoziţiilor legale privitoare la alegeri pe întregul teritoriu al ţării şiasigură interpretarea şi aplicarea uniformă a acestora;

b) asigură publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a listeicuprinzând denumirea şi semnele electorale ale partidelor politice, alianţelorpolitice, alianţelor electorale şi organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilornaţionale legal constituite, care au dreptul să participe la alegeri şi comunică listatuturor birourilor electorale de circumscripţie imediat după constituirea acestora;

c) rezolvă întâmpinările referitoare la propria sa activitate şi contestaţiilecu privire la activitatea birourilor electorale de circumscripţie; contestaţiile sesoluţionează prin hotărâri care sunt obligatorii pentru biroul electoral în cauză,precum şi pentru autorităţile şi instituţiile publice la care se referă, sub sancţiunileprevăzute de prezenta lege;

d) centralizează, pe baza comunicărilor primite de la birourile electoralede circumscripţie, numărul de liste complete de candidaturi definitive depuse decătre partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale şi organizaţiilecetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale; comunică situaţia centralizată, întermen de 24 de ore de la întocmire, Comisiei speciale a Camerei Deputaţilor şiSenatului pentru atribuirea timpilor de antenă, precum şi Societăţii Române deTeleviziune şi Societăţii Române de Radiodifuziune;

e) primeşte de la birourile electorale de circumscripţie procesele-verbalecuprinzând numărul de voturi valabil exprimate pentru fiecare listă de candidaţi şiconstată dacă există partide politice, alianţe politice sau alianţe electorale care nuau întrunit pragul electoral ; comunică birourilor electorale de circumscripţie şi dăpublicităţii, în termen de 24 de ore de la constatare lista partidelor politice,alianţelor politice sau alianţele electorale care nu au întrunit pragul electoral;

f) verifică şi înregistrează rezultatul alegerilor, însumează pe întreaga ţarăvoturile neutilizate pentru fiecare partid politic, alianţă politică sau alianţăelectorală care îndeplineşte condiţia prevăzută la lit. e) şi asigură repartizareacentralizată şi desfăşurarea pe circumscripţii electorale a mandatelor ce li secuvin;

g) atestă atribuirea unui mandat de deputat organizaţiei cetăţeniloraparţinând minorităţilor naţionale care a întrunit condiţiile prevăzute la art. 4 şieliberează certificatul doveditor deputatului desemnat pe această bază;

h) anulează alegerile dintr-o circumscripţie electorală în cazul în careconstată că votarea sau stabilirea rezultatului alegerilor a avut loc prin fraude denatură să modifice atribuirea mandatelor şi dispune repetarea scrutinului;

i) poate dispune renumărarea voturilor într-o secţie de votare saurefacerea centralizării voturilor şi rezultatului alegerilor dintr-o circumscripţieelectorală, în situaţia în care constată, pe baza probelor administrate, că au fostcomise erori sau au fost înregistrate neconcordanţe între datele înregistrate înprocesele-verbale;

j) transmite Autorităţii Electorale Permanente, după publicarearezultatelor alegerilor în Monitorul Oficial al României, Partea I, materialelenecesare redactării Cărţii Albe a alegerilor.

Biroul Electoral Central poate anula alegerile dintr-o circumscripţieelectorală în situaţia în care constată că votarea sau stabilirea rezultatelor

92

alegerilor au avut loc prin fraude din cauza cărora s-a modificat atribuireamandatelor, caz în care, scrutinul va fi repetat.

Prin fraudă electorală se înţelege orice acţiune ilegală care are locînaintea, în timpul sau după încheierea votării ori în timpul numărării voturilor şiîncheierii proceselor-verbale şi care are ca rezultat denaturarea voinţei alegătorilorşi crearea de avantaje concretizate prin voturi şi mandate în plus pentru un partid,o alianţă politică, o alianţă electorală sau un candidat independent.

În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, Biroul Electoral Central adoptăhotărâri care se aduc la cunoştinţă în şedinţă publică şi prin orice mijloc depublicitate. Hotărârile Biroului Electoral Central sunt obligatorii pentru toateautorităţile, instituţiile publice, birourile electorale, precum şi pentru toateorganismele cu atribuţii în materie electorală, de la data aducerii la cunoştinţă înşedinţă publică.

Biroul Electoral Central îşi încetează activitatea după publicarea înMonitorul Oficial al României, Partea I, a rezultatului alegerilor.

2. Biroul electoral de circumscripţie

Biroul electoral de circumscripţie se constituie din 3 judecători, unreprezentant al Autorităţii Electorale Permanente şi din cel mult 9 reprezentanţi aipartidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale sau organizaţiilorcetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale ce participă la alegeri încircumscripţia electorală în care funcţionează biroul electoral.

Desemnarea judecătorilor se face în şedinţă publică, în termen de celmult 5 zile de la stabilirea datei alegerilor, de către preşedintele tribunalului, printragere la sorţi, dintre judecătorii în exerciţiu ai acestuia. Tragerea la sorţi se facepe funcţii: preşedinte şi locţiitor şi se consemnează într-un proces-verbal, semnatde preşedintele tribunalului, care constituie actul de învestire.

Desemnarea reprezentanţilor partidelor politice, alianţelor politice şialianţelor electorale în biroul electoral de circumscripţie se face în ordineadescrescătoare a ponderii numărului de candidaturi definitive ale fiecărui partidpolitic, alianţă politică sau alianţă electorală în numărul total al candidaturilordefinitive din circumscripţia respectivă, cumulat pentru Senat şi CameraDeputaţilor.

Birourile electorale de circumscripţie au următoarele atribuţii principale:a) veghează la organizarea, din timp, a secţiilor de votare, urmăresc şi

asigură aplicarea unitară şi respectarea dispoziţiilor legale privitoare la alegeri decătre toate autorităţile, instituţiile şi organismele cu responsabilităţi în materieelectorală din cadrul judeţului;

b) înregistrează candidaturile depuse şi constată rămânerea definitivă aacestora;

c) fac publicaţiile şi afişările prevăzute de lege cu privire la listele decandidaţi şi candidaturile independente;

d) rezolvă întâmpinările referitoare la propria lor activitate şi contestaţiilecu privire la operaţiunile birourilor electorale ale secţiilor de votare sau, după caz,oficiilor electorale, din cadrul circumscripţiei electorale în care funcţionează;contestaţiile se soluţionează prin hotărâri care sunt obligatorii pentru biroulelectoral în cauză, precum şi pentru autorităţile şi instituţiile publice la care sereferă, sub sancţiunile prevăzute de lege;

e) distribuie, împreună cu primarii, birourilor electorale ale secţiilor devotare buletinele de vot, ştampila de control şi ştampilele cu menţiunea Votat.

FBiroul

electoral decircumscripţie

93

Biroul electoral de circumscripţie al municipiului Bucureşti distribuie acestemateriale oficiilor electorale;

f) totalizează rezultatul alegerilor de la secţiile de votare şi comunicăBiroului Electoral Central procesul-verbal cuprinzând numărul de voturi valabilexprimate pentru fiecare listă de candidaţi şi candidaţi independenţi. Biroulelectoral de circumscripţie al municipiului Bucureşti totalizează rezultatulalegerilor transmis de la oficiile electorale şi comunică Biroului Electoral Centralprocesul-verbal cuprinzând numărul de voturi valabil exprimate pentru fiecarelistă de candidaţi şi candidaţi independenţi;

g) constată rezultatul alegerilor pentru circumscripţia electorală şieliberează deputaţilor sau, după caz, senatorilor certificatul doveditor al alegerii;predau tribunalului, pe bază de proces-verbal, buletinele de vot nule şi celecontestate, primite de la birourile electorale ale secţiilor de votare;

h) înaintează Biroului Electoral Central procesele-verbale cuprinzândrezultatul alegerilor, precum şi întâmpinările, contestaţiile şi procesele-verbaleprimite de la birourile electorale ale secţiilor de votare, iar în municipiulBucureşti, de la oficiile electorale;

i) comunică Biroului Electoral Central numărul de liste complete decandidaturi definitive ale fiecărui partid politic, alianţă politică, alianţă electoralăşi organizaţie a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, în termen de 24 deore de la rămânerea definitivă a candidaturilor.

Hotărârile biroului electoral se aduc la cunoştinţă în şedinţă publică.

3. Oficiile electorale

Oficiile electorale, în ierarhia birourilor electorale, se situează, caorganism intermediar, între birourile de circumscripţie şi birourile secţiilor devotare. Oficiile electorale se organizează la nivelul sectoarelor municipiuluiBucureşti. Justificarea organizării acestor oficii electorale are la bază întindereazonală largă a sectoarelor Municipiului Bucureşti şi numărul mare de locuitori aacestora.

Oficiile electorale sunt alcătuite dintr-un preşedinte, un locţiitor alacestuia şi din cel mult 7 membri, reprezentanţi ai partidelor politice, alianţelorpolitice, alianţelor electorale şi organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilornaţionale care participă la alegeri în municipiul Bucureşti.

(2) Preşedintele şi locţiitorul acestuia sunt magistraţi desemnaţi depreşedintele Tribunalului Bucureşti cu cel mult 15 zile înainte de data alegerilor,prin tragere la sorţi, dintre judecătorii în exerciţiu ai judecătoriei sectorului.

Oficiile electorale au următoarele atribuţii:a) primesc buletinele de vot, ştampilele de control şi ştampilele cu

menţiunea Votat de la biroul electoral de circumscripţie al municipiului Bucureştişi le distribuie, împreună cu primarii de sector, birourilor electorale ale secţiilor devotare din sector;

b) totalizează rezultatul alegerilor de la secţiile de votare şi comunicăbiroului electoral de circumscripţie al municipiului Bucureşti procesul-verbalcuprinzând numărul de voturi valabil exprimate pentru fiecare listă de candidaţi şipentru fiecare candidat independent;

c) rezolvă întâmpinările referitoare la propria lor activitate şi contestaţiilecu privire la operaţiunile birourilor electorale ale secţiilor de votare;

d) înaintează biroului electoral de circumscripţie procesele-verbalecuprinzând rezultatul alegerilor, precum şi întâmpinările, contestaţiile şiprocesele-verbale primite de la birourile electorale ale secţiilor de votare.

FOficiile

electorale

94

4. Birourile electorale ale secţiilor de votare

Birourile electorale ale secţiilor de votare sunt organisme electoraleoperaţionale, ele fiind direct implicate în cea mai importantă fază a procesuluielectoral: desfăşurarea votării.

Birourile electorale ale secţiilor de votare sunt alcătuite dintr-unpreşedinte, un locţiitor al acestuia şi cel mult 7 membri.

Preşedintele şi locţiitorul sunt, de regulă, magistraţi sau alţi jurişti, carenu fac parte din nici un partid politic. Preşedintele şi locţiitorul sunt desemnaţi depreşedintele tribunalului, cu cel mult 10 zile înainte de data alegerilor, prin tragerela sorţi. Lista magistraţilor de pe care se face tragerea la sorţi se întocmeşte decătre preşedintele tribunalului, iar cea a celorlalţi jurişti, de către prefect,împreună cu preşedintele tribunalului şi câte un reprezentant din partea fiecăruipartid politic parlamentar.

În cazul în care numărul juriştilor este insuficient, lista este completată decătre prefect cu alte persoane care se bucură de prestigiu în faţa locuitorilor şi carenu fac parte din nici un partid politic.

Lista propusă de prefect cuprinde un număr de persoane mai mare cu10% decât cel necesar. Persoanele din cuprinsul listei care nu sunt desemnatepreşedinţi sau locţiitori ai acestora rămân la dispoziţia preşedintelui tribunaluluipentru înlocuirea în cazuri deosebite a titularilor. Lista conţine: numele,prenumele, domiciliul, telefoanele şi semnăturile de acceptare ale persoanelorpropuse.

Gruparea în listă a persoanelor, în vederea tragerii la sorţi, se faceavându-se în vedere necesitatea ca locuinţele acestora să fie cât mai aproape desediul biroului electoral al secţiei de votare.

Birourile electorale ale secţiilor de votare se constituie pe datadesemnării membrilor acestora.

Un partid politic, alianţă politică sau o alianţă electorală poate avea într-un birou electoral de secţie de votare cel mult 3 reprezentanţi.

Birourile electorale ale secţiilor de votare au următoarele atribuţii:a) primesc copiile de pe listele electorale permanente, iar de la birourile

electorale de circumscripţie, buletinele de vot pentru alegătorii care urmează săvoteze la secţia de votare, ştampila de control şi ştampilele cu menţiunea “Votat”.În municipiul Bucureşti buletinele de vot, ştampila de control şi ştampilele cumenţiunea “Votat” le primesc de la oficiile electorale;

b) conduc operaţiunile de votare, iau toate măsurile de ordine în localulsecţiei de votare şi în jurul acestuia;

c) numără voturile şi consemnează rezultatele votării;d) rezolvă întâmpinările referitoare la propria lor activitate;e) înaintează birourilor electorale de circumscripţie sau, după caz,

oficiilor electorale procesele-verbale cuprinzând rezultatul votării, împreună cucontestaţiile depuse şi cu materialele la care acestea se referă;

f) predau, cu proces-verbal, judecătoriei în a cărei rază teritorială îşi ausediul, buletinele de vot întrebuinţate şi necontestate, precum şi cele anulate,listele electorale utilizate, ştampilele şi celelalte materiale necesare votării; listeleelectorale speciale de la secţiile de votare constituite pe lângă unităţile militare sepredau comandantului unităţii, pe bază de proces-verbal;

FBirourile

electorale alesecţiilor de

votare

95

g) în cazul secţiilor de votare din străinătate, materialele prevăzute la lit.f) se predau misiunii diplomatice din ţara respectivă, care le trimite JudecătorieiSectorului 1 al Municipiului Bucureşti.

Birourile şi oficiile electorale lucrează în prezenţa majorităţii membrilorlor şi iau hotărâri cu votul majorităţii membrilor prezenţi. În caz de egalitate devoturi, votul preşedintelui este hotărâtor.

Pentru motive întemeiate, apreciate de la caz la caz, reprezentanţiipartidelor politice în birourile electorale pot fi înlocuiţi, la cererea celor care i-aupropus, cu aprobarea biroului electoral ierarhic superior, până în preziua votării,iar în caz de deces, îmbolnăviri sau accidente, chiar şi în ziua alegerilor.

Birourile electorale ale secţiilor de votare din străinătate se constituiedintr-un preşedinte, desemnat de şeful misiunii diplomatice, şi din 2 membristabiliţi de preşedintele Biroului Electoral Central, prin tragere la sorţi, dintr-olistă întocmită de Ministerul Afacerilor Externe cu consultarea partidelor politiceparlamentare. Gruparea în listă, în vederea tragerii la sorţi, se face avându-se învedere ca persoanele în cauză să aibă domiciliul sau să locuiască în localitatea încare se organizează secţia respectivă sau cât mai aproape de aceasta.

2.5 Candidaturile

Candidaturile pentru Camera Deputaţilor şi Senat se propun pe listeseparate de candidaţi numai de partide politice şi alianţe politice, constituitepotrivit Legii partidelor politice nr. 14/2003, precum şi de alianţe electorale.

Alianţa politică reprezintă o formă de asociere a două sau mai multepartide, pe baza unui protocol de asociere, în timp ce alianţa electorală serealizează cu un scop predilect: participarea la alegerea unor autorităţi publice.

Partidele politice şi alianţele politice se pot asocia între ele numai lanivel naţional, pe bază de protocol, constituind o alianţă electorală, în scopulparticipării la alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului.

Un partid politic sau o alianţă politică nu poate face parte decât dintr-osingură alianţă electorală. Alianţa electorală care a participat la alegerileanterioare sub o denumire o poate păstra numai dacă nu şi-a schimbat componenţainiţială. De asemenea, denumirea respectivă nu poate fi utilizată de o altă alianţă.

Propunerile de candidaţi se fac pe circumscripţii electorale şi se depun labirourile electorale de circumscripţie cel mai târziu cu 30 de zile înainte de dataalegerilor.

Propunerile de candidaţi se fac în scris, în 4 exemplare, de către partidelepolitice, alianţele politice şi alianţele electorale care participă la alegeri, subsemnătura conducerii acestora sau a persoanelor desemnate pentru a le semna, iarîn cazul candidaţilor independenţi, pe baza listei susţinătorilor.

Lista susţinătorilor constituie un act public, cu toate consecinţeleprevăzute de lege.

Susţinătorii pot fi numai cetăţeni cu drept de vot. Un susţinător poatesprijini numai câte un singur candidat pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat.

Legea electorală permite însă şi organizaţiilor cetăţenilor aparţinândminorităţilor naţionale, legal constituite să propună candidaturi pentru cele douăcorpuri legiuitoare.

Legiuitorul defineşte conceptul de “minoritate naţională” ca fiind aceaetnie care este reprezentată în Consiliul Minorităţilor Naţionale.

FCandidaturile

96

Organizaţiile cetăţenilor aparţinând unei minorităţi naţionale, legalconstituite, care nu au obţinut în alegeri cel puţin un mandat de deputat sau desenator au dreptul, împreună, potrivit art. 62 alin. (2) din Constituţia României,republicată, la un mandat de deputat, dacă au obţinut, pe întreaga ţară, un numărde voturi egal cu cel puţin 10% din numărul mediu de voturi valabil exprimate peţară pentru alegerea unui deputat.

Pentru a putea beneficia de un mandat de deputat, legea electorală astabilit anumite condiţii pentru organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilornaţionale:

a) organizaţia beneficiară să fie legal constituită;b) organizaţia respectivă să fi participat la alegeri,c) organizaţia să nu întrunească pragul electoral pentru obţinerea unui

mandat de deputat sau de senator, dar să obţină, totuşi, un anumit număr devoturi(cel puţin 10% din numărul mediu de voturi valabil exprimate pe ţară pentrualegerea unui deputat);

d) toate organizaţiile cetăţenilor aparţinând unei minorităţi naţionalebeneficiază de mandatul de deputat, împreună.

Candidaturile pentru cele două Camere se propun pe liste separate fie departidele politice, fie de alianţele politice, fie de alianţele electorale. Legeaelectorală prevede şi posibilitatea depunerii de candidaturi independente.

Listele de candidaţi pentru alegerea deputaţilor şi senatorilor trebuieîntocmite astfel încât să asigure reprezentarea ambelor sexe.

Numărul de candidaţi de pe fiecare listă poate fi mai mare decât numărulmandatelor rezultate din norma de reprezentare cu doi până la un sfert din acestemandate; fracţiunile se întregesc la cifra 1, indiferent de mărimea acestora.

În aceeaşi circumscripţie electorală, un partid politic, o alianţă politicăsau o alianţă electorală poate propune, pentru fiecare dintre CamereleParlamentului, numai o singură listă de candidaţi. Partidele politice din alianţelepolitice sau alianţele electorale pot participa la alegeri numai pe listele alianţei. Unpartid nu poate face parte decât dintr-o singură alianţă politică sau alianţăelectorală.

Listele de candidaţi trebuie să cuprindă, în cazul alianţelor politice şialianţelor electorale, şi apartenenţa politică a candidaţilor.

Candidatul independent poate participa la alegeri individual dacă estesusţinut de cel puţin 5% din numărul total al alegătorilor înscrişi în listeleelectorale permanente ale localităţilor situate în circumscripţia electorală în carecandidează. Nu se admit candidaturi independente pe listele de candidaţi depusede partidele politice, alianţele politice sau alianţele electorale. Nu se admit niciliste de candidaţi independenţi.

Preşedintele României, în funcţie la data alegerii Camerei Deputaţilor şiSenatului, dacă se află în ultimele 3 luni ale mandatului, poate candida caindependent pe listele unui partid politic, unei alianţe politice sau alianţeelectorale pentru obţinerea unui mandat de deputat sau senator. În cazul în careeste ales deputat sau senator, Preşedintele României este obligat ca, după validare,să opteze între calitatea de deputat sau senator şi aceea de preşedinte.

O persoană poate candida fie pentru un mandat de deputat, fie pentru unmandat de senator şi numai într-o singură circumscripţie electorală.

Candidaturile pe mai multe liste de candidaţi sau atât pe liste, cât şi caindependent sunt nule de drept.

Nu pot candida persoanele care, la data depunerii candidaturii, nuîndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 37 din Constituţia României, pentru a fialese. Potrivit textului constituţional invocat, le este interzis să candideze

97

cetăţenilor români care nu au domiciliul în ţară, precum şi celor cărora le esteinterzisă asocierea în partide politice (judecătorii Curţii Constituţionale, Avocaţiipoporului, magistraţii, membrii activi ai armatei, poliţiştii şi alte categorii defuncţionari publici stabilite prin lege). Art. 37 alin. 2 din Constituţie adaugăcondiţiilor de eligibilitate enunţate mai sus, împlinirea vârstei de 23 de ani pentrupersoanele ce candidează pentru un mandat de deputat şi 33 de ani pentru celecare candidează pentru Senat.

Prefecţii şi subprefecţii care îşi depun candidatura pentru un mandat dedeputat sau de senator sunt suspendaţi de drept din funcţie de la data depuneriicandidaturii până la comunicarea oficială a rezultatului alegerilor. Pe aceastăperioadă Guvernul desemnează un prefect sau, după caz, un subprefect interimar.Prefecţii şi subprefecţii nu pot participa la desfăşurarea acţiunilor de campanieelectorală.

Biroul electoral de circumscripţie examinează respectarea condiţiilorlegale pentru ca o persoană să poată candida şi înregistrează candidaturile careîndeplinesc aceste condiţii.

Până la împlinirea a 20 de zile înainte de data alegerilor, cetăţenii,partidele politice, alianţele politice şi alianţele electorale pot contestacandidaturile.

În acest scop, în termen de 24 de ore de la înregistrarea candidaturii, unuldintre exemplarele listei de candidaturi se afişează de biroul electoral decircumscripţie la sediul său.

Contestaţiile privind înregistrarea sau respingerea candidaturilor sesoluţionează de tribunalul în a cărui raza teritorială se află circumscripţiaelectorală, în cel mult două zile de la primirea contestaţiei.

Data alegerilor se stabileşte şi se aduce la cunoştinţă publică de cătreGuvern cu cel puţin 45 de zile înainte de ziua votării şi până la împlinirea a 5 zilede la data la care începe să curgă termenul prevăzut la art. 63 alin. (2) dinConstituţia României, republicată.

Alegerile au loc într-o singură zi, care poate fi numai duminica. Aducerea la cunoştinţă publică a datei alegerilor se face prin Monitorul

Oficial al României, Partea I, precum şi prin presa scrisă şi audiovizuală.

2.6. Campania electorală

Campania electorală începe cu 30 de zile înainte de data desfăşurăriialegerilor şi se încheie în ziua de sâmbătă care precedă data alegerilor, la ora 7,00.

În campania electorală candidaţii, partidele politice, alianţele politice şialianţele electorale, precum şi cetăţenii au dreptul să-şi exprime opiniile în modliber şi fără nici o discriminare, prin mitinguri, adunări, marşuri, precum şi prinintermediul presei scrise şi audiovizuale. Organizarea mitingurilor, adunărilor şimarşurilor se poate face numai cu autorizările prevăzute de lege.

Mijloacele folosite în campania electorală nu pot contraveni ordinii dedrept. Este interzis orice procedeu de publicitate comercială prin intermediulpresei scrise şi audiovizuale în scop de propagandă electorală.

În timpul campaniei electorale se asigură candidaţilor, în modnediscriminatoriu, spaţii corespunzătoare pentru a se întâlni cu alegătorii. Spaţiilepot fi amplasate la sediul primăriei, în case de cultură, cămine culturale şicinematografe şi se asigură pe bază de înţelegere cu privire la cheltuielile deîntreţinere. Se pot folosi pentru întâlnirile cu alegătorii spaţii din şcoli şiuniversităţi, în afara programului de învăţământ.

FCampaniaelectorală

98

Confruntarea liberă între candidaţi trebuie să aibă caracter democratic, săse rezume la dispute de idei şi programe.

Una din modalităţile cele mai eficiente în campania electorală oreprezintă mas-media.

Radiodifuzorii publici şi privaţi sunt obligaţi să asigure, în cadrulserviciilor de programe audiovizuale, desfăşurarea unei campanii electoraleechitabile, echilibrate şi corecte pentru toate partidele politice, alianţele politice,alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale,precum şi pentru candidaţii independenţi.

În timpul campaniei electorale informaţiile privind sistemul electoral,tehnica votării, calendarul campaniei electorale, programele politice, opiniile şimesajele cu conţinut electoral trebuie să fie prezentate exclusiv în următoareletipuri de emisiuni:

a) emisiuni informative - în care pot fi difuzate informaţii privindsistemul electoral, tehnica votării şi activităţile de campanie ale candidaţilor; înacest scop durata programată a emisiunii informative poate fi mărită cu cel mult15 minute;

b) emisiuni electorale - în care candidaţii îşi pot prezenta programelepolitice şi activităţile de campanie electorală;

c) dezbateri electorale - în care candidaţii, jurnaliştii, analiştii şi alţiinvitaţi pun în discuţie programele electorale şi temele de interes public.

Posturile private de radio şi televiziune, inclusiv de televiziune princablu, pot organiza, în cadrul propriei grile de programe, emisiuni de tipul celormenţionate mai sus. Accesul reprezentanţilor şi candidaţilor partidelor politice,alianţelor politice, alianţelor electorale şi al candidaţilor independenţi la acestetipuri de emisiuni este gratuit.

Biroul Electoral Central comunică comisiei parlamentare specialenumărul de liste complete de candidaturi definitive ale fiecărui partid politic,fiecărei alianţe politice sau alianţe electorale, iar aceasta calculează proporţiatimpilor de antenă ce trebuie acordaţi de Societatea Română de Radiodifuziune,Societatea Română de Televiziune şi de studiourile teritoriale ale acestorapartidelor politice, alianţelor politice sau alianţelor electorale, în funcţie denumărul de liste complete de candidaturi definitive, cumulate pentru CameraDeputaţilor şi Senat.

Candidaţii independenţi îşi pot exercita dreptul la timpi de antenă osingură dată, între 5 minute şi o oră, în mod egal, în funcţie de orarul stabilit deconducerea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române deTeleviziune şi de numărul lor.

Posturile private de televiziune şi de radiodifuziune care au în cadrulgrilei de programe emisiuni cu caracter electoral repartizează timpii de antenăpartidelor politice, alianţelor politice şi alianţelor electorale dintre acestea, precumşi candidaţilor independenţi astfel:

a) 75% din timpii de antenă se repartizează partidelor politiceparlamentare, alianţelor politice sau alianţelor electorale ale acestora, proporţionalcu ponderea în Parlament;

b) 25% din timpii de antenă se repartizează partidelor politiceneparlamentare, alianţelor politice sau alianţelor electorale ale acestora care audepus liste de candidaţi în circumscripţia electorală în care se află postul privat deteleviziune sau de radiodifuziune;

99

c) candidaţii independenţi îşi pot exercita dreptul la timpi de antenă osingură dată, între 5 minute şi o oră, în mod egal, în cadrul procentului de 25%, înfuncţie de orarul stabilit de conducerea postului privat de televiziune sauradiodifuziune, având în vedere numărul lor.

În perioada campaniei electorale candidaţii şi reprezentanţii partidelorpolitice, alianţelor politice, alianţelor electorale sau candidaţii independenţi aflaţiîn competiţie au acces la posturile publice şi private de radiodifuziune şiteleviziune, inclusiv la cele prin cablu, numai la emisiunile şi dezbaterileelectorale, în fiecare din zilele de luni, marţi, miercuri, joi şi vineri.

În perioada campaniei electorale candidaţii şi reprezentanţii partidelorpolitice aflate în competiţie nu pot fi producători, realizatori sau moderatori aiemisiunilor realizate de radiodifuzorii publici şi privaţi.

Radiodifuzorii publici şi privaţi au obligaţia de a asigura, prin măsuritehnice şi redacţionale, reflectarea campaniei electorale în mod echitabil,echilibrat şi imparţial.

Emisiunile informative se supun obligaţiei de obiectivitate, echitate şi deinformare corectă a publicului.

Candidaţii care deţin funcţii publice pot apărea în emisiunile informativenumai în probleme legate de exercitarea funcţiei lor.

Emisiunile şi dezbaterile electorale trebuie să asigure tuturor candidaţilorcondiţii egale în ceea ce priveşte libertatea de exprimare, pluralismul opiniilor şiechidistanţa.

În cadrul emisiunilor electorale candidaţii au următoarele obligaţii:a) să nu pună în pericol ordinea constituţională, ordinea publică,

siguranţa persoanelor şi a bunurilor;b) să nu facă afirmaţii care pot aduce atingere demnităţii umane sau

moralei publice;c) să probeze acuzaţiile cu incidenţă penală sau morală aduse unui alt

candidat;d) să nu incite la ură sau discriminare pe considerente de rasă, religie,

naţionalitate, sex, orientare sexuală sau etnie.Realizatorii şi moderatorii emisiunilor şi dezbaterilor electorale au

următoarele obligaţii:a) să fie imparţiali;b) să asigure un echilibru necesar desfăşurării emisiunii, oferind fiecărui

candidat participant la discuţii posibilitatea de prezentare a opiniilor sale;c) să formuleze clar întrebările, fără a fi tendenţioase sau părtinitoare;d) să asigure menţinerea dezbaterii în sfera de interes a campaniei

electorale şi a tematicii stabilite;e) să intervină atunci când, prin comportamente sau exprimări, invitaţii

încalcă obligaţiile ce le revin în cadrul derulării campaniei electorale, obligaţiiprevăzute de art. 63 alin. 2 din legea electorală; în cazul în care invitaţii nu seconformează solicitărilor, moderatorul poate decide întreruperea microfonuluiacestuia sau oprirea emisiunii, după caz.

În cazul prezentării de sondaje de opinie cu conţinut electoral, acesteatrebuie însoţite de următoarele informaţii:

a) denumirea instituţiei care a realizat sondajul;b) data sau intervalul de timp în care a fost efectuat sondajul şi

metodologia utilizată;c) dimensiunea eşantionului şi marja maximă de eroare;d) cine a solicitat şi cine a plătit efectuarea sondajului.Cu 48 de ore înainte de ziua votării sunt interzise:

100

a) prezentarea de sondaje de opinie sau difuzarea de emisiuni electorale;b) invitarea sau prezentarea candidaţilor în programe, cu excepţia

situaţiilor prevăzute la art. 68 alin. (4);c) comentarii privind campania electorală.În ziua votării este interzisă prezentarea sondajelor realizate la ieşirea de

la urne, înainte de închiderea votării.Candidaţii şi partidele politice ale căror drepturi sau interese legitime au

fost lezate prin prezentarea în cadrul unui program electoral a unor fapteneadevărate beneficiază de drept la replică. Candidaţii şi partidele politice alecăror drepturi sau interese legitime au fost lezate prin prezentarea în cadrul unuiprogram electoral a unor informaţii inexacte beneficiază de drept la rectificare.

Primarii sunt obligaţi ca, până la începerea campaniei electorale, săstabilească locuri speciale pentru afişaj electoral, ţinând seama de numărulpartidelor politice, alianţelor politice şi alianţelor electorale care declară că depunliste de candidaţi şi al persoanelor care declară că sunt candidaţi în alegeri caindependenţi.

Primarii trebuie să asigure ca locurile speciale de afişaj să fie situate înpieţe, pe străzi şi în alte locuri publice frecventate de cetăţeni, fără stânjenireacirculaţiei pe drumurile publice şi a celorlalte activităţi din localităţile respective.În prealabil, primarii sunt obligaţi să asigure înlăturarea oricăror afişe, înscrisuri şiînsemne rămase de la campaniile electorale precedente.

Utilizarea locurilor de afişaj electoral este permisă numai pentru partidelepolitice, alianţele politice, alianţele electorale şi candidaţii independenţi careparticipă la alegeri.

Este interzisă utilizarea de către un partid politic, alianţă politică, alianţăelectorală ori candidat independent a locurilor speciale de afişaj electoral astfelîncât să împiedice folosirea acestora de către un alt partid politic, alianţă politică,alianţă electorală ori candidat independent.

Afişajul electoral în alte locuri decât cele stabilite de lege este permisnumai cu acordul proprietarilor, administratorilor sau, după caz, al deţinătorilor.

Pe un panou electoral instalat în locurile stabilite potrivit alin. (1) fiecarepartid politic, alianţă politică, alianţă electorală ori candidat independent poateaplica un singur afiş electoral, în spaţiul care i-a fost destinat.

Sunt interzise afişele electorale care combină culorile astfel încât săevoce drapelul României, al altui stat sau al unei organizaţii internaţionale. Facexcepţie partidele politice care sunt membre ale unor organizaţii politiceinternaţionale, acestea putând utiliza semnul organizaţiei respective ca atare sauîntr-o combinaţie specifică. Sunt interzise afişele electorale care prin conţinutullor aduc acuzaţii cu caracter calomnios la adresa autorităţilor publice, partidelorpolitice sau candidaţilor în alegeri.

Organele de ordine publică sunt obligate să asigure integritateapanourilor şi a afişelor electorale.

Birourile electorale de circumscripţie veghează la corecta desfăşurare acampaniei electorale în circumscripţia în care funcţionează, soluţionând, prinhotărâre, plângerile ce le sunt adresate cu privire la încălcarea de către candidaţi,partide politice, alianţe politice, alianţe electorale sau de către persoanele cărora leeste interzis să participe la acţiuni de campanie electorală a prevederilor legale saudeontologiei electorale, precum şi la împiedicarea unui partid politic, unei alianţepolitice, alianţe electorale ori candidat independent de a-şi desfăşura campaniaelectorală.

101

2.7. Desfăşurarea votării

Asigurarea logisticii necesare exercitării dreptului de vot prezintăimportanţă specială pentru finalizarea procesului electoral. În acest sens, primariitrebuie să ia măsuri ca fiecare secţie de vot să aibă toate utilităţile: cabine, urne şiştampile, în număr suficient raportat la numărul alegătorilor înscrişi în copiile depe listele electorale permanente sau cu numărul estimat de alegători. Cabinele şiurnele trebuie amplasate în aceeaşi încăpere în care îşi desfăşoară activitateapreşedintele biroului electoral al secţiei de votare şi membrii acestuia.

Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, împreună cu membriiacestuia, trebuie să fie prezent la sediul secţiei de votare în ajunul zilei alegerilor,la ora 18,00, fiind obligat să dispună măsurile necesare pentru asigurarea ordinii şicorectitudinii operaţiunilor de votare.

În ziua alegerilor, la ora 6,00, preşedintele biroului electoral al secţiei devotare, în prezenţa celorlalţi membri, verifică urnele, existenţa listelor electorale, aformularelor listelor electorale speciale, a buletinelor de vot şi a ştampilelor, dupăcare închide şi sigilează urnele, aplicând ştampila de control a secţiei de votare.

Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare are puteri deplineîn ceea ce priveşte, pe de o parte, asigurarea corectitudinii actului de votareşi, pe de altă parte, asigurarea ordinii în secţie şi în jurul acesteia.

În afară de membrii biroului electoral al secţiei de votare, de candidaţi,de observatori şi de delegaţii acreditaţi, nici o altă persoană nu poate staţiona înlocurile publice din zona de votare sau în localul de vot mai mult decât timpulnecesar pentru votare.

Mas-media are dreptul să-şi acrediteze delegaţi care să consemneze sausă relateze de la locul desfăşurării votării, aspecte cu privire la procesul electoral.

Acreditarea delegaţilor din partea presei scrise şi audiovizuale româneşti,precum şi a observatorilor interni ai organizaţiilor neguvernamentale care au caobiect principal de activitate apărarea valorilor democraţiei şi a drepturilor omuluise face de către birourile electorale de circumscripţie, pe baza solicitărilornominale adresate în scris cu cel puţin 48 de ore înainte de data votării de cătreconducerile redacţiilor presei scrise şi ale radiodifuzorilor, precum şi aleorganizaţiilor neguvernamentale respective.

Persoanele desemnate ca observatori interni nu pot fi membri ai unuipartid politic. Acreditarea se face pentru o singură secţie de votare.

Acreditarea delegaţilor din partea presei scrise şi audiovizuale străine,precum şi a observatorilor din partea unor organisme şi instituţii europene şiinternaţionale se face de către Biroul Electoral Central, la propunerea MinisteruluiAfacerilor Externe.

Pe durata votării se interzice membrilor birourilor electorale şipersoanelor acreditate să poarte ecusoane, insigne sau alte însemne de propagandăelectorală.

Votarea începe la ora 7,00 şi se închide la ora 21,00. Alegătorii pot vota la secţia de votare unde îşi au domiciliul şi unde sunt

înscrişi în copia de pe lista electorală permanentă.Alegătorii care în ziua votării se află într-o altă localitate decât aceea în

care sunt înscrişi în listele electorale permanente pot să îşi exercite dreptul de votla orice secţie de votare, urmând a fi înscrişi în lista electorală specială, prin grijapreşedintelui biroului electoral al secţiei de votare.

În listele speciale sunt trecuţi şi alegătorii care se prezintă la vot şi facdovada cu actul de identitate că domiciliază în zona arondată secţiei de votare

FDesfăşurarea

votării

102

respective, însă au fost omişi din lista electorală permanentă sau din copiaexistentă la secţia de votare.

Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare poate suspenda votareapentru motive temeinice, cu aprobarea preşedintelui biroului electoral decircumscripţie.

Suspendarea nu poate depăşi o oră şi trebuie anunţată prin afişare la uşalocalului de vot cu cel puţin o oră înainte. Durata totală a suspendărilor nu poatedepăşi 2 ore.

Prezenţa oricărei persoane în cabinele de vot, în afara celei care votează,este interzisă.

Alegătorul care, din motive temeinice, constatate de preşedintele birouluielectoral al secţiei de votare, nu poate să voteze singur are dreptul să cheme încabina de vot un însoţitor ales de el, pentru a-l ajuta. Acesta nu poate fi din rândulobservatorilor, membrilor biroului electoral al secţiei de votare sau al candidaţilor.

Pentru alegătorii netransportabili, din cauză de boală sau invaliditate,preşedintele biroului electoral al secţiei de votare poate aproba, la cererea scrisăpersonal de aceştia sau de conducătorul instituţiei sanitare ori de ocrotire socialăîn care cei în cauză sunt internaţi şi în care nu se organizează secţii de votarespeciale, ca o echipă formată din cel puţin doi membri ai biroului electoral să sedeplaseze cu o urnă specială şi cu materialul necesar votării - ştampilă cumenţiunea “Votat” şi buletine de vot - la locul unde se află alegătorul în cauză,pentru a se efectua votarea. În cadrul unei secţii de votare se utilizează o singurăurnă specială. Urna specială poate fi transportată numai de membrii birouluielectoral al secţiei de votare. Urna specială poate fi solicitată numai de la secţia devotare în a cărei rază se află domiciliul solicitantului sau sediul instituţiei deocrotire socială.

La ora 21.00 preşedintele biroului electoral al secţiei de votare declarăvotarea încheiată şi dispune închiderea secţiei de votare. Persoanelor existente laorele 21.00 în localul secţiei de votare li se permite să-şi exercite dreptul de vot.

2.8. Stabilirea rezultatelor obţinute în alegeri

După încheierea votării, preşedintele biroului electoral al secţiei devotare efectuează, în prezenţa membrilor biroului şi, după caz, a candidaţilor şi apersoanelor acreditate să asiste la votare, inventarierea ştampilelor cu menţiuneaVotat, precum şi numărarea şi anularea buletinelor de vot neîntrebuinţate,verificarea sigiliilor de pe urnele de votare, iar după încheierea acestor operaţiuni,deschiderea urnelor. La numărarea voturilor şi consemnarea rezultatelor pot asista,ca delegaţi, reprezentanţi ai tuturor partidelor politice, alianţelor politice şialianţelor electorale care au participat la alegeri, dar care nu au reprezentanţi înbiroul electoral al secţiei de votare şi sunt mandataţi în acest sens de conducerileorganizaţiilor judeţene ale acestora.

Rezultatele operaţiunilor sunt menţionate într-un proces-verbal. La deschiderea fiecărui buletin preşedintele citeşte cu voce tare lista de

candidaţi care a fost votată sau, după caz, numele şi prenumele candidatuluiindependent votat şi arată buletinul de vot celor prezenţi. Buletinele de votdeschise se grupează pe partide politice, alianţe politice şi alianţe electorale,precum şi pe candidaţi independenţi, se numără şi se leagă separat.

Sunt nule:→ buletinele de vot pe care nu a fost aplicată ştampila de control a

secţiei de votare;

FStabilirea

rezultatelorobţinute în

alegeri

103

→ buletinele de alt model decât cel legal aprobat,→ buletinele pe care nu a fost aplicată ştampila “Votat” sau la care

ştampila este aplicată pe mai multe patrulatere. Votul este valabil în cazul în care, deşi ştampila aplicată a depăşit

limitele patrulaterului, opţiunea alegătorului este evidentă.Buletinele de vot nule nu intră în calculul voturilor valabil exprimate.După deschiderea urnelor şi numărarea voturilor, preşedintele biroului

electoral al secţiei de votare încheie, separat pentru Camera Deputaţilor şi pentruSenat, câte un proces-verbal, în 3 exemplare, care cuprinde:

a) numărul total al alegătorilor înscrişi în copia de pe lista electoralăpermanentă şi în listele electorale speciale, din care:

- numărul total al alegătorilor înscrişi în copia de pe lista electoralăpermanentă;

- numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale speciale;b) numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale existente la

secţia de votare, care s-au prezentat la urne, din care:- numărul total al alegătorilor înscrişi în copia de pe lista electorală

permanentă;- numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale speciale;c) numărul total al voturilor valabil exprimate;d) numărul voturilor nule;e) numărul voturilor valabil exprimate, obţinute de fiecare listă de

candidaţi sau de fiecare candidat independent;f) expunerea, pe scurt, a întâmpinărilor formulate şi a modului de

soluţionare a acestora, precum şi a contestaţiilor înaintate biroului electoral decircumscripţie;

g) starea sigiliilor de pe urne, la încheierea votării;h) numărul buletinelor de vot primite;i) numărul buletinelor de vot neîntrebuinţate şi anulate.

Procesele-verbale se semnează de preşedinte, de locţiitorul acestuia şi demembrii biroului electoral al secţiei de votare şi poartă ştampila de control. Lipsasemnăturilor unor membri ai biroului nu are influenţă asupra valabilităţiiprocesului-verbal şi a alegerilor. Preşedintele menţionează motivele care auîmpiedicat semnarea.

Membrilor birourilor electorale ale secţiilor de votare li se eliberează, lacerere, de către preşedintele biroului electoral, o copie de pe fiecare proces-verbal.Cererea trebuie formulată în scris, înainte de întocmirea procesului-verbal.

Pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat se întocmeşte câte un dosarcare cuprinde procesele-verbale şi contestaţiile privitoare la operaţiunile electoraleale secţiei, precum şi buletinele nule şi pe cele contestate. Dosarele, sigilate şiştampilate, se înaintează biroului electoral de circumscripţie sau, după caz,oficiului electoral de către preşedintele biroului electoral al secţiei de votare.Preşedintele este însoţit de cel puţin doi membri ai biroului, stabiliţi prin tragere lasorţi, şi de pază militară. Înaintarea dosarelor se face în termen de cel mult 24 deore de la închiderea secţiei de votare. Dosarele se predau pe bază de proces-verbal.

104

2.9. Stabilirea rezultatelor votării în circumscripţiile electorale

După primirea dosarelor, biroul electoral de circumscripţie încheie,separat pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat, câte un proces-verbalcuprinzând totalizarea voturilor valabil exprimate pentru fiecare partid politic,alianţă politică, alianţă electorală şi candidat independent, pe care îl înaintează întermen de 24 de ore la Biroul Electoral Central. După primirea proceselor-verbaleîncheiate de către birourile electorale ale circumscripţiilor, Biroul ElectoralCentral stabileşte partidele politice, alianţele politice şi alianţele electorale careîndeplinesc pragul electoral, separat pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat.

Pragul electoral reprezintă numărul minim necesar de voturi valabilexprimate pentru reprezentarea parlamentară, calculat după cum urmează:

a) 5% din voturile valabil exprimate pe întreaga ţară, pentru toatepartidele politice, alianţele politice şi alianţele electorale;

b) în cazul alianţelor politice şi alianţelor electorale, la pragul de 5% seadaugă, pentru al doilea membru al alianţei, 3% din voturile valabil exprimate peîntreaga ţară şi, pentru fiecare membru al alianţei, începând cu al treilea, câte unsingur procent din voturile valabil exprimate pe întreaga ţară, fără a se puteadepăşi 10% din aceste voturi.

După primirea de la Biroul Electoral Central a constatării cu privire lapartidele politice, alianţele politice şi alianţele electorale care întrunesc şi care nuîntrunesc pragul electoral, biroul electoral de circumscripţie procedează laatribuirea a mandatelor de deputat, respectiv de senator.

Repartizarea şi atribuirea mandatelor de deputat şi de senator se fac îndouă etape: la nivelul fiecărei circumscripţii electorale şi la nivel de ţară.

(3) La nivelul circumscripţiei electorale, biroul electoral stabileşte,separat pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat, coeficientul electoral alcircumscripţiei.

Coeficientul electoral al circumscripţiei se calculează prin împărţireanumărului total de voturi valabil exprimate pentru toate listele de candidaţi alepartidelor politice, alianţelor politice şi alianţelor electorale şi pentru candidaţiiindependenţi la numărul de deputaţi, respectiv de senatori, ce urmează să fie aleşiîn acea circumscripţie.

Fiecărei liste i se repartizează atâtea mandate de câte ori coeficientulelectoral al circumscripţiei electorale se include în voturile valabil exprimatepentru acea listă.

Atribuirea mandatelor se face de biroul electoral de circumscripţie înordinea înscrierii candidaţilor pe listă; pentru candidaţii independenţi se atribuiefiecăruia câte un mandat, dacă a obţinut un număr de voturi valabil exprimate celpuţin egal cu coeficientul electoral pentru deputaţi sau pentru senatori, după caz.

Voturile rămase, adică cele neutilizate sau inferioare coeficientuluielectoral, obţinute de listele de candidaţi ale partidelor politice, alianţelor politiceşi alianţelor electorale, precum şi mandatele ce nu au putut fi atribuite de biroulelectoral de circumscripţie se comunică de acesta Biroului Electoral Central,pentru a fi repartizate centralizat.

Biroul Electoral Central însumează, pe întreaga ţară, separat pentruCamera Deputaţilor şi pentru Senat, voturile neutilizate şi pe cele inferioarecoeficientului electoral de circumscripţie din toate circumscripţiile electorale,pentru fiecare partid politic, alianţă politică sau alianţă electorală.

Numărul voturilor astfel obţinute de fiecare partid politic, alianţă politicăşi alianţă electorală se împarte la 1, 2, 3, 4 etc., făcându-se atâtea operaţii de

FStabilirea

rezultatelorvotării în

circumscripţii.

105

împărţire câte mandate nu au putut fi atribuite la nivelul circumscripţiilorelectorale.

Cât-urile rezultate din împărţire, indiferent de lista din care provin, seclasifică în ordine descrescătoare, până la concurenţa numărului de mandateneatribuite; cel mai mic dintre aceste cât-uri constituie coeficientul electoral peţară, pentru deputaţi şi, separat, pentru senatori; fiecărui partid politic, alianţăpolitică sau alianţă electorală i se repartizează atâtea mandate de deputaţi sau,după caz, de senatori de câte ori coeficientul electoral pe ţară se cuprinde înnumărul total al voturilor valabil exprimate pentru partidul politic, alianţa politicăsau alianţa electorală respectivă, rezultat din însumarea pe ţară a voturilorneutilizate şi a celor inferioare coeficientului electoral de circumscripţie.

Mandatele desfăşurate pe listele de candidaţi se atribuie candidaţilor debiroul electoral de circumscripţie, în ordinea înscrierii acestora pe listă.

Biroul electoral de circumscripţie eliberează certificatul doveditor alalegerii deputaţilor şi senatorilor cărora li s-au atribuit mandate, în termen de 24de ore de la încheierea fiecărei operaţiuni de atribuire.

Candidaţii înscrişi în liste, care nu au fost aleşi, sunt declaraţi supleanţi ailistelor respective. În caz de vacanţă a mandatelor de deputaţi sau de senatori aleşipe liste de candidaţi, supleanţii ocupă locurile devenite vacante, în ordinea în caresunt înscrişi în liste, dacă până la data validării, pentru ocuparea locurilor vacante,partidele sau formaţiunile politice pe listele cărora au candidat supleanţii confirmăîn scris că aparţin acestora.

Biroul Electoral Central publică rezultatele alegerilor în presă şi înMonitorul Oficial al României, Partea I, în termen util, pentru respectareaprevederilor art. 63 alin. 3 din Constituţia României, republicată.

Cheltuielile pentru efectuarea operaţiunilor electorale se suportă de labugetul de stat. Sediul şi dotarea Biroului Electoral Central se asigură de Guvern,ale birourilor electorale de circumscripţie, de către prefecţi şi de preşedinţiiconsiliilor judeţene, respectiv de primarul general al municipiului Bucureşti, iarale oficiilor electorale, precum şi ale birourilor electorale ale secţiilor de votare,de către primar, împreună cu prefecţii.

Rezultate pe colegii pentru Senat - 2008

106

Rezultate pe colegii pentru Camera Deputaţilor - 2008

2.10. Alegerile parţiale

În cazul anulării alegerilor într-o circumscripţie electorală, anularea fiinddeterminată de constatarea că votarea sau stabilirea rezultatului alegerilor a avutloc prin fraude de natură să modifice atribuirea mandatelor, precum şi în cazul încare mandatul de deputat sau de senator devenit vacant nu poate fi ocupat desupleant, se organizează alegeri parţiale.

Nu se organizează alegeri dacă vacanţa unui mandat de deputat sau desenator s-a ivit în ultimele 12 luni anterioare expirării mandatului CamereiDeputaţilor şi Senatului, prevăzut de art. 63 alin. 1 din Constituţia României,republicată.

Dacă alegerile parţiale au loc ca urmare a anulării alegerilor dintr-ocircumscripţie electorală, acestea se organizează şi se desfăşoară pe baza aceloraşicopii de pe listele electorale permanente, a aceloraşi candidaturi, de către aceleaşibirouri electorale şi, după caz, oficii electorale şi la aceleaşi secţii de votare, în a3-a duminică după anularea alegerilor iniţiale.

Candidaţii vinovaţi de fraudă nu mai pot participa la noul scrutin.Alegerile parţiale organizate în caz de vacanţă a unui mandat de deputat

sau de senator au loc în cel mult 3 luni de la sesizarea Guvernului de cătrepreşedintele Camerei Deputaţilor sau, după caz, de către preşedintele Senatului.

În cazul în care alegerile parţiale prevăzute la alin. 3 se organizează într-osingură circumscripţie electorală, nu se mai constituie Biroul Electoral Central,atribuţiile acestuia urmând a fi îndeplinite de biroul electoral de circumscripţie.

FAlegerileparţiale

107

3. Alegerile Europene

3. 1 Rolul Parlamentului European

Parlamentul European este una dintre instituţiile fundamentale ale UniuniiEuropene care, dând expresie principiului democraţiei reprezentative, reprezintăşi apără interesele cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene.

Iniţial cu rol consultativ, puterea Parlamentului s-a extins gradual, astăzifiind o verigă importantă a procesului decizional din Uniune.

De-a lungul anilor, Parlamentul European a devenit interpretul acţiunilorinterne şi externe ale Uniunii, ceea ce permite participarea deputaţilor şi, prinintermediul lor, a cetăţenilor, la definirea viziunii politice europene.

3. 2. Alegerea membrilor Parlamentului European

Parlamentul European este alcătuit în prezent din 785 de deputaţi(reprezentând 177 de partide politice) aleşi în cele 27 de state membre aleUniunii Europene extinse. Aceştia sunt aleşi pe o perioadă de cinci ani, înnumele a 492 de milioane de cetăţeni.

Locurile în Parlament sunt distribuite în mod proporţional cu populaţiafiecărui stat membru.

Fiecare stat membru dispune de un număr fix de locuri, maximum 99 şiminimum 5.

Desemnarea membrilor Parlamentului European s-a realizat, iniţial,indirect, de către parlamentele naţionale dintre membrii acestora, pe bazaprocedurii fiecărui stat membru.

În anul 1976 a fost adoptat „Actul privind alegerea reprezentanţilorîn Adunare prin vot universal direct”, document ce a statuat alegereadirectă a membrilor Parlamentului European.

Primele alegeri europene s-au desfăşurat în anul 1979, urmate de alte cinciscrutinuri: în 1984, 1989, 1994, 1999 şi 2004.

Numărul membrilor Parlamentului European a continuat să crească, de la198, înainte de alegerile prin vot direct, ajungând, după extinderile succesive, la410 în 1979, 626 în 1999, 732 în 2004, pentru ca în anul 2007, ParlamentulEuropean să aibă, temporar, 785 de membri (ca urmare a aderării Bulgariei şiRomâniei, care s-au alăturat Uniunii, în timp ce numărul deputaţilor europeni dinstatele deja membre va rămâne acelaşi până la alegerile din 2009, când numărulmembrilor va scădea din nou la 736) .

FParlamentEuropean

108

Nr. ŢARA 2004-2007 2007-20091. GERMANIA 99 992. FRANŢA 78 783. ITALIA 78 78

4.REGATUL UNIT AL MARIIBRITANII ŞI IRLANDEI DENORD

78 78

5. SPANIA 54 546. POLONIA 54 547. ROMÂNIA - 358. OLANDA 27 279. BELGIA 24 2410. REPUBLICA CEHĂ 24 2411. GRECIA 24 2412. UNGARIA 24 2413. PORTUGALIA 24 2414. SUEDIA 19 1915. AUSTRIA 18 1816. BULGARIA - 1817. FINLANDA 14 1418. DANEMARCA 14 1419. SLOVACIA 14 1420. IRLANDA 13 1321. LITUANIA 13 1322. LETONIA 9 923. SLOVENIA 7 724. CIPRU 6 625. ESTONIA 6 626. LUXEMBURG 6 627. MALTA 5 5

TOTAL 732 785

3. 3 Alegerile europene în România

3.3.1. Cadrul juridic şi organizatoric

Integrarea României în Uniunea Europeană implică, pe lângă realizareaobligaţiilor care decurg din acest proces, şi participarea în mod direct laconstrucţia europeană, prin prezenţa activă în cadrul instituţiilor Uniunii.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. 2 din Tratatul de aderare aBulgariei şi României la Uniunea Europeană, România s-a obligat săorganizeze alegeri pentru Parlamentul European înainte de 31 decembrie 2007.

Atingerea acestui obiectiv a determinat armonizarea legislaţiei electoraleromâneşti cu acquis-ul comunitar.

Pregătindu-se pentru aderare, Constituantul român derivat a adăugat în 2003sferei drepturilor electorale ale cetăţenilor români încă două, şi anume: dreptul dea alege şi de a fi ales în Parlamentul European.

FNumăr demandate

109

Art. 38 din Constituţia României, revizuită dispune: „În condiţiile aderării României la Uniunea Europeană,cetăţenii români au dreptul de a alege şi de a fi aleşi înParlamentul European”.

În vederea desemnării reprezentanţilor României în Parlamentul European,legiuitorul român a adoptat un nou act legislativ care stabileşte cadrul juridicgeneral pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru ParlamentulEuropean, şi anume, Legea nr. 33 din 16 ianuarie 2007, publicată în MonitorulOficial nr. 28 din 16 ianuarie 2007. Pentru desfăşurarea în bune condiţii aprocesului electoral, Guvernul României a adoptat Ordonanţa de urgenţă nr.1/2007, publicată în Monitorul Oficial nr. 97 din 8 februarie 2007, prin carestabileşte unele măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentruParlamentul European.

a. Modul de scrutin

Legiuitor român a optat pentru:

sistemul scrutinului de listă, potrivit principiului reprezentăriiproporţionale, şi pe baza de candidaturi independente;

teritoriul României se constituie într-o singură circumscripţie electoralăpentru alegerea europarlamentarilor români.

În vederea asigurării unui limbaj comun cu cel folosit în documentelenegociate cu Uniunea Europeană, precum şi în legislaţia comunitară, legiuitorul adefinit câteva noţiuni de bază pentru procesul electoral, şi anume:

alegător comunitar - orice cetăţean al unui statmembru al Uniunii Europene, altul decât România, care are dreptulde a alege în România pentru Parlamentul European, avânddomiciliul sau reşedinţa în România, în conformitate cu dispoziţiileprezentei legi;

alegător resortisant - orice cetăţean al României careare dreptul de a alege membri din România în Parlamentul European;

persoana eligibilă comunitar - orice cetăţean al unuistat membru al Uniunii Europene care are dreptul de a fi ales pentruParlamentul European, având domiciliul sau reşedinţa în România;

stat membru de origine - statul a cărui cetăţenie oare cetăţeanul statului membru al Uniunii Europene, altul decâtRomânia.

zi de referinţă - ziua organizării alegerii membrilordin România în Parlamentul European. Ziua de referinţă se stabileşteşi se aduce la cunoştinţa publică de către Guvern, prin hotărâre, cu celpuţin 90 de zile înainte.

b. Dreptul de a alege

FScrutin

plurinominal

FAlegător comunitarAlegător resortisantPersoană eligibilă

comunitarStat membru de origine

Zi de referinţă

110

Au dreptul de a alege membri din România în Parlamentul Europeancetăţenii români care au vârsta de 18 ani, împliniţi până în ziua de referinţăinclusiv.

Nu au drept de vot debilii şi alienaţii mintal puşi sub interdicţie şipersoanele care, în ziua de referinţă, sunt condamnate prin hotărâre judecătoreascădefinitivă la pierderea drepturilor electorale.

c. Condiţii de eligibilitate

Pentru a fi eligibil în Parlamentul European, cetăţeanul român trebuie săîndeplinească următoarele condiţii:

- să aibă drept de vot;- să fi împlinit vârsta de 23 de ani, inclusiv până în ziua de referinţă.

Condiţiile menţionate mai sus se aplică şi cetăţenilor români care audomiciliul sau reşedinţa în străinătate şi au drept de vot.

Cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, care au reşedinţa saudomiciliul pe teritoriul României, au drept de vot şi de a fi aleşi ca membri dinRomânia în Parlamentul European, în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii romani, subrezerva îndeplinirii condiţiilor evidenţiate mai sus.

Pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European, atâtalegătorul resortisant, cât şi alegătorul comunitar au dreptul la un singur vot.

Nu pot fi aleşi ca membri din România în Parlamentul European, cetăţeniiromâni care fac parte din următoarele categorii:

§ judecătorii Curţii Constituţionale;§ avocaţii poporului;§ magistraţii;§ membrii activi ai armatei;§ poliţiştii şi alte categorii de funcţionari publici, inclusiv cei cu

statut special, stabilite prin lege organică.

d. Incompatibilităţi

Fără a aduce atingere incompatibilităţilor prevăzute de Actul din 1976privind alegerea membrilor Parlamentului European prin vot universal direct, cumodificările ulterioare, calitatea de membru al Parlamentului European esteincompatibilă cu calitatea de:

deputat sau senator în Parlamentul României;membru al Guvernului României;

111

cu funcţiile prevăzute la art. 81 şi 82 din Cartea I, titlul IV, Cap. III,Secţiunea a 2-a din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurareatransparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediulde afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completărileulterioare;

cu funcţii echivalente din statele membre ale Uniunii Europene.Persoanele aflate în situaţia de incompatibilitate trebuie să opteze între

mandatul de parlamentar european şi funcţia care generează incompatibilitatea,demisionând din una dintre aceste funcţii, în termen de 30 de zile de la datavalidării rezultatului alegerilor pentru Parlamentul European.

Dacă după expirarea termenului de 30 de zile, starea de incompatibilitatecontinuă să existe, persoanele aflate în situaţia de incompatibilitate suntconsiderate demisionate din funcţia de parlamentar european.

2. Exercitarea dreptului de a fi ales în Parlamentul European

Pentru a-şi exercita dreptul de a fi ales ca membru din România înParlamentul European pe listele unui partid politic, ale unei organizaţii acetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, unei alianţe politice, alianţeelectorale ori ca independent, o persoană eligibilă comunitar este obligată ca, pelângă actele necesare candidaţilor care sunt cetăţeni români, să prezinte BirouluiElectoral Central:

- documente care să ateste identitatea;- o declaraţie oficială pe propria răspundere, care trebuie să cuprindă următoarele

precizări:

§ numele şi prenumele, data naşterii, cetăţenia şi domiciliul/reşedinţa depe teritoriul României;

§ localitatea sau circumscripţia electorala, după caz, în statul membru deorigine, pe ale cărei liste electorale este înscris;

§ menţiunea că nu candidează pentru obţinerea unui mandat deparlamentar european în alt stat membru al Uniunii Europene.

Persoanele eligibile comunitar, care candidează în cadrul alegerii membrilordin România în Parlamentul European, trebuie să prezinte, odată cu propunerea decandidatură, un certificat în traducere oficială, eliberat de autoritatea competentădin statul al cărui cetăţean este, care să ateste că nu a fost lipsit de dreptul de a fiales în acel stat printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

3.3.2.Organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European

a. Listele electorale

Exercitarea dreptului de vot în cadrul alegerilor europene se poate realizape trei categorii de liste electorale:

Ø permanente;Ø suplimentare;Ø speciale.

Alegătorii resortisanţi sunt înscrişi în listele electorale permanente, iardacă nu se regăsesc pe acestea, vor fi înscrişi pe liste electorale suplimentare, de

FListe electorale

112

către preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, pe baza documentului deidentitate.

În listele electorale speciale sunt înscrişi şi alegătorii care îşi exercită dreptulde vot la secţii la care nu sunt arondaţi. Această înscriere se realizează numai încazul în care acest tip de alegători se află în altă localitate decât cea de domiciliusau îşi exercită atribuţiile în cadrul respectivei secţii de votare.

Alegătorii comunitari, care au drept de vot, sunt înscrişi, la cerere, de cătreprimarul unităţii administrativ-teritoriale în care au reşedinţa sau domiciliul, într-olistă electorală specială.

Aceştia îşi pot exercita dreptul de vot în baza unei dovezi eliberate deAutoritatea Electorală Permanentă şi a unui document de identitate.

b. Candidaturile

Propunerile de candidaturi pentru alegerea membrilor din România înParlamentul European se depun şi se înregistrează la Biroul Electoral Central celmai târziu cu 60 de zile înainte de ziua de referinţă.

Pot depune candidaturi pentru alegerile europene:

Ø partidele politice;Ø alianţele politice;Ø alianţele electorale;Ø organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale;Ø candidaţii independenţi.

Listele de candidaţi pentru alegerea membrilor din România în ParlamentulEuropean trebuie întocmite astfel încât să asigure reprezentarea ambelor sexe.

Numărul de candidaţi de pe fiecare listă poate fi cu maximum 10 mai maredecât numărul mandatelor repartizate României în Parlamentul European.

Pentru a fi înregistrate la Biroul Electoral Central, listele de candidaţipropuse de partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilornaţionale, alianţele politice sau alianţele electorale trebuie însoţite de o listăcuprinzând cel puţin 200.000 de alegători care susţin candidatura partiduluipolitic, organizaţiei cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţelorpolitice sau alianţei electorale respective pentru alegerea membrilor din Româniaîn Parlamentul European.

Candidatul independent poate participa la alegeri individual dacă estesusţinut de cel puţin 100.000 de alegători.

c. Birourile electorale

Pentru organizarea şi desfăşurarea operaţiunilor specifice perioadeielectorale se constituie următoarele birouri electorale:

1. Biroul Electoral Central (B.E.C.);2. Biroul electoral judeţean;3. Birourile electorale ale secţiilor de votare.

1. Biroul Electoral Central este alcătuit din:

- 5 judecători ai înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;- preşedintele şi vicepreşedinţii Autorităţii electorale Permanente;

113

- 10 reprezentanţi ai partidelor politice şi ai alianţelor acestora, precum şi aiorganizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care au un grupparlamentar propriu în ambele Camere ale Parlamentului, care participă la alegeri,precum şi un reprezentant desemnat de grupul parlamentar al minorităţilornaţionale din Camera Deputaţilor.

2. Biroul electoral judeţean se constituie din:

- 3 judecători- cel mult 10 reprezentanţi ai partidelor politice, alianţelor politice,

alianţelor electorale sau organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilornaţionale care participă la alegeri.

Birourile electorale ale sectoarelor municipiului Bucureşti sunt asimilateoficiilor electorale prevăzute de Legea nr. 373/2004.

3. Birourile electorale ale secţiilor de votare sunt alcătuite din:

- preşedinte;- locţiitor al preşedintelui;- cel mult 7 membri.Preşedintele şi locţiitorul acestuia sunt, de regulă, magistraţi sau alţi jurişti

care nu fac parte din niciun partid politic şi sunt desemnaţi de preşedinteletribunalului, cu cel mult 10 zile înainte de data de referinţă, prin tragere la sorţi. Încazul în care numărul juriştilor este insuficient, lista este completată de cătreprefect cu alte persoane care se bucură de prestigiu în faţa locuitorilor şi care nufac parte din niciun partid politic.

d. Secţiile de votare

Secţiile de votare se organizează după cum urmează: a) în localităţile urbane, câte o secţie de votare la 1.000-2.000 de

locuitori; b) în comune, câte o secţie de votare la 500-2.000 de locuitori; se

organizează secţii de votare, de regulă, în fiecare sat; pot fi organizate secţii devotare şi în satele sau în grupurile de sate cu populaţie de până la 500 de locuitori.

Se pot organiza secţii de votare pe lângă unităţile militare, precum şi înspitale, maternităţi, sanatorii, case de invalizi, centre de îngrijire, asistenţă şirecuperare a persoanelor adulte cu handicap şi cămine de bătrâni, în care seaflă cel puţin 25 de cetăţeni cu drept de vot.

Pentru studenţii de la cursurile de zi şi elevii cu drept de vot care nudomiciliază în localitatea în care urmează studiile, se organizează câte o secţie devotare pe lângă căminele de studenţi sau de elevi, pentru 250-1.000 de alegători.

La secţiile de votare organizate pe lângă unităţile militare votează numaimilitarii acestor unităţi, iar la cele pentru studenţi şi elevi, numai studenţii şi eleviidin unităţile de învăţământ arondate.

Pe lângă misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României seorganizează câte o secţie de votare pentru alegătorii membri ai reprezentanţeidiplomatice şi familiile lor, precum şi pentru cetăţenii români din ţară sau dinstrăinătate şi alegătorii comunitari, aflaţi în ţările respective în ziua de referinţă.Secţiile de votare organizate pe lângă misiunile diplomatice si oficiile consulareale României aparţin de Biroul Electoral al Municipiului Bucureşti. Secţiile devotare menţionate mai sus se organizează atât în localitatea în care îşi are sediul

114

misiunea diplomatică sau oficiul consular, cât şi în alte localităţi, cu acordulGuvernului din ţara respectivă.

Pe navele sub pavilion românesc aflate în navigaţie în ziua de referinţă,precum şi pe platformele marine se organizează secţii de votare. Secţiile devotare astfel organizate aparţin de biroul electoral judeţean sau al municipiuluiBucureşti, după caz, al locului în care acestea sunt înregistrate.

e. Pragul electoral

Pentru partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilornaţionale, alianţele politice şi alianţele electorale, pragul electoral de atribuire amandatelor reprezintă partea întreagă din procentul de 5% din totalul voturilorvalabil exprimate la nivel naţional, inclusiv cele primite de candidaţiiindependenţi

Candidaţilor independenţi li se pot atribui mandate dacă au obţinut, fiecareîn parte, un număr de voturi valabil exprimate cel puţin egal cu coeficientulelectoral naţional.

Numărul total de voturi valabil exprimate la nivel naţional -numărul de voturi valabil exprimate primite de la partidele politice,organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţele politice,alianţele electorale şi candidaţii independenţi.

f. Atribuirea mandatelor

Atribuirea mandatelor de parlamentar european se face de către BiroulElectoral Central, cu respectarea condiţiilor privind pragul electoral, după cumurmează:

1. în prima etapă, Biroul Electoral Central calculează pragul electoral şicoeficientul electoral naţional şi stabileşte, în ordinea descrescătoare a număruluide voturi valabil exprimate, lista partidelor politice, organizaţiilor cetăţeniloraparţinând minorităţilor naţionale, alianţelor politice, alianţelor electorale şicandidaţilor independenţi cărora li se pot repartiza mandate;

2. în etapa a doua se repartizează mandatele la nivelul circumscripţieinaţionale pentru listele selectate în condiţiile prevăzute mai sus prin metodad'Hondt.

3. candidatului independent căruia i-ar reveni cel puţin un mandat i serepartizează un singur mandat, indiferent de câte mandate au rezultat din calcul. Înacest caz, repartizarea celorlalte mandate se face în continuare, pentru liste saucandidaţi independenţi.

Biroul Electoral Central înmânează candidaţilor aleşi un certificatconstatator al alegerii.

Autoritatea Electorală Permanentă împreună cu autorităţile publicecompetente îndeplinesc formalităţile necesare acceptării membrilor din Româniaîn Parlamentul European.

Biroul Electoral Central confirmă rezultatele sufragiului şi asigurăpublicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a rezultatelor alegeriimembrilor din România în Parlamentul European.

FPrag electoral

115

Nr. crt. Formaţiunea politică Nr. mandatelor atribuite laalegerile europene din 2009

1. Alianţa electorală PSD+PC 112. Partidul Democrat Liberal 103. Partidul Naţional Liberal 54. Uniunea Democrată Maghiară din România 35. Partidul România Mare 36. Băsescu Elena 1

DEPUTAŢI DUPĂ STAT MEMBRU ŞI GRUP POLITIC 2009-2014

Total

5 5 5 4 1 2 22

6 4 5 2 17

2 7 9 4 22

1 4 3 2 1 2 13

42 23 12 14 8 99

1 1 3 1 6

4 3 4 1 12

8 8 1 3 2 22

23 21 2 2 1 1 50

29 14 6 14 5 1 3 72

35 21 7 9 72

2 2 2 6

3 1 1 1 1 1 8

4 3 2 1 2 12

3 1 1 1 6

14 4 1 3 22

2 3 5

5 3 6 3 1 2 1 4 25

6 4 2 5 17

28 7 15 50

10 7 5 22

14 11 5 3 33

3 2 2 7

6 5 1 1 13

116

4 2 4 2 1 13

5 5 4 3 1 18

13 11 5 25 1 13 4 72

Total

Total 265 184 84 55 54 35 32 27 736

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

I. Tratate şi monografii:

1. DELEANU Ion, Instituţii şi proceduri constituţionale, Ed. Servo-Sat,Arad, 2001, pag. 279-286.

2. DRĂGANU Tudor, Drept constituţional şi instituţii politice, Ed.Lumina Lex, Bucureşti, 1998, vol. II, pag. 20-56.

3. DUCULESCU Victor, CĂLINOIU Constanţa, DUCULESCUGeorgeta, Drept constituţional comparat, Lumina Lex, Bucureşti, 1999, vol. I,pag. 245-274.

4. GRECESCU Ion, Instituţia prezidenţială, Ed. Rosetti, Bucureşti,2003, pag. 29- 40.

5. GILIA Claudia, Sisteme şi proceduri electorale, Ed. C.H. Beck,Bucureşti, 2007.

6. IANCU Gheorghe, Sistemul electoral, Ed. Monitorul Oficial,Bucureşti, 1998, pag. 67-150.

7. IONESCU Cristian, Tratat de drept constituţional contemporan, Ed.All Beck, Bucureşti, 2003, pag. 617- 28.

8. IONESCU Cristian, Dezvoltarea constituţională a României. Acte şidocumente. 1741-1991, RAMO, Bucureşti, 2000.

9. MURARU Ion, TĂNĂSESECU Simina, Drept constituţional şiinstituţii politic, Lumina Lex, Bucureşti, 2001, pag. 408-443.

10. VRABIE Genoveva, Les régimes politiques des pays de l’U.E. et dela Roumanie, Ed. Monitorul Oficial, Bucureşti, 2002, pag. 369 – 403.

117

II. Legislaţie

11. Constituţia României.

12. Legea nr. 67/2004 privind alegerea autorităţilor administraţieipublice locale, Legea nr. 370/2004 privind alegerea Preşedintelui României şiLegea nr. 373/2004 privind alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, cumodificările şi completările ulterioare.

13. Lege nr. 33 din 16 ianuarie 2007 privind organizarea şidesfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, publicată în M.Of.,Partea I, nr. 28 din 16 ianuarie 2007.

14. Legea 35 din 13 martie 2008 privind alegerea CamereiDeputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea legii nr.67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legiiadministraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privindStatutul aleşilor locali.

TEMĂ DE REFLECŢIE

Publicitatea dezbaterilor în cadrul contenciosului electoral prezidenţialromân în lumina jurisprudenţei Curţii Constituţionale.

MODELE DE ÎNTREBĂRI

1. Bifaţi afirmaţia corectă: În sistemul românesc, deputaţii şi senatoriise aleg în circumscripţii electorale pe baza:

A. scrutinului de listă, potrivit principiului reprezentării proporţionale şi pebază de candidaturi independente.

B. scrutinului uninominal, potrivit principiului reprezentării proporţionale şi pebază de candidaturi independente.

B. scrutinului uninominal, cu două tururi, potrivit principiului reprezentăriiproporţionale şi pe bază de candidaturi independente.

2. Enumeraţi 3 procedee prin care se realizează campania electorală înRomânia:

A. ________________________B. ________________________C. ________________________

3. Bifaţi afirmaţia corectă: În sistemul românesc, componenţabirourilor electorale ale secţiilor de votare este următoarea:

A. un preşedinte, un locţiitor al acestuia şi cel mult 7 membri.B. un preşedinte şi cel mult 10 membri.C. un preşedinte, un locţiitor al acestuia şi cel mult 10 membri.

118

4. Ce tipuri de emisiuni cu caracter electoral pot fi prezentate în timpulcampaniei electorale?

A.___________________________________________________________B___________________________________________________________C___________________________________________________________

RĂSPUNSURI LA ÎNTREBĂRI

1. Deputaţii şi senatorii în sistemul electoral românesc se aleg prinscrutinului de listă, potrivit principiului reprezentării proporţionale şi pe bazăde candidaturi independente.

2. Campania electorală se desfăşoară prin mass-media, afişaj, întâlniri cuelectoratul, etc.

3. Biroul electoral al secţiei de votare este compus dintr-un un preşedinte,un locţiitor al acestuia şi cel mult 7 membri.

4. În timpul campaniei electorale pot fi prezentate următoarele tipuri deemisiuni cu caracter electoral: emisiuni informative, emisiuni electorale,precum şi dezbateri electorale.

119

CAPITOLUL VPARTIDELE POLITICE

1. Cuprins2. Obiectiv general3. Obiective operaţionale4. Timpul necesar studiului capitolului5. Dezvoltarea temei6. Bibliografie selectivă7. Temă de reflecţie8. Modele de teste9. Răspunsuri şi comentarii la teste

Cuprins:

a Importanţa studierii partidelor politice pentru dreptulconstituţional

a Noţiunea de partid politica Sisteme de partidea Structura internă a partidelor politicea Tipologia partidelor politicea Alte tipuri de partidea Grade de participare la structura partizană

a Obiectiv general: Dobândirea de cunoştinţe privind apariţia, evoluţia şirolul partidelor politice.a Obiective operaţionale: Asimilarea unor noţiuni de bază privind sistemulmono, bi sau pluripartidist, funcţiile partidelor, dar şi referitoare la rolul acestoraîn viaţa politică. Cursul îşi propune evidenţierea unor tipuri deosebite de partidepolitice, care joacă un rol mai mare sau mai mic pe scena politică a unui stat.

= 3 ore

120

CAPITOLUL VPARTIDELE POLITICE

1. Importanţa studierii partidelor politice pentru dreptulconstituţional

Ştiinţa politică a acordat şi acordă un rol cheie partidelor politice dinmomentul în care analiza şi-a deplasat centrul de greutate de la aparenţainstituţională la motoarele reale ale vieţii politice.

Studiul partidelor politice trebuie să se desfăşoare pe un dublu plan: politicşi sociologic. Rolul unui partid politic, funcţiile pe care la are într-o societatedepind de cultura politică a acelei societăţi.

Competiţia pentru putere a existat pretutindeni şi totdeauna, în toate ţărileşi în toate epocile. Partidele politice sunt cei dintâi agenţi înscrişi în aceastăcompetiţie acerbă pentru obţinerea şi conservarea puterii. Rolul unui partid politicnu este acelaşi într-o societate concurenţială sau într-o dictatură.

Partidele moderne s-au născut în paralel cu apariţia sistemelorelectorale şi dezvoltarea parlamentelor moderne, de fapt, au rezultat dininteriorul acestora, ca fracţiuni sau aripi.

Funcţia socială a acestor formaţiuni sau forţe politice a constat înstabilirea unor legături permanente între guvernanţi şi guvernaţi.

Expresia “forţe politice” desemnează un ansamblu de fenomenesociologice şi politice având ca dimensiune comună situarea individului în raportcu puterea politică. Forţele politice sunt toate formele de influenţare a puteriipolitice.

Doctrina politologică franceză denumeşte unele forţe politice - “corpuriintermediare” între individ şi guvernanţi. Grupurile respective au rolul de asusţine interesele anumitor grupuri de cetăţeni şi de a împiedica pe guvernanţi săexercite puterea în mod abuziv.

Din punct de vedere al dreptului constituţional, cele mai importante forţepolitice şi sociale sunt: partidele politice, asociaţiile sau organizaţiile sindicale şigrupurile de presiune.

Conştientizând din ce în ce mai mult rolul social şi accesul laexercitarea puterii politice, formaţiunile politice s-au implicat tot mai activ înprocesul de guvernare.

Fenomenul partidist specific spaţiului european occidental în a douajumătate a secolului al XIX-lea era divizat în:

1. Formaţiuni politice susţinătoare a clasei nobiliare, aflate în declinsocial, economic, politic – partidele conservatoare;

2. Formaţiuni politice susţinătoare ale capitalului bancar şi ale mariiburghezii industriale – partidele liberale;

3. Formaţiuni politice susţinătoare ale mişcărilor muncitoreşti – partidelede orientare socialistă sau social-democrată, din care la începutul secolului XXs-au desprins partidele comuniste.

Partidismul s-a divizat doctrinar şi ideologic în “dreapta” şi“stânga”.

Partidele de dreapta sunt legate de democraţia liberală, de proprietate, caşi de mediul de afaceri, industrie, bănci, promovând libera iniţiativă şi concurenţa.

FForţe politice

121

Partidele de stânga sunt legate de instituirea unui mecanismeconomico-financiar de redistribuire a veniturilor societăţii pe bazeegalitariste, naţionalizarea mijloacelor de producţie, de planificareaeconomiei naţionale, de intervenţia statului în viaţa economică, precum şi deapărarea intereselor clasei muncitoare.

2. Noţiunea de partid politic

Partidul politic – reprezintă o grupare sau asociaţie permanentă deindivizi uniţi în mod liber între ei prin afinităţi ideologice şi convingeripolitice comune, creată la nivel teritorial pe baza unor principii stricte deorganizare şi disciplină, al cărui scop înscris într-un program sau statut,constă în promovarea şi înfăptuirea în competiţie electorală şi permanentă cualte partide, a unei doctrine sau concepţii politice privind dezvoltarea şiconducerea unei societăţi date.

Din perspectivă juridică, partidul politice este o persoană juridică: areo organizare de sine stătătoare; un patrimoniu propriu; acţionează pentrurealizarea unui scop legitim.

Principiul fundamental respectat de orice regim politic democratic estelibertatea constituirii partidelor politice. Acest lucru nu înseamnă că se pot înfiinţaorice fel de partide politice (de ex. este interzisă înfiinţarea partidelor fasciste).

Principalele funcţii ale partidelor politice sunt:

1. Funcţia electorală – partidele politice propun candidaţi la funcţiileeligibile în organisme reprezentative la nivel central şi local şi recrutează prinprogramele şi platformele electorale aderenţi;

2. Funcţia de informare a conştiinţei civice – prin activitatea lorpartidele contribuie la sensibilizarea cetăţeanului cu problemele societăţii şi lacreşterea răspunderii civice;

3. Funcţia de a mijloci raporturile între guvernanţi şi guvernaţi –funcţie ce se exercită în special prin parlamentari;

4. Funcţia de conducere – partidele tind să exercite, chiar şi pe calemediată puterea politică, să-şi asume prerogativele de conducere.

3. Sisteme de partide

Din punt de vedere al numărului de partide politice existente pot fidistinse:

1. Sistemul partidului unic;2. Sistemul bipartidismului;3. Sistemul pluripartidismului;4. Sistemul pluripartidismului în care partidele politice gravitează în

jurul unui partid dominant.

1. Sistemul partidului unic

Acest sistem se caracterizează prin existenţa unui singur partid careeste constituit şi funcţionează legal ca partid de guvernământ şi carepolarizează toate celelalte forţe politice şi sociale. Acest sistem este specific,de regulă, regimurilor politice monolitice, totalitare şi, care adesea,

FDefiniţia

partidului politic

FFuncţiile

partidelorpolitice

FSisteme de

partide

122

personifică puterea. Partidul unic organizează şi controlează puterea şi estesingurul care rosteşte “adevărul oficial”.

Motivul lipsei altor partide poate fi:→ Interzicerea expresă prin Constituţie a înfiinţării altor partide;→ enumerarea limitativă a condiţiilor în care se poate exercita dreptul de

asociere;→ suspendarea sau scoaterea în afara legii a unor partide;→ unificarea mai multor partide într-un singur partid, etc.Sisteme monopartid au existat între cele două războaie mondiale în

Germania - Partidul Naţional-Socialist, în Italia – Partidul Naţionalist fascist, înRomânia – Frontul Renaşterii Naţionale.

După al doilea război mondial partidul unic a cunoscut o revigorare, fiindrăspândit în ţări precum: Cehoslovacia, Polonia, Ungaria, România, Iugoslavia,Bulgaria, China, Vietnamul de nord, Coreea de Nord, Cuba, etc.

Partidul unic este prin definiţie un partid totalitar, care acapareazăîntreaga putere în stat.

2. Sistemul bipartidist

Este sistemul în care puterea politică este disputată electoral de cătredouă partide ce au baze sociale şi forţă politică echivalente.

Bipartidismul poate fi numeric, în sensul că există numai douăpartide, sau calitativ, în sensul că predomină numai două partide.Bipartidismul excelează în Marea Britanie, Australia, Noua Zeelandă,Canada, S.U.A.

Doctrina consideră că acest sistem este rigid (sistemul britanic) – dacăcele două partide sunt bine structurate din punct de vedere organizatoric şi aldisciplinei de partid sau suplu (sistemul american)– dacă partidele nu pretindo disciplină de partid strictă în ce priveşte exprimarea votului parlamentar şitolerează existenţa unor facţiuni în partid.

Acest sistem are meritul de a favoriza un echilibru în viaţa politică,prin succesiunea celor două partide la guvernare, de a asigura un executivstabil, de a acorda posibilitatea alegătorilor de a face o alegere netă întredouă seturi de alternative de politici publice. Însă, nu putem ignora şidezavantajele acestui sistem: instaurarea unor executive dominatoare,simplificarea spectrului politic pentru opţiunile alegătorilor.

Ex. Partidul Democrat şi Partidul Republican în SUA şi PartidulLaburist şi cel Conservator în Marea Britanie.

3. Sistemul pluripartidist

Este sistemul în care există mai multe partide cu forţă aproximativegală care îşi dispută, în funcţie de opţiunea electoratului, locul de partid deguvernământ.

Acest sistem favorizează disputa electorală între partide, cetăţenii auposibilitatea de a alege cel mai bun partid politic. Pluripartidismul antreneazăadeseori coaliţii guvernamentale şi parlamentare conjuncturale şi efemere,instabilitatea guvernamentală.

Pluripartidismul în care partidele politice gravitează în jurul unuipartid dominant.

FPartidul unic

FBipartidism

FPluripartidism

123

Poate exista un partid dominant atât într-un regim democratic, cât şiîntr-unul totalitar.

Este partid dominant partidul politic care prin doctrina sa (ideologie,prin platforma electorală, prin metodele de acţiune, prin prestigiul liderilorsăi, prin baza sa socială) reuşeşte să-şi atragă în mod durabil simpatia şisprijinul electoratului.

Ex. de partide dominante: în Suedia – partidele socialiste; în Japonia –Partidul liberal, etc.

4. Structura internă a partidelor politice

Partidele sunt împărţite în două categorii:→ partide organizate;→ partide neorganizate.Partidul organizat – partidul ce are o structură organizatorică,

ierarhizată potrivit anumitor principii, cu ramificaţii la nivel local şi central,ai cărui membrii sunt în general datori să respecte o strictă disciplină departid.

Un partid structurat, şi care funcţionează potrivit unei disciplinestricte, poate cere tuturor membrilor săi să adopte o anumită atitudine politicăfaţă de un fenomen sau eveniment social.

Structura internă a unui partid politic cuprinde:§ organizaţiile sau celulele de bază;§ comitetele locale;§ organismele de conducere la nivel central (congrese, comitete

naţionale, prezidiu, etc).

Cât priveşte partidele neorganizate se consideră că este important săse confere membrilor de partid libertate deplină de opţiune.

5. Tipologia partidelor politice

Această tipologie este datorată lui Maurice Duverger. Potrivitacestuia, „distincţia dintre partidele de cadre şi partidele de masă nu sebazează pe dimensiunea lor, pe numărul membrilor lor; nu este vorba de odiferenţă de talie, ci de structură”. Criteriul distincţiei este natura organizării.

a. Partidele de cadre

Partidul de cadre are un număr foarte restrâns de membri. Acest gende partid se bazează pe o categorie de notabili, care-i asigură propaganda şifinanţele sau pe o categorie de tehnicieni specializaţi în probleme electorale,care nu sunt neapărat membri de partid, ci experţi plătiţi să facă acest lucru.

O altă caracteristică a partidelor de cadre rezultă din acest tipparticular de încadrare: partidele de cadre au o structură suplă, adică odisciplină internă destul de neconstrângătoare, dat fiind că retragerea calităţiide membru unui notabil afectează mai mult partidul decât pe acesta, şi oautonomie relativ mare a comitetelor locale, dat fiind că aceste comitetelocale sunt făcute în jurul notabilului sau notabililor.

O a treia caracteristică este modul de finanţare. Finanţele sale decampanie vin din donaţii adică sunt neregulate şi depind de finanţarea

FPartid dominant

FStructurapartidelor

FTrăsăturile

partidelor decadre

124

capitalistă, ceea ce poate încuraja dependenţa faţă de grupurile de intereseeconomice.

O a patra caracteristică este aceea că partidul de cadre este că el estemult mai puţin ideologizat.

Iniţial partidele politice au debutat ca partide de cadre.Partidele de cadre îşi concentrează atenţia în special pe fundamentarea

teoretică a unei doctrine şi pe formularea acesteia într-o manieră care săpermită accesul la ea a unor categorii cât mai largi de populaţie.

Legătura cadrelor de partid şi masele de alegători este indirectă şisporadică, cu excepţia campaniilor electorale, când partidele recurg la metodevariate pentru a atrage simpatia alegătorilor.

Ex. Partidele din S.U.A.

b. Partidele de masă

Aceste partide au ca obiectiv major atragerea cât mai multor aderenţidin toate straturile sociale, indiferent de situaţia lor materială, de pregătireaprofesională, afinităţi politice, etc. În general, partidele unice au tins sădevină partide de masă.

Partidele de masă prezintă următoarele trăsături:§ numărul ridicat al membrilor şi simpatizanţilor;§ recurg la metode directe pentru a fi în legătură cu membrii;§ pretind să reprezinte toate clasele şi straturile sociale;§ aparatul de partid se autonomizează tot mai mult faţă de masa

membrilor acestuia pe care îi manipulează pentru scopuri electorale;§ propagarea ideologiei este predominant demagogică;§ structura sa piramidală dezvoltată;§ ca partide de guvernământ se implică direct în exercitarea puterii, în

special prin metode nedemocratice.Partidele politice reprezintă o instituţie multifuncţională,

indispensabilă politicii, influenţând în mod profund regimul politic şi viaţaconstituţională.

6. Alte tipuri de partide

a) Partidul de cartel – cartel party

Acest tip de partid este descris de Katz şi Mair. Acest gen de partid esterezultatul unei evoluţii recente care duce la o apropiere foarte mare între partide şistat datorită finanţării partidelor din bugetului statului şi reglementării foarteaccentuate a partidelor de către stat. El este un fel de agenţie semi-statală.Resursele acestor partide vin în principal de la stat, ceea ce le face să constituieîntre ele un fel de cartel care să le permită să-şi împartă aceste resurse eliminândceilalţi competitori. Partidul se profesionalizează şi se centralizează puternic, căciel nu depinde de finanţarea din cotizaţii sau din donaţii şi dispune totuşi de resurseînsemnate.

b) Partidul antrepriză

Este un tip de partid care primeşte o finanţare atât de însemnată de la unagent economic privat încât tinde să se confunde cu interesele acestuia. El

FPartide de masă

FPartidul de cartel

FPartidulantrepriză

125

reprezintă rezultatul extrem al unui prea accentuat liberalism practicat de stat înmateria finanţării partidelor politice.

Firma privată investeşte capital în acţiunea politică în vederea maximizăriiprofitului său economic. Partidul, odată ajuns la guvernare, va tinde să-şiavantajeze finanţatorul prin măsuri statale. Faptul că acest tip de partid este unreal pericol pentru democraţie, dat fiind faptul că el nu mai are în vedere interesulgeneral, a făcut marea majoritate a sistemelor juridice să reglementeze strictfinanţarea partidelor şi a campaniilor electorale.

c) Partidul «maşină»

Partidul «maşină» reprezintă o evoluţie a partidelor de tip prezidenţial;jeffersonian şi jacksonian. Acest tip de partid este descris de Eldersveld, pentru acritica dihotomia clasică a lui Duverger, relevând faptul că partidele americane nuse încadrează în teoria politologului francez. El porneşte de la constatarea uneineconcordanţe între organigramele oficiale ale partidelor americane şi realitateadevoluţiunii interne a puterii în cadrul acestora.

Organigrama este piramidală, în timp ce realitatea se dovedeşte stratificată.Partidele maşină ar fi aceste partide organizate, ca o stratarhie, în care fiecarenivel de putere este autonom şi se organizează după voinţa proprie. Autonomiastraturilor de putere este caracteristica acestui partid. Valabil în analiza partideloramericane acest model nu se aplică europene, cum dealtfel nici distincţia luiDuverger nu pare a fi aptă să explice realitatea de peste Atlantic.

d) Partidul cadru

Partidul cadru are o tendinţă a înlocui structura teritorială bazată peaderenţi sau pe comitete cu o structură mediatică. Partidul tinde să devină unpartid cadru, un partid structură autonomă pentru care nu mai are importanţă masaumană, nici ideologia, ci forma, o formă lipsită de conţinut concret şi care estecapabilă să se umple cu orice conţinut ar cere electoratul. Nu lipsa completă aideologiei este tipică acestui partid, ci prezenţă ei doar la nivelul cerculuiconducător, dar absenţa ei din prezentarea mediatică a partidului.

Ideologia este difuzată în interiorul cercului iniţiaţilor şi nu cătreaderenţilor sau electoratului. Structura ofertei acestui partid tinde să creezestructura cererii pentru ca apoi să pară a se mula perfect pe cerinţele electoratului.De aceea ea nu se bazează în teritoriu în principal pe aderenţii săi, ci pe mijloacelede informare, capabile să inducă teme şi să sugereze cereri.

e) Partidul pivot

Este mai degrabă definit prin poziţia sa în sistem decât prin trăsăturile luiinterne. El este, de regulă, un partid relativ mic, care nu poate accede singur laguvernare, dar, datorită modului de fragmentare a sistemului de partide şisistemului electoral ajunge să fie necesar forţelor majore care îşi disputăguvernarea pentru a forma majoritatea. Un astfel de partid poate deveni foarteimportant pentru sistem, căci dacă ele au rolul „de a servi de cauţiune de stânga aunei majorităţi de dreapta sau de cauţiune de dreapta unei majorităţi de stânga"pot să dovedească suficientă forţă şi destul pragmatism pentru ca poziţia lor sădevină un şantaj de dreapta pentru majoritatea de stânga şi un şantaj de stânga

FPartidul«maşină»

FPartidulcadru

FPartidul pivot

126

pentru o majoritate de dreapta, când nu devine un şantaj pur şi simplu. Un astfelde rol poate fi jucat uneori şi de un partid al unei minorităţi naţionale.

7. Grade de participare la structura partizană

Vom analiza în cele ce urmează gradul în care indivizii se implică înactivitatea de partid. În funcţie de intensitatea acestei implicări distingemmilitanţii de aderenţi, simpatizanţii de alegători, etc.

a) Membri de partid

noţiunea de membru de partid este destul de vagă. În cazul partideloramericane această noţiune nu are nici un sens. În interiorul fiecărui partid, cumremarca Maurice Duverger se găsesc mai multe categorii de membri, formând oserie de cercuri concentrice în interiorul cărora solidaritatea partizană devine dince în ce mai puternică.

b) Militanţii

Militanţii sunt cei pentru care partidul joacă rolul bisericii, cei pentru carereligia tradiţională a fost înlocuită cu o religie politică. Partidul este raţiunea lor dea fi. Noţiunea de militant este uşor de distins de cea de aderent, căci militanţii suntun cerc activ în rândul acestora, cei care, deşi nu sunt cu necesitate membri înconducerea partidului, lucrează pentru acesta în mod constant. A separa însă înmod practic cu exactitate militanţii de aderenţi este imposibil, căci calitatea demilitant decurge mai mult dintr-o atitudine psihologică decât dintr-un statutobiectiv.

Asistăm astăzi însă, şi fenomenul este generalizat, la o scădere amilitantismului politic. Explicaţiile sunt multiple. Una dintre ele ar putea fi căorientarea spre individualism, retragerea tot mai accentuată în viaţa privată,antrenează un declin al vieţii sociale şi deci al militantismului. Totuşi, uniiconsideră că această teorie a crizei permanente este infirmată de datele concrete,căci dacă militantismul descreşte, alte forme de militantism, cum ar fi celasociativ, cresc.

Se pare deci că fenomenul ar fi tipic partidelor politice şi că trebuie căutatecauze specifice şi nu cauze generale cum este creşterea egoismului individualist.Poate că partidele nu reuşesc să mai atragă pentru că ideologiile nu mai reuşesc sămai seducă. Sau poate că de vină este nu individualismul, ci individualizarea, otendinţă de a scăpa de constrâgerea pe care o reprezintă orice structură înglobantă.

Partidele sunt incapabile să ofere teme, jocul lor devine prea abstract sauprea conjunctural. Asociaţiile efemere, axate pe o adeziune conjuncturală şitematică, grupurile de presiune bazate pe o cauză preexistentă par a fi maieficiente şi mai puţin oligarhice şi înglobante decât partidele. Acest fapt ar puteaexplica scăderea militantismului poilitic, deşi militantismul în genere este încreştere. O altă cauză ar putea fi specializarea şi profesionalizarea vieţii sociale îngeneral şi deci şi a vieţii politice. Partidele preferă profesioniştii în acţiunea şimanipularea politică şi informaţională, estimând că militantismul amator esteineficient şi poate chiar periculos pentru şansele lor electorale. Din acesta cauzărecompensele materiale par să fie mult mai consistente decât recompenselesimbolice, iar motivaţiile conjuncturale mai importante decât motivaţiileideologice. Aceste recompense simbolice sunt prea mediate astăzi, partidelenereuşind în suficientă măsură să lege satisfacţii sau rezultate concrete de acţiunea

FMembri de

partid

FMilitanţii

127

militantă. De asemenea, influenţa pe care televiziunea o are asupracomportamentului individului făcându-l din ce în ce mai inactiv poate fi o altăexplicaţie a scăderii militantismului. Micul ecran ne-a învăţat prea tare «să fimspectatori»: nu mai facem sport, privim; nu mai facem politică, privim politica depe canapea.

c) Aderenţii

Această noţiune are cu adevărat sens doar pentru partide organizate în secţiicare caută să se finanţeze din contribuţiile membrilor, deci să atragă cât mai mulţi.Partidele structurate în comitete nu caută acest lucru şi deci pentru ele noţiunea nucu adevărat sens.

Este aderent cel care semnează un buletin de adeziune şi plăteşte regulat ocotizaţie. Cercul lor este mai larg decât cel al militanţilor. Tipul adeziunii depindemai întâi de tipul structurii teritoriale de bază a partidului: comitet, secţie, celulăsau miliţie, după Duverger. Or, în cazul partidelor contemporane această structurăeste oarecum depăşită. Practic nu mai există în lumea occidentală nici un partid,chiar extremist, care să funcţioneze pe baza miliţiilor. Adeziunea poate, pe de altăparte, să fie directă sau indirectă. Acest lucru face dificilă cunoaşterea număruluiaderenţilor. Mai ales că de obicei partidele tind să exagereze acest număr,estimând un impact psihologic dezastruos dacă ar dezvălui numărul real aladeziunilor, care în general este foarte redus. Astfel în Franţa numărul estimataderenţilor tuturor partidelor se situează în jurul a 500 000 de persoane, adică cevamai mult de 1% din populaţia majoră.

Germania, Marea Britanie, Olanda şi Irlanda cunosc şi ele un grad mic deaderenţă la partidele politice în jur de 4% din populaţia majoră, iar ţările nordicecam 10%. S-a spus, pornind de aici, că articularea dintre societatea civilă şiputerea politică este fragilizată şi că partidele au şanse să fie percepute ca niştecorpuri străine.

Chiar dacă noţiunea de aderent este fluidă, iar reprezentativitatea, cel puţincantitativă, a aderenţilor în totalul populaţiei sau chiar a electoratului partiduluieste slabă, creând confuzii, totuşi ea este utilă. Câteva idei generale pot ficonfigurate cu privire la această categorie. Mai întâi este clar că bărbaţii suntsupra-reprezenti în raport cu femeile. Reacţia a fost încercarea de a impunepartidelor să prezinte pe liste o proporţie mai însemnată de candidaţi femei. Daraceste măsuri au părut unora fiind contrare principiului egalităţii.

Totuşi măsurile de paritate electorală bărbaţi/femei par să câştige teren.Franţa a reuşit să revizuiască Constituţia pentru aceasta. Constituantul român agarantat, prin revizuirea art. 16 care priveşte egalitatea în drepturi, egalitatea deşanse între bărbaţi şi femei în materia ocupării funcţiilor şi demnităţilor publice.Mai apoi se observă o diferenţă de vârstă. Tinerii de până în 30 de ani sunt celmai slab reprezentaţi. Există o supra-reprezentare a celor între 30 şi 60 de ani.Clasa socială este de asemenea importantă. Astfel, clasa muncitoare este sub-reprezentată, cei mai mulţi fiind recrutaţi din rândul clasei de mijloc şi al claselorsuperioare. De asemenea aderenţii sunt în genere oameni care au pregătire şcolarămedie sau superioară, deci un grad de cultură peste media populaţiei. Concluzia arputea fi că aderenţii au mai degrabă caracterul unei elite, decât al unei mase.

FAderenţii

128

d) Simpatizanţii

Simpatizantul este un individ care face propagandă partizană, fără aintenţiona neapărat aceasta, care nu este aderent, dar care face din votul său ochestiune publică influenţând prin chiar acest fapt cursul politic. El este deci legatde partid, dar nu printr-o legătură oficială, ci printr-o legătură subiectivă, ideaticăsau sentimentală. Simpatizanţii sunt de obicei mult mai politizaţi decât majoritateapopulaţiei, având despre oamenii politici în general o părere mult mai bună decâta concetăţenilor lor. Acest lucru ar însemna că simpatia pentru un partid se împacăgreu cu o atitudine critică faţă de politică sau faţă de oamenii politici.

Simpatizantul este de obicei un mulţumit, din diverse motive, reale sauimaginate, cu situaţia socială, economică şi politică a unei naţiuni. În generalsimpatizanţii unui partid nu sunt doar alegători mai fideli decât alţii, ci suntstructuraţi pe clivajul temperamental stânga/dreapta. Acest fapt dovedeşte că acestclivaj poate fi structurant, dar mai degrabă la nivelul unui temperamentsentimental decât al unei alegeri raţionale între doctrine, programe sau politici.

Extinderea educaţiei de masă, extinderea influenţei media, reorientareaeducaţiei tinerelor generaţii către negarea comunitarismului tradiţional, slăbirealegăturilor familiale, o oarecare uniformizare a informaţiei, a temelor şi a mizelor,fac ca legăturile de simpatie cu un partid să fie din ce în ce mai slabe.

Partidele sunt puţin iubite, amplu contestate, dar încă sunt concepute canecesare. Dacă nu toată lumea le vrea, aproape toată lumea le acceptă. Aceastămodificare de atitudine este poate una din cauzele tendinţei de mediatizare astructurilor partizane. Mediile de informare stârnesc mai multă încredere şifidelitate decât mediile de mediatizare, cum sunt până la un punct şi partidele. Deaceea partidele tind să interpună între ele şi electorat aceste surse de simpatie.

e) Alegătorii fideli

Această categorie reprezintă pe cei care dau votul lor unui anumit partid,fără a face cu necesitate din această opţiune o chestiune publică. Masa lor este, cutoate acestea, cel mai uşor de determinat prin sondaje ce respectă secretul asupraidentităţii membrilor eşantionului. Această categorie este, aşa cum se va înţelegeimediat, singura ce poate fi cu adevărat măsurată în cazul partidelor de cadre.

Ea este categoria care pare că defineşte cel mai bine un partid, căci prinintermediul său acesta se raportează nemijlocit la fenomenul esenţial al accesuluila putere. Dar nu toţi alegătorii întreţin cu partidul acelaşi tip de relaţie.

Unii sunt alegători fideli, care dau votul lor în mod constant unui singurpartid, alţii sunt alegători care pendulează de la un partid la altul, formând un felde electorat volatil, pe care toate partidele încearcă să-1 capteze. Creştereacantitativă a acestui electorat volatil este poate una dii cauzele pentru careapropape toate partidele, dacă nu sunt, cel puţin dau impresia că sunt partide«atrage-tot».

Partidele trebuie în mod evident să-şi fidelizeze al, dar cum acesta devinedin ce în ce mai greu de devolatilizat, partidele suferă o tensiune crescândă,transpusă în lupta între necesitatea de a stabiliza electoratul printr-o ideologie saucel puţin prin programe ferme şi necesitatea de a atrage electoratul nedecis prinfluidizarea ideologiei, chiar prin renunţarea la ea. Ceea ce complică deci problemaaparent simplă a electoratului unui partid este greutatea de a distinge între electoriifideli şi cei ocazionali.

Problema centrală devine astfel cum să explicăm fidelitatea relativă înexprimarea votului.

FSimpatizanţii

FAlegătorii fideli

129

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

I. Tratate şi monografii:

1. DIMITRIE GUSTI, Partidul politic, sociologia unui sistem alpartidului politic, Ed. Academiei, Bucureşti, 1970.

2. CRISTIAN IONESCU, Tratat de drept constituţional contemporan,Ed. All Beck, Bucureşti, 2003.

3. G. IONESCU, ISABEL DE MADARIAGA, Opoziţia, Ed.Humanitas, Bucureşti, 1992.

4. NICOLAE POPA, CRISTIAN IONESCU, Consecinţe juridice aleneconstituţionalităţii partidelor politice, în Revista de Drept Publicnr. 2/1995.

5. ARENDT LIJPHART, Modele ale democraţiei. Forme de guvernareşi funcţionare în treizeci şi şase de ţări, Ed. Polirom, Iaşi, 2000.

6. IOAN MURARU, MIHAI CONSTANTINESCU, Aspecte teoreticeprivind conceptul de partid politic, în Studii constituţionale, Ed.Actami, Bucureşti, 1995.

7. D. SEILER, Partidele politice în Europa, Ed. Institutul European,Iaşi, 1999.

8. GENOVEVA VRABIE, MARIUS BĂLAN, Organizarea politico-etatică a României, Ed. Institutul European, Iaşi, 2004.

9. PIERRE AVRIL, Essais sur les partis, L.G.D.J., Paris, 1986.

10. PIERRE BRECHON, Les partis politiques, Montchrestien, 1999.

11. TUDOR DRĂGANU, Sunt partidele politice persoane morale dedrept public? În Revista de drept Public, nr. 2/1998.

12. MAURICE DUVERGER, Les partis politiques, Armand Colin, paris,1992.

130

TEMĂ DE REFLECŢIE

Comentaţi următoare afirmaţie: ”Partidul politic este o asociaţie liberă decetăţeni, uniţi în mod permanent prin interese şi idei comune, de caracter general,asociaţie ce urmăreşte, în plină lumină publică, a ajunge la puterea de a guvernapentru realizarea unui ideal etic social”. (Dimitrie Gusti)

MODELE DE ÎNTREBĂRI

1. Evidenţiaţi care sunt partidele reprezentate în ParlamentulRomâniei în actuala legislatură? În funcţie de clasificările cunoscute (partidede stânga/partide de dreapta, partide de masă/partide de cadre) precizaţi înce categorie se plasează fiecare dintre acestea şi argumentaţi-vă poziţia.

2. Selecţionaţi principalele funcţii ale partidelor politice:

A. Funcţia electorală;B. Funcţia de a mijloci raporturile între supuşi şi guvernanţi;C. Funcţia organizatorică;D. Funcţia de conducerea;E. Funcţia ideologică.

3. Partidele de masă prezintă următoarele trăsături:

A. Numărul ridicat al membrilor şi simpatizanţilor;B. Recurg la metode directe pentru a fi în legătură cu membrii;C. Pretind să reprezinte toate clasele şi straturile sociale;D. Legătura cadrelor de partid cu masele de alegători este indirectă şi

spontană.

4. Ce rol joacă partidele politice într-o societate democratică?

RĂSPUNSURI LA ÎNTREBĂRI

2. Variantele A, B, D.

3. Variantele A, B, C.

131