CRITERII DE PENSIONARE/INVALIDITATE ÎN SA (MO 2011)

Expertiză medicală a capacităţii de muncă este medicină de asigurări sociale şi reprezintă o formă de asistenţă medico-socială. Expertiza medicală a capacităţii de muncă se adresează persoanelor asigurate în sistemul public de pensii sau care beneficiază de alte forme de asigurări sociale şi constă în evaluarea capacităţii de muncă şi stabilirea gradului de invaliditate. Evaluarea capacităţii de muncă a persoanelor bolnave este diferită de la ţară la ţară şi criticabilă din punct de vedere al calităţii şi al transparenţei (Jessica Anner, Urban Schwegler, Regina Kunz, Bruno Trezzini and Wout de Boer. Evaluation of work disability and the internaţional classification of functioning, disability and health: what to expect and what not. BMC (BioMed Central) Public Health 2012, 12:470). În pofida diferenţelor existente privind evaluarea capacităţii de muncă în ţările Europene poate fi totuşi identificat un set de criterii comun folosit de medicii experţi care include (Anner J, De Boer W: Output of medical evaluation of work disability în European countries. În Proceedings of the DICIM Conference: 10 November 2011; Almere.) :

1) capacitatea funcţională;

2) istoricul medico – social, incluzand evolutia si severitatea afectiunii solicitantului, eforturile acestuia de a-si recapata starea de sanatate si de a se intoarce la munca, locul de munca si cariera.

3) Prognosticul individual al incapacitatii de munca/dizabilitatii;

4) Gradul de fezabilitate al interventiilor de promovare a recuperarii si a intoarcerii la munca/in campul muncii.

Încadrarea într-un grad de invaliditate implică stabilirea diagnosticului funcţional, a deficienţei funcţionale şi a gradului de incapacitate adaptativă.

(1) Diagnosticul funcţional se bazează pe elementele clinice şi pe rezultatele investigaţiilor de laborator. Exprimă severitatea tulburărilor funcţionale şi mecanismele prin care acestea se produc. Permite evaluarea restantului funcţional şi a mecanismelor funcţionale care pot interveni compensator. (MO 2011)

(2) Deficienţa funcţională este consecinţă unor tulburări morfologice sau funcţionale variate (boli, accidente, anomalii genetice); este cuantifiabila prin evaluări clinice şi funcţionale

standard şi se regasestein formularea diagnosticului funcţional. Se corelează cu incapacitatea adaptativă şi cu gradul de invaliditate. (MO 2011)

(3) Incapacitatea adaptativă este generată de tulburări morfologice şi funcţionale diverse şi exprimă limitele persoanei în efortul de a se adapta la mediul natural şi social. Se exprimă procentual în cadrul unui sistem cuantificat din capacitatea adaptativă normală. (MO 2011)

(4) Invaliditatea, care este o noţiune medico-juridică, care exprimă statutul particular al unei persoane asigurate care beneficiază de drepturi conform legii; ea este cuantificată în raport cu posibilitatea desfăşurării activităţilor legate de viaţă cotidianasi/sau profesională (MO 2011) :

a. invaliditate de gradul I, caracterizată prin pierderea totală a capacităţii de muncă, a capacităţii de autoservire (autoîngrijire, activităţi gospodăreşti etc.), necesitând asistenţă permanentă din partea altei persoane;

b. invaliditate de gradul II , caracterizată prin pierderea totală a capacităţii de muncă, dar cu conservarea capacităţii de autoservire (autoîngrijire, activităţi gospodăreşti etc.);

c. invaliditate de gradul III , caracterizată prin pierderea a cel puţin jumătate din capacitatea de munca, acest statut fiind compatibil cu prestarea unei activităţi profesionale cu program redus şi încondiţii adecvate de solicitare.

Există o relaţie între deficienţă funcţională şi incapacitatea adaptativă care determina gradul de invaliditate. Prezenţa deficienţei funcţionale şi severitatea ei (absenţa, uşoară, medie, accentuată, gravă) se stabileşte pentru fiecare boală pe baza unui barem/criterii de evaluare reprezentate de simptome, semne modificări paraclinice. Fiecare nivel al deficintei funcţionale este corelat (arbitrar?) cu procentul de incapacitate adaptativă, cu procentul de reducere a capacităţii de muncă şi capacităţii de autoîngrijire, şi corespunde în final unui grad de invaliditate.

Deşi expunerea criteriilor de expertiză pe baza relaţiei deficienţă funcţională – incapacitate adaptativă - grad de invaliditate îşi propune să “exprime pierderea funcţională cu repercusiuni asupra îndeplinirii rolului adecvat conform vârstei, gradului de instruire şi factorilor socio-culturali existenţi” (MO 2011) singurele elemente precise sunt criteriile de apreciere a deficintei funcţionale referitoare la funcţii şi structuri ale organismului. Referirile la factorii contextuali personali (vârstă, sex, grad de instruire, etc) sau de mediu (???) sunt absente efectele acestuia.(7) Criteriile de diagnostic funcţional, incapacitate adaptativă şi de evaluare a capacităţii de funcţionare sunt reactualizate şi imbunstatite , pentru a fi aliniate la eventualele precizări şi reglementări în domeniul medical care apar pe parcurs.(8)Pentru bolile rare, pentru care nu există criterii specifice de apreciere a deficienţei funcţionale şi a capacităţii de muncă, se vor urmări elementele clinice, evoluţia, complicaţiile şi deficienţă functionaladeterminata, aplicându-se criteriile existente. Ordin nr. 726 din 1 octombrie 2002

Criteriile pentru stabilirea gradului de handicap pentru adulţi şi aplicarea măsurilor de protecţie specială

Ordin MSF nr. 726 din 01/10/2002

publicat în M.O nr.775 din 24/10/2002

criteriile pe baza cărora se stabileşte gradul de handicap pentru adulţi şi se aplică măsurile de protecţie specială a acestora

SA stadiul III forme periferice, cu prinderea articulaţiilor mari, coxofemurale, genunchi sau a articulaţiilor coatelor, pumnului şi degetelor. Afectarea funcţiilor articulaţiilor periferice până la 80-85%;

SA stadiul III formă centrală şi periferică.

Bolnavii cu aceste forme clinice stau în pat majoritatea timpului.

Se deplasează cu greutate cu baston sau cârje şi pe distanţe mici.

-SA stadiul IV forma centrală, cu prinderea centurilor toracice şi pelviene (formă Strumpell Pierre-Marie), cu prinderea umerilor (anchiloza în aductie), prindere coxofemurală bilaterală cu tendinţa la anchiloze;

- SA stadiul IV forme periferice severe, cu anchiloza pumnilor, coatelor, coxite bilateral, anchiloza genunchilor în semiflexie, anchiloza tibiotarsiana în equin, cu deformare accentuată a antepiciorului;

- SA stadiul IV forme mixte, forme severe şi cu afectarea gravă a acuitătii vizuale.

Bolnavii cu SA stadiul IV se deplasează cu mare dificultate şi sprijiniţi, sunt în imposibilitatea realizării activităţii vieţii zilnice de autoservire şi îngrijire, necesită ajutor din partea altei persoane.