JOURNAL OF ROMANIAN LITERARY STUDIES Issue no. 10/2017

A PSYCHOLOGICAL NOVEL, APPARENTLY FOR CHILDREN: JOHNNY

BOAMBĂ, BY THEODOR CONSTANTIN /

UN ROMAN PSIHOLOGIC, APARENT PENTRU COPII: JOHNNY BOAMBĂ,

DE THEODOR CONSTANTIN

Associated Prof. Larisa Ileana Casangiu, Ph.D.

University Ovidius of Constanţa (ROMANIA)

Abstract. Published for the first time in 1968 and becoming almost unknown in the 90‘, the novel

Johnny Boambă (by Theodor Constantin) is republished in 2008 by „Adevărul Holding‖ Publishing

House, this latest edition confirming the actuality of its subject and bricking it in attention of the

readers. The book has not become a bestseller and that it‘s why, in 2016, its prize is reduced in

hypermarkets. In the absence of adequate commercials, an affirmation of the editor has conducted us

to a possible explication of the low popularity of the book: ―Frustrations of the abandoned child

would be reflected even later in some of his writings.‖1Such an observation is connected with

biographical criticism, considered antiquated nowadays, and discourages a potential reader to

become reader indeed.

Considering this novel a precious source of inspiration for the parents and for the educators,

we try to reanalyze it (our first short presentation of this novel being done in 2006), in order to

increase, in this way, the number of its readers.

Key-words: bestseller, psychological novel, reevaluation.

Problematica romanului Johnny Boambă

Anul 1968 aducea în literatura română un roman aparent facil, subsumabil literaturii pentru

copii, înfăŝişând un aspect particular al copilăriei nefericite.

Centrat pe figura protagonistului Ionuŝ Istrate, poreclit Johnny Boambă2, personaj-pivot al

operei, romanul prezintă, din perspectiva adolescentului de 15 ani, traumele cauzate de divorŝul

părinŝilor, de acceptarea „unchiului‖ Mitru, dar şi problemele legate de iubirea maternă, paternă, filială

şi cea senzuală. Backgroundul este o frescă socială din care răzbat firave indicii privind starea

materială a familiilor prezentate, sistemul educaŝional de masă şi cel din centrele de reeducare,

absurdul sistemului legislativ al cărui mecanism nu permitea schimbarea deciziei/opŝiunii copilului

pentru un părinte, înrâurirea opiniei publice asupra confortului individual şi asupra unora dintre

deciziilor personajelor, incapacitatea părinŝilor şi a profesorilor de a înŝelege resortul intim care a

condus la schimbarea de comportament a protagonistului (din premiantul şi fala şcolii, în „puşlamaua

lui Istrate‖), absenŝa psihologului şcolar etc.

Avertismentul „unchiului‖ Mitru exact când sărbătorea decorarea sa –„şi bagă de seamă să nu

ne faci de ruşine, pe maică-ta şi pe mine!‖3 -, revenit obsesiv în mintea lui Ionuŝ de şaisprezece ori

4, îi

1 Theodor Constantin, Johnny Boambă, Ed. Adevărul Holding, colecŝia Adevărul, Bucureşti, 2008, p. 4

2 Porecla aceasta, oximoronică, provine atât de la cei care, din admiraŝie pentru insolenŝa luată drept curaj, vor

să-l răsfeŝe, folosind echivalentul englezesc al prenumelui adolescentului, cât şi de la cei care vor să-i amendeze

caracterul impulsiv, de a „exploda‖ uşor, precum o „boambă‖ (explicaŝia reiese dintr-o explicaŝie cuprinsă în vol.

- Theodor Constantin, Johnny Boambă, Ed. Adevărul Holding, colecŝia Adevărul, Bucureşti, 2008, p. 132) 3 Theodor Constantin, Johnny Boambă, Ed. Adevărul Holding, colecŝia Adevărul, Bucureşti, 2008, p. 125

JOURNAL OF ROMANIAN LITERARY STUDIES Issue no. 10/2017

sugerează protagonistului modalitatea de a se răzbuna pe cel faŝă de care simŝea o aversiune vie,

aversiune reciprocă, chiar cu riscul ca primul prejudiciat să fie el însuşi.

Apariŝia „unchiului‖ Mitru în viaŝa lui Ionuŝ, insuficient pregătită, sugestia „intrusului‖, chiar

de la prima vedere, că Ionuŝ este un băiat „prost-crescut‖5, ostilitatea făŝişă exprimată faŝă de copil,

etichetări precum „derbedeul‖6, dar şi întâmpinarea cu reacŝii maliŝioase a încercărilor (inautentice şi

ele) de apropiere din partea adolescentului, constituie tot atâtea prilejuri de refulare a sentimentelor

despre care Ionuŝ nu îndrăzneşte să vorbească aproape nimănui (îi vorbeşte doar în imaginaŝia sa

prietenului său Ștefăniŝă, şi, pentru a se salva de posibile neplăceri, Anei, adolescenta curajoasă care îl

surprinde în camera ei dormind – după ce intrase prin efracŝie -, şi faŝă de care începe să simtă primii

fiori ai dragostei).

Frustrarea de dragostea parentală, cerşirea afecŝiunii mamei (prefăcându-se bolnav, la un

moment dat), ignorarea sentimentelor şi trăirilor sale de către adulŝi, neînŝelegerile din familiile nou-

constituite, cu repercusiuni directe asupra sa, sunt elemente care îl fac pe Ionuŝ să dorească pedepsirea

celor responsabili, prin oprobriului comunităŝii faŝă de ei.

În acest sens, este grăitoare confesiunea închipuită a lui Ionuŝ, devenit Johnny Boambă, către

prietenul său, Ştefăniŝă: „Ştii de ce vreau să ajung la şcoala de corecŝie? Ca să-i fac de ruşine pe

„unchiu‖ Mitru, pe mama… Nu de mult, „unchiu‖ Mitru a primit o decoraŝie. În ziua când a primit-o

mi-a spus: «Ia exemplu şi bagă de seamă să nu ne faci de ruşine, pe maică-ta şi pe mine!» dar eu vreau

să-i fac de ruşine. Ca să-i fac de ruşine am devenit huligan. Ca să-i fac de ruşine, din premiantul clasei

am ajuns undeva, pe la coadă. Ca să-i fac de ruşine m-am înhăitat cu «Pistil» şi, în fine, ca să-i fac de

ruşine vreau să trec drept hoŝ. Vreau să-i fac pe amândoi de râs, în special pe „unchiu‖ Mitru. Să-i

arate cu degetul oamenii din cartier şi să spună despre „unchiu‖ Mitru: «Nevasta lui are un băiat care a

ajuns un derbedeu şi un hoŝ. Şi ce băiat era! Premiant din clasa întâi. Dar dacă s-a înrăit într-atâta,

sigur că numai din cauza lui»‖7.

Schimbarea pe care şi-o asumă protagonistul nu este însă ireversibilă (în final el obŝine media

maximă la examenul de admitere în liceu şi se sugerează o idilă cu Ana, cu care va deveni coleg de

clasă), întrucât „El fusese doar pe dinafară rău, şi în mod voit‖8.

Afecŝiunea celor mai apropiate persoane din viaŝa sa reiese şi din grija acestora faŝă de

protagonistul ajuns în centrul de reeducare: „La colonie venise cu ceva bani. Îi dăduse tata. /…/ …cât

timp a stat la colonie, el n-a prea dus lipsă de bani. Tata i-a mai trimis în două rânduri, iar mama o

dată. Mama i-a trimis şi pachete. În decurs de trei ani, trei pachete. În schimb, Smaranda i-a trimis

cinci.‖9

Analepsele numeroase sunt motivate prin „plăcerea /…/ de a-şi aminti. O plăcere ciudată. Un

fel de voluptate dureroasă. Ceva dulce şi amar în acelaşi timp‖10

. Intrarea în casa de pe strada

Scuarului (refăcând atmosfera din apartamentul de pe Strada Salcâmilor) echivalează simbolic cu

regresiunea în copilărie, pe vremea când mama sa era apelată de tatăl său cu „mica mea păsăruică‖, iar

tatăl, de către mama lui, cu „dragule‖. Se deschide acolo o amintire în aminte (amintirea unei discuŝii

prilejuită de nişte şniŝele mâncate fusese prilej de rememorare a unei întâmplări legate de „cele mai

grozave şniŝele‖ pe care le mâncaseră părinŝii, în luna lor de miere), iar bufetul din această casă,

aidoma celui deŝinut de familia lui cândva, funcŝionează precum un cronovizor. La fel, masa, locul

4 ibidem, pp.: 125, 126, 127, 128, 130 (de 2 ori), 131 (de 2 ori), 133, 134 (de 2 ori), 144, 150, 154, 157, 158 5 ibidem, 22 6 ibidem, 135

7 ibidem, p. 158 8 ibidem, p. 159 9 ibidem, p. 184 10 ibidem, p. 87

JOURNAL OF ROMANIAN LITERARY STUDIES Issue no. 10/2017

tablourilor, radioul plasat pe o măsuţă de colţ, bufetul şi pendula îl fac să retrăiască stări de pe vremea

când, locuind pe bulevardul Salcâmilor, „în casa aceea fuseseră toŝi trei fericiŝi‖.11

Dintre toate aceste

obiecte – pretexte ale incursiunii în trecut, bufetul funcŝionează asemenea scrinului negru din romanul

călinescian publicat în 196012

. Dacă scrinul conŝinea arhiva unei familii, bufetul este depozitarul unor

amintiri de voci, imagini şi trăiri, şi, faptul că „parcă totul se petrecuse aievea‖13

este pus pe seama lui:

„«Numai din cauza bufetului»14

.

Estetica romanului

Deşi respectă preponderent estetica realismului, romanul recuperează viziunea romantică,

prin: relaŝia dintre starea exterioară (a naturii, meteorologică) şi cea interioară a protagonistului (spre

exemplu, când fuge din colonie şi, înfometat, caută adăpost din calea ploii, copleşit de imaginea

mamei sale luând masa într-un restaurant, alături de „unchiu‖ Mitru); dimensiunea afectivă (uriaşă) a

lui Ionuŝ, care suferă din pricina atitudinii mamei, a „unchiului‖ Mitru, a tristeŝii tatălui, a lui „tanti‖

Mara; împrejurarea excepŝională în care apare personajul excepŝional Ana Boldeanu, faŝă de care simte

primii fiori ai dragostei; reflecŝiile sale asupra anotimpurilor. Chiar protagonistul are trăsături

excepŝionale, fiind alăturat de profesorul Săftoiu celorlalŝi „îngeri cu feŝe murdare‖15

din colonie, în

condiŝiile în care „faŝa sa murdară‖ este mai mult o aparenŝă, singura vină care îi poate fi găsită

personajului fiind complacerea în suferinŝa pe care nu o comunică decât Anei, dar care îi generează

scenarii vindicative faŝă de mama sa şi soŝul acesteia: „voia o răzbunare diferenŝiată. Răzbunarea faŝă

de mama trebuia însă să fie mai mică. Dar cum? Pe mama nu era uşor să se răzbune. Ba da: să se

arunce în lac. Să se înece. Dar, în prealabil, să lase pe mal un bilet pe care să scrie: «Îmi pun capăt

zilelor din cauza ta, mamă!» Oare n-ar fi o pedeapsă prea aspră pentru ea? / … / Dar pe «unchiu»

Mitru cum să se răzbune? De pildă, dacă ar găsi o posibilitate să-l determine pe directorul lui să nu-i

mai dea niciodată prime. Ar fi, într-adevăr, o răzbunare grozavă. Ar omorî, cum se spune, două muşte

dintr-o lovitură. Pe de o parte, bugetul «unchiului» Mitru s-ar diminua cu o sumă importantă, iar pe de

alta, nemaiprimind primă, nu ar mai invita-o pe mama la restaurant. Da, ar fi o răzbunare pe cinste!‖16

În spiritul romantismului este şi glorificarea trecutului, prin retrăirea unor episoade aureolare

petrecute pe vremea când Ionuŝ avea percepŝia ca făcând parte dintr-o familie fericită.

Tot romantică este şi figura lui miss Eulalie, atât prin excentricitatea ei, cât mai ales prin

nostalgia exprimată (trăind în trecut) şi culoarea de epocă adusă prin stilul vestimentar şi interiorul

casei în care locuieşte. Descrierea exteriorului casei se situează însă la confluenŝa romantismului (prin

caracterul excepŝional: „Numai casa lui miss Eulalie făcea excepŝie.‖17

; aspectul de „cetate‖, fie ea

minusculă şi parodiată: „Părea o cetate, o minusculă şi caraghioasă cetate, fiindcă nu se întindea pe o

suprafaŝă mai mare de şaizeci, poate şaptezeci de metri pătraŝi.‖18

; prin misterul cultivat, prin

întoarcerea spre trecut şi prin culoarea de epocă: „Din stradă, «cetatea» nu se vedea din cauza

gardului, de fapt, un zid din cărămidă netencuită, mai înalt decât casa. Poarta era din fier, masivă şi

grea, cândva vopsită în culoarea gri. Acum, pe suprafeŝe mari, vopseaua se scorojise şi rugina se

întinsese asemenea pecinginilor.‖19

), cu realismul balzacian: „Uriaşă părea clanŝa în comparaŝie cu

suprafaŝa porŝii. Ca să apeşi clanŝa uriaşă, trebuia să faci un efort, cum de asemenea trebuia să faci

11 ibidem, p. 241 12 v. G. Călinescu, Scrinul negru, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1963 13 Theodor Constantin, Johnny Boambă, Ed. Adevărul Holding, colecŝia Adevărul, Bucureşti, 2008, p. 244 14

idem 15 ibidem, p. 198 16 ibidem, p. 225 17 ibidem, p. 30 18 idem 19 idem

JOURNAL OF ROMANIAN LITERARY STUDIES Issue no. 10/2017

efort ca să împingi poarta, grea ca o lespede. / …/ balamalele ruginite şi neunse scârŝâiră, de parcă un

fierăstrău începuse să taie o bară de metal. /…/ Uşa era de stejar şi meşterul care o făcuse sculptase pe

suprafaŝa ei capete de măgari, de gazele, de girafe şi de crocodili.‖20

Realitatea textuală care concurează serios realitatea de referinŝă, social-istorică, numeroasele

toponime (Bucureşti, Sinaia, Poiana Țapului, Mamaia, cartiere şi străzi bucureştene), inserarea unor

referinŝe de natură să confere autenticitate scriiturii (de exemplu, problemele de matematică rezolvate

de Ionuț), precum şi analiza stărilor şi trăirilor personajelor, sunt trăsături specifice realismului, la care

se adaugă obiectivitatea, rezultată din naraŝiunea de tip heterodiegetic şi din viziunea „avec‖.

Referirile la prietenia arătată de Ștefăniŝă şi relaŝia platonică cu Smaranda sunt şi ele înfăŝişate

în chip realist. În societatea superficială în care trăieşte protagonistul, pare incredibilă atitudinea

singurei familii binevoitoare faŝă de adolescent (familia lui Ștefăniŝă), care, nu doar că nu-l judecă şi

nu-l mustră, ci îl primeşte cu căldură, arătându-se favorabilă prieteniei cu Ștefăniŝă, fără nicio rezervă.

Valenţe formative

Pentru micul cititor, opera prezintă multiple valenŝe etico-estetice, formativ-instructive şi

filosofice: îmbogăŝeşte lexicul cu o serie de termeni rar utilizaŝi (de exemplu: ventriloc, nictalopie,

vitalopie, rara avis), lărgeşte orizontul informaŝional al cititorului prin iniŝierea în diverse domenii

(literatură21

, educaŝie etc.), îl sensibilizează întru frumos prin imagini artistice care descriu sau

analizează diverse aspecte (peisaje, stări, personaje), oferă un model de intelectual confiscat de lectură

într-atât încât uită şi de trebuinŝe şi lucruri vitale – în persoana cercetătorului chimist Istrate -, aduce

în prim-plan diverse tipuri de relaŝii interumane (de prietenie, bazate pe eros etc.). Totodată, Johnny

Boambă conŝine reflecŝii asupra actului scriiturii şi a scriitorului, oferind modele de autori, uneori

realizând „puneri în abis‖ ale unor opere literare, precum reflectarea dramei lui Faust în persoana

profesorului Barbu Pitaru.

Imagini artistice de o rară sensibilitate (vizuale, gustative și olfactive22

), în spirit romantic,

realizând o comuniune între starea exterioară a vremii şi cea interioară a personajului, apar încă din

incipitul romanului, anticipând profilul subiectului: „Nu, nu ningea. Cerul împroşca, bogat, cu

floricele. Îi era foame. Cu floricele, când ŝi-e foame, ŝi-o poŝi astâmpăra. Cu orice îŝi poŝi astâmpăra

foamea. Până şi cu apă, dacă bei până nu mai poŝi, darămite cu floricele… Ce de floricele! Şi mari, şi

albe… niciodată nu mai văzuse altele asemenea. Mari şi albe, ca nişte toporaşi. Tare mai mirosea

frumos a floricele!‖23

.

De-a lungul romanului, micile enclave lirice cu referire la transformările din natură sau la

fenomene naturale se împletesc armonios cu ceea ce transmite structura de adâncime a textului cu

privire la tristeŝea care îl conduce la răzvrătire sau la resemnare pe protagonist: „În vatra uriaşă a

soarelui nimeni nu mai aŝâŝa flăcările. Retrăgându-se în ele însele, se stingeau încet, încet, dincolo de

orizont.‖24

Însă opera prezintă şi valenŝe incontestabile pentru adulŝi: reliefarea efectelor uneori

exacerbate (la modul expresionist) ale comportamentelor părinŝilor după divorŝ, asupra lui Ionuŝ,

devenit Johnny Boambă, şi atenŝionarea profesorilor (cititori) întru înŝelegerea unor cazuri similare de

transformări comportamentale indezirabile („Clasa o trecu cu medii între cinci şi şapte, el, care în toŝii

20 idem 21 Numeroase sunt referirile la literatură, în special pentru că „Smaranda era în stare să-ți reproducă ore întregi

versuri din Eminescu, Coşbuc, Bacovia, Arghezi sau să povestească, într-un mod captivant, conținutul ultimului

roman pe care îl citise. Marea paiune a Smarandei era literatura. Citea mult. Citea şi la şcoală până intra

profesorul în clasă, citea în recreații, citea chiar în timpul orelor, pe ascuns, ținând cartea pe genunchi.‖ – ibidem,

p. 120 22 Interpretate drept „corespondențe‖, acestea trimit la simbolism. 23 Theodor Constantin, Johnny Boambă, Ed. Adevărul Holding, colecŝia Adevărul, Bucureşti, 2008, p. 5 24 ibidem, p. 236

JOURNAL OF ROMANIAN LITERARY STUDIES Issue no. 10/2017

anii luase numai premiul întâi. «Brânză bună în burduf de câine», asta era acum părerea unanimă a

profesorilor.‖25

).

Prin fragmentarism (dat de permanenta oscilare între prezent şi trecut), opera şi-a devansat

epoca literară în care a fost concepută, putând fi asimilată postmodernismului, ceea ce îi asigură

actualitatea (şi eclectismul formulelor estetice ilustrate şi reflecŝiile asupra scrisului şi scriiturii,

trimiŝând la textualism, ŝin tot de postmodernism).

În anul publicării acestui roman, puŝinătatea psihologilor şi dezinteresul arătat pentru evoluŝia

emoŝională a individului uman, făceau ca opera aceasta literară să constituie un ajutor de nepreŝuit în

abordarea „îngerilor cu feŝe murdare‖, dar, paradoxal, la aproape cinci decenii de momentul publicării,

când cercetările din domeniul psihologiei s-au înmulŝit considerabil, ca de altfel şi al slujbaşilor ei, se

dovedeşte la fel de utilă, pentru că, trăind în secolul vitezei, într-o competiŝie acerbă şi sesizând la tot

pasul „cazuri sociale‖, accesul la serviciul psihologului este adesea apanajul celor înstăriŝi şi cu grijă

faŝă de sine şi faŝă de cei apropiaŝi. În condiŝiile în care puțini dintre elevii deprivaŝi de afecŝiunea

parentală sau cu dificultăŝi în raportarea adecvată la evenimente beneficiază de asistenŝă psihologică

gratuit, tot tutorilor şi profesorilor le revine sarcina de a se apleca asupra sufletelor insuficient

mângâiate de afecŝiunea apropiaŝilor, dat fiind faptul că timpul mediu petrecut de familii cu propriii

copii26

s-a redus la maximum o oră pentru 49% dintre copii, conform campaniei „Copil, caut timp. De

petrecut cu părinŝii mei.‖27

Indiferent de vârsta cititorului, şi lectura acestui roman este automotivantă, constituind un bun

prilej de insolitare artistică şi un exerciŝiu intelectual menit să disciplineze şi să dezvolte anumite

procese şi fenomene psihice (memorizarea, învăŝarea, atenŝia, voinŝa, reprezentările, empatia).

Totodată, prin harul artistic al scriitorului, poate oferi desfătare, însă despre acest lucru nu se poate

nici vorbi, nici scrie, pentru că, aşa cum inspirat observa Roland Barthes28

, textele de desfătare rezistă

lecturii explicative (desfătarea fiind o trăire, pe cât de subiectivă, pe atât de inefabilă).

BIBLIOGRAFIE

Casangiu, Larisa Ileana, Literetură română și literatură pentru copii. Note de curs și sugestii de

lecture plurale ale unor opera, ediția a II-a revizuită și adăugită, Ed. Nautica, Constanța, 2007, pp.

149-151

Călinescu, G., Scrinul negru, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1963

Constantin, Theodor, Johnny Boambă, Ed. Adevărul Holding, Colecŝia Adevărul, Bucureşti, 2008

Barthes, Roland, Le plaisir du texte, Éditions du Seuil, Paris, 1973

Surse Web

http://www.psihocenter.ro/ro/articole/78--49-dintre-copii-petrec-zilnic-cel-mult-o-or-cu-parinii-

lor.html (accesat: 23.01.2017)

25 ibidem, p. 135 26 dacă părinții sunt fizic lângă copii 27 apud http://www.psihocenter.ro/ro/articole/78--49-dintre-copii-petrec-zilnic-cel-mult-o-or-cu-parinii-lor.html 28 Roland Barthes, Le plaisir du texte, Éditions du Seuil, Paris, 1973