Alecs N - Biblioteca Nastoiu - Vocea... · Un desert delicios toamna 5. Un adăpost călduros iarna (pentru animale) 6. O adevărată casă (pentru păsări) 7. O masă copioasă

Duminica în care am salvat planeta | www.vocealuimatei.ro

1

Alecs Năstoiu

Vocea lui Matei

Vol. 1

Duminica în care am salvat planeta

GREEN ART TOUR www.greenarttour.ro


2

© Toate drepturile pentru conţinutul acestei cărţi sunt acordate Editurii Green Art Tour Redactor: Alecs Năstoiu Ilustraţii: Costin Pătru Tehnoredactare computerizată: Alexandru Marinescu Coperta: Gustavo Sapienza Omu’ din umbră: Adrian Pavel ISBN: 978-973-0-13717-0


3

Motto: Copacii oferă prin simpla lor prezenţă:

1. Un aer mai curat 2. Un pământ mai bogat 3. Un loc răcoros vara 4. Un desert delicios toamna 5. Un adăpost călduros iarna (pentru animale) 6. O adevărată casă (pentru păsări) 7. O masă copioasă (pentru erbivore) 8. Un peisaj excepţional (tuturor)

De asemenea, copacii reprezintă materia primă pentru

fabricarea hârtiei. Tăierea copacilor creează un dezechilibru în ecosistem. Pentru a păstra acest echilibru, având în vedere faptul că nu putem exista fără hârtie, teoretic, fiecare copac tăiat ar trebui înlocuit cu un puiet. În felul acesta NU vom ajunge într-un viitor destul de apropiat să locuim într-un vast deşert… Cei care folosesc copacii în interes industrial/financiar de multe ori nu procedează corect, lăsând în urmă terenuri întregi de păduri tăiate. Pentru că discuţiile pe această temă sunt interminabile şi nu duc la niciun rezultat, alegerea noastră este de a acţiona pe cont propriu pentru salvarea naturii.

Vă invităm să ne urmaţi şi să plantaţi măcar un copac în locurile care duc lipsă de verdeaţă. Voluntariatul vostru va ajuta lumea să nu dispară. Aşadar, hai să salvăm planeta într-o duminică!


4

Asociaţia Green Art Tour


5

Capitolul I - Despre mine -

Te-ai gândit vreodată cine este sau ce reprezintă vocea din interiorul minţii tale? Cine este primul care îţi spune bună dimineaţa? Cine este ultimul care îţi spune noapte bună? Ai realizat vreodată că există o voce interioară care îţi dă sfaturi şi analizează situaţiile cu care te confrunţi în fiecare secundă? Eu unul am zilnic conflicte cu VOCEA asta. Exact când mi-e lumea mai dragă, VOCEA îmi strică toată buna dispoziţie…


6

Chiar în momentul ăsta VOCEA interioară este suparată pe mine, pentru că nu spun adevărul chipurile… Ok, recunosc, de multe ori VOCEA m-a ajutat! M-a salvat de la moarte aş putea spune. Într-o zi, când mă grăbeam să ajung la şcoală, am vrut să traversez pe la trecerea de pietoni, dar pe roşu, pentru că nu am văzut nicio maşină venind. Vocea mi-a zis însă “STOP” şi m-am oprit. Un minut în plus sau în minus nu contează, am gândit. În secunda imediat următoare, au apărut parcă de nicăieri, 2 maşini “angrenate într-o competiţie de


7

cai putere”. Dacă aş fi traversat, la ce viteză aveau, şoferii nu ar fi avut timp să frâneze…

Depăşind aceste întâmplări din trecut, am încercat să mă împac cât mai bine cu VOCEA. Am reuşit în cele mai multe cazuri, dar de multe ori avem păreri contrarii, la care bineînţeles fiecare vine cu argumente pro şi contra. În cazul de faţă, sunt în situaţia în care trebuie să fac o compunere pentru la şcoală, cu tema “Cum salvăm planeta?”. Eu am ales cea mai simplă soluţie: copiez de pe net un referat despre ecologie, îl printez şi mă semnez pe el…


8

Bineînţeles că VOCEA a avut ceva de comentat… Mi-a adus aminte că la ora de Ştiinţe ale Naturii, acum 2 săptămâni, 22 de elevi din 27 au adus acelaşi referat despre Ursul Brun. Calificativele obţinute au fost la fel de mici, pe cât de mare a fost efortul depus la scrierea referatelor, adică aproape zero.


9

Într-adevar ar fi foarte penibil să am şi de data asta acelaşi referat ca şi colegii mei. În plus, nu ştiu dacă urechile mele vor mai rezista la încă o sesiune cu părinţii mei. Prin urmare, voi da dreptate VOCII şi voi urma un alt plan de redactare a compunerii. Voi folosi totuşi internetul, strict pentru a mă documenta. Nu voi copia nimic cuvânt cu cuvânt. Poate dacă sunt original, voi lua un FOARTE BINE! Hmm… Chestia asta cred că îmi este insuflată tot de VOCE…


10

Această VOCE interioară mi-a apărut pentru prima dată pe la 4 ani, când vroiam să fac pipi şi nu mă mai puteam abţine. Eram în pat noaptea şi îmi doream să urlu după mama, aşa cum făceam până nu cu mult timp în urmă. VOCEA a apărut ca prin miracol, spunându-mi: “Eşti un om matur acum, nu mai poţi face pipi în pat! Ridică-te şi du-te la toaletă!!!” Prima dată m-am speriat şi nu din cauză că eram obligat să mă duc singur până la toaletă, ci pentru că nu ştiam de unde vine VOCEA, cine a vorbit şi de unde ştia acel cineva că eu vreau să merg la toaletă… Pentru moment mi-a trecut şi senzaţia de pipi… M-am concentrat să aud dacă mai spune ceva. Şi cum stăteam eu nemişcat şi atent, asemenea unei feline la vânătoare, uşa camerei se deschide cu un scârţâit sumbru.


11

În acel moment, mi-am adus aminte INSTANT că îmi vine să fac pipi, dar era deja târziu pentru o deplasare până la baie… În secunda imediat următoare, lichidul galben călduţ, care îmi apăsa vezica mai devreme, a început să se scurgă pe picior formând o pată mare pe aşternutul proaspăt aranjat de mama mea. Când s-a aprins lumina în dormitor şi mi-am dat seama că “monstrul care urma să mă lichideze” era de fapt mama, care venise să se asigure că dorm liniştit, era prea târziu. Ruşinea se împlinise… Acela era însă copilul Matei de 4 ani. Acum Matei este un om matur, înţelept şi curajos. Da, despre mine este vorba. Eu sunt Matei, am 9 ani şi nu mai fac pipi în pat de vreo 5 ani. Nu mă mai sperii nici de VOCEA interioară! Sunt un tânăr inteligent, chipeş, descurcăreţ şi foarte modest Nu îmi place să mă laud singur, dar de foarte multe ori este absolut necesar să fac asta…


12


13

Locuiesc de când m-am născut în Bucureşti, capitala României. Acest oraş este unul foarte ciudat, la fel ca şi ţara din care face parte. Este şi frumos, şi urât în acelaşi timp! Depinde în ce dispoziţie te afli şi din ce perspectivă îl priveşti. Probabil este ca orice oraş din lumea asta. Cu bune şi cu rele…


14

În ceea ce priveşte situaţia de la şcoală, nu cred că Bucureştiul este diferit de vreun alt oraş. În afara orelor, trebuie o mare atenţie la cei care fac regulile impunându-se prin forţă…

Eu nu fac parte din nicio categorie menţionată anterior. Adică nu sunt nici golan, nici gâscă. Sunt neutru cum s-ar zice. Gâscă nu sunt în niciun caz,


15

asta e clar! Golan poate a mai fost cazul, dar nu mi-am format o obişnuinţă din asta. Cu sor-mea mai aplic strategia golanului din când în când. Dar măcar e sor-mea…

Mirela este sora mea mai mică. Are 5 ani şi 4 luni. Conform spuselor părinţilor mei, Mirela este un mic geniu, având în vedere faptul că a început să vorbească de la un an şi 3 luni. Conform părerilor mele, sor-mea este doar o moară stricată…


16

Mirelei îi plac foarte mult dulciurile. Îşi ascunde mereu provizii într-o cutie sub pat. Îi mai place să scotocească prin sertare. În special ale mele. Şi problema mea nu este că sor-mea îmi umblă prin chestiile personale, ci faptul că îmi lasă o foarte mare dezordine în lucruri.

O altă problemă pe care o am cu sor-mea, este că are o plăcere incredibilă în a mă tachina şi a ma deranja. A găsit şi câteva modalităţi care merg de minune…


17

Cel mai deranjant este momentul în care sor-mea vine în camera mea când sunt în vizită la mine colegi de şcoală sau alţi prieteni… Se aşează în mijloc şi ciuleşte urechile.

Dacă încerc să o gonesc, se duce şi mă pârăşte mamei. Mama vine şi spune doar atât: “Las-o măi Matei şi pe ea să stea cu voi că nu face nimic. E şi ea mică, nu o mai goni!”. Dupa ce aud vorbele astea din gura mamei, prietenii mei au o singură replică: “Matei las-o mă şi pe ea cu noi!”.


18

Nu numai că am pierdut în faţa Mirelei şi a mamei, dar am pierdut în faţa prietenilor mei! Asta este partea cea mai proastă.


19

Acum vreo 3 luni însă, am câştigat o mare bătălie în războiul cu sor-mea. În timp ce mă uitam la un film la televizor, Mirela se alerga de zor cu pisica (Pămătuf zis şi Tufy). În agitaţia lor, sor-mea a dărâmat o statuie din vitrină.


20

Mirela a izbucnit instant în plâns, cu lacrimi de elefant. Iniţial am fost intimidat de reacţia ei. Mi s-a făcut milă şi am îmbrăţişat-o, încercând să o fac să nu mai plângă. În timpul ăsta, priveam statuia spartă în 3 bucăţi mari şi încă vreo 10 mai mici. Încet-încet, un zâmbet mi s-a întipărit pe faţă. I-am propus Mirelei urmatorul plan: “O să lipesc statuia cu un super-glue, o să o pun la loc şi dacă observă cineva o să îi spunem că Tufy e vinovată! În schimb, tu vei face cam tot ce îţi spun eu!” Faza cu cerneala de mai devreme, a fost primul antrenament pe care l-am avut cu noul meu sclav. HEHEHE! Ceea ce urmăream de fapt, era să nu mă mai deranjeze când am invitaţi şi să nu îmi mai scotocească sertarele.


21

Nu a durat foarte mult secretul nostru. Înainte de Paşte, când la noi se face curăţenie generală în casă, mama s-a apucat să şteargă praful în vitrină. A observat imediat faptul că statuia era lipită. Fiind cel mai mare, m-a întrebat pe mine primul ce s-a întâmplat. I-am spus conform planului, că pisica a făcut prostia. Mama mi-a răspuns atunci: “Urmează cumva să-mi zici că Tufy a fost la supermarket, a cumpărat un super-glue şi a lipit statuia?”.

Mirela a început să râdă cu gura până la urechi: “Mami, mami, Matei a spart statuia! O alerga pe Tufy prin casă şi a lovit vitrina!”


22

Nu îmi venea să cred!!! Sor-mea continua să îi toarne minciuni mamei: “Şi mi-a zis, că dacă îţi spun ţie, sau lui tati, o să mă bată…”. Actriţa din sor-mea a ieşit cu adevărat la iveală abia când a început să plângă… Rămăsesem mut de uimire… Degeaba am încercat să îi spun mamei adevărul. Nu mă mai credea. Prea frumos plângea Mirela… Mama a reacţionat nervos şi m-a pedepsit (3 zile fără internet şi TV). Şi dacă îţi vine să crezi, nu m-a pedepsit pentru că am spart statuia, ci pentru că am minţit!!! Pentru că nu am spus adevărul !!!


23


24

Mama are 37 de ani şi lucrează la secretariatul Serviciului de Transport Călători Bucureşti. În iarna lui 2008, mama a fost foarte bucuroasă de faptul că a câştigat concursul intern realizat de societatea la care lucrează, concurs prin care vocea ei a fost selecţionată să reprezinte compania. În ce mod? Simplu: vocea mamei mele se aude în fiecare metrou, tramvai sau autobuz din Bucureşti: “Atenţie se închid uşile, urmează staţia Berceni”.

De cele mai multe ori mă simt confuz în mijloacele de transport în comun, dar câteodată mă simt ca acasă. O dată chiar m-am speriat să o aud pe mama în autobuz. Am plecat de la şcoală cu o oră mai devreme, bineînţeles fără ca ea să ştie şi am fost 100% convins că m-a prins, tocmai în autobuz. Când am realizat că nu este decât o înregistrare care


25

anunţă următoarea staţie, am coborât şi am luat-o pe jos până acasă. Am scurtat drumul pe unde ştiam că nu o pot întâlni pe mama în niciun caz.

Mamei mele nu-i place să ştie că am făcut prostii. Asta nu înseamnă că îi place să NU ştie că fac prostii. Preferă să nu le fac... Dar ca orice copil, am şi eu excepţii de la regulile mamei. De exemplu, mă


26

obligă să mă culc zilnic la maxim 23:00. Vine în camera mea în fiecare seară şi verifică dacă sunt în pat şi dacă am stins calculatorul. De multe ori o păcăleam şi stingeam doar monitorul. S-a prins de “şmekerie” într-o zi când am auzit-o că vine şi am stins rapid monitorul înainte să sar în pat. Din păcate, am uitat boxele aprinse în timpul unei conversaţii pe messenger…

Când mama vrea să îmi demonstreze cine e “şeful”, în cazuri ca cele de faţă, în care eu nu-i respect deciziile, adoptă o strategie clasică… Îl cheamă pe tata!!! Chiar dacă e miezul nopţii, săracul tata se trezeşte mormăind chestii pe care doar el le înţelege. Dar ÎNTOTDEAUNA îi face pe plac mamei. Îmi pune o mână pe umăr şi mă ceartă în felul său…


27

Contrar aparenţelor, tata este un om sensibil şi foarte afectuos. Când mă ceartă, mă abţin cu greu să nu râd… Până la urmă râdem împreună, pentru că tata întotdeauna încheie disputele cu o glumă. Poate şi din cauza asta, nu îl supăr niciodată… O singură dată s-a enervat pe mine! Din ce îmi aduc aminte bineînţeles! Nu ştiu ce prostii am făcut până la vârsta de 4 ani care ar fi putut să îl enerveze pe tata… S-a întâmplat într-un weekend. În timp ce repara un ceas la masa din sufragerie, eu o alergam pe sor-mea prin casă. În agitaţia creată, i-am dărâmat tatălui toate piesele pe jos…


28

Reacţia lui Tata a fost surprinzătoare. Ne-a pus pe mine şi pe Mirela să căutăm toate piesele de pe jos. Piese minuscule îţi dai seama… “128 de piese aţi pierdut”, a zis Tata. “De fapt nu le-aţi pierdut. Sunt pe aici prin cameră. Până nu le găsiţi pe toate, nu primiţi nimic de mâncare. Şi acum hai, la treabă, eu mă duc să mă uit la meci”. Mi s-a părut o pedeapsă simplă. Mă aşteptam la nişte palme în stilul MAMA… Dar până la urmă dacă stai să te gândeşti, tata avea nevoie de piese să repare ceasul, nu-l ajuta cu nimic dacă ne aplica o corecţie mică Apropo, Tata este ceasornicar de meserie. Lucrează la un atelier în centrul oraşului, dar de multe ori îşi continuă munca acasă. Este îndrăgostit de ceasuri!


29

Tata are 39 de ani şi filozofia lui de viaţă este ceva de genul: “Timpul este stăpânul nostru”. Tata mereu spune că trebuie să îmi organizez timpul în cel mai mic detaliu. De exemplu: dacă scădem din cele 24 de ore ale zilei timpul rezervat somnului [8 ore], cel dedicat celor 3 mese (care apropo, trebuie să fie la ore fixe!) [90 de minute] şi cel rezervat nevoilor trupeşti (adică întâlnirile cu WC-ul) [30 minute] mai rămân disponibile 14 ore… La vârsta mea, din cele 14 ore se mai “irosesc” încă 7 ore la şcoală (incluzând drumul). Rămân 7… Dacă am teme de făcut pentru a doua zi mai scădem 4 ore… Ufff. Rămân cu 3 ore pentru calculator, fotbal afară cu prietenii, televizor, Play Station şi


30

alte distracţii… Hmmm! Pe mine mă cam sperie timpul…

Speriat sau nu, trebuie să fac rost de mai multe ore pentru distracţie În primul rând, m-am gândit că ar fi foarte bine dacă aş fi atent la ore (la şcoală). Dacă prind din clasă lecţia, nu mai trebuie să reiau acasă cititul. Temele le voi face mai rapid, deci probabil o să mai câştig vreo 90-120 de minute. Hmmm sună bine. Aş mai tăia şi de la somn o ora… Dar rămâne de văzut. Mă poate obosi chestia asta în timp. Eventual, aş putea să recuperez din orele de somn în weekend?! Eu sincer mi-aş dori, dacă aş putea, să dorm 10 ani în continuu, apoi să nu mai dorm până la sfârşitul vieţii


31

Dacă tot vorbesc despre timp, cred că ar fi cazul să mă apuc totuşi de compunere. Se face târziu şi mâine la prima oră trebuie să prezint lucrarea… Dar parcă înainte să mă apuc, aş mânca ceva. Parcă mi-e puţin foame… şi sete îmi e… O să beau un pahar cu apă. Mi-e sete rău… Dar de mâncat, ce mănânc? Îmi fac nişte sandwich-uri calde… Da… Aşa fac. Cu şuncă şi caşcaval…


32

Iar mă bate la cap VOCEA asta… Îmi spune că am o problemă legată de mobilizare… Da… de mobilizare… Nu mă concentrez îndeajuns când vine vorba de o treabă serioasă (cum e cazul compunerii). Cică trag de timp… Fac sandwich-uri calde, îmi fac un ceai, caut să amân cât mai mult treaba propriu-zisă… Ok, recunosc, am problema asta, dar am ajuns vreodată cu tema nefăcută la şcoală? Nu! Deci o să rezolv treaba în felul meu. Mă duc să fac un ceai şi 2 sandwich-uri.

Acum că am mâncat, pot să mă apuc liniştit de treabă. Aaaa. Era să uit. Trebuia să pună Mihnea nişte poze pe Facebook. Ia să verific… Ce, tu n-ai cont de facebook? Da, ştiu că trebuie să ai peste 13 ani ca să îţi faci cont, dar poţi păcăli uşor facebook-ul. Eu unul am trecut la anul naşterii


33

1969 Hehehe! Sper ca în viitor să nu fim nevoiţi să ne scanăm buletinul pentru un cont nou de facebook!

Hmmm. Nu a pus Mihnea pozele încă. Sau poate m-a minţit? Obişnuieşte să mintă mult… Probabil nici nu are pozele respective…


34

Mihnea e cel mai nou coleg de clasă. I se zice “Cubinos”. De ce? Pentru că toată ziua el bate cuba! Şi are o vorbă: Cubinos-Cubanos! Orice ar face, Mihnea bate cuba! A luat insuficient la matematică: Cubinos. Şi-a scos un muc enervant din nas: Cubanos! A dat gol la fotbal: Cubinos-Cubanos! Chiar dacă nu face nimic, Mihnea bate cuba cu cineva!


35

Cubinos s-a transferat anul ăsta la noi în clasă. În prima zi de şcoală, când ne-am cunoscut, mi-a spus pe scurt povestea vieţii lui. A durat 2 ore şi jumătate!!!

Mihnea are aproape 11 ani şi e doar clasa a treia pentru că a început şcoala cu un an mai târziu. Părinţii lui au fost nevoiţi să se mute cu serviciul în Bucureşti. Primul an le-a fost foarte greu din punct de vedere material şi nu ar fi putut acoperi alte cheltuieli decât cele casnice. În fine, părinţii lui Mihnea s-au pus pe picioare şi l-au înscris pe fiul lor la şcoală. Mai întâi la o şcoală din cartierul Colentina. După 2 ani s-au mutat în Berceni. Aici au căutat o nouă şcoală pentru Mihnea (să fie mai aproape de casă). Şi aşa a ajuns Cubinos coleg cu mine. Chiar colegul meu de bancă


36

Tot în prima zi, Mihnea mi-a explicat de ce i-a fost greu să plece din satul lui natal. Acum o să îţi dai seama singur, dacă e mincinos sau nu… Mihnea, care foloseşte chiar şi la şcoală un limbaj de cartier, jargon* după cum l-a numit doamna învăţătoare, are un stil propriu de a povesti. Este foarte serios în timp ce vorbeşte, chiar dacă subiectul este unul amuzant. Interpretează ca un adevărat actor acţiunea şi se foloseşte de gesturi şi mimică pentru a detalia anumite elemente din povestire. Este foarte greu să înţelegi când e serios şi când glumeşte… *JARGÓN -oáne n. Limbaj particular al unui grup social sau profesional, caracterizat printr-o gramatică proprie şi prin cuvinte codificate, convenţionale (DEX).


37

O să încerc să reproduc povestea cu limbajul lui Mihnea. O să-mi fie foarte greu, mai ales că nu pot să gesticulez Mi-a zis Mihnea că de la 5 ani are grijă de porumbeii tatălui său. În curtea casei avea o volieră* cu 23 de porumbei voiajori. [VOLÍERĂ ~e f. Cuşcă din plasă de sârmă în care se ţin păsările zburătoare (mai ales din grădina zoologică)] (DEX).

“Şi la ce-i foloseşti?” mi-a venit prima întrebare? “Îi trimite tata la concursuri.” Mi-a răspuns Mihnea. “Este un hobby, o pasiune… Nu ai cum să înţelegi…, mă-nţelegi?” “Şi după câţiva ani, mă-nţelegi, în care m-am jucat cu ei şi i-am dresat, a venit momentul să ne mutăm la Bucureşti. Păi şi ce facem cu porumbeii? a fost


38

următoarea întrebare. Îi luăm cu noi, nu? Tata, la fel de îndrăgostit de porumbei ca şi mine, a răspuns imediat: Da, îi luăm!”.

“Şi asta am făcut! Am luat porumbeii (să vezi ce agitaţie era în maşină! ), am luat 2 cuşti cu noi şi ne-am mutat la garsoniera din Colentina. Eu, mama, tata şi 23 de porumbei! Şi ce crezi Boss-Matei? După o lună de zile, vine tata de la muncă şi îl ia mama într-o serie: <Băi nene, tu nu vezi câtă mizerie fac porumbeii ăştia? Pene şi găinaţi peste tot! Vreau să scapi de ei! Stăm la oraş acum, nu mai suntem nişte ţărani!>”


39

“Io m-am supărat mai rău decât tata, dar nu am avut ce face. Nu vrei s-o vezi pe mama când ia foc! Am luat porumbeii şi i-am dus la ţară. Am rugat-o pe mamaie să le dea de mâncare şi apă, după care ne-am întors acasă la Bucureşti. Peste o săptămână, în timp ce mă uitam cu tata la meci, iar mama era prin bucătărie, (făcea cozonaci sau ceva de genu’), ce crezi? Ce crezi Matei-SAN? AHAHA! Mare belea! AHAHA Televizoru’ era tare, îţi dai seama că nu prea auzeam în casă altceva în afară de meci… Şi dintr-o dată, peste sunetul ăla de tribună, plus comentatorul care urla, ce crezi mare boss? Se aud mari ciocănituri în uşa de la intrare! Tata s-a enervat, îţi dai seama!


40

<Ia-uite aştia nu au auzit de sonerie! Hooo mă, nu mai bate aşa la uşa că vin acum!> Când deschide tata uşa, ce să vezi? Hop, porumbeii băi frate! Toţi 23!!! Nu ne venea să credem! 225 de km au parcurs! Ce reacţie crezi că a avut tata? <Rasă de campioni domne, rasă de campioni!> Iar mama striga disperată din bucătărie: <Nu le da drumu’ în casă !!! Nu le da drumu’ în casă!>”

“Ce crezi mă Matei? Mama, şefu’ de galerie al meciului nostru cu porumbeii, ne-a ordonat să ducem <păsările> înapoi! Chiar în momentul ăla!!! Ne-a zis în timp ce stingea televizorul tacticos, că o să


41

avem un mare meci cu ea dacă nu plecăm mai repede! Şi am plecat…” “Am ajuns târziu în noapte la ţară şi am găsit cuştile cu plasele rupte, dovadă că porumbeii au scăpat singuri. Tata era hotărât să o certe pe mamaie, dar uite că nu era vina ei! <Auzi tată, dar nu o să zboare iar porumbeii cu plasele astea rupte?> l-am întrebat eu. <Să zboare?> M-a întrebat tata. <Cu aripile legate? Nu cred!!!> Da măh frăţică. Am legat aripile porumbeilor să nu mai poată zbura!” Bate cuba Mateiule, că e prea tare faza!!!

“Mi-a fost milă de ei, îţi dai seama, dar nu aveam de ales… Mama a zis: ori ea, ori porumbeii… Şi eu


42

cu tata ne-am gândit simplu: porumbeii nu ştiu să gătească, deci o alegem pe mama! Clar!”

Ne-am întors acasă şi am mâncat cozonac… De la mama… După 2 luni juma’te, într-o miercuri pe la 3 noaptea, ce crezi? Nu se poate… Mare bubuială în uşa de la intrare! Toţi ne-am trezit buimaci şi panicaţi! Tata era însă cel mai agitat: <Oricine ar fi în afară de porumbeii mei, îl omor!> a mormăit el nervos. După care a urmat o serie lungă de înjurături în timp ce toţi 3 ne îndreptam temători spre uşă…”


43

“Tata s-a uitat într-un final pe vizor. Ce crezi? Chiar erau porumbeii! Tata a deschis uşa şi s-a uitat uimit mai întâi la porumbei, apoi la mama! <N-ai zis că le-ai legat aripile???> L-a întrebat mama sec pe tata. <Ba da, le-am legat. Nu vezi ca sunt şi acum legate?> A răspuns tata. <Păi şi ce caută atunci păsările astea la uşa mea?> A răbufnit iar mama.” Atât de uimit am fost de devotamentul porumbeilor lui Mihnea, încât am rămas cu gura căscată. Nu am putut să îi răspund. De fapt să-l întreb ceva…Continuarea noului meu coleg de bancă a fost una foaaaaarte seacă:


44

“Boss, nu-ţi vine să crezi! Porumbeii mei au venit pe jos! Nu au zburat! Au MERS! Mă-nţelegi Boss? AU MEEERS! Tropa tropa! Flac flac! Nu-ţi imaginezi ce GAMBE aveau porumbeii ăia după 225 de km de mers pe jos!” Cubinos-Cubanos frăţică! Bate Cubaaaaaaaaaa!


45

Capitolul 2 - Pregătirile -

Este o duminică însorită de toamnă, mai exact 20 Octombrie 2012, ora 14:23, ora la care vecinii din bloc se pregătesc să iasă la fotbal în spatele blocului. O să mă strige în curând să ies afară. Nu pot să le spun că nu ies pentru că am de făcut o compunere… M-ar lua la mişto’. Mai bine nu le răspund… Sau să le răspund şi să le spun că sunt accidentat? Hmmm îmi vor spune că în poartă pot să joc accidentat… Mai bine nu le răspund, nu? Aş putea să dau şi muzica un pic mai tare, în felul ăsta pot spune că nu am auzit…


46

Încerc să nu mă mai gândesc la driblinguri, pase, centrări, sărituri, plonjoane şi mai ales la şuturile la poartă. Parcă îl aud pe Dumitru de la 2 cum comentează (de obicei stă în poartă şi vorbeşte în continuu): “unu contra unu, Matei face o fentă, două, trei, driblează portarul şutează şiiii…” POC! Zgomotul puternic făcut de uşa camerei m-a trezit din vis... Este mama care mă întreabă în ce stadiu e compunerea.

Pus deseori în situaţii de genul ăsta, am fost nevoit să învăţ un cuvânt nou din dex: INCIPIENT. (INCIPIÉNT, -Ă, incipienţi, -te, adj. Care se află la început; începător). Deşi mama îmi cunoaşte şiretlicurile, nu mă poate certa când îi spun despre compunerea mea că “se


47

află într-un stadiu incipient”… Sună mult mai bine decât un sec: “nu m-am apucat încă…” Aşa că mama iese zâmbind din cameră, grăbindu-se probabil să se distreze împreună cu tata pe seama răspunsului meu. Problema este că, la următoarea “vizită” a mamei, nu mai pot folosi acelaşi răspuns. Ştii doar, ulciorul nu merge de multe ori la apă…

La asta nu mă aşteptam. Sigur băieţii au ieşit la fotbal şi mă sună pe telefon. Să răspund, să nu răspund? Ce aş putea să le zic?

…


48

“Saluti Matei ce faci? Iar nu te lasă maică-ta să ieşi afară? Ai teme de făcut?” Hahaha. Nu ieşi până la geam? Te strigăm de juma’ de oră…

Acum, când am mai mare nevoie de VOCEA mea interioară, aceasta întârzie să îşi facă simţită prezenţă. Este BLANK în capul meu. Nu îmi vine nicio idee. Ce să le spun?


49

“Salutări băieţi! Nu pot coborî la fotbal acum. Am nişte invitaţi.” Hmmm am mai folosit-o… “Sunt ai mei plecaţi şi am grijă de sor’mea?” Nu… Vor râde de mine şi vor face glume mult timp pe tema asta… “S-a inundat baia?”, “Sunt obosit?”, “Am răcit?”, “Nu sunt acasă?”, “Sunt cu o fată?”, “Am varicelă?”, “Instalez windows-ul?”, “Trebuie să plec cu ai mei la nişte prieteni de familie?” Ce să le zic?

Chiar nu ştiu ce să le zic şi nu prea aş vrea să mint… O să le spun adevărul... Întrebare: Dacă distorsionezi puţin adevărul, nu e ca şi cum ai minţi, nu?


50

Am răspuns la telefon până la urmă... “Alo? Pippone? Ce faci man?” m-a întrebat Dumitru. “Saluti. Bine, uite pe acasă. Tu?” “Uite am ieşit cu baieţii la fotbal. Nu vii?” “Nu pot să cobor la fotbal acum. Trebuie să scriu o compunere pentru mâine. Mi-au promis ai mei că, dacă iau Foarte Bine mâine la Limba şi Literatura Română, îmi cumpără DVD-ul original cu FIFA 13 pentru Play Station.” A urmat un moment de tăcere… “Bine Pippone atunci” a răspuns Dumitru într-un final, hai că nu mai am minute pe cartelă…“Să mă chemi pe la tine să jucăm la dublu!”. “Bine”, am răspuns eu satisfăcut. “Vorbim mâine la şcoală! Pa pa!”


51

Am scăpat uşor. Nu au intervenit întrebări suplimentare, nu am fost luat la mişto de băieţi… Mă bucură într-un fel faptul că m-au sunat. Înseamnă că sunt un jucător important pentru echipă Nu degeaba mi se zice Pippone! [după numele unui fotbalist italian celebru: Pippo (Filippo) Inzaghi].


52

Ar cam trebui să mă apuc de compunere. E târziu…

Cum salvăm planeta? Hmmm… GREUceanu…


53

Primul lucru la care mă gândesc când aud o expresie de genul “Cum salvăm planeta” este legat de super eroi. Nu ştiu de ce… Probabil de la filmele americane… “Hei! Am uitat să merg la toaletă… Mă abţin de mult…”


54

După ce mi-am făcut nevoile, m-am spălat pe mâini, apoi mi-am aranjat puţin părul în oglindă, mi-am stors un coş mic de pe bărbie, am dat cu spirt în locul cu pricina, mi-am mai aranjat un pic părul şi m-am întors în camera mea. Pe birou mă aştepta cineva!


55

Asta are chef de joacă! Unde-i Mirela? “Mirelaaaaaa!”.

Mirela a apărut brusc (şi de nicăieri) în spatele meu, speriindu-mă groaznic! “Ţi-e cald cu dinţii în gură?” Am întrebat-o nervos pe sor-mea? “Ţi-e cald cu dinţii în gură?” Mi-a răspuns ea… “Ieşi de aici şi ia şi pisica după tine!” “Ieşi de aici şi ia şi pisica după tine!” M-a îngânat din nou sor-mea! Doar mă PREFAC că îi dau o palmă şi Mirela începe instant să ţipe: “Mamaaaaaaaaaaaaaa!”


56

“Mama, dar pe mine de ce mă cerţi? Doar ştii că am de scris o compunere şi nu am timp de joacă cu pisicile şi monştrii pitici! Ia-le pe tufele astea două de aici, să îmi pot continua treaba!” Într-un final am scăpat de toate trei. Am rămas din nou singur în cameră şi mă pot concentra în linişte la treaba mea!


57

“Hai Matei să ne concentrăm puţin!” mi-a zis VOCEA. “ În sfârşit” am răspuns eu. “Credeam că nu o să mă bagi în seama azi”. “Ia zi, ce idei ai pentru compunerea asta de &%^@#?”.

“Cu atitudinea asta nu rezolvi nimic!” mi-a zis Vocea. “Ia intră pe GOOGLE!”. Am deschis browser-ul şi am tastat google.ro “Aşa şi acum ce?” am întrebat eu nervos. “Acum cauţi chestii!” mi-a răspuns Vocea. “O să găseşti răspunsuri la care nici nu te aştepţi. Ia caută de exemplu: SAVE THE PLANET.” “În engleză?”, am întrebat eu. “Trebuie să şi traduc? Mă gândeam să caut ceva în limba română şi să dau copy/paste!”


58

“Hmmm, greşit!” mi-a răspuns VOCEA. “Trebuie să compui tu, nu ai ce să copiezi! Pentru început hai să găsim un titlu… Compunerea are tema <Cum salvăm planeta>, dar titlul este foarte important şi nu e bine să fie acelaşi… dacă vrei să fii original, bineînţeles… “Auzi?” Am întrebat eu. “Nu poţi să scrii singur compunerea? Că văd că faci pe deşteptul cu mine.” “Hahaha!” A izbucnit în râs VOCEA. “Nu, normal că nu pot să scriu singur… Sunt doar un personaj imaginar, sunt VOCEA pe care o auzi în mintea ta, DOAR TU!”. “Mda… corect.”


59

“Bine atunci, hai să vedem ce zice google!” Am căutat <save the planet> şi am găsit 542.000.000 de rezultate! Am “răsfoit” câteva dintre primele 20 şi am găsit câteva elemente comune. De la <Plantează un copac>, până la <maşini hibrid care reduc poluarea>, există mii de modalităţi prin care putem proteja natura.

Cu ajutorul Vocii, am ajuns la concluzia că trebuie să scriu o compunere pe care cei ce o ascultă -respectiv colegii mei de clasă - o pot înţelege 100%. Adică tot ce apare în compunere trebuie să fie pe înţelesul lor şi cel mai important, trebuie să fie pe înţelesul MEU! Nu pot scrie o compunere despre “ecosisteme, care sunt componente ale mediului, integrate în structuri complexe, influenţate şi modificate, în proporţii diferite de tot ceea ce înseamnă dezvoltarea sistemului socio-


60

economic.” De ce? Pentru că pur şi simplu nu înţeleg nimic din fraza de mai sus! Va fi clar că am copiat-o de undeva. Şi în plus, nu mă ajută cu nimic… Trebuie să scriu ceva legat de modalităţile prin care un copil din Bucureşti (şi nu numai) poate ajuta Planeta! Modalităţi reale. Modalităţi pe care le pot folosi eventual şi colegii mei şi alţi copii de vârsta mea.

“Uite!” îmi zice Vocea entuziasmată. “Te poţi folosi de toate website-urile pe care te-ai uitat şi poţi selecta … hmmm … 27 (să zicem)… de modalităţi prin care orice om poate ajuta planeta! Şi titlul compunerii poate fi: 27 de modalităţi prin care putem ajuta planeta!” “Uau! Genial” mi-am zis. 27 DE MODALITĂŢI PRIN CARE PUTEM AJUTA PLANETA. Ăsta va fi titlul, cu siguranţă. Mă duc să-mi mai fac un ceai!


61

“Mai ai ceai în cană. Şi când se termină poţi să bei nişte apă. Nu mai pierde vremea, pentru că ai scris doar titlul. EŞTI NEBUN? Cât timp crezi că am la dispoziţie să stau aici cu tine?” mi-a zis vocea foarte serioasă.

“Stai cu mine, cât vreau eu!” I-am răspuns. “Ai uitat că eşti personajul imaginar din mintea mea?


62

Unde sunt eu, vei fi şi tu, e simplu! Ia nu te mai plânge atât! Zi! Cu ce să încep? Cu plantatul copacilor sau cu reciclarea bateriilor?”


63

Capitolul 3 - Compunerea -

“Nu mai vorbeşti cu mine? Ok atunci! O să aleg singur cu ce încep. Hmmm… ia să vedem. Punctul unu ar fi… următorul…

1. ÎNCHIDE CALCULATORUL NOAPTEA!

Hmmm… Văd că încep chiar bine. Până acum ajut planeta! Ştii doar, că în fiecare seară, la ora 23:00, mama e prezentă la uşa camerei mele…


64

Îmi zice să mă culc! Pentru că e târziu auzi… La 11?! De multe ori mă pun în pat şi după ce pleacă mama din cameră deschid iar calculatorul. Dar important (din punct de vedere ecologic) este că îl închid când mă culc. Oricum mă deranjează sunetul de la ventilator (cooler-ul).


65

Aşa. Stau bine până acum. Am găsit prima modalitate prin care ajut CHIAR EU planeta. Aplic zilnic această metodă şi probabil am un merit în procent de 0,0000000000000001% în micşorarea ÎNCĂLZIRII GLOBALE. Cine ştie? Sunt curios dacă mă încadrez cumva şi în cadrul celorlalte 26 de modalităţi pe care le voi expune în compunere… Şi dacă nu mă încadrez în toate, să văd în câte mă încadrez… Aş putea face un top… Hmmm… “Lasă topul pentru mai târziu!” ar zice vocea dacă şi-ar deschide fermoarul de la gură…

2. FOLOSEŞTE BECURI FLUORESCENTE! Un bec economic fluorescent foloseşte cu circa 70-75% mai puţină energie decât unul incandescent.


66

Hmmm, aici nu prea sunt de acord. Nu poţi să rişti la bucătarie să îţi tai degetele pe lumina slabă a unui bec fluorescent… Nici în baie nu ar fi bună o lumină slabă…


67

Totuşi, ai mei au pus becuri fluorescente în casă: în debara, în cămară şi în sufragerie (aici am 2 întrerupătoare – unul pentru lumină puternică şi altul pentru aceste becuri fluorescente care produc o lumină mai slabă). În plus, în dormitoare, avem alternativa veiozelor. Dacă nu avem nevoie de lumină puternică aprindem o veioza cu bec fluorescent şi citim o carte înainte să adormim. Până la urmă stau bine şi la punctul 2. Îl bifez!

Mda… în cazul Mirelei e mai complicat. Îi este frică de întuneric. De obicei adoarme cu lumina aprinsă, dar de fiecare dată, înainte de culcare, mama ne face câte o vizită. Mirelei îi stinge veioza, iar pe mine mă terorizează cu calculatorul, după cum ştii…


68

Al treilea punct este…

3. NU PREÎNCĂLZI CUPTORUL decât dacă faci cozonaci (sau ceva de genul…)! Uită-te pe geamul uşii de la cuptor în timpul coacerii. Altfel, căldura va ieşi din cuptor la fiecare deschidere a uşii, ceea ce înseamnă consum mai mare de timp şi energie!


69

Asta ar trebui să i-o zic mamei. Pe mine nu mă lasă lângă foc Zice că e periculos. Iar de gătit, nici nu se pune problema…

4. RECICLEAZĂ STICLA ŞI PET-URILE!


70

Aici am o chestie foarte importantă de zis. Aş vrea să pun la avizierul din scara blocului un afiş, prin care să solicit locatarilor să nu mai arunce peturi la tomberon. Şi mă gândesc cum să abordez situaţia. Oamenilor nu prea le pasă că plasticul nu este bio-degradabil. Ei îl consideră un gunoi şi, în consecinţă, îl aruncă la tomberon. Dar aici intervine o chestie, foarte deranjantă pentru somnul vecinilor, de care mă pot lega. În fiecare noapte, pe la ora 3, nişte “ecologişti” vin în spatele blocului şi caută prin gunoaie.

Ei strâng în saci mari cutiile de aluminiu sau sticlele de plastic şi le duc la centre de colectare a deşeurilor. Probabil câştigă şi ei nişte bani. Nimic de zis. Mai ales că ajută la salvarea Planetei! Dar nu la ora 3 noaptea !!!


71

Mă gândeam să amenajăm un tomberon special pentru peturi (presate deja de cei care le aruncă). Aşa că o să scriu în felul următor pe afiş: “Stimaţi co-locatari, vă rog să nu mai aruncaţi peturile în tomberoane! Aveţi la dispoziţie o pubelă doar pentru peturi presate! În felul acesta, “ecologiştii” îşi vor umple sacii ÎN LINIŞTE la orice oră din noapte! Vă urez un SOMN UŞOR! Semnat… LOCATARUL ANONIM (SOMNOROS).


72

Mai departe…

5. MĂNÂNCĂ FĂRĂ CARNE (mâncare vegetariană) măcar o dată pe săptămână

Ce pot să zic… Îmi place carnea foarte mult. Ştiu că se consumă multă energie pentru prepararea ei. De la tăierea animalului, ambalarea sau transportul în magazine, până la gătit… Dar parcă nu aş mânca legume simple… Legumele sunt bune ca şi garnitură pentru ceva carne... Nu?

…


73

De aceea am intrat pe google şi am căutat nişte reţete de mâncare vegetariană să văd dacă nu cumva sunt eu închis la minte. Poate găsesc ceva deosebit de gustos, care să îmi facă cu ochiul… Hmmm… Salată cu sfeclă, mere şi nuci; Tartină cu mozzarela şi sos Salsa; Tartă de porumb; Legume la grătar cu vinegreta de oţet balsamic, busuioc şi usturoi.


74

Arată foarte bine pozele ataşate reţetelor vegetariene. Chiar o voi ruga pe mama să gătească ce am găsit mai devreme. În plus, ştiu că legumele ajută la întreţinerea unui corp sănătos. Şi mai ştiu că mâncarea de la fast food duce la obezitate...

6. FOLOSEŞTE PROGRAMUL DE 30O LA MAŞINA DE SPĂLAT şi în felul acesta economiseşti energie. Plus că nu mai rişti să îţi strici tricourile!


75

Cu punctul 6 sunt ABSOLUT de acord! Săptămâna trecută a fost al 6-lea tricou stricat de mama la maşina de spălat. Şi mereu îi zic: “Mamă, nu îmi mai spăla tricourile la maşină!!! M-am săturat de tricouri mici, care nu mi se mai potrivesc! M-am săturat de tricouri roz, care de fapt au fost albe înainte să le pui la spălat!”. Nu am ştiut însă motivul pentru care se stricau. Acum am înţeles. Mama spală la temperatura maximă. Să fie sigură că se curăţă… De parcă aş avea hainele pătate cu motorină sau cine mai ştie ce! O să îmi notez separat tot ce am să-i comunic mamei.

Nu trebuie să fac pe deşteptul cu ea! Trebuie să găsesc o modalitate inteligentă de a aborda subiectul. Mama ŞTIE întotdeauna ce face şi NU prea îi plac sfaturile în ceea ce priveşte treburile casnice, acolo unde ea este stăpânul absolut!


76


77

………………………..

Documents

Alecs N - Biblioteca Nastoiu - Vocea... · Un desert delicios toamna 5. Un adăpost călduros iarna (pentru animale) 6. O adevărată casă (pentru păsări) 7. O masă copioasă