AMERICAN FRESHWATER FISH SPECIES INTRODUCED IN

Ecoterra - Journal of Environmental www.ecoterra-online.ro Research and Protection, 2013, no. 37. 51

ECOTERRA Journal of Environmental Research and Protection Specii americane de peşti dulcicoli introduse în fauna ihtiologică a României 1Claudiu Gavriloaie, 2Corina Berkesy

1 Colegiul Tehnic INFOEL Bistriţa, România; 2 S.C. ICPE Bistriţa S.A., Bistriţa, România. Autor corespondent: C. Gavriloaie, [email protected]

Abstract. American freshwater fish species introduced in Romanian ichthyofauna. In the present paper some aspects concerning the alien fish from North America introduced in Romanian ichthyofauna are discussed. For each species we discussed in detail its occurence in our country, briefly the species biology, importance and possible impact on native fish species. The author did not took into consideration numerous species, subspecies, varieties of exotic fishes kept in aquariums in ornamental purposes,. Key Words: alien fish species, impact, ichthyofauna, ecology, biodiversity.

Introducere. Dintre vertebrate, speciile dulcicole de peşti au cea mai mare pondere în introducerile (intenţionate sau nu) de specii străine. În marea majoritate a cazurilor speciile străine de peşti au un impact negativ direct sau indirect asupra speciilor native de peşti (Holčik 1991). Organismele străine invazive au cauzat dezechilibre considerabile în ecosistemele native din întreaga lume. Introducerea de specii străine şi pierderea habitatelor naturale sunt principalii factori responsabili de dispariţia unor specii de vieţuitoare în ultimele secole (Strahm & Rietbergen 2001). Ecosistemele acvatice (mai ales cele deja perturbate de activităţi antropice) par a fi în mod deosebit vulnerabile la aceste invazii (Lodge et al 1998).

Există în jur de 40 de specii de peşti introduse în Europa, iar mult mai multe au fost translocate din diverse ţări europene în altele (Holčik 1991). În privinţa pătrunderii speciilor străine de peşti în România, pe cale naturală sau cu ajutorul omului, putem considera trei mari perioade: prima datează din cele mai vechi timpuri şi durează până în anul 1956, când a fost adus primul lot de icre embrionate de coregoni în scopul aclimatizării, a doua perioadă începe în anul 1956 şi durează până în 1989, iar a treia perioadă începe în anul 1989 şi se întinde până în zilele noastre. Speciile străine pătrunse în ţara noastră provin din America de Nord, Asia (includem aici şi fosta Uniune Sovietică) şi Africa. Menţionăm că am utilizat denumirile ştiinţifice actualizate după Nalbant (2003).

Material şi Metodă. În cadrul acestei lucrări am analizat speciile străine de peşti dulcicoli din apele româneşti care provin din America de nord. Aceste specii au pătruns în ihtiofauna autohtonă fie pe cale naturală, fie introduse de către om. La fiecare specie în parte am discutat despre momentul apariţiei sale în România şi despre modul cum a ajuns aici, date sumare de biologie, importanţă şi impact asupra speciilor autohtone de peşti. Nu am luat în considerare nenumăratele specii, subspecii, varietăţi etc. de peşti ornamentali care fac obiectul acvaristicii. Rezultate şi Discuţii. Din America de Nord, 14 specii sunt prezente la ora actuală şi în ţara noastră. Le prezentăm mai jos în ordinea apariţiei lor în apele româneşti. Rhabdofario mykiss (Walbaum, 1792) - păstrăv curcubeu (Foto 1), este o specie din familia Salmonidae, originară din partea apuseană a Americii de Nord şi a fost introdusă în Europa între anii 1880 şi 1882 prin mai multe transporturi de icre embrionate, iar la noi în ţară a fost introdusă de către un anonim în jurul anului 1885, din Ungaria (Decei 1972). Poziţia sa sistematică nu este deocamdată clară (Nalbant 2003).


În apele naturale de la noi păstrăvul curcubeu este rar şi a ajuns aici prin populări sau prin evadare din crescătorii amenajate, dar constituie specia de bază a salmoniculturii româneşti. Un fapt surprinzător este constatarea menţinerii unei micropopulaţii de păstrăv curcubeu în pârâul Tepliţe – un pârâu cu debit bogat şi constant pe terasa Tisei, lung de numai 2.5 km, situat lângă municipiul Sighetu Marmaţiei – unde specia a fost colonizată în 1930, de când nu s-au mai făcut populări cu exemplare din această specie, ceea ce ne duce la presupunerea că păstrăvul curcubeu s-ar reproduce aici în mod natural (Ardelean & Béres 2000).

Foto 1. Exemplar de păstrăv curcubeu

(http://acnl.wikia.com/wiki/Rainbow_Trout?file=RainbowTroutIRL.jpg).

Salvelinus fontinalis Mitchill, 1814 - păstrăv fântânel (Foto 2), este un salmonid originar de pe coasta atlantică a Americii de Nord, pe afluenţii răsăriteni ai fluviului Mississippi, ai golfului Hudson şi Labradorului. În apele Europei a fost introdus în 1884 (Vasiliu 1959), iar în România a fost adus în 1900 în Moldova, în râul Putna şi afluenţii săi (Nemeş & Bănărescu 1954). Fântânelul este cunoscut în ţara noastră în câteva pâraie din Moldova, unul în Banat şi unul în Ardeal, însă de multe ori specia a fost introdusă şi în alte ape de munte, dar de către persoane particulare, de aceea nu au apărut semnalări în literatura de specialitate. Exista temerea că fântânelul ar putea da hibrizi sterili cu păstrăvul indigen (Salmo trutta fario Linnaeus, 1758) sau ar putea distruge puietul acestuia, dar Nemeş & Bănărescu (1954) nu au constatat acest lucru pe teren. Fântânelul populează partea cea mai din amonte a pâraielor, unde păstrăvul indigen nu trăieşte.

Foto 2. Exemplar de păstrăv fântânel

(http://www.hlasek.com/salvelinus_fontinalis.html).


Ictalurus nebulosus (Le Sueur, 1819) - somn pitic (Foto 3), este o specie din familia Ictaluridae, autohtonă în USA, mai exact în Marile Lacuri, râul Ohio spre est până în Maine, spre sud-vest până în Texas, spre sud-est până în Florida (Bănărescu 1964). În Europa, somnul pitic a fost prezentat pentru prima oara la expoziţia pescărească de la Berlin în anul 1880, pentru ca 5 ani mai târziu să fie introdus ca peşte ornamental în Germania, apoi în Franţa, Belgia şi Europa Centrală. A pătruns până în fosta Iugoslavie şi în afluenţii din stânga ai Tisei (Ziemiankowski 1947). După Vasiliu (1959) la noi se găseşte încă din anul 1908, în lacul Sfânta-Ana, unde a fost introdus. A pătruns pe cale naturală în 1934 în Tisa şi afluenţii săi: Someş, Crişuri, Mureş, Bega, apoi Timiş, bălţile Beregsău şi Sat-Chinez, pârâul Peţea de lângă Oradea, Ineu, cursul inferior al Dunării, la Brăila. Ulterior a ajuns în heleşteele de la Cefa-Bihor, Zaul de Câmpie. Wilhelm (1980) face o analiză calitativă şi cantitativă a hranei somnului pitic şi ajunge la concluzia că este o specie eurifagă, în hrana lui dominând nevertebratele acvatice (hirudinee, oligochete, larve de insecte şi crustacee). Prezenţa peştilor în hrană este de proporţii reduse, aceştia fiind fără valoare economică. Din hrană lipsesc aproape total icrele. În concluzie, părerile după care somnul pitic ar fi un distrugător al icrelor şi puietului de peşte sunt nejustificate.

Foto 3. Exemplar de somn pitic recoltat din lacul din Parcul Circului, Bucureşti.

Lepomis gibbosus (Linnaeus, 1758) - biban soare (Foto 4), aparţine familiei Centrarchidae, autohtonă în America de Nord, în bazinul superior al fluviului Mississippi, Marile Lacuri şi bazinul Oceanului Atlantic de la Sf. Laurenţiu până în Carolina de Sud (Bănărescu 1964). Bibanul soare a fost importat în Europa mai întâi în Franţa şi Germania, la sfârşitul secolului al XIX-lea, ca peşte ornamental. Din Germania s-a extins prin Rin, Oder şi Dunăre spre răsăritul Europei. La noi a fost semnalat în scris pentru prima dată de Buşniţă (1929), dar Băcescu (1942) ne spune că specia a fost văzută la noi încă din 1918 de către marele naturalist român Grigore Antipa. De atunci s-a răspândit în toate bălţile regiunii inundabile şi în cursul inferior al râurilor ce se varsă în Dunăre şi chiar în unele lacuri litorale (Popovici 1942). La ora actuală bibanul soare este prezent în marea majoritate a ecosistemelor limnice de la noi din ţară (mai puţin cele montane) şi în cursul inferior al râurilor, mai ales pe braţele moarte. În amenajările piscicole este o specie frecventă; în râurile şi lacurile mari este destul de rar întâlnită. În Delta Dunării s-au găsit, relativ recent, exemplare izolate, spre deosebire de jumătatea secolului trecut, când se pescuiau şi se transportau la piaţă căruţe întregi cu biban soare (P. Bănărescu, com. pers.). Deci a existat o explozie populaţională în primii ani ai colonizării apelor româneşti, pentru ca ulterior efectivele să scadă, specia rămânând abundentă în puţine locuri.


Foto 4. Exemplar de biban soare recoltat din Târnava Mare.

S-a răspândit prin reţeaua hidrografică, uneori şi datorită precipitaţiilor abundente şi a inundaţiilor, mai ales a celei din 1941 (Băcescu 1942), care a uşurat dispersia în lunca Dunării. În multe lacuri a fost introdus, odată cu alte specii, cum sunt carasul argintiu, crapul şi alte specii de interes pentru pescuit. Deseori, exemplare de biban soare au fost menţinute în acvariile amatorilor, pe urmă fiind eliberate în natură, în alte ape faţă de cele din care au fost recoltate. D. Bănăduc (date nepublicate) a analizat hrana la mai multe specii de peşti, inclusiv L. gibbosus, concluzionând că bibanul soare nu influenţează negativ specii native din punct de vedere al spectrului trofic. Gambusia holbrooki (Agassiz, 1854) - gambuzia (Foto 5), aparţine familiei Poeciliidae, care cuprinde peşti vivipari, majoritatea speciilor fiind crescute în acvarii. Gambuzia are arealul natural pe litoralul estic al USA, din Florida până în New Jersey. Este un peşte de talie mică: masculii sunt mici şi au un corp alungit, de 2.5-3.5 cm, femelele măsurând în mod obişnuit 4-5 cm lungime totală, dar noi am remarcat şi femele de 7 cm în lacul Parcului Carol din Bucureşti.

Foto 5. Exemplare de gambuzie

(http://www.charcoscomvida.org/uncategorized/gambusia).

Cornelson (1940) ne furnizează date importante legate de introducerea speciei în Europa şi, pe urmă, în ţara noastră. În România gambuziile au fost aduse pentru prima oară în 1927 din Hamburg de către profesorul D. Mezincescu; în 1929 se aduce un lot din Bulgaria, iar în 1930 din Italia. Gambuziile au fost introduse în lacul Pantelimon şi alte


lacuri din Bucureşti, în diferite lacuri şi bălţi din Ardeal, în unele lacuri litorale. Din păcate, nu există referiri suplimentare în ceea ce priveşte modul de evoluţie a populaţiilor locale începând cu momentul introducerii lor până astăzi. În aceeaşi ordine de idei, nu există date privitoare la eventualele variaţii morfofiziologice adaptive, nici la posibile modificări ale regimului de hrănire sau în biologia reproducerii. Bufalo fishes sunt peşti de origine nord-americană din genul Ictiobus, familia Catostomidae. Au fost aclimatizaţi în fosta Uniune Sovietică de unde au fost aduse şi în România trei specii sub formă de icre embrionate, în anii 1978 şi 1980. Cele trei specii aclimatizate la noi sunt Ictiobus cyprinellus (Foto 6), Ictiobus niger (Foto 7) şi Ictiobus bubalus (Foto 8). Toate au fost introduse iniţial la Staţiunea Piscicolă de la Nucet-Dâmboviţa, de unde s-au distribuit şi la alte staţiuni din ţară. În a patra vară de creştere toate cele trei specii menţionate s-au reprodus natural în apele heleşteelor de la Nucet (Manea 1985). În ultimii ani efectivele de peşti bufalo din staţiunile piscicole din ţară au scăzut simţitor. La Nucet mai există la ora actuală doar specia Ictiobus niger (I. Simionescu, com. pers.).

Foto 6. Exemplar de Ictiobus cyprinellus

(http://www.fishesoftexas.org/taxon/ictiobus-cyprinellus/).

Foto 7. Exemplar de Ictiobus niger

(http://gwsphotos.com/images/1115.jpg).


Foto 8. Exemplar de Ictiobus bubalus

(http://fishindex.blogspot.ro/2010/03/smallmouth-buffalo-ictiobus-bubalus.html). Ictalurus punctatus (Rafinesque, 1818) (Foto 9), este o specie aparţinând familiei Ictaluridae, originară din America de Nord din regiunea Marilor Lacuri şi din bazinul fluviului Mississippi, de unde s-a răspândit în toată America, în Canada şi în Mexic. Constituie obiectivul principal de cultură în partea sudică a Americii de Nord. În Europa a fost introdus pentru prima dată în sudul fostei Uniuni Sovietice, în 1972, de unde a fost adus şi în România, în luna iulie a anului 1978, un prim lot de 50.000 de icre embrionate care au fost lansate în heleşteele de la Nucet; lotul a pierit din cauze neelucidate. În 1981 s-a importat al doilea lot de larve din această specie, tot din fosta Uniune Sovietică; materialul biologic a supravieţuit şi s-a dezvoltat (Manea 1985). La ora actuală, în România specia mai este reprezentată doar prin câteva exemplare adulte care trăiesc în heleşteele de la Staţiunea Piscicolă de la Nucet-Dâmboviţa.

Foto 9. Exemplar de Ictalurus punctatus

(http://www.scotcat.com/factsheets/ictalurus_punctatus.htm).

Poecilia reticulata Peters, 1859 - guppy (Foto 10), Xiphophorus helleri Heckel, 1848 - xipho (Foto 11) şi Poecilia sphenops Valenciennes, 1846 - molly (Foto 12) sunt specii de talie mică din familia Poeciliidae, crescute în acvarii pe scară largă, în toată lumea. Se menţin în ape dulci şi salmastre, la o temperatură minimă de circa 20o C. În România le găsim în ape naturale doar în lacul termal Peţea de la Băile 1 Mai (Bihor). Cu siguranţă nu au pătruns pe cale naturală acolo, peştii fiind introduşi cel mai probabil de unii pasionaţi de acvaristică din zonă. Ar putea avea un impact negativ asupra unei specii de peşti care se găseşte doar în acest lac (este vorba de roşioara termală – Scardinius racovitzai Müller, 1958), consumându-i icrele. Sunt necesare cercetări în zona respectivă pentru a lămuri această chestiune.


Foto 10. exemplar de guppy, mascul

(http://www.tropicalfishintl.com/guppy2.htm).

Foto 11. Exemplar de xipho, mascul

(http://dealarrow.blogspot.ro/2012/01/sword-tail-fish.html).

Foto 12. Exemplare de molly, femelă (sus) şi mascul (jos)

(http://normalaquatics.com/the-brackish-water-aquarium/black-molly-pair/).


Polyodon spathula (Walbaum, 1792) (Foto 13) - face parte din ordinul Acipenseriformes, familia Polyodontidae, care cuprinde doar două specii, Polyodon spathula fiind reprezentantul familiei în America de Nord, al doilea reprezentant, Psephurus gladius (Martens, 1862), trăind în Asia, în bazinul fluviului Yang-Tze. Arealul natural al peştelui spatulă este constituit în bazinul hidrografic al fluviului Mississippi, cu o extindere nord-sud de circa 2.000 de km. Trăieşte în fluvii, râuri şi lacuri. P. spathula a fost importat din USA pentru prima oară în 1974 în fosta Uniune Sovietică, unde a fost crescut cu succes, iar în 1984 s-a realizat reproducerea artificială, la care au fost folosiţi în premieră mondială reproducători crescuţi în heleştee. Specia a mai fost importată la scară restrânsă în Germania şi Ungaria în anii ’80 ai secolului trecut. În anul 1993 s-a desfăşurat acţiunea de introducere a lui P. spathula în China. După demersuri destul de dificile, începute în 1988, acţiunea de introducere a speciei în România a fost declanşată prin importarea în 1992 a unui lot de 2.000 de larve din USA. Lotul a sosit la Staţiunea Piscicolă de la Nucet-Dâmboviţa la data de 8 mai 1992. De atunci s-au importat în fiecare primăvară, până în 1999, noi loturi de larve, toate fiind aduse şi crescute la Nucet (Vizitiu et al 1997). Tot în 1992 s-au adus în jur de 40 de exemplare de vârste mai mari, din Republica Moldova, la S.C. Acvares S.A. Iaşi. În primăvara anului 2002 a avut loc pentru prima oară în România reproducerea artificială cu succes a speciei, la Nucet, folosindu-se exemplare mature din primul lot adus în ţară în 1992. Materialul piscicol rezultat a fost diseminat în mai multe ferme piscicole de pe cuprinsul întregii ţări, rezultatele obţinute la creşterea în vara I fiind bune, atât în ceea ce priveşte greutatea medie înregistrată, cât şi rata de supravieţuire.

Foto 13. Exemplare de Polyodon spathula

(http://www.agriculturaromaneasca.ro/produse/sturionicultura-cresterea-sturionilor-17-t10.html).

Ictalurus melas (Rafinesque, 1820) - somn pitic negru (Foto 14), este o specie care aparţine familiei Ictaluridae, fiind răspândită din sudul Canadei până în nordul Mexicului. În vestul Europei a fost introdusă pe la sfârşitul secolului al XIX-lea şi formează în arealele în care a pătruns populaţii pipernicite şi dense, ceea ce face specia nepopulară.

Foto 14. Exemplar de somn pitic negru (http://agrega.educacion.es/buscador2/BuscarAvanzadoCU).


A fost importată din Italia în unele ferme piscicole ungureşti, de unde a pătruns şi în apele româneşti, unde a fost semnalată pentru prima oară în anul 1997, pe Valea Ierului, ulterior fiind găsită şi în râul Barcău (Wilhelm 1998). Este probabilă prezenţa sa şi în cele trei Crişuri. În anul 2005 a fost pescuit un exemplar de I. melas în Dunăre, la kilometrul 929. Aceasta reprezintă prima semnalare a speciei în sectorul românesc al Dunãrii (Popa et al 2006). Date fiind puţinele informaţii existente la noi, nu ştim deocamdată în ce fel Ictalurus melas ar putea influenţa ihtiofauna indigenă. Concluzii. În România se găsesc astăzi 14 specii străine de peşti nord-americane, din care 3 au pătruns pe cale naturală prin reţeaua hidrografică, iar 9 specii au fost introduse deliberat sau accidental de către om. Dintre cele 3 specii străine pătrunse pe cale naturală, două se reproduc în apele naturale (Ictalurus nebulosus şi Lepomis gibbosus), iar despre Ictalurus melas nu avem până în prezent informaţii suficiente, dat fiind faptul că a fost semnalată în ihtiofauna noastră cu puţin timp în urmă. Impactul real al speciilor străine de peşti asupra ihtiofaunei autohtone este greu de evaluat pentru că nu există studii asupra marii majorităţi a ecosistemelor care să fi fost realizate şi înainte de pătrunderea speciilor străine în acestea. Deocamdată nu se poate afirma cu certitudine că, datorită speciilor străine de peşti pătrunse în România, au dispărut specii native.

Este necesar ca în viitor să limităm pe cât posibil introducerea de noi specii de peşti în ecosistemele acvatice româneşti şi, în cazul celor deja pătrunse, este indicat să limităm răspândirea lor în noi habitate. Bibliografie Ardelean G., Beres I., 2000 Fauna de vertebrate a Maramureşului. Editura Dacia, Cluj-

Napoca. Băcescu M., 1942 Eupomotis gibbosus (L.), Studiu etnozoologic, zoogeografic şi

morfologic. Memoriile Secţiunii Ştiinţifice ale Academiei Române, Seria 3, 18(15):547-560.

Bănărescu P., 1964 Pisces-Osteichthyes (peşti ganoizi şi osoşi). Fauna R.P.R., vol. 13, Editura Academiei R.P.R., Bucureşti.

Buşniţă T., 1929 Micropterus salmoides Lac. în apele noastre. Pescăria şi Piscicultura 2(9):155.

Cornelson D. A., 1940 Rolul peştilor larvivori în profilaxia paludismului; Gambusia affinis ca auxiliar în lupta antipaludică. Buletinul Ministerului Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale, 4:1-19.

Decei P., 1972 Păstrăvul curcubeu de-a lungul anilor. Vânătorul şi Pescarul Sportiv 3:12-14.

Holčik J., 1991 Fish introductions in Europe with particular reference to its central and eastern part. Canadian Journal of Fisheries and Aquatic Sciences 48(1):13-23.

Lodge D. M., Stein R., Brown K. M., Covich A. P., Brönmark C., Garvey J. E., Klosiewski S. P., 1998 Predicting impact of freshwater exotic species on native biodiversity: challenges in spatial scaling. Australian Journal of Ecology 23:53-67.

Manea Gh., 1985 Aclimatizarea de noi peşti şi alte organisme acvatice. Editura Ceres, Bucureşti.

Nalbant T., 2003 Checklist of the fishes of Romania. Part one: freshwater and brackishwater fishes. Studii şi Cercetări, Biologie, Universitatea din Bacău 8:122-127.

Nemeş M., Bănărescu P., 1954 Prezenţa păstrăvului fântânel în bazinul superior al Someşului Mic. Buletinul de Cercetări Piscicole 13(1):39-44.

Popa L. O., Popa O. P., Pisică E. I., Iftime A., Matacă S., Diaconu F., Murariu D., 1996 The first record of Perccottus glenii Dybowski, 1877 (Pisces: Odontobutidae) and Ameiurus melas Rafinesque, 1820 (Pisces: Ictaluridae) from the Romanian sector of the Danube. Travaux du Muséum National d’Histoire Naturelle “Grigore Antipa” 49:323-329.


Popovici Z., 1942. Betrachtungen über das vorkommen des sonnenbarsches (Eupomotis aureus J.) im küstensee Tăbăcăria am Schwarzen Meere. Analele Institutului de Cercetări Piscicole 1(1):59-65.

Strahm W., Rietbergen S., 2001 Alien invasions from our own planet. IUCN European Programme Newsletter, no 27, september, Praha.

Vasiliu G. D., 1959 Peştii apelor noastre. Editura Ştiinţifică, Bucureşti. Vizitiu D., Stoicescu C., Dumitru C., Costache M., 1997 Aclimatizarea speciei Polyodon

spathula (paddlefish) în crescătoriile piscicole din România. Referate de cercetare, Staţiunea de Cercetări pentru Piscicultură Nucet-Dâmboviţa, pp. 43-62.

Wilhelm A., 1980 Dinamica nutriţiei şi ritmul de creştere la somnul pitic (Ictalurus nebulosus Le Sueur) din ape naturale şi amenajate (teză de doctorat). Institutul de Ştiinţe Biologice, Bucureşti.

Wilhelm A., 1998 Black bullhead (Ictalurus melas Rafinesque, 1820) (Pisces: Ostariophysi: Bagroidae), a new species of fish recently found in Romanian waters. Travaux du Museum National d’Histoire Naturelle “Grigore Antipa” 40:377-381.

Ziemiankowski V., 1947 Fauna peştilor din Bucovina. Analele Institutului de Cercetări Piscicole 3-6(3):115-220.

*** http://acnl.wikia.com/wiki/Rainbow_Trout?file=RainbowTroutIRL.jpg. *** http://www.hlasek.com/salvelinus_fontinalis.html. *** http://www.charcoscomvida.org/uncategorized/gambusia. *** http://www.fishesoftexas.org/taxon/ictiobus-cyprinellus/. *** http://gwsphotos.com/images/1115.jpg. *** http://fishindex.blogspot.ro/2010/03/smallmouth-buffalo-ictiobus-bubalus.html. *** http://www.scotcat.com/factsheets/ictalurus_punctatus.htm. *** http://www.tropicalfishintl.com/guppy2.htm. *** http://dealarrow.blogspot.ro/2012/01/sword-tail-fish.html. *** http://normalaquatics.com/the-brackish-water-aquarium/black-molly-pair/. *** http://www.agriculturaromaneasca.ro/produse/sturionicultura-cresterea-sturionilor-

17-t10.html. *** http://agrega.educacion.es/buscador2/BuscarAvanzadoCU. Autori: Claudiu Gavriloaie, Colegiul Tehnic INFOEL Bistriţa, Calea Moldovei, nr. 20, Bistriţa, România, e-mail: [email protected] Corina Berkesy, S.C. ICPE Bistriţa S.A., str. Parcului, nr. 7, 420035 Bistriţa, Romania, e-mail: [email protected] Cum se citează acest articol: Gavriloaie C., Berkesy C., 2013 Specii americane de peşti dulcicoli introduse în fauna ihtiologică a României. Ecoterra 37:51-60.

Documents

AMERICAN FRESHWATER FISH SPECIES INTRODUCED IN