64
STANDARDIZAREA NAŢIONALĂ STANDARDE APROBATE Standardele române de mai jos au fost aprobate în luna martie 2008. Standardele europene şi internaţionale sunt adoptate ca standarde române prin metoda versiunii române (T), metoda filei de confirmare (FC) sau metoda notei de confirmare (A). Standardele române originale sunt notate cu E. Sub indicativul standardului este indicat numărul comitetului tehnic (CT) responsabil. Pentru standardele adoptate prin file de confirmare sau note de confirmare, textul standardului nu este publicat în România, nici în traducere, nici în versiunea oficială. Textele în original ale acestor standarde pot fi consultate sau procurate de la Asociaţia de Standardizare din România. În această rubrică sunt cuprinse, de asemenea, amendamente şi erate ale standardelor române. În cazul în care un standard aprobat înlocuieşte şi anulează unul sau mai multe standarde existente, indicativul/indicativele acestora sunt indicate după titlul standardului respectiv. Informaţii privind standardele anulate sunt date în rubrica STANDARDE ANULATE. 01 GENERALITĂŢI, TERMINOLOGIE, STANDARDIZARE. DOCUMENTARE 01.020 Terminologie (principii şi coordonare) SR ISO 704:2008 FC CT 229 Activitatea în domeniul terminologiei. Principii şi metode SR ISO 10241:2008 FC CT 229 Standarde internaţionale de terminologie. Elaborare şi prezentare 01.040 Vocabulare 01.040.43 Vehicule rutiere (Vocabulare) SR EN 15429-1:2008 A CT 218 Măturătoare. Partea 1: Clasificare şi terminologie 01.040.59 Industria textilă şi industria pielăriei (Vocabulare) SR ISO 476:2008 T CT 154 Maşini pentru industria textilă. Maşini de canelat. Vocabular Înlocuieşte: STAS 12419-86 SR ISO 1809:2008 T CT 154 Maşini pentru industria textilă. Tipuri de suporturi pentru înfăşurare. Nomenclator Înlocuieşte: STAS 10562-76 SR ISO 5234:2008 FC CT 154 Maşini pentru industria textilă. Garnituri rigide de cardă. Definiţii ale dimensiunilor, tipurilor şi montare Înlocuieşte: STAS 11575-83 01.060 Mărimi şi unităţi SR EN ISO 9346:2008 A CT 281 Performanţa higrotermică a clădirilor şi materialelor de construcţie. Mărimi fizice pentru transfer de masă. Vocabular Înlocuieşte: SR EN ISO 9346:1998 01.080 Simboluri grafice 01.080.20 Simboluri grafice utilizate pe echipamente specifice SR ISO 7000:2008 FC CT 55 Simboluri grafice pentru utilizarea pe echipamente. Index şi tabel sinoptic Înlocuieşte: STAS 11199-78 STAS 11200/303-79 STAS 11200/304-79 STAS 11200/305-79 STAS 11200/306-79 STAS 11200/307-79 STAS 11200/450-88 STAS 11200/451-81 STAS 11200/452-82 STAS 11200/453-81 STAS 11200/454-81 STAS 11200/455-81 STAS 11200/459-81 STAS 11200/460-81 STAS 11200/461-81 STAS 11200/462-81 STAS 11200/463-81 STAS 11200/464-81 STAS 11200/465-81 STAS 11200/466-82 STAS 11200/467-81 STAS 11200/468-82 STAS 11200/469-82 STAS 11200/470-82 STAS 11200/471-82 STAS 11200/472-82 STAS 11200/473-82 STAS 11200/474-82 STAS 11200/475-82 STAS 11200/476-82 STAS 11200/477-81 STAS 11200/478-81 STAS 11200/479-81 STAS 11200/480-82

Buletin Aprilie 2008

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: Buletin Aprilie 2008

STANDARDIZAREA NAŢIONALĂ

STANDARDE APROBATE

Standardele române de mai jos au fost aprobate în luna martie 2008. Standardele europene şi internaţionale sunt adoptate ca standarde române prin metoda versiunii române (T), metoda filei de confirmare (FC) sau metoda notei de confirmare (A). Standardele române originale sunt notate cu E. Sub indicativul standardului este indicat numărul comitetului tehnic (CT) responsabil. Pentru standardele adoptate prin file de confirmare sau note de confirmare, textul standardului nu este publicat în România, nici în traducere, nici în versiunea oficială. Textele în original ale acestor standarde pot fi consultate sau procurate de la Asociaţia de Standardizare din România. În această rubrică sunt cuprinse, de asemenea, amendamente şi erate ale standardelor române. În cazul în care un standard aprobat înlocuieşte şi anulează unul sau mai multe standarde existente, indicativul/indicativele acestora sunt indicate după titlul standardului respectiv. Informaţii privind standardele anulate sunt date în rubrica STANDARDE ANULATE. 01 GENERALITĂŢI, TERMINOLOGIE,

STANDARDIZARE. DOCUMENTARE

01.020 Terminologie (principii şi coordonare)

SR ISO 704:2008 FC CT 229 Activitatea în domeniul terminologiei. Principii şi metode

SR ISO 10241:2008 FC CT 229 Standarde internaţionale de terminologie. Elaborare şi prezentare

01.040 Vocabulare

01.040.43 Vehicule rutiere (Vocabulare)

SR EN 15429-1:2008 A CT 218 Măturătoare. Partea 1: Clasificare şi terminologie

01.040.59 Industria textilă şi industria pielăriei (Vocabulare)

SR ISO 476:2008 T CT 154 Maşini pentru industria textilă. Maşini de canelat. Vocabular Înlocuieşte: STAS 12419-86

SR ISO 1809:2008 T CT 154 Maşini pentru industria textilă. Tipuri de suporturi pentru înfăşurare. Nomenclator Înlocuieşte: STAS 10562-76

SR ISO 5234:2008 FC CT 154 Maşini pentru industria textilă. Garnituri rigide de cardă. Definiţii ale dimensiunilor, tipurilor şi montare Înlocuieşte: STAS 11575-83

01.060 Mărimi şi unităţi

SR EN ISO 9346:2008 A CT 281 Performanţa higrotermică a clădirilor şi materialelor de construcţie. Mărimi fizice pentru transfer de masă. Vocabular Înlocuieşte: SR EN ISO 9346:1998

01.080 Simboluri grafice

01.080.20 Simboluri grafice utilizate pe echipamente specifice

SR ISO 7000:2008 FC CT 55 Simboluri grafice pentru utilizarea pe echipamente. Index şi tabel sinoptic Înlocuieşte: STAS 11199-78 STAS 11200/303-79 STAS 11200/304-79 STAS 11200/305-79 STAS 11200/306-79 STAS 11200/307-79 STAS 11200/450-88 STAS 11200/451-81 STAS 11200/452-82 STAS 11200/453-81 STAS 11200/454-81 STAS 11200/455-81 STAS 11200/459-81 STAS 11200/460-81 STAS 11200/461-81 STAS 11200/462-81 STAS 11200/463-81 STAS 11200/464-81 STAS 11200/465-81 STAS 11200/466-82 STAS 11200/467-81 STAS 11200/468-82 STAS 11200/469-82 STAS 11200/470-82 STAS 11200/471-82 STAS 11200/472-82 STAS 11200/473-82 STAS 11200/474-82 STAS 11200/475-82 STAS 11200/476-82 STAS 11200/477-81 STAS 11200/478-81 STAS 11200/479-81 STAS 11200/480-82

Page 2: Buletin Aprilie 2008

Buletinul Standardizării – Aprilie 2008

2

STAS 11200/481-82 STAS 11200/482-82 STAS 11200/483-82 STAS 11200/493-83 STAS 11200/500-86 STAS 11200/501-79 STAS 11200/502-79 STAS 11200/503-79 STAS 11200/505-79 STAS 11200/506-81 STAS 11200/507-84 STAS 11200/508-84 STAS 11200/514-79 STAS 11200/515-79 STAS 11200/516-81 STAS 11200/520-81 STAS 11200/521-79 STAS 11200/522-79 STAS 11200/523-79 STAS 11200/524-79 STAS 11200/525-79 STAS 11200/526-81 STAS 11200/527-81 STAS 11200/528-81 STAS 11200/529-79 STAS 11200/530-84 STAS 11200/531-79 STAS 11200/532-79 STAS 11200/533-79 STAS 11200/534-79 STAS 11200/535-84 STAS 11200/536-84 STAS 11200/537-79 STAS 11200/539-84 STAS 11200/540-81 STAS 11200/541-81 STAS 11200/542-81 STAS 11200/543-84 STAS 11200/544-84 STAS 13126/0615-92 STAS 13126/0621-92 STAS 13126/0622-92 STAS 13126/0623-92 STAS 13126/0624-92 STAS 13126/0625-92 STAS 13126/0626-92 STAS 13126/0627-92 STAS 13126/0628-92 STAS 13126/0629-92 STAS 13126/0630-92 STAS 13126/0631-92 STAS 13126/0632-92

01.080.30 Simboluri grafice utilizate în desene, scheme, planuri, planşe pentru construcţii mecanice şi clădiri şi în documentaţia tehnică a produselor din domeniu

SR ISO 14617-1:2008 FC CT 55 Simboluri grafice pentru diagrame. Partea 1: Informaţii generale şi index

SR ISO 14617-10:2008 FC CT 55 Simboluri grafice pentru diagrame. Partea 10: Convetizoare pentru transmisiile hidraulice şi pneumatice

SR ISO 14617-11:2008 FC CT 55 Simboluri grafice pentru diagrame. Partea 11: Dispozitive pentru transferul de căldură şi motoare termice

SR ISO 14617-12:2008 FC CT 55 Simboluri grafice pentru diagrame. Partea 12: Dispozitive pentru separare, purificare şi amestec

SR ISO 14617-13:2008 FC CT 55 Simboluri grafice pentru diagrame. Partea 13: Dispozitive pentru prelucrarea materialelor

SR ISO 14617-14:2008 FC CT 55 Simboluri grafice pentru diagrame. Partea 14: Dispozitive pentru transportul şi manipularea materialelor

SR ISO 14617-15:2008 FC CT 55 Simboluri grafice pentru diagrame. Partea 15: Scheme de instalaţii şi planuri de reţele

SR ISO 14617-2:2008 FC CT 55 Simboluri grafice pentru diagrame. Partea 2: Simboluri cu aplicare generală

SR ISO 14617-3:2008 FC CT 55 Simboluri grafice pentru diagrame. Partea 3: Conexiuni şi dispozitive asociate

SR ISO 14617-4:2008 FC CT 55 Simboluri grafice pentru diagrame. Partea 4: Organe de acţionare şi diapozitive asociate

SR ISO 14617-5:2008 FC CT 55 Simboluri grafice pentru diagrame. Partea 5: Dispozitive de măsurare şi de control

SR ISO 14617-6:2008 FC CT 55 Simboluri grafice pentru diagrame. Partea 6: Funcţii de măsurare şi de control

SR ISO 14617-7:2008 FC CT 55 Simboluri grafice pentru diagrame. Partea 7: Componente mecanice de bază

SR ISO 14617-8:2008 FC CT 55 Simboluri grafice pentru diagrame. Partea 8: Robinete şi clapete de reglaj

SR ISO 14617-9:2008 FC CT 55 Simboluri grafice pentru diagrame. Partea 9: Pompe, compresoare şi ventilatoare

01.100 Desene tehnice

01.100.01 Desene tehnice în general

SR ISO 128-30:2008 T CT 55 Desene tehnice. Principii generale de reprezentare. Partea 30: Convenţii de bază pentru vederi Înlocuieşte: STAS 105-87

SR ISO 128-40:2008 T CT 55 Desene tehnice. Principii generale de reprezentare. Partea 40: Convenţii de bază pentru rupturi şi secţiuni Înlocuieşte: STAS 105-87

SR ISO 128-50:2008 T CT 55 Desene tehnice. Principii generale de reprezentare. Partea 50: Convenţii de bază pentru reprezentarea suprafeţelor rupturilor şi secţiunilor Înlocuieşte: STAS 104-80

Page 3: Buletin Aprilie 2008

Buletinul Standardizării – Aprilie 2008

3

01.100.20 Desene tehnice utilizate în construcţia mecanică

SR ISO 128-34:2008 T CT 55 Desene tehnice. Principii generale de reprezentare. Partea 34: Vederi pe desenele industriale Înlocuieşte: STAS 105-87

SR ISO 128-44:2008 T CT 55 Desene tehnice. Principii generale de reprezentare. Partea 44: Secţiuni în desenele industriale Înlocuieşte: STAS 105-87

01.120 Standardizare. Reguli generale

SR ISO 704:2008 FC CT 229 Activitatea în domeniul terminologiei. Principii şi metode

SR ISO 10241:2008 FC CT 229 Standarde internaţionale de terminologie. Elaborare şi prezentare

03 SERVICII. ORGANIZAREA ÎNTREPRINDERII, MANAGEMENT ŞI CALITATE. ADMINISTRARE. TRANSPORT. SOCIOLOGIE

03.100 Organizarea şi managementul întreprinderii

03.100.01 Organizarea şi managementul întreprinderii în general

SR OHSAS 18001:2008 T CT 56 Sisteme de management al sănătăţii şi securităţii ocupaţionale. Cerinţe Înlocuieşte: OHSAS 18001:2004

03.120 Calitate

03.120.01 Calitate în general

SR CEI 60319:2008 T CT 144 Prezentarea şi specificarea datelor de fiabilitate pentru componentele electronice Înlocuieşte: STAS 9337-79

SR CEI 60605-3-2:2008 T CT 144 Încercarea de fiabilitate a echipamentelor. Partea 3-2: Condiţii de încercare preferenţiale. Echipamente pentru utilizare staţionară în spaţii protejate la intemperii. Grad ridicat de simulare Înlocuieşte: STAS R 12007/3.2-89

03.120.10 Managementul calităţii şi asigurarea calităţii

SR ISO 10014:2007/C1:2008 T CT 56 Managementul calităţii. Linii directoare pentru realizarea beneficiilor economice şi financiare

07 MATEMATICĂ. ŞTIINŢE NATURALE

07.100 Microbiologie

07.100.20 Microbiologia apei

SR EN ISO 8199:2008 A CT 52 Calitatea apei. Linii directoare pentru numărarea microorganismelor în mediul de cultură

11 MEDICINĂ

11.040 Echipament medical

11.040.10 Echipament pentru anestezie, respiraţie şi reanimare

SR EN ISO 17510-1:2008 A CT 369 Terapia respiratorie pentru apneea din timpul somnului. Partea 1: Dispozitive de terapie respiratorie pentru apneea din timpul somnului Înlocuieşte: SR EN ISO 17510-1:2003 SR EN ISO 17510-1:2003/AC:2004

SR EN ISO 17510-2:2008 A CT 369 Terapia respiratorie pentru apneea din timpul somnului. Partea 2: Măşti şi accesorii terapeutice Înlocuieşte: SR EN ISO 17510-2:2003

SR EN 60601-2-13:2007/A1:2008 A CT 22 Aparate electromedicale. Partea 2-13: Cerinţe particulare de securitate şi performanţe esenţiale pentru sistemele de anestezie

11.060 Stomatologie

11.060.10 Materiale dentare

SR EN ISO 9917-1:2008 A CT 369 Stomatologie. Cimenturi pe bază de apă. Partea 1: Cimenturi acido-bazice lichide sau pudră Înlocuieşte: SR EN ISO 9917-1:2004

11.080 Sterilizare şi dezinfectare

11.080.20 Dezinfectante şi antiseptice

SR EN 14349:2008 A CT 298 Antiseptice şi dezinfectante chimice. Testarea cantitativă a suprafeţei pentru evaluarea activităţii bactericide a antisepticelor şi dezinfectantelor chimice de uz veterinar, pe suprafeţe neporoase, fără acţiune mecanică. Metodă de testare şi cerinţe (fază 2, etapă 2) Înlocuieşte: SR EN 14349:2005

11.160 Primul ajutor

SR EN 13731:2008 A CT 216 Sisteme de ridicare cu pernă utilizate de serviciul de pompieri şi de salvare. Cerinţe de securitate şi performanţă

13 MEDIU. PROTECŢIA SĂNĂTĂŢII. SECURITATE

13.030 Deşeuri

13.030.20 Deşeuri lichide. Nămoluri

SR EN 15216:2008 A CT 360 Carcterizarea deşeurilor. Determinarea concentraţiei materiilor solide dizolvate total (TDS) în apă şi eluate

13.030.50 Reciclarea deşeurilor

SR EN 15342:2008 A CT 108 Materiale plastice. Materiale plastice reciclate. Caracterizarea produselor reciclate din polistiren (PS)

SR EN 15343:2008 A CT 108 Materiale plastice. Materiale plastice reciclate. Trasabilitatea reciclării materialelor plastice şi evaluarea conformităţii şi a conţinutului în produse reciclate

Page 4: Buletin Aprilie 2008

Buletinul Standardizării – Aprilie 2008

4

SR EN 15344:2008 A CT 108 Materiale plastice. Materiale plastice reciclate. Caracterizarea produselor reciclate din polietilenă (PE)

SR EN 15345:2008 A CT 108 Materiale plastice. Materiale plastice reciclate. Caracterizarea produselor reciclate din polipropilenă (PP)

SR EN 15346:2008 A CT 108 Materiale plastice. Materiale plastice reciclate. Caracterizarea produselor reciclate din policlorură de vinil (PVC)

SR EN 15347:2008 A CT 108 Materiale plastice. Materiale plastice reciclate. Caracterizarea deşeurilor de materiale plastice

SR EN 15348:2008 A CT 108 Materiale plastice. Materiale plastice reciclate. Caracterizarea produselor reciclate din polietilentereftalat (PET)

13.040 Calitatea aerului

13.040.20 Aer ambiant

SR EN ISO 16000-9:2006/AC:2008 A CT 53 Aer de interior. Partea 9: Determinarea emisiei de compuşi organici volatili din produse de construcţie şi amenajare. Metoda camerei de încercare pentru emisii

13.040.40 Emisii de la surse fixe

SR EN 15259:2008 A CT 53 Calitatea aerului. Măsurarea emisiilor surselor fixe. Cerinţe referitoare la secţiuni şi amplasamente de măsurare, precum şi la obiectivul, planul şi raportul de măsurare

13.060 Calitatea apei

13.060.30 Ape uzate

SR EN 12566-4:2008 A CT 186 Staţii mici de epurare a apelor uzate până la 50 PTE. Partea 4: Fose septice asamblate in situ din elemente prefabricate

13.060.70 Determinarea proprietăţilor biologice ale apei

SR EN 15460:2008 A CT 52 Calitatea apei. Ghid pentru studiul macrofitelor din lacuri

13.100 Securitate profesională. Igienă industrială

SR OHSAS 18001:2008 T CT 56 Sisteme de management al sănătăţii şi securităţii ocupaţionale. Cerinţe Înlocuieşte: OHSAS 18001:2004

13.110 Securitatea maşinilor şi aparatelor

SR EN 60825-1:2008 A CT 38 Securitatea în utilizare a produselor cu laser. Partea 1: Clasificarea echipamentului şi prescripţii

13.160 Vibraţii, şocuri şi efectele lor asupra omului

SR EN 14253+A1:2008 A CT 274 Vibraţii mecanice. Măsurarea şi calculul efectului asupra sănătăţii prin expunere la vibraţii transmise în ansamblul corpului. Ghid practic Înlocuieşte: SR EN 14253:2004

13.220 Protecţia contra incendiilor

13.220.10 Lupta contra incendiilor

SR EN 3-8:2007/AC:2008 A CT 216 Stingătoare de incendiu portative. Partea 8: Cerinţe suplimentare faţă de EN 3-7 pentru construcţie, rezistenţă la presiune şi încercări mecanice pentru stingătoarele care au presiunea maximă admisă egală sau mai mică de 30 bar

SR EN 3-9:2007/AC:2008 A CT 216 Stingătoare de incendiu portative. Partea 9: Cerinţe suplimentare faţă de EN 3-7 pentru rezistenţa la presiune a stingătoarelor cu CO2

SR EN 13731:2008 A CT 216 Sisteme de ridicare cu pernă utilizate de serviciul de pompieri şi de salvare. Cerinţe de securitate şi performanţă

SR EN ISO 14557:2004/A1:2008 A CT 216 Furtunuri pentru lupta împotriva incendiilor. Furtunuri de aspiraţie de cauciuc şi de plastic şi ansambluri furtun. Amendament 1

13.220.20 Protecţia contra incendiilor

SR EN 54-17:2006/AC:2008 A CT 216 Sisteme de detectare şi de alarmare la incendiu. Partea 17: Izolatori de scurtcircuit

SR EN 13565-1+A1:2008 A CT 216 Sisteme fixe de luptă împotriva incendiilor. Sisteme cu spumă. Partea 1: Cerinţe şi metode de încercare pentru componente Înlocuieşte: SR EN 13565-1:2004

13.220.50 Rezistenţa la foc a materialelor şi a elementelor de construcţii

SR EN 1995-1-2:2004/NB:2008 E CT 343 Eurocod 5: Proiectarea structurilor de lemn. Partea 1-2: Generalităţi. Calculul structurilor la foc. Anexă naţională

SR EN 13501-2:2008 A CT 217 Clasificare la foc a produselor pentru construcţii şi a elementelor de construcţie. Partea 2: Clasificare pe baza rezultatelor încercărilor de rezistenţă la foc, excluzând instalaţiile de ventilare Înlocuieşte: SR EN 13501-2:2004

13.260 Protecţia contra electrocutării

SR HD 60364-4-41:2007/C91:2008 E CT 136 Instalaţii electrice de joasă tensiune. Partea 4-41: Măsuri de protecţie pentru asigurarea securităţii. Protecţia împotriva şocurilor electrice

13.340 Echipament de protecţie individuală

13.340.10 Îmbrăcăminte de protecţie

SR EN 1486:2008 A CT 227 Îmbrăcăminte de protecţie pentru pompieri. Metode de încercare şi cerinţe pentru îmbrăcămintea reflectorizantă pentru operaţiile speciale de luptă împotriva incendiului Înlocuieşte: SR EN 1486:2001

Page 5: Buletin Aprilie 2008

Buletinul Standardizării – Aprilie 2008

5

SR EN ISO 11611:2008 A CT 227 Îmbrăcăminte de protecţie utilizată la activităţi de sudură şi tehnici conexe Înlocuieşte: SR EN 470-1:1999 SR EN 470-1:1999/A1:2002

13.340.50 Echipamente de protecţie pentru picior

SR EN ISO 13287:2008 A CT 227 Echipament de protecţie individuală. Încălţăminte. Metodă de încercare pentru determinarea rezistenţei la alunecare Înlocuieşte: SR EN 13287:2004

13.340.70 Veste de salvare, echipamente şi dispozitive ajutătoare de plutire

SR EN 13138-2:2008 A CT 227 Dispozitive ajutătoare la plutire pentru învăţarea înotului. Partea 2: Cerinţe de securitate şi metode de încercare pentru dispozitive ajutătoare pentru plutire ţinute de o persoană Înlocuieşte: SR EN 13138-2:2003

SR EN 13138-3:2008 A CT 227 Dispozitive ajutătoare la plutire pentru învăţarea înotului. Partea 3: Cerinţe de securitate şi metode de încercare pentru dispozitive ajutătoare la plutire în care copilul poate fi aşezat Înlocuieşte: SR EN 13138-3:2004

17 METROLOGIE ŞI MĂSURARE. FENOMENE FIZICE

17.040 Măsurări de lungimi şi unghiulare

17.040.30 Mijloace de măsurare

SR EN ISO 463:2006/AC:2008 A CT 58 Specificaţii geometrice pentru produse. Mijloace de măsurare a lungimilor. Comparatoare mecanice cu cadran. Caracteristici constructive şi caracteristici metrologice

17.120 Mijloace de măsurare a debitului fluidelor

17.120.20 Măsurarea debitului în conducte deschise

SR EN ISO 748:2008 A CT 109 Hidrometrie. Măsurarea debitelor de fluide în canale deschise cu debitmetre sau flotoare Înlocuieşte: SR EN ISO 748:2002

17.140 Acustică şi măsurări acustice

17.140.30 Zgomot emis de mijloace de transport

SR EN 1501-4:2008 A CT 360 Vehicule de colectare a deşeurilor şi dispozitive asociate de ridicare a containerelor. Condiţii generale si condiţii de securitate. Partea 4: Cod de încercare acustică pentru vehicule de colectare a deşeurilor

17.180 Optică şi măsurări optice

17.180.20 Culori şi măsurarea luminii

SR EN 13032-3:2008 A CT 240 Lumină şi iluminat. Măsurarea şi prezentarea caracteristicilor fotometrice ale lămpilor şi aparatelor de iluminat. Partea 3: Prezentarea datelor pentru locuri de munca interioare şi exterioare

17.200 Termodinamică şi măsurări de temperatură

17.200.10 Căldură. Calorimetrie

SR EN 1434-2:2007/AC:2008 A CT 109 Contoare de energie termică. Partea 2: Prevederi constructive

SR EN 1434-4:2007/AC:2008 A CT 109 Contoare de energie termică. Partea 4: Încercări în vederea aprobării de model

17.220 Electricitate. Magnetism. Măsurări electrice şi magnetice

17.220.20 Măsurări de mărimi electrice şi magnetice

SR EN 61557-6:2008 A CT 166 Securitate electrica în reţele de distribuţie de joasa tensiune de 1 000 V c.a şi 1 500 kV c.c. Dispozitive de control, de măsurare sau de supraveghere a masurilor de protecţie. Partea 6: Eficacitatea dispozitivelor de curenţi diferenţiali reziduali (DDR) în reţelele TT, TN si IT Înlocuieşte: SR EN 61557-6:2002

17.220.99 Alte standarde referitoare la electricitate şi magnetism

SR EN 60454-2:2008 A CT 5 Benzi adezive sensibile la presiune pentru utilizări electrice. Partea 2: Metode de încercare Înlocuieşte: SR EN 60454-2:2003

SR EN 60970:2008 A CT 264 Lichide electroizolante. Metode de determinare a numărului şi dimensiunii particulelor

17.240 Măsurări de radiaţii

SR CEI 60544-2:2008 T CT 5 Ghid pentru determinarea efectelor radiaţiilor ionizante asupra materialelor electroizolante. Partea 2: Metode de iradiere şi încercări Înlocuieşte: STAS 12149/2-84 STAS 12149/3-85

19 ÎNCERCĂRI

19.020 Proceduri şi condiţii de încercare în general

SR CEI 60605-3-2:2008 T CT 144 Încercarea de fiabilitate a echipamentelor. Partea 3-2: Condiţii de încercare preferenţiale. Echipamente pentru utilizare staţionară în spaţii protejate la intemperii. Grad ridicat de simulare Înlocuieşte: STAS R 12007/3.2-89

21 SISTEME ŞI COMPONENTE MECANICE DE UZ GENERAL

21.020 Caracteristici şi proiectarea maşinilor, aparatelor şi echipamentelor

SR CEI 60605-3-2:2008 T CT 144 Încercarea de fiabilitate a echipamentelor. Partea 3-2: Condiţii de încercare preferenţiale. Echipamente pentru utilizare staţionară în spaţii protejate la intemperii. Grad ridicat de simulare Înlocuieşte: STAS R 12007/3.2-89

Page 6: Buletin Aprilie 2008

Buletinul Standardizării – Aprilie 2008

6

21.060 Elemente de asamblare

SR EN ISO 2320:2002/AC:2008 A CT 59 Piuliţe hexagonale cu autoblocare de oţel. Caracteristici mecanice şi performanţe

21.060.01 Elemente de asamblare în general

SR EN 14399-7:2008 A CT 59 Asamblări de înaltă rezistenţă cu şuruburi pretensionate pentru structuri metalice. Partea 7: Sistem HR. Ansambluri şurub cu cap înecat crestat şi piuliţă

SR EN 14399-8:2008 A CT 59 Asamblări de înaltă rezistenţă cu şuruburi pretensionate pentru structuri metalice. Partea 8: Sistem HV. Ansambluri şurub de păsuire cu cap hexagonal şi piuliţă

23 SISTEME PENTRU FLUIDE ŞI COMPONENTE DE UZ GENERAL

23.040 Conducte şi accesorii

23.040.01 Conducte şi accesorii în general

SR EN 15012:2008 A CT 237 Sisteme de canalizare de materiale plastice. Sisteme de evacuare a apelor menajere şi a apelor uzate în interiorul structurii clădirilor. Caracteristici de performanţă pentru ţevi, fitinguri şi îmbinări ale acestora

SR EN 15015:2008 A CT 237 Sisteme de canalizare de materiale plastice. Sisteme pentru apă caldă şi rece nedestinată consumului uman. Caracteristici de performanţă pentru ţevi, fitinguri şi îmbinări ale acestora

23.040.10 Ţevi şi tuburi din fontă şi oţel

SR EN 598:2008 A CT 47 Tuburi, racorduri şi accesorii de fontă ductilă şi asamblările lor pentru lucrări de canalizare. Condiţii şi metode de încercare Înlocuieşte: SR EN 598:2004

SR EN 1124-2:2008 A CT 186 Tuburi şi racorduri de tub pentru reţele de canalizare sudate longitudinal, de oţel inoxidabil cu mufă şi capăt drept. Partea 2: Sistem S. Dimensiuni Înlocuieşte: SR EN 1124-2:2002

23.040.20 Ţevi din materiale plastice

SR EN ISO 1167-3:2008 A CT 237 Ţevi, fitinguri şi asamblări de materiale termoplastice pentru transportul fluidelor. Determinarea rezistenţei la presiune interioară. Partea 3: Prepararea componentelor

SR EN ISO 1167-4:2008 A CT 237 Ţevi, fitinguri şi asamblări de materiale termoplastice pentru transportul fluidelor. Determinarea rezistenţei la presiune interioară. Partea 4: Prepararea asamblărilor

SR EN ISO 9967:2008 A CT 237 Ţevi de materiale termoplastice. Determinarea factorului de fluaj Înlocuieşte: SR EN ISO 9967:2002

SR EN ISO 9969:2008 A CT 237 Ţevi de materiale termoplastice. Determinarea rigidităţii inelare Înlocuieşte: SR EN ISO 9969:2002

SR EN 15014:2008 A CT 237 Sisteme de canalizare de materiale plastice. Sisteme îngropate şi aeriene, pentru apă şi alte fluide sub presiune. Caracteristici de performanţă pentru ţevi, fitinguri şi îmbinări ale acestora

23.040.40 Racorduri metalice SR EN 598:2008 A CT 47 Tuburi, racorduri şi accesorii de fontă ductilă şi asamblările lor pentru lucrări de canalizare. Condiţii şi metode de încercare Înlocuieşte: SR EN 598:2004

SR EN 1124-2:2008 A CT 186 Tuburi şi racorduri de tub pentru reţele de canalizare sudate longitudinal, de oţel inoxidabil cu mufă şi capăt drept. Partea 2: Sistem S. Dimensiuni Înlocuieşte: SR EN 1124-2:2002

23.040.45 Racorduri din materiale plastice

SR EN ISO 1167-3:2008 A CT 237 Ţevi, fitinguri şi asamblări de materiale termoplastice pentru transportul fluidelor. Determinarea rezistenţei la presiune interioară. Partea 3: Prepararea componentelor

SR EN ISO 1167-4:2008 A CT 237 Ţevi, fitinguri şi asamblări de materiale termoplastice pentru transportul fluidelor. Determinarea rezistenţei la presiune interioară. Partea 4: Prepararea asamblărilor

SR EN 15014:2008 A CT 237 Sisteme de canalizare de materiale plastice. Sisteme îngropate şi aeriene, pentru apă şi alte fluide sub presiune. Caracteristici de performanţă pentru ţevi, fitinguri şi îmbinări ale acestora

23.040.60 Flanşe, cuplaje şi alte îmbinări

SR EN 1124-2:2008 A CT 186 Tuburi şi racorduri de tub pentru reţele de canalizare sudate longitudinal, de oţel inoxidabil cu mufă şi capăt drept. Partea 2: Sistem S. Dimensiuni Înlocuieşte: SR EN 1124-2:2002

SR EN 10311:2005/C91:2008 E CT 202 Asamblări pentru racordarea ţevilor de oţel şi racorduri pentru transportul lichidelor apoase inclusiv a apei potabile

23.040.70 Furtunuri flexibile

SR EN 560:2005/AC:2008 A CT 39 Echipamente pentru sudare cu gaz. Racorduri pentru furtunuri pentru echipamente de sudare, taiere si procedee conexe

SR EN 1762:2004/AC:2008 A CT 189 Furtunuri şi furtunuri cu racorduri la capete, de cauciuc, pentru gaz petrolier lichefiat, GPL (în fază lichidă sau gazoasă) şi gaz natural până la 25 bar (2,5 MPa). Specificaţie

SR EN ISO 4671:2008 A CT 189 Furtunuri şi furtunuri cu racorduri la capete, de cauciuc şi de materiale plastice. Metode de măsurare a dimensiunilor furtunurilor şi a lungimii furtunurilor cu racorduri la capete Înlocuieşte: SR EN ISO 4671:2002

Page 7: Buletin Aprilie 2008

Buletinul Standardizării – Aprilie 2008

7

SR ISO 7233:2008 T CT 189 Furtunuri şi furtunuri cu racorduri la capete, de cauciuc şi materiale plastice. Determinarea rezistenţei la vid Înlocuieşte: STAS 12555-87

23.060 Robinetărie

23.060.99 Alte tipuri de robinete

SR EN 15081:2008 A CT 89 Robinetărie industrială. Set de montaj pentru racordarea elementelor de acţionare cu fracţiuni de rotaţie

23.080 Pompe

SR EN 1151-1:2006/AC:2008 A CT 201 Pompe. Pompe rotodinamice. Pompe de circulaţie a căror putere de absorbţie este mai mică sau egală cu 200 W destinate a fi utilizate la instalaţiile de încălzire centrală şi de distribuţie a apei calde menajere. Partea 1: Pompe de circulaţie fără autoreglare, cerinţe, încercări, marcare

SR EN 1151-2:2006/AC:2008 A CT 201 Pompe. Pompe rotodinamice. Pompe de circulaţie a căror putere de absorbţie este mai mică sau egală cu 200 W destinate a fi utilizate la instalaţiile de încălzire centrală şi de distribuţie a apei calde menajere. Partea 2: Cod de încercare acustică (vibroacustica) pentru măsurarea zgomotului produs în corpuri solide şi lichide

23.100 Transmisii hidraulice şi pneumatice

23.100.40 Conducte şi cuplaje

SR ISO 1436-1:2008 T CT 189 Furtunuri şi furtunuri cu racorduri la capete, de cauciuc. Tipuri hidraulice, ranforsate cu împletitură de sârmă. Specificaţie. Partea 1: Aplicaţii pentru fluide pe bază de ulei Înlocuieşte: STAS 10689-83

SR ISO 1436-2:2008 T CT 189 Furtunuri şi furtunuri cu racorduri la capete, de cauciuc. Tipuri hidraulice, ranforsate cu împletitură de sârmă. Specificaţie. Partea 2: Aplicaţii pentru fluide pe bază de apă Înlocuieşte: STAS 10689-83

25 TEHNICI DE FABRICARE

25.040 Sisteme de automatizare industrială

25.040.40 Măsurarea şi controlul proceselor industriale

SR EN ISO 19439:2006/AC:2008 A CT 371 Integrare în cadrul întreprinderii. Cadru de modelare a întreprinderii

SR EN 61804-2:2008 A CT 23 Blocuri de funcţii (FB) pentru comanda proceselor. Partea 2: Specificaţia conceptului de bloc de funcţii Înlocuieşte: SR EN 61804-2:2004

SR EN 61804-3:2008 A CT 23 Blocuri de funcţii (FB) pentru comanda proceselor. Partea 3: Limbaj de descriere electronică a dispozitivelor (EDDL) Înlocuieşte: SR EN 61804-2:2004

25.140 Unelte de mână

25.140.20 Unelte electrice

SR EN 60745-2-18:2005/A11:2008 A CT 255 Unelte electrice cu motor portabile. Securitate. Partea 2-18: Prescripţii particulare pentru maşini de nituit

SR EN 60745-2-19:2006/A11:2008 A CT 255 Unelte electrice cu motor portabile. Securitate. Partea 2-19: Prescripţii particulare pentru maşini de mortezat

SR EN 60745-2-21:2008 A CT 255 Unelte electrice cu motor portabile. Securitate. Partea 2-21: Prescripţii particulare pentru curăţătoare

SR EN 60745-2-9:2004/A11:2008 A CT 255 Unelte electrice cu motor portabile. Securitate. Partea 2-9: Prescripţii particulare pentru maşini de filetat

25.160 Sudare şi lipire

25.160.01 Sudare şi lipire în general

SR EN ISO 11611:2008 A CT 227 Îmbrăcăminte de protecţie utilizată la activităţi de sudură şi tehnici conexe Înlocuieşte: SR EN 470-1:1999 SR EN 470-1:1999/A1:2002

25.160.10 Procedee de sudare

SR EN 15085-1:2008 A CT 146 Aplicaţii feroviare. Sudarea vehiculelor de cale ferată şi a componentelor. Partea 1: Generalităţi

SR EN 15085-2:2008 A CT 146 Aplicaţii feroviare. Sudarea vehiculelor de cale ferată şi a componentelor. Partea 2: Cerinţe de calitate şi certificare pentru constructori

SR EN 15085-3:2008 A CT 146 Aplicaţii feroviare. Sudarea vehiculelor de cale ferată şi a componentelor. Partea 3: Cerinţe pentru proiectare

SR EN 15085-4:2008 A CT 146 Aplicaţii feroviare. Sudarea vehiculelor de cale ferată şi a componentelor. Partea 4: Cerinţe pentru producţie

SR EN 15085-5:2008 A CT 146 Aplicaţii feroviare. Sudarea vehiculelor de cale ferată şi a componentelor. Partea 5: Inspecţie, încercare şi documentaţie

SR EN ISO 15614-4:2006/AC:2008 A CT 39 Specificaţia şi calificarea procedurilor de sudare pentru materiale metalice. Verificarea procedurii de sudare. Partea 4: Sudare de finisaj a pieselor turnate de aluminiu

25.160.30 Maşini de sudare

SR EN 560:2005/AC:2008 A CT 39 Echipamente pentru sudare cu gaz. Racorduri pentru furtunuri pentru echipamente de sudare, taiere si procedee conexe

Page 8: Buletin Aprilie 2008

Buletinul Standardizării – Aprilie 2008

8

25.180 Cuptoare industriale

25.180.10 Cuptoare electrice

SR CEI 60397:2008 T CT 31 Metode de încercare pentru cuptoare cu regim de lucru discontinuu, cu rezistoare de încălzire metalice Înlocuieşte: STAS 10769-87

27 ENERGETICĂ ŞI TRANSMISIA CĂLDURII

27.060 Arzătoare. Boilere

27.060.10 Arzătoare cu combustibil lichid şi solid

SR EN 225-1:2008 A CT 225 Arzătoare cu pulverizare care utilizează combustibil lichid. Pompe şi motoare pentru arzătoarele care utilizează combustibil lichid. Dimensiuni de racordare. Partea 1: Pompe pentru arzătoarele care utilizează combustibil lichid Înlocuieşte: SR EN 225:2002 SR EN 225:2002/AC1:2003

SR EN 225-2:2008 A CT 225 Arzătoare cu pulverizare care utilizează combustibil lichid. Pompe şi motoare pentru arzătoarele care utilizează combustibil lichid. Dimensiuni de racordare. Partea 2: Motoare pentru arzătoarele care utilizează combustibil lichid

27.120 Energie nucleară

SR CEI 60313:2008 T CT 16 Conectoare coaxiale utilizate în aparatura pentru laboratoare nucleare Înlocuieşte: STAS 9437-73

27.120.10 Reactoare nucleare

SR CEI 60557:2008 T CT 16 Terminologie CEI în domeniul reactoarelor nucleare Înlocuieşte: STAS 6729/1-82

27.220 Recuperarea căldurii. Izolaţie termică

SR EN ISO 9346:2008 A CT 281 Performanţa higrotermică a clădirilor şi materialelor de construcţie. Mărimi fizice pentru transfer de masă. Vocabular Înlocuieşte: SR EN ISO 9346:1998

29 ELECTROTEHNICĂ

29.035 Materiale electroizolante

29.035.01 Materiale electroizolante în general

SR CEI 60544-2:2008 T CT 5 Ghid pentru determinarea efectelor radiaţiilor ionizante asupra materialelor electroizolante. Partea 2: Metode de iradiere şi încercări Înlocuieşte: STAS 12149/2-84 STAS 12149/3-85

29.035.20 Materiale electroizolante din materiale plastice şi cauciuc

SR EN 60454-2:2008 A CT 5 Benzi adezive sensibile la presiune pentru utilizări electrice. Partea 2: Metode de încercare Înlocuieşte: SR EN 60454-2:2003

29.040 Fluide electroizolante

29.040.10 Uleiuri electroizolante

SR EN 60970:2008 A CT 264 Lichide electroizolante. Metode de determinare a numărului şi dimensiunii particulelor

29.080 Izolaţii electrice

29.080.01 Izolaţii electrice în general

SR EN 61557-6:2008 A CT 166 Securitate electrica în reţele de distribuţie de joasa tensiune de 1 000 V c.a şi 1 500 kV c.c. Dispozitive de control, de măsurare sau de supraveghere a masurilor de protecţie. Partea 6: Eficacitatea dispozitivelor de curenţi diferenţiali reziduali (DDR) în reţelele TT, TN si IT Înlocuieşte: SR EN 61557-6:2002

29.080.10 Izolatoare

SR EN 61462:2008 A CT 15 Izolatoare compozite tip carcasă. Izolatoare cu sau fără presiune internă pentru utilizare în aparatajul electric cu tensiuni nominale mai mari de 1 000 V. Definiţii, metode de încercare, criterii de acceptare şi recomandări de concepţie

29.080.30 Sisteme de izolaţii electrice

SR EN 60664-5:2008 A CT 162 Coordonarea izolaţiei echipamentelor în sistemele (reţelele) de joasa tensiune. Partea 5: Metode detaliate de determinare a distantelor de izolare în aer şi a distanţelor de izolare pe suprafaţa mai mici sau egale cu 2 mm Înlocuieşte: SR EN 60664-5:2004

29.100 Componente pentru echipament electric

29.100.10 Componente magnetice

SR EN 62317-1:2008 A CT 20 Miez de ferită. Dimensiuni. Partea 1: Specificaţii generale

29.120 Accesorii electrice

29.120.10 Tuburi pentru scopuri electrice

SR EN 60423:2008 A CT 11 Sisteme de tuburi de protecţie pentru sisteme de cablare. Diametre exterioare ale tuburilor de protecţie pentru instalaţii electrice şi filete pentru conducte şi accesorii Înlocuieşte: SR EN 60423:2003

29.120.30 Prize, prelungitoare, conectoare

SR EN 60320-1:2003/A1:2008 A CT 11 Conectoare pentru uz casnic şi uz general similar. Partea 1: Prescripţii generale

29.130 Aparate de conectare şi comandă

SR EN 61800-5-1:2008 A CT 36 Acţionări electrice de putere cu viteză variabilă. Partea 5-1: Cerinţe de securitate electrică, termică şi energetică Înlocuieşte: SR EN 61800-5-1:2004

Page 9: Buletin Aprilie 2008

Buletinul Standardizării – Aprilie 2008

9

29.180 Transformatoare. Bobine de inductanţă

SR EN 61558-2-7:2008 A CT 312 Securitatea transformatoarelor, blocurilor de alimentare, bobinelor de reactanţă şi produselor similare. Partea 2-7: Prescripţii particulare şi încercări pentru transformatoare şi blocuri de alimentare pentru jucării Înlocuieşte: SR EN 61558-2-7:2002 SR EN 61558-2-7:2002/A11:2003

29.240 Reţele de transport şi distribuţie a energiei electrice

29.240.01 Reţele de transport şi distribuţie a energiei electrice în general

SR EN 61557-6:2008 A CT 166 Securitate electrica în reţele de distribuţie de joasa tensiune de 1 000 V c.a şi 1 500 kV c.c. Dispozitive de control, de măsurare sau de supraveghere a masurilor de protecţie. Partea 6: Eficacitatea dispozitivelor de curenţi diferenţiali reziduali (DDR) în reţelele TT, TN si IT Înlocuieşte: SR EN 61557-6:2002

29.260 Echipament electric pentru condiţii speciale

29.260.20 Aparate şi echipamente electrice pentru medii explozive

SR EN 1127-1:2008 A CT 358 Atmosfere explozive. Prevenirea şi protecţia la explozii. Partea 1: Concepte fundamentale şi metodologie Înlocuieşte: SR EN 1127-1:2003

31 ELECTRONICĂ

31.020 Componente electronice în general

SR CEI 60319:2008 T CT 144 Prezentarea şi specificarea datelor de fiabilitate pentru componentele electronice Înlocuieşte: STAS 9337-79

31.040 Rezistoare electrice

SR CEI/TR 60440:2008 T CT 135 Metodă de măsurare a neliniarităţii rezistoarelor Înlocuieşte: STAS 10003-75

31.040.10 Rezistoare fixe

SR EN 140401-801:2008 A CT 135 Specificaţie particulară: Rezistoare peliculare fixe de putere mică pentru montare pe suprafaţă (SMD). Rectangulare. Categorii de stabilitate 0,1; 0,25; 0,5; 1 Înlocuieşte: SR EN 140401-801/A1:2003 SR EN 140401-801:2003

SR EN 140401-802:2008 A CT 135 Specificaţie particulară: Rezistoare peliculare fixe de putere mică pentru montare pe suprafaţă (SMD). Rectangulare. Categorii de stabilitate 1; 2 Înlocuieşte: SR EN 140401-802:2003 SR EN 140401-802:2003/A1:2005

SR EN 140401-803:2008 A CT 135 Specificaţie particulară: Rezistoare peliculare fixe de putere mică pentru montare pe suprafaţă (SMD). Cilindrice. Categorii de stabilitate 0,05; 0,1; 0,25; 0,5; 1; 2 Înlocuieşte: SR EN 140401-803:2003 SR EN 140401-803:2003/A1:2004

31.190 Ansambluri de componente electronice

SR EN 62137-1-1:2008 A CT 193 Tehnologia montării pe suprafaţă. Metode de încercare de mediu şi de anduranţă a îmbinărilor prin sudură pentru montarea pe suprafaţă. Partea 1-1: Încercarea de rezistenţă la smulgere

SR EN 62137-1-2:2008 A CT 193 Tehnologia montării pe suprafaţă. Metode de încercare de mediu şi de anduranţă a îmbinărilor prin sudură pentru montarea pe suprafaţă. Partea 1-2: Încercarea de rezistenţă la forfecare

31.220 Componente electromecanice pentru echipamente electronice şi de telecomunicaţii

SR CEI 60512-7:2008 T CT 145 Componente electromecanice pentru echipamente electronice; proceduri de încercări de bază şi metode de măsurare. Partea 7: Încercări de funcţionare mecanică şi încercări de etanşeitate Înlocuieşte: STAS 12743/7-89

31.260 Optoelectronică. Aparate cu laser

SR EN ISO 13694:2003/AC:2008 A CT 230 Optică şi instrumente optice. Laseri şi echipamente cu laseri. Metode de verificare a distribuţiei densităţii de putere (energie) a fasciculului laser

SR EN 60825-1:2008 A CT 38 Securitatea în utilizare a produselor cu laser. Partea 1: Clasificarea echipamentului şi prescripţii

33 TELECOMUNICAŢII. TEHNICI AUDIO ŞI VIDEO

33.040 Sisteme de telecomunicaţii

33.040.50 Linii, racorduri şi circuite

SR EN 50173-1:2008 A CT 207 Tehnologia informaţiei. Sisteme generice de cablare. Partea 1: Cerinţe generale Înlocuieşte: SR EN 50173-1:2004

SR EN 50173-2:2008 A CT 207 Tehnologia informaţiei. Sisteme generice de cablare. Partea 2: Localuri de birouri

SR EN 50173-4:2008 A CT 207 Tehnologia informaţiei. Sisteme generice de cablare. Partea 4: Locuinţe

SR EN 50173-5:2008 A CT 207 Tehnologia informaţiei. Sisteme generice de cablare. Partea 5: Centre de date

33.060 Radiocomunicaţii

33.060.30 Radiorelee şi sisteme fixe de comunicaţii prin satelit

SR EN 50494:2008 A CT 375 Distribuţia semnalelor de satelit pe un singur cablu coaxial în locuinţe individuale

Page 10: Buletin Aprilie 2008

Buletinul Standardizării – Aprilie 2008

10

33.080 Reţele integrate de servicii digitale (ISDN)

SR ETS 300 019-2-3:2008 A CT 267 Ingineria echipamentelor (EE). Condiţii de mediu şi încercări de mediu pentru echipamente de telecomunicaţii. Partea 2-3: Specificaţie a încercărilor de mediu. Utilizare staţionară în locaţii protejate la intemperii

SR ETS 300 019-2-4:2008 A CT 207 Ingineria echipamentelor (EE). Condiţii de mediu şi încercări de mediu pentru echipamente de telecomunicaţii. Partea 2-4: Specificaţie a încercărilor de mediu. Utilizare staţionară în locaţii neprotejate la intemperii

33.100 Compatibilitate electromagnetică (EMC)

33.100.10 Emisie

SR EN 55015:2007/A1:2008 A CT 30 Limite şi metode de măsurare a perturbaţiilor radioelectrice produse de echipamentele electrice de iluminat şi echipamentele similare

33.160 Tehnici audio, video şi audiovizuale

33.160.01 Tehnici audio, video şi audiovizuale în general

SR EN 50494:2008 A CT 375 Distribuţia semnalelor de satelit pe un singur cablu coaxial în locuinţe individuale

33.200 Telecomandă. Teleconducere

SR EN 61968-4:2008 A CT 140 Integrarea de aplicaţii la companiile de distribuţie a energiei electrice. Interfeţe de sistem pentru managementul distribuţiei. Partea 4: Interfeţe pentru înregistrări şi gestiune de capital

35 TEHNOLOGIA INFORMAŢIEI. ECHIPAMENTE DE BIROU

35.240 Aplicaţii privind tehnologia informaţiei

35.240.50 Aplicaţii IT în industrie

SR EN 61804-2:2008 A CT 23 Blocuri de funcţii (FB) pentru comanda proceselor. Partea 2: Specificaţia conceptului de bloc de funcţii Înlocuieşte: SR EN 61804-2:2004

SR EN 61804-3:2008 A CT 23 Blocuri de funcţii (FB) pentru comanda proceselor. Partea 3: Limbaj de descriere electronică a dispozitivelor (EDDL) Înlocuieşte: SR EN 61804-2:2004

35.240.80 Aplicaţii IT în medicină

SR EN 12967-1:2008 A CT 319 Informatică medicală. Arhitectura serviciului. Partea 1: Punct de vizualizare a proiectului

SR EN 12967-2:2008 A CT 319 Informatică medicală. Arhitectura serviciului. Partea 2: Punct de vizualizare a informaţiilor

SR EN 12967-3:2008 A CT 319 Informatică medicală. Arhitectura serviciului. Partea 3: Punct de vizualizare a tratamentului

43 VEHICULE RUTIERE

43.160 Vehicule cu destinaţie specială

SR EN 1501-4:2008 A CT 360 Vehicule de colectare a deşeurilor şi dispozitive asociate de ridicare a containerelor. Condiţii generale si condiţii de securitate. Partea 4: Cod de încercare acustică pentru vehicule de colectare a deşeurilor

SR EN 15429-1:2008 A CT 218 Măturătoare. Partea 1: Clasificare şi terminologie

45 CĂI FERATE

45.060 Material rulant pentru căi ferate

45.060.01 Material rulant pentru căi ferate în general

SR EN 15085-1:2008 A CT 146 Aplicaţii feroviare. Sudarea vehiculelor de cale ferată şi a componentelor. Partea 1: Generalităţi

SR EN 15085-2:2008 A CT 146 Aplicaţii feroviare. Sudarea vehiculelor de cale ferată şi a componentelor. Partea 2: Cerinţe de calitate şi certificare pentru constructori

SR EN 15085-3:2008 A CT 146 Aplicaţii feroviare. Sudarea vehiculelor de cale ferată şi a componentelor. Partea 3: Cerinţe pentru proiectare

SR EN 15085-4:2008 A CT 146 Aplicaţii feroviare. Sudarea vehiculelor de cale ferată şi a componentelor. Partea 4: Cerinţe pentru producţie

SR EN 15085-5:2008 A CT 146 Aplicaţii feroviare. Sudarea vehiculelor de cale ferată şi a componentelor. Partea 5: Inspecţie, încercare şi documentaţie

47 CONSTRUCŢII NAVALE ŞI STRUCTURI MARITIME

47.020 Construcţii navale şi structuri maritime în general

47.020.70 Echipament pentru navigaţie şi control

SR EN 61097-1:2008 A CT 143 Sistem global maritim de pericol şi siguranţă (GMDSS). Partea 1: Transponder radar. Căutare şi salvare maritimă (SART). Cerinţe de exploatare şi de funcţionare, metode de încercare şi rezultate impuse Înlocuieşte: SR EN 61097-1:2002

49 AERONAUTICĂ ŞI SPAŢIU

49.025 Materiale pentru aeronautică

49.025.10 Oţeluri

SR EN 2465:2008 A CT 296 Serie aerospaţială. Oţel FE-PA3901 (X2CrNi18-9). Înmuiat - 450 MPa <= Rm <= 680 MPa. Bare pentru prelucrare - 4 mm <= De <= 100 mm

49.060 Echipament electric

SR ISO 44:2008 T CT 303 Aeronave. Întreruptoare cu pârghie. Sens de manevră Înlocuieşte: STAS 10884-85

Page 11: Buletin Aprilie 2008

Buletinul Standardizării – Aprilie 2008

11

SR ISO 493:2008 T CT 303 Aeronave. Dimensiuni ale întreruptoarelor cu pârghie cu comandă manuală, cu fixare printr-un singur locaş (Clasă 1 şi 2) Înlocuieşte: STAS 9955/2-86

SR ISO 530:2008 T CT 303 Aeronave. Întreruptoare automate unipolare cu buton de acţionare de uz general. Dimensiuni Înlocuieşte: STAS 9956/2-86

SR ISO 1033:2008 T CT 303 Aeronave. Dimensiuni pentru întreruptoare tripolare cu buton de acţionare de uz general Înlocuieşte: STAS 9956/3-85

SR ISO 1467:2008 T CT 303 Întreruptoare automate unipolare cu buton de acţionare pentru aeronave. Caracteristici Înlocuieşte: STAS 9956/1-86

SR ISO 1548:2008 T CT 303 Aeronave. Siguranţe fuzibile de precizie. Tip A Înlocuieşte: STAS 9728/3-75

SR ISO 2042:2008 T CT 303 Scheme de circuite electrice utilizate la bordul aeronavelor Înlocuieşte: STAS 9784-87

SR EN 3155-034:2008 A CT 303 Serie aerospaţială. Contacte electrice utilizate în elemente de conexiune. Partea 034: Contacte electrice, triaxiale, mărime 08, tip tată, tip D, cu sertizare, clasa R. Standard de produs

SR EN 3373-001:2008 A CT 303 Serie aerospaţială. Cose şi prelungitoare electroizolante pentru sertizare pe conductoarele electrice. Partea 001: Specificaţie tehnică

SR EN 3645-007:2008 A CT 303 Serie aerospaţială. Conectoare electrice, circulare, contacte protejate, cuplare prin filetare rapidă cu trei filete, temperatură de utilizare 175 grade C sau 200 grade c continuu. Partea 007: Capac de protecţie pentru fişă. Standard de produs

SR EN 3645-008:2008 A CT 303 Serie aerospaţială. Conectoare electrice, circulare, contacte protejate, cuplare prin filetare cu trei filete, temperatură de utilizare 175 grade C sau 200 grade C continuu. Partea 008: Fişă nelargabila cu inel de blindaj. Standard de produs

SR EN 4604-007:2008 A CT 296 Serie aerospaţială. Cabluri electrice pentru transmise de semnale. Partea 007: Cablu coaxial , 50 ohmi, 200 grade C, tip WN. Standard de produs

SR ISO 7137:2008 T CT 303 Aeronave. Condiţii de mediu şi proceduri de încercare pentru echipamente de bord Înlocuieşte: STAS 11115/1-88

53 INSTALAŢII PENTRU MANIPULAREA MATERIALELOR

53.040 Echipamente pentru transport continuu

53.040.20 Componente pentru transportoare

SR ISO 5285:2008 T CT 189 Benzi transportoare. Ghid pentru depozitare şi manipulare Înlocuieşte: STAS 5112-87

55 AMBALAJE ŞI DISTRIBUIREA MĂRFURILOR

55.180 Distribuirea mărfurilor

55.180.10 Containere pentru uz general

SR ISO 1496-4+C1:2008 T CT 270 Containere din seria 1. Specificaţii şi încercări. Partea 4: Containere nepresurizate pentru produse solide în vrac Înlocuieşte: STAS 6299/19-79

SR ISO 1496-4+C1:2008/A1:2008 T CT 270 Containere din seria 1. Specificaţii şi încercări. Partea 4: Containere nepresurizate pentru produse solide în vrac. Amendament 1: Containere 1 AAA şi 1 BBB

59 INDUSTRIA TEXTILĂ ŞI INDUSTRIA PIELĂRIEI

59.060 Fibre textile

59.060.01 Fibre textile în general

STAS 5397-89/A91:2008 E CT 103 Fire din fibre textile. Formare, marcare, ambalare, depozitare, transport şi documente

59.060.10 Fibre naturale

STAS 1688-85/A91:2008 E CT 103 Fire de mătase naturală nedegomate

59.060.20 Fibre chimice

STAS 11137-78/A91:2008 E CT 103 Fire liberiene în amestec cu poliester. Determinarea contracţiei

STAS 11484-81/A91:2008 E CT 103 Fire simple de bumbac şi de bumbac în amestec cu 16,6%, 20% şi 33% celofibră pentru tricotaje

59.080 Produse din industria textilă

59.080.01 Textile în general

SR ISO 105-F01:2008 T CT 103 Materiale textile. Încercări de rezistenţă a vopsirilor. Partea F01: Specificaţii pentru ţesătură etalon de lână Înlocuieşte: STAS 11077-90

SR ISO 105-F10:2008 T CT 103 Materiale textile. Încercări de rezistenţă a vopsirilor. Partea F10: Specificaţii pentru ţesătura etalon multifibră Înlocuieşte: STAS 13138-93

STAS 6805-92/A91:2008 E CT 103 Materiale textile. Determinarea gradului de mercerizare

STAS 8955-71/A91:2008 E CT 103 Materiale textile. Determinarea cenuşii

Page 12: Buletin Aprilie 2008

Buletinul Standardizării – Aprilie 2008

12

STAS 9487-73/A91:2008 E CT 103 Materiale textile. Determinarea elasticităţii

STAS 11215-79/A91:2008 E CT 103 Ţesături din mătase şi tip mătase. Lăţimi

STAS 11238-83/A91:2008 E CT 103 Ţesături din fire liberiene şi tip liberiene. Lăţimi

STAS 11322-79/A91:2008 E CT 103 Ţesături şi tricoturi. Determinarea drapării

STAS 12235-84/A91:2008 E CT 103 Ţesături şi tricoturi pluşate. Determinarea masei pe metru pătrat a pluşului (florului)

STAS 12244-84/A91:2008 E CT 103 Tricoturi. Determinarea capacităţii de agăţare

STAS 12750-89/A91:2008 E CT 103 Materiale textile. Determinarea capacităţii de absorbţie a apei prin imersie statică totală

59.080.30 Ţesături din textile

STAS 6584-77/A91:2008 E CT 103 Ţesături de lână şi tip lână pentru îmbrăcăminte. Lăţimi

STAS 6665-83/A91:2008 E CT 103 Ţesături din bumbac şi tip bumbac. Lăţimi

SR 7523:1994/A91:2008 E CT 103 Ţesături. Determinarea rezistenţei la alunecare a firelor în ţesătură

STAS 12708-89/A91:2008 E CT 103 Ţesături. Determinarea masei firelor din urzeală şi din bătătură pe unitatea de suprafaţă a ţesăturii

59.080.40 Ţesături acoperite

SR EN ISO 5981:2008 A CT 103 Suporturi textile acoperite cu cauciuc sau materiale plastice. Determinarea rezistenţei la efectul simultan al flexionării şi frecării Înlocuieşte: SR EN ISO 5981:1998

59.080.60 Acoperitoare de sol

SR EN 13297:2008 A CT 324 Acoperitoare de pardoseală textile. Clasificarea mochetelor neţesute Înlocuieşte: SR EN 13297:2002

SR EN 15114:2007/AC:2008 A CT 324 Acoperitoare textile pentru pardoseală. Clasificarea acoperitoarelor textile pentru pardoseală fară flor

59.120 Maşini pentru industria textilă

59.120.10 Maşini de filat, de răsucit şi de texturat

SR ISO 98:2008 T CT 154 Maşini pentru industria textilă. Maşini de preparaţie a filaturii şi de filatură. Dimensiuni principale ale garniturilor pentru cilindrii superiori Înlocuieşte: STAS 7183-89

SR ISO 1809:2008 T CT 154 Maşini pentru industria textilă. Tipuri de suporturi pentru înfăşurare. Nomenclator Înlocuieşte: STAS 10562-76

SR ISO 5234:2008 FC CT 154 Maşini pentru industria textilă. Garnituri rigide de cardă. Definiţii ale dimensiunilor, tipurilor şi montare Înlocuieşte: STAS 11575-83

59.120.20 Maşini şi echipamente de bobinat

SR ISO 476:2008 T CT 154 Maşini pentru industria textilă. Maşini de canelat. Vocabular Înlocuieşte: STAS 12419-86

SR ISO 2012:2008 T CT 154 Maşini pentru industria textilă. Maşini de urzit secţionale cu conuri. Lăţimea maximă utilizabilă Înlocuieşte: STAS 11850-90

59.120.30 Războaie. Maşini de ţesut

SR ISO 366-1:2008 T CT 154 Maşini pentru industria textilă. Spete. Partea 1: Spete bituminoase. Dimensiuni Înlocuieşte: STAS 8756-90

59.120.40 Maşini de tricotat

SR ISO 8188:2008 T CT 154 Maşini pentru industria textilă. Pasul maşinilor de tricotat Înlocuieşte: STAS 12817-90

59.120.50 Maşini de vopsit şi de apretat

SR ISO 1505:2008 T CT 154 Maşini pentru industria textilă. Lăţimi referitoare la maşinile de vopsit şi de finisat. Definiţii şi domeniu de lăţimi nominale Înlocuieşte: STAS 11344-86

59.140 Industria pielăriei

59.140.20 Piei brute şi piei finite

STAS 1216/4-92/A91:2008 E CT 102 Piei brute de bovine. Condiţii tehnice generale de calitate

STAS 1216/5-92/C91:2008 E CT 102 Piei brute de bovine. Marcare, transport şi documente

SR ISO 4683-1:2008 T CT 102 Piei brute de ovine. Partea 1: Descrierea defectelor Înlocuieşte: STAS 1217-92

SR ISO 4683-2:2008 T CT 102 Piei brute de ovine. Partea 2: Clasificare şi prezentare Înlocuieşte: STAS 1217-92

Page 13: Buletin Aprilie 2008

Buletinul Standardizării – Aprilie 2008

13

SR ISO 7482-1:2008 T CT 102 Piei brute de caprine. Partea 1: Descrierea defectelor Înlocuieşte: STAS 1218-76

SR ISO 7482-2:2008 T CT 102 Piei brute de caprine. Partea 2: Linii directoare pentru clasificarea pe baza masei şi mărimii Înlocuieşte: STAS 1218-76

SR ISO 7482-3:2008 T CT 102 Piei brute de caprine. Partea 3: Linii directoare pentru clasificarea pe bază de defecte Înlocuieşte: STAS 1218-76

SR 8994/12:1993/A91:2008 E CT 102 Înlocuitori de piele. Determinarea rezistenţei la uzură

59.140.30 Piei şi blănuri

STAS 723/6-74/A91:2008 E CT 102 Piei finite. Determinarea substanţelor tanante combinate şi a indicelui de tăbăcire

STAS 1617-82/A91:2008 E CT 102 Piei finite pentru partea de jos a încălţămintei. Talpă din piei de bovine

STAS 4180-90/A91:2008 E CT 102 Piei finite cu blană. Piei de ovine înnobilate pe blană

SR 4674:1994/A91:2008 E CT 102 Piei finite pentru încălţăminte. Şpalt pentru căptuşeli

STAS 5048/1-84/A91:2008 E CT 102 Piei finite. Determinarea permeabilităţii la apă

SR 5053:1998/A91:2008 E CT 102 Piei şi blănuri în curs de prelucrare şi piei şi blănuri finite. Determinarea indicelui de contracţie

STAS 6083-89/A91:2008 E CT 102 Piei finite pentru feţe de încălţăminte şi marochinărie. Clase de calitate

STAS 7047-64/A91:2008 E CT 102 Piei finite. Determinarea rezistenţei la călcare

STAS 8994/2-71/A91:2008 E CT 102 Piei artificiale şi sintetice. Determinarea masei pe metru pătrat

STAS 12697-88/A91:2008 E CT 102 Piei finite. Încercarea la acţiunea mucegaiurilor

SR EN ISO 23910:2008 A CT 102 Piele. Încercări fizice şi mecanice. Măsurarea rezistenţei cusăturii la sfâşiere

59.140.35 Produse din piele

STAS 7632-76/A91:2008 E CT 190 Articole tehnice din piele. Curele de transmisie rotunde

61 INDUSTRIA DE CONFECŢII

61.020 Îmbrăcăminte

STAS 2531-85/A91:2008 E CT 190 Confecţii de blană naturală. Reguli pentru verificarea calităţii, marcare, ambalare, depozitare, transport şi documente

STAS 5687-87/A91:2008 E CT 190 Confecţii din blană. Îmbrăcăminte din piei de ovine (înnobilate pe dermă). Condiţii tehnice generale de calitate

STAS 7718-86/A91:2008 E CT 103 Tricoturi şi confecţii din tricot. Determinarea modificărilor dimensionale la spălat

61.060 Încălţăminte

SR 7049:1994/A91:2008 E CT 190 Încălţăminte. Determinarea rezistenţei fixării tălpii

STAS 7317-65/A91:2008 E CT 190 Încălţăminte. Determinarea rezistenţei fixării prin coasere a părţii de jos cu partea de sus

STAS 8252-89/A91:2008 E CT 190 Încălţăminte de uz general. Condiţii tehnice generale de calitate

STAS 9579/2-76/A91:2008 E CT 190 Încălţăminte. Gamele de lungimi în sistemul Mondopoint

STAS 9689/1-80/A91:2008 E CT 190 Încălţăminte. Rezistenţa fixării tălpii

STAS 9689/3-84/A91:2008 E CT 190 Încălţăminte. Rezistenţa fixării prin coasere a pieselor feţei

65 AGRICULTURĂ

65.040 Clădiri, structuri şi instalaţii agricole

65.040.10 Clădiri, instalaţii şi echipamente pentru creşterea animalelor

SR EN 12737+A1:2008 A CT 321 Produse prefabricate de beton. Plăci de pardoseală pentru adăposturi de animale Înlocuieşte: SR EN 12737:2005

65.080 Îngrăşăminte

SR EN 13040:2008 A CT 285 Amelioratori de sol şi substraturi de cultură. Pregătirea eşantionului pentru analize chimice şi fizice, determinarea conţinutului în substanţă uscată, conţinutului de apă şi densităţii aparente în stare compactată în laborator Înlocuieşte: SR EN 13040:2003

65.120 Nutreţuri

SR EN 15550:2008 A CT 95 Nutreţuri. Determinarea conţinutului de cadmiu şi plumb prin spectrometrie de absorbţie atomică cu cuptor de grafit (GF-AAS) după digestie sub presiune

Page 14: Buletin Aprilie 2008

Buletinul Standardizării – Aprilie 2008

14

67 INDUSTRIA ALIMENTARĂ

67.060 Cereale, leguminoase şi produse derivate

SR EN ISO 6647-1:2008 A CT 180 Orez. Determinarea conţinutului de amiloză. Partea 1: Metodă de referinţă

67.080 Fructe. Legume

67.080.10 Fructe şi produse derivate

SR ISO 873:2008 T CT 97 Piersici. Ghid pentru depozitare frigorifică Înlocuieşte: STAS R 9127/1-85

SR ISO 1134:2008 FC CT 97 Pere. Depozitare frigorifică Înlocuieşte: STAS R 9127/2-72

SR ISO 1212:2008 FC CT 97 Mere. Depozitare frigorifică Înlocuieşte: STAS R 9127/3-82

SR ISO 1673:2008 FC CT 97 Ceapă. Ghid pentru depozitare Înlocuieşte: STAS R 9127/5-90

SR ISO 2165:2008 FC CT 97 Cartofi pentru consum. Ghid pentru depozitare Înlocuieşte: STAS R 9127/6-82

SR ISO 2166:2008 FC CT 97 Morcovi. Ghid pentru depozitare Înlocuieşte: STAS R 9127/4-88

SR ISO 2167:2008 FC CT 97 Varză. Ghid pentru depozitare şi transport frigorific Înlocuieşte: STAS R 9127/8-88

SR ISO 2168:2008 FC CT 97 Struguri de masă. Ghid pentru depozitare frigorifică Înlocuieşte: STAS R 9127/14-85

SR ISO 2169:2008 T CT 97 Legume şi fructe. Condiţii fizice în depozitele frigorifice. Definiţii şi măsurări

SR ISO 2826:2008 FC CT 97 Caise. Ghid pentru depozitare frigorifică Înlocuieşte: STAS R 9127/12-76

SR ISO 3631:2008 FC CT 97 Citrice. Ghid pentru depozitare frigorifică Înlocuieşte: STAS R 9127/13-75

SR ISO 5524:2008 FC CT 97 Tomate. Ghid pentru depozitare şi transport frigorific Înlocuieşte: STAS R 9127/7-88

SR ISO 6659:2008 FC CT 97 Ardei dulce. Ghid pentru depozitare şi transport frigorific Înlocuieşte: STAS R 9127/19-89

SR ISO 6662:2008 T CT 97 Prune. Ghid pentru depozitare frigorifică Înlocuieşte: STAS R 9127/22-89

SR ISO 6663:2008 FC CT 97 Usturoi. Depozitare frigorifică Înlocuieşte: STAS R 9127/9-89

SR ISO 6664:2008 FC CT 97 Afine. Ghid pentru depozitare frigorifică Înlocuieşte: STAS R 9127/24-90

SR ISO 6665:2008 FC CT 97 Căpşuni. Ghid pentru depozitare frigorifică Înlocuieşte: STAS R 9127/11-85

SR ISO 6822:2008 FC CT 97 Cartofi, legume rădăcinoase şi varză. Ghid pentru depozitare în silozuri cu ventilaţie forţată

SR ISO 7560:2008 FC CT 97 Castraveţi. Depozitare şi transport frigorific Înlocuieşte: STAS R 9127/20-89

SR ISO 7561:2008 FC CT 97 Ciuperci de cultură. Ghid pentru depozitare şi transport frigorific Înlocuieşte: STAS R 9127/21-89

SR ISO 7562:2008 FC CT 97 Cartofi. Ghid pentru depozitare în depozite cu ventilaţie artificială

SR ISO 7920:2008 FC CT 97 Cireşe şi vişine. Ghid pentru depozitare şi transport frigorific Înlocuieşte: STAS R 9127/23-90

SR ISO 7922:2008 FC CT 97 Praz. Ghid pentru depozitare şi transport frigorific Înlocuieşte: STAS R 9127/10-74

SR ISO 8683:2008 FC CT 97 Salată. Ghid pentru prerefrigerare şi transport frigorific Înlocuieşte: STAS R 9127/16-85

SR ISO 9376:2008 T CT 97 Cartofi timpurii. Ghid pentru depozitare şi transport frigorific Înlocuieşte: STAS R 9127/17-87

SR ISO 9833:2008 FC CT 97 Pepeni galbeni. Depozitare şi transport frigorific Înlocuieşte: STAS R 9127/18-87

SR ISO 9930:2008 FC CT 97 Fasole verde. Depozitare şi transport frigorific Înlocuieşte: STAS R 9127/15-85

Page 15: Buletin Aprilie 2008

Buletinul Standardizării – Aprilie 2008

15

67.100 Lapte şi produse lactate

67.100.10 Lapte şi produse prelucrate din lapte

SR EN ISO 14501:2008 A CT 95 Lapte şi produse din lapte. Determinarea conţinutului de alfatoxină M1. Purificare prin cromatografie de imunoafinitate şi determinare prin cromatografie de lichide de înaltă performanţă Înlocuieşte: SR EN ISO 14501:2003

71 CHIMIE

71.080 Chimie organică

71.080.60 Alcooli. Eteri

SR ISO 1388-1:2008 T CT 372 Etanol de uz industrial. Metode de analiză. Partea 1: Generalităţi Înlocuieşte: STAS 9953-74

SR ISO 1388-10:2008 T CT 372 Etanol de uz industrial. Metode de analiză. Partea 10: Estimarea conţinutului de hidrocarburi. Metoda distilării Înlocuieşte: STAS 9953-74

SR ISO 1388-11:2008 T CT 372 Etanol de uz industrial. Metode de analiză. Partea 11: Metodă pentru detectarea furfurolului Înlocuieşte: STAS 9953-74

SR ISO 1388-12:2008 T CT 372 Etanol de uz industrial. Metode de analiză. Partea 12: Determinarea timpului de permanganat Înlocuieşte: STAS 9953-74

SR ISO 1388-3:2008 T CT 372 Etanol de uz industrial. Metode de analiză. Partea 3: Estimarea conţinutului de compuşi carbonilici prezenţi în cantităţi mici. Metoda fotometrică Înlocuieşte: STAS 9953-74

SR ISO 1388-4:2008 T CT 372 Etanol de uz industrial. Metode de analiză. Partea 4: Estimarea conţinutului de compuşi carbonilici prezenţi în cantităţi moderate. Metoda titrimetrică Înlocuieşte: STAS 9953-74

SR ISO 1388-5:2008 T CT 372 Etanol de uz industrial. Metode de analiză. Partea 5: Determinarea conţinutului de aldehide. Metoda colorimetrică vizuală Înlocuieşte: STAS 9953-74

SR ISO 1388-6:2008 T CT 372 Etanol de uz industrial. Metode de analiză. Partea 6: Determinarea miscibilităţii cu apa Înlocuieşte: STAS 9953-74

SR ISO 1388-7:2008 T CT 372 Etanol de uz industrial. Metode de analiză. Partea 7: Determinarea conţinutului de metanol [conţinut de metanol între 0,01 % şi 0,20 % (V/V)]. Metoda fotometrică Înlocuieşte: STAS 9953-74

SR ISO 1388-8:2008 T CT 372 Etanol de uz industrial. Metode de analiză. Partea 8: Determinarea conţinutului de metanol [conţinut de metanol între 0,10 % şi 1,50 % (V/V)]. Metoda colorimetrică vizuală Înlocuieşte: STAS 9953-74

SR ISO 1388-9:2008 T CT 372 Etanol de uz industrial. Metode de analiză. Partea 9: Determinarea conţinutului de esteri. Metoda titrimetrică după saponificare Înlocuieşte: STAS 9953-74

71.100 Produse din industria chimică

71.100.70 Cosmetice. Produse de toaletă

SR EN ISO 22716:2008 A CT 298 Cosmetice. Bune practici de fabricaţie (BPF). Ghid pentru bune practici de fabricaţie

71.100.80 Produse chimice pentru purificarea apei

SR EN 1018:2007/AC:2008 A CT 52 Produse chimice utilizate pentru tratarea apei destinată consumului uman. Carbonat de calciu

SR EN 15513:2008 A CT 52 Produse chimice utilizate pentru tratarea apei din piscine. Dioxid de carbon

SR EN 15514:2008 A CT 52 Produse chimice utilizate pentru tratarea apei din piscine. Acid clorhidric

71.100.99 Alte produse ale industriei chimice

SR EN 15426:2008 A CT 298 Lumânări. Specificaţie pentru indicele de funingine

SR EN 15493:2008 A CT 298 Lumânări. Specificaţie pentru securitatea la incendiu

SR EN 15494:2008 A CT 298 Lumânări. Etichete de securitate

75 INDUSTRIA PETROLIERĂ ŞI TEHNOLOGII ASOCIATE

75.100 Lubrifianţi, uleiuri industriale şi produse auxiliare

SR EN ISO 13503-1:2005/AC:2008 A CT 169 Industriile petrolului şi gazelor naturale. Fluide de completare şi materiale. Partea 1: Măsurarea proprietăţilor de viscozitate a fluidelor de pregătire a sondei

75.160 Combustibili

75.160.20 Combustibili lichizi

SR ISO 8217:2008 T CT 320 Produse petroliere. Combustibili (Clasa F). Specificaţii ale combustibililor navali Înlocuieşte: SR ISO 8217:1996

Page 16: Buletin Aprilie 2008

Buletinul Standardizării – Aprilie 2008

16

75.180 Maşini şi utilaje pentru industria petrolieră şi a gazului natural

75.180.10 Maşini şi utilaje pentru exploatare şi extracţie

SR EN ISO 13680:2002/AC:2008 A CT 169 Industriile petrolului şi gazelor naturale. Ţevi fără sudură din oţel aliat rezistent la coroziune utilizate ca burlane. Ţevi de extracţie şi ţevi pentru mufe. Condiţii tehnice de livrare

SR EN ISO 13694:2003/AC:2008 A CT 230 Optică şi instrumente optice. Laseri şi echipamente cu laseri. Metode de verificare a distribuţiei densităţii de putere (energie) a fasciculului laser

SR EN ISO 13703:2004/AC:2008 A CT 169 Industriile petrolului şi gazelor naturale. Proiectarea şi instalarea sistemelor de conducte pe platformele marine de producţie Înlocuieşte: SR EN ISO 13703:2004/AC:2004

75.200 Maşini şi utilaje pentru transportul produselor petroliere şi a gazului natural

SR EN 14678-2:2008 A CT 231 Echipamente şi accesorii pentru GPL. Echipamente pentru gaz petrolier lichefiat din staţiile de distribuţie la autovehicule. Partea 2: Componente, altele decât distribuitoarele şi cerinţe de instalare

77 METALURGIE

77.140 Produse din oţel şi fontă

77.140.75 Ţevi şi tuburi din oţel pentru utilizări speciale

SR EN ISO 13680:2002/AC:2008 A CT 169 Industriile petrolului şi gazelor naturale. Ţevi fără sudură din oţel aliat rezistent la coroziune utilizate ca burlane. Ţevi de extracţie şi ţevi pentru mufe. Condiţii tehnice de livrare

77.140.80 Oţeluri şi fonte turnate

SR EN 10340:2008 A CT 47 Oţeluri turnate pentru construcţii

83 INDUSTRIA CAUCIUCULUI ŞI A MATERIALELOR PLASTICE

83.060 Cauciuc

SR ISO 813:2008 T CT 189 Cauciuc, vulcanizat sau termoplastic. Determinarea aderenţei la un substrat rigid. Metoda prin jupuire la 90 grade Înlocuieşte: STAS 9313-73

SR ISO 814:2008 T CT 189 Cauciuc, vulcanizat sau termoplastic. Determinarea aderenţei la metal. Metoda cu două plăci Înlocuieşte: STAS 9314-73

SR ISO 1434:2008 T CT 189 Cauciuc natural în baloturi. Cantitate de material de acoperire a balotului. Determinare Înlocuieşte: STAS 7946/2-75

83.080 Materiale plastice

83.080.01 Materiale plastice, în general

SR EN 15347:2008 A CT 108 Materiale plastice. Materiale plastice reciclate. Caracterizarea deşeurilor de materiale plastice

83.080.20 Materiale termoplastice

SR EN ISO 12086-1:2006/AC:2008 A CT 108 Materiale plastice. Polimeri fluoruraţi: dispersii şi materiale pentru injecţie şi extrudare. Partea 1: Sistem de codificare şi bază pentru specificaţii

SR EN 15342:2008 A CT 108 Materiale plastice. Materiale plastice reciclate. Caracterizarea produselor reciclate din polistiren (PS)

SR EN 15343:2008 A CT 108 Materiale plastice. Materiale plastice reciclate. Trasabilitatea reciclării materialelor plastice şi evaluarea conformităţii şi a conţinutului în produse reciclate

SR EN 15344:2008 A CT 108 Materiale plastice. Materiale plastice reciclate. Caracterizarea produselor reciclate din polietilenă (PE)

SR EN 15345:2008 A CT 108 Materiale plastice. Materiale plastice reciclate. Caracterizarea produselor reciclate din polipropilenă (PP)

SR EN 15346:2008 A CT 108 Materiale plastice. Materiale plastice reciclate. Caracterizarea produselor reciclate din policlorură de vinil (PVC)

SR EN 15348:2008 A CT 108 Materiale plastice. Materiale plastice reciclate. Caracterizarea produselor reciclate din polietilentereftalat (PET)

83.100 Materiale celulare

SR EN ISO 5999:2008 A CT 108 Materiale polimerice alveolare flexibile. Spumă poliuretanică pentru utilizări sub sarcină, cu excepţia suporturilor de covoare. Specificaţie Înlocuieşte: SR EN ISO 5999:2005

SR EN ISO 8307:2008 A CT 108 Materiale polimerice celulare flexibile. Determinarea elasticităţii prin ricoşarea unei bile Înlocuieşte: SR EN ISO 8307:2000

83.140 Produse din cauciuc şi materiale plastice

83.140.01 Produse din cauciuc şi materiale plastice, în general

SR ISO 3302-2:2008 T CT 189 Cauciuc. Toleranţe pentru produse. Partea 2: Toleranţe geometrice Înlocuieşte: STAS 9220-81

83.140.10 Filme şi folii

SR EN ISO 11833-1:2008 A CT 108 Materiale plastice. Folii de policlorură de vinil neplastifiată. Tipuri, dimensiuni şi caracteristici. Partea 1: Folii cu grosime de minimum 1 mm

Page 17: Buletin Aprilie 2008

Buletinul Standardizării – Aprilie 2008

17

SR EN ISO 15013:2008 A CT 108 Materiale plastice. Plăci extrudate de polipropilenă (PP). Cerinţe şi metode de încercare Înlocuieşte: SR EN ISO 15013:2003

SR EN ISO 15015:2008 A CT 237 Materiale plastice. Plăci extrudate din copolimeri acrilonitrilstirenici modificaţi pentru rezistenţă mărită la şoc (ABS, AEPDS şi ASA). Cerinţe şi metode de încercare

83.140.40 Furtunuri flexibile

SR ISO 1436-1:2008 T CT 189 Furtunuri şi furtunuri cu racorduri la capete, de cauciuc. Tipuri hidraulice, ranforsate cu împletitură de sârmă. Specificaţie. Partea 1: Aplicaţii pentru fluide pe bază de ulei Înlocuieşte: STAS 10689-83

SR ISO 1436-2:2008 T CT 189 Furtunuri şi furtunuri cu racorduri la capete, de cauciuc. Tipuri hidraulice, ranforsate cu împletitură de sârmă. Specificaţie. Partea 2: Aplicaţii pentru fluide pe bază de apă Înlocuieşte: STAS 10689-83

SR EN ISO 4671:2008 A CT 189 Furtunuri şi furtunuri cu racorduri la capete, de cauciuc şi de materiale plastice. Metode de măsurare a dimensiunilor furtunurilor şi a lungimii furtunurilor cu racorduri la capete Înlocuieşte: SR EN ISO 4671:2002

SR EN ISO 14557:2004/A1:2008 A CT 216 Furtunuri pentru lupta împotriva incendiilor. Furtunuri de aspiraţie de cauciuc şi de plastic şi ansambluri furtun. Amendament 1

83.180 Adezivi

SR EN 13999-1:2007/AC:2008 A CT 338 Adezivi. Metoda rapidă de măsurare a emisiilor caracteristice după aplicare a adezivilor cu conţinut scăzut de solvent sau fără solvent. Partea 1: Procedura generală

SR EN 15275:2008 A CT 338 Adezivi structurali. Caracterizarea adezivilor anaerobi pentru asamblări metalice coaxiale în structurile clădirilor şi construcţiilor civile

87 INDUSTRIA DE VOPSELE ŞI COLORANŢI

87.040 Vopsele şi emailuri

STAS 6105-70/A91:2008 E CT 203 Cerneluri poligrafice. Determinarea puterii de acoperire

SR EN ISO 17132:2008 A CT 203 Lacuri şi vopsele. Incercare la încovoierea în T

87.080 Cerneluri. Cerneluri tipografice

STAS 6105-70/A91:2008 E CT 203 Cerneluri poligrafice. Determinarea puterii de acoperire

STAS 8931-71/A91:2008 E CT 203 Cerneluri poligrafice. Determinarea timpului de scurgere

STAS 8940-71/A91:2008 E CT 203 Cerneluri poligrafice. Determinarea viscozităţii cu aparatul Laray

91 CONSTRUCŢII ŞI MATERIALE DE CONSTRUCŢII

91.010 Construcţii civile în general

91.010.30 Aspecte tehnice referitoare la construcţii

SR EN 1337-8:2008 A CT 59 Aparate de reazem pentru structuri. Partea 8: Aparate de reazem ghidate şi aparate de reazem blocate

SR EN 1995-1-1:2004/NB:2008 E CT 343 Eurocod 5: Proiectarea structurilor de lemn. Partea 1-1: Generalităţi. Reguli comune şi reguli pentru clădiri. Anexă naţională

SR EN 1995-1-2:2004/NB:2008 E CT 343 Eurocod 5: Proiectarea structurilor de lemn. Partea 1-2: Generalităţi. Calculul structurilor la foc. Anexă naţională

SR EN 1995-2:2005/NA:2008 E CT 343 Eurocod 5: Proiectarea structurilor de lemn. Partea 2: Poduri. Anexă naţională Înlocuieşte: STAS 1349-78

91.080 Structuri de construcţii

91.080.20 Structuri de lemn

SR EN 1995-1-1:2004/NB:2008 E CT 343 Eurocod 5: Proiectarea structurilor de lemn. Partea 1-1: Generalităţi. Reguli comune şi reguli pentru clădiri. Anexă naţională

SR EN 1995-1-2:2004/NB:2008 E CT 343 Eurocod 5: Proiectarea structurilor de lemn. Partea 1-2: Generalităţi. Calculul structurilor la foc. Anexă naţională

SR EN 1995-2:2005/NA:2008 E CT 343 Eurocod 5: Proiectarea structurilor de lemn. Partea 2: Poduri. Anexă naţională Înlocuieşte: STAS 1349-78

91.100 Materiale de construcţii

91.100.10 Ciment. Ipsos. Var. Mortar

SR EN 934-5:2008 A CT 321 Aditivi pentru beton, mortar şi pastă. Partea 5: Aditivi pentru beton aplicat prin pulverizare. Definiţii, condiţii, conformitate, marcare şi etichetare

SR EN 15318:2008 A CT 111 Proiectarea şi aplicarea plăcilor de ipsos

91.100.15 Materiale şi produse minerale

SR EN 14617-8:2008 A CT 115 Piatră aglomerată. Metode de încercare. Partea 8: Determinarea rezistenţei la fixare (gaura de agrafare)

91.100.30 Beton şi produse din beton

SR EN 445:2008 A CT 321 Paste pentru cabluri pretensionate. Metode de încercare Înlocuieşte: SR EN 445:2001

Page 18: Buletin Aprilie 2008

Buletinul Standardizării – Aprilie 2008

18

SR EN 446:2008 A CT 321 Paste pentru cabluri pretensionate. Procedură de injecţie a pastelor Înlocuieşte: SR EN 446:2001

SR EN 447:2008 A CT 321 Paste pentru cabluri pretensionate. Cerinţe pentru paste curente Înlocuieşte: SR EN 447:2001

SR EN 450-1+A1:2008 A CT 321 Cenuşă zburătoare pentru beton. Partea 1: Definiţii, condiţii şi criterii de conformitate Înlocuieşte: SR EN 450-1:2006

SR EN 12737+A1:2008 A CT 321 Produse prefabricate de beton. Plăci de pardoseală pentru adăposturi de animale Înlocuieşte: SR EN 12737:2005

SR EN 13369:2004/AC:2008 A CT 321 Reguli comune pentru produsele prefabricate de beton Înlocuieşte: SR EN 13369:2004/AC:2007

91.120 Protecţia exterioară şi interioară a clădirilor

91.120.10 Izolaţie termică

SR EN ISO 14683:2008 A CT 281 Punţi termice în clădiri. Coeficient liniar de transfer termic. Metode simplificate şi valori aproximate Înlocuieşte: SR EN ISO 14683/AC:2002 SR EN ISO 14683:2004

91.140 Instalaţii în clădiri

91.140.50 Sisteme de alimentare cu energie electrică

SR CEI 60364-4-44:2005/C91:2008 E CT 136 Instalaţii electrice în construcţii. Partea 4-44: Protecţie pentru asigurarea securităţii. Protecţie împotriva perturbaţiilor de tensiune şi perturbaţiilor electromagnetice

SR HD 60364-4-41:2007/C91:2008 E CT 136 Instalaţii electrice de joasă tensiune. Partea 4-41: Măsuri de protecţie pentru asigurarea securităţii. Protecţia împotriva şocurilor electrice

91.140.70 Instalaţii sanitare

SR EN 15091:2007/AC:2008 A CT 52 Robinetarie sanitară. Robinet sanitar cu deschidere şi închidere electronică

SR EN 60745-2-21:2008 A CT 255 Unelte electrice cu motor portabile. Securitate. Partea 2-21: Prescripţii particulare pentru curăţătoare

91.140.80 Sisteme de evacuare a apei

SR EN 15012:2008 A CT 237 Sisteme de canalizare de materiale plastice. Sisteme de evacuare a apelor menajere şi a apelor uzate în interiorul structurii clădirilor. Caracteristici de performanţă pentru ţevi, fitinguri şi îmbinări ale acestora

91.160 Iluminat

91.160.01 Iluminatul în general

SR EN 12193:2008 A CT 240 Lumină şi iluminat. Iluminatul spaţiilor destinate activităţilor sportive Înlocuieşte: SR EN 12193:2002

91.160.10 Iluminatul în interior

SR EN 13032-3:2008 A CT 240 Lumină şi iluminat. Măsurarea şi prezentarea caracteristicilor fotometrice ale lămpilor şi aparatelor de iluminat. Partea 3: Prezentarea datelor pentru locuri de munca interioare şi exterioare

91.190 Accesorii pentru construcţii

SR EN 13126-7:2008 A CT 318 Feronerie pentru clădiri. Cerinţe şi metode de încercare pentru feronerii de ferestre şi uşi pentru balcon. Partea 7: Zăvoare

SR EN 14648:2008 A CT 318 Feronerie pentru clădiri. Elemente de prindere pentru jaluzele. Cerinţe şi metode de încercare

93 CONSTRUCŢII CIVILE

93.040 Construcţii de poduri

SR EN 1995-2:2005/NA:2008 E CT 343 Eurocod 5: Proiectarea structurilor de lemn. Partea 2: Poduri. Anexă naţională Înlocuieşte: STAS 1349-78

97 ECHIPAMENT PENTRU UZ CASNIC ŞI COMERCIAL. ECHIPAMENT PENTRU DISTRACŢII. ECHIPAMENT PENTRU SPORT

97.080 Dispozitive de curăţat

SR EN 60335-2-79:2004/A2:2008 A CT 239 Aparate electrice pentru uz casnic şi scopuri similare. Securitate. Partea 2-79: Prescripţii particulare pentru aparate de curăţat la presiune mare şi aparate de curăţat cu vapori

97.150 Acoperitoare de sol netextile

SR EN 15468:2008 A CT 324 Îmbrăcăminte stratificată pentru pardoseală. Elemente cu strat de imprimare aplicat direct şi cu strat de suprafaţă pe bază de răşini. Specificaţii, condiţii tehnice şi metode de încercare

97.160 Textile pentru casă

STAS 8361-76/A91:2008 E CT 103 Confecţii din tesături. Cearşafuri pentru paturi metalice

97.190 Echipamente pentru copii

SR EN 12586:2008 A CT 125 Articole de puericultură. Elemente de susţinere pentru suzete. Cerinţe de securitate şi metode de încercare Înlocuieşte: SR EN 12586:2002 SR EN 12586:2002/AC:2003

Page 19: Buletin Aprilie 2008

Buletinul Standardizării – Aprilie 2008

19

97.220 Echipamente şi instalaţii sportive

97.220.10 Instalaţii sportive

SR EN 12193:2008 A CT 240 Lumină şi iluminat. Iluminatul spaţiilor destinate activităţilor sportive Înlocuieşte: SR EN 12193:2002

SR EN 14809:2006/AC:2008 A CT 363 Suprafeţe pentru activităţi sportive. Determinarea deformării verticale

SR EN 15330-1:2007/AC:2008 A CT 363 Suprafeţe pentru sport. Suprafeţe de gazon sintetic şi suprafeţe perforate, în principal destinate folosirii în aer liber. Partea 1: Specificaţii pentru gazon sintetic

STANDARDE ANULATE

Standardele române de mai jos au fost anulate în luna martie 2008, fie prin înlocuire, fie printr-o decizie de anulare. Pentru standardele anulate prin înlocuire sunt precizate şi standardele înlocuitoare.

01 GENERALITĂŢI, TERMINOLOGIE, STANDARDIZARE. DOCUMENTARE

01.040 Vocabulare

01.040.27 Energetică şi transmisia căldurii (Vocabulare)

STAS 6729/1-82 Energia nucleară. Fizica reactorilor nucleari. Terminologie Înlocuit prin: SR CEI 60557:2008 01.040.59 Industria textilă şi industria pielăriei

(Vocabulare)

SR ISO 4683-1:2001 Piei brute de ovine. Partea 1: Descrierea defectelor

STAS 12419-86 Maşini de canelat. Terminologie Înlocuit prin: SR ISO 476:2008 01.060 Mărimi şi unităţi

SR EN ISO 9346:1998 Izolaţie termică. Transfer de masă. Mărimi fizice şi definiţii Înlocuit prin: SR EN ISO 9346:2008 01.080 Simboluri grafice

01.080.01 Simboluri grafice în general

STAS 11199-78 Simboluri grafice. Prescripţii generale Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 11200/501-79 Simboluri grafice. Simbol grafic pentru lumină de drum Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 11200/502-79 Simboluri grafice. Simbol grafic pentru lumină de întâlnire Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 11200/503-79 Simboluri grafice. Simbol grafic pentru lumină de ceaţă faţă Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 11200/505-79 Simboluri grafice. Simbol grafic pentru lumină de staţionare Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 11200/515-79 Simboluri grafice. Simbol grafic pentru lumini indicatoare de direcţie Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 11200/529-79 Simboluri grafice. Simbol grafic pentru ştergător de far combinat cu spălător Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 13126/0615-92 Simboluri grafice. A se proteja de căldură şi de surse radioactive Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 13126/0621-92 Simboluri grafice. Fragil, a se manipula cu grijă Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 13126/0622-92 Simboluri grafice. Nu se utilizează cârlige Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 13126/0623-92 Simboluri grafice. Sus Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 13126/0624-92 Simboluri grafice. A se feri de căldură Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 13126/0625-92 Simboluri grafice. Legaţi aici Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 13126/0626-92 Simboluri grafice. A se feri de umiditate Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 13126/0627-92 Simboluri grafice. Centru de greutate Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 13126/0628-92 Simboluri grafice. Nu rostogoliţi Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 13126/0629-92 Simboluri grafice. Interzis ridicarea cu căruciorul pe această faţă Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 13126/0630-92 Simboluri grafice. Limită de depozitare Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 13126/0631-92 Simboluri grafice. Se poate prinde lateral cu cleşti Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

Page 20: Buletin Aprilie 2008

Buletinul Standardizării – Aprilie 2008

20

STAS 13126/0632-92 Simboluri grafice. Limita de temperatură Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008 01.080.20 Simboluri grafice utilizate pe echipamente

specifice

STAS 11200/303-79 Simboluri grafice. Simbol grafic pentru pagini sau ediţii lipsă Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 11200/304-79 Simboluri grafice. Simbol grafic pentru repetarea imaginii Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 11200/305-79 Simboluri grafice. Simbol grafic pentru numerotare sau dotare incorectă Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 11200/306-79 Simboluri grafice. Simbol grafic pentru original ilizibil Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 11200/307-79 Simboluri grafice. Simbol grafic pentru text deteriorat sau legare defectuoasă Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 11200/450-88 Simboluri grafice. Tabel sinoptic pentru simbolurile grafice utilizate la sudare şi procedee conexe Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 11200/451-81 Simboluri grafice. Simbol grafic pentru tractor pentru sudare Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 11200/452-82 Simboluri grafice. Simbol grafic pentru alimentare cu gaz Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 11200/453-81 Simboluri grafice. Simbol grafic pentru clemă de contact Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 11200/454-81 Simboluri grafice. Simbol grafic pentru caracteristică externă coborâtoare Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 11200/455-81 Simboluri grafice. Simbol grafic pentru caracteristică externă rigidă Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 11200/459-81 Simboluri grafice. Simbol grafic pentru sudare, în general Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 11200/460-81 Simboluri grafice. Simbol grafic pentru sudare manuală cu arc electric Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 11200/461-81 Simboluri grafice. Simbol grafic pentru sudarea MIG/MAG Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 11200/462-81 Simboluri grafice. Simbol grafic pentru sudarea WIG Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 11200/463-81 Simboluri grafice. Simbol grafic pentru portelectrod pentru sudare manuală Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 11200/464-81 Simboluri grafice. Simbol grafic pentru cap de sudare MIG/MAG Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 11200/465-81 Simboluri grafice. Simbol grafic pentru cap pentru sudare WIGÎnlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 11200/466-82 Simboluri grafice. Simbol grafic pentru rezervor cu pulbere sau cu flux Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 11200/467-81 Simboluri grafice. Simbol grafic pentru sudare sub strat de fluxÎnlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 11200/468-82 Simboluri grafice. Simbol grafic pentru sudare în puncte topiteÎnlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 11200/469-82 Simboluri grafice. Simbol grafic pentru sudare MIG/MAG în puncte topite Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 11200/470-82 Simboluri grafice. Simbol grafic pentru sudare WIG în puncte topite Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 11200/471-82 Simboluri grafice. Simbol grafic pentru transfer prin scurtcircuitare Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 11200/472-82 Simboluri grafice. Simbol grafic pentru transfer fin Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 11200/473-82 Simboluri grafice. Simbol grafic pentru transfer cu arc pulsat Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 11200/474-82 Simboluri grafice. Simbol grafic pentru purjare a aerului (prin gaz) Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 11200/475-82 Simboluri grafice. Simbol grafic pentru amorsarea arcului prin contact Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 11200/476-82 Simboluri grafice. Simbol grafic pentru amorsarea arcului prin curenţi de înaltă frecvenţă Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 11200/477-81 Simboluri grafice. Simbol grafic pentru cap pentru sudare sau tăiere cu plasmă Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 11200/478-81 Simboluri grafice. Simbol grafic pentru sudarea cu plasmă Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 11200/479-81 Simboluri grafice. Simbol grafic pentru tăierea cu plasmă Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 11200/480-82 Simboluri grafice. Simbol grafic pentru plasmă (gaz ionizat) Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

Page 21: Buletin Aprilie 2008

Buletinul Standardizării – Aprilie 2008

21

STAS 11200/481-82 Simboluri grafice. Simbol grafic pentru gaz protector al plasmei Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 11200/482-82 Simboluri grafice. Simbol grafic pentru conectarea electrodului capului cu plasmă (pol negativ) Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 11200/483-82 Simboluri grafice. Simbol grafic pentru duza capului cu plasmă (pol pozitiv) Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 11200/493-83 Simboluri grafice. Simbol grafic pentru sudare în puncte, în serie sau în puncte multiple Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 11200/500-86 Simboluri grafice. Simbol grafic pentru ciclu de sudare cu creşterea curentului (c.a.) Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 11200/506-81 Simboluri grafice. Simbol grafic pentru lumina de ceaţă spate Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 11200/507-84 Simboluri grafice. Simbol grafic pentru lumina de poziţie Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 11200/508-84 Simboluri grafice. Simbol grafic pentru lumina cu bataie lungă Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 11200/514-79 Simboluri grafice. Simbol grafic pentru semnal de avarie Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 11200/516-81 Simboluri grafice. Simbol grafic pentru reglare manuală a orientării luminilor de întâlnire Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 11200/520-81 Simboluri grafice. Simbol grafic pentru aprinzător de ţigări Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 11200/521-79 Simboluri grafice. Simbol grafic pentru dezaburire şi dezgheţare a parbrizului faţă Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 11200/522-79 Simboluri grafice. Simbol grafic pentru spălător de parbriz faţăÎnlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 11200/523-79 Simboluri grafice. Simbol grafic pentru ştergător de parbriz faţă Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 11200/524-79 Simboluri grafice. Simbol grafic pentru ştergător de parbriz faţă combinat cu spălător Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 11200/525-79 Simboluri grafice. Simbol grafic pentru dezaburire şi dezgheţare a parbrizului spate Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 11200/526-81 Simboluri grafice. Simbol grafic pentru spălător de parbriz spate Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 11200/527-81 Simboluri grafice. Simbol grafic pentru ştergător de parbriz spate Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 11200/528-81 Simboluri grafice. Simbol grafic pentru stergator de parbriz spate combinat cu spalator Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 11200/529-79 Simboluri grafice. Simbol grafic pentru ştergător de far combinat cu spălător Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 11200/530-84 Simboluri grafice. Simbol grafic pentru ştergere de parbriz intermitentă Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 11200/531-79 Simboluri grafice. Simbol grafic pentru indicator de presiune a uleiului în motor Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 11200/532-79 Simboluri grafice. Simbol grafic pentru indicator de încarcare a bateriei de acumulatoare Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 11200/533-79 Simboluri grafice. Simbol indicator de temperatură a lichidului de răcire a motorului Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 11200/534-79 Simboluri grafice. Simbol grafic pentru indicatorul centurii de siguranţă Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 11200/535-84 Simboluri grafice. Simbol grafic pentru deschidere capotă sau portbagaj spate Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 11200/536-84 Simboluri grafice. Simbol grafic pentru deschidere capotă sau portbagaj faţă Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 11200/537-79 Simboluri grafice. Simbol grafic pentru dispozitiv de pornire la rece Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 11200/539-84 Simboluri grafice. Simbol grafic pentru indicator de nivel combustibil Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 11200/540-81 Simboluri grafice. Simbol grafic pentru benzină fără plumb Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 11200/541-81 Simboluri grafice. Simbol grafic pentru defectarea sistemului de frânare Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 11200/542-81 Simboluri grafice. Simbol grafic pentru frână de staţionare Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 11200/543-84 Simboluri grafice. Simbol grafic pentru ventilator de aerisire auto Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

Page 22: Buletin Aprilie 2008

Buletinul Standardizării – Aprilie 2008

22

STAS 11200/544-84 Simboluri grafice. Simbol grafic pentru preîncălzire Diesel Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008 01.100 Desene tehnice

01.100.01 Desene tehnice în general

STAS 104-80 Desene tehnice. Haşurarea în desenul industrial Înlocuit prin: SR ISO 128-50:2008

STAS 105-87 Desene tehnice. Reguli de reprezentare şi notare a vederilor şi secţiunilor în desenul industrial Înlocuit prin: SR ISO 128-30:2008 SR ISO 128-34:2008 SR ISO 128-40:2008 SR ISO 128-44:2008 03 SERVICII. ORGANIZAREA ÎNTREPRINDERII,

MANAGEMENT ŞI CALITATE. ADMINISTRARE. TRANSPORT. SOCIOLOGIE

03.100 Organizarea şi managementul întreprinderii

03.100.01 Organizarea şi managementul întreprinderii în general

SR OHSAS 18001:2004 Sisteme de management al sănătăţii şi securităţii ocupaţionale. Specificaţie Înlocuit prin: SR OHSAS 18001:2008 11 MEDICINĂ

11.040 Echipament medical

11.040.10 Echipament pentru anestezie, respiraţie şi reanimare

SR EN ISO 17510-1:2003 Terapia respiratorie pentru apneea din timpul somnului. Partea 1: Dispozitive de terapie respiratorie pentru apneea din timpul somnului Înlocuit prin: SR EN ISO 17510-1:2008

SR EN ISO 17510-1:2003/AC:2004 Terapia respiratorie pentru apneea din timpul somnului. Partea 1: Dispozitive de terapie respiratorie pentru apneea din timpul somnului Înlocuit prin: SR EN ISO 17510-1:2008

SR EN ISO 17510-2:2003 Terapia respiratorie pentru apneea din timpul somnului. Partea 2: Măşti şi accesorii terapeutice Înlocuit prin: SR EN ISO 17510-2:2008 11.060 Stomatologie

11.060.10 Materiale dentare

SR EN ISO 9917-1:2004 Medicina dentară. Cimenturi pe bază de apă. Partea 1: Cimenturi acido-bazice lichide sau pudră Înlocuit prin: SR EN ISO 9917-1:2008 11.080 Sterilizare şi dezinfectare

11.080.20 Dezinfectante şi antiseptice

SR EN 14349:2005 Antiseptice şi dezinfectante chimice. Testarea cantitativă a suprafeţei pentru evaluarea activităţii bactericide a antisepticelor şi dezinfectantelor chimice de uz veterinar, pe suprafeţe neporoase, fără acţiune mecanică. Metoda de testare şi cerinţe (faza 2, etapa 2) Înlocuit prin: SR EN 14349:2008

13 MEDIU. PROTECŢIA SĂNĂTĂŢII. SECURITATE

13.100 Securitate profesională. Igienă industrială

SR OHSAS 18001:2004 Sisteme de management al sănătăţii şi securităţii ocupaţionale. Specificaţie Înlocuit prin: SR OHSAS 18001:2008 13.110 Securitatea maşinilor şi aparatelor

SR EN 1127-1:2003 Atmosfere explozive. Prevenirea şi protecţia la explozii. Partea 1: Concepte fundamentale şi metodologie Înlocuit prin: SR EN 1127-1:2008 13.160 Vibraţii, şocuri şi efectele lor asupra omului

SR EN 14253:2004 Vibraţii mecanice. Măsurarea şi calculul efectului asupra sănătăţii prin expunere la vibraţii transmise în ansamblul corpului. Ghid practic Înlocuit prin: SR EN 14253+A1:2008 13.220 Protecţia contra incendiilor

13.220.10 Lupta contra incendiilor

SR EN 1486:2001 Îmbrăcăminte de protecţie pentru pompieri. Metode de încercare şi cerinţe pentru îmbrăcămintea reflectorizantă pentru operaţiile speciale de luptă împotriva incendiului Înlocuit prin: SR EN 1486:2008 13.220.20 Protecţia contra incendiilor

SR EN 13565-1:2004 Sisteme fixe de luptă împotriva incendiilor. Sisteme cu spumă. Partea 1: Cerinţe şi metode de încercare pentru componente Înlocuit prin: SR EN 13565-1+A1:2008 13.220.50 Rezistenţa la foc a materialelor şi a elementelor

de construcţii

SR EN 13501-2:2004 Clasificare la foc a produselor pentru construcţii şi a elementelor de construcţie. Partea 2: Clasificare pe baza rezultatelor încercărilor de rezistenţă la foc, excluzând instalaţiile de ventilare Înlocuit prin: SR EN 13501-2:2008 13.230 Protecţia contra exploziilor

SR EN 1127-1:2003 Atmosfere explozive. Prevenirea şi protecţia la explozii. Partea 1: Concepte fundamentale şi metodologie Înlocuit prin: SR EN 1127-1:2008 13.260 Protecţia contra electrocutării

SR EN 61243-1/A1:2001 Lucrări sub tensiune. Detectoare de tensiune. Partea 1: Detectoare de tip capacitiv pentru utilizare la tensiuni mai mari de 1 kV c.a. Înlocuit prin: SR EN 61243-1:2006

SR EN 61243-1:2002 Lucrări sub tensiune. Detectoare de tensiune. Partea 1: Detectoare de tip capacitiv utilizate în reţele electrice cu tensiuni mai mari de 1 kV, de curent alternativ Înlocuit prin: SR EN 61243-1:2006 13.340 Echipament de protecţie individuală

13.340.10 Îmbrăcăminte de protecţie

SR EN 470-1:1999 Îmbrăcăminte de protecţie utilizată la activităţi de sudură şi tehnici conexe. Partea 1: Cerinţe generale Înlocuit prin: SR EN ISO 11611:2008

Page 23: Buletin Aprilie 2008

Buletinul Standardizării – Aprilie 2008

23

SR EN 470-1:1999/A1:2002 Îmbrăcăminte de protecţie utilizată la activităţi de sudură şi tehnici conexe. Partea 1: Cerinţe generale Înlocuit prin: SR EN ISO 11611:2008

SR EN 1486:2001 Îmbrăcăminte de protecţie pentru pompieri. Metode de încercare şi cerinţe pentru îmbrăcămintea reflectorizantă pentru operaţiile speciale de luptă împotriva incendiului Înlocuit prin: SR EN 1486:2008 13.340.50 Echipamente de protecţie pentru picior SR EN 13287:2004 Echipament de protecţie individuală. Încălţăminte. Metoda de încercare pentru determinarea rezistenţei la alunecare Înlocuit prin: SR EN ISO 13287:2008 17 METROLOGIE ŞI MĂSURARE. FENOMENE FIZICE

17.120 Mijloace de măsurare a debitului fluidelor

17.120.20 Măsurarea debitului în conducte deschise

SR EN ISO 748:2002 Măsurarea debitelor de fluide în canale închise. Metoda de explorare a câmpului de viteze Înlocuit prin: SR EN ISO 748:2008 17.140 Acustică şi măsurări acustice

17.140.20 Zgomot emis de maşini şi echipamente

STAS 10769-87 Cuptoare electrice industriale cu regim de lucru discontinuu, încălzite indirect cu rezistoare. Reguli şi metode de verificare a calităţii Înlocuit prin: SR CEI 60397:2008

SR EN 60034-9:2000 Maşini electrice rotative. Partea 9: Limite de zgomot Înlocuit prin: SR EN 60034-9:2006 17.240 Măsurări de radiaţii

STAS 9437-73 Conectoare coaxiale pentru aparatură nucleară. Parametri principali Înlocuit prin: SR CEI 60313:2008 21 SISTEME ŞI COMPONENTE MECANICE DE UZ

GENERAL

21.020 Caracteristici şi proiectarea maşinilor, aparatelor şi echipamentelor

STAS R 12007/3.2-89 Încercarea de fiabilitate a echipamentelor. Condiţii preferenţiale de încercare. Echipamente staţionare protejate la intemperi Înlocuit prin: SR CEI 60605-3-2:2008 21.140 Etanşări, garnituri pentru etanşări

STAS 9220-81 Garnituri din cauciuc. Abateri limită la dimensiuni Înlocuit prin: SR ISO 3302-2:2008 23 SISTEME PENTRU FLUIDE ŞI COMPONENTE DE UZ

GENERAL

23.040 Conducte şi accesorii

23.040.10 Ţevi şi tuburi din fontă şi oţel

SR EN 598:2004 Tuburi, racorduri şi accesorii de fontă ductilă şi asamblările lor pentru lucrări de canalizare. Condiţii şi metode de încercare Înlocuit prin: SR EN 598:2008

SR EN 1124-2:2002 Tuburi si racorduri de tub pentru retele de canalizare sudate longitudinal, de otel inoxidabil cu mufa si capat drept. Partea 2: Sistem S. Dimensiuni Înlocuit prin: SR EN 1124-2:2008 23.040.40 Racorduri metalice

SR EN 1124-2:2002 Tuburi si racorduri de tub pentru retele de canalizare sudate longitudinal, de otel inoxidabil cu mufa si capat drept. Partea 2: Sistem S. Dimensiuni Înlocuit prin: SR EN 1124-2:2008 23.040.60 Flanşe, cuplaje şi alte îmbinări

SR EN 1124-2:2002 Tuburi si racorduri de tub pentru retele de canalizare sudate longitudinal, de otel inoxidabil cu mufa si capat drept. Partea 2: Sistem S. Dimensiuni Înlocuit prin: SR EN 1124-2:2008

SR EN ISO 9967:2002 Ţevi de materiale termoplastice. Determinarea factorului de fluaj Înlocuit prin: SR EN ISO 9967:2008

SR EN ISO 9969:2002 Ţevi de materiale termoplastice. Determinarea rigidităţii inelare Înlocuit prin: SR EN ISO 9969:2008 23.040.70 Furtunuri flexibile

SR EN ISO 4671:2002 Furtunuri şi furtunuri cu racorduri la capete, de cauciuc şi materiale plastice. Metode de măsurare a dimensiunilor Înlocuit prin: SR EN ISO 4671:2008

STAS 10689-83 Furtunuri cu una două inserţii metalice şi înveliş de cauciuc pentru instalaţii hidraulice Înlocuit prin: SR ISO 1436-1:2008 SR ISO 1436-2:2008

STAS 12555-87 Furtunuri de cauciuc. Metode de încercare a rezistentei la vid Înlocuit prin: SR ISO 7233:2008 27 ENERGETICĂ ŞI TRANSMISIA CĂLDURII

27.060 Arzătoare. Boilere

27.060.01 Arzătoare şi boilere în general

SR EN 225:2002 Arzătoare cu pulverizare care utilizează combustibil lichid. Pompe cu arbore rotativ cu acţionare exterioară. Dimensiuni Înlocuit prin: SR EN 225-1:2008

SR EN 225:2002/AC1:2003 Arzătoare cu pulverizare care utilizează combustibil lichid. Pompe cu arbore rotativ cu acţionare exterioară. Dimensiuni Înlocuit prin: SR EN 225-1:2008 27.120 Energie nucleară

27.120.01 Energie nucleră în general

STAS 6729/1-82 Energia nucleară. Fizica reactorilor nucleari. Terminologie Înlocuit prin: SR CEI 60557:2008 29 ELECTROTEHNICĂ

29.020 Electrotehnică în general

SR HD 384.7.703 S1:2003 Instalaţii electrice în construcţii. Partea 7: Prescripţii pentru instalaţii şi amplasamente speciale. Secţiunea 703: Încăperi conţinând încălzitoare pentru saune Înlocuit prin: SR HD 60364-7-703:2005

Page 24: Buletin Aprilie 2008

Buletinul Standardizării – Aprilie 2008

24

STAS 10769-87 Cuptoare electrice industriale cu regim de lucru discontinuu, încălzite indirect cu rezistoare. Reguli şi metode de verificare a calităţii Înlocuit prin: SR CEI 60397:2008 29.035 Materiale electroizolante

29.035.01 Materiale electroizolante în general

STAS 12149/2-84 Materiale electroizolante solide. Determinarea efectelor radiaţiilor ionizante asupra materialelor electroizolante. Metode de iradiere Înlocuit prin: SR CEI 60544-2:2008

STAS 12149/3-85 Materiale electroizolante solide. Determinarea efectelor radiaţiilor ionizante asupra materialelor electroizolante. Metode de determinare a efectelor permanente Înlocuit prin: SR CEI 60544-2:2008 29.060 Conductoare şi cabluri electrice

29.060.20 Cabluri

SR HD 628 S1:2002 Metode de încercare pentru accesoriile cablurilor de energie de tensiune nominală de la 3,6/6(7,2( kV până la 20,8/36 (42) kV inclusiv Înlocuit prin: SR EN 61442:2006

SR HD 628 S1:2002/A1:2002 Metode de încercare pentru accesoriile cablurilor de energie de tensiune nominală de la 3,6/6(7,2( kV până la 20,8/36 (42) kV inclusiv Înlocuit prin: SR EN 61442:2006 29.100 Componente pentru echipament electric

29.100.20 Componente electrice şi electromecanice

SR EN 61360-4:2003 Tipuri standardizate de elemente de date cu plan de clasificare pentru componente electrice. Partea 4: Colecţia de referinţă CEI a tipurilor standardizate de elemente de date, clase de componente şi de termeni Înlocuit prin: SR EN 61360-4:2005 29.120 Accesorii electrice

29.120.20 Dispozitive de conectare

SR EN 60998-2-4:2002 Dispozitive de conexiune pentru circuit de joasă tensiune pentru uz casnic şi similar. Partea 2-4: Prescripţii particulare pentru dispozitive de conexiune cu matisare Înlocuit prin: SR EN 60998-2-4:2006 29.120.50 Siguranţe fuzibile şi alte aparate de protecţie la

scurtcircuit

SR EN 60127-4:2001 Siguranţe fuzibile miniatură. Partea 4: Elemente de înlocuire modulare universale (UMF) Înlocuit prin: SR EN 60127-4:2005

SR CEI 60364-4-442+A1:1999 Instalaţii electrice în construcţii. Partea 4: Măsuri de protecţie pentru asigurarea securităţii. Capitolul 44: Protecţia împotriva supratensiunilor. Secţiunea 442: Protecţia instalaţiilor de joasă tensiune împotriva defectelor la pământ din instalaţiile de înaltă tensiune Înlocuit prin: SR CEI 60364-4-44:2005 29.160 Maşini electrice rotative

29.160.30 Motoare electrice

SR EN 60034-9:2000 Maşini electrice rotative. Partea 9: Limite de zgomot Înlocuit prin: SR EN 60034-9:2006

29.220 Acumulatoare şi elemente galvanice

29.220.10 Baterii

SR EN 60086-3:2001 Baterii electrice. Partea 3: Baterii pentru ceas Înlocuit prin: SR EN 60086-3:2005 31 ELECTRONICĂ

31.020 Componente electronice în general

SR EN 61360-4:2003 Tipuri standardizate de elemente de date cu plan de clasificare pentru componente electrice. Partea 4: Colecţia de referinţă CEI a tipurilor standardizate de elemente de date, clase de componente şi de termeni Înlocuit prin: SR EN 61360-4:2005 31.040 Rezistoare electrice

SR EN 60062:2003/A1:2003 Coduri pentru marcare rezistoare şi condensatoare Înlocuit prin: SR EN 60062:2005 31.040.01 Rezistoare electrice în general

SR EN 60062:2003 Coduri pentru marcare rezistoare şi condensatoare Înlocuit prin: SR EN 60062:2005 31.040.10 Rezistoare fixe

SR EN 60062/A11:2001 Marcare în cod pentru tipurile noi de condensatoare cu plastic şi hârtie Înlocuit prin: SR EN 60062:2005 31.060 Condensatoare

SR EN 60062:2003/A1:2003 Coduri pentru marcare rezistoare şi condensatoare Înlocuit prin: SR EN 60062:2005 31.060.01 Condensatoare în general

SR EN 60062:2003 Coduri pentru marcare rezistoare şi condensatoare Înlocuit prin: SR EN 60062:2005 31.060.10 Condensatoare fixe

SR EN 133000:2003 Specificaţie generală. Filtre pasive de antiparazitare Înlocuit prin: SR EN 60939-1:2005 31.080 Dispozitive cu semiconductoare

31.080.01 Dispozitive cu semiconductoare în general

STAS 10003-75 Componente electronice pasive. Metoda de măsurare a neliniarităţii rezistoarelor Înlocuit prin: SR CEI/TR 60440:2008 31.160 Filtre electrice

SR EN 133200:2003 Specificaţie intermediară. Module de filtre pasive de antiparazitare. Filtre pentru care nu sunt cerute încercări de securitate Înlocuit prin: SR EN 60939-2:2005 31.220 Componente electromecanice pentru echipamente

electronice şi de telecomunicaţii

31.220.01 Componente electromecanice în general

STAS 9337-79 Componente şi subansamble pentru aparatură radioelectronică. Reguli pentru prezentarea datelor de fiabilitate Înlocuit prin: SR CEI 60319:2008

Page 25: Buletin Aprilie 2008

Buletinul Standardizării – Aprilie 2008

25

STAS 12743/7-89 Componente electromecanice pentru echipamente electronice. Proceduri pentru încercări de bază şi metode de măsurare. Încercări de funcţionare mecanică şi încercări de etanşeitate Înlocuit prin: SR CEI 60512-7:2008 33 TELECOMUNICAŢII. TEHNICI AUDIO ŞI VIDEO

33.070 Servicii mobile

33.070.40 Sateliţi

SR EN 301 360:2002 Sisteme şi staţii terestre pentru sateliţi (SES). EN armonizat pentru terminale interactive pentru satelit (SIT) şi pentru terminale ale utilizatorilor de satelit (SUT) care emit către sateliţi geostaţionari în benzile de frecvenţe de la 27,5 GHz până la 29,5 GHz ce respectă cerinţele esenţiale sub articolul 3.2 al directivei R&TTE

33.100 Compatibilitate electromagnetică (EMC)

33.100.01 Compatibilitate electromagnetică în general

SR EN 133200:2003 Specificaţie intermediară. Module de filtre pasive de antiparazitare. Filtre pentru care nu sunt cerute încercări de securitate Înlocuit prin: SR EN 60939-2:2005 33.120 Componente şi accesorii pentru echipament de

telecomunicaţii

33.120.10 Cabluri coaxiale. Ghiduri de undă

SR EN 50117-2-1:2003 Cabluri coaxiale. Partea 2-1: Specificaţie intermediară pentru cablurile utilizate în reţelele de distribuţie prin cablu. Cabluri interioare de conectare pentru reţele care funcţionează de la 5 MHz - 1000 MHz Înlocuit prin: SR EN 50117-2-1:2006 49 AERONAUTICĂ ŞI SPAŢIU

49.060 Echipament electric

STAS 9728/3-75 Siguranţe fuzibile de precizie tip A pentru aeronave. Condiţii tehnice speciale de calitate Înlocuit prin: SR ISO 1548:2008

STAS 9784-87 Aeronave. Întocmirea schemelor electrice utilizate la bordul aeronavelor. Prescripţii Înlocuit prin: SR ISO 2042:2008

STAS 9955/2-86 Întreruptoare cu pârghie cu comandă manuală pentru aeronave. Dimensiuni principale Înlocuit prin: SR ISO 493:2008

STAS 9956/1-86 Disjunctoare unipolare cu buton de acţionare, pentru aeronave. Condiţii tehnice generale de calitate Înlocuit prin: SR ISO 1467:2008

STAS 9956/2-86 Disjunctoare unipolare cu buton de acţionare pentru aeronave. Dimensiuni Înlocuit prin: SR ISO 530:2008

STAS 9956/3-85 Disjunctoare tripolare cu buton de acţionare pentru aeronave. Dimensiuni Înlocuit prin: SR ISO 1033:2008

STAS 10884-85 Întreruptoare cu pârghie pentru aeronave. Sens de manevră Înlocuit prin: SR ISO 44:2008

49.090 Echipamente şi instrumente de bord

STAS 11115/1-88 Aeronave. Condiţii de mediu şi metode de încercare pentru echipamente de bord Înlocuit prin: SR ISO 7137:2008 55 AMBALAJE ŞI DISTRIBUIREA MĂRFURILOR

55.020 Ambalaje şi distribuirea mărfurilor în general

STAS 13126/0615-92 Simboluri grafice. A se proteja de căldură şi de surse radioactive Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 13126/0621-92 Simboluri grafice. Fragil, a se manipula cu grijă Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 13126/0622-92 Simboluri grafice. Nu se utilizează cârlige Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 13126/0623-92 Simboluri grafice. Sus Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 13126/0624-92 Simboluri grafice. A se feri de căldură Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 13126/0625-92 Simboluri grafice. Legaţi aici Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 13126/0626-92 Simboluri grafice. A se feri de umiditate Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 13126/0627-92 Simboluri grafice. Centru de greutate Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 13126/0628-92 Simboluri grafice. Nu rostogoliţi Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 13126/0629-92 Simboluri grafice. Interzis ridicarea cu căruciorul pe această faţă Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 13126/0630-92 Simboluri grafice. Limită de depozitare Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 13126/0631-92 Simboluri grafice. Se poate prinde lateral cu cleşti Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008

STAS 13126/0632-92 Simboluri grafice. Limita de temperatură Înlocuit prin: SR ISO 7000:2008 55.180 Distribuirea mărfurilor

55.180.10 Containere pentru uz general

STAS 6299/19-79 Containere pentru produse solide în vrac. Condiţii tehnice şi metode de încercare Înlocuit prin: SR ISO 1496-4+C1:2008

Page 26: Buletin Aprilie 2008

Buletinul Standardizării – Aprilie 2008

26

59 INDUSTRIA TEXTILĂ ŞI INDUSTRIA PIELĂRIEI

59.080 Produse din industria textilă

59.080.01 Textile în general

STAS 11077-90 Încercări ale rezistenţelor vopsirilor materialelor textile. Ţesătura etalon din lână Înlocuit prin: SR ISO 105-F01:2008 59.080.40 Ţesături acoperite

SR EN ISO 5981:1998 Suporturi textile acoperite cu cauciuc sau materiale plastice. Determinarea rezistenţei la efectul simultan al flexionării şi frecării Înlocuit prin: SR EN ISO 5981:2008 59.080.99 Alte produse pentru industria textilă

STAS 13138-93 Bandă etalon multifibră pentru efecte Înlocuit prin: SR ISO 105-F10:2008 59.120 Maşini pentru industria textilă

59.120.01 Maşini pentru industria textilă în general

STAS 11344-86 Maşini pentru finisaj textil. Lăţimi de lucru şi lăţimi nominale Înlocuit prin: SR ISO 1505:2008

STAS 12419-86 Maşini de canelat. Terminologie Înlocuit prin: SR ISO 476:2008 59.120.10 Maşini de filat, de răsucit şi de texturat

STAS 7183-89 Maşini pentru filaturi. Cilindrii trenurilor de laminare. Dimensiuni principale Înlocuit prin: SR ISO 98:2008 59.120.20 Maşini şi echipamente de bobinat

STAS 7183-89 Maşini pentru filaturi. Cilindrii trenurilor de laminare. Dimensiuni principale Înlocuit prin: SR ISO 98:2008

STAS 12419-86 Maşini de canelat. Terminologie Înlocuit prin: SR ISO 476:2008 59.120.30 Războaie. Maşini de ţesut

STAS 8756-90 Maşini de ţesut. Spete bituminate. Dimensiuni principale Înlocuit prin: SR ISO 366-1:2008

STAS 11850-90 Maşini de urzit. Lăţimi de lucru Înlocuit prin: SR ISO 2012:2008 59.120.40 Maşini de tricotat

STAS 12817-90 Maşini de tricotat. Pasul dintre ace Înlocuit prin: SR ISO 8188:2008 59.120.50 Maşini de vopsit şi de apretat

STAS 11344-86 Maşini pentru finisaj textil. Lăţimi de lucru şi lăţimi nominale Înlocuit prin: SR ISO 1505:2008 59.120.99 Alte maşini pentru industria textilă

STAS 10562-76 Suporturi pentru depunerea semifabricatelor şi firelor textile. Nomenclatură Înlocuit prin: SR ISO 1809:2008

STAS 11575-83 Maşini textile. Garnituri rigide de cardă. Terminologie Înlocuit prin: SR ISO 5234:2008 59.140 Industria pielăriei

59.140.20 Piei brute şi piei finite

STAS 1217-92 Piei brute de ovine Înlocuit prin: SR ISO 4683-1:2008 SR ISO 4683-2:2008

STAS 1218-76 Piei brute de caprine Înlocuit prin: SR ISO 7482-1:2008 SR ISO 7482-2:2008 SR ISO 7482-3:2008

SR ISO 4683-1:2001 Piei brute de ovine. Partea 1: Descrierea defectelor

SR ISO 7482-1:2000 Piei brute de caprine. Partea 1: Descrierea defectelor

61 INDUSTRIA DE CONFECŢII

61.020 Îmbrăcăminte

STAS 11228-85 Confecţii din piele şi înlocuitori de piele pentru îmbrăcăminte. Reguli pentru verificarea calităţii, metode de verificare, marcare, ambalare, depozitare, transport şi documente

65 AGRICULTURĂ

65.040 Clădiri, structuri şi instalaţii agricole

65.040.10 Clădiri, instalaţii şi echipamente pentru creşterea animalelor

SR EN 12737:2005 Produse prefabricate de beton. Plăci de pardoseală pentru adăposturi de animale Înlocuit prin: SR EN 12737+A1:2008 65.080 Îngrăşăminte

SR EN 13040:2003 Amelioratori de sol şi substraturi de cultură. Pregătirea eşantionului pentru analize chimice şi fizice, determinarea conţinutului în substanţă uscată, conţinutului de apă şi densităţii aparente în stare compactată în laborator Înlocuit prin: SR EN 13040:2008 67 INDUSTRIA ALIMENTARĂ

67.080 Fructe. Legume

67.080.01 Fructe, legume şi produse derivate în general

STAS R 9127/3-82 Fructe şi legume proaspete. Mere. Păstrarea în depozite frigorifice cu şi fără atmosferă controlată Înlocuit prin: SR ISO 1212:2008 67.080.10 Fructe şi produse derivate

STAS R 9127/11-85 Fructe proaspete. Căpşuni. Păstrarea în depozite frigorifice Înlocuit prin: SR ISO 6665:2008

STAS R 9127/12-76 Legume şi fructe proaspete. Caise. Păstrare frigorifică Înlocuit prin: SR ISO 2826:2008

STAS R 9127/13-75 Legume şi fructe proaspete. Citrice. Păstrare Înlocuit prin: SR ISO 3631:2008

STAS R 9127/14-85 Struguri de masă. Păstrarea în depozite frigorifice Înlocuit prin: SR ISO 2168:2008

Page 27: Buletin Aprilie 2008

Buletinul Standardizării – Aprilie 2008

27

STAS R 9127/1-85 Fructe proaspete. Piersici. Păstrarea în depozite frigorifice Înlocuit prin: SR ISO 873:2008

STAS R 9127/18-87 Pepeni galbeni. Transport şi depozitare frigorifică Înlocuit prin: SR ISO 9833:2008

STAS R 9127/22-89 Fructe proaspete. Prune. Păstrare şi transport frigorific Înlocuit prin: SR ISO 6662:2008

STAS R 9127/23-90 Fructe proaspete. Cireşe şi visine. Păstrare şi transport frigorific Înlocuit prin: SR ISO 7920:2008

STAS R 9127/24-90 Fructe proaspete. Afine. Păstrare şi transport frigorific Înlocuit prin: SR ISO 6664:2008

STAS R 9127/2-72 Fructe proaspete. Pere. Prescripţii de păstrare în depozite frigorifice Înlocuit prin: SR ISO 1134:2008 67.080.20 Legume şi produse derivate

STAS R 9127/10-74 Legume şi fructe proaspete. Praz. Păstrare Înlocuit prin: SR ISO 7922:2008

STAS R 9127/15-85 Legume proaspete. Fasole păstăi. Păstrarea în depozite frigorifice Înlocuit prin: SR ISO 9930:2008

STAS R 9127/16-85 Legume proaspete. Salată. Păstrarea în depozite frigorifice Înlocuit prin: SR ISO 8683:2008

STAS R 9127/17-87 Cartofi timpurii. Transport şi depozitare frigorifică Înlocuit prin: SR ISO 9376:2008

STAS R 9127/19-89 Legume proaspete. Ardei. Păstrare şi transport frigorific Înlocuit prin: SR ISO 6659:2008

STAS R 9127/20-89 Legume proaspete. Castraveţi. Păstrare şi transport frigorific Înlocuit prin: SR ISO 7560:2008

STAS R 9127/21-89 Ciuperci de cultură. Păstrare şi transport frigorific Înlocuit prin: SR ISO 7561:2008

STAS R 9127/4-88 Legume proaspete. Morcovi. Păstrare Înlocuit prin: SR ISO 2166:2008

STAS R 9127/5-90 Ceapă uscată. Păstrare Înlocuit prin: SR ISO 1673:2008

STAS R 9127/6-82 Cartofi de toamnă pentru consum alimentar. Păstrare Înlocuit prin: SR ISO 2165:2008

STAS R 9127/7-88 Legume proaspete. Tomate. Păstrare frigorifică Înlocuit prin: SR ISO 5524:2008

STAS R 9127/8-88 Legume proaspete. Varză. Pastrare Înlocuit prin: SR ISO 2167:2008

STAS R 9127/9-89 Usturoi uscat. Păstrare Înlocuit prin: SR ISO 6663:2008

67.100 Lapte şi produse lactate

67.100.10 Lapte şi produse prelucrate din lapte

SR EN ISO 14501:2003 Lapte şi produse din lapte. Determinarea conţinutului de alfatoxină M1. Purificare prin cromatografie de imunoafinitate şi determinare prin cromatografie de lichide de înaltă performanţă Înlocuit prin: SR EN ISO 14501:2008 71 CHIMIE

71.080 Chimie organică

71.080.60 Alcooli. Eteri

STAS 9953-74 Alcool etilic tehnic Înlocuit prin: SR ISO 1388-1:2008 SR ISO 1388-10:2008 SR ISO 1388-11:2008 SR ISO 1388-12:2008 SR ISO 1388-3:2008 SR ISO 1388-4:2008 SR ISO 1388-5:2008 SR ISO 1388-6:2008 SR ISO 1388-7:2008 SR ISO 1388-8:2008 SR ISO 1388-9:2008 75 INDUSTRIA PETROLIERĂ ŞI TEHNOLOGII

ASOCIATE

75.160 Combustibili

75.160.20 Combustibili lichizi

SR ISO 8217:1996 Produse petroliere. Combustibili (clasa F). Specificaţii ale combustibililor navali Înlocuit prin: SR ISO 8217:2008 75.180 Maşini şi utilaje pentru industria petrolieră şi a

gazului natural

75.180.10 Maşini şi utilaje pentru exploatare şi extracţie

SR EN ISO 13703:2004/AC:2004 Industriile petrolului şi gazelor naturale. Proiectarea şi instalarea sistemelor de conducte pe platformele marine de producţie Înlocuit prin: SR EN ISO 13703:2004/AC:2008 79 INDUSTRIA LEMNULUI

79.080 Semifabricate din lemn

SR EN 13297:2002 Acoperitoare de sol textile. Clasificarea mochetelor neţesute Înlocuit prin: SR EN 13297:2008 83 INDUSTRIA CAUCIUCULUI ŞI A MATERIALELOR

PLASTICE

83.060 Cauciuc

STAS 9313-73 Cauciuc vulcanizat. Determinarea aderenţei la asamblarea pe o placă metalică Înlocuit prin: SR ISO 813:2008

STAS 9314-73 Cauciuc vulcanizat. Determinarea aderenţei cauciucului la asamblarea între două plăci metalice Înlocuit prin: SR ISO 814:2008 83.100 Materiale celulare

SR EN ISO 5999:2005 Materiale polimerice alveolare flexibile. Spumă poliuretanică pentru utilizări sub sarcină, cu excepţia suporturilor de covoare. Specificaţie Înlocuit prin: SR EN ISO 5999:2008

Page 28: Buletin Aprilie 2008

Buletinul Standardizării – Aprilie 2008

28

SR EN ISO 8307:2000 Materiale polimerice celulare flexibile. Determinarea elasticităţii Înlocuit prin: SR EN ISO 8307:2008 83.140 Produse din cauciuc şi materiale plastice

STAS 5112-87 Produse de cauciuc vulcanizat. Depozitare şi transport Înlocuit prin: SR ISO 5285:2008 83.140.01 Produse din cauciuc şi materiale plastice, în

general

STAS 5112-87 Produse de cauciuc vulcanizat. Depozitare şi transport Înlocuit prin: SR ISO 5285:2008

SR EN ISO 15013:2003 Plăci extrudate de polipropilenă (PP). Cerinţe şi metode de încercare Înlocuit prin: SR EN ISO 15013:2008 83.140.40 Furtunuri flexibile

SR EN ISO 4671:2002 Furtunuri şi furtunuri cu racorduri la capete, de cauciuc şi materiale plastice. Metode de măsurare a dimensiunilor Înlocuit prin: SR EN ISO 4671:2008 83.140.50 Garnituri de etanşare

STAS 9220-81 Garnituri din cauciuc. Abateri limită la dimensiuni Înlocuit prin: SR ISO 3302-2:2008 85 INDUSTRIA HÂRTIEI

85.020 Procese pentru fabricarea hârtiei

STAS 7618/1-80 Subproduse din industria celulozei şi hârtiei. Soluţii bisulfitice de calciu brute şi de fierbere. Metode de analiză

STAS 7618/2-80 Subproduse din industria celulozei şi hârtiei. Soluţii bisulfitice de calciu reziduale. Metode de analiză

STAS 7973-76 Lignosulfonat de sodiu

STAS 8626-70 Lignosulfonat de calciu tehnic

STAS 10402-75 Produşi lignosulfonici. Determinarea fierului şi cromului

STAS 10403-75 Produşi lignosulfonici. Determinarea zaharurilor reducătoare totale

STAS 10433-75 Bioxid de titan pentru industria hârtiei. Luarea probelor si metode de analiza

STAS 10794-88 Ferocrom lignosulfonat

85.040 Celuloze

STAS 929-91 Pastă chimică din lemn. Celuloză sulfit neînalbită din răşinoase

STAS 1584-86 Celuloză sulfit pentru nitrare

STAS 3116-88 Pastă chimică din lemn. Celuloză sulfit pentru hârtii pergaminate

STAS 5895-86 Pastă chimică de lemn. Celuloză sodă-sulf neînalbită

STAS 6210-73 Semifabricate fibroase şi produse finite din industria celulozei şi hârtiei. Determinarea indicelui de cupru

STAS 8937-71 Semifabricate fibroase din industria celulozei. Determinarea capacităţii de reacţie a celulozelor chimice prin umflare

STAS 8938-71 Semifabricate fibroase din industria celulozei. Determinarea capacităţii de reacţie a celulozelor chimice prin solubilizarea celulozei în cadoxen

STAS 8987-71 Celuloză chimică. Celuloză sulfat din lemn de fag pentru celofibră

STAS 9967-75 Semifabricate fibroase din industria celulozei şi hârtiei. Determinarea filtrabilităţii cu aparatul tip Blaschke

STAS 10352-75 Semifabricate fibroase din industria celulozei. Determinarea reziduului nenitrat, dupa o nitrare de 5 minute a celulozelor chimice

85.060 Hârtie şi carton

STAS 3138-85 Carton pentru efecte poştale

STAS 3983-90 Carton tip Jacard

STAS 6210-73 Semifabricate fibroase şi produse finite din industria celulozei şi hârtiei. Determinarea indicelui de cupru

STAS 9949-90 Carton triplex sulfat

STAS 10259-81 Carton pentru tapiţerie auto cu utilizare în climat temperat

STAS 10282-82 Cartoane dure. Carton pentru geamantane şi ghiozdane

STAS 10374-80 Carton dur pentru cartea legată

STAS 10599-76 Carton pentru autoturisme. Determinarea migrării coloranţilor

STAS 10647-76 Carton pentru autoturisme. Determinarea stabilităţii dimensionale la cald

STAS 10648-76 Carton pentru autoturisme. Determinarea rezistenţei culorii la acţiunea luminii naturale sau artificiale (lampa cu xenon)

STAS 10653-76 Carton pentru autoturisme. Determinarea rezistenţei culorii la frecare

STAS 10964/1-86 Cartoane pentru autoturisme. Carton sudabil şi ambutisabil

STAS 10964/2-86 Cartoane pentru autoturisme. Carton granulat

STAS 10964/3-86 Cartoane pentru autoturisme. Carton fără încleiere

85.080 Produse din hârtie

STAS 2107-86 Hârtii de ambalaj obişnuite. Hârtie tip sulfit

STAS 3262-87 Hârtie pentru benzi de teleimprimator

Page 29: Buletin Aprilie 2008

Buletinul Standardizării – Aprilie 2008

29

STAS 3876-85 Hârtie pentru ţevi textile

STAS 4439-89 Ţevi de hârtie pentru industria textilă. Condiţii tehnice generale de calitate

STAS 4442-90 Hârtie suport heliografică

STAS 4526-78 Hârtie pentru acte

STAS 4603-85 Hârtie transparentă pentru schiţe

STAS 4723-77 Hârtie heliografică

STAS 5529-86 Confecţii din hârtie şi carton. Blocuri de corespondenţă

STAS 5614-87 Hârtie pentru tuburi flexibile

STAS 6503-81 Produse finite din industria hârtiei. Masa (pe metru patrat) produselor finite

STAS 8341/1-75 Tapete pe bază de polimeri cu suport de hârtie. Tapet pe bază de polimeri cu suport de hârtie, fără adeziv. Condiţii tehnice de calitate

STAS 8341/3-75 Tapete pe baza de polimeri cu suport de hârtie. Reguli si metode de verificare a calitatii

STAS 8839-72 Hârtie suport pentru tapete lavabile pe bază de polimeri

STAS 9134-84 Diagrame bandă pentru aparate înregistratoare

STAS 9178/1-87 Hârtii înnobilate pentru ambalaje de prezentare. Hârtie metalizata obtinuta prin casurare cu poliacetat de vinil (aracet)

STAS 9178/4-87 Hârtii înobilate pentru ambalaje de prezentare. Hârtie acoperita cu latex copolimer pe baza de clorura de vinil-clorura de viniliden

STAS 9178/5-87 Hârtii înnobilate pentru ambalaje de prezentare. Hârtie metalizata acoperita cu latex copolimer pe baza de clorura de vinil-clorura de viniliden

STAS 9260-72 Hârtie sulfit rezistentă pentru aşternut la maşinile de tipar înalt

STAS 9355-73 Hârtie extensibilă

STAS 9386-73 Hârtie şi carton pentru tipar. Determinarea indicelui de penetraţie cu dibutilftalat

STAS 9387-87 Celofan

STAS 9515-87 Plicuri şi hârtie pentru corespondenţa prin avion

STAS 9538/2-81 Hârtie pentru cromatografie şi electroforeză. Determinarea absorbţiei extractului apos

STAS 9538/3-81 Hârtie pentru cromatografie şi electroforeză. Determinarea fluorescentei

STAS 9538/5-74 Hârtie pentru cromatografie şi electroforeză. Determinarea reacţiei ninhidrice

STAS 9538/6-81 Hârtie pentru cromatografie şi electroforeză. Determinarea conţinutului de substanţe extractibile a diclormetan

STAS 9538/7-74 Hârtie pentru cromatografie şi electroforeză. Determinarea conţinutului de grupe carboxil

STAS 9933-80 Hârtii lăcuite. Hârtie acoperită cu poliacetat de vinil

STAS 9967-75 Semifabricate fibroase din industria celulozei şi hârtiei. Determinarea filtrabilităţii cu aparatul tip Blaschke

STAS 10139-92 Hârtii pergaminate. Hârtie pergaminată tip cristal

STAS 10202/1-75 Hârtii tehnice. Hârtie suport-impregnare tip tegofilm

STAS 10202/2-75 Hârtii tehnice. Hârtie suport-impregnare tip tegotex

STAS 10352-75 Semifabricate fibroase din industria celulozei. Determinarea reziduului nenitrat, dupa o nitrare de 5 minute a celulozelor chimice

STAS 10375-90 Hârtie pentru caşurarea copertelor

STAS 10440-85 Hârtie suport pentru plicuri cu serveţele parfumate

STAS 10669-77 Hârtii şi cartoane înnobilate pentru ambalaj. Determinarea rezistenţei la delaminare

STAS 10789-87 Hârtie fotografică alb-negru

STAS 11968-85 Hârtii suport. Hârtie suport impregnare pentru filme decor

STAS 12467/1-86 Subproduse din industria celulozei si hârtiei. Solutii bisulfitice de amoniu, brute si de fierbere. Metode de analiza

STAS 12467/2-86 Subproduse din industria celulozei si hârtiei. Solutii bisulfitice de amoniu, reziduale. Metode de analiza

STAS 12768-89 Hârtii suport. Hârtie suport pentru benzi utilizate la prelucrarea informaţiilor

87 INDUSTRIA DE VOPSELE ŞI COLORANŢI

87.060 Ingrediente pentru vopsele

87.060.30 Solvenţi

STAS 9953-74 Alcool etilic tehnic Înlocuit prin: SR ISO 1388-1:2008 SR ISO 1388-10:2008 SR ISO 1388-11:2008 SR ISO 1388-12:2008 SR ISO 1388-3:2008 SR ISO 1388-4:2008 SR ISO 1388-5:2008 SR ISO 1388-6:2008 SR ISO 1388-7:2008 SR ISO 1388-8:2008 SR ISO 1388-9:2008

Page 30: Buletin Aprilie 2008

Buletinul Standardizării – Aprilie 2008

30

91 CONSTRUCŢII ŞI MATERIALE DE CONSTRUCŢII

91.100 Materiale de construcţii

91.100.30 Beton şi produse din beton

SR EN 445:2001 Paste pentru cabluri pretensionate. Metode de încercare Înlocuit prin: SR EN 445:2008

SR EN 446:2001 Paste pentru cabluri pretensionate. Procedură de injecţie a pastelor Înlocuit prin: SR EN 446:2008

SR EN 447:2001 Paste pentru cabluri pretensionate. Prescripţii pentru paste curente Înlocuit prin: SR EN 447:2008

SR EN 450-1:2006 Cenuşă zburătoare pentru beton. Partea 1: Definiţii, condiţii şi criterii de conformitate Înlocuit prin: SR EN 450-1+A1:2008

SR EN 12737:2005 Produse prefabricate de beton. Plăci de pardoseală pentru adăposturi de animale Înlocuit prin: SR EN 12737+A1:2008

SR EN 13369:2004/AC:2007 Reguli comune pentru produse prefabricate de beton Înlocuit prin: SR EN 13369:2004/AC:2008 91.120 Protecţia exterioară şi interioară a clădirilor

91.120.10 Izolaţie termică

SR EN ISO 9346:1998 Izolaţie termică. Transfer de masă. Mărimi fizice şi definiţii Înlocuit prin: SR EN ISO 9346:2008

SR EN ISO 14683/AC:2002 Punţi termice în clădiri. Transmitanţa termică liniară. Metode simplificate şi valori aproximate Înlocuit prin: SR EN ISO 14683:2008

SR EN ISO 14683:2004 Punţi termice în clădiri. Transmitanţa termică liniară. Metode simplificate şi valori aproximate Înlocuit prin: SR EN ISO 14683:2008 91.140 Instalaţii în clădiri

91.140.50 Sisteme de alimentare cu energie electrică

SR HD 384.7.703 S1:2003 Instalaţii electrice în construcţii. Partea 7: Prescripţii pentru instalaţii şi amplasamente speciale. Secţiunea 703: Încăperi conţinând încălzitoare pentru saune Înlocuit prin: SR HD 60364-7-703:2005

SR CEI 60364-4-442+A1:1999 Instalaţii electrice în construcţii. Partea 4: Măsuri de protecţie pentru asigurarea securităţii. Capitolul 44: Protecţia împotriva supratensiunilor. Secţiunea 442: Protecţia instalaţiilor de joasă tensiune împotriva defectelor la pământ din instalaţiile de înaltă tensiune Înlocuit prin: SR CEI 60364-4-44:2005 91.160 Iluminat

91.160.01 Iluminatul în general

SR EN 12193:2002 Iluminat. Iluminatul spaţiilor destinate activităţilor sportive Înlocuit prin: SR EN 12193:2008 93 CONSTRUCŢII CIVILE

93.040 Construcţii de poduri

STAS 1349-78 Poduri de cale ferată şi şosea. Poduri de lemn. Prescripţii de proiectare Înlocuit prin: SR EN 1995-2:2005/NA:2008 97 ECHIPAMENT PENTRU UZ CASNIC ŞI COMERCIAL.

ECHIPAMENT PENTRU DISTRACŢII. ECHIPAMENT PENTRU SPORT

97.190 Echipamente pentru copii

SR EN 12586:2002 Articole de puericultură. Elemente de susţinere pentru suzete. Cerinţe de securitate şi metode de încercare Înlocuit prin: SR EN 12586:2008 97.220 Echipamente şi instalaţii sportive

97.220.10 Instalaţii sportive

SR EN 12193:2002 Iluminat. Iluminatul spaţiilor destinate activităţilor sportive Înlocuit prin: SR EN 12193:2008 97.220.40 Echipamente pentru sporturi în aer liber şi

sporturi acvatice

SR EN 13138-2:2003 Dispozitive ajutătoare la plutire pentru învăţarea înotului. Partea 2: Cerinţe de securitate şi metode de încercare pentru dispozitive ajutătoare pentru plutire ţinute de o persoană Înlocuit prin: SR EN 13138-2:2008

SR EN 13138-3:2004 Dispozitive ajutătoare la plutire pentru învaţarea înotului. Partea 3: Cerinţe de securitate şi metode de încercare pentru dispozitive ajutătoare la plutire în care copilul poate fi aşezat Înlocuit prin: SR EN 13138-3:2008

Page 31: Buletin Aprilie 2008

Buletinul Standardizării – Aprilie 2008

31

STANDARDE EUROPENE ADOPTATE INIŢIAL PRIN FILĂ DE CONFIRMARE SAU NOTĂ DE CONFIRMARE PENTRU CARE SE PUBLICĂ VERSIUNEA ROMÂNĂ

În această rubrică sunt înscrise standardele române adoptate iniţial prin filă de confirmare sau notă de confirmare şi pentru care se publică varianta română.

Data de aprobare menţionată sub titlul standardului este data la care a fost adoptat standardul european prin filă de confirmare sau notă de confirmare.

Versiunea română publicată înlocuieşte fila de confirmare sau nota de confirmare a adoptării standardului respectiv, publicată anterior.

01 GENERALITĂŢI, TERMINOLOGIE, STANDARDIZARE. DOCUMENTARE

01.040 Vocabulare

01.040.17 Metrologie şi măsurare. Fenomene fizice (Vocabulare)

SR EN 14255-4:2007 Măsurarea şi evaluarea expunerii persoanelor la radiaţii optice incoerente. Partea 4: Terminologie şi mărimi utilizate pentru măsurarea expunerii la radiaţie ultravioletă, vizibilă şi infraroşuData aprobării: 30/03/2007 Data traducerii: 31/03/2008

13 MEDIU. PROTECŢIA SĂNĂTĂŢII. SECURITATE

13.220 Protecţia contra incendiilor

13.220.20 Protecţia contra incendiilor

SR EN 54-20:2006 Sisteme de detectare şi de alarmare la incendiu. Partea 20: Detectoare de fum prin aspiraţie Data aprobării: 28/09/2006 Data traducerii: 31/03/2008

SR EN 12094-8:2006 Instalaţii fixe de luptă împotriva incendiilor. Componente ale instalaţiilor de stingere cu gaz. Partea 8: Cerinţe şi metode de încercare pentru racorduri Data aprobării: 28/09/2006 Data traducerii: 31/03/2008

17 METROLOGIE ŞI MĂSURARE. FENOMENE FIZICE

17.180 Optică şi măsurări optice

17.180.20 Culori şi măsurarea luminii

SR EN 14255-4:2007 Măsurarea şi evaluarea expunerii persoanelor la radiaţii optice incoerente. Partea 4: Terminologie şi mărimi utilizate pentru măsurarea expunerii la radiaţie ultravioletă, vizibilă şi infraroşuData aprobării: 30/03/2007 Data traducerii: 31/03/2008

17.240 Măsurări de radiaţii

SR EN 14255-4:2007 Măsurarea şi evaluarea expunerii persoanelor la radiaţii optice incoerente. Partea 4: Terminologie şi mărimi utilizate pentru măsurarea expunerii la radiaţie ultravioletă, vizibilă şi infraroşuData aprobării: 30/03/2007 Data traducerii: 31/03/2008

31 ELECTRONICĂ

31.040 Rezistoare electrice

SR HD 349 S1:2003 Diametre preferenţiale ale terminalelor condensatoarelor şi rezistoarelor Data aprobării: 31/10/2003 Data traducerii: 31/03/2008

31.060 Condensatoare

SR HD 349 S1:2003 Diametre preferenţiale ale terminalelor condensatoarelor şi rezistoarelor Data aprobării: 31/10/2003 Data traducerii: 31/03/2008

77 METALURGIE

77.140 Produse din oţel şi fontă

77.140.75 Ţevi şi tuburi din oţel pentru utilizări speciale

SR EN 10210-1:2006 Profile cave finisate la cald pentru construcţii, din oţeluri nealiate şi cu granulaţie fină. Partea 1: Condiţii tehnice de livrare Data aprobării: 31/10/2006 Data traducerii: 31/03/2008

SR EN 10219-1:2006 Profile cave formate la rece, sudate, pentru construcţii, din oţeluri nealiate şi cu granulaţie fină. Partea 1: Condiţii tehnice de livrare Data aprobării: 31/10/2006 Data traducerii: 31/03/2008

79 INDUSTRIA LEMNULUI

79.080 Semifabricate din lemn

SR EN 14342:2005/AC:2007 Pardoseli şi parchet de lemn. Caracteristici, evaluarea conformităţii şi marcare Data aprobării: 15/12/2007 Data traducerii: 31/03/2008

SR EN 14915:2007/AC:2007 Lambriuri şi placări de lemn masiv. Caracteristici, evaluarea conformităţii şi marcare Data aprobării: 15/12/2007 Data traducerii: 31/03/2008

91 CONSTRUCŢII ŞI MATERIALE DE CONSTRUCŢII

91.060 Elemente ale construcţiilor

91.060.10 Ziduri. Pereţi despărţitori. Faţade

SR EN 13119:2007 Pereţi cortină. Terminologie Data aprobării: 30/09/2007 Data traducerii: 31/03/2008

91.060.50 Uşi şi ferestre

SR EN ISO 10077-1:2007 Performanţa termică a ferestrelor, uşilor şi obloanelor. Calculul coeficientului de transfer termic. Partea 1: Generalităţi Data aprobării: 31/01/2007 Data traducerii: 31/03/2008

Page 32: Buletin Aprilie 2008

Buletinul Standardizării – Aprilie 2008

32

91.080 Structuri de construcţii

91.080.01 Structuri de construcţii, în general

SR EN 15026:2007 Performanţa higrotermică a componentelor şi elementelor clădirilor. Evaluarea transferului de umiditate prin simulare numerică Data aprobării: 28/09/2007 Data traducerii: 31/03/2008

91.080.40 Structuri de beton

SR EN 13412:2007 Produse şi sisteme pentru protecţia şi repararea structurilor de beton. Metode de încercări. Determinarea modulului de elasticitate la compresiune Data aprobării: 26/01/2007 Data traducerii: 31/03/2008

SR EN 15183:2007 Produse şi sisteme pentru protecţia şi repararea structurilor de beton. Metode de încercări. Încercarea de evaluare a protecţiei împotriva coroziunii Data aprobării: 26/01/2007 Data traducerii: 31/03/2008

SR EN 15184:2007 Produse şi sisteme pentru protecţia şi repararea structurilor de beton. Metode de încercări. Încercarea de aderenţă la beton prin forfecare a armăturii protejate (încercarea prin smulgere) Data aprobării: 26/01/2007 Data traducerii: 31/03/2008

91.100 Materiale de construcţii

91.100.10 Ciment. Ipsos. Var. Mortar

SR EN 14647:2006/AC:2007 Ciment de aluminat de calciu. Compoziţie, specificaţii şi criterii de conformitate Data aprobării: 26/03/2007 Data traducerii: 10/03/2008

91.100.30 Beton şi produse din beton

SR EN 480-1:2007 Aditivi pentru beton, mortar şi pastă. Metode de încercare. Partea 1: Beton şi mortar de referinţă pentru încercări Data aprobării: 25/04/2007 Data traducerii: 31/03/2008

SR EN 480-14:2007 Aditivi pentru beton, mortar şi pastă. Metode de încercare. Partea 14: Determinarea efectului asupra tendinţei de coroziune a oţelului pentru armare prin metoda electrochimică potenţiostatică Data aprobării: 26/03/2007 Data traducerii: 31/03/2008

SR EN 480-2:2007 Aditivi pentru beton, mortar şi pastă. Metode de încercare. Partea 2: Determinarea timpului de priză Data aprobării: 26/01/2007 Data traducerii: 31/03/2008

SR EN 13225:2005/AC:2007 Produse prefabricate de beton. Elemente liniare de structură Data aprobării: 26/03/2007 Data traducerii: 10/03/2008

SR EN 14487-2:2007 Beton care se aplică prin pulverizare. Partea 2: Executare Data aprobării: 26/03/2007 Data traducerii: 31/03/2008

91.100.60 Materiale pentru izolaţie termică şi fonică

SR EN 14063-1:2005/AC:2007 Produse termoizolante destinate utilizării la clădiri. Izolaţie termică formată in-situ pe bază de agregate uşoare de argilă expandată. Partea 1: Specificaţie de produse în vrac înainte de instalare Data aprobării: 26/03/2007 Data traducerii: 10/03/2008

91.120 Protecţia exterioară şi interioară a clădirilor

91.120.01 Protecţia exterioară şi interioară a clădirilor în general

SR EN 15217:2007 Performanţa energetică a clădirilor. Metode de exprimare a performanţei energetice şi de certificare energetică a clădirilorData aprobării: 31/10/2007 Data traducerii: 31/03/2008

91.120.10 Izolaţie termică

SR EN ISO 10077-1:2007 Performanţa termică a ferestrelor, uşilor şi obloanelor. Calculul coeficientului de transfer termic. Partea 1: Generalităţi Data aprobării: 31/01/2007 Data traducerii: 31/03/2008

91.120.20 Acustică în clădiri. Izolaţie fonică

SR EN ISO 140-16:2007 Acustică. Măsurarea izolării acustice în clădiri şi a elementelor de construcţii. Partea 16: Măsurarea în laborator a îmbunătăţirii indicelui de atenuare acustică printr-o acoperire suplimentară Data aprobării: 30/01/2007 Data traducerii: 11/03/2008

91.140 Instalaţii în clădiri

91.140.01 Instalaţii în clădiri în general

SR EN 15251:2007 Parametri de calcul ai ambianţei interioare pentru proiectarea şi evaluarea performanţei energetice a clădirilor, care se referă la calitatea aerului interior,confort termic, iluminat şi acustică Data aprobării: 31/10/2007 Data traducerii: 31/03/2008

97 ECHIPAMENT PENTRU UZ CASNIC ŞI COMERCIAL. ECHIPAMENT PENTRU DISTRACŢII. ECHIPAMENT PENTRU SPORT

97.100 Aparate de încălzit de uz casnic, industrial şi comercial

97.100.30 Aparate de încălzit cu combustibili solizi

SR EN 13229:2003/A1:2004 Aparate care includ focare deschise cu combustibili solizi. Cerinţe şi metode de încercare Data aprobării: 02/09/2004 Data traducerii: 31/03/2008

97.180 Echipamente menajere şi comerciale diverse

SR EN ISO 9994:2006 Brichete. Specificaţii pentru securitate Data aprobării: 29/09/2006 Data traducerii: 03/03/2008

Page 33: Buletin Aprilie 2008

Buletinul Standardizării – Aprilie 2008

33

SR EN 13869:2003 Brichete. Rezistenţă la acţiunea copiilor. Cerinţe de securitate şi metode de încercare Data aprobării: 17/04/2003 Data traducerii: 03/03/2008

97.220 Echipamente şi instalaţii sportive

97.220.10 Instalaţii sportive

SR EN 15301-2:2007 Suprafeţe pentru activităţi sportive. Partea 2: Determinarea în laborator a rezistenţei de rupere la forfecare a stratului superior al suprafeţelor minerale neliate Data aprobării: 30/09/2007 Data traducerii: 31/03/2008

PROIECTE DE STANDARDE ÎN ANCHETĂ PUBLICĂ

Proiectele de standarde române de mai jos (teme noi şi revizuiri de standarde) sunt supuse anchetei publice. Asupra acestor proiecte poate face observaţii orice persoană fizică sau juridică. Proiectele pot fi obţinute de la ASRO, indicând comitetul tehnic. Observaţiile trebuie transmise pe adresa Asociaţiei de Standardizare din România până la termenul indicat după fiecare proiect, termen care reprezintă sfârşitul anchetei publice. CT 95 Produse agroalimentare şi metode de analiză SR 13531:2008 Produse alimentare. Determinarea indicelui de peroxid Termen pentru observaţii: 2008-06-30 CT 103 Textile SR 5279:2008 Îmbrăcăminte. Măsurarea corpului omenesc Rev: STAS 5279-93 Termen pentru observaţii: 2008-05-31 CT 360 Caracterizarea deşeurilor şi a nămolurilor SR 13526:2008 Salubrizarea localităţilor. Deşeuri urbane. Prescripţii de proiectare a punctelor de precolectare selectivă Termen pentru observaţii: 2008-06-30 CT 367 Bere şi băuturi alcoolice SR 6182-1:2008 Vin. Determinarea acidităţii totale Rev: STAS 6182/1-79 Termen pentru observaţii: 2008-06-30

SR 6182-2:2008 Vin. Determinarea acidităţii volatile Rev: STAS 6182/2-86 Termen pentru observaţii: 2008-06-30 SR 6182-3:2008 Vin. Determinarea cenuşii Rev: STAS 6182/3-70 Termen pentru observaţii: 2008-06-30 SR 6182-21:2008 Vin. Determinarea acidului lactic Rev: STAS 6182/21-73 Termen pentru observaţii: 2008-06-30 SR 6182-34:2008 Vin. Determinarea acidului tartric Rev: STAS 6182/34-74 Termen pentru observaţii: 2008-06-30

PROPUNERI DE CONFIRMARE

În această rubrică sunt publicate propuneri de confirmare standarde, propuneri rezultate în urma examinării în cadrul comitetelor tehnice. CT 55 Documentaţie, desen tehnic şi simboluri grafice SR 74:1994 Desene tehnice. Impăturire STAS 406-85 Raze normale de racordare STAS 855-79 Desene tehnice de construcţii. Întocmirea desenelor pentru construcţii din beton şi beton armat STAS 1146-84 Desene tehnice. Reguli de execuţie grafică a diagramelor

STAS 1434-83 Desene tehnice de construcţii. Linii, cotare, reprezentări convenţionale, indicator STAS 1646-76 Orientare geometrică şi sens de mişcare STAS 2644-73 Desene tehnice. Instalaţii termoenergetice. Semne convenţionale STAS 4659-87 Documentaţia tehnică în construcţia de maşini. Borderoul documentaţiei de bază

Page 34: Buletin Aprilie 2008

Buletinul Standardizării – Aprilie 2008

34

STAS 5013/1-82 Desene tehnice. Roţi dinţate cilindrice. Indicarea elementelor danturii STAS 5013/2-82 Desene tehnice. Cremaliere. Indicarea elementelor danturii STAS 5013/3-82 Desene tehnice. Roţi dinţate conice. Indicarea elementelor danturii STAS 5013/4-82 Desene tehnice. Melci şi roţi melcate cilindrice. Indicarea elementelor danturii STAS 5013/5-91 Desene tehnice. Roţi de lanţ pentru lanţuri de transmisie cu bolţuri, bucşe sau role. Indicarea elementelor danturii STAS 6224-82 Desene tehnice. Produse finite din lemn. Clasificarea desenelor şi reprezentări convenţionale STAS 6269-90 Documentaţia tehnică în construcţia de maşini. Clasificare STAS 6857/1-85 Documentaţia tehnică în construcţia de maşini. Condiţii generale pentru desene de execuţie STAS 6857/2-85 Documentaţia tehnică în construcţia de maşini. Condiţii generale pentru documente scrise STAS 7075-90 Documentaţia tehnică în construcţia de maşini. Reguli de efectuare a modificărilor în documentaţia de bază STAS 7299-78 Documentaţia tehnică în construcţia de maşini. Duplicatele şi copiile documentaţiei de bază STAS 7385/2-85 Desene tehnice. Toleranţe geometrice. Baze de referinţă şi sisteme de baze de referinţă STAS 9025-81 Asamblări filetate. Lungimi de înşurubare STAS 9773-88 Desene tehnice de construcţii. Întocmirea desenelor pentru construcţii metalice. Reguli de reprezentare şi cotare STAS 9796/1-82 Desene de construcţie şi arhitectură. Terminologie STAS 9796/2-82 Desene de construcţie şi arhitectură. Metode de proiectare ortogonală STAS 10716-76 Construcţii hidrotehnice. Scheme de amenajare hidroenergetice. Semne conveţionale şi simboluri STAS 10851-82 Documentaţia tehnică în construcţia de maşini. Cartea tehnică a produsului STAS 10936-82 Desene tehnice. Indicarea marcării produselor STAS 11574-91 Locaşuri şi lamaje pentru organe de asamblare filetate. Forme şi dimensiuni STAS 12712-89 Desene tehnice. Principiul fundamental de tolerare

SR 13475:2002 Marcarea armamentului individual şi a armamentului uşor CT 85 Maşini de ridicat SR 1944-1:1999 Instalaţii de ridicat. Cârlige simple forjate, cu tijă. Partea 1: Condiţii tehnice pentru materiale, execuţie şi livrare SR 1944-2:1999 Instalaţii de ridicat. Cârlige simple forjate, cu tijă. Partea 2: Cârlige cu tijă neprelucrată SR 1944-3:2000 Instalaţii de ridicat. Cârlige simple forjate, cu tijă. Partea 3: Cârlige cu tijă filetată SR 1944-4:1999 Instalaţii de ridicat. Cârlige simple forjate cu tijă. Partea 4: Filet rotund CT 103 Textile STAS 12830-90 Îmbrăcăminte pentru femei. Dimensiunile corpurilor CT 152 Instalaţii şi vase sub presiune de uz industrial STAS 4635-90 Utilaj pentru industria chimică. Recipiente. Capacităţi nominale STAS 4781-85 Recipiente sub presiune. Placă de timbru STAS 5407-68 Aparate pentru industria chimică. Amestecătoare verticale. Turaţii nominale STAS 5454-87 Utilaj pentru industria chimică. Amestecătoare verticale. Tipuri şi caracteristici principale STAS 5455-82 Utilaje pentru industria chimică. Suporturi laterale pentru recipiente. Forme şi dimensiuni STAS 5520-82 Utilaje pentru industria chimică. Suporturi - picior pentru recipiente. Forme şi dimensiuni STAS 5567-76 Utilaj pentru industria chimică. Amestecătoare verticale. Diametrele arborilor STAS 5661/1-86 Utilaj pentru industria chimică. Guri de vizitare rotunde, din oţel, pentru recipiente. Clasificare, simbolizare şi notare STAS 5661/2-79 Utilaj pentru industria chimică. Guri de vizitare rotunde, cu capac plan, şi şuruburi fixe. Forme şi dimensiuni STAS 5661/3-79 Utilaj pentru industria chimică. Guri de vizitare rotunde, cu capac bombat şi şuruburi fixe. Forme şi dimensiuni STAS 5661/4-87 Utilaj pentru industria chimică. Guri de vizitare rotunde, cu capac plan şi şuruburi rabatabile STAS 5661/5-87 Utilaj pentru industria chimică. Guri de vizitare rotunde, cu capac bombat şi şuruburi rabatabile STAS 5661/6-77 Utilaj pentru industria chimică. Guri de vizitare rotunde, cu deschidere rapidă, cu capac rabatabil

Page 35: Buletin Aprilie 2008

Buletinul Standardizării – Aprilie 2008

35

STAS 5661/7-77 Utilaj pentru industria chimică. Guri de vizitare rotunde, cu deschidere rapidă, cu capac pivotant STAS 6732-79 Utilaje pentru industria chimică. Racorduri pentru recipiente Pn 1...Pn 250. Tipuri constructive STAS 6733-83 Utilaj pentru industria chimică. Funduri pentru recipiente. Tipuri şi diametre STAS 6870-91 Utilaje pentru industria chimică. Flanşe pentru recipiente. Tipuri şi diametre nominale STAS 7159-90 Utilaj pentru industria chimica. Recipiente cilindrice. Diametre STAS 7953-83 Utilaj pentru industria chimică. Vase de măsurare metalice. Forme şi dimensiuni principale STAS 8019-80 Rezervoare pentru combustibil lichid. Rezervor cilindric cu axa orizontală. Dimensiuni principale STAS 8435-75 Utilaj pentru industria chimică. Schimbătoare de căldură. Clasificare STAS 8475-83 Utilaj pentru industria chimică. Schimbătoare de căldură cu manta şi fascicul tubular rigid. Tipuri şi dimensiuni principale STAS 8500-77 Utilaje pentru industria chimică. Bosaje pentru sudare, Pn6...Pn40 STAS 8644-78 Utilaje pentru industria chimică. Presgarnituri pentru arborii amestecătoarelor verticale. Dimensiuni principale STAS 8645-85 Utilaj pentru industria chimică. Presgarnituri pentru ţevi. Dimensiuni principale STAS 8815/1-79 Utilaj pentru industria chimică. Racorduri pentru sudare, cu flanşă plată captuşită, sudată. Condiţii tehnice generale de calitate STAS 8815/2-79 Utilaj pentru industria chimică. Racorduri pentru sudare, cu flanşă plată captuşita, sudată. Pn 2,5. Dimensiuni STAS 8815/3-79 Utilaj pentru industria chimică. Racorduri pentru sudare, cu flanşă plată, captuşită, sudată Pn 6. Dimensiuni STAS 8815/4-79 Utilaj pentru industria chimică. Racorduri pentru sudare cu flanşă plată, captuşita, sudată. Pn 10. Dimensiuni STAS 8815/5-79 Utilaj pentru industria chimică. Racorduri pentru sudare, cu flanşă plată, captuşita, sudată Pn 16. Dimensiuni STAS 8815/6-82 Utilaj pentru industria chimică. Racorduri pentru sudare, cu flaşă plată, captuşită, sudată. Pn 25. Dimensiuni STAS 9315/1-80 Utilaje pentru industria chimică şi petrochimică. Acţiuni seismice STAS 9315/2-78 Utilaje pentru industria chimică şi petrochimică. Acţiunea vântului

STAS 9801/10-90 Flanşe pentru recipiente. Flanşe plate, pentru sudare, pentru recipiente cu presiune până la 0,07 MPa. Dimensiuni STAS 9801/1-91 Flanşe pentru recipiente. Presiuni nominale, presiuni de lucru maxime admisibile şi presiuni de încercare STAS 9801/2-91 Flanşe pentru recipiente. Condiţii tehnice generale de calitate STAS 9801/3-90 Flanşe pentru recipiente. Garnituri de etanşare. Dimensiuni STAS 9801/4-90 Flanşe pentru recipiente. Flanşe plate pentru sudare. Dimensiuni STAS 9801/5-90 Flanşe pentru recipiente. Flanşe plate pentru sudare, căptuşite. Dimensiuni STAS 9801/6-90 Flanşe pentru recipiente. Flanşe cu gât, pentru sudare. Dimensiuni STAS 9801/7-90 Flanşe pentru recipiente. Flanşe plate, cu gât, pentru sudare. Dimensiuni STAS 9801/8-90 Flanşe pentru recipiente. Flanşe plate, cu gât, pentru sudare, căptuşite. Dimensiuni STAS 9801/9-90 Flanşe pentru recipiente. Flanşe plate, pentru sudare, pentru recipiente cu presiune până la 0,07 MPa. Dimensiuni STAS 10687-76 Utilaj pentru industria chimică. Element de etanşare biconic STAS 10688-82 Utilaj pentru industria chimică. Recipiente cilindrice verticale cu amestecător. Tipuri şi dimensiuni principale STAS 10817-82 Utilaje pentru industria chimică. Suporturi şa pentru recipiente. Forme şi dimensiuni STAS 10868-77 Utilaje pentru industria chimică. Dispozitive pentru rezemarea amestecatoarelor verticale STAS 10987-83 Utilaj pentru industria chimică. Schimbătoare de căldură cu manta şi fascicul tubular U, fără spaţiu de vapori. Tipuri şi dimensiuni principale STAS 10988-83 Utilaj pentru industria chimică. Schimbătoare de căldură cu manta şi cap mobil, fără spaţiu de vapori. Tipuri şi dimensiuni principale STAS 11601-81 Utilaje pentru industria chimică. Impeblere pentru amestecătoare verticale. Dimensiuni principale STAS 11602-81 Utilaje pentru industria chimică. Spărgătoare de vârtej pentru amestecătoare verticale. Dimensiuni principale CT 154 Maşini şi utilaje pentru industria textilă, pielărie

şi încălţăminte STAS 1904/1-89 Maşini de ţesut. Suveici din lemn. Condiţii tehnice generale de calitate

Page 36: Buletin Aprilie 2008

Buletinul Standardizării – Aprilie 2008

36

STAS 1904/2-89 Maşini de ţesut. Suveică tip SM-BF. Dimensiuni principale STAS 1904/3-89 Maşini de ţesut. Suveică tip SM-BO. Dimensiuni principale STAS 1904/4-89 Maşini de ţesut. Suveică tip SM-MF. Dimensiuni principale STAS 1904/5-89 Maşini de ţesut. Suveică tip SM-LF. Dimensiuni principale STAS 1904/6-89 Maşini de ţesut. Suveică tip SM-LO. Dimensiuni principale STAS 1904/7-89 Maşini de ţesut. Suveică tip SA-C. Dimensiuni principale STAS 1904/8-89 Maşini de ţesut. Suveică tip SA-S. Dimensiuni principale STAS 4925-89 Maşini de ţesut. Vârfuri pentru suveici STAS 5506-89 Maşini de ţesut. Arcuri pentru suveici STAS 6301-78 Utilaj poligrafic. Linii tipografice STAS 6302-77 Utilaj poligrafic. Litera tipografica. Dimensiuni STAS 6694-84 Maşini de filat şi răsucit cu inele, pentru bumbac şi lână. Numărul de fuse STAS 7059-86 Maşini şi utilaje pentru industria textilă. Clasificare STAS 8297/1-81 Maşini de cusut de uz casnic. Clasificare şi terminologie STAS 8297/3-81 Maşini de cusut de uz casnic. Condiţii tehnice generale de calitate STAS 8297/4-81 Maşini de cusut de uz casnic. Reguli pentru verificarea calităţii STAS 8297/5-81 Maşini de cusut de uz casnic. Metoda de determinare a distanţei dintre împunsaturi STAS 8297/6-81 Maşini de cusut de uz casnic. Metoda de determinare a capacităţii de asamblare a materialelor de cusut STAS 8297/7-81 Maşini de cusut de uz casnic. Metoda de determinare a stabilităţii direcţiei de coasere STAS 8297/8-81 Maşini de cusut de uz casnic. Metoda de determinare a deplasării materialelor de cusut unul faţă de altul STAS 8297/9-81 Maşini de cusut de uz casnic. Metoda de determinare a stabilităţii tensiunii firului acului STAS 8686/1-81 Maşini textile. Maşini pentru filatură. Definirea părţilor dreapta şi stânga STAS 8686/2-82 Maşini textile. Maşini de preparaţie pentru ţesătorii. Definirea părţilor dreapta şi stânga

STAS 8755-70 Maşini de ţesut. Lamele pentru veghetori de urzeală. Dimensiuni STAS 9640-89 Ace drepte, de cusut manual STAS 10683/10-90 Maşini de ţesut. Rame - iţe tip K. Dimensiuni principale STAS 10683/11-90 Maşini de ţesut. Rame - iţe tip L. Dimensiuni principale STAS 10683/2-90 Maşini de ţesut. Rame - iţe, tip A. Dimensiuni principale STAS 10683/3-90 Maşini de ţesut. Rame - iţe tip B. Dimensiuni principale STAS 10683/4-90 Maşini de ţesut. Rame - iţe tip C. Dimensiuni principale STAS 10683/5-90 Maşini de ţesut. Rame - iţe tip D. Dimensiuni principale STAS 10683/6-90 Maşini de ţesut. Rame - iţe tip E. Dimensiuni principale STAS 10683/7-90 Maşini de ţesut. Rame - iţe tip F. Dimensiuni principale STAS 10683/8-90 Maşini de ţesut. Rame - iţe tip G. Dimensiuni principale STAS 10683/9-90 Maşini de ţesut. Rame - iţe tip H. Dimensiuni principale STAS 10747-86 Maşini de ţesut automate. Spete metalice cositorite cu legătură simplă. Tipuri şi dimensiuni principale STAS 10860-88 Maşini şi utilaje pentru filatură. Ace textile cu secţiune rotundă. Dimensiuni STAS 10864-88 Maşini şi utilaje pentru filaturi. Ace textile cu secţiune plata. Dimensiuni STAS 10870-89 Maşini de ţesut. Inele pentru canete STAS 10871-87 Maşini de ţesut. Călăreţi pentru rame-iţe. Tipuri şi dimensiuni STAS 11185/1-91 Maşini de ţesut. Canete. Condiţii tehnice generale de calitate STAS 11185/2-91 Maşini de ţesut. Canete tip CA-A. Dimensiuni principale STAS 11185/3-91 Maşini de ţesut. Canete tip CA-B. Dimensiuni principale STAS 11185/4-91 Maşini de ţesut. Caneta tip CA-C. Dimensiuni principale STAS 11185/5-91 Maşini de ţesut. Caneta tip CA-D. Dimensiuni principale STAS 11185/6-91 Maşini de ţesut. Canete tip CM-A. Dimensiuni principale STAS 11185/7-91 Maşini de ţesut. Canete tip CM-B. Dimensiuni principale STAS 11185/8-91 Maşini de ţesut. Canete tip CM-C. Dimensiuni principale

Page 37: Buletin Aprilie 2008

Buletinul Standardizării – Aprilie 2008

37

STAS 11185/9-91 Maşini de ţesut. Canete tip CM-D. Dimensiuni principale STAS 11303-80 Maşini de filat bumbac cardat şi pieptănat. Prescripţii şi precizie geometrică STAS 11465-80 Maşini de filat in. Prescripţii de precizie geometrică STAS 11681-88 Maşini textile. Căni pentru filatură. Tipuri şi dimensiuni principale STAS 11966-83 Maşini textile. Suluri pentru ţesătură. Dimensiuni principale STAS 12133-82 Maşini textile. Fuse pentru maşini de filat şi răsucit şi maşini de răsucit, cu inele. Dimensiuni STAS 12170-84 Maşini textile. Sârme de margine şi locaşuri, pentru garnituri rigide de cardă. Tipuri şi dimensiuni STAS 12212-83 Maşini pentru finisaj textil. Viteze de lucru STAS 12269-84 Maşini de finisaj textil. Simboluri grafice STAS 12364-85 Maşini de cusut. Tipuri de cusături. Clasificare şi simbolizare STAS 12866-90 Maşini de cusut. Ace. Tipuri şi dimensiuni principale STAS 13009-91 Maşini de tricotat circulare. Condiţii tehnice generale de calitate STAS 13010/1-91 Maşini de ţesut. Săbii de bătaie. Condiţii tehnice generale de calitate STAS 13010/2-91 Maşini de ţesut. Săbii de bătaie tip A. Dimensiuni STAS 13010/3-91 Maşini de ţesut. Săbii de bătaie tip B. Dimensiuni STAS 13010/4-91 Maşini de ţesut. Săbii de bătaie tip C. Dimensiuni

STAS 13010/5-91 Maşini de ţesut. Săbii de bătaie tip D. Dimensiuni STAS 13010/6-91 Maşini de ţesut. Săbii de bătaie tip E. Dimensiuni STAS 13010/7-91 Maşini de ţesut. Sabie de bătaie tip F. Dimensiuni STAS 13010/8-91 Maşini de ţesut. Sabie de bătaie tip G. Dimensiuni CT 168 Tehnica vidului STAS 5737-76 Compresoare cu piston. Reguli şi metode pentru verificarea calităţii STAS 7099-77 Compresoare de aer cu piston. Condiţii generale STAS 11711-80 Compresoare volumice alternative. Compresoare de aer, cu piston. Tipizare STAS 11712-89 Compresoare volumice alternative. Compresoare cu piston, orizontale, pentru gaze. Tipuri şi parametri principali STAS 11713-80 Agregate motor-compresor volumic. Tipizare STAS 11746-80 Compresoare de gaze. Supape de aspiraţie şi de refulare. Tipizare STAS 11747-80 Compresoare de gaze. Presetupe de gaze pentru compresoare fără ungere. Tipizare STAS 11748-80 Compresoare de gaze. Segmenţi şi benzi portante din teflon pentru pistoane. Tipizare CT 270 Ambalaje şi mijloace de distribuţie a mărfurilor STAS 6876/1-92 Distribuţia mărfurilor. Elemente componente. Corelare dimensională

PROPUNERI DE ANULARE ÎN ANCHETĂ PUBLICĂ

În această rubrică sunt publicate propuneri de anulare. Asupra acestor standarde poate face observaţii orice persoană fizică sau juridică până la termenul indicat după fiecare standard, termen care reprezintă sfârşitul anchetei publice. CT 55 Documentaţie, desen tehnic şi simboluri grafice STAS 11634-83 Desene tehnice. Reprezentarea şi cotarea structurilor metalice în desenul industrial Data limită: 2008.06.30 STAS 5196-83 Aparat de desen cu cap dirijor Data limită: 2008.06.30

CT 89 Robinetărie industrială STAS 471-85 Fitinguri de fontă maleabilă. Nomenclator Data limită: 2008.06.30 STAS 472-84 Fitinguri din fontă maleabilă. Curbe. Dimensiuni Data limită: 2008.06.30 STAS 474-84 Fitinguri din fontă maleabilă. Coturi. Dimensiuni Data limită: 2008.06.30

Page 38: Buletin Aprilie 2008

Buletinul Standardizării – Aprilie 2008

38

STAS 475-84 Fitinguri din fontă maleabilă. Mufe. Dimensiuni Data limită: 2008.06.30 STAS 476-84 Fitinguri din fontă maleabilă. Teuri. Dimensiuni Data limită: 2008.06.30 STAS 477-84 Fitinguri din fontă maleabilă. Reducţii. Dimensiuni Data limită: 2008.06.30 STAS 478-84 Fitinguri din fontă maleabilă. Nipluri. Dimensiuni Data limită: 2008.06.30 STAS 480-84 Fitinguri din fontă maleabilă. Cruci. Dimensiuni Data limită: 2008.06.30 STAS 482-90 Fitinguri din fontă maleabilă. Racorduri olandeze. Dimensiuni principale Data limită: 2008.06.30 STAS 485-90 Fitinguri din fontă maleabilă. Piuliţe. Dimensiuni principale Data limită: 2008.06.30 STAS 486-84 Fitinguri din fontă maleabilă. Capace şi dopuri. Dimensiuni Data limită: 2008.06.30 STAS 838-82 Fitinguri din fontă maleabilă. Condiţii tehnice generale de calitate Data limită: 2008.06.30 STAS 1155-80 Flanşe pentru armături şi conducte. Tipuri, presiuni şi diametre nominale Data limită: 2008.06.30 STAS 1156-91 Flanşe din oţel. Flanşe pentru armături şi elemente de conductă. Condiţii tehnice generale de calitate Data limită: 2008.06.30 STAS 1180-90 Armături industriale din fontă şi oţel. Robinete de închidere cu sertar şi robinete de închidere cu ventil. Condiţii tehnice speciale de calitate Data limită: 2008.06.30 STAS 1730-89 Flanşe. Suprafeţe de etanşare. Forme şi dimensiuni Data limită: 2008.06.30 STAS 1738-73 Conducte. Dimensiuni de legatură ale flanşelor rotunde Pn 64 şi Pn 100 Data limită: 2008.06.30 STAS 1741-89 Garnituri nemetalice. Garnituri pentru suprafeţe de etanşare cu canal şi până Pn 10...Pn 160 Data limită: 2008.06.30 STAS 1742-80 Flanşe din fontă şi oţel. Garnituri pentru suprafeţe de etanşare cu prag cu şant şi adâncitură Pn 10...Pn 40. Dimensiuni Data limită: 2008.06.30 STAS 2099-89 Elemente pentru conducte. Diametre nominale Data limită: 2008.06.30

STAS 7213-73 Conducte. Dimensiuni de legatură ale flanşelor rotunde Pn 160 şi Pn 250 Data limită: 2008.06.30 STAS 7214-73 Conducte. Dimensiuni de legatură ale flanşelor rotunde Pn 320 si Pn 400 Data limită: 2008.06.30 STAS 7709-83 Fitinguri de fontă maleabilă. Lungimile filetelor de racordare Data limită: 2008.06.30 CT 95 Produse agroalimentare şi metode de analiză STAS 4627-75 Crotalii din material plastic pentru marcarea animalelor Data limită: 2008.06.30 STAS 9597/1-74 Nutreţuri combinate. Luarea probelor Data limită: 2008.06.30 STAS 9682/1-74 Stimulenti. Boabe de cacao. Luarea probelor Data limită: 2008.06.30 STAS 9682/2-74 Stimulenţi. Boabe de cacao. Determinarea conţinutului de apă (Metoda practică) Data limită: 2008.06.30 STAS 9682/6-86 Stimulenţi. Ceai negru şi ceai verde Data limită: 2008.06.30 STAS 9682/7-76 Stimulenţi. Ceai. Determinarea cenuşii Data limită: 2008.06.30 STAS 9682/11-89 Stimulenţi. Ceai. Determinarea alcalinităţii cenuşii solubile în apă Data limită: 2008.06.30 STAS 9763/1-74 Condimente. Luarea probelor Data limită: 2008.06.30 STAS 9763/3-74 Condimente. Determinarea conţinutului de apă (Metoda prin antrenare) Data limită: 2008.06.30 STAS 9763/4-74 Condimente. Determinarea conţinutului de cenuşă totală Data limită: 2008.06.30 STAS 9763/5-74 Condimente. Determinarea conţinutului de cenuşă insolubilă în apă Data limită: 2008.06.30 STAS 9763/6-74 Condimente. Determinarea conţinutului de cenuşă insolubilă în acid Data limită: 2008.06.30 STAS 9763/8-86 Condimente. Scorţişoară Data limită: 2008.06.30 STAS 9763/9-76 Condimente. Determinarea extractului eteric nevolatil Data limită: 2008.06.30

Page 39: Buletin Aprilie 2008

Buletinul Standardizării – Aprilie 2008

39

STAS 9763/10-76 Condimente. Determinarea conţinutului de corpuri străine Data limită: 2008.06.30 STAS 9763/11-89 Condimente. Plante medicinale şi aromatice. Determinarea uleiurilor esenţiale Data limită: 2008.06.30 SR 13318:1995 Ceai. Determinarea conţinutului în cafeină Data limită: 2008.06.30 CT 168 Tehnica vidului STAS 3428-62 Compresoare de aer, cu piston. Parametri principali Data limită: 2008.06.30 STAS 7147-65 Compresoare. Terminologie şi clasificare Data limită: 2008.06.30

STAS 12879-90 Compresoare cu piston. Metoda de măsurare a nivelurilor de zgomot Data limită: 2008.06.30 CT 180 Seminţe de consum STAS 7/2-74 Amidon. Determinarea umidităţii. (Metoda prin uscare în etuvă) Data limită: 2008.05.31 STAS 6283/1-83 Seminţe agricole pentru consum. Grâu. Determinarea conţinutului de gluten şi a indicelui de deformare a glutenului; calculul indicelui glutenic Data limită: 2008.05.31

MODIFICĂRI ÎN ORGANIZAREA ŞI STRUCTURA COMITETELOR TEHNICE În această rubrică sunt publicate informaţii privind activitatea comitetelor tehnice naţionale de standardizare care au suferit modificări în organizare sau structură în luna martie 2008. CT 4 Tracţiune electrică Secretariat: ASRO - Asociaţia de Standardizare din România Secretar: Ing. Eugenia AGHINII Expert ASRO: Ing. Eugenia AGHINII CT 22 Echipamente electromedicale Secretariat: ASRO - Asociaţia de Standardizare din România Preşedinte: Ing. Margareta MIHALACHE - MS DFAM Expert ASRO: Ing. Teodor STĂTESCU CT 47 Turnarea metalelor feroase Secretariat: INTEC -Institutul de Cercetare pentru Sectoare Calde - Departamentul Turnătorie Preşedinte: Ing. Carmen DUMITRU - INTEC Expert ASRO: Ing. Camelia NEGRILĂ CT 52 Calitatea apei Secretariat: ICIM - Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Mediului Preşedinte: Ing. Mariana STĂNCIULESCU - UEB Expert ASRO: Ing. Mihaela BICHIR CT 138 Fibre optice Secretariat: INSCC - Institutul Naţional de Studii şi Cercetări pentru Comunicaţii Secretar: Ing. Radu DRAGOMIR Expert ASRO: Ing. Doina DRAGOMIR CT 202 Ţevi de oţel Secretariat: ICEM - Institutul de Cercetări Metalurgice Secretar: Ing. Cristina Anca MOLDOVEANU Preşedinte: Ing. Mircea DOBRESCU - ICEM Expert ASRO: Ing. Camelia NEGRILĂ

Activitatea de standardizare naţională se desfăşoară în comitete tehnice, organe fără personalitate juridică ale organismului naţional de standardizare. Structura şi modul de lucru ale comitetelor tehnice sunt prevăzute în standardul SR 10000-3.

Activitatea comitetelor tehnice se desfăşoară atât pe plan naţional, cât şi european şi internaţional.

Page 40: Buletin Aprilie 2008

Buletinul Standardizării – Aprilie 2008

40

Membrii comitetelor tehnice sunt specialişti desemnaţi nominal de factorii interesaţi (agenţi economici, institute de cercetare, de învăţământ, asociaţii profesionale, organisme guvernamentale etc.) şi împuterniciţi de aceştia. Componenţa comitetelor tehnice trebuie să asigure reprezentarea echilibrată a factorilor interesaţi: producători, utilizatori, consumatori, autorităţi etc. Pentru a deveni membru al unui comitet tehnic trebuie să se transmită o solicitare scrisă (e-mail sau fax) expertului ASRO responsabil pentru comitetul respectiv. Adresele de e-mail ale experţilor ASRO, pentru fiecare comitet tehnic în parte, pot fi găsite pe site-ul www.asro.ro

Prin participarea la activitatea comitetelor tehnice, specialiştii factorilor interesaţi au posibilitatea să-şi aducă contribuţia la standardizarea naţională, europeană sau internaţională, să cunoască cu doi-trei ani în avans informaţiile propuse pentru a fi incluse în standarde, putând astfel lua măsurile care se impun. Totodată, participarea activă la lucrările comitetelor tehnice reprezintă o deosebită oportunitate pentru a realiza şi întreţine contacte cu specialiştii din domeniul specific de activitate, din ţară şi străinătate.

Informaţii privind participarea la activitatea de standardizare în cadrul comitetelor tehnice se pot primi de la experţii Direcţiei de Standardizare ASRO (a se vedea www.asro.ro).

Page 41: Buletin Aprilie 2008

Buletinul Standardizării – Aprilie 2008

41

STANDARDIZAREA EUROPEANĂ

Informaţiile din această secţiune se referă la activitatea Organizaţiilor Europene de Standardizare CEN, CENELEC şi ETSI. În vederea unei mai mari operativităţi, titlurile standardelor şi proiectelor de standarde europene se publică în versiunea originală (engleză). Pentru înţelegerea simbolurilor utilizate în această secţiune se fac precizările de mai jos: EN Standard European HD Document de armonizare ENV Prestandard European CR Raport CEN CWA Acordul Grupei de Lucru

ETSI EG Ghid ETSI ETSI EN Standard european pentru telecomunicaţii ETSI ES Standard ETSI ETSI TS Specificaţie tehnică ETSI ETSI TR Raport tehnic ETSI ETSI SR Raport special ETSI FprEN/CLCFpr Proiect final de EN doa Termenul limită de anunţare a standardului european la nivel naţional

dop Termenul limită de publicare a standardului la nivel naţional dow Termenul limită de retragere a standardelor naţionale conflictuale prEN Proiect de Standard European prHD Proiect de Document de armonizare prENV Proiect de Prestandard European dea Termen limită de răspuns pentru observaţii şi/sau vot formal eOP Procedură simplificată de adoptare (ETSI) ePE Termen limită de răspuns pentru sfârşitul anchetei publice a unui standard ETSI

Ad Dată de adoptare Sectoarele CEN şi CENELEC sunt: A Servicii B Clădiri şi construcţii C Produse chimice, industrie chimică şi produse alimentare F Standarde fundamentale H Produse electrocasnice şi pentru distracţie I Inginerie mecanică M Materiale metalice N Materiale nemetalice S Sănătate, mediu şi echipamente medicale T Transport, manipulare mecanică şi ambalaje U Inginerie electronică W Inginerie electrică Z Diverse

STANDARDE EUROPENE CEN APROBATE

În perioada 2008.03.01 – 2008.03.31

A01 SERVICII ÎN TURISM EN 15565:2008 Tourism services - Requirements for the provision of professional tourist guide training and qualification programmes doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 B01 MĂSURI DE SIGURANŢĂ CONTRA INCENDIILOR EN 54-16:2008 Fire detection and fire alarm systems - Part 16: Voice alarm control and indicating equipment doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2011-03-31

EN 54-25:2008 Fire detection and fire alarm systems - Part 25: Components using radio links doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2011-03-31 EN 1568-1:2008 Fire extinguishing media - Foam concentrates – Part 1: Specification for medium expansion foam concentrates for surface application to water-immiscible liquids doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 EN 1568-2:2008 Fire extinguishing media - Foam concentrates – Part 2: Specification for high expansion foam concentrates for surface application to water-immiscible liquids doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30

Page 42: Buletin Aprilie 2008

Buletinul Standardizării – Aprilie 2008

42

EN 1568-3:2008 Fire extinguishing media - Foam concentrates – Part 3: Specification for low expansion foam concentrates for surface application to water-immiscible liquids doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 EN 1568-4:2008 Fire extinguishing media - Foam concentrates – Part 4: Specification for low expansion foam concentrates for surface application to water-miscible liquids doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 B02 STRUCTURI EN 15287-2:2008 Chimneys - Design, installation and commissioning of chimneys - Part 2: Chimneys for roomsealed appliances doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 B03 BETON EN 14488-4:2005+A1:2008 Testing sprayed concrete - Part 4: Bond strength of cores by direct tension doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 B05 ÎNCERCĂRI LA FOC EN 1366-9:2008 Fire resistance tests for service installations - Part 9: Single compartment smoke extraction ducts doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 B09 UŞI ŞI FERESTRE EN 1670:2007/AC:2008 Building hardware - Corrosion resistance - Requirements and test methods doa: dop: dow: B09 PROTECŢIE TERMICĂ EN ISO 13790:2008 Energy performance of buildings - Calculation of energy use for space heating and cooling (ISO 13790:2008) doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 B10 STRUCTURI DE LEMN EN 14081-4:2005+A3:2008 Timber structures - Strength graded structural timber with rectangular cross section - Part 4: Machine grading - Grading machine settings for machine controlled systems doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 B12 ZIDĂRII EN 15388:2008 Agglomerated stone - Slabs and cut-to-size products for vanity and kitchen tops doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 B17 CORPURI DE ILUMINAT ŞI TEHNOLOGIE DE

MONTARE A CORPURILOR DE ILUMINAT EN 14255-3:2008 Measurement and assessment of personal exposures to incoherent optical radiation - Part 3: UV-Radiation emitted by the sun doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 B26 CONSTRUCŢIA ŞI ÎNTREŢINEREA DRUMURILOR EN 13036-6:2008 Road and airfield surface characteristics - Test methods – Part 6: Measurement of transverse and longitudinal profiles in the evenness and megatexture wavelength ranges doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30

EN 13036-8:2008 Road and airfield surface characteristics - Test methods – Part 8: Determination of transverse unevenness indices doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 B29 AGREGATE EN 933-4:2008 Tests for geometrical properties of aggregates – Part 4: Determination of particle shape - Shape index doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 EN 1097-4:2008 Tests for mechanical and physical properties of aggregates - Part 4: Determination of the voids of dry compacted filler doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 EN 1097-5:2008 Tests for mechanical and physical properties of aggregates - Part 5: Determination of the water content by drying in a ventilated oven doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 EN 1097-7:2008 Tests for mechanical and physical properties of aggregates - Part 7: Determination of the particle density of filler - Pyknometer method doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 EN 1367-4:2008 Tests for thermal and weathering properties of aggregates - Part 4: Determination of drying shrinkage doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-12 B32 PRODUSE PREFABRICATE DE BETON EN 1168:2005+A1:2008 Precast concrete products - Hollow core slabs doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 EN 15422:2008 Precast concrete products - Specification of glassfibres for reinforcement of mortars and concretes doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 C01 PRODUSE ALIMENTARE EN 15505:2008 Foodstuffs - Determination of trace elements - Determination of sodium and magnesium by flame atomic absorption spectrometry (AAS) after microwave digestion doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 EN 15517:2008 Foodstuffs - Determination of trace elements - Determination of inorganic arsenic in seaweed by hydride generation atomic absorption spectrometry (HGAAS) after acid extraction doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 C02 VOPSELE ŞI PRODUSE CONEXE EN ISO 1248:2008 Iron oxide pigments - Specifications and methods of test (ISO 1248:2006 including Technical Corrigendum 1:2007) doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 EN ISO 21227-4:2008 Paints and varnishes - Evaluation of defects on coated surfaces using optical imaging - Part 4: Evaluation of filiform corrosion (ISO 21227-4:2008) doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 C18 ADEZIVI EN 923:2005+A1:2008 Adhesives - Terms and definitions doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30

Page 43: Buletin Aprilie 2008

Buletinul Standardizării – Aprilie 2008

43

F12 SISTEME DE PRELUCRARE A INFORMAŢIEI EN 13606-3:2008 Health informatics - Electronic health record communication - Part 3: Reference archetypes and term lists doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 H09 MOBILĂ EN 716-1:2008 Furniture - Children's cots and folding cots for domestic use - Part 1: Safety requirements doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 EN 716-2:2008 Furniture - Children's cots and folding cots for domestic use - Part 2: Test methods doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 EN 15372:2008 Furniture - Strength, durability and safety - Requirements for non-domestic tables doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 I05 ŢEVI DE OŢEL EN 15542:2008 Ductile iron pipes, fittings and accessories - External cement mortar coating for pipes - Requirements and test methods doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 I06 RECIPIENTE SUB PRESIUNE EN 13445-3:2002/A10:2008 Unfired pressure vessels - Part 3: Design doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 I13 CONTAINERE DE GAZ EN 12252:2005+A1:2008 LPG equipment and accessories - Equipping of LPG road tankers doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 EN 12493:2008 LPG equipment and accessories - Welded steel tanks for liquefied petroleum gas (LPG) - Road tankers design and manufacture doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 I17 MAŞINI ÎN GENERAL (INCLUSIV SECURITATEA) EN ISO 13857:2008 Safety of machinery - Safety distances to prevent hazard zones being reached by upper and lower limbs (ISO 13857:2008) doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 I27 ECHIPAMENT PENTRU LUCRĂRI DE

TERASAMENT ŞI ÎN CONSTRUCŢII EN 13035-1:2008 Machines and plants for the manufacture, treatment and processing of flat glass - Safety requirements - Part 1: Storage, handling and transportation equipment inside the factory doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 EN 13035-2:2008 Machines and plants for the manufacture, treatment and processing of flat glass - Safety requirements - Part 2: Storage, handling and transportation equipment outside the factory doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 I31 ROBINETĂRIE EN 15069:2008 Safety gas connection valves for metal hose assemblies used for the connection of domestic appliances using gaseous fuel doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2009-12-31

I42 ATMOSFERE POTENŢIAL EXPLOZIVE EN 14591-4:2007/AC:2008 Explosion prevention and protection in underground mines - Protective systems - Part 4: Automatic extinguishing systems for road headers doa: dop: dow: M01 OŢEL EN 10253-4:2008 Butt-welding pipe fittings - Part 4: Wrought austenitic and austenitic-ferritic (duplex) stainless steels with specific inspection requirements doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 EN 10277-1:2008 Bright steel products - Technical delivery conditions – Part 1: General doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 EN 10277-2:2008 Bright steel products - Technical delivery conditions – Part 2: Steels for general engineering purposes doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 EN 10277-3:2008 Bright steel products - Technical delivery conditions – Part 3: Free-cutting steels doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 EN 10277-4:2008 Bright steel products - Technical delivery conditions – Part 4: Case hardening steels doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 EN 10277-5:2008 Bright steel products - Technical delivery conditions – Part 5: Steels for quenching and tempering doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 EN 10302:2008 Creep resisting steels, nickel and cobalt alloys doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 M05 SUDARE EN ISO 14175:2008 Welding consumables - Gases and gas mixtures for fusion welding and allied processes (ISO 14175:2008) doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 EN ISO 15614-3:2008 Specification and qualification of welding procedures for metallic materials - Welding procedure test - Part 3: Fusion welding of non-alloyed and low-alloyed cast irons (ISO 15614-3:2008) doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 EN ISO 22829:2008 Resistance welding - Transformer-rectifier for welding guns with integrated transformers - Transformer-rectifier units operating at 1000 Hz frequency (ISO 22829:2007) doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 M08 ALIAJE UŞOARE EN 485-1:2008 Aluminium and aluminium alloys - Sheet, strip and plate – Part 1: Technical conditions for inspection and delivery doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 EN 754-1:2008 Aluminium and aluminium alloys - Cold drawn rod/bar and tube Part 1: Technical conditions for inspection and delivery doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30

Page 44: Buletin Aprilie 2008

Buletinul Standardizării – Aprilie 2008

44

EN 754-2:2008 Aluminium and aluminium alloys - Cold drawn rod/bar and tube Part 2: Mechanical properties doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 EN 754-3:2008 Aluminium and aluminium alloys - Cold drawn rod/bar and tube Part 3: Round bars, tolerances on dimensions and form doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 EN 754-4:2008 Aluminium and aluminium alloys - Cold drawn rod/bar and tube Part 4: Square bars, tolerances on dimensions and form doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 EN 754-5:2008 Aluminium and aluminium alloys - Cold drawn rod/bar and tube Part 5: Rectangular bars, tolerances on dimensions and form doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 EN 754-6:2008 Aluminium and aluminium alloys - Cold drawn rod/bar and tube Part 6: Hexagonal bars, tolerances on dimensions and form doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 EN 754-7:2008 Aluminium and aluminium alloys - Cold drawn rod/bar and tube Part 7: Seamless tubes, tolerances on dimensions and form doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 EN 754-8:2008 Aluminium and aluminium alloys - Cold drawn rod/bar and tube Part 8: Porthole tubes, tolerances on dimensions and form doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 EN 755-1:2008 Aluminium and aluminium alloys- Extruded rod/bar, tube and profiles - Part 1: Technical conditions for inspection and delivery doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 EN 755-2:2008 Aluminium and aluminium alloys - Extruded rod/bar, tube and profiles - Part 2: Mechanical properties doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 EN 755-3:2008 Aluminium and aluminium alloys - Extruded rod/bar, tube and profiles - Part 3: Round bars, tolerances on dimensions and form doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 EN 755-4:2008 Aluminium and aluminium alloys - Extruded rod/bar, tube and profiles - Part 4: Square bars, tolerances on dimensions and form doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 EN 755-5:2008 Aluminium and aluminium alloys - Extruded rod/bar, tube and profiles - Part 5: Rectangular bars, tolerances on dimensions and form doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 EN 755-6:2008 Aluminium and aluminium alloys - Extruded rod/bar, tube and profiles - Part 6: Hexagonal bars, tolerances on dimensions and form doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 EN 755-7:2008 Aluminium and aluminium alloys - Extruded rod/bar, tube and profiles - Part 7: Seamless tubes, tolerances on dimensions and form doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30

EN 755-8:2008 Aluminium and aluminium alloys - Extruded rod/bar, tube and profiles - Part 8: Porthole tubes, tolerances on dimensions and form doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 EN 755-9:2008 Aluminium and aluminium alloys - Extruded rod/bar, tube and profiles - Part 9: Profiles, tolerances on dimensions and form doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 EN 12020-1:2008 Aluminium and aluminium alloys - Extruded precision profiles in alloys EN AW-6060 and EN AW-6063 - Part 1: Technical conditions for inspection and delivery doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 EN 12020-2:2008 Aluminium and aluminium alloys - Extruded precision profiles in alloys EN AW-6060 and EN AW-6063 - Part 2: Tolerances on dimensions and form doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 N03 PRODUSE PETROLIERE EN 12662:2008 Liquid petroleum products - Determination of contamination in middle distillates doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 EN 13588:2008 Bitumen and bituminous binders - Determination of cohesion of bituminous binders with pendulum test doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 EN 13589:2008 Bitumen and bituminous binders - Determination of the tensile properties of modified bitumen by the force ductility method doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 N04 MATERIALE REFRACTARE EN ISO 26845:2008 Chemical analysis of refractories - General requirements for wet chemical analysis, atomic absorption spectrometry (AAS) and inductively coupled plasma atomic emission spectrometry (ICP-AES) methods (ISO 26845:2008) doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 N06 CAUCIUC EN ISO 8330:2008 Rubber and plastics hoses and hose assemblies - Vocabulary (ISO 8330:2007) doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 N07 CHERESTEA CEN/TS 839:2008 Wood preservatives - Determination of the protective effectiveness against wood destroying basidiomycetes - Application by surface treatment doa: 2008-06-30 dop: dow: EN 1927-1:2008 Qualitative classification of softwood round timber – Part 1: Spruces and firs doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 EN 1927-2:2008 Qualitative classification of softwood round timber – Part 2: Pines doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 EN 1927-3:2008 Qualitative classification of softwood round timber – Part 3: Larches and Douglas fir doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30

Page 45: Buletin Aprilie 2008

Buletinul Standardizării – Aprilie 2008

45

N14 ŢEVI DE MATERIAL PLASTIC EN ISO 13477:2008 Thermoplastics pipes for the conveyance of fluids - Determination of resistance to rapid crack propagation (RCP) - Small-scale steady-state test (S4 test) (ISO 13477:2008) doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 N19 BENZI EN 1942:2008 Self adhesive tapes - Measurement of Thickness doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-26 dow: 2008-09-30 S02 APARATE PENTRU TRANSFUZII EN ISO 8536-1:2008 Infusion equipment for medical use - Part 1: Infusion glass bottles (ISO 8536-1:2006) doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 EN ISO 9187-1:2008 Injection equipment for medical use - Part 1: Ampoules for injectables (ISO 9187-1:2006) doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 S04 ÎMBRĂCĂMINTE ŞI ECHIPAMENTE DE

PROTECŢIE EN 342:2004/AC:2008 Protective clothing - Ensembles and garments for protection against cold doa: dop: dow: EN 659:2003+A1:2008 Protective gloves for firefighters doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 S07 ECHIPAMENT PENTRU ANESTEZIE ŞI

RESUSCITARE EN ISO 23328-1:2008 Breathing system filters for anaesthetic and respiratory use - Part 1: Salt test method to assess filtration performance (ISO 23328-1:2003) doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 EN ISO 23328-2:2008 Breathing system filters for anaesthetic and respiratory use - Part 2: Non-filtration aspects (ISO 23328-2:2002) doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 S08 CALITATEA AERULUI EN 15549:2008 Air quality - Standard method for the measurement of the concentration of benzo[a]pyrene in ambient air doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 S09 CALITATEA APEI ŞI A ALIMENTĂRILOR CU APĂ EN ISO 11731-2:2008 Water quality - Detection and enumeration of Legionella – Part 2: Direct membrane filtration method for waters with low bacterial counts (ISO 11731-2:2004) doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 S18 STERILIZATOARE MEDICALE EN 285:2006+A1:2008 Sterilization - Steam sterilizers - Large sterilizers doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-11-30

S20 COLECTAREA, MANIPULAREA ŞI TRANSPORTUL DEŞEURILOR

EN 1501-3:2008 Refuse collection vehicles and their associated lifting devices - General requirements and safety requirements - Part 3: Front loaded refuse collection vehicles doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2009-09-30 T02 AERONAUTICĂ EN 2398:2008 Aerospace series - Heat resisting steel FE-PA2601 (X6NiCrTiMoV26-15) - Rm ≥ 900 MPa - Bars for machined bolts - D ≤ 25 mm doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 EN 2478:2008 Aerospace series - Steel FE-PL2107 (30NiCrMo16) - 1 220 MPa ≤ Rm ≤ 1 370 MPa - Bars - De ≤ 40 mm doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 EN 2480:2008 Aerospace series - Steel FE-PL2108 (36NiCrMo16) - 1 250 MPa ≤ Rm ≤ 1 400 MPa - Bars - De ≤ 75 mm doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 EN 2786:2008 Aerospace series - Electrolytic silver plating of fasteners doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 EN 2898:2008 Aerospace series - Corrosion and heat resisting steel rivets - Technical specification doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 EN 2941:2008 Aerospace series - Nickel alloy rivets - Technical specification doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 EN 3658:2008 Aerospace series - Tube bend radii, for engine application - Design standard doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 EN 3781:2008 Aerospace series - Grooves for spiral wound retaining rings - Design standard doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 EN 4075:2008 Aerospace series - Screws, pan head, offset cruciform recess, threaded to head, in corrosion resisting steel, passivated - Classification: 490 MPa (at ambient temperature) / 425 °C doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 EN 4302:2008 Aerospace series - Open ring insert tool, square drive doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 EN 4355:2008 Aerospace series - Six lobe recess - Drivers, socket doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 EN 4396:2008 Aerospace series - Shaft-nuts, self-locking, in heat resisting steel FE-PA92HT (A286), silver plated doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 T06 RECIPIENTE DE METAL ŞI DE MATERIAL

PLASTIC EN 14398-2:2003+A2:2008 Cryogenic vessels - Large transportable non-vacuum insulated vessels - Part 2: Design, fabrication, inspection and testing doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30

Page 46: Buletin Aprilie 2008

Buletinul Standardizării – Aprilie 2008

46

T13 LANŢURI DE RIDICAT, CÂRLIGE ŞI FRÂNGHII EN 12385-10:2003+A1:2008 Steel wire ropes - Safety - Part 10: Spiral ropes for general structural applications doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 EN 12385-2:2002+A1:2008 Steel wire ropes - Safety - Part 2: Definitions, designation and classification doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 EN 12385-3:2004+A1:2008 Steel wire ropes - Safety - Part 3: Information for use and maintenance doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 EN 12385-4:2002+A1:2008 Steel wire ropes - Safety - Part 4: Stranded ropes for general lifting applications doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 T14 AMBALAJE EN 15543:2008 Glass packaging - Finishes for bottles - Screw thread finishes for bottles for non-carbonated liquids doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30

EN 15593:2008 Packaging - Management of hygiene in the production of packaging for foodstuffs - Requirements doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 T18 PLATFORME DE RIDICARE EN 1756-1:2001+A1:2008 Tail lifts - Platform lifts for mounting on wheeled vehicles - Safety requirements - Part 1: Tail lifts for goods doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 T20 CONSTRUCŢII FEROVIARE (TREN ŞI TRAMVAIE) EN 13848-5:2008 Railway applications - Track - Track geometry quality – Part 5: Geometric quality levels doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 EN 15302:2008 Railway applications - Method for determining the equivalent conicity doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30 EN 15528:2008 Railway applications - Line categories for managing the interface between load limits of vehicles and infrastructure doa: 2008-06-30 dop: 2008-09-30 dow: 2008-09-30

STANDARDE EUROPENE CENELEC APROBATE

În perioada 2008.03.01 – 2008.03.31

V06 CONDENSATOARE ŞI REZISTOARE EN 140101:2008 Blank Detail Specification: Fixed low power film resistors doa: 2008-05-01 dop: 2008-11-01 dow: 2010-11-01 EN 140101-806:2008 Detail Specification: Fixed low power film resistors - Metal film resistors on high grade ceramic, conformal coated or molded, axial or preformed leads doa: 2008-05-01 dop: 2008-11-01 dow: 2010-11-01 V07 APARATURĂ NUCLEARĂ EN 60861:2008 Equipment for monitoring of radionuclides in liquid effluents and surface waters doa: 2008-08-01 dop: 2009-02-01 dow: 2011-02-01 V10 COMPONENTE ELECTROMECANICE EN 60352-5:2008 Solderless connections -- Part 5: Press-in connections - General requirements, test methods and practical guidance doa: 2008-05-01 dop: 2008-11-01 dow: 2011-02-01 EN 61188-5-8:2008 Printed boards and printed board assemblies - Design and use Part 5-8: Attachment (land/joint) considerations - Area array components (BGA, FBGA, CGA, LGA) doa: 2008-05-01 dop: 2008-11-01 dow: 2011-02-01 V15 ECHIPAMENTE ELECTROMEDICALE EN 60601-2-33:2002/A2:2008 Medical electrical equipment -- Part 2-33: Particular requirements for the safety of magnetic resonance equipment for medical diagnosis doa: 2008-05-01 dop: 2008-11-01 dow: 2011-02-01

V16 REGULATOARE DE PROCES EN 61158-5-10:2008 Industrial communication networks - Fieldbus specifications - Part 5-10: Application layer service definition - Type 10 elements doa: 2008-05-01 dop: 2008-11-01 dow: 2011-02-01 EN 61158-5-11:2008 Industrial communication networks - Fieldbus specifications - Part 5-11: Application layer service definition - Type 11 elements doa: 2008-05-01 dop: 2008-11-01 dow: 2011-02-01 EN 61158-5-12:2008 Industrial communication networks - Fieldbus specifications - Part 5-12: Application layer service definition - Type 12 elements doa: 2008-05-01 dop: 2008-11-01 dow: 2011-02-01 EN 61158-5-13:2008 Industrial communication networks - Fieldbus specifications - Part 5-13: Application layer service definition - Type 13 elements doa: 2008-05-01 dop: 2008-11-01 dow: 2011-02-01 EN 61158-5-14:2008 Industrial communication networks - Fieldbus specifications - Part 5-14: Application layer service definition - Type 14 elements doa: 2008-05-01 dop: 2008-11-01 dow: 2011-02-01 EN 61158-5-15:2008 Industrial communication networks - Fieldbus specifications - Part 5-15: Application layer service definition - Type 15 elements doa: 2008-05-01 dop: 2008-11-01 dow: 2011-02-01 EN 61158-5-16:2008 Industrial communication networks - Fieldbus specifications - Part 5-16: Application layer service definition - Type 16 elements doa: 2008-05-01 dop: 2008-11-01 dow: 2011-02-01

Page 47: Buletin Aprilie 2008

Buletinul Standardizării – Aprilie 2008

47

EN 61158-5-17:2008 Industrial communication networks - Fieldbus specifications - Part 5-17: Application layer service definition - Type 17 elements doa: 2008-05-01 dop: 2008-11-01 dow: 2011-02-01 EN 61158-5-18:2008 Industrial communication networks - Fieldbus specifications - Part 5-18: Application layer service definition - Type 18 elements doa: 2008-05-01 dop: 2008-11-01 dow: 2011-02-01 EN 61158-5-19:2008 Industrial communication networks - Fieldbus specifications - Part 5-19: Application layer service definition - Type 19 elements doa: 2008-05-01 dop: 2008-11-01 dow: 2011-02-01 EN 61158-5-2:2008 Industrial communication networks - Fieldbus specifications - Part 5-2: Application layer service definition - Type 2 elements doa: 2008-05-01 dop: 2008-11-01 dow: 2011-02-01 EN 61158-5-20:2008 Industrial communication networks - Fieldbus specifications - Part 5-20: Application layer service definition - Type 20 elements doa: 2008-05-01 dop: 2008-11-01 dow: 2011-02-01 EN 61158-5-3:2008 Industrial communication networks - Fieldbus specifications - Part 5-3: Application layer service definition - Type 3 elements doa: 2008-05-01 dop: 2008-11-01 dow: 2011-02-01 EN 61158-5-4:2008 Industrial communication networks - Fieldbus specifications - Part 5-4: Application layer service definition - Type 4 elements doa: 2008-05-01 dop: 2008-11-01 dow: 2011-02-01 EN 61158-5-5:2008 Industrial communication networks - Fieldbus specifications - Part 5-5: Application layer service definition - Type 5 elements doa: 2008-05-01 dop: 2008-11-01 dow: 2011-02-01 EN 61158-5-7:2008 Industrial communication networks - Fieldbus specifications - Part 5-7: Application layer service definition - Type 7 elements doa: 2008-05-01 dop: 2008-11-01 dow: 2011-02-01 EN 61158-5-8:2008 Industrial communication networks - Fieldbus specifications - Part 5-8: Application layer service definition - Type 8 elements doa: 2008-05-01 dop: 2008-11-01 dow: 2011-02-01 EN 61158-5-9:2008 Industrial communication networks - Fieldbus specifications - Part 5-9: Application layer service definition - Type 9 elements doa: 2008-05-01 dop: 2008-11-01 dow: 2011-02-01 EN 61158-6-10:2008 Industrial communication networks - Fieldbus specifications - Part 6-10: Application layer protocol specification - Type 10 elements doa: 2008-05-01 dop: 2008-11-01 dow: 2011-02-01 EN 61158-6-11:2008 Industrial communication networks - Fieldbus specifications - Part 6-11: Application layer protocol specification - Type 11 elements doa: 2008-05-01 dop: 2008-11-01 dow: 2011-02-01 EN 61158-6-12:2008 Industrial communication networks - Fieldbus specifications - Part 6-12: Application layer protocol specification - Type 12 elements doa: 2008-05-01 dop: 2008-11-01 dow: 2011-02-01 EN 61158-6-13:2008 Industrial communication networks - Fieldbus specifications - Part 6-13: Application layer protocol specification - Type 13 elements doa: 2008-05-01 dop: 2008-11-01 dow: 2011-02-01

EN 61158-6-14:2008 Industrial communication networks - Fieldbus specifications - Part 6-14: Application layer protocol specification - Type 14 elements doa: 2008-05-01 dop: 2008-11-01 dow: 2011-02-01 EN 61158-6-15:2008 Industrial communication networks - Fieldbus specifications - Part 6-15: Application layer protocol specification - Type 15 elements doa: 2008-05-01 dop: 2008-11-01 dow: 2011-02-01 EN 61158-6-16:2008 Industrial communication networks - Fieldbus specifications - Part 6-16: Application layer protocol specification - Type 16 elements doa: 2008-05-01 dop: 2008-11-01 dow: 2011-02-01 EN 61158-6-17:2008 Industrial communication networks - Fieldbus specifications - Part 6-17: Application layer protocol specification - Type 17 elements doa: 2008-05-01 dop: 2008-11-01 dow: 2011-02-01 EN 61158-6-18:2008 Industrial communication networks - Fieldbus specifications - Part 6-18: Application layer protocol specification - Type 18 elements doa: 2008-05-01 dop: 2008-11-01 dow: 2011-02-01 EN 61158-6-19:2008 Industrial communication networks - Fieldbus specifications - Part 6-19: Application layer protocol specification - Type 19 elements doa: 2008-05-01 dop: 2008-11-01 dow: 2011-02-01 EN 61158-6-2:2008 Industrial communication networks - Fieldbus specifications - Part 6-2: Application layer protocol specification - Type 2 elements doa: 2008-05-01 dop: 2008-11-01 dow: 2011-02-01 EN 61158-6-20:2008 Industrial communication networks - Fieldbus specifications - Part 6-20: Application layer protocol specification - Type 20 elements doa: 2008-05-01 dop: 2008-11-01 dow: 2011-02-01 EN 61158-6-3:2008 Industrial communication networks - Fieldbus specifications - Part 6-3: Application layer protocol specification - Type 3 elements doa: 2008-05-01 dop: 2008-11-01 dow: 2011-02-01 EN 61158-6-4:2008 Industrial communication networks - Fieldbus specifications - Part 6-4: Application layer protocol specification - Type 4 elements doa: 2008-05-01 dop: 2008-11-01 dow: 2011-02-01 EN 61158-6-5:2008 Industrial communication networks - Fieldbus specifications - Part 6-5: Application layer protocol specification - Type 5 elements doa: 2008-05-01 dop: 2008-11-01 dow: 2011-02-01 EN 61158-6-7:2008 Industrial communication networks - Fieldbus specifications - Part 6-7: Application layer protocol specification - Type 7 elements doa: 2008-05-01 dop: 2008-11-01 dow: 2011-02-01 EN 61158-6-8:2008 Industrial communication networks - Fieldbus specifications - Part 6-8: Application layer protocol specification - Type 8 elements doa: 2008-05-01 dop: 2008-11-01 dow: 2011-02-01 EN 61158-6-9:2008 Industrial communication networks - Fieldbus specifications - Part 6-9: Application layer protocol specification - Type 9 elements doa: 2008-05-01 dop: 2008-11-01 dow: 2011-02-01

Page 48: Buletin Aprilie 2008

Buletinul Standardizării – Aprilie 2008

48

V18 COMENZI AUTOMATE EN 60730-2-19:2002/A2:2008 Automatic electrical controls for household and similar use -- Part 2-19: Particular requirements for electrically operated oil valves, including mechanical requirements doa: 2008-08-01 dop: 2009-02-01 dow: 2011-02-01 V21 SISTEME DE ALARMĂ EN 50136-1-1:1998/A2:2008 Alarm systems - Alarm transmission systems and equipment -- Part 1-1: General requirements for alarm transmission systems doa: 2008-09-01 dop: 2009-03-01 dow: 2011-03-01 EN 50136-1-5:2008 Alarm systems - Alarm transmission systems and equipment -- Part 1-5: Requirements for Packet Switched Network PSN doa: 2008-08-01 dop: 2009-02-01 dow: 2011-02-01 V22 INSTRUMENTE PENTRU NAVIGAŢIE EN 60872-1:1998 Maritime navigation and radiocommunication equipment and systems - Radar plotting aids -- Part 1: Automatic radar plotting aids (ARPA) - Methods of testing and required test results doa: 1999-01-01 dop: 1999-07-01 dow: 2001-07-01 EN 61162-1:2008 Maritime navigation and radiocommunication equipment and systems - Digital interfaces -- Part 1:Single talker and multiple listeners doa: 2008-05-01 dop: 2008-11-01 dow: 2011-02-01 EN 62388:2008 Maritime navigation and radiocommunication equipment and systems - Shipborne radar - Performance requirements, methods of testing and required test results doa: 2008-05-01 dop: 2008-11-01 dow: 2011-02-01 V23 DISPOZITIVE FOTOVOLTAICE EN 62108:2008 Concentrator photovoltaic (CPV) modules and assemblies - Design qualification and type approval doa: 2008-05-01 dop: 2008-11-01 dow: 2011-02-01 V27 SISTEME ŞI ECHIPAMENTE AUDIO, VIDEO ŞI AUDIO-VIZUALE EN 62457:2008 Multimedia home networks - Home network communication protocol over IP for multimedia household appliances doa: 2008-05-01 dop: 2008-11-01 dow: 2011-02-01 V28 FIBRE OPTICE EN 50377-3-1:2008 Connector sets and interconnect components to be used in optical fibre communication systems - Product specifications -- Part 3-1: Type SG terminated on IEC 60793-2-10 category A1a, A1b or equivalent multimode fibre for category C doa: 2008-06-01 dop: 2008-12-01 dow: 2010-12-01

EN 60793-2:2008 Optical fibres -- Part 2: Product specifications - General doa: 2008-05-01 dop: 2008-11-01 dow: 2011-02-01 EN 61753-021-2:2008 Fibre optic interconnecting devices and passive components performance standard -- Part 021-2: Grade C/3 single-mode fibre optic connectors for category C - Controlled environment doa: 2008-06-01 dop: 2008-12-01 dow: 2011-03-01 W08 CABLURI ELECTRICE EN 50382-1:2008 Railway applications - Railway rolling stock high temperature power cables having special fire performance – Part 1: General requirements doa: 2008-08-01 dop: 2009-02-01 dow: 2011-02-01 EN 50382-2:2008 Railway applications - Railway rolling stock high temperature power cables having special fire performance -- Part 2: Single core silicone rubber insulated cables for 120 °C or 150 °C doa: 2008-08-01 dop: 2009-02-01 dow: 2011-02-01 W16 LĂMPI ŞI CORPURI DE ILUMINAT EN 60901:1996/A4:2008 Single-capped fluorescent lamps - Performance specifications doa: 2008-05-01 dop: 2008-11-01 dow: 2011-02-01 EN 61228:2008 Fluorescent ultraviolet lamps used for tanning - Measurement and specification method doa: 2008-05-01 dop: 2008-11-01 dow: 2011-02-01 W23 CONDUCTOARE DE BOBINAJ EN 60317-55:2008 Specifications for particular types of winding wires -- Part 55: Solderable polyurethane enamelled round copper wire overcoated with polyamide, class 180 doa: 2008-05-01 dop: 2008-11-01 dow: 2011-02-01 W25 PERFORMANŢELE APARATELOR ELECTROCASNICE EN 50242:2008 Electric dishwashers for household use - Methods for measuring the performance doa: 2008-03-01 dop: 2008-10-01 dow: 2010-09-01 W28 VEHICULE ELECTRICE CLC/TS 50457-1:2008 Conductive charging for electric vehicles – Part 1: D.C. charging station doa: 2008-07-01 dop: dow: CLC/TS 50457-2:2008 Conductive charging for electric vehicles – Part 2: Communication protocol between off-board charger and electric vehicle doa: 2008-07-01 dop: dow:

STANDARDE EUROPENE ETSI APROBATE

În perioada 2008.03.01 – 2008.03.31

SR 000 314 v2.4.1:2008 Comitet Tehnic ETSI: IPRC Intellectual Property Rights (IPRs);Essential, or potentially Essential, IPRs notified to ETSI in respect of ETSI standards TR 101 994-2 v1.1.2:2008 Comitet Tehnic ETSI: ERM RM Electromagnetic compatibility and Radio spectrum Matters (ERM);Short Range Devices (SRD);Technical characteristics for SRD equipment using Ultra Wide Band technology (UWB);Part 2: Ground- and Wall- Probing Radar applications;System Reference Document

TS 102 232-7 v2.1.1:2008 Comitet Tehnic ETSI: LI Lawful Interception (LI);Handover Interface and Service-Specific Details (SSD) for IP delivery;Part 7: Service-specific details for Mobile Services TS 102 431 v7.1.0:2008 Comitet Tehnic ETSI: SCP Smart Cards;Test specification for the Transport Protocol of CAT Applications (CAT_TP) validation (Release 7)

Page 49: Buletin Aprilie 2008

Buletinul Standardizării – Aprilie 2008

49

TS 102 543 v1.1.1:2008 Comitet Tehnic ETSI: BROADCAS Digital Video Broadcasting (DVB);Globally Executable MHP (GEM) Specification 1.2 TR 102 616 v1.1.1:2008 Comitet Tehnic ETSI: PLT PowerLine Telecommunications (PLT);Report from PlugtestsTM 2007 on coexistence between PLT and short wave radio broadcast;Test cases and results TR 102 742 v1.1.1:2008 Comitet Tehnic ETSI: BRAN Broadband Radio Access Networks (BRAN);Consideration of requirements for Mobile Terminal Station (TS) in Broadband Wireless Access Systems (BWA) in the 3 400 MHz to 3 800 MHz Frequency Band TS 102 751 v1.1.1:2008 Comitet Tehnic ETSI: MTS IPT Methods for Testing and Specification (MTS);Internet Protocol Testing (IPT): IPv4 to IPv6 Transitioning;Conformance Abstract Test Suite (ATS) and partial Protocol Implementation eXtra Information for Testing (PIXIT) proforma TS 102 822-3-4 v1.2.1:2008 Comitet Tehnic ETSI: BROADCAS Broadcast and On-line Services: Search, select, and rightful use of content on personal storage systems (TV-Anytime); Part 3: Metadata;Sub-part 4: Phase 2 - Interstitial metadata TS 102 822-5-1 v1.3.1:2008 Comitet Tehnic ETSI: BROADCAS Broadcast and On-line Services: Search, select, and rightful use of content on personal storage systems (TV-Anytime);Part 5: Rights Management and Protection (RMP);Sub-part 1: Information for Broadcast Applications TS 102 822-6-3 v1.2.1:2008 Comitet Tehnic ETSI: BROADCAS Broadcast and On-line Services: Search, select, and rightful use of content on personal storage systems (TV-Anytime);Part 6: Delivery of metadata over a bi-directional network;Sub-part 3: Phase 2 - Exchange of Personal Profile TS 170 001 v3.3.1:2008 Comitet Tehnic ETSI: MESA SA Project MESA;Service Specification Group - Services and Applications;Statement of Requirements (SoR) TR 181 020 v1.1.1:2008 Comitet Tehnic ETSI: TISPAN 1 Telecommunications and Internet converged Services and Protocols for Advanced Networking (TISPAN);Exposing TISPAN NGN Services and Capabilities;Requirements, Technical Approaches and Next Steps TS 182 012 v2.1.4:2008 Comitet Tehnic ETSI: TISPAN 2 Telecommunications and Internet converged Services and Protocols for Advanced Networking (TISPAN);IMS-based PSTN/ISDN Emulation Sub-system (PES);Functional architecture TS 185 003 v2.0.0:2008 Comitet Tehnic ETSI: TISPAN 5 Telecommunications and Internet converged Services and Protocols for Advanced Networking (TISPAN);Customer Network Gateway Architecture and Reference Points; TS 185 006 v2.0.0:2008 Comitet Tehnic ETSI: TISPAN 5 Telecommunications and Internet converged Services and Protocols for Advanced Networking (TISPAN);Customer Devices architecture and interfaces and Reference Points

TR 185 007 v2.0.0:2008 Comitet Tehnic ETSI: TISPAN 5 Telecommunications and Internet converged Services and Protocols for Advanced Networking (TISPAN);Analysis of protocols for customer networks connected to TISPAN NGN TR 187 002 v1.2.2:2008 Comitet Tehnic ETSI: TISPAN 7 Telecommunications and Internet converged Services and Protocols for Advanced Networking (TISPAN);TISPAN NGN Security (NGN_SEC);Threat, Vulnerability and Risk Analysis TR 187 008 v1.1.1:2008 Comitet Tehnic ETSI: TISPAN 7 Telecommunications and Internet converged Services and Protocols for Advanced Networking (TISPAN);NAT traversal feasibility study report TS 188 002-2 v2.0.0:2008 Comitet Tehnic ETSI: TISPAN 8 Telecommunications and Internet converged Services and Protocols for Advanced Networking (TISPAN);Network and Service Management;Subscription Management;Part 2: Information Model TS 188 002-3 v2.0.0:2008 Comitet Tehnic ETSI: TISPAN 8 Telecommunications and Internet converged Services and Protocols for Advanced Networking (TISPAN);Network and Service Management;Subscription Management;Part 3: Functional Architecture TS 188 005-2 v2.0.0:2008 Comitet Tehnic ETSI: TISPAN 8 Telecommunications and Internet converged Services and Protocols for Advanced Networking (TISPAN);Network and Service Management;Network Resource Model;Part 2: Information Service TS 188 005-3 v2.0.0:2008 Comitet Tehnic ETSI: TISPAN 8 Telecommunications and Internet converged Services and Protocols for Advanced Networking (TISPAN);Network and Service Management;Network Resource Model;Part 3: eXtensible Markup Language (XML) Schema definition ES 282 001 v2.0.0:2008 Comitet Tehnic ETSI: TISPAN 2 Telecommunications and Internet converged Services and Protocols for Advanced Networking (TISPAN);NGN Functional Architecture ES 283 002 v2.1.0:2008 Comitet Tehnic ETSI: TISPAN 3 Telecommunications and Internet converged Services and Protocols for Advanced Networking (TISPAN);H.248 Profile for controlling Access and Residential Gateways EN 300 422-1 v1.3.2:2008 Comitet Tehnic ETSI: ERM TG17 Electromagnetic compatibility and Radio spectrum Matters (ERM);Wireless microphones in the 25 MHz to 3 GHz frequency range;Part 1: Technical characteristics and methods of measurement EN 300 422-2 v1.2.2:2008 Comitet Tehnic ETSI: ERM TG17 Electromagnetic compatibility and Radio spectrum Matters (ERM);Wireless microphones in the 25 MHz to 3 GHz frequency range;Part 2: Harmonized EN covering essential requirements of article 3.2 of the R&TTE Directive EN 302 583 v1.1.1:2008 Comitet Tehnic ETSI: BROADCAS Digital Video Broadcasting (DVB);Framing Structure, channel coding and modulation for Satellite Services to Handheld devices (SH) below 3 GHz

Page 50: Buletin Aprilie 2008

Buletinul Standardizării – Aprilie 2008

50

PROIECTE DE STANDARDE EUROPENE CEN SUPUSE ANCHETEI PUBLICE

În perioada 2008.03.01 – 2008.03.31

Proiectele de standarde de mai jos sunt supuse anchetei publice. Asupra acestor proiecte poate face observaţii orice persoană fizică sau juridică. Proiectele pot fi obţinute de la ASRO precizând indicativul şi titlul standardului. Observaţiile trebuie transmise pe adresa Asociaţiei de Standardizare din România până la termenul indicat după fiecare proiect, termen care reprezintă sfârşitul anchetei publice. B05 ÎNCERCĂRI LA FOC prEN 15269-10 Extended application of test results for fire resistance and/or smoke control for door, shutter and openable window assemblies including their elements of building hardware - Part 10: Fire resistance of steel rolling shutter assemblies dea: 2008-08-20 B14 GEOTEHNICĂ prEN ISO 22282-6 Geotechnical investigation and testing - Geohydraulic testing - Part 6: Water permeability tests in a borehole with packer and pulse-litre stimulation (ISO/DIS 22282-6:2008) dea: 2008-08-27 C01 PRODUSE ALIMENTARE prEN ISO 660 Animal and vegetable fats and oils - Determination of acid value and acidity (ISO/DIS 660:2008) dea: 2008-08-27 prEN ISO 24333 Cereals and cereal products - Sampling (ISO/DIS 24333:2008) dea: 2008-05-06 prEN ISO 30024 Animal feeding stuffs - Determination of phytase activity (ISO/DIS 30024:2008) dea: 2008-08-20 F08 STAREA SUPRAFEŢELOR prEN ISO 3611 Geometrical product specifications (GPS) - Dimensional measuring instruments - Micrometers for external measurements; Design and metrological characteristics (ISO/DIS 3611:2008) dea: 2008-08-13 F15 ÎNCERCAREA MATERIALELOR, ÎN GENERAL prEN ISO 12706 Non-destructive testing - Vocabulary of terms used in penetrant testing (ISO/DIS 12706:2008) dea: 2008-08-13 F19 OPTICĂ prEN ISO 10940 Ophthalmic instruments - Fundus cameras (ISO/DIS 10940:2008) dea: 2008-08-20 prEN ISO 11553-3 Safety of machinery - Laser processing machines - Part 3: Safety requirements for noise reduction and noise measurement methods for laser processing machines and hand-held processing devices and associated auxiliary equipment (accuracy grade 2) (ISO/DIS 11553-3:2008) dea: 2008-08-06

H09 MOBILĂ prEN 12227 Playpens for domestic use - Safety requirements and test methods dea: 2008-08-20 I06 RECIPIENTE SUB PRESIUNE prEN 15776 Unfired pressure vessels - Additional requirements for the design and fabrication of pressure vessels and parts constructed from cast iron with elongation equal or less than 15% dea: 2008-08-20 I13 CONTAINERE DE GAZ prEN 14638-3 Transportable gas cylinders - Refillable welded receptacles of a capacity not exceeding 150 litres - Part 3: Welded carbon steel cylinders made to a design justified by experimental methods dea: 2008-05-27 I15 ECHIPAMENT PENTRU INDUSTRIA

PETROLIERĂ prEN ISO 17078-4 Petroleum and natural gas industries - Drilling and production equipment - Part 4: Practices for side-pocket mandrels and related equipment (ISO/DIS 17078-4:2008) dea: 2008-08-20 I17 MAŞINI ÎN GENERAL (INCLUSIV SECURITATEA) prEN 15774 Food processing machinery - Machines for processing fresh and filled pasta (tagliatelle, cannelloni, ravioli, tortellini, orecchiette and gnocchi) - Safety and hygiene requirements dea: 2008-08-13 M05 SUDARE prEN ISO 6947 Welds - Working positions - Definitions of angles of slope and rotation (ISO/DIS 6947:2008) dea: 2008-08-13 N01 HÂRTIE ŞI CARTON prEN 1230-1 Paper and board intended to come into contact with foodstuffs Sensory analysis - Part 1: Odour dea: 2008-08-13 prEN 1230-2 Paper and board intended to come into contact with foodstuffs Sensory analysis - Part 2: Off-flavour (taint) dea: 2008-08-13

Page 51: Buletin Aprilie 2008

Buletinul Standardizării – Aprilie 2008

51

N05 TEXTILE prEN 15777 Textiles - Test methods for phthalates dea: 2008-08-20 N09 MATERIALE PLASTICE EN ISO 3386-1:1997/prA1 Polymeric materials, cellular flexible - Determination of stress-strain characteristics in compression - Part 1: Low-density materials - Amendment 1 (ISO 3386-1:1997/DAM 1:2008) dea: 2008-08-27 EN ISO 3386-2:1998/prA1 Flexible cellular polymeric materials - Determination of stress-strain characteristics in compression - Part 2: High-density materials - Amendment 1 (ISO 3386-2:1998/DAM 1:2008) dea: 2008-08-27 N13 PIELE prEN ISO 17234 Leather - Chemical tests - Determination of certain azo colourants in dyed leathers (ISO/DIS 17234:2008) dea: 2008-08-13 prEN ISO 26081 Leather - Physical and mechanical tests - Determination of soiling for domestic and contract upholstery leather (ISO/DIS 26081:2008) dea: 2008-05-06

S19 ECHIPAMENTE PENTRU PRIMUL AJUTOR ŞI SISTEME DE RESUSCITARE

prEN 1865-2 Specification for patient handling equipment used in road ambulances - Part 2: Power assisted stretchers dea: 2008-08-20

S21 LABORATOARE MEDICALE, PATOLOGIE CLINICĂ ŞI BIOSECURITATE

prEN ISO 15225 Nomenclature - Specification for a nomenclature system for medical devices for the purpose of regulatory data exchange (ISO/DIS 15225:2008) dea: 2008-08-20 S99 DIVERSE prEN 455-2 Medical gloves for single use - Part 2: Requirements and testing for physical properties dea: 2008-08-27 T08 INSTALAŢII DE RIDICAT prEN 14502-1 Cranes - Equipment for the lifting of persons – Part 1: Suspended baskets dea: 2008-08-27 T12 CĂRUCIOARE INDUSTRIALE prEN ISO 3691-1 Industrial trucks - Safety requirements and verification – Part 1: Self-propelled industrial trucks, other than driverless, variable-reach trucks and burden-carrier trucks (ISO/DIS 3691-1:2008) dea: 2008-05-09

PROIECTE DE STANDARDE EUROPENE CENELEC SUPUSE ANCHETEI PUBLICE

În perioada 2008.03.01 - 2008.03.31

Proiectele de standarde de mai jos sunt supuse anchetei publice. Asupra acestor proiecte poate face observaţii orice persoană fizică sau juridică. Proiectele pot fi obţinute de la ASRO precizând indicativul şi titlul standardului. Observaţiile trebuie transmise pe adresa Asociaţiei de Standardizare din România până la termenul indicat după fiecare proiect, termen care reprezintă sfârşitul anchetei publice.

V19 ECHIPAMENTE PENTRU SECURITATEA

DATELOR EN 60950-1:2006/FprAB:2008 Information technology equipment - Safety – Part 1: General requirements dea: 2008-09-05 V21 SISTEME DE ALARMĂ CLC/FprTR 50515:2008 List of interpretations on published standards on "Alarm Systems" dea: 2008-06-20 CLC/FprTS 50131-7:2008 Alarm systems - Intrusion and hold-up systems -- Part 7: Application guidelines dea: 2008-06-06 prEN 50136-1:2008 Alarm systems - Alarm transmission systems – Part 1: General requirements for alarm transmission systems dea: 2008-09-05

V24 ECHIPAMENT PENTRU TEHNOLOGIA INFORMAŢIEI

FprEN 50090-3-3:2008 Home and Building Electronic Systems (HBES) -- Part 3-3: Aspects of application - HBES Interworking model and common HBES data types dea: 2008-09-05 V28 FIBRE OPTICE CLC/FprTR 50378-2-1:2008 Passive components to be used in optical fibre communication systems - Product specifications -- Part 2-1: SC(SC2)-PC connector-type fixed optical attenuators using IEC 60793-2 Category B1.1 singlemode fibre dea: 2008-05-30 W09 ACUMULATOARE FprEN 50342-3:2008 Lead-acid starter batteries -- Part 3: Terminal system for batteries with 36 V nominal voltage dea: 2008-09-05

Page 52: Buletin Aprilie 2008

Buletinul Standardizării – Aprilie 2008

52

FprEN 50342-4:2008 Lead-acid starter batteries -- Part 4: Dimensions of batteries for heavy vehicles dea: 2008-09-05 W13 ECHIPAMENTE ELECTRICE PENTRU

ATMOSFERĂ EXPLOZIVĂ prEN 50223:2008 Stationary electrostatic application equipment for ignitable flock material - Safety requirements dea: 2008-09-05

W26 APARATE ELECTRICE DE UZ CASNIC EN 60745-1:2006/FprAC:2008 Hand-held motor-operated electric tools - Safety -- Part 1: General requirements dea: 2008-09-05 EN 61029-1:2000/FprAB:2008 Safety of transportable motor-operated electric tools Part 1: General requirements dea: 2008-09-05 W31 PROTECŢIA ÎMPOTRIVA TRĂSNETULUI EN 50164-3:2006/FprA1:2008 Lightning Protection Components (LPC) -- Part 3: Requirements for isolating spark gaps dea: 2008-09-05

Page 53: Buletin Aprilie 2008

Buletinul Standardizării – Aprilie 2008

53

STANDARDIZAREA INTERNAŢIONALĂ

Informaţiile din această secţiune se referă la activitatea din cadrul Organizaţiei Internaţionale de Standardizare (ISO) şi a Comisiei Electrotehnice Internaţionale (CEI).

În vederea unei mai mari operativităţi, titlurile standardelor şi proiectelor de standarde internaţionale se publică în versiunea originală (engleză).

STANDARDE INTERNAŢIONALE CEI APROBATE

În perioada 2008.03.01 – 2008.03.31

IEC_TC_2 MAŞINI ELECTRICE ROTATIVE IEC 60034-29 Ed. 1.0 b Rotating electrical machines - Part 29: Equivalent loading and superposition techniques - Indirect testing to determine temperature rise

IEC_TC_3 STRUCTURI DE INFORMARE, DOCUMENTAŢIE ŞI SIMBOLURI GRAFICE IEC 62491 Ed. 1.0 b Industrial systems, installations and equipment and industrial products - Labelling of cables and cores

IEC_TC_25 MĂRIMI ŞI UNITĂŢI ŞI SIMBOLURILE LOR LITERALE IEC 80000-13 Ed. 1.0 b Quantities and units - Part 13: Information science and technology

IEC 80000-14 Ed. 1.0 b Quantities and units - Part 14: Telebiometrics related to human physiology

IEC 80000-6 Ed. 1.0 b Quantities and units - Part 6: Electromagnetism IEC_TC_40 CONDENSATOARE ŞI REZISTOARE ELECTRONICE IEC 60286-2 Ed. 3.0 en Packaging of components for automatic handling - Part 2: Packing of components with unidirectional leads on continuous tapes

IEC_TC_44 SIGURANŢA APARATELOR - ASPECTE ELECTROTEHNICE IEC 60204-32 Ed. 2.0 b Safety of machinery - Electrical equipment of machines - Part 32: Requirements for hoisting machines

IEC_TC_46 CABLURI, CONDUCTOARE, GHIDURI DE UNDĂ, CONECTOARE DE RADIOFRECVENŢĂ, COMPONENTE ŞI ACCESORII PASIVE PENTRU MICROUNDE ŞI RADIOFRECVENŢĂ IEC 61156-1 Ed. 3.0 b Multicore and symmetrical pair/quad cables for digital communications - Part 1: Generic specification

IEC 61935-3 Ed. 1.0 en Testing of balanced and coaxial information technology cabling - Part 3: Installed cabling as specified in ISO/IEC 15018 and related standards

IEC 62153-4-9 Ed. 1.0 en Metallic communication cable test methods – Part 4-9: Electromagnetic compatibility (EMC) - Coupling attenuation of screened balanced cables, triaxial method

IEC_TC_47 DISPOZITIVE CU SEMICONDUCTOARE IEC 61967-6 Amd.1 Ed. 1.0 b Amendment 1 - Integrated circuits - Measurement of electromagnetic emissions, 150 kHz to 1 GHz – Part 6: Measurement of conducted emissions - Magnetic probe method IEC_TC_55 CONDUCTOARE DE BOBINAJ IEC 60317-0-1 Ed. 3.0 b Specifications for particular types of winding wires - Part 0-1: General requirements - Enamelled round copper wire

IEC_TC_59 APTITUDINILE DE FUNCŢIONARE ALE APARATELOR ELECTROCASNICE IEC 60350 Amd.2 Ed. 2.0 en Amendment 2 - Electric cooking ranges, hobs, ovens and grills for household use - Methods for measuring performance

IEC 60704-2-13 Amd.2 Ed. 1.0 b Amendment 2 - Household and similar electrical appliances - Test code for the determination of airborne acoustical noise - Part 2-13: Particular requirements for range hoods

IEC 62552 Ed. 1.0 b Cor.1 Corrigendum 1 - Household refrigerating appliances - Characteristics and test methods

IEC_TC_61 SECURITATEA APARATELOR ELECTRICE DE UZ CASNIC IEC 60335-2-105 Ed. 1.1 b Household and similar electrical appliances - Safety Part 2-105: Particular requirements for multifunctional shower cabinets

IEC 60335-2-13 Ed. 5.2 b Household and similar electrical appliances - Safety Part 2-13: Particular requirements for deep fat fryers, frying pans and similar appliances

IEC 60335-2-23 Ed. 5.1 b Household and similar electrical appliances - Safety Part 2-23: Particular requirements for appliances for skin or hair care

IEC 60335-2-32 Ed. 4.1 b Household and similar electrical appliances - Safety Part 2-32: Particular requirements for massage appliances

IEC 60335-2-50 Ed. 4.1 en Household and similar electrical appliances - Safety Part 2-50: Particular requirements for commercial electric bains-marie

IEC 60335-2-6 Ed. 5.2 b Household and similar electrical appliances - Safety Part 2-6: Particular requirements for stationary cooking ranges, hobs, ovens and similar appliances

IEC 60335-2-64 Ed. 3.1 en Household and similar electrical appliances - Safety Part 2-64: Particular requirements for commercial electric kitchen machines

Page 54: Buletin Aprilie 2008

Buletinul Standardizării – Aprilie 2008

54

IEC 60335-2-69 Ed. 3.2 b Household and similar electrical appliances - Safety Part 2-69: Particular requirements for wet and dry vacuum cleaners, including power brush, for industrial and commercial use

IEC_TC_62 ECHIPAMENTE ELECTROMEDICALE IEC 60601-2-31 Ed. 2.0 b Medical electrical equipment - Part 2-31: Particular requirements for the basic safety and essential performance of external cardiac pacemakers with internal power source

IEC_TC_77 COMPATIBILITATE ELECTROMAGNETICĂ IEC 61000-3-2 Amd.1 Ed. 3.0 b Amendment 1 - Electromagnetic compatibility (EMC) Part 3-2: Limits - Limits for harmonic current emissions (equipment input current &le; 16 A per phase)

IEC_TC_78 ECHIPAMENTE PENTRU LUCRĂRI SUB TENSIUNE IEC 60743 Amd.1 Ed. 2.0 b Amendment 1 - Live working - Terminology for tools, equipment and devices

IEC_TC_80 SISTEME ŞI ECHIPAMENTE DE RADIOCOMUNICAŢII ŞI NAVIGAŢIE MARITIMĂ

IEC 62320-2 Ed. 1.0 en Maritime navigation and radiocommunication equipment and systems - Automatic identification system (AIS) - Part 2: AIS AtoN Stations - Operational and performance requirements, methods of testing and required test results

IEC_TC_86 FIBRE OPTICE IEC 60794-2-40 Ed. 2.0 en Optical fibre cables - Part 2-40: Indoor optical fibre cables - Family specification for A4 fibre cables

IEC 61280-2-2 Ed. 3.0 b Fibre optic communication subsystem test procedures – Part 2-2: Digital systems - Optical eye pattern, waveform and extinction ratio measurement

IEC 61753-1 Ed. 1.0 b Fibre optic interconnecting devices and passive components performance standard - Part 1: General and guidance for performance standards

IEC 61754-7 Ed. 3.0 en Fibre optic interconnecting devices and passive components - Fibre optic connector interfaces - Part 7: Type MPO connector family

IEC_TC_89 ÎNCERCĂRI PRIVIND RISCURILE DE FOC IEC 60695-8-1 Ed. 2.0 b Fire hazard testing - Part 8-1: Heat release - General guidance

IEC_TC_96 TRANSFORMATOARE DE MICĂ PUTERE, BOBINE DE REACTANŢĂ, BLOCURI DE ALIMENTARE ŞI DISPOZITIVE SIMILARE IEC 61558-1 Ed. 2.0 b Cor.1 Corrigendum 1 - Safety of power transformers, power supplies, reactors and similar products - Part 1: General requirements and tests

IEC_TC_112 EVALUAREA ŞI CALIFICAREA MATERIALELOR IZOLATOARE ELECTRICE ŞI A SISTEMELOR IEC 60216-5 Ed. 3.0 b Electrical insulating materials - Thermal endurance properties - Part 5: Determination of relative thermal endurance index (RTE) of an insulating material

CISPR COMITET INTERNAŢIONAL SPECIALIZAT ÎN INTERFERENŢA RADIO CISPR 25 Ed. 3.0 b Vehicles, boats and internal combustion engines - Radio disturbance characteristics - Limits and methods of measurement for the protection of on-board receivers

STANDARDE INTERNAŢIONALE ISO APROBATE

În perioada 2008.03.01 – 2008.03.31

ISO/TMB CONSILIUL DE MANAGEMENT TEHNIC

ISO Guide 78:2008 Safety of machinery -- Rules for drafting and presentation of safety standards

ISO/IEC/JTC 1 TEHNOLOGIA INFORMAŢIEI ISO/IEC 8825-2:2002/Amd 3:2008 PER encoding instructions ISO/IEC 8825-5:2004/Amd 1:2008 Efficiency enhancements ISO/IEC 12207:2008 Systems and software engineering -- Software life cycle processes

ISO/IEC 14496-20:2006/Amd 1:2008 LASeR extensions ISO/IEC 14496-4:2004/Amd 13:2007/Cor 1:2008 ISO/IEC 14496-4:2004/Amd 22:2008 AudioBIFS v3 conformance ISO/IEC 14496-5:2001/Amd 10:2007/Cor 1:2008

ISO/IEC 15288:2008 Systems and software engineering -- System life cycle processes

ISO/IEC 18033-3:2005/Cor 3:2008 ISO/IEC 23000-4:2008 Information technology -- Multimedia application format (MPEG-A) -- Part 4: Musical slide show application format

ISO/TC 8 NAVE ŞI TEHNOLOGIE MARITIMĂ ISO 3828:2008 Shipbuilding and marine structures -- Deck machinery -- Vocabulary and symbols

ISO 22673:2008 Ships and marine technology -- Launching appliances for free-fall lifeboats

ISO/TC 17 OŢEL ISO 3573:2008 Hot-rolled carbon steel sheet of commercial and drawing qualities

Page 55: Buletin Aprilie 2008

Buletinul Standardizării – Aprilie 2008

55

ISO 3574:2008 Cold-reduced carbon steel sheet of commercial and drawing qualities

ISO/TC 22 VEHICULE RUTIERE ISO 21995:2008 Road vehicles -- Test of vehicle air braking systems with a permissible mass of over 3,5 t -- Acquisition and use of reference values using a roller brake ISO 22900-1:2008 Road vehicles -- Modular vehicle communication interface (MVCI) -- Part 1: Hardware design requirements

ISO/TC 28 PRODUSE PETROLIERE ŞI LUBRIFIANŢI

ISO 5163:2005/Cor 1:2008 ISO 18132-2:2008 Refrigerated light hydrocarbon fluids -- General requirements for automatic level gauges -- Part 2: Gauges in refrigerated-type shore tanks

ISO/TC 29 SCULE MICI ISO 9183-1:2008 Tools for pressing -- Wear plates for press dies -- Part 1: Type A

ISO 16366:2008 Tools for pressing -- L-shaped guides ISO 16367:2008 Tools for pressing -- Guide plates -- U- and V-blocks ISO/TC 34 PRODUSE ALIMENTARE ISO/TS 17837:2008 Milk and milk products -- Determination of nitrogen content and crude protein calculation -- Kjeldahl method

ISO 27107:2008 Animal and vegetable fats and oils -- Determination of peroxide value -- Potentiometric end-point determination

ISO/TC 35 VOPSELE ŞI LACURI ISO 21227-4:2008 Paints and varnishes -- Evaluation of defects on coated surfaces using optical imaging -- Part 4: Evaluation of filiform corrosion

ISO/TC 44 SUDARE ŞI PROCEDEE CONEXE ISO 15012-2:2008 Health and safety in welding and allied processes -- Requirements, testing and marking of equipment for air filtration -- Part 2: Determination of the minimum air volume flow rate of captor hoods and nozzles

ISO 15614-3:2008 Specification and qualification of welding procedures for metallic materials -- Welding procedure test -- Part 3: Fusion welding of non-alloyed and low-alloyed cast irons

ISO 24373:2008 Welding consumables -- Solid wires and rods for fusion welding of copper and copper alloys -- Classification

ISO/TC 45 ELASTOMERI ŞI PRODUSE PE BAZĂ DE ELASTOMERI

ISO 7781:2008 Styrene-butadiene rubber, raw -- Determination of soap and organic-acid content ISO/TC 54 ULEIURI ESENŢIALE ISO 3061:2008 Oil of black pepper (Piper nigrum L.)

ISO/TC 59 CONSTRUCŢII IMOBILIARE ISO 16938-1:2008 Building construction -- Determination of the staining of porous substrates by sealants used in joints -- Part 1: Test with compression

ISO 16938-2:2008 Building construction -- Determination of the staining of porous substrates by sealants used in joints -- Part 2: Test without compression

ISO/TC 61 MATERIALE PLASTICE ISO 4898:2008 Rigid cellular plastics -- Thermal insulation products for buildings -- Specifications

ISO 14127:2008 Carbon-fibre-reinforced composites -- Determination of the resin, fibre and void contents

ISO 20753:2008 Plastics -- Test specimens ISO/TC 67 MATERIALE, ECHIPAMENT ŞI STRUCTURI MARINE PENTRU INDUSTRIILE PETROLULUI ŞI GAZELOR NATURALE

ISO 10414-1:2008 Petroleum and natural gas industries -- Field testing of drilling fluids -- Part 1: Water-based fluids

ISO 10418:2003/Cor 1:2008 ISO/TC 85 ENERGIE NUCLEARĂ ISO 12789-1:2008 Reference radiation fields -- Simulated workplace neutron fields -- Part 1: Characteristics and methods of production

ISO 12789-2:2008 Reference radiation fields - Simulated workplace neutron fields Part 2: Calibration fundamentals related to the basic quantities

ISO 18213-4:2008 Nuclear fuel technology -- Tank calibration and volume determination for nuclear materials accountancy – Part 4: Accurate determination of liquid height in accountancy tanks equipped with dip tubes, slow bubbling rate

ISO 18213-5:2008 Nuclear fuel technology -- Tank calibration and volume determination for nuclear materials accountancy – Part 5: Accurate determination of liquid height in accountancy tanks equipped with dip tubes, fast bubbling rate ISO 18213-6:2008 Nuclear fuel technology -- Tank calibration and volume determination for nuclear materials accountancy -- Part 6: Accurate in-tank determination of liquid density in accountancy tanks equipped with dip tubes

ISO/TC 89 PLĂCI PE BAZĂ DE LEMN ISO 16893-1:2008 Wood-based panels -- Particleboard -- Part 1: Classifications

ISO 16895-1:2008 Wood-based panels -- Dry-process fibreboard – Part 1: Classifications

ISO/TC 108 VIBRAŢII ŞI ŞOCURI MECANICE ISO 21289:2008 Mechanical vibration and shock -- Parameters to be specified for the acquisition of vibration data

ISO/TC 115 POMPE ISO 17769:2008 Liquid pumps and installation -- General terms -- Definitions, quantities, letter symbols and units

Page 56: Buletin Aprilie 2008

Buletinul Standardizării – Aprilie 2008

56

ISO/TC 127 MAŞINI DE TERASAMENT ISO 6393:2008 Earth-moving machinery -- Determination of sound power level -- Stationary test conditions

ISO 6394:2008 Earth-moving machinery -- Determination of emission sound pressure level at operator's position Stationary test conditions

ISO 6395:2008 Earth-moving machinery -- Determination of sound power level Dynamic test conditions

ISO 6396:2008 Earth-moving machinery -- Determination of emission sound pressure level at operator's position Dynamic test conditions

ISO/TC 138 ŢEVI, FITINGURI ŞI ROBINETE DE MATERIALE PLASTICE PENTRU TRANSPORTUL FLUIDELOR

ISO 13477:2008 Thermoplastics pipes for the conveyance of fluids -- Determination of resistance to rapid crack propagation (RCP) -- Small-scale steady-state test (S4 test)

ISO/TC 146 CALITATEA AERULUI ISO 16000-12:2008 Indoor air -- Part 12: Sampling strategy for polychlorinated biphenyls (PCBs), polychlorinated dibenzo-p-dioxins (PCDDs), polychlorinated dibenzofurans (PCDFs) and polycyclic aromatic hydrocarbons (PAHs)

ISO/TC 147 CALITATEA APEI ISO 5667-20:2008 Water quality -- Sampling -- Part 20: Guidance on the use of sampling data for decision making -- Compliance with thresholds and classification systems ISO 22719:2008 Water quality -- Determination of total alkalinity in sea water using high precision potentiometric titration

ISO/TC 159 ERGONOMIE ISO 9241-20:2008 Ergonomics of human-system interaction – Part 20: Accessibility guidelines for information/communication technology (ICT) equipment and services

ISO/TC 172 OPTICĂ ŞI FOTONICĂ ISO 517:2008 Photography -- Apertures and related properties pertaining to photographic lenses -- Designations and measurements

ISO/TC 178 ASCENSOARE, SCĂRI RULANTE, TROTUARE RULANTE

ISO/TR 25741:2008 Lifts and escalators subject to seismic conditions -- Compilation report

ISO/TC 184 SISTEME DE AUTOMATIZĂRI INDUSTRIALE ŞI STRUCTURI DE INTEGRARE

ISO 10303-223:2008 Industrial automation systems and integration -- Product data representation and exchange -- Part 223: Application protocol: Exchange of design and manufacturing product information for cast parts

ISO/TC 188 NAVE MICI ISO 12215-6:2008 Small craft -- Hull construction and scantlings – Part 6: Structural arrangements and details

ISO/TC 190 CALITATEA SOLULUI ISO 17616:2008 Soil quality -- Guidance on the choice and evaluation of bioassays for ecotoxicological characterization of soils and soil materials

ISO/TC 197 TEHNOLOGII PENTRU HIDROGEN

ISO 14687:1999/Cor 2:2008 ISO/TC 199 SECURITATEA MAŞINILOR ISO 13857:2008 Safety of machinery -- Safety distances to prevent hazard zones being reached by upper and lower limbs

ISO/TC 204 SISTEME INTELIGENTE DE TRANSPORT

ISO 24101-1:2008 Intelligent transport systems -- Communications access for land mobiles (CALM) -- Application management -- Part 1: General requirements

ISO/TC 219 ÎNVELITORI PENTRU PARDOSELI ISO 24344:2008 Resilient floor coverings -- Determination of flexibility and deflection

PROIECTE DE STANDARDE INTERNAŢIONALE CEI SUPUSE ANCHETEI PUBLICE

În perioada 2008.03.01 – 2008.03.31

Proiectele de standarde de mai jos sunt supuse anchetei publice. Asupra acestor proiecte poate face observaţii orice persoană fizică sau juridică. Proiectele pot fi obţinute de la ASRO precizând indicativul şi titlul standardului. Observaţiile trebuie transmise pe adresa Asociaţiei de Standardizare din România până la termenul indicat după fiecare proiect, termen care reprezintă sfârşitul anchetei publice. CISPR COMITET INTERNAŢIONAL SPECIALIZAT ÎN INTERFERENŢA RADIO CISPR 13 A3 Ed.4 Sound and television broadcast receivers and associated equipment - Radio disturbance characteristics - Limits and methods of measurement Data limită de vot: 2008-08-08

IEC_TC_100 SISTEME ŞI ECHIPAMENTE AUDIO, VIDEO ŞI MULTIMEDIA IEC 62524 Multimedia systems and equipment - Multimedia e-publishing and e-books - Reader's format for e-publishing (TA10) Data limită de vot: 2008-09-05

Page 57: Buletin Aprilie 2008

Buletinul Standardizării – Aprilie 2008

57

IEC_TC_110 DISPOZITIVE DE AFIŞARE PLANE IEC 62341-5, Ed. 1 Organic light emitting diode (OLED) displays – Part 5:Environmental testing methods Data limită de vot: 2008-08-08 IEC_TC_111 STANDARDIZAREA MEDIULUI PENTRU PRODUSE ŞI SISTEME ELECTRICE ŞI ELECTRONICE IEC 62430 Ed.1 Environmentally Conscious Design for Electrical and Electronic Products Data limită de vot: 2008-09-05 IEC_TC_17 APARATAJ ELECTRIC Amendment 1 to IEC 62271-101 Ed.1 High-voltage switchgear and controlgear - Part 101: Synthetic testing - Inclusion of IEC 61633 Data limită de vot: 2008-09-05 IEC 62271-208 Ed.1 Methods to quantify the steady state, low frequency EMF generated by HV switchgear assemblies and HV/LV prefabricated substations Data limită de vot: 2008-08-01 IEC_TC_22 SISTEME ŞI ECHIPAMENTE PENTRU ELECTRONICA DE PUTERE IEC 62501 Electrical testing of voltage sourced converter (VSC) valves for high-voltage direct voltage (HVDC) power transmission Data limită de vot: 2008-09-05 IEC_TC_25 MĂRIMI ŞI UNITĂŢI ŞI SIMBOLURILE LOR LITERALE ISO 80000-1 Ed.1 Quantities and units - Part 1: General Data limită de vot: 2008-09-05 IEC_TC_3 STRUCTURI DE INFORMARE, DOCUMENTAŢIE ŞI SIMBOLURI GRAFICE IEC 60617 DB Extended procedure for change request C00095; Symbols for heat, smoke, flame and motion (S01851 to S01854) Data limită de vot: 2008-08-08 IEC_TC_31 ECHIPAMENTE PENTRU ATMOSFERĂ EXPLOZIVĂ IEC 60079-10-2 Ed. 1.0 Explosive atmospheres - Part 10-2: Classification of areas - Combustible dust atmospheres Data limită de vot: 2008-09-05 IEC_TC_37 DESCĂRCĂTOARE IEC 60099-4 A2 Ed. 2.0 Surge arresters - Part 4: Metal-oxide surge arresters without gaps for a.c. systems Data limită de vot: 2008-05-16 IEC 60099-4 A2 Ed. 2.0 Surge arresters - Part 4: Metal-oxide surge arresters without gaps for a.c. systems Data limită de vot: 2008-05-16 IEC_TC_47 DISPOZITIVE CU SEMICONDUCTOARE Amendment 1 to IEC 60747-16-3 Ed.1 Semiconductor devices - Part 16-3: Microwave integrated circuits - Frequency converters Data limită de vot: 2008-09-05 Amendment 1 to IEC 60747-16-4 Ed.1 Semiconductor devices - Part 16-4: Microwave integrated circuits - Switches Data limită de vot: 2008-09-05

IEC_TC_51 COMPONENTE MAGNETICE ŞI FERITE Amendment 1 to IEC 60205, Ed 3 Calculation of the effective parameters of magnetic piece parts Data limită de vot: 2008-09-05 IEC_TC_62 ECHIPAMENTE ELECTROMEDICALE IEC 60601-2-1 Ed.3 Medical electrical equipment - Part 2-1: Particular requirements for basic safety and essential performance of electron accelerators in the range 1 MeV to 50 MeV Data limită de vot: 2008-09-05 IEC 62083 Ed.2 Medical electrical equipment - Requirements for the safety of radiotherapy treatment planning systems Data limită de vot: 2008-09-05 IEC_TC_65 MĂSURĂ ŞI COMANDĂ ÎN PROCESELE

INDUSTRIALE IEC 62453-1 Field device tool interface specification - Part 1: Overview and guidance Data limită de vot: 2008-08-08 IEC 62453-2 Field device tool interface specification - Part 2: Concepts and detailed description Data limită de vot: 2008-08-08 IEC 62453-301 Field device tool interface specification –Part 301: Communication profile integration - IEC 61784 CPF 1 Data limită de vot: 2008-08-08 IEC 62453-302 Field device tool interface specification - Part 302: Communication profile integration - IEC 61784 CPF 2 Data limită de vot: 2008-08-08 IEC 62453-303-1 Field device tool interface specification - Part 303-1: Communication profile integration - IEC 61784 CP 3/1 and CP 3/2 Data limită de vot: 2008-08-08 IEC 62453-303-2 Field device tool interface specification - Part 303-2: Communication profile integration - IEC 61784 CP 3/4, CP 3/5 and CP 3/6 Data limită de vot: 2008-08-08 IEC 62453-306 Field device tool interface specification - Part 306: Communication profile integration - IEC 61784 CPF6 Data limită de vot: 2008-08-08 IEC 62453-309 Field device tool interface specification - Part 309: Communication profile integration - IEC 61784 CPF 9 Data limită de vot: 2008-08-08 IEC 62453-315 Field device tool interface specification - Part 315: Communication profile integration - IEC 61784 CPF 15 Data limită de vot: 2008-08-08 IEC 62453-41 Field device tool interface specification - Part 41: Object model integration profile - Common object model Data limită de vot: 2008-08-08 IEC 62453-501 Field device tool interface specification - Part 501: Communication implementation for common object model - IEC 61784 CPF 1 Data limită de vot: 2008-08-08 IEC 62453-502 Field device tool interface specification - Part 502: Communication implementation for common object model - IEC 61784 CPF 2 Data limită de vot: 2008-08-08

Page 58: Buletin Aprilie 2008

Buletinul Standardizării – Aprilie 2008

58

IEC 62453-503-1 Field device tool interface specification - Part 503-1 Communication implementation for common object model - IEC 61784 CP 3/1 and CP 3/2 Data limită de vot: 2008-08-08 IEC 62453-503-2 Field device tool interface specification – Part 503-2: Communication implementation for common object model - IEC 61784 CP 3/4, CP 3/5 and CP 3/6 Data limită de vot: 2008-08-08 IEC 62453-506 Field device tool interface specification – Part 506: Communication implementation for common object model - IEC 61784 CPF 6 Data limită de vot: 2008-08-08 IEC 62453-509 Field device tool interface specification – Part 509: Communication implementation for common object model - IEC 61784 CPF 9 Data limită de vot: 2008-08-08 IEC 62453-515 Field device tool interface specification – Part 515: Communication implementation for common object model - IEC 61784 CPF 15 Data limită de vot: 2008-08-08 IEC 62453-61 Field device tool interface specification - Device Type Manager (DTM) Styleguide for common object model Data limită de vot: 2008-08-08 IEC_TC_78 ECHIPAMENTE PENTRU LUCRĂRI SUB

TENSIUNE IEC 60855-1 Ed.1 Live working - Insulating foam-filled tubes and solid rods - Part 1: Tubes and rods of a circular cross-section Data limită de vot: 2008-08-08

IEC 61243-3 Ed.2 Live working - Voltage detectors - Part 3: Two-pole low-voltage type Data limită de vot: 2008-09-05 IEC_TC_80 SISTEME ŞI ECHIPAMENTE DE

RADIOCOMUNICAŢII ŞI NAVIGAŢIE MARITIMĂ

IEC 62320-1 A1 Ed.1 Maritime navigation and radiocommunication equipment and systems - Automatic Identification System (AIS) - Part 1: AIS Base Stations - Minimum operational and performance re-quirements - Methods of test and required test results Data limită de vot: 2008-09-05 IEC_TC_86 FIBRE OPTICE IEC 61280-2-9 Ed. 2.0 Fibre optic communication subsystem test procedures – Part 2-9: Digital systems - Optical signal-to-noise ratio measurement for dense wavelength-division multiplexed systems Data limită de vot: 2008-09-05 IEC 61280-4-1 Ed. 2.0 Fibre optic communication subsystem test procedures – Part 4-1: Installed cable plant - Multimode attenuation measurement Data limită de vot: 2008-08-15 IEC 61300-2-34 Ed. 2.0 Fibre optic interconnecting devices and passive components - Basic test and measurement procedures - Part 2-34: Tests - Resistance to solvents and contaminating fluids of interconnecting components and closures Data limită de vot: 2008-09-05

PROIECTE DE STANDARDE INTERNAŢIONALE ISO SUPUSE ANCHETEI PUBLICE

În perioada 2008.03.01 – 2008.03.31

Proiectele de standarde de mai jos sunt supuse anchetei publice. Asupra acestor proiecte poate face observaţii orice persoană fizică sau juridică. Proiectele pot fi obţinute de la ASRO precizând indicativul şi titlul standardului. Observaţiile trebuie transmise pe adresa Asociaţiei de Standardizare din România până la termenul indicat după fiecare proiect, termen care reprezintă sfârşitul anchetei publice. ISO/IEC/JTC 1 TEHNOLOGIA INFORMAŢIEI ISO/IEC FCD 9834-1 Information technology -- Open Systems Interconnection -- Procedures for the operation of OSI Registration Authorities: General procedures and top arcs of the ASN.1 Object Identifier tree – Part 1: General procedures Edn 3 (incorporating Internationalized OIDs) Data limită de vot: 2008-07-24 ISO/IEC DIS 12139-1 Information technology -- Telecommunication and information exchange between systems -- Power line communication (PLC) -- High speed PLC medium access control (MAC) and physical layer (PHY) -- Part 1: General requirements Data limită de vot: 2008-08-29 ISO/IEC 14496-4:2004/FPDAmd 31 Conformance testing for SVC profiles Data limită de vot: 2008-07-03

ISO/IEC FCD 15419 Information technology -- Automatic identification and data capture techniques -- Bar code digital imaging and printing performance testing Data limită de vot: 2008-07-28 ISO/IEC FCD 24747 Extensions for the Standard Library of the Programming Language C to Support Mathematical Special Functions Data limită de vot: 2008-07-19 ISO/IEC FCD 24765 Systems and software engineering vocabulary Data limită de vot: 2008-07-17 ISO/TC 1 FILETE ISO/DIS 5408 Screw threads -- Vocabulary Data limită de vot: 2008-08-15

Page 59: Buletin Aprilie 2008

Buletinul Standardizării – Aprilie 2008

59

ISO/TC 8 NAVE ŞI TEHNOLOGIE MARITIMĂ ISO/DIS 25862 Ships and marine technology -- Marine magnetic compasses, azimuth reading devices and binnacles for steering Data limită de vot: 2008-08-26 ISO/DIS 30000 Ships and marine technology -- Ship recycling management systems -- Specifications for management systems for safe and environmentally sound ship recycling facilities Data limită de vot: 2008-08-21 ISO/TC 12 MĂRIMI, UNITĂŢI, SIMBOLURI, FACTORI DE CONVERSIUNE

ISO/DIS 80000-1 Quantities and units -- Part 1: General Data limită de vot: 2008-08-08 ISO/TC 22 VEHICULE RUTIERE ISO/DIS 26866 Road vehicles -- Brake lining friction materials -- Standard wear test procedure for commercial vehicles with air brakes Data limită de vot: 2008-08-21 ISO/TC 23 TRACTOARE ŞI MATERIALE AGRICOLE ŞI FORESTIERE

ISO/DIS 6814 Machinery for forestry -- Mobile and self-propelled machinery -- Terms, definitions and classification Data limită de vot: 2008-08-15 ISO/DIS 11783-6 Tractors and machinery for agriculture and forestry - Serial control and communications data network -- Part 6: Virtual terminal Data limită de vot: 2008-08-07 ISO/DIS 13772 Forestry machinery -- Portable chain-saws -- Non-manually actuated chain brake performance Data limită de vot: 2008-08-29 ISO/DIS 26322-2 Tractors for agriculture and forestry -- Safety – Part 2: Narrow-track and small tractors Data limită de vot: 2008-08-07 ISO/TC 24 SITE, CERNERE ŞI ALTE METODE DE SEPARARE GRANULOMETRICĂ ISO/DIS 9277 Determination of the specific surface area of solids by gas adsorption -- BET method Data limită de vot: 2008-08-15 ISO/TC 28 PRODUSE PETROLIERE ŞI LUBRIFIANŢI

ISO/DIS 11158 Lubricants, industrial oils and related products (class L) -- Family H (hydraulic systems) -- Specifications for categories HH, HL, HM, HV and HG Data limită de vot: 2008-08-12 ISO/TC 34 PRODUSE ALIMENTARE ISO/DIS 660 Animal and vegetable fats and oils -- Determination of acid value and acidity Data limită de vot: 2008-08-28 ISO/DIS 22006 Quality management systems -- Guidelines for the application of ISO 9001:2000 in crop production Data limită de vot: 2008-08-29 ISO/DIS 24333.2 Cereals and cereal products -- Sampling Data limită de vot: 2008-05-07

ISO/DIS 26323 Milk products -- Determination of the acidification activity of dairy cultures by continuous pH measurement (CpH) Data limită de vot: 2008-08-26 ISO/DIS 30024 Animal feeding stuffs -- Determination of phytase activity Data limită de vot: 2008-08-21 ISO/TC 37 TERMINOLOGIE ŞI ALTE RESURSE

LINGVISTICE

ISO/DIS 30042.2 Terminology and other language and content resources -- Computer applications in terminology -- TermBase eXchange format specification (TBX) Data limită de vot: 2008-05-15 ISO/TC 38 TEXTILE ISO 15487:1999/DAmd 1 Data limită de vot: 2008-08-21 ISO/TC 39 MAŞINI-UNELTE ISO/DIS 19719.2 Machine tools -- Work holding chucks -- Vocabulary Data limită de vot: 2008-05-29 ISO/TC 42 FOTOGRAFIE ISO/DIS 3664 Graphic technology and photography -- Viewing conditions Data limită de vot: 2008-08-15 ISO/DIS 18939 Imaging materials -- Digital hard copy for medical imaging -- Methods for measuring permanence Data limită de vot: 2008-08-12 ISO/TC 44 SUDARE ŞI PROCEDEE CONEXE ISO/DIS 6947 Welds -- Working positions -- Definitions of angles of slope and rotation Data limită de vot: 2008-08-14 ISO/DIS 11666 Non-destructive testing of welds -- Ultrasonic testing of welded joints -- Acceptance levels Data limită de vot: 2008-08-12 ISO/DIS 17635 Non-destructive testing of welds -- General rules for metallic materials Data limită de vot: 2008-08-12 ISO/DIS 17640 Non-destructive testing of welds -- Ultrasonic testing of welded joints -- Methods and testing levels Data limită de vot: 2008-08-12 ISO/DIS 23279 Non-destructive testing of welds -- Ultrasonic testing Characterization of indications in welds Data limită de vot: 2008-08-12 ISO/TC 45 ELASTOMERI ŞI PRODUSE PE BAZĂ DE

ELASTOMERI ISO/DIS 1658.2 Natural rubber (NR) -- Evaluation procedure Data limită de vot: 2008-08-15 ISO 3386-1:1986/DAmd 1 Data limită de vot: 2008-08-28 ISO 3386-2:1997/DAmd 1 Data limită de vot: 2008-08-28 ISO/DIS 4662 Rubber -- Determination of rebound resilience of vulcanizates Data limită de vot: 2008-08-26

Page 60: Buletin Aprilie 2008

Buletinul Standardizării – Aprilie 2008

60

ISO 6502:1999/DAmd 1 Precision Data limită de vot: 2008-08-15 ISO/DIS 25518.2 Rubber gloves for general household use -- Specification Data limită de vot: 2008-05-08 ISO/TC 54 ULEIURI ESENŢIALE ISO/DIS 14715 Oil of thyme containing thymol, Spanish type [Thymus zygis (Loefl.) L.] Data limită de vot: 2008-08-08 ISO/TC 61 MATERIALE PLASTICE ISO/DIS 27547-1 Plastics -- Preparation of test specimens of thermoplastic materials using mouldless technologies Part 1: General principles, and laser sintering of specimens Data limită de vot: 2008-08-07 ISO/TC 67 MATERIALE, ECHIPAMENT ŞI STRUCTURI MARINE PENTRU INDUSTRIILE PETROLULUI ŞI GAZELOR NATURALE

ISO/DIS 17078-4 Petroleum and natural gas industries -- Drilling and production equipment -- Part 4: Practices for side-pocket mandrels and related equipment Data limită de vot: 2008-08-21 ISO/TC 98 BAZA DE CALCUL PENTRU PROIECTARE IN CONSTRUCŢII

ISO/DIS 13824 General principles on risk assessment of systems involving structures Data limită de vot: 2008-08-14 ISO/TC 110 CĂRUCIOARE DE MANIPULARE ISO/DIS 3691-1.3 Industrial trucks -- Safety requirements and verification – Part 1: Self-propelled industrial trucks, other than driverless, variable-reach trucks and burden-carrier trucks Data limită de vot: 2008-05-10 ISO/TC 135 EXAMINĂRI NEDISTRUCTIVE ISO/DIS 12706 Non-destructive testing -- Vocabulary of terms used in penetrant testing Data limită de vot: 2008-08-14 ISO/TC 138 ŢEVI, FITINGURI ŞI ROBINETE DE MATERIALE PLASTICE PENTRU TRANSPORTUL FLUIDELOR

ISO/DIS 8779 Plastics piping systems -- Polyethylene (PE) pipes for irrigation Specifications Data limită de vot: 2008-08-29 ISO/DIS 25780 Plastics piping systems for pressure and non-pressure water supply, irrigation, drainage or sewerage -- Glass-reinforced thermosetting plastics (GRP) systems based on unsaturated polyester (UP) resin -- Pipes with flexible joints intended to be installed using jacking techniques Data limită de vot: 2008-08-26 ISO/TC 158 ANALIZA DE GAZE ISO/DIS 6145-9 Gas analysis -- Preparation of calibration gas mixtures using dynamic volumetric methods – Part 9: Saturation method Data limită de vot: 2008-08-07

ISO/TC 160 STICLĂ PENTRU CONSTRUCŢII ISO/DIS 28278-1 Glass in building -- Glass products for structural sealant glazing -- Part 1: Supported and unsupported monolithic and multiple glazing Data limită de vot: 2008-08-21 ISO/TC 164 ÎNCERCĂRI MECANICE ALE METALELOR

ISO/DIS 16630 Metallic materials -- Method of hole expanding test Data limită de vot: 2008-08-07 ISO/TC 165 STRUCTURI DE LEMN ISO/DIS 15206 Timber poles -- Test methods -- Determination of structural properties Data limită de vot: 2008-08-12 ISO/TC 172 OPTICĂ ŞI FOTONICĂ ISO/DIS 10936-2 Optics and photonics -- Operation microscopes -- Part 2: Light hazard from operation microscopes used in ocular surgery Data limită de vot: 2008-08-26 ISO/DIS 10940 Ophthalmic instruments -- Fundus cameras Data limită de vot: 2008-08-21 ISO/DIS 11553-3 Safety of machinery -- Laser processing machines - Part 3: Safety requirements for noise reduction and noise measurement methods for laser processing machines and hand-held processing devices and associated auxiliary equipment (accuracy grade 2) Data limită de vot: 2008-08-07 ISO/TC 181 SECURITATEA JUCĂRIILOR ISO/DIS 8124-4.2 Safety of toys -- Part 4: Swings, slides and similar activity toys for indoor and outdoor family domestic Data limită de vot: 2008-05-15 ISO/TC 182 GEOTEHNICĂ ISO/DIS 22282-6 Geotechnical investigation and testing -- Geohydraulic testing -Part 6: Water permeability tests in a borehole with packer and pulse-litre stimulation Data limită de vot: 2008-08-28 ISO/TC 184 SISTEME DE AUTOMATIZARI

INDUSTRIALE ŞI STRUCTURI DE INTEGRARE

ISO/DIS 13584-42 Industrial automation systems and integration -- Parts library -- Part 42: Description methodology: Methodology for structuring part families Data limită de vot: 2008-08-07 ISO/TC 197 TEHNOLOGII PENTRU HIDROGEN

ISO/DIS 15869.3 Gaseous hydrogen and hydrogen blends -- Land vehicle fuel tanks Data limită de vot: 2008-05-27 ISO/TC 210 MANAGEMENTUL CALITĂŢII ŞI ASPECTE GENERALE REFERITOARE LA DISPOZITIVELE MEDICALE

ISO/DIS 15225 Nomenclature -- Specification for a nomenclature system for medical devices for the purpose of regulatory data exchange Data limită de vot: 2008-08-21

Page 61: Buletin Aprilie 2008

Buletinul Standardizării – Aprilie 2008

61

ISO/TC 213 SPECIFICAŢII ŞI VERIFICĂRI DIMENSIONALE ŞI GEOMETRICE ALE PRODUSELOR

ISO/DIS 3611 Geometrical product specifications (GPS) -- Dimensional measuring instruments -- Micrometers for external measurements; Design and metrological characteristics Data limită de vot: 2008-08-14 ISO/TC 215 INFORMATICĂ MEDICALĂ ISO/DIS 12967-1 Health informatics -- Service Architecture – Part 1: Enterprise viewpoint Data limită de vot: 2008-08-26 ISO/DIS 12967-2 Health informatics -- Service architecture – Part 2: Information viewpoint Data limită de vot: 2008-08-26

ISO/DIS 12967-3 Health informatics -- Service architecture – Part 3: Computational viewpoint Data limită de vot: 2008-08-26 ISO/TC 227 ARCURI ISO/DIS 26909 Springs -- Terminology and classification of terms Data limită de vot: 2008-08-21 ISO/TC 228 TURISM ŞI SERVICII CONEXE ISO/DIS 11107 Recreational diving services -- Requirements for enriched air nitrox training programmes Data limită de vot: 2008-08-19 ISO/DIS 11121 Recreational diving services -- Requirements for introductory scuba experience programmes Data limită de vot: 2008-08-19

Page 62: Buletin Aprilie 2008

CENTRUL PENTRU SCHIMB DE INFORMAŢII PENTRU STANDARDE

În prezenta rubrică sunt publicate notificările referitoare la standarde, adresate

Secretariatului OMC sub incidenţa Acordului referitor la Barierele Tehnice în Calea Comerţului (TBT)

Totodată, rubrica răspunde şi obligaţiilor referitoare la transparenţă menţionate în art. 2 al Acordului TBT.

Notificări referitoare la proiecte de standarde primite de la

secretariatul OMC până la data de 15.04.2008

ROMÂNIA ROU/52 – SR EN 10092:2008 Road cement ROU/53 – SR EN 1993-1-1:2006 NA:2008 Eurocode 3: Design of steel structures. Part

1-1: General rules and rules for buildings. National annex ROU/54 – SR EN 1992-3: 2006 NA:2008 Eurocode 2: Design of concrete structures. Part

3: Liquid retaining and containment structures – National annex ROU/55 – SR EN 1995-4:2006 NA:2008 Eurocode: Actions on structures Part 4: Silos

and tanks. National annex ROU/56 – SR 157:2008 Vinegar. Methods of analysis ROU/57 – SR 12862:2008 Food products. Osmotolerant microorganisms determination ROU/58 – SR 6182/1:2008 Wine. Determination of total acidity ROU/59 – SR 6182/2:2008 Wine determination of volatile acidity ROU/60 – SR 6182/21:2008 Wine. Determination of lactic acid ROU/61 – SR 6182/34:2008 Wine. Determination of tartaric acid ROU/62 – SR 1717:2008 Raw flax simple yarns ROU/63 – SR 1714:2008 Flax fibres ROU/64 – SR 5045:2008 Leather. Soft, rigid or semi rigid leather tear resistance ROU/65 – SR 1715:2008 Hemp fibres ROU/66 – SR 1883:2008 Tanning materials. Sampling and methods of analysis ROU/67 – SR 1716:2008 Raw hemp simple yarns ROU/68 – SR 5665:2008 Woven garments. Marking, storage and transportation ROU/69 – SR 5235:2008 Finished leathers for Morocco goods. Pig skins. General

technical requirements for quality ROU/70 – SR 4673:2008 Finished leathers for upper footwear. Porcine leather. General

technical requirements for quality ROU/71 – SR 6341:2008 Footwear. Marking, packing, transport and storage ROU/72 - SR 6316:2008 Organic dyes. Fineness determination ROU/73 – SR 6040:2008 Knitting. Determination of mass on square meter and meter ROU/74 – SR 9569:2008 Woven fabrics. Determination of the resistance to water

penetration ROU/75 – SR 7271:2008 Textile yarns. Determination of linear density ROU/76 – SR 6429:2008 Textiles. Determination of resistance to spraying ROU/77 – SR 3232:2008 Finished leathers for footwear for upper sides. Goat skins.

General technical requirements for quality ROU/78 – SR 1930:2008 Machine made hemp cord

Page 63: Buletin Aprilie 2008

ROU/79 – ST 780:2008 Woolen and woolen type fabrics. Beaming, marking, packing, storage and transport

ROU/80 – SR 8994-10:2008 Artificial leather. Tensile test ROU/81 – SR 6483-1:2008 Bast fibres. Requirements for quality verification, packing,

marking, storage and transportation ROU/82 – SR 11181:2008 Chemical texturized fibres. Determination of crimp shrinkage ROU/83 – SR 10378:2008 Knitted textile goods. Determination of the weight ROU/84 – SR 13531:2008 Food products. Determination of peroxide value ROU/85 – SR EN 1998-1:2004 NA:2008 Eurocode 8: Design of structures for earthquake

resistance. Part 1: General rules, seismic actions and rules for buildings. National annex

ROU/86 – SR EN 1998-6:2005 NB:2008 Eurocode 8: Design of structures for earthquake resistance. Part 6: Towers, masts and chimneys. National annex

ROU/87 – SR 8385/1:2008 Synchronous hydro generators. General technical conditions ROU/88 – SR EN 1996-2:2006 NB:2008 Eurocode 6: Design of masonry structures. Part

2: Design considerations, selection of materials and execution of masonry. National annex

ROU/89 – SR EN 1996-1-1:2006 NB:2008 Eurocode 6: Design of masonry structures. Part 1-1: General rules for reinforced and unreinforced masonry structures. National annex

ROU/90 – SR EN 1996-3:2006 NB:2008 Eurocode 6: Design of masonry structures Part 3: Simplified calculation methods for unreinforced masonry structures. National annex

EL SALVADOR

SLV/119 – Flours. Nixtamalized maize flour.

NICARAGUA NIC/91 – Nicaraguan mandatory technical standard for the certification of tomato and

pepper seeds NIC/93 - Nicaraguan mandatory technical standard Minimum quality and safety

requirements for bananas NIC/96 - Nicaraguan mandatory technical standard for pure roasted coffee, whole bean or

ground

JAPONIA JPN/248 - Partial amendmend of the “labeling standard for liquors made from organic

agricultural products and others

JAMAICA

JAM/10 – Jamaican standard specification for fluoridated lodized salt-food grade salt JAM/11 – Jamaican standard for physical test methods for hydraulic cements JAM/12 – Jamaican standard specification for Portland cement JAM/13 – Jamaican quality management requirements for manufacturers, processors and

packers of cement

Page 64: Buletin Aprilie 2008

JAM/14 – Jamaican standard specification for blended hydraulic cements JAM/15 – Jamaican standard for chemical test methods for hydrauylic cements

CHINA CHN/340 – National standard of the P.R.C., The general requirement for environment,

safety, identification and marking of shopping plastics bags CHN/341 - National standard of the P.R.C., Large Yorkshire breeding pigs CHN/342 - National standard of the P.R.C., Duroc breeding pig CHN/343 - National standard of the P.R.C., Landrace breeding pig CHN/344 - National standard of the P.R.C., Frozen bovine semen

TAILANDA THA/258 – TIS 2315-2551 (2008) Heavy motor vehicles equipped with compression

ignition engines: safety requirements: emission from engine, level 4 THA/259 – TIS 824-2551 (2008) Switches for household and similar fixed-electrical

installations: General requirements Responsabil OMC / ASRO – Diana Dorobanţu e-mail: [email protected]; Tel/Fax: 316.99.74