Socializarea copilului-cea mai importanta obligatie a parentalitatii-a fost exercitata mult timp intr-un cadru familial largit,impartit cu vecinii si comunitatea scolara.Odata cu ascensiunea familiei nucleare,functia s-a restrans asupra cuplului;de un secol si jumatate,in relatia dintre parinti si copil a aparut un nou actor:scoala.Incepand cu instaurarea invatatmantului obligatoriu,raporturile dintre institutia scolara si cea familiala au fost puternic marcate de clivaje sociale.Partenera pentru unii,rivala si concurenta pentru ceilalti,scoala nu a facut intotdeauna casa buna cu familia.Inegalitatea sociala in privinta scolii pune problema efectului greutatilor sociale,iar pe de alta parte se observa ca scoala insasi amplifica aceste inegalitati.Persistenta acestora,denuntarea recurenta a esecului scolar,violentele amplificate de mass-media,etnicizarea raporturilor scolare,au furnizat intrebari sociologiei,ale carei studii ce abordeaza aceste probleme s-au inmultit dupa analizele de inceput ale lui Bourdieu si Boudon.Distantatarea antropologica ne aminteste ca nimic nu este mai socializat decat procedeele care il conduc pe copilul dependent spre obtinerea propriei autonomii.Daca ne referim numai la Franta,numeroase modele se disting de-a lungul contextelor socioistorice.Oricare ar fi metamorfozele parentalitatii si ale familiei,aceasta din urma ramane cadrul cel mai important al functiilor care ii permit individului biologic sa devina o fiinta sociala.Rarele incercari politice de socializare colectiva,din Rusia socialista sau din kibbutzul statului Israel,s-au soldat cu esecuri.Prezenta masurilor de securitate impuse de statul providential nu a privat familia de functiile sale,asa cum se considera in anii '50.Prin intermediul grupului domestic al corezidentei sau oricare ar fi forma ei,familia continua sa indeplineasca functii fundamentale,care sunt obiectivul unor strategii complexe:socializarea copiilor,educarea si scolarizarea lor,alegerea unei variante de intemeiere a casei,a unui loc numit acasa,in cadrul caruia fiecare sa-si gaseasca locul,castigarea salariului pentru a face sa functioneze acest grup domestic,asigurandu-i continuitatea,prin intermediul sarcinilor repetitive si totusi indispensabile.Dar,dincolo de aceste strategii socializatoare,scolare,rezidentiale si profesionale,familia ramane un spatiu al comunicarii si al sustinerii,precum si locul cel mai important al transmiterii,fie ca e vorba despre cunostinte sau bunuri,care formeaza baza continuitatii generatiilor.Reusita scolara a copiilor depinde nu doar de mostenireaculturala,ci si de mediul social.Alegerea institutiei in care copilul va fi scolarizat este determinata si va genera strategii rezidentiale,cel putin pentru cei care isi permit acest lucru.Este evident ca omogenitatea recrutarii sociale a rezidentilor din vestitele cartiere permite frecventarea institutiilor publice care asigura prezenta semenilor (Pincon,Pincon-Charlot,1989).Dimpotriva,o prezenta masiva a indivizilor locali si straini este asociata cu probleme si dificultati scolare,de unde rezulta,in cazul aglomerarilor urbane,numeroase cereri de derogare in privinta repartizarii scolilor.Mai ales incepand cu studiile liceale,familiile fac alegeri din ce in ce mai responsabile si se orienteaza catre colegiile private.Familiile di clasele sociale medii,care au contururi imprecise si o marja a strategiilor rezidentiale mai modesta decat a claselor favorizate,investesc cel mai mult din punct de vedere moral si material in urmarirea evolutiei scolare a copiilor,pentru ca sunt obsedate ca acestia sa obtina o diploma(Barthon,Oberti,2000;Oberti,2005).(Martine,Segalen,2011)-pp.231-240