Cap.6.Amenajari Pentru Combaterea Alunecarilor de Teren

Pag.58. Cap. VI - Amenajări pentru combaterea alunecărilor de teren

AMENAJĂRI PENTRU COMBATEREA ALUNECĂRILOR DE TERENVI.1. ALUNECĂRI DE TEREN ŞI PANTE

Studiul pantelor şi al configuraţiei lor i-a ajutat pe oamenii de ştiinţă să înţeleagă cum se produc alunecările de teren. S-au descoperit noi date despre fenomenele naturale care duc la eroziunea solului şi la alunecări de teren, iar cunoaşterea acestora poate ajuta la prognozarea catastrofelor naturale.

Exemplu: „În octombrie 1963, un val imens de apă a trecut peste digurile barajului Vaiont, situat în nordul Italiei. Un perete de apă, înalt de peste 70 de metri, transportând milioane de tone de mâl şi pietriş, a inundat staţiunea învecinată, Longarone şi 2000 de oameni au fost ucişi. O anchetă ulterioară a demonstrat că inundaţia a fost provocată de o alunecare de teren (masivă) care, a antrenat milioane de tone de roci sfărâmate în interiorul barajului, forţând apa să se reverse peste digurile barajului”.

În timpul alunecărilor de teren rocilor se deplasează de-a lungul pantelor pe distanţe de până la 4 km. Pe pantele abrupte, mai ales când solul este suprasaturat cu apă, rocile se deplasează cu viteză mare, cauzând dezastre masive. Calamităţi ca cea de la barajul Vaiont se produc rar, însă fenomenele care le cauzează sunt aceleaşi (chiar dacă la o scară mai mică) cu cele care produc alunecările de teren pe orice pantă cu un anumit unghi de înclinare. presiunea exercitată de clădiri asupra solului FORŢELE CARE ACŢIONEAZĂ

PE O PANTĂ umezirea şi uscarea solului ca urmare a precipitaţiilor şi a evapo- rării şi care provoacă o afânare a solului.

mişcările oamenilor şi a animalelor perturbă solul. curenţii de apă de suprafaţă provoacă o mişcare a solului şi a pietrelor în aval. curenţii de apă din canale duc la lărgirea şi adâncirea văilor, provocând transpor- tul de aluviuni. alunecările de teren sunt îm- piedicate de vegeta- ţie.

fluctuaţii ale nivelului supe- infiltraţii rior al rocilor de apă infiltrare râurile erodează saturate freatică subterană de apă deplasare de teren baza pantelor


Pantele apar în toate regiunile Globului. Ele pot fi abrupte sau line, necultivate sau cultivate. Ele conferă peisajului varietate şi aduc dovezi despre modul de formare al reliefurilor.

În ultimii ani, geomorfii - oamenii de ştiinţă care studiază formele de relief - au măsurat cu grijă cum se modifică pantele, înregistrând ratele de deplasare ale rocilor în jos. Una dintre metodele utilizate este aceea de a măsura deplasările pe care le execută o linie de jaloane încastrate pe suprafaţă unei pante, de-a lungul unei linii de contur - o linie care leagă toate punctele pantei, de aceeşi înălţime. Ei înregistrează şi deplasările care se produc mai în adâncime, prin înfigerea unor piroane sau a unor ţăruşi din lemn, cu toate că, după un anumit timp, acestea devin greu de detectat.

Geomorfii au încercat să determine unghiul pantei la care solul şi rocile rămân stabile, fără ca să se producă alunecări. Ei studiază şi modul în care diferitele roci sau structuri de roci influenţează pantele de teren.

Deplasările de mase ale pământului. Deplasarea masei sau pierderea de masă sunt termeni pe care geomorfii îi utilizează pentru a descrie deplasările sub influenţa gravitaţiei. În general, deplasările apar când forţa datorită greutăţii rocilor, a solului şi a apei pe care o conţin acestea, împreună cu atracţia gravitaţională, depăşesc forţele de frecare dintre roci şi sol. Deplasările se produc atunci când tensiunea din interiorul rocilor şi a solului creşte sau când frecarea scade. Creşterea tensiunilor poate avea mai multe cauze.

VI.2. DEPLASĂRILE DE TEREN forma originală a faţelor versanţilor

grohotiş

CĂDEREA ROCILORPrăbuşirea rapidă a roci-lor de pe ţărmurile stân-coase sau de pe versan-ţii abrupţi aglomerează la bazele pantelor grohotiş.

straturi sau îmbinări înclinate

ALUNECAREAROCILOR

Apare atunci când stra-turile sau îmbinările de roci sunt foarte abrupt în-clinate. În funcţie de înăl-ţime şi de unghiul pantei se pot rupe bucăţi mari de rocă. Apare în munţii de mare altitudine fi pe ţărmurile stâncoase.


rocă solidă sau conglomerat de rocă

straturi mai fragilecu înclinări

mici

GLISAREA BLOCURILOR DE ROCĂ

Blocurile de rocă masivă sau de conglomerate glisează pe o bază puţin înclinată sau pe alte straturi de rocă mai fra-gilă. Deplasarea este de obi-cei oblică şi adesea conside-rabilă.

suprafaţă curbă a faliei

ALUNECAREA ROTATIVĂSINGULARĂ

Solul se poate roti prin alu-necarea în jos şi spre înainte pe o suprafaţă curbă de falie. Apare în terenuri mâloase, argiloase.

învelişul de rocă

ALUNECĂRI ROTATIVE MULTIPLE

Mai multe blocuri de rocă se rotesc simultan spre înapoi, pe o suprafaţă curbă. Apare în argilele care au un înveliş dintr-o rocă mai rezistentă sau în cazul argilelor foarte fragile.

pământ dislocat ALUNECAREA DEPĂMÂNT

Apare în cazul şisturilor argi-loase saturate sau în argilele supuse la vibraţii. Deplasări-le sunt mici.

alunecare straturi suprapuse de mâl

ALUNECAREA MÂLULUIApare adesea în regiunile a-ride unde mici depozite de mâl alunecă sau glisează atunci când se îmbibă cu apă.Ele sunt, de obicei,lungi şi puţin adânci.

De exemplu, când malurile mării erodează baza unei stânci, partea superioară rămâne nesusţinuţă. Astfel, pe porţiunea de deasupra locului de eroziune iau naştere tensiuni foarte mari, care duc la prăbuşirea unei porţiuni din coastă. Astfel de alunecări de teren sunt vizibile de-a lungul multor coaste marine.


O greutate mare, plasată pe o pantă, are acelaşi efect. În urma unor ploi abundente, apa se infiltrează în rocă sau pământ, mărindu-i greutatea. Cutremurele şi deplasările care înclină terenul, duc şi ele la creşterea tensiunilor. Intervenţia umană poate avea efect similar.

De exemplu, când se construieşte un drum pe panta unui deal, se pune în pericol panta respectivă. În 1966, lucrările la o şosea în Marea Britanie au trebuit să fie oprite, atunci când constructorii au perturbat un relief stabil. Materia, care fusese stabilă timp de 11.000 de ani, a început să se deplaseze şi constructorii au fost obligaţi să modifice ruta noii şosele.

Mormanele de rocă de steril (sau haldele de steril) din preajma exploatărilor miniere sau construirea unor clădiri mari pe vârfurile unor pante cresc şi ele tensiunile din pante, cauzând instabilitatea acestora. Modificările datorate intervenţiei omului sunt, de obicei, uşor de observat. Micşorarea rezistenţei rocilor situate la adâncime sau a masei solului, datorate unor fenomene naturale, trec adesea neobservate. De exemplu, în regiunile calcaroase, apa se infiltrează în rocă şi o spală, săpând galerii sau cavităţi. Acest proces nu poate fi văzut de la suprafaţă decât atunci când partea superioară se prăbuşeşte.

Apa de ploaie dizolvă şi distruge şi alte minerale din roci, spre exemplu feldspatul din roca de granit. Deşi acest gen de eroziune chimică nu produce cavităţi, în timp, ea poate slăbi progresiv rezistenţă rocilor, devenind din ce în ce mai puţin capabile de a prelua tensiunile.

Apa şi pantele terenului. O deplasare bruscă a rocilor, numită surpare, nu apare imediat ce tensiunile interne depăşesc rezistenţă rocilor. Dacă ar fi aşa, pantele s-ar modifica în ritm constant. Deşi multe pante sunt instabile, alunecările de teren sunt stimulate de factori declanşatori, cum ar fi cutremurele sau apa.

Apa este un factor principal care provoacă deplasările de masă. Deplasările mai bruşte sunt cauzate de ploile abundente sau prelungite, de topirea zăpezilor, care se infiltrează în solurile pantelor. Apa măreşte greutatea care apasă pe pante. Ea se infiltrează în porii rocilor şi în sol slăbind legătura dintre minerale.

Uneori, trecerea apei poate lubrifia suprafeţe de separaţie dintre sol şi diferite structuri de rocă. Aparent, aceasta a provocat alunecarea terenului din spatele barajului de la Vaiont (Italia). Geomorfii consideră că ploile abundente care căzuseră cu două săptămâni înainte de dezastru, au dus la o mărire a alunecărilor învelişurilor abrupte de calcar, argilă şi marnă. În plus, apa a acţionat şi ca un lubrifiant între diferite straturi, permiţând alunecarea acestora, unul faţă de celălalt. Totuşi, cei mai mulţi geomorfi consideră că apa măreşte de fapt frecarea dintre particule. Aceasta ar însemna ca ea ar trebui să se opună unor deplasări majore.


Avalanşele. Zăpada care se topeşte este şi ea foarte importantă. Dezgheţul poate crea suprafeţe alunecătoare sub care mari mase de zăpadă se pot pune în mişcare provocând aşa-numitele avalanşe, cu viteze foarte mari. În trecerea lor, avalanşele antrenează mari bucăţi de rocă şi de bolovăniş. Primăvara este anotimpul avalanşelor, mai ales când temperaturile cresc rapid. Avalanşele pot fi provocate şi de vibraţiile cauzate de cutremure, sau chiar de împuşcături.

Căderi de roci şi surpări de sol. Alunecarea de teren desemnează orice fel de deplasare bruscă, ce are loc pe o pantă. Geomorfii clasifică tipurile de deplasări de mase în: căderi de roci, surpări ale solului, scurgeri de pământ sau de mâl.

În regiunile montane, reci, acţiunea gheţii fărâmiţează rocile. Aceasta se petrece atunci când apa se infiltrează în crăpătura rocilor şi apa îngheaţă. Gheaţa are un volum mai mare decât aceeşi cantitate de apă, provocând o tensiune în interiorul rocilor, lărgindu-le până la clivarea completă şi rocile astfel eliberate se pot prăbuşi. Căderile de roci sunt deplasări rapide de mase de roci, de cele mai multe ori de-a lungul unor pante de mică rezistenţă. Ele produc, de obicei, pante inegale, neregulate.

Căderile de roci produc mormane de roci, grohotiş sau taluz, care acoperă bazele pantelor. Mormanele de grohotiş sunt instabile. Materia nouă continuă să cadă şi grohotişul continuă să se deplaseze în jos. În mod normal, grohotişul formează mormane cu un unghi destul de abrupt faţă de pantă. Ploile abundente sau zăpezile care se topesc pot strica echilibrul. Uneori, întreaga masă de grohotiş formează un conglomerat, al cărui liant este gheaţa. Când gheaţa se topeşte, tot grohotişul se prăvăleşte acoperind pantele cu roci şi pietre.

Surparea solului se produce treptat. Este un fenomen mai mult sau mai puţin continuu şi poate fi sesizat doar prin măsurători detaliate. Surparea solului apare atunci când particulele componente ale solului se dilată sau se contractă, în urma proceselor de umezire şi uscare, îngheţ şi dezgheţ sau încălzire şi răcire.

Deplasarea în jos apare deoarece la îngheţ particulele de pământ sunt împinse în sus din cauza dilatării la care sunt supuse. La dezgheţ particulele se stabilesc undeva mai jos, pe pantă. Surparea solului deplasează particulele în jos, în zig-zag. Viteza de deplasare nu depăşeşte mai mult de 1 cm la fiecare 10 ani. Pe pantele abrupte, acţiunea repetată a îngheţului urmată de topirea bruscă a zăpezilor, poate mări această viteză până la 5 sau 10 cm / an. Suprafeţele acestor pante se surpă adesea, producând o serie de trepte numite terasete. Forme similare sunt produse de trecerile repetate ale animalelor pe dealuri.

Surpările de pământ. Surpările de pământ implică deplasări de


materiale fine, cum ar fi argila sau şisturile argiloase. Uneori acestea devin atât de saturate cu apă pluvială încât cea mai mică vibraţie poate provoca prăbuşirea pantei. Alunecarea de teren de la Aberfan, în sudul Ţării Galilor, cea mai dezastruoasă înregistrată în Marea Britanie, o fost o imensă surpare de pământ. A avut loc în octombrie 1966, când dealul de steril din preajma unei mine a devenit instabil, ca urmare a ploilor abundente. Dealul s-a prăbuşit şi a acoperit o porţiune dintr-un sat învecinat omorând 144 de oameni, printre care 116 copii.

Surparea bruscă a unei pante poate avea conse-cinţe seriose asupra oame-nilor, cauzând morţi şi dis-trugeri de proprietăţi, de te-renuri agricole şi de linii de comunicaţii. Această mică alunecare de teren din Noua Zeelandă provocată de un cutremur nu a produs dezastre însă clădirea proaspăt construită a deve-nit nelocuibilă.

Surpările de mâl. Surpările de mâl din regiunile deşertice sau semi-deşertice sunt similare cu surpările de pământ, însă se produc atunci când una din rarele furtuni inundă văile, de obicei uscate, transformând nisipul şi praful într-un torent de mâl. Acesta va curge şi va mătura tot ce-i stă în cale.

Un alt gen de deplasare masivă de mâl se produce pe pantele vulcanilor. Ea se compune din apa provenită din ploile abundente, amestecată cu cenuşă vulcanică şi cu praf. De exemplu, în anul 1991, la erupţia vulcanului Pinatubo, din nordul Filipinelor, a avut loc o astfel de deplasare masivă a straturilor groase de cenuşă gri. Ploile torenţiale aduse de taifunuri, împreună cu pătura de cenuşă, au provocat mari inundaţii cu mâl care au acoperit drumurile şi podurile şi au îngropat sate întregi. Sute de mii de oameni au fost obligaţi să-şi părăsească locuinţele.

Apa poate proveni din distrugerea lacurilor vulcanice, din torente vulcanice, din topirea gheţarilor sau a zăpezilor. La 13 noiembrie 1985, vulcanul Nevado del Ruiz, în nordul Columbiei, a erupt aruncând în aer un nor de gaze fierbinţi, cenuşă şi roci care s-au prăvălit pe pantele muntelui topind zăpada şi gheaţa. Apa amestecată cu grohotiş a provocat o inundaţie mare, care a lovit oraşul Armero, cauzând moartea a 20.000 de oameni. Alte inundaţii din regiune au ridicat numărul morţilor


la 25.000. Acţiunea apelor pluviale. Multe din pantele regiunilor aride sunt

lipsite de protecţia vegetaţiei. Picăturile de ploaie lovesc solul neprotejat, cu o forţă considerabilă provocând mici explozii la baza solului. Impactul picăturilor de ploaie împrăştie particulele de sol în toate direcţiile, dar mai ales în jos, pe pantă. Răpăitul ploilor este foarte eroziv, mai ales pe pantele abrupte, cum ar fi crestele dealurilor. El poate produce uneori pante convexe - uşor protuberante.

Pantele neprotejate sunt afectate şi de spălările de suprafaţă. Acestea pot provoca eroziunea în peliculă. Spălarea de suprafaţă poate apare atunci când apa nu se infiltrează în pământ, ci curge pe o anumită suprafaţă, prin mii de mici canale. Între două furtuni, aceste canale se umplu, dar la apariţia unei noi ploi abundente se formează alte canale, pe traiectorii complet diferite. Ca urmare, o peliculă subţire de pământ este înlăturată de pe o suprafaţă de teren sub acţiunea spălării de suprafaţă.

Agricultura în pantă. Păşunatul animalelor pe pante sau defrişarea pantelor împădurite pentru a creea teren prielnic agriculturii, a cauzat, în multe locuri, mari dezastre ecologice. Eroziunea solului este mult mai pregnantă pe pantele abrupte expuse decât pe podişuri sau câmpii. Oamenii de ştiinţă care studiază pantele, au sugerat mai multe metode de agricutură care micşorează viteza de eroziune a solului. Aceste metode includ şi vechile practici de construire a teraselor orizontale, în trepte. Aratul pe linia de contur este important, deoarece brazdele pot încetini viteza de scurgere a apei. Aratul pe linia de contur reduce la jumătate viteza de eroziune a solului. Pe pantele abrupte zonele defrişate trebuie foarte strict limitate şi torenţii de apă direcţionaţi în apeducte.

VI.3. MĂSURI ŞI LUCRĂRI DE STĂVILIRE A ALUNECĂRILOR

Terenurile afectate de procese de deplasare sunt, de cele mai multe ori, lăsate în părăsire. Numai în cazuri izolate, când se produc degradări pe porţiuni reduse din interiorul unei folosinţe intensive se fac amenajări speciale.

Având în vedere însă tendinţa actuală de a introduce în circuitul productiv terenuri noi, terenurile degradate prin deplasări vor trebui amenajate şi valorificate corespunzător.

Modul de valorificare adecvat pentru suprafeţele ce ocupă porţiuni importante din versanţii degradaţi este utilizarea acestor suprafeţe ca paşuni, fâneţe şi plantaţii pomicole sau silvice.

Pentru a nu se produce o agravare a proceselor care au afectat deja astfel de terenuri sunt necesare unele lucrări.

Măsurile şi lucrările ce trebuie aplicate sunt determinate de stadiul de dezvoltare a porniturii.


În stadiul de micşorare a stabilitaţii trebuie înlăturate cauzele. Se fac neteziri ale versanţilor, eliminări ale excesului de apă şi consolidarea bazei de susţinere.

În stadiul de declansare, de mişcare se foloseşte un complex întreg de măsuri.

În stadiul de consolidare se aplică măsuri profilactice de prevenire a unei noi activizări şi de apariţie de noi alunecări, pe cele vechi.

Lucrările ce trebuie să fie executate pe versanţii afectaţi sau periclitaţi de alunecări pot fi clasificate după cum urmează:

- lucrări pregătitoare de amenajare;- lucrări de consolidare;- lucrări de valorificare.

Lucrări pregătitoare de amenajare. Lucrările pregătitoare au scopul de a curăţi terenul de toată

vegetaţia ierboasă şi lemnoasă puţin valoroasă. Aceste lncrări se execută mecanizat sau manual şi constau în tăierea buruienilor şi a tufişuriior, strângerea şi evacuarea materialului rezultat. Terenul astfel curăţat prezintă foarte multe neregularităţi ale suprafeţei. Pentru a-l face uşor de exploatat şi mai ales pentru a controla regimul scurgerilor superficiale, evitând stagnarile de apă, se execută lucrări terasiere de astupare a depresiunilor, a gropilor şi de netezire a denivelărilor. Aceste lucrări se execută cu ajutorul buldozerelor care dau randament bun pentru depresiuni până la doi metri.

Finisarea lucrărilor de astupare a gropilor se face cu ajutorul grederelor.

Executarea manuală a acestor lucrări este prea scumpă şi deci nejustificată pentru viitoarea folosinţă a terenului.

În cazul suprafeţelor mai reduse din interiorul plantaţiilor de viţă de vie sau de pomi unde s-au produs deplasări locale se poate folosi şi munca manuală pentru corectarea deformaţiilor produse.

În celelalte cazuri însă trebuie folosite numai mijloace rnecanizate fie că sunt utilizate în maşinile grele, fie cele uşoare sau improvizate, în funcţie de amploarea deformaţiilor care trebuie corectate.

Lucrări de consolidare. Lucrările de consolidare au scopul principal sa stabilizeze, pe cât

posibil, alunecarea activizată. Aceste lucrări au un caracter mai tehnic şi constă, în general, din lucrări de interceptare şi conducere a scurgerilor, precum şi din lucrări de spijinire.

Primele lucrări necesare sunt lucrările care au rolul să impiedice afluxul scurgerilor superficiale pe terenurile amenajate şi care să preia şi să evacueze dirijat scurgerile de pe snprafaţa interesată. Această funcţiune o poate îndeplini o reţea de canale bine amplasată. Canalele au secţiune trapezoidală sau, dacă folosinţa terenului o cere, secţiune albiată, pentru a nu se îngreuna circulaţia. Deoarece apa trebuie


evacuată cât mai repede, iar infiltraţia să fie cât mai mică, fundul acestor canale trebuie să fie cât mai impermeabil.

Cea mai uşoară consolidare este realizată prin inierbare. Bineînţeles că înierbarea dă rezultate bune dacă sunt întrunite condiţiile pentru cresterea şi dezvoltarea satisfăcătoare a covorului ierbaceu.

Nu se recomandă folosirea tronsoanelor prefabricate care, pe lângă faptul că sunt greu de manipulat, prezintă şi dezavantajul că la cea mai mică deplasare a terenului se produc discontinuităţi ale fundului. Aceste denivelări ale fundului atrag după sine mari neajunsuri în ceea ce priveşte circulaţia apei care poate pătrunde, pe această cale, pe sub piesa prefabricată şi să îmbibe terenul. Din cauza mişcărilor care se produc cu timpul în teren, canalele executate în beton monolithic, turnat pe loc, sunt total interzise. Atunci când lemnul se găseşte în cantităţi suficiente, consolidarea acestor canale se poate face cu lemnărie neecarisată. Indiferent de deplasări, condiţiile pentru o bună funcţinarea cer ca acest canal să nu fie rigid, să aibă fundul impermeabil, iar pereţii să permită drenarea apei din zona apropiată.

În combaterea marii majorităţi a alunecărilor de teren, un rol decisiv îl poate avea captarea şi evacuarea dirijată a apelor subterane din zona instabilă. Această operaţie este adeseori dificilă din următoarele motive: este foarte greu de stabilit în amănunt modul cum circulă apa subterană mai ales pe versanţii cu pământul mişcat din loc, unde scurgerea apei prin pământ este haotică; la alunecările din profunzime, captarea apei subterane obligă la executarea de drenuri foarte adânci (uneori de 10-20 m adâncime) încastrate în stratele stabile, neafectate de alunecari, pentru a-şi face efectul.

Lucrările atât de dificile nu pot fi executate decât pe bază de proiecte şi de către unităţi specializate de construcţii.

Drenurile pot să aibă şi rolul de pereţi rezistenţi care opresc sau îngreunează mişcarea pamântului. Ele asigură acest rol atuuci când sunt executate din piatră, fiindcă piatra reprezintă un material mai rezistent, mai greu deformabil decât pământul argilos înmuiat din jur.

O altă cale eficientă şi des folosită pentru combaterea alunecărilor o constituie construcţiile de sprijin (bancliete, ziduri de sprijin, piloni şi colane de rezistenţă înfipte în pământ etc.) capabile să preia împingerea exercitată de masivul de pământ care încearcă să se mişte. Şi acest fel de lucrări necesită de obicei proiecte şi unităţi specializate de executie. Sunt însă şi unele lucrări uşoare de spijinire, accesibile unităţilor agricole şi a căror execuţie poate avea un rol foarte important în impiedicarea pornirii alunecărilor sau în oprirea unor alunecări mici. Trebuie avut mereu în vedere faptul că adeseori este mult mai uşor de impiedicat pornirea unei alunecări, decât de oprit un versant în mişcare.

Între lucrările de sprijin relativ uşor de executat se poate cita:


- banchetele din piatră sau pământ. Dacă bancheta se execută din pământ, în zonele în care musteşte

apă din versant (permanent sau numai în perioadele de precipitaţii) trebuie intercalate între banchetă şi pământul natural un strat drenant care să colecteze apa şi să o evacueze prin drenuri transversale prevăzute din loc în loc în banchetă, la distanţe de 10-20 m. De asemenea, trebuie captate izvoarele şi apa colectată condusă în exterior prin drenuri transversale banchetei. Astfel de banchete sunt utile atunci cand se constată ca un versant începe să dea semne de instabilitate ca umrare a unor săpături sau unor eroziuni la piciorul lui. |

- mici construcţii de sprijin la baza versantului, din beton sau din materiale locale;

- piloţi infipţi în pământ astfel încât să pătrundă în stratul stabil cu cel putin 0.5-1.0 m.

Aceştia se înfig pe 1-3 linii paralele, la distanţele de 3-6 m pe rând şi de 2-3 m între rânduri (piloţii din rândul următor se înfig în dreptul jumătăţii distanţei dintre cei din rândul precedent) şi se leagă între ei cu moaze.

Deoarece adeseori alunecările sunt provocate de erodarea piciorului versantului de către torenţi sau cursurile de apă, de mare importanţă sunt lucrările de apărare şi consolidare a malurilor râurilor. În anumite cazuri, lucrări uşoare de acest fel, realizate din timp, evită declanşarea unor alunecări de mari proporţii. Apărările şi consolidările de mal pot fi făcute prin simpla acoperire a malului cu un strat de protecţie din blocuri de piatră, din fascine din pereuri, sau prin executarea unor lucrări mai voluminoase, din căsoaie de lemn umplute cu piatră sau din gabioane.

TEMĂ:Din cele studiate şi dezbătute la orele de curs, lucrări de laborator şi

seminarii, răspundeţi la următoarele întrebări, după cum urmează:1. Ce sunt deplasările de masă ale pământului?2. Care sunt factorii care produc deplasările de masă ale pământului?3. Contribuţia apei la alunecările de teren.4. Cum influenţează despăduririle versanţilor alunecările de teren?5. Care sunt pe scurt cauzele naturale şi antropice ale alune-cărilor?6. Ce sunt şi cum se produc avalanşele?7. Ce sunt căderile de roci şi surpările de sol?8. Ce sunt şi cum se produc surpările de pământ?9. Ce sunt şi cum se produc surpările de mâl?

10. Cum acţionează apele pluviale pe pantele versanţilor?11. Ce măsuri şi lucrări sunt necesare pentru stoparea fenomenelor de

alunecare?

Documents

Cap.6.Amenajari Pentru Combaterea Alunecarilor de Teren