Cella Serghi Cella Serghi a fost o scriitoare, publicistă și traducătoare română, una dintre cele mai importante prozatoare române ale literaturii interbelice.

Se naste la Constanta , dintr-o familie de vechi dobrogeni,Cella Marcoff – cunoscuta sub pseudonimul Cella Serghi , dupa numele bunicului sau Serghi Marcoff. Intre anii 1915 si 1919 urmeaza clasele primare la Constanta si apoi la Bucuresti , traind si experienta refugiului in timpul Primului Razboi Mondial.Liceul il va urma la Bucuresti , unde ii cunoaste pe Camil Petrescu si pe Mihail Sebastian cu care va avea o mare prietenie.De altfel , nu o data Cella va aminti in interviurile sale influenta pe care cei doi au avut-o asupra sa in ceea ce priveste preocuparile literare : «  Povesteam , cand eram impreuna , felurite intamplari din tribunal.Aveam,se pare, foarte mult haz.Ei intai se amuzau , dar pana la urma si unul si altul imi spuneau : « Da’ de ce nu scrii,de ce nu scrii ? » Dupa ce in 1931, îsi ia licenta în Drept, in 1933, este colaboratoare la « Gazeta » sub numele de Cella Marin, apoi la « Reporter » , face cronicã teatralã, « Revista Fundaþiilor », « Democraþia »..

In anul 1938 debuteaza editorial cu romanul Panza de Paianjen , cel mai bun roman al sau , intampinat favorabil de Mihail Sebastian , Camil Petrescu,Liviu Rebreanu,Pompiliu Constantinescu s.a. Un aport decisiv in ceea ce priveste acest roman l-a avut , se pare , Liviu Rebreanu : « Mie,Liviu Rebreanu nu mi-a spus decat atat : « Pune-l in sertar si scoate-l dupa sase luni.Ai sa mai ai pe urma de lucru.Poate un an.N-am sa-ti spun ce trebuie sa scoti si ce trebuie sa adaugi.Daca ai scris cartea asta ai sa fii in stare sa gasesti ce-i lipseste. » În 1950, publicã alt roman “Cad zidurile”, revizuit în 1967, sub titlul “Cartea Mironei”. A mai publicat si alte cãrþi : «Cântecul uzinei » in anul 1950 , « Fetele lui Barotã » in 1958 , reeditat in 1974 , cu titlul Iubiri paralele , romanul « Genþiane » in 1970 si volumul de memorialistica Pe firul de paianjen al memoriei. Acestea sunt mai apropiate de stilul propriu al autoarei, apreciat cândva de Eugen Lovinescu,iar dupã rãzboi, de Ion Negoitescu. In 1992 , pe 19 noiembrie , prozatoarea inceteaza din viata, la Bucuresti.

Cella Serghi apartine promotiei de tinere scriitoare afirmate dupa 1935,cand sub unfluenta unor modele apusene , dar si sub prestigiul lui Camil Petrescu , dupa spusele Elenei Zaharia-Filipas , se manifesta la noi o orientare spre proza “autenticitatii” si “experientei”. De altfel , as indrazni sa spun ca dupa lecturarea romanului Panza de paianjen am putut sa ma bucur de o liniste nemaiintalnita , determinata poate de stilul asezat al perioadei interbelice , perioada de inflorire a literaturii romane , timpul careia scriitoarea a debutat cu aceasta carte. « Nu tineam sa fiu o scriitoare.Voiam sa scriu o carte , cu o singura viata , a mea.Eram convinsa ca voi muri 

tanara .Voiam sa traiesc in paginile acestui roman. » Iata cum , prin vorbe simple si sincere Cella Serghi reuseste sa atraga atentia , sa se asemene cu unul din personajele feminine din cartile sale ; o femeie ce doreste sa razbata si sa ramana in amintirea celorlalti , dar in acelasi timp de o sensibilitate aparte , cu o maiestrie in imbinarea cuvintelor si a frazelor menita sa atraga atentia , macar pentru un moment , a oricarui cititor interesat mai mult sau mai putin de personalitatea sa. In lucrarile sale , scriitoarea a pus o parte din sufletul sau si a ales sa le vorbeasca celor carora acestea le-au cazut in mana , asemeni unor prieteni , cu incredere , deoarece , dupa cum chiar ea marturiseste , isi iubeste cititorii si a cautat cu rabdare mijloace prin care ceea ce simte si gandeste sa ajunga la acestia. Un argument menit sa sustina aceasta afirmatie este citatul pe care Cella il rosteste intr-un interviu cu Marius Pop : « Cand atingi cartea aceasta , atingi un om. » si caruia ii urmeaza precizarea : « Cititorul vrea sa atinga un om , in carte ape care o citeste.Un om adevarat, fiindca numai cand e adevarat se recunoaste si cartea are succes.Dar pentru asta trebuie sa dai cartii tale ani intregi de munca… » Citind una din cartile sale , dar mai ales marturisirile pe care le face in diferite impostaze , am putut realiza ca Cella Serghi este unul din acei scriitori care are ceva de transmis. De asemenea , i-am admirat stilul simplu in care abordeaza teme din viata de zi cu zi , curiozitatea cu care cauta in sufletele celor din jurul sau diferite trairi si sentimente pe care le transpune apoi in cuvinte si fraze cu o anumita rezonanta in inimile cititorilor. Poate cel mai frumos , Cella a scris despre dragoste cu mult curaj si indrazneala , intr-un mod firesc dar dandu-i in acelasi timp importanta cuvenita deoarece o considera cea mai importanta in peisajul vietii unui om. Din acest motiv s-a bucurat de numeroase scrisori primite de la cititori si cititoare , ce s-au bucurat de libertatea traita pe parcursul lecturii cartilor sale . Cu acest prilej scriitoare afirma despre acestia : « mi-au iubit cartile si m-au iubit si pe mine , pentru ca am avut curajul sa spun niste lucruri pe care le-am trait. » In anii pe care i-a trait , Cella Serghi a luptat foarte mult pentru drepturile femeilor : « Eu am trait epoca in care trebuia sa lupti pentru fiecare an de scoala sau pentru drepturi care azi ni se par de la sine inteles , drepturile femeilor.Pentru ca aceste drepturi sa devina o realitate , am pledat in fiecare din cartile mele ; in fiecare am combatut apolitismul in care se obisnuise sa traiasca femeia , fara a participa la tot ce framanta lumea. » Iata cum , din punctul meu de vedere , o persoana blanda si visatoare capata o energie surprinzatoare provenita din dorinta de a lupta pentru o cauza in care crede cu adevarat , hotarata sa demonstreze ceea ce poate si in acelasi timp sa fie vocea altora care nu au aceeasi indrazneala , ce se multumesc sa accepte societatea in care traiesc. Prin aceste vorbe Cella Serghi da dovada de un impresionant spirit al dreptatii , de dorinta de a-i ajuta pe cei slabi , caracteristica cu care inzestreaza si personajele principale din cartile sale. De altfel , despre aceste personaje , Sanda Radian afirma ca sunt « de-o mare prospetime de simtire , cu atat mai vizibil sensibile , copilaroase si cochete , cu cat se vor mai lucide , mai mature si mai « baietoase ». Desi nu a scris foarte multe romane si din pacate nu i s-a dat importanta pe care , din punctul meu de vedere o merita din plin , Cella Serghi a reusit sa atraga atentia multor critici si scriitori datorita pasiunii cu care cartile sale par sa fie scrise , datorita multitudinii de sentimente pe care le impartaseste prin fiecare situatie , banala la prima vedere , pe care o descrie. Astfel I.Suchianu afirma urmatorele despre Panza de paianjen : « …Ma opresc.Cartea este atat de plina de ganduri delicate si de situatii rascolitoare , pe care cuvintele autorului abia le ating si care , la acest scurt contact , deschid 

imense orizonturi emotiei noastre , tristetii noastre ; cartea , repet , este asa de bogata in frumuseti de toate felurile , ca nu vom termina niciodata sa le alegem si sa le citam. »     Cu toate acestea George Calinescu nici n-a amintit-o macar in Istoria literaturii romane… printer scriitoarele vremii pe Cella Serghi . Faptul surprinde , fiindca Panza de paianjen le-a placut mult si lui Camil Petrescu , si lui Mihail Sebastian , vadindu-se a fi cu adevarat un roman foarte bun. Despre acest prim roman « al unei fete din provincie , frumoasa si cu capul plin de vise , venita la Bucuresti ca sa studieze dreptul » vorbeste si Pompiliu Constantinescu care afirma urmatoarele : « Romanul D-nei Cella Serghi este o minutioasa si patetica marturie asupra problemei fericirii , care obsedeaza majoritatea scriitoarelor noastre […] Debutul D-nei Serghi este unul remarcabil , sigur pe sine , pornind dintr-o experienta de viata si mai putin dintr-o formula literara ;cartea inchide o experienta , o semnificatie de feminitate si afirma un talent. » Cella Serghi nu a avut parte de interesul criticii literare dupa 1944. Probabil , pe de o parte mediul romanelor ei amintea un fel de viata libera , cu emotii , arta iubiri si gustul vietii , care dupa instaurarea regimului comunist par ca s-au pierdut din vederea publicului roman. Sub pretextul ca tind sa plictiseasca , multi au renuntat la provocarea de a fi pusi fata in fata cu aceste trairi sincere pe care scriitoarea punea mare pret in romanele sale. Cu toate acestea , Cella Serghi a trait o viata lunga si desi poate nu atat de indestulata pe cat ar fi meritat , a fost macar constienta de priza la public a literaturii sale . Pentru Cleopatra Lorintiu , lectura cartilor sale este « un moment de pura incantare , de plonjare in proza adevarata , calda , invaluitoare , cu dialog si actiune. »

       Cat despre Cartea Mironei , aceasta este defapt un roman mai vechi , Cad zidurile (1950) , pe care autoarea il reia nemultumita de forma sa initiala. Din faptul ca in aproape toate cartile sale , scriitoarea a revenit asupra textului , denota nevoia acesteia de a evolua , dorinta de a da de fiecare data o lucrare si mai buna pe care sa o citeasca mai multi oameni. De asemenea , astfel reiese ca prozatoarea tine foarte mult la munca sa , la ceea ce scrie pentru ca in aceste lucrari pune o parte din viata sa si doreste sa prezinte totul cat mai clar intr-o atmosfera potrivita. S. Crohmalniceanu spune despre Cartea Mironei ca « in ciuda dezordinii aparente , are o arhitectura bine gandita.Paginile cu o nota de poezie si mister , referitoare la atmosfera apasatoare din casa Catian si la fantoma tinerei bunici disparute isi gasesc o contrapondere fericita in cele de observatie fina psihologica si culoare consacrate mediului cosmopolit parizian. » 

In concluzie , desi poate pana nu de mult nici eu nu as fi dat o prea mare importanta unui roman ce trateaza exclusiv intamplari si trairi din viata reala , consider ca lucrarile Cellei Serghi sunt prilej de odihna si de apropiere fata de un om ce a fost dispus sa-si destainuie gandurile pentru ca povestea sa sa fie cunoscuta de cei din jurul sau. Naturaletea si spontaneitatea scriiturii ii dau Cellei Serghi un loc printre scriitorii de valoare ai literaturii romane.

Bibliografie1. Boris , Marian , Centenar Cella Serghi , « Realitatea evreiască » , nr. 287 (1087), 4-31 decembrie

2007, pag. 182. Bulgarea, Michaela , Romanul romanesc in interviuri , Editura Minerva,Bucuresti , 1988 , vol III

pag 406

3. Constantinescu , Pompiliu , Scrieri , Editura Minerva , 1970, vol.4, pag. 5914. Crohmalniceanu , Ovidiu , Literatura romana intre cele doua razboaie mondiale, Editura

Minerva , Bucuresti , 1972 , vol I , pag. 4345. Lorintiu , Cleopatra , Panza de paianjen, Bucuresti , 10 martie 2009 , prefata6. Pop , Marius , Cella Serghi , « Orizont » , nr 41 , 14 octombrie 1976 , pag 420 7. Radian , Sanda , Cella serghi : « Cartea Mironei » , « Viata romaneasca », nr 6 , 1966 , pag 181 8. Suchianu , Dumitru , Le moment , mai 1938