“Studiu cu privire la influenta genului asupra acceselor de furie”

1

RAPORT DE CERCETARE

UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI

ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI

Studiu cu privire la influenta genului asupra acceselor de furie

Autori : Raduta Oana Sintion Flavia Zloteanu Cristina Seria I, Grupa 3.

“Studiu cu privire la influenta genului asupra acceselor de furie”

2

Rezumat Studiul de fata isi propune sa evidentieze daca genul are influenta asupra acceselor de furie in radul tinerilor. In societatea actuala, dominata de stres, aceste manifestari sunt destul de frecvente. Pentru a ajunge la concluzii clare in legatura cu obiectivul cercetarii s-a folosit metoda chestionarului, aplicat pe un esantion de 60 studenti ai unor doua facultati din cadrul Universitatii Bucuresti. Acestia au fost alesi aleatoriu si au variat intre 19-26 ani. Procedura simpla a condus la rezultate care au confirmat ipoteza cercetarii, conform careia barbatii sunt mai predispusi sa-si exprime furia, in comparatie cu femeile.

“Studiu cu privire la influenta genului asupra acceselor de furie”

3

Introducere “ Furia este o armă pe care o ţinem de tăiş.” James M. Barrie Asa cum e prezentata in DEX, furia reprezinta o stare de extrema iritare in care se pierde stapanirea de sine; manie nestapanita; violenta. Nu exista persoana care sa fie total lipsia de sentimentul de furie. Ea este o caracteristica naturala a fiecarei personalitati, insa face parte din responsabilitate noastra a fiecaruia sa ne gestionam si sa ne exprimam furia intr-un mod cat mai “ecologic”. Furia arata intotdeauna perceptia faptului ca nevoile si valorile noastre au fost incalcate. De aceea se poate spune ca nu este gresit sa fim maniosi. Dar este gresit sa ne exprimam acest sentiment intr-un mod agresiv, insensibil sau inadecvat, deoarece acest lucru ne aduce deservicii: mesajul nostru legitim (prin care incercam sa aparam aceste nevoi si valori), nu mai este corect receptionat. Unele persoane aleg sa-si reprime sentimentul de manie pe care-l resimt, astfel aleg sa ignore pur si simplu necesitatea de a trata deschis problema.

Furia este o emoţie ce îndeplineşte funcţia de recuperare şi afirmare a puterii persoanei în cadrul relaţiei în care aceasta experimentează obstacole în calea confortului fizic sau psihologic ori în calea unor obiective pe cale le valorizează (Greenberg, 2002; Schiraldi şi Hallmark Kerr, 2002; Tiedens, 1999; Tiedens, 2000). Asociată unui rău real sau perceput, emoţia va declanşa comportamente a căror miză finală este aceea de a reinstaura echilibrul în situaţia sau relaţia care a ameninţat sau poate ameninţa starea de bine ori atingerea unor obiective importante pentru persoana în cauză. Manifestarea furiei poate lua diverse forme în funcţie de variabilele situaţionale, de caracteristicile de personalitate şi de factorii socio-culturali ce caracterizează momentul evaluat de individ ca injust (Schiraldi şi Hallmark-Kerr, 2002; Tiedens, 2001):

-comportament asertiv: exprimarea deschisă şi directă a nemulţumirii ori percepţiei nedreptăţii, într-o manieră care demonstrează respect faţă de cealaltă persoană şi care indică intenţia agentului de a investi în soluţii constructive pentru problemă; -comportament agresiv: exprimarea deschisă şi directă a nemulţumirii ori percepţiei nedreptăţii, într-o manieră care indică intenţia agentului de a-şi impune soluţia la problemă, indiferent de consecinţele acestei strategii, în planul relaţiei cu celălalt (e.g., intimidare, violenţă verbală sau fizică); -comportament pasiv-agresiv: exprimarea indirectă a nemulţumirii şi riposta deghizată în expresii acceptate social, manifestări care au un potenţial redus de atragere a unor consecinţe negative directe asupra persoanei (e.g., sarcasm, ironie, bârfă, adresarea unor întrebări cu conţinut evaluativ, aparent inocente - “Te-ai mai îngrăşat?”); -comportament ostil care reflectă o atitudine generală faţă de ceilalţi, consideraţi răi, imorali, nedemni de încredere şi egoişti, uneori acompaniată de rea voinţă din partea persoanei, cu intenţia de a le face rău, de a se răzbuna sau de a-i pedepsi (e.g., cinism, susceptibilitate, prejudecată). Susţinătorii perspective cognitive şi sociale asupra emoţiilor (Abe şi Izard, 1999; Greenberg, 2002; Kiewitz, 2002; Lazarus şi Cohen-Charash, 2001; Tiedens, 2001)

“Studiu cu privire la influenta genului asupra acceselor de furie”

4

consideră că trăirea furiei poate fi declanşată de: -experienţa durerii fizice sau psihologice (e.g., acţiuni violente, nedreptate); -obstacole concrete în calea obiectivelor relevante pentru dezvoltarea personală (e.g., absenţa suportului financiar al părinţilor pentru efectuarea studiilor); -evaluări ale legitimităţii percepute a unui eveniment - trăirea furiei se asociază unor concluzii pe marginea problematicii responsabilităţii (”Cine este responsabil pentru ce se întâmplă?”) iar atribuirea responsabilităţii celuilalt motivează manifestările furioase la adresa lui; -evaluări ale intenţionalităţii acţiunilor ce caracterizează evenimentul - persoana furioasă evaluează informaţia, pentru a descoperi dacă agentul a provocat rău în mod deliberat, manifestarea furiei fiind cu atât mai vehementă, cu cât informaţiile dezvăluie intenţionalitatea acţiunilor acestuia; -evaluări ale controlului agentului asupra evenimentului - experienţa furiei se asociază unei evaluări a măsurii în care sursa disconfortului a avut control asupra evenimentului care a provocat emoţia, fiind frecvent însoţită de convingerea că celălalt ar fi avut sau ar fi trebuit să aibă control asupra situaţiei, pentru a fi procedat altfel.

Literatura de specialitate înregistrează o serie de ambiguităţi şi incongruenţe în operaţionalizarea furiei, problemă atribuită de autori, complexităţii inerente subiectului emoţiilor şi faptului că acesta a fost abordat de cercetători din perspectiva unor abordări teoretice divergente şi în perimetrul unei varietăţi de domenii ale ştiinţei (antropologie, biologie, psihologie, sociologie etc.) (Kiewitz, 2002). O altă sursă de incoerenţă în analiza furiei ca emoţie fundamentală este reprezentată de asocierea frecventă a acesteia cu manifestări emoţionale negative - prin efectul lor destructiv în planul relaţiilor interpersonale - ca agresivitatea sau ostilitatea (Pope şi colab., 2000; Tiedens, 2001). Aceasta face ca emoţia să fie conotată negativ şi să fie timpuriu asociată unor norme ferme de suprimare a manifestării ei deschise, într-o manieră asertivă (Abe şi Izard, 1999). Schiraldi şi Hallmark-Kerr (2002) susţin că furia este o emoţie secundară, în măsura în care este precedată de alte emoţii, ca frica sau experienţa durerii legată de o pierdere (tristeţea), iar răspunsurile fiziologice şi comportamentale asociate ei, au funcţia de a proteja sau afirma trebuinţele şi interesele persoanei. În cadrul relaţiilor interpersonale, experienţa emoţională a furiei este legată de noţiunile de dreptate, justiţie şi echitate. În grup, individul poate trăi furie, chiar şi în absenţa unor acţiuni orientate direct asupra stării lui de bine. Considerând implicaţiile fenomenului de comparare socială în grupurile din organizaţii, promotorii teoriei echităţii (Adams, 1965 citat de Tosi, Mero şi Rizzo, 2000) susţin că angajaţii îşi compară, la locul de muncă, efortul depus cu efortul altora, respectiv recompensele pe care le obţin în urma depunerii acestui efort, cu cele pe care le obţin alţii (engl., distributive justice) şi evaluează caracterul just/injust al procesului de alocare a acestor recompense (engl., procedural justice) şi al modului în care sunt trataţi de colegi şi şefi, în cadrul relaţiilor profesionale (engl., interactional justice). Dacă procesul de evaluare conţine perceperea unei inechităţi, trăirea negativă asociată va motiva acţiuni de restabilire a raportului de echitate (e.g., reducerea efortului depus, părăsirea organizaţiei).

In legatura cu influenta genului asupra acceselor de furie, studiile de specialitate au ajuns la concluzia ca barbatii sunt de doua ori mai predispusi la furie in comparatie cu

“Studiu cu privire la influenta genului asupra acceselor de furie”

5

femeile. Cercetarea noastra se afla in stransa legatura cu aceste studii intrucat ipoteza testabila porneste de la ideea ca genul masculin manifesta mai multa furie in relatiile interpersonale precum si in situatiile obisnuite de viata. Cercetarea noastra are un dublu scop: pe de-o parte ofera informatii cititorilor despre influenta genului asupra furiei- problema de actualitate in societate iar pe de alta parte este structurata intr-un mod lejer, usor-accesibil pentru subiectii nostrii, carora le starneste interesul pentru cercetarea stiintifica.

“Studiu cu privire la influenta genului asupra acceselor de furie”

6

Metoda

1.Participanti La acest studiu a participat un esantion format din 60 de studenti dintre care 30 barbati si 30 femei de la Facultatea de Geografie si de la ASE din cadrul Universitatii Bucuresti. Varsta subiectilor a variat intre 19- 26 ani si au fost alesi aleatoriu fara a se tine seama de detalii precum etnia, religia, situatia financiara, etc. Participantii au fost anuntati la fata locului de intentia noastra de a-i testa in legatura cu acesta problema de mare actualitate, simtintu-se astfel motivati intrinsec sa-si afle propriile rezultate. 2.Aparatura S-a folosit un chestionar cu 10 itemi, fiecare avand cate doua variante de raspuns, rezultand astfel care dintre cele doua genuri e mai predispus la furie. 3.Modelul Modelul experimental a fost o cercetare similara “ Studiu privind influenta genului asupra manifestarii furiei” la care au participat doua grupuri aleatoare a cate 30 de subiecti. S-a folosit chestionarul cu intrebari care masoara pe o scala de la 1-5 frecventa de aparitie a furiei in diferite situatii. (1-niciodata, 2-rar, 3-uneori, 4-frecvent, 5-foarte frecvent). Grupurile experimentale au fost independente. Variabila independenta e reprezentata de genul participantilor- masculin respectiv feminin, variabila dependenta e reliefata prin scorurile obtinute de acestia in urma chestionarului aplicat. 4.Procedura Pentru cercetare s-au folosit 60 de subiecti (doua grupuri m si f) carora li s-au oferit cate un chestionar cu 10 itemi, referitori la situatii care pot provoca accese de furie. Instructajul a fost simplu intrucat acestia au fost nevoiti doar sa aleaga dintre doua variante de raspuns, accea care li se potriveste cel mai bine. Astfel s-au obtinut rezultate care confirma ipoteza cercetarii.

“Studiu cu privire la influenta genului asupra acceselor de furie”

7

Rezultate Nr. item Genul masculin Genul feminin

1 24 12 2 27 19 3 20 11 4 29 26 5 7 5 6 23 18 7 13 21 8 28 21 9 23 14 10 26 25

Pentru ca un anumit gen sa fie mai predispus la furie ar trebui sa aiba o majoritate de raspunsuri A la itemii 3, 6, 7, 8, 9 si B la 1, 2, 3, 4, 10. In tabelul de mai sus sunt reliefate numarul persoanelor care se comporta furios in functie de gen. Cu exceptia itemului 7 la care rezulta ca femeile se consuma mai mult decat barbatii pentru problemele care se ivesc in viata cotidiana, barbatii sunt in mod evident mult mai furiosi in diferite situatii de viata. Rezultatele obtinute confirma ipoteza cercetarii(H1), potrivit careia genul influenteaza manifestarea manifestarii de furie, barbatii fiind mai furiosi decat femeile.

DESCRIPTIVE STATISTICS Gender N Anger mean Std.

Deviation Std. Error

Mean male 30 24,31 .4270 7.325E-02

female 30 14,79 .2899 6.169E-02

“Studiu cu privire la influenta genului asupra acceselor de furie”

8

Discutii In urma rezultatelor ipoteza cercetarii a fost confirmata: cele doua genuri reactioneaza diferit la furie. Barbatii sunt mai impulsivi, isi exprima direct furia fara a tine cont de nevoile celorlalti, apeleaza mai des la atacuri, ironii, glume. Femeile sunt mai reticente si aloca mai mult timp intelegerii surselor furiei lor. Intrebarile din chestionar au vizat situatii reale, cotidiene fata de care subiectii nostrii si-au exprimat propriul mod de a actiona. Dupa cum rezulta din acestea, persoanele furioase: nu tolereaza neatentia celor din jur, sunt iritate de statul la coada sau de traficul aglomerat, cand sunt pusi in fata unor polemici sunt mult mai agresivi, sunt mai intoleranti la defectele celor din jur. Furia duce si la schimbari fiziologice: creste ritmul cardiac, adesea se schimba culoarea fetei - unele persoane se inrosesc, altele devin mai palide - si implicit trupul intra in starea de alerta asemanatoare celei declansate de frica. De- a lungul intregii noastre cercetari se constata ca rezultatele obtinute se raporteaza in mare masura la cercetarile de specialitate, dovedindu-se ca furia este o emoţie ce îndeplineşte funcţia de recuperare şi afirmare a puterii persoanei în cadrul relaţiei în care aceasta “experimentează obstacole în calea confortului fizic sau psihologic ori în calea unor obiective pe cale le valorizează” (Greenberg, 2002; Schiraldi şi Hallmark Kerr, 2002; Tiedens, 1999; Tiedens, 2000).

“Studiu cu privire la influenta genului asupra acceselor de furie”

9

C Referinte Howard Kassinove , Raymond Chip Tafrate.(2002). Anger Management: The Complete Treatment Guidebook for Practitioners. Impact Pub Glenn R. Schiraldi, Melissa Hallmark Kerr (2008). The Anger Management Sourcebook. Les Carter, Frank Minirth.(1993). The Anger Workbook. Thomas Nelson Inc Les Carter.(2004). The Anger Trap: Free Yourself From The Frustrations That Sabotage Your Life. Paul Popescu Neveanu (1978). Dictionar de psihologie. Bucuesti: Editura Albatros Thich Nhat Hahn.(2009). Furia - Intelepciune pentru potolirea flacarilor. Editura Elena Francisc Publishing. Thubten Chodron.(2000). Working with Anger

“Studiu cu privire la influenta genului asupra acceselor de furie”

10

Anexe

“Studiu cu privire la influenta genului asupra acceselor de furie”

11

“Studiu cu privire la influenta genului asupra acceselor de furie”

12

Cătălina ( tânără de 26 de ani): „În copilăria mea, multe seri şi sărbători se petreceau în faţa televizorului şi asta nu-mi plăcea. Fostul meu prieten avea şi el obiceiul să se uite destul de mult la televizor, motiv pentru care ne certam destul de des. Am observat că eram şi mai puţin tolerantă la acest aspect cu următorul prieten şi mă apucau crizele de nervi numai când îl vedeam că pune mâna pe telecomandă". Furia o făcea pe Cătălina să simtă că ia foc şi nu de puţine ori a fost tentată să se despartă de iubitul ei din cauza asta.

Iuliana (24 de ani) s-a certat odată foarte tare cu prietenul ei, încât a aruncat cu mâncarea pe pereţi. „Nu-mi mai amintesc exact motivul pentru care m-am enervat şi asta înseamnă că de fapt nici nu era ceva foarte important. În general, când nu obţin ceva ce-mi doresc mult, mă simt neiubită şi nerespectată şi atunci îmi vine să mă răzbun", spune Iuliana.