www.SURSA.md

Clasificarea autoritatilor administratiei publice

ADMINISTRATIA constituie un corp intermediar, creat în vederea actiunii, ea este făcută pentru a actiona si de aceea este subordonată, ierarhizată, ordonată, remunerată, civilă, laică, egalitară, formalistă, scrisă si birocratică.

Autorităţile administraţiei publice alcătuiesc în statul de drept un subsistem în cadrul sistemului autorităţilor publice, astfel cum acesta a fost stabilit prin Constituţie, pe criteriul separaţiunii celor trei puteri : legislativă, executivă şi judecătorească şi cărora le corespund trei categorii de autorităţi publice.1. – Din punct de vedere al competenţei teritoriale (criteriul teritorial), sunt următoarele autorităţi :– Autorităţi centrale, pentru care, competenţa se întinde asupra întregului teritoriu al ţării: Guvernul, ministerele şi celelalte organe centrale ale administraţiei publice;– Autorităţi teritoriale, pentru care competenţa se întinde asupra unei părţi din teritoriul naţional. Acestea sunt serviciile publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale;– Autorităţi locale, pentru care competenţa se întinde asupra unei unităţi administrativ-teritoriale (judeţ, oraş, comună). Acestea sunt consiliile locale şi primarii.

2. – Din punct de vedere al competenţei materiale (criteriul funcţional), întâlnim:– Autorităţi cu competenţă generală, care exercită administraţia publică în orice domeniu de activitate: Guvernul, consiliile locale şi primarii;– Autorităţi ale administraţiei publice de specialitate, care realizează administraţia publică într-o anumită ramură sau domeniu de activitate : ministerele şi celelalte organe centrale de specialitate ale administraţiei publice subordonate Guvernului sau autonome, precum şi serviciile publice descentralizate ale acestora, din teritoriu.3. – Din punct de vedere al interesului promovat de aceste tipuri de autorităti – autorităti ale administratiei de stat si autorităti ale administratiei colectivitătilor locale.– Sarcinile si atributele  autoritătilor administratiei publice:Caracterizând administratia publică drept o activitate în principal organizatorică, desprindem pozitia de intermediar pe care o are între planul conducerii politice si planul în care se realizează valorile politice –deciziile politice.

1

www.SURSA.md

Sarcinile administraţiei publice reprezintă obiectivele pe care aceste autorităţi administrative trebuie să le realizeze în cadrul activităţii executive pe care o desfăşoară.

Sarcini: de executie si de elaborare.După natura lor distingem : sarcini de conducere, sarcini de organizare şi

sarcini de prestaţie.După sfera lor de cuprindere sunt : sarcini generale – sarcini de concepţie

(de informare, de prevedere, de planificare şi de organizare) ; sarcini de direcţie ; sarcini speciale ; sarcini economico-financiare.

Atributele autoritătilor administratiei publice :–  previziunea si programarea;–  organizarea calitativă si cantitativă;–  de comandă (administratia colaborează la adaptarea deciziilor politice prinpregătirea acestora);–  coordonarea (armonizarea si sincronizarea tuturor actiunilor care se realizează la nivelul sistemului);– de control (se măsoară rezultatele actiunilor autoritătilor administratiei publice în aplicarea deciziilor politice).

Competenta administratiei publice:Competenţa este ansamblul activităţilor cu şi fără semnificaţie juridică săvârşite de o autoritate în vederea realizării atribuţiilor sale.

a) Competenţa materială este forma de competenţă ce are în vedere sfera si  natura atributiilor unui organ al administratiei publice.Competenta materială generală – competenta autoritătilor administratiei publice de a actiona în orice domeniu sau ramură de activitate, de ex.: Guvernul, primarul.Competenta specială sau de specialitate a autoritătilor administratiei publice este cea atribuită pentru ca acestea să actioneze numai într-un anumit domeniu sau ramură de activitate, de ex.: actele ministerelor (într-o ramură) si serviciile publice deconcentrate ale acestor ministere ca autorităti ale administratiei publice teritoriale.

b) Competenţa teritorială desemnează limitele spaţiale sau geografice în care se manifestă competenţa materială a unei autorităţi publice – administratia centrală si administratia locală.

2

www.SURSA.md

c) Competenţa personală este determinată de calitatea persoanei sau a subiectului de drept în funcţie de care se declanşează incidenţa acţiunii normei şi a autorităţii.

d) Competenţa temporală desemnează limitele în timp între care o autoritate îşi desfăşoară activitatea. Trăsăturile competenţei: caracter legal; caracter propriu; caracter obligatoriu; caracter permanent.

Conflictul de competente între autoritătile administrative se solutionează de către autoritatea ierarhică comună sau de organele prevăzute de lege.

Conflicte pozitive – situatie în care două sau mai multe autorităti administrative se declară competente să desfăsoare aceeasi activitate.

Conflicte negative – situatiile în care nici o autoritate administrativă nu se declară competentă să desfăsoare aceeasi activitate.Actele administrative pot fi emise / adoptate numai de personalul administrativ competent în limita competentei pe care legea le-o conferă.

Competenta administratiei publice reprezintă ansamblul atributiilor stabilite de Constitutie sau de lege, ce conferă drepturi si obligatii pentru a duce la îndeplinire o anumită actiune administrativă. Competenta este caracterizată prin: legalitate, obligativitate, autonomie si mai ales ce este dusă la îndeplinire prin mijlocirea organelor de conducere si a functionarilor publici.

1. Capacitatea  juridică a autoritătilor administratiei publice. Prin capacitatea juridică a autoritătilor administratiei publice se întelege aptitudinea acestor autorităti de a fi subiecte de drept în raporturile juridice administrative pe care le presupune realizarea competentei lor.

Capacitatea trebuie diferentiată de competentă – Deosebiri:– capacitatea este proprie numai autoritătilor administratiei publice, pe când competenta o au atât autoritătile, cât si compartimentele sau functionarii din structurile lor organizatorice;– capacitatea presupune posibilitatea de actiona în nume propriu, spre deosebire de competente care nu presupun o astfel de independentă;– atributiile ce formează continutul competentei pot fi delegate sau repartizate altor autorităti, structuri sau persoane, însă capacitatea nu este transmisibilă.

2.  Regimurile administrative si serviciile publice.Regimurile administrative: Ansamblul serviciilor într-o ţară este amenajat după un sistem de centralizare sau descentralizare, de autonomie sau subordonare.

3

www.SURSA.md

Centralizarea administrativă – autoritatea vine de sus şi puterea de decizie este la mâna guvernului central şi a reprezentanţilor săi, atribuţiile organelor inferioare fiind reduse. Centralizarea – sarcinile administrative din teritoriul naţional sunt concentrate în persoana statului, întreaga competentă decizională se regăseste la nivel central, în timp ce autoritătile locale nu fac decât să execute ce se regăseste la nivel central – sistem rigid, dar eficient. Deconcentrarea – se mentin caracteristicile sistemului centralizat, dar anumite competente ale centrului sunt delegate agentilor teritoriali, deciziile luate de acestia sunt în numele si interesul statului. Descentralizarea administrativă – este o componentă indispensabilă a democraţiei, este însoţită de măsuri şi mecanisme care permit participarea cetăţenilor la conducerea şi administrarea comunităţilor locale, a mai fost numită şi descentralizare democratică. Sistem opus centralizării, se recunosc interesele colectivitătilor locale, elementul decizional este transferat pentru a fi exercitat de colectivitătile locale, sistem de autorităti distinct (consiliul local, primarul, consiliul judetean) controlul asupra unitătilor descentralizate este un control de tutelă, statul supraveghează prin prefect aceste colectivităti.

Serviciul public: reprezintă activitatea desfăşurată de o autoritate publică în vederea satisfacerii unui interes general. Ca servicii publice distingem : serviciul public de legiferare, serviciul public judiciar şi serviciile publice administrative care sunt conduse şi coordonate de Guvern. Pentru a fi în prezenţa unui serviciu public trebuie îndeplinite următoarele condiţii : să satisfacă cerinţele membrilor societăţii ; înfiinţarea lor să se facă prin acte de autoritate ; activitatea lor se desfăşoară în realizarea autorităţii de stat, personalul lor având calitatea de funcţionar public ; sunt persoane juridice având toate drepturile şi obligaţiile acestora ; mijloacele lor materiale sunt asigurate fie prin subvenţii bugetare, fie din venituri proprii. Organizaţiile care prestează servicii publice sunt de 3 categorii : organe ale administraţiei publice, instituţii publice şi regii autonome de interes public.

Regimul juridic al serviciului public: un sistem de reguli speciale de drept public şi privat, reguli care privesc atât organizarea şi funcţionarea acestora, cât şi drepturile sau obligaţiile uzagerilor.

Principiile de funcţionare a unui serviciu public sunt : principiul continuităţii (decurge din permanenţa statului şi a necesităţii asigurării nevoilor de interes general fără întreruperi) ; principiul egalităţii (egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa serviciului public) ; principiul adaptabilităţii serviciilor publice (serviciile publice sunt supuse legii progresului, adică prestaţiile către beneficiari trebuie să crească neîncetat atât cantitativ, cât şi calitativ) si principiul eficienţei serviciului public (este impus de faptul că toate cheltuielile necesare se suportă din bugetul local,

4

www.SURSA.md

adică din taxele şi impozitele cetăţenilor, administraţia fiind obligată să găsească cel mai bun raport între costuri şi cantitatea, respectiv calitatea  serviciilor prestate pentru cetăţeni).

Clasificarea serviciilor publice:a) în funcţie de interesul satisfăcut – la nivel naţional şi la nivel local; b) în funcţie de cadrul geografic – interne şi extra-teritoriale; c) în funcţie de natura sarcinilor – civile şi militare; d) în funcţie de modalitatea de gestiune – exploatate în regie proprie sau direct de către administraţie sau un prepus general; e) după modelul de conducere – conduse de către indivizi, consilii sau colegii;  f) în funcţie de natura serviciilor publice – administrative, industriale sau comerciale; g) după modul de organizare – sub forma autorităţilor administraţiei publice, a instituţiilor publice, regiilor autonome etc.; h) după regimul juridic aplicabil – supuse regimului administrativ şi supuse regimului mixt.

Serviciile publice sunt ansambluri de persoane şi bunuri create în vederea satisfacerii unei nevoi publice de către o colectivitate publică, supuse autorităţii şi controlului acesteia.

Prin serviciu public se întelege un organism administrativ, creat de stat, judet sau comună, cu o competentă si puteri determinate, cu mijloace financiare procurate din patrimoniul general al administratiei publice care l-a creat, pus la dispozitia publicului pentru a satisface în mod regulat si continuu o nevoie cu caracter general, căreia initiativa privată nu ar putea să-i dea decât o satisfactie incompletă si intermitentă.

5