Conflictele în Africa contemporanaÎn prezent pe contonentul în Africa au loc mai multe conflicte decât pe oricare alt continent. Conflictul din Ruanda şi Burundi este etichetat drept cel mai sîngeros din timpurile celui de/al 2 razboi mondial războiului, şi a costat numai după datele oficiale peste 2000000 vieşi omeneşti. În general îm Africa în decursul a 40 de ani de independenţă, în diferite conflicte şi-au pierdut viaţa peste 5000000 oameni. Cu toate acestea comunitatea mondială acordă mai multă atenţie ţărilor fostei Iugoslavii şi Kaşmirului. După dispariţia bipolarităţii şi a pierderii interesului marilor puteri faţă de Africa, în această parte a lumii au apărut un tip nou de conflicte, care apăreau numai datorită faptului că iniţiatorii lor erau încrezuţi că comunitatea mondială nu doreşte să se omplice în treburile Africii. O mare importantă are în acest sens lupta între candidaţii la postura de noi centre de putere. Acest tip de confruntare are loc între liderii grupărilor regionale-Nigeria (ECOWAS- Comunitatea economică a statelor Africii de vest) şi RSA ( Comunitatea de vDezvoltare a Africii de Sud). Situaţia economică grea, resursele materiale şi financiare limitate radicalizează lupta internă pentru redistribuirea lor. În condiţiile unei structuri statale neefective , incapabile să obţină un compromise între diversele clanuri şi grupuri etnice , acestea din urmă recurg la confruntări armate. Creşterea rapidă a numărului populaţiei asociată cu migraţia condiţionează încetinirea creşterii economice şi a dezvoltării umane şi prin urmare la conflicte. O altă clasificare a conflictelor din Africa o reprazintă următoarea:1.Conflictele legate de contradicţiile care apar din considerente religioase ( Magreb,Etiopia,Sudan) dintre populaşia araizată a nordului africii şi cea din sud, sau tropical.2.Conflictele legate de luptele între grupuri entice diferite în interiorul unui stat pentru predominarea în structurile statului şi folosirea resurselor(Ruanda, Burundi).3.Confruntările între grupări cu caracter criminal în condiţiile descompunerii structurilor statale(Liberia, Somalia).4.Conflictele care parazitează pe tendinţa unor grupări de a monopoliza veniturile din exploatarea ilegală a unor bogăţii naturale (diamante, petrol, metale rare) la care pe piaţa mondială există o cerere însemnată(Angola, Congo, Nigeria).Aceste conflicte au în general un character systemic criminslizat şi cauzele lor sunt mai mult economice decît politice.Subiectul acesta este unul foarte delicat.Cel mai mult ma ingrijoreaza copilasii si femeile din Africa care se afla intr-o stare critica...sunt agresati,batuti,infometati.Multi copilasii mor anual de o boala cruda,Sida sau mor din cauza ca nu au ce manca.Aceasta boala cruda,Sida, a ucis unul sau ambii parinti a 12 milioane de copii din Africa.Toata populatia Africii traieste intr-o saracie greu de imaginat si la care putini fac fata.Despre femei am constat ca sunt batute,agresate si violate.Multe femeie sunt infectate cu Sida.Situatia este dramatica acolo: fetele si femeile reprezinta 57% din infectie,iar restul o reprezinta barbatii si baietii.Tot despre femei am aflat ca majoritatea dintre ele imediat dupa ce nasc,mor.Acolo,femeile fac copilasi pe banda rulanta ca sa pun asa...nici nu nasc bine si raman iarasi insarcinate..astfel ajungadu-se la moarte dinc auza ca nu se hranesc,sunt batute,violate.De asemenea si copilasii...putini sunt cei care ajung la varsta de 5 ani din cauza ca nu au cu ce sa fie hraniti.Concluzia mea este ca acest continent este unul dintre cele mai slab dezvoltate din lume,iar mortalitatea materna si a copiilor sub 5 ani este printre cele mai ridicate de pe continentul African.

Fenomenul globalizarii este o etapa viitoare a procesului general de dezvoltare politico - economica si culturala a omenirii.

Pentru moment este dificil sa vorbim cu oarecare certitudine despre efectele de lunga durata ale procesului de globalizare asupra comunitatii internationale dar, chiar si acum, este clar ca procesul de globalizare are atât un impact pozitiv, cât si unul negativ. Partea pozitiva a acestui proces este ca va spori interactiunea dintre tari, care la rândul ei deschide noi posibilitati pentru dezvoltarea civilizatiei umane, în deosebi în sfera economica. Intensificarea schimburilor comerciale, investitionale si tehnologice între diferite regiuni, facilitarea contactelor interumane, familiarizarea cu culturile altor popoare sunt, cu siguranta, benefice pentru omenire. Odata cu aceasta, globalizarea comporta si noi provocari. Multe pericole au un caracter regional sau chiar planetar: catastrofele ecologice si tehnologice, criminalitatea transnationala, terorismul international etc. Expansiunea necontrolata a unor modele culturale de calitate îndoielnica aduce un prejudiciu traditiilor nationale si culturale ale popoarelor , amenintând originalitatea lor. Intensificarea procesului de globalizare prezinta si unele pericole pentru economiile nationale. În acelasi timp, din cauza distribuirii neuniforme ale avantajelor globalizarii aspectele negative ale acestui proces se vor rasfrânge negativ în special asupra tarilor în curs de dezvoltare , astfel încât acestea ar putea ramâne departe de progres sau chiar în afara lui. Cresterea interdependentei în relatiile internationale generata de globalizare aduce si noi aspecte ale notiunii de "securitate nationala si internationala" Creste numarul factorilor externi care influenteaza functionarea stabila a societatii. Starea securitatii internationale influenteaza din ce în ce mai mult posibilitatea de garantare a securitatii nationale. De aceea, mentinerea stabilitatii la nivel global , acordarea asistentei în crearea unor astfel de mecanisme internationale ce ar asigura o dezvoltare durabila si echilibrata, va deveni o prioritate si una din principalele probleme

pentru comunitatile regionale Mai întâi de toate, globalizarea este

un proces geoeconomic si mai apoi geopolitic si geocultural. Acest proces nu este numai o apropiere, o integrare a economiilor mai multor tari. Se schimba caracteristicile calitative ale acestor economii care se transforma din niste sisteme închise în elemente ale unui sistem mondial.Astfel, cred ca globalizarea este un proces de creare si dezvoltare a unui sistem informationa l si financiar unic, care cuprind întreaga lume si este legat cu accesul absolut la informatie si cu miscarea rapida a capitalului. Aceasta constituie în fond, cel mai înalt nivel

al integrarii care a început în Epoca marilor descoperiri geografice. Consider ca trebuie discutate rezultate calitativ noi, deoarece ele se bazeaza pe niste tehnologii absolut noi. Nu este vorba despre Internet, televiziunea globala si alte lucruri frumoase, dar despre faptul ca pentru prima data în istoria omenirii afacerea cea mai profitabila nu rezida în schimbarea obiectelor neînsufletite, dar în crearea unei constiinte vii.

Dezvoltarea culturilor nationale in procesul multiculturalismuluiCa ideologie a diversitatii, multiculturalismul are menirea de a oferi un cadru de afirmare pentru identitatile de grup. C. W. Watson circumscrie multiculturalismul implicatiilor politice si filosofice presupuse de coexistenta modalitatilor variate de situare a omului �n lume si de modul �n care diferite entitati culturale lupta pentru recunoastere, at�t �n cadrul statului national c�t si �n sistemul global . Multiculturalismul pare sa raspunda necesitatilor unei lumi �n schimbare �n care exprimarea diverselor identitati capata forma unor raspunsuri �n fata provocarilor aduse at�t de catre statului national, c�t si de sfera transnationala si globala.Multiculturalism si autonomieObtinerea autonomiei este un principiu invocat de minoritati drept element constitutiv al conservarii identitatii de grup. Autonomia culturala presupune un efort de conservare a traditiilor unei comunitati. Pe baza acestora se �ncearca sa se creeze un ritm al vietii comunitare care sa functioneze dupa regulile traditiei, potrivit sistemului de valori rezultat din dezvoltarea istorica a comunitatii si din experienta �nt�lnirii traditiei cu celelalte traditii si cu efortul general de modernizare a societatii. Autonomia culturala este acceptata si �ncurajata de multiculturalism doar ca un factor de conservare a identitatii, ca o modalitate de crestere a puterii unei comunitati care se afla �ntr-un raport de discriminare si de dezavantaj accentuat de imposibilitatea de a accede la putere. Este vorba �ndeosebi de puterea politica �n masura sa promoveze politici culturale �n care bunurile comunitare sa se regaseasca drept bunuri culturale ale minoritatii �ntr-un spatiu cultural comun al unei societati �n care principiul recunoasterii demnitatii celuilalt functioneaza ca o regula a simtului comun.

Procesele actuale in tarile europeneSchimbarile radicale ce au survenit pe plan politic, economic si social în centrul si estul Europei au inclus si o reforma fundamentala a sistemului legislativ în fiecare din tarile acestei regiuni. S-a observat, în cei aproape 9 ani de tranzitie, ca schimbarile cadrului legislativ nu vor putea singure sa conduca la o transformare totala a sistemului politic si economic. Notiunea de "reforma legislativa" este înconjurata de o aura de progres si modernizare a sistemului legislativ. Pentru tarile din centrul si estul Europei, aceasta notiune semnifica: întoarcerea în Europa, instaurarea democratiei si a suprematiei legii si conditiile esentiale pentru functionarea unei economii de piata libere.Masurile de reforma au trebuit de aceea sa pastreze ca obiectiv doua lucruri: sa fie adaptate spre a împlini scopul propus si anume de stabilire a unei conduceri bazate pe lege, a unei economii de piata, participarea în procesul de integrare europeana si de asemenea sa contribuie la efectiva realizare a acestor obiective. În acelasi timp, pasii intermediari în vederea realizarii acestor cerinte, trebuie sa contina reglementari si masuri compensatorii care sa diminueze problemele economice si sociale cauzate de procesul de transformare. În ceea ce priveste cadrul legislativ în tarile de tranzitie la începutul procesului de reforma s-a observat ca este necesara crearea unui spatiu liber capabil sa duca la dezvoltarea întreprinderilor private.

Explozia demografica din zorii societatii moderne, care a reprezentat materia prima pentru teoria lui Malthus, a avut loc în tari dezvoltate, în state unde revolutia industriala era în plina dezvoltare. Iesirea din criza care se putea prefigura pe baza discrepantei sesizate de catre Malthus a avut loc pe doua cai. Mai întâi, dezvoltarea industriala a declansat un proces de ridicare a bunastarii, care a putut face fata evolutiei rapide a populatiei. O evolutie care pe buna dreptate nastea îngrijorare. De pilda, populatia Europei a evoluat de la aproximativ 50 de milioane, cât avea în 1600, la aproape 1 miliard la mijlocul secolului 20. La 1600 ea reprezenta o zecime din populatia lumii, la 1950 ajunsese sa reprezinte aproape o treime. O a doua modalitate au constituit-o emigrarile masive ale europenilor în teritoriile de peste mari, în SUA, Canada, în alte tari

si continente slab populate. Deci, timp de aproape doua secole

Europa- zona cea mai dezvoltata a lumii în acest interval- a fost tarâmul pe care a avut loc explozia demografica; ea a reprezentat continentul de unde au plecat valuri de emigranti. Începând cu mijlocul acestui secol, ceva cu totul nou intervine în evolutia demografica a planetei. Populatia din tarile dezvoltate se stabilizeaza sau consemneaza evolutii foarte lente. Cresterea demografica accentuata are loc în tarile slab dezvoltate, în teritorii în care mijloacele de subzistenta sunt precare. Instructiva din acest punct de vedere este si evolutia populatiei pe regiuni geografice. Cea mai mare crestere procentula o înregistreaza Africa, pe când Europa are o crestere negativa.

Extinderea ueUniunea Europeana trebuia sa-si supradimensioneze teritoriul datorita pozitiei geopolitice în care se afla. Alt argument în favoarea summitului de la Helsinki poate fi faptul ca, în domeniul cercetarii nici o tara europeana oricât de dezvoltata ar fi ea, nu poate rezista concurentei de peste ocean decât daca si-ar realiza proiectele în colaborare cu alte state membre. Nivelul cheltuielilor facute pentru cercetare nu este mai mic, dar alocarile se fac dispersat. Acest lucru nu poate decât sa duca la accentuarea decalajului dintre Europa si celelalte zone. Doar o Europa supranationala poate face fata evolutiei tehnologice care are loc la ora actuala în lume cu viteze foarte mari. Tarile foste socialiste pot fi folosite si ele în acest sens, deoarece au pe de o parte forta de munca calificata si ieftina, iar pe de alta parte acest demers ar asigura noi locuri de munca.Alt argument pentru extinderea europeana se refera la primirea la negocieri a unor state de religie musulmana sau a unor tari aflate din punct de vedere geografic la confluenta acestor civilizatii. In prezent fundamentalismul islamic câstiga teren. In plus aceasta religie este prezenta în: tarile Magrebului (semnal îngrijorator deoarece Algeria a fost o tara în principal francofona, statele din Magreb fiind sub influenta Europei), în Franta unde exista circa 5

milioane de islamisti Un alt argument pro extindere a Uniunii

Europene este acela ca, SUA joaca un rol din ce în ce mai important în lume. De aceea sunt temeiuri adânci pentru ca Europa sa devina o adevarata putere mondiala, cu institutii proprii de aparare. Doar asa ea va putea face fata procesului de globalizare si va influenta în mod real viata economica internationala.

Orientul apropiat si mijlociu

Numeroasele cercetari întreprinse în ultimele decenii în arheologie,filologie si istorie au contribuit în mod deosebit la întelegerea organizarii sociale, politice, cât si a sistemelor economice ale lumii antice.Analiza structurilor socio-economice ale civilizatiei mesopotamiene si egiptene demonstreaza ca, începând cu mileniul al VIII-lea exista o continuitate în ceea ce priveste caracterul mixt al sistemului lor economic, care înca de la începuturi prezinta doi factori esentiali: hidro-agricultura si crestere animalelor. Chiar daca este vorba de mentinerea sistemului de irigatii al Nilului sau al Eufratului, începând din mileniul al III-lea, cei doi factori amintiti mai sus vorasigura trecerea de la o societate comunitara la una stratificata. Sfârsitul acesteia este marca de aparitia fenomenului urban.Fara îndoiala ca si alti factori vor fi invocati în explicarea nasterii procesului de urbanizare. Dintre acestia, amintim în primul rând schimburile la mare distanta. Presiunea demografica va avea drept consecinta dezvoltarea tehnologica si intensificarea schimburilor,ceea ce va determina o înflorire deosebita a aglomerarilor de tip urban si o transformare a organizarii sociale. Inovatiile tehnologice vor ocupa un loc important în evolutia acestor fenomene diverse: plugul determina o extensiune a teritoriilor, carul permite comunicatiile, roata olarului favorizeaza intensificarea schimburilor ceramice, metalurgia determina realizarea unor unelte mai solide. Inventarea scrierii va fi strâns legata de dezvoltarea

birocratiei si a organizarii politice.Teritorii: Mesopotamia. Egipt. Astazi, termenul de Orientul Apropiat nu prea se mai utilizeaza, fiind inlocuit cu Asia de sud-vest', referindu-se la regiunea ce cuprinde: Levantul (Israelul modern, Palestina, Iordania, Siria și Libanul), Turcia, Mesopotamia (Irak și  Siria de est). Egiptul, deși este situat în Africa, este de obicei considerat a face parte din regiunea Orientului Apropiat, datorită numeroaselor similitudini cu alte state din regiune,astfel ne vom referi si la citeva tari din oriental apropiat contemporan.

Înaine de Primul Război Mondial, termenul de Orient Apropiat era folosit în limbile din Europa de Vest cu referire la Balcani şi Imperiul Otoman, în timp ce Orientul Mijlociu se referea la Persia, Afganistan şi uneori la Asia centrală, Turkistan şi la Caucaz. (Orientul Îndepărtat se referea la ţări ca Malaezia sau Singapore, situate în estul Asiei.) Odată cu dispariţia Imperiului Otoman în 1918, termenul de Orient Apropiat  aproape a ieşit din uz, în timp ce termenul de Orient Mijlociu a început să fie folosit pentru lumea arabă. Totuşi, termenul Orientul Apropiat, mai este folosit în câteva discipline academice, cum ar fi arheologia şi istoria antică, unde se referă la o zonă identică cu cea descrisă de termenul Orientul Mijlociu în limbajul cotidian. Orientul Mijlociu a însemnat în anumite perioade istorice una dintre cele mai avansate culturi ale timpului său, precum cultura Eiptului, Califatul musulman, şiperioada timpurie a Imperiului Otoman. Astăzi însă, zona este caracterizată de tensiunipolitice puternice, precum chestiunea dintre Palestina şi Israel, chestiunea Kurdistanului,problema dreptului la resursele de apă, precum şi problema ca prezenţa sirienilor înLiban, problemele de la frontiera dintre Syria şi Turcia, dintre Egipt şi Sudan, dintreArabia Saudită şi Yemen, drepturile civile ale minorităţilor Shi’a în Irak şi Bahrain, sauproblema creştinilor în Egipt.Ţările Orientului Mijlociu au trecut prin câteva decenii de relativ progreseconomic, însă bogăţia este distribuită inegal între ţări, Emiratele Arabe Unite şi Israelfiind cele ce oferă standardele cele mai înalte pentru toată populaţialor, iar Sudan şiYemen sunt cele care au cele mai grave probleme economice, la care se alătură desigur şisituaţia incertă a Afghanistanului. Arabia Saudită a înregistrat o anumită creştere economică, bazată pe exportul de petrol, însă în prezent Egiptul este ţara cu cea mai marecreştere economică din zonă. Din punct de vedere al populaţiei, în Orientul Mijlociu trăiesc în special arabi şi populaţii mongole (turci, hazara, uzbeci, baluci), urmate dekurzi şi apoi evrei, dar şi populaţii cu rădăcini persane (tadjici, iranieni), şi alte minorităţi (armeni, nuristani, nubieni, etc ). Limbile dominante sunt araba şi turca, urmată de kurdă,engleză şi ebraică; există un număr important de dialecte folosite

pe arii restânse. Începând cu mijlocul secolului XX, Orientul Mijlociu este un centru de afaceri mondial, şi probabil cea mai sensibilă zonă a lumii din punct de vedere strategic, politic, economic şi cultural. Din punct de vedere geopolitic, Orientul Mijlociu este o zonă a globului cetrebuie analizată din pricina faptului că aici se îmbină două caracteristici de importanţă majoră: religia islamică şi petrolul. Anual economia mondială utilizează cantităţi imense de combustibil, folosind peste trei miliarde de tone ţiţei petrolul însă este la limita de epuizare, resursele mondiale fiind suficientepentru încă maxim 50 de ani.

RM intre UE Si CSIPentru a răspunde la întrebarea dumneavoastră cred că este necesar să ne referim un pic la istoria Comunităţii Statelor Independente (CSI). CSI a fost creată în primul rând pentru a asigura destrămarea paşnică, fără conflicte, a Uniunii Sovietice. Acest lucru a fost realizat în mare parte, chiar dacă unele conflicte locale, precum cele în Armenia, Azerbaidjan, Georgia şi Republica Moldova au existat, iar în urma lor avem actuale conflicte îngheţate, pe care încercăm să le rezolvăm fără succes.

Cea de-a doua raţiune a creării CSI a fost dezvoltarea unei organizaţii regionale, care să ajute statele membre ale comunităţii să facă faţă acelor probleme economice, politice, care au apărut odată cu destrămarea Uniunii Sovietice. Anume în acest context, comunitatea şi-a propus crearea spre exemplu a zonei libere de comerţ în cadrul organizaţiei, şi-a propus crearea uniunii vamale, şi-a propus crearea unei arii economice unice, şi-a propus să elaboreze politici comune în domeniul transportului, comunicaţiilor, agriculturii, politicii sociale etc..Dacă analizăm tot ce s-a făcut în acest sens, vom constata că, de fapt, nu s-a realizat prea mult. Nu avem o uniune vamală, nu avem o zonă liberă de comerţ în cadrul organizaţiei, nici pomină de o eventuală arie economică unică, nici chiar politici comune nu avem.De fapt, toate aceste obiective trebuiau să ajute CSI să devină o a doua Uniune Europeană în Europa de Est. Desigur, acest lucru nu s-a realizat. De ce? Pentru că pe parcursul ultimilor 18 ani a ieşit la iveală că statele fostei Uniuni Sovietice nu mai au aceleaşi obiective de politică externă, se dezvoltă diferit în domeniul economic, au diferite sisteme politice, diferite standarde democratice, interpretează diferit valorile şi principiile democratice.Toate aceste elemente subminează însăşi raţiunea existenţei CSI. Aproape toţi politicienii care au guvernat statele membre ale comunităţii, inclusiv actualii politicieni de la Moscova, recunosc că CSI nu este o organizaţie viabilă şi că ea nu şi-a atins scopurile propuse iniţial.CSI mai exista în mare parte datorită interesului Rusiei de a menţine această organizaţie, pentru că prin ea, Rusia îşi asigură, cel puţin simbolic, dominaţia asupra acestui spaţiu, în speranţa că, ulterior, ar putea ca statele membre ale organizaţiei să fie convinse să revină la ideea iniţială, să găsească acele interese comune pentru a resuscita organizaţia. Ori acest lucru, de fapt, tărăgănează moartea inevitabilă a acestei organizaţii.Dacă ne referim la Republica Moldova, ea şi-a exprimat de la bun început dorinţa doar de a participa doar la cooperarea economică. Aici vedem că obiectivele, aşteptările sale nu au fost îndeplinite.În acelaşi timp, Bruxelles-ul, Uniunea Europeană devin tot mai atrăgătoare pentru ţara noastră. Atât din punct de vedere al valorilor democratice, politice, cât şi al standardelor de viaţă, a standardelor economice. 70% din cetăţenii Republicii Moldova văd viitorul ţării lor în cadrul Uniunii Europene. Acest lucru nu are cum să nu se reflecte asupra viitorului CSI. De ce? Pentru că CSI îşi propune exact aceleaşi obiective ca şi Uniunea Europeană.Pe măsură ce Republica Moldova îşi va aprofunda relaţiile cu Uniunea Europeană, pe măsură ce ţării noastre i se vor oferi perspective clare de integrare europeană, atunci contradicţiile aflării concomitente în CSI şi Uniunea Europeană, vor creşte, vor deveni evidente şi vom ajunge la un moment când politicienii de la Chişinău vor trebui să decidă dacă Moldova poate face, de exemplu, parte din două uniuni vamale? Realist vorbind este imposibil să faci parte din două uniuni vamale care au standarde diferite.E imposibil, de asemenea, ca în cazul aderării la UE, Moldova să-şi trimită concomitent reprezentanţii săi în cadrul instituţiilor Uniunii Europene şi ale CSI, căci nu poţi să împarţi suveranitatea ta în două părţi. Prin urmare, nu poţi să faci parte din diferite organizaţii supranaţionale care au aceleaşi scopuri.Când vom fi puşi în faţa unor astfel de opţiuni, ieşirea din CSI sau abandonarea Uniunii Europene ar trebui să fie una din soluţiile alese de către politicienii moldoveni.Eu cred că anume abandonarea CSI va fi acea soluţie pe care vor alege-o politicienii noştri şi ea va fi impusă, în primul rând, de voinţa poporului. Deci, ca să concluzionez într-un fel, abandonarea CSI de către Republica Moldova este inevitabilă. Pentru că pe măsură ce Republica Moldova îşi va integra economia în spaţiul Uniunii Europene, pe măsură ce va face parte din tot mai multe instituţii din cadrul Uniunii Europene, pe măsură ce va fi liberalizat regimul de vize cu Uniunea Europeană, pe măsură ce vom avea un acord de liber schimb cu Uniunea Europeană, un acord de liber schimb ce va presupune preluarea legilor europene aşa cum sunt ele, fără a le modifica, atunci abandonarea CSI-ului va fi un fapt împlinit şi în acel moment şi Rusia va înţelege că de fapt, acest lucru este inevitabil.

Conflicte si miscari religioasa in diferite tari ale lumii

Samuel Phillips Huntington este profesor la Harvard și un analist politic care a obținut notorietatea internațională prin lucrarea “Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale” (1993, 1996), în care susține teza unei noi ordini mondiale, instaurată la sfârșitul Războiului Rece. Teoria propusă de acesta, a fost formulată pentru prima oară în 1993, în “Foreign Affairs”, unde a publicat un articol intitulat “Ciocnirea civilizațiilor?”. Articolul era o reacție la cartea lui Francis Fukuyama, “Sfârșitul istoriei și ultimul om” (1992). În 1996, el își dezvoltă teoria în lucrarea “Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale”. În România, lucrarea a apărut la editura Antet, într-o traducere realizată de Radu Carp și prefațată de Iulia Motoc. Huntington pleacă în lucrarea sa de la diversele teorii asupra naturii politicii globale, în perioada de după Războiul Rece. Unii dintre autorii acestor teorii susțineau că drepturile omului, democrația și capitalismul au devenit singura alternativă ideologică pentru națiunile contemporane. Astfel, Francis Fukuyama argumenta că lumea a atins “sfârșitul istoriei”. Huntington crede în schimb că în timp ce epoca ideologiilor a apus, lumea s-a întors la o stare normală caracterizată prin conflicte culturale. În teza sa, el argumentează că principală cauză a conflictelor în viitor vor fi diferențele de ordin cultural și religios. Ca o extensie, el arată că conceptul de civilizație, ca cea mai inaltă formă de exprimare a identitații culturale, va deveni din ce în ce mai utilă în analizarea potențialului de conflict. În acest sens el spunea: “Ipoteza mea susține că sursa fundamentală a conflictului în această lume nouă nu va fi determinată de aspectul economic sau de cel ideologic. Marea diviziune în rândul rasei umane și sursa dominantă a conflictelor va fi cea culturală. Statele naționale vor ramâne în continuare cei mai importanți actori în problemele lumii, însă principalele conflicte între națiuni și grupuri din diferite civilizații. Ciocnirea civilizațiilor va domina politica mondială. Linia dintre civilizații va reprezenta în viitor linia frontului” . În esență, teza provocatoare și importanta a “Ciocnirii civilizațiilor” este aceea ca creșterea violențelor în lume este determinată de conflicte între state și culturi care se bazează pe tradiții religioase. Huntington,

fost consilier politic a lui Clinton, argumentează că oamenii politici trebuie să țină cont de această situație în special când intervin în problemele interne ale altor țări. În cele cinci părți ale cărții sale el dezvoltă această teorie:Partea I: Susține ideea conform căreia pentru prima oară în istorie, politica globală a devenit atât multipolară cât și multicivilizaționala; modernizarea este prezentată distinct față de occidentalizare și ea nu produce nici o universalizare a civilizației si nici o occidentalizare a acesteia.Partea II: Balanța puterii se schimbă în rândul civilizațiilor: Vestul se află într-un relativ declin, în timp ce Asia își dezvoltă puterea economică, politică și militară. Islamul cunoaște o explozie demografică cu consecințe negative asupra țărilor musulmane și asupra vecinilor lor. Toate civilizațiile non-vestice își reafirmă propriile valori culturale.Partea III: Acum se pun bazele unei noi ordini mondiale. Aceasta se caracterizează prin: societățile care au afinități culturale vor coopera între ele; eforturile de a schimba o societate de la o civilizație la alta vor eșua; țările se vor grupa în jurul statului care exprimă chintesența civilizației lor.Partea IV: Pretențiile universaliste ale Vestului vor determina din ce in ce mai des conflicte cu celelate civilizații, în special cu Islamul și China; la nivel local se vor declanșa războaie între musulmani și non-musulmani.Partea V: Supraviețuirea Vestului depinde de americani care trebuie să-și reafirme identitatea, dar și de restul statelor vestice care trebuie să accepte că civilizația lor este unică și nu universală, iar țelul lor trebuie să fie efortul comun de reînoire și prezervare a civilizației lor în fața asaltului civilizațiilor non-vestice. Evitarea unui război global al civilizațiilor depinde de măsura în care liderii mondiali vor accepta să coopereze pentru a menține caracterul multicivilizațional al politicii globale.În cadrul lucrării sale, autorul utilizează o serie de concepte noi și realizează o interesantă diferențiere a civilizațiilor. Elementul religios se pare că este criteriul cel mai important în această clasificare. În unele cazuri el folosește însă și alte criterii, precum proximitatea geografică sau similitudinile lingvistice. În funcție de aceste criterii el deosebește următoarele civilizații:- Civilizația „vestică”: cuprinde, după el, vestul Europei (Uniunea Europeană) și America de Nord. Tot aici se află și alte state derivate din statele europene, precum Australia sau Noua Zeelandă.- Civilizația „ortodoxă”: cuprinde toate statele „ortodoxe printre care și România și Grecia.- America Latină: E un hibrid între civilizația vestică și populația locală. Poate fi considerată ca parte a civilizației vestice însă cu structuri sociale și politice distincte de Europa și SUA.- Civilizația „musulmană”- Civilizația „sinică”: cuprinde China,Coreea, Singapore, Taiwan și Vietnam.- Civilizația „japoneză”: considerată de autor a fi o sinteză între civilizația chineză și popoarele altaice...- Civilizația hindică- Civilizația Africii subsahariene: poate să devină, în concepția autorului, a opta civilizație.