contabilitatea in Tarile Islamice

UNIVERSITATEA DIN ORADEA FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE

SPECIALIZAREA FINANTE BĂNCI –ASIGURĂRI

MASTERAT

CONTABILITATEA IN TARILE ISLAMICE

Coordonator:

Conf. Univ. Dr. BOGDAN VICTORIA

Masterand:

DERECICHEI TEODORA CAROLINA

CONTABILITATEA ÎN ŢĂRILE ISLAMICE

CUPRINS

Capitolul 1. Sistemul contabil islamic....................................................................3

Capitolul 2. Natura contabilitatii in tarile islamice................................................7

Capitolul 3.Continutul contabiliatii in tarile Islam-ului.........................................10

Capitolul 4.Contabilitatea zakat-ului......................................................................12

Capitolul 5.Bancile Islamice..................................................................................18

Bibliografie.............................................................................................................25

2


1.SISTEMUL CONTABIL ISLAMIC

Cu toate tendinţele de uniformizare a practicilor contabile la nivel

mondial (mai corect, de armonizare a sistemelor contabile), rămâne

valabilă teza susţinută de J.-C. Schneid (1995) după care contabilitatea

este un ”instrument foarte particular al unei culturi naţionale”, deoarece

contabilitatea este influenţată de evoluţiile de ordin economic, social,

juridic şi chiar politic şi religios din fiecare ţară.

În ţările care au cunoscut regimuri politice totalitare conumiste,

contabilitatea a fost ideologizată politic, afirmându-se că trebuie

transformată ”din instrument al capitalismului în instrument al

socialismului”. Această ideologizare politică a influenţat evoluţiile

contabilităţii teoretice şi practice din ţările Blocului Comunist.

Însă contabilitatea nu este influenţată doar de ideologia politică, ci

şi de religie, privită ca o componentă culturală. Un caz evident este

islamul, care influenţează etica oamenilor de afaceri mahomedani şi

totodată reprezintă un element cultural de luat în consideraţie în procesul

de globalizare a afacerilor şi armonizare a practicilor contabile şi de

raportare financiară la nivel mondial.

Din punctul de vedere al influenţei religiei asupra practicilor

contabile şi financiare contemporane, putem vorbi de două tipuri de

societăţi:

3


- lumea occidentală , bazată pe tradiţia iudeo-creştină, o lume

secularizată, unde religia nu are astăzi o influenţă directă în

viaţa afacerilor, şi

- lumea islamică , unde derularea afacerilor trebuie să fie

conformă cu anumite precepte religioase.

Desigur, nu există o demarcaţie netă între aceste două lumi. În

ţările unde tradiţia iudeo-creştină a fost străină, dar comunitatea

comercială a fost anglicizată (de exemplu, în Singapore sau India) sau

americanizată (ca în Japonia sau Filipine), a fost previzibilă o injecţie de

concepte şi practice contabile anglo-americane. Însă este surprinzător că,

în ciuda unor influenţe britanice în unele ţări africane şi în subcontinentul

Indian, tradiţiile islamice prelevează asupra tradiţiilor coloniale în

influenţarea practicilor comerciale şi financiare (Hamid et al., 1993).

În ţările islamice, comerţul şi oamenii de afaceri au o preţuire

socială importantă, însă se cere ca activităţile comerciale să fie în acord

cu principiile islamului (Sharia). În acest caz avem de-a face cu o

intruziune culturală – religia islamică (mahomedană) – în viaţa afacerilor

şi a practicilor contabile şi financiare. Dacă în ţările occidentale etica este

impusă prin codurile asociaţiilor profesionale, etica oamenilor de afaceri

musulmani este prescrisă de tradiţia islamică, în care judecăţile de valoare

individuale trebuie să fie subordonate cerinţelor învăţăturii islamice

(Sharia), care prescrie ce este permis şi ce este interzis în materie de

afaceri. De aceea, practica de afaceri pe baza tradiţiei islamice nu se

acomodează automat cu practicile contabile şi financiare din ţările

occidentale, fiind un element care condiţionează armonizarea

(uniformizarea) contabilă internaţională. 4


Diferenţierea obiectivelor, principiilor şi criteriilor producerii şi comunicării

informaţiei contabile de către firmele din ţările cu tradiţie iudeo-creştină (occidentale)

şi ţările islamice este sintetizată în tabelul următor:

Caracteristici Sistemul contabil occidental Sistemul Islamic de raportare

financiară

Concepţie

filozofică

Raţionalism economic Supremaţia lui Dumnezeu

Pricipii Secularizare

Individualism

Maximizarea profitului

Succesul celui mai performant

(supravieţuirea celui mai adaptat)

Concentrare pe finalitatea procesului

de producţie, în detrimental mediului

natural

Religiozitate

Spirit comunitar

Profit rezonabil

Echitate

Armonia cu mediul natural

Criterii Bazate pe reguli comerciale moderne

– mai mult permisive decât etice:

-comunicare limitată (restricţionarea

comunicării informaţiilor către alţi

indivizi)

-contabilitate personalizată (focalizată

pe nevoile indivizilor care controlează

resursele)

Bazate pe reguli etice izvorâte din

învăţătura islamică:

-comunicare completă (pentru a

satisface orice cerere rezonabilă de

informare, în acord cu tradiţia

islamică)

-contabilitate pentru interesul public

(focalizată pe nevoile comunităţii

care participă la exploatarea

resurselor)

Sursa: Nabil Baydoun şi Roger Willett, Islamic corporate reports, ”Abacus”, nr.1/2000, p.82

5


Islamul încurajează proprietatea privată şi permite ca folosirea ei să

aducă proprietarilor o recompensă justă. Însă, conform tradiţiei islamice,

proprietarul averii are datorii faţă de Dumnezeu. Musulmanii consideră că

ei înşişi sunt numai administratorii proprietăţii private, şi de aceea banii şi

proprietatea trebuie utilizate pentru o cauză bună, în acord cu perceptele

religioase.

În tradiţia islamică, banii nu au o valoare în sine, fiind interzis

împrumutul cu dobândă, fiindcă ”Dumnezeu a încuviinţat negustoria şi a

oprit cămătăria” (Coranul, II, 276). Preceptul ”pecunia non paret

pecuniam”, adică ”banii nu produc bani”, prin care nu se recunoaşte

valoarea în timp a banilor (the time value of money concept), este întâlnit

şi la vechii creştini.

În Islam, rolul banilor este acela de a servi ca mijloc de schimb

pentru dezvoltarea producţiei reale, dobânda fiind considerată un câştig

ilicit. În principiu, se consideră că orice creştere peste suma capitalului

împrumutat este dobândă. Interzicerea dobânzii este justificată prin faptul

că potenţialul împrumutător de bani va câştiga un profit din această

investiţie prin introducerea unui element speculativ, inacceptabil în

afaceri (timpul). Se presupune că injustiţia vine din faptul că, într-un

contract de împrumut cu dobândă, o parte (creditorul) are un câştig fix şi

garantat, iar cealaltă parte (debitorul), un câştig incert şi variabil.

Drept urmare, şi orice venit fix din valori mobiliare, cum ar fi

acţiunile preferenţiale, care dau dreptul la un dividend fix, este în afara

legii islamice (Hamid et al., 1993).

6


2.Natura contabilităţii în ţările Islam-ului

Ceea ce diferenţiază baza economiei islamice de alte economii este

interzicerea riba sau ratei dobânzii fixe de determinat. Acest precept

cheie, pune problema compatibilităţii între normele relevante ale

sistemului economic islamic şi cele care prevalează în sisteme

convenţionale cunoscute. Ambiguitatea sistemului economic islamic este

datorată dualităţii fundamentelor sale. Nu există, de fapt, un sistem global

bazat în intregime pe precepte tradiţionale. Structurile sociale şi

economice bazându-se pe sharia coexistă cu formele şi metodele

economice din occident.

Sharia poate fi considerat codul islamic ce determină preceptele

juridice şi economice ca şi regulile de etică şi comportament. Izvoarele

shariei sunt mai ales Coran-ul, Sunnah (tradiţia), şi interpretările

Doctorilor în Islam. Problema este aceea că există, mai ales în ceea ce

priveşte operaţiile economice, diverse şcoli juridice şi diverse interpretări.

Complexitate preceptelor economice nu face altceva decât să accentueze

diferitele puncte de vedere, ba chiar să dea naştere la controverse în

diferite cazuri.

Originea duală a sistemului economic se regaseşte in contabilitate.

T. E. Gambling şi R. A. A. Karim prezintă contabilitatea islamică ca o

contabilitate societară, descriind 3 modele:

7


Modelul personal – Dumnezeu vorbeşte oamenilor prin Coran şi

Sunnah şi societăţii prin ei. Teoria contabilă care ţine evidenţa

tranzacţiilor dintre ei trebuie să se inspire din sharia.

Modelul colonial – Dacă guvernul sau prinţul sunt musulmani, ei

pot să declare că statul va fi musulman. În măsura în care

majoritatea oamenilor sau o mare minoritate nu sunt musulmani,

rezultatul va fi că societatea oficială va fi islamică, şi plecând de la

aceasta, la fel şi teoria contabilă va fi oficială. În acelaşi timp

autorii sugerează că în contra-partidă dezvoltarea unei societăţi

non-oficiale sau tribale va avea propria sa teorie contabilă.

Modelul ortodox – Se referă la creştinii ortodoxi şi la evrei.

Conform autorilor s-ar putea spune: dacă esti un rus autentic sau un

evreu autentic, crezi aceasta şi numai aceasta. În termeni islamici

se poate spune astfel: prin intermediul Coranu-ului şi Sunnah-ului,

Dumnezeu vorbeşte naţiunii şi nu indivizilor care o compun.

Atunci jurisconsulţii (Fakih) vor defini o cultură naţională, la care

indivizii se vor alinia. Atunci se poate spune că indivizii se referă

la sharia şi nu la un sistem contabil.

Dualitatea sistemului contabil în ţările Islam-ului se regăseşte în

aceste două ultime modele, cu câteva diferenţe apropiate. În anumite ţări,

majoritatea ţări musulmane, membre sau nu a Organizaţiei Conferinţei

Islamice, există sisteme contabile care pot fi considerate ca deconectate

de practici individuale ale societăţii tradiţionale, mai ales de practici

religioase. Adesea, în aceste ţări, nu statul prelevă Zakat-ul, ci

comunităţile religioase şi asociaţiile. Este vorba de modelul ortodox.

8


Există o teorie contabilă în concordanţă cu sistemele exterioare;

este cazul ţărilor din Maghreb (regiune din Nordul Africii). În acelaşi

timp, jurisconsulţii musulmani au un rol mai important decât acela al

preoţilor din societăţile creştine moderne. Ei pot să-şi exprime opiniile

dacă nu chiar să judece asupra aspectelor economice şi sociale legale ale

vieţii, la fel de bine ca şi asupra materiilor (produselor) spirituale. Sharia

acoperă diferitele dimensiuni ale vieţii, dar în contabilitate există o

dihotomie între lumea afacerilor şi cea spirituală.

În anumite ţări, republici sau regate islamice, există două sisteme.

Acestea sunt în general ţările în care băncile islamice au fost create

datorită existenţei unor importante rezerve financiare, apărute ca urmare a

primului şoc petrolier din 1973. Ne găsim în prezenţa unui model de tip

colonial, în care contabilitatea oficială este de tip occidental, teoria tribală

fiind rezervată operaţiunilor cu specific islamic.

Locul contabilităţii islamice este atunci mai mult sau mai puţin

important, după gradul de islamizare economică şi politică a ţării

considerate. Pentru moment, nu este la drept vorbind o economie islamică

în ţările în care Islam-ul figurează în titlul constituţiei lor, dar în interiorul

fiecărei din aceste ţări există o islamizare parţială a anumitor sectoare ale

activităţii economice, astfel încât altele scapă în intregime de acest lucru.

Punctul de vedere al lui Samir Amin este însă şi mai tranşant: Se

poate vorbi despre o economie politică a Islam-ului? Cu siguranţă nu, nici

pentru prezent, nici pentru viitor. Există o organizare a lumii noastre (cea

a capitalismului mondializat) la care ţările musulmane s-au integrat nu de

mult timp.

9


În consecinţă, în loc de ”Sistem Contabil Islamic” este mai corectă

sintagma ”Contabilitatea în ţările Islam-ului”.

3.Conţinutul contabilităţii în ţările Islam-ului

Islamul priveşte viaţa ca un întreg compact şi nu o dirijează în

multe părţi separate şi opuse. Una din cele mai importante părţi ale vieţii

noastre este aspectul economic. Sistemul islamic este echilibrat şi

plasează totul în locul cuvenit. Islamul avea regulamente detaliate pentru

mersul vieţii economice, referitoare la câştigarea şi folosirea averii. Totul

în Islam este pentru beneficii şi bunăstarea omenirii, principiile

economice ale Islam-ului ţintesc la construirea unei societăţi juste în care

lumea se comportă responsabil şi onest, cu încredere, decenţă şi

responsabilitate.

Musulmanilor nu le este permis să câştige şi să cheltuie oricum le

place, ei urmând regulile Coranului şi ale Sunnah-ului. Astfel, orice

câştig obţinut prin producerea, vânzarea şi distribuirea băuturilor

alcoolice este nelegal ca şi drepturile în urma jocurilor de noroc, loterii

sau tranzacţii cu dobândă (riba); câştiguri prin fals, înşelăciune, fraudă,

hoţie, jaf şi cerşetorie sunt nelegale. Deposedarea prin înşelătorie a unui

orfan de proprietatea sa este în special condamnabilă. Stocarea de

alimente şi lucruri necesare de bază, exportul prin contrabandă şi crearea

artificială de crize sunt ilegale. Câştigurile din bordeluri şi din alte

asemenea practici care sunt dăunătoare societăţii sunt şi ele ilegale.

10


Se poate vorbi, deci, de particularităţi contabile islamice care au

tendinţa să se dezvolte. Fără îndoială, crearea băncilor islamice, necesare

funcţionării economiei, precum şi conştientizarea islamizării ca factor de

dezvoltare economico-socială, care fac să se propage şi să se manifeste

conceptele şi metodele economice, financiare şi contabile proprii

anumitor organizaţii sau operaţii.

Există Comitetul de Norme Contabile al Băncilor Islamice

(Financial Accounting Standard Board), cu sediul la Bahrein. El este

oficial începând cu a XII-a Reuniune anuală a Băncii Islamice de

Dezvoltare care s-a ţinut la Cairo la 27 mai 1991. El cuprinde 21 de

membrii: 6 experţi-contabili, 6 bancheri, 3 profesori de sharia, 2

utilizatori de situatii financiare, în calitate de depunători şi investitori într-

o bancă islamică, 2 profesori de contabilitate şi finanţe, 2 membri

aparţinând unor organisme cu rol de reglementare.

Particularităţile contabilităţii islamice au la bază 5 precepte

fundamentale ale Islam-ului (Arkan ul Islam), aceste precepte fiind

menţionate în versetul din Hadith-ul Profetului:

1) Să mărturiseşti legea de musulman (Shahadah);

2) Să te rogi de cinci ori pe zi (Salah);

3) Contribuţie la bunăstarea celorlalti (Zakat);

4) Să posteşti în timpul perioadei Ramadan-ului (Sawm);

5) Să faci un pelerinaj la Mecca, dacă ai posibilitatea (Hajj).

11


Dintre cele cinci, cel mai important este preceptul 3 (Zakat) cu

implicaţii contabile la nivelul colectării şi repartizării resurselor. Ele sunt

cunoscute ca fiind cei cinci stâlpi de bază ai credinţei islamice.

4.Contabilitatea Zakat-ului

Zakat (contribuţie a prosperităţii) este al treilea pilon al Islam-ului.

Cuvântul Zakat înseamnă a purifica sau a curăţa; Zakat-ul se cere plătit o

dată pe an, în economii la rata de 2,5%. Această rată se aplică în bani

gheaţă, economii bancare, bijuterii din aur şi argint. Rata pentru vite şi

produse agricole este diferită. Plătirea Zakat-ului este un mod de a păstra

averea, curăţită de lăcomie şi avariţie. El încurajează în a fi oneşti, în

câştigurile şi expedientele realizate. Zakat este o plată obligatorie, nu e

nici caritate, nici taxă. Caritatea este opţională, iar taxele pot fi folosite de

stat pentru orice scop, dar Zakat-ul trebuie cheltuit în limitele unor

percepţii fixe pentru ajutarea săracilor, nevoiaşilor, plata salariilor

colectorilor acestuia, eliberarea sclavilor, datornicilor, călătorilor

nevoiaşi, pentru a câştiga inimi şi pentru cauza lui Allah.

Zakat este un act al Ìbadah-ului. Ìbadah este un termen care

înseamnă închinare şi supunere. El include toate activităţile vieţii, dacă le

facem pentru a-l mulţumi pe Allah. Plătim Zakat pentru a câştiga

favoarea lui Allah. Zakat ne dăruieşte şansa de a împărţi averea de prisos

cu cei mai puţin fericiţi decât noi. De fapt, noi şi averea noastră aparţinem

lui Allah. El este adevăratul deţinător şi noi suntem doar tutorii averii lui.

Ne facem datoria ca tutori dacă Zakat este o parte obligatorie a Ìbadah.12


Zakat este unul dintre principiile de bază ale economiei islamice,

bazată pe bunăstarea socială şi distribuire corectă a averii. Prin plata

Zakat-ului bogaţii îşi împart averea cu săracii şi astfel procesul

concentrării averii este controlat iar distribuirea corectă asigurată. Fiecare

musulman care deţine o avere mai mare decât necesităţile sale trebuie să

plătească rată fixă a Zakat către statul islamic. Zakat este un mod de a

îngusta decalajul dintre bogaţi şi săraci. El ajută la distribuirea onestă a

averii. El este o formă de securitate socială.

Aceasta nu este o taxă sau o pomană obişnuită, ea este foarte strâns

legată de alte precepte. Dacă obligativitatea rugăciunii (Salath) se referă

la persoana musulmanului, Zakat-ul priveşte bunurile sale; Salath şi Zakat

sunt inseparabile ca proces de purificare a individului şi a bogăţiilor sale,

plata Zakat-ului având o conotaţie spirituală.

În principiu, colectarea Zakat-ului este un atribut al statului în

Islam. Statele care nu sunt islamizate nu au nici o autoritate pentru a

colecta Zakat-ul. Locul unde musulmanii trebuie să plătească nu este

stabilit cu claritate. Dacă nu este statul cel care prelevă, atunci poate să

fie o bancă islamică, care are obligaţia de a colecta şi a administra Zakat-

ul după regulile Sharia.

Calculul zakat-ului

Baza de calcul a Zakat-ului este capitalul deţinut, investiţiile,

animalele pe care le posedă, veniturile din agricultură, comerţ şi afaceri.

În ceea ce priveşte indivizii, există o bază minimală: nissab

(corespunzând la o valoare de piaţă de 83 grame aur). Procentul este

13


definit de Sharia şi este diferit în funcţie de tipul de activitate economică.

Astfel, sunt sugerate urmatoarele procente:

Asupra capitalului deţinut – aur, argint, monedă de hârtie: 2,5%

Pentru ţărani, asupra produselor de pe terenurile neirigate: 10%

De pe veniturile de pe terenurile irigate: 5%

Pentru industriaşi sau oameni de afaceri: 2,5% din activele

totale anuale

Din bogăţiile miniere: 20%

Pentru crescătorii de animale procentajul creşte cu numărul de

capete deţinut în fiecare an.

Evaluarea activelor şi veniturilor e supus anumitor reguli care au

făcut să se nască conceptul de zakabilitate. Aceste standarde servesc ca

referinţă băncilor islamice o dată cu calculul Zakat-ului datorat de clienţii

lor.

Gestionarea şi repartizarea fondurilor Zakat-ului

Fiecare bancă islamică trebuie să aibă un cont al Zakat-ului

autonom şi special, numit de bancă sub numele de Cont Al-Zakat şi al

serviciului social, chiar dacă sistemul de prelevare nu este oficializat în

ţară, adică e lăsat la iniţiativa fiecăruia. Banca girează acest cont în mod

independent de alte depozite. În fiecare bancă există un consiliu special:

Consiliul religios al supravegherii, însărcinat mai ales de supervizarea

gestionării acestui fond. Rolul acestui consiliu nu se limitează la

gestionarea Zakat-ului. Resursele Zakat-ului trebuie să fie cheltuite

14


conform prescripţiilor Coran-ului. Beneficiarii sunt săracii, nevoiaşii, cei

care sunt însărcinaţi cu administrarea Zakat-ului, cei care vor să se

reconcilieze cu Islam-ul, prizonierii şi sclavii, cei care sunt foarte

îndatoraţi, cei care sunt pe cărarea Domnului, călătorii.

Funcţiunea Zakat-ului este economică şi socială. Ofranda prescrisă

nu este concepută ca un mijloc de a uşura foamea săracului sau de a-i da

câţiva gologani. Funcţia sa adevărată este de a-i permite săracului să se

îmbogăţească prin mijloacele sale proprii care să-i permită să evite

ajutorul altuia, chiar al statului.

Aceluia care exercită o meserie sau comerţul, casa de ajutor,

asheria prescrisă acordă ceea ce are nevoie pentru a exercita meseria sau

comerţul astfel ca el să obţină un venit suficient pentru familia sa. Suma

acordată va putea să fie diferită conform activităţii exercitate şi funcţie de

ţară. În ceea ce priveşte contribuţia acordată celor ce sunt greu îndatoraţi

problema este nu a sti de ce ei sunt îndatoraţi ci dacă pot să-si achite sau

nu datoriile.

Când fondurile provenind din Zakat sunt considerabile, legile

islamice autorizează utilizarea lor pentru proiecte de dezvoltare

economică şi socială: bonificarea de terenuri, crearea de uzine,

construcţia de imobile, finanţarea proiectelor micilor meşteşugari şi

antreprenori care au obţinut din aceste împrumuturi gratuite un avantaj

comparativ important faţă de sistemul bancar clasic.

15


Natura Zakat-ului

Se pun diferite întrebări cu privire la natura Zakat-ului. Mai întâi

pentru intreprindere, ea reprezintă o cheltuială sau o repartizare de

beneficiu. Apoi, la nivelul statului, Zakat-ul este un impozit, achitarea sa

poate să înlocuiască impozitul?

Din punctul de vedere al faptului dacă este o cheltuială sau o

repartiţie de beneficiu există două puncte de vedere divergente. După

Malik Ibnou ANAS şi însoţitorii profetului, Zakat-ul este o cheltuială.

Această opinie împărtăşită de mai mulţi jurisconsulţi este aplicată de mai

multe bănci islamice, această apropiere fiind conformă spiritului Zakat-

ului prin aceea că Zakat-ul este considerat ca un cost social.

După alţii, Zakat-ul este o parte din profitul intreprinderii, el

trebuind să fie achitat în mod separat de fiecare acţionar chiar dacă este

calculat integral asupra averii (capital iniţial + rezerve + profitul

exerciţiului). Datorită acestui fapt, partea fiecărui partener la beneficiu

trebuie să fie identificată cu claritate în momentul calculării lui.

Această a doua opinie este mai des împartăşită în practică. Ea are

avantajul de a fi legată de proprietatea averii şi nu în mod direct de

activitatea intreprinderii. Prin această optică, Zakabilitatea averii îşi

găseşte deplina justificare: proprietatea absolută a bunurilor aparţine lui

Dumnezeu dar libera ei utilizare sub forma proprietăţii de persoane fizice

şi juridice este admisă prin intermediul instituţiei Zakat-ului care apare

astfel ca o pavăză.

16


În ceea ce priveşte întrebarea dacă el reprezintă un impozit

răspunsul este dificil de dat, Zakat-ul poate fi prelevat şi cheltuit pe căi

legale, ca un impozit. Din contră, este o obligaţie impusă de Dumnezeu şi

nu rezultatul unei decizii a statului.

În principiu, natura lui este diferită, neputând fi comparat cu un

sistem fiscal convenţional, dar căruia îi ţine locul în ţările în care această

practică a fost oficializată. Achitarea Zakat-ului poate deci în consecinţă

să înlocuiască impozitul ? Răspunsul la această întrebare este dat de un

judecător celebru, Ezzedine Ibn Al SALAM, regelui QOTOUZ care îşi

dorea să impună noi taxe: În lupta dumneavoastră aveţi dreptul să

impuneţi taxe noi, cu condiţia ca trezoreria (Beit El Mal) să fie goală, să

fi vândut tot aurul şi fiecare soldat să nu aibă decât un cal şi arme.

Profetul spune: Nu ai dreptul la bani decât din Zakat.

Funcţie de diferite ţări ale Islam-ului se constată fie existenţa unui

singur sistem fiscal bazat pe Zakat (este cazul Pakistanului), fie un sistem

fiscal conţinând diferite impozite printre care Zakat-ul (Arabia Saudită şi

Sudan). În Egipt, sistemul fiscal nu cuprinde Zakat-ul a cărui achitare este

în consecinţă lăsată la iniţiativa indivizilor.

Posibilitatea pentru statele islamice de a interveni pe planul

prelevării şi a redistribuirii economice şi sociale a resurselor conferă

sistemului economic al acestor ţări un caracter social cu adevărat specific,

calificat, sistem economic de piaţă în regim islamic, diferit de alte sisteme

sociale cunoscute.

17


El este diferit de economia socială de piaţă, pentru că angajamentul

voluntar de a plăti Zakat-ul nu e comparabil cu un sistem modern de

protecţie socială.

5.BĂNCILE ISLAMICE

În continuare ne propunem să arătăm formele specifice de

manifestare a prescripţiilor învăţăturii islamice (Sharia) asupra practicilor

financiare şi contabile, precum şi implicaţiile lor în procesul de

armonizare a procedurilor contabile la nivel mondial.

În ţările musulmane, laice sau de drept coranic, funcţionează

întreprinderi bancare sau cu altă activitate financiară, organizate ca

societăţi pe acţiuni. Băncile islamice sunt organizaţii care funcţionează pe

criteriile moralei islamice în diferite zone ale lumii, în special în Orientul

Mijlociu. Ele au cunoscut o amploare semnificativă după creşterea

preţului petrolului din anii 1973-1974 şi concentrează astăzi valori

importante: în 1996, totalul activelor a 166 de instituţii financiare

islamice era de 137 de miliarde US$ (Karim, 2001).

Învăţătura islamică aprobă achiziţia de acţiuni ca instrumente

financiare, dar nu permite tranzacţiile speculative cu titluri (ca de

exemplu cumpărări şi vânzări de titluri la termen). Practic, o bancă

islamică furnizează clienţilor ei o gamă limitată de servicii, cum ar fi

emiterea de scrisori de garanţie, scrisori de credit şi operaţii în contul

18


curent, dar nu efectuează tranzacţii cu titluri care suportă dobânzi, cum ar

fi bonuri de trezorerie sau obligaţiuni.

Totuşi necesităţile economice determinate de modernizarea

economiilor din ţările islamice au impus apariţia unor contracte

(instrumente) financiare specifice lumii islamice şi acceptate de teologii

islamici deoarece nu încalcă preceptele islamului. Astfel, pentru

procurarea finanţării, se folosesc, de regulă, două tipuri de contracte:

”mudaraba” şi”murabaha”.

Contractul ”mudaraba”

Contractul numit ”mudaraba” reprezintă de fapt un parteneriat

pasiv, în care se combină avantajele unui împrumut cu cele ale unei

asocieri în participaţie. În acest contract, banca (sau alt investitor) pune

fondurile la dispoziţia împrumutatului (considerat ca un mandatar), acesta

din urmă având şi responsabilitatea gestiunii proiectului finanţat.

Rambursarea împrumutului se face în funcţie de beneficiile generate de

proiect, după un criteriu definit în avans între debitor şi bancă. Practic,

investitorul primeşte capitalul avansat şi o parte din profit, conform

acordului prealabil.

Acest contract este folosit în finanţarea investiţiilor pe termen lung

din sectorul productiv, iar eventualele pierderi sunt suportate exclusiv de

către bancă (investitor). Ca orice asociere, profiturile şi riscurile sunt

împărţite între ambele părţi: învestitorul riscă averea (capitalul), iar

mandatarul riscă timp şi efort.

Cea mai importantă caracteristică a unui contract ”mudaraba” este

legată de responsabilităţile părţilor contractante: nu se formează un

19


capital social, debitorul (mandatarul) nu este răspunzător pentru vreo

parte din pierderea capitalului investit, iar banca (sau al investitor) nu este

răspunzătoare împreună cu debitorul în tranzacţiile cu o a treia parte.

Contractul ”mudaraba” este şi instrumentul prin care băncile

mobilizează sumele disponibile şi le plasează celor care au nevoie de

finanţare. Dar cum se derulează acest tip de finanţare bancară ? băncile

islamice funcţionează ca nişte bănci universale, care furnizează servicii

de gestiune a investiţiilor şi comerţ bancar. Practic, depozitele bancare

sunt conturi de investiţii ale deponenţilor şi sunt puse la dispoziţia

managementului băncii pentru a fi investite. Conturile de investiţii ale

deponenţilor sunt fonduri mobilizate de bancă şi investite împreună cu

capitalurile acţionarilor în diverse portofolii; aceste investiţii şi rezultatele

lor sunt prezentate în bilanţul şi contul de profit şi pierdere ale băncii.

Băncile mobilizează conturile de investiţii pe baza contractului

”mudaraba”: el reglementează relaţia dintre titularii de conturi de

investiţii, ca furnizori de fonduri, şi bancă, în calitate de antreprenor

(mudarib). Contactul ”mudaraba” este un instrument financiar de

participare la profit, el nefiind însă nici o datorie financiară şi nici un

instrument de capital în sens obişnuit (Karim, 2001). Deponenţii la

băncile islamice sunt îndreptăţiţi să participe la profitul sau pierderea netă

a băncii, însă nu au drept de vot, deoarece nu deţin nici o participaţie la

capital; în consecinţă, ei nu pot influenţa politica de investiţii a băncii.

În funcţie de modul de reglementare a băncilor islamice de către

autorităţile naţionale, există diferite tratamente contabile pentru conturile

20


de investiţii ale deponenţilor. Astfel, Karim (2001) distinge trei tipuri de

abordări naţionale în reglementarea băncilor islamice, care induc diferite

tratamente contabile pentru conturile de investiţii, ceea ce face ca

situaţiile financiare ale băncilor islamice să nu fie comparabile:

Prima abordare se caracterizează prin reglementarea băncilor

islamice printr-o lege specifică, situaţie întâlnită în ţări ca

Emiratele Arabe Unite, Iran, Sudan, Turcia, Yemen şi Malaiezia.

Situaţiile financiare întocmite de aceste bănci arată că ele tratează

conturile de investiţii ca elemente bilanţiere, şi anume ca datorii.

O altă abordare se întâlneşte în ţările în care băncile islamice sunt

guvernate prin legea care reglementează toate băncile (de pildă în

Bahrain, Qatar, Arabia Saudită, Egipt şi Iordania). În practica

contabilă, unele bănci tratează conturile investite fie ca elemente

bilanţiere (înscrise la datorii sau ca o parte a capitalurilor), fie ca

elemente în afara bilanţului.

A treia abordare este specifică ţărilor în care băncile islamice sunt

reglementate prin legea ”fiduciară”, care priveşte protecţia

investitorilor (de pildă Liban), conturile investite fiind contabilizate

ca elemente în afara bilanţului.

Băncile islamice care tratează conturile investite ca elemente ale

bilanţului înregistrează fondurile investite provenind din aceste sume ca

active, însă acestea nu satisfac definiţia cadrului contabil conceptual emis

de IASC (International Accounting Standards Committee); beneficiile

economice viitoare generate de controlul şi utilizarea activelor

21


reprezentate de conturile investite rezultă numai din participarea băncii

islamice ca mudarib (mandatar), care a împrumutat cu dobândă zero.

Practic, banca acţionează în numele titularului de cont şi nu poate

controla, prin decizii de gestiune, aceste sume.

Băncile care contabilizează conturile investite ca elemente în afara

bilanţului îşi argumentează opţiunea lor plecând de la prescripţiile normei

contabile IAS 30 (informaţii prezentate în situaţiile financiare ale băncilor

şi ale instituţiilor financiare similare). Conform IAS 30, dacă băncile

efectuează, pe o bază legală, operaţii de administrator sau consultant de

plasamente, care presupun deţinerea sau plasarea de active în numele

terţilor, aceste active nu sunt active ale băncii şi nu se includ în bilanţ.

Contractul ”murabaha”

Finanţarea pe termen scurt este asigurată prin contractul numit

”murabaha”, prin care banca sau o companie de investiţii financiare

cumpără stocurii de materii prime sau mărfuri pentru clientul său.

Ulterior, banca revinde stocuri, la termen, clientului său, la un preţ mai

ridicat (cost plus comision), convenit în avans. Proprietatea stocurilor

achiziţionate de bancă nu este transferată clientului decât în momentul

plăţii preţului, însă de fapt, stocurile sunt puse la dispoziţia clientului

imediat, conform termenului. Acest tip de finanţare combină

caracteristicile unei asocieri cu mecanismul operaţiunilor în comision.

Modalităţile de finanţare specifice companiilor din ţările islamice

au incidenţe asupra practicilor contabile. Mecanismul actualizărilor şi alte

calcule financiare care iau în considerare factorul timp şi incertitudinea

22


sunt interzise pentru evaluarea activelor. Drept urmare, nu există un cost

al capitalului împrumutat, iar evaluarea activelor este influenţată de

prohibirea dobânzii şi nerecunoaşterea conceptului valorii în timp a

banilor. Preţul de înlocuire nu poate fi acceptat ca bază de evaluare

conformă cu preceptele Islam-ului.

Plata Zakat-ului, un impozit religios datorat de musulmani, arată

modul în care evaluarea activelor este plasată într-un context religios.

Zakat-ul este perceput ca o obligaţie religioasă datorată asupra excesului

de avere înglobată în active, evaluată la valoarea curentă de piaţă (care

poate fi: valoarea de cedare a poliţelor de asigurare, valoarea prezentă a

certificatelor emise de fondurile mutuale şi preţul pieţei, pentru activele

fizice).

Modelul de evaluare a activelor financiare în condiţii de echilibru

al pieţei (Capital Asset Pricing Model - CAPM), care explică dependenţa

dobânzii de risc şi este utilizat ca suport teoretic în practicile financiare

occidentale, nu îşi găseşte locul în instrumentarul financiar şi contabil din

ţările islamice (Hamid et al, 1993).

Sub aspect contabil, este dificil să se evalueze profiturile şi

pierderile aferente finanţării proiectelor finanţate, deoarece, este necesară

urmărirea în contabilitate a fiecărei sume depuse şi a modului ei de

utilizare. Deoarece contractele de finanţare de tip islamic sunt o formă de

contracte de participaţie la beneficii, banca finanţatoare trebuie să se

asigure dacă partenerul finanţat contabilizează toate profiturile obţinute,

aspect nu tocmai uşor de realizat.

23


În cazul companiilor islamice, influenţa religiei se resimte şi la

nivelul comunicării financiare. Astfel, pe lângă situaţiile financiare

întâlnite şi în contabilitatea ţărilor occidentale (bilanţ contabil, cont de

profit şi pierdere, situaţia fluxurilor de trezorerie, situaţia modificării

capitalurilor proprii), companiile islamice publică şi o situaţie care

detaliază sursele şi utilizarea Zakat-ului şi a Qard-ului (Qard-ul reprezintă

un împrumut fără dobândă făcut pentru acţiuni caritabile).

Notele la conturile anuale conţin informaţii care detaliază anumite

tipuri de active financiare şi obligaţii care au o semnificaţie specială în

Islam, situaţie denumită ”detalierea schimbărilor în investiţii

restricţionate”; de asemenea, în anexe sunt prezentate informaţii detaliate

privind contractele specifice afacerilor din lumea islamică.

În plus, de multe ori, în unele ţări musulmane, auditul contabil este

dublat de un audit religios, care verifică respectarea preceptelor islamice

de către cei care derulează afaceri.

Aceste câteva aspecte privind practicile financiare şi contabile

specifice afacerilor din lumea islamică ne atrag atenţia că normele

contabile internaţionale (IAS), elaborate pentru afaceri secularizate, au o

aplicare limitată la nivelul companiilor din ţările islamice şi, în special,

pentru băncile islamice. De aceea, ne raliem la teza după care ”religia, în

general, şi Islam-ul, în particular, au potenţialul de a avea o influenţă

culturală profundă în căutarea armonizării internaţionale a contabilităţii”

(Hamid et al, 1993).

24


BIBLIOGRAFIE

1. Schacht Joseph, Introducere in legea tarilor islamice – Oxford

University Press, 1982

2. Brusanowski Paul, Religie si stat in Islam, Editura Herald,2009

3. Barakat Halim, Lumea araba, 1993

4. Maurer B, Standardele de contabilitate islamice, 1996

5. www.islamreligion.com

25

http://www.islamreligion.com/

Documents

contabilitatea in Tarile Islamice