Contributia Musulmanilor in Progresul Omenirii

  • Published on
    05-Dec-2014

  • View
    30

  • Download
    2

Embed Size (px)

DESCRIPTION

tare

Transcript

Chiar si in aceaste timpuri moderne, putini oameni sunt constienti de contributia significativa a lumii musulmane la progresul umanitatii. Cu toate acestea, pentru mai bine de 5 secole aceasta civilizatie nu numai ca a condus lumea in domeniul stiintei, dar a fost singura parte a omenirii angajata in urmarirea sistematica a cunoasterii. Incepand cu cresterea puterii Baghdadului, la mijlocul secolului VIII, si continuand chiar dupa inceputul declinului politic in Islam, 500 de ani mai tarziu, stiinta si educatia au inflorit sub influenta musulmana. Nicio activitate similara nu a caracterizat vreo alta parte a lumii contemporane. Luminile culturii Greco-Catolice fusesera stinse; Europa in perioada Evului Mediu, India intr-o perioada de stagnare, iar China desi infloritoare in domeniul artelor, lipsita de progres in domeniul stiintei. Aceste fapte contrastante sunt putin cunoscute astazi. De prea multa vreme istoricii nostri si-au dedicat atentia ridicarii si decaderii imperiilor, conflictelor militare dintre natiuni si succesiunii dinastiilor. Doar recent, acestia au inceput sa mearga pe urmele ridicarii civilizatiilor in sine. Mai mult, pana de curand, Vestul a ramas insular. Doar dupa Epoca Luminii si revolutia franceza arta, religia si istoria tarilor din Orient a inceput sa capete interes pentru oamenii din Vest. Conflictul inerent dintre Islam si Crestinism si-a adus si el aportul la diferentele daca nu chiar ostilitatea dintre Est si Vest. Cruciadele sunt un exemplu viu al relatiei conflictuale dintre aceste doua mari religii. Pana in secolul XIX a fost ca si cum o gigantica cortina a separat cultura Islamica de cea Crestina. Lipsa de proeficienta a limbii arabe a constituit de asemenea un impediment. Pana in secolul XX, putini invatati din tarile vestice puteau citi, cu atat mai putin traduce, aceasta limba atat de uzitata odinioara. Astazi ne putem bucura ca in fiecare parte a lumii - Estica sau Vestica savantii privesc istoria obiectiv si cu putere de intelegere. Unul dintre primii istorici moderni care a inteles importanta limbii arabe pentru cunoasterea istoriei lumii a fost George Straton, refugiat Belgian din vremea primului razboi mondial care a primit sanctuar la Harvard si a continuat acolo pe parcursul anilor studiile sale despre lumea orientala precum si editarea revistei numite Isis. Lucrarea sa, Introducere in Istoria Stiintei, a fost prima care a dat drept culturii arabe si musulmane, in raport cu contribuita la dezvoltarea civilitatiei in domeniu stiintei. De asemeni, Philip K. Hitti, profesor de literatura semitica la Princeton, a oferit o comoara de informatii prin cartea sa, Istoria Arabilor, despre cultura araba din Orientul Mijlociu si Spania. In istoria umanitatii perioada araba islamica reprezinta un capitol important. A fost una dintre cele 3 epoci ale stiintei, stand la mijloc si conferind o legatura intre stiinta in stadiile ei incipeinte, a Grecilor, si epoca stiintei si tehnologiei moderne. Ridicarea conducerii islamice a fost dramatica. La fel de dramatic a fost si declinul ei, pana in anul 1492 cand califul Abdullah a abandonat Granada cuceririi spaniarzilor, plangand ca o femeie pentru ceea ce nu putea apara ca un barbat. Schimbarea culturala in aceasta populatie a desertului a fost adusa de una dintre cele mai remarcabile figuri din istorie. Invatatii lumii vestice au pareri diferite asupra caracterului profetului Muhammad, pacea si binecuvantarea lui Allah fie

asupra-I, sau a sursei sale de inspiratie, dar cu totii recunosc influenta extraordinara pe care a avut-o asupra poporului arab, cat si progresul transformator pe care l-au cunoscut sub stimularea si indrumarea lui. Conducatorul Profetilor, Muhammad - Allah sa-l binecuvanteze si sa-l miluiasca, s-a nascut in sanul familiei Hasim din Mekka, intr-o dimineata de luni, noua Rabiul Auual, in acelasi an cu "evenimentul elefantului" si in al patruzecilea an de domnie al lui Chosroes (Kisra), adica pe 22 aprilie 571 e.n., potrivit invatatului Muhammed Sulaiman Al-Mansourpuri si astrologului Mahmud Pasa. Ibn Sa'd a relatat ca mama lui Muhammad a spus: Cand el s-a nascut, o lumina s-a ivit din vintrele mele si a luminat palatele din vechea Sirie. Ahmad a relatat ca Arbadh bin Sariia a spus un lucru similar cu acesta. S-a mai relatat, dar, in mod controversat, ca semne prevestitoare insemnate i-au insotit nasterea: paisprezece galerii din palatul lui Chosroes (Kisra) s-au crapat si s-au daramat, focul sacru al magienilor s-a stins si cateva biserici de langa lacul Saua au cedat din temelii si s-au prabusit. Mama sa a trimis imediat pe cineva sa-l anunte pe bunicul lui, Abdul-Muttalib, despre fericitul eveniment. El a venit fericit la ea, a purtatcopilul la Al-Ka'ba, s-a rugat lui Allah si I-a mulumit. Abdul-Muttalib l-a numit pe copil Muhammad, un nume care pe atunci nu era obisnuit printre arabi. I-a facut circumcizie in a saptea zi, dupa obiceiul arabilor. Prima femeie care l-a alaptat, dupa mama lui, a fost Thuieba, roaba lui Abu Lahab, simultan cu fiul ei, Masru. In tinerete, profetul Muhammad - Allah sa-l binecuvanteze si sa-l miluiasca - era o intrupare a celor mai bune atribute sociale. El era un om exemplar, avand o minte inteleapta si o intuitie fara de greseala. Profetul a fost daruit cu inteligenta, originalitate in gandire si cu o capacitate de alegere meticuloasa a mijloacelor care conduceau spre teluri precise. Lunga sa tacere l-a ajutat in mod favorabil in practica meditatiei si a cautarii profunde a adevarului. Mintea sa vioaie si caracterul sau pur au constituit instrumente ajutatoare in asimilarea si intelegerea cailor vietii si a oamenilor atat a indivizilor, cat si a comunitatii. Specialistii sunt de acord in a atribui tanarului Muhammad - Allah sa-l binecuvanteze si sa-l miluiasca - un comportament plin de modestie si virtuti, precum si de maniere pline de gratie. El s-a dovedit a fi un ideal masculin si posesor al unui caracter nepatat. Era cel mai indatoritor fata de compatriotii sai, cel mai onest in discutii si cel mai bland ca fire. El avea sentimentele cele mai delicate, era pur si ospitalier si impresiona intotdeauna oamenii prin fizionomia sa care inspira pietate. El era cel mai cinstit si cel mai bun in a-si tine intotdeauna promisiunile. De comun acord, concetatenii sai i-au atribuit titlul de Al-Amin ("Cel demn de incredere"). Mama credinciosilor, Khadija - Allah sa fie multumit de ea, a spus odata: "El isi ajuta rudele de sange, ii ajuta pe cei saraci si nevoiasi, intretine oaspetii si indura multe greutati pe calea Adevarului." Profetul - Allah sa-l binecuvanteze si sa-l miluiasca! - era renumit pentru admirabila fluenta si expresivitate cu care se exprima in limba araba. Vorba sa era directa, neprefacuta si fara ocolisuri. Era foarte priceput la araba si familiar cu dialectele si accentele fiecarui trib. Vorbea cu gazdele lui folosind propriul lor accent si dialect.

Stapanea bine orice dialect si era foarte elocvent atat in vorbirea beduina, cat si in cea de la oras. Asadar, poseda forta si capacitatea de convingere a limbajului beduin, cat si claritatea si splendidul stil metaforic al limbajului de la oras. Mai mult decat orice avea sprijinul lui Allah, prin versetele revelate ale Coranului. Curajul, rbdarea si puterea de a ierta erau talente, atribute si calitati pe care Insusi Allah le revarsase asupra lui. Pana si inteleptii au lipsurile lor, dar Mesagerul lui Allah - Allah sa-l binecuvanteze si sa-l miluiasca!, spre deosebire de ceilalti, cu cat era mai mare insolenta cu care era tratat de ignoranti, cu atat devenea mai nobil. Aisa a spus: Mesagerul lui Allah - Allah sa-l binecuvanteze si sa-l miluiasca!, ori de cate ori are posibilitatea de a alege intre dou lucruri, il alege intotdeauna pe cel mai usor si mai convenabil. Dar, daca se convinge ca acel lucru este pacatos, se va indeparta cat mai mult posibil de el. Nu s-a razbunat niciodata, dar, daca dreptul sfant al lui Allah este incalcat, atunci o face numai de dragul lui Allah, si nu pentru el insusi. Este ultimul care se infurie si primul care se declara multumit. Ospitalitatea si generozitatea sa sunt fara seaman. Darurile si inzestrarile sale evidentiaza un om care nu se teme de saracie. Ibn Abbas a zis: Profetul - Allah sa-l binecuvanteze si sa-l miluiasca! - era foarte generos. Generozitatea sa ajungea pe culmile cele mai inalte, mai ales in Ramadan, in vremea cand ingerul Gavriil venea sa-l vada. Acesta il vizita in fiecare noapte in Ramadan si repeta cu el Coranul. Cu adevarat, Mesagerul lui Allah - Allah sa-l binecuvanteze si sa-l miluiasca! - este mai generos la daruri si milostenii decat vantul care aduce ploaia. Jabir spunea: Profetul nu refuza niciodata sa dea ce i se cerea. Curajul, sprijinul si puterea lui sunt de evidentiat. El a trait vremuri grele si totusi a rezistat. Nu doar o data, oameni curajosi si indrazneti au fugit, lasandu-l singur, insa el a ramas netulburat sa-i infrunte pe dusmani si nu le-a intors spatele celor care aveau nevoie de el. In afara de Profet, toti vitejii trebuie sa fi fugit de pe campul de lupta la un moment dat. Ali a spus: Intotdeauna cand lupta devenea mai apriga si ochii luptatorilor se intorceau spre Profet - Allah sa-l binecuvanteze si sa-l miluiasca! dupa sprijin, el era cel mai aproape de dusman. Anas a spus: Intr-o noapte, locuitorii din Medina au fost alarmati. Au iesit in graba si s-au indreptat spre locul de unde venea zgomotul, dar Profetul o luase deja inaintea lor. Era calare pe calul lui Abu Talha care nu era inseuat si o sabie ii atarna in jurul gatului. El le-a spus: "Nu era nimic de care sa va temeti." In ansamblu, Profetul - Allah sa-l binecuvanteze si sa-l miluiasca! - era inzestrat cu unele calitati fara egal. Nu este de mirare ca asa era, deoarece fusese crescut, educat si invatat (Coranul) de catre Allah, fiind chiar laudat de catre Acesta in versetul: Si tu ai o fire minunata! [68:4] Influenta pe care religia raspandita de Muhammad poporului sau nu s-a diminuat odata cu moartea sa, in 632. Din potriva, a crescut an dupa an prin Coran. Puterea Coranului i-a tinut pe arabi devotati cauzei lor si a mentinut spiritul uniunii careia Muhammad - Allah sa-l binecuvanteze si sa-l miluiasca! i-a cladit fundatia.

In aceste vremuri, Orientul Mijlociu era domit de haos. Exista un vacuum politic in care populatia nu avea loialitati stabile. Regiunea fusese cucerita in mod succesiv de asirieni, persi, greci si romani, iar acum, populatia era formata din reminicente ale acestor invazii. In Siria, acum sub conducerea Constantinopolului, exista atat nemultumire din punct de vedere politic, cat si o framantare religioasa. Biserica persecutase pe crestinii ale caror practici si credinte nestoriene le-a considerat eretice. Abu Bakr, primul calif al Islamului, a adus Orientul Mijlociu, Egiptul si Africa de nord sub conducere musulmana. El a infrant rebeliunea triburilor arabe de pe tot cuprinsul Arabiei. A lansat campanii impotriva Imperiului Sasanid si cel Bizantin, punand in miscare o traiectorie istorica care, in doar cateva decenii, a dus la formarea unuia dintre cele mai mari imperii din istorie. In decursul celor 27 de luni de califat, afacerile statului au ramas stabile. Conducerea araba a adus o situatie mai stabila in Orientul Mijlociu decat se vazuse vreodata pana in acel moment. Conditia taranilor a fost imbunatatita prin metode noi si mai democratice de impartire a pamantului si o taxatie mai putin apasatoare. Multe dintre popoarele cucerite au acceptat Islamul, au fost scutite de plata tributului. In concordanta cu invataturile lui Muhammad - Allah sa-l binecuvanteze si sa-l miluiasca! fortele armate musulmane aveau grija sa nu aduca stricaciuni atat pamantului cat si locuitorilor. De fapt, dispozitiile date de Ali Allah fie multumit de el in vremea califatului sau, cu privire la tratamentul plin de mila fata de cei care nu luau parte la lupta a fost primul pas umanitar din istoria razboiului. Rand pe rand, in urma cuceririlor din secolele al VII-lea si al VIII-lea, se pun bazele Imperiului Islamic, care devine unul dintre primele zece mari imperii ale lumii. Islamul se raspandeste din Peninsula Arabica, ajunge in Iran, Siria, Irak, Palestina, Turcia, nordul Africii (Egipt), Spania, Sicilia. Prin secolul al XIII-lea, se raspandeste si in India si Asia de Sud-Est. Armatele arabe se caracterizau prin utilizarea tacticilor avansate, a cavaleriei bazate pe cai si camile. Conducatorii islamici erau foarte toleranti cu popoarele cucerite si stimulau convertirea la credinta islamica. Araba, devenita limba comuna pentru diferitele grupuri etnice ale imperiului, permitea raspandirea rapida a cunostintelor si ideilor. Epoca de Aur a Islamului incepe in secolul al VIII-lea, odata cu venirea la putere a Abbasizilor (care au domnit de la mijlocul secolului al VIII-lea, pana la jumatatea secolului al XIII-lea) si in special in timpul califatului lui Al-Mamun, fiul lui Harun alRashid si probabil cel mai mare dintre abbasizi. Capitala se muta de la Damasc la Bagdad. Are loc o impletire a traditiilor araba, persana, egipteana si europeana. Cunoasterea devine foarte pretuita, fiind promovata, conform traditiei, chiar de profetul Muhammad - Allah sa-l binecuvanteze si sa-l miluiasca!. Astfel, intr-una din acele Hadith, Profetul - Allah sa-l binecuvanteze si sa-l miluiasca! - afirma: Pe cel care urmeaza calea cunoasterii, Allah iliindruma spre Paradis...Stralucirea unui om invatat, comparata cu cea a unui simplu evlavios, este precum cea a lunii pline fata de stele. Cunoasterea ne ajuta sa distingem binele de rau, sa gasim

drumul catre Cer, ne este prietena atunci cand suntem in desert si singuratate si nu avem pe nimeni, ne intareste la neputinta si ne apara de dusmani. Cerneala savantilor este mai sfanta decat sangele martirilor. Pentru promovarea stiintei si filozofiei, in Bagdad se infiinteaza asa-numita Casa a Intelepciunii ( ) , unde invatatii musulmani (dar si de alte religii) se straduiesc sa efectueze traducerile operelor antichitatii. Aceasta atitudine fata de invatamant si cercetare a constituit factorul principal care a condus la dezvoltarea stiintei. Existenta unei limbi comune, araba, favorizeaza comertul international, schimbul de idei, libertatea gandirii si toleranta religioasa. O inovatie majora a acestei perioade a fost hartia, a carei fabricatie a constituit un secret pastrat cu fermitate de chinezi, dar dezvaluit de prizonierii din urma bataliei de la Talas din 751 dintre arabi si chinezi. Drept urmare, la Samarkand si Bagdad sau construit primele fabrici de hartie, la a carei tehnologie arabii au adus unele inovatii. Prin anii 900, in Bagdad apareau bibliotecile publice. Fabricarea hartiei se extinde ajungand in Fs, Maroc, apoi in Al-Andalus, urmand sa se raspandeasca in intreaga Europa a secolului al XIII-lea. Primul manuscris arab scris pe hartie care a fost descoperit este Ghareeb Al Hadeeth scris de Abu Ubayed, datat 837. Poate fi vazut in Olanda,...