Criza din Georgia

Georgia, cunoscută şi sub denumirea de Gruzia, este o republică din Caucaz. Ea este

împărţită în 11 provincii, 53 de oraşe şi două republici autonome. Georgia se află în sud-

vestul Asiei şi se întinde de-a lungul coastei Mării Negre, între Turcia, Rusia, Armenia şi

Azerdbaidjan. Cu o suprafaţă de 69.700 km², Georgia deţine importante resurse naturale şi

anume: păduri, energie hidro-electrică, zăcăminte de mangan, fier, cupru, zăcăminte mici de

cărbune şi petrol; deasemenea, clima şi solul de pe ţărmul Mării Negre permit cultivarea

ceaiurilor şi citricelor.

Ţinutul actual al Georgiei a fost populat încă din paleoliticul mediu. În secolul al VI-

lea î.Hr. a luat fiinţă statul geogian de vest, Colchis, în secolul al IV-lea î.Hr. cel de est,

Iberia. A fost uşor pentru arabi să ocupe Georgia în secolul al VII-lea. Principatele răzvrătite

au fost eliberate şi apoi unite în Regatul Georgia la începutul secolului al XI-lea. După o

îndelungată perioadă de cuceriri otomane şi lupte împotriva turcilor, regatul est-georgian va

accepta, în anul 1783, protecţia Rusiei. Rusia va ocupa treptat, de-a lungul secolului al XIX-

lea, toate provinciile georgiene. După o scurtă perioadă de independenţă după Revoluţia din

Octombrie, Georgia va fi anexată în 1921 de Uniunea Sovietică şi va rămâne sub

protectoratul acestei mari puteri până în 1991.1

În 9 mai 1991 a fost realizat un referendum care statua dorinţa de independenţă a

Georgiei, însă acesta a fost boicotat în unele părţi ale Osetiei de Sud şi Abhaziei, unde

numărul locuitorilor de naţionalitate gruzină era mai mic. La scurt timp a izbucnit un război

civil, în urma căruia a fost adus la conducerea statului Eduard Şezardnadze, fostul ministru

de externe al lui Gorbaciov, acesta demarând procesul de integrare a Georgiei în CSI.

Georgia şi-a recâştigat independenţa în 1991. Problemele minorităţilor (armeni, ceceni,

osetini, abhazi, daghestani etc.) şi vecinătatea cu Osetia de Nord, Inguşetia, Cecenia,

Kabardino-Balkaria şi Daghestanul au agravat constant situaţia guvernului din Tbilisi, aflat

oricum în relaţii tensionate cu Federaţia Rusă. Contradicţiile, tensiunile, crizele şi conflictele

din Caucaz afectează direct şi indirect stabilitatea în spaţiul Marea Caspică-Asia Centrală.

1Teodor Frunzeti, Vladimir Zodian, Lumea 2007. Enciclopedie politică şi militară. Studii strategice şi de ssecuritate, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, Bucureşti, 2007, p. 320.

Ele creează un adevărat complex de insecuritate la frontiera sudică a Federaţiei Ruse şi la

confluenţa Europei de Est cu Asia Centrală şi de Vest.

Tensiunile, disputele de frontieră şi conflictele interetnice, inter-religoase şi de

supremaţie politică regională reprezintă principalele vulnerabilităţi în acest spaţiu. Lor li se

adaugă ritmul lent de modernizare a economiei şi a societăţii, sărăcia, şomajul,răspândirea

curentelor islamiste radicale.

Conflictele din Osetia de Sud şi Abhazia sunt o urmare a tensiunilor acumulate în

regiune din perioada destrămării Uniunii Sovietice.

Osetia de Sud a fost constituită ca regiune autonomă în interiorul Republicii Sovietice

Socialiste Gruzine în 1992, cu o populaţie de 99.000 locuitori (1989), dintre care 66,2%

osetini şi 29% gruzini. Între 1918-1922, osetinii au avut un rol important în bolşevizarea

Gruziei, iar drept răsplată a fost înfiinţată regiunea autonomă Osetia de Sud. Înainte de

alegerile din 1990, consiliul local al Osetiei de Sud a proclamat regiunea ca "republică

sovietică scialistă democratică independentă". Ca reacţie, la 11 decembrie 1990, Parlamentul

gruzin a anulat autonomia Osetiei de Sud, generând astfel lupte între unităţi gruzine şi miliţia

osetină sprijinită de armata sovietică.

Abhazia a devenit parte a Imperiului Rus în secolul al 19-lea compoziţia etnică a

regiunii fiind alcătuită în prezent din gruzini şi armeni. După includerea Abhaziei în Gruzia,

majoritatea gruzină s-a consolidat. Totuşi, Abhazia a avut statut de republică autonomă în

cadrul Georgiei, unde sovieticii au dus o politică de discriminare pozitivă care a relevat o

structură a conducerii republicii autonome predominată de abhazi. În 1993, preşedintele legal

ales Gamsahurdia încearcă să preia puterea, însă se declanşează un război civil între

susţinătorii lui Şevardnadze şi cei ai lui Gamsahurdia, prilej pentru abhazi să cucerească

întreg teritoriul Abhaziei,cu excepţia defileului Kodori, şi să întreprindă o politică de epurare

etnică, alungând aproximativ 200.000 de georgieni din regiune. Odată cu izbânda lui

Şevaradnadze are loc şi consolidarea regimurilor separatiste.

Abhazia este o zonă din nord-vestul Georgiei ce controlează accesul la Marea Neagră.

Populaţia ibero-caucaziană aparţine religiei musulmane. În 1992, Abhazia şi-a proclamat

independenţa şi miliţiile musulmane au început să atace trupele georgiene. În octombrie

1992, s-a creat o misiune ONU de observatori ( UNOMIG). Federaţia Rusă a protejat

Abhazia şi a permis, inclusiv, unor efective cecene să acţioneze împotriva Georgiei ( din

2

septembrie 1993). Reglementarea paşnică a conflictului urma să se realizeze de către

Georgia, Abhazia, Federaţia Rusă şi ONU.2 Din 2001, s-au află în provincie 104 observatori

militari UNOMIG. Presat de Federaţia Rusă, regimul din Tbilisi a acceptat prelungirea

prezenţei militare ruse în Georgia. În 2003, Şevaradnadze este îndepărtat de la putere în urma

"revoluţiei trandafirilor", iar Sakaaşvilii devine din ianuarie 2004 noul şef al statului, fiind

reales preşedinte în ianuarie 2008. În 2006, Georgia solicită înlocuirea trupelor ruse cu forţe

internaţionale. Consilierii SUA oferă asistenţă de "instrucţie antiteroristă" trupelor guvernului

georgian, ameninţat de infiltrările grupurilor islamice cecene şi de luptătorii pentru

independenţă din Osedia de Sud (inclusă în Georgia) sau de autonomiştii din Santskhe-

Javakheti. Preşedintele Mihail Saakaşvili a ordonat, în 2006, izgonirea unor formaţiuni rebele

din Defileul Kodori.

Nici Comunitatea Statelor Independente nu a reuşit să armonizeze punctele de

vedere divergente ale Federaţiei Ruse şi Georgiei cu privire la Abhazia, Osetia de Sud şi în

problema gherilelor cecene refugiate în zonele montane de la frontiera dintre Georgia şi

Cecenia. Luptele au luat amploare în în Abhazia, zona Gali, în decembrie 2001, cu prilejul

atacurilor executate de "miliţii" georgiene şi de gherile cecene. Manifestaţii populare s-au

desfăşurat la Tbilisi şi Zugdid, solicitând guvernului georgian să trimită armata împotriva

autorităţilor "separatiste" din Abhazia. Parlamentul din Tbilisi a votat o hotărâre de retragere

a trupelor ruse din Abhazia şi a ameninţat cu ieşirea Georgiei din CSI. Unităţi ale armatei şi

voluntari georgieni s-au concentrat în Valea Kodori; a apărut şi o grupare "progeorgiană" în

Osetia de Sud.3 Mişcarea pro-independenţă din Georgia s-a dezvoltat în urma acceptării

libertăţii de exprimare, efect al politicii liberale a lui Gorbaciov, mişcarea de independenţă

fiind condusă de Zviad Gamsahurdia.

În periada 2000-2006 s-a observat că, în principiu, Moscova condiţionează o mediere

între Georgia şi Abhazia de încetare a tolerării gherilelor cecene în Georgia de Nord.

Susţinerea Moscovei pentru Abhazia s-a manifestat şi în decembrie 2003, cu prilejul crizei

regimului Şevarnadze. În 2004, facţiunile pro-ruse din Abhazia şi-au disputat puterea cu

violenţă. Abhazia, pe de altă parte, controlează un posibil terminal petrolier la Marea Neagră.

Americanii şi europenii au presat în această perioadă "provinciile rebele" să ajungă la o

2 Ibidem, p. 321;3 Ibidem.

3

cooperare cu guvernul central. Autorităţile din Tbilisi au oferit în 2006-2007 o largă

autonomie federală Abhaziei şi Osetiei de Sud. Aceste regiuni s-au subordonat cu

Transnistria manifestându-şi cu ardoare dorinţa de alipire la Federaţia Rusă.

Deşi nu este foarte bogată în rezerve minerale sau agricole, Georgia are o poziţie

geografică privilegiată.(vezi Anexa nr. 6) Este singurul stat din zonă, împreună cu Turcia şi

Rusia, care are deschidere la Marea Neagră şi din ea, prin strâmtori, la Oceanul planetar. În

plus, dacă ea nu are prea mult petrol şi gaze, materii energetice pentru supravieţuirea

civilizaţiei industriale actuale, în special a marilor puteri politico-militare (Rusia şi SUA),

care sunt şi la fel de mari consumatoare de hidrocarburi, în schimb ea face legătura, prin

Valea Colhidei, cu zona Mării Caspice, unde sunt concentrate mari rezerve de importanţă

mondială.

Întâmplător sau nu, anii în care Georgia a luat decizii vizând, în ultimă instanţă,

ieşirea de sub influenţă a Rusiei au fost marcaţi fie de conflicte cu Osetia de Sud sau cu

Abhazia şi Adjara, fie de conflicte politice. La summit-ul NATO din România a fost luată în

discuţie şi aderarea Georgiei, în timp ce aderarea la Uniunea Europeană este privită de

autorităţile georgiene ca o prioritate. Aparent fără nici o legătură, zilele acestea sunt marcate

de lupte violente în Osetia de Sud, regiune care depune un efort deosebit pentru a obţine,

după modelul Kosovo, recunoaşterea internaţională a independenţei. O cerere în acest sens a

fost trimisă pe 4 martie 2008, către NATO, ONU, Uniunea Europeană şi către marile state ale

lumii, marcând o nouă etapă într-o luptă care, spre deosebire de "precedentul Kosovo", nu are

un subsidiar religios, purtându-se între fraţi creştini ortodocşi.

Oleoductul BAKU-TBILISI-CEYHAN

Problema cheie în jurul căreia se desfăşoară competiţia în regiune este controlul

asupra potenţialului energetic al Mării Caspice şi potenţialul în ceea ce priveşte transportul în

regiunea Mării Negre, cu acces direct şi care să includă Asia Centrală. Vestul a suferit

pierderi economice în scurt timp în cadrul implementării noilor sale proiecte Euro – Atlantice

legate de "Coridorul Transcaucazian", după investiţiile financiare pentru introducerea unor

conducte alternative, inclusiv conductele de petrol Baku – Tbilisi – Ceyhan şi Baku – Tbilisi

– Erzurun. Astfel că printre deciziile cu factor de risc ridicat gasim dorinţa de dezvoltare a

4

acestui coridor internaţional de transport prin porturile Batumi şi Poti în Marea Neagră,

Georgia fiind o piesă esenţială pentru rutele alternative de aprovizionare cu hidrocarburi din

spaţiul Caspica-Asia Centrală (vezi Anexa nr. 7 şi Anexa nr. 8 – Conducta Baku-Tbilili-

Ceyhan care funcţionează în rivalitate cu conducta Caspian Pipeline Consortium Tengiz-

Novorossiisk).

Sudul Caucazului a devenit în ultimii ani o zonă geopolitică de mare însemnătate

pentru SUA care doreşte să-şi securizeze giganticul oleoduct Baku-Tbilisi-Ceyhan, precum şi

întreaga zonă de la Marea Caspică până în Turcia, în Mediterana de Est.

Oleoductul BTC este un oleoductde petrol care se întinde pe 1768 de km, de la

câmpul petrolier din Marea Caspică până la Marea Mediterană. Leagă Baku, capitala

Azerbaidjanului, Tbilisi, capitala Georgiei şi Ceyan, un port de pe coasta sud-estică

mediteraneană a Turciei. Este al doilea oleaduct ca mărime din lume. Prima oară când s-a

pompat petrol de la Baku a fost în data de 10 mai 2005, ajungând la Ceyan în data de 28 mai

2006.4

În timpul perioadei sovietice, toate rutele de transport au fost construite prin Rusia.

După colapsul Uniunii Sovietice s-a început căutarea de noi rute. Rusia a cerut insistent la

început ca noul oleoduct să treacă prin teritoriul rus, dar apoi a refuzat să participe. N

oleoduct care să treacă prin Iran dinspre Marea Caspică spre Golful Persic ar fi ruta cea mai

scurtă, dar Iran a fost considerat un membru nedorit din mai multe motive: guvernul său

theocratic, îngrijorarea faţă de programul său nuclear şi sancţiunile Statelor Unite ce restrâng

în mare parte investiţiile occidentale în această ţară. Guvernul American s-a opus oricărei

rute care să treacă prin Iran.

Astfel că proiectul oleoductului BTC a căpătat impuls prin Declaraţia de la Ankara

adoptată pe 29 octombrie 1998 de preşedinţii Azerbaidjanului, Georgiei, Turciei şi

Uzbekistanului. A fost prezent şi secretarul american pentru energie, Bill Richardson, care şi-

a exprimat întreaga susţinere pentru oleoductul BTC. Construcţia a început în aprilie 2003 şi

s-a finalizat în 2005. Oleoductul a costat 3,9 miliarde de dolari, 70% din costuri fiind

finanţate de Banca Mondială, Banca Europeană pentru Rconstrucţie şi Dezvoltare, agenţii de

credit din şapte ţări şi un sindicat de 15 bănci comerciale.

4 http://www.wall-street.ro/articol/International/3473/A-fost-inaugurat-oleoductul-Baku-Tbilisi-Ceyhan.html;

5

Au existat o serie de aspecte politice controversate privitor la acest oleoduct. Chair

înainte de terminare, oleoductul BTC era afectat de geopolitica petrolieră mondială. Caucazul

de Sud, înainte dominat de Rusia, este acum o regiune de o mare importanţă strategică pentru

alte naţiuni puternice. Statele Unite şi alte naţiuni occidentale s-au implicat în activităţile

celor trei naţiuni prin care curge petrolul. Mulţi au criticat gradul de implicare occidental în

Caucazul de Sud, argumentând că se poate ajunge la odependenţă periculoasă faţă de aceste

ţări nedemocratice. Cu toate acestea, aceste ţări au încercat să utilizeze această implicare ca o

contragreutate la dominaţia economică şi militară rusă şi iraniană în zonă. La fel consideră şi

experţii ruşi care afirmă că adevăratul obiectiv al oleoductului este debilitatea influenţei ruse

în Caucaz. Preşedintele Comitetului pentru Relaţii Externe din Palamentul Rus Konstantin

Kosachev a afirmat chiar că Statele Unite şi alte naţiuni occidentale plaănuiesc să înlocuiască

unităţile militare cu petextul instabilităţii în regiunile pe unde trece oleoductul. De asemeni,

oleoductul BTC oferă spijin independenţei Georgiei, care scapă de influenţa rusească. Fostul

preşedinte Eduard Shevardnadze, unul din arhitecţii şi iniţiatorii proiectului, a văzut în

construcţia oleoductului pe teritoriul georgian , o garanţie sigură pentru viitoarea securitate şi

stabilitate economică şi politică. Această viziune a fost preluată şi de succesorul său,

preşedintele Mihail Saakaşvili, care a declarat în 2003 că BTC reprezintă o chestiune de

supravieţuire pentru statul georgian.5

Izbucnirea conflictului armat din august 2008

Petrolul şi gazele naturale din Marea Caspică totalizează 5% din totalul resurselor

mondiale de energie; estimările arată că sunt necesare noi rezerve de petrol, aşa cum sunt

cele de la Marea Caspică. Populaţia din Abhazia şi Osetia de Sud reprezintă o minoritate

naţională, care niciodată nu şi-a ascuns simpatia faţă de Rusia. Acestea au fost riscurile care

au dus la declanşarea unei conflagraţii devastatoare pentru statul Georgian, în vara anului

2008.

Evenimentele declanşate au fost de asemenea provocate de o serie de vulnerabilităţi,

majoritatea fiind prezentate pe larg mai sus. Am observat că recâştigarea independenţei

Georgiei în 1991 a contribuit la o serie de neinţelegeri care au urmat. S-a adăugat problema

5 http://www.sfin.ro/articol_13727/geoeconomia_razboiului_dintre_rusia_si_georgia.html?action=print;

6

minorităţilor, conflict ce ardea mocnit tot începând cu 1991, o admnistraţie coruptă şi relaţiile

tot mai tensionate cu Federaţia Rusă pentru ca, în final, toate acestea sa ducă la război.

După cu am menţionat mai sus, la summit-ul NATO din 2008 s-a avut în vedere

aderarea Georgiei. Acest eveniment face parte dintr-o serie de decizii cu factor ridicat de risc,

decizii ce au agravat tensiunile dintre Georgia şi Federaţia Rusă. Printre acestea se numără

cererile formulate de Tbilisi de aderare la NATO şi de apropiere de UE, SUA, aderarea la

proiectele GUAM şi cooperării în Marea Neagră, dorinţa de dezvoltare a coridorului

internaţional de transport prin porturile Batumi şi Poti în Marea Neagră, Georgia fiind o piesă

esenţială pentru rutele alternative de aprovizionare cu hidrocarburi din spaţiul Caspica-Asia

Centrală.

La jumatatea lui iulie 2008, trupele georgiene (800 de militari), împreună cu 1.200 de

militari americani, au luat parte la exerciţiul "Immediate Response", timp de trei săptămâni,

la baza militara Vaziani, de lângă Tbilisi. Acest exerciţiu militar s-a încheiat cu doar o

săptămână înaintea invaziei Georgiei în Osetia de Sud, şi a fost o repetiţie generală –asistată

de Pentagon- a operaţiunii începută de Georgia pe 7 august.

Până la momentul 8 august, practice Rusia considera că separatiştii sud-osetini se

luptă cu trupele georgiene, adică "părţile" din conflict. Din păcate însă, se luptau pe teritoriul

georgian şi, mai ales, georgienii nu se mişcaseră să schimbe situaţia decât atunci când au

pătruns în Georgia trupele regulate ruse, deci când agresiunea asupra Georgiei de către Rusia

era calificabilă.

Georgia s-a abţinut şi la momentul tirurilor separatiste, şi la momentul intrării în

război a "voluntarilor" ruşi din nordul Caucazului, chiar şi în momentul intrării în luptă

împotriva lor a trupelor ruseşti de menţinere a păcii. Nu este vorba că toate aceste agresiuni

ale cetăţenilor ruşi cu arma în mână împotriva trupelor şi civililor georgieni cădeau tot în

responsabilitatea Rusiei, dar Georgia nu a vrut să fie condamnată după nici o interpretare

internaţională sau rusă.

Pe 18 iunie 2008, agenţia de ştiri rusă REGNUM a publicat o listă a conflictelor

posibile în regiunea Caucaz. Pe locul al doilea se găsea conflictul din Osetia. Lista posibilelor

conflicte de mare intensitate era următoarea:

1. Coridorul Kodori – Districtul Gali - Ochamchira: Georgia – Abhazia( cu

participarea Rusiei)

7

2. Tsihinvali - Java: Georgia – Osetia de Sud( cu participarea Rusiei)

3. Nagorno Karabah - Nakhichevan: Azerbaidjan( cu participarea Turciei) –

Armenia

4. Osh: Kirghizstan – Afghanistan

5. Valea Fergana: Afghanistan – Uzbekistan – Kirghizstan – Tadjikistan

6. Khodjent: Uzbekistan – Tadjikistan

Atacul georgian de la Tinvali a constat în bombardarea tuturor instituţiilor, a

cartierelor de locuinţe, a spitalelor, şi a Universităţii. Acestea au fost acte clare de provocare

a intervenţiei armatei ruse. Pentru că preşedintele Rusiei are obligaţia constituţională de a-i

proteja pe cetăţenii ruşi, "oriunde s-ar afla"; iar Osetia de Sud este formată în proporţie de

90% din cetăţeni ruşi.

Tinvali este un centru industrial cu fabrici de cherestea, uzine de manufacturare, cartiere

de locuit pentru cei 30.000 de cetăţeni, în marea lor majoritate ruşi. Prezint în continuare

calendarul conflictului armat din vara anului 2008.

Prima zi: Avioanele ruseşti au bombardat, vineri 8 august 2008, teritoriul

Georgiei. France Presse relatează că Georgia a cerut sprijin din partea Statelor

Unite pentru a-şi deplasa în cel mai scurt timp o parte din soldaţii de pe frontul

irakian înapoi în ţară.

A doua zi: Ca urmare a luptelor izbucnite în regiune, Azerbaidjanul a anunţat

încetarea exporturilor de petrol către două dintre porturile georgiene Kulevi şi

Batumi. În paralel, Rusia şi Georgia continuau să se acuze şi să se ameninţe

reciproc.

A treia zi: Preşedintele Mihail Saakaşvili a declarat stare de război, iar aviaţia

rusă a bombardat zona Kodori. În Georgia a intrat în vigoare Legea Marţială.

Preşedintele Mihail Saakaşvili a vorbit despre un asalt militar generalizat al

Rusiei şi atacuri îndreptate direct asupra civililor.

A patra zi: Capitala Osetiei de Sud, Ţhinvali, este sub controlul contingentului

rus de menţinere a păcii, iar operaţiunea militară din Osetia de Sud este aproape

de final. La rândul său, Georgia a semnat acordul de încetare a ostilităţilor, propus

8

de Uniunea Europeană. Rusia nu recunoaşte armistiţiul semnat de Georgia,

deoarece georgienii continuă luptele în teren.

A cincea zi: Georgia cere ajutor internaţional pentru că trupele ruseşti au ajuns

la 20 de kilometri de Tbilisi. SUA au început să evacueze familiile diplomaţilor

din Georgia. Alţi 170 de cetăţeni americani vor fi evacuaţi din Georgia.

Georgienii au anunţat că aviaţia rusă a bombardat oleoductul Baku – Tbilisi –

Ceyan, dar ruşii dezmint informaţia. Trupele georgiene se retrag din regiunea

Kodori, Abhazia. În timp ce Moscova dă asigurări că armata rusă a încetat

operaţiunile în Georgia, autorităţile de a Tbilisi susţin că atacurile continuă.

70.000 de georgieni au ieşit în stradă să protesteze faţă de acţiunile Rusiei.

Preşedintele Rusiei a anunţat oprirea intervenţiei militare în Georgia, la scurt timp

după ce explozii puternice au zguduit centrul capitalei georgiene. Preşedinele

Mihail Saakaşvili a anunţat ieşirea Georgiei din Comunitatea Statelor

Independente. Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, şi omologul rusm Dimitri

Medvedev, au prezentat un plan pentru soluţionarea crizei din Osetia de Sud.

A şasea zi: Pe fondul unui apel universal la încetarea imediată a focului şi

decretarea unui armistiţiu, Moscova a fost ameninţată voalat şi de Statele Unite şi

de Uniunea Europeană cu răcirea relaţiilor bilaterale, în cazul în care va continua

intervenţia pe teritoriul georgian. Rusia a cerut ONU să-şi retragă observatorii din

Abhazia, a declarat Chota Outiachvili, purtător de cuvânt al Ministerului georgian

de Interne. Generalul rus Anatoli Krulev a fost rănit lângă Ţhinvali, în Osetia de

Sud. Statele Unite au cerut convocarea unei reuniuni extraordinare a miiştrilor de

Externe din NATO pentru a discuta problema Georgiei.

A şaptea zi: Oficialii de la Moscova şi Tbilisi continuă conflictul declaraţiilor.

Medvedev a declarat că Rusia va "susţne şi garanta" orice decizie a republicilor

separatiste Abhazia şi Osetia de Sud în ceea ce priveşte statutul lor. Preşedintele

Mihail Saakaşvili a solicitat în cadrul unei conferinţe de presă, ajutor

internaţional, în contextul în care, afirmă el, Rusia a ocupat o treime di teritoriul

Georgiei.6

6 http://politicom.moldova.org/news/analiza-evenimentele-din-georgia-si-efectele-lor-asupra-rm-141993-rom.html;

9

Putem spune că acţiunile întreprinse de Rusia împotriva Georgiei, în perioada

Jocurilor Olimpice de la Beijing, au cutremurat echilibrul mondial format după sfârşitul

Războiului Rece şi destrămarea URSS. De fapt, întregul context al relaţiilor internaţionale

din ultima perioadă a început să sufere transformări simptomatice. Dinamica acestor

schimbări a fost generată de revigorarea Rusiei post – sovietice, superiorizarea multilaterală a

Chinei, slăbirea SUA şi tendinţa UE de a se manifesta în calitatea de actor internaţional

independent. După 11 septembrie 2001, războiul din Irak şi confruntarea cu talibanii în

Afganistan, se vehicula ideea unei noi ordini mondiale exprimată printr-un parteneriat între

principalii actori internaţionali în ceea ce priveşte prevenirea şi combaterea terorismului

internaţional. Acest parteneriat împotriva unui inamic non – statal, precum şi a cercului de

state incluse în axa răului (Coreea de Nord, Iran), denumite împreună "terorism

internaţional", s-a dovedit a fi extrem de fragil.7

 

3.5. EFECTELE RĂZBOIULUI

Efectele războiului dintre Rusia şi Georgia sunt greu de dezbătut astăzi, când acest război

nu este încheiat. El nu a vizat în mod direct Georgia, ci doar în primă instanţă, scopul fiind

descurajarea drumului său către NATO. Astfel s-a încălcat principiul liberei alegeri a soluţiei

de securitate de către un stat suveran. În fapt, el s-a dorit un război de avertisment asupra

întregii lumi şi de mesaj către actualul hegemon – superputere globală din sistem, SUA – prin

amploarea trupelor utilizate şi sofisticarea atacului, prin obiectivele pe care şi le-a stabilit –

inclusiv schimbarea preşedintelui şi a regimului democratic, alterarea opţiunilor de securitate

ale georgienilor şi a orientării lor pro-occidentale, destructurarea militară a Georgiei,

distrugerea ei economică, eliminarea unui model democratic şi economic de succes în

regiune, care ar fi pus sub semnul întrebării sărăcia şi inscuritatea din republicile nord-

caucaziene şi regiunile aferente şi ar fi dat modele republicilor cu tendinţe separatise din

Federaţia Rusă.

Relevant devine "planul de pace" în şase puncte, propus de Franţa, respectarea sau

nerespectarea lui. El a fost realizat în pripă şi nu reprezintă în fapt un plan de pace, ci u set de 7 http://cenusadi.wordpress.com/2008/08/22/conflictul-militar-din-georgia-%e2%80%93-detaliul-noii-ordini-mondiale/;

10

principii pentru ncetarea focului şi scoaterea situaţiei de sub tensiune, înaintea intrării în

logica de pace; riscul ţine de formularea ambiguă şi largă a textului, cu numeroase

interpretări. Câteva puncte erau deja cu probleme de la redactare, în special cele ambigue ce

permiteau "menţinerea unor măsuri de securitate" dincolo de teritoriul georgian sau pe

teritoriul separatist, absenţa principiului integrităţii teritoriale a statului georgian şi

necesitatea unor forţe internaţionale de pace care să preia ca mecanism verificarea retragerii

părţilor rusă şi georgiană pe poziţiile anterioare şi să ajute la separarea părţilor. 8

Cel mai grav punct din planul lui Sarkozy este punctul trei, cel care prevedea "măsuri

suplimentare de securitate" pe care să le introducă Rusia, adică una dintre părţile din conflict.

Aici deja se întrevăd aceste măsuri: prezenţa trupelor ruse fără termen în regiunile separatiste

şi dincolo de ele, crearea zonelor-tampon nedefinite ca dimensiune, în jurul Abhaziei şi

Osetiei de Sud.

3.5.1. REACŢII LA NIVELUL COMUNITĂŢII INTERNAŢIONALE

Acţiunile militare purtate de Federaţia Rusă împotriva Georgiei au fost iniţial ocolite

de critica tranşantă din partea comunităţii internaţionale. Totuşi, odată cu intervenţia militară

vădită a forţelor armate ruse în Georgia, precum şi pe fondul bombardamentului localităţilor,

infrastructurii civile şi militare georgiene, întreprins de aviaţia militară rusă, s-a schimbat în

mod esenţial retorica statelor occidentale vizavi de evenimentele din Georgia. Printre

principalele state care au susţinut cauza Georgiei se numără SUA (sprijin politic precum şi

asistenţă tehnică pentru transportarea militarilor georgieni din Irak către Georgia), cu

precădere Ucraina (sprijin politic, intervenţie diplomatică, asistenţă umanitară), dar şi

Polonia, Letonia, Estonia şi Lituania.

La nivelul comunităţii internaţionale, reacţiile au fost directe, clare şi fără echivoc.

Astfel, toate statele au calificat principiul integrităţii teritoriale a Georgiei, care a fost aprobat

în reuniunea de urgenţă a ţărilor Uniunii Europene. E drept, în timp ce toată lumea a

condamnat Rusia, mai mult sau mai puţin vocal, doar Cuba a făcut excepţie, pronunţându-se

în favoarea intervenţiei ruse în Georgia.

8 http://www.ziare.com/Rusia_vs_Georgia_ultima_noapte_de_razboi_intaia_zi_de_pacei-385096.html;

11

NATO a avut două reuniuni de urgenţă, una la nivel de ambasadori, şi una la nivelul

miniştrilor de externe ai statelor membre, la 19 august 2008.

Această reuniune a stabilit în comunicatul final sprijin umanitar şi de reconstrucţie a

Georgiei, meţinerea principiilor integrităţii teritoriale, reconfirmarea declaraţiei finale a

summit-ului NATO de la Bucureşti privind intrarea Georgiei şi Ucrainei în NATO,

instituirea Comisiei Georgia-NATO pentru acordarea ajutorului de tot felul şi sprijinirea

reformelor pentru intrarea în NATO a Georgiei, calificarea conflictului drept război între

Rusia şi Georgia, necesitatea înfiinţării şi introducerii forţelor internaţionale de menţinere a

păcii între părţile georgiană şi rusă şi a diminuat nivelul de relaţionare, oprind totodata

cooperarea militară Rusia-NATO.

3.6. FINALUL CONFLICTULUI

Dacă analizăm situaţia prin prisma evenimentelor petrecute la nivel internaţional,

putem concluziona în mare parte ce anume a avut de caştigat şi ce a pierdut fiecare stat parte

al conflictului discutat.

Din punct de vedere geopolitic putem spune că Rusia a reuşit să-şi afirme puterea

regională şi interesele strategice în Caucaz. Totodată, având în vedere proiectele anterioare

de colaborare între SUA şi Georgia, prin conflictul armat din august 2008 putem spune că

Rusia a umilit un aliat al Washingtonului; Rusia şi-a luat revanşa pentru recunoaşterea

independenţei Kosovo. Nu în ultimul rând, Rusia a câştigat din punct de vedere geopolitic,

după 18 ani, posibilitatea de a-şi mări teritoriul prin preluarea provinciilor separatiste Osetia

de Sud şi Abhazia. Pe celălalt front, Georgia pierde perspectiva de aderare la NATO si

pierde, poate definitiv, teritoriile separatiste.

Din punct de vedere diplomatic, Rusia câştigă reîntărirea legăturilor dintre vecinii pro

– americani, ilustată prin semnarea acordului polono-american privind scutul anti-rachetă şi

oferta făcută NATO de Kiev privind radarele ucrainene; a primit condamnări verbale, dar nu

a existat nicio sanţiune reală. Georgia a pierdut prestigiul pentru preşedinele Saakaşvili şi

clasa politică, câştigând în acelaşi timp solidaritatea americanilor şi a vecinilor pro-

occidentali ai Rusiei.

12

Din punct de vedere economic, putem spune că războiul nu a avut niciun impact

asupra economiei, al exporturilor de gaze sau de petrol. Totuşi conflagraţia a costat enorm şi

a afectat situaţia financiară şi lichidităţile Rusiei. În schimb, creşterea economică a Georgiei,

până în prezent rapidă şi alimentată de capitalurile străine, riscă să se oprească, ţinând cont

de riscurile pentru investitori şi de costurile reconstrucţiei infrastructurii.

Din punct de vedere politic, situaţia stă în felul următor pentru Rusia. Imaginea

premierului Vladimir Putin, care deja era foarte popular, şi a preşedintelui Dimitri Medvedev

nu a făcut decât să se îmbunătăţească, într-o ţară unde sentimentul nostalgic al expansiunii

imperialiste nu a dispărut. În cazul Georgiei, poziţia peşedintelui Saakaşvili a fost slăbită

considerabil prin decizia sa, de neînţeles chiar şi pentru statele aliate, de a prelua controlul

asupra Osetiei.

Din punct de vedere umanitar, Rusia a încheiat conflictul cu 74 de morţi, 171 de răniţi

şi 19 militari dispăruţi. În Osetia au fost anunţate 2000 de victime în rândul civililor, dar

cifrele nu au putut fi verificate. Georgia a pierdut 115 soldaţi şi peste 322 au fost răniţi. În

rândul civililor s-au înregistrat 67 de morţi şi 157 de răniţi.

Din punct de vedere militar, operaţiunea militară a Rusiei a fost bine pregătită, dar

protecţia asigurată avioanelor s-a dovedit insuficientă( 4 avioane au fost doborâte). Georgia a

avut o operaţiune prost concepută datorită întăririlor insuficiente, al atacului unui inamic net

superior din punct de vedere al numărului şi dotărilor, absenţa sprijinului aviaţiei.

Deasemenea, operaţiunea a fost prost executată deoarece legătura dintre Osetia de Sud şi

Rusia ar fi trebuit blocată.

Din punct de vedere mediatic, toate canalele mass-media din Rusia, şi în special

televiziunile, au fost practic unanime în sprijinirea acţiunii împotriva Georgiei, au declanşat o

propagandă bazată pe argumente serioase şi susţinută de purtători de cuvânt profesionişti. În

schimb, preşedintele Mihail Saakaşvili, carismatic şi având calităţi certe de orator, şi-a

consacrat mult timp pentru interviuri televizate, dar de multe ori, epuizat şi abătut, a făcut

declaraţii care au fost contrazise de fapte.

La nivel informaţional, în afara pieţei interne media din Rusia, Georgia a câştigat

războiul, iar Rusia a fost declarată vinovată de agresiune militară.

Rusia a pierdut enorm la nivel de credibilitate, prestigiu, autoritate şi putere

simbolică. Ea nu a fost sprijinită pe plan intenaţional decât de Cuba – ritualic - şi abia mai

13

târziu, după articolul lui Andrei Ilarionov, fostul consilier al lui Putin, care remarca această

lipsă de sprijin, a apărut şi Venezuela – care de fapt avea o problemă cu preşedintele

american George W. Bush – ,precum şi un număr de state din CSI, dar foarte nuanţat.

Rusia nu numai că nu a prevenit sau stopat violenţele separatiştilor, dar, mai mult,

trupele sale de menţinere a păcii s-au situat pe poziţia uneia dintre părţi, luând parte la

agresiune.

Consecinţa clară este decăderea din dreptul de forţe neutre de menţinere a păcii

pentru inficienţă şi părtinire. În ceea ce priveşte trupele regulate ruse, pătrunderea lor şi

intrarea pe teritoriul naţional al Georgiei nu aveau nici o bază şi nu pot fi justificate prin

necesitatea de a proteja sau restabili forţele sale de menţinere a păcii.

Operaţiunile nu au vizat acest lucru, ci invadarea şi atacul pe scară largă la adresa

vecinului său, statul suveran Georgia, iar acest lucru decurge din operaţiunile derulate în

Abhazia – unde operaţiunile sale sunt nejustificate, în Marea Neagră, în interiorul teritoriului

georgian dincolo de zonele separatiste.

Transcaucazia şi Asia Centrală sunt încă zone de conflict din fostele teritorii sovietice

(în afară de Crimea). Perspectivele de securitate sunt determinate aici de următorii factori:

1. natura dialogului strategic dintre Rusia, Statele Unite alături de Uniunea

Europeană, interesele Chinei, Turciei şi Iranului;

2. situaţia politică nternă din regiunile menţionate;

3. conflictele regionale(Georgia – Abhazia, Georgia – Osetia şi Nagorno

Karabah, Azerbaidjan – iranienii), alte conflicte regionale (Kazahstan –

Uzbekistan, Uzbekistan – Tajik, Afganistan – Tajik) şi alte conflicte discrete

care iau forma unei "extinderi a securităţii" (de exemplu Iran în Transcaucazia

şi Asia Centrală, Iran şi China în Asia Centrală);

4. capacitatea regimurilor locale de a genera conflicte interne şi externe pecont

propriu.

După sosirea la putere a lui Mihail Saakaşvili şi a echipei sale, Georgia şi-a predat

suveranitatea Statelor Unite, asumându-şi rolul de protector în zonă împotriva Rusiei,

împiedicând capacităţile acesteia de a-şi impune interesele în regiune.

Interesant de studiat este cât de mult vor reuşi noii lideri ai celor două puteri, pe

viitor, să medieze conflictele şi să găsească soluţii. După cum am văzut din cele analizate

14

mai sus, cheia conflictului este controlul rutelor de transport al petrolului şi gazului din zona

caspică. Importanţa pe care o are Georgia pentru traseele energetice datorită poziţiei sale

geografice poate genera noi conflicte care , din păcate, afectează mii de oameni nevinovaţi.

Concluzii

În linii mari, putem concluziona că la începutul anilor '90, într-un timp relativ scurt,

lupta politico-militară dintre SUA şi URSS, cunoscută sub denumirea de Războiul Rece, se

încheia. Câştigătorul fără drept de apel era, fără nici o umbră de îndoială, SUA. Dacă în

timpul Războiului Rece securitatea europeană depindea de un ansamblu ideologic,

diplomatic, strategic, politic, ansamblu susţinut de conceptul de securitate colectivă, după

anii '90 lucrurile au devenit ceva mai complicate. Sistemul bipolar de după cel de-al doilea

Război Mondial, suficient de stabil pentru a ocoli o nouă conflagraţie mondială, a fost

înlocuit cu un sistem multipoar, mai curând instabil şi capabil să ducă la conflicte. Războiul

Rece a fost înlocuit, cu succes, de alte tipuri de războaie: militare, politice, economice,

sociale, etnice, informaţionale. Se amplifică din ce în ce mai mult contradicţiile etnice şi

religioase, care împreună cu fanatismul, terorismul şi posibilitatea de a dispune de armament

modern pot genera pericole şi acţiuni în forţă, într-o lume supusă tot mai mult legilor

globalizării.

Constatăm tot mai mult că trăim timpuri contradictorii: pe de o parte , ameninţarea

militară dintre SUA şi URSS a dispărut, iar pe de altă parte, suntem martorii unei evoluţii

permanente din punct de vedere tehnic, economic, demografic, toate aceste arii fiind

dominate de termenul cheie globalizare, ce pot da naştere oricând unor conflicte globale.

Concluzia este că nici o ţară, fie ea şi superputere, nu poate face faţă singură

riscurilor, de aceea, atât colaborarea statelor europene cât şi legătura transatlantică trebuie

menţinute. Riscurile cer un răspuns coordonat multinaţional şi multi-instituţional. Crizele şi

conflictele vor continua să fie complexe. Va fi nevoie ca forţele militare să lucreze cu

organizaţiile non-guvernamentale şi cu actorii non-statali pentru a face eficiente cooperarea

civilă şi militară. Este aşadar nevoie de o concepţie politică amplă, care să aibă în vedere

stabilitatea economică, politică şi militară, mai ales prin acţiuni de cooperare şi de prevenire

15

a crizelor. Iar această concepţie nu poate să aparţină unui singur stat, ci mai multora, care

trebuie să-şi unească forţele şi să acţioneze coordonat.

În mod evident, venirea unui nou preşedinte la Casa Albă a adus în discuţie

numeroase întrebări privitoare la modul de abordare al politicii externe americane. Pe primul

loc, după Orientul Mijlociu, s-au situat relaţiile SUA cu Rusia , grav deteriorate mai ales

după conflictul georgian, prezentat în detaliu în studiul de caz al pezentei lucrări. Printre

schimbările promovate de preşedintele Obama se numără îmbunătăţirile relaţiilor bilaterale.

La nivel declarativ, aceste îmbunătăţiri există deja din partea autorităţilor de la Washington şi

Kremlin, însă pe fondul unei crize globale ale cărei manifestări au toate şansele să depăşască

orice previziune. Astefel că putem lua în calcul şi o doză de toleranţă datorată crizei, un

armistiţiu temporar în care ambele ţări, confruntate cu serioase probleme economice şi

sociale, să-şi rezolve situaţia în interior, după care să încerce să reformuleze pretenţiile în

plan extern.

În contextul crizei economice globale, dar şi independent de aceasta, Statele Unite se

văd în situaţia de a reevalua relaţiile cu noua mare putere adversară - China. America pare că

a înţeles posibilitatea acestui actor de a deveni principala forţă economică mondială. Dacă

George W. Bush considera în trecut China drept un competitor strategic al SUA, noua

conducere ar putea opta, pe viitor, pentru un parteneriat strategic. În ceea ce priveşte Rusia,

în ciuda contextului internaţional defavorabil din punct de vedere economic, reuşeşte să-şi

păstreze statutul de superputere energetică. Graţie acestui fapt, ea continuă să menţină o

deosebită influenţă asupra statelor europene importatoare de gaz rusesc. Pe fondul eşecului în

lupta împotriva terorismului, Rusia şi-a îndreptat şi ea atenţia asupra Chinei, cu pretenţia de a

dicta Noua Ordine Mondială şi cu vechiul scop de a contrabalansa puterea Statelor Unite.

Analizând atât cauzele generatoare ale conflictului din Georgia, cât şi urmările sale

aspura relaţiilor internaţionale, putem spune că evenimentul poate constitui un precedent

pentru viitoarele neînţelegeri care se intersectează într-un punct comun: problema resursele

energetice.

În urma celor prezentate în lucrare, am încercat să evidenţiez faptul că scena

internaţională este dominată permanent de interesele marilor puteri, interese care duc la

conflicte sângeroase, deoarece lupta pentru putere continuă să fie primordială şi acerbă.

16

Anexa nr. 7-Coridoarele alternative

Anexa nr. 8-Coridoarele alternative

17

18