Curs introductiv Medicina Muncii

DEFINIŢIE MEDICINA MUNCII specialitate medicală care studiază specific interrelaţia dintre sănătate şi

muncăOccupational medicine = ramură medicală care promovează un sistem multidisciplinar de

SSMMedicina muncii este una din disciplinele majore de sănătate ocupaţională acoperă un

spectru mai larg al activităţilor diferite de protejare şi promovare a sănătăţii.1995 - Comitetul mixt de experţi ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) şi ai Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM):

"promovarea şi menţinerea celui mai înalt grad de bunăstare fizică, mentală şi socială a muncitorilor din diferite profesiuni,

prevenirea oricărui prejudiciu adus sănătăţii acestora de către condiţiile de muncă, protejarea în muncă faţă de sănătatea lor,

plasarea şi menţinerea muncitorului într-o muncă adecvată aptitudinilor fiziologice şi psihologice,

adaptarea muncii pe măsura posibilităţilor omului şi pe fiecare om, corespunzător sarcinii lui".

SEMANTICĂ: "occupational medicine" - "occupational health""medicine du travail" - "sante du travail""medicina del lavoro"; "medicina del trabaho"

SCOP: contribuţii la adaptarea reciprocă între angajat şi munca sa din punct de vedere fizic şi

psihic, consilierea permanentă şi competentă a factorilor manageriali şi tehnici privind

supravegherea permanentă, sistematică şi competentă a condiţiilor de muncă din întreprindere,

depistarea în stadii precoce a bolilor profesionale şi a celor legate de profesiune, informarea permanentă a managerilor, angajaţilor şi sindicatului despre prezenţa noxelor

profesionale la locurile de muncă şi legislaţia de medicina muncii.

PRINCIPIILE SERVICIILOR DE SĂNĂTATE ŞI SECURITATE ÎN MUNCĂ: protecţia şi prevenţia adaptarea promovarea sănătăţii tratament şi reabilitare principiile asistenţei primare

Echipa sănătăţii ocupaţionale este multidisciplinară:- medic + asistent de medicina muncii- igienist ocupaţional- epidemiolog ocupaţional- ergonom- psiholog ocupaţional- toxicolog- chimist- microbiolog

1

- statistician- inginer de securitate

Interferenţele multidisciplinare ale Medicinii Muncii: conceptul de pluridisciplinaritate

Patologia profesională şi cea legată de profesiune presupune o paletă polimorfă la grupuri ocupaţionale având caracteristici de muncă diferite, ceea ce pretează la erori de diagnostic şi dirijarea pacienţilor către serviciile medicale. Exemple:

– colică saturnină dirijată în serviciul de chirurgie pentru abdomen acut,– intoxicaţie cu tetraetil de plumb internat în serviciul de psihiatrie pentru delir

halucinator acut,– pacient cu neoplasm pulmonar şi metastaze osoase, având expuenre la uraniu,

dirijat pentru balneofiziologie.Profesorul Pilat, un maestru al şcolii de medicina muncii, concluziona încă din 1960 că "dermatologul, neurologul, alergologul, oncologul, specialistul în boli transmisibile, întâlnesc şi ei cazuri de îmbolnăviri profesionale".

Fără a cunoaşte specificul locului de muncă, ocupaţia şi profesiunea, diagnosticul de profesionalitate sau boală legată de profesie, nu este posibil. Dar, pentru a formula diagnosticele corecte, complete, necesare uneori pentru reevaluarea capacităţii de muncă este obligatorie colaborarea cu celelalte servicii medicale și paramedicale.

Igiena muncii (cum s-a numit specialitatea până după al doilea război mondial) este o ramură a igienei, dar al cărei scop este de a anticipa, identifica şi evalua riscurile profesionale. Importanţa studiilor a fost concretizată prin recunoaşterea internaţională şi organizarea "Asociaţiei Internaţionale de Igiena Muncii" (IOHA). Igiena muncii asigură controlul factorilor de mediu (ecologie, ecotoxicologie).

Fiziologia muncii se ocupă cu studiul reacţiilor fiziologice ale organismului în timpul muncii, dar şi cu cele patologice care duc la alterarea stării de sănătate, disconfort, oboseală, diverse tipuri de stres.

Toxicologia şi imunotoxicologia prin reglementările în materie de securitate şi sănătate în muncă este de mare ajutor în identificarea factorilor de risc ocupaţional. Centrul Internaţional de Studiu asupra Cancerului (CISC) a publicat 73 volume care au ca obiect de studiu 833 de agenţi cancerigeni din care foarte mulţi rezultând din expunerea profesională. Toxicologia industrială: biomonitorizează grupurile ocupaţionale, indicatorii de expunere şi de efect biologic, studiind toxicocinetica şi toxicodinamica.

Epidemiologia - disciplină cunoscută ca fiind piesa de rezistenţă în medicina preventivă şi coordonator în politica de sănătate publică are foarte mari implicaţii şi în medicina muncii. Bernardino Ramazzini, în "De morbis artificum diatriba", - fondatorul medicinii muncii, atenţiona încă din 1705 asupra coroborării informaţiilor rezultate din: anamneza profesională cu cele privitoare la factorii exogeni de mediu. Denumită epidemiologia muncii, sinonim cu epidemiologia profesională, are ca obiectiv principal adaptarea metodelor epidemiologice clasice la populaţia activă pentru a estima riscurile expunerii. Notabil este efortul asumat de a cuantifica pe subgrupuri populaţionale active, expunerea profesională comparativ cu cea din mediul ambiant (exemplu, poluarea mediului cauzată de o emisie de gaze care depăşeşte limitele admisibile raportate la angajaţii din industria respectivă). Fără colaborarea cu medicul din Direcţia de Sănătate Publică şi Management Sanitar, nu pot fi validate rezultatele cercetării. Este necesară implementarea unor metode statistice cu specific ocupaţional care să fie relevante în managementul asistenţei de medicina muncii.

2

Psihologia muncii se ocupă cu implicaţiile psihicului uman în muncă, urmăreşte comportamentul omului în muncă şi adaptarea la mediul socio-profesional, îşi aduce aportul la finalizarea fişei de aptitudine a angajatului.

Ergonomia, în definiţie menţionează: studiul - măsurarea - organizarea muncii, iar ca obiective: confort-securitate şi eficienţă în muncă. Medicina Muncii ocupă un loc central în cercetarea ergonomică şi în ergonomia aplicată ca specialitate medicală cel mai direct legată de armonizarea relaţiilor om-maşină-mediul de muncă.

Afecţiunile osteo-musculo-articulare cunosc o epidemie în condiţiile actuale de exigenţă tehnologică şi de necesar de permanenţă. Propunerile ergonomice de concepţie la locul de muncă implică un diagnostic solid, avizat competent de specialistul reumatolog.

În diagnosticul de profesionalitate sau cu factor profesional contribuitor este imperios necesară colaborarea cu serviciile de psihiatrie, neurologie, ORL, alergologie, dermatologie etc.

Expertiza capacităţii de muncă şi recuperare medicală: evaluare, reabilitare şi reinserţie socio-profesională după accidente de muncă sau boli invalidante profesionale.

Terminologie specifică medicinei muncii

Munca: activitatea desfăşurată în unităţi economice de stat sau private în baza unei relaţii contractuale între angajat şi angajator

Condiţii de muncă: totalitatea condiţiilor în care se desfăşoară procesul de muncă (tehnice, organizatorice, şi de mediu)

Sistemul de muncă om-maşină-mediu: include executanţi şi mijloace de producţie care pentru a realiza un scop interacţionează în anumite condiţii ale mediului de muncă pe baza unui circuit informaţional.

Noxa profesională: agent fizic, chimic sau biologic din mediul de muncă, factor de risc sau de îmbolnăvire profesională

Risc (hazard): probabilitatea ca un agent să atenteze la starea de sănătate a celor angajaţi Boală profesională: afecţiune care se produce ca urmare a exercitării unei profesiuni

(meserii), cauzată de agenţi nocivi fizici, chimici, biologici sau de suprasolicitare a diferitelor sisteme sau organe, angrenate în procesul muncii.

Boală legată de profesiune: boală de etiologie plurifactorială la care factorii profesionali intervin ca factori favorizanţi.

Accident de muncă: vătămare violentă a organismului sau intoxicaţia acută profesională care are loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu şi care provoacă incapacitate temproară de muncă de cel puţin 3 zile, invaliditate sau deces.

Noţiuni generale despre condiţiile de muncă, noxele profesionale şi patologie profesională

Munca în condiţii fiziologice şi igienice reprezintă un important factor de sanogeneză. Condiţiile concrete în care se desfăşoară activitatea profesională denumite generic “condiţii de muncă” pot influenţa pozitiv sau negativ starea de sănătate a personalului muncitor.

Factorii de mediu şi solicitările care depăşesc limitele admise devin noxe profesionale şi pot determina sau favoriza îmbolnăviri (boli profesionale, respectiv boli condiţionate profesional).

Sub aspectul conţinutului lor igienic, condiţiile de muncă au fost clasificate în 4 categorii:1. condiţii aparţinând organizării muncii (de natură fiziologică) intensitatea efortului profesional, fizic sau neuro-psiho-senzorial ritmul şi durata muncii regim de muncă şi odihnă

3

poziţii de muncă (fiziologică, încordată, vicioasă) munca în schimburi alternante munca automatizată sau mecanizată2. condiţii aparţinând factorilor din mediul de muncă factori fizici:

o microclimat industrial, respectiv starea climatică din spaţiul de muncă determinată de temperatură, umiditate, viteza curenţilor de aer şi prezenţa radiaţiilor calorice

o zgomoto vibraţiio radiaţii

ionizante neionizante

factori fizico-chimici:o pulberi

minerale organice:

vegetale animale

factori chimici: toxice profesionale factori biologici:

o bacteriio virusurio fungio paraziţi

3. condiţii aparţinând relaţiei om-maşină (de natură ergonomică) mişcări repetitive efort static poziţie de lucru dimensiuni antropometrice exigenţe perceptive (vizuale, auditive).

4. condiţii aparţinând relaţiilor psiho-sociale relaţii în plan vertical (relaţii intercolegiale) relaţii în plan orizontal (relaţii ierarhice şef, subaltern) motivaţii şi satisfacţii profesionale materiale şi spirituale.

Orice condiţie de muncă devine nocivă atunci când depăşeşte un anumit nivel (valoare limită admisibilă) manifestându-se prin disconfort, reducerea capacităţii de muncă, îmbolnăvire.

Condiţiile de muncă ce depăşesc o anumită limită devenind nocive pentru organism poartă denumirea de noxă profesională.

După criteriul apartenenţei la unul din cei 4 factori componenţi ai noţiunii „condiţii de muncă”, noxele profesionale pot fi încadrate astfel:

1. noxe profesionale de ordin fiziologic efort fizic exagerat cu suprasolicitare musculo-osteo-articulară efort neuro-psiho-senzorial important durată exagerată a muncii (peste 7-8 ore/zi) ritmul de muncă prea rapid regim nefiziologic de muncă şi odihnă

4

efort static prelungit poziţii vicioase sau forţate prelungite

2. noxe profesionale de ordin igienica. noxe profesionale fiziceo microclimat nefavorabil

microclimat cald şi uscat microclimat cald şi umed microclimat rece

o presiunea atmosferică prea scăzută sau prea ridicatăo zgomot, vibraţii peste limita maxim admisibilăo radiaţii

ionizante neionizante:

infraroşii ultraviolete unde laser

b. noxe profesionale chimiceo metale, metaloizi şi compuşii lor: Pb, Hg, Mn, Cr, Zn, Cd, Aso compuşi organici:

hidrocarburi din petrol hidrocarburi aromatice alcooli, eteri, esteri, aldehide, cetone glicoli, fenoli sulfura de carbon

o gaze toxice: CO, HCN, compuşi cianici, H2Sc. noxe profesionale fizico-chimice: pulberi

minerale organice

vegetale animale

d. noxe profesionale biologice: bacterii, virusuri, fungi, paraziţi patogeni în expunere profesională.

3. noxe profesionale de ordin ergonomic efort nefiziologic datorită relaţiei necorespunzătoare om-maşină utilaje prea aglomerate spaţii de trecere insuficiente ca dimensiuni şi neraţional amplasate cubaj insuficient iluminat insuficient

4. noxe profesionale de ordin psiho-social relaţii defectuoase între membrii colectivului de muncă relaţii defectuoase cu şefii ierarhici lipsa motivaţiei în muncă lipsa satisfacţiilor materiale şi spirituale în muncă.Acţiunea patogenă a noxelor este în raport cu caracteristicile noxei, nivelul acesteia,

asociaţiile cu alte noxe, timp de expunere, starea organismului.Când noxa profesională acţionează ca factor etiologic determinant, îmbolnăvirea produsă

poartă denumirea de boală profesională.

5

Prin boală profesională se înţelege acea afecţiune ce se produce ca urmare a exercitării unei meserii sau profesii, cauzată de factori nocivi fizici, chimici, biologici caracteristici locului de muncă, precum şi prin suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme în procesul muncii.

Bolile profesionale, în funcţie de noxele cauzatoare, pot fi clasificate astfel: boli determinate de factori fizici:

o crampe caloriceo colaps calorico şoc termico surditate profesionalăo boala de vibraţieo boala de iradiereo cataractă profesionalăo electrooftalmie

boli determinate de pulberio minerale - pneumoconiozeo organice

astm bronşic profesional bisinoza alveolite alergice extrinseci

boli determinate de substanţe chimice toxiceo intoxicaţii profesionale acute sau cronice:

intoxicaţii cu plumb (saturnism) intoxicaţii cu Hg, As, Cd

boli infecţioase şi parazitare profesionaleo microbiene: bruceloza, leptospiroza, tularemia, tetanosul, tbco ricketioze: febra Qo viroze: febra aftoasă, hepatita epidemică, nodulii mulgătoriloro micozeo parazitoze

boli prin suprasolicitarea aparatului locomotor, sistem neuro-psihic, aparat vizual, aparat cardiovascular, aparat respirator.

Noxele intervin şi ca factori favorizanţi (factori de risc profesional) în geneza unor maladii de etiologie plurifactorială.

Aceste boli ce pot fi influenţate negativ de către factorii de risc profesionali, în ceea ce priveşte apariţia şi evoluţia lor, se numesc boli condiţionate profesional sau boli legate de profesie şi cuprind:

afecţiuni cardiovasculare:o HTA favorizată de zgomot, vibraţii, microclimat excesiv de cald, radiaţii calorice;o cardiopatie ischemică, având ca factori de risc solicitările fizice şi psihice crescute

afecţiuni digestive: o ulcer gastro-duodenalo hepatopatii cronice, favorizate de noxe chimice, zgomot, microclimat excesiv de

cald afecţiuni respiratorii cronice: induse de pulberi şi gaze iritante afecţiuni musculo-scheletice: lombalgii, cervico-brahialgii favorizate de microclimat

nefavorabil, vibraţii, efort fizic intens, poziţii vicioase de lucru. boli neuropsihice având ca factor de risc: zgomotul vibraţiile, noxele chimice, stresul.

6

Legislaţia privind sănătatea şi securitatea muncii din ţara noastră obligă la depistarea şi declararea bolilor profesionale.

O boală profesională poate fi depistată cu ocazia diverselor acte medicale: control medical preventiv, examen medical la încadrare, consultaţii în cadrul dispensarizării, consultaţii curente.

Acţiunea de depistare, semnalizare, cercetare şi declarare a bolilor profesionale este o acţiune medicală cu caracter net preventiv prin depistarea noxelor cauzatoare şi recomandarea măsurilor de combatere a lor.

Referitor la bolile legate de profesie, ele sunt analizate semestrial în cadrul acţiunii medicale preventive de medicina muncii, denumită analiza morbidităţii cu incapacitate temporară de muncă.

Aceasta vizează structura morbidităţii pe grupe de boli, dar şi depistarea unor condiţii de muncă nocive cu recomandarea măsurilor de asanare ce se impun în vederea scăderii principalelor vârfuri de morbiditate.

Bolile legate de profesie (multifactoriale) şi factorii cauzali potenţialiBOLI LEGATE DE PROFESIE FACTORI PROFESIONALI CAUZALIHipertensiunea arterială zgomot, vibraţii, temperatură, radiaţii calorice

crescuteAfecţiuni respiratorii cronice nespecifice pulberi, gaze iritante Cardiopatia ischemică solicitările fizice şi psihice crescute în

procesul munciiAfecţiuni musculoscheletice (lombalgii,cervico-brahialgii etc.)

microclimatul nefavorabil, vibraţiile, efortul fizic crescut, poziţiile vicioase de lucru

Nevroze şi alte afecţiuni neuropsihice zgomot, vibraţii, noxe chimice, distresAfecţiuni digestive temperatură ridicată, zgomot, noxe chimice

Capacitatea de muncă (CM)

Definiţie: Capacitatea de muncă reprezintă posibilitatea organismului uman de a menţine aceeaşi intensitate a efortului necesar unei activităţi optime profesionale, timp cât mai îndelungat, fără a modifica cantitatea şi calitatea produsului profesional sau al serviciului prestat şi fără a influenţa negativ, imediat sau îndepărtat, starea de sănătate.

Distribuţia potenţialului de performare profesională1. 40% din capacitatea de muncă este folosită în activitatea zilnică, stereotipă de viaţă în afara sarcinilor profesionale2. 20% din capacitatea de muncă este necesară pentru realizarea activităţii profesionale3. 20% reprezintă capacitatea de muncă de rezervă la care se apelează când din punct de vedere cantitativ sau calitativ trebuie să creştem randamentul muncii4. 20% reprezintă capacitatea de muncă + rezervă de intervenţii în situaţii extreme

Capacitatea de muncă determină eficienţa muncii ( în sens pozitiv sau negativ):- eficienţa biologică = randament sau performanţă- eficienţă economică = productivitate

Factori care influenţează capacitatea de muncă (în sens pozitiv sau negativ)

7

a. Factori care ţin de organism:a1. factori care cresc capacitatea de muncă: exerciţiul, antrenamentul, starea de sănătate sau de boală, emoţiile pozitivea2. factori care scad capacitatea de muncă: oboseala, starea de boală, emoţiile negative

b. factori care depind de condiţiile de muncă:

b1. factori fiziologici (organizarea muncii)– automatizarea şi mecanizarea– organizarea ergonomică a procesului de muncă (sunt eliminate mişcările inutile, contracţiile

musculare statice)– regim fiziologic de muncă: durata şi succesiunea pauzelor – asigurarea unei ritmicităţi în muncă

b2. Factori igienici din mediul de muncă (microclimat şi iluminat optim, zgomot profesional sub limita maxim admisă, muzică adecvată, culori funcţionale, toxicele şi pulberile profesionale sub limitele admisibile)b3. Factori ergonomici: se referă la relaţiile fiziologice şi igienice dintre muncitor-maşină-mediu de muncăb4. Factori psiho-sociali: se referă la păstrarea relaţiilor optime interindividuale în cadrul colectivului, modul de petrecere a timpului liber, obiceiuri de viaţă etc.b5. Factori socio-culturali - se referă la:

- asigurarea unei alimentaţii raţionale- transportul la şi de la serviciu corespunzător - condiţii de locuit confortabile - remuneraţie bună - mediu familial protectiv.

Structurarea şi evoluţia capacităţii de muncă are importanţă practică pentru elaborarea criteriilor privind organizarea raţională, fiziologică a muncii (regim de muncă, ritm, intensitate, încărcătura mentală a sarcinii de lucru).

Fiecare persoană are componente complexe (cinetic, metabolic, senzorial şi coordonator) care asigură elaborarea stereotipului dinamic de muncă, ajungându-se prin antrenament, la perfecţionarea gestualităţii şi a coordonării nervoase. În dinamica nictemerală a capacităţii de muncă se observă:

- perioada de maximă activitate (între orele 9 şi 11 şi 17 - 19)- perioada de minimă reactivitate (între orele 7 şi 8 şi 2 – 3)

De-a lungul săptămânii: zilele de luni şi vineri sunt cele mai scăzute în performanţă.Aprecierea capacităţii de muncă presupune:

- anamneza profesională- examen obiectiv fizic- probe funcţionale cardiovasculare pentru efortul profesional- ECG, oscilometrie- spirometrie- teste biologice: colesterol, lipide- explorări oftalmologice, audiometrice, hematologice, hormonale- teste psihologice de grup pentru investigarea funcţiei cognitive: atenţia, memoria.

Capacitatea de muncă se apreciază în relaţie cu contextul profesional.Medicului de medicina muncii îi revine sarcina de a formula avizul de aptitudine a noului

angajat, asigurând o bună orientare şi selecţie profesională.

Oboseala în activitatea profesională8

Oboseala este un fenomen fiziologic reversibil, ciclic, al organismului, care apare ca o consecinţă a efectuării muncii sau sumării acţiunilor agresive din ambient asupra diferitelor structuri morfofuncţionale angrenate în muncă, care se manifestă prin scăderea capacităţii de muncă şi a performanţei profesionale prin creşterea numărului de erori, reducerea randamentului şi uneori producerea de accidente.

1. Oboseala musculară prin suprasolicitare (în muncile moderne este datorată mai ales componentelor statice sau ritmului de muncă crescut).

Poate fi:- locală: cuprinde 1/3 din masa musculară totală- regională: cuprinde 1/3 – 2/3 din masa musculară- globală: cuprinde › 2/3 din masa musculară

Consecinţele oboselii musculare: activitatea profesională … nu mai poate fi continuată, efortul intens necesită un consum de oxigen de 3 ori mai mare decât consumul de oxigen de repaus, 800 ml O2/ minut fiind limita; scade capacitatea contractilităţii musculare prin reducerea ratei de sinteză a ATP, ceea ce întârzie refacerea compusului macroergic.

2. Oboseala vizuală se poate instala la nivel central prin solicitarea continuă, la nivel retinian (prin alterarea sensibilităţii la strălucire sau la nivel periferic: oboseala vizuală periferică. Se localizează la nivelul muşchilor netezi şi striaţi, extrinseci, ciliari şi ridicători ai pleoapelor, afectând convergenţa, respectiv acomodarea şi cinetica palpebrală.

Simptomele oboselii vizuale:- oculare: jenă, greutate în ochi, clipit, lăcrimare, hiperemie sclero-conjunctivală- vizuală: ceaţă, văl, vedere neclară, uneori diplopie- generale: cefalee frontală, vertij, ameţeli

3. Oboseala auditivă are două forme:a. oboseala auditivă periferică - reprezintă scăderea tranzitorie, reversibilă a audibilităţii,

mono şi biauriculară, funcţie de acţiunea zgomotului la una sau ambele urechi şi timpul de recuperare (revenire) este de minute – zeci de minute.Cauzele oboselii auditive periferice sunt: frecvenţele înalte ale zgomotului, amplificări

bruşte ale intensităţii zgomotului.b. oboseala auditivă centrală ca urmare a stării de inhibiţie a zonei corticale temporale

(ariile 41-42).

Se surprinde numai prin înregistrare audiometrică după o pauză auditivă de 14-16 h.

4. Oboseala kinestezică: prin suprasolicitarea receptorilor tendoanelor şi articulaţiilor

5. Oboseala mentală: poate fi de natură psihică prin solicitare intelectuală sau nervoasă, prin solicitarea analizatorului motor datorită ritmului rapid în muncă.

Surmenajul în activitatea profesională

Sinonime: oboseala, oboseala cronică, sindrom de suprasolicitareManifestări: - tulburări de somn- tulburări psihice care ţin de sfera intelectuală, voliţională sau afectivă

9

- tulburări intelectuale (de atenţie, percepţie, distirbuţie, dispariţia interesului pentru activitatea profesională, pierderea iniţiativei)

- tulburări în sfera afectivă: hiperemotivitate, hiperexcitabilitate, stări conflictuale cu cei din jur, anxietate

- tulburări senzitivo-senzoriale: parestezii, .., acufene, tulburări de echilibru- tulburări neurovegetative: tulburări funcţionale respiratorii, cardiace, digestive, bufeuri,

extremităţi reci, dermografism, lipotimii, tulburări sexuale (scăderea potenţei, a libidoului)

Tabloul clinic cuprinde combinaţii între diferitele simptome şi semne clinice.Diagnosticul trebuie să aibă în vedere evidenţierea factorilor de suprasolicitare

profesională, dar şi factorii extraprofesionali de condiţionare a oboselii.Metoda de apreciere a oboselii :se aplică la inceputul sau mijlocul schimbului de lucru,

înainte şi după pauză, la terminarea lucrului, mai multe zile într-o săptămână.Constă din:

- probe cardiovasculare şi ECG- timpul de reacţie la stimuli acustici şi optici- frecvenţa critică de fuziune a imaginilor luminoase- teste psihologice de grup pentru atenţie, memorie- probe de coordonare neuromotorie- autoevaluarea senzaţiei de obosealăProfilaxia oboselii constă din următoarele:- efectuarea unei corecte orientări şi selecţii profesionale- organizarea fiziologică a proceselor de muncă- normalizarea medicală activă a salariaţilor- educaţie pentru sănătate în vederea conştientizării necesităţii practicării sportului şi a

exerciţiilor fizice

Efortul profesional şi reacţii adaptative în timpul muncii

Definiţia efortului profesional: solicitarea diferitelor structuri ale organismului penttru adaptarea la procesul de muncă, conştientizate în eforturile fizice, senzoriale şi neuropsihice. Într-o economie modernă, prin extinderea mecanizării şi automatizării şi robotizării dominante sunt eforturile senzoriale şi neuropsihice.

Modificările adaptative (fiziologice) ale diferitelor aparate, sisteme şi funcţii ale organismului în timpul muncii

1. Aparat respirator:- creşte consumul de oxigen- creşte debitul ventilator maxim 60-70 (110-120)L/min la bărbaţi; limitele admisibile sunt

de 35 L/min (valoare de vârf) şi 25 L/min (valoare medie ponderată pentru 8 ore)- se intensifică:

o difuziunea alveolocapilarăo transportul oxigenului la ţesuturio eliberarea tisulară a oxigenului din HbO şi eliminarea CO2

o creşterea coeficientului de utilizare a oxigenului2. Aparat cardiovascular:– creşte debitul cardiac (valori maxime momentane de 30-35 l/minut)– creşte frecvenţa cardiacă la maxim 160-180 bătăi/minut (valori maxim admise pentru 8 ore

de muncă)

10

– creşte tensiunea arterială proporţional cu efortul dinamic şi foarte mult în efortul fizic: la neadaptaţi sau persoane obosite creşte TA diastolică

– creşte metabolismul miocardului (exclusiv aerob)– modificări ale irigaţiei tisulare teritoriale cu vasodilataţie în teritoriile active (muşchi striaţi,

cord, creier)– creşte circulaţia coronariană de 4-5 ori

o se redistribuie circulaţia periferică cu vasodilataţie cutanată în ambianţa caldă şi reducerea fluxului în teritoriul mezenteric şi renal

3. Modificări renale- scade irigaţia locală şi creşte ADH- oligurie, concentrarea urinii, albuminurie, hematurie macroscopică, cilindrurie4. Modificări digestive- scăderea secreţiei şi motricităţii gastrice5. Modificări endocrinologice- creşterea ACTH şi a glucocorticosteroizilor- creşterea catecolaminelor- creşterea tiroxinei şi triiodotironinei- scăderea insulinei şi creşterea glucagonului- creşterea STH şi a ADH6. Modificări neuroendocrine- activarea sistemelor funcţionale centrale şi periferice (scoarta cerebrală, analizatori, aparat

locomotor, centru neurovegetativi)- se asigură o stare ergotropă (activată) în efort şi o stare trofotropă (inhibată) în restituţie.7. Alte modificări (tranzitorii)a. umorale- scăderea glicemiei- lactacidemie în muncile grele- scăderea pH la nivelul creierului şi corticolii renali- creşterea ureeib. hematologice- leucocitoză cu neutropenie- poliglobulie- creşterea Hb la antrenaţi- anemie relativă în efortul epuizant (la neadaptaţi)

11

HIPOCRATE:- descrie dispneea minerilor- observaţii referitoare la mediul de muncă şi impactul asupra stării de sănătate

1473 – Ulrich de Swabia– efectul nefast al uneltelor asupra sănătăţii 1494-1555- Giorgius Agricola – prima descriere a silicotuberculozei 1493-5541 – Paracelsius – descrie intoxicaţia cu mercur 1633-1714 – Benardio Ramazzini – profesor de Medicina Muncii – Padova – descrie 36 de meserii (în „De morbis

artificum diatriba”)- Bolile aurarilor, pictorilor, olarilor, intelectualilor, studenţilor- „care este ocupaţia dvs.?” – cuvânt cheie în diagnosticul bolilor profesionale

1842 – William Chadwick – observaţii privind decesele şi „vătămările” grave datorate accidentelor de muncă şi bolilor induse de muncă

1898 – Thomas Morison Legge – primul inspector medical al fabricilor din Anglia- Monografia „Intoxicaţia şi absorbţia cu plumb”

1925 – Alice Hamilton – medic de muncă – a publicat „Intoxicaţiile industriale din SUA” (plumb, monoxid de carbon, P, benzen, sulfura de carbon)