Primele ciocniri[modificare | modificare sursă]Domitian

În timpul domniei împăratului Domițian, izbucnesc o serie de războaie

cu dacii. Conform lui Iordanes, în Getica, goții/geții au încetat alianța

"foedus" încheiată cu romanii și au devastat malul Dunării sub

comandă lui Duras, nimicind armatele și pe comandanții lor, în

provincia Moesia condusă de Agrippa și Oppius Sabinus. Romanii au

fost învinși, iar Oppius Sabinus a fost decapitat. "Goții" au năvălit

asupra castrelor și orașelor și le-au prădat. Geții, clientelari Romei, ca

aliați de nădejde față de amenințările din partea populațiilor

germanice și sarmatice, ar fi năvălit din cauza măsurii lui Domițian de

reducere a stipendiilor plătite regilor acestora, o măsură determinată

de dificultățile economice pe care le traversa imperiul, astfel,

subsidiile romane serveau la întărirea unui front. Dacii au trecut

Dunărea, pe gheață, în iarnă anilor 85/86, iar Domițian a condus

trupele în Illyricum, încredințând comandă armatei lui Cornelius

Fuscus, prefect pretorian, unul dintre suporterii împăratului

Vespasian în războiul civil din 69 . Armata romană a traversat Dunărea

pe un pod de corăbii. Conform lui Suetonius, Domițian a mai condus

lupte împotriva chaților (un trib germanic) și împotriva sarmaților.

Duras i-a lăsat conducerea lui Diurpaneus, fiind "dibaci în a întinde

curse, un bun luptător, știind să aleagă prilejul pentru a-i atacă pe

romani și a se retrage la timp"(Cassius Dio).

Domițian a rămas o vreme în orașul Naissus, de unde trimitea la

război alți comandanți de armate, dar aceștia nu biruiau armatele

geților. Împăratul a decis să separe provincia Moesia, mult prea

întinsă că să fie apărată, în Superior și în Inferior. Se baza pe câteva

legiuni: I Italica la Novae, V Macedonica la Oescus, VII Claudi la

Viminacium, și V Alaudae, precum și trupe auxiliare, astfel, grosul

forțelor romane era stabilit spre Oltenia și Banat, pentru a feri Moesia

de un atac al dacilor din munți. Punctul slab defensiv roman era în

sectorul dobrogean al Dunării. Astfel, dacii au condus cu ușurință

atacul. În cursul anului 86, invadatorii daci au fost respinși de peste

Dunăre.

Diurpaneus i-a trimis o solie comandantului Fuscus, spunând că va

încheia pace dacă Domițian le va ordona romanilor să le dea fiecare,

câte doi oboli (Cassius Dio). Fuscus refuză, și orgolios, se aruncă în

lupta fără precauție. În primăvară anului 87, armata romană a traversat

Dunărea pe un pod de vase, între Vidin și Orlea, urcând pe Olt, deși

sunt ipoteze cum că ar fi traversat Dunărea prin Drobeta. Armata

romană a înaintat prin zona de dealuri subcarpatice din Mehedinți,

trecând râurile Motru și Jiu. Intenționau să traverseze munții prin

pasul Vălcan, pentru a se îndrepta spre Sarmizegetusa. Diurpaneus își

valorifica calitățile de strateg militar, se retrage din calea armatei

romane și îi pregătește o ambuscadă, lăsându-l pe general să se

aventureze prin munți. L-a atacat pe neașteptate. Legiunea Legio V

Alaudae a fost măcelărită la Tapae, comandantul Fuscus ucis, iar

tabăra soldaților a fost jefuită. Armele, mașinile de război preluate,

stindardul luate de la Fuscus au fost găsite abia după primul război

daco-roman. De atunci, Diurpaneus a primit numele de "Decebal" ce

însemna "un om mai puternic decât zece oameni sǎlbatici".

Decebal

Eșecul dezastruos al generalului Fuscus a produs o puternică panică

la Roma. Romanii reiau ofensivă anul următor, la comandă armatei

fiind pus Tettius Iulianus, fost consul, general prudent și

experimentat, veteran al războaielor de la Dunăre. A ales să înainteze

prin Banat. Îi obligă pe soldați să scrie pe scuturi numele lor și ale

centurionilor, pentru a-i deosebi pe cei viteji de cei lași. Lupta s-a

produs tot la Tapae , învingându-i pe daci. Decebal, pentru că nu

putea scăpa cu fuga, s-a trântit la pământ, prefăcându-se mort, fugind

în timpul nopții. Temându-se ca romanii să nu ajungă în capitala sa, a

poruncit să fie tăiați copaci și puse arme pe trunchiuri, ca romanii să

creadă că sunt soldați daci și să se retragă înspăimântați. Locul

bătăliei a fost identificat cu Poarta de Fier a Transilvaniei.

Domițian a venit în Pannonia să se lupte cu dacii. Dar între timp,

Lucius Antonius Saturninus , comandant al armatei romane în

Germania Superior , s-au revoltat. A trimis soli de pace la marcomani

ca sǎ ceară sprijin în luptele cu dacii, dar a fost refuzat. Ulterior,

împăratul a organizat o expediție de pedepsire împotriva cvazilor și

marcomanilor ce i-au sprijinit pe daci. Decebal i-a trimis soli de pace,

dar Domitian a poruncit uciderea acestora. A plecat peste Rin unde

forțele sale au fost învinse de marcomani.

Fiind presat, Domițian a trimis o solie lui Decebal, îndemnându-l să

încheie un tratat de pace. Decebal a primi propunerea, trimițându-i pe

Diegis și alți câțiva bărbați, că să-i predea armele și câțiva prizonieri.

Diegis a primit o diademă pe cap de la Domițian, iar soldaților le

împărți onoruri și bani.

Împăratul Domițian nu și-a permis să-și ia titlul triumfal, dar a

sărbătorit un triumf conform lui Statius, în Silvae. Pacea este privită

ca un compromis. Decebal, conștient fiind de amenințarea

permanentă a populațiilor de sarmați iazygi și roxolani ce trăiau la est

de Dacia, precum și de populațiile germanice din nord-vest, a

acceptat ușor pacea. A primit ingineri romani care să construiască

fortificații defensive. Ca rege aliat al Romei, cu sprijin financiar anual

de 8 milioane de sesterți și sprijin militar roman, Decebal putea face

față primejdiei, iar în spiritul "foedus"-ului, o trupa romană, condusă

de Vellius Rufus, se staționa prin regatul sau pentru o expediție

împotriva populațiilor de dincolo de Dacia.

Primul război[modificare | modificare sursă]Traversarea Dunarii

Pe tot parcursul secolului I, strategia politicii romane dicta că

amenințările din partea statelor vecine Imperiului să fie eliminate cât

mai repede. În ciuda unei oarecare cooperări de natură diplomatică

cu Domițian, după o invazie anulată, Decebal a continuat să se opună

Romei.Regatul Dac rămăsese prin urmare considerat la Roma ca o

puternică amenințare. În acea perioadă, Roma avea de luptat cu

problemele financiare provocate de campaniile de cucerire dinEuropa,

în parte datorate conținutului redus de aur din monedele romane

stabilit de împăratulNero. Zvonurile confirmate despre aurul dacic și

despre alte bogații ale acestei țări au contribuit și ele la conflictul

romano-dac. Alt motiv a fost cel al poziției strategice a Daciei. Că

urmare, noul împărat Traian, el însuși

un soldat și tactician experimentat, a început pregătirile pentru un

război decisiv împotriva Daciei.

La 25 martie 101, împăratul Traian a părăsit Roma și s-a îndreptat cu

forțele romane spre Moesia Superior, ce reprezenta baza de pornire a

operațiilor militare, după pregătiri de trei ani. Pentru a facilita

concentrarea trupelor și legăturile cu Pannonia, a întreprins lucrări.

Pe malul drept al Dunării, în clisura Cazanelor, a ordonat tăierea unui

drum în stâncă. Pentru a ușura legăturile pe Dunăre, împiedicate de

cataractele de la Porțile de Fier, a ordonat săparea unui canal de-a

lungul malului drept, între localitățile Șip și Carâtaș din Serbia.

Armata romană era alcătuită din patru legiuni panonice: I, II Adiutrix,

XIII și XIV Germina, două legiuni moesice din Moesia Superior: IV

Flavia și VII Claudia, trei legiuni moesice din Moesia Inferior: I Italica,

V Macedonica, XI Claudia, și altele aduse de la Rin, în total fiind 13-14

legiuni (70 000 de soldați), plus trupele auxiliare că alae și cohortele,

dar și formațiuni etnice din rândul altor popoare că mauri, palmireni,

asturi. Operațiunile de debarcare erau menținute de flota

dunăreană, Classis Flavia Moesica. În total, numărul celor care

participau la forța de invazie era de 150 000 de oameni. Comanda

trupelor a fost încredințată unor generali și ofițeri veterani, ca Iulius

Sabinus, Terentius Scaurinus, Iulius Quadratus Bassus, care vor fi

guvernatorii Daciei.

Armata dacilor era alcătuită 50 000 de soldați, din călăreți ce luptau cu

arcuri și pedestrași înarmați cu paloșe curbe - siccae, săbii drepte sau

curbe - falces, și aveau că stindard balaurul-draco.

Decebal s-a coalizat cu bastarnii și sarmatii, ba chiar a trimis în dar un

sclav regelui Parthiei, Pacorus al II-lea. A trimis soli la nord de Marea

Neagră, la sarmați, roxolani și alani pentru a le cere sprijinul.

Armata romană a traversat un pod de vase pe Dunăre după ce au ieșit

din poartă cetății Viminacium, traversând Banatul spre Tibiscum. O a

doua coloană a armatei a pătruns în Dacia la Dierna-Orșova, înaintând

pe valea Cernei și a Timișului, întâlnind prima coloana la Tibiscum. A

treia coloană a pătruns prin Drobeta, traversând pe sub munți pe la

Cătune, Vartu și Porceni, , urcând apoi pasul Vălcan până la

Sarmizegetusa. Erau construite castre, drumuri și poduri pentru a

menține siguranță armatei.

Armata romană înainta fără incidente, iar Decebal s-a decis să-i

aștepte într-un loc prielnic, la Tapae, unde dacii și-au stabilit tabăra.

Conform lui Cassius Dio, Traian primește un sol care îi aduce o

ciupercă mare pe care scria cu litere latine că romanii să se retragă.

Traian a refuzat dur și a continuat înaintarea. Bătălia decisivă s-a

desfășurat la Tapae . Dacii au rezistat în față ofensivei romane, dar, la

izbucnirea unei furtuni, aceștia, considerând-o un semn de la zei, au

hotărât să se retragă.Din cauza apropierii iernii, Traian a hotărât să

aștepte primăvară pentru a-și continua ofensiva

asupra Sarmizegetusei. Decebal se retrage spre un cuib de vulturi din

munți și rezistă în cetățile întărite cu ziduri de piatră. Unele cetăți sunt

ocupate de romani.

În iarna 101-102, Decebal a organizat o diversiune. A trimis trupe

dacice împreună cu sarmați, roxolani și burii germanici asupra

Dobrogei. Atacurile au surprins garnizoanele romane, iar invadatorii

prăduiesc. Traian ordonă participarea la lupta numai a auxilierilor

germani. Armata dacă, împreună cu roxolanii și iazigii, a traversat

Dunărea înghețată, dar, deoarece nu era destul de frig, gheața s-a rupt

sub greutatea lor și mulți au murit în apa înghețată. Traian a plecat cu

armata din munți, urmându-i pe daci în Moesia. O prima ciocnire a

avut loc în timpul nopții, cu pierderi nesemnificative de ambele părți,

și fără un rezultat decisiv. Călăreții roxolani sunt înfrânți. Fiind atacați

de pretutindeni, dacii sunt învinși.

Bătălia s-a desfășurat la Adamclisi pe locul unde împăratul va fonda

"Orașul Victoriei", purtând numele de Nicopolis ad Istrum. Tratativele

eșuează, iar luptele se reiau. Traian a ocupat munții intaritit și a găsit

armele, mașinile de război romane și stindardul lui Fuscus. Dacii sunt

copleșiți de armata romană, mai numeroasă și dotată cu o tehnică

militară adecvată pentru asedierea cetăților. Decebal a trebuit să

accepte condițiile impuse în schimbul păcii.

Condițiile păcii au fost următoarele: predarea armelor, mașinilor de

război, constructorilor, dezertorilor, distrugerea zidurilor cetăților,

retragerea trupelor dacice de pe teritoriul cucerit de romani (Banat,

Oltenia), Decebal să devină rege clientelar al Romei, se pierdea

politică externă independenta. Traian și-a staționat o oaste romană la

Sarmizegetusa, precum și în castre din Banat, Țara Hațegului, Oltenia,

Muntenia, sudul Moldovei și în sud-estul Transilvaniei. Adevărata

intenție a lui Traian era să transforme Dacia într-o provincie, și astfel,

i-a ordonat arhitectului Apollodor din Damasc să construiască un pod

de piatră peste Dunăre, intre Drobeta și Pontes, două castre. Decebal

se pregătea în taină pentru revanșă, inarmandu-și forțele și

reconstruindu-și cetățile. A trimis soli la regele parților, precum și la

marcomani, cvazi, carpi și costoboci, bastarni, sarmați și roxolani,

cerând sprijin.Se estimează că cel mai probabil dacii au avut mai

puțin de 20.000 de oameni capabili de luptă împotriva invaziei.

Cel de-al doilea război[modificare | modificare sursă]

Decebal nu respectase acordul, și astfel, Senatul l-a decretat pe

Decebal din nou ca "inamic al Romei", iar Traian a pornit cu generalii

la un nou război. Trupele romane au părăsit Roma la 4 iunie 105,

imbarcandu-se la Brundisium. Traian este întâmpinat de o solie dacă,

care îi cere pace. Traian nu acceptă condițiile impuse de regele dac.

Decebal însuși a întins o cursa trupelor romane, gata să-l ucidă pe

împărat, trimițând dezertori în Moesia. Decebal l-a capturat pe

comandantul unei legiuni, Longinus, și l-a obligat să mărturisească

planurile împăratului. Longinus nu i-a dezvăluit nimic, iar Decebal a

trimis din nou o solie împăratului pentru a cere bani și înapoierea

teritoriilor în schimbul eliberării lui Longinus. Traian i-a răspuns prin

vorbe îndoielnice că nici nu-l prețuiește, dar nu dorea să-l piardă, dar

nici să-l scape cu sarcrifii mari. Longinus se otrăvește, nu înainte să

trimită o scrisoare plină de rugăminți prin intermediul libertului lui

Traian. Decebal făgădui lui Traian că-i va da în schimbul libertului

trupul lui Longinus și zece prizonieri. Traian refuză să-l trimită pe

libert înapoi. Ostilitățile au reizbucnit. Decebal cere pace după ce a

observat că mulți nobili-comati daci au trecut de partea romanilor.

Traian și trupele romane au traversat Dunărea pe podul construit. În

vara anului 105, romanii au atacat Dacia în mai multe direcții: din vest,

prin Banat până spre Valea Mureșului și pe valea Apei Orașului;

dinspre sud, de la Drobeta, prin pasul Vâlcan, și apoi, pe valea Oltului.

Ultimele cetăți sunt treptat cucerite în vara anului 106, printre care și

Sarmizegetusa, unde apărătorii rezistă cu înverșunare. Primul atac a

fost respins de apărători daci. Romanii au bombardat orașul cu

armele lor de asediu și, în același timp, au construit o platforma

pentru a ușura intrarea în cetate. Ei au încercuit orașul și cu un zid

circumvallatio. În cele din urmă, romanii au distrus conductele de apă

ale Sarmizegetusei și au obligat pe daci să se predea înainte că să

dea foc la oraș. Forțele romane au reușit să între în incinta sacră

dacică, unde l-au salutat pe Traian că împărat și apoi au nivelat

(distrus) întreagă cetate. Legiunea a IV-a Flavia Felix a staționat acolo

pentru a păzi ruinele Sarmizegetusei. Ca urmare a încheierii asediului,

Bicilis, un apropiat al lui Decebal, și-a trădat regele și a condus pe

romani la comoara dacică, ascunsă sub râul Sargetia.

Decebal și cei scăpați din încercuire sunt urmăriți. Decebal și mulți

dintre oamenii săi au scăpat de legiuni în timpul asediului. Ei au fugit

spre est, probabil spre fortificația de la Ranisstorum, a cărui localizare

exactă nu se mai știe astăzi, doar pentru a fi prinși de către cavaleria

romană. Cunoscând tratamentul adesea brutal pe care îl sufereau

prizonierii de război luați de romani, se sinucide, în timp ce era

urmărit de cavaleria romană, printre aceștia fiind veteranul Tiberius

Claudius Maximus. Acesta l-a decapitat. Capul lui Decebal și mâna să

dreapta au fost apoi duse lui Traian. Romanii au reorganizat Dacia că

pe o provincie romană și au construit o altă capitală la o distanță de

40 kilometri de vechea Sarmizegetusa. Acest centru a fost numit

Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa. Pierderile

suferite în acest război de către daci au fost uriașe, dar armata

romană a avut și ea pierderi semnificative în timpul cuceririi Daciei.

Romanii distrug cetățile și sanctuarele lor pentru a înăbuși orice

rezistență. Victoria împotriva dacilor a fost sărbătorită cu fast la

Roma.

Concluzii și urmări[modificare | modificare sursă]

Războaiele dacice au reprezentat un triumf uriaș pentru Roma și

armatele sale. Traian a anunțat 135 de zile de sărbătoare în întreg

imperiul. Minele de aur bogate ale Daciei au fost folosite de romani, și

se estimează ca Dacia a contribuit atunci cu 700 milioane de dinari pe

an la economia romană[1], asigurând surse importante de finanțare

pentru alte campanii romane. Cele două războaie au reprezentat

victorii importante în cadrul campaniilor expansioniste ale Romei,

câștigând sprijinul și admirația oamenilor pentruTraian. Prin cuceririle

ulterioare din Asia, Traian a realizat cea mai mare întindere din

istoria Imperiului Roman. O mare parte a populației masculine

a Daciei a fost ucisă în luptă, trecută în sclavie sau înrolată în legiuni

romane și trimisă să lupte la mare distanță de Dacia, în parte pentru a

descuraja alte rebeliuni. Mai puțin de jumătate din Dacia a fost oficial

anexată și apoi organizată ca provincie a imperiului (Dacia romană).

Perioada de după războaiele dacice a fost, prin folosirea tezaurului

dacic și prin preluarea și extinderea exploatării aurului din Carpații

Apuseni, una de creștere economică susținută și de relativă pace la

Roma. A fost început un mare proiect de construcții, îmbunătățind

infrastructura Romei în general. Traian a devenit cu adevărat un

împărat civil, deschizând drumul unor întăriri interne ulterioare în

cadrul imperiului, ca stat unitar si puternic.