De la geneza etnică la geneza statală

1.1. Geto - dacii, strămoși ai poporului român

Dacii sau geții fac parte din marele grup al Tracilor și constituie cea mai însemnată

ramură a lui, având o civilizație, o cultură și o istorie politică pe care n-a egalat-o nicio

altă ramură. Așadar ei au reprezentat elita numerosului neam al Tracilor. Cu privire la

mulțimea acestora, Herodot ne dă o mărturisire de mare importanță : neamul tracic este

după cel al indienilor cel mai mare dintre toate. Dacă ar avea un singur domnitor și ar fi

uniți ar fi de neînvins și după cum cred mult mai puternici decât toate popoarele.

Astfel, din marea seminție a tracilor s-a individualizat la nordul Dunării, în epoca fierului

geto-dacii. Denumirile de geți și de daci au fost folosite de scriitorii greci, respectiv latini,

pentru a desemna toate neamurile tracice din nordul Dunării. Acest lucru este explicabil

deoarece grecii au intrat in contact prima data cu geții din dreapta Dunării, după

întemeierea coloniei Histria. Romanii au cunoscut însă mai întâi pe dacii din zona

intracarpatică, prima atestare aparținând lui Caesar (sec. I î.Hr.) Esențial rămâne faptul că

geții și dacii erau de același neam, așa cum menționeaza izvoarele antice literare.

Spațiul geografic ocupat de geto-daci era cel carpato-dunărean. Acest lucru rezultă nu

numai din izvoarele menţionate, ci şi din cercetările arheologice. Ca o consecinţă a

acestei realităţi, apare în izvoarele literare şi numele de Dacia, pentru prima dată la

istoricul roman Pliniu cel Bătrân (sec. I d.Hr.). Acest termen s-a încetăţenit în

istoriografia noastră pentru a defini raportul dintre poporul şi spaţiul istoric ocupat de

acesta în antichitate.

Individualizarea geto - dacilor in cadrul populației tracice de la miazănoapte de Munții

Balcani este raportată adesea la cultura Basarabi. Vestigiile acestui ansamblu material și

spritual provin îndeosebi din Banat (inclusiv cel sârbesc), Câmpia Română, Moldova

meridională, Basarabia centrală și de sud, bazinul Mureșului.Îndelenicirile agricole și

pastorale, produsele metalurgice și ceramica, obiectele de cult și podoabele din aur trimit

la forme și ornamente din epoca Bronzului și din Hallstatt-ul timpuriu.

Din punct de vedere economic, geto - dacii, asemenea celorlalte ramuri tracice, aveau ca

ocupații de bază agricultura și creșterea vitelor. Plugul cu brăzdar de fier era folosit încă

din secolul III î.Hr. Meșteșugurile au cunoscut și ele o amploare deosebită, fiind prelucrat

fierul, arama, argintul și aurul. Cantitatea și calitatea ceramicii descoperite impune

concluzia înfloririi acestui meșteșug și în spațiul geto - dacic. Roata olarului a început să

fie folosită încă din prima jumătate a secolului V î. Hr. Proximitatea coloniilor grecești

pontice a dus la dezvoltarea relațiilor comerciale. Consecința fireasca a fost apariția

monedei, grecești ( secolul V i.Hr.) și apoi autohtone ( secolul III î.Hr.).

Structura socială era aceeași ca la mai toate neamurile tracice. Nobilii, urmașii vechii

aristocrații tribale se numeau tarabostes sau pileati, din rândul cărora era ales regele și

marele preot. Preoțimea avea un rol deosebit în societatea geto-dacă,prin monopolul

asupra religiei și a cunoștințelor științifice. Marele preot era al doilea după rege, statul

având un caracter teocratic. Opuși clasei dominante erau oamenii de rând - comati sau

capillati, liberi din punct de vedere juridic. Era grupul cel mai numeros care constituia

masa producătorilor și elementul esențial al activității economice. Sclavii, puțin

numeroși, aveau un rol secundar în viața economică, nefiind depășită faza sclaviei

patriarhale, când sclavul era considerat ca făcând parte din familia stăpânului.

Geto-dacii cunoșteau și practicau scrisul, folosind alfabetul grecesc la început, apoi cel

latin. Preocupările științifice ale geto-dacilor au fost menționate de scriitorii antici. Cu

toate că relatările lui Iordanes par uneori exagerate, descoperirile făcute atestă cu

certitudine dezvoltarea științei. Cercetarea astronomică este atestată de marele sanctuar

rotund și de altarul de andezit de la Sarmizegetusa, iar cunoștințeșe de medicină de trusa

medicală descoperită în același loc.

Geto-dacii credeau în mai multe divinități. Numai câteva dintre acestea sunt nominalizate

în izvoarele antice. Astfel, numele lui Gebeleizis este amintit doar de Herodot. În afară de

această zeitate urano- solară, a tracilor nordici, părintele istoriei scrie și despre Zalmoxis,

în acea perioadă (secolul al-V-lea î.Hr.), deja un alt mare zeu de prin părțile Geției.Pus în

relație cu Pitagora și cu medicina psihosomatică, prețuită de Platon, Zalmoxis ar fi

propagat ascetismul și existența fericită după moarte. Reformator religios și taumaturg,

potrivit lui Socrates și contemporanilor acestora, Zalmoxis -omul - simulează moartea și

învierea. Treptat, aristocrații geto-daci inițiați îl apoteozează, suprapunându-l zeului

suprem inițial.

În ceea ce privește limba geto-dacilor, Strabon nu aduce niciun fel de argument cu privire

la aceasta. De altfel, opinia cunoscului geograf grec din epoca romană nu este confirmată

de alți autori antici. În consecință, despre limba geto-dacilor se stiu foarte putține. De

origine geto-dacă sunt cunoscute circa 160-170 de cuvinte ale limbii române. Etimologia

lor nu este însă explicată.

1.2. Statul dac