Depresia datorat unui Sine Fals
Depresia este durerea, care nu mai poate fi reprimata,
determinata de pierderea propriului Sine (A. Miller)Conceptul de
"Sine fals" releva faptul ca o persoana nu a putut sa-si formeze
nucleul propriei fiintei, in loc de acesta trebuie sa se orienteze
dupa o busola interioara falsa. Respectiva persoana a fost
constransa - prin anumite conditii ale socializarii sale - la o
directie de dezvoltare straina fiintei sale. Ea dezvolta un model
bazal de viata care nu i se potriveste, pentru ca o fixeaza
unilateral pe o directie unde rateaza posibilitatiIe de deformare
care ii sunt proprii. Domeniile centrale si structura potentiala a
personalitatii sale nu se pot dezvolta. In loc de un copac cu
crengile desfasurate in toate partile a luat fiinta doar o liana
infasurata pe un arac. Acest om este in parte doar invelis, fatada,
aparenta pentru ca el nu isi poate realiza propria esenta umana si
posibilitatile legate de aceasta; pentru ca prin circumstante
existentiale amenintatoare in copilaria sa a fost conectat la un
program minimal si a fost fixat unilateral la o singura tematica
existentiala. Exista trei variante de Sine fals, care sunt legate
fiecare de conditii de aparitie diferite:
1.Sinele fals impus de parintiCopilului respectiv i s-a impus de
catre parinti ambitiosi sau bolnavi sufleteste, prin presiuni
considerabile (pedeapsa si retragerea iubirii), un intreg model de
viata. Copilul nu va fi iubit pentru ceea ce este el, ci el trebuie
sa indeplineasca pentru tatal sau mama sa o anume functie: de
exemplu, preia si completeaza de la mama cariera de balerina,
campion de tenis, star de cinema sau cantaret, pe care aceasta nu a
trait-o, desi el insusi nu este de fapt motivat pentru aceste
lucruri. Nu arareori se intampla ca un parinte sa-si transfere
identitatea reala proprie asupra copilului (tatal asupra fiului,
mama asupra fiicei), fiind ferm convins ca are in fata sa o a doua
editie mai tanara a propriei persoane, in copilul sau. Acest copil
perceput ca "leit mie", va fi manevrat intr-un rol de viata sau
profesional, asa cum tatal sau mama l-a indeplinit.O alta parte
trista a "abuzarii copilului" o gasim intotdeauna atunci cand fiul
sau fiica sunt constransi la rolul de substitut parental. Ceea ce
la prima vedere pare un paradox care rastoarna ordinea lumii este
de multe ori realitate. Copilul este determinat sa fie parintele
propriului parinte si in aceasta functie trebuie sa daruiasca
grija, linistire, consacrare plina cu dragoste si confirmare, tot
ceea ce parintele nu a primit pe vremuri de la propria sa mama sau
propriul tata. Copiii si adolescentii astfel abuzati sunt
suprasolicitati ingrozitor in indeplinirea acestui lucru, deoarece
Ie depaseste puterile si nu tin seama de lipsa lor de maturitate.
Pentru ca acesti parinti sunt de regula foarte grav bolnavipsihicsi
depind de un sprijin, copilul este in permanenta amenintat
existential: "Daca eu nu functionez asa cum este de dorit, acasa
lumea se prabuseste. Atunci mami isi ia viata sau tati se
prabuseste intr-o criza disperata de plans. Mami va fi foarte
trista si va zacea zile in sir in pat. Tati se va epuiza si va
incepe iarasi sa bea."Copiii ii percep pe parinti ca nava-baza pe
care intreaga familie pluteste peste valurile oceanului. Daca nava
se scufunda, asta inseamna: parintii sunt rapusi si distrusi, si
atunci trebuie sa moara si copilul.De aceea a indeplini pentru
parinti roluI de "copil ca substitut parental" nu este altceva
decat pura lupta pentru supravietuire. Copiii traumatizati in felul
acesta nu au de fapt la dispozitie optiunea de a respinge rolul.Ei
trebuie sa trudeasca din greu pentru parinti cu pretul renuntarii
la propria dezvoltare si la propriile nevoi si sa-si renege
propriul Sine, pentru a carui crestere si formare nu Ie mai ramane
nici timp si nici forta.Tot aici se mai poate vorbi de asa numita
"directie a performantei". Copiii unor parinti ratati sau mai putin
privilegiati profesional vor fi orientati sau impinsi - ca obiect
al ambitiei parintilor - sa realizezedorintaneindeplinita de
ascensiune a tatalui sau a mamei. Sub pretextul ca odata sa aiba
ceva mai bun decat parintii sai - el trebuie "sa ajunga cineva".Si
pentru ca traim intr-o societate a performantelor, fericirea este
echivalata adesea cu o cariera profesionala sau cu o pozitie bine
platita si sigura.Parintii aici mentionati isi percep copilul
unilateral sub aspectul performantei si au prea putina intelegere
pentru marea sadorintade joaca. Ei cer adesea prea devreme
competenta in domenii in care copilului - datorita varstei prea
mici - ii lipseste maturitatea dezvoltarii. In perioada scolara
supravegheaza meticulos notele copilului si se infurie groaznic de
fiecare data cand isi scrie urat temele sau daca aduce acasa note
proaste. Esecul in realizarea performantelor ajunge in felul acesta
sa fie pentru copil o catastrofa absoluta, pentru ca duce la
retragerea iubirii parintilor si produce un fel de prabusire a
lumii. De aceea el trebuie sa aduca realizari, sa lase la urma alte
dorinte si interese si sa devina un tocilar, ceea ce-i aduce si
respingerea plina de dispret din partea colegilor de scoala.
Intregul sens al vietii sale converge in cele din urma spre
aspiratia ambitioasa de a munci eficient si mult. Restul
personalitatii sale ramane de aceea nedezvoltata.
2.Sinele fals - o solutie de necesitate gasita intamplatorNu
sunt putini copiii care cresc in casa parintilor lor intr-o
atmosfera emotionala rece. Ca urmare a acestui lucru ii cuprind
sentimente de resemnare, abandon si lipsa de speranta.Ei au
dobandit certitudinea dureroasa ca niciodata in viata lor nu vor
putea sa ajunga la iubirea mamei, indiferent ce ar face. Daca,
dimpotriva, persista inca o mica speranta in iubirea mamei, atunci
"vor face incercarea sa dezvolte comportamentele care par potrivite
pentru a o satisface pe mama. Se vor stradui ca propria neajutorare
si imaturitate sa nu fie lasata sa se manifeste nici fata de sine
insusi, si in special nici fata de altii. Ei isi vor dezvolta de
timpuriu independenta, care le permite sa cada mai putin pe capul
mamei. De timpuriu Ii vor sta mamei la indemana, Ii vor prelua
munca, inclusiv o parte din functia materna fata de fratii mai
mici. Pentru ca acest lucru sa fie posibil va fi nevoie ca sa-si
reprime propriile sale nevoi emotionale si sa se antreneze pentru a
privi fara invidie cum grija si iubirea materna se revarsa asupra
fratilor mai mici." Asa se dezvolta un tip de mare competenta
existentiala practica. "Latura emotionala ii ramane insa pentru
toata viata subdezvoltata. In copilarie s-a antrenat atat de
temeinic pentru a-si reprimanevoiade iubire, ocrotire si siguranta,
incat in viata de mai tarziu nu va mai fi recuperata" (Sievers,
1971).Copilul cu aceasta linie de dezvoltare nu este impins de mama
in mod direct si intentionat intr-un anumit rol. Situatia de
saracie afectiva din casa ii intareste trairea lipsei sale
emotionale si nostalgia dupa iubire. Daca inca din copilaria mica
el are experienta ca, in anumite situatii, activitati intamplatoare
ale sale sunt primite pozitiv de catre mama, ii smulg un zambet sau
o urma de afectiune, atunci el va prinde cu lacomie acest fel de
comportare si il va repeta mereu si in acest mod va intra intr-un
rol care ii garanteaza un minim de atentie si amabilitate. Mult
descrisa si defaimata atitudine de ajutor (a se sacrifica
ajutandu-i pe altii) poate sa i~i aiba originea in tocmai descrisa
conjunctura.Mai departe, strategia de supravietuire gasita de el
insusi in fata unui mediu gol de iubire este asa-numita atitudine
Sonnyboy.Un copil face descoperirea ca poate sa alunge pentru
cateva elipe umbrele sumbre din sufletul mamei sale prin
manifestarile sale nostime, aparitiile vesele sirasulsau
stralucitor. Mama altfel absenta, intoarsa catre sine si trista
devine dintr-o data vioaie si se uita la copilul ei. Poate il va
mangaia aprobator pe par si se va simti consolata pentru moment.
Copilul a gasit dintr-o data o cheie catre inima mamei, care pana
atunci ii fusese inchisa, si nu o va mai lasa din mana. Se dezvolta
ca o mica "raza de soare", care prin voiosia si bucuria sa de viata
topeste tristetea mamei sale si prin acest ocolis obtine de la ea
afectiunea.
3. Sinele fals - o solutie de necesitate aleasa de sine
insusi.Conceptul de "Sine adevarat si Sine fals".Un copil care
trebuie sa dezvolte un Sine fals nu a avut sansa sa-si desfasoare
posibilitatile umane specifice, si anume, sa aiba o dezvoltare
libera, sanatoasa "in acord cu disponibilitatile mostenite ale
naturii sale individuale".Dezvoltare sanatoasa inseamna:- sa simta
clar si profund si sa-si exprime aceste sentimente;- sa traiasca
clar dorintele si interesele, sa le anunte si sa le traiasca din
plin;- sa-si perceapa si sa-si manifeste vointa, sa si-o afirme si
sa si-o impuna; sa se exprime si sa se manifeste verbal sau in alt
mod;- sa gaseasca singur masura valorii si scopul in viata;- sa
intre in legatura alti oameni cu sentimentele lui spontane.In
conditiile unor influente nefavorabile "se poate totusi ca un copil
sa fie impiedicat, sa se dezvolte in armonie cu nevoile si
posibilitatile sale individuale".Punctul central al factorilor de
influenta psihopatologica este faptul ca "oamenii din preajma
copilului sunt prea prinsi in propriile lor nevroze pentru a putea
sa-l iubeasca pe copil sau chiar pentru a-I intelege ca individ
deosebit, ceea ce el totusi este. Atitudinea lor fata de copil va
fi determinata de propriile lor nevoi si reactii nevrotice.Cu alte
cuvinte: parintii pot sa fie dominatori, hiperanxios i, iritabili,
exagerat de pretentiosi sau imprevizibili; ei pot sa prefere alti
copii, sa fie ipocriti sau indiferenti si altele asemanatoare. Ca
urmare, copilul nu va dezvolta nici un sentiment de apartenenta,
nici un sentiment de noi, ci o profunda nesiguranta si o teama
vaga, pentru care eu folosesc expresia
deangoasafundamentala.Aceastaangoasafundamentala este sentimentul
copilului de a fi izolat si neajutorat intr-o lume pe care o simte
potential ostila. Presiunea apasatoare a angoasei fundamentale il
impiedica pe copil sa-si manifeste fara constrangere sentimentele
sale adevarate fata de ceilalti, 11 forteaza sa gaseasca o cale de
a termina cu ele". (Horney, 1959)Ca ultima consecinta, influenta
daunatoare a parintilor il impiedica pe copil sa-si desfasoare
Sinele autentic. El trebuie sa traiasca in defensiva, isi pierde
forta interioara, nu poate sa dezvolte nici incredere in sine, nici
sentimentul propriei valori si nici sa-si construiasca o adevarata
identitate. Incepe instrainarea de sine. Persoana "nu mai stie unde
se situeaza si cine este de fapt" (Horney, 1950). Ia nastere un vid
interior. Deoarece respectivul nu poate trai cu acest vid si are
nevoie de un inlocuitor pentru increderea de sine si sentimentul de
identitate care ii lipsesc, atunci i~i creeaza "prinfantasma0
imagine idealizata a sinelui sau". In sfarsit persoana ajunge sa se
identifice cu imaginea sa idealizata despre propria persoana:
"imaginea idealizata devine Sinele sau idealizat" (Horney,
1950).Fortele care imping un individ sanatos spre autoanalize vor
fi deplasate spre nazuinta realizarii Sinelui idealizat. Se
dezvolta o adevaratapulsiunecare tinde catre aceasta si care este
de natura compulsiva. Respectivul trebuie sa urmeze opulsiunecare
poate sa tinda catre diverse scopuri, dar serveste in cele din urma
maririi propriei persoane. Implinirea Sinelui idealizat
inseamna:dorintade glorie si onoare, nevoie de desavarsire si de
absolut, ambitie nevrotica siperfectionism, nazuinta spre succes
exterior, spre prestigiu si putere, spre stralucire, onoare,
influenta, aplauze, popularitate si admiratie.
Extras si prelucrat din cartea "10 Abordari Psihoterapeutice ale
Depresiei", de Dietmar Stiemerling
3
