Arheologia Moldovei, XXXV, 2012, p. 317–323

DESPRE PIESELE DE TOALETĂ LA DACII LIBERI – PIEPTENII

DE

MIRCEA IGNAT*

Abstract There are discussions on discoveries of bone combs from settlements and cemeteries of Free Dacians, in view of

typology and chronology of these objects. Also presented is a bone comb, with an admirable execution, unique among the discoveries of Moldova, found in the settlement of Liteni (Suceava County). The comb is a type B, Group 1, using S. Thomas classification, and can be attributed to the first half of the III century AD. This comb is analogous to another piece discovered in the castrum of Gherla, from Dacia Porolissensis. Both pieces were probably made in the same workshop, placed somewhere outside the Empire, reflecting the relations between Dacia and Barbaricum.

Keywords: Free Dacians, bone hair combs.

În Antichitate, ca în mai toate epocile istorice, oamenii au avut grijă, într-un fel sau altul, de înfăţişarea lor. Au fost preocupări de a-i conferi, după capriciile modei, atât un aspect estetic, cât şi o anumită igienă corporală. În consecinţă, o gamă diversă de ustensile era menită acestor scopuri. Noi reunim în categoria pieselor de toaletă numai acele obiecte necesare întreţinerii înfăţişării fizice şi excludem, cum este şi firesc, piesele de podoabă.

La dacii liberi descoperirile arheologice dovedesc că au existat numeroase şi variate piese de toaletă: ace pentru prins părul în coc, brice, oglinzi, pensete şi piepteni. Lucrarea de faţă va insista numai asupra celei din urmă categorii, pieptenii fiind atestaţi într-un număr apreciabil, dar la niveluri cronologice distincte. Revenim în acest cadru la cele spuse mai demult (autorul fiind printre primii care au semnalat existenţa unor astfel de piese în cultura dacilor liberi1), sau la alte dezvoltări ulterioare ale acestui subiect2. Reluarea cercetării este prilejuită de discutarea unei descoperiri de acum câteva decenii rămasă inedită, întrucât atunci nu dispuneam decât de informaţii precare şi ambigui.

Săpăturile arheologice de la Liteni (jud. Suceava) efectuate într-o aşezare pluristratificată au relevat şi un nivel consistent de locuire, datat în mod larg în secolele II–III p.C.3. Într-un complex închis, o groapă de formă ovală cu dimensiunile de 1,25 × 0,70 m, pe lângă cărbune, chirpic, o daltă din fier şi fragmente ceramice, din care s-a reconstituit un singur vas bitronconic, s-a găsit şi un pieptene de os. Piesa din urmă, prin modul de execuţie şi ornamentare, constituie un unicat în Moldova. Ştiam că o piesă asemănătoare, atunci inedită, fusese descoperită în castrul de la Gherla, fapt care ne-a îndemnat să presupunem că pieptenele de la Liteni este un import roman. Către lumea romană ne-a îndemnat îndeosebi execuţia remarcabilă a piesei, dar acolo nu am găsit nici o analogie, cu excepţia celui amintit. Ipoteza s-a dovedit a fi falsă.

Romanii au utilizat pentru aranjarea părului cu ajutorul pieptenului (per pectinem) piese confecţionate din lemn, în principal din merişor, din fildeş, baga şi din os4. Forma lor este însă diferită faţă de a celor din

* Mircea Ignat, Universitatea „Ştefan cel Mare”, Suceava; mirceaignat@yahoo.com. 1 M. Ignat, Les populations daces au nord-est de Carpates aux IIe–IIIe siècle de n.è., in Actes du IIe Congres

International de Thracologie, vol. II, Bucureşti, 1980, p. 320. 2 Idem, Dacii liberi din Moldova – Contribuţii arheologice – Necropolele de la Podeni şi Zvorâştea, Iaşi, 1999, pp. 118–121. 3 Idem, Săpăturile arheologice de la Liteni – raport preliminar (sub tipar). 4 R. Cagnat, V. Chapot, Manuel d’archéologie romaine, vol. II, Paris, 1920, pp. 125–126; D. Tudor, Arheologia

romană, Bucureşti, 1976, pp. 244–245.

MIRCEA IGNAT 318

Barbaricum. Deşi nu lipsesc piepteni cu un singur rând de dinţi, de formă triunghiulară, cum le ilustrează manualul mai sus citat, subliniem că predomină pieptenele bilateral (cu două rânduri de dinţi), de formă dreptunghiulară. Astfel de piese sunt reprezentate pe monumente, cum se poate distinge pe aedicula de la Rediu (lângă Turda – Potaissa), pe aşa-zisul monument al „coafezei”5. Descoperiri din piepteni din os în siturile romane sunt rare, dar nu lipsesc, cum este cazul la Isaccea (Noviodunum), unde s-a găsit într-un sarcofag un pieptene bilateral, datat post quem printr-o monedă de la Faustina Iunior6. Sunt date care relevă că piepteni din os de acest tip s-au produs şi în provincia Dacia7 şi că astfel de obiecte se vor răspândi ulterior în lumea barbară abia în sec. V–VII p.C.8

Căutarea de analogii pentru pieptenele de la Liteni în lumea romană a fost determinată şi de faptul că în Dacia, anterior cuceririi romane pieptenii de os lipsesc ca de altfel orice tradiţie locală a confecţionării şi utilizării lor. Descoperirile de la Poiana9 şi Zimnicea10, prin dimensiunile lor reduse şi prin faptul că aveau orificii de prindere, cum remarca pe bună dreptate A. Alexandrescu, dovedesc că piesele respective erau purtate ca pandantive. Pieptenii propriu-zişi au fost confecţionaţi din os, fapt sugerat de V. Pârvan, care publica doi piepteni de os găsiţi în Transilvania11, al căror rol de obiecte de toaletă este îndoielnic sau au încadrări cronologice incerte. Pieptenii din os apar în diverse aspecte culturale ale dacilor liberi abia după cucerirea romană, în zone diferite şi la niveluri cronologice distincte. Cercetarea acestor artefacte trebuie să ţină cont de tipologia pieselor, de cronologia şi răspândirea lor în spaţiul european, unde s-a relevat diversitatea lor tipologică exprimată şi printr-o gamă cronologică diversă. Trebuie să menţionăm că pieptenii de os (aici includem şi cornul) cu un singur rând de dinţi reprezintă o creaţie a lumii germanice, unde sunt de timpuriu atestaţi prin numeroase descoperiri şi printr-o apreciabilă varietate12. Astfel de piese de toaletă sunt receptate şi în lumea dacică şi, în cele urmează, o să ne referim numai la tipurile atestate în cultura dacilor liberi.

Cel mai timpuriu tip de pieptene din os atestat în lumea dacică este cel confecţionat dintr-o singură placă, cu mânerul în formă semicirculară, tip Thomas A 113. Răspândirea acestuia cuprinde un larg teritoriu din nordul Europei Centrale, în principal la est de Elba până în Bielorusia. Frecvenţa cea mai mare o are însă în aria culturii Przeworsk, dar este prezent şi în cea a culturii Wielbark14. Aceşti piepteni sunt dataţi în a doua jumătate a sec. I şi în sec. II p.C.15, datare acceptată şi de Chmielowska16.

În lumea dacică, cu o datare similară, pieptenele dintr-o singură placă (tip A 1) este întâlnit în două puncte de la extremitatea nordică a ei: în Slovacia, în necropola mixtă de la Zemplin17, în vest şi în bazinul superior al Nistrului, în aria Lipiţa, la Maidan-Gologirski, în est18. Mai la sud, astfel de obiecte nu ne sunt cunoscute.

Un alt tip îl constituie pieptenele format din mai multe segmente verticale fixate cu ajutorul unor nituri orizontale încadrat de S. Thomas în tipul B, grupa 1. Astfel de piepteni sunt răspândiţi îndeosebi la răsărit de Oder (Pl. 1), caracteristici culturilor Przeworsk şi Wielbark19, fiind prezenţi, de asemenea, şi în Transcarpatia20.

5 M. Bărbulescu, Potaissa – studiu monografic, Turda, 1994, p. 147, pl. XII/3. 6 G. Simion, Sarcofagele romane din muzeul de la Tulcea, in Peuce, S.N., VI, 2008, p. 261, fig. 8. 7 C. Timoc, Prelucrarea osului şi cornului în provincia Dacia, in Meşteşugari şi artizani în Dacia Romană,

Timişoara, 2007, pp. 175–178; idem, Prelucrarea osului şi cornului – Producţia de obiecte din os şi corn din Dacia Romană, in Dacia în sistemul socio-economic roman – cu privire la atelierele meşteşugăreşti locale, Timişoara, 2008, p. 266.

8 S. Dumitraşcu, Un atelier de lucrat piepteni descoperit la Biharea, in Crisia, XV, 1985, pp. 61–96. 9 R. Vulpe, Ec. Vulpe, Les fouilles de Poiana, in Dacia, III–IV, 1927–1932, p. 343, fig. 126/6; R. Vulpe, Şantierul

arheologic Poiana, in Studii şi Cercetări de Istorie Veche (SCIV), 1952, p. 198, fig. 19/3. 10 A. D. Alexandrescu, La nécropole gete de Zimnicea, in Dacia, N.S., XXIV, 1982, p. 52. 11 V. Pârvan, Getica – O protoistorie a Daciei, Bucureşti, 1926, pp. 527–528, fig. 365. 12 S. Thomas, Studien zu den germanischen Kämmen der römischen Kaiserzeit, in Arbeits und Forschungs-

berichte zu Sächschen Bodendenkmalphlege, 6, 1960, pp. 54–215. 13 Ibidem, pp. 56–57. 14 Iu. V. Kuharenko, Mogil'nik Brest-Trišin, Moscova, 1980, pp. 53–54, fig. 11. 15 S. Thomas, op. cit. (n. 12), pp. 56–57. 16 A. Chmielowska, Grebienie starożytne i średniowieczne z ziem polskich, in Acta Archaeologica Lodziensia,

Łódz, 20, 1971, pp. 23–24. 17 V. Budinský-Kriča, M. Lamiová-Schmiedlová, A late ist century B.C.-2nd century A.D. cemetery at Zemplin, in

Slovenská Archeológia, XXXVIII–2,1990, pp. 294–295. 18 V. M.Čigilik, Nasselennje Verchn'ogo Podnistrov'ja peršich stolit' našoi eri (Plemena lipic'oï kul'turi), Kiev,

1975, pp. 125–126, fig. 52/6. 19 Iu. V. Kuharenko, op. cit. (n. 14), pp. 54–55. 20 V. Kotigoroško, Ţinuturile Tisei Superioare în veacurile III î.e.n .– IV e.n. (Perioadele La Tène şi romană),

Bucureşti, 1995, pp. 160–161.

PIESELE DE TOALETĂ LA DACII LIBERI 319

Încadrarea cronologică a acestui tip se plasează în sec. II, cu o posibilă prelungire până în prima jumătate a sec. III p.C.21 Pieptenele de tip B 1 este parţial contemporan cu pieptenele dintr-o singură placă (tip A 1), fapt ce explică coexistenţa acestora în aceiaşi necropolă de la Zemplin22.

În spaţiul dacic, pieptenele format din segmente verticale este reprezentat de piesele de la Gherla şi Liteni, asupra cărora o să revenim în cele ce urmează, ca şi la Obreja. În necropola daco-romană de la Obreja s-a găsit într-un mormânt cu urnă un astfel de pieptene din os (Pl. 2/2) în asociere cu o monedă de la Antoninus Pius, emisă în 139 p.C., deci cu o datare largă post quem23. Înfăţişarea şi tehnica de realizare este identică cu cea din cultura Przeworsk şi are cele mai bune analogii cu descoperiri din cultura Wielbark, cum ar fi cele de la Brest-Trişin24. Prezenţa acestuia pe teritoriul provinciei romane nu poate fi socotită, după cum s-a subliniat, ca un rezultat al schimbului de orice natură25.

În fine, un alt tip de pieptene atestat în cultura dacilor liberi este cel format din trei plăci suprapuse, cu mânerul în diverse forme (tip Thomas I26). Astfel de piepteni sunt răspândiţi în sudul Scandinavei şi Europa Centrală, în principal, în zona Elbei şi mult spre estul ei. Datarea acestui tip de pieptene oscilează la diverşi cercetători, dintre care unii apreciază apariţia lor la sfârşitul sec. II, urmând ca în Europa de Est şi Centrală răspândirea lor masivă să aparţină sec. III p.C. Pieptenii din trei plăci apar şi între monumentele culturii Przeworsk din bazinul superior al Nistrului27, ca şi în cultura tumulilor carpatici28 ilustrând în ariile menţionate infiltrări timpurii din zonele nordice.

În cultura dacilor liberi astfel de obiecte sunt concludent atestate atât în necropole cât şi în aşezări. La răsărit de Carpaţi pieptenii de acest tip s-au găsit numai în necropole cum ar fi cele de la Bărboasa, Podeni, Sohodor, Stânca, în timp ce la Zvorâştea pieptenii de acest gen să fie prezenţi în 17,2% din totalul mormintelor29. În ultima necropolă sunt piepteni cu mâner semicircular sau triunghiular, având unele plăci exterioare ornamentate prin incizare cu linii punctate paralele şi cercuri concentrice. Putem presupune că dacii au preluat aceste obiecte nu numai după capriciile modei; fiind găsite în morminte acestea arată că au fost deja integrate în conceptele lor funerare30. Datarea necropolelor mai sus amintite se situează la mijlocul şi în a doua jumătate a sec. III p.C., unele chiar la sfârşitul acestuia31.

Cu o încadrare cronologică similară sunt şi descoperirile din Muntenia, de data aceasta prezente exclusiv în câteva aşezări32. În două situaţii (Dulceanca şi Străuleşti) pieptenii din trei plăci au fost găsiţi în complexe închise în asociere cu monede de la Diadumenianus şi Gordian al III-lea, ceea ce indică mijlocul şi a doua jumătate a sec. III p.C. Interpretarea acestor descoperiri a prilejuit exprimarea unor opinii diferite. În orice caz, supoziţia după care pieptenii de os din trei plăci au fost preluaţi în aspectul cultural Chilia-Militari din lumea romană este caducă. La romani, cum s-a remarcat mai sus, aceştia nu sunt atestaţi, iar răspândirea lor dinspre Muntenia spre lumea nordică, cum au crezut unii autori33, este imposibilă, întrucât acolo pieptenii sunt atestaţi

21 S. Thomas, op. cit. (n. 12), pp. 62–63. 22 V. Budinský-Kriča, M. Lamiová-Schmiedlová, op. cit. (n. 17), pp. 294–295, pl. III/23. 23 D. Protase, Obreja – aşezarea şi cimitirul daco-roman – secolele II–IV – dovezi ale continuităţii în Dacia, Cluj-

Napoca, 2002, pp. 139–140, pl. LXVII/183. 24 Iu. V. Kuharenko, op. cit. (n. 14), p. 55. 25 C. H. Opreanu, Dacia Romană şi Barbaricum, Timişoara, 1998, p. 110. 26 S. Thomas, op. cit. (n. 12), pp. 77–94. 27 D. N. Kozak, Pševors'ka kul'tura u Vern'omu Podnistrov'ï i Zahidnomu Pobužži, Kiev, 1984, p. 35. 28 V. Kotigoroşko, op. cit., p. 161; V. Mihailescu-Bîrliba, Un nouveau groupe culturel sur le territoire de Roumanie. Les

fouilles de Branişte-Nemţişor (com. Vînători, dep. de Neamţ), in Dacia, N.S., XXIV, 1980, p. 198; L. Vakulenko, Ukraïns'ki karpati u pizn'orims'kii čas, Kiev, 2010, pp. 132–133, fig. 73/12–13.

29 M. Ignat, op. cit. (n. 2), p. 119. 30 Un decor asemănător pieptenilor de la Zvorâştea se întâlneşte în zona Elbei, unde, ca şi în necropola amintită,

pieptenii se găsesc cu predilecţie în mormintele maturilor (H. Geisler, Das germanische Urnengräberfeld bei Kemnitz, Kr. Potsdam-Land, in Veröffentlichungen des Museums für Ur- und Frühgeschichte Potsdam, VIII, 1974, p. 131). Obiceiuri diverse asociază pieptenii ceremoniilor funerare; e. g. la români, pieptenele utilizat la coafura celui decedat se îngroapă la căpătâiul acestuia – S. Fl. Marian, Înmormântarea la români – studiu etnografic, Bucureşti, 1892, pp. 57–58.

31 Idem, Les phases chronologiques de l'aspect Poieneşti et leur synchronismes avec d'autres aires culturelles, in SAA, Iaşi, 1999, pp. 87–89.

32 Gh. Bichir, Geto-dacii din Muntenia în epoca romană, Bucureşti, 1984, p. 52. 33 Ibidem, p. 52; Gh. Diaconu, Mogoşani – necropolă din sec. IV, Târgovişte, 1970, p. 38 şi 49; cf. idem, Despre

datarea culturii Sîntana – Ceerneahov, in SCIVA, 34, 1983, 3, p. 240.

MIRCEA IGNAT 320

cu cel puţin un secol mai devreme. Se distinge clar că, iniţial, pieptenii de os dintr-o singură placă au fost utilizaţi pasager la extremitatea nordică a lumii dacice, ca mai apoi tipul din trei plăci să fie receptat în aspectul Poieneşti undeva în spaţiile nordice şi să capete în a doua jumătate a sec. III o anumită răspândire în Moldova, de unde este preluat în aspectul Chilia-Militari, ceea ce arată calea nord-sud de penetrare a acestuia.

Documentaţi în aspectul Poieneşti prin numeroase descoperiri, aceste obiecte de toaletă devin ulterior artefacte caracteristice în cultura Sântana de Mureş. În sec. IV p.C. pieptenii de os din trei plăci sunt sigur produşi de comunităţile locale, cum o dovedeşte identificarea unor ateliere specializate, dintre care mai cunoscute sunt cele de la Bârlad-Valea Seacă34. Sunt fapte binecunoscute şi asupra lor nu mai stăruim, reprezentând aspecte care depăşesc cadrul cronologic propus.

Revenim la pieptenele descoperit la Liteni. Cum s-a specificat, el îşi are cele mai bune analogii cu cel găsit în castrul de la Gherla din Dacia Porolissensis. Cel din urmă a fost corect publicat, şi pentru demersul nostru, merită să stăruim asupra acestuia (Pl. 2/1). Pieptenele a fost confecţionat din trei segmente verticale prinse în interior cu două ştifturi de os şi cu un nit de fier transversal care lega cele trei segmente. Piesa are următoarele dimensiuni: lungimea 9,5 cm, înălţimea 7 cm şi grosimea de 1,8 cm. Pieptenele are 40 de dinţi şi un mâner semicircular ornamentat pe ambele feţe cu cercuri concentrice incizate dispuse în două registre, în primul cinci, respectiv în al doilea trei (unul nu se mai vede acum din cauza unei fracturi), sub care sunt tot în două registre trei excizii orizontale şi alte două mai jos. Execuţia pieptenului este de o calitate apreciabilă. Menţionăm că a fost găsit într-un context databil în a doua jumătate a sec. III p.C.35

Pieptenele de la Liteni este în bună măsură asemănător (Pl. 2/4). Acesta a fost confecţionat din cinci segmente verticale fixate la interior prin câte două ştifturi de os şi cu un nit de fier, cu secţiunea pătrată, dispus orizontal şi care străbate toate cele cinci segmente. Pieptenele are aproximativ 50 de dinţi şi următoarele dimensiuni: 10 cm lungime, înălţimea de 7,5 cm şi grosimea maximă de 1,5 cm. Mânerul semicircular este ornamentat identic, pe ambele feţe, cu două registre de cercuri concentrice incizate, cu câte un punct în centru. În cel de jos, încadrat de două caneluri paralele, sunt opt cercuri despărţite de linii oblice, iar în cel de sus sunt numai trei cercuri dispuse simetric, pe cele trei plăci centrale. Marginea semicirculară a mânerului prezintă o bordură frumos evidenţiată. Ca şi pieptenul de la Gherla şi cel de la Liteni ilustrează o calitate apreciabilă a execuţiei.

La confecţionarea celor doi piepteni s-a recurs la o tehnică întâlnită în culturile Przeworsk şi Wielbark (evidenţiată în cele de mai sus), probabil asemănătoare cu cea utilizată la realizarea pieptenului de la Obreja. În cazul din urmă nu cunoaştem precis dacă la îmbinarea segmentelor verticale s-au folosit ştifturi de os sau numai o modalitate mai simplă constând din două nituri orizontale (v. Pl. 1), cum se cunosc astfel de descoperiri în culturile mai sus amintite36. Înfăţişarea modestă a pieptenului de la Obreja ar sugera cea de a doua posibilitate. Este de presupus, în acest caz, că pieptenii de la Gherla şi Liteni s-ar putea constitui într-o grupă aparte (evident în cadrul tipului Thomas B 1), caracterizată printr-o realizare meticuloasă şi îndeosebi prin rafinamentul de execuţie a decorului. Analogii satisfăcătoare celor două piese nu cunoaştem. Nu este exclus ca ele să provină din acelaşi atelier sau din ateliere apropiate a căror localizare o plasăm ipotetic în Barbaricum, de unde provine, în mod sigur, şi pieptenul de la Obreja.

Datarea acestor două obiecte este dificilă. Cel de la Gherla s-a găsit într-un context arheologic încadrat celei de a doua jumătăţi a sec. III p.C.37. Pieptenele de la Liteni este asociat cu un vas bitronconic acoperit de o angobă de culoare roşie de bună calitate (Pl. 2/3), care în Moldova s-ar asocia probabil cu descoperirile din ultimele trei decenii din sec. II şi primele din sec. III p.C.38 Analogiile pieselor în spaţiile nordice ar indica faza B 2a – C 1/C 1 a, deci tot până spre 220 p.C. În consecinţă, cei doi piepteni ar fi de încadrat în prima jumătate a sec. III p.C.

O serie de obiecte (fibule, pandantive, pinteni etc.), între care şi pieptenii de la Gherla şi Obreja, găsite în castrele de pe limes-ul nordic al provinciei romane ar ilustra, după o opinie relativ recentă, dovezile fie a unor invazii, a recrutării de barbari în armata romană (sunt pinteni vandalici), ori a existenţei unor ostatici. De asemenea, unele accesorii ale costumului feminin germanic ar indica prezenţa unor femei: ostatice, sclave sau

34 V. Palade, Aşezarea şi necropola de la Bârlad-Valea Seacă – secolele III–IV, Bucureşti, 2000, pp. 167–171. 35 S. Cociş, D. Alicu, Obiecte de os din Dacia Apulensis şi Dacia Porolissensis, in ActaMP, XVII, 1993, p. 114 şi

119; C. Opreanu, S. Cociş, Artefakte barbarischer Herkunft aus dem Römischen Dakien, in Interregionale Kulturelle Beziehungen im Karpatenraum (2. Jahrtausend v.Chr. – 1. Jahrtausend n.Chr.), Cluj-Napoca, 2002, pp. 236–237.

36 Iu. V. Kuharenko, op. cit. (n. 14), pl. VI/2. 37 S. Cociş, D. Alicu, op. cit. (35), p. 119. 38 M. Ignat, op. cit. (n. 31), pp. 86–87.

PIESELE DE TOALETĂ LA DACII LIBERI 321

concubine39. Conturarea unei astfel de opinii este logică dar necesită încă o argumentaţie mai convingătoare, comportând şi două obiecţii. Prima este de natură cronologică. Provenienţa nordică a pieselor mai sus amintite, inclusiv a pieptenilor de la Obreja şi Gherla, a fost limitată prea restrictiv perioadei războaielor marcomanice. Mai adecvată ar fi părerea că această perioadă deschide calea unor astfel de infiltrări care se vor derula pe parcursul întregului sec. al III-lea p.C. O a doua obiecţie se referă la atribuirea etnică a obiectelor de factură nordică. Nu avem nici un motiv să credem că fiecare obiect de origine nordică, provenit din cultura Przeworsk, să ilustreze o prezenţă germanică – vandali sau victoali40 – , deşi ea nu este exclusă.

De jur împrejurul provinciei romane sunt atestate masiv monumente ale dacilor liberi. Este pe deplin posibil ca unele artefacte de provenienţă nordică să aparţină dacilor liberi din comunităţile mărginaşe a căror cultură materială a fost contaminată de cultura Przeworsk, fapt atestat în câteva necropole de la răsărit de Carpaţi, unde spre sfârşitul sec. III p.C. se petrec o serie de schimbări în lumea barbară constând în apariţia unor forme ceramice străine mediului autohton, a pieptenilor din trei plăci, a răşinei de urnă (Urneharz) ca şi a altor elemente din culturile nordice41. Este cazul să reamintim aici o mai veche teză care sublinia rolul dacilor liberi de tampon sau scut al romanităţii dacice42. O mărturie hotărâtoare o constituie necropola de la Şopteriu definită corect ca aparţinând aspectului Poieneşti (aici sunt şi piepteni de os din trei plăci), plasată în zona limes-ului provinciei şi care dovedeşte indubitabil venirea în a doua jumătate a sec. III p.C. a unei comunităţi dacice din Moldova43.

O direcţie de contact nord-estică a provinciei Dacia Porolissensis cu Barbaricum nu este sugerată numai de cele trei mărunte descoperiri de la Gherla, Obreja şi Liteni, de necropola de la Şopteriu, ci şi de o piesă extrem de rară (sunt numai şapte exemplare în tot Imperiul Roman!) găsită tocmai la Myszkov, în Galiţia. Este vorba de o mână votivă de bronz dedicată lui Iupiter Dolichenus. Inscripţia de pe această piesă de cult precizează numele dedicandului Caius, optio din Cohors I Hispanorum milliaria, cohortă care îşi avea garnizoana în castrul de la Orheiul Bistriţei44. Este probabil o pradă de război capturată în Dacia şi dusă în Barbaricum şi nicidecum o mărturie a unei acţiuni militare romane purtate tocmai pe Nistrul Superior.

Cele evocate succint mai sus sugerează şi o posibilă direcţie de contact nord-estică dintre provincia Dacia Porolissensis şi lumea barbară, direcţie pe care se află şi modesta descoperire de la Liteni, din nordul Moldovei, care a generat obiectul acestei contribuţii.

ILLUSTRATION LIST

Pl. 1. Discoveries of combs, of barbarian, from Roman Dacia: 1. Gherla; 2. Obreja (by C. Opreanu and S. Cociş). Discoveries from Liteni: 3. Biconical vessel; 4. Comb. 1–2 = different scale, 3 = 1/4 of its original size, 4 = 1/1.

Pl. 2. Spread of combsB, Group 1, by S. Thomas, with additions: 1. Brest-Trišin; 2. Gherla; 3. Liteni; 4. Myszkov; 5. Obreja.

39 C. H. Opreanu, op. cit. (n. 25), p. 112. 40 Ibidem, pp. 113–119. 41 M. Ignat, op. cit. (n. 2), pp. 132–136. 42 P. P. Panaitescu Introducere în istoria culturii româneşti, Bucureşti, 1969, pp. 44–45. 43 G. Marinescu, N. Miriţoiu, Die karpische Nekropole von Şopteriu, Gem. Urmeniş, Kreis Bistriţa-Năsăud, in

Dacia, N.S., XXXI, 1987, pp. 107–118. 44 S. Sanie, Culte orientale în Dacia romană, vol. I, Bucureşti, 1981, pp. 53–55.

MIRCEA IGNAT 322

Pl. 1. Descoperiri de piepteni de origine barbară din Dacia Romană: 1. Gherla; 2. Obreja (după C. Opreanu şi S. Cociş).

Descoperirile de la Liteni: 3. vas bitronconic; 4. pieptene 1–2 = scări diferite, 3 = 1/4 din mărimea naturală, 4 = 1/1.

PIESELE DE TOALETĂ LA DACII LIBERI 323

Pl. 2. Descoperiri de piepteni de origine barbară din Dacia Romană: 1. Gherla; 2. Obreja (după C. Opreanu şi S. Cociş).

Descoperirile de la Liteni: 3. vas bitronconic; 4. pieptene 1–2 = scări diferite, 3 = 1/4 din mărimea naturală, 4 = 1/1.