Pasaj din Phaidon – Despre suflet – Platon

Socrate imparte realitatea noastra in lumea vizibila (cea a corpurilor, cunoscută de om prin simţuri) si lumea invizibila ( cuprinsă numai prin exercitarea minţii).

Denumiri folosite si in religie.

„ceea ce este nevăzut rămâne identic cu sine , iar vizibilul niciodata”

Deci realităţile nevăzute sunt mereu acealeasi, „neschimbatoare, identice cu sine” lucrurile in sine, în schimb ce realităţile vizibile sunt contrarii Formelor, „ niciodată şi în nici un chip identice, nici fiecare cu el însuşi, nici în relaţiile lui cu celelalte”. Ajungem la concluzia ca trupul aparţine lumii vizibile, iar sufletul lumii invizibile: pag 80, 80 b-c.

Mai departe „Socrate” spune ca nu oricine ajunge în împărăţia zeilor / lumea nevăzută, ci numai cine si-a trăit viata ca „iubitorul de cunoastere (se duce printre zei)”. Iar cel ce in viaţă şi-a iubit mult trupul şi s-a ingrijit de acesta ..pag 82, 81 b. Astfel.. pag 83, 81 d, e.

Iarasi impartirea este ca cea bisericeasca, unde doar sufletele pure, fara pacat ajung la manturire, spus altfel, cei care se ingrijesc mai mult de spiritul lor

Pag86, 83 a, c + Răul consta în faptul că nici un suflet...

Constata deci ca.. pag 88, 84 a, asa că un astfel de suflet nu trebuie sa se teama de despartirea de trup.

Discutia continua cu cateva intrebari ale lui Simmias si Cebes Pe revin la problema sufletului. (Simmias) crede că sufletul își pierde armonia, iar altul (Cebes) crede că existenţa sufletului după moarte e nesigură.., deşii e sigur că sufletul exista inaintea naşterii( înaintea întrupării, pentru Cebes nu e demonstrata nemurirea), după uzarea a prea multor trupuri, în această concepţie, sufletul dispare și el definitiv. Ca şi cum „întruparea” ar fi ca o boala a sufletului ce ii aduce pieirea.

Socrate demonstreaza ca sufletul nu e posibil sa fie armonie pag 106, c,d + 94 a + reiese deci ca toate sufletele sunt bune, insa această afirmatie nu poate fi adevarata, caci premisa de plecare era ca sufletul este armonie. Deci spulbera intrebarea lui Simmias.

Revenind la întrebarea lui Cebes, Socrate consideră necesara lamurirea cauzei naşterii şi cauzei pieirii. Se accepta ca punct de plecare ca exista un Frumos in sine, un Bine in sine, un Mare in sine etc.. si ca lucrurile Frumoase sunt frumoase prin frumos, sau ca prin Marime cele mari sunt mari si cele mai mari mai mari, că prin Micime cele mai mici sunt mai mici.. continuand afirmatia dupa cum urmeaza ( ca sprijin a ceea ce vrea sa afirme mai apoi despre suflet : pag 121, 101 a + 123 b

Iar mai apoi zice despre Forma însăşi că este socotica vrednica de a purta în veşnicie propriul sau nume , exemplu : imparul este menit să poarte veşnic numele de impar. Unei realităşi nu i se va impune caracterul opus acelei forme (pag 129) +pag 130, 105 a subliniat.

Deci pentru ca trupul sa fie viu trebuie sa existe sufletul. Iar din cele de mai inainte rezulta că sufletul nu va primi in el contrariu a ceea ce a adus, adica moartea.

In final, pentru ca simte ca nu a cuprins totul, Socrate compara Pământul si oamenii ce traiesc pe pamant, cu furnicile si cu pestii. Iar marginea aerului cu suprafata lacului sau apei. Si considera ca daca omul ar fi in stare sa priveasca „peste aer” ar vedea o multime de alte lucruri pe care nu le vede pe pamant precum pestii care privesc deasupra lacului, si si-ar da seama ca lumea..e mult mai mare decat pare.