Upload
others
View
4
Download
0
Embed Size (px)
Citation preview
- 1 -
PREFAŢĂ
FOND : Şcoala confesională greco-catolică din Rodna
Până în anul 1830, pe teritoriul fostului Regiment de graniţă năsăudean, funcţionau şcoli naţionale în fiecare dintre cele 44 de comune componente. Ele au fost înfiinţate şi organizate în urma ordinelor imperial din 1825, 1827, 1828 şi 1829 care ai stabilit că : ”Şcoalele poporale nou înfiinţate să fie obligaţi a le cerceta toţi copiii de la etatea de 7 ani în sus şi să înveţe în ele cetit şi scris în limba română, apoi ceva comput şi religiune. Timpul de instrucţiune să dureze de la 7-12 ani şi apoi alţi 3 ani să se ţină cu copiii cursuri de repetiţie în Dumineci şi sărbători. Copiii mai diligenţi şi capabili pot să treacă din aceste şcoale în şcoalele erariale, adecă în şcoalele triviale sau în şcoala normală. ” Iniţial aceste şcoli erau susţinute financiar din fonduri comunale şi din contribuţia pentru şcoală a grănicerilor.
Un merit deosebit în susţinerea şi avântul şcolilor comunale în are Ioan Marian care, după ce a fost numit în 1834 director al Şcolii normale, şi-a canalizat toată priceperea pentru progresul învăţământului românesc pe teritoriul Regimentului de graniţă de care răspundea în director al tuturor acestor şcoli. El a iniţiat constituirea fondurilor şcolare comunale comunale şi modul lor de administrare, a susţinut ridicare de şcoli şi a unei grădini (pomării) şcolare şi a organizat cursuri preparandiale de 6 luni care între 1837-1858 a pregătit învăţătorii comunali.
Ca urmare a acestor eforturi şcolile comunale şi cele superioare (normală şi triviale) de pe teritoriul Regimentului de graniţă năsăudean erau dintre cele mai bune şcoli din Ardeal.
După anii 1848-1849, ca urmare a mişcărilor revoluţionare, şcoala a avut mult de suferit datorită dezordinii, sărăciei şi a faptului că mulţi învăţători şi-au părăsit posturile în căutarea unor slujbe mai sigure şi mai bine plătite.
Dacă pe timpul Regimentului de graniţă fondurile şcolilor comunale erau bine administrate prin depuneri la bănci şi controlate de către organele militare, între 1851 şi 1867 ele au fost administrate superficial de antistiile comunale sub controlul autorităţilor politice locale şi a Comisiei şi Comitetului administraţiei fondurilor grănicereşti. Pentru a îmbunătăţii administrarea acestor fonduri între 1867-1876 ele au trecut în sarcina Perceptoratului districtual şi apoi între 1876-1886 în cea a Perceptoratului fondurilor şcolare centrale, pentru ca din 1886 să treacă în administrarea ordinariatelor confesionale din Gherla sau Sibiu. În anul 1886 când fondurile şcolare au fost predate ordinariatelor, fondul şcolar comunal din Ragla a fost trecut în administrarea episcopiei greco-catolice din Gherla. Din fondurile şcolare comunale erau remuneraţi învăţătorii, erau cumpărate cărţile necesare pentru toţi copiii, erau acoperite cheltuielile cu rechizitele şcolare şi materialul de scris, încălzirea, curăţenia şi întreţinerea edificiilor şcolare. Dacă veniturile nu erau suficiente erau acoperite prin ajutoare de la comună sau biserică.
În ceea ce priveşte ceea ce priveşte organizarea procesului de învăţământ şi subordonarea şcolilor comunale, ele s-au găsit până în 1858 sub directa conducere a directorului şcolii normale din Năsăud care era director şi inspector al tuturor şcolilor grănicereşti. După transformarea şcolilor în şcoli confesionale treburile şcolare erau conduse de organele bisericeşti. În fiecare comună a fost ales câte un senat şcolar comunal în frunte cu preotul local. Şcolile greco-catolice de pe teritoriul fostului regiment de graniţă năsăudean au fost în acea perioadă conduse şi inspectate de organele instituite de consistoriul arhiepiscopal din Gherla. © Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 2 -
După 1867 statul îşi exercita şi el controlul tot mai puternic asupra şcolilor confesionale prin Inspectoratul şcolar de stat şi prin impunerea legilor dualiste ale învăţământului din 1868, 1879 şi 1907.
Având în vedere că până în 1858 directorul Şcolii normale era şi directorul şcolilor comunale, multe informaţii referitoare la Şcoala confesională din Rodna se găsesc între documentele Şcolii normale din Năsăud
Documentele din fondul Şcoala confesională greco-catolică din Rodna sunt în
cantitate de 2 m.l., 361 u.a., cu anii extremi 1748-1919. Fondul a fost preluat în anul 1957 şi este format din documente foi volante .
Având în vedere cantitatea de documente şi întinderea în timp, s-a optat pentru criteriul de ordonare cronologic pe probleme.
Principalele probleme sunt : • Circulare de la forurile şcolare superioare, • Ordine şi corespondenţă cu Inspectoratul şcolar de stat, • Frecventarea şcolii, eliberarea de adeverinţe şcolare, procurarea de cărţi, • Liste şi tabele cu copii de vârstă şcolară, • Corespondenţă cu Administraţia fondurilor grănicereşti referitoare la
administrare acestor fonduri şi acordarea de burse, • Convocatoare şi procese verbale ale şedinţelor senatului şcolar, • Administrarea şcolii, • Probleme de personal, • Date statistice, • Probleme financiar-contabile.
Fondul a fost ordonat şi inventariat în anul 2001 de cons. princ. Dana Văran. Bibliografie: Şotropa, Virgil şi Drăganu, Nicolae, Istoria şcolilor năsăudene, Năsăud, 1913 Manoliu, Sandu,Icoana unei şcoli dintr-un colţ de ţară românesc, Năsăud, 1929 Ureche, Lazăr, Fondurile grănicereşti năsăudene (1851-1918), Cluj, 2001 Şotropa, Valeriu, Districtul grăniceresc năsăudean, Cluj,1975 Bistriţa, Dana Văran 24 noiembrie 2001
© Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 3 -
INVENTAR
Fond : Şcoala primară confesională greco-catolică - Rodna 1748-1919
Nr. inv.
Cuprinsul unităţii arhivistice anii extr.
nr. file
obs.
1 Decrete şi publicaţii emise de Guvern şi autorităţile centrale referitoare la organizarea învăţământului, administraţie şi armată.
1748-1895
52
2 Extrase din "Rezoluţia imperială" din 14 apr. 1698 şi din "Manifestul de unire" (hotărârea clerului român) din 7 oct. 1698 referitoare la unirea cu biserica Romei.
1808 2
3 Carte de recunoaştere a lui Anton Mălai din Leş ca şi cantor, emisă de protopopul Năsăudului.
1825 1
4 Adeverinţe de botez. 1829-1894
140
5 Situaţie statistică referitoare la starea şcolii pe anul şcolar 1852-1853.
1853 4
6 Tabele nominale cu elevii "leneşi". 1857 3 7 Tabele nominale cu elevii "leneşi". 1858 9 8 Tabele nominale referitoare la frecventarea şcolii în anul şcolar
1859-1960. 1859 11
9 Chitanţe emise de Vicariat pentru procurarea de manuale şi pentru taxe.
1895 2
10 Inventarul obiectelor şi cărţilor şcolare. 1860-1869
6
11 Situaţie statistică referitoare la starea şcolii. 1860 1 12 Tabele nominale cu frecvenţa şi calificativele elevilor pe anul
şcolar 1859-1960. 1860 13
13 Tabele nominale cu frecvenţa şi calificativele elevilor pe anul şcolar 1860-1961.
1860-1861
19
14 Corespondenţă cu Vicariatul referitoare la organizarea învăţământului. Tabele nominale cu frecvenţa şi calificativele elevilor pe anul şcolar 1861-1862.
1861-1862
26
15 Corespondenţă cu Vicariatul referitoare la salarizarea învăţătorilor.
1861-1862
6
16 Tabele nominale cu situaţia la învăţătură a elevilor pe anul şcolar 1862-1863.
1863 10
17 Tabele nominale cu frecvenţa la ore a elevilor pe anul şcolar 1863-1864.
1863-1864
12
18 Tabele nominale cu frecvenţa la ore şi situaţia la învăţătură a elevilor pe anul şcolar 1864-1865.
1864-1865
8
19 Tabele nominale cu frecvenţa la ore şi situaţia la învăţătură a elevilor pe anul şcolar 1865-1866.
1865-1866
20 © Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 4 -
20 Corespondenţă cu Vicariatul şi Inspectoratul şcolar referitoare la organizarea învăţământului şi frecventarea şcolii. Tabele nominale cu frecvenţa la ore şi situaţia la învăţătură a elevilor pe anul şcolar 1866-1867.
1866-1867
12
21 Tabele nominale cu situaţia la învăţătură pe anul şcolar 1867-1868.
1868 10
22 Tabel nominal cu situaţia la învăţătură pe anul şcolar 1868-1869.
1869 10
23 Tabel nominal cu situaţia la învăţătură pe anul şcolar 1869-1870.
1870 5
24 Procese verbale ale Senatului şcolar comunal. 1870 6 25 Tabel nominal cu situaţia la învăţătură pe anul şcolar 1870-
1871. 1871 5
26 Ordine şi circulare de la Vicariat şi Inspectoratul şcolar referitoare la organizarea învăţământului.
1871 7
27 Procese verbale ale şedinţelor Senatului şcolar comunal. 1871 6 28 Corespondenţă cu Comitetul şcolar confesional greco-catolic
districtual şi situaţia statistică referitoare la starea şcolii. 1871 7
29 Situaţii financiar-contabile. 1871 12 30 Tabel nominal cu situaţia la învăţătură pe anul şcolar 1871-
1872. 1872 3
31 Lista cărţilor date elevilor clasei a I-a în anul şcolar 1871-1872. Ordine şi circulare emise de Vicariat şi autorităţile locale în probleme şcolare.
1872 9
32 Procese verbale ale şedinţelor Senatului şcolar comunal. 1872 5 33 Corespondenţă cu Vicariatul şi Senatul şcolar comunal
referitoare la ocuparea postului vacant de învăţător. 1872 6
34 Ordine vicariale referitoare la administrarea fondurilor şcolare. 1873 2 35 Tabele nominale referitoare la situaţia la învăţătură în anul
şcolar 1872-1973. 1873 17
36 Procese verbale ale şedinţelor Senatului şcolar comunal. 1873 16 37 Tabele nominale cu situaţia la învăţătură pe anul şcolar 1873-
1974. 1873-1874
7
38 Corespondenţă cu Senatul şcolar comunal şi cu Vicariatul referitoare la salarizarea şi ocuparea postului de învăţător.
1873 13
39 Cereri ale părinţilor, de scutire de la frecventarea şcolii. 1873 4 40 Lista rechizitelor şcolare necesare elevilor. 1873 5 41 Repararea localului şcolii : contractul dintre antreprenori şi
Senatul şcolar confesional, chitanţe pentru cheltuielile efectuate.
1873 13
42 Procese verbale ale şedinţelor Senatului şcolar confesional. 1874 17 43 Corespondenţă cu Vicariatul, Senatul şcolar comunal pentru
ocuparea postului de învăţător. Contractul încheiat între Senatul şcolar comunal şi învăţător.
1874 23
44 Corespondenţă referitoare la arendarea prin licitaţie a unor proprietăţi şcolare.
1874 1 © Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 5 -
45 Tabele nominale cu situaţia la învăţătură pe anul şcolar 1874-1875.
1875 11
46 Corespondenţă între Senatul şcolar comunal şi Primărie referitoare la alegerea membrilor Senatului şcolar comunal. Procese verbale ale şedinţelor Senatului şcolar comunal.
1875 4
47 Corespondenţă între Senatul şcolar comunal, administratorul fondurilor şcolare năsăudene şi învăţător referitoare la salarul învăţătorului.
1875 3
48 Corespondenţă între învăţător şi Senatul şcolar comunal referitoare la frecventarea şcolii.
1875 5
49 Corespondenţă cu Senatul şcolar comunal referitoare la bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul şcolar 1875-1876.
1875 1
50 Corespondenţă de la vicariat şi oficialităţile locale referitoare la edificarea unei noi şcoli şi la administrarea fondurilor şcolare.
1876 17
51 Procese verbale ale şedinţelor Senatului şcolar comunal. 1876 2 52 Tabele nominale cu situaţia la învăţătură pe anul şcolar 1875-
1876. Corespondenţă cu Senatul şcolar comunal referitoare la amendarea elevilor absenţi.
1876 12
53 Corespondenţă cu Vicariatul şi oficialităţile locale referitoare la fondul de pensii al învăţătorilor.
1876 2
54 Bilanţul contabil al fondului şcolar confesional comunal. Chitanţe şi contracte referitoare la administrarea fondurilor şi bunurilor fondului şcolar confesional comunal.
1876 32
55 Tabel nominal cu situaţia la învăţătură pe anul şcolar 1876-1877.
1877 5
56 Corespondenţă cu Vicariatul referitoare la organizarea procesului de învăţământ. Liste cu elevii absenţi.
1877 14
57 Corespondenţă cu Vicariatul şi Senatul şcolar confesional comunal pe probleme de personal şcolar.
1877 6
58 Situaţie statistică referitoare la starea şcolii. 1877 1 59 Corespondenţă cu Vicariatul şi cu Administraţia fondurilor
şcolare centrale referitoare la administrarea fondurilor şi bunurilor şcolare comunale. Lista rechizitelor şcolare necesare.
1877 17
60 Tabel nominal cu sumele încasate la fondul şcolar confesional comunal din taxe locale.
1877 30
61 Corespondenţă, convocatoare şi procese verbale ale şedinţelor Senatului confesional local.
1878 46
62 Tabele nominale referitoare la situaţia la învăţătură pe anul şcolar 1877-1878.
1878 9
63 Corespondenţă cu Vicariatul, Administraţia fondurilor şcolare confesionale centrale şi oficialităţile locale referitoare la administrarea fondurilor şi bunurilor şcolare comunale.
1878 38
64 Corespondenţă cu Senatul şcolar districtual, Inspectoratul şcolar şi Senatul şcolar local referitoare la probleme de personal. Alegerea unui nou învăţător.
1878 26
© Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 6 -
65 Corespondenţă cu oficialităţile locale, Senatul şcolar confesional districtual şi local referitoare la organizarea procesului de învăţământ. Liste cu elevii care absentează de la şcoală.
1878 36
66 Tabel nominal cuprinzând sumele încasate la fondul şcolar din taxe locale. Chitanţe.
1878 34
67 Corespondenţă cu Senatul şcolar confesional comunal şi oficialităţile locale referitoare la organizarea procesului de învăţământ. Liste cu elevii care absentează de la şcoală.
1879 36
68 Tabel nominal cu situaţia la învăţătură pe anul şcolar 1878-1879.
1879 9
69 Corespondenţă cu Senatul şcolar comunal şi districtual, oficialităţile locale pe probleme de personal şcolar. Ocuparea postului de învăţător.
1879 17
70 Corespondenţă cu oficialităţile locale şi Senatul şcolar districtual referitoare la administrarea fondurilor şi bunurilor şcolare locale.
1879 21
71 Situaţie statistică referitoare la starea şcolii. 1879 1 72 Situaţii financiar-contabile. 1879 20 73 Corespondenţă referitoare la alegerea membrilor Senatului
şcolar confesional comunal. Convocatoare şi procese verbale ale şedinţelor Senatului şcolar.
1879 9
74 Tabele nominale cu situaţia la învăţătură pe anul şcolar 1879-1880.
1880 9
75 Situaţii statistice referitoare la starea şcolii. 1880 2 76 Corespondenţă cu Comisia Administratoare a fondurilor şcolare
centrale şi întreprinzătorii locali referitoare la administrarea fondurilor şi bunurilor şcolare comunale.
1880 23
77 Situaţie financiar-contabilă. 1880 11 78 Corespondenţă cu Senatul şcolar confesional local şi districtual
referitoare la alegerea membrilor Senatului şcolar confesional local. Procese verbale ale şedinţelor Senatului şcolar comunal.
1880 9
79 Corespondenţă cu oficialităţile locale şi Vicariatul referitoare la organizarea procesului de învăţământ. Liste cu elevii care absentează de la şcoală.
1880 22
80 Corespondenţă cu Senatul şcolar local şi central, Inspectoratul şcolar şi oficialităţile locale pe probleme de personal şcolar.
1880 24
81 Ordine vicariale referitoare la ASTRA. 1881 2 82 Tabele nominale referitoare la situaţia la învăţătură pe anul
şcolar 1880-1881. 1881 16
83 Corespondenţă cu oficialităţile locale, întreprinzătorii locali şi Senatul şcolar confesional central referitoare la administrarea fondurilor şi bunurilor şcolare comunale.
1881 7
84 Situaţii financiar-contabile. Chitanţe. 1881 28 85 Situaţie statistică referitoare la starea şcolii. 1881 1 © Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 7 -
86 Corespondenţă cu episcopia şi vicariatul referitoare la ocuparea postului vacant de învăţător.
1881 7
87 Proces verbal al şedinţei Senatului şcolar confesional comunal. 1881 4 88 Corespondenţă cu Senatul şcolar confesional greco-catolic
districtual referitoare la organizarea învăţământului şi frecventarea şcolii.
1881-1882
11
89 Tabel nominal cu situaţia la învăţătură a elevilor pe anul şcolar 1881-1882.
1882 4
90 Situaţie statistică cuprinzând starea şcolii în anul şcolar 1881-1882.
1882 2
91 Bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul şcolar 1881-1882. 1882 2 92 Ordine şi circulare emise de Episcopie şi Senatul şcolar
districtual greco-catolic, referitoare la organizarea învăţământului şi administrare proprietăţilor şi fondurilor şcolare comunale.
1882 12
93 Procesul verbal al şedinţei de alegere a reprezentanţilor comunei "grănicereşti" Rodna în Comitetul administrativ al fondurilor şcolare grănicereşti. "Credenţionalele" şi lista alegătorilor.
1882-1885
21
94 Corespondenţă cu oficialităţile locale referitoare la organizarea învăţământului, programa şcolară.
1882 10
95 Corespondenţă cu Comisia administrativă a fondurilor grănicereşti şi cu Senatul şcolar confesional greco-catolic local referitoare la administrarea fondurilor şcolare.
1882 4
96 Corespondenţă între Senatul şcolar greco-catolic local şi cel districtual referitoare la înmânarea decretului de numire în post a învăţătorului Iuliu Pop.
1882 1
97 Tabele nominale şi chitanţe privind încasarea de taxe şcolare locale şi veniturile şi cheltuielile din fondul şcolar confesional.
1882 82
98 Tabele nominale cu situaţia la învăţătură şi frecvenţa la ore pe anul şcolar 1882-1883.
1883 22
99 Situaţii statistice referitoare la stare şcolii în anul şcolar 1882-1883.
1883 4
100 Corespondenţă cu Senatul şcolar confesional greco-catolic local şi districtual referitoare la organizarea învăţământului şi frecventarea şcolii în anul şcolar 1882-1883.
1883 4
101 Situaţie statistică referitoare la pomii din grădina şcolii. Cheltuieli pentru reparaţii la localul şcolii.
1883 2
102 Situaţii financiar-contabile, încasarea de taxe şcolare locale. 1883 51 103 Tabele nominale cu copii obligaţi a frecventa şcoala şi situaţia
la învăţătură în anul şcolar 1883-1884. 1883-1884
14
104 Situaţii statistice privind starea şcolii în anul şcolar 1883-1884. 1884 2
105 Procese verbale ale şedinţelor senatului şcolar confesional greco-catolic local.
1884 15 © Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 8 -
106 Corespondenţă cu Senatul şcolar confesional greco-catolic local şi districtual referitoare la administrarea bunurilor şcolare. Bugetul şi proiectul de buget pe anul şcolar 1884-1885.
1884 8
107 Tabele nominale cu frecvenţa la şcoală. Corespondenţă cu Senatul şcolar confesional greco-catolic din Ilva Mare referitoare la copii obligaţi a frecventa şcoala.
1884 7
108 Corespondenţă cu oficialităţile locale referitoare la administrarea fondurilor şi bunurilor şcolare locale.
1884 6
109 Situaţii financiar-contabile şi chitanţa referitoare la încasarea de taxe şcolare locale şi cheltuieli din fondul şcolar local.
1884 41
110 Corespondenţă cu Senatul şcolar confesional greco-catolic local şi districtual referitoare la organizarea învăţământului. Programa şcolară. Tabele nominale cu elevii obligaţi la frecventarea şcolii şi cu absenţii pe anul şcolar 1884-1885.
1885 89
111 Corespondenţă cu oficialităţile locale şi vicariatul referitoare la calificarea învăţătorului Silvestru Mureşan de a preda limba maghiară.
1885 6
112 Situaţii statistice referitoare la starea şcolii pe anul şcolar 1884-1885.
1885 3
113 Tabele nominale cu situaţia la învăţătură pe anul şcolar 1884-1885.
1885 8
114 Situaţii financiar-contabile referitoare la încasarea de taxe şcolare locale şi veniturile şi cheltuielile din bugetul şcolii pe anul şcolar 1884-1885.
1885 62
115 Procese verbale ale Senatului şcolar confesional greco-catolic local.
1886 10
116 Corespondenţă cu Senatul şcolar confesional Greco-catolic local şi districtual referitoare la administrarea bunurilor şi fondurilor şcolare. Facturi ale rechizitelor şi manualelor şcolare cumpărate.
1886 55
117 Corespondenţă cu Senatul şcolar confesional greco-catolic local şi districtual şi Inspectoratul şcolar referitoare la ocuparea postului de învăţător.
1886 19
118 Tabele nominale cu situaţia la învăţătură pe anul şcolar 1885-1886.
1886 4
119 Corespondenţă cu Senatul şcolar confesional greco-catolic local şi districtual referitoare la organizarea învăţământului şi frecvenţa la ore. Cereri de scutire de la şcoală.
1886 60
120 Situaţii financiar-contabile referitoare la încasarea de taxe şcolare. Chitanţe.
1886 54
121 Situaţii statistice referitoare la situaţia şcolii pe anul şcolar 1886-1887.
1887 1
122 Tabele nominale cu situaţia la învăţătură, elevii obligaţi a frecventa şcoala şi absenţii pe anul şcolar 1886-1887. Cereri de scutire de la şcoală.
1887 11
123 Procese verbale ale şedinţelor senatului şcolar confesional greco-catolic local.
1887 6 © Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 9 -
124 Corespondenţă cu Inspectoratul şcolar şi Senatul şcolar confesional greco-catolic districtual referitoare la organizarea învăţământului. Cereri de scutire de la frecventarea şcolii, liste cu elevii absenţi.
1887-1888
57
125 Plângeri ale părinţilor, adresate Senatului şcolar confesional greco-catolic local şi preotului,
1887 8
126 Inventarul bunurilor şi rechizitelor aflate în proprietatea şcolii. 1887 2 127 Corespondenţă cu Senatul şcolar confesional greco-catolic local
şi districtual referitoare la administrarea fondurilor şcolare locale.
1887 42
128 Situaţii contabile referitoare la veniturile şi cheltuielile fondului şcolar local. Încasarea de taxe şcolare locale.
1887 46
129 Corespondenţă cu Inspectoratul şcolar referitoare la organizarea învăţământului. Cereri de scutire de la frecventarea şcolii.
1888 19
130 Tabel nominal cu cei care vor participa la construire a şcolii. Corespondenţă cu Senatul şcolar confesional greco-catolic local referitoare la construirea şcolii.
1888 28
131 Corespondenţă cu Comisia Administratoare a fondurilor şcolare centrale şi Inspectoratul şcolar referitoare la administrarea fondurilor şcolare locale.
1888 24
132 Situaţie financiar-contabilă referitoare la încasarea de taxe şcolare locale, Chitanţe.
1888 71
133 Situaţie statistică referitoare la starea şcolii. 1888 1 134 Ordine de la Inspectoratul şcolar referitoare la organizarea
învăţământului. Corespondenţă cu oficialităţile locale şi Senatul şcolar referitoare la frecventarea şcolii.
1889 33
135 Corespondenţă cu Inspectoratul şcolar, Senatul şcolar confesional greco-catolic local şi districtual şi oficialităţile locale referitoare la administrarea fondurilor şcolare locale.
1889 62
136 Corespondenţă cu Senatul şcolar confesional greco-catolic local referitoare la personalul şcolar. Certificate de calificare a învăţătorilor.
1889 8
137 Corespondenţă cu Vicariatul referitoare la construirea şcolii. 1889 3 138 Situaţie statistică referitoare la starea şcolii. 1889 4 139 Situaţii financiar-contabile referitoare la încasarea de taxe
şcolare locale. Chitanţe. 1889 50
140 Corespondenţă cu oficialităţile locale referitoare la frecventarea şcolii şi organizarea învăţământului. Catalogul elevilor repetitori.
1890 14
141 Corespondenţă cu oficialităţile locale referitoare la construcţia şcolii noi.
1890 7
142 Adeverinţă de serviciu pentru învăţătorul Ioan Pop Reteganul. 1890 1 143 Corespondenţă cu oficialităţile locale şi Senatul şcolar
districtual referitoare la administrarea fondurilor şcolare comunale.
1890 5 © Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 10 -
144 Corespondenţă cu oficialităţile locale şi Senatul şcolar greco-catolic districtual şi local referitoare la organizarea învăţământului şi frecventarea şcolii. Cereri de scutire de la şcoală.
1890 59
145 Situaţii financiar-contabile referitoare la încasarea de taxe şcolare locale. Chitanţe.
1890 50
146 Situaţie statistică referitoare la starea şcolii. 1890 2 147 Corespondenţă cu Comisia administrativă a fondurilor
grănicereşti referitoare la administrarea fondurilor şi bunurilor şcolare.
1891 15
148 Cererea servitorului de la şcoala confesională, de a i se plăti salarul.
1891 2
149 Situaţii financiar-contabile referitoare la încasarea taxelor şcolare locale. Jurnalul de venituri şi cheltuieli.
1891 45
150 Lista elevilor clasei a II-a pe anul şcolar 1891-1892. 1891-1892
1
151 Lista elevilor clasei repetiţionale pe anul şcolar 1891-1892. 1891-1892
1
152 Situaţie statistică referitoare la starea şcolii. 1891 3 153 Corespondenţă cu Senatul şcolar confesional local şi districtual
referitoare la organizarea învăţământului şi frecvenţa la ore. Cereri de scutire de şcoală. Liste cu elevii absenţi.
1892 43
154 Corespondenţă cu Comisia administrativă a fondurilor şcolare centrale referitoare la administrarea fondurilor şi bunurilor şcolare comunale.
1892 15
155 Corespondenţă cu Inspectoratul şcolar, Senatul şcolar confesional greco-catolic local şi districtual şi oficialităţile locale referitoare la ocuparea postului vacant de învăţător.
1892 17
156 Inventarul şcolii. 1892 2 157 Situaţii financiar-contabile referitoare la încasarea de taxe
şcolare locale. Jurnalul de venituri şi cheltuieli. Chitanţe. 1892 44
158 Lista elevilor înscrişi în anul şcolar 1892-1893. 1893 1 159 Situaţie statistică referitoare la starea şcolii. 1892 3 160 Corespondenţă cu Senatul şcolar confesional greco-catolic
comunal şi districtual referitoare la organizarea învăţământului şi frecventarea şcolii. Cereri de scutire de la frecventarea şcolii.
1893 49
161 Corespondenţă cu Comisia administrativă a fondurilor şcolare şi cu Senatul şcolar confesional greco-catolic local şi districtual referitoare la administrarea fondurilor şcolare comunale.
1893 9
162 Situaţii financiar-contabile. Chitanţe. Jurnal de venituri şi cheltuieli.
1893 51
163 Corespondenţă cu autorităţile locale şi cu Senatul şcolar confesional greco-catolic local referitoare la organizarea învăţământului şi frecventarea şcolii. Cereri de scutire de la frecventarea şcolii.
1894 10
© Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 11 -
164 Corespondenţă cu Comisia administrativă a fondurilor şcolare centrale, Senatul şcolar confesional greco-catolic districtual şi comunal referitoare la administrarea fondurilor şcolare locale. Proiecte de buget, bilanţ.
1894 35
165 Situaţie financiar-contabilă referitoare la încasarea de taxe şcolare locale. Chitanţe, jurnalul de venituri şi cheltuieli.
1894 62
166 Situaţie statistică referitoare la starea şcolii. 1894 3 167 Corespondenţă cu Inspectoratul şcolar, Senatul şcolar
confesional greco-catolic comunal şi districtual referitoare la organizarea învăţământului şi frecventarea şcolii. Cereri de scutire de la frecventarea şcolii.
1895 46
168 Corespondenţă cu Consiliul administrativ al fondurilor şcolare greco-catolice, Senatul şcolar confesional greco-catolic comunal şi districtual referitoare la administrarea fondurilor şcolare.
1895 28
169 Situaţii financiar-contabile referitoare la încasarea de taxe şcolare locale şi la veniturile şi cheltuielile din fondul şcolar comunal.
1895 52
170 Situaţie statistică referitoare la starea şcolii. 1895 2 171 Corespondenţă cu primăria comunală, Senatul şcolar
confesional greco-catolic comunal şi districtual referitoare la frecventare a şcolii. Liste cu absenţii. Cereri de scutirea de la frecventarea şcolii.
1896 66
172 Corespondenţă cu Senatul şcolar confesional greco-catolic comunal referitoare la înfiinţarea unui post de învăţător.
1896 17
173 Procese verbale ale şedinţelor senatului şcolar confesional greco-catolic comunal.
1896 3
174 Corespondenţă cu Consiliul administrativ al fondurilor şcolare şi Senatul şcolar confesional greco-catolic referitoare la administrarea fondurilor şcolare.
1896 17
175 Situaţii financiar-contabile referitoare la încasarea de taxe şcolare locale şi bugetul de venituri şi cheltuieli al fondului şcolar comunal.
1896 40
176 Situaţie statistică referitoare la starea şcolii pe anul şcolar 1895-1896.
1896 2
177 Corespondenţă cu Inspectoratul şcolar, Senatul şcolar confesional greco-catolic şi primăria comunală referitoare la organizarea învăţământului şi frecventarea şcolii. Lista elevilor care frecventează şcoala pe anul şcolar 1897-1898. Cereri de scutire de la şcoală.
1897 61
178 Corespondenţă cu Senatul şcolar confesional greco-catolic comunal pe probleme de personal şcolar.
1897 4
179 Corespondenţă cu Consiliul administrativ al fondurilor şcolare greco-catolice şi Senatul şcolar confesional greco-catolic comunal referitoare la administrarea fondurilor şcolare.
1897 19
180 Bilanţul contabil al fondurilor şcolar comunal. 1897 36 © Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 12 -
181 Corespondenţă cu Inspectoratul şcolar, Senatul şcolar confesional greco-catolic şi primăria comunală referitoare la organizarea învăţământului şi frecventarea şcolii. Cereri de scutire de la frecventarea şcolii.
1898 61
182 Convocatoare şi procese verbale ale şedinţelor senatului şcolar confesional greco-catolic comunal.
1898 4
183 Corespondenţă cu Inspectoratul şcolar, Senatul şcolar confesional greco-catolic comunal şi candidaţii pentru ocuparea unui post de învăţător.
1898 12
184 Situaţie statistică referitoare la starea şcolii. 1898 2 185 Corespondenţă cu Inspectoratul şcolar, Consiliul administrator
al fondurilor şcolare confesionale greco-catolice, Senatul şcolar confesional greco-catolic referitoare la administrarea fondurilor şcolare comunale.
1898 23
186 Situaţii financiar-contabile : bilanţul de venituri şi cheltuieli al fondului şcolar comunal, chitanţe.
1898 59
187 Corespondenţă cu Inspectoratul şcolar, primăria comunală şi Senatul şcolar confesional greco-catolic comunal referitoare la organizarea învăţământului şi frecventarea şcolii. Cereri de scutire de la frecventarea şcolii. Liste cu elevii înscrişi şi absenţi.
1899 36
188 Situaţie statistică referitoare la starea şcolii. 1899 3 189 Corespondenţă cu Consiliul administrativ al fondurilor şcolare
confesionale greco-catolice, primăria comunală şi Episcopia referitoare la administrarea fondurilor şcolare comunale.
1899 6
190 Corespondenţă cu Senatul şcolar confesional greco-catolic comunal şi Inspectoratul şcolar referitoare la personalul şcolar. Plângeri referitoare la comportamentul învăţătorului Silvestru Mureşan.
1899 7
191 Bilanţul de venituri şi cheltuieli al fondului şcolar comunal. 1899 59 192 Circulară episcopală referitoare la aniversarea "unirii" cu
biserica Romei. 1900 10
193 Corespondenţă cu Inspectoratul şcolar, Senatul şcolar confesional greco-catolic comunal şi primăria comunală referitoare la organizarea învăţământului şi frecventarea şcolii. Cereri de scutire de la frecventarea şcolii.
1900 56
194 Corespondenţă cu Inspectoratul şcolar şi Senatul şcolar confesional greco-catolic comunal referitoare la probleme de personal şcolar. Plângeri la adresa activităţii învăţătorilor.
1900 20
195 Corespondenţă cu Inspectoratul şcolar, Consiliul administrator al fondurilor şcolare confesionale greco-catolice şi Senatul şcolar confesional greco-catolic referitoare la administrarea fondurilor şcolare comunale.
1900 23
196 Inventarul bunurilor şi rechizitelor şcolare. 1900 2 197 Jurnalul de venituri şi cheltuieli al fondului şcolar comunal.
Chitanţe. 1900 62 ©
Arhi
vele
Naţ
iona
le a
le R
omân
iei
- 13 -
198 Situaţie statistică şcolară : numărul elevilor, starea şcolii. 1900 2 199 Tabel nominal cu frecvenţa elevilor. 1901 2 200 Jurnalul de venituri şi cheltuieli al fondului şcolar comunal.
Chitanţe. 1901 57
201 Circulare episcopale referitoare la posturile vacante. 1902 6 202 Corespondenţă cu Inspectoratul şcolar, Senatul şcolar
confesional greco-catolic şi primăria referitoare la organizarea învăţământului şi frecventarea şcolii. Cereri de scutire de la frecventarea şcolii. Tabel cu frecvenţa elevilor la şcoală.
1902 30
203 Corespondenţă cu Inspectoratul şcolar şi Senatul şcolar confesional comunal referitoare la personalul şcolar.
1902 6
204 Corespondenţă cu Consiliul administrativ al fondurilor şcolare confesionale greco-catolice, Senatul şcolar confesional greco-catolic comunal referitoare la administrarea fondurilor şcolare.
1902 30
205 Inventarul cărţilor din biblioteca şcolii. 1902 2 206 Lista elevilor absenţi. 1903 1 207 Bilanţul contabil al fondului şcolar confesional comunal.
Chitanţe. 1903 38
208 Circulare episcopale referitoare la posturile vacante. 1904 12 209 Corespondenţă cu Inspectoratul şcolar, Consiliul administrativ
al fondurilor şcolare confesionale greco-catolice şi Senatul şcolar confesional greco-catolic referitoare la organizarea învăţământului şi frecventarea şcolii. Cereri de scutire de la frecventarea şcolii.
1904 35
210 Corespondenţă cu Consiliul administrativ al fondurilor şcolare confesionale greco-catolice, oficialităţile locale referitoare la administrarea fondurilor şcolare confesionale comunale. Facturi.
1904 25
211 Corespondenţă cu inspectoratul şcolar şi Senatul confesional greco-catolic comunal referitoare la salarizarea şi pensionarea învăţătorilor.
1904 31
212 Inventarul bibliotecii şcolare. 1904 2 213 Corespondenţă cu Comisia administrativă a fondurilor şcolare
confesionale greco-catolice referitoare la întocmirea evidenţelor financiar-contabile ale fondului şcolar confesional comunal.
1904 9
214 Situaţii financiar-contabile ale fondului şcolar confesional greco-catolic comunal pe anul 1905
1905 16
215 Corespondenţă şi Circulare vicariale referitoare la ocuparea postului al III-lea de învăţător.
1906 7
216 Bilanţul contabil al fondului şcolar greco-catolic pe anul 1905. 1906 1 217 Situaţii financiar-contabile : încasarea de taxe şcolare locale,
proiectul de buget, situaţia pomilor din grădina şcolii. 1907 28
218 Proiectul de buget pe anul şcolar 1907-1908. 1908 3 219 Situaţii financiar-contabile referitoare la încasarea de taxe
şcolare locale. 1909 22 ©
Arhi
vele
Naţ
iona
le a
le R
omân
iei
- 14 -
220 Corespondenţă cu Comisiunea administratore a fondurilor şcolare şi de stipendii referitoare la constituirea unei delegaţii la Budapesta pentru obţinerea fondurilor pentru burse.
1909 2
221 Corespondenţă cu Vicariatul, Inspectoratul şcolar şi procese verbale ale şedinţelor Senatului şcolar confesional greco-catolic referitoare la probleme de personal şcolar.
1909 27
222 Situaţii financiar-contabile şi corespondenţă cu Comisia administratoare a fondurilor şcolare greco-catolice referitoare la întocmirea evidenţelor contabile.
1909 9
223 Corespondenţă cu Vicariatul şi rapoarte referitoare la salarizarea învăţătorilor şi starea şcolii.
1910 59
224 Situaţii financiar-contabile referitoare la încasarea de taxe şcolare locale pe anii 1907-1910. Chitanţe.
1910 50
225 Circulară vicarială referitoare la publicarea posturilor vacante de învăţători.
1911 2
226 Corespondenţă cu vicariatul referitoare la realegerea membrilor Senatului şcolar confesional greco-catolic local.
1911 2
227 Situaţii şi rapoarte înaintate Inspectoratului şcolar referitoare la salarizarea învăţătorilor.
1911 13
228 Corespondenţă cu Comisia administratoare a fondurilor confesionale greco-catolice şi situaţii financiare referitoare la administrarea fondurilor şcolare confesionale greco-catolice comunale.
1911 20
229 Bilanţul contabil al fondului şcolar confesional greco-catolic comunal.
1911 6
230 Convocatoare şi procese verbale ale şedinţelor Senatului şcolar confesional greco-catolic comunal.
1912 23
231 Corespondenţă cu Inspectoratul şcolar, Consiliul administrativ al fondurilor şcolare greco-catolice referitoare la administrarea fondurilor şcolare confesionale greco-catolice.
1912 21
232 Situaţii financiar-contabile referitoare la colectarea taxelor şcolare locale şi la salarizarea învăţătorilor.
1912 15
233 Corespondenţă financiar-contabilă : proiectul de buget pe anul 1913, facturi şi chitanţe.
1913 12
234 Situaţii financiare şi procese verbale ale şedinţelor senatului şcolar greco-catolic comunal referitoare la administrarea fondului şcolar greco-catolic comunal.
1914 9
235 Lista elevilor absenţi pe luna martie 1919. 1919 2 1 Registru de intrare-ieşire pe anii 1876-1884. 1876-
1884 26
2 Registru de intrare-ieşire pe anii 1882-1885. 1882-1885
6
3 Registru cuprinzând predica ţinută de vicarul Ioan Marian la Rodna în 21 mai 1837.
1837 108
4 Registru cuprinzând copiile ordinelor emise de Inspectoratul şcolar.
1857-1860
18 © Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 15 -
5 Registru cuprinzând copiile ordinelor emise de oficialităţile locale, Inspectoratul şcolar regional.
1877-1887
20
6 Registru de activitate zilnică a învăţătorilor pe anul şcolar 1875-1876.
1875 19
7 Registru de activitate zilnică a învăţătorilor pe anii şcolari 1879-1880 şi 1880-1881.
1879 17
8 Registru de activitate zilnică a învăţătorilor pe anul şcolar 1881-1882.
1881 17
9 Registru de activitate zilnică a învăţătorilor pe anul şcolar 1881-1882.
1881 10
10 Registru de activitate zilnică a învăţătorilor pe anul şcolar 1882-1883.
1882 16
11 Registrul activităţilor zilnice ale învăţătorilor pe anul şcolar 1883-1884.
1883 12
12 Registrul activităţilor zilnice ale învăţătorilor pe anul şcolar 1884-1885.
1884 14
13 Registrul activităţilor zilnice ale învăţătorilor pe anul şcolar 1886-1887.
1886 11
14 Registrul activităţilor zilnice, la clasa a I-a, ale învăţătorilor pe anul şcolar 1886-1887.
1886 13
15 Registrul de activitate zilnică al învăţătorilor, la clasele a I-a şi a II-a, pe anul şcolar 1887-1888.
1887 13
16 Registrul activităţilor zilnice al învăţătorilor la clasele a III, IV, V şi a VI-a, pe anul şcolar 1887-1888.
1887 16
17 Registrul activităţilor zilnice al învăţătorilor la clasele a I, IV, V şi a VI-a, pe anul şcolar 1887-1888.
1888-1889
21
18 Registrul de activitate zilnică al învăţătorilor la clasele a III, IV, V şi a VI-a pe anul şcolar 1888-1889.
1888 12
19 Registrul de activitate zilnică al învăţătorilor la clasele a III, IV, V şi a VI-a pe anul şcolar 1889-1890.
1889 16
20 Registrul de activitate zilnică al învăţătorilor la clasa a II-a pe anul şcolar 1890-1891.
1890 13
21 Registrul de activitate zilnică al învăţătorilor la clasa a II-a pe anul şcolar 1891-1892.
1891 12
22 Registrul de activitate zilnică al învăţătorilor la clasa a II-a pe anul şcolar 1892-1893.
1892 12
23 Registrul de activitate zilnică al învăţătorilor pe anul şcolar 1892-1893.
1892-1893
14
24 Registrul de activitate zilnică al învăţătorilor la clasa a I-a şi II-a pe anul şcolar 1893-1894.
1893 10
25 Registrul de activitate zilnică al învăţătorilor pe anul şcolar 1893-1894.
1893 12
26 Registrul de activitate zilnică al învăţătorilor la clasa a I-a pe anul şcolar 1894-1895.
1894 12
27 Registrul activităţilor zilnice al învăţătorilor la clasele a III, IV, V şi a VI-a, pe anul şcolar 1894-1895.
1894 10
28 Registrul activităţilor zilnice al învăţătorilor la clasele a III, IV, V şi a VI-a, pe anul şcolar 1895-1896.
1895 10 © Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 16 -
29 Registrul activităţilor zilnice al învăţătorilor la clasele a I, şi a II-a, pe anul şcolar 1895-1896.
1896 11
30 Registrul activităţilor zilnice al învăţătorilor la clasele a I, şi a II-a, pe anul şcolar 1896-1897.
1896 12
31 Registrul activităţilor zilnice al învăţătorilor la clasele a III, IV, V şi a VI-a, pe anul şcolar 1896-1897.
1896 12
32 Registrul activităţilor zilnice al învăţătorilor la clasele a I, şi a II-a, pe anul şcolar 1897-1898 şi jurnalul de prezenţă.
1897-1898
16
33 Registrul activităţilor zilnice al învăţătorilor la clasele a III, IV, V şi a VI-a, pe anul şcolar 1897-1898.
1897 11
34 Registrul activităţilor zilnice al învăţătorilor la clasele a II-a şi a III-a, pe anul şcolar 1898-1899.
1898 10
35 Registrul activităţilor zilnice al învăţătorilor la clasele a IV, V, VI pe anul şcolar 1898-1899.
1898 10
36 Registrul activităţilor zilnice al învăţătorilor la clasele a II-a şi a III-a, pe anul şcolar 1899-1900.
1899 10
37 Registrul activităţilor zilnice al învăţătorilor la clasele a IV, V, VI pe anul şcolar 1899-1900.
1899 12
38 Registrul activităţilor zilnice al învăţătorilor la clasa a I-a pe anul şcolar 1900-1901.
1900 8
39 Registrul activităţilor zilnice al învăţătorilor şi catalogul clasele a II-a şi a III-a, pe anul şcolar 1900-1901.
1900 51
40 Registrul activităţilor zilnice al învăţătorilor la clasele a IV, V, VI pe anul şcolar 1900-1901.
1900 10
41 Registrul activităţilor zilnice al învăţătorilor la clasa a I-a pe anul şcolar 1901-1902.
1901 8
42 Registrul activităţilor zilnice al învăţătorilor la clasele a IV, V, VI pe anul şcolar 1901-1902.
1901 10
43 Registrul activităţilor zilnice al învăţătorilor la clasa a I-a pe anul şcolar 1902-1903.
1902 10
44 Registrul activităţilor zilnice al învăţătorilor la clasele a II-a şi a III-a, pe anul şcolar 1902-1903.
1902 10
45 Registrul activităţilor zilnice al învăţătorilor la clasele a IV, V, VI pe anul şcolar 1902-1903.
1902 9
46 Registrul activităţilor zilnice al învăţătorilor la clasa a I-a pe anul şcolar 1903-1904.
1903 8
47 Registrul activităţilor zilnice al învăţătorilor la clasele a II-a şi a III-a, pe anul şcolar 1903-1904.
1903 11
48 Registrul activităţilor zilnice al învăţătorilor la clasele a IV, V, VI pe anul şcolar 1903-1904.
1903 12
49 Registrul activităţilor zilnice al învăţătorilor la clasa a I-a pe anul şcolar 1904-1905.
1904 14
50 Registrul activităţilor zilnice al învăţătorilor la clasele a II-a şi a III-a, pe anul şcolar 1904-1905.
1904 10
51 Registrul activităţilor zilnice al învăţătorilor la clasele a IV, V, VI pe anul şcolar 1904-1905.
1904 9
52 Registrul activităţilor zilnice al învăţătorilor la clasele a I-a şi a II-a, pe anul şcolar 1905-1906.
1905 10 © Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 17 -
53 Registrul activităţilor zilnice al învăţătorilor la clasele a III, IV, V, VI pe anul şcolar 1905-1906.
1905 12
54 Registrul activităţilor zilnice al învăţătorilor la clasa a I-a pe anul şcolar 1906-1907.
1906 17
55 Registrul activităţilor zilnice al învăţătorilor la clasele a II-a şi a III-a, pe anul şcolar 1906-1907.
1906 11
56 Registrul activităţilor zilnice al învăţătorilor la clasele a IV, V, VI pe anul şcolar 1906-1907.
1906 14
57 Registrul activităţilor zilnice al învăţătorilor la şcoala repetiţională pe anul şcolar 1906-1907.
1906 8
58 Registrul activităţilor zilnice al învăţătorilor la clasele a I-a şi a II-a, pe anul şcolar 1907-1908.
1907 17
59 Registrul activităţilor zilnice al învăţătorilor la clasele a III, IV, V, VI pe anul şcolar 1907-1908.
1907 13
60 Registrul activităţilor zilnice al învăţătorilor la clasele a III, IV, V, VI pe anul şcolar 1918-1919.
1918 14
61 Catalog pe anul şcolar 1884-1885. 1884-1885
6
62 Catalogul clasei a II-a pe anul şcolar 1885-1886. 1885-1886
6
63 Catalogul clasei a II-a pe anul şcolar 1886-1887. 1886-1887
6
64 Catalog pe anul şcolar 1887-1888. 1887-1888
11
65 Catalogul clasei a I-a şi II-a pe anul şcolar 1888-1889. 1888-1889
2
66 Catalog pe anul şcolar 1888-1889. 1888-1889
10
67 Catalogul clasei a I-a şi II-a pe anul şcolar 1889-1890. 1889-1890
10
68 Catalogul clasei repetiţionale pe anul şcolar 1890-1891. 1890 2 69 Catalogul clasei repetiţionale pe anul şcolar 1892-1893. 1892-
1893 2
70 Catalogul clasei repetiţionale pe anul şcolar 1894-1895. 1894-1895
2
71 Catalogul clasei repetiţionale pe anul şcolar 1895-1896. 1895-1896
2
72 Catalogul clasei a IV, V şi VI-a pe anul şcolar 1899-1900. 1899-1900
24
73 Catalogul clasei a I-a pe anul şcolar 1901-1902. 1901-1902
40
74 Catalogul clasei a IV, V şi VI-a pe anul şcolar 1901-1902. 1901-1902
14
75 Catalog pe anul 1919. 1919 8 76 Registru de prezenţă al elevilor clasei a II-a pe anul şcolar
1875-1876. 1875-1876
4
77 Registru de prezenţă al elevilor clasei a II-a şi al şcolii repetiţionale pe anul şcolar 1878-1879.
1878-1879
5 © Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 18 -
78 Registru de prezenţă al clasei a II-a pe anul şcolar 1879-1880. 1879-1880
4
79 Registru de prezenţă al clasei a I-a pe anul şcolar 1881-1882. 1881-1882
6
80 Registru de prezenţă al clasei repetiţionale pe anul şcolar 1881-1882.
1881-1882
4
81 Matricola şcolară pe anul şcolar 1890-1891. 1890-1891
40
82 Matricola şcolară pe anul şcolar 1890-1891 şi 1891-1892. 1890-1892
20
83 Matricola clasei a I-a şi a II-a pe anul şcolar 1893-1894. 1893-1894
14
84 Registru cu elevii absenţi pe anul şcolar 1893-1894 şi 1895-1896.
1893-1896
22
85 Matricola şcolară pe anul şcolar 1894-1895. 1894-1895
14
86 Registru de absenţe al clasei a II-a pe anul şcolar 1895-1896. 1895-1896
14
87 Registru de absenţe pe anul şcolar 1896-1897. 1896-1897
16
88 Registru cu elevii absenţi pe anul şcolar 1897-1898. 1896-1898
33
89 Registru de absenţă pe anul şcolar 1898-1899. 1898-1899
10
90 Registru cu elevii absenţi pe anul şcolar 1900-1901, 1901-1902 şi 1902-1903.
1900-1903
20
91 Registru cu elevii absenţi pe anul şcolar 1903-1904. 1903-1904
14
92 Registru cu elevii absenţi de la clasa repetiţională pe anul şcolar 1906-1907.
1906-1907
4
93 Registru cu copiii de vârstă şcolară pe anul şcolar 1863-1864. 1863 9 94 Registru cu copiii de vârstă şcolară pe anul şcolar 1867-1868. 1867 5 95 Registru cu copiii de vârstă şcolară pe anul şcolar 1868-1869. 1868 11 96 Registru cu tinerii "adulţi" (pentru şcoala repetiţională). 1872 6 97 Registru cu copiii de vârstă şcolară pe anul şcolar 1872-1873. 1872 13 98 Registru cu copiii de vârstă şcolară pe anul şcolar 1873-1874. 1873 15 99 Registru cu copiii de vârstă şcolară pe anul şcolar 1874-1875. 1874 15 100 Registru cu copiii de vârstă şcolară pe anul şcolar 1877-1878,
1878-1879, 1879-1880, 1880-1881. 1877-1881
12
101 Registru cu copiii de vârstă şcolară pe anul şcolar 1880-1881. 1880 6 102 Registru cu copiii de vârstă şcolară pe anul şcolar 1881-1882. 1881 14 103 Registru cu copiii de vârstă şcolară pe anul şcolar 1882-1883. 1882 8 104 Registru cu copiii de vârstă şcolară pe anul şcolar 1883-1884. 1883 8 105 Registru cu copiii de vârstă şcolară pe anul şcolar 1884-1885. 1884 6 106 Registru cu copiii de vârstă şcolară pe anul şcolar 1885-1886. 1885 6 107 Registru cu copiii de vârstă şcolară pe anul şcolar 1887-1888. 1887 7 108 Situaţia absenţelor pe anul şcolar 1888-1889. 1888-
1889 2 ©
Arhi
vele
Naţ
iona
le a
le R
omân
iei
- 19 -
109 Situaţia elevilor înscrişi în anul şcolar 1888-1889. 1888 4 110 Situaţia elevilor înscrişi în anul şcolar 1888-1889. 1888 8 111 Situaţia elevilor înscrişi în anul şcolar 1889-1890. 1889 2 112 Situaţia elevilor înscrişi în anul şcolar 1889-1890. 1889 10 113 Registru cu copii de vârstă şcolară pentru anul şcolar 1891-
1892. 1891 10
114 Registru cu copii de vârstă şcolară pentru anul şcolar 1892-1893.
1892 10
115 Registru cu copii de vârstă şcolară pentru anul şcolar 1893-1894.
1893 11
116 Registru cu copii de vârstă şcolară pentru anul şcolar 1894-1895.
1894 11
117 Registru cu copii înscrişi în anul şcolar 1894-1895. 1894 4 118 Registru cu elevii înscrişi în anul şcolar 1895-1896. 1895 9 119 Registru cu copii de vârstă şcolară pentru anul şcolar 1895-
1896. 1895 12
120 Registru cu elevii înscrişi pentru anul şcolar 1896-1897. 1896 12 121 Registru cu copii de vârstă şcolară pentru anul şcolar 1896-
1897. 1896 10
122 Registru cu copii de vârstă şcolară pentru anul şcolar 1897-1898.
1897 13
123 Registru cu copii de vârstă şcolară pentru anul şcolar 1898-1899.
1898 12
124 Registru cu copii de vârstă şcolară pentru anul şcolar 1899-1900.
1899 12
125 Registru cu copii de vârstă şcolară pentru anul şcolar 1900-1901.
1900 12
126 Registru cu copii de vârstă şcolară pentru anul şcolar 1901-1902.
1901 10
Prezentul inventar conţine 19 (nouăsprezece) pagini. Întocmit, Dana Văran 25 martie 2002 Tehnoredactat, Dana Văran
© Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i