Din scrierile inedite alui S I M E O K U B A R N U T I U I.

Cu p r i v i r e la l i m b a r o m â n ă .

(Urmare )

•V ' "L Ideile şi principiele, ce le susţene şi apără •• • ^'Bărnuţiu cu arguminte logice, ce nu

se potu răsturna, în tractatulu mai susti publicatu, suntu ideile şcolei de care sa ţenutu dinsulu. Bărnuţiu cu-noscea resultatulu, la care au fostu ajunsa scriitorii străini în urma cer-

cetăriloru loru unilaterale şi defectuose; elu studiase pre Thunmann, Sulzer, Eder ş. a., cari pur-cedendu dela părerea, cumcă limba românescă e una amestecătură din elemente eterogenie asemene îndreptăţite, negau în fondu romanitatea limbei nostre şi cu aces ta în legătură şi originea romană a naţiunei însă-sî.

Căci aceşt ia şi alţii de calibrulu loru se puneau • şi adunau la unu locu câteva esemple de cuvinte şi de forme, ce în adeverii suntu seu se păru de origine străină, înse la totă templarea multu mai puţine decâtCi cele romane, şi totuşi conchideau, că limba română e slavică orî o amestecătură de l imbi: slave, grecescă, turcescă, ungu-rescă, nemţescă etc.

Bărnuţiu ca şi Cipariu ţenea la principiulu, că limba românescă în fundamentu, după materia şi formă, e însa-şî limba romană vulgară a colo-ni.ştiloru Romani aduşi în D a c i a ; căci deşi din

causa conlocuirei cu alte neamuri au întratu în limbă multe cuvinte străine, cuvintele şi formele aceste exotice nu au alteratei natura limbei românesc! ; — că »de acea literaţii români au o sacră detorinţă, ca admiţendu acestu adeverii, se se nisuiască a curăţî limba pre câtu va fi cu po-tinţă de totu elementului, ce va fi recunoscuţii c a străinu, precum se o şi apere, iarăşi precâtti se pote de ori-ce elementu străinii."

Şi pentru-ce ore se nu le fie iertaţii a-o face aces ta? Au alte poporă nu au începutu deja de-multu a-şî curăţî limba de espresiunî, cuvinte şi forme străine, ca germanii? Cine va pote ore contes ta dreptulu limbei românesc! de a întorce înapoi tote elementele exotice împrumutate câtu de voia câtu de nevoia din alte limbi, cându nu va mai avea lipsă de ele ?

Şi vedendu Bărnuţiu, că mulţi dintre scriitori! de dincolo mână apă pre mora adversariloru susţenendu, că avemu se păst rămu »cu scumpe-tate!« to te cuvintele şi formele străine vîrîte în limbă, şi în ulteriora desvoltare a limbei românesc! se lăsămu la o par te principiulu romanităţi!, — a aflatu de lipsă a-şî espune convingerile şi vederile sale în privinţa acesta.

Totu acilea combate elu şi prejudiciulu, că sar' pote forma limba naţională numai prin cole-

94

giele înveţaţiloru fără de conlucrarea naţiunei întregi, — şi stărue ca limba it .liană se se iee de subsidiu spre a plini neajunsele limbei nostre.

Câtu a petrecuţii Bărnuţiu în Italia sa ocupaţii şi cu ştudiulu comparativii a limbelorii şi în deosebii cu ştudiulu dialecteloru i tal iane; între-ţenea legături literarie cu filologii cei mai renumiţi în specia aces t a : cu Monti şi Biond

9 5

multti fiindu ei Galii de origine, cu tote că uniî, cum e si Monti, se păru a t rece terminiî, precum acesta în vocabulariulti seu pag. 439 etc. unde adaoge unu Saggio d'un vocabulario comasco-celtico, şi numai decâtu pre foia de ăntâiu afli :

an, it. anno, celt. ann rivolgimento anei, » anello, » ann cerchio.

ascultare, >> '°$nminare, » ceistean ! etc. Io nu şciu dacă latinii au luaţii pre annus

şi antllu dela Galii; inse ca latinii verbulu aus-eultare să-Iu aibă din celti gallicu ceistian mi se pare dău puţinii probaw;/7?, — cum vorbescu acuma (sit venia verbo). Inse Monti cerceteză numai despre dialectulu unei limbe.

De interesă ne suntii şi dialectele elvetice, de unde în Conradi mai multe aflai de câtii în Boquefort, pre cariî i am amendoi.

Lanzi în cercetările asupra limbei etrusce Lepsivs, Albrech, Momsenn etc. asupra litnbeloru umbrice etc. încă ne suntu de multă lumină; numai avemu de a ne păzi' de audacia ipoteseloru autoriloru italianî; mie încĂ 'mî mai place carac-terulti mai negativa alu scriitoriloru germânî, pote pent rucă cercetările istorice nu prea consemtu cu producţiunile fantasiei; italianiî suntu prea poeticî, inse mic poesia nu-mî place decâtu în poesiă.

Cu tote astea avemu de a mărturisi că orî câtă asămenare aflăm ii între dialectele romane de acum sau de demultii, în poesiî noue şi vechî, — inse Jimba românăscă nu o mai aflămu în Italia decâtu în Istria, unde se stenge, dorere ! înainte de a să afla macarti unu românii, care se-i apere de stengere totală tesaurulîi ei.

Unu străină sa foştii apucaţii înainte de vre-o câţîva anî in Triestu a aduna remăşiţile ei, ci de atunci nu am mai audiţii de răsunetu.

Noi potemti arăta remăşiţile limbei nostre în to te celelalte dialecte romane mai aleşii italice, ci limba nostră, afară de Istria, în imperiulti occidentale nu esistă; nesulti între ei şi între noi l'a ruptu împărţirea imperiului şi invasiunea popo-rălorti slave ; iar' barbaria nostră şi a tempuriloru dela seclulu VII până XV ne-a ştersu chiar' şi urma istorică cum sa potutu şterge sau straforma limba nostră din imperiulu occidentale. Noi, cariî ore-cându am avutu. o limbă cu italianiî, astădî ne aflămu atâtu de depărtaţi de cătrâ olaltă câtu limbele nu ne mai suntu ca dialecte numai, ci mai ca limbe străine, cându din contră a nostră cu a Macedoneniloru şi a Istrianiloru prelângâ to tă diversitatea, numai una limbă făcu.

Italianiî, cariî cu a tâ tea mijloce suntii pro-văduţî ar' face cu mulţii mai mare folosii litera-turei şi istoriei, dacă lăsându alte amănunţurî de mai puţinii momentu, sar' apuca a învăţa şi limba nostră, şi întemeindu-se pre afinitatea şi diversitatea acestora 2 d ia lec te : Italiane şi Ro-maneşcî, ar' cerceta înşiî după urmele limbei nostre în bibliotecele şi archivele lorii, precum şi în ce modru sa făcuţii as ta desbinare de astădî intre amendouă, şi aşa a ridica încâtva velulii de asupra istoriei limbei române dela seclulu VII

până după alu X. Ei şciu că coloniele numerose italice din Panonia, Mesia, Illyricu, Thrac ia , Ma-

I cedonia, Dacia etc. au trăbuitu să aibă o limbă romană şi cumcă nice to te acele coloniî au peritti cu totulii, nice limba lorii, ara tă fragmentele limbei nostre în Dacia, Macedonia etc. până în Istria.

Să pote ca unu obiecţii atâtu de interesante să nu-i intereseze ? Cu to te astea Italianiî să păru, că de asta par te a istoriei române până Aacuma nice în visu nu le-a veniţii în minte. — In Ori-

| giius voiu se atingîi despre asta materia ceva mai j pre largii, din care 'mî voiii lua l ibertatea de a j trămite şi unoru Italianî.

Maioresculii nu mi-a împărtăşiţii nemica. ') I Ci io din ale D.-vostre însămnărî, pentru care Vă i suntii mulţumitoriti, me voiţi folosi.

Intru celelalte cu totă reverinţa şi estimiulu 1 am onore a mă subscrie

alu D.-vostre prea plecaţii şerbitoriti

T. Cipariii.

Aces ta e scrisorea eruditului Cipariii drepţii | răspunsti la serisor. a lui Barnuţiu. A m aflatu de | bine să o publicămii şi din causă, că ea încă ser-

veşce ca dovadă despre vastele cunoşcinţe a autorului ei, precum şi despre intenţiunile şi plănuiţi lui cu privire la compunerea gramaticei limbei române.

(Va urma.)

Reverie. Lichidulu se sferseşoe clin petm-mî lenevosâ Şi lampa se consuma de timpii, necontenita, Iar' mâna-mi indolentă pe harpa mea doiosă

Şi ea a amorţiţii!

Ce potu a scrie ore; cându dulcea mea iubită Pe va/uri vo/uptose me legănă cu dorii?!.. Cându vieţa curge lină si indomnededă

De celti mai dulce-amoru!

0! timpii, opreşcep sborulu, o! cesurî furiose De ce ve grăbiţi cursulu spre stâncile ripose

Departe de âstij pământii ?... De ce cându fericirea in dulcea-i legănare Ne-arată nemurirea... 0! timpii, fără 'ncetare

Ne-apropiî ele mormentu ?!...

Se ne grâbimu o! ângeru, cu albă aripiorâ, Din cupa fericirei cu sete se sorbimii, . . . Se înşelămu noi timpulu... ăstu, timpii ce tăcuţii sboră... Se bemiipână 'n fundu cupa..., se bemij... se o golimu!,.

A. G. DKAGHICESCU.

2) înţelege scrisorile primite de Barnuţiu dela unii anumiţii Fusi din Milanu, şi comunicate cu Maiorescu ca acesta se

I le trimită şi lui Cipariii.

96

DRAGOSTEA UNCHIAŞULUI. — Novelă originala. —

« jUNop tea începuse, şi Niţa abia a băgată de seină. tM$^&? Niţa rămase singură pe vetră. — In

" ^ « casă nu era lumină, numai zarea focului 7§£M^ sclipocia din cându în cându, ca şi cum

-ttfg ar' vre se o s ternescă din gânduri. fsj Şi stătu, şi mai stătu, — cum stă

omulu tărbăci tu; până întunecă cu totulu. Oda tă îşi rădică capulu, şi se vedîu în în-

tunerecă. Puse doue lemne pe focă, apoi se scolă si

eşi din casă. Afară era o vreme de iarnă, negurosă, dar'

lină. Niţa eşi în vraniţă, şi stătu în locu. Privi'

odată în susu, odată în josu — — pe uliţă nu âmbla sufletu de omu; şi ea s tătea acolo lângă stelpulu vraniţei.

Mersese se-şî uite gelea, orî aşcepta ceva — cine şcie. — Că dragostea-i hicleană.

După unu tempu se audîră paşi, şi din neguri se desfăşură figura unui omu.

Niţa nu sa spăriatu. L'a aşceptatu până ce a sosită aprope.

Acela omu era Născu, drăguţulu ; era sera-culti, cate , aşa seracu cum e — plătea mai multă decâtu o lume cu tote averile ei.

O vorbă lină, o şoptă dulce, — şi stăteau braţu la braţu, peptu la peptu, gură la gură E r a unu momentu cându numai una şciî, numai una vedî, numai una semţeşc î : dragostea cea nemărginită, ce îmb6tă şi fericeşce.

O, — după a tâ ta plânsu, după a tâ ta ispită, şi după a tâ ta supărare — dulce era pentru Niţa repausulă acelu dulce, pe peptulu celui ce o iubia, şi pentru care a tâ tea lacrămî a vărsată. — Bătrânii, părinţii, acei ce şciu de sfaturî şi — pen-tru-ce nu şciu ei câtă e de mole, de pacînicu şi de fericitoriă, plecată cu capulu pe unu senă caldă, — se aud! bătândti inima plină de dragoste şi de doru ? Se priveşci în ochii lui, dulce, cum privesc! la ceriu, se semţî farmeculu acelu dumne-dăescu, căldura aceea cerescâ şi fiorile acele dulci, pentru cari a tâ ta de uşoru t e lapedî de ta tă şi de mamă, pentru care părăsesc! averî, şi te duc! — nebună ? A tâ t a dragoste , a tâ ta focu — cum potu ele scădea ca se te semţî scăpaţii din vragîulu loră?

Niţa era teneră, şi sufletulu ei era plinu de dragos te . In aces ta momentu nu mai audă cuvintele cele bune, părintesc!; nu mai scia, nu mai semţa nimica ; decâtu că iubeşce — iubeşce Domne — iubeşce nebună.

— Mei Naşcule — dîse Niţa — de m'oră îngropa de vie, eu numai a ta voia fi. Voiu fi săracă, decă sor tea mi-e se fiu să racă ; seu voiu rămâne fată bătrână, dar' fără dragoste nu mă mărită.

— F ă tu Niţă cum te-a îndemna dragostea ta, şi cum te-a povăţui D.-deu. — Eu nu te în-

| d e m n ă ; că eu n'am altă, decâtu dragostea. Ce am potutu agonisi totă vieţa — forte pucinu pentru celu ce are mulţii, — apoi munca şi sudorea mea — voră fi a tale, dragostea mea va fi a ta — altă n'am. — D.-deu sântulu are multu, elu ne pote da şi ndue. Şi dacă l'omu roga, şi dacă vomu munci, şi vomil uni dragostea cu munca — D.-deu, care a datu la cei avuţi, va da şi la cei seracî.

U ă ! strigă unu feţioru, ce mergea la .şedă-tore, şi trecu pe uliţă.

Tineri! şe despărţiră. — încă o şoptă dulce, încă o gură dulce, — şi se despărţiră.

Naşcu a mersu pe uliţă în susu, iar' Niţa s'a întorsu în casă.

Şi s'a culcată. Dar ' n'a dormită. Ce i-a veniţii în minte ? — După unu tempu,

se scolă, se îmbrăca, — şi eşi' afară.

* Avea Niţa unu unchiaşiu, — Unii moşneagii

betrânu, dar' omu vioiu şi bunii de glume : Moşiu ! Pantilimonu.

Elu avea boi! cei mai frumos! în satti, şi clî-ceau că e putredă de avutu.

MoşneagulQ era omu glumeţii, şi-i era dragii ! de elu orî cui.

Spuneau că 'n tinereţe fusele unu meşterii moşu Pantilimonu — totu poveste. — Vetavu în jocu, s taroste la nunţi — omu- lotru şi potcaşu — elu era ispravniculu în to te trebile satului.

Avutu din părinţi, avutu a remasu până adî. Acuma era betrânu, celu mai betrânu în satil —

| mai avutu, mai betrânu şi mai cu vedîâ. Şi potea se fie. Holdele lui, fenaţele lui,

boi! lui — tote erau cum e mândrenia. In sfatulu satului elu ducea vorba, elu ţenea

cumpăna. Şi unde îşi punea elu vorba — cu cum-; petu şi cu măsură, adesă cu glume instructive — ' să făcea ispravă.

Dar ' n'avea copil moşiu Pantilimonu. — Dom-; nedeu nu dă la nemene a tâ ta bine c^tîi se se in-

trecă cu elu. Dar' avea unu slugă, unii copilă bunu şi har-

; nicu, care-i ducea totă gospodăria aşa, câtu nu-lu întrecea nimenea în satu. — Naşcu drăguţulii Xiţei, era slugă la moşu Pantilimonu. — Mai că era mai multu ca slugă.

De copilă îlu luase moşulu la elu, ecă aşa : de sluguţă la boi, la vaci, — de alungată încoce şi încolo. — Şi copilă cu fire bună, isteţii si harnică, — su povaţă bună — s'a făcută unu plu-gariu ce n'avea păreche, şi s'a făcută unu bujoru de feţioru — tote fetele-i rîdeau.

E ra unu copilă bună, deşceptu şi prietinosu ; ! şi-lu iubiau toţî, — iar' între fete făcea pismă şi gâl. ' ceavă. Nu cu voia lui, — dar' făceau ele între ele.

Joculu şi gluma să părea că le moşcenise dela moşu Panti l imonu; înţălepţiunea, frumseţa şi bu-

i ne ta i-o dăduse D.-deu, care şi celui seracu îm-

î n c ă u n a de doru . . ..

1)8

par te câte ceva. Mirare e, că s'a îndrăgită şi ! Nita în elu ? Cea mai frumosă în celu mai frumosu.

Moşu Pantilimonu era omu hiclenti. Vedea | elu că Naşcu are ochi frumoşi, şi vedea că la nepoţica i dragu ce-i frumosu.

Dar ' se făcea că nu vede. — Orî că cugeta în s ine: lasă tinereţele, se-şi petrecă ; orî că cuge ta altă-ce.

Dar ' de Naşcu nu-i era ruşine. Mei, dîcea moşulu adese Naşcu e feţioru, care şei face bani, — mei, cu Naşcu trăeşcî şi pe ghiaţă. —' I era dragu de elu si de destoinicia lui, ca si cându i-ar' fi fostu copilu.

— Mei Naşcule — dicea moşneagulu adese cându vinea copilulti dela jocu — mei /n 'a i vedutu tu pe nepoţica ore-cum ?

Nu rîdea moşulu, — dar' nu potea-i se nu vedj cum i se tragu sprâncenele a hiclenie.

Copilulu îşi mai făcea de lucru şi scăpa de I gura lui.

Cum se n'o vadă ? o vedea şi noptea prin | somnu! Dar ' as tea nu se spunii moşului.

Odată , într'o seră, moşulu era singurii cu b a b a lui. — Rîdeau amendoi, le dădeau lacrămile.

Băbuşca, o femeie bună cum e pânea cea albă — strecurase laptele, şi îlu punea în vasă. — Până se 'ntorse la vatră şi se întorse îndereptu — aid' baba 'ntr 'o fugă. Pe mesă s tă tea căciula moşului, Baba se repedi şi dădu o palmă căciulei, câtu aceea sări câtu colo. Câţ motoci i!

Biata babă, vedendii căciula moşului pe mesă între ole, a gânditu că motoculu linge laptele. Iar' moşulu r îdea de se prăpădea.

Apoi a rîsu şi ea. E r a cam târdîu, şi omenii se aşădase de

nopte. Pe afară era linişce, numai cânii se audau lătrându în satu, şi câte-unu chiuătu ce făceau praş-căiî pe uliţă.

Bătrânii se găteau şi ei de odichnă, căndu — se deschide usa înceţii, si întră o fig-ură de fe-meie, îmbrobodită până la gură.

E ra Niţa. După-ce se întâlnise ea cu Naşcu, a mersu

în casă, dar' n'a dormiţii. — Sa sculatii eră, şi a pornitu.

Şi a mersu la unchiaşulu seu, la moşu Pantilimonu.

E r a u betrânî buni şi cu vorbă bună, şi le era dragă Niţa, care le era şi loru singura moşteni tore .

Bătrâna îşî puse mâna la frunte ca se vedă bine, apoi începu:

— Rogu-te draga mătuşiî, ce e cu tine ? A răsăriţii găinuşa, şi tu singură pe aici. Niţa se puse cole pe cornulu vetrei, şi nu dîse

nimica. Dar ' mătuşa, femeie bună şi cu minte

precepîi că nepoţica-i supărată. ^_^_- — Unde mergi tu draga mamei ?

— Nu me întreba mătuşica, me ducu şi eu — me ducu unde m'a îndrepta D.-cJeu.

— Unde te-a îndrepta D.-deu! O draga mătuşiî dise betrâna, şi merse la ea, şî-i strînse capulu cătră peptu.

— No, en' spune-mî tu mie, spune tu mătuşiî, se audă mătuşa.

Copila prinse a plânge. — Me ducu — me ducu — me ducu mă

tuşă colo la iazulu mori i ; se me aruncîi în apă!

— Vai de mine, scumpa mătuşiî! Tu, la iazulu morii ; tu se te arunci în a p ă !

— In apă — acolo n'oiu mai plânge, că am plânsu destulu.

Moşu Pantilimonu şedea colo pe o laviţă şi îşî înfăşură câlţî pe lângă ţevea pipei, şi asculta. Numai cându şi cându îlu audiai: hm.

Copila era desmerdatâ şi mădărită. Le era dragă la cei din casă, că era singură la păr inţ î ; şi o desmerdau alţiî toţî, că era frumosă.

Iar' unchiaşului şi mătuşiî li era dragă preste măsură.

Şi ea şcia că li-e dragă. Câte petele îi cum-perase mătuşa? P^a-i dăduse salba cea cu taleri de pe fundulii lădiî de cându fusese fată. Şi cându era Niţa mică, câte jocărei i mai făcea. Colo pe la Crăciun u cându vinia nepoţica la mătuşa, totu-de-una avea mătuşa câ te ceva pentru ea, mai câte o jocăreie, mai câte unu mării frumosu, şi to te erau a nepoţicei.

Şi era încredută fetiţa şi desmerdată . — Se te-aruncî tu în apă — o draga mamei

o mângâia bătrâna. — Şi apoi pentru-ce se te arm. 1 apă?

En' spunemî tu mie. — Pentru-că în lumea as ta mi-e prea rău —

suspina fetiţa. Copila mică, dar' vorbele mari. — Ţi-e, rău ! O draga mătuşiî. — Şi apoi

pentru-ce ţî ţie rău în lumea asta ? Copila făcu din umeru, ore-cum dărză şi mă

dărită. Io nu vreu se mă măritu.

— Se te măriţî? — Mie nu-mî trebuescu boiî lui, nicî boiî

nicî elu. La mine se nu vină, că oiu fugi de-acasă. — Şi a tâ ta oiu fugi mătuşă, până-oiu mori, Că mie nu mi-e dragu, şi nu mi-a fi dragu să mai aibă doisprezece boi.

(Va urma.) V, R. Buticescu.

î l ! )

DOMINECA. — Schiţă. —

' • • • - — "

ţ ' f j lnsemnetatca unei sărbători se pote găsi nu-bki&/ mai la familii, unde religia purcesă din M%?K inimă n'a prinsă a fi înveninată de acela

liberalismu modernii, care înnecă şi sugrumă orî ce credinţă.

Avuţii şi sburdaţiî au »Dominecă« în fie-care di — seu nici cându. Traiulu loru e neschimbată; ajunulfi nu are pregătiri, iar' sărbătorea nu le dă odihnă. Vieţa li-e serbare neîntreruptă — orî monotonia continuă. Ne ostenindu în muncă, nici nu se bucură de repausu. Presăra nu-i îndemnă a reintra în sine, facundu socotela despre bunulu şi reulu ce i-a stăpanitu — iar' clopotele Dominecei trecu prin audulu loru făr' a deşcepta acea sufle-tescă împăcare, cu care săruţi ceriu . . . pămentu ; frate şi duşmanii.

Gândirea loru roteză pre lângă ori-ce, nu însă pre lângă credinţa ce isvoreşce pietate, dragoste şi înţelegere omen£scă. Ca sclavi ai plăce-rilorti îşî rîdu de cele sfinte — remânendti reci şi j serbedit î în facia familiei si a societăţii.

Acesta rău aflându imitatori au inficiatu şi i acelu strată de omeni, care muncindu cu neguţă-toria, industria şi plugăritulă îşî împlineau dăto-rinţele, aşceptându serbătorea spre a da Domnului ce e a Domnului.

Câtă dorii aveau de aceste Dominecî, cum se mângăiau în ele de restriştele avute şi cum se întăre nouă nădejdi?

„..•;. o binecuvântarea unui cesu, în care odihneşcc condeiulti, barda şi sapa — iar' tu rea-sumându pătăniele unei săptămâni, îhchiî şirulu dileloră ca unu episodu din vieţă.

Domineca e diua în pacea căreia ne aducemă aminte de totu ce iubimă, seu învrednicimu cu interesulu nostru. Ce linişce ni sa sălăşluiţii în sufletu, şi cum compătimimu pre acei nenorociţi, cari smencindu-se ticăloşeşce astădî li-e ca ieri, mâne ca . . . astădî.

Cine a urmărită frigurosa patimă a câşcigului, va recunoşce, că o Domineca pierdută, e pentru vecî pierdută. — O poţi jertfi unei trebî grabnice, înse a o readuce nu poţî. Te poţi culca şi în ameduhi mare, cine te opreşce? — Dar' va i ! lipsită eştî de odihna nopţii şi de acea serină des- j ceptare ce-ţî a ra tă zorile, cu-o prevestire de bucuria.

A trăi nu e sinonimii cu a sburda; a trăi e a lupta. Mâhniţi urmămu une-orî scăpatatulu so-relui, câte o lacrimă ni se rupe fără vreme — şi totuşi în faptulu demineţiî, sufletulu ni-e îmbogăţită de curagîulu : a lupta mai departe.

Precum urmeză diua după nopte, aşa urmeză Domineca după muncile septemânei . E bine se-o pe t recemă deosebită de obicînuinţele celoralalte ; dile. — Serbătoreşce din lăuntru şi dinafară, se nu uitămu că chiar' odihnindu potemu severşi fapte nobile .şi fericitore.

Suntu anî la mijlocu, de cându mi sa întipărită icdna unei Dominecî pet recute la satu, la omenî fără cultură modernă — dar' în v i r tu tea ' moravuriloru, ce h a r ! ceriului mai întâlnimu la poporulu din opincă.

O septemână de lucru se încheiase —• prin nişce zori luminose se ivi diua închinată lui D.-deu.

— Ieri seră sa întorsu tatălu familiei cu plu-gulu, — arase to te locurile. Luni va eşi cu se-menţa, preste care poterea sfântă va reversa da-rulu seu.

Intr 'aste mama scuturase pravulu depe păreţi, verui vatra, şcerse iconele şi ferestrile. N 'a uitatu aşternutele şi panzăturile curate. Apoi eşindu în tindă a scosu pânea din cuptoriu — cum adecă se cuvine în o sâmbătă. Pânea era negră, dar' bine frămentată şi coptă încâtă îţî gâdâlea apetitulu prin aburulu ce esala.

In grajdu sa curăţită, nutreţulă sa pusă cu grijă — curtea era măturată şi diferitele acareturi puse la locuia loru.

Ochiulu mamei a căutată de tote . De animalele t răgătore, de hoave, de mulsulu vaciloru —• apoi a întrebată cum sa arată , şi ni-a poftită la cină.

După frugala mâncare, a scăldată copilaşii. — A mai câşcigată pe vatră lemnele de focă, ca astădî se pună numai o aşchia ap«nsă sub ele — Mai la urmă a scosă schimburile de sărbatore — cămeşile cu tinarî, şi peptarele noue. Apoi fundă şi târdiu sa culcată c 'unu: Domne a ju tă! rosti tă din inimă.

Cu tote ostenelele de ieri — toţî cei mai mari au mânecată la beserică, căci nu îndeşertu e Domineca!

Sorele încă serbătoreşce, prin mândre şi luminose luciri. Porumbii sboră gurluindu de-asupra capeteloru nostre, cocoşii cântă, Bălană sa lungită ascuţendu-şî urechile — iar' mâţa se întinde preste pragă, semnă că vină ospeţî.

Câtă dai cu ochii, e meturatu inaintea ca-seloru, fete cu cănăţî pline dau bineţe aşceptându în locu t recerea personeloră mai de verstă, căci ruşinosă e mojicia acelui, care le calcă drumulu.

Senine suntă feşîele toturoru — senină şi a tatălui ce găseşce orenda unei mese cu bucate , cum adecă le-a da tă bunulă D.-deu. Redicându-se masa, cetesce în vechia biblia — noi ascultămă, iar' bunica ascultă aşa, încâtă bătrânii ei ochi plutescu în lacrime.

A-bună-semă să gândeşce la vremuri t recute , cându casa era mai plină de omenî, şi masa mai plină de tăiere. Chipurile iubiţiloră i-să rădică în aducerea aminte şi orî unde simtă ei în depărtare, orî afundă sub gliele verdî — ea vede în acesta sărbătorescă cesu, pe toţî în jurulă ei.

Audindu-se clopotele — mici şi mari, tineri şi bătrâni în paşi solemni plecă la «slujba mare*.

Preotulă e cu părulu ca zăpada — din 'tim-pulu cându să socotea de mare păcată, a face

100

Domineca »clacă« spre a-şi căra paie, lemne, orî însuşi cucuruzulă. Elă e ăntâiulă ce aşceptă şi simte sufletesca îndestulire vedendu că nu înde-şer tă au sunată clopotele.

Din altariă vestesce elu cuventulă lui D.-deu şi adevăra ta evlavia i t remură glasulu. Poporulă 'şî plecă capulu — şcolarii cântă conduşi fiindu d e ună învăţătoriă conşciutu de sublimitatea chiă-măre i sale.

— Mulţi au eşitu din sfântulii locaşiu, întăriţi de poterea religiei!

După ameclî cercetarămă honoraţioriî, dela ei plecându spre »jocă.«

In unu cercă supraveghiată de subalternii primăriei, se înverteau fete şi flăcăi răpiţi de veselia t inereţei . Şi unii şi alţii avendu figuri sănătose — cei dreptu ele sub nebuna zugrăvire n'au acea naturală espresiă, firesca podobă a feţeloru frumose ori nefrumose. Ce te împacă de asta urîtă gre-şală, e graţia mişcarei şi sprintcnia corpului.

Curăţia vestminteloru, e esemplară. Cămaşa, polele suntu albe ca florea ; broderia lorii întrece broderiele domnişoreloni de prin pensionate. De-semnele suntu artistice, iar' combinarea coloriloru d e gustă rară. Ce ar' t rebui delaturatu e »aurulti«. Unu păgubaşii risipii de banî, în vremurile nostre , cându bie ta omenime abia mai şcie cum se încurce cu ale traiului.

Int t 'aceste veselia e neîntreruptă. Flăcăii nu se cruţă — învederaţi! că jocă din plăcerea jocului si nu din alte interese ascunse. Chiotescu câ te una, încâtu te miri că nu prindă focă şi bătrânii. O smentă pre la noi fii, că vechia nostră »horă« se dase uitarei. Acum şi în privinţa asta întimpinî bucurii. Cei ce-o şciură, o respândiră printre ţeranî convinşi fiindu că aici voră ţenea-o mai în cinste ca acolo, unde în programele balu-rilorti de elită, găseşcî orî-ce, numai jocuri străbune nu. ff întorşi dela asta desfătătore privelişce, lua-rămu câte-o înghiţitură de lapte din mulsore — apei suindă în trăsură plecarămă spre zidurile oraşului nostru.

Sera era admirabilă. Pe ceriulu veneţii luna plină, pe bore doina unui flueru era uniculu su-netu în astă măre ţă tăcere. — Tăceam şi noi şi fie-care pierduţii în gândurile sale.

Gregoriu Alecsandrescu d i ce : »o cji bună fericită, e o par te din vecie« — resimţendu aces ta adeverii, prin sufletele nOstre trecură suvenirî multe, lângă ele cu dreptu cuventti am adausu şi as tă »Dominecă.«

Emilia Lungu-Puhallo.

SORTEA YEDUYEI.

(Ui'Dare )

menii cunosecau fără îndoielă familia co-conei Tâpălâgescu, dar' se îndoiau

•; de ceea ce ţene cocona Tâpălâgescu f f e i ' ca fiindii sigurii. Cându auc[ia coconii

: .':!• •;!.'':;.-~(:.i ceea ce se nitempla adeseori, povesti ca cesta din urmă, era

°|" pe aci se se facă şi elu revoluţionari i , îndeosebi încâtu privia ţenuta

înăscută a familiei sociei sale. Cându era bine dispuşii îi venia par'-câ se întrebe: »De ce lipsesce acestu norocii din naşcere celor'alall.î urmaşi clin familia soţiei ?«

Ce-i folosia bietului Tâpălâgescu iubirea lui de pace! Cându tăcea ca se nu mai sporescă vorba, cocona era nemulţumită de gândurile ce credea că treciî prin creerii Iui Tâpălâgescu. E a era sigură că mojiculii ei bărbaiu nu crede că stau lucrurile tocmai ast'feliu. Coconu Tâpălâgescu va fi gândită şi elu că n'o fi tocmai precum crede femeia lui. D a r ' t ă c e r e ! de draguki bunei păc i !

La ast'feliu de plimbări se întempla înse şi dinpotrivă. Dliî Tâpălâgescu era dintre omenii care saluta femeile cu multă stimă. O ast'feliu de salutare era pentru cocona Tâpălâgescu dovadă că bărbatuliî densei nu e destulă de casnicii. i-e mai întemplau şi alte nenorociri: i Iu Tăpălâ-gescă nu era totu-de-una dispusă a respunde cu multă reverinţă la tote salutările ce le primia femeia s a ; ba uneori era convinsu că femeia sa respunde la salutări ce nu o priviau pe ea.

Se întempla forte adese-ori că vre-uniî omă de afaceri ţenea calea dreptu spre camera de scrisă a dlui Tâpălâgescu şi avendă grabă nu observa pe cocona Tâpălâgescu, nu lua seina că e în uşa dealăturea. Cocona X. era cam rece, dlii Y. se mărginea de câtă va vreme numai la formele convenţionale — şi cocona Tâpălâgescu era sigură că nu dînsa portă vina la acesta recire a relaţiuniloru.

»N'ai observatu« — elicea cocona Tăpălă-lăgescu — »cum a trecută dlă Pătlăgescu fără a ne saluta, ^e înţelege; cându sunteţi şengurî ve strîngeţî la întâlnire manile, ve sfătuiţi unde şi cum se petreceţî sera, povestiţi picanteriile dela birtu. D e e şi femeia de faţă, bunulă prietenii fuge fără a o învrednici de unu complimentu. Şeii de ce acesta desconsiderare ?! Seif Tăpălăgescule !«

— »Nu; crede-mî că nu potiî şci.« — »Aşa? ! Nu seif?! Se-ţi spună aşadară cu.

E lucru uşoră de ghicită; urni scandalu genera lă : Voi înşive nu ve stimaţi soţiile. Sunteţi obicinuiţi a ve plânge înpotriva loru. P'ie-care alu treilea cuventă, cându sunteţi voi de voi e : »sîta rea« de-acasă, »crucea lui Christosiî,« — aşa ne numiţi. Scandalu! Da; soţia care se trudesce acasă câtă e dîulica de mare, voue ve e unu spină. Dore re ! dar'

101

e aşa şi n'aveţî se ve coregeţî. Ast'feliu nu me prinde mirare că Pătlăgescu, căruia îi spui că suntu o «grozăvenie,« o «sită rea,« o «cruce a lui Chris-tosu,« — nu me miru că trece fără a me crede vrednică de-o salutare.»

— »Dar' dragă, iartă-mă să-ţi spunu că Pătlăgescu va fi avuţii grabă şi gânduri şi ast'feliu nu ne-a observaţii; elii privia în altă p a r t e . . . «

— «.Aha! era cu ochiî acolo unde ai obiceiulu a privi atâtu de bucuroşii şi tu ; la prăvălia de-a-lăturea, în care o femeia cum se cade nice nu pote întră, căci fetele de prăvălie stau cjiua întregâ în uşă pentru a privi la bărbaţi, pentru a le suride; scandaliî.' — aci cumperi şi tu cele ce-ţi trebue şi de nu-ti trebue.«

— »Eu nu cumpăni de acolo nimicii; tu sci că nu am tâmpii de a face însumi cumpărăturile.«

— »Cu acesta vrei să-mi cjicl Tăpălăgescule, că eu am tâmpii de a perde d.îua cu cumpărături prin prăvălii ? De câte-ori casei gura vorbescî numai a răutate.«

— «Fii pe pace, puiule; mă crede, n'am cu-getatii la tine.«

»Te credu. In sfârşiţii ai spusti şi tu unii adevării. Ce se mai şi cugeti la mine; îţi lipsesce tempulu.«

Cocona Tăpălăgescu nu era dintre femeile alt'-cum rare, care se oprescii după-ce au porniţii si şi-aii versaţii veninulu.

— »Credj«, continuă ea, «că n'am luaţii sema curmi te joci cu lanţulu dela ciasornicu; fii linişcitu ; nu mai ai multe clipite de suferinţă; în-curându vei scăpa de tortură. Suntii trei ore şi — privesce ! la uşa biroului te adastă câţî-va prieteni intimi. In societatea acestora vei fi vorbă-reţiii, învreme-ce cu soţia ta eşti tăcutu şi plictisiţii. Nu-mi rămâne decâtu să me împacu cu gândulu că" am să rămânu singură pătimindii mai departe. M'am obicinuiţii cu atâte suferinţă - fie voia lui D.-dău!«

— »Xie-ţî e indiferentu« adause ea, dacă suferă ori e bine soţia ta, dacă lumea o privesce cu dispreţîu. Tu urmezi înainte cu distracţiile tale şi puţinii te împortă nenorocita ta femeia şi bieţii copilaşi. înainte numai! Sferşitulii nu te neliniş-cesce.«

Bietuhi Tăpălăgescu n'a mai sciutii ce se răspundă; a încetatii năcasulii. Dar' era aprope pe sfârşite şi proverbiala lui răbdare.

— »Te rogii« — îndrăzni dânsulu a întreba după-ce să liniscise «spune-mi ce vieţă ducii ?«

Apoi continua încuragiatii de isbânda acestui începutu şi urmă :

— »Nu muncescu câtii e săptămâna de lungă .şi abia odată în şepte clile îmi permitii o mică distracţie numită de tine «desfătare.« Odată pe săptămână întru în birtu şi trecu două-trei ciasuri în chipulii celii mai cinstiţii. Te rogii dragă nu exagera ; eu îţi dau voia să-ţî strîngi sociatatî câtii de numerose şi îţi ingăduescu ori-ce distracţie.« 'Jjnicu/u Familfeî," " I r a / O / Î T ^ ^ ^ O O r "

A sosiţii clipita în care dna Tăpălăgescu avea obiceiulu a-şî arăta desăvârşita ei mărime. îşi muşcă buzăle, contrasă muşchii feţei a supărare, dădii din capu semne de legitimă indignaţie şi-'şi începu dicţia :

- «Aceste imputări, aceste grobianitătî, ast 'feliu de maltratări am să suferii dela tine în mijlo-culu stradei. Va să dîcă, eu nu-ţf permită nimicii ? eu nu lucrezii, nu muncescu nimicii câtii e dina de mare ; eu suntii o rea gospodăresă, o misera-bilă mumă! — şi aceste mi-le spui pe s t r a d ă ? ! Dar' slavă Domnului! că suntii o femeia cu mulţii mai bine educată decâtu să-ţi respundii şi eu aşa de mojiceşce. R"şine ! — Fie însă şi ast'-feliu; urmeză înainte pe calea apucată, lasă-me să vădii de afacerile mele casnice. Sferşitulii îlu vomii vede. Eşti lipsiţii Tăpălăgescule de ori ce sâmţământii nobilii; n'ai nici idea de sîla ce trebue să-mi făcu însa-mî pentru a te pote privi cu faţă senină, pentru a incungîura scandalulu şi mai vârtosu pentru a-lii ascunde dinaintea lumii ce trece pe stradă. Inima m i s ă stringe de durere! Tu nu înţelegi, nu sâmţi, n'ai pricepere decătii pentru plăcerile tale, pentru birou, unde găsesci pe număroşiî tăi prieteni şi apoi — la birtu! în vreme ce eu — «

O clipită cucona Tăpălăgescu a aflată de cuviinţă a tace pentru a masca o dorere adâncă şi apoi, după-ce suspină lungii nenorocita continuă — »în vreme-ce eu, pentru cinstea căsiî suntu nevoită de a face acasă o faţă veselă chiar' şi atunci lacrimi de dorere mă podidescii.«

Sub «cinstea căsiî,* dna Tăpălăgescu înţălese serata ce proiectase pentru astă seră, la care invitase pe tote prietenele sale tinere şi mai vrestnice.

- - »Eu mergu în birou« — fu răspunsulii dlui Tăpălăgescu — ca să-mi terminu lucrările de cjî, ca să-mi facii datoria, iar' nu pentru a întâlni pe prieteni şi a trece vremea cu palavre ; dela

i birou obicinuescu a veni acasă pentru a mi vede şi îmbrăţişa copii, după aceste plecii mai târcliu la

, birtu, da, aşa am se făcu şi astădi şi mai vertosîi astădî cândii e dîua obicinuită a clubului intimii....«

Fiindu aprope de intrare în locuinţa ce aveau, dlu Tăpălăgescu dîse soţiei lui »la revedere!« si fără a mai aşcepta răspunsulii ei, să îndrepta spre birou, căcî cu certa alt'cumu obicinuită, tempulu înaintase peste ora reglementară, iar' densulu ţenea ca să 'fie numai pildă de exacti tate ca şefii ce era, da să vină Ia slujbă chiar' înainte cu unii sfertu de ciasii şi să iasă în urmă cu o jumăta te de oră.

(Va urma.)

102

DIN YIEŢA DE BUCUREŞCI. Binefacerea şi recunoşcinţa. — O piesă condamnată. — Mulţi Chemaţi, puţini aleşi. — Greva brutariloru. — Scumpă obolu ! —

Legi defectuâse.

arele scriitoriu rusu Turghenef, într 'una din admirabilele sale poesiî în prosă, ne arată, cu multă drepta te , binefacerea şi recunoşcinţa întâi- \ nindu-se şi făcundu pentru prima-oră cunoşcinţă j la unu bălti pe care Domnedeu la datu odinioră I în onorea toturoru vîrtuţiloru. Fe pământii nu sau întâlnitu şi nu se voru întâlni' nicî-odată!

Anulu aces ta se voru împlini' şese anî de la încetarea din vieţă a lui Davila, şi încă nu sa po-tutu strînge fondulu trebuitorii! pentru redicarea unui monumentu acestui mare filantropu şi filoro-mânu, după hotăr î rea ce se luase a doua di după mor tea lui. De ce noi, cari imitămu în to te pe străini, şi cu deosebire pe Francezi , nu imitămu în asemeni ocasiunî dărnicia aces tora? Şciţî pote că mai dăunădî episcopala Verdunului, ţenendu o predică la Paris, în beserica Madelenei, în folosulu redicărei unui monumentu colosalii joane i d' Arc , feciora de Ia Orleans, şi făciindu după acea o colectă, a strînsu pe locu nu mai pucinil de 50.000 de franci (lei)!

Vineri, la - u Februariu, comitetulu organi- . satoriu pentru redicarea statuei lui Davila, a datu, spre aces ta scopu, unu balîi în sala Băiloru Eforiei, la care celu pucinu feciele medicale şi farmaceutice — pentru inveţămentulu cărora elu a Iu-cratu atâta de multă — n'au lipsiţii. Nu credemu înse că cu venitulti acestui baiu se se fi complectată încă suma necesară, cu to te că balurile nostre ! producă sume destulei de respectabile . O ! suntemu departe , în aces ta privinţă de modeste le sume pe cari le vedemu rela ta te ca incurse, cu ocasia 1 unui balîi, în casa vre-unei societăţi de pe acolo! j Aci nu mai e vorba de 50 sau 100 de florenî, ci j de mai multe mii de franci. E destulei se Ve spună, pentru ca se Ve poteţ î face o idee despre acesta, că la balulu societăţii Funcţionariloru publici, ce sa daţii la .„ J"*' în sala Featrului Natio-

' 10 Fel>r. ' nalii, sa incassată 14.634 lei şi 10 bani, şi încă nu este una din re ţe te le cele mai s t ră luci te!

* * *

In sferşitu, după patru luni de excursiunî prin repertoriele teatreloru străine, alţi cărorti bi-lanţu este o localisare după Moser : «Femeile nostre* şi o o p e r e t ă : «Zigeuner-Baron,« tradusă printr'unu non-neus, Teatrulu-Naţională ne-a datu sâmbătă (Vig Februariu) o a doua piesă originală : »Năpasta« (?) a dlui Caragiali. Acos tă p i e s ă , — '

, după cum o numia afişulu, — gen bastard, ce f n'are destulă sare spre a fi o comedie, nici des-J tulu piperiu spre a fi o dramă, a fostu o adevă-/ ra tă năpaste şi pentru actori şi pentru spectatori .

De-altmintrelea

Je n'ai fait que passer, elle n'y etait plus! ') Deci fiasculti a fostu deseverşitu, singurulu

care a aplaudaţii fiindu d. Gion — »Triumfăto-riulu« cum l'a zugrăviţi! poetulti Vlahuţă în vigo-^ rosa-i schiţă, a cărei paterni tate denaturatulu pă- / rinte şî-a renegatu-o — şi era celti mai mândrii ' dintre copii sei! —• în »Timpulu,« chiar' a doua di după ce a vedutu lumina în »Adeverulu.«

De-alt'feliu ne aşceptamu la acesta cădere, chiar' de la publicarea ei în «Convorbirile literare.« — »Nu e nevoe, — dice simpaticulu directorii alţi «Revistei literare,« care de câtva timpii ia «odată pe septemână« pena de cronicarii!, — se vecii »Năpasta« representată, ca se te convingi că e desbrăcată de regulele scenice, că motivele pe cari se raclîmă intriga suntu false şi nejustificate , că caracterulii personagelorti nu concordă cu loculu unde suntu expuse, nici cu adevera ta lorti stare psihică, în fine că în totuliî piesa e mai multu o novelă fantasistă, de câtu o lucrare dramatică basa tă pe realitate sau chiar' pe posibilita te . Nu e nevoe dicti, se vedî piesa represintată, pentru ca tocmai atunci s'o judeci şi s'o c o n d a m n i ; e destulii se o ceteşcî, . . . . şi-ţi poţi face despre densa cea mai justă părere.«

Adăogaţ î la acesta — spre a înţelege totă miseria căderei — şi desavantagîulu genului firescu alu autorului. Caragiali scriitoriu de drame, e toţii atâtu de neînchipuiţii ca unu clown tragedianu ; ca Augustu-celu-Prostu alu Circului Sidoli făcundu pe omulu de spiritti. Chiar' dacă ar' reuşi vre-o-dată se scrie o dramă bună —- cea ce nu e de locu casulu de astă-dată — totuşi va cădea, căcî publiculu nu va vedea înainte-i decâtu pe scriitoriulu «Nopţei furtunose« sau alţi »Scrisorei perdute.« Plânsulu lui ne va face se ne strîmbămti de rîsu ca plânsulu lui Vasilache, Polişinelu'u2) nostru. Trebuia se-i fie de ajunsti atâtu şi a nu să mai aventura pe unu teremil care nu se mulţumeşce cu tipuri prinse cu superficialitate, ci cu caractere profundu studiate.

De-alt'feliu la succesulti morală manifestaţii de curieristulu »Românului,« nu trebuie se uitămu a adăoga şi pe celu materială manifestată de li-brariulu Haiman, care — se fi judecată elu ore mai bine valorea scrierei ? — a cumperatu dreptulu de tipărire cu 10 arginţi, pe cari Caragiali a declarată că-i va încadra într 'o ramă de auru. Ve-nitulu piesei nu ne permite se credemu că-şî va potea îndeplini acesta făgăduială solemnă.

* * Marţi (7 1 8 Febr . ) a avutu locu multu aşceptatulu

baiu alu Curţii, amânată la 1 Ianuarie din causa doliului ce Curtea nostră a trebuită să ia în urma

' ) Dor' am trecuţii, nu mai era ! 2) Unulu din tipurile cele mai faimâse ale teatreloru

populare i'aliane 51 franceze, care odinioră a făcută furori In şpectaculele bălcîuriloru, ţi care, după ce a strălucitu câtva In pantomimă. face astădj desfătarea copiiloru In baratele de păpuşi; elu are o coc6s.ă in peptu şi alta In spate. N. Auct.

103

morţeî împerăteseî Augusta . Lume destulă, cu totă i hotărîrea ce se luase de a se restrînge numerulu învitaţilorii la minimum, aşa că mulţî chiar' dintre cei poftiţi la I Ianuariti şi prin urmare în drepţii a se aşcepta să fie poftiţi din nou, au foştii lăsaţi pe dinafară. Creştinesculu adagio : mulţî chiă- ' maţi, puţini aleşî, t rebue se recunoşcemti că n'avea i locii se fie aplicaţii de astă-dată, ţenendti seamă de cheltuelile destuhi de însemnate ce unu asemenea baiu necesi te /ă şi pe carî cei din urmă le făcuse odată — avendu siguranţa că nu le voru face înzădaru. Şi iată o mulţime de nemulţămiţî, cându sar' fi potutu uşoru mulţămi totă lumea, menţinându-se pentru primulu baiu tote invitaţiu-nile făcute pentru Anulii nou şi dându-se, ca în toţi aniî, unu alţi doilea baiu cu caracteru mai intimii. Atâ tu mai reu că nu sa urmaţii a ş a ! Nu doră că Curtea ar' fi ameninţată de vre-unu pro-cesu de daune-interese. . . Mai pucinu practici, la noi omenii se mulţâmescu a-şi întorce simpatiele — cum nu strălucimu tocmai prin statornicia sen-ţeminteloru — într'altă parte, ceea ce e cu atâtu mai reu într'unu tempti de propagandă antidinas-tică ca acesta, în care ideia unei republice pre-conisată de »Adeverulu

104

ta te kilogramu şi dece bani de omu — ceea ce e de trei orî mai puţinii de adeverii — poporaţ ia Capitalei a fostu frustrată primindu numai 300 în locui de 500 grame de pane cu 5.500.000 lei, din 12.581.000 ce a versaţii în pungile bruta-rilorii!

Câtă drepta te a avuţii unu concesionarii! francezii se respundă căndu unu făbricantu românii — d. Mândrea îndignatti de concurenţa ce acela i-a făcuţii la licitaţia pentru harnaşamen-tele artileriei nostre ce-a făcuţii şi obiectulii unei înterpelarî în Cameră l'a ameninţaţi: că, chiar' păgubindii, îlii va concura şi elti în Fran ţa :

— D.-ta uiţi că miniştrii nostriî suntti Francezi!

Pentru Domnedîeu, cândti vomu pote dîce în sferşitti că toţi cârmuitoriî noştr i! suntti Români !

* * O grevă pe care am aplauda-o din totă inima,

ar' fi 2.cea pe care amatorii de jocti ar' trebui se-o facă în contra baluriloru unde suntti nenorociţi se plătescă îndoiţii şi de doue orî areptulu de a petrece. E vorba de balulu societăţii »Obolulti«, — lumea dîce »Oborului,« pote din causa asemă-nărei îmbulzelei muşteriilorti. Aces t a societate aristocratică de binefacere din ale cărei binefaceri înse nu cunoscemti nici una - şî-a făcuţii unu renume în aristocraţie prin cotilionulu cu care închee seria danţuriloru. Cealaltă lume are naivi ta tea de-a alerga cu saculti la perulti lăudaţii. Şi numai după-ce plătesce biletului de intrare dece lei scumpii obolti, cându te gândescî că acesta monedă a Grecilorii nu valora decâtu 15 bani, şi că la tote celelalte baluri se plătesce numai cinci le i! vede că s'a păcăliţii, căci pentru a avea drepţii se ia par te la cotilionu trebue se mai dee unii obolti de dece lei, acesta sub pretextu a se acoperi costulu cadouriloru ce se ofere domneloru în cursulti jocului . . . Prea b ine! Dar ' atunci de ce aces te daruri nu suntti nicî-odată de ajunsti pentru toţi şi numai o parte neînsemnată - intimii casei — capetă obiectele mai de valore, cari de alt'-mintrelea se plătescii, şi încă cu prisosinţă, din banii toturoru 1

Fiindu ast'feliti, de ce s6 mai cerşesce obo-lulu aşa de preţiosu alu celoru urziţi se remână mofluzi, dacă nu pentru pofta de-a realisa beneficii îndecite ? Aces ta semenă grozavu cu specula brutariloru, cari îţî ia bani pentru ceea ce nu-ţî dă, şi asemeni fapte suntti cu atâtti mai de regretaţii că contribuescti a se pierde tradiţ ia că »boeria e darnică.« Şi dacă nu-i pretindemti se fie darnică, dară-i cereinu se nu ia nici şapte piei de pe-o oie.

O dovadă mai mulţii amu avuţii la balulu ce s'a daţii Sâmbătă (IO

105

si de aceştia — erau obligaţi se opteze între slujbă sau deputăţie.

L a n o i e p u t r e d u m e r u l u , nu- i c h i p u d e c u r ă ţ i r e !

Ş i v a i ! n u s e s p e r e z ă n i c i s i m b u r i i d i n e 1 u.

Potemu repeta , cu o uşoră variantă, cu au-torulu nemoritoriu alu »marsiliezei« române.

Ia tă de ce credemu acesta prelungire de prisosii, cu atâtii mai mulţii, că încă o lege de o importanţă netăgăduită a desfiinţărei taxei licen-ţelorii pe spirtose şi înlocuirei cu o taxă pe decalitru a foştii respinsă puru şi simplu, cu tote că apăra principiulti celu mai sântu şi drepţ i i : acela alu impositului proporţionala. Şi pote tocmai pentru acesta, căci cei bogaţi cu greu voru renunţa la egalitatea biruriloru, de şi nicî-odată cu capulu nu s'ar' învoi la egalitatea averiloru!

Aproposi to de spirtose şi de decalitru, îmî-aduce aminte o glumă pe care unu diaru din opo- l siţie a publicatu-o în pofida unui simpatică membru ] alu municipalităţii nostre, şefulu serviciului accise-lorii, porecliţii cu numele acestei unităţi de me-sură. Dlu Decalitru era la masă cu agenţii sei. Se aduse o butilie de vinii vechiu.

O, o, esclamară, bendu comesenii, e adeve-ratu n e c t a r u l

Ce proşti sunteţi, replică Şefulu, şi încă sunteţi agenţi la a c c i s e . . . . Cându e vorba de lichide, nu se dîce e c t a r i i ci e c t o l i t r u .

A. G. ŞOB.

0 deminâţă pre delii. De pre delurî se redica Negurile catra ceru Prin albastre infiniturî Să deperta şî-apoi pieru.

Şi remânu pleşuve delurî — Fără iarba fără flori, Inse dulce luminate De-aurora cea din «lori.

Ast'feliu una cate una — Din nadesdi ce am avutu Printre lacremî ş i suspine — Eu pre tote le-am pierduţii.

Şi-am remasu pustiu în suiletu Fără nadesdi fără doru; Dar pastrandu adencu în pieptu-mî Nesferşitulu meu amoru.

Georgiu Simu.

Cronică . — Reuniunea femeilorti române din Sibiul şî-a ţenutu în 9 1. tr. adunarea sa generală a XIX. — sub presidiulu benemeri ta te i ei presidentă domna Măria Cosma. Din raportulu comitetului se pote afla pe lângă zelulu, ce l'a desvoltatu acesta reuniune dela esistinţa sa până as-tădj, şi resultatele îmbucurătore, la cari ea a ajunsu. — După cetirea raportului prin dlu secretariu Dr. Oct. Russu, şi după ce adunarea î-şî esprimâ con-dolenţa prin sculare pentru trei membrii repausaţî , — la propunerea secret, reuniunei să alege o co-misiune de 3 membri pentru censurarea raţioci-niului pe anulu 1889 în persane le : d.-şoreloru Elena A d a m o v i c i şi Lucreţ ia P o p e s c u, şi a dlui secretariu metropolitanii şi ases. cons Leontinu S i m o n e s c u , cari în decursulu şedinţei şi raportară că acela se află în deplină regulă şi propuseră ceea ce şi primi de a da comitetului absolutoriu. — Impresiunea favorabilă, ce o făcu raportulu comitetului, în care se oglindeză întrega activitate a reuniunei, dădu înse Ilustrităţiî Sale părintelui archimandritu şi vicariu archiepiscopescu Dr. Ilarionu P u s c a r i u ca se esprime mulţumită pentru zelulu, cu care acdsta reuniune lucră pe terenulu culturalu-naţionalu şi în specialii comitetului şi d.-nei presidentă s e i - s e e s p r i m e m u ţ u m i t ă p r o t o c o l a r ă . Propunerea acdsta a fostu întimpinată cu viî esclamărî de >Se trăiască.» — Se purcese apoi la alegerea din nou a comitetului constătătoriu din 12 femei cu votu decisivii, şi din 4 bărbaţi de încredere cu votu consultativii. Comisiunea scrutinătore se constitui în personele d.-loru : Joanu B ă d i l ă , jude regescu de tribunalti şi Joanu P o p u de Galaţi, advocaţ i i ; iar' a legerea se făcu conformii statuteloru prin votare secretă cu şedule, şi au fostu alese în comitetu d.- le: Măria C o s m a , Elena P o p e s c u, Ana M o g a , Joana B ă d i l ă , Sofia S i m o n e s c u , Alesandrina R u s s u , Valeria Popu P o p e s e u , Ana G h i b u , Măria C a n d r e a , Ana F r â n c u, Elena L u c u ţ a şi Octavia V o i I e a n u ; iar' bărbaţi de încredere domnii : George B a r i ţ i fi preşedinte alu »Aso-ciaţiunei Transilvane,« membru alu Academiei române, Parteniu C o s m a directorii alu institutului >Albina,* Preacuvioşia Sa dlu protosincelu Ni-canoru F r a n t e ş u , Joanu P o p e s c u , protopres-biteru^ şi prof. sem.

înainte, înainte numai cu D.-dău ! Şcolă specială de grădinăriţii se proiecteză a

se înfiinţa în Budapesta . Aces ta ar' fi cea de ân-tâiă şcolă de acestu soiu în ţeră.

Dlu Joanu P. Laslo profesorii gymnas. em., protopopulu Roşiei şi parochulu Zlatnei a fostu denumiţii de parochu şi archidiaconu .alu Cluşiului. — I-i gratulămu din inimă!

S6re intreitu sa vădutu în dilele t recute la San-Malo. Anume în juruiţi sorelui care strălucia

106

în totă splendorea sau mai vecjutu alţi doi sorî beneluminoşî ; totu atunci sa vedutu pe firma-mentu şi unu frumosu curcubeu multicolora.

Damele boheme sau adresata cătră guverna şi cătră representanţi î dietali ai ţerei cu o cerere subscrisă de 4310 inse pentru de-a se admite şi damele la ascultarea ştudiiloru universitare.

Esposiţiă medicinală internaţională va se se arangîeze estu anii în Berlinu cu ocasiunea congresului medicala internaţionalii ce se va într'uni acolo în 4 Augustiî a. c. — Se voriî espune toţii soiulu de instrumente şi utensiliă medicali, apoi alimente, materii cbemice, preparate medicinali, aran-gîamente de sanatorii ş. a. din sfera medicală.

Bonele de oafeă au începută a le imita in Germania, şi fiindO-că suntu cu mulţii mai eftine de-câtu bonele de adevărată cafea, ele se transportă în tote părţile prin neguţători inconscienţioşî şi se vendu în preţuia adevăratei cafea. Chiar' pentru aceea poliţia din Viena a începutu a urmări cu atenţiune deosebită transporturile de cafea care se aducii prin Germania.

Pretulu oiloru o să se urce, dacă dieta Fran-ciei va primi cererea comunităţii Parisului de-a reduce vama de importu a oiloru, — ceea ce se şi sperăză.

Contra beţiei a emisii o carte pastorala epis-copuliî de Limerick Dr. O'Dwyer. Sanţia s'a condamnă aplicarea la beţia a poporaţiunei irlandeze şi provocă preoţîmea se facă totu posibilulu pentru sterpirea acestui rău. Deosebiţii aspru judecă po-menele îndatinate a se face după morţi, cari în cele mai multe caşuri devinu adevărate orgii. Apoi încheia constatându că singura causă a serăciei şi miseriei irlandeze e pat ima beţîei. Porere că tote celea dîse de poporaţiunea irlandesă se potri-vesciî şi asupra poporului nostru românu!

Clubulu feteloru de măritaţii sa înfiinţata în Anglia. Membru la acestii clubu pote fi ori-care fetă în vresta dela 17 până la 30 ani. Scopulu clubului e se scutescă fetele de aventurieri şi es-chrochî. Fie-care membru primesce o notiţiă în care suntii clasificaţi tinerii de însuraţii după etate, avere şi alte însuşiri. Afară de acea clubulu portă şi o »listă negrâ«, în care suntii semnaţi în ordii alfabeticii beţivii, înşelătorii şi »bigamiştiî."

Mod:, parisiană. In Paris au începutu o modă nouă. Anume la prândurî mari pe lângă celealalte unelte de mesă la fie-care personă se pune şi câte o oglindită, provedută cu monogramu în-tocma ca servietele şi tacâmurile, în care se potu căuta c?ndu din cându ospeţiî pentru de-a-şî vede s tarea toalettei loru.

Şepte dramaturgi sau rămăşitQ în Madrid că în decursti de o săptămână va scrie fie-care câte o bucată teatrală după t ema ce o voru t rage din unu coşu; celu ce n'ar' fi gata pe capetulu sep-temânei cu lucrarea sa, va trebui se ospeţe pe ceialalţî. Toţi şî-au gătatu lucrările şi aşa era se rămână ospeţu lu ; dacă nu întrevenia directorulu teatralu Duscal, care a cumperatu to te şepte bucăţile şi a ospetatu străluciţii pe auctorî.

In Spania se fumeză mai mulţii decâtu în ori care altă ţeră din lume, — pentru că acolo tote affacerile se îndeplinescii cu sugara în gură. Cu sugara în gură se sfătuieseti senatorii şi representanţiî comunali şi orăşăneşci. Asemenea se fumeză la tote officiolatele încă şi la celea dela curtea regală. Ostaşii chiar' în eserciţiu încă suntii cu sugara în gură. Mai curioşii e apoi a vede pre gendarmî fumândti cându petrecu pre câte unu făcătoriii de rele care încă e cu sugara în gură. Nieî chiar' din societăţile celea mai alese nu este eschisu fumulu de sugari ; şi la serate după tea se

i împărţescu sugărî la dame şi domni de-o potrivă.

Unu testamentu de 5000 ani au aflata în Egiptu. Tes ta tore le a fostu unu fruntaşii egipteanu cu numele Sekiah. Ehi îşî lasă averea sa unui frate ala seu. Pe lângă testamentii sa aflatu şi o altă scrisore, în care Sekiah dispune faciă de unica fiică a sa pe care o recomendă îngrigirei fratelui seu. In amendoue scrisorile sa datu o mare aten-

! ţiune la prescrisele dreptului. Din scrisorea a doua apare şi acea că femeile egiptene ele inse-şî î-şî

J manipula averile şi poteau dispune liberu cu acelea.

Fără credinţă câtu de tare rătăcesce mentea se dovedesce evidenta şi prin încercarea unui anume

! Bourget din Paris de a întemeia o nouă confes-! siune. După noua confessiune, care se numesce ; »Confessiunea Fraţilonî Crucei,« spiritulu şi ma-. teria suntii concepte sinonime şi nedespărţ ivere;

şi prin urmare vieţa şi averea fraţîloru crucei for-meză unu întrega nedespărţiţii manipulata de a-totu-

! poternicuia. Bourget se încercă a-şi câsciga adepţi j prin anunţuri în diare şi speră că în scurta tempa | î-i va succede a într'uni aţâţa credinţioşi pe lito-i ralula marei mediterane că voru pote cumpera

provincii întregi în care neconturbaţî vorii practica I învăţătura fraternităţii.

Neonestitatea pedepsită. Unu ofigieriu drago-nieru din Prusia cu numele Bernard Uechtritz-

^Steinkirch lua în căsătorie pe făta banchirului Bleichroder. L a " 2 anii după căsătoria înse, pre-făcundu în bani zestrea întrega a nevestei s'ale, se îndepărtă de-acasă su pretestulu »unoru affa-cerî urgente.« Se constată înse mai târdîu că elu în tempulâ acela întreprinse călătorii prin Italia şi Austr ia în soţ ie ta tea unei dame care nu-i era

! soţie chiar' pe lege. In urma acesteia soţia densului cera şi obţena desfacerea căsătoriei. Elu

i înse nu re 'ntorse nici unu cruceriu din zestrea de unu miliona de maree ( = a p r d p e 600.000 fl.) —-Tnbunalulu militariu, înaintea căruia se aduse acesta causă în dîlele mai de-aprdpe află acesta procedere a ofiţirului de nerecomendabilă cu po-

i siţiunea lui şi îlu judecă se fiă scosu din corpulu offiţierescu, care sentinţă încuviinţându-se şi din par tea împeratului Germaniei, se şi esecutâ.

Celu mai mare proprietariu de pămentu în lumea întrega e Ţarulu Rusiei, — a cărui proprietate are estensiune de 50 milione hectare, adecă aprope a tâ ta câtu e Francia întrăgă.

107

Unu porou selbateou prinsu de teneru a îngrăşaţii unu măcelăriţi din comuna germană Bunde. Cându Ia tăiatu a apesatu 615 pundî.

Descoperire interesantă. Scratătoriulfi francesti Mauriciu Holleaux a datu de o beserică booţiană din evulu mediu şi între pareţiî acesteia de unu stelpu grecii anticii pe care se află eternisată o vorbire rost i tă de cesarele Nerone înaintea mai multora mii de greci ; şi prin care densulu le dă voia acestora ca se ţenă jocuri isthmice.

NecroIogÎJ. — Leonu Pavelea, profesorii şi catechetu la gimnasiulti sup. din Nâseudii, protopopii onorariu şi assesoru consistorialii, a repau-satti în alu 53-le anii alţi vieţii şi 27-le alţi căsătoriei sale fericite şi diregătoriei multu-roditore — de-plânsii de soţ ia sa Ludovica născută Lazaru, fiica Valeria măritată Tanco , minoreniî fii Sabina, Măria, Rafila, Octaviu şi Anastasia, precum şi de unti mare numeru de rudenii, collegi, discipulî, amici şi cunoscuţi. — Fiă-i ţarina uşoră şi amentirea benecuventată!

Diar is t iCU. — Eomfmia musicală, revistă musicală-literară, a începutti se apară la Bucureşcî sub D i r c e ţ i u n e a u n u i C o m i t e t u . Aces ta revistă apare de doue ori pe lună şi costă pe anii 8 lei, pentru streinătate 12 lei (circa 5 fl. 50 cr.) O recomendâmu cultivătoriloru de musică — ca unica revistă românescă de specialitate.

bibl iograf ia . — Cărtî pentru agricultori. In editura «Institututului tipografică« din Sibiiti a apărută : Ţenerea vitelorti de E u g e n i i B o t e , pre-sidentu alu «Reuniunii române agricole.» — Op-şorulu conţene desvoltarea principiiloru fundamentale ale ţeneriî viteloru. — Preţulu unui exem-plariu 12 cr. — Dela acelaşi autori i :

Trifoiulu. — Unu îndreptariu pentru toţi aceia, care samenă şi cultivă trifdie. După-ce se arată folosele trifoiului, se dă poveţe, unde şi cum se samenă trifoiulu, cându şi cum se cosesce şi cum se usca trifoiulu. — Preţulu unui exemplariu 12 cr. Ambele broşuri suntii scrise în limba poporului, care pote t rage mari folose din ştudiarea acelora.

Damianu, Elena N. Câmpianu, Aurelia Adamoviciu, Hermina Bibescu. Aurelia Pantea, Elisa Popu; şi domnii Petru Vancu, Teodoră F. Negrutiu, J. N Sbiera, Victoru Onişoru, Teodorii Pitea, Caius Brediceanu, Joană Popescu şi Eugeniu Ardeleană.

Deslegarea Gâoiturei numerice din nrulu 4.

— Gazeta Transilvaniei. — Bene o au deslegată : Domnele şi domnişîorele Emilia

Onciu n. Ciavoschi, Aurelia Popu-Popescu, Măria Stoica, Aurelia Pantea, Hermina Babescu, Elisa Popu; si domnii J. N. Sbiera, Teodorii Pitea, Severii E. Bocă, Petru Vancu, Teodorii F. Negrirăm, Victoru Onişoru, Tiberius Brediceanu şi Ionită F. Negrutiu.

Gâcitură de şachu. DE

Deslegarea Gâoiturei numerice din nrulu 1.

— Anu nou fericitul — Bene o au deslegatu: Domnele şi domniştarele Emilia

Onciu n. Ciavoschi, Aurelia Popu-Popescu, Măria S. Dănilă, Elena N, Câmpianu, Aurelia Rusii, Aurelia Sândor; şi domniî A. C. Domşa şi Eugeniu Ardeleanu.

Deslegarea Gâoiturei de şachu din nrulu. 3. Florea-'n câmpii cându vesced.esce Alta-'n locu-i Infloresce; Dar' In peptulu omenescă Florile cându vescedescu Cade r6ua înzădaru Alte-'n locu nu mai resarii.

Bene o au deslegatu: Domnele şi domnişî6rele Emilia Onciu n Ciavoschi, Otilia Dr. F. Negrutiu, Aurelia Popu-Popescu, Măria Stoica, Elisa Jancu, Cornelia Cheltianu, Măria Opriu

LUCREJIA THOMASU născută POPU,

\ gă I ̂ ^

Să p6te deslega după săritura calului.

P . . . . I i ..L.J0

Terminulu 20 Aprilie st. n.

/ m-

108

Acompaniare. — Unu flaşi-GLUME. -netari ii cântă pe stradă.

Unu agenţii de poliţia sosindu ilu Intrerumpe : —. X' s a datu voia ? — Nu. — Atunci acompanieză-me — Cu plăcere, ce poftesc! se cântu ? Tablou !

Ce ai? — X. curiseză de unu tempu îndelungaţii la d.-ş6ra Z, — La unu tempu domnişiora se redică spre a trece in odaia vecină. — X. o urmăreşce şi cugetându că d6ră i s'a făcuţii reu o agrăiesce:

— Pentru Domned.eu ce ai ? — Am io.ooo florenî remnşî dela părinţi şi mai târdju

o frumâsa moşcenire dela mătuşa! — respunse cu âre-cnre sfiala d.-s6ra surprinsă prin Întrebarea curisantelui seu.

1 OaStU. — C a v a l e r u l u i — Pe cine se golescii acesta păharu ?

D a m a : - Numai pe mine nu, — căcî sum tocmai cu haina cea nouăj

48 •t&miM* $

Ameninţare cu două sensuri. — înv e tăt a r e a: — De ce ai veuitu aşa de târd_iu la şcolă ?

C o p i l a : — Me rogu . . . că me rogu n'am potutu venf _yi_nai curundu, pentru-că . . . pentrucă am câpetatu unu frate !

I n v e ţ ă t 6 r e a : — N6 bene, bene, — d'apoi asta se nu mi-se mai întâmple mai multă |

Copilu darnicii. — Unu copilă căj-etase cinste unit câlutiu şi unii câne. Cunoscuţii parenţilorii lui cari âmblau mai deşii la casă 11 îi totu năcăjau - cer£ndu-i care calulu care câ-nele. Unulu care ilu dăruise şi pe elu mai adeseori — i ceru. odată şi calulu şi cânele.

— Toţii-atâta, d.!se elu - îtî dau calulu, dară cânele se-mî remână mie.

— Şi pentru-ce nu-i dai şi cânele ? — ilu întreba mamă-sa. — Pentru-că cânele vreu se-lu sumutii asupra lui, cândii

va voi se-mi ducă calulu.

Proprietariu, Redactoru respund.etoriu şi Editoru: N I C O L A E F. N E G R U T I U .

Gherla Imprimăria „Aurora* p. A. Todoranu 1890.