Eficienta Investitilor.doc

Embed Size (px)

Citation preview

  • 8/16/2019 Eficienta Investitilor.doc

    1/31

    EFICIENŢA INVESTIŢIILOR

    Capitolul I Investţiile factor al dezvoltării economice şi socialeÎn România în actuala etapă evolutivă este nevoie de realizarea unei pute

    dezvoltări intensive prin retehnologizarea sistemului productiv, restructueconomiei, dezvoltarea serviciilor, a infrastructurii (drumuri, căi ferate), a materiale a învăţământului, ştiinţei şi culturii, toate acestea presupunând un vînsemnat de investiţii

    !oţiunea de investiţie defineşte o categorie financiară pe cât de comple"ă pede controversată

    #otrivit unei definiţii mai uzuale investiţia reprezintă totalitatea sumelor chedin venituri şi economii pentru creerea şi $ sau achiziţionarea capitalului fi" produneproductiv, asigurarea de sporuri de mi%loace circulante necesare funcţcapitalului fi" realizat, precum şi modernizarea şi $ sau reconstruirea celui e"isten

    &nvestiţiile pot fi privite'- în sens financiar- în sens contabilÎn sens finaciar investiţiile reprezintă schimbarea unei sume de bani prezent

    certă pe speranţa obţinerii unor venituri suplimentare, dar probabile

    " ' *chiziţionarea unei maşini pentru creşterea productivităţii muconstruirea unei fabrici sau hale pentru creşterea producţiei, asimilarea unui nou b pentru fabricarea unor produse noi, etc

    În sens contabil investiţia desemnează alocarea uneitrezorerii disponibile pe procurarea unor active fi"e care vor determina flu"uri de venituri şi cheltuiee"ploatare

    +acă la fondurile de investiţii care au ca sursă într o formă directă sau indi profitul agentului economic sau venitul net al statului la care se adaugă şi fobţinut din amortizarea mi%loacelor fi"e, vom obţine investiţia brută

    I brută = I netă + A orti!areaÎn etapa actuală investiţiile trebuie sc diri%ate înspre direcţia'- retehnologizării unor societăţi comerciale cu capital de stat care prez

    importanţă pentru bunul mers al economiei naţionale- dezvoltarea bazei energetice a ţării în vederea asigurării unui echi

    energetic la nivel naţional- dezvoltarea bazei materiale şi de materii prime prin investiţii făcut

    domeniul geologiei şi prospecţiuni în dezvoltarea industriei e"tractiv

    -

  • 8/16/2019 Eficienta Investitilor.doc

    2/31

    cercetarea ştiinţifică pentru găsirea de noi soluţii în valorificarea mai bumateriilor prime de la noi din ţară

    - dezvoltarea unor ramuri industriale şi a serviciilor care sunt necesare pdezvoltarea economică

    - modernizarea infrastructurii şi dezvoltarea transporturilor- modernizarea telecomunicaţiilor-

    valorificarea superioară a unor resurse locale şi ieftine- sporirea gradului de confort şi urbanizare- crearea unor noi locuri de muncă, mai ales crearea de obiective mi

    mi%locii în care sens se cere crearea unei legislaţii favorabile, avantcelor care crează locuri de muncă

    - valorificarea superioară a potenţialului raţional şi afirmarea Românie participant activ şi competitiv în circuitul economic mondial

    "istă o serie de factori care stau la baza incitaţiei pentru investiţii în econşi anume'

    - nevoia de investiţii care derivă dintr o nevoie socială privind consum bunuri şi servicii- rata dobânzii în economie, mărimea ei faţă de rata medie a rentabilităţii

    - gradul de accesibilitate la credit pentru investiţii- asumarea riscului intreprinzătorului şi a celui care dă bani cu împrumut- situaţia economică naţională şi mondială- personalitatea individuluiRealizarea unor investiţii prezintă unele consecinţe'- crearea de noi locuri de muncă- înlocuirea şi modernizarea echipamentelor de producţie-

    promovarea cuceririlor tehnice şi tehnologice- diversificarea şi sporirea calităţii produselor- sporirea ofertei de bunuri şi servicii- îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi de viaţăRealizarea unor investiţii au influenţă atât la nivel macroeconomic cât şi la

    microeconomic.a nivel macroeconomic investiţia reprezintă baza creşterii economice

    " # = " $ + " F + " Istunde'/ 0 1 sporul creşterii economice/ 2 1 spor de capital fi"/ 3 m spor de forţă de muncă/ &st 1spor de informaţii ştinţifice şi tehnice.a nivel microeconomic investiţia are în vedere sporirea cererii pentru produ

    intreprinderii şi rentabilizarea activităţii

    4

  • 8/16/2019 Eficienta Investitilor.doc

    3/31

    Capitolul II – Conceptul de investiţie şi eficienţă economică a investiţiilor 5ipologia investiţiilor se poate prezenta după mai multe criterii, de e"emp

    investiţie de înlocuire a activelor fi"e uzate se asociază adesea cu o moderniztehnologiei

    6 investiţie financiară poate însemna în acelaşi timp o fuziune de tehno

    complementare7riteriul care permite o separare din punct de vedere financiar a difericategorii de investiţii este cel al riscului implicit 8pre e"emplu o investiţei de înl prezintă un risc marginal minim în raport cu o investiţie de dezvoltare sau modercare sunt insoţite de riscuri considerabile generate de imprevizibilitatea flu"urilviitoare de trezorerie

    +in punct de vedere economic investiţiile pot fi definite'- în sens larg- în sens restrânsÎn sens lar% prin investiţie se înţelege orice cheltuielă bănească făcută în sco

    obţinerii de profitÎn sens rest&ns investiţiile reprezintă cheltuieli băneşti care se concretizeaz

    achiziţionarea de maşini, utila%e, construirea de clădiri şi$sau modernizarea acesÎn cadrul unei intreprinderi întâlnim mai multe feluri de investiţii'- investiţia tehnică 1 este acea investiţie care priveşte achiziţionar

    construirea şi monta%ul unor maşini, utila%e, instalaţii, mi%loace de tetc

    - investiţii umane 1 sunt acele investiţii care privesc formarea personalului- investiţii sociale 1 sunt acele investiţii care privesc construirea în inci

    intreprinderilor a unor cantine, restaurante, etc- investiţii financiare 1 aceste investiţii se referă la cumpărarea de titluri participaţie la o altă societate comercială

    - investiţii comerciale 1 sunt acele investiţii care se referă la publicitareclamă

    +acă avem în vedere riscul pe care îl implică din perspectiva intreprindinvestiţiile sunt'

    - investiţii de înlocuire 1 a echipamentelor complet uzate, sunt cu un risc foascăzut deoarece nu implică modificări a tehnologiei de fabricaţie

    - investiţii de modernizare 1 a echipamentelor e"istente în funcţiune au un rredus ca urmare a unor corecţii neesenţiale în tehnologia de fabricaţie- investiţii de dezvoltare sau de extindere 1 a unor spaţii, secţii sunt investiţcare presupun un risc mare datorită faptului că au nevoie de lărgirea piede aprovizionare, forţă de muncă, capital şi a pieţelor de desfacere

    - investiţii strategice 1 se referă la crearea unor filiale în străinătate, fuzionacu alte societăţi comerciale, robotizarea întregului proces de producţie *investiţii presupun un risc considerabil ca urmare a e"tinderii activităţ

    9

  • 8/16/2019 Eficienta Investitilor.doc

    4/31

  • 8/16/2019 Eficienta Investitilor.doc

    5/31

    productiv sau neproductiv sau $ şi modernizarea celui e"istent şi prezintă următtrăsături'

    - durata de realizare a investiţiilor este relativ mare- investiţiile sunt resurse pe care societatea le consumă în prezent în ved

    satisfacerii unor nevoi viitoare- sursele de finanţare sunt indirect legate de fondul de amortizare şi pro

    agenţilor economici, de veniturile populaţiei şi implicit a statului

    >

  • 8/16/2019 Eficienta Investitilor.doc

    6/31

    Capitolul III - Clasificarea investiţiilor 7lasificarea investiţiilor se face după mai multe criterii'

    '( )u*ă structura in esti,iilor-- investiţii în maşini, utila%e, instalaţii şi linii tehnologice- lucrări de construcţii monta%-

    lucrări geologice pentru descoperirea de noi resurse şi rezerve de subsminerale utile- alte cheltuieli de investiţii (plantaţii pomicole până la trecerea lor pe

    cumpărarea şi creşterea animalelor până dau producţie).( )u*ă le%ăturile *e care le au cu obiectul *roiectat-

    - investiţii directe care se fac pentru obiectivul de bază- investiţii colaterale se referă la căi de acces, conducte de apă, gaz, etc- investiţii făcute pentru alte obiective economice

    /( )u*ă sursa 0e finan,are-- investiţii din surse proprii (din profit, din fondul de amortizare, din emi

    de acţiuni şi obligaţiuni sau obţinute din vânzarea unor utila%e mai vech- investiţii din surse atrase (credite bancare interne şi e"terne)- investiţii alocate de la bugetul de stat- donaţii, sponsorizări, operaţii de leasing

    1( )u*ă natura obiecti ului-- obiective noi- dezvoltări, modernizări, reutilări, retehnologizări şi reprofilări

    2( )u*ă o0ul 0e e3ecu,ie-- investiţii e"ecutate în antrepriză (acele investiţii făcute printr un a

    economic specializat)- investiţii e"ecutate în regie proprie- investiţii mi"te

    4( )u*ă sfera 0e acti itate căreia 5i sunt 0estinate-- investiţii productive- investiţii neproductive (sociale şi culturale)

    6( )u*ă ra urile beneficiare ale in esti,iei-- investiţii în industrie- investiţii în agricultură- investiţii în comerţ- investiţii în toate ramurile economiei naţionale

    7( )u*ă o0ul 0e constituire- investiţii nete, au ca scop creşterea capitalului fi" al stocur investiţii brute, pe lângă cele nete cuprind şi amortizarea capitalului fi" u

    ?

  • 8/16/2019 Eficienta Investitilor.doc

    7/31

    Capitolul IV- Eficienţa economică a investiţiei ficienţa economică a investiţiilor este redată de relaţia dintre rezult

    obţinute într o activitate economică şi cheltuielile efectuate pentru activeconomică respectivă

    e = efort efect

  • 8/16/2019 Eficienta Investitilor.doc

    8/31

    Capitolul V- Leasing-ul ca sursă importantă de finanţare a investiţiilor 6 sursă alternativă de finanţare pentru achiziţionarea de active este închei

    unor contracte de folosire a acelor active fără a le trece în proprietate7ea mai obişnuită formă de finanţare este leasing ul chiar dacă închirier

    active pe bază de contract este şi ea o formă destul de comună

    +iferenţa dintre cele două forme este că închirierea presupune oferirea pachet de servicii, de obicei de întreţinerea acestor active .easing ul poate fi determeni %uridici drept un contract între locator şi locatar, în vederea închirieranumit activ

    .ocatorul păstrează dreptul de proprietate asupra activului, dar conferă dreptfolosire al acestuia locatarului pentru o perioadă de timp asupra căreia s a căacord, în schimbul plăţii chiriei speciale

    În practică sunt cunoscute 4 tipuri de contracte de leasing'- leasing operaţional- leasing financiarLeasin%8ul o*era,ional 1 nu transferă nici riscurile, dar nici beneficiile implic

    de proprietate asupra activului încredinţat locatarului, locatorul fiind cel care suatât riscul de transferare cât şi cel de revânzare care decurge din proprietatea aactivului

    *cest leasing poate fi realizat pe o perioadă de timp mai mică decât dunormală de viaţă a activului

    Leasin%8ul financiar 1 permite locatorului să obţină peste investiţia iniţialăvenit suplimentar din plăţile la care s a căzut de acord în contract

    Riscurile pe care însă le suportă locatorul sunt cele legare de capacitate

    creditare, acestea fiind asociate cu capacitatea locatarului de a achita la timp stabilite prin contract *cest leasing este considerat un împrumut .easing ul în geste o componentă a finanţării investiţiilor de capital

    6peraţiunea de leasing este susţinută de mai multear%u ente'- reduce cantitatea iniţială de lichidităţi necesară pentru a finaliza proiectul- permite achitarea sumelor datorate din flu"urile de numerar generat

    proiectul de venit operaţional- e"istenţa unor posibile avanta%e legate de impozitare- firma are o mare fle"ibilitate în ceea ce priveşte elaborarea strategiil

    adoptarea deciziilor referitoare la investiţii7ontractul de leasing prezintă şi unele aspecte negative care sunt puternic le

    între ele, acesteas*ecte ne%ati e sunt'- firma nu poate beneficia de reevaluarea activelor- deoarece activele nu sunt proprietatea firmei acestea nu pot servi d

    garanţii bancare în cazul unui împrumutAaloarea ratei se trece pe cheltuialăAaloarea ratei 7heltuială

  • 8/16/2019 Eficienta Investitilor.doc

    9/31

    Capitolul VI – Indicatorii eficienţei economiceficienţa economică poate fi caracterizată prin mai mulţi indicatori'

    a) &ndicatori generali ai activităţii economice b) &ndicatori ai eficienţei factorilor de producţiec) &ndicatori de structură ai resurselor consumate şi indicatorii rezul

    obţinuted) &ndicatori specifici unor ramuri sau domenii de activitatea9 In0icatori %enerali ai acti ită,ii econo ice-

    - Rata profitului 1 reflectă capacitatea de a produce profit +e reg pentru aprecierea lui se ia în calcul profitul total obţinut şi resurconsumate

    # C profit netr = -;;

    cos•

    t Vn An C profit brut

    r C rata profitului

    b9 In0icatori ai eficien,ei factorilor 0e *ro0uc,ie-- Cheltuieli sau costuri la 1.000 lei producţie acest indicator e"primvolumul cheltuielilor efectuate pentru obţinerea unei producţivaloare de - ;;; lei

    Ca = -;;;•QC 7 C costul total

    D C valoarea producţiei4 roductivitatea muncii 1 e"primă eficienţa cu care este cheltui

    munca

    : = ! Q

    sau : = ! "

    D C valoarea producţiei obţinută ! C număr salariaţiE C cantitatea de produse obţinute(

    9 #radul de înzestrare tehnic al muncii 1 e"primă valaorea capitalulufi" care revine pe un anga%at *cest indicator ne dă un indiciu ddotarea tehnică şi nivelul tehnologiei dintr o societate comercială

    ; = ! $f 2f C capital fi"

    ! C număr salariaţi= roducţie la 1 000 lei capital fix 1 acest indicator ne arată ce valaor

    a producţiei se obţine la fiecare - ;;; lei capital fi"< f = -;;;• $f

    Q D C valoare producţie obţinută2f C capital fi"

    > rofitul la 1.000 lei capital fix 1 arată cât de eficient este utilizacapitalul fi" al unui agent economic'

    f = -;;• $f # C valoarea profitului

    2f C valoarea capitalului fi"F

  • 8/16/2019 Eficienta Investitilor.doc

    10/31

    ? %ndicele de valorificare a materiei prime 1 acest indicator ne aratăgradul de prelucrare al materiei prime

    I = & Q D C valoarea producţiei

    < C valoarea materiilor prime consumate@ Coeficientul de utilizare al materiilor prime e"primă raportul în car

    se află cantitatea de materii prime încorporate în producţia finicantitatea totală de materii prime utilizate

    %s = -;;•#t #f Gf Cgreutatea totală a produselor finite obţinut

    Gt Cgreutatea totală a materiei prime utilizateB Consumul specific 1 ne arată cantitatea de materie primă care

    consumă pentru fabricarea unei cantităţi de produscs = "

    &p

    i a re!ultatelor ob,inute7- indicatori de structură a forţei de muncă74 modul de folosire a timpului de muncă79 indicatori privind folosirea capacităţii de producţie7= balanţa timpului de lucru7> indicatorii de structură ce caracterizează resursele de ma prime

    7 - - #onderea muncitorilor în totalul salariaţiilor #- -;;•= !

    !mc

    4 #onderea personalului de conducere şi administraţie în numărul tosalariaţi#4C -;;• !

    !ca

    7 4 - &ndicele de utilizare a fondului de timp ma"im disponibiliu C -;;•

    d

    e

    f f

    f eCfond de timp efectiv

    f dCfond de timp disponibil

    4 &ndicele timpului utlizatie C -;;•

    d

    u

    t t tuC timp neutilizat

    tdC timp disponibil

    7 9 - #onderea capitalului fi" activ în totalul capitalului fi"f t C -;;•

    f

    a

    $

    $

    7 = - Gradul de programare a folosirii timpului disponibil-;

  • 8/16/2019 Eficienta Investitilor.doc

    11/31

    GC -;;•t

    p

    '

    ' 5 pC timpul programat5 tC timpul ma"im disponibil

    4 Gradul de folosire a timpului ma"im disponibilGdC -;;•

    d

    e

    '

    ' 5eCfond de timp efectiv lucrat

    5dCtimp disponibil

    7 > - #rocenta%ul materiilor prime din import sau deficitare în volumulmateriilor prime

    #C -;;• &

    & d < d Cvaloarea materiilor prime deficitare sau importat< C valoarea totala a materiilor prime

    4 #rocentul cheltuielilor materiale în costurile totale#C -;;•

    C

    C m 7 mC cheltuieli materiale7 C cheltuieli totale

    9 #rocentul producţiei de o anumită calitate în total producţie#C -;;•Q

    Q c Dc C producţia de o anumită calitateD Ctotal producţie

    09 In0icatori s*ecifici unor ra uri sau 0o enii 0e acti itate1. rocentul producţiei destinată exportului în producţia totală

    c = QQe De Cvaloarea producţiei destinată e"portulu

    D C producţia totală(. )portul valutar A =

  • 8/16/2019 Eficienta Investitilor.doc

    12/31

    Capitolul VII – Indicatorii de eficienţă economică a investiţiilor la nivel microeconomic

    .a nivel microeconomic întâlnim două categorii de indicatori'- &ndicatori cu caracter general4 &ndicatori de bază

    In0icatorii cu caracter %eneralcontribuie la formarea imaginii globale asupeforturilor făcute şi efectelor obţinute&ndicatorii cu caracter general sunt'1. Capacitatea de producţie 1 e"primă cantitatea ma"imă de producţie ca

    poate fi obţinută într o perioadă de timp în condiţii normale de funcţion(. !umărul de salariaţi 1 este dat de numărul de persoane de care este nev

    în viitorul obiectiv de investiţie*. Cheltuieli de producţie 1 cuprinde eforturile totale făcute de agent

    economic pentru a obţine producţia care urmează a fi realizată de viiobiectiv economic *cest indicator se poate calcula pe fiecare prod parte, sau pe întreaga producţie obţinută, iar nivelul acestui indicator trsă scadă de la o perioadă la alta*precierea acestui indicator se face cu a%utorul cheltuielilor la - ;; producţie obţinută sau ponderea cheltuielilor materiale în total costuri

    +. Valoarea producţiei 1 care însumează rezultatele economice ale investiţi pe o perioadă de timp, de regulă - an

    ,. rofitul 1 reprezintă efectivul net al activităţii intreprinderii pe tactivitate sau pe fiecare produs în parte În această situaţie se calculeaz profitului

    -. roductivitatea muncii 1 e"primă producţia care se poate realiza de salariat într o anumită perioadă de timp (ora) sau valaorea producţieirevine pe un salariat

    . Consumurile specifice 1 cuprind cantitatea de materii prime, materiacombustibil, etc care se consumă pentru obţinerea unui produs şiinfluenţează direct costul producţiei şi deci rentabilitatea viitorului obieconomic

    In0icatorii 0e ba!ă sunt'1. Valoarea investiţiei 1 cuprinde mărimea fondurilor necesare pentru realiza

    unui obiectivIt = I + $ c + Cs &t C investiţii totale

    & C investiţii iniţiale2 c C stocul de capital circulant neces pentru prima dotare7 s C cheltuieli cu anga%area salariaţilor

    (. /urata de execuţie a lucrării de investiţie 1 e"primă timpul necesar pentr punerea în funcţiune a noului obiectiv, iar în practică se caută soluţ punere parţială în funcţiune pentru obţinerea de profituri suplimentare

    -4

  • 8/16/2019 Eficienta Investitilor.doc

    13/31

    *. /urata realizării i funcţionării capitalului fix 1 această durată cuprinde'- perioada de proiectare şi elaborare a documentelor economice de investiţ- perioada de e"ecuţie a investiţiei- perioada de funcţionare a capitalului fi", care se împarte în 9 perioade'

    a) perioada până la atingerea parametrilor proiectaţi b) perioada normală de funcţionare

    c) perioada de declin+. %nvestiţia specifică 1 asigură compararea între efortul investiţional fă pentru realizarea unui produs obiectiv şi rezultatele obţinute e"primatecapacitatea de producţie

    Si = "i B Si = Q

    i 8i C investiţia specificăi C investiţiaE C cantitatea de produseD C producţia obţinută

    În cazul investiţiilor pentru dezvoltare, modernizare, retehnologizare'

    Si =;""

    ii − B Si =

    ;QQi

    i − Ei C capacitatea după modernizare

    E; C capacitatea înainte de modernizareEi E; Cdiferenţa dintre capacităţi

    În situaţia în care avem 4 variante de investiţii vom avea'

    Si = 1i

    1i

    ""

    % % −

    B Si = 1i

    1i

    QQ

    % % −

    ,. 'ermenul de recuperare al investiţiei 1 e"primă perioada de timp în care srecuperează din profit valaorea investiţiei totale, iar acest indicator cunoscut şi sub numele de H+urata de recuperare a investiţieiI

    T = i 5 C durata de recuperare a investiţiei

    i C investiţia# C profitul obţinut

    În situaţia în care avem investiţii făcute pentru modernizare dezvoltare, termenul de recuperare este investiţia supra diferenţa dintre perdupă modernizare minus perioada obţinută înainte de modernizareT =

    ;-

    % −

    -. Coeficientul de eficienţă economică a investiţiei 1 e"primă profitul anual carese obţine la - leu investiţiee =

    i B e ='

    - # C profite Ccoeficient de eficienţă economică a investiţi C investiţia

    -9

  • 8/16/2019 Eficienta Investitilor.doc

    14/31

    . Cheltuieli echivalente sau recalculate

    $ = /" /C i h

    •+i C investiţia7 h C cheltuieli anuale de e"ploatare+ C durata de funcţionare eficientă a obiectivului respec

    E C producţia obţinută+ C număr ani de funcţionare2. Randamentul economic al investiţiei 3 asigură comparaţia între profitul n

    obţinut şi efortul investiţional făcutR =

    % n 4 1 #n C profit net obţinut

    n C t 3 % & C investiţiaR =

    % % t − = -−

    % t #t C profitul brut

    R= -− %

    -=

  • 8/16/2019 Eficienta Investitilor.doc

    15/31

    Capitolul VIII - Indicatori specifici obiectivelor cu activitate de comerţ exterior 1. roducţia anuală destinată exportului

    < i = ∑=

    •n

    iii "

    -E C cantitatea

    # C preţ

    (. %mportul anual pentru producţie = ∑

    =

    •n

    iii m

    -< C valoarea importului anual

    mi C cantitate importată#i C preţul pentru fiecare material importat

    *. )portul valutar a) *nual

    A =

  • 8/16/2019 Eficienta Investitilor.doc

    16/31

    Capitolul I – !actorul timp utilizat "n actualizarea şi eficienţa economică ainvestiţiilor

    3actorul timp prezintă importanţă pentru activitatea de investiţii deoarece eo durată a procesului de materializare a investiţiei, o perioadă de timp planificată obţinerea unei producţii şi o perioadă de recuperare a cheltuielilor care se desfăşo

    timp .egătura dintre investiţie şi factorul timp este urmărită pe mai multe segmtimpii utilizaţi în procesul de investiţie sunt'

    - durata pentru proiectarea şi elaborarea documentaţiei tehnico 1 economic- durata de e"ecuţie a lucrărilor de investiţii pe şantier- durata atingerii parametrilor proiectaţi- durata recuperării fondurilor de investiţii cheltuite- perioada stabilită pentru restituirea creditelor- durata de funcţionare a obiectivului respectiv*vând în vedere cele de mai sus, observăm că până la momentul puner

    funcţiune a obiectivului respectiv se disting'a) +urata necesară pentru proiectarea şi elaborarea documentaţiei tehn

    economice b) +urata de e"ecuţie a lucrărilor de investiţie pe şantier#utem spune că*erioa0a a cuprinde'- perioada de timp din momentul luării deciziei de a investi până la înche

    elaborării documentaţiei de investiţii#utem spune că*erioa0a b'- începe cu amena%ările de şantier şi se încheie cu probele tehnolog

    punerea în funcţiune a obiectivului+e reţinut este faptul că în*erioa0a b eficienţa economică a investiţiei estinfluenţată de'

    - fondurile de investiţii alocate- durata de e"ecuţie a lucrărilor- modul de eşalonare a fondurilor de investiţii- capacităţile de producţie puse în funcţiune parţial în acest interval de timp

    +

    dg

    f 5&

  • 8/16/2019 Eficienta Investitilor.doc

    17/31

    # C momentul punerii în funcţiune a viitorului obiectiv de investiţiid C durata de e"ecuţie a investiţiei, a lucrărilor pe şantieru C momentul începerii restituirii creditelorf C perioada de garanţie din momentul punerii în funcţiune şi planificrestituirii creditelorA C momentul scoaterii din funcţiune a obiectului de investiţii sau a capit

    fi"+ C durata de folosinţă eficientă a capitalului fi" sau a obiectului de inverealizatAlocarea fon0urilor 0e in esti,ii *ot fi'Crescătoare, reprezentate grafic'

    &

    t; t- t4 t9 t)escrescătoare, reprezentate grafic'

    &

    t; t- t4 t9 tnifor e, reprezentate grafic'

    &

    t; t- t4 t9 t

    -@

  • 8/16/2019 Eficienta Investitilor.doc

    18/31

    Capitolul – #e$nica actualizării şi eficienţa economică a investiţiilor #rocesul investiţional se desfăşoară pe o perioadă de timp îndelungată pe

    proiectarea şi elaborarea documentaţiei, pentru e"ecutarea obiectivului şi pfuncţionarea utila%elor

    Remarcăm faptul că e"istă un decala% între momentul cheltuirii fondurilor

    investiţie şi perioada când se obţin efectele economice ale investiţeie#entru a efectua o comparaţie reală între efecte şi eforturi este necesar ca acsă fie aduse la acelaşi moment de referinţă, lucru care se realizează prin actualinvestiţiei

    5ehnica actualizării se bazează pe faptul că - leu cheltuit la începutul u perioade va aduce la sfârşitul perioadei IaL profit⇒ că după ItL ani va aduce (-:a)t lei profit

    În practică, dacă dorim să aducem sumele diniitor spre prezent vom folosfactorul 0e actuali!are, iar în cazul în care dorim să aducem sumele dintrecut în prezent folosimfactorul fructificare

    ; = t a )-(-

    + tC -→ n M C factorul de actualizaret C număr de ani

    ;D = @'+a9t tC ; N n MK C factorul de fructificareÎn ţările dezvoltate se consideră normal ca IaL să fie egal cu ;,->O 7ând

    pentru perioada analizată se previzionează procese inflaţioniste mari, modificări mratei dobânzii, coeficientul de actualizare se poate corecta în funcţie de aceste inflavând valoarea'

    a r* + r0 + rr r p C rata profitului

    r d C rata dobânziir r C rata riscului de investiţie

    -B

  • 8/16/2019 Eficienta Investitilor.doc

    19/31

    Capitolul I – Investiţiile "n modele de creştere economică#revizionările privind creşterea economică şi dezvoltarea au în ve

    fundamentarea deciziilor în domeniul politicii economice şi a guvernării, concreîn strategii şi tactici de orientare a activităţii agenţilor economici în decursulanumite perioade de timp

    '( o0elul lui oGn $eHnes 1 modelul de creştere al multiplicatoruluiÎn teoria sa 2ePnes pune accentul pe acţiunea legilor psihologice cum ar fi lînclinaţiei spre consum, legea imboldului spre investiţii şi legea înclinaţiei spre lichide

    În lucrarea sa I5eoria generală a folosirii mâinii de lucru, dobânzilor şi bani2ePnes susţine că, de regulă, odată cu creşterea sau reducerea venitului oamenii însă şi mărească sau să şi reducă consumul, dar într o proporţie mai mică

    Rezultă că la o anumită mărime a consumului determinat de înclicolectivităţii spre consum, nivelul de echilibru va depinde de investiţiile caredeterminate de imboldul la investiţii, care la rândul lor depind de eficienţa capitalu

    În modelul lui 2ePnes, venitul este privit din punct de vedere al cheltuie pentru consum şi pentru investiţii

    # = C + I 0 C venituriS = # ? C 7 C cheltuieli pentru consum⇒ S = I & C cheltuieli pentru investiţii

    8 C economiiÎn modelul lui, 2ePnes introduce raportul dintre variaţia veniturilor

    investiţiilor pe care le a notat cu ImL (multiplicatorul investiţiilor) =

    % 6

    *cest indicator ImL e"primă care este sporul de venit necesar pentru a asicreşterea investiţiilor cu o unitate

    +in relaţia multiplicatorului % 6

    ∆ ⇒ 6 ∆ = • % ∆ care arată că atunci când ar

    loc o creştere a investiţiilor şi venitul va creşte de ImL ori

  • 8/16/2019 Eficienta Investitilor.doc

    20/31

    6dată stabilit coeficientul capital se poate determina valoarea de invenecesară pentru obţinerea unui anumit venit

    $ n = b• Vn$ n+' = b• Vn+'În cazul acestui model investiţiile se referă la abaterea capitalului în funcţiu

    I = K $ n B K $ = $ n+' 8 $ n*cest model poate fi utilizat în condiţiile unei economii stabile când nu e"inflaţie, şoma%, crize economice şi dezvoltări instabile

    /( o0elul lui Clar *cest model are în vedere investiţiile şi veniturile de%a realizate, ele aflându

    relaţia'

    a =-−

    −nn

    n

    V V %

    a C acceleratorul

    In = a @Vn ? Vn8'9*cceleratorul în acest caz e"primă valoarea investiţiilor disponibile ca urm

    creşterii veniturilor cu o unitate*cest model este lipsit de valoare practică, nu poate fi aplicat deoa

    investiţiile realizate în anul InL, nu pot fi puse în funcţiune decât parţial în acelaşcu atât mai mult nu şi realizează efectele în acelaşi interval de timp

    1( o0elul lui )o ar+omar introduce noţiunea de productivitate a investiţiilorÎn acest model venitul este înlocuit cu nivelul capabilităţilor de prod

    realizate+acă folosim producţia în locul capacităţii de producţie, productivit

    investiţiilor se poate e"prima'M =

    % Q∆ Q D C variaţia producţiei

    & C investiţia#roductivitatea investiţiilor este inversul coeficientului capital introdus de

    arrodM =

    5 %

    7ele două modele au fost formulate în acelaşi timp şi deşi sunt asemănătoaşi conţinut al coeficienţilor cele două persoane au lucrat independent

    În literatura de specialitate cele două modele sunt cunoscute sub denumirarrod +omar2 ( o0elul lui Robert oloSolov porneşte în modelul propus de la relaţia'c =

    5

    α

    c Creprezintă rata de creştere a populaţiei ocupateα C ponderea fondului de investiţii în produsul naţio

    net b C coeficientul capital

    4;

  • 8/16/2019 Eficienta Investitilor.doc

    21/31

    În concepţia lui Solov echilibrul economic se realizează dacă e"istă o egaîntre ritmul de creştere a populaţiei ocupate şi ritmul de creştere a capitalului

    În cazul în care ritmul de creştere a capitalului este inferior ritmului de creş populaţiei ocupate'

    c 5

    α

    cu atât c este mai mic dintre raportul5

    α

    ceea ce are consecinţă folosireaineficientă a forţei de muncă

    !! 7)=α 3* C fond de amortizare

    b = !!

    C7 #!! C produs naţional net73 C capital fi"

    c = !! C7

    !! 7)

    = !! C7 !! 7)

    c =C7 7) =

    C7 %

    În practică se întâlnesc0ouă situa,ii'-) C%nd ritmul de creştere a populaţiei ocupate este superior ritmului de

    creştere a capitalului fix 'c

    ! ! ∆

    C7 C7 ∆

    În această situaţie avem de a face cu o utilizare necorespunzătoare a for

    muncă4) Creşterea numărului salariaţilor este inferioară creşterii capitalului fix 'c

    ! ! ∆

    C7 C7 ∆

    În această situaţie avem o supradotare cu utila%e#utem concluziona că pentru a avea o dezvoltare echilibrată a economiei se

    impune respectarea condiţiei'c =

    5

    α

    (

    4-

  • 8/16/2019 Eficienta Investitilor.doc

    22/31

    A L I C A Ţ I I

    - +ouă societăţi comerciale cu aceleşi profil de activitate prezintă următorii indieconomici'

    Nr(crt(

    )enu irea in0icatorilor PQ P#

    - Aaloarea capitalului fi" în f uncţiune 1 2f ;;; > ;9 !umăr salariaţi #ersoane ->; -@;= !umăr muncitori #ersoane -;; --;

    > Gradul de utilizare a capacităţii de producţie O B; B? #reţul de vânzare

  • 8/16/2019 Eficienta Investitilor.doc

    23/31

    d) Gradul de înzestrare tehnică a munciiM- C !s

    $f M4 C !m $f

    e) #roducţia la - ;;; lei capital fi"D-;;;2f C -;;;• $f

    Q

    f) #rofitul la - ;;; lei capital fi"#-;;;2f C -;;;#r • $f

    g) &ndicele de valorificare a materiei prime&v C &

    Q < C valoarea materiilor prime consumateh) 7onsumul specific

    7 s C " &p

    ;;; • B;O • -; ;;; ;;; C =; ;;; • -; ? lei7t C (- ?;;:>;;:- >;;:4; ;;;) • -; ;;; ;;; C 49 ?;; • -; ?

    -;;;•Q

    Cm C >;; ⇒ 7m C >;; • -; 9 • =; ;;; C 4; ;;; • -; ?

    An C (=; ;;; 49 ?;;)• -; ? C -? =;; • -; ?

    R p" C -;;-;?;;49

    -;=;;-??

    ?

    ••

    • C ?FO

    I0LAt C > ;;; • B>O• -; ;;; ;;; C =4 >;; • -; ? lei7t C (- B;;:?;;:- ?;;:49 9@>) • -; ;;; ;;; C 4@ 9@>• -; ?

    -;;;•Q

    Cm C >>;⇒ 7m C >>; • -; 9 • =4 >;; C 49 9@>• -; ?

    An C (=4 >;; 4@ 9@>)• -; ? C -> -4>• -; ?

    R pP C -;;-;9@>4@

    -;-4>->?

    ?

    ••

    • C >>,4>O b)

    IWL 7-;;;D C -;;;•QC t

    C -;;;-;;;;=;-;?;;49

    ?

    ?

    ••

    C >F;I0L 7 -;;;D C -;;;•Q

    C t C -;;;-;>;;=4

    -;9@>4@?

    ?

    ••

    • C ?==

    49

  • 8/16/2019 Eficienta Investitilor.doc

    24/31

    c)IWL V C

    !sQ C

    ->;

    -;;;;=; ?• C 4?? • -; ?

    I0L V C !sQ C

    -@;

    -;>;;=4 ?• C 4>; • -; ?

    d)

    IWL M" C !m $f

    C -;;-;;;;4; ?•

    C 4;; • -;?

    I0L MP C !m $f C

    --;

    -;;;;4; ?• C -B-,B- • -; ?

    e)IWL D-;;;2f C -;;;• $f

    Q C -;;;-;;;;4;

    -;;;;=;?

    ?

    ••

    • C 4 ;;;

    I0L D-;;;2f C -;;;• $f Q C -;;;

    -;;;;4;

    -;>;;=4?

    ?

    ••

    • C 4 -4>f)

    IWL #-;;;2f C -;;;#r

    • $f C -;;;-;;;;4; -;=;;-? ?

    ?

    ••

    •C B4;

    I0L #-;;;2f C -;;;#r

    • $f C -;;;-;;;;4;

    -;-4>->?

    ?

    ••

    • C @>?g)IWL &v C &

    Q C ??

    -;;;;4;

    -;;;;=;

    • C 4

    I0L &v C & Q C ?

    ?

    -;9@>49

    -;>;;=4

    • C -,B4h)IWL 7s C "

    &p C;;;=

    -;4-;;;;4; ?? •÷• C;;;=;;;-; C 4,>

    I0L 7 s C " &p C

    4>;=

    -;4-;9@>49 ?? •÷• C4>;=

    >,?B@-- C 4,@>

    4 6 societate comercială IWL la care valoarea investiţiei este de 4 -44 milioancapacitatea fizică este de -F,B miloane bucăţi pe an 8e cere să se deterinvestiţia specifică

    8i C"i %i 8i C investiţia specifică

    &i C investiţia totalăEi C capacitatea de producţieRE;OLVARE-8i C ?

    ?

    -;B-F

    -;-444

    • C -;@,-@ lei $ bucată

    4=

  • 8/16/2019 Eficienta Investitilor.doc

    25/31

    9 &nvestiţia alocată pentru modernizare, retehnologizare este de ?>B miliovaloarea producţiei după modernizare este de 4 ;?; milioane lei, iar înaintmodernizare aceasta fiind de - ?>; milioane lei 8ă se calculeze investiţia spec

    8i C;

    &mQQ mi −

    &m C investiţia alocată pentru modernizareDmi C valoarea producţiei după modernizare

    D; C valoarea producţiei înainte de modernizareRE;OLVARE-8i C ?

    ?

    -;)?>;-;?;4(

    -;?>B•−

    • C -,?; lei investit$ - leu producţie

    = .a o societate comercială s au propus două variante de investiţii în care' &- C @4;•-; ? lei şi #h- C -B4• -; ? lei &4 C ?B; • -; ? lei şi #h4 C -4> • -; ? lei 8e cere să sedetermine varianta preferată

    5 i C h % i 5 i C termenul de recuperare a investiţiei

    &i C valoarea investiţiei#h C profitul anual obţinutRE;OLVARE-5- C ?

    ?

    -;-B4

    -;@4;

    • C 9,F> ani

    54 C ??

    -;-4>

    -;?B;

    • C >,== ani

    > .a o societate comercială s au propus două variante de investiţii în care' &- C 4 ;;;• -; ? lei şi #h- C 9;; • -; ? lei &4 C - F9; • -; ? lei şi #h4 C =-; • -; ? lei7unoscând că durata normată de funcţionare a investiţiei în ambele variante es4; ani, se cere să se determine randamentul economic al celor două varianimplicit varianta cea mai bună

    R C -−t

    t

    %

    R C efortul economic#t C profitul total pe întreaga perioadă&t C investiţia totală

    RE ;OLVARE-#n- C 9;; • -; ? lei • 4; ani C ? ;;; • -; ? lei

    R - C --;;;;4-;;;;?

    ?

    ?

    −•

    • C 4 lei profit net la - leu investit ⇒ A4

    #n4 C =-; • -; ? lei • 4; ani C B 4;;• -; ? leiR 4 C -

    -;F9;-

    -;4;;B?

    ?

    −•

    • C 9,4> lei profit net la - leu investit

    4>

    ⇒ A-

  • 8/16/2019 Eficienta Investitilor.doc

    26/31

    ? *vând următoarea situaţie'Nr(crt(

    S*ecifica,ia V' V.

    - 7heltuieli cu achiziţia utila%elor şi realizareaobiectivului

    8e cere'a) să se determine valoarea investiţiei totale pe fiecare variantă b) să se determine valoarea investiţiei specifice pentru fiecare variantăc) ce variantă alege investitorulRE;OLVARE-&t- C - -;; : ?>; : >; C - B;; • -; ? lei&t4 C - 9;; : ?;; : -;; C 4 ;;; • -; ? lei8i- C

    -

    -

    " % t C

    ?;;>

    -;B;;- ?• C 94; ;;; lei $ bucată

    8i4 C4

    4

    " % t C

    @;;>

    -;;;;4 ?• C 9>; ;;; lei $ bucată

    @ 6 societate comercială doreşte e"tinderea printr o nouă secţie de producţiecare are două variante constructive'

    Nr(crt(

    S*ecifica,ia V' V.

    - &nvestiţia ;;4-;-;?>;-;F;; ??

    ••+•

    C 4F? ;;; lei $ bucată2 4 C

    -;>;;9

    -;-;B;;-;4;;- ??

    ••+• C 4?4 B>@ lei $ bucată

    B Xn investitor vrea să investească în situaţia în care întreaga producţie e"portată'- 7apacitatea de producţie totală' -B ;;; bucăţi $ an4 #reţ de comercializare a produsului la e"port' --,@Y $ bucată

    4?

    ⇒ A-

  • 8/16/2019 Eficienta Investitilor.doc

    27/31

    9 -@

    -;>;;9

    • C 4;; lei $ bucată

    -; &nvestiţia alocată pentru modernizare, retehnologizare este de - 9-?• -; ? lei şivaloarea producţiei după modernizare de = -4;• -; ? lei 8e cere să se calculezinvestiţia specifică ştiind că valoarea producţiei înainte de modernizare a fo9 9;; • -; ? lei

    8i C;- QQ

    % i−

    RE;OLVARE-8i C ?

    ?

    -;)9;;9-4;=(-;9-?-

    •−

    • C

    B4;

    9-?- C -,?- lei $ - leu producţie

    -- 6 societate comercială şi a propus două variante de investiţii'A-' &- C = ;;;• -; ? lei şi #h- C ?;; • -; ? lei $ anA4' &4 C 9 B?;• -; ? lei şi #h4 C B-; • -; ? lei $ an

    +urata de funcţionare în ambele variante este de =; ani 8ă se deterrandamentul economic al celor două variante şi care este cea mai bună

    R e C -−t

    t

    %

    RE;OLVARE-R - C -

    -;;;;=

    -;?;;=;?

    ?

    −•

    •• C > lei profit net

    R 4 C --;B?;9

    -;B-;=;?

    ?

    −•

    •• C @,9= lei profit net-4 Xnei societăţi comerciale i s au propus două variante de investiţii în care'

    4@

    ⇒ A4

  • 8/16/2019 Eficienta Investitilor.doc

    28/31

    A-' &- C - ==; lei şi #h- C 9?=• -; ? lei A4' &4 C - 9?; lei şi #h4 C 4>; • -; ? lei8e cere să se determine care variantă va fi preferată'5 C

    h %

    RE;OLVARE-

    5- C ??

    -;9?=

    -;==;-

    C 9,F> ani54 C ?

    ?

    -;4>;

    -;9?;-

    • C >,== ani

    -9 *vem următoarea situaţie'Nr(crt(

    )enu ire in0icator V' V.

    - 7heltuieli cu achiziţia utila%elor şi realizareaobiectivului

  • 8/16/2019 Eficienta Investitilor.doc

    29/31

    RE;OLVARE-2 - C

    -;>;;4

    -;-;@>;-;;;;- ??

    ••+• C-;>;;4

    -;>;;B ?

    • C 9=; ;;; lei $ bucată

    2 4 C-;;;;9

    -;-;B>;-;4;;- ??

    ••+• C-;;;;9

    -;@;;F ?

    •• C 949 999,9 lei $ bucată

    -> 8ocietatea comercială IWL prezintă următorii indicatori economico financiar costul materialelor' 4; ;;;• -; ? lei costul materiilor prime şi au"iliare la - ;;; lei producţie' =;; lei număr salariaţi' 4;; persoane preţul de vânzare' 4>• -; ? lei$bucată alte cheltuieli totale' F >;;• -; ? lei

    8ă se determine'a) capacitatea anuală de producţie b) rata profituluic) cheltuiela la - ;;; lei producţie

    d) productivitatea muncii pe salariate) indicele de valorificare al materiei primeRE;OLVARE-D C

    =;;

    ;;;-•Cm C=;;

    ;;;--;;;;4; ? •• C >; ;;; • -; ? lei

    a) E C#r

    Q C ??

    -;4>

    -;;;;>;

    • C 4 ;;; bucăţiAu C D 7t C >; ;;; • -; ? 1 4F >;;• -; ? C 4; >;; • -; ?

    b) r p C -;;>;;4F>;;4;

    • C ?F,> O

    c) 7 - ;;; C ;;;-•QCt C ;;;-;;;>;>;;4F • C >F; lei

    d) Vs C !sQ C

    4;;

    -;;;;>; ?• C 4>; • -; ?

    e) &v C & Q C ?

    ?

    -;;;;4;

    -;;;;>;

    • C 4,>

    -? 6 societate comercială se e"tinde, iar producţia acestei secţii se desface la e"p proporţie de ?;O şi se estimează o durată de funcţionare eficientă de -> ani

    capacitatea de producţie anuală' =;; bucăţi preţul de comercializare' = >;; ;;; lei$bucată

    4 ?=@ Y$ bucată materii prime importate pentru producţia e"portată' = ;;; Ug $ an preţul materiilor prime importate' > Y$ Ug

    semifabricate care se regăsesc în produsele e"portate şi care pot fi e"poindividual' 4B ;;; Y$an

    cheltuieli materiale totale' FB; ;;; ;;; lei >?; ;;; Y

    4F

    ⇒ A4

  • 8/16/2019 Eficienta Investitilor.doc

    30/31

    cheltuieli totale anuale' - 4;; ;;; ;;; lei @4; ;;; Y

    investiţia' - >;; ;;; ;;; lei utila%e pentru investiţie din import' -> bucăţi preţul utila%elor din import' -4 ;;; Y$bucată

    8ă se determine'

    a) producţia anuală destinată e"portului b) importulc) importul specificd) aportul anual valutare) aportul valutar specificf) aportul net valutarg) profitul în valută,h) cursul de revenire bruti) producţia e"portată la - ;;; lei investiţie %) importul pentru investiţiiU) importul specific pentru investiţiil) importul globalm) importul global specificn) aportul valutar globalo) termenul de recuperare al efortului valutarRE;OLVARE-a) De C ;,? • E • p C ;,? • =;; • = >;; ;;; C - ;B; ;;; ;;; lei

    DeK C ;,?• E • pK C ;,?• =;; • 4 ?=@ C ?9> 4B; Y

    b) C 4; ;;; Y

    c) bK C" & J C =;;?,;

    ;;;4;• C B9,9 Y$bucată (deci sunt necesare importuri de B9,9 Y

    d) *vK C DeK 1 ( 4B; 1 (4; ;;;:4B ;;;) C >B@ 4B;Y)

    e) avK Ce

    v

    " ) J

    C =;;?,;4B;>B@

    • C 4 ==@ Y$bucată

    f) *mK C DeK 1 7meK C ?9> 4B; 1 (;,?• >?; ;;;) C 4FF 4B; Y

    g) #vK C DeK 1 (7meK:7neK) C ?9> 4B; 1 (;,?• @4; ;;;) C 4;9 4B; Y

    h) Rb C Jee

    QQ

    C4B;?9>

    ;;;;;;;B;- C - @;; lei $ Y

    i) A e$- ;;; lei C ;;;-J

    • %

    Q e C ;;;-;;;;;;>;;-

    4B;?9>• C ;,=49Y$- ;;; lei investiţie

    9;

  • 8/16/2019 Eficienta Investitilor.doc

    31/31

    A e$- ;;; lei C ;;;-• % Qe C ;;;-

    ;;;;;;>;;-;;;;;;;B;-

    • C @4; lei $ - ;;; lei investiţie

    %) &i C -> buc • -4 ;;; Y$buc C -B; ;;; Y

    U) ii Ce

    i

    " %

    C =;;?,;;;;-B; C @>; Y$bucată

    l) &g C & : ani) C =B; ;;; Y

    m) ig C /" %

    e

    g

    • C ->=;;?,;;;;=B;

    •• C -99,99 Y$bucată

    n) *vg C %

    % / ) iv −• C;;;;;;>;;-

    ;;;-B;->4B;>B@ −• C ;,;;>@Y$- leu investiţie

    o) 5v Cv

    i

    )

    % C

    4B;>B@

    ;;;-B; C ;,9;? ani