22
Geometrie sacra – Modul 1 – Elemente de baza Despre geometria sacra Geometria sacra este stiinta arhetipurilor geometrice prin care se pot simboliza si sintetiza toate formele vizibile din universul cunoscut. Mai mult, combinatia de forme geometrice simple care sunt studiate si folosite in geometria sacra stau la baza generarii intregii creatii, incluzand chiar si planurile invizibile, spirituale, lumile spiritelor, a fiintelor de lumina si a Ingerilor. Geometria sacra, care pe drept cuvant isi onoreaza numele, surprinde realitati foarte profunde chiar din planurile esentiale, imediat sub planurile non-formale cauzale. Simplificarea constienta a complexitatii cosmice, facuta cu simtul sacrului, ne permite sa avem revelatii uimitoare despre adevarata noastra natura, despre sensul pe care trebuie sa-l urmam, despre evolutie si natura noastra profunda. Ne permita sa descoperim legile universal valabile, generale, care se aplica in orice domeniu, pe orice treapta evolutiva si in orice lume. Secretul geometriei sacre este surprinderea fortei spirituale pe care figurile geometrice simple o au, astfel cu un simplu cerc, daca ii percepem potentialul si incarcatura energetica putem crea o lume asemanatoare cu cea pe care o cunoastem, sau chiar o altfel de lume, mult diferita, care sa semene cu lumile extraterestre. Omenirea are o bogata traditie spirituala de studiu al acestor forme geometrice, in anumite traditii, era interzis sa se deseneze figurile primare de catre profani deoarece exista marele risc ca aceste simboluri sa fie desacralizate si descarcate prin utilizare profana de continutul puternic spiritual. Cheia fortei geometriei sacre 1

Elemente de geometrie sacra.doc

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: Elemente de geometrie sacra.doc

Geometrie sacra – Modul 1 – Elemente de baza

Despre geometria sacra

Geometria sacra este stiinta arhetipurilor geometrice prin care se pot simboliza si sintetiza toate formele vizibile din universul cunoscut. Mai mult, combinatia de forme geometrice simple care sunt studiate si folosite in geometria sacra stau la baza generarii intregii creatii, incluzand chiar si planurile invizibile, spirituale, lumile spiritelor, a fiintelor de lumina si a Ingerilor. Geometria sacra, care pe drept cuvant isi onoreaza numele, surprinde realitati foarte profunde chiar din planurile esentiale, imediat sub planurile non-formale cauzale. 

Simplificarea constienta a complexitatii cosmice, facuta cu simtul sacrului, ne permite sa avem revelatii uimitoare despre adevarata noastra natura, despre sensul pe care trebuie sa-l urmam, despre evolutie si natura noastra profunda. Ne permita sa descoperim legile universal valabile, generale, care se aplica in orice domeniu, pe orice treapta evolutiva si in orice lume. Secretul geometriei sacre este surprinderea fortei spirituale pe care figurile geometrice simple o au, astfel cu un simplu cerc, daca ii percepem potentialul si incarcatura energetica putem crea o lume asemanatoare cu cea pe care o cunoastem, sau chiar o altfel de lume, mult diferita, care sa semene cu lumile extraterestre. Omenirea are o bogata traditie spirituala de studiu al acestor forme geometrice, in anumite traditii, era interzis sa se deseneze figurile primare de catre profani deoarece exista marele risc ca aceste simboluri sa fie desacralizate si descarcate prin utilizare profana de continutul puternic spiritual. Cheia fortei geometriei sacre este tocmai surprinderea tainica a potentialului energetic si spiritual nelimitat pe care o forma geometrica simpla o ascunde. Nu este vorba nicidecum de o viziune simplista, infantila, este de fapt o exprimare a bogatiei simplificata, sintetizata, redusa la esente nu o saracie a spiritului. 

Datorita fortei incredibile, aceste simboluri geometrice erau pe larg folosite in vechime de catre magicieni, vrajitori, samani, yoghini, mistici si crestini. Se stie cat de des a fost folosit simbolul floarea vietii si in cat de multe traditii culturale si spirituale, raspandirea in timp si spatiu este suprinzatoare, sau gasit multe artefacte pe toata planeta, chiar din epoci diferite, asta ne arata trainicia si prospetimea incarcaturii spirituale a simbolului. Adaug aici celebritatea formei piramidale care da forta si trainicie constructiilor epocale din Egipt si nu numai. 

Este util de mentionat si torul ale carui proprietati uimitoare ne uimesc. Astfel torul se genereaza din el insusi prin rotire, se aduna in el si in acelasi timp se desface, posibil chiar la infinit. Descoperit de stiinta moderna ca forma a campului magnetic este inca insuficient studiat si utilizat pentru producerea energiei. Prin patrundere spirituala inefabila se poate percepe ca aceasta forma minunata poate

1

Page 2: Elemente de geometrie sacra.doc

sta la baza descoperiri generatoarelor de energie autointretinuta care vor avea nevoie in viitor numai de un impuls eletromagnetic de initiere. Geometria sacra ne aduce mai aproape de free energy de care avem atata nevoie in aceasta perioada. Nu in ultimul rand, in arhitectura si constructii geometria sacra se dovedeste un ajutor nepretuit, anumite forme geometrice primare precum si combinatia dintre ele pot conferi constructiilor robustete si frumusete realizate chiar cu putine materiale.

2

Page 3: Elemente de geometrie sacra.doc

Triskelionul - simbolul trinitatii primordiale

Triskelionul este un simbol format din trei spirale rotite cu 120 de grade si unite la periferie. Aceste trei spirale precum si modalitatea prin care sunt unite simbolizeaza trinitatea primordiala, Divinitatea perceputa in mod trinitar si unitar avand legatura cu Sfanta Treime din crestinism. Deoarece spiralele sunt unite la periferie, acest simbol cuprinde esenta trinitara precum si periferia planurilor de jos unite intr-un mod inedit. Forta de unitate si de completitudine a acestui simbol este uimitoare. Este un simbol pefect si complet, nu se mai poate adauga nimic la el si totusi el cuprinde totul. Deoarece spirala semnifica evolutia sub toate aspectele, triskelionul ne deschide catre o cale de evolutie spirituala completa, aflata sub semnul Trinitatii primordiale. Simbolizeaza si armonia din creatie, unitatea dintre centru si periferie, astfel nimic nu este in afara lui Dumnezeu. Triskelionul ne proiecteaza din starea de cadere si neputinta din planurile periferice catre insusi centrul Divin esential din care toate lucrurile au emanat. Astfel, acest simbol ne poate permite accesul catre parghiile de control ale manifestarii, chiar centrul de intersectie al spiralelor este punctul din care se poate actiona cu multa forta si succes, chiar paranormal, in planul fizic. Fiind incarcat de dinamism, simbolul ne poate pune in legatura cu insusi centrul vortexului universal prin care putem controla miscarea spiralata si destinul lumii in care traim.

Triskelionul este un simbol al druizilor care in vremurile de varf ale civilizatiei celtice ajuta la comuniunea cu Tripla Zeita si la indeplinirea ritualurilor de magie. Astfel, simbolul are mari puteri oculte magice, fiind foarte util la dezvoltarea puterilor paranormale. Stigmatizat de crestinism o lunga perioada de timp datorita abuzurilor dar si a fortei oculte pe care practicantii vechilor religii ale magiei le capatau, triskelionul este din ce in ce mai mult folosit in vremurile noastre.

3

Page 4: Elemente de geometrie sacra.doc

Simbolul yin yang - echilibrul contrariilor

Simbolul oriental yin-yang este un cerc impartit in parti egale prin alte doua cercuri mai mici care au la randul lor cate un cerc in centru. Astfel, unitatea primordiala, nediferentiata a cercului se imparte pentru prima data in doua parti opuse si complementare, masculin-feminin. Din jocul infinit al iubirii dintre aceste polaritati ia nastere ulterior manifestarile multiple ale vietii. Tot ce exista a fost creat din aceste doua polaritati primordiale.

Astfel simbolul yin-yang seminifica echilibrul si armonia perfecta, jocul si atractia contrariilor, oul universal care contine il el masculinul si femininul infinit creator. Tot ce ne aduce succes in aceasta viata este rezultatul imbinarii echilibrate ale energiilor yin-yang iar ce ne aduce esec, boala si suferinta este de fapt un dezechilibru yin-yang. Este fundamental sa echilibram aceste energii fundamentale in fiinta noastra pentru a atinge starea de plenitudine, armonie, succes si sanatate.

Curbele formate de cercurile din interior creeaza doua miscari de rotatie opuse, stimulate si amplificate de interactiunea yin-yang. Acest dinamism initial creeaza un vortex energetic armonizator care contribuie la dialogul si interdependenta activa dintre yin si yang. Cercurile mici din centru cercurilor mediane simbolizeaza femininul din insasi esenta masculinului precum si invers.

Steaua lui David - uneste cerul cu pamantul

4

Page 5: Elemente de geometrie sacra.doc

Steaua lui David este formata din doua triunghiuri echilaterale intersectate simetric, unul cu varful in sus iar celalalt cu varful in jos. Astfel, acest simbol unifica tendintele de aspiratie catre inalt cu coborarea in materialitate. Semnifica manifestarea Divinitatii in toate planurile de manifestare, celeste si materiale, in cele inalte precum si in cele joase. Deoarece triunghiul cu varful in sus este un simbol masculin iar cel cu varful in jos este feminin, Steaua lui David este un puternic simbol care unifica masculinul cu femininul, simbolizeaza intrepatrunderea si fuziunea perfecta intre masculin si feminin. Aceasta fuziune si unire formeaza prin intersectare sase triunghiuri echilaterale mai mici precum si un hexagon care le uneste, astfel acest tip de uniune este profund fecunda dand nastere la noi forme simetrice in manifestare.

Asociata in mod fortat cu aspecte negative, Steaua lui David a fost si va ramane un simbol minunat, plin de forta si energie, echilibrat si dinamic in acelasi timp. Dincolo de asocierile pe care le fac oamenii, Steaua lui David ne incarca cu o energie pura, izvorata din campurile energetice arhetipale universale ale geometriei sacre.

Floarea vietii - tiparul manifestarii

Floarea vietii este compusa din cercuri rotite si plasate la intervale

5

Page 6: Elemente de geometrie sacra.doc

egale. Initial acest simbol pleaca de la un simplu cerc si se poate extinde la infinit, formand astfel o tesatura simetrica si echilibrata fara de sfarsit. In tantra aceasta tesatura este fundalul pe care se deruleaza intreaga manifestare. Este strans legata de simbolistica cercului deoarece se genereaza cu ajutorul lui. Mai este legata si de hexagon si cu tesatura creata pe baza lui deoarece unind punctele de intersectie a cercurilor se obtin hexagoane. 

In forma sa cea mai simpla floarea vietii este compusa din 1+6 cercuri care formeaza asa numita "samanta a vietii", este componenta de baza a figurii care simbolizeaza si cele sapte zile ale creatiei. Continuand extinderea putem alege urmatoarele sase cercuri care formeaza asa numitul "ou al vietii".

Cercurile tangente in numar de treisprezece, luate de pe cele sase directii principale formeaza "fructul vietii". Unind cu linii punctele de intersectie putem obtine Steaua lui David si Cubul lui Metatron. Floarea vietii are numeroase variatiuni, se pot intercala cercuri intre cele primare sau se pot decala punctele de intersectie.

Datorita posibilitatii continue de-a se extinde, floarea vietii este expresia nelimitarii, a deschiderii totale catre infinit. Mai este si expresia conexiunilor multiple dintre elementele manifestarii datorita liniilor ce se pot trasa intre punctele de intersectie. Datorita puterii si simbolisticii sale cuprinzatoare, floarea vietii a fost folosita inca din timpuri stravechi in aproape toate marile religii ale lumii si a fost utilizata si analizata de multi intelepti, preoti, filozofi si artisti.

Crucea - simbolul crestinatatii

Crucea ne vorbeste despre potentialul multilateral perfect pe care il poseda fiinta umana fiind cel mai raspandit simbol religios. Formata dintr-o linie orizontala si una verticala, crucea unifica tendintele fundamentale de evolutie ale umanitatii, cea spre expansiune si acumulare cantitativa de pe orizontala cu cea de inaltare spre Divinitate si transcendenta. Mai veche

6

Page 7: Elemente de geometrie sacra.doc

decat crestinismul insusi crucea a fost folosita in aproape toate religiile stravechi fiind gasita in multe relicve ale culturilor preistorice. A fost folosita in combinatie cu alte figuri geometrice de baza printre care cel mai important este cercul. Crucea cu linia orizontala situata catre varful de sus, orienteaza ascendent, catre inalt, cea simetrica si pe verticala care are linia orizontala la mijloc semnifica echilibrul perfect al tendintelor si energiilor iar cea inversa este un simbol negativ deoarece orienteaza descendent privitorul, catre materialitate.

Crestinismul a incarcat si imbogatit foarte mult simbolismul crucii, astfel, simbolizeaza sacrificiul hristic precum simantuirea umanitatii. Crucea imparte planul in patru, simbolizand punctele cardinale, separarea dar si unificarea lor in centru. Crucea este pozitia in care Iisus Hristos a unit cerurile cu pamantul, reprezinta gestul de iubire catre umanitate, imbratisarea fara limite a mantuitorului. Este unirea vietii si a mortii iar prin asta transcenderea mortii si reinvierea in spirit. Aceasta unificare mantuitoare a fost posibila numai prin sacrificiul suprem. Este simbolul prezentei mantuitorului in aceasta lume precum si simbolul rascumpararii umane necesare in numele justitiei Divine. Deoarece prin acest simbol avem acces la reinviere crucea simbolizeaza pomul vietii in aceasta lume. Crucea uneste extinderea nelimitata si abundenta planurilor manifestarii cu directia orientata catre necunoscut, transcendenta si aspiratie catre esenta Divinitatii.

Hexagonul - simbolul creatiei si al manifestariiHexagonul este in legatura cu

numarul sase care semnifica manifestarea. Conform cu geneza biblica, lumea a fost creata in sase zile. Hexagonul umple frumos si intr-un mod unic intreg planul, astfel, asezand hexagoane pe fiecare latura se poate sa ne extindem la infinit. Reteaua astfel formata seamana cu o tesatura bine structurata, cu nivele intrepatrunse si strans unificate. Hexagonul are legatura cu retelele moleculare, cu celulele si cu formele de baza ale manifestarii. Hexagonul este format din doua

7

Page 8: Elemente de geometrie sacra.doc

triunghiuri echilaterale, unul cu varful in sus iar altul cu varful in jos. Triunghiul cu varful in sus este masculin iar cel cu varful in jos este feminin, cele doua fiind intrepatrunse, hexagonul simbolizeaza unirea masculin-feminin, erotismul, procrearea si fecunditatea. Hexagonul se poate obtine si din floarea vietii, astfel imprumuta mult din simbolismul acestui bine cunoscut simbol. Hexagonul unifica polaritatile intr-un mod foarte complex si cuprinzator. Hexagonul este si figura frumusetii datorita alcatuirii estetice unice.

Datorita echilibrarii complexe pe care o realizeaza, hexagonul este foarte util in vindecare. Este un bun afrodisiac, deoarece unifica multe aspecte opuse, confera erotismului valente sublime, unificandu-l cu planul afectiv. Deoarece semnifica moleculele si celulele de baza ale organismului poate ajuta orice proces de vindecare.

Pentagonul - simbol al perfectiunii umane

Pentagonul cu varful in sus este asociat cu forma corpului omenesc, simbolizand perfectiunea umana. Astfel, varful de sus reprezintă capul si relatia cu Divinitatea, transcendenta, varfurile urmatoare reprezinta mainile, controlul planului fizic si actiunea iar celelate doua de jos reprezinta picioarele, adica legatura cu planeta, radacina, vitalitatea si stabilitatea.Pentagonul cu varful in sus este simbolul aspiratiei catre inalt, al inaltarii catre Divinitate. Este plin de forta spirituala, este complex si dinamic. Pentagonul este inrudit geometric si simbolic cu steaua cu cinci

8

Page 9: Elemente de geometrie sacra.doc

varfuri. Unind toate varfurile pentagonului se obtine steaua care este un puternic simbol magic, poate chiar cel mai vechi si puternic dintre simbolurile magice. Inversata, steaua cu cinci varfuri este un simbol negativ care canalizeaza energiile descendent. 

Deoarece are o latura orizontala, de baza, figura semnifica si stabilitate, imbogatind astfel gama de semnificatii. Pentagonul este figura geometrica de aur deoarece contine in chip magic raportul de aur. Astfel, intersectia diagonalelor unui pentagon genereaza proportia de aur.

Deoarece pentagonul simbolizeaza perfectiunea umana se poate spune ca este o figura geometrica care favorizeaza si amplifica starea generala de sanatate si imbunatateste imunitatea.

Rombul - simbolul unificarii materiei cu spiritul

Deoarece rombul contine simultan directiile vertical si orizontal, se poate spune ca este simbolul unificarii materiei cu spiritul. Uneste cerul si pamantul, directia de inaltare, aspiratia catre Divinitate precum si directia orizontala, orientata catre materie. 

Deoarece varfurile reprezinta extremitatile crucii, se poate face o legatura stransa si directa dintre cele doua simboluri.Rombul este rerezentarea geometrica a unei legi universal Legea Corespondentei formulata de Hermes Trismegistus prin "Ceea ce este Sus este ca si ceea ce este Jos si ceea ce este Jos este ca si ceea ce

9

Page 10: Elemente de geometrie sacra.doc

este Sus". Reprezinta si unificarea aspectelor joase cu cele superioare, astfel unifica planul sexualitatii cu planul mental superior, functiile de asimilare cu cele de eliminare, stanga cu dreapta si masculinul cu femininul. Rombul sincronizeaza activitatea emisferelor cerebrale.

Desi are acelasi numar de laturi congruente ca si patratul, rombul este o figura dinamica, generatoare de energie si miscare. 

Rombul uneste si armonizeaza functiile de respiratie, digestie si de excretie. In stiinta traditionala orientala ayurveda se spune ca boala este un dezechilibru yin-yang (masculin-feminin), procesul de vindecare fiind de fapt procesul de re-echilibrare, astfel rombul este figura geometrica a vindecarii.

Patratul - simbol al stabilitatii si al materiei

Patratul simbolizeaza stabilitatea, soliditatea, materia, geutatea si inertia. Prin liniile verticale, se poate spune ca patratul are si un aspect dinamic, orientat vertical. Din cauza ca are toate laturile egale, patratul confera egalitate si congruenta.Are legatura cu cele patru directii fundamentale, sus-jos, stanga-dreapta precum si est-vest, sud-nord. Astfel, patratul este o figura deschisa catre spatiul exterior prin toate cele patru directii. Se potriveste perfect cu planul fizic cunoscut, planul cu 3+1 dimensiuni. Este foarte util in orice activitate pentru ca, confera o baza solida de sustinere, de exemplu in constructii.

10

Page 11: Elemente de geometrie sacra.doc

Patratul ofera posibilitatea matematica de-a obtine prin impartire si configuratii de numere, rezultate foarte precise, magice, cu efecte oculte tainice, care erau cunoscute foarte bine de magicienii si initiatii din trecut. Astfel, sunt cunoscute multe variante de patrate magice, care se pot imparti in serii uimitoare de numere.

Patratul confera vitalitate si stabilitate, este un bun revitalizant si revigorant al organismului. Este un remediu bun pentru fiintele dezradacinate, instabile, schimbatoare.

Triunghiul - simbol al focului

Deoarece are trei varfuri, triunghiul este in legatura cu cifra 3 si cu Trinitatea Divina. 

In multe traditii spirituale creatia este generata de trei aspecte fundamentale, a trei tendinte: plus, minus si neutru. Este un simbol al focului, al inteligentei si al gandirii patrunzatoare. 

Daca triunghiul este cu varful in sus va focalizeaza elanul si energia in acea directie, ascendent, fiind totodata un simbol masculin. Ne ajuta sa ne indreptam catre vibratiile elevate, catre sublimare, planuri spirituale superioare si transcendenta. Triunghiul cu varful in jos semnifica manifestarea, fecunditatea, este un simbol feminin. 

Baza triunghiului reprezinta stabilitatea, cele doua laturi laterale confera dinamism. Astfel, triunghiul contine in acelasi timp stabilitate, dinamism si forta de

11

Page 12: Elemente de geometrie sacra.doc

patrundere. Triunghiurile cu baza mai mare induc o stare de stabilitate, in timp ce triunghiurile cu baza mai mica sugereaza o miscare mai accentuata.

Este un remediu bun pentru obtinerea stabilitatii dar si a unui dinamism pentru persoanele inerte si inactive. Creste forta mentala de patrundere si dezvolta memoria.

Spirala - simbolul evolutiei

Asemanatoare in anumite privinte cu cercul, spirala preia din simbolistica lui. Deoarece se genereaza la fel ca cercul, dintr-un punct, dar cu o raza dinamica, care creste, spirala este simbolul evolutiei pe toate nivelele fiintei, in special cel spiritual. Urmand dinamica spiralei dinspre centru se obtine o evolutie cantitativa, o imbogatire orientata catre exterior, catre manifestare, catre periferie. De la periferie, dinamica spiralei ne conduce foarte usor si natural catre centru, catre esenta, fiind opusa labirintului din acest punct de vedere. Este un mijloc foarte bun de focalizare a atentiei, de centrare a energiilor perturbatoare, de optimizare a evolutiei si de reamintire a misiunii spirituale in aceasta viata.

Fiind complet deschisa, capabila oricand de crestere, simbolul spiralei ne poate scoate din ciclurile vicioase, autointretinute, in care am intrat. Ne poate deschide catre potentialul nostru infinit, ne forteaza cresterea si ne fereste de stagnare pe toate nivele fiintei. Este un remediu excelentimpotriva obsesiilor, a stereotipiilor, a viciilor si a tendintelor negative repetitive.

12

Page 13: Elemente de geometrie sacra.doc

O spirala foarte interesanta o reprezinta spirala de aur, logaritmica, bazata pe numarul de aur, aceasta are proprietatea de-a creste prin sferturi de cerc care se maresc la fiecare pas prin proportia de aur. Astfel ritmul de crestere, de evolutie, este in ritmul Universal primordial, chiar ritmul generat de Divinitate. Spirala de aur este simbolul evolutiei spirituale ideale, inscrise pe drumul optim, cel mai scurt catre Divin.

Ea exprima evolutia ideala in care fiecare pas continua in mod armonios pasul precedent, reflectand astfel o idee forta si o cadenta unica.

Deoarece o gasim in natura la fiecare pas, se poate spune ca ne poate imbunatati comuniunea cu natura si cu spiritele naturii. Foarte folosita in tehnica, in special in cadrul mecanismelor in miscare, datorita vortexului pe care il creeaza, spirala ascunde inca multe aspecte nedescoperite de fiintele umane.

Cercul - simbolul ciclurilor manifestarii

Cercul reprezinta manifestarea ciclica universala, eterna reintoarcere, dinamismul, repetarea si ritmul cosmic. In natura reprezinta alternanta zi-noapte, a fazelor lunii, a anotimpurilor precum si a zodiilor. 

Punctul central din cerc care paote fi asociat cu samanta care contine in sine in stare potentiala forma finala da nastere manifestarii prin rotirea razei in jurul sau. Are legatura cu Creatia cu lumea fenomenala, se poate spune ca este oul cosmic.

Cercul contine in sine expansiunea, directia centrifuga dar si contractia prin directia centripeta. Are legatura cu evolutia, cu exteriorizarea dar si cu interiorizarea in functie de directia razei generatoare. Deoarece contine un punct central are legatura cu esenta Cosmosului dar in acelasi timp si cu periferia prin circumferinta. Deoarece uneste atatea extreme are legatura cu totalitatea, cu unificarea si cu iubirea atotcuprinzatoare.

Din cauza ca fiecare punct de pe circumferinta este la egala distanta de centru, reprezinta echilibrul, egalitatea. Alt aspect, fiecare punct de pe circumferinta

13

Page 14: Elemente de geometrie sacra.doc

este inceputul si sfarsitul cercului, in felul asta, Creatia si orice fenomen sau obiect manifestat se intoarce in el insusi. In vechime era folosit un simbol denumit Uroborus cu un sarpe care-si inghite propria coada formand astfel un cerc. 

Este un bun remediu pentru persoanele care se simt mai mereu incomplete, dezechilibrate si care nu simt iubirea Divina si a celorlalti.

Linia - simbolul Infinitului

Linia este simbolul infinitului chiar daca este situata intre doua puncte. Matematic, chiar si linia limitata intre doua puncte este de fapt infinita deoarece contine un numar infinit de puncte indiferent cat de apropiate sunt capetele. Demonstratia acestei afirmatii se face daca impartim linia in doua, iar partile ramase le impartim din nou si din nou, gasim de fiecare data un punct in mijloc, putem repeta procesul la infinit. 

Fiind cel mai simplu element geometric dupa punct, linia are legatura cu esenta manifestarii formelor, sta la baza existentei formelor, fara ea, este imposibil de definit o forma. Este de fapt conturul fiecarei forme, delimitarea si separarea intre forme si mediu.

Este separarea si diferentierea primordiala, da nastere dualitatii impartind intregul in doua. Se spune ca la inceput Dumnezeu a tras linie si a impartit lumina de intuneric. Generarea Creatiei s-a facut prin linii de forta directoare.

Un alt aspect, aparent opus, al liniei este si legatura pe care o face intre puncte si intre forme, Creeza punti si unifica puncte de vedere diferite, este simbolul comuniunii, al comunicarii, al relatiilor interumane si al iubirii.

14

Page 15: Elemente de geometrie sacra.doc

Intreaga noastra lume se bazeaza pe jocul complex al liniilor, liniile bogat interconectate creaza o retea complexa, o urzeala Cosmica misterioasa prin care suntem interconectati cu tot ce exista. Daca ignoram aceste linii secrete de legatura sau chiar le "taiam" in mod constient sau inconstient ne adancim foarte mult in ego, ne separam ceilalti, de natura si de Univers.

O alta simbolistica interesanta o reprezinta continutul infinit al liniei limitate de doua capete. Intr-un anume sens fiinta umana este la fel, fiind limitati intr-un corp fizic, cu contur solid, suntem totusi nelimitati in cazul in care exploram in interior. Oricat ne-am analiza si ne-am aprofunda, oricat ne-am interoga fiinta interioara gasim noi aspecte, noi puncte de vedere, din ce in ce mai cuprinzatoare si mai profunde. Suntem limitati dar in acelasi timp infiniti in interior, in profunzime. 

Linia verticala reprezinta simbolul inaltarii, al ascensiunii catre Divinitate, cea orizontala reprezinta orientarea catre lume si societate. Este un remediu bun pentru persoanele care se simt rupte de ceilalti, de natura si univers. Confera directie, astfel este benefica pentru cei care nu-si gasesc calea.

Punctul - simbolul Unicului Dumnezeu

Punctul este centrul a tot ce exista, toata creatia graviteaza in jurul lui. Fiind imobil, miscarea complexa universala se realizeaza si se centreaza in jurul lui. 

Este centrul simetriei, unificarea contrariilor, a polaritatilor masculin-feminin, sus-jos, lumina-intuneric, bine-rau, viata-moarte. Punctul este sursa de unde totul ia nastere si in care totul se intoarce, este locul de explozie si implozie al Universului, este este simbolul constiintei supreme, nonformale si forta de legatura si coeziune a toate cate sunt. 

La inceput Unicul s-a impartit si proiectat pe sine insasi in toate diviziunile Sale, astfel s-a creat lumea numelor si a formelor, lume care se uneste inapoi in acelasi Unic Divin. Mandalele create de Emrys, au fara exceptie un punct unic de creatie care este si punctul de armonie, punctul de greutate al lucrarii. Daca ne focalizam atentia in acest punct central, generator, fara sa fim absorbiti de frumusetea din jur intram in comuniune cu Unicul Divin, este o modalitate foarte simpla si eficace prin care putem invata ce inseamna comuniunea cu Dumnezeu. 

Punctul este matematic mai degraba un element fara substanta si forma pentru ca nu are dimensiuni, este caramida care sta la baza spatiului si totusi nu este

15

Page 16: Elemente de geometrie sacra.doc

de gasit. Este legat intim cu invizibilitatea si cu omniprezenta Divina, este in totul si totusi nu este pe nicaieri. 

Este un foarte bun remediu pentru fiintele umane descentrate, defocalizate, cu tendinte de exteriorizare excesiva si imprastiate.

16