Plan de lecţie

SUBIECTUL: Elementele verbale ale comunicării. Monosemia şi polisemia

OBIECTUL: Limba şi literatura română

CLASA: a IX-a

PROFESOR: Cuncev Iulia

TIPUL LECŢIEI: reactualizarea cunoştinţelor

COMPETENŢE:

Generale:

C1- utilizarea corectă şi adecvată a limbii române în diferite situaţii de comunicareC4 –argumentarea orală sau în scris a unor opinii în diverse situaţii de comunicare

Specifice:

1.1 utilizarea adecvată a achiziţiilor lingvistice în receptarea diverselor texte;1.2 identificarea elementelor specifice din structura unor texte studiate;1.4 redactarea unor texte diverse;1.5 utilizarea corectă şi adecvată a formelor exprimării orale şi scrise în diverse situaţii;

METODE ŞI PROCEDEE DIDACTICE:

Conversaţia; Exerciţiul; Explicaţia; Problematizarea;

DESFĂŞURAREA LECŢIEI:

EVOCAREA

Notarea absenţelor , stabilirea ordinii , asigurarea celor necesare lecţiei .

Verificarea temei elevilor.

Elevii sunt rugaţi să prezinte formele comicului învăţate ora anterioară şi procedeele prin care acestea se formează.

Un elev va citi strofa din manual de la pagina 64. Se vor răspunde la cerinţele exerciţiului. Astfel se va descoperi că fiecare cuvânt poate fi folosit în mod diferit, transformat după bunul plac şi astfel se va ajunge la concluzia că există extrem de multe posibilităţi de comunicare prin cuvinte, prin elemente verbale.

Profesorul îi anunţă pe elevi că ora aceasta vor învăţa despre aceste cuvinte, aceste elemente verbale ale comunicării, categoriile în care se împart, cum pot fi recunoscute şi cum îşi pot aplica aceste cunoştinţe într-o comunicare cât mai eficientă. Se notează titlul lecţiei pe tablă: ELEMENTELE VERBALE ALE COMUNICĂRII

REALIZAREA SENSULUI

Se va nota definiţia cuvântului: cuvântul reprezintă o unitate complexă, realizată simultan ca unitate fonică (sunete), semnatică (sensuri) şi gramaticală (valoare morfologică). Cuvintele pot avea sens propriu şi sens figurat, pot fi polisemnatice, paronime, omonime, pot avea sinonime sau antonime.

Se va nota explicaţia fiecărui termen amintit la prezentarea noului conţinut. Sensul propriu (denotativ) reprezintă sensul obişnuit al cuvântului. Acesta se împarte în:

sens propriu de bază (picior – membru inferior al corpului)

sens propriu secundar (picior – piciorul mesei, al podului, etc.) Sensul figurat (conotativ) reprezintă sensul neobişnuit al unui cuvânt, folosit pentru a

forma o imagine artistică: „pe-un picior de plai”.

Polisemia/Monosemia. Cuvintele monosemnatice sunt cuvintele care au un singur sens: infarct, antibiotic, etc. 80% dintre cuvintele lexicului activ sunt polisemnatice (au mai multe sensuri). Exemplu: a ieşi – pe uşă, a ieşi medic, a ieşi din zăpadă, a ieşi în oraş, etc.

Paronimele. Sunt cuvinte foarte asemănătoare ca formă dar cu sens diferit. Exemplu: compliment/complement; a enerva/a inerva; literar/literal; original/originar, etc.

Sinonimele. Sunt cuvinte cu formă diferită dar cu sensuri echivalente sau identice. (ex. nea=omăt=zăpadă). Ele pot fi: sinonime totale (conţinutul este identic: mister=enigmă)

sinonime parţiale (au o componentă diferită a sensului: atostradă=?osea)

Antonimele. Cuvinte diferite ca formă ?i ca sens, antrenând poli complet opu?i (bun/rău) sau prezentând o antiteză a realităţii (deal/vale) Omonimele. Cuvinte cu aceeaşi formă dar cu sensuri diferite (lac, masă). În aceeaşi categorie apar şi:

omofonele (se aud la fel dar se scriu diferit): mai/m-ai

omografele (se scriu la fel dar se aud diferit): copii/copii

Se vor rezolva din manual următoarele exerciţii: 4 (pag 69), 3 (pag 68), 13 (pag 70), 14 (pag 70).

REFLECŢIAElevii sunt rugaţi să pună întrebări legate de nelămuririle lor cu privire la ora ce este pe punctul de a se încheia, iar profesorul le clarifică acestora nelămuririle.

EXTENSIUNEA Tema pentru acasă: Alcătui?i enun?uri cu următoarele omonime: lac, masă, mare, copii, companie; următoarele paronime: iminent/eminent; a apropia/a apropria; familial/familiar; original/originar; Demonstra?i polisemia următorului cuvânt: „a cădea”.