cap 1 introducere

cap 2 agricultura la nivelul ec nationale comparative cu ue

a) ponderea agriculturii in pib, vab, importuri si exporturib) consumul de imputuri la hectar c) valoarea prod la hectar si suprafata medie pe ferma

cap3 resurse agricole Romania comparative cu uea) suprafata agricola pe categ de folosintab) mecanizarea agriculturiic) chimizaread) irigatii

cap 4 rezultatea) prod medie la principalele produse vegetal – porumb, sfecla de zahar, fl. soare, legume, graub) productia totala pe loc la principale produsec) prod medie la principalele prod de origine animald) prod total ape loc la principalele prod de origine vegetala

cap 5 consumul alimentar la principalele produsecap 6 concluzii

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE BUCURESTI

FACULTATEA ECONOMIA AGROALIMENTARA SI A MEDIULUI

Prof. coordinator: Florentina ConstantinStudenti: Stetco Claudia Ghintuiala Mihai Gheorghe AlexandruGrupa 1314, Seria B

Importanta agriculturii in Romania comparativ cu Uniunea Europeana

Uniunea Europeana a fost creată în perioada care a urmat celui de-al Doilea Război Mondial. Uniunea Europeană este o uniune economică și politică, dezvoltată în Europa. Originile Uniunii Europene se trag de la Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO) și din Comunitatea Economică Europeană (CEE), formată din șase state în 1958.

În prima etapă, s-a pus accent pe consolidarea cooperării economice: ţările implicate în schimburi comerciale devin interdependente din punct de vedere economic şi astfel se evită riscul izbucnirii unui nou conflict. În 1958 este creată Comunitatea Economică Europeană (CEE), care, iniţial, a contribuit la intensificarea cooperării economice între şase ţări: Belgia, Germania, Franţa, Italia, Luxemburg şi Ţările de Jos. Urmează crearea unei pieţe unice de mari proporţii, care continuă să se dezvolte către valorificarea întregului său potenţial.

În anii următori Uniunea Europeană s-a lărgit prin aderarea unor noi state membre și și-a crescut puterea prin adăugarea de domenii economice, sociale și politice în abilitățile sale. Tratatul de la Maastricht a înființat Uniunea Europeană sub prezenta denumire în 1993.

In cei 50 ani de existenta au avut loc 6 valuri de aderare:

1973: Danemarca, Irlanda si Marea Britanie 1981: Grecia 1986: Spania si Portugalia 1995: Austria, Finlanda si Suedia 2004: Republica Ceha, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia,

Slovacia, Slovenia, Ungaria; 2007: Bulgaria si Romania. 2013 Croatia

In prezent, Uniunea Europeană este o uniune economică și politică, dezvoltată în Europa, ce este compusă din 28 state.

Agricultura la nivelul economiei nationale comparative cu Uniunea Europeana

Agricultura joacă un rol strategic în toate ţările lumii, întrucât este principalul sector responsabil de securitatea alimentară a populaţiei, având totodată o contribuţie specială la procesul general de dezvoltare economică durabilă şi de protecţie a mediului. Spre deosebire de majoritatea ţărilor UE, agricultura a fost şi continuă să fie un sector de primă importanţă în România, atât prin contribuţia sa în economie, cât şi ca pondere a populaţiei ocupate şi, din acest motiv, sursă se speranţe şi de deziluzii deopotrivă. Permanent supuse evaluărilor şi analizelor, performanţele sectorului agricol românesc rămân relativ modeste, în contrast cu potenţialul său natural şi cu aşteptările populaţiei ca agricultura să-şi ajusteze rapid structurile sub influenţa politicii agricole comune, prin facilitarea finanţării sistemului, inclusiv asigurând investiţiile necesare creşterii, dar şi să introducă continuitate şi consistenţă în măsurile luate de decidenţi. România este unul din statele europene care se bucură de o bună înzestrare în ceea ce priveşte resursele de teren, apă şi resurse umane. Cu toate acestea, până în prezent, aceste avantaje au avut doar o influenţă limitată în ceea ce priveşte generarea unei dezvoltări semnificative şi restructurări în agricultură şi în zonele rurale. Definirea locului economiei agroalimentare, în general, şi a agriculturii în special, în ansamblul economiei naţionale poate fi realizată prin intermediul unui panel de indicatori sintetici relevanţi, referitori la resurse şi input-uri, pe de o parte şi la rezultate şi output-uri, pe de altă parte. România se bucură de un potenţial de dezvoltare important, deși insuficient exploatat. Cu o suprafaţă totală de 238 mii km şi o populaţie de 19,04 milioane de locuitori, România, este ca mărime, cel de-al doilea nou stat-membru al Uniunii Europene, după Polonia. Ea reprezintă 6% din suprafaţa totală a Uniunii Europene şi 4% din populaţia acesteia.

Din perspectiva contribuţiei agriculturii în economie, se constată convergenţa către media Uniunii Europene (de 1,7%), pentru prima dată aceasta coborând sub 10% în 2005 şi ajungând la 6,5% în 2010. În acelaşi timp, o dificultate majoră în aspiraţiile de convergenţă din perspectiva veniturilor rămâne forţa de muncă din agricultură, mult supradimensionată în comparaţie cu standardele UE. Deşi aflată într-un proces de diminuare, populaţia ocupată în agricultură şi silvicultură reprezenta în 2010 aproximativ 19% din totalul populaţiei ocupate, un decalaj foarte mare faţă de media UE-27 (4,7%) şi chiar faţă de noile state membre (de exemplu, Polonia: 10,1%; Ungaria: 5,5%; Bulgaria: 14,7%), nemaivorbind de ţări precum Franţa (cu 2,6%), Regatul Unit (1,9%) sau Germania (cu 1,8%). Agricultura rămâne captivă deficienţelor majore ale structurilor sale de proprietate şi exploatare, cu o polarizare excesivă, şefi de exploataţie cu vârste înaintate, ceea ce duce la perpetuarea relaţiilor de tip non-comercial, productivitate scăzută a muncii şi randamente modeste pe hectar, adică la decapitalizare şi stagnare. Agricultura reprezintă un sector de primă importanţă în România, atât prin contribuţia pe care o are în economia naţională, cât şi prin rolul său social vital. Cu o contribuţie de 6,7% la valoarea adăugată brută (VAB) naţională, raportat la nivelul anului 2010, agricultura a jucat dintotdeauna un rol important pentru economia României.

Analizând gradul de compatibilitate al agriculturii şi economiei rurale româneşti cu cea europeană (UE), se constată diferenţe sau discrepanţe între România şi UE. Gradul de compatibilizare a agriculturii României cu cea din UE este încă redus. Deficitul de compatibilitate înregistrează diferenţe mari, astfel: la producţia de cereale, (kg/ha) ................................ 0,52 (52%) la valoarea producţiei agricole, (€/ha) ..................... 0,32 (32%) la formarea brută de capital, (€/ha) .......................... 0,35 (35%) la contribuţia agriculturii în formarea PIB, (%) ...... 4,5–6,0%.

Contribuţia agriculturii României în Produsul Intern Brut (PIB) a fost întotdeauna ridicată. Ponderea înregistrată a scăzut, în ultimul deceniu, însă oscilaţiile producţiei agricole induc încă variaţii semnificative ale PIB. Astfel, dacă la începutul anilor 2000, contribuţia agriculturii României în VAB (valoarea adăugată brută a agriculturii, silviculturii și pescuitului, raportată la totalul valorii adăugate brute) era aproape de 12%, evoluţia sa se situează în prezent pe o curbă descendentă, pentru prima dată coborând sub 10% în 2005 şi atingând nivelurile minime de 6,5% în 2007 şi de 6,7% în 2010.

Specificare 2000* 2007 2008 2009 2010 2011ROMANIA

% agriculturii in PIB 5.1 6 5.4 2.7 5.9% agriculturii in importuri 12.5 7.7 9.8 8.4 8.2% agriculturii in exporturi 11 6.6 7.8 8.5 9% agriculturii in populatia ocupata 29.5 28 29.1 19.1 32.6

UE-27% agriculturii in PIB 1.7 1.2 1.2 1.1 1.2 1.2% agriculturii in importuri 5.7 7.4 5.7 7.8 6.7 8.6% agriculturii in exporturi 6.2 8.4 6.3 6.8 6.6 9.2Forta de munca 4.3 5.6 5.4 5.1 4.7 5.3DECALAJE(+/-)% agriculturii in PIB 3.9 4.8 4.3 1.5 4.7% agriculturii in importuri 5.1 2 2 1.7 -0.4% agriculturii in exporturi 2.6 0.3 1 1.9 -0.2% agriculturii in populatia ocupata 23.9 22.6 24 14.4 27.3

*Romania nu era stat membru UE *Uniunea Europeana era formata din 15 state

Din perspectivă cantitativă, caracteristica esenţială a perioadei 1990 – 2011 este aceea că, pe ansamblul economiei, valoarea adăugată brută a înregistrat 14 ani de recul (1990 – 2003), abia începând cu 2004, fiind depăşit nivelul anului 1989, trendul menţinându-se, cu mici fluctuaţii anuale, până în anul 2011, când economia naţională genera un VAB cu 29,7% mai mare decât în 1989. În acelaşi timp, caracterul de „buffer social” căpătat de agricultură în întreaga perioadă analizată poate fi ilustrat prin faptul că din cei 22 de ani, doar în doi ani (2000 şi 2007) volumul VAB din agricultură s-a situat sub nivelul anului 1989, iar în anul 2011, agricultura genera cu 21,9% mai multă valoare adăugată brută decât în 1989. Trebuie făcută observaţia că valoarea adăugată brută din agricultură a înregistrat această evoluţie nu din motive de performanţă tehnico – economică, ci, mai degrabă din cauză că, în acest sector este antrenat

încă un mare volum de forţă de muncă dar slab remunerată şi deficitar înzestrată cu factori de producţie sporitori de randamente la hectar sau pe cap de animal.

Luând în calcul faptul că la începutul anilor 2000 contribuţia agriculturii în VAB (valoarea adăugată brută a agriculturii, silviculturii și pescuitului raportată la totalul valorii adăugate brute) era aproape de 12%, evoluţia sa se situează în prezent pe o curbă descendentă, pentru prima dată coborând sub 10% în 2005 şi atingând nivele minime de 6,5% în 2007 şi de 6,7% în 2010. Ponderea sectorului agricol rămâne, totuşi, de peste 3 ori mai mare decât media europeană a UE-27 (de 1,7%)(Sursa: Studiul Comisiei Naționale de Prognoză ”Consolidarea exploatațiilor agricole”, 2012)

În 2011, conform Eurostat, agricultura UE‐27 a generat 149 miliarde de euro valoare adăugatăbrută, ceea ce reprezintă o creștere de 6% față de anul 2010 și o creștere de 9,3% față de nivelul anului 2001.

Evoluția valorii adăugate brute a producției agricole (mil.euro)

2012 - date provizorii; Sursa: Eurostat, iunie 2013. Raportat la media UE‐27, la nivelul anului 2011, agricultura României a generat 8,3 miliardeeuro valoare adaugată brută, reprezentând 5,59% din VAB a UE‐27, ceea ce situează Româniape locul 6, cu o creștere de 7,9% față de anul 2010. Ponderea sectorului agricol în economiaRomâniei rămâne dublă faţă de media statelor care au aderat la UE în 2004 (Polonia şi Ungariaau înregistrat, în 2010, o contribuţie a agriculturii de 3,5%) şi chiar de peste trei ori mai maredecât media europeană (1,7%, în UE‐27).

În ceea ce privește forța de muncă din agricultură, aceasta este mult supradimensionată în comparaţie cu standardele UE, populația ocupată în mediul rural și în sectorul agricolmenținându‐se la un nivel constant ridicat, în perioada 2007‐2011

Evoluția principalilor indicatori ai potenţialului uman în agricultura României, în perioada 2007‐2011

Sursa: Publicația statistică “Forța de muncă în România: ocupare şi șomaj” (2003‐2011), INS, 2012.

Populația ocupată în agricultură şi silvicultură, reprezenta, în 2010, aproximativ 19%5 din totalulpopulației ocupate din România, un decalaj foarte mare faţă de media UE‐27 (4,7%) şi chiar faţăde noile state membre (spre exemplu, Polonia: 10,1%; Ungaria: 5,5%; Bulgaria: 14,7%),nemaivorbind despre țări precum Franța (cu 2,6%), Regatul Unit (1,9%) sau Germania (1,8%).Numărul mare al populației care lucrează în activităţi agricole în agricultură și silviculturăconstituie un prim indiciu al nivelului scăzut al productivității muncii şi șomajului mascatexistent în acest sector.

Comerţul exterior agroalimentar Locul economiei agroalimentare în economia naţională poate fi evidenţiat şi din perspectiva racordului acestui sector la fluxurile comerciale internaţionale ale României (Anexa 1.19). Caracteristica esenţială a comerţului exterior, în perioada 1990 – 2011, a fost că ponderea agregată a exporturilor agroalimentare în totalul exporturilor a fost de 5,9 %, cu 1,4 % inferioară ponderii importurilor agroalimentare. Mod de a spune că, practic, racordul extern al economiei agroalimentare s-a realizat preponderent prin importuri – doar în 4 ani (1996, 1997, 2008, 2010) din cei 22 de ani ai intervalului de timp acoperit, ponderea importurilor agroalimentare (situată între 5,7 % în 2008 şi 15,9 % în 1992) a fost inferioară ponderii exporturilor (situată între 1,4 % în 1990 şi 8,9 % în 2011).

Consumul de imputuri la hectar

Folosirea input-urilor în agricultura României este mai puţin intensă sub aspect cantitativ faţă de situaţia alte ţări din UE-27, iar acest lucru reprezintă una din cauzele care generează diferenţele de productivitate la nivelul produselor vegetale dar şi a celor animale. Astfel, faţă de media europeană, în România, cheltuielile la hectar cu input-urile sunt mai mici cu 46%, cele mai mari decalaje înregistrându-se la îngrăşăminte chimice, produse de protecţia plantelor şi servicii agricole, în anul 2011. De asemenea, consumul de capital fix la hectar a fost cu 40% mai mic în România, faţă de media UE-27 Consumul cantitativ de îngrăşăminte chimice a crescut modest în ultimii 7 anii, doar cu 6% în 2011 faţă de anul 2005. De asemenea, a crescut modest, dar s-a modernizat constant, parcul de maşini agricole, în principal şi datorită fondurilor alocate din programele SAPARD şi PNDR, destinate modernizării

exploataţiilor agricole. Astfel, faţă de anul 2005, în anul 2011 numărul de tractoare fizice a crescut, modest, cu 6%, iar cel al combinelor autopropulsate pentru cereale cu 1%. În ce priveşte consumul de seminţe la hectar, valoarea acestuia depăşeşte media europeană în 2011 (72,1 euro/ha în România şi 64,8 euro/ha in UE-27), probabil datorită preţurilor mai ridicate practicate de dealeri în ţara noastră. Piaţa românească a seminţelor certificate este dominată de soiuri şi hibrizi străini. Multiplicarea varietăţilor de seminţe autohtone este deficitară datorită dificultăţilor de dotare şi finanţare cât şi tehnologiilor de marketing. De exemplu, avem sectoare cum ar fi cel legumicol unde producţia industrială se face folosind doar seminţe din import, multiplicarea varietăţilor locale fiind aproape inexistentă. În acelaşi timp, pentru producerea legumelor la scară mică, micii fermieri folosesc de regulă seminţe necertificate sau aduse din ţările vecine (din Bulgaria pentru cei din sudul ţării)

Cheltuielile la hectar cu input-urile în România faţă de media europeană, 2011

Valoarea productiei la hectar si suprafata medie pe ferma

Conform Agricultural Census 20107, în UE‐27 se înregistrau, în 2010, un număr de aproape 12milioane de ferme. Aceste ferme acopereau o suprafaţă de 170 milioane de hectare (1,7 milioane km, 40% din teritoriul UE‐27), suprafaţa medie a unei ferme fiind de 14,3 ha. Din cele aproximativ 12 milioane de ferme existente în Uniunea Europeană, în anul 2010, maimult de 3,85 milioane (32%) sunt în România, fapt ce relevă amploarea fenomenului de fragmentare a exploatațiilor agricole românești, cu consecințe negative asupra performanțelor economice și stării generale de evoluție și de dezvoltare a acestora.

După cum se poate constata din graficul de mai sus, fermele agricole din România, Italia și Poloniatotalizează împreună 58% din numărul total de ferme, la nivelul UE‐27, în 2010. Distribuțiasuprafeţei agricole utilizate nu este omogenă la nivelul UE. Astfel, 49% din numărul totalde ferme au mai puţin de 2 hectare şi reprezintă 2% din total . Pe de altă parte, 325.000 deferme UE (3% din total) deţin o suprafaţă de cel puţin 100 de hectare (264,6 ha, în medie) şitotalizează 50% din suprafaţa totală, la nivelul UE‐27.

Dimensiunea medie a unei ferme în UE‐27 este de 14,3 ha, iar în România de 3,45 ha (de peste 4 ori mai mică), fapt ce influențează negativ punerea în valoare a resurselor agricole și rurale disponibile, cu efecte nefavorabile asupra economiei rurale şi asupra veniturilor agricultorilor.

Numărul de ferme în UE‐27 și în România, în funcție de mărimea acestora, în anul2010 (%)

Sursa: Prelucrare după datele Eurostat

În România, producţia agricolă se bazează, în special, pe fermele de mici dimensiuni, ferme de semi‐subzistenţă, cu mai puţin de 1 UDE. Până acum, măsurile sociale din agricultură au făcut ca acest sector important al economiei naţionale să nu fie competitiv. Performanța agriculturii în România este afectată grav de fragmentarea excesivă a proprietății (3.859 mii ferme, în 2010, faţă de 3.931 mii ferme, în 2007 ‐ cu nici 2% mai puţin), în condiţiile în care un procent de 93% din numărul total de ferme româneşti aveau, în 2010, o suprafață mai mică de 5 hectare și dețineau 29,6% din totalul suprafeţei agricole utilizate (prin comparaţie, ponderea fermelor sub 5 hectare, la nivelul UE‐27, este de 69%, iar suprafața utilizată de 6%). În consecință, mărimea actuală a exploatațiilor agricole nu favorizează punerea în valoare cu eficiență a resurselor disponibile în agricultură, ceea ce are efecte negative asupra economiei rurale și asupra veniturilor agricultorilor. De aceea diminuarea numărului de ferme care practică o agricultură de subzistenţă ar trebui să constituie unul dintre obiectivele principale ale politicii de dezvoltare rurală, dacă se urmăreşte ca agricultura românească să existe şi să influenţeze piaţa comunitară. Pe de altă parte, un număr de 13.740 ferme mari din România (0,4% din total) exploatau, în 2010, o suprafaţă de 6,5 milioane hectare (48,9% din SAU totală), mărimea medie a unei ferme fiind de 474 ha (faţă de 265 hectare media europeană). Ponderea exploatațiilor peste 100 hectare se situează la 2,7% la nivelul UE‐27, 18,3% în Franța, 11,2% în Germania și 21% în Marea Britanie.

Din punct de vedere al producţiei vegetale, perioada 2005-2012 pune în evidenţă o tendinţă de diminuare a suprafeţelor cultivate cu principalele culturi în majoritatea statelor membre. Astfel, suprafaţa cultivată cu cereale (total cereale) s-a diminuat în anul 2012 faţă de 2005 cu procente care oscilează între -0,9% (Danemarca şi Slovacia) şi -36,1% în Cipru. Şi în România, suprafaţa cultivată cu cereale a înregistrat un recul de 7,4 procente în perioada analizată. Ca suprafaţă cultivată în anul 2012, România se clasează pe locul 5, după Franţa, Polonia, Germania şi Spania Din punct de vedere al producţiilor obţinute la produsele analizate mai sus, perioada 2005-2012 se caracterizează în România printr-o tendinţă de diminuare a producţiei totale la cereale (-35%), grâu (-2%) şi cartofi (-34,1%). La polul opus, producţia de floarea soarelui, rapiţă şi sfeclă de zahăr înregistrează o uşoară creştere, cu procente care variază între 1.3% (sfecla de zahăr) şi 7,9% (rapiţă).

Comparativ cu celelalte state membre, în anul 2012, România se clasează pe locul: 5 la producţia de cereale după Franţa, Germania, Polonia, Marea Britanie şi Spania; penultimul loc la sfecla de zahăr 5 la producţia de grâu după Franţa, Germania, Marea Britanie şi Polonia, în anul 2011; 13 la producţia de rapiţă 6 la producţia de cartofi după Germania, Olanda, Franţa, Marea Britanie şi Belgia; 2 la producţia de floarea-soarelui după Franţa.

Ca indicator de efect, valoarea producţiei agricole vegetale, exprimată în preţuri la poarta fermei, a înregistrat în anul 2012 comparativ cu anul 2005 o creştere pe ansamblul UE-27 cu 25,4%, cu procente care oscilează de la un stat la altul, cuprinse între -14,9% (Grecia) şi 116,3% (Letonia). În România, valoarea producţiei agricole vegetale, în preţuri la poarta fermei, s-a majorat cu 17,9%, respectiv cu 7,5 puncte procentuale sub media UE-27

Producția de cereale este fluctuantă, de la un an la altul fiind practic dependent de condițiile climatice (spre exemplu, producția totală de cereale pentru boabe a înregistrat un plus de 13 milioane tone, în 2011, în condiții de producție favorabile, față de 2007, un an foarte secetos). Producția de cereale boabe pe locuitor a fost, în 2011, de 973,3 kg (333 kg/locuitor la grâu, 547,2 kg/locuitor la porumb), față de 779,8 kg/locuitor, în 2010. Indicii producției vegetale au înregistrat, în perioada 2007‐2011, valori fluctuante (anul precedent=1):0,7; 1,4; 0,9; 1,1; 1,1 (INS, 2012). La majoritatea culturilor, producțiile medii la hectar se situează, însă, la un nivel scăzut, chiar șiîntr‐un an agricol favorabil, cu performanțe de producție notabile, cum a fost 2011 milioane tone cereale obținute pe 5,2 milioane hectare, respectiv echivalentul a 4 tone de cereale boabe/hectar. Randamentele obținute au fost: 3,6 tone/hectar la grâu, 4,5 tone/ha la porumb, 1,8 tone/ha la floarea‐soarelui, 16,5 tone/ha la cartofi ș.a. (date INS 2012). Aceste rezultate au fost apropiate de randamentele țărilor din regiune, însă decalajul se menține ridicat, dacă ne raportăm la state precum Franța, Germania, Danemarca sau Marea Britanie, cu producții de 6‐7 tone, în medie, la hectar.

Producţia medie la principalele cereale şi consumul de îngrăşăminte chimice (kg/ha)

Ţări Producţii medii, kg/ha Îngrăşăminte Raport UE/RO

Grâu Porumb Cereale chimice, kg/ha Îngrăşăminte Cereale

Belgia 7020 7990 7340 273 5,5 2,9

Danemarca 6490 - 6490 219 4,4 2,5

Germania 6770 7080 6870 358 7,2 2,7

Grecia 3020 9410 5150 113 2,3 2,0

Spania 2490 6860 3950 97 1,9 1,6

Franţa 6790 7830 7140 195 3,9 2,8

Irlanda 7720 - 7720 121 2,4 3,0

Italia 4610 8220 6010 121 2,4 2,3

Luxemburg 5010 - 5010 273 5,5 1,9

Olanda 8080 7460 7870 307 6,1 3,1

Portugalia 1880 3940 2570 66 1,9 1,0

M. Britanie 7550 - 7550 134 2,7 2,9

UE 6040 7680 6590 149 3,0 2,6

RO 2120 3010 2570 50 1,0 1,0

Resursele agricole ale Romaniei comparativ cu Uniunea Europeana

Suprafața agricolă totală a României11, la sfârșitul anului 2011, însuma 14,5 milioane hectare,ceea ce reprezintă 61,2% din suprafața totală a fondului funciar național (în scădere cu 118,4mii hectare, față de 2007).Suprafața agricolă utilizată, în anul 2010, a fost de 13,3 milioane hectare12, în scădere cu 625mii hectare (cu 4,5%), față de anul 2002 și cu 447 mii hectare (cu 3,2%) ‐ mai mică, față de anul2007.Modul de folosință al terenului agricol, în anul 2011, se prezintă astfel (Graficul nr. 7):

9.352,3 mii hectare reprezintă teren arabil; 3.277,7 mii hectare reprezintă pășuni; 1.553,5 mii hectare reprezintă fânețe; 211,3 mii hectare reprezintă vii și pepiniere viticole; 196,1 mii hectare reprezintă livezi și pepiniere pomicole.

Din totalul suprafeței agricole, suprafața arabilă reprezintă 64,1% (9,3 milioane hectare), în 2011, în scădere cu 71 mii hectare, față de 2007. Suprafața arabilă ce revine/cap de locuitor situează România în primele țări din Europa, cu 0,43 hectare/persoană, în 2010, și 0,42 hectare/persoană, în 2011, fapt ce relevă potențialul deosebit de creștere a volumului producției agricole și de îmbunătățire a structurii acesteia, potențial care trebuie mult mai bine valorificat, având în vedere cererea în creștere de hrană, existentă în lume. Potenţialul funciar agricol al României prezintă schimbări cantitative nesemnificative în perioada 1990 – 2011, în sensul că ponderea terenului agricol în suprafaţa totală a ţării, pe o uşoară tendinţă de scădere, s-a situat între 62,3 % (2000) şi 61,2 % (2011), în timp ce ponderea terenului arabil în cel agricol a oscilat între limitele de 63,1 % (1995) şi 64,3 % (2010) . Creşterea cu 1,2 puncte procentuale (pp) a ponderii agricolului în fondul funciar total, comparativ cu diminuarea cu 1,1% a ponderii arabilului în agricol ar putea fi explicată prin reducerea sensibilă, înregistrată în perioada de referinţă, semnalată la alte folosinţe agricole (vii şi livezi). În acelaşi timp, ponderea pădurilor şi altor terenuri cu vegetaţie forestieră în fondul funciar total al ţării manifestă o uşoară tendinţă crescătoare, de la 27,1 % (2000) la 28,5 % (2011), explicabilă prin dezafectarea multor folosinţe agricole şi transformarea acestora în terenuri cu vegetaţie forestieră, dintr-o multitudine de considerente de ordin juridic, economico-social,etc. În concluzie, potenţialul funciar agricol şi silvic al României, în perioada 1990 – 2011, prezintă o relativă stabilitate, care poate constitui un suport esenţial pentru realizarea unei agriculturi performante, în condiţii de gestionare economico – organizatorică competitive. Un alt indicator sintetic parţial al evidenţierii potenţialului agricol al Românei este înzestrarea cu teren agricol şi arabil per capita Atât suprafaţa agricolă cât şi cea arabilă ce revine pe locuitor prezintă, pe întreaga perioadă 1990 – 2011, o uşoară tendinţă de creştere, de la 0,64 ha (1990) la 0,68 ha (2011) şi, respectiv, de la 0,41 ha (1991) la 0,44 h (2010), explicabilă în bună măsură prin reculul demografic mai intens decât cel aferent fondului funciar agricol. În structura de producţie a ramurii agricole, sectorul producţiei vegetale este predominant,deţinând, în anul 2011, o pondere de 70,8% în totalul valoric al producţiei, faţă de 28,5% câtreprezintă sectorul producţiei zootehnice şi doar 0,7% serviciile agricole (INS, 2012). Sprecomparaţie, ponderea producţiei vegetale în valoarea totală a producţiei agricole a fost înBulgaria 69,8%, în Ungaria, 66,6%, respectiv în Polonia, 51,6%. În Franţa, producţia vegetală a reprezentat 61,1%, în Germania, 53,4%, iar în Regatul Unit, 41,8%14. În mod tradițional, România este un producător important de cereale și plante oleaginoase, aceste culturi ocupând, an de an, cele mai mari suprafețe. Astfel, în anul 2011, din cele 8,1 milioane

hectare suprafață cultivată, 5,2 milioane hectare (64%) reprezintă cereale pentru boabe, iar 1,5 milioane hectare (18%) plante oleaginoase (INS, 2012).

Sursa: EC, DG Agri, Member States Factsheets, 2012.

Din datele prezentate, rezultă că ponderi importante în structura valorică a producției agricole,în perioada 2007‐2011, dețin legumele și produsele horticole (18%), cerealele (14%), plantele furajere (14%), iar dintre produsele animaliere, carnea de porcine (10%) și laptele (8,3%). România este, în general autosuficientă, la majoritatea produselor vegetale, la cereale obținândchiar excedente semnificative destinate exportului, dar deficitară la producția de carne.In anul 2012 cele mai importante ponderi în structura producţiei agricole le-au avut legumele şi produsele horticole (16%), grâul şi porumbul (11%), plantele furajere (12%), iar, dintre produsele animaliere, carnea de porcine (7%) şi laptele (9%), comparativ cu media UE-27, unde cerealele reprezintă 15%, legumele şi produsele horticole 13% iar furajele 8%, carnea de porcine 10% şi laptele 14%. Observăm că ponderea produselor animale este semnificativ mai mare la nivel european, fapt care indică orientarea spre produse agricole cu valoare adăugată mare, comparativ cu situaţia din România unde predomină produsele vegetale.

Suprafata agricola pe categorii de folosinta

Specificare

2000 2007 2008 2009 2010 2011

Mii ha %* Mii ha %* Mii ha %* Mii ha %* Mii ha %* Mii ha %*RomaniaSuprafata agricola totala, din care: 14,857 100 13,630 100 13,634 100 13,621 100 14,156 100 13,982 100Teren arabil 9,381 63.1 8,675 63.65 8,721 64 8,789 64.5 9,146 64.6 8,995 64.3Vii si livezi 461 3.55 461 3.38 463 3.4 460 3.37 463 3.27 444 3.18Pasuni si fanete 4,949 33.3 4,494 32.97 4,450 32.6 4,372 32.1 4,547 32.1 4,543 32.5UE 27Suprafata agricola totala, din care:

198,881.00 100

186,560.36

100.00

190,222.87 100

188,862.33 100

187,368.14 100

186,555.55 100

Teren arabil

115,092.00

57.87

108,310.80 58.06

109,141.90

57.38

108,947.27

57.69

107,437.75

57.34

107,456.75

57.60

Vii si livezi 12,727.00 6.40 12,193.50 6.54 12,154.00 6.39 12,027.66 6.37 11,983.00 6.40 11,867.70 6.36Pasuni si fanete 71,062.00

35.73 66,056.00 35.41 68,927.30

36.24 67,887.47

35.95 67,947.39

36.26 67,231.10

36.04

Mecanizarea agriculturii

Factorul primar al subdezvoltării agriculturii României şi al performanţelor mediocreobţinute, îl reprezintă alocarea precară de capital pentru investiţii şi de capital de exploatare care are drept consecinţă subperformanţele de producţie (randamentele medii la hectar şi pe animal scăzute, circa 35-40% faţă de media UE). Dotarea unui agricultor din exploataţiile agricole româneşti, comparativ cu dotarea unui agricultor din UE 15, este de circa 25–26 de ori mai mică (9000–9200 € imobilizări corporale în UE; 350 € în România) iar creditele bancare acordate exploataţiilor agricole româneşti sunt de 15-16 ori mai mici comparativ cu creditele acordate exploataţiilor agricole europene (110 €/ha în România şi 1.700- 2.000 €/ha în UE). (sursa: Cadrul Naţional Strategic pentru Dezvoltarea Durabilă a Spaţiului Rural Românesc 2014 – 2020 - 2030 CNS, iulie 2013). Per total agricultură, specificul structural al exploataţiilor din România (polarizarea),perpetuează o situaţie specială între ţările UE, şi anume un număr important de exploataţii(31,1% din total exploatații agricole) nu utilizează tractorul şi 91,1% exploataţii care nudeţin un tractor. La acestă situație s-a ajuns și datorită faptului că retrocedarea terenurilor aavut ca efect secundar dependenţa micilor agricultori de serviciile mecanizate ale deţinătorilorde tractoare, situaţie mai puţin întâlnită în alte țări UE(sursa Studiul CNP ”Consolidareaexploatațiilor agricole” 2012).

Agricultura UE este înalt tehnicizată, prin mecanizare, automatizare, chimizare, biotehnologii, calificare ridicată a forţei de muncă, obţinând producţii performante, care respectă standardele sanitar-veterinare şi fito-sanitare. Fermierii europeni dispun de o reţea excepţională de informare tehnică, economică, financiar-monetară şi de piaţă, de sisteme de consultanţă agricolă şi extensiune ştiinţifică, care îi sprijină, îi sfătuieşte cu privire la tot ceea ce este nou în tehnologie şi marketing. Aşa se explică performanţele agricole de excepţie (peste 6000 kg/ha media europeană la cereale păioase, peste 7000 kg/ha la porumb, 2500-3000 kg/ha la floarea soarelui, 30-35000 kg/ha la cartofi, 55-60000 kg/ha la sfecla de zahăr, peste 6000 l/cap de vacă etc.) care situează, prin comparaţie, România sub 50% faţă de media UE (15). De aici putem reţine şi decalajul imens înregistrat la această dată între randamentele modeste ale României şi performanţele înalte ale ţărilor din UE, cauzat de o serie de factori tehnici, economici, financiari, de calificare a fermierilor, de management şi marketing în agricultură.

In medie, Uniunea Europeană are un grad de dotare triplă faţă de România. Dacă luăm în considerare şi diferenţele marcante de putere, calitate, economicitate şi fiabilitate în exploatare, avem spectrul exact al discrepanţei în domeniul cel mai dinamic al producţiei agricole: mecanizarea;

Parcul de utilaje agricole rămâne insuficient, majoritatea fermelor din România confruntânduse cu un grad foarte scăzut de mecanizare, şi cu un inventar agricol slab. Structura specifică a exploatațiilor agricole din România perpetuează o situație specială între țările UE: 31,1% din ferme nu folosesc tractoare, în timp ce 91,1% din ferme nu au tractoare, ceea ce generează o dependente de serviciile micilor fermieri care deţin tractoare, o situație rar întâlnită în alte ţări.

Capitalul fix şi circulant este, în medie, de 16‐17 ori mai mic decât al unui fermier din Uniunea

Europeană (540 €/fermier în România, faţă de 9.000‐9.200 €/fermier, în UE), iar creditele bancare pentru

fermele româneşti sunt de 15‐16 ori mai mici faţă de creditele pentru fermierii din UE (110 €/ha în

România şi 1.700 ‐ 2.000 €/ha în UE).

Specificare 2001 2007 2008 2009RomaniaNr.de tractoare 164221.00 174003.00 174790.00 176841.00Incarcatura pe tractor*(ha/tractor) 60.05 52.50 52.50 52.30PoloniaNr.de tractoare 1308520.00 1,553,390.00 1,566,340.00 1,577,290.00Incarcatura pe tractor*(ha/tractor) 10.64 8.31 8.28 8.20GermaniaNr.de tractoare 948200.00 767300.00 708800.00 681200.00Incarcatura pe tractor*(ha/tractor) 12.67 15.74 17.12 17.83SpaniaNr.de tractoare 1205608.00 1297514.00 1312650.00 1320599.00Incarcatura pe tractor*(ha/tractor) 14.96 13.41 13.16 13.04

Irigatiile Necesitatea irigațiilor în țara noastră a fost demonstrată și fundamentată științific prin cercetările derulate în timp deoarece in condițiile modificărilor climatice la nivel global, care afectează conform cercetărilor și teritoriul României, mai ales în sudul si sud-estul țării, zonă care prezintă vulnerabilitate la procesele de aridizare și deșertificare, contează și dacă modul de irigare este corect pentru a avea eficiență. De asemenea dacă nu se instalează perdele forestiere și se utilizează în continuare tehnologii agricole intensive care au ca și efect în timp, destructurarea solului și reducerea humusului, șansele de a face performanță în agricultură se reduc semnificativFactorul natural limitativ al recoltelor României îl reprezintă apa, care, alături de penuria permanentă de capital, au determinat obţinerea, timp de două decenii (1990-2010), a unei producţii vegetale raportată la media UE 15 de numai 40%, ceea ce reprezintă un randament mediu al folosirii capacităţii de producţie a resursei ecologice naturale de numai 0,39.

Suprafaţa amenajată pentru irigaţii, în anul 2010, ocupă circa 22% din suprafaţa agricolă a ţăriişi este aproximativ egală cu cea amenajată pentru desecări.

Cu toate acestea, în anul 2011, suprafaţa irigată a fost de doar 3,2% din suprafaţa totalăamenajată, apa pentru irigaţii livrându‐se Organizaţiilor de Îmbunătăţiri Funciare (OIF) şi celorlalţi beneficiari numai la solicitarea acestora. Amenajările pentru irigaţii nu mai corespund noii structuri a exploataţiilor agricole, fapt ce a impus ca procesul de reformă a sectorului agricol să includă şi măsuri de restructurare a modului de administrare şi utilizare a infrastructurii existente, astfel: infrastructura naţională de irigaţii şi îmbunătăţiri funciare a fost păstrată în proprietatea şi adminstrarea statului până la un anumit nivel, iar infrastructura intermediară şi finală a fost transferată în proprietatea şi administrarea utilizatorilor finali (fermierilor), organizaţi în structuri asociative (Organizaţii de Utilizatori de Apă pentru Irigaţii – OUAI şi Federaţii de Organizaţii de Utilizatori de Apă pentru Irigaţii – FOUAI). Datoritănumărului mare de exploataţii, mici şi foarte mici, procesul de asociere a acestora este greoi,astfel că suprafaţa irigată, în ultimii ani, a fost în scădere, mult sub necesar.

Suprafaţa amenajata pentru irigații, a reprezentat în 2012 aproximativ 24% din total, în timpce suprafaţa irigată a fost mai mică de 1,3%26. Din cele 3,1 milioane hectare amenajate cuinfrastructură de irigații, doar 50% sunt considerate viabile.Totodată, în ultimii ani, România a trebuit să facă faţă celor mai mari inundaţii din ultimii 35 de ani, fiind una din ţările cele mai afectate din Europa. Suprafaţa amenajată pentru desecări este aproape egală cu cea amenajată pentru irigații, iar combaterea eroziunii solului se face pe circa 15% din suprafaţa agricolă.

Chimizarea

Gradul actual (media 1990-2010) de utilizare a potenţialului natural al terenurilor arabile este de 0,39 (2770 kg/ha), acest nivel fiind determinat de doi factori restrictivi: valoarea la hectar a input-urilor alocate agriculturii (circa 700 euro/ha, comparativ cu 1400-1500 euro/ha în Franţa) şi reducerea drastică a suprafeţelor irigate (care, practic, acum sunt nesemnificative, sub 3% din suprafaţa arabilă şi sub 8% din suprafaţa amenajată pentru irigat a României).

Specificare 2002 2007 2008 2009 2010 2011RomaniaIngrasaminte chimice(tone s.a.) 326,123 387,216 397,985 426,207 480,588 486,944Ingrasaminte chimice la ha**( kg s.a./ha) 22.01 28.41 29.19 31.29 33.95 34.83PoloniaIngrasaminte chimice(tone s.a.) 1,511,700 2,142,000 1,899,400 1,778,000 1,954,000 2,331,043Ingrasaminte chimice la ha**( kg s.a./ha) 89.45 132.41 117.58 110.30 133.80 157.73GermaniaIngrasaminte chimice(tone s.a.) 2,594,893 2,635,171 1,904,141 2,166,995 2,506,576 2,273,908Ingrasaminte chimice la ha**( kg s.a./ha) 152.94 155.47 112.53 128.33 150.09 136.01SpaniaIngrasaminte chimice(tone s.a.) 2,122,908 1,985,092 1,330,529 1,211,296 1,637,100 1,524,000Ingrasaminte chimice la ha**( kg s.a./ha) 72.16 70.89 47.28 43.31 59.43 55.35

Consumul de îngrăşăminte chimice este, de asemenea, foarte diferit între ţările UE şi România. După cum se observă din datele acestui tabel, între consumul de îngrăşăminte şi mărimea producţiilor medii de cereale este o corelaţie strânsă. Desigur, consumul excesiv de îngrăşăminte chimice (cazul Germaniei, Poloniei, Spaniei) nu reprezintă o soluţie economică posibilă şi necesară pentru România. De altfel, pentru terenurile agricole ale României nici nu sunt necesare cantităţi aşa de mari de îngrăşământ pentru a obţine recolte acceptabile (bune).

cap 4 rezultatea) productia totala pe loc la principale produseb) prod medie la principalele prod de origine animalc) prod total ape loc la principalele prod de origine vegetala

Media randamentelor pe ultimii ani, pentru cele mai importante culturi sunt considerabil mai mici decât în oricare stat membru UE. Pentru porumb, grâu, rapiţă şi orz diferenţa de randamente dintre România şi UE este aproape la jumătate faţă de UE. La floarea-soarelui producţia medie este mai apropiată de nivelurile înregistrate în UE (-27%), deşi rămâne mai mică decât cea din ţările vecine (Polonia, Bulgaria, Ungaria). Principalele cauze sunt dependenţa producţiei de condiţiile climatice, nivelul input-urilor folosite şi fărâmiţarea excesivă a terenurilor.

Din punct de vedere al producţiei vegetale, perioada 2005-2012 pune în evidenţă o tendinţă de diminuare a suprafeţelor cultivate cu principalele culturi în majoritatea statelor membre. Astfel, suprafaţa cultivată cu cereale (total cereale) s-a diminuat în anul 2012 faţă de 2005 cu procente care oscilează între -0,9% (Danemarca şi Slovacia) şi -36,1% în Cipru. Şi în România, suprafaţa cultivată cu cereale a înregistrat un recul de 7,4 procente în perioada analizată. Ca suprafaţă cultivată în anul 2012, România se clasează pe locul 5, după Franţa, Polonia, Germania şi Spania (Anexa 1.36).

Suprafaţa cultivată cu grâu a marcat în anul 2011 o diminuare cu 20 de procente în România faţă de nivelul anului 2005, spre deosebire de trendul majoritar crescător din celelalte state membre ale UE-27 Cu toate acestea, ca nivel, România ocupă în anul 2011 acelaşi loc 5, cu cele 1979,8 mii hectare cultivate cu grâu. Sfecla de zahăr se înscrie pe o pantă descendentă din punct de vedere al suprafeţei cultivate, cu procente care oscilează între -100% şi -4.3%. Excepţiile le reprezintă Franţa, Austria şi România, state în care suprafaţa cultivată cu sfeclă de zahăr a înregistrat o majorare cu procente cuprinse între 3% (Franţa) şi 11,5% (Austria)

Porumbul este a doua cultură cerealieră ca importanţă în România cultivându-se în mod tradiţional pe cea mai mare suprafaţă, însă randamentele obţinute sunt mult sub cele obţinute în ţările vecine sau în UE - 27. Producţia de porumb a fost cuprinsă între 3,8 – 11,7 milioane de tone, iar exportul a oscilat între 300 mii ha (2007) şi 2.300 mii tone (2011). Odată cu revigorarea unităţilor de creştere a animalelor şi a cererii de export tot mai crescută, interesul fermierilor pentru creşterea suprafeţelor cultivate cu porumb a crescut. De asemenea, România este al treilea producător de seminţe de porumb, după Franţa şi Ungaria, iar suprafaţa cultivată cu porumb, ca loturi de hibridare a fost de cca 3% din totalul suprafeţei iar, cantităţile de seminţe exportate au crescut continuu (de la 13 mii tone 2007, la 44 mii tone 2011).

România s-a situat pe primul loc după suprafaţa cultivată cu porumb, din Uniunea Europeană, iar la producţie s-a situat pe locul trei, după Franţa şi Italia, datorită unui randament inferior. De altfel randamentul la porumb realizat de România este mai mic decât al celorlalte State membre.

Dintre plantele oleaginoase, floarea-soarelui înregistrează o creştere a suprafeţei cultivate în România anului 2012 cu 4,7% faţă de nivelul anului 2005, respectiv de la 971 mii ha (2005) la 1016,6 mii ha (2012). Ca nivel, în anul 2012, România ocupă primul loc din punct de vedere al suprafeţei cultivate, fiind urmată de Bulgaria (780,8 mii ha) şi Spania (761,2 mii ha)

Floarea soarelui se numără printre culturile cu tradiţie în România. Din punct de vedere al suprafeţei cultivate cu floarea soarelui în anul 2012, România s-a situat pe primul loc în rândul statelor membre. Producţia realizată, în anul 2012, a clasat ţara noastră pe locul doi după Franţa, ca urmare a randamentului mai mic cu 18,1% faţă de randamentul mediu al Uniunii Europene.

Suprafaţa ocupată cu legume reprezenta în 2011, 3,25% din totalul suprafeţei arabile cultivate. La nivelul Uniunii Europene, ponderea este aproximativ asemănătoare, dar în România, necesarul de consum nu este încă asigurat din resursele interne, din cauza randamentelor scăzute (de 2-3 ori mai scăzute comparativ cu media UE). Din punct de vedere valoric producţia de legume a reprezentat în anul 2011, 19% din valoarea

totală a producţiei vegetale. În sectorul legumicol, exploataţiile individuale deţin cea mai mare pondere a suprafeţelor cultivate (peste 90%), ceea ce conduce, practic, la o fragmentare excesivă a ofertei, cu implicaţii directe asupra mărimii şi volatilităţii preţurilor, dar şi a organizării instituţionale a sectorului.

Producţia totală de legume a înregistrat o uşoară creştere în perioada 2004-2011 cu un maxim de 4774 mii tone în anul 2004, dar a scăzut semnificativ în anul 2007 când au fost produse numai 3116 mii tone de legume, pe fondul unei secete accentuate. Producţiile medii la hectar în perioada 2000-2011 au avut o evoluţie oscilantă, cu o tendinţă uşor crescătoare în ultimii trei ani.

Productia totala la principalele produse de origine vegetala/locuitor*

Specificare 2000 2007 2008 2009 2010 2011 2012Romania kg/loc kg/loc kg/loc kg/loc kg/loc kg/loc kg/loc

Porumb 228.71 179.97 366.54 372.34 422.25 547.19 278.01Sfecla de zahar 31.14 34.97 33.00 38.14 39.13 30.84 33.61Floarea soarelui 33.67 25.54 54.63 51.28 58.98 83.56 65.29Legume 14.94 1.32 1.73 1.24 1.09 1.75 0.68Grau 208.09 142.17 335.34 242.95 271.40 333.03 247.40UE-27 kg/loc kg/loc kg/loc kg/loc kg/loc kg/loc kg/loc

Porumb 102.57 97.19 125.17 115.09 113.66 136.11 115.38Sfecla de zahar 273.40 227.77 201.33 227.89 206.57 246.68 227.92Floarea soarelui 10.35 9.61 14.11 13.88 13.78 16.61 13.82Legume 17.29 13.23 13.92 14.77 14.41 14.88 14.33Grau 263.50 239.29 299.14 275.67 272.47 274.56 268.41

*calcule proprii, Sursa: FAOSTAT, date disponibile on line: http://faostat.fao.org, accesat 6.04.2014

În cadrul structurii producției agricole, sectorul producției vegetale este predominant,deținând, în anul 2010, o pondere de 67,5 din totalul producției, față de 31,6% cât reprezintăsectorul producției animale și 0,9% serviciile agricole. Evoluția producției vegetale arată ocreștere cu 17% în anul 2011 comparativ cu anul 200810.

La nivelul anului 2011, producția vegetală a însemnat, din punct de vedere valoric,76,5% din total, iar producția zootehnică, 23,5%. Spre comparație, ponderea producțieivegetale în valoarea totală a producției agricole a fost în Bulgaria 69,8%, în Ungaria 66.6%,respectiv în Polonia 51,6%. În Franța, producția vegetală a reprezentat 61,1%, în Germania53,4%, iar în Regatul Unit, 41,8%.

Evoluţii şi decalaje înregistrate de producţia agricolă animală din România comparativ cu celelalte state membre ale UE

În România, în perioada 2005-2012, efectivele de bovine au înregistrat o diminuare cu 29.8%, comparativ cu cele doar 3.6 procente de reducere de la nivelul UE-27. Din acest punct de vedere, România ocupă ultimul loc, înregistrând cea mai accentuată rată de diminuare. La polul opus se situează Ungaria şi Olanda, state în care efectivele de bovine au marcat o creştere cu 6.4% în anul 2012 comparativ cu 2005.La nivelul anului 2012, în 9 state membre, efectivele de bovine au înregistrat niveluri net superioare celui din România. Astfel, în Franţa, efectivele de bovine sunt de 9.5 ori mai mari decât cele din România, în timp ce la polul opus se situează Olanda, ce depăşeşte de doar 1.2 ori efectivele din România.

La nivelul efectivelor de porcine (mii capete), România înregistrează în anul 2012 o reducere de 20,7 % față de efectivele din anul 2005, fiind depășită în dinamică, în sens negativ, de Slovenia, Cehia, Bulgaria și Slovacia (Anexa 1.23). Ca nivel, în anul 2012, efectivele de porcine din Germania sunt de 5,4 ori mai mari decât în România, aceasta fiind depășită de un număr de alte 7 state (Spania, Franța, Danemarca, Olanda, Polonia, Italia și Belgia). Se inregistrează o tendinţă de reducere a efectivelor de porcine în UE 27 , generată de exigenţe noi privind bunăstarea porcinelor.

O tendinţă pozitivă este de remarcat la nivelul efectivelor de ovine şi caprine care s-au majorat în anul 2012 cu 16,1% faţă de anul 2005. Din această perspectivă, în anul 2012, România ocupă locul 4, fiind depăşită doar de Marea Britanie, Spania şi Grecia (Anexa 1.25). Cea mai ridicată producţie de carne de ovine (greutate în carcasă) în anul 2012 este înregistrată în Marea Britanie, pe ultimul loc situându-se Luxemburg cu doar 0.038 tone de carne de ovine şi caprine.

Din perspectiva asigurării necesarului intern de consum în anul 2010, respectiv a gradului de autoaprovizionare, datele furnizate de Eurostat pun în evidenţă oscilaţii semnificative atât de la un produs la altul cât şi de la un stat membru la altul. Astfel, pe total carne, Germania, Franţa, Ungaria şi Austria înregistrează un excedent vizibil, cu procente care oscilează între 105% (Franţa) şi 187% (Ungaria). În România, cu excepţia cărnii de vită şi viţel şi a celei de ovine şi caprine, la care gradul de autoaprovizionare depăşeşte 100 de procente, la celelalte produse de natură animală acesta oscilează între 60% la carnea de porc şi 97% la produsele din lapte proaspăt

Principalul produs din carne din UE-27 a fost carnea de porc (22,4 milioane de tone în 2011), ponderea producției fiind aproape de trei ori mai mare decât cea a bucăților de carne de bovine: vită/mânzat (7,8 milioane de tone); producția de carne de oaie din UE-27 a fost relativ modestă (0,7 milioane de tone).

În 2011, un sfert (25,0 % adică aproape 5,6 milioane de tone) din producția de carne de porc din UE-27 a provenit din Germania, a cărei contribuție a fost urmată de cea a Spaniei (15,5 %) și a Franței (8,9 %); cotele înregistrate de Polonia (8,1 %) și Danemarca (7,7 %) au fost, de asemenea, remarcabile. Aproape o cincime (19,9 % adică aproximativ 1,7 milioane de tone) din carnea de vită/mânzat produsă în UE-27 a provenit din Franța în 2011, iar dintre celelalte state membre, Germania și Italia au fost singurele care au raportat o producție de peste un milion de tone; Irlanda a deținut o cotă relativ ridicată (7,0 %) din producția de carne de vită din UE-27. Regatul Unit a dominat producția de carne de oaie (aproape 0,3 milioane de tone), cu o cotă de 39,4 % din totalul UE-27 în 2011, fiind urmat de Spania (17,8 %), Franța (11,6 %), Grecia (9,7 %) și Irlanda (6,6 %).

Producția de lactate are o structură diferită în fiecare stat membru, în funcție de dimensiunile exploatațiilor și ale efectivelor de animale de lapte, precum și de cantitatea de lapte produsă. Cantitatea totală de lapte colectată în UE-27 în 2011 s-a ridicat la 140 de milioane de tone. Graficul 5 arată că peste o treime (36,1 %) din cantitatea de lapte integral care a fost utilizat în UE-27 în 2011 a fost transformat în brânză, untul reprezentând al doilea procent ca mărime (28,1 %); puțin peste o zecime din cantitatea de lapte integral utilizat în UE-27 a servit pentru consumul direct (12,6 %) și pentru smântână (11,8 %). Germania și Franța au înregistrat cele mai mari cantități de lapte colectat din UE-27 în 2011, precum și cele mai ridicate niveluri de producție a untului și a brânzeturilor; contribuția cumulată a acestora a fost cuprinsă între 40 % și 50 % din producția totală a UE-27 pentru aceste trei produse lactate.

Statisticile privind laptele, ouăle și produsele din carne sunt elaborate în conformitate cu legislația Uniunii. Producția de lapte include producția agricolă de lapte de vacă, oaie, capră și bivoliță. Se face distincție între laptele colectat de fabricile de produse lactate și producția de lapte din exploatație. Laptele colectat reprezintă numai o parte din totalul producției de lapte din exploatație, restul fiind în general destinat următoarelor utilizări: consumul propriu, vânzarea directă și alimentația bovinelor.

Producția de carne se calculează pe baza greutății carcasei de carne proprie consumului uman. Noțiunea de greutate a carcasei se referă, în general, la greutatea corpului rece al animalului sacrificat, deși definiția exactă variază în funcție de animalul în cauză.

Productia medie la principalele produse de origine animala

Specificare 2000 2007 2008 2009 2010 2011 2012RomaniaCarne ovine (Hg/An) 1,161 1,384 1,390 1,630 1,636 1,626 1,619Carne porcine (Hg/An) 872 831 830 826 816 820 826Oua (100Mg/An) 89,170 64,864 75,743 68,943 69,648 69,587 70,455Lapte (Hg/An) 6,192 8,486 6,919 6,391 5,467 5,392 5,175UE-27Carne ovine (Hg/An) 2,566 2,817 2,776 2,769 2,807 2,811 2,817Carne porcine (Hg/An) 862 878 885 886 894 892 898Oua (100Mg/An) 137,636 140,020 140,944 143,090 136,649 138,917 134,311Lapte (Hg/An) 24,737 26,781 26,262 26,206 26,237 26,821 26,835

Sursa: FAOSTAT, date disponibile on line: http://faostat.fao.org, accesat 7.04.2014

Productia totala la principale produse de origine animala

Specificare 2000 2007 2008 2009 2010 2011 2012Romania 1000 kg 1000 kg 1000 kg 1000 kg 1000 kg 1000 kg 1000 kg

Carne ovine 162,000 164,642 149,660 155,199 154,464 142,306 114,464Carne porcine 502,337 470,223 439,029 470,567 428,891 454,415 442,942Oua 285,540 326,124 344,849 310,561 309,960 316,372 319,878Lapte 4,622,059 6,289,845 6,125,042 5,809,156 5,062,161 5,159,476 4,980,625UE-27 1000 kg 1000 kg 1000 kg 1000 kg 1000 kg 1000 kg 1000 kg

Carne ovine 8,388,487 8,179,464 8,040,138 7,919,137 8,093,552 8,014,315 7,661,935Carne porcine 21,660,266 22,615,265 22,632,646 22,174,478 22,832,465 23,125,840 22,738,251Oua 6,664,587 6,691,572 6,727,774 6,767,835 6,783,770 6,815,411 6,654,328

Lapte 155,539,923 153,098,211 153,588,247 151,767,189152,582,43

7 154,713,111 155,115,534Sursa: FAOSTAT, date disponibile on line: http://faostat.fao.org, accesat 7.04.2014

Concluzii Ca urmare a îmbunătăţirii structurii economiei şi convergenţei spre nivelurile medii europene, ponderea valorii adăugate brute a agriculturii, silviculturii şi pescuitului raportată la totalul valorii adăugate brute a scăzut de la 15% în anii 2000 la 7,5% în 2011. Cu toate că procesul de convergenţă este

în derulare încă, aceasta este aproape dublă faţă de media fostelor ţări comuniste care au aderat la UE în 2004 (ex.: Polonia şi Ungaria 3,5%) şi chiar de peste 3 ori mai mare decât media europeană a UE-27 (1,7%); Industria alimentară are la rândul ei ponderi importante, circa 6,2% în VAB total şi 3,6% din totalul salariaţilor (2011), numărul persoanelor angajate (inclusiv pe cont propriu) în industria alimentară fiind, totuşi, cvasi-constant în ultimii ani, comparativ cu evoluţia persoanelor ocupate în agricultură. Ponderea mult mai mare a agriculturii faţă de industria alimentară în totalul populaţiei ocupate este o particularitate a noilor state membre, dar în România acest raport este încă foarte mare (12:1, faţă de media din UE-12, de 5:1, sau Ungaria, unde raportul este de circa 2:1), cu toate că s-a înregistrat o îmbunătăţire ( Luca.L, Cionga C, Giurca D, 2012) Populaţia ocupată în agricultură reprezintă un procent de 29,2% in 2011 - deşi în scădere faţă de anul 2001 când era de 40,9%, este încă departe de aspiraţiile de convergenţă, fiind supradimensionată comparativ cu media UE-27 (5,3%) şi, chiar faţă de noile state membre. Numărul mare al populaţiei ce lucrează în activităţi agricole constituie o primă indicaţie asupra nivelurilor scăzute ale productivităţii muncii şi şomajului mascat din acest sector. România este ţara cu cea mai atomizată structură agrară din cadrul UE-27, deţinând în anul 2010, 32,2% din numărul de exploataţii europene comunitare şi 7,7% din suprafaţa agricolă utilizată. Acest lucru se datorează modului18 în care s-a derulat procesul de restituţie19 a 9,3 milioane ha către foştii proprietari şi moştenitorii acestora (3,8 milioane de beneficiari). Deşi numărul total de exploataţii agricole a scăzut în ultimii 7 ani cu peste jumătate de milion, de la 4,48 milioane ferme (RGA) 2002 la 3,86 milioane ferme (RGA) în 2010, structura extrem de divizată a agriculturii româneşti şi caracterul de subzistenţă al marii majorităţi a fermelor s-a menţinut. Din analiza evoluţiei suprafeţei medii /exploataţie în ultimii 8 ani se observă un proces incipient de restructurare, dar media/exploataţie în 2010 a rămas mică 3,45 ha, crescând de la 3,1 ha în anul 2002 (RGA), iar numărul de exploataţii sub 10 ha a scăzut cu circa 600 000 şi suprafeţele acestora cu peste 1,2 milioane hectare. Concomitent, au crescut fermele de peste 10 ha (cu 21700) şi suprafeţele deţinute de acestea cu circa 600 mii ha.

În termeni valorici, după aderare, producţia agricolă a variat între 14 -18 miliarde Euro funcţie de anul agricol, reprezentând 3,5-5% din valoarea producţiei agricole a UE-27. În general, producţia vegetală variază ca pondere între 60-70% 20 din total, restul fiind reprezentat de producţia animală, ponderea serviciilor fiind de sub 1%. Raportul dintre sectoare este oarecum dezechilibrat comparativ cu media europeană, unde o pondere de 56% revine producţiei vegetale şi 44% producţiei zootehnice, în anul 2011. Valoarea subvenţiilor acordate în agricultură în anul 2011 reprezintă circa 10% din valoarea producţiei agricole, comparativ cu media europeană, care este de 15%, acest lucru arătând decalajele de susţinere prin subvenţii între agricultura României şi media europeană. De exemplu în anul 2012 cele mai importante ponderi în structura producţiei agricole le-au avut legumele şi produsele horticole (16%), grâul şi porumbul (11%), plantele furajere (12%), iar, dintre produsele animaliere, carnea de porcine (7%) şi laptele (9%), comparativ cu media UE-27, unde cerealele reprezintă 15%, legumele şi produsele horticole 13% iar furajele 8%, carnea de porcine 10% şi laptele 14%. Observăm că ponderea produselor animale este semnificativ mai mare la nivel european, fapt care indică orientarea spre produse agricole cu valoare adăugată mare, comparativ cu situaţia din România unde predomină produsele vegetale.

Randamentul şi producţia totală variază foarte mult, calitativ şi cantitativ, între anii agricoli, în strânsă corelaţie cu condiţiile climatice, pe fondul utilizării unor tehnologii învechite, neaplicării mixului adecvat de input-uri (seminţe, îngrăşăminte, pesticide, irigaţii), ceea ce afectează dramatic veniturile fermierilor astfel:

într-un an agricol bun (2011) producţia totală obţinută la cereale în România a fost de circa 21 milioane tone, aproape 4 tone/ha, apropiindu-se de randamentul ţărilor din regiune24, dar cu un decalaj important faţă de vechile state membre25;

într-un an agricol slab (2009) randamentul mediu la hectar a fost, la cereale, de doar 2,8 tone/ha, adică 48% din media primelor 6 mari producători europeni şi 75% din nivelul de productivitate atins pe plan intern într-un an bun (2011);

coeficientul de variaţie pentru producţia de grâu în ultima decadă (2001-2010) este 32%, ceea ce denotă un grad înalt de instabilitate ca urmare a dependenţei de condiţiile climatice, reflectând decalajul tehnologic faţă de vestul Europei (Germania, Franţa: sub 10%), dar şi faţă de producătorii regionali (Ungaria: 20%, Bulgaria: 22%).