Etapele Initierii lui Aeneas

Rezumat

Cartea I – Subiectul si invocatia muzei. Caderea Troiei Prima carte incepe prin prezentarea motivelor urii ce o poarta Iunona, o zeita

pasionata, orgolioasa si dominatoare pentru troieni, a caror cetate este distrusa. In trecut, Paris, fiul mai mic al lui Priamos, regele Troiei, fusese desemnat sa decida in disputa pentru frumusete dintre zeitele Iunona, Minerva si Venus. Acesta o alesese pe Venus, iar cum Aeneas, protagonistul acestei epopee, era fiul alesei si in acelasi timp compatriot cu Paris, va fi obiectul razbunarii geloasei zeite. De asemenea, intemeietorul Troiei fusese Dardanos, nascut din unirea lui Jupiter cu Electra, fiica lui Atlas, dovedita astfel o rivala a Iunonei. Aici ura fata de rivala se rasfrange si asupra urmasilor ei. In plus, existase si Ganyamedes, fiul regelui Tros, a carei frumusete a impresionat pe Jupiter, ce il rapeste si il duce in Olimp. Acolo acesta o inlocuieste pe Hebe, fiica Iunonei, in rolul de paharnic al zeilor. Printre supravietuitorii Troiei distruse, s-au numarat si Aeneas impreuna cu tatal lui Anchises si cu fiul sau Iulus. Acestia impreuna cu ceilalti s-au imbarcat in douazeci de corabii si au pornit pe mare in cautarea unui loc pentru intemeierea unei noi cetati. Dar zeita Iuno, cere ajutorul lui Aeol, zeul vantului pentru a scufunda corabiile troienilor. Acesta consimte la rugamintea zeitei, dupa ce aude promisiunea ei, si anume sa o vada pe Déïopéa. Odata cu inceperea furtunii, corabiile troienilor incep sa se scufunde. Din fericire, Neptun – zeul marii – este induiosat de necazurile celor de pe apa, si cu ajutorul lui Eurus, Zefir, Triton si Cymothol, potoleste vanturile si totodata marea.

Ostenitii aeneazi, din cele sapte corabii ramase, poposesc pe tarmurile Cartaginei, care se afla in construire; cu toate acestea ei nu stiau unde se aflau. Venus, mama lui Aeneas, pledeaza cauza fiului sau pentru a-l ajuta, lui Jupiter. Acesta ii spune ca Aeneas este viitorul intemeietor al provinciei Latium, dupa razboaie indelungate impotriva rutulilor iar fiul lui Aeneas, Iulus (Ascanius) va intemeia cetatea Alba-Longa.

In continuare protagonistul operei afla unde este cu ajutorul lui Venus, preschimbata intr-o slujitoare de-a Didonei, stapana Cartaginei. Cand Aeneas ajunge la castelul lui Dido, cerandu-i sprijinul, aceasta il ofera, promitandu-i ajutorul celor mai priceputi cartagineni in construirea de noi corabii. Ingrijorat pentru fiul sau, Iulus este chemat la palatul reginei. Venus preocupata, il duce pe Iulus pe varful muntelui Idelia , in locul acestuia ducandu-se Amor, un alt fiu al lui Venus. Misiunea acestuia era ca printr-un sarut sa aprinda in inima reginei Dido, o puternica iubire pentru Aeneas.

In incheierea primei carti, Amor prefacut in micutul Iulus reuseste sa o sarute pe Didona, luand astfel nastere un sentiment puternic pentru Aeneas.

Cartea a II-a – Povestirea lui Aeneas-Sosirea la Cartagina, in Africa Pe intreg parcursul cartii a II-a, Aeneas, la dorinta Didonei, povesteste

neasteptata noapte a caderii Troiei. Intr-una din zile, troienii vad pe o insula numita Tenedos, aflata in apropierea cetatii lor, un imens cal din lemn, construit de greci sub falsul motiv ca acel monument este adus ca dar pentru zeita lor Minerva, ca drumul lor spre casa sa fie asigurat. Grecii pustiisera acea insula, lasasera capcana acel cal, in care se ascunsesera o multime de greci inarmati. Troienii, dupa ce cercetasera acel dar, aveau parerile impartite: majoritatea doreau sa-l aduca in cetate iar restul, in frunte cu Laocoon il considerau o cursa. Pentru a demonstra ca parerea sa este indreptatita, Laocoon arunca sulita in calul gigantic.

Troienii sunt intrerupti de sosirea unui prizonier grec, pe nume Sinon. Acesta, prefacut, se arata dispus sa le povesteasca dusmanilor cum grecii au incercat sa-l omoare si isi exprima dorinta de a locui in Troia. Oracolul lui Apollo, la Delphi, dupa spusele mincinoase ale lui Sinon, le aratase grecilor ca obtinerea vanturilor favorabile plecarii armatelor la Troia a fost conditionata de sacrificarea unui suflet grec. Cum Sinon fusese ales spre a fi sacrificat, conform falsei marturii a acestuia i se facuse frica si fugise, ajungand prizonier in tabara adversa. Cat despre calul gigantic acesta le spuse sa-l aseze pe roti si sa-l duca tras de funii in Troia. Imediat cum Sinon a spus acestea, doi serpi gigantici au iesit din apa si au atacat pe cei doi micuti ai lui Laocoon. Acesta, sarind in ajutorul fiilor sai, este de asemeni ucis. Cei prezenti au considerat intamplarea un semn divin, ca trebuie sa duca acel cal in cetate, ceea ce si fac.

Odata cu sosirea noptii, favorizati de somnul increzatorilor dusmani, grecii ies din cal. In timp ce armatele grecesti omoara strajerii, Aeneas are un vis in care apare Hector. Acesta ii spune ca Troia este distrusa si ca el trebuia sa fuga. Cand se tezeste, din vis, el nu asculta de spusele lui Hector, avantandu-se in lupta. In curand, in calvarul creatm, regele Priam este omorat. El se ascunsese, fiind batran impreuna cu familia sub sfintele ramuri, fiind inviolabile. Cu toate acestea, cand isi vede fiul, pe Polites omorat de Pyrrhus se manieaza dar oricum asasinul fiului sau ii i-a viata si lui. Cand Aeneas isi facea griji pentru tatal, fiul si sotia sa Creusa, acesta o zareste pe Elena, fiica lui Tindar. Plin de furie, desi nu era demn de acest lucru, Aeneas dorea sa o omoare dar a fost oprit de Venus. Aceasta ii aminteste de Anchises, iar el se duce sa il salveze. Nelinistitul Aeneas se intalneste cu impotrivirea tatalui sau de a pleca. O raza de lumina aparuta in jurul capului lui Iulus este considerat un semn divin, iar Anchises consimte sa plece. In drum spre templul de pe colina, Creusa se rataceste iar Aeneas nu o mai vede niciodata decat in forma sa spirituala. Cu ajutorul astrului Venerei, supravietuitorii pornesc spre munte.

Cartea a III-a – Ratacirile troienilor pe mare Cartea a III-a constituie continuarea povestirii lui Aeneas dupa ce parasisera

Troia distrusa. Dupa un timp petrecut pe mare, Aeneas soseste in tara lui Licurg, unde incepea a pune zidurile unui nou oras. Intr-o zi, cand Aeneas plecase sa smulga ramuri pentru altar, dupa ce smulsese cu frica doua ramuri din alcaror loc a izbucnit sange, protagonistul operei aude vocea cumnatului sau, care in trecut fusese omorat in acel loc de Polymnnesto, rege tracic. Vazand unele ca acestea, fiul lui Venus hotaraste impreuna cu ceilalti sa-i faca celui omorat o inmormantare, si sa paraseasca acel loc blestemat. Ajungand intr-o insula din arhipelagul Cycladelor, condus de Delos, troienii sunt primiti regeste, ca niste prieteni. Cand aeneazii cer lui Anius, pamanturi pentru a-si construi o noua cetate, trepiedul pythic incepe a se zgudui si a vorbii, indemnandu-i sa plece pe tarmurile Italiei. Ascultand de semnul divin, troienii aduc jertfe zeilor, dupa care pleaca. In curand ei ajung in Creta, unde isi construiesc o cetate, iar viata lor incepe a prinde sens. Dar, din nefericire, acest lucru nu a durat mult deoarece asupra lor s-a abatut ciuma. Aeneas a avut o viziune in care penatii, pe care ii smulsese din mijlocul flacarilor, in noaptea fatala il indeamna ca si trepiedul din Tracia, sa plece in Italia, lucru pe care il si asculta. In drum spre destinatie, corabiile sunt invaluite de negura. Dupa patru zile, nestiutorii zaresc malurile a doua mici insule din Marea Ioniana, maluri pe care ei poposesc. Acele insule erau pline de vaci si capre din care troienii se ospateaza si aduc jertfe. Ceea ce ei nu stiau, era ca acele tinuturi apartineau celor trei Harpi: Celaeno, Aello si Ocypeta, care erau niste monstrii inaripati, cu corp de pasare de prada si cu cap de femeie si care aveau obiceiul sa-si rapeasca victimele. Enervate de paguba facuta de intrusi Harpiile ii ameninta ca daca vor ajunge in Italia, nu vor reusii sa ridice zidurile cetatii pana ce nu vor manca scarboasele mese.

Dupa parasirea acelor, troienii istoviti ajung in oraselul unde se afla templul lui Apollo si unde aduc jertfa lui Jupiter. Odata ce scurtul timp petrecut pe pamantul graic, condus de Helenus, un fiu de-al lui Priam ce avea ca sotie pe Andromaca, vaduva lui Hector. Bucurosi de reintalnire, cei trei (Aeneas, Helenus si Andromaca) isi povestesc cele petrecute de la caderea Troiei. Deoarece Helenus avea darul profetiei, Aeneas il intreba pe acesta despre viitor. Profetul ii da sfaturi neclare, dar ii spune ca in Italia, fiul lui Venus trebuie sa construiasca cetatea pe locul unde va gasi o scroafa uriasa cu treizeci de purcei. La plecarea troienilor de acolo, ei primesc multe daruri de la Helenus si Andromaca. Porniti iarasi pe mare, dupa un timp aeneazii zaresc Italia, dar trec mai intai sa duca jertfe protectoarei grecilor, Iuno, asa cum ii sfatuise Helenus. Incercand sa se apropie in continuare de Italia ei sunt prinsi de valtoarea produsa de monstrul marin Chryledis – astfel pierd cararea si ajung nestiutori pe malul cyclopic. Acolo se afla vulcanul Actna, iar in curand gasesc acolo un grec speriat numit Achaemenides. Acel biet barbat era speriat de cyclopul Polyhem, mereu infometat. Dintr-o data acel urias, cu un ochi ranit isi face aparitia, iar troienii impreuna cu Achaemenides sunt nevoiti sa paraseasca malul cyclopic. Din nefericire la Drepanum, localitate situata in N-V Siciliei, Anchises, obosit de furtunile de pe mare, de nevoi si de lipsuri, moare. Aceasta carte se incheie in momentul in care Aeneas isi termina povestirea, ultima sa oprire fiind aici, in Cartagina.

Cartea a IV-a – Aeneas si Didona Didona, indragostita de Aeneas, ii marturiseste Annei, sora sa, aceste

sentimente. Cu toate ca Dido era credincioasa fostului sau sot mort, Sychaeus. Anna o sfatuieste, ca in ciuda acestui fapt sa se casatoreasca cu noua iubire, lucru cu care indragostita este de acord. Iuno, induiosata de suferinta Didonei pleaca la Venus pentru a-i cere socoteala. In cele din urma, cele doua cad de acord ca cei doi trebuie sa se casatoreasca. Cand Aeneas si Dido impreuna cu alti tineri, pleaca la vanat, Iuno porneste o furtuna astfel incat cei doi s-au adapostit in aceeasi pestera. Acolo se afla Iunona si cu zeul casatoriei, care infaptuieste taina casatoriei celor doi. Encéladus, monstrul care raspandeste vestea casatoriei, imbogatind-o, face in asa fel incat zvonul ajunge si la urechile lui Iarlas, pretendent al Didonei. Acesta, maniat invoca ajutorul lui Jupiter, iar el dandu-i dreptate celui maniat, il trimite pe Mercur, zeul mesager, la Aeneas pentru a-i aminti de misiunea sfanta ce trebuie indeplinita, lucru pe care Mercur il face. Dandu-si seama de eroarea pe care a comis-o doreste sa plece cat mai repede spre Italia dar ascunde pregatirile de plecare, fata de Dido, pentru a nu o supara. Dar ea, realizand ce se petrece, ii blestema pe troieni, ca moartea lor sa fie din cauze nedemne. Desi Aeneas ar fi vrut sa imbuneze mania zeitei, Mercur, iarasi i se arata si este indemnat sa plece cat mai repede, inainte ca Dido sa se razbune. Odata cu plecarea lui Aeneas, sotia sa este cuprinsa de disperare, deznadejde, acesta fiind motivul pentru care se sinucide.

Cartea a V-a – Calatoria spre Sicilia-jocurile si funeraliile lui Anchises Datorita unei furtuni, flotele lui Aeneas sunt nevoite sa opreasca in Sicania,

condusa de Acestes-fiul Egestei si a zeului raului sicilian Crinisus. Troienii sunt primiti cu mare bucurie, si sunt aduse jertfe zeilor. Aeneas hotaraste ca acela este locul unde vor avea loc jocurile si funeraliile lui Anchises. In timp ce erau pregatite mancarurile sfinte, un sarpe urias, vine din apropiere si devoreaza cele pregatite; astfel troienii se vad nevoiti sa prepare altele. Aeneas decide sa organizeze tot in cinstea tatalui sau, jocuri funerare legate de cultul mortilor. Acele jocuri constau intr-o intrecere pe mare, din care iese castigator participantul numit Cloanthus. Urmatorul joc era cel al alergatului si participantii primind premii se aduna.

Castigatorii au fost Salius si Nisus. Cea mai periculoasa lupta era pugilatul (o lupta de arena). La aceasta proba participa chiar si Dares cu Entellus, fondatorul orasului Entella, dar Aeneas pune capat luptei. In continuare cei doritori se intrec in aruncatul cu sageti. Inainte de incheierea jocurilor Aeneas il cheama pe Epytos, un tovaras de-al micului Iulus, spunandu-i sa stranga pe cei mai tineri dintre ei, ca sa calareasca. Iris – curcubeul – vazand adunarea se preschimba in Baroe, sotia lui Doryclus din Tmares. Acesta da foc corabiilor lui Aeneas iar femeile prezente sunt cuprinse de un zbucium temporar, devastand altarele. Disperat, Aeneas cere ajutorul lui Jupiter; astfel se porneste o furtuna puternica ce stinge focul , dar oricum patru corabii sunt distruse. Jupiter il sfatuieste pe Aeneas sa lase o parte din troieni aici, unde sa-si construiasca o cetate numita Acesta. In vis, lui Aeneas i se arata de asemenea Anchises care-l sfatuieste sa coboare mai intai ci Pluto, in Infern. Aeneas asculta sfatul lui Jupiter, lasand o parte din troiene la Sicana

INTRODUCERE Opera vergiliană a fost creată într-o perioadă de 20 de ani, pe etape

marcate de apariţia succesivă a Bucolicelor şi a Georgicelor . Eneida, care concentrează într-o sinteză artistică originală întreaga spiritualitate din care a izvotât, a fost editată după moartea poetului.

GENEZA. Legenda lui Aeneas (personaj care apare şi in Iliada), care circulase sub diverse varianteîn tradiţia post homerică, fusese consacrată la Roma în sec al III-lea a.Cr prin epopeile lui Naevius şi Ennius ajungând cu timpul o valoare nu numai naţională , ci şi dinastică; recunoscut ca întemeietor al poporului roman, troianul Aeneas trecea drept şi strămoş al gintei Iulia din care Augustus făcea parte ca fiu adoptiv al lui Caius Iulius Caesar.

SPECIA. Ca specie literară, Eneida este o epopee, dar Vergiliu va reînnoi acest concept printr-o formulă originală: ea nu va mai fi o succesiune cronologică de evenimente legendare şi istorice, ca la predecesori, ci o adevărată „regândire” în lumina legendei a întregii istorii romane.

TEMA. Prin ficţiunea poetică a inversării dimensiunilor timpului, trecutul istoric apare ca o proiecţie în viitor a unui plan divin prestabilit. ISTORIA ROMANĂ capătă, astfel, în întregime, sensul şi justificarea unei împliniri necesare destinului (fatum), de care este aprioric determinată.

STRUCTURA. SUBIECTUL.Epopeea cuprinde două părţi, dintre care: prima parte – primele şase cărţo – este povestită călătoria lui Aeneas şi a tovarăşilor săi de la plecarea din Troia până la sosirea în Latium; în partea a doua – ultimele şase cărţi – susnt înfăţişate luptele dintre troieni şi populaţiile localnice din Latium, sub conducerea lui Turnus, regele rutulilor.

Vergiliu îşi începe opera cu o invocaţie, prezentând apoi momentul când troienii, în frunte cu Aeneas, se aflau în al şaptelea an al rătăcirii pe mare, când flota lor, în drumul către Sicilia şi Italia, a fost aruncată de furtună pe ţărmul Africii, în Cartagina. Aici troienii sunt primiţi de regina Dido. În timpul banchetului organizat în cinstea oaspeţilor, regina îl roagă pe Aeneas să povestească despre războiul care a dus la pieirea Troiei şi despre suferinţele îndurate de troieni pe mare şi pe uscat. (cartea I)

În cartea, a II-a Aeneas prezintă trista poveste. El expune viclenia grecilor, episodul lui Laoocon şi orbirea troienilor care îşi pierd dreapta judecată şi introduc în cetate calul plin de duşmani. Mai este descrisă incendierea Troiei, apariţia umbrei lui Hector care îi dezvăluie lui Aeneas destinul său. Luând cu sine penaţii, pe tatăl său Anchise, soţia Creusa, fiul Ascaniu şi un grup de prieteni, vor porni pe mare , spre Italia, unde vor întemeia o nouă cetate, mai mare şi mai puternică decât Troia.Cartea se încheie cu pierderea Creusei, a cărei umbră îi explică rostul absenţei ei: aşa este voinţa zeilor.

Apoi, în cartea a III-a, se prezintă peripeţiile lui Aeneas. El ajunge în Tracia, apoi la Delos, în Epir, în munţii Ceraunieni, apoi în Sicilia Aici îşi pierde şi tatăl, pe Anchise. Plecând spre Latium , e aruncat de furtună pe ţărmul Cartaginei.

Cartea a IV-a continuă cu povestea de dragoste dintre Dido şi Aeneas. Sunt prezentate frământările sufleteşti ale reginei Dido, sfâşiată de sentimente contradictorii: respectul faţă de memoria soţului decedat, Sychaeus, şi dragostea ce o nutreşte pentru eroul troian.. Sfătiută de sora ei Ana şi îndemnată de propria-i pornire , Dido încearcă să-l reţină pe Aeneas la Cartagina, unde, împreună, vor putea înălţa cea mai de seamă cetate a lumii. Dar destinul , zeii, vecinii le sunt potrivnici. Aeneas îşi contină călătoria, iar Dido, disperată şi sfâşiată de remuşcări, , îşi pune capăt zilelor cu o sabie.

Porniţi din nou la drum, troienii se opresc în Sicilia, unde se organizează jocuri funebre în cinstea lui Anchise. Către sfârşitul cărţii a V-a , femeile se răzvrătesc şi dau foc corăbiilor. Dar Aeneas, cu câţiva luptătorise îndraptă spre Italia. Debarcă la Cumae, unde e ajutat de sibylla Deiphobe să coboare în Infern. Acolo îl va întâlni pe tatăl său care îi enumeră pe viitorii eroi ai istoriei romane. Ieşind din Infern, se îmbarcă şi ajunge în Latium. (cartea a VI-a)

A doua parte a Eneidei cuprinde luptele purtate de troieni cu populaţiile locale, de aceea Aeneas se vede nevoit să încheie o alianţă cu regele Evandrus. La iniţiativa mamei sale, zeiţa Venus, Vulcan îi făureşte un scut cu simboluri care dezvăluie momente din istoria Romei. În bătăliile date, pier în luptă Pallas, fiul lui Evandrus, Lausus, fiul lui Mezentius, Camilla, conducătoarea călăreţilor vosci. Războiul şi epopeea se termină cu ciocnirea dintre Aeneas şi Turnus, regele rutulilor, luptă în care eroul troian obţine victoria definitivă.

Coborarea in Infern Una dintre cele mai interesante carti ale „Eneidei” este cea de-a sasea, carte în care ni

se înfatiseaza coborârea lui Aeneas în Infern, o coborâre cu valoare initiatica. Dupa ce pleaca din Cartagina, Aeneas ajunge în Italia la Cumae, unde Sibylla locala îl

ajuta sa ajunga în infern, loc în care eroul de pâna atunci va putea afla de la tatal sau Anchise viitorul semintiei sale. – „MESAJUL PROFUND AL „ENEIDEI” eroilor romani este pregatita de coborârea lui Enea în Infern, configurata ca un experiment cu semnificatie initiatica. Ajuns la apogeul acestei initieri, Enea poate sa contemple concret, într-o imagistica foarte plastica, soarta descendentilor sai, pâna atunci doar vag intuita de el.” Asadar, aici Anchise se adreseaza cumva întregului popor roman, pentru a-i evidentia misiunea, deci este ilustrata conceptia lui Vergilius asupra menirii romane: „Tu adu-ti aminte, romane, sa cârmuiesti cu putere noroadele, sa stabilesti rosturile pacii, sa cruti pe cei ce se supun si sa zdrobesti pe trufasi: iata menirea ta” .

În aceasta carte se atinge apogeul epopeii, aici sunt nuantate în cea mai mare masura

valentele mitice ale operei. Realitatea istorica se dilata mult în favoarea celei legendare, iar timpul si spatiul devin entitati auxiliare menirii civilizatoare a lui Aeneas.

Eroul, în momentul patrunderii sale în lumea infernala, traieste din plin experienta

spirituala, descoperind astfel mirajul eternitatii umane. Umbrele muritorilor pe care le întâlneste în cautarea tatalui sau nu sunt decât simple instrumente ale introspectiei în fantastic, dar conduc fara îndoiala la desavârsirea predestinarii mitice. Chiar si revederea lui Dido, aparent tragica prin nepasarea reginei, semnifica îndepartarea definitiva a ispitei. Mai mult, Dido, tentatia pasionala, obstacol pe care Aeneas l-a avut de înfruntat în calatoria sa initiatica, în finalizarea misiunii sale divine, reprezinta TRECUTUL, ca timp sacru, iar

portretele eroilor romani simbolizeaza, în linii epice, PERSPECTIVA MITICA, ca punct final al predestinarii.

Treptele initierii sunt interesant surprinse prin felul cum este strabatut Infernul, la

început sumbru, întunecos, înspaimântator, apoi mai luminos, mai stralucitor, pâna la linistitoarele Câmpii Elysee. Aceasta gradualitate constituie o ascensiune spirituala a lui Aeneas, el trebuie sa constientizeze actul creator.

Asadar, Infernul nu constituie pentru Vergilius lumea pieirii, ca la Dante Alighieri, ci

dimpotriva îmbinarea celor trei cercuri concentrice. În „Divina Comedie”, Dante îl are ca ghid prin Infern chiar pe Vergilius, fapt care arata înca o data importanta creatiei autorului latin.

„Infernul devine cu adevarat un imperiu al împlinirii morale a eroului. El iese din Infern

structurat ca prototip al virtutii romane, înzestrat cu rabdare, fermitate, clarviziune, capacitate virila de a renunta la tot ce-i poate stingheri misiunea. Enea este convertit în desavârsit „cetatean roman.”

Dupa parerea mea, Infernul la Vergilius reprezinta un mijloc de desavârsire, are poate

un rol care la Dante sau în religia Catolica e mai degraba al Purgatoriului. Iubirea Mai interesant este cum contureaza Virgil umanitatea lui Aeneas. Protagonistul, de

obicei, pare a fi prea perfect: fără cusur, fără a da greş in modelul de virtute pe care il reprezinta şi avand curaj. Aeneas dezvăluie slăbiciunea în faţa iubirii,fiind tentat să se abată de la soarta lui - forteaza flota sa opreasca în Cartagina pentru o perioadă de timp iresponsabil de lunga.

Aeneas este prezentat atat ca un erou cat si ca un om imperfect.Decizia lui de a

renunta la iubire pentru binele viitoarelor generatii este foarte dificila,dar intr-un final demonstreaza ca e un om plin de onoare.Dido este adevarata eroina a acestei carti .Ea nu are securitatea binecuvantarii zeilor,dar iubirea ei pentru Aeneas demonstreaza ca este in stare sa sacrifice tot ce are,pierzandu-si viata intr-un final.

Un alt aspect interesant din cartea IV sunt referirile frecvente la Ascanius. Aeneas este

distras de la destinul său de tentaţia iubirii, şi numai el este capabil să-şi recâştige concentrarea atunci când îşi dă seama că il va priva si pe fiul sau de la un imperiu ce-l asteapta in Italia.Această circumstanţă reaminteşte importanţa familiei, obervata si in relatia lui

Aeneas cu Anchises. Toate aceste lucruri arata cat de mult a suferit in dragoste si cat de greu i-a fost sa renunte si sa puna familia inainte de orice.