63
EXPUNERE DE MOTIVE Secţiunea 1 Titlul proiectului de act normativ Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011 Secţiunea a 2-a Motivul emiterii actului normativ 1.Descrierea situaţiei actuale : Bugetul asigurărilor sociale de stat ca parte componentă a sistemului bugetar se aprobă anual prin lege. În conformitate cu prevederile Legii nr.500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011 se prevăd şi autorizează, pentru acest an bugetar, veniturile şi cheltuielile bugetare, precum şi reglementările specifice exerciţiului bugetar. Prin sistemul asigurărilor sociale se asigură finanţarea măsurilor de ocrotire, de protecţie şi de ajutorare a cetăţenilor activi, a pensionarilor şi a membrilor de familie şi constau în acordarea de către stat de pensii, indemnizaţii, ajutoare, trimiteri la odihnă, la tratament balnear şi alte drepturi, în perioada în care se găsesc, temporar sau definitiv, în incapacitate de muncă din cauză de accident de muncă sau boală profesională sau în alte cazuri când ajutorarea este necesară. Efectele crizei financiare şi economice globale s-au acutizat în anul 2010, acestea influenţând în mod negativ încasările bugetare, ceea ce a determinat înregistrarea de deficite bugetare, sau excedente diminuate faţă de cele prognozate. Astfel, potrivit actelor normative prin care s-a rectificat bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2010 (Ordonanţa Guvernului nr.19/2010, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.104/2010), veniturile din contribuţii de asigurări sociale de stat aferente sistemului public de pensii s-au diminuat, astfel încât pentru asigurarea resurselor bugetare necesare plăţii integrale şi la timp a prestaţiilor de asigurări sociale şi a funcţionării sistemului public de pensii a fost necesară majorarea subvenţiilor alocate de la bugetul de stat cu suma de 4,3 miliarde lei ajungându-se la suma totală de 11,4 miliarde lei. În cazul bugetului asigurărilor pentru şomaj pe anul 2010, în urma rectificărilor, acest buget a fost prevăzut cu un deficit al sistemului asigurărilor pentru şomaj în sumă totală de 2.751 milioane lei, deficit finanţat din disponibilităţile din anii anteriori. 2. Schimbări preconizate : Propunerile care au stat la baza construcţiei bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011 au în vedere prognoza indicatorilor macroeconomici pentru anii 2011- 2014. Unul din obiectivele importante al construcţiei bugetare pe anul 2011 l-a constituit aplicarea noii legi privind sistemul unitar de pensii publice, a integrării pensiilor plătite conform legilor speciale în sistemul public de pensii cât şi ajustarea deficitului bugetar către niveluri sustenabile din punct de vedere al finanţării. Astfel începând cu anul 2011 vor fi integrate în sistemul unitar de pensii publice toate persoanele care activează în prezent în domenii în care se utilizează legi/prevederi speciale de pensionare. Integrarea urmăreşte stabilirea aceloraşi obligaţii şi drepturi pentru toţi asiguraţii sistemului de pensii publice. La construcţia bugetară în domeniul asigurărilor sociale de stat şi al asigurărilor pentru şomaj pe anul 2011 s-au avut în vedere următoarele: menţinerea în anul 2011 a valorii punctului de pensie la nivelul celei stabilite pentru luna anul 2010, respectiv la 732,8 lei;

EXPUNERE DE MOTIVE - image.stirileprotv.ro · muncă şi boli profesionale, 86,6% vor fi pentru asistenţă socială ( pensii de invaliditate datorată accidentelor de muncă sau

  • Upload
    others

  • View
    1

  • Download
    0

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: EXPUNERE DE MOTIVE - image.stirileprotv.ro · muncă şi boli profesionale, 86,6% vor fi pentru asistenţă socială ( pensii de invaliditate datorată accidentelor de muncă sau

EXPUNERE DE MOTIVE

Secţiunea 1 Titlul proiectului de act normativ

Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011 Secţiunea a 2-a

Motivul emiterii actului normativ 1.Descrierea situaţiei actuale :

Bugetul asigurărilor sociale de stat ca parte componentă a sistemului bugetar se aprobă anual prin lege. În conformitate cu prevederile Legii nr.500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011 se prevăd şi autorizează, pentru acest an bugetar, veniturile şi cheltuielile bugetare, precum şi reglementările specifice exerciţiului bugetar. Prin sistemul asigurărilor sociale se asigură finanţarea măsurilor de ocrotire, de protecţie şi de ajutorare a cetăţenilor activi, a pensionarilor şi a membrilor de familie şi constau în acordarea de către stat de pensii, indemnizaţii, ajutoare, trimiteri la odihnă, la tratament balnear şi alte drepturi, în perioada în care se găsesc, temporar sau definitiv, în incapacitate de muncă din cauză de accident de muncă sau boală profesională sau în alte cazuri când ajutorarea este necesară. Efectele crizei financiare şi economice globale s-au acutizat în anul 2010, acestea influenţând în mod negativ încasările bugetare, ceea ce a determinat înregistrarea de deficite bugetare, sau excedente diminuate faţă de cele prognozate. Astfel, potrivit actelor normative prin care s-a rectificat bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2010 (Ordonanţa Guvernului nr.19/2010, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.104/2010), veniturile din contribuţii de asigurări sociale de stat aferente sistemului public de pensii s-au diminuat, astfel încât pentru asigurarea resurselor bugetare necesare plăţii integrale şi la timp a prestaţiilor de asigurări sociale şi a funcţionării sistemului public de pensii a fost necesară majorarea subvenţiilor alocate de la bugetul de stat cu suma de 4,3 miliarde lei ajungându-se la suma totală de 11,4 miliarde lei. În cazul bugetului asigurărilor pentru şomaj pe anul 2010, în urma rectificărilor, acest buget a fost prevăzut cu un deficit al sistemului asigurărilor pentru şomaj în sumă totală de 2.751 milioane lei, deficit finanţat din disponibilităţile din anii anteriori.

2. Schimbări preconizate : Propunerile care au stat la baza construcţiei bugetului asigurărilor sociale de stat

pe anul 2011 au în vedere prognoza indicatorilor macroeconomici pentru anii 2011-2014. Unul din obiectivele importante al construcţiei bugetare pe anul 2011 l-a constituit aplicarea noii legi privind sistemul unitar de pensii publice, a integrării pensiilor plătite conform legilor speciale în sistemul public de pensii cât şi ajustarea deficitului bugetar către niveluri sustenabile din punct de vedere al finanţării. Astfel începând cu anul 2011 vor fi integrate în sistemul unitar de pensii publice toate persoanele care activează în prezent în domenii în care se utilizează legi/prevederi speciale de pensionare. Integrarea urmăreşte stabilirea aceloraşi obligaţii şi drepturi pentru toţi asiguraţii sistemului de pensii publice.

La construcţia bugetară în domeniul asigurărilor sociale de stat şi al asigurărilor pentru şomaj pe anul 2011 s-au avut în vedere următoarele:

• menţinerea în anul 2011 a valorii punctului de pensie la nivelul celei stabilite pentru luna anul 2010, respectiv la 732,8 lei;

Page 2: EXPUNERE DE MOTIVE - image.stirileprotv.ro · muncă şi boli profesionale, 86,6% vor fi pentru asistenţă socială ( pensii de invaliditate datorată accidentelor de muncă sau

- 2 -

• încadrarea cheltuielilor bugetare în cadrul fiscal-bugetar din strategia fiscal-bugetară a Guvernului pentru perioada 2011-2013;

• scăderea inflaţiei la 5,3% în anul 2011, faţă de 6,2% estimată pentru anul 2010 şi 5,6% înregistrată în anul 2009;

• creşterea câstigului salarial mediu brut în anul 2011 la 2.022 lei, faţă de 1.910 lei estimat pentru anul 2010 şi 1.845 lei înregistrat în anul 2009;

• scăderea numărului de şomeri înregistraţi cu 10 mii persoane ajungându-se astfel la finele anului 2011 la 710 mii persoane, de la 720 mii persoane estimat pentru finele anului 2010;

• scăderea ratei medii a şomajului la 7,8% în anul 2011 faţă de 8% estimată pentru anul 2010;

• finanţarea cheltuielilor aferente unor proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile postaderare cum ar fi cele pentru: oferirea de servicii participanţilor la sistemul public de pensii prin implementarea unui sistem informatic integrat (servicii publice electronice destinate cetatenilor, contribuabili si beneficiari ai sistemului public de pensii si din sistemul accidentelor de munca si bolilor profesionale) analiza deficitului de forţă de muncă calificată în domeniul construcţiilor; studii, analize statistice şi previziuni asupra pieţei muncii pentru întărirea capacităţii Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă în România, la nivel naţional şi local; model de cooperare transnaţională pentru întoarcerea lucrătorilor români; anticiparea schimbărilor pe piaţa muncii, etc;

Prin proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011 s-au propus pe lângă prevederile şi autorizările privind veniturile şi cheltuielile pentru bugetele asigurărilor sociale de stat, asigurărilor pentru şomaj, sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale, Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale şi veniturilor proprii ale instituţiilor publice şi următoarele reglementări specifice exerciţiului bugetar al acestui an:

• câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat;

• cuantumul ajutorului de deces în cazul asiguratului sau pensionarului, precum şi în cazul unui membru de familie al acestora;

• cotele de contribuţii de asigurări sociale; • sumele totale care pot fi utilizate pentru acordarea de credite în condiţii

avantajoase, precum şi cuantumul maxim al acestora ce poate fi acordat unui beneficiar, potrivit prevederilor art.87 din Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare;

• dispoziţii referitoare la obligaţiile ce revin ordonatorului principal de credite în legătură cu asigurarea fondurilor necesare plăţii integrale şi cu prioritate a programelor cu finanţare din fonduri externe nerambursabile cât şi a fondurilor necesare finanţării angajamentelor asumate prin documentele privind integrarea României în Uniunea Europeană.

3. Alte informaţii : Proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011 a fost elaborat în conformitate cu prevederile Legii nr.500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, pe baza:

Page 3: EXPUNERE DE MOTIVE - image.stirileprotv.ro · muncă şi boli profesionale, 86,6% vor fi pentru asistenţă socială ( pensii de invaliditate datorată accidentelor de muncă sau

- 3 -

• prognozelor indicatorilor macroeconomici şi sociali pentru anul 2011, precum şi pentru următorii 3 ani;

• strategia fiscal-bugetară; • politicilor şi strategiilor sectoriale, a priorităţilor stabilite în formularea

propunerilor de buget, prezentate de ordonatorii principali de credite; • propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite.

Secţiunea a 3-a Impactul socioeconomic al proiectului de act normativ

1. Impactul macroeconomic : Prin proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011 se asigură

repartiţia produsului intern brut pentru domeniul social ce priveşte sistemul public de pensii şi sistemul asigurărilor pentru şomaj. În anul 2011 pentru susţinerea acestor două sectoare se alocă 9,5% din produsul intern brut.

2. Impactul asupra mediului de afaceri Prin bugetul asigurărilor pentru şomaj se asigură fonduri care sunt destinate acordării de credite în condiţii avantajoase pentru crearea de noi locuri de muncă prin înfiinţarea sau dezvoltarea de întreprinderi mici şi mijlocii, unităţi cooperatiste, asociaţii familiale, precum şi activităţi independente desfăşurate de persoane fizice autorizate. Astfel, pentru investiţiile generatoare de noi locuri de muncă se acordă credite cu dobânda de 50% din dobânda de referinţă a Băncii Naţionale a României; pentru studenţii care înfiinţează întreprinderi mici şi mijlocii, unităţi cooperatiste, asociaţii familiale se acordă credite cu dobândă de 25% din dobânda de referinţă a Băncii Naţionale a României. 3. Impactul social

Asigurarea veniturilor din pensii şi a altor drepturi de asigurări sociale (indemnizaţii, ajutoare, trimiteri la tratament balnear şi alte drepturi, în perioada în care se găsesc, temporar sau definitiv, în incapacitate de muncă), a indemnizaţiilor de şomaj, conduc la îmbunătăţirea nivelului de trai şi la reducerea marginalizării sociale a acestor categorii de populaţie.

4.Impactul asupra mediului 5. Alte informaţii

Secţiunea a 4-a

Impactul financiar asupra bugetului general consolidat, atât pe termen scurt, pentru anul curent cât şi pe termen lung

Pentru bugetul asigurărilor sociale de stat :

Venituri: • Pentru anul 2011, din totalul veniturilor bugetare estimate la 47.893

milioane lei, 70,1% urmează să se încaseze din contribuţiile pentru asigurări sociale ale sistemului public de pensii, 0,6% din contribuţiile pentru accidente de muncă şi boli profesionale şi 0,2 % din venituri nefiscale şi 29,1% subvenţii primite de la bugetul de stat.

• Din totalul veniturilor bugetare, 47.587,1 milioane lei sunt aferente sistemului public de pensii (99,4%) şi 305,9 milioane lei aferente sistemului asigurărilor de accidente de muncă şi boli profesionale (0,6%).

Veniturile totale ale bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011, sunt diminuate cu suma de 2.254 milioane lei aferentă Pilonului II de pensii (echivalentul

cotei de 3% ce se deduce din contribuţia individuală de asigurări sociale).

Page 4: EXPUNERE DE MOTIVE - image.stirileprotv.ro · muncă şi boli profesionale, 86,6% vor fi pentru asistenţă socială ( pensii de invaliditate datorată accidentelor de muncă sau

- 4 -

• Pentru susţinerea în totalitate a cheltuielilor ce se finanţează din acest buget, în anul 2011, din bugetul de stat se alocă o subvenţie de 13.942,7 milioane lei;

• Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011 au fost stabilite avându-se în vedere, următoarele cote de contribuţii:

20,8% cota datorată de angajatori pentru condiţii normale de muncă; 10,5% cota datorată de angajat care cuprinde şi cota de 3% aferentă fondurilor de pensii administrate privat; 0,25% cota medie datorată de angajatori pentru sistemul asigurărilor de accidente de muncă şi boli profesionale. Cheltuieli:

• În anul 2011, cheltuielile totale ale bugetului asigurărilor sociale de stat au fost evaluate la 47.639,1 milioane lei, din care 47.587,1 milioane lei pentru sistemul public de pensii (99,9%) şi 52,0 milioane lei pentru sistemul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale (0,1%).

Din totalul cheltuielilor aferente sistemului public de pensii, 98,6% vor fi pentru asistenţă socială şi 1,4% pentru administrarea sistemului public de pensii (cheltuieli de personal, bunuri şi servicii, dobânzi datorate trezoreriei statului şi active nefinanciare). Din totalul cheltuielilor aferente sistemului de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale, 86,6% vor fi pentru asistenţă socială ( pensii de invaliditate datorată accidentelor de muncă sau boli profesionale, ajutoare sociale în caz de invaliditate), 2,6% contribuţii de sănătate plătite la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele aflate în concediu medical, 2% programe şi proiecte de prevenire a accidentelor de muncă şi boli profesionale şi 8,8% pentru funcţionarea sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale (cheltuieli de personal, bunuri şi servicii şi active nefinanciare).

• Fondurile destinate plăţii pensiilor din sistemul public pentru anul 2011 sunt în sumă de 46.211,8 milioane lei, respectiv 8,5% din PIB.

• La stabilirea necesarului de fonduri pentru plata pensiilor, s-au avut în vedere următorii indicatori : • 4.780 mii pensionari de asigurări sociale plătiţi prin Casa

Naţională de Pensii Publice cu o pensie medie lunară de 749 lei . • 80,8 mii pensionari plătiţi prin Ministerul Apărării Naţionale, 66 mii

pensionari plătiţi prin Ministerul Administraţiei şi Internelor şi 8,8 mii pensionari plătiţi prin Serviciul Român de Informaţii, cu o pensie medie lunară de 1.755 lei .

Bugetul asigurărilor sociale de stat este programat pentru anul 2011 cu un excedent în sumă de 253,9 milioane lei care reprezintă rezultatul financiar al sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale.

Pentru bugetul asigurărilor pentru şomaj: Venituri: Pentru anul 2011 veniturile totale ale bugetului asigurărilor pentru şomaj au fost estimate la 4.401,2 milioane lei, din care 23% vor proveni din contribuţii ale sistemului de asigurări pentru şomaj, 4,6% din contribuţia angajatorilor la fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale, 0,7% din venituri nefiscale, 2,8% încasări din rambursarea împrumuturilor acordate pentru înfiinţarea şi dezvoltarea de întreprinderi mici şi mijlocii şi 68,9% subvenţii de la bugetul de stat.

• Veniturile pe anul 2011 s-au stabilit avându-se în vedere:

Page 5: EXPUNERE DE MOTIVE - image.stirileprotv.ro · muncă şi boli profesionale, 86,6% vor fi pentru asistenţă socială ( pensii de invaliditate datorată accidentelor de muncă sau

- 5 -

▪ o cotă de contribuţie datorată de angajator de 0,5% ; ▪ o cotă individuală de contribuţie de asigurări pentru şomaj de

0,5%; ▪ o cotă de contribuţie datorată de angajator fondului de garantare pentru

plata creanţelor salariale de 0,25%; În categoria veniturilor nefiscale, în sumă de 30 milioane lei, sunt cuprinse: veniturile provenite din încasarea contravalorii dobânzilor plătite de trezoreria statului pentru disponibilităţile înregistrate de buget şi păstrate în trezorerie, din încasarea taxelor pentru activitatea de formare profesională şi a celor pentru acreditarea furnizorilor de servicii de ocupare, din venituri din dobânzi la fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale precum şi din diverse alte venituri.

Cheltuieli Pentru anul 2011, prin bugetul asigurărilor pentru şomaj s-a prevăzut finanţarea unor cheltuieli în sumă totală de 4.270,8 milioane lei, din care 4.203,3 milioane lei sunt aferente sistemului asigurărilor pentru şomaj (98,4%) şi 67,5 milioane lei fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale (1,6%).

Sumele prevăzute la cheltuieli aferente sistemului asigurărilor pentru şomaj au ca principale destinaţii:

▪ asistenţa socială (indemnizaţiile de şomaj; indemnizaţiile de şomaj pentru absolvenţi, plăţile compensatorii; stimularea angajatorilor care încadrează absolvenţi; stimularea angajatorilor care încadrează şomeri aparţinând unor categorii defavorizate; stimularea mobilităţii forţei de muncă, etc.), circa 68,3% din total; ▪ plata contribuţiilor de asigurări sociale aferente prestaţiilor suportate din bugetul asigurărilor pentru şomaj, circa 26,3 % din total; ▪ transferuri către bugetele locale pentru finanţarea programelor pentru ocuparea temporară a forţei de muncă, circa 0,1% din total; ▪ împrumuturi acordate pentru înfiinţarea şi dezvoltarea de întreprinderi mici şi mijlocii, circa 0,2% din total; ▪ cheltuieli pentru administrarea fondului (cheltuieli de personal, bunuri şi servicii, dobânzi datorate trezoreriei statului şi active nefinanciare) şi alte cheltuieli (subvenţii, alte transferuri), circa 4,1% din total;

▪ programe cu finanţare din fonduri externe nerambursabile, circa 0,6% din total. ▪ acordarea de subvenţii necesare funcţionării centrelor regionale de formare

profesională a adulţilor, circa 0,4% din total. Din totalul cheltuielilor aferente fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, circa 97,9% reprezintă sumele aferente plăţii creanţelor salariale şi 2,1% reprezintă cheltuieli de gestionare a acestui Fond. Nivelul cheltuielilor ce se finanţează în anul 2011 din bugetul asigurărilor pentru şomaj a fost stabilit avându-se în vedere următoarele categorii de beneficiari şi cuantumuri medii lunare:

▪ 449 mii beneficiari de indemnizaţie de şomaj; ▪ 1,7 mii beneficiari de venituri de completare, conform Ordonanţei de

urgenţă a Guvernului nr.116/2006 privind protecţia socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate ca urmare a restructurării şi reorganizării unor societăţi naţionale, regii autonome, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, precum şi a societăţilor comerciale şi regiilor autonome subordonate autorităţilor administraţiei publice locale, cu modificările şi completările ulterioare,pentru persoanele ale căror drepturi au fost stabilite anterior intrării în vigoare a Legii nr.118/2010 privind unele măsuri necesare în

Page 6: EXPUNERE DE MOTIVE - image.stirileprotv.ro · muncă şi boli profesionale, 86,6% vor fi pentru asistenţă socială ( pensii de invaliditate datorată accidentelor de muncă sau

- 6 -

vederea restabilirii echilibrului bugetar; ▪ 45 mii beneficiari de indemnizaţie de şomaj pentru absolvenţi; ▪ 476 lei indemnizaţie de şomaj medie lunară;

▪ 250 lei indemnizaţie de şomaj medie lunară pentru absolvenţi. Bugetul asigurărilor pentru şomaj este prevăzut pentru anul 2011 cu subvenţii de la bugetul de stat în sumă de 3.032,8 milioane lei pentru echilibrarea sistemului de asigurări pentru şomaj. Bugetul asigurărilor pentru şomaj este programat pentru anul 2011 cu un excedent în sumă de 130,4 milioane lei care reprezintă rezultatul financiar al fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale.

Secţiunea a -5 a Efectele proiectului de act normativ asupra legislaţiei în vigoare

1. Măsuri normative necesare pentru aplicarea prevederilor proiectului de act normativ a) acte normative în vigoare ce vor fi modificate sau abrogate, ca urmare a intrării în vigoare a proiectului de act normative; Nu este cazul b) acte normative ce urmează a fi elaborate în vederea implementării noilor dispoziţii. Nu este cazul 2. Conformitatea proiectului de act normativ cu legislaţia comunitară în cazul proiectelor ce transpun prevederi comunitare Nu este cazul

3. Alte informaţii Nu este cazul

Secţiunea a -6 a Consultările efectuate în vederea elaborării proiectului de act normativ

1. Informaţii privind procesul de consultare cu organizaţii neguvernamentale, institute de cercetare şi alte organisme implicate Proiectul de act normativ se dezbate în cadrul Comisiei de Dialog Social la care participă reprezentanţi ai organismelor interesate. 2. Informaţii privind avizarea:

Secţiunea a -7 a

Activităţi de informare publică privind elaborarea şi implementarea proiectului de act normativ

Secţiunea a -8 a

Măsuri de implementare Proiectul de Lege a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011 va fi

implementat de către Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, prin Casa Naţională de Pensii Publice, casele de pensii sectoriale şi Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

Având în vedere cele prezentate mai sus, s-a elaborat proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011, pe care îl supunem spre adoptare Guvernului.

Page 7: EXPUNERE DE MOTIVE - image.stirileprotv.ro · muncă şi boli profesionale, 86,6% vor fi pentru asistenţă socială ( pensii de invaliditate datorată accidentelor de muncă sau

- 7 -

MINISTRUL FINANŢELOR PUBLICE

MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ŞI

PROTECŢIEI SOCIALE

GHEORGHE IALOMIŢIANU

IOAN-NELU BOTIŞ

AVIZĂM FAVORABIL

MINISTRUL JUSTIŢIEI

CĂTĂLIN MARIAN PREDOIU

Secretar de Stat

Gheorghe Gherghina

Page 8: EXPUNERE DE MOTIVE - image.stirileprotv.ro · muncă şi boli profesionale, 86,6% vor fi pentru asistenţă socială ( pensii de invaliditate datorată accidentelor de muncă sau

1

-Proiect-

L E G E A

bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Capitolul I

Dispoziţii generale

Art.1. - Prezenta lege prevede şi autorizează pentru anul bugetar 2011 veniturile pe capitole şi subcapitole şi cheltuielile pe destinaţii şi pe ordonatori principali de credite pentru bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru şomaj, bugetele instituţiilor publice finanţate parţial din venituri proprii, precum şi reglementări specifice exerciţiului bugetar al anului 2011.

Secţiunea 1

Dispoziţii referitoare la bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2011

Art.2.-(1) Sinteza bugetului asigurărilor sociale de stat detaliată la venituri pe capitole şi subcapitole, iar la cheltuieli, pe părţi, capitole, subcapitole, paragrafe, titluri, articole şi alineate, după caz, este prevăzută în anexa nr.1/03. (2) Bugetul asigurărilor sociale de stat aferent sistemului public de pensii se stabileşte la venituri în sumă de 47.587,1 milioane lei, iar la cheltuieli în sumă de 47.587,1 milioane lei. (3) Sistemul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale se stabileşte la venituri în sumă de 305,9 milioane lei, iar la cheltuieli în sumă de 52,0 milioane lei, cu un excedent de 253,9 milioane lei. (4) Sinteza cheltuielilor bugetare pe surse de finanţare, cu detalierea pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole şi alineate, după caz, pe ordonatori principali de credite este prevăzută în anexa nr.2/03/01-04.

(5) Sinteza proiectelor finanţate/propuse la finanţare în cadrul programelor aferente Politicii de Coeziune a Uniunii Europene, Politicilor Comune Agricolă şi de Pescuit, precum şi altor facilităţi şi instrumente postaderare şi detalierea pe proiecte, numărul maxim de posturi şi fondul aferent salariilor de bază şi programul de investiţii publice pe grupe de investiţii şi surse de finanţare, detaliate, sunt prevăzute în anexele nr. 3/03, 4/03 şi 5/03.

Page 9: EXPUNERE DE MOTIVE - image.stirileprotv.ro · muncă şi boli profesionale, 86,6% vor fi pentru asistenţă socială ( pensii de invaliditate datorată accidentelor de muncă sau

2

Secţiunea a 2 - a

Dispoziţii referitoare la bugetul asigurărilor

pentru şomaj pe anul 2010

Art.3.-(1) Sinteza veniturilor şi cheltuielilor bugetului asigurărilor pentru şomaj, detaliată la venituri pe capitole şi subcapitole, iar la cheltuieli, pe părţi, capitole, subcapitole, paragrafe şi titluri, după caz, este prevăzută în anexa nr.1/04. (2) Bugetul asigurărilor pentru şomaj, aferent sistemului asigurărilor pentru şomaj, se stabileşte la venituri în sumă de 4.203,3 milioane lei, la cheltuieli în sumă de 4.203,3 milioane lei. (3) Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale instituit prin Legea nr.200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, cu modificările ulterioare, se stabileşte la venituri în sumă de 197,9 milioane lei, iar la cheltuieli în sumă de 67,5 milioane lei, cu un excedent de 130,4 milioane lei. (4) Sinteza cheltuielilor bugetare pe surse de finanţare, cu detalierea pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole şi alineate, după caz, este prevăzută în anexa nr. 2/04. (5) Sinteza proiectelor finanţate/propuse la finanţare în cadrul programelor aferente Politicii de Coeziune a Uniunii Europene, Politicilor Comune Agricolă şi de Pescuit, precum şi altor facilităţi şi instrumente postaderare şi detalierea pe proiecte, numărul maxim de posturi şi fondul aferent salariilor de bază şi programul de investiţii publice pe grupe de investiţii şi surse de finanţare, detaliate, sunt prevăzute în anexele nr. 3/04, 4/04 şi 5/04. (6) Sinteza sumelor alocate pentru centrele regionale de formare profesională a adulţilor, care funcţionează în subordinea Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, este prevăzută în anexa nr.6/04.

Capitolul II

Responsabilităţi în aplicarea prezentei legi Art.4.-(1) Pentru anul 2011, finanţarea cheltuielilor aferente proiectelor/propunerilor de proiecte care întrunesc criteriile de eligibilitate pentru finanţare în cadrul programelor aferente Politicii de Coeziune a Uniunii Europene, Politicilor Comune Agricolă şi de Pescuit, altor programe/instrumente/facilităţi care funcţionează pe principiul rambursării integrale sau parţiale a cheltuielilor către beneficiari, se asigură de la bugetul asigurărilor sociale de stat sau, după caz, de la bugetul asigurărilor pentru şomaj, în cazul beneficiarilor de proiecte care sunt finanţaţi din aceste bugete. (2) Ordonatorii principali de credite pot asigura prin bugetele proprii finanţarea cheltuielilor aferente proiectelor/propunerilor de proiecte ai căror beneficiari sunt instituţii publice, aflate în coordonare sau subordonare, finanţate integral sau parţial din venituri proprii, în condiţiile stabilite prin memorandumurile/contractele de finanţare. (3) Ordonatorii de credite finanţaţi integral sau parţial de la bugetul asigurărilor sociale de stat sau, după caz, de la bugetul asigurărilor pentru şomaj, care au calitatea de lider al unui parteneriat beneficiar al unui proiect finanţat din fonduri externe nerambursabile pot asigura prin bugetele proprii cofinanţarea publică

Page 10: EXPUNERE DE MOTIVE - image.stirileprotv.ro · muncă şi boli profesionale, 86,6% vor fi pentru asistenţă socială ( pensii de invaliditate datorată accidentelor de muncă sau

3

pentru proiectele/propunerile de proiecte în condiţiile stabilite prin acordul de parteneriat, anexă la memorandumul/contractul de finanţare. (4) Fondurile aferente cheltuielilor prevăzute la alin.(1) sunt cuprinse în bugetele ordonatorilor de credite beneficiari de proiecte, precum şi în bugetele centrelor regionale de formare profesională a adulţilor, la titlul „Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile postaderare”, respectiv la capitolele şi subcapitolele corespunzătoare de cheltuieli, potrivit destinaţiei acestora, şi au avizul de principiu al autorităţii de management/gestiune a programului/instrumentului/facilităţii asupra eligibilităţii activităţilor din cadrul proiectelor propuse la finanţare. (5) Fac excepţie de la prevederile alin.(2) privind obţinerea avizului de principiu al autorităţii de management/gestiune a programului/instrumentului/facilităţii:

a) proiectele/propunerile de proiecte care îndeplinesc criteriile de eligibilitate pentru finanţarea în cadrul programelor/instrumentelor/facilităţilor care nu sunt gestionate de către autorităţi ale administraţiei publice din România;

b) proiectele/propunerile de proiecte pentru ai căror beneficiari sunt prevăzute reguli specifice în legislaţia privind gestionarea financiară a fondurilor externe nerambursabile postaderare. (6) Se autorizează ordonatorii principali de credite ai bugetelor de asigurări sociale prevăzute la alin.(1) să efectueze pe parcursul exerciţiului bugetar, redistribuiri de fonduri între proiecte din fonduri externe nerambursabile astfel încât să asigure implementarea corespunzătoare a acestora, inclusiv să introducă proiecte noi, în condiţiile prevăzute la alin.(2), cu încadrarea în nivelul total al cheltuielilor prevăzute la titlul „Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile postaderare” din bugetele proprii precum şi din bugetele instituţiilor publice finanţate parţial din venituri proprii aflate în subordinea lor. Aceste modificări vor fi comunicate lunar Ministerului Finanţelor Publice.

Art.5.-(1) Pentru cota parte din plăţile efectuate aferente cheltuielilor prevăzute la art.5 alin.(1) din programe aferente Politicii de Coeziune a Uniunii Europene, Politicilor Comune Agricolă şi de Pescuit sau din alte programe/instrumente/facilităţi postaderare, ordonatorul de credite care are calitatea de beneficiar va solicita autorităţii de management/gestiune a programului/instrumentului/facilităţii rambursarea acesteia, în conformitate cu regulile specifice de eligibilitate a cheltuielilor, precum şi cu prevederile contractului/deciziei/ordinului de finanţare. (2) Sumele aferente fondurilor externe nerambursabile postaderare, reprezentând contribuţia Comisiei Europene şi/sau a altor donatori externi la proiectele prevăzute la art.5 alin.(1), se fac venit la bugetele din care au fost finanţate proiectele respective şi se virează la aceste bugete, valoarea subvenţiei acordată beneficiarilor finanţaţi parţial din bugetul asigurărilor pentru şomaj fiind diminuată cu sumele primite ca prefinanţare, conform prevederilor legale comunitare şi naţionale care reglementează fiecare domeniu care intră în sfera de cuprindere a fondurilor externe nerambursabile postaderare, de către autorităţile de management/gestiune a fondurilor/instrumentelor/facilităţilor sau de către alte autorităţi naţionale abilitate în acest sens în cadrul unor programe/facilităţi sau instrumente postaderare, după caz. (3) Beneficiarii finanţaţi integral de la bugetul asigurărilor sociale de stat sau, după caz, de la bugetul asigurărilor pentru şomaj, care implementează proiecte finanţate în cadrul programelor/instrumentelor/facilităţilor care nu sunt gestionate de către autorităţi ale administraţiei publice din România virează cu celeritate în conturile de venituri sumele primite ca rambursare a cheltuielilor efectuate în cadrul proiectelor respective.

Page 11: EXPUNERE DE MOTIVE - image.stirileprotv.ro · muncă şi boli profesionale, 86,6% vor fi pentru asistenţă socială ( pensii de invaliditate datorată accidentelor de muncă sau

4

Art.6.-(1) Se interzice ordonatorului principal de credite al bugetului asigurărilor sociale de stat şi al bugetului asigurărilor pentru şomaj să efectueze virări de credite de la titlul “Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile postaderare” la celelalte titluri de cheltuieli din cadrul aceluiaşi capitol sau la alte capitole bugetare. (2) Sumele prevăzute la titlul “Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile postaderare” nu pot fi redistribuite la alte naturi de cheltuieli cu ocazia rectificărilor bugetare pe parcursul anului 2011. (3) În condiţiile prevăzute de Legea nr.500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, pe parcursul întregului an, ordonatorul principal de credite poate efectua virări de credite bugetare între titlurile, articolele şi alineatele de cheltuieli din cadrul aceluiaşi capitol sau de la alte capitole pentru asigurarea fondurilor necesare la titlul “Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile postaderare” cu încadrarea în nivelul total al fondurilor aprobate. (4) Din sumele prevăzute la titlul “Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile postaderare” se pot efectua cheltuieli curente şi de capital pentru derularea corespunzătoare a proiectelor finanţate de la acest titlu Art.7.-(1 ) Se interzice ordonatorului principal de credite să efectueze virări de credite bugetare de la titlul “Alte transferuri” alineatul “Programe PHARE şi alte programe cu finanţare nerambursabilă” la celelalte alineate şi articole de cheltuieli ale aceluiaşi capitol sau la alte capitole bugetare. (2) Din sumele prevăzute la titlul “Alte transferuri” alineatul “Programe PHARE şi alte programe cu finanţare nerambursabilă” se pot efectua cheltuieli curente şi de capital pentru derularea corespunzătoare a obiectivelor cuprinse în aceste programe. Art.8.–(1) În condiţiile prevăzute de Legea nr.500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, în cursul întregului an, ordonatorul principal de credite poate efectua virări de credite bugetare între titlurile şi articolele de cheltuieli din cadrul aceluiaşi capitol sau de la alte capitole, după caz, în vederea asigurării plăţii la scadenţă a cotizaţiilor şi contribuţiilor la organisme internaţionale, a derulării corespunzătoare a programelor finanţate din fonduri comunitare pre şi post aderare. (2) În condiţiile prevăzute de Legea nr.500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, se autorizează ordonatorii principali de credite care identifică, pe parcursul exerciţiului bugetar anual, proiecte noi sau proiecte în derulare din anii anteriori finanţabile din fonduri externe nerambursabile postaderare şi care nu au în bugetul propriu titlul „Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile postaderare” sau articolul corespunzător, să introducă titlul şi articolul respectiv, cu condiţia existenţei fişelor de fundamentare a proiectelor propuse la finanţare/finanţate din fonduri externe nerambursabile (FEN), avizate de principiu de către autoritatea de management/gestiune a programului/instrumentului/facilităţii. (3) Prevederile alin.(2) se aplică şi instituţiilor publice finanţate parţial din venituri proprii, cu introducerea corespunzătoare a modificărilor atât la partea de cheltuieli cât şi la partea de venituri prin diminuarea corespunzătoare a subventiilor acordate potrivit legii. (4) Ordonatorii principali de credite comunică lunar Ministerului Finanţelor Publice modificările efectuate potrivit prevederilor (1) şi (2), concomitent cu transmiterea formularelor de prezentare modificate în mod corespunzător şi, după caz, a formularelor de fundamentare. Art.9. - Sunt interzise virările de credite bugetare între capitolele de cheltuieli aprobate pentru sistemul public de pensii şi cele pentru sistemul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale.

Page 12: EXPUNERE DE MOTIVE - image.stirileprotv.ro · muncă şi boli profesionale, 86,6% vor fi pentru asistenţă socială ( pensii de invaliditate datorată accidentelor de muncă sau

5

Art.10.- Sunt interzise virările de credite bugetare între subdiviziunile de cheltuieli aprobate pentru sistemul asigurărilor pentru şomaj şi Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale. Art.11.-(1) Prevederile de cheltuieli aprobate pentru prestaţii de asigurări sociale şi asigurări pentru şomaj care se realizează potrivit dispoziţiilor legale, direct de către angajator, prin deducerea acestora din contribuţiile datorate, se pot depăşi, modificându-se corespunzător prevederile bugetare atât la venituri, cât şi la cheltuieli, cu menţinerea echilibrului aprobat.

(2) Ordonatorul principal de credite este abilitat să efectueze modificările prevăzute la alin.(1) şi este obligat să raporteze Ministerului Finanţelor Publice aceste modificări atât distinct, cât şi prin evidenţierea în situaţiile financiare trimestriale, respectiv anuale. Art.12. - Se interzice ordonatorului principal de credite să efectueze virări de credite bugetare de la titlul “Transferuri între unităţi ale administraţiei publice” al capitolului 69.03“Asigurări şi asistenţă socială pentru accidente de muncă şi boli profesionale” şi al capitolului 68.04 „ Asigurări şi asistenţă socială” la celelalte titluri ale aceluiaşi capitol sau la alte capitole bugetare, precum şi între alineatele acestui titlu de cheltuieli. Art.13. - Se interzice ordonatorului principal de credite al bugetului asigurărilor sociale de stat şi al bugetului asigurărilor pentru şomaj să efectueze şi să aprobe redistribuiri de credite bugetare de la obiectivele de investiţii în continuare, respectiv de la obiectivele de investiţii noi, la poziţia “Alte cheltuieli de investiţii”, cuprinse în programele de investiţii publice, anexe la aceste bugete. Art.14. –Ordonatorii principali de credite au obligaţia să comunice Ministerului Finanţelor Publice detalierea în structură, pe funcţii, numărul maxim de posturi finanţat în anul 2011 şi fondul aferent salariilor de bază, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.

Capitolul III

Dispoziţii finale

Art.15.- Câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011 este 2.022 lei. Art.16.- Cuantumul ajutorului de deces se stabileşte, în condiţiile legii, în cazul: a) asiguratului sau pensionarului, la 2.022 lei; b) unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului, la 1.011 lei. Art.17.-(1) Pentru anul 2011 cotele de contribuţie de asigurări sociale se stabilesc după cum urmează: a) 31,3% pentru condiţii normale de muncă, datorate de angajator şi angajaţi, din care 10,5% datorate de angajaţi şi 20,8% datorate de angajatori ;

b) 36,3% pentru condiţii deosebite de muncă, datorate de angajator şi angajaţi, din care 10,5% datorate de angajaţi şi 25,8 % datorate de angajatori ;

c) 41,3% pentru condiţii speciale de muncă, datorate de angajator şi angajaţi, din care 10,5% datorate de angajaţi şi 30,8% datorate de angajatori. (2) În cota de contribuţie individuală de asigurări sociale prevăzută la alin.(1) este inclusă şi cota de 3% aferentă fondurilor de pensii administrate privat, prevăzută de Legea nr.411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Page 13: EXPUNERE DE MOTIVE - image.stirileprotv.ro · muncă şi boli profesionale, 86,6% vor fi pentru asistenţă socială ( pensii de invaliditate datorată accidentelor de muncă sau

6

(3) Cotele prevăzute la alin. (1) şi (2) se aplică începând cu veniturile aferente lunii ianuarie 2011. Art.18.-(1) În baza prevederilor art.29 din Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art.7 din Legea nr.200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, cu modificările ulterioare, pentru anul 2011 se stabilesc următoarele cote ale contribuţiilor: a) contribuţia datorată de angajatori la bugetul asigurărilor pentru şomaj este de 0,5% ; b) contribuţia individuală datorată la bugetul asigurărilor pentru şomaj este de 0,5%; c) contribuţia datorată la bugetul asigurărilor pentru şomaj de către persoanele asigurate în baza contractului de asigurare pentru şomaj este de 1%; d) contribuţia datorată de angajator la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale potrivit prevederilor art.7 alin.(1) din Legea nr.200/2006, cu modificările ulterioare este de 0,25 %. (2) Cotele prevăzute la alin.(1) se aplică începând cu veniturile aferente lunii ianuarie 2011. (3) Suma totală care poate fi utilizată pentru acordarea de credite, conform prevederilor art.87 din Legea nr.76/2002, cu modificările şi completările ulterioare, este de 10 milioane lei, iar cuantumul maxim al creditului ce poate fi acordat unui beneficiar de credite din această sumă este de 1,5 milioane lei. Art.19.-(1) Cotele de contribuţii datorate de angajatori în funcţie de clasa de risc, potrivit prevederilor Legii nr.346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale, republicată, se stabilesc de la 0,15% la 0,85%, aplicate asupra sumei veniturilor brute realizate lunar. (2) Cotele prevăzute la alin.(1) se aplică începând cu veniturile aferente lunii ianuarie 2011. Art.20. - Anexele nr.1/03 - 5/03 şi nr.1/04 - 6/04 fac parte integrantă din prezenta lege.

* * *

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art.65 alin.(2) şi ale art.76 alin.(2) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE

CAMEREI DEPUTAŢILOR

Roberta Alma Anastase

PREŞEDINTELE

SENATULUI

Mircea-Dan Geoană

Bucureşti

Nr.

Page 14: EXPUNERE DE MOTIVE - image.stirileprotv.ro · muncă şi boli profesionale, 86,6% vor fi pentru asistenţă socială ( pensii de invaliditate datorată accidentelor de muncă sau

BUGETUL ASIGURARILOR SOCIALE DE STAT

BUGETUL ASIGURARILOR SOCIALE DE STATpe anii 2009-2014

- SINTEZA -

-mii lei-Pag. 1Anexa nr. 1 / 03

Denumire indicator

1 2

2009

Realizari Propuneri

2011

Estimari

2012

Estimari

2013

5 6B

Estimari

2014

74=3 / 23A

Capi-

tol

Sub-

capi-

tol

Pa-

graf

ra-

Gru-

/Titlu

pa

Ar-

ti-

col

Ali-

ne-

at

2010Crestere /

2011 / 2010

descrestere Executie preliminata

VENITURI - TOTAL 40.638.880 43.201.378 10,86 55.821.9680001 03 47.892.981 50.921.339 53.650.919

I.VENITURI CURENTE 33.180.502 32.321.344 5,00 39.945.5260002 33.936.637 35.498.268 37.797.251

B.CONTRIBUTII DE ASIGURARI 33.066.595 32.241.344 4,99 39.846.3902000 33.851.690 35.407.790 37.702.890

CONTRIBUTIILE ANGAJATORILOR 22.885.190 22.279.209 7,17 28.957.5412003 23.876.792 24.977.543 27.079.144

Contributii de asigurari sociale de stat01 datorate de angajatori 22.561.167 21.982.078 7,25 28.601.296 23.575.936 24.664.940 26.742.978

Contributii de asigurari pentru accidente04 de munca si boli profesionale datorate

de angajatori 324.023 297.131 1,25 356.245 300.856 312.603 336.166

CONTRIBUTIILE ASIGURATILOR 10.181.405 9.962.135 0,13 10.888.8492103 9.974.898 10.430.247 10.623.746

Contributii de asigurari sociale de stat01 datorate de asigurati 11.112.076 11.221.772 4,89 14.536.243 11.770.471 12.764.249 13.577.118

Contributia altor persoane asigurate 383.515 413.497 8,05 532.28004 446.800 476.626 501.943

Contributii facultative ale asiguratilor 11.049 11.000 5,64 20.51705 11.620 17.912 18.986

Contributii de asigurare pentru06 accidente de munca si boli profesio-

nale datorate de alte persoane fizice

care incheie asigurarea 41 2 1.700,00 2 36 2 2

Contributia la fondul de pensii,07 administrat privat (se scade) -1.324.924 -1.684.136 33,84 -4.200.193 -2.254.029 -2.828.542 -3.474.303

Restituiri de contributii de asigurari08 sociale de stat( se scad) -352

C.VENITURI NEFISCALE 113.907 80.000 6,18 99.1362900 03 84.947 90.478 94.361

Page 15: EXPUNERE DE MOTIVE - image.stirileprotv.ro · muncă şi boli profesionale, 86,6% vor fi pentru asistenţă socială ( pensii de invaliditate datorată accidentelor de muncă sau

-mii lei-Pag. 2Anexa nr. 1 / 03

Denumire indicator

1 2

2009

Realizari Propuneri

2011

Estimari

2012

Estimari

2013

5 6B

Estimari

2014

74=3 / 23A

Capi-

tol

Sub-

capi-

tol

Pa-

graf

ra-

Gru-

/Titlu

pa

Ar-

ti-

col

Ali-

ne-

at

2010Crestere /

2011 / 2010

descrestere Executie preliminata

C1.VENITURI DIN PROPRIETATE 15.089 4.522 10,57 7.3703000 5.000 5.630 6.546

VENITURI DIN PROPRIETATE 28 1.000 1.0003003 1.000 1.000 1.000

Alte venituri pentru asigurarile de07 accidente de munca si boli profesionale 28 1.000 1.000 1.000 1.000 1.000

VENITURI DIN DOBANZI 15.061 3.522 13,57 6.3703103 4.000 4.630 5.546

Venituri din dobanzi ale bugetului05 asigurarilor sociale de stat 52

Venituri din dobanzi ale sistemului06 de asigurari de accidente de munca si

boli profesionale 15.008 3.522 13,57 6.370 4.000 4.630 5.546

C2.VANZARI DE BUNURI SI SERVICII 98.818 75.478 5,92 91.7663300 03 79.947 84.848 87.815

VENITURI DIN PRESTARI DE SERVICII3303SI ALTE ACTIVITATI 80.694 75.178 5,52 91.066 79.325 84.048 87.115

Venituri din prestari de servicii 3608 Contributia pentru bilete de tratament11 si odihna 80.244 75.178 5,52 91.066 79.325 84.048 87.115

Alte venituri din prestari de servicii50 si alte activitati 414

DIVERSE VENITURI 18.124 300 107,33 7003603 622 800 700

Alte venituri 18.124 300 107,33 70050 622 800 700

IV.SUBVENTII 7.458.378 10.880.034 28,15 15.876.4424100 03 13.942.745 15.422.971 15.853.668

SUBVENTII DE LA ALTE NIVELE ALE4200ADMINISTRATIEI PUBLICE 7.458.378 10.880.034 28,15 15.876.442 13.942.745 15.422.971 15.853.668

SUBVENTII DE LA BUGETUL DE STAT 6.397.515 10.880.034 28,15 15.876.4424203 13.942.745 15.422.971 15.853.668

Subventii primite de bugetul24 asigurarilor sociale de stat 6.397.515 10.880.034 28,15 15.876.442 13.942.745 15.422.971 15.853.668

SUME PRIMITE DE LA UE/ALTI DONATORI IN4503CONTUL PLATILOR EFECTUATE SI PREFINATARI 13.599 100

Fondul European de Dezvoltare Regionala01 13.599 100

Page 16: EXPUNERE DE MOTIVE - image.stirileprotv.ro · muncă şi boli profesionale, 86,6% vor fi pentru asistenţă socială ( pensii de invaliditate datorată accidentelor de muncă sau

-mii lei-Pag. 3Anexa nr. 1 / 03

Denumire indicator

1 2

2009

Realizari Propuneri

2011

Estimari

2012

Estimari

2013

5 6B

Estimari

2014

74=3 / 23A

Capi-

tol

Sub-

capi-

tol

Pa-

graf

ra-

Gru-

/Titlu

pa

Ar-

ti-

col

Ali-

ne-

at

2010Crestere /

2011 / 2010

descrestere Executie preliminata

SUME IN CURS DE DISTRIBUIRE 1.060.8634703 Contributii catre bugetul de asigurari02 sociale de stat, bugetul asigurarilor

pentru somaj si bugetul fondului

national unic de asigurari sociale

de sanatate incasate in contul unic,

in curs de distribuire 1.060.863

Venituri sistem public de pensii 40.299.779 42.899.723 10,93 55.458.3514903 01 47.587.089 50.603.104 53.308.205

Venituri sistem accidente de munca si02boli profesionale 339.100 301.655 1,40 363.617 305.892 318.235 342.714

CHELTUIELI - BUGET ASIGURARI SOCIALE5003DE STAT 40.390.755 42.932.145 10,96 55.515.306 47.639.123 50.656.818 53.365.691

CHELTUIELI CURENTE 40.410.489 42.929.439 10,95 55.507.90501 47.631.512 50.648.864 53.357.443

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL 129.516 104.983 -13,88 101.39310 90.407 93.120 96.565

Cheltuieli salariale in bani 100.748 78.602 -13,83 77.785 67.729 71.085 73.77201 Salarii de baza 62.596 65.139 -2,71 73.781 63.375 67.423 69.97001 Salarii de merit 18302 Indemnizatie de conducere 2.537 15803 Spor de vechime 12.648 88804 Sporuri pentru conditii de munca 3.403 2.847 -13,91 2.811 2.451 2.569 2.66805 Alte sporuri 1.885 323 -13,93 318 278 291 30206 Ore suplimentare 27 11507 Fond de premii 5.478 4.29908 Prima de vacanta 4.498 4.22509 Indemnizatii platite unor persoane din12 afara unitatii 154 130 -15,38 126 110 115 119

Indemnizatii de delegare 45 52 -9,62 55 47 49 5213 Alte drepturi salariale in bani 7.294 426 244,60 694 1.468 638 66130Contributii 28.768 26.381 -14,04 23.608 22.678 22.035 22.79303

Page 17: EXPUNERE DE MOTIVE - image.stirileprotv.ro · muncă şi boli profesionale, 86,6% vor fi pentru asistenţă socială ( pensii de invaliditate datorată accidentelor de muncă sau

-mii lei-Pag. 4Anexa nr. 1 / 03

Denumire indicator

1 2

2009

Realizari Propuneri

2011

Estimari

2012

Estimari

2013

5 6B

Estimari

2014

74=3 / 23A

Capi-

tol

Sub-

capi-

tol

Pa-

graf

ra-

Gru-

/Titlu

pa

Ar-

ti-

col

Ali-

ne-

at

2010Crestere /

2011 / 2010

descrestere Executie preliminata

Contributii de asigurari sociale de01 stat 20.618 18.758 -15,96 16.355 15.764 15.315 15.844

Contributii de asigurari de somaj 506 479 -13,99 432 412 404 41502 Contributii de asigurari sociale de03 sanatate 5.313 5.072 -15,06 4.535 4.308 4.185 4.330

Contributii de asigurari pentru04 accidente de munca si boli profesionale 192 144 -14,58 127 123 120 123

Contributii pentru concedii si06 indemnizatii 2.139 1.928 7,42 2.159 2.071 2.011 2.081

TITLUL II BUNURI SI SERVICII 395.791 429.531 21,09 597.30020 520.110 551.416 579.797

Bunuri si servicii 31.067 27.857 6,29 29.814 29.610 30.980 31.19501 Furnituri de birou 3.863 3.138 -4,72 2.995 2.990 3.739 3.82301 Materiale pentru curatenie 113 203 -67,98 64 65 73 8402 Incalzit, iluminat si forta motrica 5.007 4.363 39,35 6.100 6.080 6.334 6.34003 Apa, canal si salubritate 604 846 -36,29 550 539 543 54804 Carburanti si lubrifianti 549 575 1,91 590 586 586 59005 Piese de schimb 128 306 -71,90 86 86 86 8606 Transport 11 54 -83,33 9 9 9 907 Posta, telecomunicatii, radio, tv,08 internet 6.078 6.932 -18,78 5.715 5.630 5.705 5.810

Materiale si prestari de servicii cu09 caracter functional 73 250 -48,00 130 130 130 130

Alte bunuri si servicii pentru30 intretinere si functionare 14.641 11.190 20,60 13.575 13.495 13.775 13.775

Reparatii curente 696 1.000 100,00 2.000 2.000 2.000 2.00002Hrana 204 232 -35,34 150 150 150 15003 Hrana pentru oameni 204 232 -35,34 150 150 150 15001Medicamente si materiale sanitare 229 545 -8,26 500 500 500 50004 Medicamente 103 320 -6,25 300 300 300 30001

Page 18: EXPUNERE DE MOTIVE - image.stirileprotv.ro · muncă şi boli profesionale, 86,6% vor fi pentru asistenţă socială ( pensii de invaliditate datorată accidentelor de muncă sau

-mii lei-Pag. 5Anexa nr. 1 / 03

Denumire indicator

1 2

2009

Realizari Propuneri

2011

Estimari

2012

Estimari

2013

5 6B

Estimari

2014

74=3 / 23A

Capi-

tol

Sub-

capi-

tol

Pa-

graf

ra-

Gru-

/Titlu

pa

Ar-

ti-

col

Ali-

ne-

at

2010Crestere /

2011 / 2010

descrestere Executie preliminata

Materiale sanitare 126 225 -11,11 200 200 200 20002Bunuri de natura obiectelor de inventar 191 1.133 -55,08 510 509 509 50905 Lenjerie si accesorii de pat 103 -2,91 100 100 100 10003 Alte obiecte de inventar 191 1.030 -60,29 410 409 409 40930Deplasari, detasari, transferari 395 1.711 -57,92 737 720 730 73506 Deplasari interne, detasari, transferari 340 1.504 -66,09 515 510 510 51501 Deplasari in strainatate 55 207 1,45 222 210 220 22002Carti, publicatii si materiale11documentare 68 125 -17,60 105 103 103 104

Consultanta si expertiza 43 -53,49 20 20 20 2012Pregatire profesionala 209 44 150,00 115 110 110 11513Protectia muncii 4 20 -50,00 20 10 20 2014Alte cheltuieli 362.728 396.821 22,57 563.329 486.378 516.294 544.44930 Protocol si reprezentare 12 22 24 22 22 2302 Chirii 1.446 1.977 1,16 2.000 2.000 2.300 2.00004 Prestari servicii pentru transmiterea06 drepturilor 348.963 377.003 22,58 538.955 462.142 491.422 517.876

Executarea silita a creantelor bugetare 10 10 10 10 1009 Alte cheltuieli cu bunuri si servicii 12.307 17.809 24,68 22.340 22.204 22.540 24.54030TITLUL III DOBANZI 33.100 60.000 -16,67 50.00030 50.000 56.788 55.191

Alte dobanzi 33.100 60.000 -16,67 50.000 50.000 56.788 55.19103 Dobanda datorata trezoreriei statului 33.100 60.000 -16,67 50.000 50.000 56.788 55.19102TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI51ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE 534 649 108,94 1.577 1.356 1.383 1.438

Transferuri curente 534 649 108,94 1.577 1.356 1.383 1.43801 Transferuri din sumele alocate21 sistemului de asigurari pentru

accidente de munca si boli

profesionale, catre bugetul fondului

Page 19: EXPUNERE DE MOTIVE - image.stirileprotv.ro · muncă şi boli profesionale, 86,6% vor fi pentru asistenţă socială ( pensii de invaliditate datorată accidentelor de muncă sau

-mii lei-Pag. 6Anexa nr. 1 / 03

Denumire indicator

1 2

2009

Realizari Propuneri

2011

Estimari

2012

Estimari

2013

5 6B

Estimari

2014

74=3 / 23A

Capi-

tol

Sub-

capi-

tol

Pa-

graf

ra-

Gru-

/Titlu

pa

Ar-

ti-

col

Ali-

ne-

at

2010Crestere /

2011 / 2010

descrestere Executie preliminata

national unic de asigurari sociale de

sanatate, reprezentand contributia de

asigurari sociale de sanatate pentru pers.

aflate in concediu medical din cauza de

accident de munca sau boala profesionala 534 649 80,89 1.366 1.174 1.198 1.246

Transferuri din sumele alocate44 sistemului de asigurari pentru

accidente de munca si boli

profesionale, catre bugetul fondului

national unic de asigurari sociale de

sanatate, pentru concedii si indemni-

zatii datorate persoanelor aflate in

incapacitate temporara de munca din

cauza de accident de munca sau boala prof. 211 182 185 192

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI 200 400,00 1.00055 1.000 1.000 1.000

A. Transferuri interne 200 400,00 1.000 1.000 1.000 1.00001 Transferuri pentru programe si proiecte17 de prevenire a accidentelor de munca

si a bolilor profesionale 200 400,00 1.000 1.000 1.000 1.000

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN56FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)

POSTADERARE 5.149 368,83 24.140 132 736

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA 39.851.548 42.328.927 10,90 54.756.63557 46.944.499 49.945.025 52.622.716

Asigurari sociale 39.135.885 41.572.079 11,18 53.895.481 46.218.442 49.142.138 51.787.79701 Ajutoare sociale 715.663 756.848 -4,07 861.154 726.057 802.887 834.91902 Ajutoare sociale in numerar 380.478 432.043 -11,38 469.299 382.883 440.622 458.58701 Ajutoare sociale in natura 335.185 324.805 5,66 391.855 343.174 362.265 376.33202CHELTUIELI DE CAPITAL 4.735 2.706 181,26 7.40170 7.611 7.954 8.248

TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE 4.735 2.706 181,26 7.40171 7.611 7.954 8.248

Page 20: EXPUNERE DE MOTIVE - image.stirileprotv.ro · muncă şi boli profesionale, 86,6% vor fi pentru asistenţă socială ( pensii de invaliditate datorată accidentelor de muncă sau

-mii lei-Pag. 7Anexa nr. 1 / 03

Denumire indicator

1 2

2009

Realizari Propuneri

2011

Estimari

2012

Estimari

2013

5 6B

Estimari

2014

74=3 / 23A

Capi-

tol

Sub-

capi-

tol

Pa-

graf

ra-

Gru-

/Titlu

pa

Ar-

ti-

col

Ali-

ne-

at

2010Crestere /

2011 / 2010

descrestere Executie preliminata

Active fixe 2.832 2.106 172,79 5.451 5.745 6.070 6.29801 Constructii 674 1.396 204,08 2.351 4.245 4.270 3.19801 Masini, echipamente si mijloace de02 transport 19 1.000 500 500 1.000

Mobilier, aparatura birotica si alte03 active corporale 391 310 93,55 1.500 600 800 1.500

Alte active fixe 1.748 400 600 400 500 60030 Reparatii capitale aferente activelor03 fixe 1.903 600 211,00 1.950 1.866 1.884 1.950

PLATI EFECTUATE IN ANII PRECEDENTI84 SI RECUPERATE IN ANUL CURENT -24.469

TITLUL XVII PLATI EFECTUATE IN ANII85PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL

CURENT -24.469

Plati efectuate in anii precedenti si01 recuperate in anul curent -24.469

Partea a III-a CHELTUIELI6800 03SOCIAL-CULTURALE 40.390.755 42.932.145 10,96 55.515.306 47.639.123 50.656.818 53.365.691

CHELTUIELI CURENTE 40.410.489 42.929.439 10,95 55.507.90501 47.631.512 50.648.864 53.357.443

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL 129.516 104.983 -13,88 101.39310 90.407 93.120 96.565

TITLUL II BUNURI SI SERVICII 395.791 429.531 21,09 597.30020 520.110 551.416 579.797

TITLUL III DOBANZI 33.100 60.000 -16,67 50.00030 50.000 56.788 55.191

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI51 ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE 534 649 108,94 1.577 1.356 1.383 1.438

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI 200 400,00 1.00055 1.000 1.000 1.000

TITLUL VIII PROGRAME CU FINANTARE DIN56FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)

POSTADERARE 5.149 368,83 24.140 132 736

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA 39.851.548 42.328.927 10,90 54.756.63557 46.944.499 49.945.025 52.622.716

Page 21: EXPUNERE DE MOTIVE - image.stirileprotv.ro · muncă şi boli profesionale, 86,6% vor fi pentru asistenţă socială ( pensii de invaliditate datorată accidentelor de muncă sau

-mii lei-Pag. 8Anexa nr. 1 / 03

Denumire indicator

1 2

2009

Realizari Propuneri

2011

Estimari

2012

Estimari

2013

5 6B

Estimari

2014

74=3 / 23A

Capi-

tol

Sub-

capi-

tol

Pa-

graf

ra-

Gru-

/Titlu

pa

Ar-

ti-

col

Ali-

ne-

at

2010Crestere /

2011 / 2010

descrestere Executie preliminata

CHELTUIELI DE CAPITAL 4.735 2.706 181,26 7.40170 7.611 7.954 8.248

TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE 4.735 2.706 181,26 7.40171 7.611 7.954 8.248

PLATI EFECTUATE IN ANII PRECEDENTI84SI RECUPERATE IN ANUL CURENT -24.469

TITLUL XVII PLATI EFECTUATE IN ANII85PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL

CURENT -24.469

ASIGURARI SI ASISTENTA SOCIALA 40.360.602 42.899.723 10,93 55.458.3516803 47.587.089 50.603.104 53.308.205

CHELTUIELI CURENTE 40.379.580 42.897.017 10,92 55.451.05001 47.579.578 50.595.250 53.300.057

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL 124.691 100.714 -13,88 97.54210 86.737 89.124 92.495

Cheltuieli salariale in bani 96.976 75.388 -13,80 74.489 64.982 68.051 70.62701 Salarii de baza 60.080 62.774 -2,81 70.630 61.013 64.527 66.96801 Salarii de merit 18202 Indemnizatie de conducere 2.516 15603 Spor de vechime 12.142 84904 Sporuri pentru conditii de munca 3.244 2.817 -14,06 2.776 2.421 2.536 2.63305 Alte sporuri 1.885 323 -13,93 318 278 291 30206 Ore suplimentare 27 11507 Fond de premii 5.275 4.00008 Prima de vacanta 4.287 3.97409 Indemnizatii platite unor persoane din12 afara unitatii 154 130 -15,38 126 110 115 119

Indemnizatii de delegare 43 50 -10,00 52 45 47 4913 Alte drepturi salariale in bani 7.141 200 457,50 587 1.115 535 55630 Contributii 27.715 25.326 -14,10 23.053 21.755 21.073 21.86803 Contributii de asigurari sociale de01 stat 19.850 18.017 -16,14 16.010 15.109 14.635 15.187

Contributii de asigurari de somaj 487 460 -14,13 420 395 384 39802 Contributii de asigurari sociale de03

Page 22: EXPUNERE DE MOTIVE - image.stirileprotv.ro · muncă şi boli profesionale, 86,6% vor fi pentru asistenţă socială ( pensii de invaliditate datorată accidentelor de muncă sau

-mii lei-Pag. 9Anexa nr. 1 / 03

Denumire indicator

1 2

2009

Realizari Propuneri

2011

Estimari

2012

Estimari

2013

5 6B

Estimari

2014

74=3 / 23A

Capi-

tol

Sub-

capi-

tol

Pa-

graf

ra-

Gru-

/Titlu

pa

Ar-

ti-

col

Ali-

ne-

at

2010Crestere /

2011 / 2010

descrestere Executie preliminata

sanatate 5.115 4.816 -14,18 4.380 4.133 4.004 4.155

Contributii de asigurari pentru04 accidente de munca si boli profesionale 186 138 -14,49 124 118 114 118

Contributii pentru concedii si06 indemnizatii 2.077 1.895 5,54 2.119 2.000 1.936 2.010

TITLUL II BUNURI SI SERVICII 394.998 428.972 21,05 596.36220 519.263 550.533 578.880

Bunuri si servicii 30.354 27.412 5,36 29.027 28.882 30.226 30.41901 Furnituri de birou 3.825 3.100 -5,48 2.930 2.930 3.679 3.76201 Materiale pentru curatenie 112 200 -70,00 60 60 70 8002 Incalzit, iluminat si forta motrica 4.913 4.300 38,60 5.960 5.960 6.200 6.20003 Apa, canal si salubritate 593 839 -37,07 528 528 528 52804 Carburanti si lubrifianti 446 500 -14,00 430 430 430 43005 Piese de schimb 120 300 -73,33 80 80 80 8006 Transport 11 50 -82,00 9 9 9 907 Posta, telecomunicatii, radio, tv,08 internet 6.008 6.873 -19,54 5.600 5.530 5.600 5.700

Materiale si prestari de servicii cu09 caracter functional 73 250 -48,00 130 130 130 130

Alte bunuri si servicii pentru30 intretinere si functionare 14.253 11.000 20,23 13.300 13.225 13.500 13.500

Reparatii curente 696 1.000 100,00 2.000 2.000 2.000 2.00002 Hrana 204 232 -35,34 150 150 150 15003 Hrana pentru oameni 204 232 -35,34 150 150 150 15001 Medicamente si materiale sanitare 229 545 -8,26 500 500 500 50004 Medicamente 103 320 -6,25 300 300 300 30001 Materiale sanitare 126 225 -11,11 200 200 200 20002 Bunuri de natura obiectelor de inventar 190 1.125 -55,56 500 500 500 50005 Lenjerie si accesorii de pat 103 -2,91 100 100 100 10003 Alte obiecte de inventar 190 1.022 -60,86 400 400 400 40030

Page 23: EXPUNERE DE MOTIVE - image.stirileprotv.ro · muncă şi boli profesionale, 86,6% vor fi pentru asistenţă socială ( pensii de invaliditate datorată accidentelor de muncă sau

-mii lei-Pag. 10Anexa nr. 1 / 03

Denumire indicator

1 2

2009

Realizari Propuneri

2011

Estimari

2012

Estimari

2013

5 6B

Estimari

2014

74=3 / 23A

Capi-

tol

Sub-

capi-

tol

Pa-

graf

ra-

Gru-

/Titlu

pa

Ar-

ti-

col

Ali-

ne-

at

2010Crestere /

2011 / 2010

descrestere Executie preliminata

Deplasari, detasari, transferari 382 1.700 -58,82 700 700 700 70006 Deplasari interne, detasari, transferari 336 1.500 -66,67 500 500 500 50001 Deplasari in strainatate 46 200 200 200 200 20002 Carti, publicatii si materiale11 documentare 67 122 -18,03 100 100 100 100

Consultanta si expertiza 43 -53,49 20 20 20 2012 Pregatire profesionala 194 10 900,00 100 100 100 10013 Protectia muncii 4 20 -50,00 20 10 20 2014 Alte cheltuieli 362.678 396.763 22,57 563.245 486.301 516.217 544.37130 Protocol si reprezentare 11 20 20 20 20 2002 Chirii 1.446 1.977 1,16 2.000 2.000 2.300 2.00004 Prestari servicii pentru transmiterea06 drepturilor 348.963 377.003 22,58 538.917 462.117 491.387 517.841

Executarea silita a creantelor bugetare 10 10 10 10 1009 Alte cheltuieli cu bunuri si servicii 12.258 17.753 24,79 22.298 22.154 22.500 24.50030TITLUL III DOBANZI 33.100 60.000 -16,67 50.00030 50.000 56.788 55.191

Alte dobanzi 33.100 60.000 -16,67 50.000 50.000 56.788 55.19103 Dobanda datorata trezoreriei statului 33.100 60.000 -16,67 50.000 50.000 56.788 55.19102TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN56FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)

POSTADERARE 5.149 368,83 24.140 132 736

Programe din Fondul European de Dezvoltare01Regionala (FEDR) 5.149 368,83 24.140 132 736

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA 39.826.791 42.302.182 10,87 54.707.14657 46.899.438 49.898.673 52.572.755

Asigurari sociale 39.135.885 41.572.079 11,16 53.891.711 46.211.770 49.138.616 51.784.11201 Ajutoare sociale 690.906 730.103 -5,81 815.435 687.668 760.057 788.64302 Ajutoare sociale in numerar 362.686 413.807 -13,69 435.993 357.148 409.857 425.66501 Ajutoare sociale in natura 328.220 316.296 4,50 379.442 330.520 350.200 362.97802CHELTUIELI DE CAPITAL 4.735 2.706 177,57 7.30170 7.511 7.854 8.148

Page 24: EXPUNERE DE MOTIVE - image.stirileprotv.ro · muncă şi boli profesionale, 86,6% vor fi pentru asistenţă socială ( pensii de invaliditate datorată accidentelor de muncă sau

-mii lei-Pag. 11Anexa nr. 1 / 03

Denumire indicator

1 2

2009

Realizari Propuneri

2011

Estimari

2012

Estimari

2013

5 6B

Estimari

2014

74=3 / 23A

Capi-

tol

Sub-

capi-

tol

Pa-

graf

ra-

Gru-

/Titlu

pa

Ar-

ti-

col

Ali-

ne-

at

2010Crestere /

2011 / 2010

descrestere Executie preliminata

TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE 4.735 2.706 177,57 7.30171 7.511 7.854 8.148

Active fixe 2.832 2.106 168,04 5.351 5.645 5.970 6.19801 Constructii 674 1.396 204,08 2.351 4.245 4.270 3.19801 Masini, echipamente si mijloace de02 transport 19 1.000 500 500 1.000

Mobilier, aparatura birotica si alte03 active corporale 391 310 61,29 1.400 500 700 1.400

Alte active fixe 1.748 400 600 400 500 60030 Reparatii capitale aferente activelor03 fixe 1.903 600 211,00 1.950 1.866 1.884 1.950

PLATI EFECTUATE IN ANII PRECEDENTI84 SI RECUPERATE IN ANUL CURENT -23.713

TITLUL XVII PLATI EFECTUATE IN ANII85PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL

CURENT -23.713

Plati efectuate in anii precedenti si01 recuperate in anul curent -23.713

Pensii si ajutoare pentru batranete 39.135.885 41.572.079 11,16 53.891.7116803 03 46.211.770 49.138.616 51.784.112

Asistenta acordata persoanelor in04 varsta 328.220 316.296 4,50 379.442 330.520 350.200 362.978

Ajutoare pentru urmasi 362.686 413.807 -13,69 435.99309 357.148 409.857 425.665

Alte cheltuieli in domeniul asigurarilor50 si asistentei sociale 533.811 597.541 15,08 751.205 687.651 704.431 735.450

Cheltuieli cu transmiterea si plata02 drepturilor 348.963 377.003 22,58 538.917 462.117 491.387 517.841

Alte cheltuieli de administrare fond 184.848 220.538 2,27 212.28803 225.534 213.044 217.609

ASIGURARI SI ASISTENTA SOCIALA6903PENTRU ACCIDENTE DE MUNCA SI

BOLI PROFESIONALE 30.153 32.422 60,49 56.955 52.034 53.714 57.486

Page 25: EXPUNERE DE MOTIVE - image.stirileprotv.ro · muncă şi boli profesionale, 86,6% vor fi pentru asistenţă socială ( pensii de invaliditate datorată accidentelor de muncă sau

-mii lei-Pag. 12Anexa nr. 1 / 03

Denumire indicator

1 2

2009

Realizari Propuneri

2011

Estimari

2012

Estimari

2013

5 6B

Estimari

2014

74=3 / 23A

Capi-

tol

Sub-

capi-

tol

Pa-

graf

ra-

Gru-

/Titlu

pa

Ar-

ti-

col

Ali-

ne-

at

2010Crestere /

2011 / 2010

descrestere Executie preliminata

CHELTUIELI CURENTE 30.909 32.422 60,18 56.85501 51.934 53.614 57.386

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL 4.825 4.269 -14,03 3.85110 3.670 3.996 4.070

Cheltuieli salariale in bani 3.772 3.214 -14,53 3.296 2.747 3.034 3.14501 Salarii de baza 2.516 2.365 -0,13 3.151 2.362 2.896 3.00201 Salarii de merit 102 Indemnizatie de conducere 21 203 Spor de vechime 506 3904 Sporuri pentru conditii de munca 159 30 35 30 33 3505 Fond de premii 203 29908 Prima de vacanta 211 25109 Indemnizatii de delegare 2 2 3 2 2 313 Alte drepturi salariale in bani 153 226 56,19 107 353 103 10530 Contributii 1.053 1.055 -12,51 555 923 962 92503 Contributii de asigurari sociale de01 stat 768 741 -11,61 345 655 680 657

Contributii de asigurari de somaj 19 19 -10,53 12 17 20 1702 Contributii de asigurari sociale de03 sanatate 198 256 -31,64 155 175 181 175

Contributii de asigurari pentru04 accidente de munca si boli profesionale 6 6 -16,67 3 5 6 5

Contributii pentru concedii si06 indemnizatii 62 33 115,15 40 71 75 71

TITLUL II BUNURI SI SERVICII 793 559 51,52 93820 847 883 917

Bunuri si servicii 713 445 63,60 787 728 754 77601 Furnituri de birou 38 38 57,89 65 60 60 6101 Materiale pentru curatenie 1 3 66,67 4 5 3 402 Incalzit, iluminat si forta motrica 94 63 90,48 140 120 134 14003 Apa, canal si salubritate 11 7 57,14 22 11 15 2004 Carburanti si lubrifianti 103 75 108,00 160 156 156 16005

Page 26: EXPUNERE DE MOTIVE - image.stirileprotv.ro · muncă şi boli profesionale, 86,6% vor fi pentru asistenţă socială ( pensii de invaliditate datorată accidentelor de muncă sau

-mii lei-Pag. 13Anexa nr. 1 / 03

Denumire indicator

1 2

2009

Realizari Propuneri

2011

Estimari

2012

Estimari

2013

5 6B

Estimari

2014

74=3 / 23A

Capi-

tol

Sub-

capi-

tol

Pa-

graf

ra-

Gru-

/Titlu

pa

Ar-

ti-

col

Ali-

ne-

at

2010Crestere /

2011 / 2010

descrestere Executie preliminata

Piese de schimb 8 6 6 6 6 606 Transport 407 Posta, telecomunicatii, radio, tv,08 internet 70 59 69,49 115 100 105 110

Alte bunuri si servicii pentru30 intretinere si functionare 388 190 42,11 275 270 275 275

Bunuri de natura obiectelor de inventar 1 8 12,50 10 9 9 905 Alte obiecte de inventar 1 8 12,50 10 9 9 930 Deplasari, detasari, transferari 13 11 81,82 37 20 30 3506 Deplasari interne, detasari, transferari 4 4 150,00 15 10 10 1501 Deplasari in strainatate 9 7 42,86 22 10 20 2002 Carti, publicatii si materiale11 documentare 1 3 5 3 3 4

Pregatire profesionala 15 34 -70,59 15 10 10 1513 Alte cheltuieli 50 58 32,76 84 77 77 7830 Protocol si reprezentare 1 2 4 2 2 302 Prestari servicii pentru transmiterea06 drepturilor 38 25 35 35

Alte cheltuieli cu bunuri si servicii 49 56 -10,71 42 50 40 4030TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI51ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE 534 649 108,94 1.577 1.356 1.383 1.438

Transferuri curente 534 649 108,94 1.577 1.356 1.383 1.43801 Transferuri din sumele alocate21 sistemului de asigurari pentru

accidente de munca si boli

profesionale, catre bugetul fondului

national unic de asigurari sociale de

sanatate, reprezentand contributia de

asigurari sociale de sanatate pentru pers.

Page 27: EXPUNERE DE MOTIVE - image.stirileprotv.ro · muncă şi boli profesionale, 86,6% vor fi pentru asistenţă socială ( pensii de invaliditate datorată accidentelor de muncă sau

-mii lei-Pag. 14Anexa nr. 1 / 03

Denumire indicator

1 2

2009

Realizari Propuneri

2011

Estimari

2012

Estimari

2013

5 6B

Estimari

2014

74=3 / 23A

Capi-

tol

Sub-

capi-

tol

Pa-

graf

ra-

Gru-

/Titlu

pa

Ar-

ti-

col

Ali-

ne-

at

2010Crestere /

2011 / 2010

descrestere Executie preliminata

aflate in concediu medical din cauza de

accident de munca sau boala profesionala 534 649 80,89 1.366 1.174 1.198 1.246

Transferuri din sumele alocate44 sistemului de asigurari pentru

accidente de munca si boli

profesionale, catre bugetul fondului

national unic de asigurari sociale de

sanatate, pentru concedii si indemni-

zatii datorate persoanelor aflate in

incapacitate temporara de munca din

cauza de accident de munca sau boala prof. 211 182 185 192

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI 200 400,00 1.00055 1.000 1.000 1.000

A. Transferuri interne 200 400,00 1.000 1.000 1.000 1.00001 Transferuri pentru programe si proiecte17 de prevenire a accidentelor de munca

si a bolilor profesionale 200 400,00 1.000 1.000 1.000 1.000

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA 24.757 26.745 68,48 49.48957 45.061 46.352 49.961

Asigurari sociale 3.770 6.672 3.522 3.68501 Ajutoare sociale 24.757 26.745 43,54 45.719 38.389 42.830 46.27602 Ajutoare sociale in numerar 17.792 18.236 41,12 33.306 25.735 30.765 32.92201 Ajutoare sociale in natura 6.965 8.509 48,71 12.413 12.654 12.065 13.35402CHELTUIELI DE CAPITAL 10070 100 100 100

TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE 10071 100 100 100

Active fixe 100 100 100 10001 Mobilier, aparatura birotica si alte03 active corporale 100 100 100 100

PLATI EFECTUATE IN ANII PRECEDENTI84 SI RECUPERATE IN ANUL CURENT -756

TITLUL XVII PLATI EFECTUATE IN ANII85

Page 28: EXPUNERE DE MOTIVE - image.stirileprotv.ro · muncă şi boli profesionale, 86,6% vor fi pentru asistenţă socială ( pensii de invaliditate datorată accidentelor de muncă sau

-mii lei-Pag. 15Anexa nr. 1 / 03

Denumire indicator

1 2

2009

Realizari Propuneri

2011

Estimari

2012

Estimari

2013

5 6B

Estimari

2014

74=3 / 23A

Capi-

tol

Sub-

capi-

tol

Pa-

graf

ra-

Gru-

/Titlu

pa

Ar-

ti-

col

Ali-

ne-

at

2010Crestere /

2011 / 2010

descrestere Executie preliminata

PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL

CURENT -756

Plati efectuate in anii precedenti si01 recuperate in anul curent -756

Pensii si ajutoare pentru batranete 3.7706903 03 6.672 3.522 3.685

Asitenta sociala in caz de boli si05 invaliditati 23.022 24.640 48,63 43.994 36.623 40.801 43.848

Asistenta sociala in caz de boli 10.699 11.725 46,35 26.78901 17.159 24.303 25.509

Asistenta sociala in caz de invali-02 ditate 12.323 12.915 50,71 17.205 19.464 16.498 18.339

Asigurari pentru somaj 1.07607 805 976 1.308

Ajutoare pentru urmasi 2.269 2.754 -15,87 2.22609 2.317 2.436 2.558

Prevenirea excluderii sociale 200 400,00 1.00015 1.000 1.000 1.000

Alte cheltuieli in domeniul prevenirii50 excluderii sociale 200 400,00 1.000 1.000 1.000 1.000

Alte cheltuieli in domeniul asigura-50 rilor si asistentei sociale 4.862 4.828 -4,37 4.889 4.617 4.979 5.087

Cheltuieli cu transmiterea si plata02 drepturilor 38 25 35 35

Alte cheltuieli de administrare fond 4.862 4.828 -4,89 4.85103 4.592 4.944 5.052

EXCEDENT/DEFICIT 248.125 269.233 -5,71 306.6629903 253.858 264.521 285.228

Excedent/Deficit sistem public de pensii -60.82310 Excedent/Deficit sistem accidente de11 munca si boli profesionale 308.947 269.233 -5,71 306.662 253.858 264.521 285.228

Page 29: EXPUNERE DE MOTIVE - image.stirileprotv.ro · muncă şi boli profesionale, 86,6% vor fi pentru asistenţă socială ( pensii de invaliditate datorată accidentelor de muncă sau

MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI SI PROTECTIEISOCIALE

BUGETUL ASIGURARILOR SOCIALE DE STATpe anii 2009-2014

-mii lei-Pag. 1Anexa nr. 2 /03/

Denumire indicator

1 2

2009

Realizari Propuneri

2011

Estimari

2012

Estimari

2013

5 6B

Estimari

2014

74=3 / 23A

Capi-

tol

Sub-

capi-

tol

Pa-

graf

ra-

Gru-

/Titlu

pa

Ar-

ti-

col

Ali-

ne-

at

2010Crestere /

2011 / 2010

descrestere

01

Executie preliminata

CHELTUIELI - BUGET ASIGURARI SOCIALE5003DE STAT 40.390.755 42.932.145 3,26 51.668.716 44.331.545 47.160.744 49.712.990

CHELTUIELI CURENTE 40.410.489 42.929.439 3,25 51.661.31501 44.323.934 47.152.790 49.704.742

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL 129.516 104.983 -13,88 101.39310 90.407 93.120 96.565

Cheltuieli salariale in bani 100.748 78.602 -13,83 77.785 67.729 71.085 73.77201 Salarii de baza 62.596 65.139 -2,71 73.781 63.375 67.423 69.97001 Salarii de merit 18302 Indemnizatie de conducere 2.537 15803 Spor de vechime 12.648 88804 Sporuri pentru conditii de munca 3.403 2.847 -13,91 2.811 2.451 2.569 2.66805 Alte sporuri 1.885 323 -13,93 318 278 291 30206 Ore suplimentare 27 11507 Fond de premii 5.478 4.29908 Prima de vacanta 4.498 4.22509 Indemnizatii platite unor persoane din12 afara unitatii 154 130 -15,38 126 110 115 119

Indemnizatii de delegare 45 52 -9,62 55 47 49 5213 Alte drepturi salariale in bani 7.294 426 244,60 694 1.468 638 66130Contributii 28.768 26.381 -14,04 23.608 22.678 22.035 22.79303 Contributii de asigurari sociale de01 stat 20.618 18.758 -15,96 16.355 15.764 15.315 15.844

Contributii de asigurari de somaj 506 479 -13,99 432 412 404 41502 Contributii de asigurari sociale de03

Page 30: EXPUNERE DE MOTIVE - image.stirileprotv.ro · muncă şi boli profesionale, 86,6% vor fi pentru asistenţă socială ( pensii de invaliditate datorată accidentelor de muncă sau

-mii lei-Pag. 2Anexa nr. 2 /03/

Denumire indicator

1 2

2009

Realizari Propuneri

2011

Estimari

2012

Estimari

2013

5 6B

Estimari

2014

74=3 / 23A

Capi-

tol

Sub-

capi-

tol

Pa-

graf

ra-

Gru-

/Titlu

pa

Ar-

ti-

col

Ali-

ne-

at

2010Crestere /

2011 / 2010

descrestere

01

Executie preliminata

sanatate 5.313 5.072 -15,06 4.535 4.308 4.185 4.330

Contributii de asigurari pentru04 accidente de munca si boli profesionale 192 144 -14,58 127 123 120 123

Contributii pentru concedii si06 indemnizatii 2.139 1.928 7,42 2.159 2.071 2.011 2.081

TITLUL II BUNURI SI SERVICII 395.791 429.531 13,46 559.21520 487.362 516.801 543.632

Bunuri si servicii 31.067 27.857 6,29 29.814 29.610 30.980 31.19501 Furnituri de birou 3.863 3.138 -4,72 2.995 2.990 3.739 3.82301 Materiale pentru curatenie 113 203 -67,98 64 65 73 8402 Incalzit, iluminat si forta motrica 5.007 4.363 39,35 6.100 6.080 6.334 6.34003 Apa, canal si salubritate 604 846 -36,29 550 539 543 54804 Carburanti si lubrifianti 549 575 1,91 590 586 586 59005 Piese de schimb 128 306 -71,90 86 86 86 8606 Transport 11 54 -83,33 9 9 9 907 Posta, telecomunicatii, radio, tv,08 internet 6.078 6.932 -18,78 5.715 5.630 5.705 5.810

Materiale si prestari de servicii cu09 caracter functional 73 250 -48,00 130 130 130 130

Alte bunuri si servicii pentru30 intretinere si functionare 14.641 11.190 20,60 13.575 13.495 13.775 13.775

Reparatii curente 696 1.000 100,00 2.000 2.000 2.000 2.00002Hrana 204 232 -35,34 150 150 150 15003 Hrana pentru oameni 204 232 -35,34 150 150 150 15001Medicamente si materiale sanitare 229 545 -8,26 500 500 500 50004 Medicamente 103 320 -6,25 300 300 300 30001 Materiale sanitare 126 225 -11,11 200 200 200 20002Bunuri de natura obiectelor de inventar 191 1.133 -55,08 510 509 509 50905 Lenjerie si accesorii de pat 103 -2,91 100 100 100 10003 Alte obiecte de inventar 191 1.030 -60,29 410 409 409 40930

Page 31: EXPUNERE DE MOTIVE - image.stirileprotv.ro · muncă şi boli profesionale, 86,6% vor fi pentru asistenţă socială ( pensii de invaliditate datorată accidentelor de muncă sau

-mii lei-Pag. 3Anexa nr. 2 /03/

Denumire indicator

1 2

2009

Realizari Propuneri

2011

Estimari

2012

Estimari

2013

5 6B

Estimari

2014

74=3 / 23A

Capi-

tol

Sub-

capi-

tol

Pa-

graf

ra-

Gru-

/Titlu

pa

Ar-

ti-

col

Ali-

ne-

at

2010Crestere /

2011 / 2010

descrestere

01

Executie preliminata

Deplasari, detasari, transferari 395 1.711 -57,92 737 720 730 73506 Deplasari interne, detasari, transferari 340 1.504 -66,09 515 510 510 51501 Deplasari in strainatate 55 207 1,45 222 210 220 22002Carti, publicatii si materiale11documentare 68 125 -17,60 105 103 103 104

Consultanta si expertiza 43 -53,49 20 20 20 2012Pregatire profesionala 209 44 150,00 115 110 110 11513Protectia muncii 4 20 -50,00 20 10 20 2014Alte cheltuieli 362.728 396.821 14,32 525.244 453.630 481.679 508.28430 Protocol si reprezentare 12 22 24 22 22 2302 Chirii 1.446 1.977 1,16 2.000 2.000 2.300 2.00004 Prestari servicii pentru transmiterea06 drepturilor 348.963 377.003 13,90 500.870 429.394 456.807 481.711

Executarea silita a creantelor bugetare 10 10 10 10 1009 Alte cheltuieli cu bunuri si servicii 12.307 17.809 24,68 22.340 22.204 22.540 24.54030TITLUL III DOBANZI 33.100 60.000 -16,67 50.00030 50.000 56.788 55.191

Alte dobanzi 33.100 60.000 -16,67 50.000 50.000 56.788 55.19103 Dobanda datorata trezoreriei statului 33.100 60.000 -16,67 50.000 50.000 56.788 55.19102TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI51ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE 534 649 108,94 1.577 1.356 1.383 1.438

Transferuri curente 534 649 108,94 1.577 1.356 1.383 1.43801 Transferuri din sumele alocate21 sistemului de asigurari pentru

accidente de munca si boli

profesionale, catre bugetul fondului

national unic de asigurari sociale de

sanatate, reprezentand contributia de

asigurari sociale de sanatate pentru pers.

aflate in concediu medical din cauza de

Page 32: EXPUNERE DE MOTIVE - image.stirileprotv.ro · muncă şi boli profesionale, 86,6% vor fi pentru asistenţă socială ( pensii de invaliditate datorată accidentelor de muncă sau

-mii lei-Pag. 4Anexa nr. 2 /03/

Denumire indicator

1 2

2009

Realizari Propuneri

2011

Estimari

2012

Estimari

2013

5 6B

Estimari

2014

74=3 / 23A

Capi-

tol

Sub-

capi-

tol

Pa-

graf

ra-

Gru-

/Titlu

pa

Ar-

ti-

col

Ali-

ne-

at

2010Crestere /

2011 / 2010

descrestere

01

Executie preliminata

accident de munca sau boala profesionala 534 649 80,89 1.366 1.174 1.198 1.246

Transferuri din sumele alocate44 sistemului de asigurari pentru

accidente de munca si boli

profesionale, catre bugetul fondului

national unic de asigurari sociale de

sanatate, pentru concedii si indemni-

zatii datorate persoanelor aflate in

incapacitate temporara de munca din

cauza de accident de munca sau boala prof. 211 182 185 192

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI 200 400,00 1.00055 1.000 1.000 1.000

A. Transferuri interne 200 400,00 1.000 1.000 1.000 1.00001 Transferuri pentru programe si proiecte17 de prevenire a accidentelor de munca

si a bolilor profesionale 200 400,00 1.000 1.000 1.000 1.000

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN56FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)

POSTADERARE 5.149 368,83 24.140 132 736

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA 39.851.548 42.328.927 3,17 50.948.13057 43.669.669 46.483.566 49.006.180

Asigurari sociale 39.135.885 41.572.079 3,30 50.086.976 42.943.612 45.680.679 48.171.26101 Ajutoare sociale 715.663 756.848 -4,07 861.154 726.057 802.887 834.91902 Ajutoare sociale in numerar 380.478 432.043 -11,38 469.299 382.883 440.622 458.58701 Ajutoare sociale in natura 335.185 324.805 5,66 391.855 343.174 362.265 376.33202CHELTUIELI DE CAPITAL 4.735 2.706 181,26 7.40170 7.611 7.954 8.248

TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE 4.735 2.706 181,26 7.40171 7.611 7.954 8.248

Active fixe 2.832 2.106 172,79 5.451 5.745 6.070 6.29801 Constructii 674 1.396 204,08 2.351 4.245 4.270 3.19801 Masini, echipamente si mijloace de02 transport 19 1.000 500 500 1.000

Page 33: EXPUNERE DE MOTIVE - image.stirileprotv.ro · muncă şi boli profesionale, 86,6% vor fi pentru asistenţă socială ( pensii de invaliditate datorată accidentelor de muncă sau

-mii lei-Pag. 5Anexa nr. 2 /03/

Denumire indicator

1 2

2009

Realizari Propuneri

2011

Estimari

2012

Estimari

2013

5 6B

Estimari

2014

74=3 / 23A

Capi-

tol

Sub-

capi-

tol

Pa-

graf

ra-

Gru-

/Titlu

pa

Ar-

ti-

col

Ali-

ne-

at

2010Crestere /

2011 / 2010

descrestere

01

Executie preliminata

Mobilier, aparatura birotica si alte03 active corporale 391 310 93,55 1.500 600 800 1.500

Alte active fixe 1.748 400 600 400 500 60030 Reparatii capitale aferente activelor03 fixe 1.903 600 211,00 1.950 1.866 1.884 1.950

PLATI EFECTUATE IN ANII PRECEDENTI84 SI RECUPERATE IN ANUL CURENT -24.469

TITLUL XVII PLATI EFECTUATE IN ANII85PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL

CURENT -24.469

Plati efectuate in anii precedenti si01 recuperate in anul curent -24.469

Partea a III-a CHELTUIELI6800 03SOCIAL-CULTURALE 40.390.755 42.932.145 3,26 51.668.716 44.331.545 47.160.744 49.712.990

CHELTUIELI CURENTE 40.410.489 42.929.439 3,25 51.661.31501 44.323.934 47.152.790 49.704.742

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL 129.516 104.983 -13,88 101.39310 90.407 93.120 96.565

TITLUL II BUNURI SI SERVICII 395.791 429.531 13,46 559.21520 487.362 516.801 543.632

TITLUL III DOBANZI 33.100 60.000 -16,67 50.00030 50.000 56.788 55.191

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI51 ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE 534 649 108,94 1.577 1.356 1.383 1.438

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI 200 400,00 1.00055 1.000 1.000 1.000

TITLUL VIII PROGRAME CU FINANTARE DIN56FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)

POSTADERARE 5.149 368,83 24.140 132 736

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA 39.851.548 42.328.927 3,17 50.948.13057 43.669.669 46.483.566 49.006.180

CHELTUIELI DE CAPITAL 4.735 2.706 181,26 7.40170 7.611 7.954 8.248

TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE 4.735 2.706 181,26 7.40171 7.611 7.954 8.248

PLATI EFECTUATE IN ANII PRECEDENTI84SI RECUPERATE IN ANUL CURENT -24.469

Page 34: EXPUNERE DE MOTIVE - image.stirileprotv.ro · muncă şi boli profesionale, 86,6% vor fi pentru asistenţă socială ( pensii de invaliditate datorată accidentelor de muncă sau

-mii lei-Pag. 6Anexa nr. 2 /03/

Denumire indicator

1 2

2009

Realizari Propuneri

2011

Estimari

2012

Estimari

2013

5 6B

Estimari

2014

74=3 / 23A

Capi-

tol

Sub-

capi-

tol

Pa-

graf

ra-

Gru-

/Titlu

pa

Ar-

ti-

col

Ali-

ne-

at

2010Crestere /

2011 / 2010

descrestere

01

Executie preliminata

TITLUL XVII PLATI EFECTUATE IN ANII85PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL

CURENT -24.469

ASIGURARI SI ASISTENTA SOCIALA 40.360.602 42.899.723 3,22 51.611.7616803 44.279.511 47.107.030 49.655.504

CHELTUIELI CURENTE 40.379.580 42.897.017 3,21 51.604.46001 44.272.000 47.099.176 49.647.356

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL 124.691 100.714 -13,88 97.54210 86.737 89.124 92.495

Cheltuieli salariale in bani 96.976 75.388 -13,80 74.489 64.982 68.051 70.62701 Salarii de baza 60.080 62.774 -2,81 70.630 61.013 64.527 66.96801 Salarii de merit 18202 Indemnizatie de conducere 2.516 15603 Spor de vechime 12.142 84904 Sporuri pentru conditii de munca 3.244 2.817 -14,06 2.776 2.421 2.536 2.63305 Alte sporuri 1.885 323 -13,93 318 278 291 30206 Ore suplimentare 27 11507 Fond de premii 5.275 4.00008 Prima de vacanta 4.287 3.97409 Indemnizatii platite unor persoane din12 afara unitatii 154 130 -15,38 126 110 115 119

Indemnizatii de delegare 43 50 -10,00 52 45 47 4913 Alte drepturi salariale in bani 7.141 200 457,50 587 1.115 535 55630 Contributii 27.715 25.326 -14,10 23.053 21.755 21.073 21.86803 Contributii de asigurari sociale de01 stat 19.850 18.017 -16,14 16.010 15.109 14.635 15.187

Contributii de asigurari de somaj 487 460 -14,13 420 395 384 39802 Contributii de asigurari sociale de03 sanatate 5.115 4.816 -14,18 4.380 4.133 4.004 4.155

Contributii de asigurari pentru04 accidente de munca si boli profesionale 186 138 -14,49 124 118 114 118

Contributii pentru concedii si06

Page 35: EXPUNERE DE MOTIVE - image.stirileprotv.ro · muncă şi boli profesionale, 86,6% vor fi pentru asistenţă socială ( pensii de invaliditate datorată accidentelor de muncă sau

-mii lei-Pag. 7Anexa nr. 2 /03/

Denumire indicator

1 2

2009

Realizari Propuneri

2011

Estimari

2012

Estimari

2013

5 6B

Estimari

2014

74=3 / 23A

Capi-

tol

Sub-

capi-

tol

Pa-

graf

ra-

Gru-

/Titlu

pa

Ar-

ti-

col

Ali-

ne-

at

2010Crestere /

2011 / 2010

descrestere

01

Executie preliminata

indemnizatii 2.077 1.895 5,54 2.119 2.000 1.936 2.010

TITLUL II BUNURI SI SERVICII 394.998 428.972 13,41 558.27720 486.515 515.918 542.715

Bunuri si servicii 30.354 27.412 5,36 29.027 28.882 30.226 30.41901 Furnituri de birou 3.825 3.100 -5,48 2.930 2.930 3.679 3.76201 Materiale pentru curatenie 112 200 -70,00 60 60 70 8002 Incalzit, iluminat si forta motrica 4.913 4.300 38,60 5.960 5.960 6.200 6.20003 Apa, canal si salubritate 593 839 -37,07 528 528 528 52804 Carburanti si lubrifianti 446 500 -14,00 430 430 430 43005 Piese de schimb 120 300 -73,33 80 80 80 8006 Transport 11 50 -82,00 9 9 9 907 Posta, telecomunicatii, radio, tv,08 internet 6.008 6.873 -19,54 5.600 5.530 5.600 5.700

Materiale si prestari de servicii cu09 caracter functional 73 250 -48,00 130 130 130 130

Alte bunuri si servicii pentru30 intretinere si functionare 14.253 11.000 20,23 13.300 13.225 13.500 13.500

Reparatii curente 696 1.000 100,00 2.000 2.000 2.000 2.00002 Hrana 204 232 -35,34 150 150 150 15003 Hrana pentru oameni 204 232 -35,34 150 150 150 15001 Medicamente si materiale sanitare 229 545 -8,26 500 500 500 50004 Medicamente 103 320 -6,25 300 300 300 30001 Materiale sanitare 126 225 -11,11 200 200 200 20002 Bunuri de natura obiectelor de inventar 190 1.125 -55,56 500 500 500 50005 Lenjerie si accesorii de pat 103 -2,91 100 100 100 10003 Alte obiecte de inventar 190 1.022 -60,86 400 400 400 40030 Deplasari, detasari, transferari 382 1.700 -58,82 700 700 700 70006 Deplasari interne, detasari, transferari 336 1.500 -66,67 500 500 500 50001 Deplasari in strainatate 46 200 200 200 200 20002 Carti, publicatii si materiale11

Page 36: EXPUNERE DE MOTIVE - image.stirileprotv.ro · muncă şi boli profesionale, 86,6% vor fi pentru asistenţă socială ( pensii de invaliditate datorată accidentelor de muncă sau

-mii lei-Pag. 8Anexa nr. 2 /03/

Denumire indicator

1 2

2009

Realizari Propuneri

2011

Estimari

2012

Estimari

2013

5 6B

Estimari

2014

74=3 / 23A

Capi-

tol

Sub-

capi-

tol

Pa-

graf

ra-

Gru-

/Titlu

pa

Ar-

ti-

col

Ali-

ne-

at

2010Crestere /

2011 / 2010

descrestere

01

Executie preliminata

documentare 67 122 -18,03 100 100 100 100

Consultanta si expertiza 43 -53,49 20 20 20 2012 Pregatire profesionala 194 10 900,00 100 100 100 10013 Protectia muncii 4 20 -50,00 20 10 20 2014 Alte cheltuieli 362.678 396.763 14,31 525.160 453.553 481.602 508.20630 Protocol si reprezentare 11 20 20 20 20 2002 Chirii 1.446 1.977 1,16 2.000 2.000 2.300 2.00004 Prestari servicii pentru transmiterea06 drepturilor 348.963 377.003 13,89 500.832 429.369 456.772 481.676

Executarea silita a creantelor bugetare 10 10 10 10 1009 Alte cheltuieli cu bunuri si servicii 12.258 17.753 24,79 22.298 22.154 22.500 24.50030TITLUL III DOBANZI 33.100 60.000 -16,67 50.00030 50.000 56.788 55.191

Alte dobanzi 33.100 60.000 -16,67 50.000 50.000 56.788 55.19103 Dobanda datorata trezoreriei statului 33.100 60.000 -16,67 50.000 50.000 56.788 55.19102TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN56FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)

POSTADERARE 5.149 368,83 24.140 132 736

Programe din Fondul European de Dezvoltare01Regionala (FEDR) 5.149 368,83 24.140 132 736

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA 39.826.791 42.302.182 3,13 50.898.64157 43.624.608 46.437.214 48.956.219

Asigurari sociale 39.135.885 41.572.079 3,28 50.083.206 42.936.940 45.677.157 48.167.57601 Ajutoare sociale 690.906 730.103 -5,81 815.435 687.668 760.057 788.64302 Ajutoare sociale in numerar 362.686 413.807 -13,69 435.993 357.148 409.857 425.66501 Ajutoare sociale in natura 328.220 316.296 4,50 379.442 330.520 350.200 362.97802CHELTUIELI DE CAPITAL 4.735 2.706 177,57 7.30170 7.511 7.854 8.148

TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE 4.735 2.706 177,57 7.30171 7.511 7.854 8.148

Active fixe 2.832 2.106 168,04 5.351 5.645 5.970 6.19801 Constructii 674 1.396 204,08 2.351 4.245 4.270 3.19801 Masini, echipamente si mijloace de02

Page 37: EXPUNERE DE MOTIVE - image.stirileprotv.ro · muncă şi boli profesionale, 86,6% vor fi pentru asistenţă socială ( pensii de invaliditate datorată accidentelor de muncă sau

-mii lei-Pag. 9Anexa nr. 2 /03/

Denumire indicator

1 2

2009

Realizari Propuneri

2011

Estimari

2012

Estimari

2013

5 6B

Estimari

2014

74=3 / 23A

Capi-

tol

Sub-

capi-

tol

Pa-

graf

ra-

Gru-

/Titlu

pa

Ar-

ti-

col

Ali-

ne-

at

2010Crestere /

2011 / 2010

descrestere

01

Executie preliminata

transport 19 1.000 500 500 1.000

Mobilier, aparatura birotica si alte03 active corporale 391 310 61,29 1.400 500 700 1.400

Alte active fixe 1.748 400 600 400 500 60030 Reparatii capitale aferente activelor03 fixe 1.903 600 211,00 1.950 1.866 1.884 1.950

PLATI EFECTUATE IN ANII PRECEDENTI84 SI RECUPERATE IN ANUL CURENT -23.713

TITLUL XVII PLATI EFECTUATE IN ANII85PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL

CURENT -23.713

Plati efectuate in anii precedenti si01 recuperate in anul curent -23.713

Pensii si ajutoare pentru batranete 39.135.885 41.572.079 3,28 50.083.2066803 03 42.936.940 45.677.157 48.167.576

Asistenta acordata persoanelor in04 varsta 328.220 316.296 4,50 379.442 330.520 350.200 362.978

Ajutoare pentru urmasi 362.686 413.807 -13,69 435.99309 357.148 409.857 425.665

Alte cheltuieli in domeniul asigurarilor50 si asistentei sociale 533.811 597.541 9,60 713.120 654.903 669.816 699.285

Cheltuieli cu transmiterea si plata02 drepturilor 348.963 377.003 13,89 500.832 429.369 456.772 481.676

Alte cheltuieli de administrare fond 184.848 220.538 2,27 212.28803 225.534 213.044 217.609

ASIGURARI SI ASISTENTA SOCIALA6903PENTRU ACCIDENTE DE MUNCA SI

BOLI PROFESIONALE 30.153 32.422 60,49 56.955 52.034 53.714 57.486

CHELTUIELI CURENTE 30.909 32.422 60,18 56.85501 51.934 53.614 57.386

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL 4.825 4.269 -14,03 3.85110 3.670 3.996 4.070

Cheltuieli salariale in bani 3.772 3.214 -14,53 3.296 2.747 3.034 3.14501 Salarii de baza 2.516 2.365 -0,13 3.151 2.362 2.896 3.00201

Page 38: EXPUNERE DE MOTIVE - image.stirileprotv.ro · muncă şi boli profesionale, 86,6% vor fi pentru asistenţă socială ( pensii de invaliditate datorată accidentelor de muncă sau

-mii lei-Pag. 10Anexa nr. 2 /03/

Denumire indicator

1 2

2009

Realizari Propuneri

2011

Estimari

2012

Estimari

2013

5 6B

Estimari

2014

74=3 / 23A

Capi-

tol

Sub-

capi-

tol

Pa-

graf

ra-

Gru-

/Titlu

pa

Ar-

ti-

col

Ali-

ne-

at

2010Crestere /

2011 / 2010

descrestere

01

Executie preliminata

Salarii de merit 102 Indemnizatie de conducere 21 203 Spor de vechime 506 3904 Sporuri pentru conditii de munca 159 30 35 30 33 3505 Fond de premii 203 29908 Prima de vacanta 211 25109 Indemnizatii de delegare 2 2 3 2 2 313 Alte drepturi salariale in bani 153 226 56,19 107 353 103 10530 Contributii 1.053 1.055 -12,51 555 923 962 92503 Contributii de asigurari sociale de01 stat 768 741 -11,61 345 655 680 657

Contributii de asigurari de somaj 19 19 -10,53 12 17 20 1702 Contributii de asigurari sociale de03 sanatate 198 256 -31,64 155 175 181 175

Contributii de asigurari pentru04 accidente de munca si boli profesionale 6 6 -16,67 3 5 6 5

Contributii pentru concedii si06 indemnizatii 62 33 115,15 40 71 75 71

TITLUL II BUNURI SI SERVICII 793 559 51,52 93820 847 883 917

Bunuri si servicii 713 445 63,60 787 728 754 77601 Furnituri de birou 38 38 57,89 65 60 60 6101 Materiale pentru curatenie 1 3 66,67 4 5 3 402 Incalzit, iluminat si forta motrica 94 63 90,48 140 120 134 14003 Apa, canal si salubritate 11 7 57,14 22 11 15 2004 Carburanti si lubrifianti 103 75 108,00 160 156 156 16005 Piese de schimb 8 6 6 6 6 606 Transport 407 Posta, telecomunicatii, radio, tv,08 internet 70 59 69,49 115 100 105 110

Page 39: EXPUNERE DE MOTIVE - image.stirileprotv.ro · muncă şi boli profesionale, 86,6% vor fi pentru asistenţă socială ( pensii de invaliditate datorată accidentelor de muncă sau

-mii lei-Pag. 11Anexa nr. 2 /03/

Denumire indicator

1 2

2009

Realizari Propuneri

2011

Estimari

2012

Estimari

2013

5 6B

Estimari

2014

74=3 / 23A

Capi-

tol

Sub-

capi-

tol

Pa-

graf

ra-

Gru-

/Titlu

pa

Ar-

ti-

col

Ali-

ne-

at

2010Crestere /

2011 / 2010

descrestere

01

Executie preliminata

Alte bunuri si servicii pentru30 intretinere si functionare 388 190 42,11 275 270 275 275

Bunuri de natura obiectelor de inventar 1 8 12,50 10 9 9 905 Alte obiecte de inventar 1 8 12,50 10 9 9 930 Deplasari, detasari, transferari 13 11 81,82 37 20 30 3506 Deplasari interne, detasari, transferari 4 4 150,00 15 10 10 1501 Deplasari in strainatate 9 7 42,86 22 10 20 2002 Carti, publicatii si materiale11 documentare 1 3 5 3 3 4

Pregatire profesionala 15 34 -70,59 15 10 10 1513 Alte cheltuieli 50 58 32,76 84 77 77 7830 Protocol si reprezentare 1 2 4 2 2 302 Prestari servicii pentru transmiterea06 drepturilor 38 25 35 35

Alte cheltuieli cu bunuri si servicii 49 56 -10,71 42 50 40 4030TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI51ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE 534 649 108,94 1.577 1.356 1.383 1.438

Transferuri curente 534 649 108,94 1.577 1.356 1.383 1.43801 Transferuri din sumele alocate21 sistemului de asigurari pentru

accidente de munca si boli

profesionale, catre bugetul fondului

national unic de asigurari sociale de

sanatate, reprezentand contributia de

asigurari sociale de sanatate pentru pers.

aflate in concediu medical din cauza de

accident de munca sau boala profesionala 534 649 80,89 1.366 1.174 1.198 1.246

Transferuri din sumele alocate44 sistemului de asigurari pentru

Page 40: EXPUNERE DE MOTIVE - image.stirileprotv.ro · muncă şi boli profesionale, 86,6% vor fi pentru asistenţă socială ( pensii de invaliditate datorată accidentelor de muncă sau

-mii lei-Pag. 12Anexa nr. 2 /03/

Denumire indicator

1 2

2009

Realizari Propuneri

2011

Estimari

2012

Estimari

2013

5 6B

Estimari

2014

74=3 / 23A

Capi-

tol

Sub-

capi-

tol

Pa-

graf

ra-

Gru-

/Titlu

pa

Ar-

ti-

col

Ali-

ne-

at

2010Crestere /

2011 / 2010

descrestere

01

Executie preliminata

accidente de munca si boli

profesionale, catre bugetul fondului

national unic de asigurari sociale de

sanatate, pentru concedii si indemni-

zatii datorate persoanelor aflate in

incapacitate temporara de munca din

cauza de accident de munca sau boala prof. 211 182 185 192

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI 200 400,00 1.00055 1.000 1.000 1.000

A. Transferuri interne 200 400,00 1.000 1.000 1.000 1.00001 Transferuri pentru programe si proiecte17 de prevenire a accidentelor de munca

si a bolilor profesionale 200 400,00 1.000 1.000 1.000 1.000

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA 24.757 26.745 68,48 49.48957 45.061 46.352 49.961

Asigurari sociale 3.770 6.672 3.522 3.68501 Ajutoare sociale 24.757 26.745 43,54 45.719 38.389 42.830 46.27602 Ajutoare sociale in numerar 17.792 18.236 41,12 33.306 25.735 30.765 32.92201 Ajutoare sociale in natura 6.965 8.509 48,71 12.413 12.654 12.065 13.35402CHELTUIELI DE CAPITAL 10070 100 100 100

TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE 10071 100 100 100

Active fixe 100 100 100 10001 Mobilier, aparatura birotica si alte03 active corporale 100 100 100 100

PLATI EFECTUATE IN ANII PRECEDENTI84 SI RECUPERATE IN ANUL CURENT -756

TITLUL XVII PLATI EFECTUATE IN ANII85PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL

CURENT -756

Plati efectuate in anii precedenti si01 recuperate in anul curent -756

Page 41: EXPUNERE DE MOTIVE - image.stirileprotv.ro · muncă şi boli profesionale, 86,6% vor fi pentru asistenţă socială ( pensii de invaliditate datorată accidentelor de muncă sau

-mii lei-Pag. 13Anexa nr. 2 /03/

Denumire indicator

1 2

2009

Realizari Propuneri

2011

Estimari

2012

Estimari

2013

5 6B

Estimari

2014

74=3 / 23A

Capi-

tol

Sub-

capi-

tol

Pa-

graf

ra-

Gru-

/Titlu

pa

Ar-

ti-

col

Ali-

ne-

at

2010Crestere /

2011 / 2010

descrestere

01

Executie preliminata

Pensii si ajutoare pentru batranete 3.7706903 03 6.672 3.522 3.685

Asitenta sociala in caz de boli si05 invaliditati 23.022 24.640 48,63 43.994 36.623 40.801 43.848

Asistenta sociala in caz de boli 10.699 11.725 46,35 26.78901 17.159 24.303 25.509

Asistenta sociala in caz de invali-02 ditate 12.323 12.915 50,71 17.205 19.464 16.498 18.339

Asigurari pentru somaj 1.07607 805 976 1.308

Ajutoare pentru urmasi 2.269 2.754 -15,87 2.22609 2.317 2.436 2.558

Prevenirea excluderii sociale 200 400,00 1.00015 1.000 1.000 1.000

Alte cheltuieli in domeniul prevenirii50 excluderii sociale 200 400,00 1.000 1.000 1.000 1.000

Alte cheltuieli in domeniul asigura-50 rilor si asistentei sociale 4.862 4.828 -4,37 4.889 4.617 4.979 5.087

Cheltuieli cu transmiterea si plata02 drepturilor 38 25 35 35

Alte cheltuieli de administrare fond 4.862 4.828 -4,89 4.85103 4.592 4.944 5.052

Page 42: EXPUNERE DE MOTIVE - image.stirileprotv.ro · muncă şi boli profesionale, 86,6% vor fi pentru asistenţă socială ( pensii de invaliditate datorată accidentelor de muncă sau

MINISTERUL APARARII NATIONALE-PENSII

BUGETUL ASIGURARILOR SOCIALE DE STATpe anii 2009-2014

-mii lei-Pag. 1Anexa nr. 2 /03/

Denumire indicator

1 2

2009

Realizari Propuneri

2011

Estimari

2012

Estimari

2013

5 6B

Estimari

2014

74=3 / 23A

Capi-

tol

Sub-

capi-

tol

Pa-

graf

ra-

Gru-

/Titlu

pa

Ar-

ti-

col

Ali-

ne-

at

2010Crestere /

2011 / 2010

descrestere

02

Executie preliminata

CHELTUIELI - BUGET ASIGURARI SOCIALE5003DE STAT 1.998.372 1.718.324 1.816.267 1.897.650

CHELTUIELI CURENTE 1.998.37201 1.718.324 1.816.267 1.897.650

TITLUL II BUNURI SI SERVICII 19.78620 17.013 17.983 18.789

Alte cheltuieli 19.786 17.013 17.983 18.78930 Prestari servicii pentru transmiterea06 drepturilor 19.786 17.013 17.983 18.789

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA 1.978.58657 1.701.311 1.798.284 1.878.861

Asigurari sociale 1.978.586 1.701.311 1.798.284 1.878.86101Partea a III-a CHELTUIELI6800 03SOCIAL-CULTURALE 1.998.372 1.718.324 1.816.267 1.897.650

CHELTUIELI CURENTE 1.998.37201 1.718.324 1.816.267 1.897.650

TITLUL II BUNURI SI SERVICII 19.78620 17.013 17.983 18.789

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA 1.978.58657 1.701.311 1.798.284 1.878.861

ASIGURARI SI ASISTENTA SOCIALA 1.998.3726803 1.718.324 1.816.267 1.897.650

CHELTUIELI CURENTE 1.998.37201 1.718.324 1.816.267 1.897.650

TITLUL II BUNURI SI SERVICII 19.78620 17.013 17.983 18.789

Alte cheltuieli 19.786 17.013 17.983 18.78930 Prestari servicii pentru transmiterea06 drepturilor 19.786 17.013 17.983 18.789

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA 1.978.58657 1.701.311 1.798.284 1.878.861

Asigurari sociale 1.978.586 1.701.311 1.798.284 1.878.86101 Pensii si ajutoare pentru batranete 1.978.5866803 03 1.701.311 1.798.284 1.878.861

Page 43: EXPUNERE DE MOTIVE - image.stirileprotv.ro · muncă şi boli profesionale, 86,6% vor fi pentru asistenţă socială ( pensii de invaliditate datorată accidentelor de muncă sau

-mii lei-Pag. 2Anexa nr. 2 /03/

Denumire indicator

1 2

2009

Realizari Propuneri

2011

Estimari

2012

Estimari

2013

5 6B

Estimari

2014

74=3 / 23A

Capi-

tol

Sub-

capi-

tol

Pa-

graf

ra-

Gru-

/Titlu

pa

Ar-

ti-

col

Ali-

ne-

at

2010Crestere /

2011 / 2010

descrestere

02

Executie preliminata

Alte cheltuieli in domeniul asigurarilor50 si asistentei sociale 19.786 17.013 17.983 18.789

Cheltuieli cu transmiterea si plata02 drepturilor 19.786 17.013 17.983 18.789

Page 44: EXPUNERE DE MOTIVE - image.stirileprotv.ro · muncă şi boli profesionale, 86,6% vor fi pentru asistenţă socială ( pensii de invaliditate datorată accidentelor de muncă sau

MINISTERUL ADMINISTRATIEI SI INTERNELOR-PENSII

BUGETUL ASIGURARILOR SOCIALE DE STATpe anii 2009-2014

-mii lei-Pag. 1Anexa nr. 2 /03/

Denumire indicator

1 2

2009

Realizari Propuneri

2011

Estimari

2012

Estimari

2013

5 6B

Estimari

2014

74=3 / 23A

Capi-

tol

Sub-

capi-

tol

Pa-

graf

ra-

Gru-

/Titlu

pa

Ar-

ti-

col

Ali-

ne-

at

2010Crestere /

2011 / 2010

descrestere

03

Executie preliminata

CHELTUIELI - BUGET ASIGURARI SOCIALE5003DE STAT 1.631.498 1.402.881 1.482.832 1.549.267

CHELTUIELI CURENTE 1.631.49801 1.402.881 1.482.832 1.549.267

TITLUL II BUNURI SI SERVICII 16.15320 13.890 14.682 15.339

Alte cheltuieli 16.153 13.890 14.682 15.33930 Prestari servicii pentru transmiterea06 drepturilor 16.153 13.890 14.682 15.339

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA 1.615.34557 1.388.991 1.468.150 1.533.928

Asigurari sociale 1.615.345 1.388.991 1.468.150 1.533.92801Partea a III-a CHELTUIELI6800 03SOCIAL-CULTURALE 1.631.498 1.402.881 1.482.832 1.549.267

CHELTUIELI CURENTE 1.631.49801 1.402.881 1.482.832 1.549.267

TITLUL II BUNURI SI SERVICII 16.15320 13.890 14.682 15.339

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA 1.615.34557 1.388.991 1.468.150 1.533.928

ASIGURARI SI ASISTENTA SOCIALA 1.631.4986803 1.402.881 1.482.832 1.549.267

CHELTUIELI CURENTE 1.631.49801 1.402.881 1.482.832 1.549.267

TITLUL II BUNURI SI SERVICII 16.15320 13.890 14.682 15.339

Alte cheltuieli 16.153 13.890 14.682 15.33930 Prestari servicii pentru transmiterea06 drepturilor 16.153 13.890 14.682 15.339

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA 1.615.34557 1.388.991 1.468.150 1.533.928

Asigurari sociale 1.615.345 1.388.991 1.468.150 1.533.92801 Pensii si ajutoare pentru batranete 1.615.3456803 03 1.388.991 1.468.150 1.533.928

Page 45: EXPUNERE DE MOTIVE - image.stirileprotv.ro · muncă şi boli profesionale, 86,6% vor fi pentru asistenţă socială ( pensii de invaliditate datorată accidentelor de muncă sau

-mii lei-Pag. 2Anexa nr. 2 /03/

Denumire indicator

1 2

2009

Realizari Propuneri

2011

Estimari

2012

Estimari

2013

5 6B

Estimari

2014

74=3 / 23A

Capi-

tol

Sub-

capi-

tol

Pa-

graf

ra-

Gru-

/Titlu

pa

Ar-

ti-

col

Ali-

ne-

at

2010Crestere /

2011 / 2010

descrestere

03

Executie preliminata

Alte cheltuieli in domeniul asigurarilor50 si asistentei sociale 16.153 13.890 14.682 15.339

Cheltuieli cu transmiterea si plata02 drepturilor 16.153 13.890 14.682 15.339

Page 46: EXPUNERE DE MOTIVE - image.stirileprotv.ro · muncă şi boli profesionale, 86,6% vor fi pentru asistenţă socială ( pensii de invaliditate datorată accidentelor de muncă sau

SERVICIUL ROMAN DE INFORMATII-PENSII

BUGETUL ASIGURARILOR SOCIALE DE STATpe anii 2009-2014

-mii lei-Pag. 1Anexa nr. 2 /03/

Denumire indicator

1 2

2009

Realizari Propuneri

2011

Estimari

2012

Estimari

2013

5 6B

Estimari

2014

74=3 / 23A

Capi-

tol

Sub-

capi-

tol

Pa-

graf

ra-

Gru-

/Titlu

pa

Ar-

ti-

col

Ali-

ne-

at

2010Crestere /

2011 / 2010

descrestere

04

Executie preliminata

CHELTUIELI - BUGET ASIGURARI SOCIALE5003DE STAT 216.720 186.373 196.975 205.784

CHELTUIELI CURENTE 216.72001 186.373 196.975 205.784

TITLUL II BUNURI SI SERVICII 2.14620 1.845 1.950 2.037

Alte cheltuieli 2.146 1.845 1.950 2.03730 Prestari servicii pentru transmiterea06 drepturilor 2.146 1.845 1.950 2.037

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA 214.57457 184.528 195.025 203.747

Asigurari sociale 214.574 184.528 195.025 203.74701Partea a III-a CHELTUIELI6800 03SOCIAL-CULTURALE 216.720 186.373 196.975 205.784

CHELTUIELI CURENTE 216.72001 186.373 196.975 205.784

TITLUL II BUNURI SI SERVICII 2.14620 1.845 1.950 2.037

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA 214.57457 184.528 195.025 203.747

ASIGURARI SI ASISTENTA SOCIALA 216.7206803 186.373 196.975 205.784

CHELTUIELI CURENTE 216.72001 186.373 196.975 205.784

TITLUL II BUNURI SI SERVICII 2.14620 1.845 1.950 2.037

Alte cheltuieli 2.146 1.845 1.950 2.03730 Prestari servicii pentru transmiterea06 drepturilor 2.146 1.845 1.950 2.037

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA 214.57457 184.528 195.025 203.747

Asigurari sociale 214.574 184.528 195.025 203.74701 Pensii si ajutoare pentru batranete 214.5746803 03 184.528 195.025 203.747

Page 47: EXPUNERE DE MOTIVE - image.stirileprotv.ro · muncă şi boli profesionale, 86,6% vor fi pentru asistenţă socială ( pensii de invaliditate datorată accidentelor de muncă sau

-mii lei-Pag. 2Anexa nr. 2 /03/

Denumire indicator

1 2

2009

Realizari Propuneri

2011

Estimari

2012

Estimari

2013

5 6B

Estimari

2014

74=3 / 23A

Capi-

tol

Sub-

capi-

tol

Pa-

graf

ra-

Gru-

/Titlu

pa

Ar-

ti-

col

Ali-

ne-

at

2010Crestere /

2011 / 2010

descrestere

04

Executie preliminata

Alte cheltuieli in domeniul asigurarilor50 si asistentei sociale 2.146 1.845 1.950 2.037

Cheltuieli cu transmiterea si plata02 drepturilor 2.146 1.845 1.950 2.037

Page 48: EXPUNERE DE MOTIVE - image.stirileprotv.ro · muncă şi boli profesionale, 86,6% vor fi pentru asistenţă socială ( pensii de invaliditate datorată accidentelor de muncă sau

Denumire

SINTEZAsumelor alocate pentru institutii publice finantate partial din venituri proprii

pe anii 2009-2014

Anexa nr. 6 /04/15 Pag. - mii lei -1

Capi-tol

Sub-capi-

tol

Pa-ra-graf

Gru-pa/

Titlu

Ar-ti-col

Ali-ne-at

0001

0002

2900

3300

3310

4300

4310

5010

10

10

10

10

50

10

09

01

10

20

01

03

01

02

05

06

11

13

14

30

01

02

03

04

06

08

13

30

01

02

03

04

06

01

02

03

04

05

06

08

09

30

30

01

04

30

VENITURI PROPRII TOTAL VENITURI

I.VENITURI CURENTE

C.VENITURI NEFISCALE

C2.VANZARI DE BUNURI SI SERVICII

VENITURI DIN PRESTARI DE SERVICII SI ALTE ACTIVITATI Alte venituri din prestari servicii si alte activitati

IV.SUBVENTII

SUBVENTII DE LA ALTE ADMINISTRATII

Subventii pentru institutii publice

VENITURI PROPRII - TOTAL CHELTUIELI

CHELTUIELI CURENTE

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

Cheltuieli salariale in bani

Salarii de baza

Salarii de merit

Indemnizatie de conducere

Spor de vechime

Alte sporuri

Fond de premii

Indemnizatii de delegare

Alte drepturi salariale in bani

Contributii

Contributii de asigurari sociale de stat

Contributii de asigurari de somaj

Contributii de asigurari sociale de sanatate

Contributii de asigurari pentru accidente de munca si boliprofesionale Contributii pentru concedii si indemnizatii

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

Bunuri si servicii

Furnituri de birou

Materiale pentru curatenie

Incalzit, iluminat si forta motrica

Apa, canal si salubritate

Carburanti si lubrifianti

Piese de schimb

Posta, telecomunicatii, radio, tv, internet

Materiale si prestari de servicii cu caracter functional

Alte bunuri si servicii pentru intretinere si functionare

Reparatii curente

Bunuri de natura obiectelor de inventar

Alte obiecte de inventar

Deplasari, detasari, transferari

Deplasari interne, detasari, transferari

Carti, publicatii si materiale documentare

Pregatire profesionala

Protectia muncii

Alte cheltuieli

Chirii

Alte cheltuieli cu bunuri si servicii

11.616

1.145

1.145

1.145

1.145

1.145

10.471

10.471

10.471

11.616

11.455

3.711

2.938

2.191

5

150

394

17

155

17

9

773

585

14

148

12

14

7.365

7.050

37

21

322

35

60

36

98

5.751

681

30

59

59

27

27

19

3

3

174

165

9

16.161

3.900

3.900

3.900

3.900

3.900

12.261

12.261

12.261

16.157

14.627

5.462

4.155

3.891

8

21

1

178

54

2

1.309

885

92

242

43

47

8.231

7.294

68

61

499

79

146

154

260

5.395

632

50

201

201

144

144

67

87

54

299

253

46

18.934

4.073

4.073

4.073

4.073

4.073

14.861

14.861

14.861

18.934

17.404

5.550

4.211

4.157

54

1.339

825

92

312

63

47

10.673

9.389

106

70

612

108

198

191

341

6.988

775

20

225

225

193

193

73

105

202

431

380

51

17,16

4,44

4,44

4,44

4,44

4,44

21,21

21,21

21,21

17,19

18,99

1,61

1,35

6,84

0,00

2,29

-6,78

0,00

28,93

46,51

0,00

29,67

28,72

55,88

14,75

22,65

36,71

35,62

24,03

31,15

29,53

22,63

-60,00

11,94

11,94

34,03

34,03

8,96

20,69

274,07

44,15

50,20

10,87

19.650

5.651

5.651

5.651

5.650

5.650

14.000

14.000

14.000

19.650

19.620

5.550

4.211

4.157

54

1.339

825

92

312

63

47

12.858

11.573

106

71

615

110

198

121

341

9.001

1.010

25

202

202

199

199

75

105

202

442

390

52

19.673

5.653

5.653

5.653

5.653

5.653

14.020

14.020

14.020

19.673

19.643

5.550

4.211

4.157

54

1.339

825

92

312

63

47

12.403

11.109

106

71

610

110

198

121

341

8.542

1.010

25

208

208

201

201

75

105

202

442

390

52

A B

MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI SI PROTECTIEI SOCIALE

19.683

5.662

5.662

5.662

5.662

5.662

14.021

14.021

14.021

19.683

19.653

5.550

4.211

4.157

54

1.339

825

92

312

63

47

12.412

11.109

106

71

610

110

198

121

341

8.597

955

25

214

214

203

203

75

105

202

442

390

52

Realizari 2009

Executie preliminata

2010

Propuneri 2011

Crestere / descrestere2011/2010

Estimari 2012

Estimari 2013

Estimari 2014

1 2 3 4 5 6 7

Page 49: EXPUNERE DE MOTIVE - image.stirileprotv.ro · muncă şi boli profesionale, 86,6% vor fi pentru asistenţă socială ( pensii de invaliditate datorată accidentelor de muncă sau

Denumire

Anexa nr. 6 /04/15 Pag. - mii lei -2

Capi-tol

Sub-capi-

tol

Pa-ra-graf

Gru-pa/

Titlu

Ar-ti-col

Ali-ne-at

6500

6510

10

56

57

70

71

01

10

20

56

57

70

71

01

10

20

02

02

01

03

01

03

01

02

05

02

02

03

30

01

02

03

04

06

08

13

30

01

02

03

04

06

01

02

03

04

05

06

08

09

30

30

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERAREPrograme din Fondul Social European(FSE)

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

Ajutoare sociale

Ajutoare sociale in natura

CHELTUIELI DE CAPITAL

TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE

Active fixe

Masini, echipamente si mijloace de transport

Mobilier, aparatura birotica si alte active corporale

Alte active fixe

Reparatii capitale aferente activelor fixe

PARTEA a III-a CHELTUIELI SOCIAL-CULTURALE

CHELTUIELI CURENTE

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARETITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

CHELTUIELI DE CAPITAL

TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE

INVATAMANT

CHELTUIELI CURENTE

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

Cheltuieli salariale in bani

Salarii de baza

Salarii de merit

Indemnizatie de conducere

Spor de vechime

Alte sporuri

Fond de premii

Indemnizatii de delegare

Alte drepturi salariale in bani

Contributii

Contributii de asigurari sociale de stat

Contributii de asigurari de somaj

Contributii de asigurari sociale de sanatate

Contributii de asigurari pentru accidente de munca si boli profesionale Contributii pentru concedii si indemnizatii

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

Bunuri si servicii

Furnituri de birou

Materiale pentru curatenie

Incalzit, iluminat si forta motrica

Apa, canal si salubritate

Carburanti si lubrifianti

Piese de schimb

Posta, telecomunicatii, radio, tv, internet

Materiale si prestari de servicii cu caracter functional

Alte bunuri si servicii pentru intretinere si functionare

Reparatii curente

Bunuri de natura obiectelor de inventar

Alte obiecte de inventar

379

355

355

161

161

30

30

131

11.616

11.455

3.711

7.365

379

161

161

11.616

11.455

3.711

2.938

2.191

5

150

394

17

155

17

9

773

585

14

148

12

14

7.365

7.050

37

21

322

35

60

36

98

5.751

681

30

59

59

4

4

930

930

930

1.530

1.530

30

15

10

5

1.500

16.157

14.627

5.466

8.231

4

780

1.530

1.530

16.157

14.627

5.462

4.155

3.891

8

21

1

178

54

2

1.309

885

92

242

43

47

8.231

7.294

68

61

499

79

146

154

260

5.395

632

50

201

201

291

291

890

890

890

1.530

1.530

30

15

10

5

1.500

18.934

17.404

5.550

10.673

291

740

1.530

1.530

18.934

17.404

5.550

4.211

4.157

54

1.339

825

92

312

63

47

10.673

9.389

106

70

612

108

198

191

341

6.988

775

20

225

225

7.175,00

7.175,00

-4,30

-4,30

-4,30

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

17,19

18,99

1,54

29,67

7.175,00

-5,13

0,00

0,00

17,19

18,99

1,61

1,35

6,84

0,00

2,29

-6,78

0,00

28,93

46,51

0,00

29,67

28,72

55,88

14,75

22,65

36,71

35,62

24,03

31,15

29,53

22,63

-60,00

11,94

11,94

322

322

890

890

890

30

30

30

15

10

5

19.650

19.620

5.551

12.858

322

740

30

30

19.650

19.620

5.550

4.211

4.157

54

1.339

825

92

312

63

47

12.858

11.573

106

71

615

110

198

121

341

9.001

1.010

25

202

202

800

800

890

890

890

30

30

30

15

10

5

19.673

19.643

5.550

12.403

800

740

30

30

19.673

19.643

5.550

4.211

4.157

54

1.339

825

92

312

63

47

12.403

11.109

106

71

610

110

198

121

341

8.542

1.010

25

208

208

A B

MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI SI PROTECTIEI SOCIALE

801

801

890

890

890

30

30

30

15

10

5

19.683

19.653

5.550

12.412

801

740

30

30

19.683

19.653

5.550

4.211

4.157

54

1.339

825

92

312

63

47

12.412

11.109

106

71

610

110

198

121

341

8.597

955

25

214

214

Realizari 2009

Executie preliminata

2010

Propuneri 2011

Crestere / descrestere2011/2010

Estimari 2012

Estimari 2013

Estimari 2014

1 2 3 4 5 6 7

Page 50: EXPUNERE DE MOTIVE - image.stirileprotv.ro · muncă şi boli profesionale, 86,6% vor fi pentru asistenţă socială ( pensii de invaliditate datorată accidentelor de muncă sau

Denumire

Anexa nr. 6 /04/15 Pag. - mii lei -3

Capi-tol

Sub-capi-

tol

Pa-ra-graf

Gru-pa/

Titlu

Ar-ti-col

Ali-ne-at

07

50

01

56

57

70

71

06

11

13

14

30

02

02

01

03

01

04

30

02

02

03

30

Deplasari, detasari, transferari

Deplasari interne, detasari, transferari

Carti, publicatii si materiale documentare

Pregatire profesionala

Protectia muncii

Alte cheltuieli

Chirii

Alte cheltuieli cu bunuri si servicii

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERAREPrograme din Fondul Social European(FSE)

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

Ajutoare sociale

Ajutoare sociale in natura

CHELTUIELI DE CAPITAL

TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE

Active fixe

Masini, echipamente si mijloace de transport

Mobilier, aparatura birotica si alte active corporale

Alte active fixe

Reparatii capitale aferente activelor fixe

Invatamant nedefinibil prin nivel

Centre de specializare, perfectionare, calificare si recalificare Alte cheltuieli in domeniul invatamantului

27

27

19

3

3

174

165

9

379

355

355

161

161

30

30

131

11.156

11.156

460

144

144

67

87

54

299

253

46

4

4

930

930

930

1.530

1.530

30

15

10

5

1.500

14.688

14.688

1.473

193

193

73

105

202

431

380

51

291

291

890

890

890

1.530

1.530

30

15

10

5

1.500

16.940

16.940

1.994

34,03

34,03

8,96

20,69

274,07

44,15

50,20

10,87

7.175,00

7.175,00

-4,30

-4,30

-4,30

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

15,33

15,33

35,37

199

199

75

105

202

442

390

52

322

322

890

890

890

30

30

30

15

10

5

17.645

17.645

2.005

201

201

75

105

202

442

390

52

800

800

890

890

890

30

30

30

15

10

5

17.181

17.181

2.492

A B

MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI SI PROTECTIEI SOCIALE

203

203

75

105

202

442

390

52

801

801

890

890

890

30

30

30

15

10

5

17.181

17.181

2.502

Realizari 2009

Executie preliminata

2010

Propuneri 2011

Crestere / descrestere2011/2010

Estimari 2012

Estimari 2013

Estimari 2014

1 2 3 4 5 6 7

Page 51: EXPUNERE DE MOTIVE - image.stirileprotv.ro · muncă şi boli profesionale, 86,6% vor fi pentru asistenţă socială ( pensii de invaliditate datorată accidentelor de muncă sau

Denumire indicator

BUGETUL ASIGURARILOR PENTRU SOMAJpe anii 2009-2014

-SINTEZA-

Anexa nr. 1 / 04 Pag. - mii lei -1

Capi-tol

Sub-capi-

tol

Pa-ra-graf

Gru-pa/

Titlu

Ar-ti-col

Ali-ne-at

0001

0002

1604

2000

2004

2104

2900

3000

3104

3600

3604

4000

4004

4100

4200

4204

4504

4904

4904

5004

04

04

03

04

02

06

02

04

04

03

04

04

12

50

04

03

04

04

25

01

02

16

01

02

01

01

02

01

10

VENITURI - TOTAL

I.VENITURI CURENTE

TAXE PE UTILIZAREA BUNURILOR, AUTORIZAREA UTILIZARII BUNURILOR SAU PE DESFASURAREA DE ACTIVITATI Taxe si tarife pentru eliberarea de licente si autorizatii de functionareB.CONTRIBUTII DE ASIGURARI

CONTRIBUTIILE ANGAJATORILOR

Contributii de asigurari pentru somaj datorate de angajatori Contributii ale angajatorului si ale persoanelor juridice asimilate angajatorului Contributia angajatorilor la fondul de garantare pentru plata creantelor salarialeCONTRIBUTIILE ASIGURATILOR

Contributii de asigurari pentru somaj datorate de asigurati Contributii individuale

Contributii datorate de persoanele care incheie contract de asigurare pentru somajC.VENITURI NEFISCALE

C1.VENITURI DIN PROPRIETATI

VENITURI DIN DOBANZI

Alte venituri din dobanzi

Venituri din dobanzi la fondul de garantare pentru plata creantelor salarialeC2.VANZARI DE BUNURI SI SERVICII

DIVERSE VENITURI

Alte venituri la fondul de garantare pentru plata creantelor salariale Alte venituri

III.OPERATIUNI FINANCIARE

INCASARI DIN RAMBURSAREA IMPRUMUTURILOR ACORDATE Incasari din rambursarea imprumuturilor acordate pentru infiintarea si dezvoltarea de intreprinderi mici si mijlociiIV.SUBVENTII

SUBVENTII DE LA ALTE NIVELE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICESUBVENTII DE LA BUGETUL DE STAT

Subventii primite de bugetul asigurarilor pentru somajSUME PRIMITE DE LA UE / ALTI DONATORI IN CONTUL PLATILOR EFECTUATE SI PREFINANTARI Fondul European de Dezvoltare Regionala

Fondul Social European

Alte facilitati si instrumente postaderare

Venituri sistem asigurari pentru somaj

Venituri fond garantare pentru plata creantelor salarialeBUGETUL ASIGURARILOR PENTRU SOMAJ

CHELTUIELI CURENTE

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

1.481.004

1.471.297

1.295.337

765.769

569.297

569.297

196.472

529.568

529.568

529.250

319

175.960

170.909

170.909

159.172

11.737

5.051

5.051

1

5.050

9.455

9.455

9.455

252

252

1.272.795

208.210

2.722.522

2.724.144

103.629

1.449.547

1.383.240

33

33

1.264.246

741.023

546.681

546.681

194.342

523.223

523.223

522.913

310

118.961

111.393

111.393

102.150

9.243

7.568

7.568

757

6.811

31.039

31.039

31.039

35.268

84

35.184

1.245.205

204.342

4.145.209

4.137.577

74.295

4.401.242

1.223.992

33

33

1.193.959

696.701

500.816

500.816

195.885

497.258

497.258

496.939

319

30.000

22.432

22.432

21.156

1.276

7.568

7.568

757

6.811

122.967

122.967

122.967

3.032.785

3.032.785

3.032.785

3.032.785

21.498

89

21.329

80

4.203.324

197.918

4.270.800

4.251.464

58.923

203,63

-11,51

0,00

0,00

-5,56

-5,98

-8,39

-8,39

0,79

-4,96

-4,96

-4,97

2,90

-74,78

-79,86

-79,86

-79,29

-86,19

0,00

0,00

0,00

0,00

296,17

296,17

296,17

-39,04

5,95

-39,38

237,56

-3,14

3,03

2,75

-20,69

4.409.576

1.295.389

33

33

1.262.956

736.963

529.758

529.758

207.205

525.993

525.993

525.656

337

32.400

24.832

24.832

23.543

1.289

7.568

7.568

757

6.811

123.667

123.667

123.667

2.853.428

2.853.428

2.853.428

2.853.428

137.092

82

136.930

80

4.200.325

209.251

4.273.300

4.263.871

60.691

4.057.161

1.375.803

33

33

1.345.955

785.394

564.572

564.572

220.822

560.561

560.561

560.201

360

29.815

22.247

22.247

20.947

1.300

7.568

7.568

757

6.811

129.352

129.352

129.352

2.514.842

2.514.842

2.514.842

2.514.842

37.164

37.084

80

3.834.282

222.879

3.956.904

3.927.111

62.936

A B

MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI SI PROTECTIEI SOCIALE

4.232.202

1.464.798

33

33

1.434.950

837.325

601.902

601.902

235.423

597.625

597.625

597.242

383

29.815

22.247

22.247

20.947

1.300

7.568

7.568

757

6.811

129.366

129.366

129.366

2.637.958

2.637.958

2.637.958

2.637.958

80

80

3.994.722

237.480

4.120.759

4.091.006

66.083

Realizari 2009

Executie preliminata

2010

Propuneri 2011

Crestere / descrestere2011/2010

Estimari 2012

Estimari 2013

Estimari 2014

1 2 3 4 5 6 7

Page 52: EXPUNERE DE MOTIVE - image.stirileprotv.ro · muncă şi boli profesionale, 86,6% vor fi pentru asistenţă socială ( pensii de invaliditate datorată accidentelor de muncă sau

Denumire indicator

Anexa nr. 1 / 04 Pag. - mii lei -2

Capi-tol

Sub-capi-

tol

Pa-ra-graf

Gru-pa/

Titlu

Ar-ti-col

Ali-ne-at

6400

6404

6504

04

01

02

01

02

20

30

40

51

55

56

57

59

70

71

79

80

84

85

01

10

20

30

40

51

56

57

59

70

71

84

85

01

10

20

59

01

10

20

40

51

56

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

TITLUL III DOBANZI

TITLUL IV SUBVENTII

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICETITLUL VII ALTE TRANSFERURI

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARETITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

TITLUL X ALTE CHELTUIELI

CHELTUIELI DE CAPITAL

TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE

OPERATIUNI FINANCIARE

TITLUL XV IMPRUMUTURI

PLATI EFECTUATE IN ANII PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL CURENTTITLUL XVII PLATI EFECTUATE IN ANII PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL CURENTPartea a III-a CHELTUIELI SOCIAL-CULTURALECHELTUIELI CURENTE

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

TITLUL III DOBANZI

TITLUL IV SUBVENTII

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICETITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARETITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

TITLUL X ALTE CHELTUIELI

CHELTUIELI DE CAPITAL

TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE

PLATI EFECTUATE IN ANII PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL CURENTTITLUL XVII PLATI EFECTUATE IN ANII PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL CURENTCHELTUIELILE FONDULUI DE GARANTARE PENTRU PLATA CREANTELOR SALARIALECHELTUIELI CURENTE

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

TITLUL X ALTE CHELTUIELI

Asigurari pentru plata creantelor salariale

Cheltuieli de gestionare ale fondului de garantare acreantelor salariale Cheltuieli cu transmiterea si plata drepturilor

Alte cheltuieli de administrare fond

INVATAMANT

CHELTUIELI CURENTE

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

TITLUL IV SUBVENTII

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICETITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN

51.433

12.001

1.541

600.677

229

13.527

1.936.151

4.956

3.117

3.117

-4.740

-4.740

2.529.904

2.530.408

103.629

50.665

12.001

128

568.444

1.790.585

4.956

3.117

3.117

-3.622

-3.622

5.022

5.022

54

12

4.956

4.956

66

1

65

22.193

20.916

334

8.267

128

10.820

66.433

30.187

4.094

1.099.112

64

44.545

2.781.371

37.476

7.632

7.632

3.954.275

3.946.643

74.295

65.713

30.187

291

1.059.114

5

2.679.562

37.476

7.632

7.632

37.840

37.840

364

37.476

37.476

364

351

13

24.651

22.787

326

7.673

291

12.261

5

87.974

14.345

4.907

1.119.921

500

26.561

2.872.293

66.040

9.336

9.336

10.000

10.000

4.062.266

4.052.930

58.923

86.826

14.345

612

1.115.322

1.500

2.709.362

66.040

9.336

9.336

67.476

67.476

605

831

66.040

66.040

1.436

680

756

33.447

31.484

300

11.828

612

14.861

1.500

32,43

-52,48

19,86

1,89

681,25

-40,37

3,27

76,22

22,33

22,33

2,73

2,69

-20,69

32,13

-52,48

110,31

5,31

29.900,00

1,11

76,22

22,33

22,33

78,32

78,32

128,30

76,22

76,22

294,51

93,73

5.715,38

35,68

38,17

-7,98

54,15

110,31

21,21

29.900,00

80.943

4.747

4.903

1.024.452

400

171.256

2.845.226

71.253

9.429

9.429

3.929.836

3.920.407

60.691

79.755

4.747

758

1.024.452

2.678.751

71.253

9.429

9.429

72.975

72.975

602

1.120

71.253

71.253

1.722

734

988

31.332

29.403

304

11.875

758

14.000

82.372

15.115

5.071

954.046

400

37.084

2.649.842

120.245

9.793

9.793

20.000

20.000

3.738.989

3.729.196

62.936

81.146

15.115

794

954.046

2.494.914

120.245

9.793

9.793

122.622

122.622

617

1.760

120.245

120.245

2.377

1.239

1.138

32.311

30.286

307

12.620

794

14.020

A B

MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI SI PROTECTIEI SOCIALE

84.957

15.115

5.195

1.003.553

400

824

2.791.307

123.572

9.752

9.752

20.001

20.001

3.938.950

3.929.198

66.083

83.697

15.115

799

1.003.553

2.636.379

123.572

9.752

9.752

126.037

126.037

617

1.848

123.572

123.572

2.465

1.273

1.192

32.699

30.716

307

12.973

799

14.021

Realizari 2009

Executie preliminata

2010

Propuneri 2011

Crestere / descrestere2011/2010

Estimari 2012

Estimari 2013

Estimari 2014

1 2 3 4 5 6 7

Page 53: EXPUNERE DE MOTIVE - image.stirileprotv.ro · muncă şi boli profesionale, 86,6% vor fi pentru asistenţă socială ( pensii de invaliditate datorată accidentelor de muncă sau

Denumire indicator

Anexa nr. 1 / 04 Pag. - mii lei -3

Capi-tol

Sub-capi-

tol

Pa-ra-graf

Gru-pa/

Titlu

Ar-ti-col

Ali-ne-at

6804

8000

8004

07

50

07

15

50

04

02

01

50

02

03

04

05

57

70

71

84

85

01

10

20

30

51

57

70

71

84

85

01

20

40

51

55

56

57

79

80

84

85

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARETITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

CHELTUIELI DE CAPITAL

TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE

PLATI EFECTUATE IN ANII PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL CURENTTITLUL XVII PLATI EFECTUATE IN ANII PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL CURENT Invatamant nedefinibil prin nivel

Centre de specializare, perfectionare, calificare si recalificare Alte cheltuieli in domeniul invatamantului

ASIGURARI SI ASISTENTA SOCIALA

CHELTUIELI CURENTE

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

TITLUL III DOBANZI

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICETITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

CHELTUIELI DE CAPITAL

TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE

PLATI EFECTUATE IN ANII PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL CURENTTITLUL XVII PLATI EFECTUATE IN ANII PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL CURENT Asigurari pentru somaj

Prevenirea excluderii sociale

Alte cheltuieli in domeniul prevenirii excluderii sociale Alte cheltuieli in domeniul asigurarilor si asistentei sociale Cheltuieli cu transmiterea si plata drepturilor

Alte cheltuieli de administrare fond

Partea a V-a ACTIUNI ECONOMICE

ACTIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE SI DE MUNCACHELTUIELI CURENTE

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

TITLUL IV SUBVENTII

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICETITLUL VII ALTE TRANSFERURI

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARETITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

OPERATIUNI FINANCIARE

TITLUL XV IMPRUMUTURI

PLATI EFECTUATE IN ANII PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL CURENTTITLUL XVII PLATI EFECTUATE IN ANII PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL CURENT Actiuni generale de munca

Masuri active pentru combaterea somajului

Stimularea crearii de locuri de munca

1.367

1.364

1.364

-87

-87

10.820

10.820

11.373

2.502.689

2.504.470

103.241

42.386

12.001

557.624

1.789.218

1.753

1.753

-3.535

-3.535

2.333.635

13.207

13.207

155.847

15.631

140.216

192.618

192.618

193.736

768

1.413

32.233

229

13.527

145.566

-1.118

-1.118

192.618

33.001

146.979

2.231

1.864

1.864

12.261

12.261

12.390

3.891.784

3.886.016

73.969

57.676

30.187

1.046.853

2.677.331

5.768

5.768

3.712.609

11.575

11.575

167.600

26.836

140.764

190.934

190.934

190.934

720

3.803

39.998

64

44.540

101.809

190.934

40.718

105.612

2.383

1.963

1.963

14.861

14.861

18.586

3.961.343

3.953.970

58.018

74.167

14.345

1.100.461

2.706.979

7.373

7.373

3.771.440

36.000

36.000

153.903

30.291

123.612

208.534

208.534

198.534

1.148

4.295

4.599

500

25.061

162.931

10.000

10.000

208.534

5.747

166.935

6,81

5,31

5,31

21,21

21,21

50,01

1,79

1,75

-21,56

28,59

-52,48

5,12

1,11

27,83

27,83

1,58

211,02

211,02

-8,17

12,87

-12,18

9,22

9,22

3,98

59,44

12,94

-88,50

681,25

-43,73

60,04

9,22

-85,89

58,06

2.466

1.929

1.929

14.000

14.000

17.332

3.825.529

3.818.029

59.785

66.760

4.747

1.010.452

2.676.285

7.500

7.500

3.643.345

43.392

43.392

138.792

27.119

111.673

343.464

343.464

343.464

1.188

4.145

400

171.256

166.475

343.464

1.188

170.620

2.545

2.025

2.025

14.020

14.020

18.291

3.584.056

3.576.288

62.012

66.766

15.115

940.026

2.492.369

7.768

7.768

3.383.021

49.374

49.374

151.661

25.163

126.498

217.915

217.915

197.915

1.226

4.277

400

37.084

154.928

20.000

20.000

217.915

1.226

159.205

A B

MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI SI PROTECTIEI SOCIALE

2.616

1.983

1.983

14.021

14.021

18.678

3.780.214

3.772.445

65.159

68.876

15.115

989.532

2.633.763

7.769

7.769

3.572.193

51.102

51.102

156.919

156.919

181.809

181.809

161.808

1.260

4.396

400

824

154.928

20.001

20.001

181.809

1.260

159.324

Realizari 2009

Executie preliminata

2010

Propuneri 2011

Crestere / descrestere2011/2010

Estimari 2012

Estimari 2013

Estimari 2014

1 2 3 4 5 6 7

Page 54: EXPUNERE DE MOTIVE - image.stirileprotv.ro · muncă şi boli profesionale, 86,6% vor fi pentru asistenţă socială ( pensii de invaliditate datorată accidentelor de muncă sau

Denumire indicator

Anexa nr. 1 / 04 Pag. - mii lei -4

Capi-tol

Sub-capi-

tol

Pa-ra-graf

Gru-pa/

Titlu

Ar-ti-col

Ali-ne-at

8904

8904

9904

9904

9904

01

02

10

11

30 Alte actiuni generale de munca

Cheltuieli sistem asigurari pentru somaj

Cheltuieli fond garantare pentru plata creantelor salarialeEXCEDENT/DEFICIT

Excedent/Deficit sistem asigurari pentru somaj

Excedent/Deficit fond garantare pentru plata creantelor salariale

12.638

2.717.500

5.022

-1.241.518

-1.444.705

203.188

44.604

4.107.369

37.840

-2.695.662

-2.862.164

166.502

35.852

4.203.324

67.476

130.442

130.442

-19,62

2,34

78,32

-104,84

-21,66

171.656

4.200.325

72.975

136.276

136.276

57.484

3.834.282

122.622

100.257

100.257

A B

MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI SI PROTECTIEI SOCIALE

21.225

3.994.722

126.037

111.443

111.443

Realizari 2009

Executie preliminata

2010

Propuneri 2011

Crestere / descrestere2011/2010

Estimari 2012

Estimari 2013

Estimari 2014

1 2 3 4 5 6 7

Page 55: EXPUNERE DE MOTIVE - image.stirileprotv.ro · muncă şi boli profesionale, 86,6% vor fi pentru asistenţă socială ( pensii de invaliditate datorată accidentelor de muncă sau

Denumire indicator

BUGETUL ASIGURARILOR PENTRU SOMAJSINTEZA

cheltuielilor pe surse de finantare, capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole, alineate, dupa caz, pe anii 2009-2014

Anexa nr. 2 / 04 Pag. - mii lei -1

Capi-tol

Sub-capi-

tol

Pa-ra-graf

Gru-pa/

Titlu

Ar-ti-col

Ali-ne-at

5000

6400

6500

6800

01

10

20

30

40

51

55

56

57

59

70

71

79

80

84

85

01

10

20

59

01

10

20

40

51

56

57

70

71

84

85

01

10

20

30

51

TOTAL GENERAL

CHELTUIELI CURENTE

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

TITLUL III DOBANZI

TITLUL IV SUBVENTII

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICETITLUL VII ALTE TRANSFERURI

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARETITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

TITLUL X ALTE CHELTUIELI

CHELTUIELI DE CAPITAL

TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE

OPERATIUNI FINANCIARE

TITLUL XV IMPRUMUTURI

PLATI EFECTUATE IN ANII PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL CURENTTITLUL XVII PLATI EFECTUATE IN ANII PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL CURENTCHELTUIELILE FONDULUI DE GARANTARE PENTRU PLATA CREANTELOR SALARIALECHELTUIELI CURENTE

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

TITLUL X ALTE CHELTUIELI

INVATAMANT

CHELTUIELI CURENTE

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

TITLUL IV SUBVENTII

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICETITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARETITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

CHELTUIELI DE CAPITAL

TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE

PLATI EFECTUATE IN ANII PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL CURENTTITLUL XVII PLATI EFECTUATE IN ANII PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL CURENTASIGURARI SI ASISTENTA SOCIALA

CHELTUIELI CURENTE

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

TITLUL III DOBANZI

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI

2.723.787

2.724.638

103.629

51.927

12.001

1.541

600.677

229

13.527

1.936.151

4.956

3.888

3.888

-4.740

-4.740

5.022

5.022

54

12

4.956

22.193

20.916

334

8.267

128

10.820

1.367

1.364

1.364

-87

-87

2.503.954

2.504.964

103.241

42.880

12.001

557.624

4.145.209

4.137.577

74.295

66.433

30.187

4.094

1.099.112

64

44.545

2.781.371

37.476

7.632

7.632

37.840

37.840

364

37.476

24.651

22.787

326

7.673

291

12.261

5

2.231

1.864

1.864

3.891.784

3.886.016

73.969

57.676

30.187

1.046.853

4.270.800

4.251.464

58.923

87.974

14.345

4.907

1.119.921

500

26.561

2.872.293

66.040

9.336

9.336

10.000

10.000

67.476

67.476

605

831

66.040

33.447

31.484

300

11.828

612

14.861

1.500

2.383

1.963

1.963

3.961.343

3.953.970

58.018

74.167

14.345

1.100.461

3,03

2,75

-20,69

32,43

-52,48

19,86

1,89

681,25

-40,37

3,27

76,22

22,33

22,33

78,32

78,32

128,30

76,22

35,68

38,17

-7,98

54,15

110,31

21,21

29.900,00

6,81

5,31

5,31

1,79

1,75

-21,56

28,59

-52,48

5,12

4.273.300

4.263.871

60.691

80.943

4.747

4.903

1.024.452

400

171.256

2.845.226

71.253

9.429

9.429

72.975

72.975

602

1.120

71.253

31.332

29.403

304

11.875

758

14.000

2.466

1.929

1.929

3.825.529

3.818.029

59.785

66.760

4.747

1.010.452

3.956.904

3.927.111

62.936

82.372

15.115

5.071

954.046

400

37.084

2.649.842

120.245

9.793

9.793

20.000

20.000

122.622

122.622

617

1.760

120.245

32.311

30.286

307

12.620

794

14.020

2.545

2.025

2.025

3.584.056

3.576.288

62.012

66.766

15.115

940.026

A B

MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI SI PROTECTIEI SOCIALE

4.120.759

4.091.006

66.083

84.957

15.115

5.195

1.003.553

400

824

2.791.307

123.572

9.752

9.752

20.001

20.001

126.037

126.037

617

1.848

123.572

32.699

30.716

307

12.973

799

14.021

2.616

1.983

1.983

3.780.214

3.772.445

65.159

68.876

15.115

989.532

Realizari 2009

Executie preliminata

2010

Propuneri 2011

Crestere / descrestere2011/2010

Estimari 2012

Estimari 2013

Estimari 2014

1 2 3 4 5 6 7

Page 56: EXPUNERE DE MOTIVE - image.stirileprotv.ro · muncă şi boli profesionale, 86,6% vor fi pentru asistenţă socială ( pensii de invaliditate datorată accidentelor de muncă sau

Denumire indicator

Anexa nr. 2 / 04 Pag. - mii lei -2

Capi-tol

Sub-capi-

tol

Pa-ra-graf

Gru-pa/

Titlu

Ar-ti-col

Ali-ne-at

8000

5004

57

70

71

84

85

01

20

40

51

55

56

57

79

80

84

85

01

10

20

01

02

03

01

01

02

03

04

06

08

09

12

13

30

04

01

02

03

04

06

01

02

03

04

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

CHELTUIELI DE CAPITAL

TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE

PLATI EFECTUATE IN ANII PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL CURENTTITLUL XVII PLATI EFECTUATE IN ANII PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL CURENTACTIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE SI DE MUNCACHELTUIELI CURENTE

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

TITLUL IV SUBVENTII

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICETITLUL VII ALTE TRANSFERURI

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARETITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

OPERATIUNI FINANCIARE

TITLUL XV IMPRUMUTURI

PLATI EFECTUATE IN ANII PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL CURENTTITLUL XVII PLATI EFECTUATE IN ANII PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL CURENTBUGETUL ASIGURARILOR PENTRU SOMAJ

CHELTUIELI CURENTE

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

Cheltuieli salariale in bani

Salarii de baza

Salarii de merit

Indemnizatie de conducere

Spor de vechime

Alte sporuri

Fond de premii

Prima de vacanta

Indemnizatii platite unor persoane din afara unitatii Indemnizatii de delegare

Alte drepturi salariale in bani

Cheltuieli salariale in natura

Locuinta de serviciu folosita de salariat si familia saContributii

Contributii de asigurari sociale de stat

Contributii de asigurari de somaj

Contributii de asigurari sociale de sanatate

Contributii de asigurari pentru accidente de muncasi boli profesionale Contributii pentru concedii si indemnizatii

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

Bunuri si servicii

Furnituri de birou

Materiale pentru curatenie

Incalzit, iluminat si forta motrica

Apa, canal si salubritate

1.789.218

2.524

2.524

-3.535

-3.535

192.618

193.736

768

1.413

32.233

229

13.527

145.566

-1.118

-1.118

2.722.522

2.724.144

103.629

80.807

45.459

129

2.531

8.606

673

4.154

3.657

1.458

68

14.071

58

58

22.766

16.646

402

4.264

156

1.298

51.433

24.910

510

34

3.256

303

2.677.331

5.768

5.768

190.934

190.934

720

3.803

39.998

64

44.540

101.809

4.145.209

4.137.577

74.295

55.620

45.039

139

586

401

3.705

4.000

1.500

250

100

100

18.575

12.973

402

3.213

181

1.806

66.433

26.910

434

41

4.692

337

2.706.979

7.373

7.373

208.534

198.534

1.148

4.295

4.599

500

25.061

162.931

10.000

10.000

4.270.800

4.251.464

58.923

46.092

43.760

26

1.100

201

1.005

100

100

12.731

9.606

229

2.413

79

404

87.974

43.721

562

76

4.140

472

1,11

27,83

27,83

9,22

3,98

59,44

12,94

-88,50

681,25

-43,73

60,04

3,03

2,75

-20,69

-17,13

-2,84

-93,52

-26,67

-19,60

0,00

0,00

-31,46

-25,95

-43,03

-24,90

-56,35

-77,63

32,43

62,47

29,49

85,37

-11,76

40,06

2.676.285

7.500

7.500

343.464

343.464

1.188

4.145

400

171.256

166.475

4.273.300

4.263.871

60.691

47.475

45.128

40

1.100

201

1.006

100

100

13.116

9.893

238

2.486

82

417

80.943

41.039

592

100

4.334

467

2.492.369

7.768

7.768

217.915

197.915

1.226

4.277

400

37.084

154.928

20.000

20.000

3.956.904

3.927.111

62.936

49.235

46.873

55

1.100

201

1.006

100

100

13.601

10.260

246

2.578

84

433

82.372

42.375

607

100

4.330

488

A B

MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI SI PROTECTIEI SOCIALE

2.633.763

7.769

7.769

181.809

161.808

1.260

4.396

400

824

154.928

20.001

20.001

4.120.759

4.091.006

66.083

51.700

49.318

75

1.100

201

1.006

100

100

14.283

10.774

260

2.706

88

455

84.957

43.431

615

100

4.286

498

Realizari 2009

Executie preliminata

2010

Propuneri 2011

Crestere / descrestere2011/2010

Estimari 2012

Estimari 2013

Estimari 2014

1 2 3 4 5 6 7

Page 57: EXPUNERE DE MOTIVE - image.stirileprotv.ro · muncă şi boli profesionale, 86,6% vor fi pentru asistenţă socială ( pensii de invaliditate datorată accidentelor de muncă sau

Denumire indicator

Anexa nr. 2 / 04 Pag. - mii lei -3

Capi-tol

Sub-capi-

tol

Pa-ra-graf

Gru-pa/

Titlu

Ar-ti-col

Ali-ne-at

30

40

51

55

56

02

05

06

11

12

13

14

30

03

09

19

01

01

02

01

05

06

08

09

30

30

01

02

02

04

06

09

30

02

01

17

18

19

20

08

01

Carburanti si lubrifianti

Piese de schimb

Posta, telecomunicatii, radio, tv, internet

Materiale si prestari de servicii cu caracter functional Alte bunuri si servicii pentru intretinere si functionareReparatii curente

Bunuri de natura obiectelor de inventar

Alte obiecte de inventar

Deplasari, detasari, transferari

Deplasari interne, detasari, transferari

Deplasari in strainatate

Carti, publicatii si materiale documentare

Consultanta si expertiza

Pregatire profesionala

Protectia muncii

Alte cheltuieli

Protocol si reprezentare

Chirii

Prestari servicii pentru transmiterea drepturilor

Executarea silita a creantelor bugetare

Alte cheltuieli cu bunuri si servicii

TITLUL III DOBANZI

Alte dobanzi

Dobanda datorata trezoreriei statului

TITLUL IV SUBVENTII

Plati catre angajatori pentru formarea profesionala a angajatilor Plati pentru stimularea creerii de locuri de munca

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE Transferuri curente

Transferuri catre institutii publice

Transferuri din bugetul asigurarilor pentru somaj catre bugetul asigurarilor sociale de stat Transferuri din bugetul asigurarilor pentru somaj catre bugetele locale pt. finantarea programelor pentru ocuparea temporara a fortei de munca si subventionarea locurilor de munca Transferuri din bugetul asigurarilor pentru somaj catre bugetul fondului national unic de asigurari sociale de sanatate Transferuri din bugetul asigurarilor pentru somaj catre bugetul asigurarilor sociale de stat reprezentand asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale pentru someri pe durata practicii profesionaleTITLUL VII ALTE TRANSFERURI

A. Transferuri interne

Programe PHARE si alte programe cu finantare nerambursabila B. Transferuri curente in strainatate (catre organizatii internationale) Contributii si cotizatii la organisme internationale

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERAREPrograme din Fondul European de Dezoltare Regionala(FEDR)

470

141

2.090

15.157

2.948

293

224

224

619

531

88

59

30

13

25.285

6

6.918

15.632

11

2.718

12.001

12.001

12.001

1.541

128

1.413

600.677

600.677

10.820

459.090

32.233

98.440

94

229

206

206

23

23

13.527

328

111

2.129

15.186

3.652

900

200

200

793

653

140

69

14

19

37.528

10

7.900

27.187

10

2.421

30.187

30.187

30.187

4.094

291

3.803

1.099.112

1.099.112

12.261

862.580

39.998

184.052

221

64

40

40

24

24

44.545

502

452

216

3.152

30.841

3.810

1.000

500

500

1.061

761

300

132

50

175

61

41.274

20

6.500

30.971

20

3.763

14.345

14.345

14.345

4.907

612

4.295

1.119.921

1.119.921

14.861

914.629

4.599

185.568

264

500

300

300

200

200

26.561

111

37,80

94,59

48,05

103,09

4,33

11,11

150,00

150,00

33,80

16,54

114,29

91,30

1.150,00

221,05

9,98

100,00

-17,72

13,92

100,00

55,43

-52,48

-52,48

-52,48

19,86

110,31

12,94

1,89

1,89

21,21

6,03

-88,50

0,82

19,46

681,25

650,00

650,00

733,33

733,33

-40,37

-77,89

462

218

3.653

27.488

3.725

1.000

500

500

1.137

862

275

135

50

180

61

36.841

20

5.600

27.853

20

3.348

4.747

4.747

4.747

4.903

758

4.145

1.024.452

1.024.452

14.000

843.196

166.990

266

400

200

200

200

200

171.256

102

462

220

3.650

28.679

3.839

1.000

500

500

1.138

863

275

135

55

180

61

36.928

20

6.600

26.402

20

3.886

15.115

15.115

15.115

5.071

794

4.277

954.046

954.046

14.020

784.594

155.164

268

400

200

200

200

200

37.084

A B

MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI SI PROTECTIEI SOCIALE

462

220

3.650

29.630

3.970

1.000

501

501

1.139

864

275

135

55

180

61

38.455

20

6.600

27.874

20

3.941

15.115

15.115

15.115

5.195

799

4.396

1.003.553

1.003.553

14.021

825.258

164.000

274

400

200

200

200

200

824

Realizari 2009

Executie preliminata

2010

Propuneri 2011

Crestere / descrestere2011/2010

Estimari 2012

Estimari 2013

Estimari 2014

1 2 3 4 5 6 7

Page 58: EXPUNERE DE MOTIVE - image.stirileprotv.ro · muncă şi boli profesionale, 86,6% vor fi pentru asistenţă socială ( pensii de invaliditate datorată accidentelor de muncă sau

Denumire indicator

Anexa nr. 2 / 04 Pag. - mii lei -4

Capi-tol

Sub-capi-

tol

Pa-ra-graf

Gru-pa/

Titlu

Ar-ti-col

Ali-ne-at

6404

01

57

59

70

71

79

80

84

85

01

10

20

59

02

24

01

02

25

01

03

04

01

01

03

01

30

25

01

02

01

02

03

30

01

30

01

02

03

04

06

01

02

03

04

09

30

06

30

Programe din Fondul Social European(FSE)

Cofinantarea asistentei financiare nerambursabile postaderare de la Comunitatea EuropeanaTITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

Asigurari sociale

Ajutoare sociale

Ajutoare sociale in numerar

Ajutoare sociale in natura

TITLUL X ALTE CHELTUIELI

Sume aferente platii creantelor salariale

CHELTUIELI DE CAPITAL

TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE

Active fixe

Constructii

Masini, echipamente si mijloace de transport

Mobilier, aparatura birotica si alte active corporale

Alte active fixe

Reparatii capitale aferente activelor fixe

OPERATIUNI FINANCIARE

TITLUL XV IMPRUMUTURI

Imprumuturi din bugetul asigurarilor pentru somaj

PLATI EFECTUATE IN ANII PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL CURENTTITLUL XVII PLATI EFECTUATE IN ANII PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL CURENT Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curentCHELTUIELILE FONDULUI DE GARANTARE PENTRU PLATA CREANTELOR SALARIALECHELTUIELI CURENTE

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

Cheltuieli salariale in bani

Salarii de baza

Alte drepturi salariale in bani

Contributii

Contributii de asigurari sociale de stat

Contributii de asigurari de somaj

Contributii de asigurari sociale de sanatate

Contributii de asigurari pentru accidente de muncasi boli profesionale Contributii pentru concedii si indemnizatii

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

Bunuri si servicii

Furnituri de birou

Materiale pentru curatenie

Incalzit, iluminat si forta motrica

Apa, canal si salubritate

Materiale si prestari de servicii cu caracter functional Alte bunuri si servicii pentru intretinere si functionareAlte cheltuieli

Prestari servicii pentru transmiterea drepturilor

Alte cheltuieli cu bunuri si servicii

TITLUL X ALTE CHELTUIELI

Sume aferente platii creantelor salariale

Asigurari pentru plata creantelor salariale

13.527

1.936.151

1.776.011

160.140

158.773

1.367

4.956

4.956

3.117

3.117

620

53

116

452

2.498

-4.740

-4.740

-4.740

5.022

5.022

54

44

44

11

11

12

10

1

1

7

1

2

1

1

4.956

4.956

4.956

43.793

250

2.781.371

2.665.756

115.615

113.384

2.231

37.476

37.476

7.632

7.632

3.513

2.194

1.144

175

4.119

37.840

37.840

364

12

2

1

3

1

3

2

352

351

1

37.476

37.476

37.476

26.350

100

2.872.293

2.670.979

201.314

198.931

2.383

66.040

66.040

9.336

9.336

3.209

1.000

1.800

409

6.127

10.000

10.000

10.000

67.476

67.476

605

438

436

2

167

111

2

39

2

13

831

146

10

1

40

35

50

10

685

680

5

66.040

66.040

66.040

-39,83

-60,00

3,27

0,20

74,12

75,45

6,81

76,22

76,22

22,33

22,33

-8,65

-12,59

133,71

48,75

78,32

78,32

128,30

1.116,67

400,00

0,00

1.233,33

3.400,00

1.566,67

400,00

94,60

93,73

400,00

76,22

76,22

76,22

171.054

100

2.845.226

2.632.893

212.333

209.867

2.466

71.253

71.253

9.429

9.429

3.415

3.300

115

6.014

72.975

72.975

602

433

431

2

169

110

2

40

2

15

1.120

346

30

25

84

30

127

50

774

734

40

71.253

71.253

71.253

36.984

100

2.649.842

2.442.995

206.847

204.302

2.545

120.245

120.245

9.793

9.793

3.800

3.300

500

5.993

20.000

20.000

20.000

122.622

122.622

617

445

443

2

172

112

2

41

1

16

1.760

481

45

25

130

50

161

70

1.279

1.239

40

120.245

120.245

120.245

A B

MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI SI PROTECTIEI SOCIALE

724

100

2.791.307

2.582.661

208.646

206.030

2.616

123.572

123.572

9.752

9.752

3.802

3.302

500

5.950

20.001

20.001

20.001

126.037

126.037

617

443

441

2

174

113

2

41

1

17

1.848

515

53

25

86

60

221

70

1.333

1.273

60

123.572

123.572

123.572

Realizari 2009

Executie preliminata

2010

Propuneri 2011

Crestere / descrestere2011/2010

Estimari 2012

Estimari 2013

Estimari 2014

1 2 3 4 5 6 7

Page 59: EXPUNERE DE MOTIVE - image.stirileprotv.ro · muncă şi boli profesionale, 86,6% vor fi pentru asistenţă socială ( pensii de invaliditate datorată accidentelor de muncă sau

Denumire indicator

Anexa nr. 2 / 04 Pag. - mii lei -5

Capi-tol

Sub-capi-

tol

Pa-ra-graf

Gru-pa/

Titlu

Ar-ti-col

Ali-ne-at

6504

02

01

02

01

10

20

40

51

56

01

03

01

02

05

06

11

13

14

30

09

01

02

01

03

04

06

08

09

13

30

01

02

03

04

06

01

02

03

04

05

06

08

09

30

30

01

04

30

01

Cheltuieli de gestionare ale fondului de garantare acreantelor salariale Cheltuieli cu transmiterea si plata drepturilor

Alte cheltuieli de administrare fond

INVATAMANT

CHELTUIELI CURENTE

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

Cheltuieli salariale in bani

Salarii de baza

Indemnizatie de conducere

Spor de vechime

Alte sporuri

Fond de premii

Prima de vacanta

Indemnizatii de delegare

Alte drepturi salariale in bani

Contributii

Contributii de asigurari sociale de stat

Contributii de asigurari de somaj

Contributii de asigurari sociale de sanatate

Contributii de asigurari pentru accidente de munca si boli profesionale Contributii pentru concedii si indemnizatii

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

Bunuri si servicii

Furnituri de birou

Materiale pentru curatenie

Incalzit, iluminat si forta motrica

Apa, canal si salubritate

Carburanti si lubrifianti

Piese de schimb

Posta, telecomunicatii, radio, tv, internet

Materiale si prestari de servicii cu caracter functional Alte bunuri si servicii pentru intretinere si functionare Reparatii curente

Bunuri de natura obiectelor de inventar

Alte obiecte de inventar

Deplasari, detasari, transferari

Deplasari interne, detasari, transferari

Carti, publicatii si materiale documentare

Pregatire profesionala

Protectia muncii

Alte cheltuieli

Chirii

Alte cheltuieli cu bunuri si servicii

TITLUL IV SUBVENTII

Plati catre angajatori pentru formarea profesionala a angajatilorTITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE Transferuri curente

Transferuri catre institutii publice

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERAREPrograme din Fondul Social European(FSE)

66

1

65

22.193

20.916

334

254

172

12

33

6

16

15

80

52

1

13

1

13

8.267

7.820

7

454

35

14

14

121

6.500

674

46

45

45

3

3

10

20

322

261

61

128

128

10.820

10.820

10.820

364

351

13

24.651

22.787

326

254

210

1

8

1

34

72

52

2

13

1

4

7.673

6.796

12

800

36

16

5

129

4.898

900

200

100

100

3

3

10

14

550

500

50

291

291

12.261

12.261

12.261

5

5

1.436

680

756

33.447

31.484

300

233

229

1

3

67

48

1

12

1

5

11.828

10.769

22

10

600

37

32

16

152

9.000

900

200

200

200

11

11

12

25

1

610

500

110

612

612

14.861

14.861

14.861

1.500

1.500

294,51

93,73

5.715,38

35,68

38,17

-7,98

-8,27

9,05

-6,94

-7,69

-50,00

-7,69

0,00

25,00

54,15

58,46

83,33

-25,00

2,78

100,00

220,00

17,83

83,75

0,00

0,00

100,00

100,00

266,67

266,67

20,00

78,57

10,91

0,00

120,00

110,31

110,31

21,21

21,21

21,21

29.900,00

29.900,00

1.722

734

988

31.332

29.403

304

237

232

1

4

67

49

1

12

1

4

11.875

10.697

22

10

750

37

32

18

153

8.900

775

200

200

200

12

12

15

30

1

720

600

120

758

758

14.000

14.000

14.000

2.377

1.239

1.138

32.311

30.286

307

238

233

1

4

69

50

2

12

1

4

12.620

11.441

22

10

700

38

32

20

150

9.600

869

200

200

200

13

13

15

30

1

720

600

120

794

794

14.020

14.020

14.020

A B

MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI SI PROTECTIEI SOCIALE

2.465

1.273

1.192

32.699

30.716

307

238

233

1

4

69

50

2

12

1

4

12.973

11.792

22

10

700

38

32

20

150

9.820

1.000

200

201

201

13

13

15

30

1

721

600

121

799

799

14.021

14.021

14.021

Realizari 2009

Executie preliminata

2010

Propuneri 2011

Crestere / descrestere2011/2010

Estimari 2012

Estimari 2013

Estimari 2014

1 2 3 4 5 6 7

Page 60: EXPUNERE DE MOTIVE - image.stirileprotv.ro · muncă şi boli profesionale, 86,6% vor fi pentru asistenţă socială ( pensii de invaliditate datorată accidentelor de muncă sau

Denumire indicator

Anexa nr. 2 / 04 Pag. - mii lei -6

Capi-tol

Sub-capi-

tol

Pa-ra-graf

Gru-pa/

Titlu

Ar-ti-col

Ali-ne-at

6804

07

50

01

57

70

71

84

85

01

10

20

02

01

03

01

01

02

03

01

02

02

03

30

01

02

03

04

06

08

09

12

13

30

04

01

02

03

04

06

01

02

03

04

05

06

08

09

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

Ajutoare sociale

Ajutoare sociale in natura

CHELTUIELI DE CAPITAL

TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE

Active fixe

Masini, echipamente si mijloace de transport

Mobilier, aparatura birotica si alte active corporale Alte active fixe

Reparatii capitale aferente activelor fixe

PLATI EFECTUATE IN ANII PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL CURENTTITLUL XVII PLATI EFECTUATE IN ANII PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL CURENT Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent Invatamant nedefinibil prin nivel

Centre de specializare, perfectionare, calificare si recalificare Alte cheltuieli in domeniul invatamantului

ASIGURARI SI ASISTENTA SOCIALA

CHELTUIELI CURENTE

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

Cheltuieli salariale in bani

Salarii de baza

Salarii de merit

Indemnizatie de conducere

Spor de vechime

Alte sporuri

Fond de premii

Prima de vacanta

Indemnizatii platite unor persoane din afara unitatii Indemnizatii de delegare

Alte drepturi salariale in bani

Cheltuieli salariale in natura

Locuinta de serviciu folosita de salariat si familia sa Contributii

Contributii de asigurari sociale de stat

Contributii de asigurari de somaj

Contributii de asigurari sociale de sanatate

Contributii de asigurari pentru accidente de munca si boli profesionale Contributii pentru concedii si indemnizatii

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

Bunuri si servicii

Furnituri de birou

Materiale pentru curatenie

Incalzit, iluminat si forta motrica

Apa, canal si salubritate

Carburanti si lubrifianti

Piese de schimb

Posta, telecomunicatii, radio, tv, internet

Materiale si prestari de servicii cu caracter functional

1.367

1.367

1.367

1.364

1.364

104

89

16

1.260

-87

-87

-87

10.820

10.820

11.373

2.502.689

2.504.470

103.241

80.509

45.243

129

2.519

8.573

667

4.138

3.642

1.458

68

14.071

58

58

22.675

16.583

401

4.251

155

1.285

42.386

17.080

502

34

2.801

268

456

127

1.969

8.650

2.231

2.231

2.231

1.864

1.864

300

300

1.564

12.261

12.261

12.390

3.891.784

3.886.016

73.969

55.366

44.829

138

578

400

3.671

4.000

1.500

250

100

100

18.503

12.921

400

3.200

180

1.802

57.676

20.102

420

40

3.889

300

312

106

2.000

10.285

2.383

2.383

2.383

1.963

1.963

300

300

1.663

14.861

14.861

18.586

3.961.343

3.953.970

58.018

45.421

43.095

26

1.100

200

1.000

100

100

12.497

9.447

226

2.362

76

386

74.167

32.806

530

65

3.500

400

420

200

3.000

21.791

6,81

6,81

6,81

5,31

5,31

0,00

6,33

21,21

21,21

50,01

1,79

1,75

-21,56

-17,96

-3,87

-93,50

-26,67

-20,00

0,00

0,00

-32,46

-26,89

-43,50

-26,19

-57,78

-78,58

28,59

63,20

26,19

62,50

-10,00

33,33

34,62

88,68

50,00

111,87

2.466

2.466

2.466

1.929

1.929

300

300

1.629

14.000

14.000

17.332

3.825.529

3.818.029

59.785

46.805

44.465

40

1.100

200

1.000

100

100

12.880

9.734

235

2.434

79

398

66.760

29.996

540

65

3.500

400

430

200

3.500

18.461

2.545

2.545

2.545

2.025

2.025

300

300

1.725

14.020

14.020

18.291

3.584.056

3.576.288

62.012

48.552

46.197

55

1.100

200

1.000

100

100

13.360

10.098

242

2.525

82

413

66.766

30.453

540

65

3.500

400

430

200

3.500

18.918

A B

MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI SI PROTECTIEI SOCIALE

2.616

2.616

2.616

1.983

1.983

301

301

1.682

14.021

14.021

18.678

3.780.214

3.772.445

65.159

51.019

48.644

75

1.100

200

1.000

100

100

14.040

10.611

256

2.653

86

434

68.876

31.124

540

65

3.500

400

430

200

3.500

19.589

Realizari 2009

Executie preliminata

2010

Propuneri 2011

Crestere / descrestere2011/2010

Estimari 2012

Estimari 2013

Estimari 2014

1 2 3 4 5 6 7

Page 61: EXPUNERE DE MOTIVE - image.stirileprotv.ro · muncă şi boli profesionale, 86,6% vor fi pentru asistenţă socială ( pensii de invaliditate datorată accidentelor de muncă sau

Denumire indicator

Anexa nr. 2 / 04 Pag. - mii lei -7

Capi-tol

Sub-capi-

tol

Pa-ra-graf

Gru-pa/

Titlu

Ar-ti-col

Ali-ne-at

07

15

50

50

30

51

57

70

71

84

85

02

05

06

11

12

13

14

30

03

01

01

02

01

03

01

30

30

01

02

02

04

06

09

30

02

17

19

20

01

01

02

03

30

Alte bunuri si servicii pentru intretinere si functionare Reparatii curente

Bunuri de natura obiectelor de inventar

Alte obiecte de inventar

Deplasari, detasari, transferari

Deplasari interne, detasari, transferari

Deplasari in strainatate

Carti, publicatii si materiale documentare

Consultanta si expertiza

Pregatire profesionala

Protectia muncii

Alte cheltuieli

Protocol si reprezentare

Chirii

Prestari servicii pentru transmiterea drepturilor

Executarea silita a creantelor bugetare

Alte cheltuieli cu bunuri si servicii

TITLUL III DOBANZI

Alte dobanzi

Dobanda datorata trezoreriei statului

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE Transferuri curente

Transferuri din bugetul asigurarilor pentru somaj catre bugetul asigurarilor sociale de stat Transferuri din bugetul asigurarilor pentru somaj catre bugetul fondului national unic de asigurari sociale de sanatate Transferuri din bugetul asigurarilor pentru somaj catre bugetul asigurarilor sociale de stat reprezentand asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale pentru someri pe durata practicii profesionaleTITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

Asigurari sociale

Ajutoare sociale

Ajutoare sociale in numerar

CHELTUIELI DE CAPITAL

TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE

Active fixe

Constructii

Masini, echipamente si mijloace de transport

Mobilier, aparatura birotica si alte active corporale Alte active fixe

Reparatii capitale aferente activelor fixe

PLATI EFECTUATE IN ANII PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL CURENTTITLUL XVII PLATI EFECTUATE IN ANII PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL CURENT Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent Asigurari pentru somaj

Prevenirea excluderii sociale

Alte cheltuieli in domeniul prevenirii excluderii sociale Alte cheltuieli in domeniul asigurarilor si asistentei sociale

2.273

247

179

179

616

528

88

49

10

13

24.193

6

6.657

15.631

11

1.888

12.001

12.001

12.001

557.624

557.624

459.090

98.440

94

1.789.218

1.776.011

13.207

13.207

1.753

1.753

516

53

27

436

1.238

-3.535

-3.535

-3.535

2.333.635

13.207

13.207

155.847

2.750

700

100

100

790

650

140

59

19

35.906

10

7.400

26.836

10

1.650

30.187

30.187

30.187

1.046.853

1.046.853

862.580

184.052

221

2.677.331

2.665.756

11.575

11.575

5.768

5.768

3.213

2.194

844

175

2.555

3.712.609

11.575

11.575

167.600

2.900

800

300

300

1.050

750

300

120

50

150

60

38.831

20

6.000

30.291

20

2.500

14.345

14.345

14.345

1.100.461

1.100.461

914.629

185.568

264

2.706.979

2.670.979

36.000

36.000

7.373

7.373

2.909

1.000

1.500

409

4.464

3.771.440

36.000

36.000

153.903

5,45

14,29

200,00

200,00

32,91

15,38

114,29

103,39

215,79

8,15

100,00

-18,92

12,87

100,00

51,52

-52,48

-52,48

-52,48

5,12

5,12

6,03

0,82

19,46

1,11

0,20

211,02

211,02

27,83

27,83

-9,46

18,48

133,71

74,72

1,58

211,02

211,02

-8,17

2.900

800

300

300

1.125

850

275

120

50

150

60

34.159

20

5.000

27.119

20

2.000

4.747

4.747

4.747

1.010.452

1.010.452

843.196

166.990

266

2.676.285

2.632.893

43.392

43.392

7.500

7.500

3.115

3.000

115

4.385

3.643.345

43.392

43.392

138.792

2.900

800

300

300

1.125

850

275

120

55

150

60

33.703

20

6.000

25.163

20

2.500

15.115

15.115

15.115

940.026

940.026

784.594

155.164

268

2.492.369

2.442.995

49.374

49.374

7.768

7.768

3.500

3.000

500

4.268

3.383.021

49.374

49.374

151.661

A B

MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI SI PROTECTIEI SOCIALE

2.900

800

300

300

1.126

851

275

120

55

150

60

35.141

20

6.000

26.601

20

2.500

15.115

15.115

15.115

989.532

989.532

825.258

164.000

274

2.633.763

2.582.661

51.102

51.102

7.769

7.769

3.501

3.001

500

4.268

3.572.193

51.102

51.102

156.919

Realizari 2009

Executie preliminata

2010

Propuneri 2011

Crestere / descrestere2011/2010

Estimari 2012

Estimari 2013

Estimari 2014

1 2 3 4 5 6 7

Page 62: EXPUNERE DE MOTIVE - image.stirileprotv.ro · muncă şi boli profesionale, 86,6% vor fi pentru asistenţă socială ( pensii de invaliditate datorată accidentelor de muncă sau

Denumire indicator

Anexa nr. 2 / 04 Pag. - mii lei -8

Capi-tol

Sub-capi-

tol

Pa-ra-graf

Gru-pa/

Titlu

Ar-ti-col

Ali-ne-at

8004

5006

02

02

03

04

05

30

01

20

40

51

55

56

57

79

80

84

85

01

20

70

71

30

19

01

01

02

01

02

24

02

04

01

05

12

01

30

18

08

01

01

30

03

Cheltuieli cu transmiterea si plata drepturilor

Alte cheltuieli de administrare fond

ACTIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE SI DE MUNCACHELTUIELI CURENTE

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

Alte cheltuieli

Alte cheltuieli cu bunuri si servicii

TITLUL IV SUBVENTII

Plati pentru stimularea creerii de locuri de munca

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE Transferuri curente

Transferuri din bugetul asigurarilor pentru somaj catre bugetele locale pt. finantarea programelor pentru ocuparea temporara a fortei de munca si subventionarea locurilor de muncaTITLUL VII ALTE TRANSFERURI

A. Transferuri interne

Programe PHARE si alte programe cu finantare nerambursabila B. Transferuri curente in strainatate (catre organizatii internationale) Contributii si cotizatii la organisme internationale

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERAREPrograme din Fondul European de Dezoltare Regionala(FEDR)Programe din Fondul Social European(FSE)

Cofinantarea asistentei financiare nerambursabile postaderare de la Comunitatea EuropeanaTITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

Ajutoare sociale

Ajutoare sociale in numerar

OPERATIUNI FINANCIARE

TITLUL XV IMPRUMUTURI

Imprumuturi din bugetul asigurarilor pentru somaj

PLATI EFECTUATE IN ANII PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL CURENTTITLUL XVII PLATI EFECTUATE IN ANII PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL CURENT Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent Actiuni generale de munca

Masuri active pentru combaterea somajului

Stimularea crearii de locuri de munca

Alte actiuni generale de munca

CREDITE EXTERNE

CHELTUIELI CURENTE

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

Bunuri de natura obiectelor de inventar

Alte obiecte de inventar

Consultanta si expertiza

CHELTUIELI DE CAPITAL

TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE

Active fixe

Mobilier, aparatura birotica si alte active corporale

15.631

140.216

192.618

193.736

768

768

768

1.413

1.413

32.233

32.233

32.233

229

206

206

23

23

13.527

13.527

145.566

145.566

145.566

-1.118

-1.118

-1.118

192.618

33.001

146.979

12.638

1.265

494

494

262

262

232

771

771

771

500

26.836

140.764

190.934

190.934

720

720

720

3.803

3.803

39.998

39.998

39.998

64

40

40

24

24

44.540

502

43.788

250

101.809

101.809

101.809

190.934

40.718

105.612

44.604

30.291

123.612

208.534

198.534

1.148

1.148

1.148

4.295

4.295

4.599

4.599

4.599

500

300

300

200

200

25.061

111

24.850

100

162.931

162.931

162.931

10.000

10.000

10.000

208.534

5.747

166.935

35.852

12,87

-12,18

9,22

3,98

59,44

59,44

59,44

12,94

12,94

-88,50

-88,50

-88,50

681,25

650,00

650,00

733,33

733,33

-43,73

-77,89

-43,25

-60,00

60,04

60,04

60,04

9,22

-85,89

58,06

-19,62

27.119

111.673

343.464

343.464

1.188

1.188

1.188

4.145

4.145

400

200

200

200

200

171.256

102

171.054

100

166.475

166.475

166.475

343.464

1.188

170.620

171.656

25.163

126.498

217.915

197.915

1.226

1.226

1.226

4.277

4.277

400

200

200

200

200

37.084

36.984

100

154.928

154.928

154.928

20.000

20.000

20.000

217.915

1.226

159.205

57.484

A B

MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI SI PROTECTIEI SOCIALE

156.919

181.809

161.808

1.260

1.260

1.260

4.396

4.396

400

200

200

200

200

824

724

100

154.928

154.928

154.928

20.001

20.001

20.001

181.809

1.260

159.324

21.225

Realizari 2009

Executie preliminata

2010

Propuneri 2011

Crestere / descrestere2011/2010

Estimari 2012

Estimari 2013

Estimari 2014

1 2 3 4 5 6 7

Page 63: EXPUNERE DE MOTIVE - image.stirileprotv.ro · muncă şi boli profesionale, 86,6% vor fi pentru asistenţă socială ( pensii de invaliditate datorată accidentelor de muncă sau

Denumire indicator

Anexa nr. 2 / 04 Pag. - mii lei -9

Capi-tol

Sub-capi-

tol

Pa-ra-graf

Gru-pa/

Titlu

Ar-ti-col

Ali-ne-at

6806

50

03

01

20

70

71

05

12

01

30

30

03

30

Alte active fixe

ASIGURARI SI ASISTENTA SOCIALA

CHELTUIELI CURENTE

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

Bunuri de natura obiectelor de inventar

Alte obiecte de inventar

Consultanta si expertiza

CHELTUIELI DE CAPITAL

TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE

Active fixe

Mobilier, aparatura birotica si alte active corporale Alte active fixe

Alte cheltuieli in domeniul asigurarilor si asistentei sociale Alte cheltuieli de administrare fond

272

1.265

494

494

262

262

232

771

771

771

500

272

1.265

1.265

A B

MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI SI PROTECTIEI SOCIALE

Realizari 2009

Executie preliminata

2010

Propuneri 2011

Crestere / descrestere2011/2010

Estimari 2012

Estimari 2013

Estimari 2014

1 2 3 4 5 6 7