Fabula moralei - Aurel Baranga

Într-o noapte,De vis,Diafană,Pe un lac,Sub tremur de lună,Pluteau împreunăO raţăŞi o lebădă wagneriană.

- "Uită-te la ea, ce îngâmfată",Şopti raţa înciudată."Dacă stai şi te socoţi bine,Ce diferenţă între ea şi mine?Aceleaşi peneŞi acelaşi cioc,Ce mai calea-valea,A avut noroc,Arză-o-ar focu’ s-o arză,Vedea-o-aş pe varză!"

E şi în istoria asta O socoteală,Deşi cam strâmbăŞiCam

i – MORALĂ:

Dacă nu poţi să urci,Măcar să bârfeşti şi să spurci.

Ca să faci portretul unei păsări poezie [ ]

traducere de Nina Casian

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - de Jacques Prevert

Mai întâi pictezi o coliviecu uşiţa larg deschisă,apoi picteziceva cât mai drăguţşi cât mai simplu:

ceva frumos,ceva utilpentru pasăre;pe urmă pui tabloul pe-un copacîntr-o grădină,într-un crâng,într-o pădureşi te ascunzi după copacfără o vorbăfără să te mişti...Se-ntâmplă uneori ca pasărea să vină repede,dar se mai poate întâmpla să treacă ani şi anipână se hotărăşte.Atunci nu te descuraja – aşteaptă, aşteaptă dacă e nevoie ani întregi.Viteza sau încetineala cu care pasărea soseşten-au nici o legăturăcu faptul că tabloul e reuşit sau nu.Când pasărea soseşte – dacă soseşte – păstrezi cea mai adâncă linişte:aştepţi mai întâi ca pasărea să intre în colivieşi după ce a intratînchizi uşiţa binişor cu pensula,apoiştergi toate gratiile una câte unacu mare grijă, nu cumva s-atingi vreo pană.Pe urmă faci portretul arborelui, alegânddin toate crengile pe cele mai frumoase,iar pentru pasăre pictezi după aceeafrunzişul verde şi răcoarea vântului,pulberea soarelui,foşnetul gâzelor prin iarbă în căldura verii,apoi aştepţi ca pasărea să cânte...Dacă nu cântăe semn rău – semn că tabloul nu e bun,dar dacă vrea să cânte, e semn bun,e semn că poţi semna.Atunci îi smulgi o panăbinişor de totşi pe un colţ al pânzei te iscăleşti cu ea.

DON JUAN

Dupa ce le-a mancat tone de ruj, Femeile,Inselate in asteptarile lor cele mai sfinte, Au gait mijlocul sa se razbunePe Don Juan.

In fiecare dimineata, In fata oglinzii,Dupa ce isi creioneaza sprancenele, Isi fac buzeleCu soricioaica,Pun soricioaica in par,Pe umerii albi, in ochi, pe ganduri, Pe sani,Si asteapta.

Ies albe in balcoane, Il cauta prin parcuri,Dar Don Juan, cuprins parca de-o presimtire S-a facut soarece de biblioteca.

Nu mai mangaie decat editii rare,Cel mult broaste,Nici una legata in piele, Decat parfumul budoarelor, Praful de pe anticiI se pare mult mai rafinat.

Iar ele il asteapta.Otravite-n cele cinci simturi - asteapta, Si daca Don Juan si-ar ridica ochiiDe pe noua lui pasiune,Ar vedea-n fereastra biblioteciiCum zilnic este inmormantat cate un sot iubitor,Mort la datorie,In timp ce-si saruta sotia Din greseala.

* ...

O femeieSe urca-ntr-un pom

Si barbatul ii tine cu amandoua mainile Scara.

O pasare zboara Pe cerSi un copil ii tine Aerul.

O stea rasare Pe cerSi pamantul Ii tine cerul.

 Adrian PaunescuT o t u s i , i u b i r e a

Si totusi există iubireSi totusi există blestemDau lumii, dau lumii de stireIubesc, am curaj si mă tem.

Si totusi e stare de vegheSi totusi murim repetatSi totusi mai cred în perecheSi totusi ceva sa-ntâmplat.

Pretentii nici n-am de la lumeUn pat, întuneric si tuIntrăm în amor fără numeFiorul ca fulger căzu.

Motoarele lumii sunt stinseRetele pe căi au căzutUn mare pustiu pe cuprins eTrezeste-le tu c-un sărut.

Acum te declar DumnezeeEu însumi mă simt DumnezeuContinuă lumea femeieCu plozi scrisi în numele meu.

Afară roiesc întunericiAici suntem noi luminosiSe ceartă-ntre ele bisericiFăcându-si acelasi repros.

Si tu si iubirea existăSi moartea există în eaImi place mai mult când esti tristăTristetea, de fapt, e a ta.

Genunchii mi-i plec pe podeleCu capul mă sprijin de cer,Tu esti în puterile mele,Desi închizitii te cer.

Ce spun se aude aiurea,Mă-ntorc la silaba dintâi,Prăval peste tine pădurea:Adio, adică rămâi.

Si totusi există iubireSi totusi există blestemDau lumii, dau lumii de stireIubesc, am curaj si mă tem.

nichita stanescu- nedreptate

De ce să auzim şi de ce să avem urechi pentru auz? Atât de păcătoşi să fim noi încât să fim nevoiţi să avem speranţe, pentru frumuseţe şi pentru duioşie, ochi şi pentru alergare, picioare? Atât de nefericiţi să fim noi încât să trebuiască să ne iubim. Atât de nestabili să fim noi încât să trebuiască să ne prelungim prin naştere tristeţea noastră urâtă şi dragostea noastră înfrigurată?

Puţinul meu mi-ajungeRobert Burns

M-ajung cu puţin, că mă bucur de multeŞi uit de năpaste mari şi mărunte,Le scutur din cârcă. Mai iute să-mi treacăÎi trag o cântare şi-un gât din bărdacă.

Puterea nu-mi scade când griji mă frământă,Căci omul e vesel şi viaţa e trântă.Iar când libertatea din taşcă mi-o scot,Nici regii-mpotrivă-mi nimica nu pot.

Tot anul pe umeri car grijile-n sac:O noapte cu cântec le vine de hac.Ce rost are gândul la vechiu-nceput,Când ţinta e-n faţă şi greu'-i trecut...

De ce să-mi bat capul cu gloaba de soartă?Ce vine se duce pe apa cea moartă:Când rele, când bune m-au tot primenit,La toate le-oi spune: „Hei, bine-ai venit!”

SARUTĂ-MĂ de Magda Isanos

Saruta-mi ochii grei de-atâta plâns, Doar sarutarea ta ar fi în stare Să stinga focul rău ce i-a cuprins, Să-i umple de iubire si de soare.

Saruta-mi gura, buzele-nclestate Ce vorba si surâsul si-au pierdut. Iti vor zambi din nou inseninate Si-ndragostite ca si la-nceput.

Saruta-mi fruntea, gândurile rele Si toate indoielile-or să moara, In loc vor naste visurile mele De viatanoua si de primavara

Poemul V poezie [ ]

din ant. Valori eterne ale poeziei hispane

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - de Pablo Neruda [PABLO_NERUDA ]

2009-03-24  |     |  Înscris în bibliotecă de Yigru Zeltil

Ca să mă auzicuvintele melese subţiază uneorica urma pescăruşilor pe plajă.

Colier, clopoţel buimacpentru mâinile tale suave ca strugurii.

Îmi privesc cuvintele şi-mi par străine.Mai mult decât ale mele sunt ale tale.Se agaţă de vechea mea durere ca iedera.Astfel urcă pereţii umezi.Şi eşti vinovată de acest joc sângeros.

Ele fug de peştera mea întunecată.Tu doar le umpli, numai tu le umpli.

Înaintea ta au locuit în singurătatea pe care o ocupişi sunt obişnuite, mai mult decât tine, cu tristeţea mea.

Acum vreau să spună ceea ce vreau să-ţi spun.Ca tu să mă auzi cum vreau să mă auzi.Vântul neliniştii încă le mai trânteşte.Uraganele visului încă le mai pulverizează.

Simt cum se colorează cu dragostea ta cuvintele mele.Tu ocupi totul, tu stăpâneşti totul.

Voi face din cuvintele mele un colier infinitpentru mâinile tale albe, suave ca strugurii.

Sonetul 43

Când ochii mi-i închid ei văd mai bineCă ziua n-au prea multe de aflat;Dar când adorm, în vis pornesc spre tineŞi-n beznă, vii, viu bezna o străbat.Tu, umbră ce dai umbrelor splendoare,Fă umbra ta aievea să-mi apară;Când ochii orbi o văd strălucitoare,În clar de zi va străluci mai clară.

Încântă-mi ochii, spun, că tare-aş vreaSă-i văd pe-ai tăi în fapt de dimineaţăAşa cum toată noaptea umbra taÎn somnu-mi greu privirea mi-o răsfaţă.Când nu te văd, mi-e ziua noapte-ntreagăŞi noaptea-i zi când visele te-ncheagă.

Lucian Blaga - Vei Plânge Mult Ori Vei Zâmbi?Eu nu ma caiesc, c-am adunat în suflet si noroi-dar ma gândesc la tine.Cu gheare de luminao dimineata-ti va ucide-odata visul, ca sufletul mi-asa curat, cum gândul tau il vrea, cum inima iubirii tale-l crede.Vei plânge mult atunci ori vei ierta?Vei plânge mult ori vei zâmbide razele acelei dimineti, în care eu ti-oi zice fara umbra de cainta:"Nu stii, ca numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi?"

Charles Baudelaire - OrbiiO, suflete, priveste-i! sunt tristi si singuraticiRidicoli fara voie, sinistre manechineT;intind spre nicaierea priviri de umbra plineNestiutori de lume, cu umblet de lunatici.

Pe fata lor se stinge a cerului lumina!Ei ochii si-i îndreapta spre larga departareSi-asa cum trec pe strada spre-o-nchipuita zareOricît de greu li-e gîndul, ei fruntea nu si-o-nclina.

Se pierd prin noaptea sora cu vesnica tacere...Tu rîzi si cînti, cetate cu lacoma placereSi voluptatea vietii cu frenezie-o sorbi.

Ma vezi numai pe mine, mai jalnic decît eiIar inima ma-ntreaba, cînd trec cu pasii grei- De ce-si ridica ochii spre cer

George Toparceanu - Blesteme

Usure, prin lesia diminetii,La ceasul cind se isca precupetii,Am fost lovit din trecere o babaCe se ivise-n calea lumii, slaba.Gindul, ramas in urma mea,O a ghicit zicind pre ea:

In doua surcele de vreasc sa se facaPicerele tele, faptura buimaca.Presni-ti-ar timpanu,Sa n-auzi cind trece traivanul.Sa uiti la cetanii tipiculSi psalmii in zi de Craciun.Sa n-ai dupa masa tutun.Sa-ti puta buricul.

Vedea-te-as in vreo fituicaPus cu litere de-o schioapa.Curge-ti-ar pe-o nara tuica,Pe cealalta numai apa.Lauda-te-ar Bogdan DuicaSi pupa-te-ar Popa Iapa !

Rastoarne-se cerul, sa-ti cada-mprejurTaria sfarimata in cioburi de-azur.Porneasca-se vintul, cind somnul incepe,La sa-ti necheze o mie de iepe.Stihia, deasupra, sa macine-n guseNinsori de funingini si ploi de cenusse.Sa latre la tine cazut in noroiZavozii furtunii cu coada vulvoi.La urma si muntii, sculati in picioareCu labele-n solduri porinind fiecare,Pe crestet sa-ti calce, facindu-te turta,Sa nu se cunoasca genunchii de burta., sarmanii orbi?

Ana Blandiana - CupluUnii te vad numai pe tine,

Altii ma vad numai pe mine,

Ne suprapunem atat de perfect

Incat nimeni nu ne poate zari deodata

Si nimeni nu indrazneste sa locuiasca pe muchia

De unde putem fi vazuti amandoi.

Tu vezi numai luna,

Eu vad numai soarele,

Tu duci dorul soarelui,

Eu duc dorul lunii,

Stam spate in spate,

Oasele noastre s-au unit de mult,

Sangele duce zvonuri

De la o inima la alta.

Cum esti?

Daca ridic bratul

Si-l intind mult inapoi,

Iti descopar clavicula dulce

Si, urcand, degetele iti ating

Sfintele buze,

Apoi brusc se-ntorc si-mi strivesc

Pana la sange gura.

Cum suntem?

Avem patru brate sa ne aparam,

Dar eu pot sa lovesc numai dusmanul din fata mea

Si tu numai dusmanul din fata ta,

Avem patru picioare sa alergam,

Dar tu poti fugi numai in partea ta

Si eu numai in cealalta parte.

Orice pas este o lupta pe viata si pe moarte.

Suntem egali?

Vom muri deodata sau unul va purta,

Inca o vreme,

Cadavrul celuilalt lipit de el

Si molipsindu-l lent, prea lent, cu moarte?

Sau poate nici nu va muri intreg

Si va purta-n eternitate

Povara dulce-a celuilalt,

Atrofiata de vecie,

Cat o cocoasa,

Cat un neg...

Oh, numai noi cunoastem dorul

De-a ne putea privi in ochi

Si-a intelege astfel totul,

Dar stam spate in spate,

Crescuti ca doua crengi

Si daca unul dintre noi s-ar smulge,

Jertfindu-se pentru o singura privire,

Ar vedea numai spatele din care s-a smuls

Insangerat, infrigurat, Al celuilalt.

Versuri "Ion Minulescu - Epilog sentimental"

Dă-mi ochii-ţi plânşi, să-i mai sărut o dată,

Şi lasă-mă să plec!...

Tu nu-nţelegi

Că-n orchestrarea întregirii noastre

Nu-i ciripit de păsărele-albastre,

Ci-i răcnet doar de bestie turbată,

Ce-ţi sângerează-obrajii şi te muşcă

De câte ori încerci s-o-nchizi în cuşcă

Sau de piciorul patului s-o legi?...

Dă-mi ochii-ţi plânşi, să-i mai sărut o dată,

Şi nu-ţi mai cer nimic!...

Tu n-ai ghicit

Că melodia întregirii noastre s-a sfârşit

Şi toată fericirea-mprovizată

Cu care ne-avântăm tot mai departe

N-a fost decât iluzia că ne-am iubit

Ca două manechine cu suflete de vată,

Păstrate-ntr-o vitrină cu geamurile sparte?...

Dă-mi ochii-ţi plânşi, să-i mai sărut o dată,

C-atâta doar mi-e dat să-ţi mai sărut,

În cinstea întregirii noastre din trecut,

Din care-acum n-a mai rămas nimic

Decât o falsă frescă-n mozaic,

Pe care nişte gheare de bestie turbată

Însângerează două imagini omeneşti!...

Nu le cunoşti?...

Încearcă -

Şi-ai să ţi le-aminteştï.

Versuri "Ion Minulescu - Romanta fara ecou"

Iubire, bibelou de porţelan,

Obiect cu existenţa efemeră,

Te regăsesc pe-aceeaşi etajeră

Pe care te-am lăsat acum un an...

Îţi mulţumesc!...

Dar cum?... Ce s-a-ntâmplat?...

Ce suflet caritabil te-a păstrat

În lipsa mea,

În lipsa ei,

În lipsa noastră?...

Ce demon alb,

Ce pasăre albastră

Ţi-a stat de veghe-atâta timp

Şi te-a-ngrijit

De nu te-ai spart

Şi nu te-ai prăfuit?...

Iubire, bibelou de porţelan,

Obiect de preţ cu smalţul nepătat,

Rămâi pe loc acolo unde eşti...

Să nu te mişti...

Şi dacă ne iubeşti -

O!... dacă ne iubeşti cu-adevărat -

Aşteaptă-ne la fel încă un an...

Un an măcar...

Atât...

Un singur an...

Iubire, bïbelou de porţelan!...

Versuri "Ion Minulescu - Romanţă fără muzică (În seara când ne-om întâlni)"

În seara când ne-om întâlni -

Căci va veni şi seara-aceea -

În seara-aceea voi aprinde trei candelabre de argint

Şi-ţi voi citi

Capitole din epopeea

Amantelor din Siracuza,

Citera,

Lesbos

Şi Corint...

Şi-n seara când ne-om întâlni

Te-oi întreba,

Ca şi pe multele pe care le-am întrebat 'naintea ta:

- Voieşti sau nu să fii a mea?

În seara când ne vom iubi -

Căci va veni şi seara-aceea -

În pat vom presăra buchete de trandafiri şi chiparoasă

Ne vom închide-apoi în casă

Şi vom zvârli în stradă cheia...

Şi-n seaca când ne vom iubi

Te-oi întreba,

Ca şi pe multele pe care le-am întrebat 'naintea ta:

- Voieşti să nu mai fii a mea?...

Şi-n seara când ne-om despărţi -

Căci va veni şi seara-aceea -

Vom stinge flăcările-albastre din candelabrele de argint,

Iar florile de chiparoasă şi trandafirii-i vom presa

În cartea roză-a epopeii

Amantelor din Siracuza,

Citera,

Lesbos

Şi Corint...

Şi-n seara când ne-om despărţi

Te voi ruga,

Ca şi pe multele pe care le-am sfătuit 'naintea ta:

- Să-ţi aminteşti c-ai fost şï-a mea!...